BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Ce e pe val?

    In timp ce toata industria muzicala incearca sa descopere starurile de maine, cititi in cele ce urmeaza despre trei trupe care ar putea deveni urmatorul mare fenomen.

     

    Tocmai am revenit dintr-o vizita facuta unui prieten care lucreaza in industria muzicala de la Londra si pot sa confirm ca stereotipul asociat cu oamenii din acest domeniu este infricosator de corect. Cei implicati in industria muzicala isi petrec, intr-adevar, tot timpul 1) ducandu-se sa vada trupe, 2) afisandu-se in compania vocalistului trupei (completati aici cu numele celei mai noi formatii dupa care adolescentii cu pagini MySpace se dau in vant), 3) band pe gratis si 4) consumand cantitati mari de droguri. Ciudate vremuri pentru A&R-isti (de la artist si repertoriu, termen folosit in cadrul industriei muzicale pentru a desemna cautatorii de talente). Toata lumea cauta „Urmatoarea Chestie Tare“, adica „Urmatorii Franz Ferdinand“ sau „Urmatorii Arctic Monkeys“. Problema e, dupa cate se pare, ca nimeni nu mai este convins ca baietii cu chitari reprezinta o formula care va continua sa se vanda la fel de bine ca altadata. In ultimii patru ani, orice trupa cu „The“ in nume a parut sa aiba destule sanse de a prinde un contract, dat fiind ca fiecare casa de inregistrari cauta cu disperare propriul sau grup tare de chitaristi. Lucrurile par sa se schimbe acum, trupele alegand directii muzicale diferite, in timp ce toata lumea incearca sa ghiceasca viitoarea chestie tare. Indie orchestral?

     

    Rave ironic? Muzica tiganeasca? Iata cateva sugestii facute catre persoane din industria muzicii cu privire la cele mai incitante nume din urmatoarele sase luni. Sa tineti minte ca in randurile de mai jos ati auzit pentru prima oara de ele!

     

    THE KLAXONS: Alt grup londonez cu „The“ in nume, dar diferit de restul. Doar ce-au lansat doua single-uri in editie limitata, ca Polydor Records le-a si oferit un contract pentru o „suma nespecificata“, ceea ce inseamna, probabil, o multime de bani. Suna un pic a trupa de chitaristi, dar ceea ce-i face vandabili este rave-ul. Da, exact, rave. Au instrumente luminoase, fete zambitoare si (in mod inexplicabil) jiletci, toate acestea fiind, pentru scurt timp, foarte la moda la inceputul anilor nouazeci, inainte de a fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei. The Klaxons reusesc sa combine rock-ul cu rave-ul in ceea ce unii jurnalisti numesc „Nu-Rave“. Totul este, trebuie sa recunosc, foarte amuzant, plin de ironie si atat de postmodern!

     

    CSS: La fel ca Arctic Moneys, si in acest caz Internetul a avut un efect urias in construirea popularitatii trupei cunoscute drept „CSS“. Totusi, CSS provin dintr-o locatie ceva mai plina de stralucire decat cvartetul din Sheffield. De la Sao Paulo, Brazilia, grupul a ajuns celebru gratie unui ciudat echivalent brazilian al MySpace, atragand atentie internationala. Tocmai si-au lansat albumul de debut la SubPop, casa de inregistrari din Seattle renumita pentru contractul cu Nirvana. Muzica lor e cam greu de caracterizat; cea mai buna descriere pe care i-o pot face e „savage dance cu electro-rock“, desi sound-ul lor transcende complet genurile si barierele muzicale. In caz ca va intrebati, CSS vine de la „Cansei De Ser Sexy“, „Obosit Sa Fiu Sexy“, in portugheza. Iar ca vocalist au o fata pe nume Lovefoxxx. Frumos!

     

    BEIRUT: In sfarsit! Muzica populara est-europeana este considerata extraordinara! Beirut, adica un american in varsta de 20 de ani, pe nume Zach Condon, a provocat o mare agitatie in SUA si este considerat a fi urmatoarea mare descoperire a anului viitor. Cel mai recent album al sau, „Gulag Orkestar“, nu contine sunet de chitara, ci de corn, vioara, violoncel, ukulele, mandolina, glockenspiel, tobe, tamburine, conga, orga, pian, clarinet si acordeon, care creeaza o cacofonie nebuneasca de o frumusete stranie, ce suna ca o formatie de muzicanti tigani scapata de sub control si cu volumul la maxim.

     

    Beirut tot lanseaza muzica destul de stranie inca de cand avea 15 ani, dar cu acest proiect pare sa fi nimerit bine, mai ales daca ne gandim la modul in care scrie presa despre el. Ce ar mai trebui sa stiti? Zach Condon s-a lasat de scoala la varsta de 16 ani si s-a dus in Europa de Est, unde s-a indragostit de sound-ul balcanic…         

     

    Loredana Fratila-Cristescu

  • Investitorul-magician

    „Doamna Piata“ nu e deloc rationala, desi poseda, desigur, zone rationale, bine ascunse. Piata tremura la fiecare briza care trece peste economie, este fundamental nestatornica, iar liderii au putine instrumente la indemana ca sa o determine sa urmeze calea dorita de ei.

     

    Aceste idei, aparent descurajante pentru cei care vor sa se angajeze intr-o aventura financiara, ii apartin lui Joel Kurtzman, fost reporter si editor la NY Times si la Harvard Business Review, actualmente consilier pe probleme de leadership si inovatie la PwC, prin intermediul propriei organizatii, Kurtzman Group, comentator pe probleme economice la CNN si editorialist la revista Fortune. Nu este prima oara cand domnia sa rosteste public astfel de avertismente cu unda de soc. Trebuie insa inteles ca apreciatul analist nu este un specialist al panicii, ci doar un foarte lucid contemplator al fenomenului pietei financiare contemporane, care stie nu doar sa lanseze semnale de alarma, ci si sa ofere solutii.

