BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Tata, mama & Co.

    Rolul de conducere al managerilor nu ia sfarsit odata cu inchiderea usii de la birou. Copilul este educat, in ultima instanta, dupa aceleasi reguli dupa care se dezvolta un produs de succes, cu strategie, investitii si analiza a rezultatelor.

     

    Reuniune de afaceri cu manageri din domenii cu greutate. Dupa prima jumatate de ora, discutia aluneca discret pe o panta mult mai personala. Subiectul: copiii. „Al meu se culca in fiecare seara la 8 si se trezeste foarte de dimineata“, spune cineva. „Vai, ce devreme, fetita mea de doi ani nu adoarme niciodata inainte de miezul noptii“, i se raspunde.

     

    Specialistii spun ca stilul de a fi parinte este influentat si de profesie. In ceea ce-i priveste pe manageri, Otilia Secara, medic specialist in psihiatria si neurologia copilului, spune ca acestia „abordeaza proactiv profesia de parinte, isi cauta informatii din diverse surse, aplica si in familie planificarea pe termen lung si abilitatile de rezolvare de probleme“. Cu alte cuvinte, trateaza calitatea de parinte in acelasi mod in care conduc afacerile si stiu in general ce au de facut pentru ca „produsul“ sa aiba succes.

     

    Crenguta Rosu, co-managing partner la compania de comunicare DC Communication, spune ca, in cazul fiului sau Petru (7 ani si jumatate), a remarcat foarte devreme dorinta lui de a comunica, o calitate care pare ca s-a transmis genetic. „Este preocupat de cuvinte, de sunetul lor, de legatura dintre ele. Acum se gandeste adesea la rime, la sensurile multiple ale unor cuvinte. Ii mai plac jocurile de cuvinte, cuvintele incrucisate, jocurile cu litere“, zice specialistul in comunicare.

     

    Managerii privesc copiii aproape ca pe un „proiect“, le identifica punctele tari si punctele slabe si incearca sa le stimuleze abilitatile. Sorina Muresan, director general al Expotek, firma de organizare de evenimente, a identificat inclinatia pentru desen la Ioana, fiica sa de sase ani si zece luni. „Ioana are o aptitudine pentru desen si se exprima foarte bine in acest mod. Oriunde plecam are la indemana un set de creioane, carioci, caiete.“

     

    Altii au remarcat la copiii lor abilitati sportive, care pot insemna o viitoare cariera in domeniu. Liliana Paraipan, directorul general al Mondospa, companie de consultanta in domeniul spa wellness, spune ca fiica sa Diana (5 ani) este foarte buna la sport. „Practica schiul fara probleme, se plimba cu rolele de la 3 ani si jumatate, ii place sa patineze, ia lectii de tenis de camp.“ In schimb, fiul sau David dovedeste de la doi ani o inclinatie pentru tehnica: „Ii place orice are suruburi, butoane, iar jucaria lui preferata e o trusa de scule“.

     

    Mana de fier a parintelui este suplimentata prin diverse metode, adesea de import. Una dintre solutiile aparute relativ recent o reprezinta scolile particulare, o varianta moderna a pensionului de odinioara, unde activitatile din afara scolii sunt foarte clar structurate. „Copilul isi petrece aici intreaga zi (incluzand masa de pranz, odihna, lectii, sport, limbi straine, muzica), ajungand acasa seara. Este varianta optima atunci cand parintii sunt ocupati, deoarece copilul nu ramane nesupravegheat“, spune Secara. Petru invata la o scoala particulara despre care parintii cred ca este buna atat pentru copil, cat si pentru ei. „Pentru noi a fost important faptul ca, pe langa programa, sunt incluse in spatiul scolii – deci sub monitorizarea scolii si fara deplasari consumatoare de timp – activitati aditionale, cum ar fi dans, karate, pictura, calculator. Toate acestea se intampla intr-un spatiu familiar, fara consum de timp in plus; mi-ar fi imposibil sa il duc eu pe Petru la toate aceste activitati, in conditiile in care ajung acasa zilnic dupa ora 20.00, venind de la birou“, explica Rosu.

     

    Si Sorina Muresan a ales varianta invatamantului particular pentru fiica sa. Ioana este eleva in clasa intai la scoala „Mark Twain“ si isi imparte timpul liber intre pictura, cor, karate si balet. „Sunt doar 15 sau 16 copii si cred ca lucrul acesta conteaza“, spune Muresan.

     

    Unii dintre manageri ii duc pe copii cu ei la birou, stiind ca intotdeauna copilul invata din ceea ce vede, iar in acest mod preia atitudinea fata de munca a parintelui, dar si problemele pe care acesta trebuie sa le rezolve si aude o serie de lucruri importante pentru mai tarziu.

     

    „Petru a venit de cateva ori «ca sa munceasca», intrucat deocamdata isi doreste sa devina coleg cu mine. A primit misiuni de genul multiplicat documente sau sondaje interne. Dar nu este foarte frecventa prezenta lui la birou, pentru ca poate sa deranjeze“, recunoaste Crenguta Rosu.

     

    Si Ioana are contact direct cu activitatile in care este implicata mama sa. „O iau la birou ca sa inteleaga anumite activitati mai complicate, care pentru ei sunt greu de digerat. E doritoare sa vina. Intr-o zi am luat plicuri si invitatii acasa, le-am facut impreuna, a fost foarte mandra ca e implicata“, spune Muresan. Copiii managerilor sunt invatati sa constientizeze si partea materiala a vietii, iar discutiile despre bani si „bugete“ se intampla de la varste fragede. „Prima data am vorbit despre bani pe la trei ani, atunci cand a inceput sa puna intrebari despre cum se obtin“, isi aminteste Muresan. „Trebuie sa fie constienta ca este nevoie de munca pentru a-i castiga. Cadouri nu primeste decat la ocazii speciale sau dupa ce indeplineste un obiectiv, de exemplu cand ma ajuta la cumparaturi“, sustine managerul.

