BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Noile felii ale luxului

    Conceptul de “proprietate fractionara” castiga tot mai mult teren pe pietele imobiliare dezvoltate, precum cea din Statele Unite. Primul investitor care a “feliat” proprietatile imobiliare scumpe, de vacanta, facandu-le accesibile astfel unui public mai larg, a fost un developer de vile in Alpii francezi, in 1960. Achizitionarea unei fractiuni dintr-o asemenea casa ii da proprietarului posibilitatea de a petrece cateva saptamani de vacanta, in functie de numarul de “actionari” ai respectivei proprietati, dar reprezinta si o investitie imobiliara in miniatura.Developerii introduc noi si noi facilitati si finisaje luxoase, cat mai exclusiviste, pentru a atrage noi clienti si pentru a da avant vanzarilor pe aceasta piata. Insa adevarul este ca numai in cele mai vanate statiuni ca Aspen, vanzarile nu bat pasul pe loc, iar preturile continua sa urce. Developerii de vile destinate cumpararii fractionate au crescut in ultimul an si jumatate de 10 ori preturile, o “felie” dintr-o casa cu patru dormitoare in aceasta statiune, care le da posesorilor dreptul de a petrece aici 6 saptamani pe an, ajungand sa coste acum 2,5 milioane de dolari, comparativ cu 1,35 milioane. In alte parti insa, ca de exemplu Las Vegas, proiectele de resedinte de vacanta fractionate sunt suspendate din cauza cererii prea mici.Cea mai mare problema pe acest sector al pietei imobiliare este insa re-vanzarea “feliilor”. Parerile specialistilor sunt impartite atunci cand vine vorba despre profitabilitate. Noutatea acestei industrii face greu de estimat cat de usor se poate vinde o asemenea fractiune la mana a doua. “Banii adevarati se invart pe aceasta piata, insa orice proiect la 4.000.000 $ va bate pasul pe loc”, crede Gene Northup, un agent imobiliar din Las Vegas.Proprietatile fractionate au cateva avantaje importante:Reprezinta investitii imobiliare in miniatura Se regasesc in cele mai vanate statiuni

  • Un parteneriat profitabil

    Specialistii au pus semnul egal intre casatorie si bani inca de cand economistul Gary Becker, castigator al premiului Nobel, si-a publicat cele doua parti ale lucrarii “Teoria Casatoriei” in 1974. Becker a folosit atat elemente de analiza matematica si economica specifice unui auditor, cat si indicatori non-monetari pentru a stabili ce influenteaza soldul “contului de profit si pierdere” al unui cuplu. Concluzia sa? Cuplurile se casatoresc doar atunci cand evenimentul este generator de profit pentru ambele parti.Treizeci de ani mai tarziu, un studiu actualizat publicat in Forbes a demonstrat cu cifre teoria formulata de Gary Becker. Analiza a fost facuta pe baza cheltuielilor curente ale unei persoane singure cu un venit anual de 90.000 de dolari anual, ale unui cuplu fara copii care castiga 170.000 de dolari anual si ale unei familii cu 3 copii cu venituri anuale de peste 500.000 de dolari. O abordare simplista arata ca un cuplu casatorit cheltuieste substantial mai putin pentru nevoile curente, proportional cu veniturile realizate, decat o persoana singura. Spre exemplu, doar 9,3% din venitul lunar de 14.200 de dolari realizat de cuplul analizat era destinat cheltuielilor cu chiria, in timp ce persoana care locuia singura aloca 23% din venitul lunar de 7.500 de dolari pentru chirie. Cuplul casatorit platea mai putin si pentru mancare (5,6% din venit fata de 8,3%) sau pentru serviciile de cablu si telefonie mobila (2,2% din venitul lunar fata de 4,6%). La toate se adauga si reducerea oferita de companiile de asigurari pentru primele platite la politele de asigurare ale automobilelor persoanelor casatorite.Aceleasi statistici au demonstrat ca persoanele singure au tendinta de a economisi pentru perioada retragerii din activitatea curenta abia dupa ce implinesc 40 de ani, in timp ce cuplurile incep sa economiseasca mult mai devreme. Majoritatea cuplurilor casatorite isi cumpara o locuinta in primii ani de casnicie, investitie ce se poate dovedi extrem de profitabila in momentul lichidarii imobilului respectiv. Chiar daca exista un procent semnificativ al cuplurilor care inchiriaza locuinte sau al persoanelor singure care detin imobilul in care locuiesc, cuplurile casatorite reprezinta mai mult de 70% din totalitatea proprietarilor de proprietati rezidentiale de pe piata.La o populatie de 300 de milioane de locuitori, Statele Unite au cea mai mare pondere a afacerilor fondate, detinute si administrate de cupluri – aproape 2 milioane de companii la 800.000 de cupluri de antreprenori. Cea mai mare afacere care intra in aceasta categorie este retailerul Wal-Mart, in proprietatea familiei Walton, cu vanzari anuale de peste 200 de miliarde de dolari.Dincolo de statisticile reci ale unor economisti, povestile de succes ale cuplurilor de antreprenori romani demonstreaza din plin teoria lui Gary Becker, pornind totusi de la o ipoteza diferita – parteneriatul insusi conduce la obtinerea de profit, care poate fi direct proportional cu riscul dublu pe care si-l asuma partenerii. Este cazul lui Gabriel si al lui Carmen Muraru, care au reusit cu 1.000 de dolari imprumutati sa puna bazele companiei ce detine brandul din industria textila Dinasty, cu vanzari preconizate de peste 7 milioane de euro anul acesta. Sau al cuplului Adrian si Doina Mircioiu, care au renuntat la cariera de profesori si si-au investit economiile personale intr-un magazin. Cincisprezece ani mai tarziu, grupul de firme dezvoltat de cei doi, Andami, care produce si distribuie materiale de constructii, are vanzari de 32 de milioane de euro. Unii dintre ei au salarii egale si birouri identice, altii admit ca se contrazic aproape de fiecare data cand trebuie sa ia o decizie legata de dezvoltarea businessului. Unii sunt “creativii” in afacere, altii se ocupa de bugete si au atributii executive. Cu toate acestea, toti cad de acord asupra unui singur lucru: cuplurile in afaceri au un avantaj – fiecare ii cunoaste celuilalt punctele forte si slabiciunile -, fapt care le permite sa porneasca cu o baza solida. Cat de profitabil poate fi un parteneriat sentimental si cum isi impart sarcinile si procentele de actiuni cuplurile din business? Cititi in cover story-ul din acest numar.

