BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Turul Europei in 12 ore

    Imaginati-va o calatorie in jurul Europei cu zece opriri intr-o singura noapte, o expeditie prin Ungaria, Cehia, Germania, Anglia sau Franta, cu ghizi precum Edith Piaf, Federico Fellini sau Cervantes, aromata cu croissante si tarte frantuzesti si udata cu sangría.

     

    Intr-o singura noapte, in Bucuresti, cultura a starnit mai multa forfota ca niciodata. Motivul – prima „Noapte a Institutelor Culturale“, o adevarata aventura a plimbarii printre culturile tarilor europene. Incepand cu ora 18,00 a zilei de 22 iunie si pana spre dimineata zilei urmatoare, zece institute culturale si-au etalat punctele forte in materie de concerte, filme, expozitii sau spectacole de dans, insotite pe alocuri de gastronomie si povesti specifice.

     

    Ideea nu este neaparat noua, venind dupa Noaptea Muzeelor, care a ajuns anul acesta la cea de-a doua editie, sau dupa Noaptea Galeriilor, evenimente care au reusit sa aduca publicul in institutiile de cultura dupa apusul soarelui.

     

    Conceptul unei nopti in care cultura se joaca in nocturna a aparut cu trei luni in urma, din partea Institutului Cultural Maghiar, care a fost organizatorul intregului eveniment, alaturi de Institutul Cultural Roman. Reprezentantii celor 10 institute implicate in eveniment au marsat pe un mesaj comun, cel al diversitatii culturale; au aplicat aceeasi strategie, insa fiecare a vorbit pe limba proprie despre arta si societatea pe care o reprezinta.

     

    Unul dintre cele mai variate programe a fost cel imaginat de British Council, care a adus in prim-plan „o frantura din Marea Britanie contemporana, diversa si vibranta“, dupa cum spune Catalina Ochesila, reprezentantul British Council. Programul a fost structurat pe doua segmente orare diferite, in functie de publicul-tinta. „Pana la ora 22:00 au fost activitati diverse pentru public divers, unele pentru copii, iar dupa ora 22:00, la petrecere, am asteptat public tanar in spirit, dispus sa experimenteze“, afirma Ochesila.

     

    British Council a speculat activitati reprezentantive pentru stilul britanic de viata. De exemplu, faimosul Speaker’s Corner din Hyde Park-ul londonez, unul dintre cele mai cunoscute locuri din lume unde fiecare vine sa isi spuna parerea. In „coltul vorbitorilor“ din Bucuresti s-a vorbit despre subiecte la ordinea zilei, precum incalzirea globala, starea educatiei sau raportul dintre traditie si modernitate in arta. „British quiz“ este o alta activitate populara in pub-urile din Marea Britanie, un concurs de cultura generala pentru echipe, adaptat acum pentru noaptea bucuresteana.

     

    La British Council participantii s-au distrat cu un concept nou de petrecere, „silent party“, care implica prezenta unui DJ si mai multe seturi de casti pentru participanti. In loc sa asculte muzica in boxe, acestia au fost dotati cu cate un set de casti wireless si au dansat in liniste pe muzica DJ-ului britanic Tom Wilson si a autohtonului DJ Rock. In completarea petrecerii a rulat si filmul „24 Hour Party People – Manchester 1976“, despre infiintarea unuia dintre cele mai faimoase cluburi de dans din lume, The Hacienda, un fel de Mecca pentru clubberi, asemanator cu newyorkezul Studio 54.

     

    La doar cinci minute distanta de British Council, pe Bulevardul Dacia, Institutul Francez i-a primit pe insomniacii amatori de cultura cu croissante si branzeturi frantuzesti. Miki Braniste, asistent cultural, spune ca in eveniment s-au implicat toate departamentele institutului. La sala „Elvira Popescu“ a rulat filmul „La vie en rose“, productie 2007, despre destinul unuia dintre simbolurile Frantei, Edith Piaf. A urmat o proiectie cu 22 de videoclipuri muzicale realizate de Michel Goundry, un regizor care a lucrat cu nume precum Bjork, Daft Punk sau Massive Attack. Tot la Institutul Francez a avut con-cert Alexis Djoshkounian, alias Alexis HK – omul cu chitara, un fel de Ada Milea masculin. Alexis este un artist nonconformist, original, iar personajele cantecelelor sale sunt cate un bebelus rautacios, un pitic zburator sau un ciclist indignat.

