BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • NOUTATI

    Comunicare si manipulare

    In ultimele saptamani, care au stabilit, intrucatva, configuratia politica a tarii, analistii au „privit inapoi cu manie“ si au dezbatut pe larg rolul, adesea perfid, pe care presa romaneasca l-a jucat in perioada pre-electorala. Jocuri de interese, insinuari muscatoare sau alterari ale realitatii, toate acestea si multe altele au fost catalogate drept intentii de influentare a opiniei  publice. Cartea Soniei Cristina Stan apare drept un util indreptar pentru cei care vor sa afle care sunt mecanismele prin care presa poate schimba atitudinile, opiniile sau comportamentele cititorilor. Fenomenul manipularii prin presa a marcat si aria presei romanesti, care s-a supus, si ea, modelului marilor acte de manipulare din lume, dictate de interesele economice sau politice ale colosilor mediatici sau ale guvernelor.

     

    Sonia Cristina Stan, Manipularea prin presa, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

     

    Natiunea si integrarea europeana

    Nu putem vorbi despre identitatea europeana, fara a deslusi sensurile identitatii nationale. Asta pentru ca – spune Dan Dungaciu – marile interogatii ale procesului de integrare se ordoneaza in jurul raportului identitar national/european. Miza procesului este nu una economica, nici sociala sau chiar politica, ci una de natura culturala. Asa-numita identitate nationala se dovedeste un obstacol mai dificil de depasit decat credeau arhitectii noii Europe. Autorul incearca sa se concentreze cu precadere asupa identitatii nationale in general si asupra celei romanesti, in mod special. Potrivit datelor statistice, din 1990 incoace, la intrebarea legata de auto-identificare nationala sau europeana, procentul identificarii respondentilor la categoria „numai european“ s-a stabilizat la 4%.

     

    Dan Dungaciu, Natiunea si provocarile (post)modernitatii, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004

  • Ubu in tranzitie

    La Teatrul de Comedie, un spectacol bun, in cheie mai curand grotesca, pe textul „Ubu inlantuit“ – o continuare a lui „Ubu-Rege“.

     

    Personajul Ubu Rex si sinistra sa sotie Madam Ubu – sau „Madam Cacat“, cum el insusi o numeste – sunt unele dintre cele mai venerabile creatii ale suprarealistilor, care, paradoxal, se impun si raman nemuritoare o data cu prematurul sfarsit al parintelui lor, Alfred Jarry (1873-1907). La vremea cand, in patria noastra, aveau lor rascoalele taranesti, iar de burghezie abia se pomenea.

     

    Supra-realisti si nu prea! Ubu Rex si nevasta-sa sunt mai degraba eroii unei satire decat niste caractere de roman absurd. Autorul lor vrea sa epateze si sa jigneasca burghezia franceza, punandu-i in fata aceasta oglinda. Este un simptom ca, la noi, Ubu a fost adus pe scena pentru a satiriza altceva. Pentru ca vremurile s-au schimbat. Inceputul postrevolutionar al aparitiei jupanului Ubu s-a facut cu memorabilul „Ubu-Rex cu scene din Macbeth“ al lui Silviu Purcarete. Un spectacol sangeros – amintirea revolutiei si a cuplului model Odiosul-Sinistra erau aproape. Acum, la Teatrul de Comedie – sub „palaria“ lui George Mihaita, adica, el insusi prezent cu palarie cu tot in spectacol – avem un Ubu de tranzitie. Il mana in scena Tompa Gabor, sub infatisarea lui Mihai Constantin, insotit de mai putin ticaloasa Madama jucata de Virginia Mirea.

     

    Veti vedea un spectacol bun, in cheie mai curand grotesca, pe textul „Ubu inlantuit“, o continuare a lui „Ubu-Rege“. Teza spectacolului, care umfla comic personajele si situatiile in chip foarte amuzant, este ca, inaintea lui Smith al lui George Orwell, Ubu ajunge la aceeasi concluzie: libertatea e sclavie. Si viceversa. Cu alte cuvinte (sa nu uitam ca premiera a avut loc inainte de alegeri): daca nu iese ce trebuie, noi plecam si anume la galere, cu ghiuleaua aninata de picior. Ghiuleaua fiind de altfel o minge de fotbal, simbolul in care se intruchipeaza pasiunile si disputele noastre.

