BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Anchete la 40 de grade

    Primul sau roman este erotic si dateaza din 1959, dar a fost sters din bibliografia oficiala a autorului, care prefera sa lase sa se creada ca si-a inceput activitatea literara in 1962, cu un roman unde il arunca pe scena thriller & mystery pe Evan Michael Tanner, un spion ciudat, care nu doarme niciodata, din pricina faptului ca a incasat schijele unui obuz in timpul razboiului din Coreea.

    Personajul a revenit de multe ori in romanele lui Block, ultima oara in 1997, in „Tanner on Ice”. Un alt personaj recurent, cu o uriasa priza la public, este detectivul particular Matthew Scudder, erou al romanului pe care vi-l prezentam. Alcoolic de prima mana si investigator atins de geniale inspiratii de moment, Scudder a trait pret de vreo sase romane si de cativa munti de lazi de whisky.

    Lawrence Block, „Cand sfanta crasma se inchide”, Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2007

  • Viata si literatura

    Crescut in Germania postbelica de catre mama sa, isi petrece vara la bunicii elvetieni, corectori pentru o colectie de romane populare. Intr-o buna zi, Peter incepe sa citeasca un teanc de spalturi si descopera, fascinat, povestea unui neamt prizonier de razboi in Rusia, care izbuteste sa evadeze si sa se intoarca acasa.

    Aici insa afla ca sotia sa il parasise.

    Anumite detalii din aceasta istorie trista ii dau lui Peter senzatia ca nu se afla in fata unui roman, ci a unei intamplari adevarate, iar acest lucru incepe sa-l obsedeze. Mult mai tarziu, devenit jurist, va incepe o ancheta si va descoperi ca barbatul din poveste este insusi tatal sau.

    Bernhard Schlink, „Intoarcerea acasa”, Editura Polirom, Iasi, 2008

  • Cum sa fii singur pe piata ta

    Studiind evolutia a circa 150 de companii, pe spatiul unui intreg secol, cei doi autori au identificat un model strategic de crestere intr-un mediu concurential saturat, in care produsele seamana din ce in ce mai mult si unde razboiul preturilor face ravagii.

    Pentru a iesi din "oceanul rosu" al concurentei, compania face un salt valoric ce va da nastere unui spatiu de piata in intregime nou, un „ocean albastru”.

    Apple, Swatch, eBay sau The Body Shop au reusit pentru ca au stiut sa creeze o cerere de piata cu totul noua. Majoritatea „oceanelor albastre” nu s-au nascut insa dintr-un avantaj competitional si nici dintr-o inovatie radicala, ci din unirea a doua directii pe care teoria le declara incompatibile: o diferentiere puternica (produs original, daca nu chiar unic) si un bun raport calitate/pret.

    Exemplul cel mai pregnant pe care s-au bazat autorii a fost cel al faimosului Cirque du Soleil, o afacere de divertisment canadiana. Creatorii ei au luat ceea ce era mai bun din aria circului traditional (clovnii) si din teatru (regia), aducand spectacolul in zona de interes a adultilor, nu a copiilor.

    Ceea ce a facut remarcabil succesul Cirque du Soleil, unul dintre cele mai bine vandute produse de export canadiene, este ca nu a fost realizat intr-un domeniu atractiv, ci mai degraba intr-unul aflat in declin, caruia analiza strategica traditionala nu-i dadea sanse de dezvoltare.

    Semnificativ pentru acest proiect este ca nu a luat audienta celorlalte circuri care, istoric vorbind, erau destinate copiilor, ci a creat un nou spatiu de piata, cu un nou grup de clienti – adultii -, pregatit sa plateasca mai mult pentru o experienta noua de divertisment.

    W. Chan Kim, Renée Mauborgne, „Strategia oceanului albastru”, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2007

  • Cele mai frumoase patinoare

    La inceputul iernii, la Sankt-Petersburg s-a inaugurat cel mai mare patinoar in aer liber din Europa, de doua ori mai mare decat cel din Piata Rosie din Moscova. Sankt Petersburg este doar cel mai nou nume de pe lista oraselor cu patinoar demn de mentionat in brosurile turistice ori chiar in Cartea Recordurilor.

