Reteaua Auchan, ce numara acum patru magazine, avea in luna februarie a anului trecut un singur magazin, cel Capitala. "Fata de o luna obisnuita, in sezonul de Valentine’s Day au crescut vanzarile cu 200% la plante decorative si cu peste 125% la jucariile de plus", explica Dragan.
Plusuri de peste 50% se realizeaza si la produsele de ciocolata, vedetele acestor rafturi fiind specialitatile, cum sunt pralinele. Pe panta ascendenta a vanzarilor se inscriu si pachetele de cadouri cu cosmetice.
Unele opere de arta se pastreaza bine si nu au nevoie decat de restaurare sau curatare periodica pentru a se mentine in forma. Altele insa au ghinion. „Le Ręve“ a lui Picasso a fost agresata din greseala chiar de catre proprietarul ei, un important om de afaceri din Las Vegas. Acesta tocmai fusese de acord sa vanda tabloul pentru suma de 139 de milioane de dolari unui director de fond de investitii, cand, invitandu-si oaspetii sa-l vada in biroul lui, a reusit sa gaureasca din greseala panza cu cotul. Refacerea tabloului a costat circa 90.000 de dolari, iar proprietarul nu a mai vandut lucrarea, decizie pe care nu o regreta, considerand ca astfel ar fi facut cea mai mare greseala din viata sa.
O alta opera a lui Picasso, „Guernica“, a suferit un atac in 1974 din partea unui artist devenit intre timp distribuitor de arta, care protesta impotriva razboiului. Acesta a scris „KILL LIES ALL“ cu grafitti pe tablou, explicand ca a dorit sa scoata „Guernica“ din istoria artei si sa-i dea viata. „Fecioara cu pruncul“ de Leonardo da Vinci, tablou aflat la Galeria Nationala din Londra, a avut parte de un tratament si mai violent in 1987, atunci cand soldatul in rezerva Robert Cambridge a scos o arma de vanatoare si a impuscat-o pe Fecioara in piept, fara a-si putea explica gestul.
Lucrarea „Painting by Numbers“ a controversatului artist Damien Hirsch a cazut victima zelului profesional al unui angajat dintre cei responsabili cu curatenia de la galeria londoneza Eyestorm Gallery. In apararea acestui angajat, trebuie spus ca opera cu pricina consta dintr-o adunatura de scrumiere cu mucuri de tigara in ele, ziare murdare de vopsea si cutii goale de bere.
Tabloului „Rondul de noapte“, pictat de catre Rembrandt si gazduit de catre Rijksmuseum din Amsterdam, ii revine nefericita onoare de a fi fost agresat de nu mai putin de trei ori. Prima oara a fost injunghiat in 1911 de catre un bucatar dat afara din fortele navale olandeze, care in semn de razbunare fata de autoritati s-a napustit asupra lui cu cutitul, pentru „a-si potoli furia“. Al doilea atac cu cutitul a avut loc in 1975, faptasul fiind de aceasta data un profesor somer, care ar fi pretins ca „l-a trimis Isus“, pe motiv ca, atunci cand a pictat celebra lucrare, pictorul s-ar fi aflat „sub influenta intunericului“. Al treilea agresor a fost un pacient fugit dintr-o institutie de psihiatrie, care a aruncat cu acid sulfuric pe tablou in 1990.
"Sezonul dedicat vanzarilor de Valentine’s se contopeste cu perioada 1-8 martie, astfel incat sezonul ‘de primavara’ este practic mai lung decat cel dedicat vanzarilor de Craciun", spune Cremenescu.
De fapt, chiar daca vanzarile din perioada ce precede Sarbatorile de iarna (noiembrie-decembrie) sunt mai mari ca volum, intervalul de timp este mai scurt decat in perioada Valentine’s Day si 1-8 martie. "Cresterea accelerata a vanzarilor, pentru cadourile din aceasta perioada, se face simtita inca de la inceputul lunii februarie si se incheie in luna aprilie".
Compania a fost preluata la finalul anului trecut de grecii de la Sarantis, intr-o tranzactie de 6,5 milioane de euro, valoare ce nu include fabrica. Afacerea de familie, dezvoltata de sotii Elena si Mircea Cremenescu estimeaza pentru 2007 o cifra de afaceri de 3,8 milioane de euro si un profit inainte de impozitare de 1 milion de euro.
Cam ce savoare ar trebui sa aiba un gust erotic? In calitatea ei de aromatist principal al companiei International Flavors & Fragrances, Marie Wright este platita sa stie raspunsul la aceasta intrebare. Profesia ei consta in combinarea si asortarea nenumaratilor compusi chimici naturali sau artificiali astfel incat esentele inchipuite de ea sa se potriveasca profilelor de gust ce corespund unor nume eterogene ca Virgin sau Muskberry sau mai obisnuitelor arome ca zmeura sau artarul.