     

    Iata de ce, in concluzia suitelor de exemple concrete si pilde oferite in volum, autorul poate sa afirme ca priveste, totusi, piata ca pe un instrument foarte puternic, ce pune banii in mana celor care au nevoie de ei si care disipeaza, intr-un mod excelent, riscurile prin repartizarea acestora intre nenumarati investitori „avizi“. Numai cunoscand modul de functionare al pietei, mijloacele si instrumentele care sunt folosite in cadrul ei, poti deveni, din investitor, castigator. Prin urmare, cartea lui Kutzman nu isi invata cititorii cum sa investeasca pe o piata, ci doar sa priceapa mecanismele acesteia, pornind de la convingerea autorului ca, daca oamenii inteleg magia pietei, atunci vor deveni ei insisi magicieni. Unele companii cu performante bune, dar in sectoare demodate, se aseamana, spune el, acelor copii care nu pot decat sa tropaie la scoala de dans – stau singuri, vorbesc cu ei insisi, nu sunt foarte populari. Alte companii, din sectoare favorizate, sunt asemenea dansatorilor inconjurati de admiratori. „Si, cu toate ca-i usor sa te trezesti ca ai trecut din al doilea grup in primul, ca sa ai succes nu este de ajuns o tunsoare la moda si o pirueta gratioasa.“ De aceea, firmele ar trebui sa se indrepte catre pietele de capital nu atunci cand au nevoie de bani, ci atunci cand conditiile de piata le sunt favorabile.

     

    Pentru investitori, corolarul acestei teoreme ar fi ca nu trebuie, cu nici un chip, sa mearga pe mana sectorului favorizat in luna curenta, ci sa caute, precum gurul din Omaha, Warren Buffett, acele zone ale ratiunii „in nestatornicul ocean de nebunie“.

     

    Kurtzman a ajuns sa explice aceste taine ale pietelor, dupa o experienta bulversanta: pe vremea cand URSS se afla in plin colaps, jurnalist fiind, a fost insarcinat sa descrie o intalnire intre un grup de economisti si politicieni sovietici cu un grup de americani din medii academice si de afaceri. Concluzia a fost stupefianta: americanii nu erau in stare sa explice cum functioneaza piata libera, in vreme ce sovieticii nu pricepeau cum poate exista o economie descentralizata si pareau mai degraba de preocupati de subiectul capitalului de risc.

     

    Joel Kurtzman, Cum functioneaza piata libera,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Euridice: Desteptarea

    La sfarsitul secolului XXI, omenirea a fost cat pe ce sa dispara in criza Raptului funest, un razboi cataclismic pricinuit de faptul ca Inteligentele Artificiale (IA) militare s-au trezit la starea de constiinta. Majoritatea entitatilor postumane au disparut, fara sa se stie exact unde, lasand indaratul lor cateva „insule“ de umanitate care incep sa colonizeze galaxia, cu ajutorul relicvelor tehnologice abandonate de IA si, cu precadere, gratie retelei de portaluri ce conectau lumile universului. Trei secole mai tarziu, Lucinda Carlyle, membra a clanului care controla aceasta retea, organizeaza si conduce o expeditie pe Euridice, o planeta care, la randul ei, poarta stigmatul unui razboi trecut. Ken Macleod este scotian si este detinator a doua premii Prometheus pentru literatura SF si a unui premiu Sidewise.

     

    Ken Macleod, Vanatorii de fulgere,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

     

    Stapanul povestilor

    Christopher Tolkien, fiul celebrisimului J.R.R., a adunat dupa moartea parintelui sau o suma de manuscrise ale acestuia, pe care le-a grupat dupa „Evurile lumii“, completandu-le cu note si comentarii. Aceste povesti  completeaza cu informatii esentiale universul lui Tolkien, vorbind despre legendele, politica, regii si limbile Pamantului de mijloc si deslusind atat modul de elaborare a textelor in sine, cat si geneza miturilor si personajelor lui Tolkien. Pe de alta parte, cei care nu s-au impartasit inca din opera doctului profesor de la Oxford sau nu au vazut decat filmele realizate dupa cartile sale pot prea bine aborda aceasta antologie de povesti ca pe o carte autonoma, cu miez si desfasurare inteligibile. Aici il vom auzi pentru intaia oara pe Gandalf vorbind despre intalnirea cu gnomii, ii vom revedea pe orci si pe hobbiti si vom putea zbura cu inchipuirea pe harta Numenorului si a Pamantului de mijloc.

     

    J.R.R. Tolkien, Povesti neterminate,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Comedia eroilor

    A facut din fantome personaje de comedie si a adus pe marele ecran un caine imens, despre care criticii au cazut de acord ca este un actor excelent. Dupa succese de box-office ca „Ghostbusters“ sau „Beethoven“, Ivan Reitman amesteca iarasi genurile si obtine „My Super Ex-Girlfriend“.

     

    Dupa o pauza de cinci ani, Ivan Reitman dovedeste din nou, daca mai era cazul, ca vede umor si comedie peste tot. Dupa ce a inceput Batman, s-a intors Superman, iar Aeon Flux si-a etalat toata garderoba inconfortabil de futurista, era nevoie de un suflu proaspat, iar ideea lui Reitman a fost foarte buna: sa ia o supereroina si, pe langa atributele super, sa-i puna si cateva foarte comune, cum ar fi o usoara doza de isterie, o nevoie nebuna de dragoste si un spirit vindicativ exacerbat atunci cand dragostea (adica „El“) da bir cu fugitii.