    Pentru ca in marile orase din Europa sau America, fie ca te ajungi intr-o piata faimoasa sau intr-o piateta mai laturalnica, in perioada decembrie-martie este imposibil sa nu iti iasa in cale un patinoar.

    Fiecare dintre aceste locuri, oriunde s-ar afla si oricare ar fi dimensiunea lor, respecta o reteta trasa parca la indigo. Astfel, sunt intotdeauna inconjurate de cabane ce vand vin fiert, covrigi sau diferite delicatese specifice zonei, sunt promovate prin concerte sau evenimente la care participa artisti celebri si, de cele mai multe ori, sunt deschise mult dincolo de sezonul de Craciun, uneori chiar si pana la mijlocul lunii martie, ca un pretext pentru ca spiritul sarbatorilor sa mai dainuie cateva luni.

    Cel mai mare patinoar din Europa, cel din Sankt Petersburg, are 5.000 de metri patrati si a fost construit in piata istorica a orasului. Intr-o tara unde patinajul este la loc de cinste, patinoarul a fost inaugurat de vedete ale sportului, precum echipa nationala a Rusiei la patinaj, campionul olimpic Alexei Iagudin, perechea Alexei Tihonov si Maria Petrova, precum si staruri ale unui spectacol de televiziune popular din Rusia, „Ice Age”.

    „Imi place foarte mult sa patinez aici, imi plac privelistea si aerul curat. Cred ca patinoarul va creste si mai mult popularitatea acestui sport si va atrage foarte multi turisti”, spune Ekaterina Romanova, o studenta de 22 de ani. Patinoarul, care urmeaza sa se inchida la 9 martie, este vizitat in fiecare zi in medie de 5.000 de oameni.

    Constructia a fost organizata de Comitetul pentru sport al primariei si de omul de afaceri Mihail Kusnirovici, presedintele companiei Bosco di Cilieg, unul din cei mai importanti distribuitori de bunuri de lux si operatori de magazine exclusiviste din Rusia. Biletul de intrare costa intre 200 (5 euro) si 300 de ruble (8 euro), iar patinele se inchiriaza cu 200 de ruble (5 euro).

    Ciudad de Mexico    , un oras cu 20 de milioane de locuitori, se lauda cu un alt patinoar imens (3.200 de metri patrati). Patinoarul din piata centrala (Zocalo) are 74 de kilometri de tevi pentru a putea mentine gheata si atrage aproape 12.000 de amatori pe zi. Proiectul de 1,5 milioane de dolari a fost finantat de oamenii de afaceri locali.

    Patinoarul este inconjurat de turnuri in forma de lumanari, iar spectacolul este cu atat mai neobisnuit cu cat temperatura in capitala Mexicului este de 25 de grade Celsius. Pentru a crea iluzia de evadare dintr-o capitala aglomerata si poluata, in boxele imense care inconjuara patinoarul se aud acorduri de balade.

    Desi Sankt Petersburg si Ciudad de Mexico detin recordul in materie de dimensiune a patinoarelor, capitalele europene precum Viena, Londra sau Paris au deja o traditie in acest domeniu.

    Patinoarul din fata primariei din Viena se organizeaza deja de 13 ani, cu doua suprafete mari de gheata (una in fata Primariei si cealalta pe Ring) care sunt legate intre ele printr-o pista lunga de 400 de metri. Exista, de asemenea, piste suplimentare pentru patinatorii avansati si pentru curling, iar de jur imprejur sunt standuri cu vin fiert, punci sau carnati vienezi.

    Municipalitatea Vienei a investit in patinoarul cunoscut sub numele de "Eistraum" ("Vis pe gheata") in jur de 400.000 de euro, iar patinoarul este vizitat anual de 400.000 pana la 450.000 de persoane.

    Londra se lauda, la randul sau, cu circa 10 patinoare; amatorii pot patina in fata palatelor regale (Hampton Court sau Sandringham), in apropierea serelor cu plante (Kew Gardens), in fata catedralelor (Winchester) sau dupa ce au vizitat o expozitie de dinozauri (Muzeul de Istorie Naturala).

