BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Lovitura de buget a Fox

    Cu Jim Carrey, Steve Carell, Carol Burnett, Seth Rogen si alte nume celebre pe generic, „Horton” (nume prescurtat in mai toate tarile din cauza problemelor de traducere) si-a acoperit bugetul in prima saptamana de la lansare, fiind unul dintre cele mai mari succese ale celor de la Fox Animations („Ice Age”/„Epoca de gheata”) si Blue Sky Studios.

    Ecranizare dupa cartea pentru copii cu acelasi nume a celebrului Dr. Seuss – Theodor Seuss Geisel, autor cu 16 titluri pe lista celor mai vandute carti pentru copii ale tuturor timpurilor -, „Horton Hears a Who” ne poarta in mirifica jungla din Nool, raiul lui Horton (Jim Carrey), un elefant cam visator si pierde-vara, caruia nu-i vine sa-si creada urechilor – imense, falfaitoare, cu utilizari multiple – cand de pe un minuscul fir de praf aude un strigat de ajutor.

    In ciuda vecinilor sai, convinsi ca simpaticul Horton si-a pierdut mintile, si a machiavelicei si despoticei doamne Cangur (Carol Burnett), Horton prinde firul de praf pe o papadie roz si promite sa-l puna la loc sigur. Si bine face, pentru ca pe fir traieste o intreaga natie de fiinte minuscule, locuitori ai orasului Whoville, administrat de amuzantul Primar (Steve Carell).

    Gaguri peste gaguri umplu calatoria eroica a lui Horton intru salvarea micilor sai prieteni, ceea ce transforma filmul celor de la Fox intr-un adevarat festin pentru mici si mari, cu precadere pentru cei mici. Dar si cei mari vor rade cu lacrimi la jocul de-a Dumnezeu al lui Horton si, chiar daca incercarile doamnei Cangur de a-l acuza pe Horton de anarhie nu sunt prea convingatoare, toti spectatorii vor aprecia stratagemele binevoitorului pachiderm si solutiile cel mai adesea nastrusnice in rafuielile cu doamna Cangur, periculosul condor Vlad (Will Arnett) sau „limitatele”, dar nu la capitolul forta si rautate, gorile Wickersham (Dan Fogler).

    Dar atuul cel mai de seama al filmului este fara doar si poate animatia. Daca „Finding Nemo” sau „Cars” faceau un mare pas inainte in lumea animatiei, acest eveniment putea fi corect judecat doar de specialistii din industrie, pentru ca spectatorii obisnuiti nu percepeau reflexiile in capota masinilor, de exemplu, care au dublat timpul de randare a imaginilor din „Cars” sau profunzimile oceanului din „Finding Nemo”. Blue Sky Studios transforma jungla Nool intr-un regat magic, care pulseaza de viata, astfel incat ar trebui sa vedem „Horton” de mai multe ori (si pe un ecran cat mai mare) pentru a-i putea observa toate carligele vizuale.

    Pe langa stilul lor propriu, animatorii folosesc si stilul anime, de exemplu, pentru a ilustra un vis cu ochii deschisi al lui Horton, dar acest lucru nu face decat sa sublinieze complexitatea si frumusetea formelor, a culorilor si a texturilor de care este plina jungla Nool.

    Dr. Seuss, dintre ecranizarile caruia ati mai vazut probabil „How the Grinch Stole the Christmas”/”Cum a furat Grinch Craciunul”, este un campion al „citatelor”, astfel ca la sfarsitul filmului va fi destul de greu sa nu spunem in stanga si-n dreapta vorbele bine aduse din condei de Horton.

    Ca va fi „I meant what I said and I said what I meant: an elephant’s faithful one hundred percent” („Am vrut sa spun ce-am zis si am spus ce-am vrut sa zic: un elefant e credincios 100%”) sau „A person’s a person, no matter how small” („O persoana e o persoana, nu conteaza cat e de mica”) nici nu mai conteaza.

    Ultimul citat, de exemplu, a fost atat de mult interpretat, parodiat si utilizat in cele mai diverse contexte, incat a ajuns, spre supararea mostenitorilor lui Dr. Seuss, sloganul unei campanii impotriva avorturilor.

    Citatul meu favorit din film este altul: ii apartine micutei Katie (care de altfel este foarte tacuta de obicei) si pune in relatie ponei, curcubee si fluturi.

