Category: Arta si societate

  • Hai sa gasim un titlu impreuna

    Cand cel mai “varstnic” om din redactie are 25 de ani, iar cel mai tanar are 21 de ani, nu e de mirare ca esti cea mai galagioasa si mai incomoda redactie din cladire, fapt de care multi se plang in fiecare zi. Personal, am 23 de ani si, pentru ca am intrat acum trei ani in presa de business, ca redactor la Ziarul Financiar, sunt deja considerata una dintre “veterani”.

    Diminetile in redactie (musai de mentionat faptul ca este preponderent feminina) au inceput dintotdeauna cu o cafea, au urmat putinele clipe de liniste, cu casti indesate pe urechi ? chipurile fiecare se concentreaza la textul lui, in realitate fiecare concentrandu-se la videoclipul lui de pe YouTube – si bataia pe telefoane. TARGET inseamna de fapt un sir de 8 mese inghesuite intre Ziarul Financiar si Business Magazin (mai precis, intre Ziarul Financiar si Media & Advertising, supliment relansat recent de BM, a carui aparitie ne-a redus si mai tare spatiul real, fiindca asa se intampla mereu cand mai apare o publicatie noua).

    Dupa-amiezile au aratat si ele intotdeauna la fel. In jur de 7-8 cate un redactor mai ramanea stingher, in fata calculatorului. Se mai converseaza cu un om de business, mai cauta o cifra de afaceri pe “mfinante.ro”, si omoara si cele doua ore de dinaintea concertului din Music Club, care se afla, printr-o preafericita intamplare, la subsol.
    Una peste alta, personajele sunt cam aceleasi, inca de acum un an, cand eram in stadiul de proiect si nu ne numeam TARGET, ci “lunarul de business”.
    In dimineata aceasta, in care aveam cu totii deadline, povestea se repeta. Am reluat discutiile despre moda, despre pozele din calatorii ale unui manager care ne-au facut pofta sa o luam la picior prin lumea intreaga si, bineinteles, despre cafea. Am discutat din nou in contradictoriu despre “de ce Mamaia” si “de ce Vama Veche?” si am sfarsit, ca si alte dati, prin a ni se face un incredibil dor de mare. Episodul s-a incheiat tot cu castile pe urechi, fiindca fiecare mai avea de finisat o explicatie foto sau un citat. Sau, dupa caz, de terminat de vizionat un videoclip.

    Pentru numarul acesta, a scris fiecare cate semne a putut. Unii au mai cerut spatiu pentru poze, in timp ce altii au taiat sau le-am taiat din text, dupa doza de sange rece. Sabrina a mai descoperit un trend in real estate si a scris despre cum se leagana pe valuri casele iaht, in timp ce Cristina a luat la rand restaurantele romanesti devenite embleme pentru Bucuresti si a rasturnat in cateva pagini toate aromele intalnite prin terasele insorite.
    Coverstory-ul, in intregime despre expati si cum s-au adaptat ei la viata in Romania, l-a determinat pe Andrei sa scrie un chapeau cuceritor, poate tocmai pentru ca aduce a poveste cu insule, corabii si conchistadori. Dani a intalnit un mare designer si a aflat cum este sa te razboiesti tocmai cu soarele ca sa construiesti un brand foarte solid.

    Viki si Anca au rascolit birourile managerilor in cautarea laptopului de un milion de dolari, l-au gasit si l-au infatisat in sectiunea de new-media. Dar Ioana unde e? Ah, mi-am amintit… Ioana cutreiera Londra la ora aceasta, in excursie de subiecte zic eu, de relaxare zice ea. Sper sa se intoarca cu story-uri cel putin la fel de interesante ca data trecuta, cand ne-a scris despre cum alerga Kelly Osbourne in rochite involanate prin cluburile din underground-ul londonez sau cand am luat-o inaintea Financial Times cu povestea designerului de interior Sera of London, spre bucuria Ralucai, care editeaza sectiunea de lifestyle.
    In concluzie, noi suntem cei care am intalnit, de-a lungul timpului, si cei mai cosmopoliti oameni de business din Romania, pe care ii vom si premia ca atare si pe care ii trecem in revista in 4 pagini cu fotografii care sa va aminteasca de povestile lor de succes, care i-au transformat in lideri veritabili. Mai mult decat atat, TARGET continua sa aduca imagini in fata cititorilor. Un nou DVD, disponibil impreuna cu revista, spune povestea fondatorului Microsoft, Bill Gates.

    Multe ar mai fi de spus, dar iarasi ? ma strange colonajul la acest editorial si trebuie sa ma opresc. In plus, ma apasa si timpul, pentru ca acum urmeaza ora in care ma cert cu Eduard, art directorul, pentru poza de editorial, si iar o sa imi aleg una pe care nu o sa o publice. Va invit, asadar, sa ne mai cititi inca un an si promit ca la sfarsit va mai impartasesc din noutati.

