BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Un nume, un business

    Atunci cand un nou produs patrunde pe o piata nternationala sau globala, are nevoie de o marca foarte inspirata si, obligatoriu, originala. Insa astazi, cand valoarea de brand a ajuns atat de importanta, este foarte dificil sa gasesti un nume potrivit si inca disponibil pentru o companie, un produs, o noua colectie vestimentara sau chiar o noua linie de lipstick.

    Un cuvant transformat in marca
    “Sa gasesti un nume nou astazi este o adevarata bataie de cap”, spune Bernard Fornas, presedintele si CEO-ul Cartier, celebrul retailer de produse de lux. “De fiecare data cand crezi ca ai gasit un nume interesant, descoperi ca el a fost deja inregistrat de altcineva”, adauga el.
    “Pana la urma este un joc al legislatiei”, spune Joseph Gubernick, directorul de marketing al Est?e Lauder, care a fost implicat in companie de peste 30 de ani si isi aminteste ca procesul de “naming” era mult mai usor inainte.
    Ce s-a schimbat intre timp? Specialistii sustin ca mai important decat epuizarea numelor odata cu trecerea anilor, lucru cat se poate de normal, principala schimbare a intervenit in politica companiilor, a caror distributie a devenit, in mare masura, globala. Acum, numele unei noi companii trebuie inregistrat in tara de unde aceasta provine si securizat in alte cateva state unde firma isi va desfasura activitatea.
    Multe produse, in principal cele de lux sau din industria de fashion, trebuie sa transmita un sentiment sau o emotie care trebuie sa vorbeasca cat mai multor oameni, pe limba lor, si sa se potriveasca cat mai multor culturi.
    Jasmine Montgomery, directorul adjunct al FutureBrand, companie de branding londoneza, ofera un exemplu fericit: “numele Viagra nu are niciun inteles”, spune ea. Dar Viagra si alte branduri inventate capata sens si inteles numai dupa ce sunt sustinute de o campanie buna de marketing sau advertising. “Daca, insa, lansez o noua creatie de moda, cererile sunt mult mai mari, pentru ca numele gasit trebuie sa comunice stilul de viata promovat de casa respectiva sau motivul colectiei in particular. In moda sau in industria de frumusete sunt necesare mult mai multe emotii decat in oricare alt domeniu, lucru care iti face sarcina si mai dificila”, spune Montgomery.
    De exemplu, pentru un brand global ca Est?e Lauder, un numar de aproximativ 40 de noi produse isi cauta propriul nume in fiecare an, in ultimii 35 de ani. Numarul nu include sutele de colectii noi sau culori pentru noile colectii pe care le lanseaza si inregistreaza Lauder anual.

    15 milioane de dolari pentru traducerea unui brand
    Naming-ul este oricum dificil, dar Internetul ingreuneaza mai mult lucrurile. Asta spun specialistii din industrie. Cresterea numarului brandurilor si a adreselor web sau site-urilor este exponentiala, spune Delphine Parlier, fondator al Quensis, companie pariziana care integreaza procesele creative necesare pentru alegerea unui nume nou. “Astazi sunt 64 de milioane de domenii pe Internet, fata de 45 de milioane in august 2005”, spune ea. “Procesul de naming nu este dificil pentru o companie mica cu o distributie locala, dar este o mare problema pentru marcile globale. Daca inainte parea la fel de dificil ca urcarea unui deal, astazi as compara procesul cu escaladarea pe Himalaya. Este foarte dificil”, concluzioneaza Parlier.
    In ultimii ani, oamenii au inregistrat toate numele dot. com posibile, in speranta ca intr-o zi cineva va fi dispus sa plateasca pentru ideile lor.
    La jumatatea lui ianuarie anul curent, Louis Vuitton a intampinat o astfel de problema in China, tara unde piata de lux este in continua crestere, iar cea de bunuri contrafacute devine falimentara. Potrivit cotidianului The Changjiang Times, Wang Jun, un om de afaceri din Wuhan, a inregistrat traducerea numelui Vuitton in litere romane sau caractere chinezesti si
    s-a aratat dispus sa cedeze noile marci catre Vuitton pentru aproape 15 milioane de dolari. Dar compania a declarat luna trecuta ca nu intentioneaza sa cumpere marcile si ca omul de afaceri chinez nu are drepturi pentru niciun logo sau semn al celebrului brand frantuzesc.
    Oricum ar fi, este inca o dovada ca industria nu mai are mult loc pentru dezvoltare si gasirea unui nume potrivit pe care nimeni nu l-a inregistrat inca ca marca proprie, va deveni si mai dificila.
    Pe o astfel de piata mizeaza si firmele care cauta numele potrivit in locul companiilor. Onorariul perceput pentru o noua marca variaza de la cateva mii de dolari, pentru o piata locala, pana la mai bine de 70. 000 de dolari pentru un nume global cu propriul domeniu dot-com. In plus, exista si costurile legale pentru inregistrarea numelui ca marca.

