BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Radiohead II

    Cu cateva saptamani in urma scriam despre cum le-au permis Radiohead fanilor sa-si fixeze singuri pretul pentru ultimul lor LP, platind cat doreau pentru a-l descarca. Saptamana aceasta, asa cum v-am promis, a venit timpul sa analizam muzica in sine – neafectati (daca e posibil) de modul cum s-a lansat, care a atras atentia presei.

    Totusi, nu am de gand sa-mi impun opinia mea urechilor voastre lipsite de aparare. Fie ca sunteti fani sau nu, lansarea unui nou LP Radiohead este un eveniment ce face valuri in lumea muzicii. Asadar, m-am decis sa-mi las spiritul critic epuizat de-atata munca sa se odihneasca si sa las comentariile pe seama unor personalitati de pe scena muzicala romaneasca – producatorii, DJ-ii, criticii si artistii cel mai aproape de teritoriul pe care se afla si Radiohead. Fara alte formalitati, le dau cuvantul:

    Victor Popescu AKA Brazda Lui Novak – producator de muzica electronica: Un album frumos scris si produs, dar care nu mi-a ridicat spranceana asa cum a facut-o „White Chalk“ al lui PJ Harvey. Ghinion ca au aparut cam in acelasi timp. Poate ca va creste cu timpul, dupa mai multe ascultari. Piesa favorita: „Videotape“.

    Andrei HaTegan – vocalist The Amsterdams: Am ajuns la concluzia ca orice ar scoate Radiohead sau Thom Yorke o sa-mi placa. „In Rainbows“ imi suna foarte mult a „Eraser“, chiar ma intrebam cum au ajuns toti sa sune ca unul singur, in speta Thom. „Weird Fishes/Arpeggi“ e de nota 10. M-am impacat intr-un final cu gandul ca n-or sa mai scoata niciodata un „The Bends“.

    DJ Vasile – DJ si producator, membru al Shukar Collective: Poate nu cel mai semnificativ moment muzical al anului, dar cu siguranta un moment de rascruce in industria muzicala. Personal am ales sa primesc discul prin posta. Pana cand vine insa, l-am downloadat. Mi-ar placea sa aud la radio mai mult Radiohead. On air, nu online.

    Paul Breazu – jurnalist de muzica: „In Rainbows“ e un album bun, vorbind strict in termeni de advertising univoc. Dar cum asta e o teorie care are doar viitor, o sa spun ca e o creatie densa si polimorfa, mixata cu maiestrie, atmosferica si intunecata. Nimic nou sub soare – Radiohead de (aproape) intotdeauna.

    Gojira – DJ si producator de muzica electronica: Radiohead este genul de trupa la care cu greu poti sa intuiesti directia mu-zicala. Dupa genialul „OK Computer“ si incredibilul „Kid A“ stai si te intrebi daca asta e o trupa care te-ar mai putea surprinde cu ceva. Ei bine, „In Rainbows“ este un album foarte bine compus si cantat, cu niste texturi de chitari, coarde si percutie foarte fin puse. Foarte multa melodie pe acest album excesiv de uman, daca ar fi sa luam in calcul albumele anterioare. Radiohead a lasat la o parte orice urma de sintetic si a cantat pur si simplu si asta este minunat. Simplitatea muzicii bine cantate este de fapt marele plus al uneia din cele mai mari trupe din ultimii 15 ani. Despre faptul ca poti plati cat vrei ca sa ai albumul nu spun nimic, pentru ca vad si propaganda anticorporatista si lovitura de imagine din spatele acestui gest si e pacat sa aduc vorba cand muzica este atat de buna.

    Marika – DJ: In opinia mea, „In Rainbows“ este un album foarte complex. L-am ascultat de cateva zeci de ori! „Videotape“ ma atinge foarte grav. Thom Yorke este clar unul dintre artistii preferati!

    Rock DJ AKA CAtAlin CristuTiu – DJ si critic: Un album frumos, matur la nivel formal, dar care nu are nici pe sfert emotia si sinceritatea pe care le avea „OK Computer“, album pe care trupa a incercat sa-l refaca.