Nu ar reusi sa duca la capat o asemenea sarcina, nu foarte usoara, recunoaste ea, fara diploma de licenta in chimie obtinuta de la Universitatea Kings din Marea Britanie si fara inspiratia pe care si-o ia periodic din domenii ca moda, design, fotografie sau arhitectura. “Cea mai mare parte a muncii mele are de fapt foarte putin de a face cu munca de laborator, in schimb imi pretinde sa gandesc si sa-mi pun imaginatia la contributie”, spune Wright. I.F.F. este unul dintre cele mai mari nume din industria aromatica, fiind responsabila pentru o mare parte din aromele utilizate de marile companii din industria alimentara. Aromele inchipuite de IFF se regasesc astfel in mai toate produsele de pe rafturile supermarkeurilor, in afara fructelor si legumelor proaspete sau a produselor din carne, de la chipsuri la pasta de dinti sau inghetata. Industria aromelor este de altfel una cat se poate de puternica, generand anual o cifra de afaceri mai bine de 18 miliarde de dolari.
Iar profesia de aromatist este una cat se poate de plina de provocari. Pentru asta poate depune marturie chiar Wright care s-a trezit intr-o dupa-amiaza oarecare ca trebuie sa descopere ce aroma si ce gust ar trebui sa aiba eroticul, pentru o linie japoneza de dulciuri realizate din branza tofu. Confruntata cu o asemenea provocare, intr-o prima faza ea incearca sa-si imagineze ce gust ar trebui sa aiba o anumita aroma, pornind de la numele acesteia si ceea ce ii evoca acesta, iar apoi incepe sa suprapuna tot felul de straturi de arome in incercarea de a obtine ceva cat mai apropiat de imaginea olfactiva pe care si-a construit-o. La sfarsitul acestui proces, Wright s-a hotarat ca dulciurile “erotice” ar trebui sa aiba o aroma completa, un mix de transpiratie, frisca, vanilie, mosc si miere.
“Pentru mine ideea de erotic trebuie sa aiba ceva dulce, dar si usor murdar in ea si de aceea am inclus niste note animalice, ce aduc a transpiratie, a chemare primara”, spune Wright. “O provocare in plus a fost faptul ca aroma construita de mine trebuia sa acopere nota puternica a aromei de soia din dulciuri.”
Wright si-a inceput cariera cu un post de chimist in cadrul unei companii din industria alimentara, analizand compozitia aromelor din diversii agenti indulcitori inainte de a obtine primul ei job ca aromatist in cadrul firmei de top Bush Boake Allen, care mai tarziu a fost cumparata de I.F.F. “Aici am descoperit pentru prima oara cat de vasta este de fapt lumea aromelor”, spune ea. A urmat un program de traininig care s-a intins de-a lungul a doi ani, timp in care a invatat totul despre compusii chimici care intra in componenta aromelor alimentare si cum interactioneaza acestea cu diferitele produse, de la bauturi la dulciuri si .paste de dinti. “Ce am invatat in acei doi ani reprezinta cam toata partea teoretica cuprinsa de aceasta profesie. Restul este, in proportie de 99%, creativitate si experienta”, spune ea. Simtul gustului lui Wright este acum atat de ascutit incat poate recunoaste imediat persoana responsabila pentru fiecare aroma din produsele pe care le degusta. In acelasi fel in care pictorii isi dezvolta o semnatura cromatica personala, unica, “exact la fel se intampla si in cazul aromatistilor”, crede ea. De exemplu “pot recunoaste oriunde aroma de vanilie creata de Mike Zampino”, spune sigura pe ea Wright, facand referire la un coleg de breasla recunoscut ca expert in ceea ce priveste aromele vanilate. “De acum o pot repera oriunde.”