     

    Institutul Cultural Roman (ICR) a ales sa tina publicul treaz cu filme prezentate la festivalul de scurtmetraje NexT, precum „Dimineata“, in regia lui Radu Jude, „Acasa“ de Paul Negoescu sau „Happiness“ in regia Lilah Vandenburgh. Dupa colajul de scurtmetraje a urmat o expozitie de fotografie „Atmosfera de jazz“ si un concert de jazz al cvartetului Cristian Soleanu.

     

    Gazduita tot de cladirea ICR, delegatia Valonia-Bruxelles a adus in noapte o expozitie de banda desenata, „Aventurile lui Tintin“ (este vorba despre reporterul care de peste 50 de ani ramane unul dintre cele mai cunoscute personaje de desene animate), pentru a marca centenarul lui Georges Remi, alias Hergé, creatorul lui Tintin.

     

    Daca delegatia de la Bruxelles a conceput o noapte cu „amintiri din copilarie“, cei ce au participat la evenimentele realizate de Institutul Ceh au pasit cu frica in curtea acestuia. Cehii au optat pentru o noapte de groaza denumita „Freaka“ – un colaj de videoclipuri si arta vizuala intr-o epoca a fricii. Speculand apetitul publicului pentru spectacolul unor viziuni terifiante (muzeele groazei sunt la mare cautare in toata lumea), organizatorii au oferit o selectie de scurtmetraje romanesti si cehe, o proiectie de videouri cu continut interzis (de exemplu, filmari medicale di-rect de pe masa de operatie) si o expozitie de jucarii si papusi in stil Chucky, despre care ei spun ca ar trebui sa exorcizeze orice trauma din copilarie.

     

    O alta abordare a avut Institutul Cultural Maghiar, care a mers pe ideea de petrecere cu muzica: incepand cu ora 18 a organizat un concert de flaut (Fülep Márk), respectiv un happening cu blues si muzica maghiara contemporana. Cea mai buna pereche a campionatului de dans sportiv din Ungaria, Zsigmond Emoke si Cseresznyék Dávid, a fost prezenta si ea la Bucuresti.

     

    Tot la sediul Institutului Cultural Maghiar s-a intamplat si evenimentul organizat de Institutul Polonez din Bucuresti. Vizitatorii insomniaci au fost intampinati cu un meniu traditional polonez, cu varza calita, carnati, rosii, miere si ciuperci, un fel de varza r la Cluj cu arome lesesti. Portia de cultura a insemnat o expozitie a artistului Stanislaw Baj si filme de la scoala de film din Lódz, aceeasi unde a studiat si regizorul Roman Polanski.

     

    La Institutul Cervantes, aroma latina plutea in aer, pentru ca vizitatorii au avut parte de tortilla si sangría, pe care le puteau savura urmarind un film. In curtea interioara au rulat productii precum „Intacto“, regizat de Juan Carlos Fresnadillo, distins in 2002 cu un premiu Goya. In salonul institutului au fost proiectate materiale video care ilustreaza creatia spaniola contemporana, urmate de o sesiune de scurtmetraje produse in 2006, care au rulat si la festivalul de profil „Madrid en Corto“. La miezul noptii, publicul a asistat la o proiectie video a spectacolului „Haberos quedado en casa, capullo“, semnat de regizorul Rodrigo Garcia.

    Tot cu film s-a pregatit pentru acest eveniment si Institutul Italian de Cultura „Vito Grasso“, care a prezentat filmul „Glasul lunii“ (1989), in regia lui Federico Fellini. In fine, de la noaptea multiculturala nu a lipsit nici Institutul Goethe, care la galeria UNA a vernisat expozitia retrospectiva „40 de ani de arta video in Germania“. Organizatorii estimeaza ca intre 500 si 1.000 de insomniaci au participat la evenimentele din noaptea institutelor culturale, fie ca au ales sa danseze in liniste la petrecerea britanicilor, fie ca au preferat sa petreaca in stil spaniol, cu sangría si filme. Iar aceasta inseamna ca anul viitor organizatorii pot promite amatorilor de cultura portii si mai  mari de arta si civilizatie europeana.