  • O Eco-grafie a Uratului

    Dupa ce si-a exersat condeiul de eseist si antologator cu „Istoria frumosului“, Eco realizeaza acum o incursiune analitica intr-un domeniu mult mai ofertant. Pentru ca daca Frumosul, stivuit si ingurgitat in cantitati mari, poate sa duca, prin rasfat, la satietate si la greata, Uratul, vazut prin ochean artistic, indeamna intotdeauna la consum cumpatat. Ca sa nu mai vorbim de numeroasele aspecte inedite ale temei: in vreme ce Frumosul este tocit prin repetitie si prin vocatia exemplaritatii, Uratul are mereu sansa de a fi insolit, rebel, uluitor. Asa incat suita de „uratenii“ decupate de Eco din imaginarul lumii este incitanta in toate cotloanele ei si ne desteapta apetitul vizual si intelectual chiar si atunci cand ne inspaimanta (si o face adesea).

    In introducere, Eco opereaza o distinctie, in plan teoretic, ce ne va calauzi prin tot acest splendid Infern al Uratului, facandu-l inteligibil: exista, pe de-o parte, manifestarile „Uratului in sine“ (excremente, un hoit in descompunere etc.) si manifestarile „Uratului ca forma“, inteles ca un dezechilibru aparut in raportul organic dintre parti si intreg. Al treilea fenomen, distinct de cele mentionate, este reprezentarea artistica a amandurora. De aceea, trebuie avut in vedere, atunci cand rasfoim aceasta carte, faptul ca „mai totdeauna vom putea deduce ce anume au reprezentat intr-o anumita cultura primele doua categorii ale Urateniei numai pe baza marturiilor apartinand celei de-a treia categorii“. Iar aceste marturii vizand mentalitatile sunt, de fapt, reprezentari ale Frumosului, cata vreme orice forma de uratenie poate fi mantuita printr-o eficace reprezentare artistica. Din cele 15 compartimente ale cartii, care se straduie sa circumscrie cat mai exact reprezentarile Uratului in cultura occidentala, amintim: Uratul in lumea clasica; Apocalipsa; Infernul si diavolul; Monstri si fapte nemaiintalnite; Uratenia femeii intre Antichitate si baroc; Recuperarea romantica a Uratului; Uratenia, kitsch-ul si camp-ul.

    Umberto Eco, „Istoria uratului“,
    Editura RAO, Bucuresti, 2007

    Noutati

    Chipurile eroului american

    Daca e sa ne luam dupa felul in care Frazier si-a scris „Cold Mountain“ (descrieri prelungi, sentimentalism, dialoguri soporifice), nu am fi putut niciodata banui ca va fi laureatul National Book Award. Dupa ce a capatat premiul in 1997 si, mai ales, dupa ce Anthony Minghella i-a ecranizat volumul, succesul l-a coplesit pe modestul profesor de la Universitatea din Carolina de Nord: tradus in zeci de tari, a reusit sa vanda 4 milioane de exemplare ale cartii sale de debut. Asa incat asteptarile privind urmatoarele sale productii literare au fost uriase. Cu un aconto din partea editorului de 8 milioane USD, Frazier si-a inceput lucrul la „Thirteen Moons“, izbutind sa articuleze o opera la fel de impresionanta. Ne aflam, de aceasta data, inaintea Razboiului Civil si il urmarim, pas cu pas, pe Will Cooper, un orfan in varsta de 12 ani.