     

    Uma Thurman a impartit cu nemiluita pumni si palme in dubla odisee a uciderii lui Bill („Kill Bill“, daca mai era cazul sa o spunem) si o face din nou in filmul lui Reitman. De data aceasta ea o aduce pe ecrane pe Jenny Johnson, o tanara conservatoare, cu aspect de bibliotecara, care este, de fapt, o supereroina – G-Girl. La scurt timp dupa ce incepe sa se intalneasca cu Matt (Luke Wilson), un tip foarte de treaba, ea ii dezvaluie adevarata sa identitate. La inceput Matt este incantat, dar curand personalitatea usor sociopata a lui Jenny iese la iveala: este dominatoare, capricioasa, isterica si foarte greu de multumit. Urmarea: Matt „ii da papucii“. Bineinteles, Jenny nu sta cu mainile in san si incepe sa-i transforme viata intr-un calvar. Singura lui aliata este Hannah Lewis (Anna Faris), cu care si incearca o relatie, aruncand-o astfel in bataia puterilor distrugatoare ale lui Jenny. Chiar daca „Fosta mea supergagica“ este un film cu o supereroina, nu va asteptati la cine stie ce efecte speciale. Intr-adevar, Uma Thurman zboara, stinge incendii si isi schimba costumele mai repede si mai des decat ar fi fost cazul (actrita a avut 12 costume diferite, aproape intrecand-o pe Aeon Flux), dar efectele speciale par mai degraba incropite de un amator. Iar Reitman este  clar in aceasta privinta: „Nu am vrut ca efectele speciale sa copleseasca partea amuzanta a filmului. Ele sunt doar un pretext, o punere in scena rudimentara pentru momentele comice. Nu avem de-a face cu Metropolis sau Gotham City, ci cu New York“.

     

    Umorul filmului rezida in contradictiile dintre entuziasmul cu care Matt se arunca in relatia cu Jenny si dezamagirea lui cand isi da seama ca nu poate face fata rolului de Lois Lane la masculin. Din pacate, desi ideea lui Reitman are un foarte mare potential, succesiunea de isterii ale supergagicii si reactiile aproape la fel de isterice ale lui Matt n-au sa transforme „My Super Ex-Girlfriend“ intr-un succes de casa de genul „Ghostbusters“ sau „Beethoven“. Filmul este proaspat, dar uneori rasul se opreste undeva pe drum, iar pe buze nu ajung decat cateva zambete anemice, pe alocuri de complezenta.

     

    In orice caz, Ivan Reitman isi merita renumele de distrugator de genuri si etichete: regizorul de origine cehoslovaca si cu cetatenie canadiana este recunoscut pentru darul sau de a amesteca genurile sau de a lua vedete de prima marime de la Hollywood pentru a le distribui in roluri total nepotrivite, cel putin la prima vedere. Totul a inceput cu fostul Mister Olympia Arnold Schwarzenegger, pe care l-a cules de pe platourile de filmare de la „Predator“ si l-a pus alaturi de Danny de Vito, intr-un rol insolit de geaman. („Gemenii“, 1988). Apoi l-a pus sa citeasca povesti unor copii de gradinita in „Politist la gradinita“ si, culmea, l-a transformat in mamica in „Junior“. Si Reitman nu s-a oprit aici. Sigourney Weaver a incetat sa mai macelareasca extraterestri pentru a fi prima doamna a Americii in comedia romantica „Dave“, iar Harrisson Ford a petrecut „6 zile si 7 nopti“ ciorovaindu-se cu Anne Heche. Uma Thurman nu prea avea de ce sa fie salvata de o eticheta anume. Cel mai mare beneficiu de pe urma filmului lui Reitman il are Anna Faris, care se indeparteaza din ce in ce mai mult de statutul de actrita de parodii – vezi cele patru „Scary Movie“, cea mai notabila realizare a actritei de pana acum.     

     

    MY SUPER EX-GIRLFRIEND/FOSTA MEA SUPERGAGICA R: IVAN REITMAN CU: UMA THURMAN, LUKE WILSON, ANNA FARIS, RAINN WILSON, EDDIE IZZARD, WANDA SYKES DIN 15 SEPTEMBRIE

  • LIFE&STYLE: Hotel cu parfum de femeie

    Lumea calatoriilor de afaceri a incetat sa fie un teritoriu exclusiv al barbatilor. Atmosfera de club rezervat prin definitie „cravatelor“ e desueta, iar hotelurile lumii fac tot posibilul sa fie cat mai pe placul femeilor, care reprezinta, doar in SUA, 50% din clientii business.

     

    E mai degraba un truism: femeile au inceput sa calatoreasca in interes profesional.  Dar un truism pe care marile hoteluri nu puteau sa-l ignore prea mult timp. In unele cazuri, au construit etaje speciale pentru femei. Dar de cele mai multe ori au incercat sa includa produse si servicii cu aroma feminina puternica. Esential este faptul ca proprietarii de hoteluri din toata lumea au inteles ca femeile cauta in primul rand siguranta si luxul.