    Daca vreti sa-l cititi inainte de a vedea filmul (va asigur ca n-ati citit de multa vreme traznaie mai mare), faceti ochii mari: In my world everyone is a pony, and they all eat rainbows, and poop butterflies” („In lumea mea toti sunt ponei, toti inghit curcubee si pe partea cealalta le ies fluturi”)

    „HORTON”/”HORTON HEARS”. A WHO R: JIMMY HAYWARD, STEVE MARTINO. CU: JIM CARREY, STEVE CARELL, CAROL BURNETT, WILL ARNETT, SETH ROGEN, DAN FOGLER, ISLA FISHER, JONAH HILL. DIN 4 APRILIE

  • O camasa pe masura

    O cunostinta care s-a angajat recent in pozitia de Sales Manager la o firma de captuseli a starnit rasul si o serie interminabila de poante din partea prietenilor sai, obisnuiti cu joburi bine platite in sectoare precum imobiliarele sau advertising-ul: mai exista firme de captuseli? Ce captusiti voi acolo? Cui mai folosesc captuselile? Ati fi surprinsi sa aflati ca in spatele unei prezentari pompoase de moda sau al pieselor unicat din paradele haute-couture se afla putin-pretuita si cvasi-necunoscuta fibra textila, pe care nimeni nu o pomeneste niciodata, dar care poate spune o poveste mai interesanta decat o intreaga colectie semnata Galiano.
    Si totusi, povestile fibrelor textile sunt la fel de bine pazite precum secretul Graalului, atat din motive de competitie, precum si din motive de unicitate. Sa mergi pe urmele microfibrelor este un drum foarte anevoios; e ca si cum ai incerca sa dezvalui un univers intreg de furnizori secreti care sustin ca niste piloni o industrie de sute de milioane de euro anual ? industria luxului.
    In Romania anului 2000, cand lohnul inca mai facea furori printre textilistii locali, s-au tesut si aici numeroase povesti despre fibra textila. Pe atunci se tot infiintau si prosperau nu numai fabricile de confectii ca atare, ci si o flora de companii din sectoare auxiliare industriei textile, cum ar fi captuselile, pasmanteria s.a.m.d. Acum, cand sistemul de lohn inca mai merge, dar scartaie din incheieturi, au mai ramas, prin colturi precum Apaca, Focsani sau Braila, cateva fabricile traditionale care croiesc costume pentru Hugo Boss sau Armani, si, impreuna cu ei, cativa producatori de captuseli. Poate ca nu este “job of the month” si nici cea mai trendy ocupatie pe care si-o putea gasi cunostinta mea, dar va garantez ca uitam cu desavarsire, in goana dupa ce mai e la moda, ca poate nu haina il face pe om, ci… captuseala.
    Italia, de exemplu, desi adaposteste cateva Mecca ale modei, precum Milano sau Roma si fashionistas din toata lumea vin in pelerinaj sa se purifice precum hindusii la Gange, orice consumator de moda se uita mai intai la material. Este adevarat ca exista acolo un ciorchine de designeri pe Via dei Condotti si chiar magazine cu ultimele noutati in materie de haine bisericesti, cu vitrine la care se zgaiesc in mod egal preoti si calugarite de la manastirile din apropiere. In celalalt colt al Romei, insa, dincolo de Via Aurelia Antica, inspre iesirea vestica a orasului, exista insa si micile magazine de camasi si costume, tipic italienesti, care respira stil si diversitate. Intr-un astfel de boutique mi-a aratat o prietena cat pret pun italienii nu pe design, nu pe croiala, nu pe tendinta, ci pe tesatura din care ia nastere o camasa, fie ea de serie ori su misura. Pe o tejghea de croitor mi-a insirat trei cataloage groase cu zeci de mostre de tesaturi, in diverse culori, cu diverse imprimeuri si cu cateva alte zeci de texturi separate, pentru gulere si mansete. Pentru ea, intreg atelierul de camasi gravita in jurul tesaturilor respective si nu a vrut sa dezvaluie nici in ruptul capului de unde provin sau care este pretul lor. In fine, bomba abia acum urmeaza: o camasa su misura (conceptul “pe comanda” inca prinde bine la italieni si nu antreneaza preturi exorbitante) costa la italieni intre 30 si 60 de euro, dar 60 de euro ajungi sa platesti doar daca iti doresti “un guler cu nasturi englezesti” sau o tesatura cu insertii de matase. La noi, daca bantui prin orice mall sau centru comercial, toate aceste firme sonore cu “otti” “alieri” sau “ssini” in coada, cu actionari 100% romani, dar cu terminatii italienesti in denumire, iti vand camasa cu 100 de euro si cu mult, mult tupeu. Nu e facuta pe masura potrivita, balenele nu sunt suficient de tari, te strange la gat si iti vine larga pe corp – “camasa-parasuta” nu are nimic special in afara de o chirie substantiala in spate. Ca sa nu mai vorbim despre cat de norocos te poti considera ca barbat daca gasesti vreun “slim fit” ratacit pe rafturi.
    In incheiere, poate ca nu v-am convins sa mergeti la Roma pentru o-camasa-opera-de-arta, dar va invit macar sa va uitati atent cand probati ceva data viitoare la mall si sa nu uitati sa puneti pret pe tesatura, pe nasturi, pe guler si sa nu mai radeti in veci de firmele de captuseli.

