Afacerile de familie par a fi mai bine conduse decat alte companii datorita faptului ca sunt gandite in termeni de capital multiplu: reputatie, valori emotionale, experiente pozitive. Mai mult, sunt vazute ca mosteniri transmise din generatie in generatie, potrivit presei internationale.Unul dintre cele mai bune exemple este Cargill, una dintre cele mai mari companii din sectorul alimentar si in acelasi timp afacere de familie, care a fost cu un pas inaintea gigantului Procter & Gamble in problema folosirii uleiului de palmier. P&G, cu un management de tip institutional, a anuntat de-abia anul acesta ca va creste rata de utilizare a uleiului de palmier ca inlocuitor pentru produsele din petrol pe care le foloseste in fabricarea detergentilor si a cosmeticelor. Managementul grupului Cargill, realizat de membrii familiei fondatoare, l-a inclus in productie inca de acum 20 de ani, intuind ca Asia, principala piata pentru uleiul de palmier, va fi motorul cresterii economice al secolului 21, conform International Herald Tribune.Un alt grup care acorda o atentie din ce in ce mai mare companiilor detinute de familii este reprezentat de investitorii in companiile nelistate.Afacerile de familie domina in tarile din Asia de Est, cum ar fi Hong Kong, Malaezia, Singapore si Indonezia. In Hong Kong, mai mult de 70% din companiile tranzactionate la Bursa sunt controlate de familii. In acelasi timp, familii fondatoare ca Toyodas de la producatorul japonez Toyota au un cuvant important de spus in deciziile privind soarta companiei chiar daca detin pachete minoritare de actiuni.
Category: Arta si societate
-
Noul status symbol
De la colectiile de carti si resedintele impunatoare pana la cardul American Express Platinum, simbolurile statutului social au evoluat si au capatat semnificatii noi.1 milion de dolari. Trei cuvinte care fascineaza pe oricine. De fapt, Romania este plina de oameni de afaceri al caror scop final este de a deveni milionari. Dar de ce? De ce este milionul de dolari obiectivul suprem al atat de multor oameni, daca pana acum cativa ani o casa si un job relativ bine platit pareau suficiente? Raspunsul este simplu: a fi milionar in dolari a devenit noul status symbol. Iar noutatea este ca acest status symbol nu a fost niciodata mai accesibil. Contrar stereotipurilor, clubul milionarilor nu este atat de exclusivist precum pare la prima vedere. Un exemplu concludent – daca la inceputul secolului trecut nu erau decat 3.000 de milionari in dolari in Statele Unite, in prezent numarul milionarilor a ajuns la 3 milioane (peste 1% din intreaga populatie), iar proportia se pastreaza pentru aproape toate tarile lumii. Doar in ultimele doua luni au aparut 5 noi milionari in dolari din randul tinerilor romani care au investit in industria IT in plin crah dotcom, atunci cand nimeni nu se incumeta sa faca asta. In consecinta, nici conceptul de status symbol nu a ramas neschimbat. Inaintea inventarii presei de tiparit, spre exemplu, o colectie impresionanta de carti era considerata un status symbol. O resedinta impunatoare, eventual intr-o zona rurala, o sotie tanara si mult timp liber la dispozitie erau suficiente pentru a-ti certifica apartenenta la elita societatii secolului trecut. In aceeasi perioada, perlele erau considerate un status symbol cu impact in inalta societate din Europa. Un alt indicator al prosperitatii era considerat tenul alb, aproape palid, caracteristic familiilor nobile care nu erau nevoite sa munceasca. In era tehnologiei, conceptul de status symbol capata noi semnificatii, cel mai bun exemplu fiind probabil automobilul, care isi pierde valoarea data de scopul initial pentru care a fost construit si devine valoros prin prisma felului in care comunica statutul proprietarului. Si exemplele continua cu dezvoltarea aeronavei Concorde, considerat de multi un status symbol “cu aripi”. Guvernul francez si cel britanic au investit in proiectul Concorde miliarde de dolari, cu obiectivul clar de a detrona Statele Unite din pozitia de lider in industria aerospatiala. Pasagerii curselor Concorde, care plateau 13.000 de dolari pentru o cursa Paris-New York, spre exemplu, incercau si reuseau sa demonstreze ca apartin uneia dintre ultimele comunitati cu adevarat exclusiviste din lume.Exista