     

    Bjorn Hanson, consultant la PwC, spune ca femeile sunt mai putin preocupate de pret, ceea ce le face sa devina consumatori valorosi. Cu cativa ani in urma, ideea de servicii personalizate pentru femeile de afaceri era inca in faza incipienta. De fapt, totul a inceput cu un pas mic. Cand a preluat functia de director de marketing al grupului francez Accor, in 1994, Carol Kirby s-a gandit sa introduca umerasele speciale pentru fuste in dulapurile camerelor Motel 6 (una dintre marcile grupului). Acum, la o distanta de mai bine de un deceniu, se poate spune ca restul e istorie. Insa gasirea unei strategii de succes pentru atragerea femeilor este o sarcina tot  mai complexa, pentru ca banalele umerase si-au pierdut repede farmecul.

     

    Cand pleaca din Detroit intr-una dintre calatoriile sale de afaceri, Robin Walker, unul dintre avocatii care lucreaza pentru General Motors, nu mai trebuie sa isi faca griji ca nu gaseste o camera de hotel intr-un loc sigur pentru o femeie care calatoreste singura. Ea se cazeaza la Don Shula’s Hotel & Golf Club din Miami, unde proprietarii au construit un etaj special, Patrician Floor, cu 18 camere pregatite pentru femeile de afaceri.

     

    Ideea Patrician Floor a venit ca raspuns la cresterea numarului de femei de afaceri care sunt nevoite sa calatoreasca singure. „40% dintre turistii de afaceri sunt femei“, spunea intr-un interviu pentru un cotidian american Barbara Cambia, vicepresedintele de marketing de la Shula, adaugand ca „de la inaugurare, gradul mediu de ocupare a fost de 95%“. Printre accesoriile standard ale fiecarei camere de pe etajul dedicat femeilor au fost incluse oglinzi speciale pentru machiaj si uscatoare de par pentru volum, dar si reviste pentru femei, cum ar fi PINK, o revista care se adreseaza femeilor de cariera.  Cei de la Shula tin totusi cont si de gusturile personale ale fiecarui oaspete fidel al Patrician Floor. Ori de cate ori Walker-Lee (52 de ani) se cazeaza la Don Shula’s Hotel & Golf Club, ea stie ca va gasi in camera cate un exemplar din Wall Street Journal, ziarul pe care il citeste zilnic, dar si prajituri cu ciocolata, bomboane M&M si bauturi dietetice in frigider.

     

    Avocatul de la General Motors merge intotdeauna la sala de sport a hotelului, iar managementul ii pregateste, la fiecare vizita, o lista cu programul de functionare. Un serviciu special de care beneficiaza femeile de pe etajul patrician este accesul la Signature Room, varianta Shula a lounge-urilor pentru executivi, care ofera mic dejun, vizionare a meciurilor de luni seara si o ora de cocktail miercuri seara.  Pretul unei camere de pe etajul special este cu 20 sau 30 de dolari  mai mare decat cel al unei camere standard, care variaza intre 129 si 179 de dolari pe noapte. Cresterea numarului de femei de afaceri nevoite sa calatoreasca singure a dus la dezvoltarea unor concepte similare si in cadrul altor hoteluri, iar acest trend nu se limiteaza doar la hotelurile locale, manifestandu-se si in cazul marilor lanturi care fac legea pe piata mondiala. Grupuri precum Marriott, Crowne Plaza, Wyndham, AmeriSuites sau Hyatt Regency sunt printre cele care ofera servicii speciale pentru a le face pe femei sa se simta nu doar confortabil, dar si in siguranta. 

     

    Hamilton Crowne Plaza din Washington a transformat etajul 11 al hotelului intr-unul exclusiv feminin si l-a accesorizat cu produse care au o semnificatie speciala pentru oaspetii sai: romane de Danielle Steel si Nora Roberts, reviste precum Shape sau Bazaar, papuci care sa se potriveasca la halatul de matase si un meniu special la room service. Rosslyn Hooten, specialista in lobby, spune ca a locuit pe acel etaj de cateva ori si a apreciat in special accesul restrictionat. Lifturile se deschid doar pentru acei oaspeti care au carduri programate pentru una dintre cele 29 de camere de pe etaj.

     

    Wyndham Hotels & Resorts are la randul sau un program personalizat numit „Wyndham’s Women on the Way“ pentru femeile de afaceri. Selim Soliman, general manager la Wyndham Miami Airport Hotel, spune ca 60% dintre clientii care se cazeaza sunt femei de afaceri. La fel ca si Shula, Wyndham tine cont de preferintele clientelor fidele. „In cazul in care comanda vin rosu si prajituri de ciocolata, atunci vor avea vin rosu si prajituri de ciocolata in camera si la urmatoarea vizita“, explica Soliman. „Daca prefera sa fie cazate la un etaj superior, iar camera sa nu se afle in apropierea lifturilor, atunci acea camera le va fi rezervata.“

     

    Lantul AmeriSuites are, de asemenea, servicii adaptate pentru femei. Pentru a le asigura un grad mai mare de securitate, acestora le sunt oferite camere cu vedere spre interior. „Mediul sigur este una dintre preocuparile noastre majore. Stiu ca atunci cand calatoresc, nu mi-as dori sa ma aflu intr-un loc unde as putea fi vazuta din strada“, spune Susan Dennen, directorul de vanzari al AmeriSuites. La hotelul Marriott din apropierea Aeroportului International din Miami, managerul general John Mulrey spune ca, desi femeile de afaceri reprezinta doar 12% dintre oaspeti, siguranta si serviciile speciale se numara printre prioritati.

     

    Dar la fel de adevarat este si faptul ca exista destule hoteluri de lux care nu diferentiaza serviciile in functie de sexul oaspetelui, doarece sunt de parere ca o astfel de „schisma“ ar duce la discriminare.