“Biroul” lui Wright este un laborator intesat de sticlute maronii si canistre albe impodobite cu etichete ce poarta nume precum cis-3-hexanol sau gamma-decalactone, doi dintre principalii compusi care alcatuiesc ispititoarea aroma de capsuni. Masa de lucru este imaculat de curata, populata doar de instrumentele strict necesare – cantare, pahare de masurat si alte cateva echipamente indispensabile. Un element aparte diferentiaza laboratorul lui Wright de altele: intreaga incapere miroase apetisant a zmeura proaspat culeasa. Asta deoarece unul dintre asistentii ei tocmai a eliberat o mica picatura de lichid colorat din imensa pipeta pe care o tine in mana intr-un pahar gradat, iar in doar cateva secunde aroma bogata de gem de zmeura invadeaza toate colturile incaperii. “El tocmai adauga acum notele fructate in aroma”, explica Wright. “Sulfitul de dimetil este responsabil pentru acest miros”, spune ea. Desi o mare parte din timp il petrece in laborator, o parte importanta din munca lui Wright este constituita de intalnirile cu clientii si de sedintele cu marketerii si dezvoltatorii de produse in care discuta teme precum studiul consumatorilor si pietele-tinta vizate. “Din punctul meu de vedere as putea spune ca in aceasta industrie nu este loc pentru prototipul omului de stiinta antisocial”, spune ea. Desi are in spate o lunga si glorioasa cariera, Wright spune ca nu evita niciodata o noua provocare. “De ce nu ar exista un biscuite sub forma varfului lui Empire State Building si daca ar exista asa ceva, ce gust ar trebui sa aiba? Nu ma pot opri sa ma gandesc la lucruri de genul acesta”, spune ea.
Aromatist
Companii care angajeaza: marile companii producatoare de arome, precum International Flavors & Fragrances, Givaudan sau Firmenich; sau companii mai mici ca Aromatech si Flavor & Fragrance Specialties; ori diviziile de arome ale companiilor din industria alimentara, cum sunt Cadbury, Schweppes sau Kraft.
Unde sa cauti posturi libere: cercul aromatistilor este unul relativ inchis, iar aderarea la acesta aduce oarecum cu intrarea intr-o societate secreta, insa unele posturi libere din aceasta bransa sunt uneori anuntate online pe site-urile specializate, cum este de exemplu perfumerflavorist.com.
Nivel salarial: novicii in bransa sunt platiti cu circa 50.000 de dolari pe an, in timp ce superstarurile in materie castiga pana la 250.000 de dolari pe an.
Abilitati necesare: aspirantii au nevoie de o diploma in chimie sau chimie alimentara, un ascutit si precis simt al mirosului si o imaginatie nemarginita.
Numarul de posturi similare: cei mai multi aromatisti se gasesc pe continentul american, acolo unde lucreaza circa 500 de asemenea profesionisti, iar in restul lumii inca alti 500 de profesionisti completeaza lista.
Aromele lui Wright
Virgin: creata pentru a promova lansarea filmului “Parfumul”, in 2006, aceasta aroma a fost incorporata in trufe de ciocolata si a fost construita dintr-o serie de ingredienti secreti, pornind de la o analiza a aromei extrase din – fara nici o gluma – buricul unui virgine.
Aroma de pere Generessence: linia de arome “Generessence”, produsa de IFF, este realizata exclusiv din componentele gasite in fructul insusi.
Aroma Muskberry pentru o marca high-end de ciocolata si inghetata: aroma de stafide, intensa si adanca, este imbogatita de notele senzuale si relaxante ale notelor de mosc. Spune Wright despre crearea acestei arome neobisnuite: “Cateodata chiar simti ca fortezi limitele imaginatiei in incercarea de a captura aspectele emotionale ale unei arome”.
De mult duse sunt vremurile de aur in care era de-ajuns sa scoti cardul de credit, sa-l treci prin aparat si poof!… odata cu titlul de proprietar de Maserati Spyder sa devii un personaj respectat si influent. Asta deoarece in societatile de consum mature epoca de glorie a status simbolurilor ce se subordoneaza celor trei coordonate clasice – prea scump, prea rar si prea greu accesibil – se pregateste sa apuna. Probabil din cauza ca in ziua de astazi mai nimic nu mai este cu adevarat prea greu de obtinut. Este prea scump pentru tine? Cardul de credit iti sta la indemana si nimeni in afara ofiterului de credit nu va sti ca vei plati timp de un an si jumatate vacanta de doua saptamani petrecuta la Le Saint Geran in Mauritius. Este prea greu de gasit? Internetul iti deschide toate portile intr-un timp record, asemenea unui asistent personal zelos. Incet, incet nimic nu mai devine imposibil sau inaccesibil si astfel toate produsele sau serviciile de lux devin treptat din exclusive “mass-clusive”. Ceea ce cauzeaza o serioasa criza de identitate, caci un status simbol coborat de pe soclul inaccesibilitatii nu s-a mai pomenit. Si uite asa consumatorii se vad nevoiti sa inceapa sa “toceasca” pentru a-si putea mentine statutul in societate. Fiindca daca nu mai poti sa-l cumperi, atunci trebuie sa…
…Do it YOURSELF!