     

    Sunt multe aluzii, mai fine sau mai directe, in spectacolul lui Tompa Gabor, la drumul nostru spre lumea civilizata in care intram cu mingea la picior, multe iluzii si certitudinea ca vom avea o libertate bine stransa in chingi comunitare. Ubu este de un comic nebun in sine prin prezenta lui Mihai Constantin, de proportii imense, care nu mai aminteste de „Liceenii“. Virginia Mirea mai este un pic Lady Macbeth, dar una care face pe natafleata. Ceilalti participanti la trasnaie dau vioiciunea necesara unui spectacol in care tarisoara noastra se vede asa cum este de la Bacovia incoace: trista si plina de umor. Tompa Gabor stie sa exploateze fiecare detaliu al textului in favoarea tezei sale si sa construiasca momente teatrale memorabile.

  • Nimic nou sub soare

    Se pare ca Pierce Brosnan si-a descoperit preferinta de a juca doar un anumit tip de personaj: seducatorul stilat, care are tot ce-si poate dori si care se lanseaza in diverse aventuri care mai de care mai periculoase care-i alunga plictiseala, doar de dragul adrenalinei. James Bond si Thomas Crown sunt fatete ale acestui personaj, ca de altfel si ultima stradanie actoriceasca a lui Brosnan: Max Burdett, eroul principal din „Hot de diamante“ (After the Sunset“).

     

    Max este unul dintre cei mai priceputi hoti de diamante, care a facut din aceasta „nobila profesie“ o adevarata arta. Are o iubita pe masura – focoasa Lola Cirillo (interpretata de la fel de focoasa Salma Hayek), si ea foarte priceputa in ceea ce priveste sustragerile de bijuterii. Cei doi reusesc sa subtilizeze un diamant nepretuit de la Stan Lloyd (Woody Harrelson), agentul FBI care se ocupa de cazul lui Max, dupa care se retrag pe o insula tropicala, unde isI propun sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti.

     

    Din pacate pentru ei, se plictisesc de moarte in mijlocul paradisului de palmieri, nisip alb si valuri albastre, astfel incat, atunci cand in port acosteaza un vas de croaziera pe care se afla unul dintre cele mai mari diamante ale vremurilor noastre, Max simte nevoie de a reveni la vechile indeletniciri. Lucru pe care, de altfel, se bazeaza si Stan, care isi face la randul sau aparitia pe insula. Urmeaza un joc de-a soarecele si pisica, care include planuri complicate de ambele parti.

     

    R: Brett Ratner. Durata: 93 de minute.

    Cu: Pierce Brosnan, Salma Hayek, Woody Harrelson Si Don Cheadle.

    In Romania din 21 ianuarie.

  • Arta in afaceri

    In Romania, putine sunt companiile care au inteles pana acum ca o colectie de arta le contureaza identitatea, le da personalitate si le sporeste prestigiul

    In 1958, cand corporatia americana General Mills s-a mutat intr-un nou sediu, primele cuvinte ale lui Charlie Bell, presedintele companiei, au fost: „E mult prea intunecat aici. Trebuie neaparat sa facem ceva sa trezim la viata cladirea asta“. Ideea lui Bell a fost sa cumpere picturi si sa le imprastie peste tot. Se pare ca a fost o solutie castigatoare pentru ca, dupa 50 de ani, compania a ajuns sa detina o impresionanta colectie de tablouri, care ar trezi invidia unei mari galerii de arta. Bell a fost printre primii care au descoperit importanta „artei la locul de munca“. 