  • Liniste, se transforma!

    Aveam vreo zece ani cand am vazut la un prieten un robotel Tahara din seria „Transformers“. Lighioana arata ca o masina si, dupa cateva miscari indemanatice ale posesorului, devenea ditamai robotul echipat cu de toate. Suficient de interesant pentru ca ideea celor de la Tahara sa fie transformata intr-un film. Pentru a doua oara.

     

    Ce poate fi mai ofertant pentru un batalion de specialisti in efecte speciale decat o banda de roboti in stare sa se transforme, in cateva secunde, dintr-o inofensiva masina (care nici macar nu poate depasi 200 km/h) intr-un robot care face sa se cutremure pamantul sub pasii sai? Michael Bay, regizor familiarizat cu filmele de actiune, a intuit perfect potentialul povestii si s-a apucat numaidecat de treaba.

     

    Cu sloganul „Razboiul lor in lumea noastra“ (ca fapt divers, acesta a apartinut initial lui „Alien vs. Predator“, dar producatorii au renuntat la el dupa ce au gasit mai inspiratul „Oricine ar castiga, noi pierdem“, care se potriveste perfect si in cazul „Transformers“), Bay descrie actiunea. Doua rase de roboti isi duc de secole batalia interstelara inainte de a-si alege Terra drept teren de „joaca“. Unii sunt buni, altii sunt rai. Unii sunt albastri, ceilalti rosii. Unii se transforma in masini, ceilalti in arme si aeronave.

     

    Un singur lucru il au in comun: cu totii au in componenta atat de multe elemente care se misca atat de rapid, incat realizarea unui singur cadru cu roboti pe puternicele calculatoare de la DreamWorks a durat nu mai putin de 38 de ore, record absolut in lumea filmului. Stiind acest amanunt, aproape nu mai conteaza ca scenariul filmului urmareste atatea piste, incat are toate sansele sa-si epuizeze spectatorul, amenintand cu atacuri de apoplexie pe toti profesorii de scenaristica din lume. Dar sa nu anticipam.

     

    Intre Autoboti si Decepticoni (adica bunii, respectiv raii), oamenii par ca nu au nicio sansa, dar are Michael Bay grija sa nu fie chiar asa – doar este vorba de blockbuster-ul verii. Asa ca intra in scena Sam (Shia LaBeouf), un pustan care nu stie ca, atunci cand cumpara un simpatic Chevrolet Camaro galben, tocmai l-a achizitionat pe puternicul autobot Bumblebee, a carui sarcina este sa-l apere pe Sam. Acesta poseda, fara sa stie, harta spre Allspark, o misterioasa sursa de energie ascunsa undeva pe Terra si motivul indelungatului razboi dintre cele doua rase de roboti.

     

    Cat despre Shia LaBeouf, al carui nume cu siguranta se inscrie in seria celor mai putin iubite si greu pronuntabile de catre americanul de rand (avandu-l drept principal concurent pe Schwarzenegger, simplificat urgent sub forma Arnie sau „Conan the Republican“), acesta este cu siguranta noul actor de filme de actiune pe care nu ti l-ai putea imagina niciodata intr-un rol de gen.

     

    Urmas al lui Tobey Maguire (cine si l-ar fi imaginat vreodata pe uratelul din „Cider House Rules“ imbracand costumul rosu al lui Spider-Man?), LaBoeuf este noul preferat al lui Steven Spielberg, pentru ca, dupa rolul pustiului cu importanta participare intru salvarea omenirii in „Transformers“, regizorul l-a distribuit intr-un rol important in ultimul „Indiana Jones“, la care filmarile au inceput acum nici doua saptamani. Spielberg nu vrea sa spuna despre ce rol e vorba, dar specialistii de la Hollywood, cu antenele lor, au stabilit: Shia joaca rolul fiului celebrului arheolog. Pana atunci, baiatul, pe care l-ati vazut in multe filme cunoscute („Constantine“, „I, Robot“, „Charlie’s Angels“), executa indicatiile pretioase ale lui Michael Bay in „Transformers“. Filmul va rula din 6 iulie pe marile ecrane din intreaga lume.