    De altfel, patinoarul din fata Muzeului de Istorie Naturala este unul dintre cele mai populare, mai ales ca aici au venit sa se dea pe gheata si de vedete precum Orlando Bloom, Elle McPherson, Geri Halliwell, Victoria Beckham, José Mourinho sau Jonathan Ross. Taxa de intrare este de 12,50 lire sterline pentru adulti si include si pretul inchirierii patinelor.

    Parisul are si el o traditie de peste 10 ani in materie de patinoare. Cel din fata primariei din Paris, cu 1.250 de metri patrati, atrage aproximativ 3.000 de patinatori in fiecare zi.

    Dincolo de spectacolul pe gheata si de amenajarea impresionanta, un patinoar in fata unui palat din Londra sau a Ermitajului este o afacere buna – sau, dupa caz, o afacere de imagine pentru primarie. In aceste conditii, nu mira ca unele dintre aceste locuri de distractii au starnit controverse aprinse. La Sankt Petersburg a inceput o adevarata disputa legata de amplasarea patinoarului in piata istorica.

    Organizatorii sustin ca locul nu face decat sa atraga turisti, in timp ce contestatarii se tem pentru imaginea orasului si pentru siguranta cladirilor din jur. „Cred ca suntem in fata unei campanii publicitare vulgare, care insulta orasul. Deschiderea patinoarului este un eveniment trist, pentru ca dovedeste inca o data ca Sankt Petersburg si-a pierdut din aura de capitala culturala”, sustine Mihail Piotrovski, directorul muzeului Ermitaj.

    Si in Ciudad de Mexico, deschiderea patinoarului a starnit scandal. Primarul Marcelo Ebrard a fost acuzat ca ar cheltui bani publici pentru a castiga voturi din partea populatiei sarace a orasului, mai ales ca accesul este liber. Adversarii primarului sustin ca patinoarul, ca si alte proiecte asemanatoare, sunt doar un camuflaj pentru lipsa de activitate politica a edilului.

  • Versetele angelice ale lui Rushdie

    Rushdie s-a nascut la Bombay si traieste actualmente la New York, dupa o prelunga sedere in Marea Britanie, a doua lui patrie spirituala. Un du-te vino intre culturi care a facut ca povestile pentru copii – dar si pentru adultii cu inima tanara – sa constituie punctul de intalnire al celor doua personalitati ale scriitorului – pe-o de parte musulmanul leganat de nesfarsitele povestiri ale Seherezadei, de cealalta, scriitorul englez impatimit de legendarele povesti scornite de matematicianul Lewis Carroll.

    „Harun…”, aceasta fabula despre povesti si despre conditia povestitorului (piesa literara pe care Stephen King o califica drept „dovada vie a unui adevarat geniu literar”) a fost scrisa de Rushdie nu ca un exercitiu de stil sau ca o eliberare dupa truda la „Versetele satanice” din 1998, ci ca sa fie oferita in dar fiului sau. Si nu oricand, ci imediat ce el, Salman, a fost condamnat la moarte prin celebra fatwa iraniana.

    Morala fabulei: „Harun si Marea…”, o poveste comica, atinge de fapt probleme cum ar fi libertatea de expresie vs. cenzura, victoria sentimentelor vs. calculele politice, domnia justitiei si a ratiunii vs. fanatism.

    Ne aflam in tara Alifbay, un oras trist, cel mai trist din toate, „asa de devastator de trist, ca isi uitase propriul nume. Era asezat pe tarmul unei mari indurerate, plina de pesti posaci, atat de amarati la gust, incat cei care ii mancau incepeau sa ragaie de melancolie”. Aici traieste Rasid Khalifa, a carui veselie vestita provenea din faptul ca era o nesecata sursa de povesti si chiar traia de pe urma lor.

    Tristetea ca a fost parasit de sotie il face insa pe Rashid sa-si piarda sirul vorbelor si sa nu mai poata nascoci povesti. Fiul sau, Harun, isi da seama ca viata fara povesti nu poate si merita sa fie traita. Asa ca, suit pe dosul unei Pupeze, pasarea magica prin excelenta, micul Harun are ambitia sa ajunga in locul fermecat unde se afla izvorul viu al tuturor povestilor.