     

    Jamie Johnson, mostenitorul imperiului Johnson & Johnson, a realizat un film  documentar despre cum copiii de manageri isi impart timpul si banii. Iar povestile copiilor din film sunt un fel de analiza sui generis a rezultatelor managementului parintilor. Documentarul lui Johnson, „Born Rich“, a fost lansat in 2003 si a starnit un scandal imens, inclusiv in familia proprie. Pentru realizarea filmului, tanarul de 21 de ani a avut subiecti celebri precum S.I. Newhouse IV, mostenitorul imperiului Conde Nast, Ivanka Trump, fiica lui Donald Trump, Georgina Bloomberg, fiica lui Michael Bloomberg, sau Luke Weil, mostenitorul imperiului de jocuri Autotote.

     

    Unii dintre magnati au esuat in ceea ce se numeste de-acum „parenting management“, pe cand altii si-au dus munca la final cu succes. Cody Franchetti, mostenitorul grupului de textile italian Milliken, lucreaza ca model, ceea ce nu este deloc pe placul familiei, in timp ce Josiah Hornblower, cel care va mosteni averea imperiului feroviar Vanderbilt Whitney, a intrerupt facultatea pentru doi ani pentru a lucra ca mecanic la terenurile petrolifere din Texas, o experienta despre care spune ca l-a ajutat sa se pregateasca pentru a prelua fraiele afacerii.

     

    Un exemplu de „parenting management“ dus la extrem este cel al lui Rupert Murdoch, magnatul media australian, despre care se spune ca in fiecare dimineata isi interoga cei trei copii, Elisabeth, Lachlan si James, despre evolutia bursei, cotatia actiunilor si situatia concurentei. Iar cei trei ajunsesera de la varste fragede sa cunoasca mai bine indicatorii economici decat cele mai noi variante de jocuri si papusi. Tot e bine ca taticul n-avea cum sa-i concedieze daca se intampla ca in vreo zi sa nu stie raspunsurile corecte.

  • Tata, mama & Co.

    Rolul de conducere al managerilor nu ia sfarsit odata cu inchiderea usii de la birou. Copilul este educat, in ultima instanta, dupa aceleasi reguli dupa care se dezvolta un produs de succes, cu strategie, investitii si analiza a rezultatelor.

     

    Reuniune de afaceri cu manageri din domenii cu greutate. Dupa prima jumatate de ora, discutia aluneca discret pe o panta mult mai personala. Subiectul: copiii. „Al meu se culca in fiecare seara la 8 si se trezeste foarte de dimineata“, spune cineva. „Vai, ce devreme, fetita mea de doi ani nu adoarme niciodata inainte de miezul noptii“, i se raspunde.

     

    Specialistii spun ca stilul de a fi parinte este influentat si de profesie. In ceea ce-i priveste pe manageri, Otilia Secara, medic specialist in psihiatria si neurologia copilului, spune ca acestia „abordeaza proactiv profesia de parinte, isi cauta informatii din diverse surse, aplica si in familie planificarea pe termen lung si abilitatile de rezolvare de probleme“. Cu alte cuvinte, trateaza calitatea de parinte in acelasi mod in care conduc afacerile si stiu in general ce au de facut pentru ca „produsul“ sa aiba succes.

     

    Crenguta Rosu, co-managing partner la compania de comunicare DC Communication, spune ca, in cazul fiului sau Petru (7 ani si jumatate), a remarcat foarte devreme dorinta lui de a comunica, o calitate care pare ca s-a transmis genetic. „Este preocupat de cuvinte, de sunetul lor, de legatura dintre ele. Acum se gandeste adesea la rime, la sensurile multiple ale unor cuvinte. Ii mai plac jocurile de cuvinte, cuvintele incrucisate, jocurile cu litere“, zice specialistul in comunicare.

     

    Managerii privesc copiii aproape ca pe un „proiect“, le identifica punctele tari si punctele slabe si incearca sa le stimuleze abilitatile. Sorina Muresan, director general al Expotek, firma de organizare de evenimente, a identificat inclinatia pentru desen la Ioana, fiica sa de sase ani si zece luni. „Ioana are o aptitudine pentru desen si se exprima foarte bine in acest mod. Oriunde plecam are la indemana un set de creioane, carioci, caiete.“

     

    Altii au remarcat la copiii lor abilitati sportive, care pot insemna o viitoare cariera in domeniu. Liliana Paraipan, directorul general al Mondospa, companie de consultanta in domeniul spa wellness, spune ca fiica sa Diana (5 ani) este foarte buna la sport. „Practica schiul fara probleme, se plimba cu rolele de la 3 ani si jumatate, ii place sa patineze, ia lectii de tenis de camp.“ In schimb, fiul sau David dovedeste de la doi ani o inclinatie pentru tehnica: „Ii place orice are suruburi, butoane, iar jucaria lui preferata e o trusa de scule“.

     

    Mana de fier a parintelui este suplimentata prin diverse metode, adesea de import. Una dintre solutiile aparute relativ recent o reprezinta scolile particulare, o varianta moderna a pensionului de odinioara, unde activitatile din afara scolii sunt foarte clar structurate. „Copilul isi petrece aici intreaga zi (incluzand masa de pranz, odihna, lectii, sport, limbi straine, muzica), ajungand acasa seara. Este varianta optima atunci cand parintii sunt ocupati, deoarece copilul nu ramane nesupravegheat“, spune Secara. Petru invata la o scoala particulara despre care parintii cred ca este buna atat pentru copil, cat si pentru ei. „Pentru noi a fost important faptul ca, pe langa programa, sunt incluse in spatiul scolii – deci sub monitorizarea scolii si fara deplasari consumatoare de timp – activitati aditionale, cum ar fi dans, karate, pictura, calculator. Toate acestea se intampla intr-un spatiu familiar, fara consum de timp in plus; mi-ar fi imposibil sa il duc eu pe Petru la toate aceste activitati, in conditiile in care ajung acasa zilnic dupa ora 20.00, venind de la birou“, explica Rosu.

     

    Si Sorina Muresan a ales varianta invatamantului particular pentru fiica sa. Ioana este eleva in clasa intai la scoala „Mark Twain“ si isi imparte timpul liber intre pictura, cor, karate si balet. „Sunt doar 15 sau 16 copii si cred ca lucrul acesta conteaza“, spune Muresan.