  • Bancherul de ceremonii

    Businessul pe care il conduce de la sfarsitul anului trecut nu are nimic de a face cu bankingul: WeeDoo, compania fondata de fostul bancher privat, activeaza in domeniul organizarii de evenimente si are in portofoliu trei activitati de acest gen.
    De unde si pana unde trecerea de la plasamente profitabile la “events”? “Intotdeauna mi-am dorit sa am afacerea mea, iar organizarea de evenimente a fost ceva ce mi-a placut mereu. In plus am vazut destul de multe evenimente nereusite din cauza unor ‘greseli’ ce ar fi putut fi evitate si mi-am dorit sa incerc sa fac ceva in acest sens”, spune Sorana Tetik. “Dorim ca evenimentele pe care le organizam sa aiba impactul scontat (sa-si atinga tinta) si sa ramana o amintire placuta si nu o bataie de cap, atat pentru beneficiar, cat si pentru participant.”
    Cea mai recenta actiune organizata sub marca WeeDoo a ramas oarecum legata de zona bancara. Tetik a organizat o expozitie de fotografii realizate de un angajat al Credit Europe Bank, care au fost cumparate de oameni de afaceri in scop umanitar, fondurile fiind donate Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Cele mai scumpe fotografii vandute la eveniment, doua la numar, au fost achizitionate de catre doi businessmani turci, la pretul de 1.100 de euro fiecare.
    Cand a plecat din ING ca sa organizeze evenimente, Sorana Tetik nu a plecat singura, ci si-a luat alaturi un partener din acelasi departament. “Intr-adevar, colega mea, Cristina Marinescu, mi-a fost colega in cadrul Departamentului de Private Banking al ING si am facut o echipa buna impreuna timp de trei ani. Astfel, cand i-am comunicat decizia mea de a porni aceasta afacere, Cristina a dorit sa mi se alature.” In plus, decizia a fost fundamentata si pe baza relationala pe care si-a format-o pe vremea cand lucra ca bancher de lux. “Am considerat ca ‘network-ul’ pe care il am este un element foarte important in acest business si intr-adevar, faptul ca am foarte multe cunostinte si prieteni (atat in zona de furnizori cat si in cea de beneficiari) ma ajuta foarte mult. A fost important si faptul ca pentru a porni afacerea nu am avut nevoie de foarte multi bani. Totusi, odata pornita, ea necesita resurse atat financiare, cat si emotionale destul de importante. Nu-mi pare insa rau, satisfactia pe care o am dupa un eveniment reusit este enorma.”
    Sorana Tetik (32 de ani) a avut o cariera indelungata in banking, incepand ca referent in cadrul BNR, in 1994. Ea a fost pe rand, dealer in Departamentul de Trezorerie al fostei Finansbank (acum Credit Europe Bank), sef al diviziei de trezorerie din Finansbank, a fondat Finans Servicii Financiare S.R.L. si a devenit ulterior sefa Diviziei de Private Banking a ING, unde a ramas pana in octombrie 2007.