insa si status symbol-uri cu multe zerouri, dar care nu au nici o legatura cu numarul contului din banca: numarul de telefon. Cele cu terminatia “00” sau “000” sunt de obicei apanajul oamenilor de afaceri sau celebritatilor, iar restrictiile impuse de operatori au creat in vest chiar o adevarata piata neagra, unde un numar cu o terminatie “rotunda” se vinde chiar cu zeci de mii de dolari.Perceptia oamenilor asupra status symbol-urilor a fost influentata puternic si de atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite. Garzile de corp au devenit indispensabile atat pentru oamenii de afaceri americani cat si pentru politicieni, ceea ce a indus o puternica tendinta in randul elitelor din intreaga lume. Diferentele legate de statut par inevitabile intr-o societate atat de complexa care trece prin schimbari profunde. Chiar daca Marx a reusit sa faca din “clasa” un cuvant murdar, o societate puternic stratificata din acest punct de vedere este singura modalitate prin care oamenii devin constienti de pozitia lor si de propriile aspiratii.Ralph Linton, un celebru antropolog american, spunea ca exista doua tipuri de statut in societatea contemporana: poti avea o pozitie castigata prin mult efort si talent individual, sau poti avea un statut pe care ti-l atribuie comunitatea in care traiesti. Diferenta este data de felul in care reusesti sa iti comunici acest statut.
-
A inceput vanatoarea
Marii jucatori de pe piata IT au inceput recrutarile in masa. IBM Romania are aproape 500 de oameni care lucreaza in centrele sale de suport IT si are in plan sa mai angajeze pana la cateva mii de specialisti in celelalte asemenea unitati pe care le vor deschide pe viitor. De altfel, IBM este doar una din companiile IT care au intrat pe piata romaneasca si au recrutat masiv tineri romani. WirTek, o companie daneza de software, a angajat aproximativ 450 de softisti care vor dezvolta software-ul pentru tehnologiile wireless la reprezentanta sa din Cluj-Napoca. Lupta pentru softisti este stransa si atat firmele romanesti, cat si nume mari precum HP, Oracle, Siemens, Microsoft sau Adobe se intrec pentru a recruta din cei 5.000 de specialisti in programare care ies anual de pe bancile facultatilor de profil. Anul trecut numarul de romani care erau angajati in sectorul de software si servicii aferente ajunsese la 35.000, in conditiile in care un programator roman are un salariu mediu net de 500 de euro. Oficialii IBM Romania sustin ca potentialul de crestere al pietei locale de IT este inca enorm. Potrivit unei estimari realizate recent de grupul de analiza EITO (European Information Technology Observatory), valoarea pietei locale de IT va ajunge anul acesta pentru prima data la pragul de 1 mld. euro.
-
Chirii cu patru zerouri
Pentru a oferi o casa departe de casa pentru oamenii lor cheie veniti in Bucuresti, multinationalele sau reprezentantele diplomatice nu se dau inapoi de la a plati chirii exorbitante. Zonele preferate de expati sunt cartierele de lux din Bucuresti, ca Primaverii, Dorobanti sau soseaua Nordului. In pofida chiriilor foarte mari agentiile de imobiliare nu duc lipsa de clienti datorita faptului ca oferta de astfel de apartamente rezidentiale este limitata, iar cererea ramane constanta. Chirii de ordinul miilor de euro pe luna sunt frecvente in zona de nord a Capitalei, destinatia preferata pentru resedintele membrilor corpului diplomatic si a sefilor de multinationale. Cea mai mare chirie lunara platita pentru un apartament la bloc in Bucuresti in ultimul an ajunge la aproximativ 10.000 de euro, conform informatiilor de pe piata, contractul de intermediere fiind incheiat de agentia imobiliara DTZ Echinox. Agentia imobiliara Regatta a anuntat de asemenea intermedierea unei tranzactii de inchiriere de 8.000 de euro pe luna pentru un apartament in Dorobanti. Chiria pentru apartamentele din zone de lux se situeaza totusi in jurul a 3.000 de euro pe luna, iar in urmatorii ani, pe masura ce noile proiecte rezidentiale vor fi finalizate, se asteapta o scadere a chiriilor. Reprezentantii Euroest Invest, ce au incheiat la randul lor o tranzactie de inchiriere de 4.500 de euro pe luna pentru un apartament din zona parcului Herastrau, spun ca pretul reflecta privilegiul confortului sporit.