  • Din santier naval in port pentru iahturi de lux

    Peter Munk, presedinte al Barrick Gold – cea mai profitabila companie de exploatare a zacamintelor de aur-, a cumparat un vechi santier naval din Muntenegru pentru a-l transforma intr-o statiune de lux pe coasta Adriatica.Omul de afaceri canadian a platit pentru santierul naval Arsenal 29 de milioane de euro, urmand sa investeasca, in urmatorii doi ani, alte 106 milioane de euro pentru constructia unui intreg complex in jurul acestuia.Marina, situata la 60 de kilometri de capitala Podgorica, va avea o capacitate de peste 700 de ambarcatiuni. Complexul urmeaza sa fie cel mai mare din Mediterana de Est, iar intreaga zona turistica, care se “ntinde pe 24 de hectare, va gazdui si un hotel de lux, mall-uri, dar si facilitati de epurare a apei si ecologizare a mediului. In proiect s-au implicat si Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care vor aloca fonduri pentru curatarea mediului, iar municipalitatea din Tivat va imbunatati sistemul de furnizare cu apa in urmatorii doi ani.Primarul orasului Tivat, Dragan Kankaras, spune ca proiectul lui Peter Munk a coincis cu cel al autoritatilor locale si se arata increzator in potentialul de crestere al zonei.Munk, care a obtinut importante scutiri de taxe de la guvernul muntenegrean, mai detine actiuni si la TriGranit, compania maghiara de real estate care va construi statiuni de vacanta in apropiere si care se va implica in proiecte de real estate si pe piata romaneasca.Ministrul turismului din Muntenegru, Pedrag Nenezic, spune ca dezvoltarea complexului va transforma micul stat Muntenegru intr-un hot spot pentru turismul de lux din Europa de Est. Investitia facuta de Peter Munk a trecut drept prima privatizare importanta din economia nationala, de cand statul Muntenegru si-a capatat independenta in iunie 2006.