    Ultimele idei
    “Este un adevarat puzzle sau sah”, spune Fornas, presedintele Cartier. “Investitia poate sa fie importanta sau sa nu coste aproape nimic. Este decizia companiilor – ele trebuie sa hotarasca cat de important este produsul si cat de mult merita sa investeasca in viitoarea marca.
    Dar, in ciuda dificultatilor, exista si povesti de succes. In 1998, aceiasi francezi de la Cartier au lansat un nou parfum unisex. “Declaration” a fost solutia gasita pentru nume. Echipa de creatie a propus numele, dar nu se astepta nimeni ca el sa fie disponibil. “Cand am aflat ca numele este original, ni s-a parut incredibil. Ne intrebam cum este posibil”, isi aminteste Fornas.
    O alta solutie de succes este ca managerii sa gaseasca nume foarte greu de copiat, chiar obscure. “La Dona”, numele dat ceasului lansat de Cartier in memoria actritei mexicane Maria Felix, a fost disponibil si, de data aceasta, nimeni de la compania franceza nu s-a mai mirat.
    Dar alegerea numelui potrivit poate ajuta si procesul de creatie, nu numai succesul vanzarilor, lucru sustinut si de Jim Nevins, directorul creativ de la Clinique. In 1997, acesta s-a gandit la numele “Happy” pentru un parfum. “Ma uitam la biografia lui Judy Garland cand a inceput melodia ‘Come on Get Happy’ si m-am gandit imediat: ‘cine nu viseaza la fericire’”, isi aminteste Nevins. El sustine ca numele gasit a ajutat in mod direct la finalizarea productiei parfumului. A fost adaugata o aroma de portocale si tot portocaliu a devenit si ambalajul parfumului, pentru ca, sustine Navins, mai multe studii indicau faptul ca mirosul si culoarea portocalei evoca fericirea.
    Pana la urma parfumul nu a putut fi inregistrat sub numele simplu, “Happy”. Compania s-a temut ca denumirea este prea generica si, cand a vrut sa inregistreze numele, a aflat ca o mica companie o facuse deja, chiar daca pentru un produs dintr-o alta categorie. In concluzie, parfumul se cheama acum “Clinique Happy”, o combinatie intre brand-ul propriu-zis si numele produsului, pe care industria de “naming” o numeste “lock up”. Consumatorii tin minte si folosesc numele simplu – “Happy”.
    Dar “fericirea” din aceasta industrie este din ce in ce mai greu de obtinut si viitorul este mai degraba “unhappy” pentru creativii companiilor. Insa firmele care fac din “naming” un business sunt pe trend.