-
Luxul redevine lux
Dupa o lunga perioada in care o poseta Prada ajungea chiar la 65 de dolari si cardurile de lux American Express nu mai erau chiar o raritate, creatorii de lux si-au propus sa redevina exclusivisti. Marile grupuri din industria luxului, precum LVMH, au infiintat cluburi exclusiviste care au ca unic scop diferentierea membrilor sai de alti aspiranti la statutul de oameni instariti. Ca sa fii membru in clubul japonez Celux din Tokio, spre exemplu, este obligatoriu sa porti articole vestimentare cu sigla brandurilor din grupul LVMH sau sa folosesti doar stilistii casei. Chiar si unele tari introduc taxe pentru membri. O filiala a autoritatii thailandeze pentru turism s-a gandit sa ofere acces exclusiv vizitatorilor cu dare de mana, prin pachete personalizate de servicii turistice. Mai precis, beneficiarii sunt turisti care isi permit sa plateasca 25.000 de dolari pentru acest privilegiu. Geografic vorbind, valul cluburilor care afiseaza eticheta “doar pentru membri” vine dinspre Europa si prinde cel mai mult in Asia, o piata uriasa, de altfel, pentru bunurile de lux. In Statele Unite ale Americii, tendinta inca este considerata snobism, dar sociologii spun ca majoritatea celor care sustin egalitarismul vor renunta la idee imediat ce vor intra “cu acte in regula” intr-un club exclusivist. Si ofertele pe piata se vor inmulti destul de repede. Fortune observa chiar ca acesta va fi unul din cele mai vizibile trenduri ale anilor care urmeaza, mai ales pentru ca oamenii vor fi din ce in ce mai constienti si preocupati de statutul social pe care il afiseaza.
-
Voi ce intrati aici
Atunci cand treci pragul unui magazin, fie ca vinde genti Gucci, jeansi pentru pusti sau hardware pentru cei mai geeks dintre geeks, esti ademenit sa cumperi intr-un mod atat de subtil incat abia ai putea sa-ti dai seama ca portofelului tau i se pregateste ceva.
Tonul l-au dat americanii, care au ajuns atat de departe cu organizarea magazinelor incat totul pare desprins dintr-un spectacol in care regizorul nu a scapat din vedere nici cel mai insignifiant detaliu. Este asemeni unui muzical de pe Broadway, spune intr-un interviu pentru o publicatie de peste ocean Deborah Mitchell, expert in marketing la Universitatea din Wisconsin. Nici o scena nu ar fi introdusa in spectacol daca nu ar fi fost repetata de sute de ori inainte. Acelasi lucru se intampla intr-un mediu de retail extrem de orchestrat unde totul este gandit pana la cel mai mic detaliu.
Practic, tot ceea ce tine de ambianta unui magazin, de la lumina la culoarea pardoselii sau muzica din fundal, este gandit in asa fel incat nu doar sa determine consumatorul sa isi cumpere un produs, dar si sa il faca sa scoata din buzunare bani buni pentru achizitii spontane si sa revina ori de cate ori are ocazia. Magazinele nu folosesc pur si simplu odorizante, ci raspandesc o mireasma personalizata (magazinele Sony), muzica nu este aleasa la intamplare, ci in functie de mesajul pe care retailerii doresc sa il transmita si de momentul zilei (J.C. Penney), iar consumatorii, indiferent daca isi dau seama sau nu, sunt dirijati de la un raft la altul dupa tehnici atent gandite. Consumatorii sunt constienti ca sunt influentati subliminal atunci cand isi fac cumparaturile, dar putini stiu exact in ce masura, spune Bernadette Schleis, specialist in comportamentul consumatorilor.