     

    Initial, Bay a refuzat sa regizeze acest film, desi i-ar fi continuat cat se poate de nimerit seria de blockbustere inceputa cu „Bad Boys“ si „Armageddon“ si continuata cu „Pearl Harbour“ sau „Insula“. Motivul refuzului sau a fost destul de surprinzator pentru producatori: „Nu vreau sa fac un film inspirat de niste jucarii tampite!“, ar fi vociferat regizorul, uitand ca un comentariu asemanator facuse cu mai bine de 25 de ani in urma, cand i s-a oferit sa intre in echipa „Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute“. Bay si-a dat seama probabil ca nu e bine sa refuzi de doua ori in viata o colaborare cu Spielberg, asa ca a revenit asupra deciziei. Plus ca regizorul voia si sa-si implineasca un vis mai vechi, acela de a face un film de familie. Desi ne intrebam si noi ce film de familie este cel in care doua treimi din personaje sunt niste roboti gigantici. Daca acesta este un amanunt irelevant, cu siguranta conteaza ca bugetul filmului se ridica la 150 mil. $. Dar, chiar daca nu se va intampla asa, ei cu siguranta nu au auzit celebra replica a lui Steven Spielberg, care a obligat acum cativa ani o intreaga echipa de efecte speciale sa ia totul de la zero, pe motiv ca ceea ce creasera „nu arata suficient de scump“.

     

    „TRANSFORMERS“. R: MICHAEL BAY. D: SHIA LABEOUF, MEGAN FOX, JOSH DUHAMEL, RACHAEL TAYLOR, TYRESE GIBSON, JON VOIGHT, ANTHONY ANDERSON, JOHN TURTURRO. DIN 6 IULIE

  • Cinci feluri de a gandi

    Atunci cand a aparut, cu doua decenii in urma, conceptul de inteligenta multipla, introdus de Howard Gardner, a facut valuri nu doar in spatiul academic. Perspectiva lui incerca sa introduca un nou fel de a intelege inteligenta copiilor care sufereau esecuri scolare in SUA.

     

    Vizionarul Gardner a intrat in topul celor mai importanti 100 de intelectuali ai lumii, unde, potrivit revistei Prospect, a fost plasat mai sus decat, bunaoara, Robert Putnam. Ideile sale au fost entuziast intampinate si de comunitatea de afaceri, care incepuse sa recunoasca faptul ca IQ-ul in sine nu mai reprezenta o garantie ca un angajat este productiv sau creativ. Tipurile de inteligenta, potrivit teoriei lui Gardner erau: logico-matematica, spatiala, interpersonala, corporal-kinestezica (prezenta la oamenii care isi folosesc trupul sau o parte din el, pentru a exprima o idee sau un sentiment), verbal-lingvistica, intrapersonala (care ingaduie sa-ti anticipezi, printr-o buna cunoastere de sine, propriile comportamente), muzical-ritmica si, in fine, inteligenta naturalista. La 23 de ani dupa impactul acestei categorisiri, Gardner revine in atentia lumii intelectuale cu o noua teorie, descrisa intr-o noua carte, „Cinci tipuri de minte pentru viitor“, in care demonstreaza ca secolul XXI va apartine oamenilor ce pot sa-si dezvolte cinci feluri de a gandi sau cinci tipuri de minte). Cei care nu se dovedesc in stare sa faca asta se vor trezi sub imperiul unor forte pe care nu le vor putea pricepe, vor fi coplesiti de informatii, se vor vedea incapabili sa reuseasca la locul de munca si complet neputinciosi cand va fi vorba sa ia decizii corecte in probleme personale sau profesionale. Gardner identifica cinci tipuri cognitive: mintea disciplinata, priceputa (si cu o educatie adecvata) la subiecte precum istoria, stiinta si arta, dar care, in mod esential, exceleaza intr-o anumita profesie sau vocatie; mintea sintetizatoare, care poate pune laolalta bucati disparate de informatie (autorul considera ca aceasta este trasatura-cheie a bunilor manageri si subliniaza importanta ei in epoca Internetului); mintea creatoare, capabila sa puna noi intrebari si sa ofere raspunsuri pline de imaginatie; mintea respectuoasa, care stie sa aprecieze diferitele culturi, si mintea etica, adica acea minte care ingaduie unei anumite persoane sa se poarte responsabil, in calitate de cetatean si de membru al unei organizatii. Trebuie inteles ca acestea nu sunt niste tipuri de personalitate, ci niste moduri de gandire la care oricine poate ajunge, cu conditia sa investeasca timp si efort in invatarea lor.