     

    Alexandra Wensley, director de comunicare al lantului de hoteluri Mandarin Oriental, bunaoara, spune ca toti clientii beneficiaza de acelasi nivel al serviciilor, indiferent de sex. „Mandarin Oriental Miami asigura un mediu sigur pentru toti oaspetii si o atmosfera in care se pot relaxa si deconecta dupa o zi lunga de munca“, spune Wensley, conform careia aproximativ 30% din cifra de afaceri a grupului vine din zona clientilor business. Pana acum conceptul de servicii adaptate femeilor de afaceri a fost testat pe piata americana, asemeni multor alte produse pentru consumatorii de lux. Executivii de la Crowne Plaza spun ca monitorizeaza pentru moment performantele celor doua etaje exclusiv feminine de la Hamilton din Washington si de la hotelul Crowne Plaza de langa aeroportul din Minneapolis. Reprezentantii grupului cred ca este doar o chestiune de timp pana cand trendul va cuprinde lumea.

  • Conceptul de arici

    O carte cu o premisa incitanta: „bun“ este dusmanul lui „excelent“. O carte despre modul in care o companie poate deveni exceptionala, un indemn la performanta spectaculoasa si la atingerea superlativului in materie de afaceri.

     

    Expert in evolutia companiilor excelente si durabile, profesor la mai multe universitati americane de prestigiu, Jim Collins s-a impus pe piata cartilor de specialitate cu un volum de referinta – „Built to Last“ -, si s-a impus definitiv ca personalitate de varf printre analistii problemelor de management cu prezentul volum, intitulat, in original, „Good to Great“. Pentru realizarea acestui studiu, Collins si echipa lui au studiat circa 5.000 dintre marile  intreprinderi americane, spre a le identifica pe acelea care au realizat un salt spectaculos de performanta in ultimii 15 ani. Operand in sectoare traditionale, unele dintre ele aflate chiar in criza, intreprinderile studiate nu au izbutit sa faca, vreme indelungata, lucruri mai bune decat concurenta. Cu toate acestea, s-au straduit sa inregistreze o dezvoltare durabila, folosind niste strategii asemanatoare, pe care autorul si expertii sai le-au pus in evidenta si le-au explicitat. Principalele lor caracteristici sunt in numar de trei:

     

    1. Un lider modest.

    Transformarea unei intreprinderi medii intr-una iesita din comun este, inainte de orice, opera unor lideri exceptionali. Toti acesti „maestri“ ai managementului au un punct comun: o personalitate aparent stearsa, discreta. Astfel de lideri ingaduie organizatiei sa-si dea intreaga masura a talentului si abilitatilor, spre deosebire de conducatorii charismatici care poseda adesea tendinta de a-si strivi echipele care ii inconjoara. Cu toate acestea, modestie nu inseamna slabiciune. In intreprinderile conduse de un lider charismatic se constata ca majoritatea membrilor statului-major sunt doar niste buni executanti, in vreme ce, in cazul intreprinderilor care au fost luate in calcul de studiul lui Collins, echipele aduna laolalta personalitati puternice, care pastreaza intre ele o mare coeziune.

     

    2. O strategie extrem de simpla.

    In vreme ce strategia intreprinderilor este adesea prezentata ca fiind o disciplina de mare complexitate,  strategia urmarita de intreprinderile studiate decurge dintr-un concept de o simplitate dezarmanta – conceptul de arici, cu referire la o fabula elena care pune fata in fata un arici cu o vulpe. Sireata vulpe recurge intotdeauna la idei noi ca sa-si atace prada. Ariciul are doar o idee fixa: sa se faca ghem atunci cand este atacat. Ei bine, ariciul castiga mereu. Intreprinderile cele mai performante adopta un comportament analog, reducandu-si deciziile la un obiectiv strategic foarte simplu.

     

    3. O cultura a disciplinei.

    Cel mai adesea, spiritul de echipa de la inceputuri supravietuieste cu greu, pe masura ce personalul creste in numar. Atunci, birocratia se substituie initiativei, franand activitatea. Pentru a evita aceasta capcana, intreprinderile investigate au recurs la un spirit de disciplina autoritar, vizand trei domenii: aplicarea incapatanata a strategiei, obligatia de a vedea realitatea in fata si limitarea autonomiei prin reguli de fier.

     

    Jim Collins, Excelenta in afaceri. De ce anumite companii reusesc saltul de la „bun“ la „excelent“, iar altele nu?, Editura Curtea Veche, 2006

  • Noutati

    Moscova, Eterna

    Vladimir Sorokin, personaj emblematic al postmodernismului rus, de profesie inginer, s-a ocupat cu pictura si grafica de carte si s-a format ca literat in mijlocul artistilor si scriitorilor moscoviti underground ai anilor ‘80. Tradus in numeroase limbi dupa anii dezghetului ideologic si calificat drept cel mai renumit „pornograf“ al literaturii ruse contemporane, Sorokin infatiseaza in acest roman zguduitor cautarea disperata a unui paradis pierdut. La Moscova, o secta religioasa rapeste barbati si femei, pe care ii selectioneaza ca sa constituie un grup de alesi care vor avea acces la eternitate. Cum? Lovindu-i in torace pe oamenii blonzi si cu ochi albastri cu un topor taiat din gheata unui meteorit cazut in Siberia.