  • Bunul-gust se plateste dublu

    Marile case de licitatii, cum sunt Sotheby’s sau Christie’s, au descoperit si promoveaza un nou mod de a-si vinde exponatele. Astfel, daca pana acum licitatiile erau definite de o tematica (portrete, sculptura, mobilier din secolul al XV-lea), astazi sunt preferate expozitiile unui singur colectionar. Motivul este simplu – acesti colectionari privati sunt recunoscuti ca “arbitrii” ai bunului-gust, iar clientii au certitudinea ca achizitia merita suma platita. “Traim intr-o perioada in care bunul-gust nu are o definitie foarte clara si aceste expozitii sunt, in sine, niste ‘definitii’ ale gustului”, spune Alistar Clarke – sef al departamentului de mobilier al celebrei case de licitatii Sotheby’s – pentru NY Times. Galeriile unor singuri colectionari, numite “tastemaker”, au avut si pana acum succes, dar era vorba despre personalitati ca Andy Warhol, Jacqueline Kennedy Onassis, ambele la Sotheby’s, sau Marilyn Monroe, cea mai recenta – in 1999 -, la Christie’s. Christie’s este cel mai bun exemplu al noi tendinte – “ne-am decis sa vindem sub forma de colectie privata, sa renuntam, treptat, sa mai despartim exponatele in categorii care sunt distribuite fiecarui expert in parte”, spune Orlando Rock, cel care conduce departamentul de colectii private la celebra casa americana. Si cumparatorii gasesc mai atractive licitatiile transformate in galerii, chiar daca pretul unui articol se poate dubla. Anul trecut, spre exemplu, expozitiile unui singur colectionar au avut vanzari medii de 94%, in timp ce licitatiile obisnuite nu au depasit 80%.Ultima astfel de licitatie, organizata de Christie’s la Rockefeller Center, a avut rezultate notabile. Vanzarile totale au atins cifra de 16,2 mil. dolari, mult peste estimarile de 9 mil. dolari ale expertilor Christie’s.

  • Clientii luxului

    V-ati gandit vreodata, cand ati trecut pe langa un magazin de lux, de ce e gol? De ce pe Avenue Montaigne din Paris sau Fifth Avenue din New York, unde sunt puzderie de reprezentante ale marilor branduri, rar vezi un cumparator?

     

    Managerii magazinelor high-end din capitalele modei spun ca, de fapt, sunt foarte ocupati. Se pare ca angajatii trebuie sa gaseasca produse pentru clientii care au prea multe de facut ca sa mai ajunga la magazinul preferat, de care ii pot desparti chiar si mii de kilometri. De exemplu, la reprezentantele Sonya Rykiel, 50% dintre produse sunt vandute in afara magazinului. Iar Internetul nu este neaparat inclus in ecuatie. Adesea, angajatii de la Rykiel trimit pachete cu noile aparitii, haine despre care ei cred ca vor completa garderoba clientilor fideli. In caz ca este vorba despre persoane foarte importante, exista angajati care calatoresc pana in orasul unde se afla respectivii clienti si le prezinta acestora creatiile de lux, astfel incat VIP-ul sa nu fie nevoit sa puna piciorul in magazin. Managerii spun ca nici macar nu si-au cunoscut unii dintre clientii fideli. De asemenea, magazinele de lux organizeaza intalniri speciale pentru VIP-uri si clienti influenti, care pot influenta moda strazii – primii ce au parte de noile colectii. La „Billion Dollar Babes“, un eveniment cu vanzare de doua zile, organizat in mai multe orase din Statele Unite, au acces doar 600 de clienti cu statut special. Spectacolul este total. Un DJ mixeaza piese in voga, invitatii ciocnesc sampanie de lux, make-up artistii de la Giorgio Armani fac minuni, timp in care clientele trec in revista pantofii de la Jimmy Choo sau creatii ale duo-ului de australieni Sass & Blide, de pilda. Cumparatoarele au mers atat de departe, incat isi trimit chiar CV-urile pentru a fi acceptate la acest eveniment.

     

    In Romania, magazinele care vand veritabile produse de lux pot fi numarate pe degete. Totusi, piata luxului este in continua crestere, astfel ca in fiecare zi oamenii de afaceri mai achizitioneaza un ceas de zeci de mii de euro sau un costum din casmir fin.  Reprezentantii magazinului Escada Margaretha-Ley din Bucuresti spun ca aproximativ 50% din vanzari sunt realizate catre clienti fi-deli care in fiecare luna, cand sunt aduse piese noi, cumpara cateva articole. „Noi trebuie sa cunoastem preferintele fiecarui client care cumpara frecvent din magazin. De fiecare data cand apare ceva nou, potrivit cu gusturile unui client fidel, produsul respectiv este rezervat, iar clientul este anuntat“, sustine un reprezentant al magazinului. O haina de blana de la Escada poate ajunge la 463 de milioane de lei vechi, iar cine isi doreste o pereche de jeansi care sa poarte logoul exclusivist trebuie sa pregateasca pana la 80 de milioane de lei vechi. Magazinele de moda nu sunt singurele care imagineaza tehnici noi pentru atragerea clientilor amatori de lux. „Noi vindem emotii, pentru ca produsele sunt rodul creatiei individuale, au fost realizate bucata cu bucata“, spune Adrian Stoican de la magazinele Helvetansa. Firma de orologerie romano-elvetiana a fost fondata in 1994 si are in portofoliu marci precum Vacheron Constantin, Piaget sau Cartier. Stoican spune ca fiecare ceas din magazin are o istorie proprie, legata de traditia de sute de ani a casei care l-a creat, iar pasionatilor de ceasuri le place sa auda tocmai acea poveste.