  • Heineken a luat spuma

    Paharul pe care l-au ciocnit in momentul incheierii negocierilor este unul de maxima importanta pentru piata berii din Romania: in urma tranzactiei estimate la 150 de milioane de euro, furnizorul Heineken si-a asigurat o cota de 31% pe piata locala, fata de 25,8%, cat detinea inainte, iar capacitatea de productie va creste la 6 milioane de hectolitri anual fata de 1,6 milioane hectolitri in prezent. Producatorul roman de bere a reprezentat o miza destul de atragatoare pentru investitori, cu o cota de 6% din piata, un volum de 1,2 milioane de hectolitri vanduti in 2007 si trei branduri bine pozitionate pe piata locala – Neumarkt, Dracula si Sovata. Pe langa fabrica de bere din portofoliul Bere Mures, Heineken a cumparat si productia de ape minerale Cezara si Cheile Cibului, dar si complexul turistic Germisara din statiunea Geoagiu-Bai, judetul Hunedoara. Pentru Heineken, Bere Mures este asul din maneca in lupta pentru primul loc pe piata romaneasca de bere, unde principalul adversar era SABMiller, producatorul berii Ursus. La sfarsitul anului 2007, diferentele dintre cotele de piata ale principalilor trei jucatori, Heineken (25,8%), Ursus (24,9%) si InBev (23,2%), erau mai mici de doua procente. Vanzarea catre Heineken vine dupa mai bine de trei ani in care proprietarii i-au cautat un petitor bun firmei romanesti, iar asta in conditiile in care Virgil Mailat, ce detine 25% din actiuni, a declarat ca nu vedea o alta oportunitate sau inovatie pe care sa o aduca la Bere Mures. Compania este cea care, in 1998, a introdus pentru prima oara pe piata berea la PET, ce reprezinta astazi 45% din totalul pietei. In 2007, marimea pietei de bere din Romania a fost de aproximativ 19 milioane de hectolitri, cu un consum pe cap de locuitor de 89 de litri. In 2008, se estimeaza ca piata de bere va continua sa creasca. Cu trei ani in urma, Bere Mures a fost tinta preluarii de catre InBev, iar in noiembrie 2007 Ursus si Heineken s-au oferit simultan sa cumpere. Voturile au inclinat mai mult catre Heineken atat datorita pretului oferit, cat si disponibilitatii de a achizitiona toate cele trei active ale companiei – fabrica de bere, fabrica de apa si complexul turistic. La ora actuala, Heineken, al patrulea producator mondial de bere ca volum, detine patru fabrici de bere in Romania: la Constanta, Craiova, Hateg si Miercurea Ciuc. Portofoliul de marci este alcatuit din Heineken, Ciuc, Golden Brau, Bucegi, Gosser si un numar limitat de marci regionale. Preluarea Bere Mures, intermediata din partea Heineken de catre casa de avocatura Schoenherr & Asociatii, este cea mai impor?tanta tranzactie de pe piata berii din 2000 incoace, care a dus la detasarea clara a Heineken Romania fata
    de ceilalti concurenti din top trei.

  • Adevaruri dure despre Vladimir Putin

    Daca va mai amintiti, trupul neinsufletit al Annei a fost gasit la 7 octombrie 2006 in ascensorul imobilului in care locuia, alaturi de un pistol Makarov calibrul 9 mm si de patru cartuse.

    Ziarista a denuntat cu consecventa actele antidemocratice ale fortelor federale in Cecenia, abuzurile militiei lui Ramzan Kadirov si rolul presedintelui Putin in limitarea democratiei in Federatia Rusa.

    Trebuie amintit ca ziarista a fost de numeroase ori premiata (premiul Pen Club, premiul Olof Palme, atat in calitate de om de presa, cat si ca aparatoare a drepturilor omului) si ca pozitiile sale in privinta razboiului cecen au fost larg imbratisate de opinia publica internationala.

    In privinta lui Vladimir Putin, lucrurile ar trebui poate nuantate. O puteti face chiar dumneavoastra, citind aceasta carte care ii este in intregime dedicata.

    Iata cum isi deschide Anna Politovskaia volumul: “Aceasta este o carte despre Vladimir Putin, dar nu in felul cum este el perceput in Occident: aici nu-l vom privi prin ochelari trandafirii…”

    Afaceri ale Mafiei, scandaluri, coruptie militara si judiciara, declinul intelectualitatii – tot atatea fenomene peste care pluteste figura presedintelui rus si care nu constituie subiectul unei analize politice propriu-zise, ci notatiile, de cele mai multe ori emotionale, ale unei femei care a trait in Rusia, a suferit pentru ea si care nu s-a aratat dispusa sa accepte comportamenul liderilor tarii.