  • Au cimentat piata

    Vremea a tinut cu producatorii de ciment, care au inregistrat vanzari record in primul trimestru al anului, in urma numarului mare de lucrari de constructii derulate. Cei trei mari jucatori de pe piata romaneasca, Lafarge, Heidelberg Cement si Holcim, si-au triplat vanzarile, in continuarea unui trend inceput anul trecut, cand in lunile de vara vanzarile de ciment au crescut cu pana la 40%. Valoarea vanzarilor de ciment inregistrate de Lafarge pe piata romaneasca a crescut in primul trimestru cu un ritm record de 182,7%. Practic, Lafarge Ciment a realizat in primul trimestru cea mai mare crestere dintre toate diviziile grupului francez.
    Acelasi ritm de crestere a fost realizat de grupul german Heidelberg Cement care si-a triplat vanzarile in primul trimestru, pe fondul cererii masive de ciment din sectorul privat odata cu incalzirea vremii resimtita la inceputul anului.
    Un alt jucator prezent pe piata locala de ciment, grupul elvetian Holcim, a inregistrat, in primul trimestru, o crestere de 117,3% a volumului vanzarilor de ciment in Romania, comparativ cu perioada similara din 2006, cel mai mare avans consemnat pe o piata europeana. Valoarea pietei de ciment ar putea ajunge anul acesta la peste 600 de milioane de euro, impinsa de investitiile din sectorul privat, in crestere cu circa 20% in volum, ritm la care se va adauga o majorare de 4-5% a preturilor, potrivit datelor din piata. In prezent, consumul de ciment din Romania este de 334 kg pe cap de locuitor si va ajunge in 2007 la 385 de kilograme pe cap de locuitor, media consumului in tarile Uniunii Europene fiind de 538 kg, desi in tari ca Portugalia sau Grecia nivelul consumului ajunge la circa o mie de kilograme, raportat la populatie. Per ansamblu, industria cimentului este una dintre cele mai dinamice de pe piata constructiilor.

  • Opulenta sau clasa intai?

    Operatorii aerieni din toata lumea pregatesc un nou concept de first class, aproape sinonim cu extravaganta, care va duce la disparitia sau reinventarea clasei premium traditionale.
    Fie ca noua clasa intai va oferi spatiu dublu pentru fiecare pasager, terminale speciale de tip lounge in loc de sali de asteptare, asistenti personali sau meni-uri personalizate concepute de un chef, companii ca Singapore Airlines, Emirates Airline sau Lufthansa sunt hotarate sa duca serviciile oferite de la nivelul “super” la “ultra-premium”. Lufthansa are deja in plan sa investeasca 137 de milioane de dolari pentru amenajarea in toate tarile a lounge-urilor de asteptare. Spatiul mai mare pentru fiecare pasager se traduce in mai putine locuri, deci mai putine persoane la bord. Emirates ofera deja fiecarui client de la clasa intai propriul mini-apartament de zbor, adica un spatiu separat de exterior prin usi glisante, in care se pot organiza in liniste mese sau intalniri de afaceri. In conditiile in care private jet-urile reprezinta o reala concurenta pentru operatorii aerieni de lux, previziunile pentru acestia din urma sunt neclare. O parte vor disparea, in timp ce restul vor gasi modalitati de a duce luxul dincolo de hotarele actuale.

  • De la FMCG la telecom

    Paul Markovits (foto) a preluat functia de Senior Director, Brand and Marketing Communications al Vodafone Romania care avea peste 7,7 milioane de utilizatori in 2006.
    Markovits a ocupat anterior functia de Senior Brand Manager, Laundry Category pentru Europa Centrala si de Sud la Procter & Gamble, si preia pozitia detinuta pana acum de Stephanie Jackson, care a fost numita Senior Director, Online Services la Vodafone Romania. Noul executiv al Vodafone, in varsta de 39 de ani, si-a inceput cariera in 1991 in domeniul marketingului politic. In cei peste 15 ani de experienta, Markovits a activat in managementul afacerilor in Europa Centrala si de Est si in Balcani, acoperind domenii precum comertul, piata de consum si relatiile publice. Dupa 12 ani in care a detinut functii de conducere la Procter & Gamble, Markovits intra in randurile Vodafone si va fi subordonat viitorului Chief Marketing Officer al Vodafone. Postul a ramas vacant dupa plecarea lui Ken Campbell la conducerea BITE Group, firma ce ofera servicii de telefonie mobila in Lituania si Letonia, iar atributiile au fost preluate temporar de Liliana Solomon, actualul CEO al Vodafone Romania.