    In Romania, conceptul de „arta corporatista“ incepe abia acum sa fie cunoscut, mai ales prin stradania companiilor multinationale. Dragos Olea, presedinte Add-Business Chance On Art (organizatie care se ocupa cu popularizarea artei in mediul de afaceri), spune ca in Romania, din pacate, nu prea exista colectii de arta corporatista. „Nu pot spune ca nu exista deloc, pentru ca ar fi cateva companii, in special din zona financiar-bancara, care incearca incet-incet sa dezvolte asemenea colectii.“ 

    Una dintre corporatiile cu „inclinatii artistice“ este BRD Groupe Société Générale, care a cumparat pentru noul sediu vreo 300 de tablouri, mai ales arta contemporana, de la Galeria Posibila. Cu toate ca si sediul parizian al Société Générale se mandreste cu o impozanta colectie de arta, Sorin Popa, directorul general adjunct al BRD SocGen, spune ca banca „nu are nici o intentie de a face investitii sau de a specula arta“. Potrivit lui Popa, „s-a dorit doar crearea unui spatiu artistic in interiorul sediului bancii“. Colectia, care include si sculpturi in sticla optica ale celebrului Alexandru Ghildus, valoreaza, potrivit BRD, 100.000 de euro.

    Pe de alta parte, HVB Bank Romania nu cumpara opere de arta, dar practica totusi propria sa versiune de mecenat, organizand expozitii in sediile sale din tara, de care beneficiaza tinerii artisti romani.

    Prin urmare, spre deosebire de legendarele colectii corporatiste din Occident, in Romania nu s-a ajuns inca la stadiul in care companiile isi permit sa cumpere si sa expuna, pe coridoare si prin birouri, opere de artisti consacrati. Astfel, corporatiile se indreapta catre creatorii contemporani, care au doua avantaje: sunt moderni si ieftini.

    Cu toate acestea, chiar daca pretul unei opere de arta originale poate porni si de la 5 euro, in cazul anumitor lucrari de grafica, si ajunge pana la 4.000 de euro doar pentru uleiuri si lucrari complexe, piata se misca totusi greu in Romania. Alina Pascale, manager la Val House (galerie de arta si companie de consultanta), crede ca „o piata imatura, volatila nu asigura suficienta stabilitate jucatorilor. Prin urmare, acestia nu vor avea planuri pe termen lung in spatiul respectiv si, deci, nu vor vedea necesitatea unor achizitii de arta, specifice unei prezente de durata“.

    Cand Val House a intrat pe piata, in 2002, peste 70% dintre clienti erau straini, insa, in ultima vreme, au aparut tot mai multe corporatii sau firme locale, doritoare de tablouri. Colgate Palmolive, Hansen Group (companie importatoare de mobila) si firma de avocatura si consultanta Schnecker van Wyk & Pearson Romania se numara printre clientii Val House. 

    Cand s-a mutat intr-un nou sediu, acum doi ani, si firma de avocatura Voicu & Filipescu s-a dezis de universalele postere preferate de companiile romanesti si a decis in favoarea tablourilor. Daniel Voicu, unul dintre fondatorii companiei, a apelat la Val House pentru a aseza pe aceeasi lungime de unda sediul firmei si serviciile juridice pe care le pune la dispozitia clientilor. Cu aproximativ 40 de milioane de lei, firma de avocatura a achizitionat noua picturi, reprezentari ale unor constructii celebre, din diferite orase ale lumii. A optat pentru creatoarea Maria Iosub si a ales ca alternativa artistica „o serie de tablouri care sa reprezinte crezul nostru profesional: soliditate si siguranta, dimensiune internationala“. Dar investitia in arta nu s-a oprit aici. In scurt timp, Voicu a mai achizitionat din-tr-o galerie o pictura a unui alt artist contemporan care l-a costat in jur de 10 milioane de lei. A meritat toti banii, deoarece, spune Voicu, prezenta tabloului „ma aeriseste“.

    La randul sau, Knox Design este una dintre putinele firme care combina serviciile de amenajare interioara cu furnizarea de obiecte de arta pentru clienti corporatisti, printre care se afla Juki-România (lider in productia de masini industriale de cusut), LTU Studio Design sau Monetaria Statului.

    Cei de la Knox sunt de parere ca firmele din Romania au inceput sa inteleaga ca „obrazul subtire cu cheltuiala se tine“, iar rezultatele financiare ale companiei de design dovedesc aceasta tendinta. „Ca cifra de afaceri, am pornit de la zero si am ajuns la peste un miliard in 2003“, spune Irina Constantin, manager general la Knox. 