    „N-a venit inca timpul sa stau deoparte, asa cum ar fi necesar pentru a analiza lucrurile fara pasiune. Traiesc in prezent, notand pe hartie ceea ce vad”, spunea ziarista in introducerea cartii.

    Anna Politkovskaia, „Rusia lui Putin”, Editura Meditatii, Bucuresti, 2008

  • Dragoste si pictura

    „Theft. A Love Story” este saga a doi frati in viata carora debarca o blonda seducatoare, Marlene, a carei misiune este de a autentifica niste tablouri ale unui pictor celebru, pe nume Jacques Leibovitz. Michael, el insusi plastician, se indragosteste nebuneste de tanara experta, iar influenta ei ii va zgudui din temelii cariera.

    Impreuna cu Hugh, fratele sau handicapat mintal, va incepe o nemaipomenita calatorie pe urmele blondei si va ajunge din vastele spatii australiene pana in Manhattan, via Tokio. Atat scena artistica mondiala, cat si frauda, ideea de responsabilitate si de mantuire prin arta sunt luate peste picior intr-o povestire in care umorul, ironia si satira se intrec.

    Peter Carey, autorul romanului, este una dintre cele mai importante voci literare ale continentului australian, laureat al Premiului Booker, al Commonwealth Writers Prize sau The Age Book of the Year Award. A realizat un scenariu pentru regizorul Wim Wenders si, actualmente, preda la City University din New York.

    Peter Carey, „O poveste de iubire”, Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2007

  • Vantul razbunarii

    Lui Julie Parsons i-au fost indeajuns doua romane (“Mary, Mary” si “The Courtship Gift”) ca sa intre in selecta galerie a doamnelor thriller-ului anglo-saxon, alaturi de figuri precum Elizabeth George, Ruth Rendell si Patricia Cornwell.

    Nascuta in Noua Zeelanda, Julie a crescut insa in Irlanda, tara in spatiile careia si-a plasat actiunea majoritatii romanelor sale (vreo sase pana in prezent). Acest lucru se intampla si in „Clepsidra”, roman care se petrece intr-un loc pasnic in aparenta, dar care va fi sfichiuit de vantul rece al resentimentelor si al razbunarii.

    Ne aflam in Trawbawn, o proprietate situata pe malul marii in Irlanda, care apartine Lydiei Beauchamp. Isi face aparitia Adam Smith, zilier pe pe vapoarele de pescuit din zona, un individ fara capatai. Intalnirea dintre ei nu poate fi pusa pe seama hazardului: Adam are un trecut incarcat de violenta si este pe cale sa-si pregateasca o razbunare sangeroasa.

    Julie Parsons, „Clepsidra”, Editura Minerva 2008

  • Cei mai spectaculosi inovatori din design

    Cand pasagerii de la clasa business se relaxeaza in noile lounge-uri din terminalul 5 al aeroportului Heathrow din Londra, inca de la intrare sunt intampinati de o lampa imensa in forma de cal, creatie a Front Design pentru brandul olandez de decoratiuni interioare Moooi.

    Lampa este realizata din poliester negru, este inalta de doi metri si lumineaza prin intermediul unui bec acoperit cu abajur asezat pe capul calului. British Airways, care a investit 4,3 miliarde de lire (5,5 miliarde de euro) in noul terminal, este doar una dintre companiile care apeleaza la serviciile unor grupuri de design pentru decoratiunile interioare.

    Specialistii in tendinte spun ca grupurile de design fixeaza tendintele in materie de decoratiuni si estetica interioara. „Grupurile sunt formate din doi sau mai multi specialisti, care lucreaza impreuna si si-au creat tot impreuna un brand promovand o anumita idee de abordare a designului”, spune Francesco Morace, sociolog, scriitor, jurnalist si presedinte al Future Concept Lab, un laborator de tendinte.

    Cresterea influentei grupurilor de design se manifesta in conditiile in care designul contemporan se afla intr-o perioada foarte favorabila. Comportamentul consumatorului s-a modificat, iar abordarea clasica, fara pretentii a interiorului a lasat locul unor mari exigente.

    „Birourile nu mai sunt pur si simplu locuri unde muncesti, iar casa, invers, a devenit mai nou si un loc de munca”, spune Rolf Fehlbaum, presedintele Vitra, o companie elvetiana de mobilier.