     

    Totusi, momentele cu adevarat specta-culoase, care diferentiaza vanzarea unui produs de lux de cea obisnuita, sunt evenimentele speciale. Stoican spune ca maximum cinci evenimente pe an sunt suficiente. „In urma cu doi ani am inchiriat Trenul Regal pentru 30 de invitati speciali. Noua ne place sa spunem ca la masa am avut opt feluri de mancare, patru tipuri de ceasuri si patru create de bucatari“, spune Stoican, care isi aminteste ca invitatii au fost asezati la masa, au fost serviti cu aperitive, dupa care patru dintre angajatii firmei au venit cu platouri pe care erau prezentate ceasurile.

     

    Blancpain, cea mai veche manufactura de ceasuri din lume, s-a remarcat, la randul sau, prin conceptul evenimentelor organizate pentru clientii fideli. De curand, firma a organizat in Rusia, pentru 31 de pasionati de orologerie, o intalnire cu campionul mondial la sah Vladimir Kramnik. Cunoscuta fiind aplecarea rusilor pentru lux si sah, organizatorii au gandit un simultan cu cel mai bun ju-cator al lumii. Cu toate ca acesta a fost imposibil de invins, sase dintre meciuri s-au incheiat la egalitate, reusita care a creat confortul psihic necesar pentru cei chemati acolo sa asocieze placerea sahului cu aceea de a poseda ceasuri de lux.

     

    Magazinul Phylosophy de pe Calea Vic-toriei, care detine exclusivitatea pentru brandul Armani Casa, divizia de mobila a casei de moda italiene, pune la randul sau accent pe tehnica de vanzare. Irina Androne, designer la Phylosophy, spune ca niciun client nu pleaca din magazin fara sa cunoasca toate brandurile si fara sa auda povestea acestora: „Clientul este consiliat, i se pun intrebari despre cum traieste si despre cum isi doreste sa arate casa, i se prezinta tot felul de cataloage si variante de proiectare“. Clientul isi poate face o idee despre cum va arata prototipul imaginat de designeri din imaginile tridimensionale in care este conceput proiectul, realizate asemenea prezentarilor de la marile proiecte rezidentiale. „Nu facem nici o schita fara sa mergem la client acasa si fara sa masuram personal cotele“, sustine Irina Androne, care spune ca dupa ce comanda este trimisa in Italia, poate dura pana la doua luni pana cand mobila este finalizata. Androne afirma ca un apartament de doua camere mobilat exclusiv cu produse Armani Casa poate costa intre 30.000 si 70.000 de euro. „La fiecare sase luni facem o inspectie a mobilei pentru a ne asigura ca este in cea mai buna forma“, spune designerul de la Phylosophy. Pentru o casa mobilata cu articole „de firma“, vesela trebuie aleasa si ea in concordanta cu acestea. Magazinul My House din Dorobanti aduce din 2002 in Romania produse fine din portelan. Sanda Dorobantu, directorul magazinului, spune ca exista foar-te multi clienti care vin insotiti de designer pentru a-si alege vesela potrivita cu restul casei. Insa o noua tehnica ce a prins foarte bine in Vest isi face tot mai mult loc printre amatorii de portelan de lux. „Un mare procent din vanzari se realizeaza cu ajutorul lis-telor de casatorie, care sunt preferate pentru ca sunt mult mai comode“, spune ea. „Conceptul este simplu. Mirii trebuie sa faca un fel de «wish list» cu obiectele pe care si le doresc, sa o expedieze magazinului si sa-si anunte invitatii de existenta ei, iar acestora din urma nu le ramane decat sa bifeze in dreptul unui cadou“, spune Dorobantu.

     

    Magazinul vinde creatii ale marilor producatori de portelan, precum Rosenthal, Christofle sau Lalique. Rosenthal, de exemplu, a facut istorie pe piata portelanului de lux timp de peste 125 de ani si a accesorizat dineurile date de casele regale ale lumii, saloanele de la Ritz din Paris sau Four Seasons din New York. Un serviciu de la casa Versace, realizat din portelan Rosenthal cu 22 de piese, farfurii de supa, desert, de baza, sosiera, salatiera, platou si o supiera ajunge in medie la 2.860 de euro. 

     

    Pana la urma nici nu e de mirare ca magazinele sunt goale, iar accesul este limitat la adevaratii amatori de lux. Atmosfera din magazinele exclusiviste trebuie sa ii faca pe cei ce aspira sa fie membri ai elitei sa simta ca traiesc chiar ei povestea brandului pe care il aleg.