     

    Howard Gardner, „Five Minds for the Future“,

    Harvard Business School Press, Boston, 2006

  • Noutati

    Dansul cu viata

     

    Este povestea unui om insingurat care ciocaneste la usa unei psihanaliste de origine evreiasca din New York. Personajul vine cu intreaga sa nebunie, cu creierul sau locuit de fantome si de prezente terifiante, si le pune inaintea acestei tehniciene a sufletului, in speranta ca isi va gasi salvarea. Naratiunea aventurii interioare se desfasoara pe panza de fundal a intregului secol XX si urmeaza cararile sinuoase care il conduc pe Doriel de la casa parinteasca din Tomaszow (Polonia), printre umbrele crimelor de la Auschwitz si apoi in nebunia strazilor din Big Apple. Etapele vietii sale deseneaza de fapt parcursul unui exil, ca in textele sacre evreiesti. Desi este analizat cu instrumentarul freudian, Doriel isi releva adevarata constructie interioara prin intermediul punctelor sale luminoase (iubirea, intelegerea, vocatia binelui), iar nu ca la Freud, prin etalarea tenebrelor launtrice. Elie Wiesel, autorul acestui roman-marturie, s-a nascut in Romania, este supravietuitor al lagarului descris in carte si a fost recompensat, in 1986, cu premiul Nobel pentru pace.


    Elie Wiesel, „Nebuna dorinta de a dansa“,

    Editura Trei, Bucuresti, 2007

     

     

    Viata si moarte la Bangkok Hilton

     

    Infernul despre care vorbeste Colin Martin apartine uneia dintre cele mai teribile inchisori ale lumii. Cu atat mai teribila cu cat cel intemnitat a ajuns aici complet nevinovat. Cartea de fata este suta la suta autobiografica (poate ca autenticitatea ei a si facut-o sa devina bestseller international) si reprezinta cronica unui om care se lupta sa supravietuiasca in spatele gratiilor din celebra, prin ororile sale, puscarie thailandeza. Martin descrie ce i s-a intamplat vreme de opt ani, aratand torturile la care a fost supus, gradul inalt de coruptie a politiei, procesele nedrepte si situatiile sordide pe care a fost silit sa le indure. In cele din urma, fara niciun sprijin intr-o lume complet ostila, victima se vede fortata sa-l gaseasca singura pe cel de la care i s-a tras cosmarul. 

     

    Colin Martin, „Bun venit in Infern“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2007

  • Romania pe harta BD

    Bruxelles este capitala europeana a benzilor desenate: aici si strazile au nume inspirate de BD, iar personajele celebre au propriile statui. La proaspat incheiatul salon „Quinzaine de la BD“ din capitala Belgiei, in prim-plan s-au aflat cativa romani.

    La Bruxelles, banda desenata este arta in toata regula. Acolo, acest gen de arta are un public numeros, cu varste de la 2 la 70 de ani“, spune Alexandru „Ciubi“ Ciubotariu, care a participat anul acesta la salonul de specialitate din Belgia – „Quinzaine de la BD“. Evenimentul a inceput pe 15 iunie, a durat 15 zile, asa cum o spune si numele sau, si s-a axat „nu doar pe atmosfera de «salon» cu vanzare de albume si carti, ci mai ales pe expozitii internationale, pe discutii tematice si intalniri intre artisti si public“, afirma Ciubotariu, care a expus alaturi de inca patru artisti romani.