  • Vanatoarea WSJ

    La inceputul lunii mai, o oferta nesolicitata din partea miliardarului Rupert Murdoch de preluare a publisherului cotidianului The Wall Street Journal a facut valuri in businessul international. Compania News Corp., detinuta de Murdoch, a oferit 5 miliarde de dolari (3,67 miliarde de euro) pentru achizitia companiei Dow Jones&Co, in portofoliul careia intra cotidianul Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din lume si al doilea ziar din SUA ca tiraj, precum si site-ul wsj.com si agentia de stiri Dow Jones Newswires.
    Familia Bancroft, actionarul principal al Dow Jones, care detine 25% din actiuni si majoritatea drepturilor de vot, a respins oferta magnatului media. In ciuda acestui refuz, Murdoch a facut presiuni in vederea realizarii unei intalniri cu familia care controleaza Dow Jones&Co, promitandu-le chiar un loc in board-ul News Corp. si posibilitatea crearii unui board editorial independent pentru Wall Street Journal, daca vor fi de acord sa vanda. Acest lucru a provocat o adevarata confruntare de opinii in cadrul familiei Bancroft, fara a oferi, la inchiderea editiei, vreun indiciu privind rezultatul discutiilor. Oferta care a evaluat actiunile publisherului la 60 de dolari (44 de euro) fiecare, cu 65% mai mult decat pretul la bursa in sedinta precedenta, a dat startul unui val de speculatii care ar putea conduce la lansarea unei curse in care miza sa fie publicatia cu o istorie de 125 de ani.
    Printre companiile care au facut subiectul speculatiilor ca presupusi ofertanti ai Dow Jones se numara General Electric, care detine reteaua de stiri financiare CNBC, precum si Washington Post, Gannett si Google. Reprezentantii lor nu au facut insa nicio confirmare in acest sens. Anuntarea ofertei lui Murdoch a declansat in prima zi a lunii mai o crestere a actiunilor Dow Jones cu 57 de centi la 57,28 dolari (42 de euro), inainte ca autoritatile sa stopeze tranzactiile. Si actiunile altor companii care detin ziare de business sau agentii de presa s-au apreciat, printre acestea fiind The New York Times Company, Reuters si Pearson, proprietarul Financial Times. Intentia lui Murdoch de a prelua Wall Street Journal este motivata de influenta pe care ziarul o are asupra mediului de afaceri din toata lumea, lucru care ar facilita promovarea noului sau canal de televiziune ce va fi lansat anul acesta, precum si extinderea audientei online a News Corp.

  • Lupta pentru ABN Amro

    Cea mai mare tranzactie bancara la nivel mondial a dat nastere unui duel intre doua banci, Barclays si Royal Bank of Scotland, pentru preluarea celei mai mari banci olandeze, ABN Amro.
    Pe 23 aprilie, conducerea ABN Amro a acceptat oferta de preluare din partea Barclays, in valoare de 64 de miliarde de euro. Odata cu acest deal, ABN Amro a acceptat de asemenea sa vanda LaSalle Bank, divizia sa din Statele Unite, catre Bank of America.
    In urma unui proces intentat de un grup de actionari olandezi ai ABN Amro, justitia olandeza a cerut grupului financiar sa opreasca vanzarea diviziei americane La Salle catre Bank of America.
    Acest lucru a facut posibila pregatirea unei contraoferte mai consistente a consortiului condus de Royal Bank of Scotland in scopul obtinerii bancii LaSalle. RBS a depus o oferta de cumparare a diviziei La Salle mai mare decat cea provenind din partea Bank of America, ce s-a ridicat la 21 de miliarde de dolari (15,4 miliarde de euro), dar care era conditionata de preluarea restului activelor bancii olandeze. Ziarul britanic The Sunday Telegraph a specificat suma de 22 de miliarde de dolari (16,1 miliarde de euro) ofertata de Royal Bank pentru LaSalle, in timp ce Wall Street Journal a publicat pe site-ul sau suma de 24,5 miliarde de dolari (18 miliarde de euro). Nicio publicatie nu si-a specificat sursa informatiilor.
    Conducerea ABN Amro a respins insa oferta RBS pentru La Salle, motivand ca nu este mai avantajoasa decat cea oferita de Barclays.
    La inchiderea editiei, La Salle se afla inca in centrul disputelor pentru preluarea controlului asupra ABN Amro, dintre Barclays si grupul condus de Royal Bank of Scotland. Procesul, derulat in SUA, va mai dura, determinand o perioada lunga de nesiguranta pana la aflarea viitorului proprietar al celei mai mari banci olandeze.