    Aceasta pledoarie pentru libertatea de expresie a cunoscut si o versiune dramatizata, care s-a bucurat de mult succes in SUA.

    Salman Rushdie, „Harun si marea de povesti”, Editura Polirom, Iasi, 2008

  • Trupa de elita de la Berlin

    A inceput ca un cosmar: cu trei luni inainte de lansarea filmului in cinematografe, cineva fura un DVD din biroul lui José Padilha si-l distribuie in nenumarate copii pe piata neagra. Rezultatele par la prima vedere dezastruoase: in doar trei luni, 11 milioane de brazilieni vad filmul, ceea ce nu impiedica “Tropa de elite” sa ajunga in topul celor mai profitabile titluri ale anului in America de Sud. Dar de aici la Ursul de Aur calea este lunga si anevoioasa.

    A castigat “Tropa de elite” pentru ca, pe langa priza la public, este si un film politic? Mai mult ca sigur. Berlinul este vestit pentru traditia sa politica, al carei rezultat este o lunga lista de filme premiate datorita mesajelor anti-razboi sau denuntului abuzurilor facute de autoritati (vezi si interesantul “Bloody Sunday”). Iar “Tropa de elite” tocmai acest lucru il face: denunta coruptia, abuzurile si practicile violente nejustificate ale politiei din Rio de Janeiro.

    Regizorul José Padilha a fost la fel de uimit ca si jurnalistii cand a primit premiul. “Faptul ca un juriu condus de Costa-Gavras iti acorda un asemenea premiu este uimitor. Ma bucur ca Ursul va face cat mai multi oameni sa intre in sala de cinema pentru ‘Tropa de Elite”, a zis Padilha la conferinta de presa a filmului, unde a prezentat pe larg presiunile facute de politie pentru ca acesta sa nu ajunga in cinematografe.

    Dar premiul lui Padilha, precum si cele ale mexicanului Fernando Eimbcke (trofeu pentru “Lake Tahoe”) si americanilor Paul Thomas Anderson (“There Will Be Blood”) si Errol Morris (Marele Premiu al Juriului pentru “Standard Operating Procedure”) au facut ca din intreaga lista de castigatori numai unul sa vina din Europa. Este vorba de Sally Hawkins, protagonista din comedia “Happy-Go-Lucky”, categoric cel mai proaspat si apreciat de public din intreg festivalul.

    Dar pe langa secvente cu coruptie si violenta, Berlinul a avut mult mai multe de oferit anul acesta, inclusiv ocazia de a-i zari pe cei de la The Rolling Stones sau pe Madonna. Consistenta prezenta muzicala la Berlin l-a facut pe directorul festivalului, Dieter Kosslick, sa rezume cumva aceasta a 58-a editie: “the groove was good, and Berlin this year was not cold but cool” (“ritmul a fost bun, iar Berlinul anul acesta n-a fost rece, ci racoros (dar si )”.

    Dupa ce anul trecut Jennifer Lopez venea pentru a-si promova plictisitorul “Bordertown”, anul acesta Madonna a venit in calitate de regizoare debutanta cu filmul ei “Filth and Wisdom”. Acesta nu a incantat criticii, dar coada jurnalistilor care se inghesuiau sa intre la conferinta de presa se pare ca nu are egal in intreaga istorie a festivalului.

    Foarte emotionata, Madonna uita intrebarile si stralucea toata la complimentele presei, pe care le respingea cu toate acestea cu “modestie”. Categoric cel mai intens moment de la Berlin 2008, venirea Madonnei a iscat si o multime de dezbateri cu privire la obiceiul festivalului de-a invita staruri numai pentru a atrage atentia lumii intregi, in detrimentul unei competitii cu filme selectionate atent.

    Un alt punct de atractie au fost Eric Bana, Natalie Portman si Scarlett Johansson, care si-au prezentat in premiera mondiala “The Other Boleyn Girl”, in regia debutantului Justin Chadwick. Inclus in programul penultimei zile, filmul era asteptat cu sufletul la gura de jurnalistii doritori sa rupa ritmul lent (si adesea deprimant) al filmelor din competitie.