    Editia de anul acesta, cea de-a patra, a avut Romania ca invitat special, pentru a saluta intrarea tarii in UE. La Casa de Cultura Belgo-Romana ARTHIS a fost deschisa expozitia „Ca, c’est la Roumanie!“ – Romania vazuta de 10 mari autori ai BD franco-belgiene, organizata de Dodo Nita, presedintele Asociatiei de BD din Romania, au fost intalniri cu editori si amatori de BD si a avut loc chiar o competitie de improvizatii BD intre echipele desenatorilor belgieni si echipa romaneasca, meciul fiind castigat de romani.

    In spatiul intitulat „BD Roumaine Contemporaine“ Alexandru Ciubotariu a preferat sa aduca lucrari „duplicitare“: pe de o parte banda desenata comica si pentru copii, de cealalta parte – banda desenata alternativa (de factura literara sau banda desenata culta). „Quinzaine de la BD“ i-a adus artistului posibilitatea sa participe la „marcarea Romaniei pe harta BD“. Iar prezenta romanilor la Bruxelles, pe langa faptul ca a marcat o premiera, a avut rolul de a informa publicul belgian asupra formelor pe care acest gen de arta le imbraca la noi. „Probabil ca am fost o prezenta exotica pentru cei obisnuiti cu banda desenata. Am vrut sa aratam ca se practica si la noi“, marturiseste Ciubotariu. „Nu erau diferente mari. Facem BD aproape la fel de bine ca si ei. Si in aceeasi directie“. Ceea ce nu-i putin lucru, avand in vedere raspandirea genului in Vest: la Bruxelles exista chiar un muzeu dedicat BD, iar in spatiul franco-belgian apar in fiecare an in jur de 4.000 de albume de banda desenata si sunt cateva zeci de edituri specializate doar pe acest gen.

    Expozitiile celor patru romani (Alexandru Ciubotariu, Mihai Panzaru PIM, Dodo Nita si Mircea Arapu) au atras si atentia romanilor stabiliti in Belgia. Ciubi, cunoscut in tara atat pentru lucrarile de arta stradala, pentru lucrari grafice, cat si prin premiile obtinute la saloanele nationale de banda desenata, si-a propus ca in curand sa lanseze un album de banda desenata culta – o adaptare in BD a unui mare dramaturg roman. Se pregateste si pentru salonul national BD din luna septembrie de la Iasi, iar in Bucuresti va participa la a doua editie a Puzzle Project, eveniment ce se va desfasura in august pe terasa Teatrului National. Benzile desenate care il vor reprezenta in cadrul acestui proiect sunt lucrari mai putin conventionale, pe care doreste sa le publice intr-un album intitulat „Club 106“.

  • Vacanta ostalgica

    Probabil ati vazut filmul „Good Bye, Lenin“. Sau poate va incearca impulsul intoarcerii intr-un trecut nu chiar asa de indepartat. Cei care vor sa faca o excursie in trecutul Germaniei comuniste au acum la dispozitie un intreg hotel tematic – Ostel din Berlin.

     

    OSTALGIE: Deschis la 1 mai 2007, hotelul se inscrie in cultura asa-numitei „Ostalgie“, generata de fascinatia pentru viata cotidiana din fosta Germanie de Est. Ostel, ca si Ostalgie, sunt jocuri de cuvinte derivate din termenul german „Ost“ („est“).

     

    AUTENTICITATE: In afara de saltele, asternuturi, chiuvete si toalete, restul mobilierului si al decoratiunilor apartin epocii comuniste – toate obiectele fiind adunate de cei doi proprietari ai hotelului, Daniel Helbig si Guido Sand, din targurile Berlinului, de pe la prieteni, din familie sau cumparate pe eBay. Multe camere reproduc fidel dormitoare tipice din blocurile est-germane. Se pot rezerva chiar si paturi intr-un dormitor ce seamana cu unul dintr-o tabara de pioneri.

     

    CONDUCATORI: Pentru ca experienta comunista sa fie completa, in majoritatea camerelor turistul este intampinat de portrete ale unor lideri comunisti ca Erich Honecker (secretar general al Partidului Unitatii Socialiste) sau Horst Sindermann (prim-ministru).