     

    Vladimir Sorokin, Gheata,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2006

     


    Semizeul din Veniss


    Ne aflam intr-un viitor indepartat, in care guvernele par sa fi explodat si sa fi cedat puterea, in mod progresiv, unor structuri administrative din ce in ce mai restranse. Veniss este o cetate-stat, despartita de suratele ei prin uriase deserturi nucleare. In acest spatiu, in care distanta dintre saraci si bogati, puternici si slabi s-a exacerbat pana la consecinte extreme, traieste Nicholas, care este artist, creator de holograme.     De fapt un ratat, pentru ca indeletnicirea lui e pe cale sa moara, asa cum, in decursul timpului, au murit si celelalte arte. Singura arta vie este genetica, un domeniu in care omul poate sa se simta demiurg si sa inchipuie noi fiinte. Un domeniu unde un oarecare Quinn, un personaj pe care putini se pot lauda ca l-au intalnit in carne si oase, a devenit un adevarat mit . El s-a transformat intr-un soi de semizeu, un stapan absolut al maruntaielor subpamantene ale orasului Veniss, o figura de legenda al carei nume se afla pe buzele tuturor.

     

    Jeff Vandermeer, Veniss Underground,

    Editura Tritonic, BucureSti, 2006

  • Bravo, Robbie!

    Robbie Williams este unul dintre cei mai credibili artisti muzicali ai deceniului, cu niste piese dupa care toata lumea se da in vant. Cum a ajuns in acest punct? Evitand sa se ia in serios.

     

    Sa examinam dovezile:

    1. Ultimul lui single, „Sin Sin Sin“ a fost probabil cea mai amuzanta/dinamizanta piesa pop a anului/deceniului/lunii“ (stergeti dupa caz). Alegeti voi superlativul, caci piesa chiar a fost super. Cu o linie electro-bass si versuri miscatoare, a reprezentat un adevarat triumf pentru un om, care – ca sa fim sinceri – are cam tot atat talent muzical cat Paris Hilton, iar versuri ca „Relaxati-va, asta ar face si Iisus“ il fac valabil in ochii mei.

     

    2. Proaspat lansatul single, „Rudebox“ merita din plin ascultat. Nu se ridica pe culmile triumfale ale lui „Sin Sin Sin“, dar e mult mai amuzant. Toti jurnalistii de muzica vor sa inventeze un gen muzical, asa ca revendic si eu unul, descriind piesa drept „slo-mo-electro“, un groover plin de bass care progreseaza incet si e plin de efecte specifice inceputului anilor optzeci. Marea parte a piesei o constituie incercarea lui Robbie de a canta ca un rapper, care in sine e destul de hilara. In plus, solistul si-a dat, din fericire, seama ca singurul mod in care un alb de varsta mijlocie poate canta rap fara sa para caraghios este prin adaugarea unei doze zdravene de ironie. Pe la jumatatea piesei, Robbie suna de parca ar face efectiv misto, fara a se mai deranja sa articuleze corect cuvintele. Mai mult, reuseste sa-l ridiculizeze pe Michael Jackson („Jackson e varza“), pomeneste de un cunoscut magazin cu discount dureros de ne la moda, ii spune cuiva „fuck-face“ si isi implora ascultatorii sa danseze „ de parca ar fi castigat un titlu la Special Olympics“. Amuzant. Si nu e Snoop Dogg.

     

    3. Remixurile. Nu stiu cum de-a reusit, dar DJ-ii incearca acum disperati sa dea de un remix in editie limitata al single-ului lui Robbie, care e atat de rar, incat s-a epuizat in ziua lansarii. Simpla idee ca niste colectionari seriosi de muzica dance ar alerga dupa un disc al lui Robbie Williams este hilara, dar asta s-a intamplat. Remixurile sunt mult mai bune decat piesa insasi, pentru ca partea vocala a fost eliminata aproape in totalitate, facand-o astfel acceptabila pentru clubberul  care n-ar dansa, in mod normal, pe muzica lui Robbie, nici daca le-ai pune arma la tampla familiei si animalelor lui de companie.

     

    4. Ziarul britanic The Sun a calificat Rudebox drept „Cel mai prost cantec din toate timpurile“, iar tot ceea ce Sun detesta este in mod automat bun, pentru ca publicatia e scrisa de niste cretini increzuti care-si castiga existenta trantindu-si opiniile insignifiante in capul britanicilor saraci care abia stiu sa citeasca. Ati auzit expresia „Dusmanul dusmanului meu mi-e prieten“? Exact asa stau lucrurile cu The Sun. M-am trezit devenind mai tolerant fata de pedofili, ucigasi in serie si Robbie Williams de cand Sun i-a decretat „oameni rai“. Bravo, Robbie! As putea continua, caci se va scrie sigur o lucrare de licenta pe tema Robbie Williams. E doar o chestiune de timp pana cand Harvard se va apuca sa scoata o lucrare pe tema „Robbie Williams, teorie semiotica si identitate in secolul XXI“. Viata individului e un dezastru. E un (presupus) homosexual nedeclarat si dependent de droguri, care se intampla sa fi lansat o serie de inregistrari ce te fac sa privesti viata cu optimism. Este tot ceea ce meritam. 

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Creme de la creme

    De la seruri magice, la creme si geluri, companiile de cosmetice nu contenesc sa lanseze produse despre care spun ca vor indeplini, cel putin partial, visul etern, adica tineretea vesnica.

     

    Avand in vedere sumele imense de bani pe care unii sunt dispusi sa le cheltuiasca pentru a inlatura semnele batranetii, preturile din ce in ce mai mari cu care se vand produsele cosmetice de lux pot duce la aparitia unor riduri pe fruntea oricarui profan, dar nu sunt deloc surprinzatoare pentru adevaratii cunoscatori. In plus, atractivitatea unei creme scumpe sporeste direct proportional cu inventivitatea povestii in care este impachetata.