    „In momentul in care intri intr-o companie, mesajul pe care trebuie sa ti-l transmita este urmatorul: afacerea e prospera, suntem partenerii de afaceri ideali. Nu poti sa lucrezi intr-o hruba si sa iti spui ca oamenii nu se vor lasa condusi de aparente“, spune Constantin. La aparente si la prima impresie s-a gandit si compania de software United Management Technologies cand a apelat la Knox Design. „In fiecare zona de birouri avem un alt tablou, o pictura abstracta, pentru a da personalitate spatiului“, spune Catalin Oltean, directorul UMT.

    In general, companiile care achizitioneaza picturi pentru birouri prefera lucrarile abstracte, pictura conceptuala sau tehnica mixta, iar cele realizate in stil clasic, academic par sa fie mai putin dorite. „Sunt mai cautate operele abstracte, pentru ca au avantajul de a fi mai dificil de interpretat si nu vor isca discutii sau controverse pe baza temei alese“, spune Alina Pascale, de la Val House. 

    La randul sau, Dragos Olea e de parere ca, atunci cand vine vorba de arta contemporana, alegerile sunt „safe, confortabile si pur decorative, fiind bazate mai mult pe gusturile personale ale catorva decidenti, decat pe o selectie riguroasa efectuata de un board de specialisti“. Add-Business Chance On Art va organiza in primavara viitoare o serie de workshopuri ce vor aborda si criteriile de baza pentru colectiile corporatiste. Pana atunci, spune Olea, probabil ca „trebuie sa treaca ceva ani pana cand directorii din companii puternice vor intelege ca o colectie de arta poate comunica valorile companiei mai bine decat un intreg catalog de prezentare“.

  • Aton Art

    Infiintata de scurt timp, Aton Art e una dintre primele firme din Romania specializate in realizarea de picturi la comanda pentru birourile companiilor.

    • LUCRARI

    Merg pe mana artistilor tineri, dar originali si considera ca trei lucrari realizate de acelasi autor pot crea unitate in ambientul biroului sau al firmei.

    • PRETURI

    Pentru un tablou de 18×13 cm clientul trebuie sa plateasca doar 10 euro, iar pentru o piesa mai impunatoare, de 170×200 cm, costurile ajung la 250 de euro.


  • Colectii celebre

    DEUTSCHE BANK detine una dintre cele mai mari colectii de arta, estimata la 75 de milioane de euro, in total 50.000 de piese imprastiate in sediile din toata lumea. In Frankfurt, fiecare etaj e dedicat unui anumit artist.

    MICROSOFT CORPORATION poseda o colectie de 4.000 de piese de arta, cu o valoare ce depaseste 25 de milioane de dolari. Achizitiile sunt facute de catre un grup de 9 angajati ai companiei, inlocuiti periodic. Microsoft colectioneaza mai ales lucrari ale artistilor tineri.

    JOSEPH E. SEAGRAM & SONS, gigantul alimentar, a inceput sa achizitioneze lucrari de arta inca din 1957. Are o impresionanta colectie de tablouri, ceramica si sculpturi.

  • Retro vs. Metro

    Miliardarul american John Sperling lanseaza in volumul sau „The Great Divide“ teoria celor doua natiuni americane: America Retro si America Metro

    De aproape 150 de ani, cuvantul „secesiune“ echivaleaza cu o blasfemie in Statele Unite. Dupa ce Razboiul de Secesiune aproape ca a rupt America in doua, se credea ca problema a fost rezolvata si ca toti americanii gandesc si actioneaza la unison.

    Insa o noua carte care a starnit nu valuri, ci adevarate tsunami in SUA demonteaza teoria statelor unite americane si demonstreaza ca, de fapt, prapastia nu a fost niciodata acoperita. John Sperling, miliardar american si suporter al Partidului Democrat, a scris (impreuna cu alti patru co-autori) volumul „The Great Divide“ (sau „Marea Prapastie“), in care vorbeste despre divortul dintre statele americane conservatoare, „paseiste“  (denumite in carte Retro) si cele moderniste, care se concentreaza asupra viitorului (sau asa-numita parte Metro a Americii – de la metropolitan).