    2007 New York Times News Service – Traducere si adaptare de Andrei Nastase

  • Vin de Chile in Romania

    Cel mai important producator de chibrituri din Romania, Match Point, a decis la finele anului 2006 sa investeasca in industria vinului. Compania Vino Vero, prin care “regii chibriturilor” au decis sa demareze businessul cu vinuri, a semnat un parteneriat cu un producator de vinuri de top din Chile, Southern Sun Wine Group, pentru comercializarea brandurilor acesteia pe piata romaneasca.
    Pentru primul an, actionarii de la Match Point estimeaza incasari de aproape un milion de euro in contul Vino Vero si circa 200.000 de sticle de vin cu gust de Chile vandute. Tinta investitorilor sunt supermarketurile si magazinele specializate, segmentul HoReCa si, nu in ultimul rand, segmentul premium. La momentul actual, un singur brand chilian, Misiones de Rengo, este prezent pe piata, urmand sa fie comercializat si al doilea, iar la toamna Vino Vero va aduce in Romania si vinuri din Africa si Australia. Match Point avea la sfarsitul anului trecut planuri de extindere si in businessul de baza, cu chibrituri publicitare si de menaj. Compania vizeaza sa se extinda pe piata externa in 2007, cu lansari de produse proprii in Finlanda, Elvetia si Anglia. Valoarea vanzarilor inregistrate in 2006 pe pietele internationale, unde Match Point era deja prezenta, a ajuns la aproximativ 150.000 de euro.

  • Case nemtesti la cheie

    Max Bogl, unul dintre constructorii germani de top, va investi 10 milioane de euro pentru productia de case standardizate din prefabricate, care sa fie livrate la cheie clientilor de pe piata romaneasca. Casele vor avea suprafete cuprinse intre 150 si 200 metri patrati si vor fi livrate in doua-trei luni clientilor cu venituri medii si mari. Sistemul de case standardizate, presupunand montarea de pereti din prefabricate in doar doua-trei zile pe o fundatie construita ulterior, urmata de finisarea in maxim doua luni, este deja un concept de succes in Germania, pe care Max Bogl vrea sa il implementeze in doi ani si in Romania. Compania este prezenta pe piata romaneasca din 2003 si deruleaza anual afaceri de circa 1 miliard de euro. Printre acestea se numara amenajarea aeroportului din Sibiu, proiect ce valoreaza 40 milioane de euro, modernizarea liniilor de tramvai din cateva zone din Capitala, prin initierea sistemului Light Rail de reducere a vibratiilor produse de tramvaie, precum si lucrari de infrastructura la tronsoanele de autostrada Drajna-Fetesti si Fetesti-Cernavoda. Pentru anul 2007, Max Bogl estimeaza o cifra de afaceri de 65 milioane de euro, cu 50% mai mare ca in 2006.

  • Schimbari la conducerea Citigroup

    Citigroup, cea mai mare banca din Statele Unite, l-a numit pe Gary Crittenden in functia de director financiar, pozitie detinuta anterior de Sallie Krawcheck.
    Crittenden, in varsta de 53 ani, a ocupat functia de director financiar al American Express incepand cu anul 2.000, iar alegerea sa la conducerea finantelor Citigroup face parte dintr-un sir de schimbari la nivel de management al grupului, cu scopul de a imbunatati performantele acestuia. Crittenden detine o experienta vasta in domeniul serviciilor financiare pentru clientii de retail, domeniu care reprezinta peste 50% din incasarile Citigroup. Compania a incheiat anul 2005 cu un rezultat pe segmentul de retail mai mic decat in anul precedent, iar in 2006 cresterea a fost nesemnificativa. Noul director financiar al grupului a contribuit si la consolidarea American Express dupa ce atentatul din 11 septembrie 2001 a determinat scaderea veniturilor din turism ale companiei.
    Sallie Krawcheck, ex-director financiar, va reveni pe pozitia anterioara de conducere a diviziei de administrare a averilor.
    Cel mai mare grup financiar din lume tocmai parcurge si un proces de rebranding, intrucat va opera sub denumirea “Citi”. Compania va vinde simbolul grafic prin care se identifica institutia, reprezentand o umbrela rosie. Denumirea legala a institutiei ramane Citigroup, iar varianta “Citi” a fost aleasa si pentru ca era deja vehiculata in randul majoritatii clientilor. Oficialii Citi spera ca prin brandul unificat sa obtina cat mai multe beneficii.