Si in Romania, pe masura ce pretentiile consumatorilor au crescut, iar concurenta de pe piata s-a intensificat, retailerii au inceput sa apeleze la astfel de tehnici. Fie ca este vorba despre magazine de electrocasnice, de haine sau de cosmetice, retailerii sunt constienti de faptul ca starea de spirit pe care reusesc sa le-o induca clientilor are un rol insemnat in decizia acestora de a cumpara sau nu un anumit produs. Cristina Marin, PR-ul retelelor de magazine Beauty Shop si Sephora, spune ca muzica din magazinele proprii a fost special creata de un DJ francez. La Sephora, muzica este unica si este gandita astfel incat consumatorii sa se simta suficient de relaxati pentru a-si putea alege produsele, povesteste Marin.
Iar in magazinele Mango muzica nu doar ca este adaptata in functie de fiecare moment al zilei, dar este aleasa in asa fel incat poate face consumatorul sa se simta fie relaxat si nostalgic, fie energic si plin de viata. Stari pe care ulterior le asociaza cu magazinul si produsele sale. Pentru ca parfumul este adesea asociat cu emotiile si pentru ca o aroma placuta atrage instantaneu in magazin, retailerii se folosesc si de puterea mirosului pentru a crea o legatura cu brandul.
O strategie deloc intamplatoare, cercetarile in domeniu aratand ca impulsurile olfactive trezesc cel mai rapid emotii, chiar mai repede decat cele vizuale. Iar toate acestea nu sunt decat cateva note ale prologului. Din cate spune Mihaela Irimia, marketing manager la Media Galaxy, odata atras in magazin, fluxul de consumatori este influentat prin design, insule, semnalizari si layout-uri generale. Intrarile si iesirile din magazin sunt locuri strategice unde se pot plasa obiecte ce pot fi achizitionate la impuls.
De altfel, imediat ce intri intr-un magazin Media Galaxy iti atrag atentia insulele cu produse la preturi promotionale. DVD-uri cu preturi speciale, combine sau televizoare la preturi sub cele ale pietei sunt expuse la intrarea in magazin si asteapta, gata impachetate, sa fie asezate in cosul unui client.
Tot la intrare, retailerii expun cele mai stralucitoare si mai scumpe produse, adica exact obiectele aspirationale, la care consumatorul poate visa si la care se poate raporta. In Sephora, la intrare sunt aranjate aparitiile noi de pe piata, care trebuie neaparat sa atraga atentia. Cu toate ca se regasesc apoi si in raft, scopul plasarii lor la intrare este de starnire a interesului consumatorului, explica reprezentantul Beauty Shop.
O data ce clientul a rezistat (sau nu) tentatiilor de la intrare, i se dezvaluie apoi insulele din mijlocul magazinelor, care sunt o buna metoda de a incetini mersul consumatorilor, care se vor opri, vor privi si de ce nu, chiar vor cumpara. Asa se face ca la raftul de electrocasnice nu ai cum sa ratezi, de pilda, cel mai nou model de aspirator, care seamana mai degraba cu o piesa din recuzita vreunui film SF. In zona dedicata televizoarelor cu plasma si LCD din Media Galaxy lumina este foarte slaba, si te simti ca si cand ai fi la cinematograf, mai ales cand ajungi in fata fotoliului din piele neagra ce te imbie sa te asezi si sa compari produsele. Singura diferenta fata de o sala de cinematograf este ca nu ai unul, ci zeci de ecrane pe care ruleaza aceeasi imagine, pentru a face mai usoara compararea calitatii. O alta tehnica de efect pentru dirijarea fluxului, la care apeleaza magazinele de cosmetice, este organizarea de demonstratii speciale de produse cu make-up artisti recunoscuti pe piata, precum Alexandru Abagiu (Maybelline) sau Dana Argesan (LOreal). Demonstratiile speciale sunt importante pentru dirijarea fluxului de clienti, dar si pentru imagine. In momentul in care o persoana este machiata si a fost incantata de modul cum arata este bine sa stie ca in magazin gaseste tot ce are nevoie pentru a arata bine, explica Marin de la Beauty Shop.