  • Siberia, noua vale de silicon

    Novosibirsk, al treilea oras al Rusiei ca marime si cel mai mare din Siberia, ar putea fi peste cativa ani noul Silicon Valley al lumii. Orasul gazduieste un centru dedicat in totalitate cercetarii si progresului tehnologic, cunoscut sub numele de Silicon Forest.
    La Akademgorodok (oraselul academiei) marii reprezentanti ai industriei high-tech, ca Intel si IBM, precum si gigantul petrolier Schlumberger, dezvolta business-uri, si odata cu acestea, un al doilea centru tehnologic al lumii in inima Rusiei. Evolutia centrului a fost afectata de prabusirea Uniunii Sovietice in 1991, dar da semne de revenire. Tehnologiile realizate aici au fost evaluate la 150 de milioane de dolari in 2006, fata de 10 milioane de dolari cu o decada in urma. Suma nu este mare in comparatie cu cele realizate in Silicon Valley, dar reprezinta o crestere medie a companiilor din centrul rusesc de 15% pe an.
    Mai mult, exporturile de software ale rusilor sunt de 1,8 miliarde pe an, tara fiind a treia cea mai importanta destinatie de outsourcing din lume, dupa China si India. In plus, Rusia face concurenta Indiei, prin cei 200.000 de specialisti care absolva anual facultati din domeniul stiintei si tehnologiei, in conditiile in care populatia Rusiei este cu 80% mai mica decat a Indiei. Intel a deschis un birou in “padurea de silicon” in 2004 si a angajat 200 de programatori pentru optimizarea de cipuri si microprocesoare, in timp ce Schlumberger construieste un laborator de cercetare-dezvoltare. Avantajele sunt evidente: pe langa costul redus al chiriei, serviciilor si al salariilor (aproximativ o cincime din cele practicate in Vest), sistemul educational al Rusiei ofera pe banda rulanta nu doar specialisti IT, ci adevarati oameni de stiinta, majoritatea fiind fizicieni, chimisti, biologi sau matematicieni care au invatat programarea in timpul liber, ca o modalitate de relaxare.
    “La Intel avem o vorba”, a declarat Steve Chase, presedintele Intel Rusia. “Daca ai ceva greu de rezolvat, da-l americanilor, daca ai ceva dificil, da-l indienilor. Dar daca ai ceva imposibil, da-l rusilor.”

  • Sex, droguri si bloguri

    Jonathan Coulton sta in cafeneaua Gorilla Coffee din Brooklyn, cu notebook-ul Apple in mana pentru a-si citi e-mail-urile. Coulton are 36 de ani si arata destul de bine. In septembrie 2005, a renuntat la job-ul lui de programator si, cu sustinerea sotiei sale, a hotarat sa devina cantaret si compozitor cu norma intreaga. Coulton si-a stabilit un obiectiv destul de indraznet pentru anul urmator: sa compuna si sa inregistreze cate o melodie in fiecare saptamana, dupa care sa o posteze pe blogul personal. Pana la mijlocul anului trecut, proiectul sau a reusit sa atraga o audienta considerabila. Mai mult de 3.000 de oameni i-au vizitat zilnic site-ul si cele mai de succes melodii ale sale au fost descarcate de peste 500.000 de ori; Coulton a castigat cat sa duca “un trai decent pentru clasa de mijloc” – undeva intre 3.000 si 5.000 de dolari pe luna – prin vanzarea CD-urilor si a descarcarilor digitale ale melodiilor sale prin intermediul iTunes si prin intermediul propriului site. Pe parcurs, Coulton a descoperit un lucru pe care multi artisti mai mici incep sa-l constientizeze: fanii lui nu vor numai sa-i cumpere muzica, vor sa-i fie si prieteni. Acest lucru inseamna ca fanii vor sa interactioneze cu el online tot timpul. Acestia sunt atenti la fiecare intrare a lui Coulton pe blog si comenteaza cu simpatie si suport de fiecare data cand Coulton povesteste despre cat de greu este sa compui o melodie. Fanii ii trimit o multime de e-mail-uri zilnic, care pot fi simple mesaje precum “You rock!” sau scrisori emotionante, cum ar fi scrisoarea primita de la un barbat care povestea cum ii canta fiicei sale de numai 6 luni, in timp ce suferea o operatie pe cord, o melodie de dragoste compusa de artist. Coulton raspundea la fiecare scrisoare sau mesaj. Dar volumul de e-mail-uri a crescut la 100 de mesaje pe zi, iar raspunsurile lui au devenit atat de concise, incat a ajuns sa se simta vinovat pentru ca este nepoliticos.

    Promovare ad-hoc
    Fanii lui Coulton au devenit si departament de promovare, o armata de mii de oameni care fac cunoscuta munca lui peste tot in lume. Mai mult de 50 de fani au facut videoclipuri melodiilor sale pe care le-au postat pe YouTube. La un spectacol recent sustinut de Coulton, jumatate din oamenii din public cu care am vorbit i-au cunoscut muzica prin intermediul unuia din videoclipurile realizate de fanii lui Coulton. Artistul de 36 de ani nu tine concerte bazate pe principiul clasic dupa care se face un turneu.