    Charles Frazier, „Cele treisprezece chipuri ale lunii“,
    Editura Polirom, Bucuresti, 2007

    Saracii cavaleri bogati

    Mii de crestini raspund chemarii lansate de papa Urban al II-lea: aceea de a recuceri locul sfant unde se afla Mormantul Mantuitorului. Dupa ce cruciatii pun stapanire pe Ierusalim, noua dintre ei, neinfricati tovarasi de arme, jura sa isi daruiasca integral viata protectiei pelerinilor veniti la izvoarele crestinitatii. Ei isi vor stabili cartierul general pe locul stravechiului Templu al lui Solomon si isi vor lua numele de cavaleri ai Ordinului Templului sau Templieri. St. Clair, cel mai tanar dintre Ostenii cei Saraci ai Domnului, este rapit si tinut captiv de catre Alix, fiica regelui Baudoin, care ii suspecteaza pe cei noua Templieri ca, de fapt, se afla in cautarea unei comori fabuloase. In vreme ce St. Clair este ravasit de povara dezertarii sale de la cele trei comandamente fundamentale ale Fratiei sale de arme (castitatea, saracia si ascultarea), cavalerii sapa fara ragaz sub muntele pe care se afla Templul. 50 de ani mai tarziu, Ordinul va deveni cea mai puternica organizatie militara si economica din lume.

    Jack Whyte, „Cavalerii In alb si negru“,
    Editura Nemira, 2007

     

  • Anonimul londonez

    Artistul, zis Banksy, al carui nume adevarat se crede ca este Robin sau Robert Banks, este foarte discret, ferindu-se de ochii publicului. Cu toate ca au mai aparut fotografii care il infatiseaza, de curand a aparut insa una in care a fost surprins chiar in actul creatiei, atunci cand picta in graffiti un zid ca riposta la faptul ca autoritatile din Tower Hamlets, un cartier din estul Londrei, vor sa curete zona de picturile sale. Autoritatile sustin ca, desi unele lucrari in graffiti sunt considerate arta, multi dintre locuitorii zonei sunt deranjati de prezenta lor in cartier. Totusi, intrebata daca persoana imortalizata in poza este chiar Banksy, o purtatoare de cuvant a acestuia a refuzat sa-i confirme identitatea, afirmand: „Noi nu confirmam si nici nu infirmam prezenta lui Banksy in fotografii“.

    La randul sau, consiliul local din Hackney, alt cartier londonez, va dispune curatarea lucrarilor lui Banksy de pe ziduri, considerand ca nu este in masura sa decida daca o astfel de creatie este opera de arta in graffiti sau doar mazgaleala. In plus, sustin reprezentantii consiliului, „guvernul ne judeca dupa numarul zidurilor curate“. In afara de graffiti, artistul este renumit pentru farsele sale, printre care se numara lansarea unei papusi gonflabile ce inchipuia un detinut de la Guantanamo la Disneyland, o piatra numita Banksyus Maximus pe care era zugravit un vanator din epoca pietrei cu un carucior de cumparaturi (si pe care se spune ca British Museum a identificat-o ca fiind o farsa abia dupa opt zile) sau un cerc in stil Stonehenge creat din toalete portabile la Festivalul de la Glastonbury. Banksy este atat de misterios incat, pe langa fanii sai care cheltuiesc o multime de bani sa-i cumpere lucrarile, nici macar impresarul sau nu se poate lauda ca stie cum arata sau ce varsta are artistul pe care il reprezinta. Excentricul a ajuns unul dintre artistii preferati ai vedetelor hollywoodiene, Brad Pitt si Angelina Jolie, de exemplu, cheltuind mai mult de 1,4 milioane de euro recent pentru a cumpara la o licitatie in Soho opere ale acestuia. Anterior, un american al carui nume nu a fost dezvaluit platise suma de 414.000 de euro pentru lucrarea „Space Girl and Bird“, castigand in aprilie o lupta indarjita la o licitatie londoneza. Parerea artistului despre preturile lucrarilor sale este insa exprimata limpede pe site-ul sau: „Fraierilor, nu-mi vine sa cred ca dati banii pe asemenea porcarii“.

  • Viata dubla a domnului Brooks

    Personajul care da titlul filmului este un om de afaceri de succes, un filantrop, sot iubitor si tata, un adevarat stalp al comunitatii. Toata lumea spune ca este omul perfect. Totusi, domnul Brooks ascunde un secret sinistru – e un criminal in serie atat de destept, incat nu l-a suspectat nimeni niciodata. Onorabilul Earl Brooks este in acelasi timp faimosul ucigas in serie numit Thumbprint Killer.