    Creatiile moderne tind sa se transforme si in obiecte de colectie, menite sa inlocuiasca antichitatile care pur si simplu nu se mai incadreaza in interioarele moderne. Colectionarii au fost incurajati si de cresterea pietei de arta contemporana sa investeasca in creatiile designerilor contemporani. De exemplu, in 2006, unul dintre evenimentele care au tinut prima pagina a ziarelor a fost vanzarea unui scaun Marc Newson Lockheed Lounge din 1986 la casa de licitatii Sotheby’s, cu 968.000 de dolari.

    Majoritatea grupurilor europene de design care azi au un nume pe piata au debutat la targul de design si mobilier de la Milano, considerat cel mai important eveniment de design de pe continent. Este de asteptat ca si editia din aceasta primavara a targului, ce va avea loc in perioada 16-21 aprilie, sa aduca inca o serie de noutati in domeniu.

    Grupurile de design functioneaza in general dupa o reteta universal valabila: indiferent din cati designeri se compune un grup, procesul creator este orientat in jurul a unul sau doi designeri celebri, care apar in presa de specialitate si in topurile revistelor de business cu cele mai influente personalitati.

    Unul dintre cele mai vechi si mai cunoscute grupuri de design este Droog, fondat in 1993 in Amsterdam de designerul Gijs Bakker si de istoricul de design Renny Ramakers. Droog, care a propulsat carierele unor designeri precum Hella Jongerius si Marcel Wanders, a promovat un concept nou pentru acea vreme, cu mixturi de materiale si forme capabile sa se modifice in functie de modul cum obiectele sunt folosite.

    Droog Design s-a lansat in cadrul targului de design si mobilier de la Milano, cand au prezentat o colectie cu 14 obiecte, printre care o biblioteca din hartie Konings and Bey, lampi Marcel Wanders sau candelabrul Rody Graumans. Succesul a fost atat de mare, incat ziarul francez Libération a sugerat ca olandezii sa primeasca o medalie pentru „savoir vivre”. Multe dintre obiectele prezentate atunci au devenit obiecte cult pentru anii ’90.

    In prezent, colectia Droog include peste 300 de obiecte de design create de 200 de designeri. Iar grupul a lucrat cu branduri precum Volkswagen, Sony sau British Airways. Produsele sale sunt vandute in 25 de magazine in toata lumea. Printre cele mai cunoscute creatii noi sunt biblioteca Chung-Tang Ho, care isi modifica forma pe masura ce sunt asezate carti in ea, sau un scaun lego creat de Gerrit Rietveld, in editie limitata de cinci exemplare.

    Un alt grup de design olandez care scrie istoria designului modern este Moooi, fondat in 2000 de Marcel Wanders, Anthony Kleinepier si Ross Lovegrove. Grupul a lansat pe parcursul anilor concepte care au produs impresie in lumea designului.

    Unul dintre cele mai cunoscute este combinatia intre baroc si elemente stilistice contemporane. Olandezii au creat mobilier din lemn negru lacuit, cu forme curbate, cu ornamente si detalii sculpturale specifice stilului baroc. Picioarele scaunelor, ale canapelelor si ale dulapurilor, curbate la randul lor, au terminatii care seamana cu labele de leu (simbolul puterii maxime in arta baroca), dar care sunt realizate din materiale in culori vii, stralucitoare, moderne.

    Marcel Wanders a fost inclus pe lista Business Week a starurilor Europei, la sectiunea inovatori. „Am incercat sa transform designul in ceva romantic si uman (…) Piata a crescut in momentul in care designul a devenit interesant pentru consumatori”, spune Wanders. Unul dintre cele mai cunoscute produse Moooi este, cum am vazut la inceputul acestui articol, lampa-cal de la intrarea in lounge-urile de pe terminalul 5 al aeroportului Heathrow, creata sub brandul Moooi de un alt grup de design, Front.

    Grupul Front este format din patru tineri designeri suedezi – Sofia Lagerkvist, Charlotte von der Landken, Anna Lindgren si Katja Savstrom. Front a primit premiul Designerul Viitorului la targul Art Basel 2007. Noua sa colectie se numeste The Magic Collection si cuprinde obiecte care se joaca de-a sfidarea legilor naturii, realizate din parti ce parca ameninta sa dispara. De pilda, piciorul lampii se unduieste intr-un fel care o face sa para ca leviteaza, un scaun se balanseaza pe un singur picior, iar rafturile par sa pluteasca.