    In mod normal, un artist debutant din Brooklyn, cum este Coulton, ar fi insistat cu spectacole in Nord-Est, vizitand si revizitand orase precum Boston, New York si Chicago astfel incat sa-si formeze un public pas cu pas – cantand intai pentru 3 oameni, apoi pentru 10, iar apoi (daca este norocos) pentru 50 de oameni. Dar Coulton a realizat ca este mult mai simplu sa aleaga dintre fanii deja existenti din mediul online, sa vada unde locuiesc acestia si sa organizeze un concert in fiecare oras in care are mai mult de 100 de fani, astfel incat sa obtina pe concert cel putin 1.000 de dolari.

    Social networking este viitorul
    In trecut – sa spunem pe la mijlocul anilor ’90 – artistii aveau contact cu fanii lor numai ocazional. Daca un muzician era mai prietenos, poate ca schimba cateva vorbe la bar cu oameni din public, dupa show. Apoi, a intrat in scena Internetul. Acum fanii trimit mesaje prin e-mail artistului preferat si au pretentia sa primeasca raspunsuri personalizate. Artistii din ziua de azi, in special cei noi sau care acum intra pe piata muzicala, sunt din ce in mai dornici, chiar disperati, sa stapaneasca noile reguli sociale ale faimei Internetului.

    Acesti artisti stiu ca multi tineri nu aud de anumite formatii de la MTV sau din diverse reviste; faima poate aparea si prin modalitatea “word-of-mouth”, cand un prieten da mai departe o adresa de site, face schimb de MP3-uri cu alt prieten, trimite prin e-mail link-ul unul fan blog sau posteaza pe YouTube un filmulet facut cu telefonul mobil la un concert.

    Astfel, muzicienii sunt luati de val – se confeseaza pe blogul lor, citesc comentariile fanilor si au grija sa le raspunda. Isi verifica paginile personale de pe MySpace, acea metropola virtuala in care cantaretii, actorii si scriitorii necunoscuti pot castiga recunoasterea globala in cateva zile, daca nu chiar ore. Membrii formatiei posteaza zilnic un “buletin” MySpace – un memo pentru publicul lor, explicand ce anume fac ei bine in acel moment -, iar apoi petrec alte ore aproband “friend requests” (cereri de prietenie) din partea adolescentilor care doresc sa fie pusi pe lista prietenilor din mediul online ai artistilor. Grupul pop Barenaked Ladies a organizat un concurs video, cerandu-le fanilor sa cante la “air guitar” (chitara imaginara), in timp ce fredoneaza melodia “Wind It Up”; cele mai bune filmulete au fost puse impreuna, formand videoclipul oficial al melodiei respective.

    Chiar si artistii care nu au avut habar de Internet au fost luati de valul social networking. Arctic Monkeys, o formatie britanica, nu stia ce este MySpace, dar cand fanii i-au creat o pagina pe acest site in 2005 – care acum se lauda cu 65.000 de “prieteni” – “primul lor single – “I Bet You Look Good on the Dancefloor” – a fost propulsat direct pe locul 1 in topurile britanice.

    Ecoul online
    Acest trend nu este specific numai muzicienilor; orice gen de efort artistic poate fi afectat de aceasta tendinta. Producatorii de filme precum Kevin Smith (“Clerks”) si Rian Johnson (“Brick”) posteaza trimiteri la filmele pe care le produc si asculta politicos sugestiile fanilor. Actorul de comedie Dane Cook si-a cultivat o baza de fani atat de mare prin intermediul site-ul sau, incat CD-ul “Retaliation”, lansat in 2005, a devenit primul album comedie care a urcat in top 5 Billboard de la 1978.
    Dar acesta nu este un trend care afecteaza starurile din categoria A.

    Cei mai renumiti artisti ai momentului – Justin Timberlake, Fergie, Beyonce – sunt inca produse ale “mass marketingului”, prin campanii piblicitare care implica foarte multi bani. Aceasta categorie de artisti nu are nevoie de mediul online pentru a-si gasi ascultatorii si fireste ca publicul unui astfel de artist este mult prea numeros pentru a-i pretinde o legatura mai stransa cu fanii sai. Trendul acesta vizeaza categoria B de artisti, adica aceia noi, necunoscuti publicului larg. Afacerea cu CD-uri este in cadere libera; vanzarile au scazut cu 20 de procente intr-un singur an.

    Numarul oamenilor care isi iau muzica online (fie ca platesc pentru ea sau nu) creste pe zi ce trece, si se pare ca artistii care au acces direct catre fanii lor au cea mai mare sansa de a-si da seama care va fi stiinta economiei businessului muzical.
    Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea

  • Nu iese fum fara investitii

    Cine si-l poate imagina pe Winston Churchill fara un trabuc in coltul gurii? De cand Christofor Columb a facut cunostinta continentului european cu tigarile de foi produse de populatiile din Caraibe, cele mai influente personalitati din lumea occidentala au avut mereu la indemana un trabuc fin, motiv pentru care acestea au ramas pana astazi un simbol al puterii si al vietii de calitate.
    Lumea havanelor este insa unul dintre cele mai contradictorii medii de afaceri ale secolului XXI.