    Schimbarea de management din Citigroup ar putea produce:
    imbunatatirea performantelor grupului
    cresterea clientilor din sectorul de retail

  • Grecia, a doua casa

    Boom-ul pietei imobiliare din Romania nu este suficient pentru a acoperi cererea mare de locuinte, astfel incat tot mai multe persoane isi indreapta atentia asupra imobilelor din Grecia, Italia, Spania sau Bulgaria.
    Odata cu dezvoltarea pietei imobiliare din Romania si cu majorarea preturilor la locuintele noi, romanii au inceput sa ia in calcul achizitia unei locuinte intr-o zona turistica din strainatate, contribuind astfel la conturarea si in Romania a unui sector bine dezvoltat in Vest, si anume ceea ce europenii numesc “second home market”. Tentatia de a avea o casa pe litoralul Marii Egee, unde preturile sunt similare celor din Romania, a facut ca Grecia sa fie tinta principala a cumparatorilor. Acestia sunt interesati sa achizitioneze apartamente sau vile in insulele elene Corfu sau Creta, sau in regiuni turistice ca Halkidiki si Salonic. Aici, preturile pornesc de la 1.200 euro/mp si pot ajunge la 2.500 euro/mp.
    Cele mai ridicate preturi sunt inregistrate in Atena, unde un metru patrat intr-un apartament cu vedere la Acropole poate costa pana la 12.000 de euro. Profilul cumparatorului roman care este interesat de achizitionarea unei locuinte in Grecia este, de obicei, situat in zona cuplurilor tinere care au venituri medii. Conform specialistilor, aceste familii castiga, in medie, 2.000 de euro si sunt interesate, cel mai adesea, de garsoniere sau apartamente cu doua camere situate la malul marii. Cele mai cautate zone turistice sunt imprejurimile Atenei, Corfu, Salonic sau Halkidiki.

  • Retailul, la apogeul luxului

    “O lada cu vin pe un vas de croaziera din Marea Caraibelor in 12 ore, va rog!” Asa arata acum cerintele consumatorilor din industria de retail, iar ofertantii fac imposibilul pentru a le indeplini. Produsele exclusiviste ale caror etichete arata preturi exacerbate nu mai sunt suficiente unei industrii consumiste centrata pe nevoile clientului. Asa ca retailerii de lux au adaugat retetei succesului lor mici artificii menite sa faca orice client sa se simta VIP.
    “Retailerii de lux au inteles ca esenta succesului este mentalitatea pe care o intalnesti in hoteluri ca Ritz Carlton”, apreciaza Milton Pedraza, CEO al companiei de research Luxury Institute din New York. Intr-un secol in care fidelizarea clientilor e un must-have pentru a supravietui pe piata, ofertantii de produse de lux ca Henri Bendel din New York sau Harvey Nichols din Londra au apelat la personal shoppers si livrari la domiciliu pentru a duce la implinire chiar si dorintele celui mai capricios client. Atractia principala a magazinului Henri Bendel din New York o reprezinta nu cele patru etaje ticsite cu articole vestimentare de lux, ci consultantul in fashion Michael J. Palladino. De 18 ani, acesta ajuta clientii sa se decida asupra tinutei perfecte, avand nevoie doar de o consultatie initiala pentru a sti pentru totdeauna ce li se potriveste. Serviciile sale de asistenta sunt gratuite, insa rezervarea unui loc pentru prima intrevedere este absolut necesara.
    Servicii similare sunt oferite si de magazinul Colette din Paris, Christian Louboutin, Ferragamo sau Cartier. Dar customer care-ul de inalta clasa nu se aplica doar in domeniul modei. Restaurantul Dean and Deluca din New York, un fel de Mecca a gastronomiei, livreaza adevarate festinuri la comanda, fara costuri suplimentare, iar distribuitorul de vinuri nobile Wally’s din Los Angeles livreaza soiurile la orice destinatie ceruta de client, fie ca e vorba de resedinta acestuia sau un iaht din largul marii.

  • Bomboane de la inima dam

    Incasarile pentru „Take, Ianke si Cadir“, piesa cu cel mai mare succes din istoria Teatrului National din Bucuresti, au depasit 1,5 milioane de lei. Care este secretul unui astfel de succes comercial al unei piese care a avut premiera in 1932?