    Un alt grup de designeri considerat capabil sa impuna tendintele in materie de design este Studio Job, format din doi olandezi, Job Smeets si Nynke Tynagel. Initial, grupul a fost condamnat de criticii olandezi pentru gradul mare de simbolism al obiectelor si pentru lipsa de utilitate a acestora. „Cei din lumea artei ne-au spus ca nu suntem artisti, iar cei din lumea designului ne-au spus ca nu suntem designeri”, spune Smeets.

    In ciuda criticilor, astazi sunt considerati exponentii noului expresionism in design. Au inceput cu obiecte din bronz prelucrate manual, a urmat o colectie in care reproduceau uneltele unui tamplar si apoi mobila neagra din bronz. Creatiile Studio Job sunt inspirate din lumea povestilor.

    La targul de la Milano din 2007, Studio Job a prezentat o colectie inspirata din lumea lui Alice in Tara Minunilor. Designerii au reprodus scena servirii ceaiului, iar duo-ul olandez a imaginat un serviciu pentru ceai la dimensiuni gigantice.

    Faptul ca obiectele create de Studio Job se afla undeva la granita dintre arta si design o atesta preturile de vanzare, care de multe ori depasesc 25.000 de euro pentru un articol. Exista insa si produse, din cele imaginate de grupurile de design, care se vand la preturi mult mai pamantene.

    De exemplu, o carafa din sticla acoperita cu pahare din plastic multicolore creatie Marcel Wanders se vinde la pretul de 40 de euro, iar o cutie din otel pentru pastrarea alimentelor, cu aceeasi semnatura, costa 53 de euro.

  • Muzica pentru romanii de dreapta

    Cand am fost ultima oara in Marea Britanie m-am intalnit cu fostul meu profesor de politica – un membru al corpului profesoral de la Oxford apartinand scolii vechi, care servea mereu sherry la orele sale si fuma ca un turc. Mi-a spus ca tocmai acceptase trei studenti romani bursieri. „Sunt studenti buni”, mi-a zis el, „dar nu-mi vine sa cred cat de puternice sunt convingerile lor de dreapta”!

    Are dreptate: opinia publica din Romania este, lucru de inteles, extrem de orientata spre dreapta, ceea ce aduce cu sine o serie de dezavantaje.

    Poate cel mai putin important dintre ele este acela ca nu multi dintre cei care citesc acest articol se vor orienta in mod normal catre cantautorul Billy Bragg. Ceea ce e mare pacat, pentru ca Bragg merita atentie. Ziarul The Guardian l-a descris drept „unul dintre cei mai mari compozitori ai nostri”, descriere cu care eu sunt de acord.

    Daca punk-ul inseamna o muzica dezbracata de artificii pana la elementele cu cea mai mare incarcatura emotionala, atunci Billy Bragg se incadreaza in punk cat se poate de bine.

    A devenit popular la inceputul anilor optzeci, urcand pe scena inarmat doar cu o chitara electrica si un microfon. Intr-o vreme in care pop-ul implica un proces de productie cat mai lin, care evita orice agresivitate, in timp ce punk-ul producerea unui taraboi urias, Bragg se remarca prin sinceritatea sa dezarmanta.

    A canta neacompaniat in acest fel era o miscare curajoasa – desi chitara lui care-si arata coltii si versurile politice il legau de etica punk, cantautorii nu mai erau la moda. Cei ca Dylan erau luati in zeflemea, considerati ca facand parte din idealul hippy ridiculizat in acea vreme.

    Bragg era insa diferit. El canta cantece cu puternice mesaje sociale, cam ca The Clash si Tom Robinson Band, desi inspirat si de cantareti protestatari aparuti cu mult mai inainte, ca Woody Guthrie. Canta despre nedreptatea sociala si starea actuala a lumii, in piese ca „Which Side Are You On” („De care parte te afli?”), compusa ca raspuns la greva de un an a minerilor din 1984.

    Poate ca nu ar trebui sa va spun asta, dar el a inregistrat si propria sa versiune a „Internationalei”, un cantec pe care ma indoiesc ca multi dintre voi ar vrea sa-l mai auda. (Inteleg ca nu puteti suporta lucrurile pe care le asociati cu „Internationala”. Mi se pare destul de corect, nici mie nu-mi plac asociatiile evocate de „Imagine” a lui John Lennon, o piesa care are cam acelasi mesaj la baza. Daca-mi promiteti sa nu cantati niciodata „Imagine”, va promit si eu sa nu cant niciodata „Internationala”, bine?)