    Trabucul cubanez este la baza un produs agricol, insa unul de super-lux, al carui ingredient principal este cultivat intr-o tara socialista cu o economie centralizata, insa este consumat intr-o proportie covarsitoare de cei mai de seama reprezentanti ai societatilor capitaliste. Tutunul care intra in componenta havanelor este una dintre cele mai controversate substante legale. Desi sunt recunoscute in intreaga lume ca sinonime al stilului de viata de lux, havanele raman interzise pe cea mai mare piata a produselor de lux, si anume Statele Unite.

    Tutunul nu dauneaza portofoliului de investitii
    Gordon Johns, bancher de investitii la ING in City-ul londonez, se mandreste cu cunostintele sale despre risc, investitii si valoarea unui trabuc cu adevarat bun. “Cea mai mare parte a carierei mele a fost in zona managementului de investitii, si inainte de a intra in sectorul bancar am condus subsidiara europeana a companiei americane Kemper Investment Management – asa ca imi place sa cred ca sunt destul de experimentat in zona de risk assessment.”

    Primul trabuc si l-a aprins la varsta de 21 de ani, iar acum, la 57, este unul dintre adevaratii connaisseuri si nu cumpara altceva decat cele mai bune havane. Deformatia profesionala il impinge insa sa cumpere in cantitate dubla fata de cat fumeaza, deoarece stie ca trabucurile pe care plateste bani buni astazi vor valora de cateva ori mai mult peste cativa ani. “In tinerete nu vedeam in tigarile de foi altceva decat un prilej de a fuma”, spune el, “si nu aveam un loc anume de unde le cumparam; la 20 de ani nu conta ca trabucul pe care il fumez este din Nicaragua, Honduras sau Jamaica. Cu zece ani in urma insa l-am cunoscut pe Mitchell Orchant, managing director al C. Gars Ltd., care isi incepea pe atunci cariera de dealer specializat in trabucuri cubaneze vintage. El mi-a facut cunostinta cu havanele de top si mi-a deschis ochii asupra valorii lor ca investitie.”

    Acum Johns cheltuieste cateva mii de lire sterline in fiecare an pe trabucuri, marcile sale preferate fiind Cohiba, Partagas si Montecristo in formate mari cum sunt robusto, corona si corona gorda.
    De fiecare data Johns cumpara cel putin doua cutii din aceeasi editie – una pentru a o savura iar cealalta pentru a o pastra ca investitie. Majoritatea achizitiilor sale se desfasoara prin intermediul lui Orchant, insa Johns participa de obicei si la cele doua licitatii anuale organizate de casa de licitatii Christie’s. “Una dintre cele mai reusite investitii pe care le-am facut vreodata a fost cand am cumparat cateva cutii de Davidoff cubaneze din anii 1970 si inceputul anilor 1980”, spune Johns. “Am platit 1.000 de lire sterline pe o cutie de 25 de trabucuri la sfarsitul anilor ’90, iar acum valoreaza de patru sau cinci ori mai mult.”

    Johns aseamana acest tip de plasamente cu un joc in care cel care are puterea de a astepta cel mai mult este castigatorul. “Valoarea unor havane rare nu are unde sa mearga decat in sus, fiindca, pe masura ce acestea sunt cumparate de cunoscatori si intr-un final fumate, devin din ce in ce mai greu de gasit, astfel incat ultima cutie valoreaza inestimabil de mult. Parerea mea este ca o piata ca ceea a havanelor este cel mai bun loc pentru a investi deoarece un asemenea produs cumparat la momentul potrivit, atunci cand pretul este unul accesibil, este un plasament nemaipomenit caruia timpul ii adauga valoare.”

    Colectia de trabucuri a lui Johns numara astazi 20 de cutii de cate 25 de asemenea tigari, dintre care o parte sunt gazduite de humidorurile sale de acasa, insa cele mai valoroase sunt pastrate la sediul londonez al companiei lui Mitchell Orchant, C. Gars Ltd. Asta deoarece, asa cum bine stie orice aficinado (omologul oenologului in materie de tigari de foi), cea mai fina si mai veche tigara nu mai valoreaza nimic daca nu a fost pastrata asa cum trebuie. In fiecare an Johns vinde cate o cutie prin intermediul lui Orchant si pana acum nu s-a gasit in situatia in care sa nu scoata un profit semnificativ. Iar daca intr-o zi piata havanelor ar avea de suferit din cauza lobby-ului anti-fumat Johns nu s-ar considera nici atunci un invins. “Daca valoarea colectiei mele ar ajunge sa scada intr-o buna zi, atunci as recurge la planul de rezerva si le-as fuma.”