  • Sic transit

    Consemnarea insondabilei intunecimi a spiritului uman a constituit un prilej de amara ironie pentru multi autori. Poate cel mai faimos dintre ei, Gustave Flaubert, o facea cu geniu in „Dictionarul ideilor primite“, volum ce va fi inserat in faimosul „Bouvard et Pécuchet“.

     

    Mai tarziu, in 1965, Guy Bechtel si Jean-Claude Carricre definitivau o monumentala (800 de pagini) antologie a prostiei – „Dictionnaire de la betise“. Urmand modelul lor, unul dintre cei mai talentati prozatori, traducatori si jurnalisti ai momentului de la noi, Radu Paraschivescu, s-a gandit sa ofere colectiei pe care o gestioneaza la editura Humanitas – „Rasul lumii“, o noua piesa de rezistenta in forma unei antologii de perle romanesti „de rasul lumii“. Fraze cu intor-saturi sinucigase, sincope logice sau, pur si simplu, gramaticale, mostre de incultura, maieutica de Ferentari si bioetica de Glina, toate acestea au fost adunate cu migala de entomolog si dragoste pentru rasul franc, de catre un jurnalist initial preocupat doar de intocmirea cronicii sale de analiza media. Atunci cand stiva de gogomanii a prins proportii, Radu Paraschivescu a gasit de cuviinta sa insire margaritarele intre paginile unei carti, pentru ca, nu-i asa, ziarul se citeste si apoi se arunca la cos. Or, aceste mostre din genunile spiritului romanesc trebuia sa ramana. De ce? O pilda de neurmat? Un stigmat pentru cei citati?  Sau, pur si simplu, un izvor de haz pentru cei care au deja haz? Poate toate acestea, poate nimic. Ce ramane este antologia, adica un volum care, oriunde l-ai deschide, te face sa pufnesti in ras. Cei care ne imbata cu tampenia, cu megalomania sau cu umorul lor involuntar sunt politicieni, sportivi, patroni, oameni cu vizibilitate ai societatii noastre actuale, de cele mai multe ori ex-presii validate electoral ale propriei noastre neputinte de a grai corect. De la Ion Iliescu la Ulm Spineanu, cu popasurile ca un refren ale lui Gigi Becali (cel mai des citat personaj din insectarul lui Paraschivescu), tot spectrul politicii romanesti isi da rendez-vous in aceasta carte. Pentru incheiere, iata un fragment de inegalabila valoare extras din gandirea unei doamne (E. Udrea): „Tot ce se scoala deasupra nivelului marii poate fi considerat cu siguranta genial“.

  • Noutati

    Detectiv in Botswana

    Cu tenacitatea, gandirea simpla si sanatoasa a Vitoriei Lipan, dar fara pornirile razbunatoare ale acesteia, sefa Agentiei de detective nr. 1, Mma Ramostwe, rezolva cele mai dificile cazuri cu firescul cu care alte doamne spala si calca rufe. In acest al doilea volum al seriei sale construite in jurul respectivului personaj, Alexander McCall Smith ne readuce pe taramurile arse de seceta ale Botswanei, in capitala Gaborone. Exotismul tabieturilor, ciudatenia apucaturilor populatiei, standardele de moralitate exagerat de inalte fac din lectura „Lacrimilor de girafa“ o aventura. Acum, Mma Ramostwe se afla pe urmele unui tanar american disparut cu 10 ani in urma in desertul Kalahari si, in subsidiar, rezolva enigma unui sot adulterin. Pe fundal – propria ei tentativa de intemeiere a unei familii, alaturi de stimabilul Matekoni, mecanic de automobile si tatic de ocazie. Umorul de factura temperat-britanica nu-si are egal decat in suspansul anchetelor si in demonstratia de istetime a detectivelor.

     

    Alexander McCall Smith, Lacrimi de girafa,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

     

     

    Sentimente si biochimie

    In 1896, Sigmund Freud a spus ca „viitorul ne-ar putea invata sa exercitam o influenta directa prin substante chimice asupra cantitatii de energie si a distributiei acesteia la nivelul aparatului mintii“. Ceea ce parea la sfarsitul secolului al XIX-lea o predictie fantezista e pe cale acum, in zilele noastre, sa devina o experienta curenta in practica psihologica. Joan Mathews Larson, doctor in nutritie si director executiv al Centrului pentru Recuperarea Sanatatii din Minneapolis, este si autoarea catorva bestseller-uri pe teme medicale. In volumul de fata, Joan Mathews Larson propune cateva formule si metode „absolut naturale“ de regasire a stabilitatii emotionale.