     

    Ora 19.00 si gongul din Sala Mare a Teatrului National anunta ridicarea cortinei. In lumina reflectoarelor, Marin Moraru (Take), Radu Beligan (Ianke) si Gheorghe Dinica (Cadir). Replicile se succeda rapid intre Take si Ianke, iar dialogul este sustinut de aparitia Saftei (Silvia Tanase) si a lui Strul (Valentin Uritescu). Apar pe rand Mihai Calin si Monica Davidescu, iar piesa ajunge la punctul culminant. Un domn corpolent la vreo cincizeci de ani aplauda si rade zgomotos, iar o tanara imbracata intr-un costum business zambeste larg, fermecata de jocul actorilor. Radu Beligan, la cei 89 de ani ai sai, rosteste replica dupa replica, iar Marin Moraru (70 de ani) si Gheorghe Dinica (73 de ani) se misca pe scena de parca ar fi la prima tinerete. La final, sala se ridica in picioare si aplauda ca la o premiera.

     

    Spectacolul se joaca saptamanal din 2001 si a avut pana acum peste 360.000 de spectatori. Piesa scrisa de Victor Ion Popa continua sa faca sali pline, desi nu are niciun sambure de scandal sau un subiect de actualitate si, in plus, se sprijina pe umerii unor actori a caror varsta combinata este de aproape un sfert de mileniu. Seria pieselor care se joaca inca de la premiera cu casa inchisa a fost inaugurata in 1995 de „Puricele“ dupa Georges Feydeau, in regia lui Horatiu Malaele – la Teatrul Nottara – si a continuat cu „Sase personaje in cautarea unui autor“ de Luigi Pirandello, la Teatrul Bulandra, respectiv „Egoistul“ de Jean Anouilh sau „Inima de caine“ dupa Mihail Bulgakov, la Teatrul National.

     

    Totusi, se pare ca in teatru nu neaparat valoarea aduce incasari ridicate, cel putin asa sustin criticii. „Nu cred ca se poate stabili o relatie intre valoarea incasarilor si calitatea piesei. In cazul «Take, Ianke si Cadir», valoarea piesei este sub nivelul incasarilor, dar lumea nu merge la teatru in functie de ceea ce spun criticii, ci de alte criterii (de exemplu, ceea ce aud de la prieteni)“, spune Magdalena Boiangiu, cronicar de teatru. „E o piesa placuta, nu anunta niciun conflict grav, se termina cu bine, ceea ce e pe placul omului venit la teatru sa se relaxeze“, crede Boiangiu, care reproseaza insa lipsa de ritm a spectacolului.

     

    Criticii recunosc ca, in cazul spectacolului cu „Take, Ianke si Cadir“, prezenta trioului Beligan-Moraru-Dinica este ceea ce transforma reprezentatia piesei intr-un eveniment. „Marele atu al piesei sunt cei trei mari actori, care joaca minunat, «ca pe vremuri», cum se spune“, apreciaza Magdalena Boiangiu.

     

    Radu Beligan este Ianke, evreul ironic si intelept, iar Marin Moraru il intruchipeaza pe negustorul roman bland si cu umor. Gheorghe Dinica il intruchipeaza pe turcul Cadir, un adevarat maestru al combinatiilor, mereu in prim-plan si mereu cu ceva de comentat. Cei doi spun povestea unei prietenii care nu tine cont de religie. Intr-o lume a reinterpretarilor si a viziunilor de avangarda, montarile traditionale inca au succes. „Exista o traditie realist-poetica in teatrul romanesc, calcata in picioare de unii dintre regizorii noi, si care isi dovedeste forta. Cel mai greu este sa ajungi acolo unde poti sa transmiti bataile inimii tale“, sustine Radu Beligan.

     

    La randul sau, Gheorghe Dinica crede ca piesa este foarte bine scrisa si de aceea a prins atat de bine la public. Conflictul este general-uman, iar dialogurile tin de firescul vietii de zi cu zi de pe strada din orice mahala, desi raportul intre generatii nu mai are nici pe departe atata ceremonial ca in prima jumatate a secolului trecut.