  • Cursa Pentagonului

    La start s-au aliniat zece finalisti care au concurat pentru un premiu de 2 milioane de dolari, dar numai cinci dintre ei au terminat cursa. Concurentii trebuia sa parcurga o distanta de 100 de kilometri, iar probele au inclus inscrierea in trafic, trecerea cu bine de un sens giratoriu, evitarea obstacolelor si iesirea din blocajele de trafic. Pe locul al doilea s-a situat „Junior“ al Universitatii Stanford, un break VW Passat „robotizat“, care a castigat un premiu in valoare de 1 milion de dolari, iar ocupantul locului al treilea, „Odin“, un SUV Ford Escape pregatit pentru competitie de o echipa de la Virginia Tech si Torc Tehnologies, a primit 500.000 de dolari. Scopul concursului, care a atras numerosi spectatori, este de a promova crearea de vehicule care pot rula fara interventia omului, ce vor permite echiparea armatei SUA cu vehicule robotizate. Pentagonul spera ca astfel de masini vor ajunge la o treime din totalul vehiculelor sale de lupta pana in 2015.

  • La soare te mai poti uita

    Un clasament intocmit recent de catre editia britanica a revistei Vogue o include pe suverana printre cele mai stralucitoare cincizeci de femei din lume, clasament din care mai fac parte Kate Moss sau Naomi Campbell. Revista considera ca regina e la fel de stralucitoare si cand poarta cizme si batic la resedinta sa de la Balmoral, si cand isi poarta bijuteriile Coroanei. O alta prezenta in top este actrita Helen Mirren, care a interpretat rolul suveranei britanice in filmul „The Queen“ din 2006 si a castigat Oscarul pentru acest rol. Vogue o descrie ca fiind „radioasa ca un bec, sexi si talentata… si se imbraca perfect“. Publicatia sustine ca stralucirea („glamour“) nu vine de la hainele pe care le porti, ci din modul cum le porti si ca nu este o calitate innascuta, spre deosebire de frumusete. Pe lista celor mai stralucitoare femei au mai fost incluse si Claudia Schiffer, Vanessa Redgrave, romanciera Zadie Smith sau arhitecta Zaha Hadid.

  • Mult, foarte mult timp

    Drumul serpuit care duce spre Vallée de Joux, o regiune din Elvetia faimoasa pentru numarul mare de manufacturi pe metrul patrat, a fost mai aglomerat ca niciodata la inceputul lunii octombrie. Zeci de masini de lux i-au adus pe amatorii de ceasuri la Le Sentier, locul in care a aparut, in 1833, brandul Jaeger-LeCoultre si unde urma sa se deschida acum Heritage Gallery, muzeul propriu al companiei, inaugurat dupa doi ani de pregatiri.

    Din punctul de vedere al afacerii, muzeul reprezinta mai mult decat o simpla galerie unde sunt expuse creatii istorice. Marii fabricanti de ceasuri promoveaza cu surle si trambite deschiderea muzeelor proprii care, dincolo de valoarea lor simbolica, reprezinta detalii ce diferentiaza brandul pe piata. „Proiectul Heritage Gallery este doar unul dintre elementele unei strategii de comunicare extinse care urmareste prezentarea patrimoniului si a statutului Jaeger-LeCoultre. Sunt expuse peste 500 de obiecte, dintre care 300 de calibre diferite ce demonstreaza experienta brandului in ceea ce priveste productia de ceasuri high-end. De exemplu, putem enumera peste 120 de calibre produse intre 1860 si 1890“, spune Jérôme Lambert, CEO al Jaeger-LeCoultre.