  • Frenezia loto cuprinde China

    Investitorii internationali directioneaza miliarde de dolari in statiunile-cazinou din regiunea Macao de pe coasta de sud a Chinei. Fenomenul nu este singular, intrucat jocurile de acest fel se extind cel putin la fel de intens in intrega tara.
    Acest fapt se situeaza in contextul in care jocurile de tip cazinou au fost interzise in mod oficial in China. Cu toate acestea, unele organizatii au primit dreptul de a opera loterii si in ultimii ani acestea si-au orientat eforturile catre atragerea fondurilor si expertizei investitorilor straini pentru a gasi modalitati de a desfasura cat mai multe activitati similare jocurilor de noroc nepermise de legea chineza.
    Hotararea statului chinez nu permite accesul operativ direct al firmelor straine pe piata, dar cu toate acestea, piata chineza este foarte larg deschisa. Teoretic, jocurile loto sunt diferite de jocurile de noroc, dar de fapt, in realitate nu exista diferente semnificative.
    Vanzarile din jocurile la loterie au crescut la o rata de 37% anual in ultimul deceniu si au atins nivelul de 10,5 miliarde de dolari anul trecut, astfel incat a luat nastere o competitie stransa intre firmele internationale pentru a incheia contracte de vanzare sau de distributie a tehnologiei de joc.
    Companiile de gambling Ladbrokes, International Game Technology si Scientific Games si-au anuntat deja decizia de a infiinta societati mixte anul acesta in China. IGT, de exemplu, a anuntat ca va investi 103 milioane de dolari pentru un pachet de 11,85 din actiunile companiei LotSynergy din Hong Kong. In timp ce compania britanica de pariuri Ladbrokes a incheiat un parteneriat cu AGTech Holdings detinuta de fostul CEO al LotSynergy, Scientific Games din Statele Unite ale Americii a anuntat crearea unui joint-venture cu una dintre cele mai mari loterii din China, situata in provincia Shandong.
    In ciuda avantului cu care investitorii intra pe piata chineza de gambling, Beijingul se confrunta cu conflicte puternice privind legalitatea acesteia si adancirea fenomenului underground de gambling.

  • Medicina la privat

    Operatorii din sistemul privat pot plati un medic cu pana la 3.000 de euro, salariu care include sporuri de noapte si garzile. Comparativ, un medic specialist care lucreaza in sistemul public de sanatate castiga aproximativ 350 de euro. In aceste conditii, majoritatea medicilor migreaza din sistemul de stat catre cel privat, sau renunta la a profesa in favoarea job-urilor de reprezentanti medicali din cadrul companiilor producatoare sau importatoare de medicamente.
    In cazul companiilor farmaceutice salariile ajung chiar si la 4.000 de euro. Potrivit lui Catalin Popa, director general al Euroclinic, cel mai mare spital privat din Romania, media de varsta a medicilor care lucreaza in spital este de 35-36 de ani, iar numarul de angajati creste permanent corespunzator cu activitatea din spital.
    Euroclinic a fost primul jucator care a oferit informatii asupra salariilor din industria de profil. Pentru Euroclinic lucreaza actualmente 134 de angajati full time, dintre care aproximativ 10% sunt medici si 55% asistenti medicali.

  • Corporate shrink

    Nu mi-am mai luat o vacanta de doi ani de zile, desi fac parte din top managementul companiei si ar trebui sa am 4 saptamani libere pe an. Si nu sunt singurul in aceasta situatie, dar unii manageri din firma considera plecarile in interes de afaceri ca mini-vacante, desi atunci muncim. Cum pot sa ies din aceasta situatie sau sa-i fac pe ceilalti sa-si dea seama ca avem nevoie de concediu de odihna?
    Cel mai simplu ar fi sa va luati dvs. concediu de odihna. Pericolul este sa fiti izolat, pentru ca nu respectati un obicei al managementului companiei, dar din moment ce “unii” manageri considera ca deplasarile in interes de serviciu sunt minivacante, ceilalti membri ai managementului vor intelege faptul ca a avea concediu este o dovada de echilibru personal si organizational. Se intampla ca in anumite perioade managementul sa nu isi efectueze concediul de odihna integral, dar e vorba de perioade de criza. De multe ori avem impresia ca lucrurile nu merg fara noi si atunci cand rezolvam multe lucruri urgente, ne creste stima de sine. Dar chiar daca e usor de spus si mult mai greu de realizat, performantele unui manager se vad in masura in care lucrurile merg fara implicarea lui directa. Probabil ca in organizatia in care lucrati o situatie de criza a fost prelungita prea mult si acum tinde sa devina parte din cultura organizatiei, dar sigur nu este o directie buna. Ceea ce puteti sa faceti dvs. este sa va comportati normal, adica sa aveti concediu, si sa aveti discutii cu colegii pe acest subiect. In plus, daca vor vedea ca lucrurile merg bine, performantele dvs. sunt apreciate si ati avut si concediu, este probabil sa va urmeze si colegii exemplul.