    Asa cum este normal pentru un profesionist in domeniul investitiilor, Johns este mereu in cautarea unor noi oportunitati de a-si plasa banii, in portofoliul sau aflandu-se atat “investitii standard, cat si plasamente mai putin conventionale” si, evident, un fond de pensii. “Insa este adevarat ca nici una dintre celelalte investitii nu-mi aduce atat de multa placere si satisfactie ca plasamentele in trabucurile cubaneze. La fel ca si in cazul vinurilor rare pe care le colectionez, principalul motiv pentru care cumpar havane este placerea pe care o am sa stiu ca sunt ale mele si le pot oricand savura.”

    Johns fumeaza in general doua sau trei tigari de foi pe zi, dintre care una in mod obligatoriu dupa cina, iar cand vine vorba despre atributele unui trabuc bine “imbatranit” devine de-a dreptul poetic. “Daca un trabuc proaspat este caracterizat de vitalitate si o explozie de aroma, cele mature sunt deosebit de rafinate si subtile. Este aproape o alta experienta, cu mult mai rafinata. Cu toate acestea nu poti fuma in fiecare zi cate un trabuc de 100 de lire.” De aceea, trabucurile lui de zi cu zi se ridica de obicei la o zecime din aceasta suma, spune el.
    Daca cu un sfert de secol in urma City-ul londonez era intesat de bancheri avizi dupa o tigara buna de foi, acum barbatii in costume scumpe care pufaie un trabuc scump sunt o priveliste tot mai rara.

    Ghid de investitii
    Dimensiunea este un factor important atunci cand vine vorba de investitiile in trabucuri, sustine Thomas Mathys, debonair manager la Davidoff Geneva, si de aceea, el ii sfatuieste pe investitorii interesati de plasamentele cu aroma de tutun fin sa se orienteze catre marcile consacrate de trabucuri cubaneze in format mare si preferabil in cutii de 50 in loc de cele obisnuite de 25. Daca pana nu de mult raritatea pe piata trabucurilor de lux se referea exclusiv la trabucurile cubaneze fabricate inainte de embargoul american din 1962 sau la Davidoff-urile fabricate inaintea plecarii faimoasei companii din Cuba in 1989, proviziile de astfel de raritati s-au evaporat, si ca urmare piata tigarilor de colectie s-a largit considerabil.

    Michael Herklots de la Davidoff New York spune ca intr-o America vaduvita de havane, colectionarii au fost nevoiti sa se reorienteze catre o piata secundara in care numele cu greutate sunt AVO 22, Fuente Opus X, precum si seria aniversara Pedron.
    Cu toate acestea, valoarea trabucurilor vintage creste neincetat odata cu varsta lor, si la fel ca un vin bun de Bordeaux, trabucurile cubaneze lasa competitia cu mult in urma, ocupand in proportie de 90%-95% piata europeana a trabucurilor de lux.

    Si Adrian Lesley de la compania londoneza Cigars Unlimited agreeaza comparatia dintre vinurile si trabucurile fine: “Cel mai fin tutun se naste din aceleasi ingrediente: soare generos, un sol si o samanta buna, iar un blend reusit de tutun dintr-un anumit an este suficient pentru a da nastere unui trabuc cu o combustie si un gust perfect. O asemenea tigara va fi excelenta proaspata, insa va atinge culmea perfectiunii in circa 10 ani”.

    “Intotdeauna cumparati doua cutii de trabucuri si puneti una deoparte”, ii sfatuieste si Lesley pe toti pasionatii de tigari de foi deoarece acesta este un plasament cat se poate de sigur, cu atat mai mult cu cat cele mai bune trabucuri vor continua sa se matureze timp de 15 pana la 20 de ani in conditii de pastrare impecabile, care inseamna o temperatura de 16-20 de grade celsius si o umiditate de 70%.

    Bancherii atrag havanele
    Spania este cea mai mare piata europeana in ceea ce priveste volumul, nu neaparat si calitatea. Cand vine vorba de calitate, havanele sunt inca considerate a fi cele mai bune tigari de foi din intreaga lume, iar cele mai bune havane se gasesc in capitalele unde concentratia de bancheri pe metrul patrat este mai mare decat media, adica in Londra si Geneva.

    In ceea ce priveste oportunitatile de investitii pe aceasta piata, cunoscatorii recomanda celor interesati sa fie cu ochii in patru. Prima categorie de trabucuri care merita atentia unui potential investitor sunt cele din editiile curente, dar care sunt recunoscute pentru calitatea lor deosebita, asa cum sunt Partagas Seria D4, Partagas Robusto, Partagas Lusitania, Partagas 2002 Lonsdale, Bolivar Coronas Gigantes, Punch Churchill si Punch Double Corona. In special ultimele dintre acestea sunt, dupa cum spune Mathys, “pe cat de bune se poate, foaia de tutun in care sunt impachetate avand nuanta de cupru, iar potentialul lor de invechire este recunoscut printre connaisseuri”.