     

    Unii dintre manageri ii duc pe copii cu ei la birou, stiind ca intotdeauna copilul invata din ceea ce vede, iar in acest mod preia atitudinea fata de munca a parintelui, dar si problemele pe care acesta trebuie sa le rezolve si aude o serie de lucruri importante pentru mai tarziu.

     

    „Petru a venit de cateva ori «ca sa munceasca», intrucat deocamdata isi doreste sa devina coleg cu mine. A primit misiuni de genul multiplicat documente sau sondaje interne. Dar nu este foarte frecventa prezenta lui la birou, pentru ca poate sa deranjeze“, recunoaste Crenguta Rosu.

     

    Si Ioana are contact direct cu activitatile in care este implicata mama sa. „O iau la birou ca sa inteleaga anumite activitati mai complicate, care pentru ei sunt greu de digerat. E doritoare sa vina. Intr-o zi am luat plicuri si invitatii acasa, le-am facut impreuna, a fost foarte mandra ca e implicata“, spune Muresan. Copiii managerilor sunt invatati sa constientizeze si partea materiala a vietii, iar discutiile despre bani si „bugete“ se intampla de la varste fragede. „Prima data am vorbit despre bani pe la trei ani, atunci cand a inceput sa puna intrebari despre cum se obtin“, isi aminteste Muresan. „Trebuie sa fie constienta ca este nevoie de munca pentru a-i castiga. Cadouri nu primeste decat la ocazii speciale sau dupa ce indeplineste un obiectiv, de exemplu cand ma ajuta la cumparaturi“, sustine managerul.

     

    Jamie Johnson, mostenitorul imperiului Johnson & Johnson, a realizat un film  documentar despre cum copiii de manageri isi impart timpul si banii. Iar povestile copiilor din film sunt un fel de analiza sui generis a rezultatelor managementului parintilor. Documentarul lui Johnson, „Born Rich“, a fost lansat in 2003 si a starnit un scandal imens, inclusiv in familia proprie. Pentru realizarea filmului, tanarul de 21 de ani a avut subiecti celebri precum S.I. Newhouse IV, mostenitorul imperiului Conde Nast, Ivanka Trump, fiica lui Donald Trump, Georgina Bloomberg, fiica lui Michael Bloomberg, sau Luke Weil, mostenitorul imperiului de jocuri Autotote.

     

    Unii dintre magnati au esuat in ceea ce se numeste de-acum „parenting management“, pe cand altii si-au dus munca la final cu succes. Cody Franchetti, mostenitorul grupului de textile italian Milliken, lucreaza ca model, ceea ce nu este deloc pe placul familiei, in timp ce Josiah Hornblower, cel care va mosteni averea imperiului feroviar Vanderbilt Whitney, a intrerupt facultatea pentru doi ani pentru a lucra ca mecanic la terenurile petrolifere din Texas, o experienta despre care spune ca l-a ajutat sa se pregateasca pentru a prelua fraiele afacerii.

     

    Un exemplu de „parenting management“ dus la extrem este cel al lui Rupert Murdoch, magnatul media australian, despre care se spune ca in fiecare dimineata isi interoga cei trei copii, Elisabeth, Lachlan si James, despre evolutia bursei, cotatia actiunilor si situatia concurentei. Iar cei trei ajunsesera de la varste fragede sa cunoasca mai bine indicatorii economici decat cele mai noi variante de jocuri si papusi. Tot e bine ca taticul n-avea cum sa-i concedieze daca se intampla ca in vreo zi sa nu stie raspunsurile corecte.

  • Efectele de la Termopile

    Habar n-avea Zack Snyder in 2004, cand isi prezenta la Cannes horror-ul „Dawn of the Dead“, ca va ecraniza „300“, celebrul roman grafic al creatorului de benzi desenate Frank Miller.

     

    Iata ca „300“ este doar al doilea lungmetraj al americanului si deja se vorbeste despre el ca despre filmul care bate in cuie standardul de efecte speciale al deceniului.

     

    Aproape 1.500 de secvente, din care 1.300 au avut nevoie de munca a zece companii specializate in efecte speciale. Filmul a fost tras in fata ecranului albastru, doar o scena fiind filmata in exterior. Filmarile cu actorii au durat doua luni, iar procesarea scenelor mai bine de un an de zile.

     

    Si nu, nu este ca „Matrix“, pentru ca filmul lui Snyder ne poarta in trecut, in anul 480 i.Ch., cand o mana de spartani condusi de regele Leonida (Gerard Butler) s-au luptat cu imensa armata a lui Xerxes (Rodrigo Santoro), supranumit imparatul-zeu al persanilor. Filmul este un omagiu adus uneia dintre cele mai celebre fapte de arme din istoria lumii, cand neinfricarea si spiritul de sacrificiu a 300 de spartani au oprit invazia persana si au dat timp oraselor-state grecesti sa se grupeze pentru a o respinge. Iar apropierea, ca perioada istorica, de filme cu buget imens precum „Troia“ sau „Alexander“ nu e neinspirata.

     

    Frank Miller, care in prezent imparte cu Robert Rodriguez regia la continuarea „Sin City“, a spus la un moment dat ca ideea romanului „300“ i-a bantuit imaginatia dupa ce a vazut in copilarie filmul din 1962 „The 300 Spartans“. Felul in care spartanii lui Leonida s-au impotrivit persanilor, in ciuda faptului ca stiau ca vor muri, i-a schimbat autorului viziunea despre eroism. Astfel a putut crea o poveste despre curaj, tradare si eroism, despre un David care nu vrea decat sa-si apere taramul natal si un Goliat megaloman si lacom.

     

    Si toate acestea in stilul alert si ritmat al lui Miller, al carui roman e urmat de Snyder aproape fotograma cu fotograma si replica cu replica. „Singura diferenta dintre roman si film sunt scenele cu regina Gorgo si grijile pe care si le face departe de campul de batalie, acasa, in Sparta. In rest, filmul copiaza aproape suta la suta subiectul lui Frank Miller“, a declarat regizorul Zack Snyder, constient de geniul desenatorului si de valoarea povestirilor sale, ritmate de schimburi de replici extrem de puternice.