     

    Joan Mathews Larson, Vindecarea emotionala in 7 saptamani,

    Editura All, Bucuresti, 2006

  • Frumoasa si fermierul

    „Medeea Marinescu e divina“ sau „Romania e o tara despre care e nevoie sa se povesteasca“, sunt numai doua dintre reactiile aparute in presa franceza dupa lansarea unui film inedit, regizat de debutanta Isabelle Mergault.

     

    Aproape deloc cunoscut in Romania, filmul „Je vous trouve trcs beau“ („Va gasesc fermecator“) a facut furori in Hexagon. Mai bine promovat decat „Casino Royale“, de exemplu, al carui atu erau numele mari pe generic, printre care si cel al lui Catherine Deneuve, filmul lui Isabelle Mergault a avut in doar trei luni patru milioane de spectatori. Pentru comparatie, cel mai de succes film de pe marile ecrane franceze in acest moment este „Diavolul se imbraca de la Prada“, cu doua milioane de bilete vandute in doua luni de la premiera. Ce i-a facut pe francezi sa dea navala in cinematografe? O poveste de dragoste intre doi oameni care aparent n-au nimic in comun. Si ce e special in asta? Pai este, pentru ca unul dintre personaje este roman, iar interpreta lui este Medeea Marinescu.

     

    Aymé (Michel Blanc, „Embrassez qui vous voudrez“) este un fermier a carui sotie moare in urma unui accident casnic. Barbatul intre doua varste nu este doborat de durere, ci mai degraba de oboseala si in curand isi da seama ca ferma lui nu va rezista fara o femeie cu picioarele bine infipte in pamant, in stare sa duca la bun sfarsit muncile grele.

     

    Dar Aymé nu-si cauta o noua sotie in modul traditional, ci angajeaza o agentie matrimoniala, care il trimite in Romania. „Fetele de acolo ar face orice ca sa scape de viata grea“, ii spune directoarea agentiei (Eva Darlan), „incurajator“, lui Aymé (aici spectatorii romani isi vor exprima, desigur, dezaprobarea). Ajuns in Romania, Aymé o intalneste pe Elena (Medeea Marinescu), o tanara frumoasa si desteapta, pe care o ia cu el in Franta. Dar, desigur, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la ferma, asa ca filmul se umple cu o multime de momente amuzante provocate de diferentele culturale dintre Elena, Aymé si vecinii lor.

     

    Ideea filmului i-a venit regizoarei Isabelle Mergault in timp ce se uita la un reportaj de televiziune. Concluzia acestuia era ca exista o multime de barbati singuri in comunitatile rurale ale Frantei, iar acestia ar fi in stare de orice pentru a face dragostea sa le iasa in cale. De aici si pana la un scenariu de film n-a mai trecut mult, chiar daca, pentru aceasta romanta dulce-amara, Mergault a lasat deoparte stilul acid folosit in satirele sale de televiziune.

     

    Cel mai greu a fost s-o gaseasca pe Elena, pentru care regizoarea a mers in mai multe tari din Europa de Est. La Medeea Marinescu, Isabelle Mergault a apreciat faptul ca, desi nu avea cunostinte temeinice de limba franceza, a reusit sa dea rolului un aer natural foarte convingator. „A fost emotionanta, amuzanta, asa ca rolul fetei din estul Europei a devenit cel al Elenei, romanca“, a dezvaluit regizoarea. Filme despre nevoia romanului de a pleca in lumea mare s-au mai facut – „Asfalt Tango“ sau „Italiencele“ sunt cele mai cunoscute exemple. Numai ca „Va gasesc fermecator“ este privit aproape exclusiv prin ochii francezilor, iar privirea lor nu este dura, nici rautacioasa, ci aproape tandra si extrem de sensibila. La prima vedere, filmul pare acuzator la adresa Romaniei, dar nu este nici pe departe asa. Mai degraba francezii au de suferit din cauza filmului lui Isabelle Mergault, care-si incearca vocea critica mai ales pe vecinii lui Aymé, o familie de taranoi barfitori si bagaciosi, cu o teribila pofta de a fi protagonisti ai unor situatii amuzante.

     

    Prin urmare, „Va gasesc fermecator“ este un bun pasaport pentru Romania. Scenele filmate la Bucuresti evita decorurile dezolante care sunt la ordinea zilei in filmele romanesti. Dar regizoarea se concentreaza mai mult pe relatia dintre Elena si Aymé, fara a face mare caz de originea romancei. Mai ales ca, odata ajunsa in Franta, Elena isi pierde incetul cu incetul statutul de est-europeana, pentru a deveni o Ea, iar Aymé un El. Filmul devine, prin urmare, o cautare a dragostei intre doi oameni care nu au nimic in comun, dar care ajung sa vorbeasca aceeasi limba – la propriu si la figurat.