Pe de alta parte, in Statele Unite tehnicile de atragere a consumatorului au evoluat atat de mult incat au devenit obiect de studiu in universitati si fiecare detaliu din magazin este asezat in functie de rezultatele cercetarilor legate de comportamentul consumatorului. De exemplu, pentru ca studiile marketerilor americani arata ca, in momentul in care un consumator intra in magazin se indreapta automat spre dreapta, retailerii aleg sa plaseze strategic produsele scumpe care se preteaza la achizitii spontane, precum un deschizator de vinuri de 150 de dolari (118 euro), in partea dreapta a usii.
O alta concluzie la care au ajuns cercetatorii americani ar fi aceea ca un consumator este mai dispus sa cumpere atunci cand este linistit. Prin urmare, in magazinele J.C. Penney au fost create asa-numitele zone de relaxare, in care cumparatorii se pot detasa de zgomotul din mall sau de pe strada si se pot pregati sufleteste pentru cumparaturi. Iar la magazinele Macys, vanzatorii sunt pozitionati la peste trei metri de usa, tocmai pentru a permite consumatorilor sa se familiarizeze cu mediul, fara a fi stresati de prezenta personalului. Sony a imaginat chiar insule de lifestyle pentru ca a observat ca o mare parte dintre clienti isi doreste inspiratie. Mini camerele de zi amenajate de Sony in magazine sunt organizate in jurul televizoarelor cu plasma, pe care arhitectii le-au amplasat in locuri oarecum neobisnuite, ca de exemplu deasupra unui semineu. Am avut clienti care au venit alaturi de un arhitect si i-au cerut sa recreeze decorul in propria casa, povestesc reprezentantii Sony.
Se pare ca retailerii tin cu tot dinadinsul ca listele clasice de cumparaturi sa devina instrumente demodate sau cel putin inutile. Iar pe masura ce tehnicile de atragere se vor perfectiona, puterea lor de seductie va spori si va face imposibila articularea replicii Doar ma uit.
-
Arta interviului
Susan Hodgson, consultanta pe probleme de cariera, are o solida pregatire in domeniul psihologiei, asa incat sfaturile ei practice legate de perioada premergatoare interviului propriu-zis sunt de maxima utilitate. In acest sens, primul sprijin pentru alungarea anxietatii vine din recomandarea de a-i percepe exact, fara deformari mitizante, pe cei care opereaza selectia candidatilor: Lumea acestora nu e populata de sadici malefici care isi petrec viata inventand tot felul de modalitati de a-i face pe candidati sa se simta stanjeniti si nepregatiti. Dimpotriva, este alcatuita din manageri, supervizori si alte persoane din cadrul departamentelor de HR care sunt foarte presate si doresc cu disperare sa ia decizia potrivita pentru compania la care lucreaza. Prin urmare, candidatii trebuie sa tina capul sus si sa gandeasca pozitiv, prezentandu-se intr-un mod cat mai convingator si intelegand ca interviul, dincolo de faptul ca le poate hotari soarta profesionala, este si o excelenta ocazie de a-i plasa in centrul atentiei, loc privilegiat de unde isi pot folosi toate abilitatile de comunicare.
Dincolo de relaxarea ante-interviu, cartea Susanei Hodgson furnizeaza informatii pretioase, pentru ca va ajuta pe oricine a fost chemat la orice tip de interviu pentru oricare post sa se pregateasca mai eficient, sa se simta mai increzator si sa fie gata sa raspunda la orice intrebari, fie ele pline de capcane sau provocatoare. Alaturi de intrebari despre educatie, pasiuni, ambitii si aspecte ale personalitatii, vom gasi seturi largi de intrebari neplacute sau nepermise, pe care unii angajatori pot incerca sa le puna. Din loc loc in loc, autoarea strecoara, in chip de rezumat, niste ponturi, continand indicatii care urca de la nivelul tinutei si expresiei recomandabile pana la nivelul mentalitatii. Respectarea lor are efect garantat. Nu in sensul in care asigura angajarea, ci mai degraba in acela ca sporeste sansele candidatului de a nu se impotmoli in propriile prejudecati si in propria necunoastere de sine.