     

    Cu un astfel de material, Snyder si Miller nu au niciun motiv sa bage in seama criticile detractorilor, care le reproseaza ca au schimbat prea mult faptele istorice pentru a face filmul sa „dea bine“. Cei doi au schimbat vestimentatia spartanilor, stilul lor de a lupta, au introdus fiinte fantastice si au transformat trupele de elita ale lui Xerxes, Nemuritorii, in niste fiinte cvasisupranaturale, ceea ce i-a facut pe istorici sa strambe din nas. Dar „300“ nu se vrea deloc o evocare a bataliei de la Termopile, ca pelicula din 1962, ci un film de actiune socant, plin de secvente de lupta care vor face sa paleasca mult din ceea ce s-a mai produs pana acum in domeniu.

     

    „300 – EROII DE LA TERMOPILE“. R: ZACK SNYDER. D: GERARD BUTLER, LENA HEADEY, DOMINIC WEST, RODRIGO SANTORO, DAVID WENHAM, ANDREW PLEAVIN, ANDREW TIERNAN. DIN 23 MARTIE

  • Efectele de la Termopile

    Habar n-avea Zack Snyder in 2004, cand isi prezenta la Cannes horror-ul „Dawn of the Dead“, ca va ecraniza „300“, celebrul roman grafic al creatorului de benzi desenate Frank Miller.

     

    Iata ca „300“ este doar al doilea lungmetraj al americanului si deja se vorbeste despre el ca despre filmul care bate in cuie standardul de efecte speciale al deceniului.

     

    Aproape 1.500 de secvente, din care 1.300 au avut nevoie de munca a zece companii specializate in efecte speciale. Filmul a fost tras in fata ecranului albastru, doar o scena fiind filmata in exterior. Filmarile cu actorii au durat doua luni, iar procesarea scenelor mai bine de un an de zile.

     

    Si nu, nu este ca „Matrix“, pentru ca filmul lui Snyder ne poarta in trecut, in anul 480 i.Ch., cand o mana de spartani condusi de regele Leonida (Gerard Butler) s-au luptat cu imensa armata a lui Xerxes (Rodrigo Santoro), supranumit imparatul-zeu al persanilor. Filmul este un omagiu adus uneia dintre cele mai celebre fapte de arme din istoria lumii, cand neinfricarea si spiritul de sacrificiu a 300 de spartani au oprit invazia persana si au dat timp oraselor-state grecesti sa se grupeze pentru a o respinge. Iar apropierea, ca perioada istorica, de filme cu buget imens precum „Troia“ sau „Alexander“ nu e neinspirata.

     

    Frank Miller, care in prezent imparte cu Robert Rodriguez regia la continuarea „Sin City“, a spus la un moment dat ca ideea romanului „300“ i-a bantuit imaginatia dupa ce a vazut in copilarie filmul din 1962 „The 300 Spartans“. Felul in care spartanii lui Leonida s-au impotrivit persanilor, in ciuda faptului ca stiau ca vor muri, i-a schimbat autorului viziunea despre eroism. Astfel a putut crea o poveste despre curaj, tradare si eroism, despre un David care nu vrea decat sa-si apere taramul natal si un Goliat megaloman si lacom.

     

    Si toate acestea in stilul alert si ritmat al lui Miller, al carui roman e urmat de Snyder aproape fotograma cu fotograma si replica cu replica. „Singura diferenta dintre roman si film sunt scenele cu regina Gorgo si grijile pe care si le face departe de campul de batalie, acasa, in Sparta. In rest, filmul copiaza aproape suta la suta subiectul lui Frank Miller“, a declarat regizorul Zack Snyder, constient de geniul desenatorului si de valoarea povestirilor sale, ritmate de schimburi de replici extrem de puternice.

     

    Cu un astfel de material, Snyder si Miller nu au niciun motiv sa bage in seama criticile detractorilor, care le reproseaza ca au schimbat prea mult faptele istorice pentru a face filmul sa „dea bine“. Cei doi au schimbat vestimentatia spartanilor, stilul lor de a lupta, au introdus fiinte fantastice si au transformat trupele de elita ale lui Xerxes, Nemuritorii, in niste fiinte cvasisupranaturale, ceea ce i-a facut pe istorici sa strambe din nas. Dar „300“ nu se vrea deloc o evocare a bataliei de la Termopile, ca pelicula din 1962, ci un film de actiune socant, plin de secvente de lupta care vor face sa paleasca mult din ceea ce s-a mai produs pana acum in domeniu.

     

    „300 – EROII DE LA TERMOPILE“. R: ZACK SNYDER. D: GERARD BUTLER, LENA HEADEY, DOMINIC WEST, RODRIGO SANTORO, DAVID WENHAM, ANDREW PLEAVIN, ANDREW TIERNAN. DIN 23 MARTIE

  • Eticheta gulerelor albe

    Un dejun cu partenerii de afaceri, desfasurat sub bune auspicii gastronomice, pus in ambalajul unei desavarsite politeti si al unei bine insusite stiinte a conversatiei, poate aduce rezultate mai bune decat o conversatie prelungita peste masura intr-o sala de sedinte.

     

    Acesta e doar un singur adevar dintr-o colectie impresionanta de retete ale firescului si bunelor maniere, alcatuita de catre Mary Mitchell si John Corr, doi profesori americani, specialisti intr-o materie didactica despre care multi nici nu stiu ca exista: eticheta in mediul de afaceri. Premisa lucrarii, dar si fundamentul disciplinei pe care cei doi o predau, este ca bunul-simt, respectul pentru ceilalti si atitudinea prietenoasa sunt niste parametri necesari, dar nu si suficienti pentru a iesi la liman din capcanele nenumarate ale mediului de afaceri. Cum ar spune autorii, „in conditiile actuale, nici macar o diploma la Harvard Business School nu este de ajuns sa garanteze ca ai putea sa faci fata cu succes valului de schimbari adus de revolutia electronica, de micsorarea distantelor globale, de noul rol al femeilor etc.“

     

    Prin urmare, cei doi trec in revista lista de diferente specifice generate de spatiile geografice de utilizare (SUA vs. Europa) si ilustreaza cu exemple concrete felul cum arata bunele maniere acum in mediul de afaceri, pana la aspecte marunte, precum deschiderea unei usi sau comportamentul in lift. Vom afla cum sa dam mana, cum sa ne prezentam, cum sa oferim cartea de vizita; cum sa aratam, ce trebuie sa spunem si ce sa facem dupa interviul de angajare.