     

    JE VOUS TROUVE TRES BEAU/VA GASESC FERMECATOR

    R: ISABELLE MERGAULT CU: MEDEEA MARINESCU, MICHEL BLANC, EVA DARLAN, WLADIMIR YORDANOFF, BENOIT TURJMAN; DIN 8 DECEMBRIE

  • Viata de muzeu

    Muzeele s-au transformat in afaceri care atrag milioane de vizitatori. Au dovedit-o Muzeul Metropolitan de Arta din New York, care are peste cinci milioane de vizitatori in fiecare an, sau Luvrul din Paris, vizitat in fiecare an de peste sapte milioane de turisti.

     

    In Statele Unite, muzeele au depasit, ca atractivitate pentru turisti, chiar echipa de fotbal Yankees sau cea de baschet Knicks, ceea ce nu-i putin lucru intr-o tara in care sporturile sunt la loc de cinste. In Romania insa pare absurd sa se poata vorbi de astfel de comparatii intre fotbal si atractia muzeelor. BUSINESS Magazin a discutat cu reprezentantii a patru astfel de institutii din Bucuresti despre locul muzeelor in societatea romaneasca, incercand sa evalueze potentialul de rentabilitate al acestora. Muzeele din Romania au trecut printr-o perioada tulbure, fiind fie inchise, fie in vesnica suferinta din cauza lipsei de finantare. Dupa Revolutie, numarul de vizitatori a scazut dramatic. „Muzeul Satului s-a aflat in dificultate in 1990, din cauza ideii absurde ca ar trebui desfiintat“, isi aminteste Paula Popoiu, director la Muzeul Satului. „Daca pana in 1989 se statea la coada pentru vizitarea expozitiilor noastre, Muzeul Antipa a devenit ulterior locul in care nu se intampla nimic, locul care nu mai era mentionat decat in glumele cu politicieni“, spune si Aurora Stanescu, seful departamentului de relatii publice, marketing cultural si programe educationale de la Muzeul Antipa.

     

    Aurora Stanescu spune ca, dupa zile intregi in care nu mai aveau nici un vizitator, „ne-am dat seama ca trebuia sa facem ceva“. Si au facut. Muzeul Antipa a fost prima institutie de cultura din Romania care, in urma cu patru ani, a avut o campanie de promovare produsa de profesionisti. Agentia Leo Burnett a realizat campania de imagine „Nu se uita usor“, care a urmarit in principal repozitionarea muzeului, dintr-o institutie invechita, prafuita, intr-una pur si simplu de petrecere a timpului liber. „Toate materialele asociate campaniei de imagine au fost usoare, vesele, adresate persoanelor tinere, publicul-tinta al proiectului.“ Accentul a fost pus pe experienta de viata, pe atitudinea fata de semeni, care ar fi urmat sa se modifice dupa o vizita la muzeu – de aici si sloganul „Nu se uita usor“.

     

    Iar Aurora Stanescu sustine ca dupa campanie s-au vazut rezultate. „Dupa campania de promovare a crescut numarul de vizitatori, oamenii ne scriu, ziarele au inceput sa ne caute, in fiecare saptamana se intampla ceva. E un drum foarte lung de parcurs, dar speram ca peste 10-15 ani, Antipa sa redevina nava-amiral a muzeologiei romanesti“.

     

    Numele Muzeului National de Arta al Romaniei s-a bucurat de vizibilitate in peisajul media anul trecut. Roxana Theodorescu, directorul muzeului, crede ca „marele handicap al muzeului a fost ca pentru o perioada destul de lunga a fost inchis, iar o revenire nu se putea face brusc. Astfel incat acum promovarea include mai mult activitati de relatii publice, conferinte, comunicate, tururi“. Totusi, momentul-cheie pentru relansarea muzeului a fost expozitia de anul trecut „Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza“, cea mai importanta expozitie cu patrimoniu artistic strain organizata pana acum in Romania. Directorul muzeului spune ca „in afara de Festivalul George Enescu nu a mai fost anul trecut un eveniment cultural atat de mediatizat, iar aceasta a contat si pentru provincie, pentru ca au fost oameni care au venit special pentru expozitie“.

     

    Muzeul a investit 1,5 mil. lei in realizarea expozitiei, suportand costurile cu cataloagele si afisele, cu amenajarea salilor, echiparea lor cu dispozitive de supraveghere si de climatizare. Dar investitia a meritat. „Expozitia «Umbre si Lumini» a atras la muzeu si oameni care pana atunci nu intrasera vreodata intr-un muzeu. Chiar daca s-a desfasurat in lunile de vara, a fost vizitata de multi tineri“, spune Roxana Theodorescu. Expozitia a atras 60.000 de vizitatori, in conditiile in care in tot anul 2005 au fost 130.000 de persoane care au platit bilet de intrare in muzeu.