    Lucrez intr-o institutie de stat si as dori sa trec intr-un sistem privat. Ma intreb daca experienta mea (lucrez intr-un minister) se poate adapta la cererile unei companii, pentru ca nu vad echivalenta competentelor. In actualul loc de munca nu exista concepte precum spirit de echipa sau realizari individuale, ci doar o serie nesfarsita de proceduri.
    ?Ceea ce apreciaza companiile private dincolo de cunostintele de specialitate este atitudinea. Proceduri exista si in companiile private si e foarte bine daca aveti obisnuinta de a le respecta. Spiritul de echipa si orientarea spre obiective sunt dimensiuni importante ale culturii unei organizatii, dar daca dvs. personal aveti aceste trasaturi, nu veti avea probleme majore. De asemenea, ceea ce difera in organizatiile private comparativ cu cele de stat este ritmul de lucru si comportamentul de asumare a riscului. Reusita schimbarii depinde in primul rand de dvs. si important este sa aveti un tip de activitate care sa va placa. La un moment dat ii intrebam pe candidati, cu fisa postului in fata, in ce masura le-ar placea sa faca activitatile aferente postului si apoi daca stiu sau nu sa le faca. Foarte multi erau surprinsi, pentru ca nici nu se gandisera asa la acel post, dar in majoritatea cazurilor au avut performate foarte bune cei care simteau ca fac ceea ce isi doresc.

    In conditiile in care obiectivul meu de cariera este sa practic cat mai mult in domeniul marketingului, ce ar trebui sa aleg intre o slujba la o multinationala si o firma de talie mai mica? Provocarea in multinationala ar fi pachetul salarial (dar nu ar exista sansa sa fac decat elemente de marketing, precum brand manager sau studii de piata), in timp ce la compania mica as putea face de unul singur o campanie intreaga de rebranding, de pozitionare pe piata, dar salariul ar fi incomparabil mai mic.
    In primul rand salariul nu este o provocare, este un factor motivational de baza care trebuie sa aiba un anumit nivel pentru a raspunde nevoilor dvs. Provocarile sunt de ordin profesional, nu material. Daca va doriti specializare pe marketing, atunci o multinationala va poate oferi cadrul potrivit. Daca va doriti o arie mai larga de activitati de marketing, le puteti face mai usor intr-o firma mica. Alegerea tine de cat de multe lucruri stiti in marketing, in acest moment si de caracteristicile concrete ale ofertelor pe care le aveti. Important este ca dincolo de salariu sa evaluati unde puteti invata mai mult si foarte important – de la cine, din moment ce va doriti o cariera in marketing.

  • Plan de milioane

    Calin Fusu, fondatorul Neogen, si-a vandut o parte din actiuni fondului Tiger Global Management pentru mai multe milioane de euro. Ce va face cu banii prospat virati in cont? Deocamdata, fondatorul companiei care detine site-ul bestjobs.ro a cumparat un Hummer pentru angajatii sai. Cel care este desemnat angajatul lunii primeste cheile de la masina pentru o saptamana. Pentru el insusi, Fusu nu are in plan nici masina cu multi cai putere, nici vila in Corbeanca. In schimb, vrea sa calatoreasca prin mai multe orase ca Varsovia, St. Petersburg, Moscova si in tarile baltice, dar tot in interes de afaceri, pentru a vizita marii jucatori de pe piata Internetului. Calin Fusu considera ca se poate si mai sus si ca se va considera cu adevarat milionar in euro, in momentul in care isi va conduce propriul avion privat. Pana una alta are doar bani de cursuri de zbor.