     

    Detaliile sunt intotdeauna importante, asa ca autorii ne ofera si un ghid al tinutelor vestimentare recomandate in functie de ocazii, un indrumar privind felul in care ar trebui sa ne alcatuim garderoba, dar si un pomelnic al regulilor de alcatuire a corespondentei. Un capitol este cel dedicat felului in care comunicam  – in public, la telefon, prin e-mail. In sfarsit, ni se pune la dispozitie un intreg arsenal de tehnici de urmat la masa si in societate, dar si atunci cand plecam intr-o calatorie. Acest ultim punct pe ordinea de zi ofera autorilor prilejul de a bifa cateva reguli si simboluri comportamentale zonale, utile pentru a face fata capcanelor culturale create de globalizare.

     

    Mary Mitchell, John Corr, „Ghidul manierelor elegante in afaceri“, 

    Editura Paralela 45, Pitesti, 2007

  • Eticheta gulerelor albe

    Un dejun cu partenerii de afaceri, desfasurat sub bune auspicii gastronomice, pus in ambalajul unei desavarsite politeti si al unei bine insusite stiinte a conversatiei, poate aduce rezultate mai bune decat o conversatie prelungita peste masura intr-o sala de sedinte.

     

    Acesta e doar un singur adevar dintr-o colectie impresionanta de retete ale firescului si bunelor maniere, alcatuita de catre Mary Mitchell si John Corr, doi profesori americani, specialisti intr-o materie didactica despre care multi nici nu stiu ca exista: eticheta in mediul de afaceri. Premisa lucrarii, dar si fundamentul disciplinei pe care cei doi o predau, este ca bunul-simt, respectul pentru ceilalti si atitudinea prietenoasa sunt niste parametri necesari, dar nu si suficienti pentru a iesi la liman din capcanele nenumarate ale mediului de afaceri. Cum ar spune autorii, „in conditiile actuale, nici macar o diploma la Harvard Business School nu este de ajuns sa garanteze ca ai putea sa faci fata cu succes valului de schimbari adus de revolutia electronica, de micsorarea distantelor globale, de noul rol al femeilor etc.“

     

    Prin urmare, cei doi trec in revista lista de diferente specifice generate de spatiile geografice de utilizare (SUA vs. Europa) si ilustreaza cu exemple concrete felul cum arata bunele maniere acum in mediul de afaceri, pana la aspecte marunte, precum deschiderea unei usi sau comportamentul in lift. Vom afla cum sa dam mana, cum sa ne prezentam, cum sa oferim cartea de vizita; cum sa aratam, ce trebuie sa spunem si ce sa facem dupa interviul de angajare.

     

    Detaliile sunt intotdeauna importante, asa ca autorii ne ofera si un ghid al tinutelor vestimentare recomandate in functie de ocazii, un indrumar privind felul in care ar trebui sa ne alcatuim garderoba, dar si un pomelnic al regulilor de alcatuire a corespondentei. Un capitol este cel dedicat felului in care comunicam  – in public, la telefon, prin e-mail. In sfarsit, ni se pune la dispozitie un intreg arsenal de tehnici de urmat la masa si in societate, dar si atunci cand plecam intr-o calatorie. Acest ultim punct pe ordinea de zi ofera autorilor prilejul de a bifa cateva reguli si simboluri comportamentale zonale, utile pentru a face fata capcanelor culturale create de globalizare.

     

    Mary Mitchell, John Corr, „Ghidul manierelor elegante in afaceri“, 

    Editura Paralela 45, Pitesti, 2007

  • Noutati

    O tragedie americana

    Intr-o pasnica seara de vara a anilor ’70, intr-un orasel din Indiana, Katie Mackey, in varsta de 9 ani, isi incaleca bicicleta si porneste spre biblioteca publica locala ca sa restituie niste carti imprumutate. Micuta nu se mai intoarce insa niciodata acasa, fapt ce zguduie tihnita asezare din temelii. Nu doar pentru ca traditionala comunitate locala ducea lipsa de subiecte de scandal, ci si pentru ca in vizorul prezumtivei crime se afla fiica lui Junior Mackey, patronul unei prospere fabrici locale. Incet-incet, mergand pe urmele misterului in maniera unei anchete politiste, romanul dezvaluie trecutul personajelor care, intr-un fel sau altul, au legatura cu Katie si cu tragica sa disparitie. Atmosfera sumbra, asemanatoare in mare masura cu aceea creata de Alice Sebold in romanul „The Lovely Bones“, ascunde chipurile nebanuite ale lui Henry Dees, Clare Mains, Raymond R. sau ale parintilor si fratelui mai mare al lui Katie, adolescentul Gilley, si devine fundalul unei meditatii despre responsabilitate si vina, in contextul unei Americi care si-a pierdut inocenta.

     

    Lee Martin, „O vara fara de sfarsit“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

     

     

    A se consuma cu moderatie

    Dintr-o data, cvadragenara Myriam se hotaraste sa deschida un mic restaurant pe care il boteaza simplu, fara pretentii si imaginatie: „Chez moi“. Numele e chiar adecvat – nu de alta, dar femeia chiar locuieste si doarme acolo, pentru ca duce o lipsa cronica de bani. Ca sa le faca pe plac proaspetilor ei clienti, gateste feluri nenumarate de bucate, pe care le dedica, tandru, fiecaruia dintre ei si pe care le executa cu o minutie amestecata cu pasiune. Ii plac oamenii, ii place sa vorbeasca, dar si sa asculte, asa ca noua ei indeletnicire ii procura nesperatul prilej de a plonja in povestile de viata ale unor clienti.