     

    Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC) a fost inaugurat in octombrie 2004, intr-un amplasament cel putin neobisnuit pentru un astfel de muzeu – Palatul Parlamentului. Cosmin Tapu, reprezentant al departamentului de comunicare, colectare de fonduri si educatie, spune ca „tocmai controversa plasarii MNAC in Casa Poporului a sporit vizibilitatea muzeului la nivel international, institutia fiind deja in centrul atentiei pe scena internationala de arta“. „Pentru a atrage vizitatorii, le dam motive in plus ca sa ajunga intr-un loc atat de izolat precum MNAC“, sustine Tapu. Asa incat muzeul a ales sa isi promoveze expozitiile prin intermediul evenimentelor speciale destinate tinerilor. De exemplu, la Happy Sundays@the Museum, un eveniment lunar care imbina muzica si arta contemporana, vin in medie 600 de oameni. Seria de evenimente a inceput din februarie 2005 si a propus o serie de petreceri informale cu muzica electronica si alternativa. Happy Sundays@the Museum promoveaza DJ consacrati din Romania, precum DJ Rusu sau DJ Flore, dar a incercat sa descopere si noi figuri de pe scena romaneasca.

     

    Cosmin Tapu spune ca „targetul campaniilor de promovare este in special publicul tanar care nu are nicio legatura cu arta contemporana“. „Baza promovarii evenimentelor a fost Internetul. Muzeul dispune de o baza de 4.000 de persoane care sunt informate prin e-mail despre viitoarele expozitii si care sunt prezente la vernisaje.“ MNAC are o retea dezvoltata de contacte externe, iar cronici ale expozitiilor apar in reviste de arta, dar si in cotidiene precum New York Times sau Le Monde. Campanii de promovare, evenimen-te speciale, aparitii in media, toate constituie strategia de marketing a oricarei companii. Totusi, cum reusesc muzeele, organizatii non-profit, sa finanteze aceste campanii?

     

    Conform legii 311/2003 privind activitatea muzeelor, Romania are 28 de muzee de interes national, care primesc subventii de la Ministerul Culturii. Raluca Capota, expert in Ministerul Culturii si Cultelor, spune ca exista un grad destul de mare de autonomie a muzeelor: „Consiliile stiintifice sunt cele care fac propunerile de activitati, Ministerul Culturii si Cultelor aproba aceste planuri si finanteaza o parte din ele“.

     

    Aurora Stanescu afirma ca Muzeul Antipa traieste din venituri proprii, dar si din subventii de la stat. „Activitatile cu publicul sunt produse in proportie de 80% din parteneriate media pentru promovare si din sponsorizari, care nu asigura neaparat bani, ci necesarul de materiale pentru organizarea unei expozitii sau a unui eveniment.“ Sponsorizarile sunt vitale pentru functionarea muzeului, iar reprezentantii institutiilor sunt constienti de importanta acestora.

     

    Cum reusesc muzeele sa atraga potentialii donatori? „Desigur, nu asteptam ca numai frumusetea muzeului sa aduca donatori, ci intocmim materiale argumentate pentru a atrage potentialii sustinatori ai activitatilor culturale, dar mai ales pentru restaurarea si conservarea patrimoniului din muzeu“, explica Paula Popoiu. Aurora Stanescu sustine ca „sponsorii sunt atrasi de vizibilitatea pe care o cream, ca institutie interesata in sustinerea activitatilor culturale“.

     

    Desi eforturile de promovare a muzeelor din Romania au devenit mai evidente, mai avem foarte mult pana sa ajungem la numarul de vizitatori din muzeele occidentale, avand in vedere ca Muzeul Satului, de pilda, cel mai vizitat muzeu din Bucuresti, a avut 340.000 de vizitatori in 2005, de 20 de ori mai putin decat Muzeul Luvru din Paris. Pana atunci, „cea mai mare satisfactie a noastra este atunci cand vizitatorii ne spun «N-am stiut ca te poti distra asa de mult la muzeu»“, dupa cum spune Aurora Stanescu.

  • Departe de Luvru

    • 28: numarul muzeelor de interes national din Romania care primesc subventii de la Ministerul Culturii
    • 130.000: numarul celor care au vizitat anul trecut Muzeul National de Arta
    • 340.000: numarul vizitatorilor Muzeului Satului in 2005, de 20 de ori mai putin decat Muzeul Luvru din Paris
    • 60.000: cifra vizitatorilor expozitiei „Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza“ de la Muzeul National de Arta, cea mai importanta expozitie cu patrimoniu artistic strain organizata pana acum in Romania