Ce are un Bordeaux Chateau Lafite in plus fata de o sticla din vinul pe care il poti face singur? Buchet inconfundabil, o aroma deosebita sau savoare si un corp aparte? Mai degraba renume si publicitate. Crushpad, o winery amplasata in insoritul San Francisco, isi pune la bataie cei 3.000 de metri patrati de podgorie si facilitati de productie pentru a le demonstra oenofililor aspiranti ca isi pot crea si singuri propriul vin nobil, care sa le poarte propriul nume. Angajatii Crushpad ii ajuta pe acestia sa-si creeze nu mai putin de 25 de cutii de vin ultra-premium din soiul de struguri pe care acestia il prefera, invatandu-i in acelasi timp toate secretele realizarii unui vin nobil. Crushpad nu pune la dispozitia invataceilor doar experienta, cunostintele si talentul expertilor sai, ci si tot echipamentul necesar si strugurii ce provin din cele mai renumite podgorii californiene. Iar pentru cei care nu au timp sa invete la fata locului secretele vinificatiei, sectiunea online a cursurilor Crushpad se poate dovedi un substitut util.
Daca pana nu de mult simpla alegere a sticlei de bautura potrivite ocaziei era semnul unui statut social elevat, se pare ca in viitor asortarea vinului la friptura nu va mai fi suficient pentru a-ti impresiona musafirii, un sortiment din propria recolta devenind un “must” pentru elite. Asta cu atat mai mult cu cat scolile de distilare nu se reduc la segmentul vinurilor. Ladybank Distillery din Scotia a deschis cu 6 ani in urma portile Scolii de Whisky pentru a ii invata pe entuziasti sa-si creeze propriul whisky. In cadrul unui program de trei zile acestia primesc instructiuni referitoare la prepararea si degustarea whisky-ului de calitate. Festivitatea de “absolvire” consta in crearea unei mostre de whisky propriu, care este apoi inregistrata si pastrata in depozitele distileriei pana cand aceasta se matureaza suficient pentru a fi imbuteliata. Ulterior, participantii la curs sunt rasplatiti cu 9 litri din propria lor “recolta” de whisky. Si la urma urmei, de ce sa te opresti din invatat cand vine vacanta? Lancezitul pe sezlong poate fi amuzant in primele doua zile libere, dar ce te faci dupa ce te-ai plictisit de rasfoit reviste si baut cocteiluri cu umbreluta? Turismul de aventura, care a captivat imaginatia americanilor cu cativa ani in urma, face loc astazi “turismului de invatare”, care a inceput sa prinda tot mai bine de cand acestia si-au dat seama ca isi pot folosi mai bine timpul liber relaxandu-se si invatand in acelasi timp. De exemplu, Equitours ofera turistilor sansa de a strabate Statele Unite sau Europa continentala intr-un tur calare, gandit pentru novicii in ale calariei, care invata cu aceasta ocazie toate secretele acestui nobil sport.
Insa cand vine vorba despre implicare emotionala in procesul de cumparare, putine produse sunt mai apropiate de sufletul cumparatorilor decat verighetele. Pana de curand insa deciziile legate de achizitionarea acestora erau mai mult sau mai putin limitate. Sa fie groase sau subtiri? De aur sau platina? Cumparate din magazin sau realizate pe comanda? New York Wedding Ring crede ca ii poate implica mai mult pe tinerii insuratei in acest moment (de sperat!) unic in viata si de aceea organizeaza workshop-uri de una sau doua zile in cadrul carora cuplurile isi pot face designul verighetelor pe care apoi le pot confectiona singuri. Un bijutier profesionist ii asista si ii indruma la fiecare pas, iar pana la sfarsitul zilei viitorii-miri se pot mandri nu numai cu un set de verighete high-end personalizate pana in cele mai mici detalii, dar si cu o experienta pe care nu o vor uita niciodata. Asta in schimbul a 1.075 de dolari, cat costa realizarea unui set de 2 verighete simple din palladium intr-o singura zi de workshop. Designurile mai elaborate de obicei necesita si o a doua zi de workshop care mai costa inca 850 de dolari. Succesul si interesul de care s-a bucurat initiativa New York Wedding Ring i-a facut pe fondatori sa deschida un studio similar si in San Francisco, iar planurile de extindere vizeaza acum intreaga America.
Hai sa te invat!
Concept store-ul a avut perioada sa de glorie in care a fost considerat o “experienta moderna de shopping, mereu in miscare si mereu inovatoare”. Asta bineinteles, pana cand am inceput sa ne obisnuim cu ele, iar conceptele inovatoare au inceput sa devina previzibile. Cine sa fie urmasul concept store-ului pe linie de descendenta a inovativitatii? Skills store-ul, bineinteles!