    Jaeger-LeCoultre, fondata de Antoine LeCoultre in 1833, este prima manufactura din Vallee de Joux. Una dintre cele mai spectaculoase sectiuni din muzeu este delimitata de un zid de sticla inalt de 4,7 metri si lung de 5,4 metri unde sunt expuse aproximativ 300 de mecanisme. Dincolo de acest perete, vizitatorul este purtat pe rand printre ecrane de sticla de patru metri unde sunt expuse calibrul 101, cel mai mic mecanism inventat vreodata, ceasuri de buzunar complicate, un model inspirat de ceasul creat de Jaeger-LeCoultre pentru incoronarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, diferite modele Reverso (unul dintre modelele emblema ale marcii), mostre de giuvaiergerie de lux, piese din aur pavate cu diamante si rubine. Din muzeu nu lipsesc nici modelele prezentate recent la targul de orologerie de la Geneva, precum „Reverso grande complication a triptyque“, primul ceas din lume cu trei fete. Iar la mansarda sunt expuse mai multe variante de Atmos, ceas de masa cu miscare perpetua desemnat de guvernul elvetian drept cadou oficial al statului.

    Muzeul expune si ultimele inovatii ale companiei. Master Compressor Extreme Lab (200.000 de euro), calibrul 988C, este singurul mecanism din lume care functioneaza fara niciun fel de lubrifiant, facut din materiale usoare, precum iridiu, magneziu, pudra de grafit, siliciu sau nichel. Jérôme Lambert spune ca vor fi produse 15-20 de exemplare din acest model, iar livrarea va incepe in martie 2008. Cealalta inovatie este Duomčtre Chronographe (pe care il poarta la mana Jérôme Lambert) – calibrul 389 „Dual Wing“, cu un mecanism cu doua rezerve independente, care comanda separat functiile normale ale ceasului si functia de cronograf. Astfel, in timp ce cronograful este pus in functiune, purtatorul poate consulta si ceasul fara a fi nevoit sa alterneze cele doua functii. Mecanismul clasic, cu intoarcere manuala, are o rezerva de functionare de 50 de ore, iar carcasa din aur galben (300 de piese), aur alb sau platina inconjoara un cadran alb clasic. Primul exemplar din acest ceas va fi livrat la sfarsitul acestui an.

    Pe segmentul de ceasuri pentru femei, muzeul expune noua colectie Master Compressor Diving Lady. „Daca vorbim despre brandul Jaeger-LeCoultre in general, estimam ca 50% dintre clienti sunt femei, dar in prezent diferentierea intre ceasurile pentru barbati si cele pentru femei nu mai este foarte clara, din cauza tendintei ca femeile sa cumpere ceasuri tot mai mari si foarte tehnice“, explica Lambert.

    Strategiile de lansare urmaresc, la randul lor, sa evidentieze aspectul inovatiei tehnice. De exemplu, lansarea colectiei Master Compressor Diving a avut loc pe coasta insulei Lanai din Hawaii, iar publicul a privit cum un robot a dus Master Compressor GMT la 1.000 de metri adancime sub apa in doar 30 de minute. Mai precis, ceasul a fost coborat la 1.040 de metri, iar la aceasta adancime presiunea este echivalentul a 100 de kilograme pe centimetrul patrat. Pentru a rezista in asemenea conditii, ceasurile au carcase care masoara 5 milimetri in punctul cel mai gros, aproape dublu fata de un ceas care rezista la 100 de metri adancime. Geamul ceasului are 4 centimetri diametru si 3,6 mm grosime.

    Deschiderea de muzee ale brandului, ca metoda de promovare, a fost adoptata si de alt producator de orologerie elvetian, Aude mars Piguet. Muzeul firmei este gazduit incepand din 1993 de cea mai veche cladire din satul Le Brassus, tot din Vallée de Joux, unde a functionat atelierul original al fondatorilor brandului, Jules Audemars si Edward Piguet. Muzeul cuprinde colectii care prezinta istoria Audemars Piguet din 1875 si pana astazi, cu exponate faimoase, inclusiv Grande Complication, lansat in 1882, sau cel mai bine vandut model de ceas al brandului, Royal Oak, introdus in 1972 ca primul ceas sport din gama de lux fabricat din otel inoxidabil.