Susan Hodgson, Interviul de angajare, Cum sa raspunzi inteligent la orice intrebare,
Editura Polirom, Iasi, 2006
-
Noutati
Colectionarul de nori
Media franceze au facut din acest roman un obiect de cult si un veritabil best-seller. Lucru anevoie de realizat, in conditiile in care volumul lui Audeguy avea un handicap de public cu totul special: recursul la eruditia stiintifico-istorica, care ar fi putut da nastere la plictiseala si somnolenta. Nu a fost asa, pentru ca eruditia in cauza nu avea pic de balast demonstrativ, iar rolul ei era unul mai degraba metaforic decat didactic. Teoria norilor contine mai multe povesti, care intra una in alta ca niste matriosti, care isi raspund si se completeaza subtil. Prima dintre ele, cea care ordoneaza ansamblul, descrie intalnirea dintre croitorul japonez Akira Kumo si o tanara bibliotecara, Virginie Latour, pe care niponul o angajeaza ca sa-i clasifice o uriasa colectie de carti dedicate norilor.
Stephane Audeguy, Teoria norilor,
Editura Nemira, Bucuresti, 2006
Detectivul din ospiciu
Eduardo Mendoza este unul dintre cei mai cititi si mai tradusi autori spanioli din ultima vreme, dar si unul dintre cei mai originali. Desi considerat un precursor al postmodernismului, scriitorul a renuntat la tirania inovatiei cu orice pret, marturisind ca alcatuirea unui roman inseamna punerea cap la cap a unor povesti interesante, intr-un limbaj accesibil. Pentru aceasta, a convocat mai multe genuri, pe care le-a amestecat si le-a reformulat, construind ansambluri in care se intalnesc romanul politist, romanul negru, romanul foileton, romanul pentru cucoane sau romanul istoric. Prevalente au ramas insa intotdeauna umorul spumos si ironia continua. Misterul criptei…, roman publicat in 1979, este prima parte a unei trilogii, care il are in centrul atentiei pe un nebun cu acte, rezident de ospiciu devenit detectiv de ocazie.
Eduardo Mendoza, Misterul criptei vrajite,
Editura Humanitas, Bucuresti, 2006
-
Ce e pe val?
In timp ce toata industria muzicala incearca sa descopere starurile de maine, cititi in cele ce urmeaza despre trei trupe care ar putea deveni urmatorul mare fenomen.
Rave ironic? Muzica tiganeasca? Iata cateva sugestii facute catre persoane din industria muzicii cu privire la cele mai incitante nume din urmatoarele sase luni. Sa tineti minte ca in randurile de mai jos ati auzit pentru prima oara de ele!
THE KLAXONS: Alt grup londonez cu The in nume, dar diferit de restul. Doar ce-au lansat doua single-uri in editie limitata, ca Polydor Records le-a si oferit un contract pentru o suma nespecificata, ceea ce inseamna, probabil, o multime de bani. Suna un pic a trupa de chitaristi, dar ceea ce-i face vandabili este rave-ul. Da, exact, rave. Au instrumente luminoase, fete zambitoare si (in mod inexplicabil) jiletci, toate acestea fiind, pentru scurt timp, foarte la moda la inceputul anilor nouazeci, inainte de a fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei. The Klaxons reusesc sa combine rock-ul cu rave-ul in ceea ce unii jurnalisti numesc Nu-Rave. Totul este, trebuie sa recunosc, foarte amuzant, plin de ironie si atat de postmodern!
CSS: La fel ca Arctic Moneys, si in acest caz Internetul a avut un efect urias in construirea popularitatii trupei cunoscute drept CSS. Totusi, CSS provin dintr-o locatie ceva mai plina de stralucire decat cvartetul din Sheffield. De la Sao Paulo, Brazilia, grupul a ajuns celebru gratie unui ciudat echivalent brazilian al MySpace, atragand atentie internationala. Tocmai si-au lansat albumul de debut la SubPop, casa de inregistrari din Seattle renumita pentru contractul cu Nirvana. Muzica lor e cam greu de caracterizat; cea mai buna descriere pe care i-o pot face e savage dance cu electro-rock, desi sound-ul lor transcende complet genurile si barierele muzicale. In caz ca va intrebati, CSS vine de la Cansei De Ser Sexy, Obosit Sa Fiu Sexy, in portugheza. Iar ca vocalist au o fata pe nume Lovefoxxx. Frumos!