     

    The Essence de la Crcme de la Mer este recunoscuta ca fiind cea mai scumpa crema din lume, iar pretul de 2.100 de dolari (1.650 de euro) depaseste cu mult salariul mediu pe economie din Romania. In magazinele Harrods din Londra s-au vandut 100 de bucati inca din prima saptamana si, avand in vedere ca o cutie este suficienta pentru doar trei saptamani, cumparatoarele sunt nevoite sa isi reinnoiasca rapid proviziile. Ambalajul aminteste de filmele SF, pachetul constand de fapt in trei tuburi impachetate intr-o cutie din plexiglas despre care se spune ca protejeaza pretioasele ingrediente. Cea mai scumpa crema din lume promite ca face minuni prin tratamentul cu alge fermentate invaluite in matase vegetala.

     

    Un lucru e insa sigur: prezentarea este pe masura pretului. Clientele fidele sunt invitate la demonstratii private, unde sunt tratate ca niste VIP-uri, cu sampanie si struguri. De altfel, doamnele obsedate de frumusete au dezvoltat un adevarat cult pentru produsele Crcme de la Mer. Daca in 1999, cand s-a lansat firma, nu multi credeau ca cineva ar fi dispus sa cheltuiasca sume cu patru cifre in euro pentru un produs de frumusete, acum carcotasii sunt nevoiti sa isi plece capul in fata succesului companiei, mai ales ca vedete precum Sharon Stone, Madonna si Jennifer Lopez o iubesc, iar Victoria Beckham spune ca nu poate trai fara ea. Cremele cu preturi cu multe zerouri au inceput sa patrunda si pe piata din Romania. La Prairie a lansat Skin Caviar Luxe Cream in 2002, iar Estée Lauder a adus in decembrie anul trecut pachetul Re-Nutriv Re-Creation. Desi pretul lor depaseste 2.000  RON (560 euro), consumatorii romani nu au ramas indiferenti. Compania elvetiana de produse cosmetice de lux La Prairie este prezenta pe piata romaneasca inca din anul 1997, prin intermediul grecilor de la Sarantis. Chiar de la lansarea mondiala, cu aproape doua decenii in urma, La Prairie s-a pozitionat drept un brand exclusivist, elvetienii exploatand intr-o formula neasteptata apetitul amatorilor de lux pentru caviar. Vedeta colectiei caviar este Skin Caviar Luxe Cream, 2.020 RON (567 euro) pentru 100 ml, care tonifica fetele romanilor din 2002.

     

    „Ingredientul principal este extractul de caviar din specia Beluga (una dintre cele mai scumpe specii – n. r.) din Marea Caspica“, spune Daniela Coman, director de vanzari pentru produse selective la Sarantis Romania, explicand ca vanzarile din colectia caviar reprezinta 35% din totalul incasarilor aduse de cremele La Prairie. Cu toate ca produsele La Prairie sunt ambalate in recipiente argintii, compania a accesorizat colectia caviar in albastru, parca pentru a sugera ca secretul produselor vine din adancul marii. Cei de la Estée Lauder au mizat pe pachetul Re-Nutriv Re-Creation, destinat unui public dispus sa plateasca bani grei pentru a-si implini visul de intinerire. Marina Saon, country manager Estée Lauder Romania, spune ca Re-Creation este un sistem complet de 24 de ore de ingrijire a tenului, pentru ca pachetul contine doua creme: Re-Creation Day Creme SPF 15 si Re-Creation Night Creme.

     

    Ingredientul principal pe care compania merge pentru regenerarea tenului si pastrarea aspectului sanatos este calciul. Reprezentantii Estée Lauder spun ca, pe masura ce omul inainteaza in varsta, calciul nu se mai regaseste acolo unde este nevoie. Pentru a produce cantitatea corecta de lipide si pentru a mentine hidratarea, acesta trebuie sa fie readus in locul potrivit.

     

    Pachetul costa o mie de euro si se vinde exclusiv in magazinul Estée Lauder din Calea Victoriei. „Pana acum s-au vandut 20 de creme si exista persoane care au achizitionat deja al doilea pachet“, povesteste Saon. Totusi, cine sunt cei dispusi sa plateasca fie si 1.000 de euro pentru o crema? Maria Popescu (30 ani) lucreaza pentru o importanta firma de telecomunicatii si marturiseste ca isi reinnoieste arsenalul de produse de infrumusetare de lux cam de patru ori pe an. „Sunt o mare amatoare de creme de lux, pentru ca mi se pare ca au intr-adevar efect. Cu toate ca sunt constienta ca nu pot face minuni, cel putin la exterior se observa o imbunatatire, pielea este mai intinsa si mai luminoasa“, povesteste ea, adaugand ca cea mai scumpa crema pe care a achizitionat-o a fost Future Solution Total Revitalizer de la Shiseido de 50 ml (in jur de 300 de euro).

     

    „Preturile sfideaza logica, dar se pare ca prestigiul si imaginea cu cheltuiala se tin. Asa cum sunt cumparatori pentru masini de lux sau haine de lux, exista o piata si pentru marcile cosmetice scumpe. Cred ca intr-adevar produsele cosmetice de lux dau clientilor certitudinea ca apartin unei clase privilegiate“, explica dr. Mihaela Leventer, medic dermatolog. Adica exact publicul vizat de companiile de cosmetice de lux. „Consumatorii nostri sunt oameni pentru care luxul este o atitudine, care cauta perfectiunea si ce este mai bun cu rezultate imediate, oameni foarte pretentiosi“, mai spune Daniela Coman. Mai mult, se pare ca pasiunea pentru creme exclusiviste nu tine cont de sex. „Barbatii sunt cei mai fideli clienti, odata ce au fost convinsi cu argumente logice despre beneficiile pe care le poate avea un produs, ii castigi“, explica directorul de vanzari pentru produse selective de la Sarantis.