     

    Pregatirea piesei a durat in jur de doua luni. Grigore Gonta, regizorul, isi aminteste de inceputurile spectacolului: „Ideea a venit din partea lui Dinu Sararu (fostul director al Teatrului National din Bucuresti – n.red.) care a vrut sa-si deschida directoratul cu o piesa clasica romaneasca. Eu am mai montat piesa prin 1990, in mare in aceeasi distributie, dar atunci am facut o greseala, pentru ca am pastrat textul integral, ceea ce ducea la un spectacol de trei ore si ceva – prea mult pentru publicul din zilele noastre“.

     

    Se pare ca regizorul Gonta a invatat din experienta traita de insusi autorul, Victor Ion Popa, care a avut un esec rasunator in 1932, cand a pus pentru prima data piesa in scena la Teatrul Ventura. Constrans de Maria Ventura, proprietara teatrului, Popa a lucrat cu o distributie care nu-i era deloc pe plac si a dat gres din cauza atmosferei tensionate de la repetitii. Insa in cazul variantei din 2001 se pare ca lucrurile s-au potrivit. „A fost o intalnire fericita de distributie, muzica, scenografie, lumini. S-a gasit o solutie scenografica interesanta, care capteaza publicul“, sustine Gonta. Mihai Madescu a imaginat o casa care se roteste, astfel incat decorurile sa se schimbe rapid. Regizorul spune ca se afla in permanenta in culise – „mai trebuie sa intervii, sa vezi daca lumina intra la momentul potrivit, daca recuzita corespunde. Nu vreau ca spectacolul sa aiba riduri si il pastrez machiat in permanenta“.

     

    Varianta „cosmetizata“ a piesei a reusit sa atraga un segment de public la care realizatorii nici nu visau. „Ne gandeam ca piesa va atrage nostalgicii, dar s-au umplut salile cu tineri. O asemenea epoca, asemenea oameni ne fac sa visam“, spune Radu Beligan.

     

    Tinerii nu numai ca sunt interesati de piesa, dar stau la coada si isi fac rezervari cu cateva saptamani inainte. Unii chiar le cumpara prin Internet, de pe okazii.ro. „Am vazut spectacolul de doua ori in ultimii doi ani si tin minte ca prima data am asteptat o luna pana sa gasesc bilete. Dar mi-am propus sa il vad in fiecare an cat timp se va mai juca, avand in vedere varsta actorilor principali“, spune Adrian Popescu, student in anul IV la Academia de Studii Economice.

  • Bonjour, Simone!

    O trupa de fete cu nume cu sonoritati frantuzesti porneste din Brooklyn sa cucereasca lumea, depasind statutul de underground cultivat de trupele twee pop.

     

    A sosit timpul sa lansez iar niste previziuni cu privire la cei pe care-i vom asculta si vedea pe MTV peste cateva luni. Cum reputatia mea de jurnalist este in joc, ar fi bine sa pariez pe ceva sigur, iar toate pariurile se indreapta in acest moment spre Au Revoir Simone, care par gata sa devina ceva super.

     

    Desi, dupa nume, Au Revoir Simone par sa provina din Franta, membrele sale, Annie, Erika si Heather, sunt de fapt din Brooklyn, chiar daca pretinsa origine franceza ar putea face parte dintr-un plan istet. Daca ai vrea sa creezi o formatie, ai putea adopta o solutie mai proasta decat folosirea tiparului dupa care au fost create Au Revoir Simone: se iau niste fete dragute, le pui sa cante un pop visator in stilul anilor saizeci, pui si niste gene fluturande, o lingurita de Tinkerbell, amestecate cu o insinuare foarte fina ca acestea ar putea fi lesbiene (cat sa-i starnesti pe fanii de sex masculin) si voilr! Pachetul castigator. Fetele nu numai ca puncteaza la toate capitolele importante, ci si reusesc sa-i faca pe oamenii importanti sa le acorde atentie. David Lynch (cunoscut pentru „Twin Peaks“ si „Mulholland Drive“) este fan al lor, numindu-le „trupa (lui) preferata“. Conform d-lui Lynch, acestea sunt „inocente, super si noi“. Nu exista publicitate mai buna pentru o trupa decat cea oferita de un cineast atat de respectat ca Lynch. De cand Lynch a trecut in tabara lor, Internetul s-a umplut de publicitate la adresa formatiei.