Primii promotori ai acestui nou concept, de spatiu de retail in cadrul caruia oamenii pot invata mereu ceva nou, interesant si util, au inteles ca cea mai indicata metoda de a-si extinde cota de piata si de a-si racola noi clienti este sa-i invete din secretele lor. Iar consumatorii se dovedesc a fi cat se poate de receptivi la aceasta initiativa. Dovada stau cei 67.000 de studenti care participa in fiecare an la cursurile organizate de Viking Cooking School.
Materiile studiate includ: Elemente esentiale ale artei culinare, Aluaturi si deserturi, Gatitul inteligent, Organizarea petrecerilor sau Bucataria amuzanta. Pe langa antreurile si bauturile din partea casei oferite la inceputul cursului si cina compusa din trei feluri de mancare de la sfarsitul acestuia, studentii primesc sfaturile unor bucatari de renume, un set de retete secrete, dar mai ales discounturi semnificative la produsele si mobilierul pentru bucatarie. Asta deoarece adevaratul business al Viking este de fapt comercializarea bucatariilor upscale. Iar managerii Viking au inteles ca daca vrei ca mai multi oameni sa investeasca considerabil in bucatarie, considerata astazi de tot multi o camera inutila si desueta, trebuie sa-i inveti mai intai sa o foloseasca.
Nici cand vine vorba de muzica nu poti sa spui ca nu este mereu cate ceva de invatat. Skills store-ul brazilian InnHype dedicat muzicii electronice este amplasat intr-un mall din Rio de Janeiro.
InnHype ofera cursuri speciale pentru DJ-ii aspiranti si le pune la dispozitie studiouri echipate complet pentru ca acestia sa-si exerseze abilitatile muzicale, iar la iesire le vinde vinyluri rare pentru colectia lor.
Home Depot a intrat si el in hora didactica cu seria de workshop-uri Do-It_Herself, care le invata pe femei cum sa duca la bun sfarsit cele mai variate proiecte de renovare si decorare a propriilor case. Workshop-urile sunt gratuite si sunt organizate la fiecare trei luni in fiecare magazin Home Depot, iar clientele au ocazia sa invete intr-o singura seara de la specialistii angajati de lantul de magazine aproape orice, de la montarea gresiei la schimbarea prizelor. De la debutul programului in anul 2003, mai bine de 200.000 de cliente ale lantului de magazine Home Depot au participat la aceste cursuri.
Printre ultimii inscrisi in acest curent se numara si Virgin Atlantic Airways, o companie mereu pregatita sa incerce ceva nou.
La inceputul anului trecut linia aeriana a inceput programul BlackBerry Clinics care ofera pasagerilor din clasa business consultatii tete-a-tete cu specialistii BlackBerry in clubhouse-ul companiei de pe aeroportul Heathrow.
Pasagerii primesc astfel informatii pretioase si sfaturi referitoare la maximizarea eficientei utilizarii BlackBerry-ului si raspunsuri la intrebarile lor. BlackBerry Clinic nu este insa singurul program de dezvoltare a skills-urilor clientilor Virgin Airways, acesta facand parte dintr-o serie intreaga de cursuri pe teme specifice: de la “Personal Styling Service” la “The Mind Gym” si la “Sunglasses Styling Clinic”, astfel ca cei care zboara cu Virgin se imbarca in avion mereu cu un surplus de cunostinte utile.
Spre deosebire de cuvinte, cifrele sunt inselatoare. Au prostul obicei de a se juca de-a v-ati ascunselea cand nu suntem atenti si sa se reaseze in alta ordine in mintea noastra in cele mai proaste momente. Ca de exemplu in fata ATM-ului, atunci cand PIN-ul cardului bancar devine o amintire chiar mai vaga decat prima poezie invatata la scoala. Asta ca sa nu vorbim despre mult prea lentul proces de invatare a propriului numar de telefon mobil… Care este acum doar un vis urat pentru fericitul proprietar al numarului de telefon 666.66.66, devenit in mod oficial cel mai scump numar de telefon din lume, achizitionat la licitatie – unde altundeva? – in Orientul Mijlociu pentru considerabila suma de 2, 75 milioane de dolari.
Alo, centrala?
Atunci cand numerele de telefon au fost inventate pentru prima oara, acestea erau foarte scurte, neavand mai mult de 2 sau 3 cifre, combinatiile rezultate fiind suficiente pentru a acoperi numarul abonatilor la serviciile telefonice din acele vremuri de inceput ale telecomunicatiilor. Pe masura ce sistemele telefonice au inceput sa creasca in dimensiuni astfel incat sa reuseasca sa cuprinda intreaga lume, numerele de telefon au inceput sa creasca si ele in lungime si complexitate, incepand apoi sa deserveasca si alte aparate, precum faxuri si computere.