    Audemars Piguet si-a vandut in 2000 participatia de 40% la Jaeger-LeCoultre catre Compagnie Financiere Richemont pentru 250 de milioane de franci elvetieni (peste 160 de milioane de euro). Compagnie Financičre Richemont, proprietarul Jaeger LeCoultre, ca si al altor branduri de lux, ca Piaget, Vacheron Constantin, Panerai, Cartier, Van Cleef & Arpels, a avut in ultimul an fiscal afaceri de 4,8 miliarde de euro si un profit net de 1,3 miliarde de euro.

  • O Mary pe invers

    Ei bine, casnicia lor dureaza 115 minute si tare ti-ai mai dori sa aiba loc si cateva divorturi intre timp. Se pare ca cei doi frati, care scriu, produc si regizeaza impreuna de mai bine de zece ani, si-au cam pierdut inspiratia si nu mai sunt in stare sa repete succese precum „Tantalaul si gogomanul“, „Eu cu mine si Irene“ sau clasicul „Mary cea cu vino-ncoa’“.

    Ca si celelalte filme, „Cat dureaza o casnicie“ tot o poveste de dragoste neconventionala este. Daca in general comediile romantice se ocupa (cu din ce in ce mai putina ingeniozitate) de clasica tema „cum sa-l faci sa te ceara/ia de sotie“, Bobby si Peter Farelly exploreaza acum ce se intampla dupa ce te casatoresti, cand iti dai seama ca aleasa este de fapt o scorpie insuportabila si brusc dai si peste sufletul tau-pereche, evident in afara casniciei. Seamana cu „Norbit“, nu?

    Eddie Cantrow (Ben Stiller) este un instarit patron de magazin de articole sportive si, daca situatia financiara i se imbuna-tateste vazand cu ochii, viata lui amoroasa i se duce de rapa. Dupa o relatie de cinci ani, iubita il paraseste pentru a se casatori cu altcineva, invitatul de onoare la nunta (surghiunit la masa celor „neinsotiti“, adica a pustilor de 10-15 ani) fiind chiar Eddie. Trezit din somn de tristul eveniment, Eddie are impresia ca l-a prins pe Dumnezeu de un picior cand o intalneste pe Lila (Malin Akerman), o tipa nemaipomenita cu care, dupa o scurta relatie de sase saptamani, se si casatoreste. Doar ca in luna de miere Eddie afla o multime de lucruri despre Lila, unele mai socante decat celelalte (printre ele, faptul ca aceasta n-a auzit de pozitia misionarului). Si cand in scena intra si simpatica/amuzanta/superba/inteligenta Miranda (Michelle Monaghan), intentiile eroului se schimba total: de la hotararea de a-i dedica intreaga viata Lilei (cum sa nu-ti amintesti de gasca din cartea de romana?), Eddie nu si-o mai poate imagina alaturi de el decat pe Miranda.

    Ca de obicei, fratii Farelly isi gandesc filmele pe ideea dublului: avem doi tembeli (Jim Carrey, Jeff Daniels) si-o singura frumoasa (Lauren Holly), avem un individ schizofrenic (doar Jim Carrey de data asta) si-o singura superba (Renée Zellweger), doi pretendenti (Ben Stiller, Matt Dillon) si-o singura blonda (Cameron Diaz). Ca sa nu mai amintim de penibilul „Stuck On You“, cu cei doi frati siamezi (Matt Damon, Greg Kinnear), unde dublul deja este exagerat.

    Dupa cum se vede, de fiecare data cantitatea de testosteron era excedentara (doar avem doi frati, nu?), asa ca cei doi Farrelly s-au gandit sa schimbe putin: de aceasta data avem o victima masculina si doua prezente feminine. In rest, „The Heartbreak Kid“ este aproape imaginea in oglinda a lui „Mary cea cu vino-ncoa’“, asezonat fiind cu aceleasi glume fara perdea, marca proprie a celor frati, care nu mai reusesc totusi poante de-o suculenta incredibila precum coafura falica a lui Cameron Diaz (interminabil preluata in reclame sau spoof-uri) sau intermezzo-urile muzicale ale „corului grecesc“, devenite in „Cat dureaza…“ enervante intruziuni ale unui grup de mariachi.