    „America nu este o tara unita, cu obiceiuri, nevoi si dorinte comune. Sunt doua natiuni, fiecare cu propriile sale traditii, necesitati si aspiratii“, scrie Sperling, care vorbeste despre opozitia vizibila dintre Nord si Sud, dintre bastioanele republicane (statele Retro) si cele devotate Partidului Democrat (Metro).  Sperling merge mai departe, demonstrand ca statele albastre (cu electorat predominant democrat, conform hartilor folosite la ultimele alegeri prezidentiale americane) au fost in mod deliberat dezavantajate in ceea ce priveste distribuirea fondurilor pentru lupta impotriva terorismului, in favoarea celor rosii (republicane). Tomul se doreste si o strategie prin care democratii pot recastiga controlul: „Republicanii sunt foarte disciplinati si conservatori, cu valori bine stabilite: Dumnezeu, tara si familia, in vreme ce democratii nu au un sistem valoric clar“. 

    In contrast clar cu caracterul senzational al cartii, autorii folosesc un ton calm, moderat fara a se ajuta de un stil bombastic sau hiperbolic, ceea ce a contribuit foarte mult la capitalul de credibilitate al cartii. Toate afirmatiile sunt sprijinite de date istorice, de sondaje, tabele si grafice, 64% dintre americanii chestionati admitand ca traiesc intr-o tara divizata in doua tabere.

  • Socanta America

    SOCANTA AMERICA

    Statele Unite inca domina, autoritar, jocul de forte la nivelul intregii planete. Ce se ascunde, insa, sub aceasta aparenta? Edward Behr, jurnalist nascut in Franta, cu studii universitare in Marea Britanie, a devenit corespondent al agentiei Reuters inca din 1951, iar din 1965 este director al biroului din Hong Kong al revistei americane Newsweek. Behr schiteaza portretul unei Americi insolite, aflata nu o pe o traiectorie a progresului (performanta tehnologica, dezvoltare combinata a cercetarii cu cresterea economica, revolutie informatica etc.), ci pe o spirala a declinului. Omnipotenta conceptului de „political correctness“, segregatiile de natura etnica sau sexuala, dictatura minoritatilor rasiale sau culturale, psihoterapiile aberante, uriasele decalaje privind veniturile sau gradul de scolarizare, criminalitatea, extremismele, delirul rapirilor de catre extraterestri, magia butaforiei de tip Disneyland etc.

    O America Infricosatoare, de Edward Behr (Editura Humanitas) 

    RUSIA LA BRAT CU NATO

    Volumul se deschide si apoi se inchide cu o parabola rezonanta: Vladimir Putin patrunzand pe baza militara Practica di Mare, de langa Roma, la 28 mai 2002, intalnindu-se cu omologii sai din 19 tari NATO si infiintand un Consiliu comun NATO. O apropiere istorica intre fostii inamici din Razboiul Rece. Putin este comparat cu generali antici romani care erau intampinati pe Campul lui Marte de pe colina capitolina cu ovatii, lauri si alte marci ale recunostintei populare. Analiza lui Pierre Lorrain incearca sa sistematizeze toate evenimentele istorice, demersurile politice si factorii de context geostrategic care au facut posibila transformarea Rusiei intr-un aliat NATO de neinlocuit.

    Incredibila alianta Rusia-Statele Unite, de Pierre Lorrain (Editura Stiintelor sociale si politice)

  • Un Hitler umanizat, candidat la Oscar

    Cu filmul „Der Untergang“, in care Hitler e personaj principal, regizorul Oliver Hirschbiegel sparge unul dintre ultimele tabu-uri ale cinematografului german

    Daca ar fi sa-i dam crezare regizorului german Oliver Hirschbiegel, Adolf Hitler avea preocupari cat se poate de umane in timpul liber, adica atunci cand nu era prins de planurile de invazie si distrugere a lumii si de programul de anihilare a non-arienilor.  In filmul „Der Untergang“, lansat la mijlocul lunii trecute in Germania si care a dat nastere la un munte de controverse, proteste si articole, Hitler este cat se poate de amabil cu secretara sa personala, cu care are o relatie de admiratie si pretuire reciproca. De asemenea, se bucura ca un copil cand primeste un tort de ciocolata de ziua sa de la Eva Braun, amanta si apoi, pentru cateva ore, sotia sa. 