     

    Agnes Desarthe, „Mananca-ma“,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    O tragedie americana

    Intr-o pasnica seara de vara a anilor ’70, intr-un orasel din Indiana, Katie Mackey, in varsta de 9 ani, isi incaleca bicicleta si porneste spre biblioteca publica locala ca sa restituie niste carti imprumutate. Micuta nu se mai intoarce insa niciodata acasa, fapt ce zguduie tihnita asezare din temelii. Nu doar pentru ca traditionala comunitate locala ducea lipsa de subiecte de scandal, ci si pentru ca in vizorul prezumtivei crime se afla fiica lui Junior Mackey, patronul unei prospere fabrici locale. Incet-incet, mergand pe urmele misterului in maniera unei anchete politiste, romanul dezvaluie trecutul personajelor care, intr-un fel sau altul, au legatura cu Katie si cu tragica sa disparitie. Atmosfera sumbra, asemanatoare in mare masura cu aceea creata de Alice Sebold in romanul „The Lovely Bones“, ascunde chipurile nebanuite ale lui Henry Dees, Clare Mains, Raymond R. sau ale parintilor si fratelui mai mare al lui Katie, adolescentul Gilley, si devine fundalul unei meditatii despre responsabilitate si vina, in contextul unei Americi care si-a pierdut inocenta.

     

    Lee Martin, „O vara fara de sfarsit“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

     

     

    A se consuma cu moderatie

    Dintr-o data, cvadragenara Myriam se hotaraste sa deschida un mic restaurant pe care il boteaza simplu, fara pretentii si imaginatie: „Chez moi“. Numele e chiar adecvat – nu de alta, dar femeia chiar locuieste si doarme acolo, pentru ca duce o lipsa cronica de bani. Ca sa le faca pe plac proaspetilor ei clienti, gateste feluri nenumarate de bucate, pe care le dedica, tandru, fiecaruia dintre ei si pe care le executa cu o minutie amestecata cu pasiune. Ii plac oamenii, ii place sa vorbeasca, dar si sa asculte, asa ca noua ei indeletnicire ii procura nesperatul prilej de a plonja in povestile de viata ale unor clienti.

     

    Agnes Desarthe, „Mananca-ma“,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2007

  • Nu atingeti masinile expuse

    Plimbari printre modele de masini faimoase, vizite in laboratoarele unde se creeaza automobilele viitorului si intalniri cu oamenii care se afla in spatele bolizilor de Formula 1 – asta inseamna muzeele de masini, cea mai noua atractie turistica.

     

    Gonesti cu 200 de km/h pe Autobahn (autostrada din Germania fara limita maxima de viteza) si esti intrecut de un Porsche Turbo. In jur nu vezi decat BMW, Mercedes sau Volkswagen in culori sobre, fumurii. Incetinesti pentru prima data dupa sute de kilometri: incep restrictiile de viteza la intrarea in München. Urmeaza o cladire futurista, care seamana mai mult cu o fabrica a viitorului, apoi zaresti masini si o sigla alb-albastra si iti amintesti de stirea cu muzeul BMW care urmeaza sa se deschida in aceasta vara.

     

    Desi pare o scena din „Need for Speed“, intamplarea este cat se poate de reala si face parte din experienta de vacanta a arhitectului roman Alexandru Anton. El spune ca nu a existat nicio vacanta pe care s-o petreaca in Germania fara o vizita la un mare producator auto. Anton isi aminteste ca, la vederea sediului BMW, si-a programat pe loc vacanta de vara in aceste locuri.

     

    Fetisismul specific al fanaticilor dupa automobile – specia celor care dau propriilor masini nume precum „Turbo“ sau „Bestia“ – au fost speculate de marii producatori care au investit sute de milioane de euro in constructia unor orasele auto. De cele mai multe ori, acestea se afla langa fabricile marcilor respective si cuprind hoteluri, restaurante si, nu in ultimul rand, muzee, unde in loc de opere de arta sunt expuse masini.

     

    Nemtii sunt cei ce deocamdata conduc, si inca detasat, in topul muzeelor, fapt explicabil prin traditia industriei germane auto si prin contributia importanta a acesteia la PIB. In orasul Wolfsburg, Volkswagen a construit Autostadt, in Ingolstadt are Audi un Auto Forum, la Stuttgart a deschis Porsche un muzeu propriu, iar la Leipzig, BMW a apelat la serviciile arhitectei Zaha Hadid pentru proiectarea unei fabrici impozante. Anul acesta producatorul bavarez pregateste si redeschiderea muzeului din München, proiectat de firma de arhitectura Coop Himmelblau.

     

    Muzeele auto s-au transformat repede in destinatii turistice independente. Autostadt atrage anual peste 12 milioane de vizitatori, muzeul Mercedes este cel mai popular obiectiv turistic din Stuttgart, iar BMW asteapta 850.000 de vizitatori anul acesta.

     

    Volkswagen a fost printre primele grupuri auto care au introdus acest concept. Astfel, inca din 2000, producatorul a transformat cartierul general al marcii de la Wolfsburg intr-un muzeu-parc de distractie-showroom. Marcile Audi, Lamborghini, Bentley, Seat, Skoda si Volkswagen se ofera privirii vizitatorilor in doua showroom-uri pe verticala, in doua turnuri de sticla – „Autostadt car towers“, cum sunt cunoscute – situate langa fabrica Volkswagen si incluse intr-un parc tematic intins pe 25 de hectare, cu restaurante si un cinematograf 3D in forma unei masini supradimensionate, unde se pot viziona filme despre automobile. Pretul unui bilet de intrare in Autostadt incepe de la 28 de euro si include un tur cu ghid al locului si un voucher de 10 euro la unul dintre cele trei restaurante.