BEIRUT: In sfarsit! Muzica populara est-europeana este considerata extraordinara! Beirut, adica un american in varsta de 20 de ani, pe nume Zach Condon, a provocat o mare agitatie in SUA si este considerat a fi urmatoarea mare descoperire a anului viitor. Cel mai recent album al sau, Gulag Orkestar, nu contine sunet de chitara, ci de corn, vioara, violoncel, ukulele, mandolina, glockenspiel, tobe, tamburine, conga, orga, pian, clarinet si acordeon, care creeaza o cacofonie nebuneasca de o frumusete stranie, ce suna ca o formatie de muzicanti tigani scapata de sub control si cu volumul la maxim.
Beirut tot lanseaza muzica destul de stranie inca de cand avea 15 ani, dar cu acest proiect pare sa fi nimerit bine, mai ales daca ne gandim la modul in care scrie presa despre el. Ce ar mai trebui sa stiti? Zach Condon s-a lasat de scoala la varsta de 16 ani si s-a dus in Europa de Est, unde s-a indragostit de sound-ul balcanic…
Loredana Fratila-Cristescu
-
Investitorul-magician
Doamna Piata nu e deloc rationala, desi poseda, desigur, zone rationale, bine ascunse. Piata tremura la fiecare briza care trece peste economie, este fundamental nestatornica, iar liderii au putine instrumente la indemana ca sa o determine sa urmeze calea dorita de ei.
Iata de ce, in concluzia suitelor de exemple concrete si pilde oferite in volum, autorul poate sa afirme ca priveste, totusi, piata ca pe un instrument foarte puternic, ce pune banii in mana celor care au nevoie de ei si care disipeaza, intr-un mod excelent, riscurile prin repartizarea acestora intre nenumarati investitori avizi. Numai cunoscand modul de functionare al pietei, mijloacele si instrumentele care sunt folosite in cadrul ei, poti deveni, din investitor, castigator. Prin urmare, cartea lui Kutzman nu isi invata cititorii cum sa investeasca pe o piata, ci doar sa priceapa mecanismele acesteia, pornind de la convingerea autorului ca, daca oamenii inteleg magia pietei, atunci vor deveni ei insisi magicieni. Unele companii cu performante bune, dar in sectoare demodate, se aseamana, spune el, acelor copii care nu pot decat sa tropaie la scoala de dans – stau singuri, vorbesc cu ei insisi, nu sunt foarte populari. Alte companii, din sectoare favorizate, sunt asemenea dansatorilor inconjurati de admiratori. Si, cu toate ca-i usor sa te trezesti ca ai trecut din al doilea grup in primul, ca sa ai succes nu este de ajuns o tunsoare la moda si o pirueta gratioasa. De aceea, firmele ar trebui sa se indrepte catre pietele de capital nu atunci cand au nevoie de bani, ci atunci cand conditiile de piata le sunt favorabile.
Pentru investitori, corolarul acestei teoreme ar fi ca nu trebuie, cu nici un chip, sa mearga pe mana sectorului favorizat in luna curenta, ci sa caute, precum gurul din Omaha, Warren Buffett, acele zone ale ratiunii in nestatornicul ocean de nebunie.
Kurtzman a ajuns sa explice aceste taine ale pietelor, dupa o experienta bulversanta: pe vremea cand URSS se afla in plin colaps, jurnalist fiind, a fost insarcinat sa descrie o intalnire intre un grup de economisti si politicieni sovietici cu un grup de americani din medii academice si de afaceri. Concluzia a fost stupefianta: americanii nu erau in stare sa explice cum functioneaza piata libera, in vreme ce sovieticii nu pricepeau cum poate exista o economie descentralizata si pareau mai degraba de preocupati de subiectul capitalului de risc.
Joel Kurtzman, Cum functioneaza piata libera,
Editura Curtea veche, Bucuresti, 2006