Insa complexitatea acestora dauneaza grav memoriei si astfel, ca toate resursele limitate, numerele usor de memorat au devenit adevarate bunuri de patrimoniu, in special pentru companiile mari din industria serviciilor care isi doresc sa fie cat mai “abordabile” pentru clientii lor. Duse sunt insa vremurile de aur in care numerele de telefon bune erau oferite gratis. Astazi, pentru a avea un numar de telefon usor de memorat trebuie sa faci rezervari din timp, sa lupti, sa negociezi sau chiar sa participi la licitatii.
In Qatar, de exemplu, cea mai mare companie de telefonie mobila, Qtel, stie exact cat valoreaza cel mai pretios numar de telefon pe care il poseda: 10 milioane de riyali. Adica 2, 75 milioane de dolari, suma pentru care castigatorul licitatiei organizate de compania de telefonie in luna mai a anului trecut in capitala Qatar-ului si-a adjudecat controversatul numar de telefon compus dintr-o serie de 7 cifre de sase. Pretul de pornire al licitatiei a fost de 1 milion de riyali (275.000 de dolari), insa in scurt timp sase dintre cei opt aspiranti la titlul de proprietar al neobisnuitului numarului de telefon s-au retras din cursa, lupta continuand intre doar doi dintre participantii la licitatie. Waleed al-Sayyed, executive officer al Qatar Telecommunications Company (Q-TEL), organizatorul licitatiei, a declarat reporterilor ca cele 10 milioane riyali (2,75 milioane de dolari) stransi in urma licitatiei au fost donati unei cauze caritabile, fiind oferiti Fundatiei de Servicii Medicale Hamad pentru a finanta construirea unor clinici si spitale in zonele izolate ale tarii, iar banii stransi din taxa de participare la licitatie, platita de cei 8 licitatori, in valoare de 3.000 de riyali (825 de dolari), a fost donata unor organizatii de caritate locale. Chiar daca vesticii privesc cu rezerva cifra sase, considerand-o numarul imperfect avand in vedere implicatiile sale religioase, se pare ca nu acesta este consensul si in Qatar, acolo unde pronuntarea cifrei 6 este similara cu pronuntarea cuvantului “ellah” care inseamna Dumnezeu.
Qtel nu este de altfel nici prima companie premium de telecomunicatii din lume care a organizat o asemenea licitatie, iar dupa succesul inregistrat de aceasta, cu siguranta nici ultima. Recordul anterior a fost detinut de compania aeriana chineza Sichuan, care a platit guvernului Chinei 2,33 milioane de yuani, adica echivalentul a 500.000 de dolari, pentru numarul de telefon 888-8888 pe care l-a alocat apoi unei linii telefonice disponibile non-stop clientilor companiei. “Toti angajatii companiei sunt de parere ca achizitionarea acestui numar de telefon a meritat fiecare ban din pretul platit”, a declarat la scurt timp dupa licitatie Xing Bing, purtatorul de cuvant al liniei aeriene, facand referire la usurinta memorarii numarului de catre clienti, dar si la superstitia chinezilor carora le va face placere sa foloseasca acest numar de telefon, deoarece cuvantul cantonez care inseamna “bogat” este foarte similar cu cel care inseamna “opt”. Cu toate acestea, se pare ca nu numai clientilor liniei aeriene le-a facut placere sa formeze numarul norocos, deoarece oficialii companiei s-au plans de numarul mare de apeluri gresite si de glumele la telefon pe care copiii le fac in permanenta, tinand linia blocata.
Depinde de prefix
Schimbati prefixul, de la cel al Chinei la cel al SUA, si veti nimeri nu la Sichuan Airlines, ci la co-fondatorul Apple Computers, Steve Wozniak. Nu se stie exact cat a platit excentricul milionar pentru numarul de telefon 888-8888, avand in vedere ca in Statele Unite nu s-a organizat inca vreo asemenea licitatie, insa se stie ca “Woz” a asteptat foarte mult timp sa intre in posesia acestui numar de telefon, pe care il considera “triumful sau filonumeric”. Dupa ce s-a retras din Apple, Woz a inceput sa colectioneze numere de telefon, iar scopul sau declarat era acela de a-si “incununa” colectia cu unul in care sa repete aceeasi cifra, insa spre nenorocul sau o perioada indelungata in Silicon Valley, unde acesta locuia, nu existau prefixe cu trei cifre identice, astfel incat Woz a trebui sa se multumeasca sa stranga numere precum 221-1111.