    Va rog insa ca, inainte sa aruncati BUSINESS Magazin pe jos dezgustati, sa continuati sa cititi, intrucat ceea ce face ca Bragg sa merite ascultat nu sunt tiradele sale politice, ci piesele sale simple de dragoste.

    Cele mai bune cantece ale sale au trecut intotdeauna dincolo de politica, el ramanand unul dintre putinii cantautori capabili sa va faca sa simtiti ca vi se pune un nod in gat fara sa o dea in clisee sau sa fie siropos.

    De fapt, unele dintre cele mai iubite cantece ale sale chiar isi rad usor de politica. Asa cum canta in piesa „A New England”: „I don’t want to change the world / I’m not looking for a New England / I’m just looking for another girl” (Nu vreau sa schimb lumea / Nu caut o Noua Anglie / Ci doar o alta fata).

    Daca punctul forte al lui Bragg este surprinderea placerii si a durerii relatiilor, el nu si-l etaleaza totusi pe ultimul album, intitulat „Mr. Love and Justice”.

    Au trecut sase ani de la ultima sa lansare, timp in care a scris o carte si a initiat un proiect social meritoriu care implica (nu radeti) oferirea de instrumente muzicale puscariasilor. In ciuda faptului ca i-a recrutat pentru acompaniament pe talentatii Robert Wyatt si Ian McLagan (fosti membri ai Small Faces), nu-ti poti inabusi senzatia ca albumului „Mr. Love and Justice” ii lipseste ceva.

    Cum Margaret Thatcher nu mai e in functie, Bragg trebuie sa-si caute dusmani in alta parte si de aceea ne prezinta cantece despre industria tutunului („Johnny Carcinogenic”), detentia suspectilor de terorism („O Freedom”) si razboiul din Irak („Sing Their Souls Back Home”). Sunt si sclipiri de forma maxima ale lui Bragg – cum ar fi insufletitorul „I Keep the Faith”, dar in general melodiile si versurile memorabile pentru care este renumit lipsesc.

    Asadar, in loc sa dati banii pe ultimul lui album, va sugerez ceva: descarcati „Talking With The Taxman About Poetry” sau „Worker’s Playtime”. Oricare dintre ele va va inveseli foarte tare viata. Da, bine, contin si cate un cantec despre importanta sindicatelor, dar daca asta va face sa le ocoliti, e vina voastra. Cum spunea si fostul meu profesor: „Nu mai fiti asa de orientati spre dreapta”!

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Vitrina cu monstrii sacri ai politicii

    Cel mai pertinent criteriu in evaluarea unor astfel de oameni pare a fi masura in care au stiut sa se identifice cu statul si sa ii serveasca interesele.

    Pe langa acest criteriu intervin altele: in ce masura au acordat prioritate eficacitatii practice pe termen scurt sau, dimpotriva, riscand oprobriul, si-au asumat riscul de a avea dreptate mai tarziu, spre binele natiei.

    Utila pentru a furniza cititorilor elementele unei astfel de evaluari este recenta „Enciclopedie a sefilor de stat ai Romaniei”, care ii prezinta pe detinatorii puterii supreme in Romania, de la intemeierea statului modern pana astazi, de la A. I. Cuza la Traian Basescu.

    In rastimpul de un secol si jumatate scurs de la constituirea statului national, in varful piramidei puterii s-au succedat 15 personalitati, care au purtat nu mai putin de 10 titulaturi: domnitor, rege, presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, presedinte al Consiliului de Stat, presedinte al Republicii Socialiste Romania, presedinte al Consiliului Frontului Apararii Nationale, presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, presedinte sau presedinte interimar al Romaniei.

    Formula enciclopedica se dovedeste inspirata, fiind esentiala pentru sistematizarea unei informatii bogate. Toti actorii cartii sunt masurati cu acelasi, necesar pentru comparatie, „pat al lui Procust”: familie, studii, cariera profesionala si politica, impliniri si esecuri.

    Un instrument auxiliar oferit cititorilor pentru a-si putea contura propria evaluare il constituie „Cuvantul inainte” al autorului, in fapt o schita a evolutiei constitutionale a tarii, de la monarhia constitutionala pana la perioada tranzitiei post-comuniste.

    Nicolae C. Nicolescu, „Enciclopedia sefilor de stat ai Romaniei”, Editura Meronia, Bucuresti, 2008