     

    Alexandru Anton isi aminteste de experienta pe care a avut-o la muzeul Volkswagen: „Prima data mi-au atras atentia cele doua cladiri unde se afla toate modelele Volkswagen. Masinile sosesc direct din fabrica printr-un tunel din sticla la baza turnului si sunt ridicate cu ajutorul unei platforme la unul dintre cele 20 de etaje“. Anton spune ca a petrecut o zi intreaga in parcul de distractii. „La pranz am mancat la restaurantul TachoMeter, aflat la baza unuia dintre turnurile de sticla, de unde imi amintesc ca am privit masinile care urca sau coboara.“ Apoi a facut un tur cu vaporasul prin canalele ce duc direct la fiecare punct de interes. Parcul are un hotel care poarta blazonul Ritz-Carlton, decorat de Andrée Putman, o cunoscuta arhitecta si designer de interior. Hotelul are si o colectie de 600 de tablouri pictate de artisti contemporani.

     

    Florian Fugasin, PR Executive al Porsche Romania, importatorul grupului Volkswagen, a vizitat „oraselul“ Volkswagen in 2005 si 2006. „Este aici un intreg traseu pe parcursul caruia te poti familiariza cu filozofia grupului Volkswagen. Arhitectura cladirilor e impresionanta. Senzatia este de calatorie in viitor, cu multi ani in viitor!“

     

    Producatorii auto par ca au urmarit aceeasi reteta in privinta muzeelor: toate cladirile care le adapostesc sunt opera unor mari arhitecti si urmaresc sa atraga atentia prin designul futuristic. In aceleasi coordonate s-a incadrat si noul muzeu Mercedes Benz din Stuttgart, de pe malul raului Neckar – un cilindru de aluminiu, otel si sticla in valoare de 150 mil. euro, realizat de firma de design olandeza UNStudio. Cladirea cu noua etaje a muzeului, deschisa pentru public anul trecut in luna mai, a fost comparata cu un tort de nunta asezat pe un podium de granit.

     

    Mercedes-Benz este ca un fel de capsula a timpului, unde sunt expuse 160 dintre modelele producatorului german de-a lungul celor 120 de ani de istorie a marcii. Cele noua etaje de galerii se invart in jurul unui atrium inalt de 41 de metri, echipat cu proiectii video si prototipuri experimentale.

     

    Vizita incepe cu o plimbare cu un lift aerodinamic in forma de glont. Speedsterele Silver Arrows din 1930, modelul Grand Mercedes 770 pe care l-au detinut Imparatul Wilhelm II si imparatul Hirohito al Japoniei, faimosul papamobil sau concepte ale viitorului sunt expuse exact ca niste opere de arta. Muzeul are si un fel de Hall of Fame, unde sunt expuse modele de Mercedes care au apartinut unor vedete. De exemplu, Mercedes-ul MB 2.3 AMG al lui Ringo Starr, fostul basist de la Beatles, sau modelul CL 500 care i-a apartinut lui Lady Di si care a starnit un scandal imens in 1992, cand a devenit prima masina fabricata in afara Marii Britanii intrata in proprietatea unui membru al casei regale britanice.

     

    Tot la Stuttgart se afla muzeul Porsche, care are de infatisat peste 75 de ani de istorie, inclusiv masinile campioane la Formula 1 de la mijlocul anilor ‘80. Numai ca, avand doar 20 de masini expuse si un interior destul de nespectaculos, muzeul pare mai degraba o simpla sala de showroom decat un templu al masinilor sport. Se pare ca acest lucru se va schimba spre finalul anului viitor, cand muzeul se va muta intr-o noua cladire, o constructie de sticla si beton unde vor fi expuse mai multe modele.

     

    Si BMW se pregateste pentru inaugurarea unui muzeu auto, la intrarea in München. Reprezentantii BMW estimeaza ca muzeul va fi deschis in vara acestui an.

     

    Exista astfel de muzee si in alte tari europene – de exemplu in Italia, unde Galeria din Maranello este un loc de pelerinaj pentru orice impatimit al motoarelor Ferrari. Cladirea din sticla si otel este situata in apropierea fabricii Ferrari. Fiecare dintre monoposturile expuse a castigat un mare premiu de Formula 1, amintind de marii campioni care le-au condus: Niki Lauda, John Surtees sau Jody Scheckter.

     

    Rolul oraselelor auto nu se rezuma la prezentarea istoriei marcilor, ci vizeaza si atragerea potentialilor clienti in showroom-urile companiilor. Conform producatorilor, pana la 40% dintre cumparatorii europeni si-au procurat macar o data masinile din astfel de locuri.

  • Nu atingeti masinile expuse

    Plimbari printre modele de masini faimoase, vizite in laboratoarele unde se creeaza automobilele viitorului si intalniri cu oamenii care se afla in spatele bolizilor de Formula 1 – asta inseamna muzeele de masini, cea mai noua atractie turistica.

     

    Gonesti cu 200 de km/h pe Autobahn (autostrada din Germania fara limita maxima de viteza) si esti intrecut de un Porsche Turbo. In jur nu vezi decat BMW, Mercedes sau Volkswagen in culori sobre, fumurii. Incetinesti pentru prima data dupa sute de kilometri: incep restrictiile de viteza la intrarea in München. Urmeaza o cladire futurista, care seamana mai mult cu o fabrica a viitorului, apoi zaresti masini si o sigla alb-albastra si iti amintesti de stirea cu muzeul BMW care urmeaza sa se deschida in aceasta vara.

     

    Desi pare o scena din „Need for Speed“, intamplarea este cat se poate de reala si face parte din experienta de vacanta a arhitectului roman Alexandru Anton. El spune ca nu a existat nicio vacanta pe care s-o petreaca in Germania fara o vizita la un mare producator auto. Anton isi aminteste ca, la vederea sediului BMW, si-a programat pe loc vacanta de vara in aceste locuri.

     

    Fetisismul specific al fanaticilor dupa automobile – specia celor care dau propriilor masini nume precum „Turbo“ sau „Bestia“ – au fost speculate de marii producatori care au investit sute de milioane de euro in constructia unor orasele auto. De cele mai multe ori, acestea se afla langa fabricile marcilor respective si cuprind hoteluri, restaurante si, nu in ultimul rand, muzee, unde in loc de opere de arta sunt expuse masini.