Cand, intr-o zi a aflat intamplator ca prefixul 888 urma sa fie introdus in Silicon Valley, Woz deja se pregatea pentru noul sau numar de telefon, pe care l-a obtinut dupa mai multe luni de asteptari si strategii. Insa, dupa cum au descoperit si “tizii sai telefonici” de la Sichuan Airlines, numarul s-a dovedit a fi inutilizabil, acesta primind mai bine de 100 de apeluri gresite pe zi.
La 35 de ani, Jan Pricop este directorul general adjunct al societatii de administrare a investitiilor KD Investments, compania care a adus investitorilor un castig de 30% in 2007.
Omul de afaceri a mizat pe actiunile BRD, Rompetrol Well Service si Artrom Slatina, mai mult decat pe SIF-uri, si in cele din urma a castigat pariul: principalul fond pe care il administreaza, KD Maximus, a surclasat randamentul de 24% al SIF-urilor si a fost unul dintre putinele fonduri care au depasit cresterea indicelui BET, de 22%.
Mai mult, cand linia a fost trasa, castigul inregistrat de fondul administrat de Jan Pricop insemna de patru ori mai mult decat dobanda medie la depozitele bancare.
KD Maximus a avut la sfarsitul anului 2007 peste 900 de investitori si active de 12 milioane de euro. Asta in contextul in care piata romaneasca de capital se afla inca in dezvoltare, iar valoarea totala a activelor existente se ridica la 300 de milioane de euro. Pe pietele occidentale, insa, activele fondurilor mutuale sunt de ordinul sutelor de miliarde de euro. Pentru Pricop, tentatia pietei de capital a venit de la chioscul de ziare. A cumparat un supliment legislativ referitor la acest domeniu si si-a dat seama cam cat se poate castiga din comisioanele de tranzactionare pe Bursa.
Prin urmare, in 1997 si-a inceput cariera, ca agent de Bursa, si in urmatorii zece ani si-a continuat propriul traiect pana a ajuns in topul pietei.
KD Maximus a intrecut, prin randamentul obtinut, liderul din ultimii doi ani, fondul Omninvest administrat de SIRA. Astfel, topul celor mai rentabile fonduri mutuale in 2007 a fost format din KD Maximus (30%), Omninvest (24,8%) si BT Maxim (24,7%). Cresterea repurtata de Pricop se datoreaza structurarii portofoliului de actiuni si reorientarii de la SIF-uri la actiunile BRD, Rompetrol Well Services si TMK-Artrom Slatina.
Anul acesta, se pare ca randamentele vor veni din sectoarele industriale in crestere, ca industria aluminiului, constructiile de nave, industria metalifera sau a extragerii hidrocarburilor. Cat priveste Bursa, Pricop este pregatit sa mizeze pe Alro Slatina, Santierul Naval Orsova, Mechtel Targoviste si Uztel Ploiesti.
Din chirias, cel mai indatorat om din Romania, Dan Sucu, devine proprietar. Ii vine in ajutor proaspatul sau coleg de echipa, cu care lanseaza un business in imobiliare, in conditiile in care nu trece aproape nicio zi fara sa se anunte un nou proiect. Asocierea celor doi Dani va da nastere unui complex comercial la Ploiesti, in care Mobexpert si Media Galaxy vor fi pe teren propriu.
Complexul, aflat inca in faza de schite, va avea o suprafata inchiriabila de 15.000 – 18.000 de metri patrati si se va intinde pe un teren de cinci hectare din apropierea Carrefour Ploiesti. Mai mult, centrul comercial va fi conectat de hipermarketul francez.
Compania nou infiintata care va administra proiectul este impartita in mod egal intre cei doi antreprenori. Investitia a fost evaluata la 20 de milioane de euro, echivalentul constructiei si al valorii terenului, achizitionat cu doi ani in urma.
Amfitrionii noului spatiu comercial vor fi magazinele-emblema ale celor doi fondatori, respectiv Mobexpert si Media Galaxy. Pe langa acestea, un numar de alte spatii comerciale mai mici vor fi oferite spre inchiriere.
Ostahie nu este primul antreprenor roman din domeniul electrocasnicelor care a fost atras de imobiliare. Cu un an in urma, fondatorii Domo, Lorand Szarvadi si Ferenc Hegedus, au devenit proprietarii hotelului Best Western Balvanyos din Covasna, iar recent au initiat un proiect rezidential de amploare in partea de nord-vest a Capitalei.
Cat despre tranzactia celor doi Dani, este greu de spus daca e doar un alt pas in directia boom-ului imobiliar sau, dimpotriva, primul menit sa nasca un alt trend: acela in care marii retaileri devin dezvoltatorii complexelor comerciale in care activeaza.