     

    Daca ar exista un echivalent al acestei trupe in lumea filmului, acesta nu ar fi Lynch, ci Sofia Coppola. Toate videoclipurile celor de la Au Revoir Simone par scene taiate la montaj din „Sinuciderea fecioarelor“ („Virgin Suicides“) sau orice alt film semnat de tanara Coppola – rochite usoare, plimbari prin campuri de porumb, parul despletit in bataia vantului, alergarea intr-o stare de visare prin padure, in timp ce o lumina diafana … Ma scuzati. M-a cam luat valul. Intelegeti stilul.

     

    Desi au o baza de fani destul de „indie“, trupa nu foloseste nicio chitara. Fetele canta la clape, la care se adauga niste drum machines, ceea ce confera muzicii lor un sound „synth-pop“ visator. Cea mai buna comparatie ar fi aceea cu formatia Belle and Sebastian din Glasgow, care la randu-i creeaza un pop visator in stilul anilor saizeci, cu versuri melancolice. Daca tineti neaparat sa stiti, pe baza acestei muzici s-a creat un gen intreg – „twee pop“. „Twee“ este un cuvant incredibil de greu de descris in limba engleza si aproape imposibil de tradus – Dictionarul Oxford il defineste drept ceva „excesiv sau afectat de dragut sau sentimental“. O descriere destul de exacta a muzicii lor. (Exemplu de vers: „Tell me a sad song… I want you to make me cry.“ – „Spune-mi un cantec trist… vreau sa ma faci sa plang“.) „Twee-pop“ este in general popular printre adolescentii studiosi insingurati si idealisti, exact genul de oameni care se vor indragosti de Au Revoir Simone.

     

    Ca sa nu credeti ca am alunecat intr-o vulgaritate inutila atunci cand am facut aluzia la lesbianism, sex-appeal-ul formatiei pare sa le ajute la vanzari. Umbla vorba ca la concertele lor abia daca te poti misca printre randurile de barbati care saliveaza la vederea trupei. Cea mai buna caracterizare pentru ele ar fi, probabil, aceea de alternativa la Pussycat Dolls, chiar daca e vorba de o alternativa care ii are ca tinta pe barbatii care citesc poezie.

     

    In vreme ce majoritatea artistilor twee-pop se mandresc cu statutul lor underground, gasind o placere perversa in a concerta in fata catorva fani inraiti, Au Revoir Simone par gata sa atinga un public mai larg. Piesele lor au aparut deja in serialul TV american de succes „Grey’s Anatomy“, ceea ce indica clar faptul ca vor ajunge mari. Cu un album intitulat „The Bird of Music“, ce va iesi pe 15 mai, toata aceasta publicitate pozitiva este facuta la momentul potrivit. Fiti atenti: vor fi pe MTV inainte sa va dati seama.

     

    In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Nebunii care ne innebunesc

    In opinia multor specialisti in comunicare si relationare interpersonala, Dr. Albert J. Bernstein este un fel de Buffy. Spaima vampirilor, evident.

     

    Psiholog, editorialist la cateva reviste de business si de psihologie (dar si de „Business Psychology“), Bernstein s-a facut cunoscut prin niste carti motivationale cu titluri socante („Neanderthalienii la lucru“, „Cum sa negociezi cu personalitatile explozive“ sau „Creiere de dinozaur“), dar a devenit cu adevarat un nume de prima talie odata cu „Vampirii energetici“, un volum care analizeaza, in cele mai marunte si revelatorii detalii, personalitatile distructive din jurul nostru, oamenii care ne secatuiesc de vlaga si de resurse psihice, care ne perturba echilibrul interior, impiedicandu-ne sa ne realizam pe plan social sau profesional. Din fericire, Bernstein nu este doar un fin diagnostician, ci si un terapeut de prima mana, care furnizeaza retete ideale si solutii optime pentru a face fata diferitelor tipuri de semeni periculosi: narcisisti atotmeritorii, paranoici extenuanti, dramatici exagerati sau antisociali.