    Bineinteles, nu se poate spune ca nu razi la „The Heartbreak Kid“, dar neplacuta impresie ca povestea nu reuseste sa se lege nu-ti da pace nicio clipa. Pentru a contracara lipsa de inspiratie, fratii Farelly exagereaza cu scenele de sex (o scena de sadomasochism, care a provocat dezgustul focus group-urilor invitate sa-si dea cu parerea, a fost taiata la montaj, dar tot raman cateva momente extrem de „consistente“), ceea ce pica destul de prost in chimia filmului.

    Unul dintre cele mai ingrate roluri este jucat chiar de tatal lui Ben Stiller, Jerry Stiller. Acesta apare chiar in rolul tatalui lui Eddie, Doc, mult mai nonconformist si liber in exprimare decat timidul sau fiu. Pe Jerry Stiller l-ati putut vedea de curand in rolul domnului Pinky, patronul magazinului cu haine pentru cucoane cu greutate din recentul „Hairspray“. El este si una dintre vedetele serialului „The King of Queens“, unde joaca rolul socrului unui personaj interpretat de Kevin James (jumatatea lui Adam Sandler din „I Now Pronounce You Chuck and Larry“). Fratii Farelly se folosesc de rolul lui Doc exact asa cum se foloseau de cinica si amuzanta Magda (Lin Shaye) din „Mary cea cu vino-ncoa’“, acesta impingandu-l pe Eddie de la spate si mitraliind toate obscenitatile din scenariu.

    Cu alte comedii sau comedii de actiune in cinematografe (vezi neaparat „Shoot’em Up“/„Lichidati-i!“ sau „Hot Fuzz“/„Politist meserias“), sunt slabe sanse ca „The Heartbreak Kid“ sa impresioneze la incasari. In Statele Unite a fost o relativa dezamagire, obtinand in trei saptamani doar 33 de milioane de dolari, desi producatorii se asteptau la o suma superioara doar in primul weekend de la lansare.

    Dar fratii Farrelly au toate sansele sa revina la calitate cu filmul lor biografic „The Three Stooges“. Anuntat de multa vreme si cu lansarea programata pentru 2009, „The Tree Stooges“ va spune povestea trioului de vodevil, mari specialisti in comedia cu poante fizice, lansat la inceputul anilor ’30 in Statele Unite.

    „THE HEARTBREAK KID“/„CaT DUREAZA O CASNICIE“. R: BOBBY & PETER FARRELLY. CU: BEN STILLER, JERRY STILLER, MALIN AKERMAN, MICHELLE MONAGHAN, CARLOS MENCIA, ROB CORDDRY, STEPHANIE COURTNEY.
    DIN 2 NOIEMBRIE

  • Literatura si publicitate

    Nu trebuie sa-i plangem insa de mila lui Frédo sau Beig (numele cu care este alintat autorul in patria lui): demiterea a fost probabil luata in calcul (ca unealta in campania de marketing a romanului) si a sporit considerabil interesul publicului pentru o carte altfel nu lipsita de interes. De atunci, Beigbeder a mai publicat cateva romane (cam unul pe an), care, toate, rescriu cam aceeasi poveste: de la „Dragostea nu dureaza decat trei ani“ pana la „Egoistul romantic“ ni se desfasoara in fata ochilor aventura unui personaj de un cinism feroce, hipersexual, iubind viata de noapte, plin de panseuri despre lume, viata, arta, prietenie. Lipsa de inventie epica e suplinita de capacitatea personajelor de a cogita, cu egala participare sufleteasca, despre orice si despre oricine. In ciuda acestei repetitivitati, romanele lui Beigbeder se vand excelent, iar autorului i se lateste aura de scriitor cu fiecare nou titlu, pentru ca stie sa-si faca meseria de publicitar. Stie sa fie in lumina reflectoarelor (atunci cand nu e autor, e cronicar literar) si-si asezoneaza fiece noua aparitie cu cate un nou condiment extraliterar (in general cu iz de scandal) sau o imbraca intr-un ambalaj ademenitor, cum e cazul acestui „Au secours pardon“ (Grasset, 2007), care schimba teatrul de operatiuni scandaloase ale personajului principal, Octave Parango, tocmai in Rusia.