     

    Specialistii sustin ca diferenta dintre o crema ieftina si una de lux este data de ingredientele secrete folosite, dar si de povestea produsului. „Un studiu al compozitiei primelor 10 marci arata ca aceste produse nu au o chimie foarte diferita de cea a produselor traditionale: bazele cosmetice sunt asemanatoare, dar partea activa este invaluita in mister“, explica Mihaela Leventer. In opinia sa, pretul unui produs cosmetic inglobeaza cercetarea pentru molecula terapeutica, protectia si inregistrarea inventiei, marketing-ul produsului si multa iluzie.

     

    Producatorii justifica pretul prin anii de cercetare si ingredientele rare folosite. „Unele dintre ingrediente pot fi culese doar o data sau de doua ori pe an si acest lucru implica un cost foarte ridicat. In plus, Re-Nutriv Re-Creation contine si un bioferment care este folosit exclusiv de Estée Lauder si nu se intalneste in nici un alt produs“, explica Saon de la Estée Lauder Romania.

     

    De altfel, e de ajuns o singura privire pe lista de ingrediente pentru a avea impresia ca ai pornit intr-o calatorie in jurul lumii: minerale rare din adancul apelor de pe coastele Insulei Kona din Hawaii sau din plantele de pe insula Okinawa, extract din lemn de santal sau alge din Japonia, orhidee sau crini, pentru a pomeni doar cateva dintre ele. Iar producatorii de cosmetice sunt departe de a fi epuizat arsenalul ingredientelor care atesta luxul. „Anul viitor va fi lansata crema cu foita de aur de 24 de carate. Cu sase luni inainte este testata pe piata americana, iar dupa lansare dureaza o luna pana cand va ajunge in Romania“, spune Coman.

     

    Asa ca,  in curand, consumatorii romani cu dare de mana se vor putea lauda ca obrazul subtire cu aur se tine.

  • Paradis si Infern

    O poveste de o simplitate rar intalnita, ce reconstruieste destinul unui om – istoria mica, profilat pe fundalul Marii Istorii. O istorie care descrie sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul unei confruntari sangeroase care si azi tine prima pagina: razboiul israeliano-arab.

     

    In seria de autor „Amin Maalouf“ a editurii Polirom, dupa cinci titluri sclipitoare ale Domnului Orient (acesta este supranumele occidental al scriitorului; libanez de origine, a emigrat in Franta, tara in limba careia si-a scris toate productiile literare), avem prilejul sa ne intalnim cu inca un roman care tese meditatii si povesteste intamplari despre ciocnirea civilizatiilor si despre dialogul, adesea frant, intre mentalitatile popoarelor care traiesc in bazinul Mediteranei. Desi in linia tematica obisnuita, „Scarile Levantului“ este, probabil, cel mai despovarat de artificii literare si de elemente de recuzita exotice.

     

    Ne aflam in Parisul zilelor noastre, unde are loc, in plin spatiu public, o intalnire neobisnuita: cea dintre autor si personajul care va deveni eroul-narator al povestii sale – Ossyan Ketabdar. Mergand cu metroul, cel dintai are sentimentul ca il recunoaste pe unul dintre calatori caruia, dupa obositoare eforturi de memorie, se pare ca i-a zarit chipul cu multi ani in urma, intr-un manual gimnazial de istorie, unde figura, dupa toate aparentele, ca erou al Rezistentei franceze. Cei doi leaga o conversatie, care, din pricina faptului ca Ossyan, insingurat, simtea nevoia unei spovedanii, devine un dialog de cateva zile intr-o camera de hotel, care va fi consemnat, cu luare-aminte si respectand toate inconvenientele oralitatii, de catre autor. Relatia dintre cei doi este estompata, lipsita de interactiuni afective personale, pentru ca ceea ce conteaza cu adevarat este povestea lui Ossyan Ketabdar, un oriental instruit, impregnat cu experiente culturale diferite, tolerant, pacifist, bland si intelept, care traieste paroxistic inaintarea spre pierzanie a lumii musulmane. Vlastar al unei nobile familii turco-armenesti, descendent al unui sultan de la Inalta Poarta, Ossyan se refugiaza impreuna cu familia in Liban, unde traieste starea de gratie paradisiaca a unei tinereti indestulate si lipsite de griji. Trimis sa studieze medicina in Franta, ajunge sa lupte in Rezistenta, unde devine erou aproape fara sa vrea.

     

    La sfarsitul razboiului, se intoarce in patria lui de imprumut, unde este rugat de mediile intelighentiei libaneze sa tina conferinte despre experienta lui de lupta. Asa o reintalneste pe Clara, o evreica pe care o cunoscuse la Montpellier, in timpul ilegalitatii. Dragostea lor pare sa nu cunoasca nici o opreliste: se casatoresc si Clara ramane insarcinata. Inainte sa se nasca Nadia, viitoarea lor fiica, blanda Clara pleaca la Haifa, unde si ramane din cauza declansarii razboiului intre arabi si israelieni. Intre timp, disperat sa o intalneasca, Ossyan isi vede zadarnicite eforturile de un frate ticalos, Salem, care il intemniteaza intr-un ospiciu. Aici ajunge sa zaca pret de aproape treizeci de ani, fara sa-si mai reintalneasca sotia si nici odrasla. Vor reusi oare cei doi sa-si reinfiripe povestea de dragoste, peste toate dusmaniile dintre popoarele lor?

     

    Amin Maalouf, Scarile Levantului,

    Editura Polirom, Iasi, 2006