Se spune ca exista IPO-uri bune si IPO-uri si mai bune. Dar cea mai rara categorie este cea a IPO-urilor care infierbanta piata. O data la cativa ani, o companie se listeaza pe Bursa intr-o avalansa de titluri de prima pagina, de estimari si de subscrieri record.
Succesul inregistrat da nastere unui val de alte subscrieri si unei generatii noi de investitori pe Bursa, cum s-a si intamplat in cazul Intel in ’71, Apple in ’80 sau Google in 2004. Dar cea mai importanta imagine care se naste sub lumina reflectoarelor este a brokerului care a intermediat listarea.
O serie de intrebari trebuie ridicate inainte de decizia de listare: Este personalul pregatit sa faca fata conditiilor impuse? Care vor fi costurile listarii? Ce reglementari vor trebui respectate post-IPO? Dar inainte de toate, un lucru care trebuie luat in considerare in decizia de listare este personalitatea emitentului. Criteriul apare bizar, in conditiile in care un IPO este un proces mai degraba tehnic, iar abordarea soft nu pare sa isi gaseasca locul in discutie. Dar unii oameni sunt extrem de discreti si prefera sa isi tina afacerile departe de ochii lumii.
Pe langa posibilitati sporite de finantare, un IPO inseamna expunere. Practic, toata lumea are acces la informatii legate de businessul respectiv – salariile anuale, conflictele de interese, detalii despre membrii consiliului de administratie. De la investitori si pana la vecini, oricine poate intra in posesia acestor informatii. Nu degeaba spunem ca o companie listata la Bursa devine publica.
Bursa din Bucuresti a avut parte, anul trecut, de un astfel de IPO care a zguduit piata. Listarea Transgaz a fost un record istoric prin prisma numarului de subscriitori, 12.000, a fondurilor atrase -1,8 miliarde de euro si a gradului de suprasubscriere, de 27 de ori – suficient pentru a da un impuls altor companii romanesti sa vina pe Bursa. Intermediarul listarii, banca de investitii Raiffeisen Capital & Investment ocupa acum locul doi in topul brokerilor din Romania, dupa KBC Securities, iar meritele sunt atribuite listarii din decembrie 2007.
Dana Ionescu, presedintele RC&I, este vazuta acum drept unul dintre cei mai competenti brokeri din tara noastra, dar putini stiu ca este un om care prefera sa stea departe de lumina reflectoarelor. Sedintele foto pentru coperta au fost primele de acest gen la care a luat parte. Ea insasi a recunoscut ca “am prins-o intr-o pasa buna” cand a acceptat sa ne ofere un interviu pentru cover story-ul acestui numar. Asa am putut afla cum e sa muncesti 14 ore pe zi si sa ai timp si de sport, plimbari in parc, roller-skating sau rafting. Sau cum este sa fii singura femeie din boardul Bursei de Valori Bucuresti.
Tot in aceasta editie a revistei Target, cititi despre managerul de 29 de ani al unui business cu o traditie de doua milenii. Cosmin Popescu, administratorul produacatorului de vin Murfatlar, ne imbata cu cifre, in timp ce ne dezvaluie cam cati struguri incap intr-o sticla de vin.
La capatul firului, aflati informatii de culise din cariera pe fast-forward a avocatului de business Catalin Dima. La 30 de ani, Dima ocupa de cinci ani functia de director al departamentului juridic la Romtelecom. Dupa perioada in care, asa cum au zis reprezentantii companiei, Romtelecom a fost ca un elefant care invata sa danseze pe o scena noua, Dima este pregatit acum sa iasa in public cu propria companie pe piata avocaturii de business. Dar va face acest pas?
Daca ar fi o intrebare pe care mi-ar placea sa o adresez tuturor oamenilor de afaceri pe care avem ocazia sa ii intervievam, aceasta ar fi “Cand ati simtit ca sunteti o persoana de succes?”. La urma urmei, singurul lucru mai dificil decat sa obtii un succes, este sa afli CE inseamna acesta pentru tine.
Va invit, asadar, sa descoperiti printre randurile din acest numar propriul raspuns la intrebare.
Chiar in acelasi moment, in Statele Unite, un anume Karosky, banuit de acte de pedofilie, a evadat dintr-un centru de reabilitare destinat preotilor catolici. Exista oare vreun raport intre cele evenimente? Lamurirea acestei probleme va cadea in sarcina unei tinere criminaliste, Paola Dicanti, specializata in ucigasi in serie. Ea va intelege, la scurta vreme dupa demararea anchetei, ca cei care atatau luptele pentru putere la Vatican ii vor pune numeroase bete in roate.
Juan Gomez-Jurado, "Spionul lui Dumnezeu", Editura Tritonic, Bucuresti, 2007