    Eliberat din inchisoare, fara o letcaie, dar mereu disponibil, Octave incepe sa se ocupe de campania publicitara a Partidului Comunist. Fascinat insa de Rusia, de mirajul unei tari nesfarsite, in care la fiecare pas intalnesti fete frumoase si tovarasi de betie, Octave accepta meseria de vanator de talente, mai exact de vanator de fetiscane, posibile top-modele pentru campaniile publicitare din Franta. Pe 25 octombrie, Beigbeder era la Bucuresti si facea crampa scriitorului dand autografe. Ceea ce demonstreaza, poate, ca am intrat fara cale de a mai iesi in era in care literatura se sufoca fara un marketing potrivit.

    Frédéric Beigbeder, „Iarta-ma!… Ajuta-ma!…“,
    Editura Pandora M, Bucuresti, 2007

    Noutati

    Zarurile au fost aruncate

    La sfarsitul anilor saizeci, Luke Rhinehart, psihiatru de succes, crezuse ca a descoperit leacul pentru nefericirea omeneasca: inserarea sistematica a aleatoriului in viata. A adoptat si le-a recomandat pacientilor sai traiul sub imperiul zarurilor, luarea deciziilor prin aruncarea micului cub al hazardului. Conform teoriei lui, oamenii se rutineaza incercand sa traiasca dupa un singur set de convingeri – un singur sine -, asa incat unei personalitati sanatoase i-ar prii mult mai mult libertatea de a fi multipla, cu numeroase atitudini si comportamente inconsecvente. La incheierea primului sau roman-eseu, „Omul-Zar“, il lasam pe Luke la sfarsitul anilor ’70, atarnand pe marginea unei stanci. Cum un asemenea best-seller nu se putea impotmoli intr-o sinucidere, Rhinehart isi continua dupa 20 de ani aventurile.

    Luke Rhinehart, „Intoarcerea Omului-Zar“,
    Editura Trei, Bucuresti, 2007

    Dragoste in vreme de ciuma

    Sarah Dunant ne calauzeste intr-o Florenta a secolului al XV-lea si construieste o poveste tensionata despre exotismul orasului, despre accidentele lui exterioare, despre vesminte, obiceiuri si, mai ales, despre o intreaga generatie de florentini sfasiati de nostalgia perioadei Medici, acum apuse. Orasul se afla sub asediul trupelor franceze, populatia este agitata si zvarlita in confuzie de discursurile perfide ale dominicanului Savonarola, iar ciuma se raspandeste ucigas prin toate cotloanele. Vlastar al unei familii aristocratice, Alessandra Cecchi, o tanara de 14 ani, traieste paroxistic intreg acest cosmar al decadentei oamenilor si al maladiei orasului, incercand sa iasa de sub pavaza copilariei. In vreme ce vestigiile artei florentine sunt decretate blestemate insemne ale vanitatii de catre diabolicul Savonarola si, ca atare, arse in piatetele urbei, Alessandra se indragosteste patimas de un artist, pictorul insarcinat sa redecoreze capela familiei Cecchi.

    Sarah Dunant, „Nasterea lui Venus“,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

  • Time Out va recomanda: Festivalul national de teatru

    Timp de doua saptamani, sunteti asteptati la teatru, de dimineata pana seara, in salile de spectacol dar si in spatii neconventionale precum metroul, in cadrul Festivalului National de Teatru (2-15 noiembrie). Time Out va recomanda cele mai bune spectacole ale evenimentului pe www.timeoutbucuresti.ro.