    Ecranizare a bestseller-ului istoric al lui Philippa Gregory, despre Anne Boleyn, regina condamnata la moarte prin decapitare de catre sotul ei, Henric al VIII-lea, “The Other Boleyn Girl” a reusit sa imbine potrivit spectaculosul si drama pentru a atrage atentia tuturor.

    Programat sa apara in Romania la sfarsitul lui iunie, filmul i-a incantat pe jurnalisti, care s-au grabit sa le puna o multime de intrebari lui Bana, Portman si Johansson. Acestia au fost deranjati de insinuarile cum ca Portman si Johansson nu s-au impacat deloc la filmari, ceea ce l-a facut pe Eric Bana sa exclame ca “poate nu va vine sa credeti, dar actorii chiar se iubesc. Avem o slujba atat de nebuneasca, suntem atat de vulnerabili in fata camerei, incat nu poate fi altfel. Fetele s-au impacat de minune”, a asigurat el jurnalistii.

    O izbucnire asemanatoare a avut Penelope Cruz la conferinta de presa a filmului din competitie “Elegy”, tot o ecranizare, dar de aceasta data dupa Philip Roth. Rugata sa comenteze o mai veche declaratie aparuta in presa (despre problemele pe care le-a avut in cariera din cauza fizicului ei ireprosabil), Cruz a strigat ca ea nu a zis niciodata asa ceva. Nici nu mai stim ce sa mai credem pentru ca, oricum, actrita este atat de frumoasa, incat trebuie sa te chinui ca sa fii atent la ce spune.

    Cu doar cateva filme bune in competitie (nu am amintit de “Lake Tahoe”, “Zou You”/”In Love We Trust”, “Cherry Blossoms – Hanami”, “Il y a longtemps que je t’aime”), Berlin 2008 a dezamagit pe multi cu selectia nesatisfacatoare, dar a avut si momente extrem de bune. Nu putem spera decat ca la anul la festival va fi “hot” si nu doar “cool”.

    Cine sunt castigatorii festivalului de la Berlin

  • Matematica si magie

    Volumul de fata e o calatorie prin matematica, dar si prin natura si cultura, pornind de la realitate a benzii lui Möbius.

    „La prima vedere, e foarte simplu: iei o fasie de hartie si, dupa ce o rasucesti o data, lipesti capetele unul de altul. Dar, cand incepi sa cercetezi proprietatile obiectului obtinut, ca, desi fasia initiala are doua suprafete, cea rezultata are una singura”.

    Sub condeiul lui Pickover, acest obiect descoperit (sau inventat) de August Möbius pe la mijlocul secolului al XIX-lea pare sa faca parte din recuzita unui magician.

    Clifford A. Pickover, „Banda lui Möbius”, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

  • Urmatorul Umberto Eco?

    Desi si-a inceput activitatea literara la sfarsitul anilor 80, Manfredi a inceput sa fie cunoscut si apreciat (multi dintre fanii sai din Peninsula il aseamana cu Umberto Eco) de-abia dupa publicarea unei impresionante trilogii dedicate lui Alexandru cel Mare (1998), care se inspira din Plutarh, Plinius sau Demostene.

    „Oracolul”, cartea sa din 1990, tiparita acum de editura Allfa, ne plaseaza insa in contemporaneitate: ne aflam in Atena, in anul 1973, in timpul revoltelor studentesti din Piata Politehnicii. Cu putina vreme inainte de declansarea razmeritei, un eminent arheolog moare in conditii inexplicabile, dupa ce descoperise vasul de aur al miticului Tiresias, profetul antic.

    Ce legatura exista intre acest vas ritualic si seria de crime petrecute in Grecia acelor ani?

    Valerio Massimo Manfredi, „Oracolul”, Editura Allfa, Bucuresti, 2007

  • Unde mancam: Casa Gorjana

    Detalii pe www.timeoutbucuresti.ro

  • Unde mancam: Casa Latina

    Detalii pe www.timeoutbucuresti.ro