    O alta secventa il infatiseaza pe Führer, cu mainile tremurand incontrolabil din cauza maladiei Parkinson, urland cat il tin puterile la generalii sai, pe care ii califica drept „lasi si tradatori“.

    „Der Untergang“, realizat cu un buget substantial pentru industria cinematografica germana (13,5 milioane de euro) isi propune sa recreeze ultimele zile ale lui Hitler, petrecute in bunker, in vreme ce Berlinul se preda fortelor aliate.

    „A fost o fiinta umana, nu un psihopat“, e de parere scenaristul Bernd Eichinger. „E adevarat ca, atunci cand voia, putea sa fie absolut fermecator. Si, ca orice om, avea slabiciunile lui“, mai spune Eichinger, care isi apara  portretizarea „romantata“ a liderului nazist, sustinand ca a dorit sa demonstreze ca oricine ar putea fi noul Hitler. 

    „Am vrut sa atrag atentia asupra pericolului – fiecare dintre noi are porniri animalice. Acesta este mesajul filmului“, declara scenaristul. Pelicula a fost masacrata si de critici si de analisti, care se intreaba daca „un monstru ar trebui infatisat drept o fiinta umana“ (Bild). „Filmele despre personajele negative ale istoriei sunt importante, pentru ca ne pot arata cum gandesc. Insa, daca un film il arata pe Hitler plangand, asta nu ne ajuta sa descoperim ce s-a intamplat in ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich“, scrie Cristina Nord, critic cultural al publicatiei germane Tageszeitung.

    Intre timp, protestele continua, dar se pare ca producatorii filmului vor rade la urma: in prima saptamana de la lansarea in Germania, „Der Untergang“ a fost vazut de 750.000 de spectatori, un adevarat record. Iar Asociatia Germana de Film a anuntat ca un juriu independent a ales „Der Untergang“ pentru a candida, din partea Germaniei, la premiul Oscar pentru cel mai bun film strain, in 2005.

    Regia: Oliver Hirschbiegel.
    Cu: Bruno Ganz,  Alexandra Maria Lara, Corinna Harfouch,  Ulrich Matthes, Juliane Köhler.
    Durata: 150 minute

  • Tom Cruise – asasin platit

    Fosta sotie a lui Tom Cruise a luat un Oscar si el nu. Multi dintre colegii de generatie ai lui Tom Cruise, care nici macar nu au un zambet asa de stralucitor, au luat un Oscar si el nu. Prin urmare, Cruise a pornit in cruciada sa personala pentru a pune in sfarsit mana pe premiu. 

    A jucat anul trecut intr-un film serios – „Ultimul Samurai“, iar acum si-a luat inima in dinti si a acceptat sa interpreteze un personaj negativ cat mai credibil, de fapt un veritabil psihopat. 

    In „Collateral“ („Colateral“), Cruise este Vincent, un asasin platit angajat de un cartel al drogurilor sa elimine mai multi martori care ar putea compromite activitatea profitabila a „institutiei“ respective. In loc sa se deplaseze cu masina proprie, ca orice ucigas normal, Vincent alege un taxi condus de Max (Jamie Foxx) si asa incepe o noapte abracadabranta de urmariri, asasinate si o lupta surda intre cei doi: asasinul si taximetristul pe care il obliga sa-i fie sofer. 

    „Collateral“ e un film de actiune, regizat insa ca un western. Imaginile amintesc,  pe alocuri, de un tablou expresionist, scenariul nu e plictisitor, iar personajele sunt bine interpretate. Ar fi interesant insa ca Jamie Foxx sa primeasca Oscarul… 

    Regia: Michael Mann. 
    Cu: Tom Cruise, Jamie Foxx, Jada Pinkett Smith.
    Durata: 115 minute. 
    Ruleaza in Romania din 8 octombrie