     

    Toate leacurile pe care autorul ni le pune la indemana sunt oferite impreuna cu o bine calculata doza de umor, ceea ce usureaza lectura. Iata cum incepe capitolul 1: „Vampirii te urmaresc chiar in acest moment. Pe strada, sub luminile fluorescente de la birou sau poate chiar acasa. Misuna pretinzand ca sunt oameni normali, pana cand nevoile lor ii transforma in bestii pradalnice. Ei nu iti sug sangele, ci energia emotionala“. Devine autorul insusi paranoic? Nu, pentru ca iata ce declara cateva randuri mai la vale: „Vampirii energetici nu au insa nimic supranatural. Metafora melodramatica nu e altceva decat psihologie clinica imbracata in costum de Halloween“.

     

    Fiecare dintre tipurile de vampiri identificate nu sunt ilustrate de oameni suficient de deranjati ca sa poata fi diagnosticati oficial cu tulburari de personalitate, dar felul in care gandesc si se comporta corespunde cu modelele descrise in manualul de diagnostice. Pe de alta parte, ei au, obligatoriu, si caracteristici pe care cei din jur le gasesc atractive

     

    Prin sfaturi practice, menite sa ne ajute sa-i identificam, cu o perspectiva psihologica profesionista, autorul ne ofera o serie variata de strategii de actiune care ne indeamna nu sa infigem tarusul de argint in inima „creaturilor noptii“, ci doar sa aflam metodele prin care sa-i facem inofensivi.

     

    Dr. Albert J. Bernstein, „Vampirii energetici“,

    Editura Amaltea, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Friducha

    Daca veti avea curiozitatea sa cautati pe Amazon.com, la categoria „carti“, volume cu titlul „Frida“, veti avea surpriza sa vedeti aparand o avalansa de biografii, romane, memorii, albume tematice sau monografice avand-o in centrul atentiei pe unica, salbatica si suava Frida Kahlo. Artista mexicana rebela, sotie a incantatorului nebun Diego Rivera, autodidacta de geniu, suprarealista din vocatie, cea care cu cativa ani in urma a devenit personajul principal al unui film care a facut furori („Frida“, in regia lui Julie Taymor, cu Salma Hayek si Alfredo Molina) si care, in fine, a tesut in jurul ei o adevarata mitologie. In dara de spuma a acestui trend inca viguros, editura Tritonic a publicat un roman care ii va face fericiti pe adoratorii artistei, un roman despre viata incandescenta a Fridei (Friducha, cum ii spunea in clipele de tandrete Diego, ingerul si demonul ei), despre numeroasele personalitati care i-au stat in preajma, un roman tradus deja in 14 limbi si devenit imediat dupa aparitie, in 2001, bestseller international.

     

    Barbara Mujica, „Frida“,

    Editura Tritonic, Bucuresti 2007

     

     

    Cine sunt scriitorii?

    Margaret Atwood este, la ora actuala, unul dintre cele mai reprezentative nume ale literaturii canadiene contemporane si, cu siguranta, cea mai tradusa scriitoare a acestui spatiu nord-american (inclusiv in farsi, japoneza, islandeza sau turca). „Negocierea cu moartea“ cuprinde o suita de texte privind conditia scriitorului, actul si placerea scrisului, mitologiile create in jurul figurii scriitorului. Care este deci rolul acestuia? De profet? De inalt preot al artei? De bufon la Curte? Sau de martor al lumii reale? Margaret Atwood analizeaza metaforele pe care scriitorii de fictiune si poetii le folosesc ca sa-si explice (sau sa-si scuze) activitatile, analizeaza rolurile pe care acestia aleg sa le joace si costumatiile pe care le poarta.

     

    Margaret Atwood, „Negocierea cu moartea. Scriitorul despre scriitura“,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2007