     

    Nemtii sunt cei ce deocamdata conduc, si inca detasat, in topul muzeelor, fapt explicabil prin traditia industriei germane auto si prin contributia importanta a acesteia la PIB. In orasul Wolfsburg, Volkswagen a construit Autostadt, in Ingolstadt are Audi un Auto Forum, la Stuttgart a deschis Porsche un muzeu propriu, iar la Leipzig, BMW a apelat la serviciile arhitectei Zaha Hadid pentru proiectarea unei fabrici impozante. Anul acesta producatorul bavarez pregateste si redeschiderea muzeului din München, proiectat de firma de arhitectura Coop Himmelblau.

     

    Muzeele auto s-au transformat repede in destinatii turistice independente. Autostadt atrage anual peste 12 milioane de vizitatori, muzeul Mercedes este cel mai popular obiectiv turistic din Stuttgart, iar BMW asteapta 850.000 de vizitatori anul acesta.

     

    Volkswagen a fost printre primele grupuri auto care au introdus acest concept. Astfel, inca din 2000, producatorul a transformat cartierul general al marcii de la Wolfsburg intr-un muzeu-parc de distractie-showroom. Marcile Audi, Lamborghini, Bentley, Seat, Skoda si Volkswagen se ofera privirii vizitatorilor in doua showroom-uri pe verticala, in doua turnuri de sticla – „Autostadt car towers“, cum sunt cunoscute – situate langa fabrica Volkswagen si incluse intr-un parc tematic intins pe 25 de hectare, cu restaurante si un cinematograf 3D in forma unei masini supradimensionate, unde se pot viziona filme despre automobile. Pretul unui bilet de intrare in Autostadt incepe de la 28 de euro si include un tur cu ghid al locului si un voucher de 10 euro la unul dintre cele trei restaurante.

     

    Alexandru Anton isi aminteste de experienta pe care a avut-o la muzeul Volkswagen: „Prima data mi-au atras atentia cele doua cladiri unde se afla toate modelele Volkswagen. Masinile sosesc direct din fabrica printr-un tunel din sticla la baza turnului si sunt ridicate cu ajutorul unei platforme la unul dintre cele 20 de etaje“. Anton spune ca a petrecut o zi intreaga in parcul de distractii. „La pranz am mancat la restaurantul TachoMeter, aflat la baza unuia dintre turnurile de sticla, de unde imi amintesc ca am privit masinile care urca sau coboara.“ Apoi a facut un tur cu vaporasul prin canalele ce duc direct la fiecare punct de interes. Parcul are un hotel care poarta blazonul Ritz-Carlton, decorat de Andrée Putman, o cunoscuta arhitecta si designer de interior. Hotelul are si o colectie de 600 de tablouri pictate de artisti contemporani.

     

    Florian Fugasin, PR Executive al Porsche Romania, importatorul grupului Volkswagen, a vizitat „oraselul“ Volkswagen in 2005 si 2006. „Este aici un intreg traseu pe parcursul caruia te poti familiariza cu filozofia grupului Volkswagen. Arhitectura cladirilor e impresionanta. Senzatia este de calatorie in viitor, cu multi ani in viitor!“

     

    Producatorii auto par ca au urmarit aceeasi reteta in privinta muzeelor: toate cladirile care le adapostesc sunt opera unor mari arhitecti si urmaresc sa atraga atentia prin designul futuristic. In aceleasi coordonate s-a incadrat si noul muzeu Mercedes Benz din Stuttgart, de pe malul raului Neckar – un cilindru de aluminiu, otel si sticla in valoare de 150 mil. euro, realizat de firma de design olandeza UNStudio. Cladirea cu noua etaje a muzeului, deschisa pentru public anul trecut in luna mai, a fost comparata cu un tort de nunta asezat pe un podium de granit.

     

    Mercedes-Benz este ca un fel de capsula a timpului, unde sunt expuse 160 dintre modelele producatorului german de-a lungul celor 120 de ani de istorie a marcii. Cele noua etaje de galerii se invart in jurul unui atrium inalt de 41 de metri, echipat cu proiectii video si prototipuri experimentale.

     

    Vizita incepe cu o plimbare cu un lift aerodinamic in forma de glont. Speedsterele Silver Arrows din 1930, modelul Grand Mercedes 770 pe care l-au detinut Imparatul Wilhelm II si imparatul Hirohito al Japoniei, faimosul papamobil sau concepte ale viitorului sunt expuse exact ca niste opere de arta. Muzeul are si un fel de Hall of Fame, unde sunt expuse modele de Mercedes care au apartinut unor vedete. De exemplu, Mercedes-ul MB 2.3 AMG al lui Ringo Starr, fostul basist de la Beatles, sau modelul CL 500 care i-a apartinut lui Lady Di si care a starnit un scandal imens in 1992, cand a devenit prima masina fabricata in afara Marii Britanii intrata in proprietatea unui membru al casei regale britanice.

     

    Tot la Stuttgart se afla muzeul Porsche, care are de infatisat peste 75 de ani de istorie, inclusiv masinile campioane la Formula 1 de la mijlocul anilor ‘80. Numai ca, avand doar 20 de masini expuse si un interior destul de nespectaculos, muzeul pare mai degraba o simpla sala de showroom decat un templu al masinilor sport. Se pare ca acest lucru se va schimba spre finalul anului viitor, cand muzeul se va muta intr-o noua cladire, o constructie de sticla si beton unde vor fi expuse mai multe modele.

     

    Si BMW se pregateste pentru inaugurarea unui muzeu auto, la intrarea in München. Reprezentantii BMW estimeaza ca muzeul va fi deschis in vara acestui an.

     

    Exista astfel de muzee si in alte tari europene – de exemplu in Italia, unde Galeria din Maranello este un loc de pelerinaj pentru orice impatimit al motoarelor Ferrari. Cladirea din sticla si otel este situata in apropierea fabricii Ferrari. Fiecare dintre monoposturile expuse a castigat un mare premiu de Formula 1, amintind de marii campioni care le-au condus: Niki Lauda, John Surtees sau Jody Scheckter.

     

    Rolul oraselelor auto nu se rezuma la prezentarea istoriei marcilor, ci vizeaza si atragerea potentialilor clienti in showroom-urile companiilor. Conform producatorilor, pana la 40% dintre cumparatorii europeni si-au procurat macar o data masinile din astfel de locuri.