    Doua cuvinte cu o rezonanta aparte printre colectionarii de havane sunt “edici?n limitada”. Prestigioase, rare si visate de orice colectionar care se respecta, trabucurile edici?n limitada sunt lansate o data pe an de Habanos, corpul de marketing al trabucurilor cubaneze. Incepand din 2001, au fost lansate 21 de asemenea editii diferite de trabucuri, iar prima dintre acestea, Partagas Piramides, este deja la mare cautare printre colectionari. In fiecare an Cuba lanseaza trei noi asemenea editii, cele mai noi dintre acestea fiind editiile anului 2006, si anume Romeo y Julieta Short Churchill, Montecristo Robusto si Partagas Serie D3.

    Preferatele lui Adrian Lesley, proprietarul companiei Cigars Unlimited, sunt insa havanele H Upmann Magnum 50 din editia anului 2005. “Aceste trabucuri sunt exact genul care au enorm de mult de castigat in ceea ce priveste savoarea odata cu trecerea timpului si vor deveni mai bune pe zi ce trece – cu alte cuvinte, o investitie minunata.”

    O a treia categorie de trabucuri de colectie o reprezinta excentricitatile, insa aici lucrurile se complica si investitorii au de obicei nevoie de sfatul unui expert, in lipsa unui sfat avizat avand toate sansele sa se aleaga cu falsuri. Cei care reusesc sa isi adauge la colectie un asemenea specimen stiu ca au facut o investitie spectaculoasa. Lesley aminteste de faimoasele Romeo y Julieta Pyramides, un format in care, in mod oficial, nu s-au produs niciodata trabucuri. Insa in octombrie 2001 aceste trabucuri legendare au fost facute pe comanda pentru un sigur client din Spania, iar in timpul transportului cateva sute de cutii au fost furate doar pentru a aparea sporadic de-a lungul si de-a latul Europei pe la cate o licitatie cu usile inchise.

    Oficialii Habanos nu au recunoscut niciodata existenta acestui format, insa specialistii garanteaza ca sunt veritabile. “Sunt asemenea unei editii princeps a unui roman faimos cu o eroare tipografica – trabucul care nu a fost.” Peste 10 ani, la o licitatie, o cutie de Romeo y Julieta Pyramides ar putea depasi recordul de 12.000 de lire pe cutie pe care cateva editii cu formate rare le-au inregistrat la sfarsitul anilor ’90, in plin boom al comertului cu trabucuri. Insa cine le va cumpara? Probabil unul dintre cei mai mari colectionari de trabucuri din Hong Kong, casa celor mai renumiti connaisseuri din domeniu.

  • Obrazul subtire

    Fermitatea pielii si reducerea ridurilor costa acum mai mult ca niciodata. In 2006 produsele premium pentru ingrijirea pielii au generat vanzari de 475 de milioane de dolari, in crestere fata de cele 325 de milioane de dolari obtinute in 2005. Analistii atribuie cel mai mare merit pentru rezultatele pozitive din industrie produselor cu preturi de peste 150 de dolari, ale caror incasari s-au triplat anul trecut, atingand pragul de 59 de milioane de dolari. Topul celor mai scumpe cosmetice este deschis de La Mer Essence, care promite o piele ca noua in trei saptamani. La un pret de 2.100 de dolari pentru o sticluta de 15 mililitri, calculele se reduc, practic, la 100 de dolari pe zi pentru un plus de tinerete si sanatate. Explicatia pentru preturile exorbitante consta in tehnologia de ultima ora si ingredientele inovatoare si de obicei foarte rare, folosite pentru fiecare mililitru de frumusete. Majoritatea producatorilor de cosmetice de lux investesc milioane de dolari in ani de studii, pentru a obtine lotiuni ce aduc rezultate extreme in cel mult trei luni. Un alt produs de top, Peau Magnifique Youth Recruit, menit sa intinereasca pielea cu cinci ani, se vinde la 1.500 de dolari pentru 30 de grame.
    Acestea sunt doar doua exemple de produse care folosesc ingrediente de lux cum ar fi algele brune, extract de caviar din Marea Caspica sau factori de crestere patentati ce asigura o piele cu 45% mai fina. Trendul este ascendent si un numar din ce in ce mai mare de consumatori, chiar si din alte clase sociale decat cea cu venituri ridicate, considera acceptabil sa cheltuiasca 339 de dolari pentru 15 grame de crema anti-rid de la Elemis decat 20.000 de dolari pentru o geanta Hermes Birkin, de exemplu.