BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Comunismul prin ochii femeilor

    Carti cu si despre comunism, despre viata sub comunism, despre decrete, despre puscarii, despre cozi la paine si lapte s-au tot scris dupa 1989, iar filonul care hraneste imaginatia scriitorilor nu da semne ca s-ar epuiza prea curand.

    Volumul care a inspirat articolul din Time Out, intitulat „Tovarasul de drum” vorbeste despre comunism, insa despre comunismul vazut prin ochii femeilor, autorii cartii fiind femei.

    Ele sunt Adriana Babeti, Anamaria Beligan, Carmen Bendovski, Rodica Binder, Adriana Bittel, Mariana Codrut, Sanda Cordos, Nora Iuga, Cerasela Nistor, Ioana Ocneanu-Thiéry, Simona Popescu, Iulia Popovici, Alina Radu, Doina Rusti, Simona Sora, Mihaela Ursa, Otilia Vieru-Baraboi. Coordonatori sunt Radu Pavel Gheo si Dan Lungu.

    Citeste mai multe despre comunismul prin ochii femeilor pe www. timeoutbucuresti.ro

  • Televizorul Armani si vodca Roberto Cavalli

    Rucsandra Hurezeanu, directorul general al companiei Ivatherm, spune ca zboara frecvent in Europa, iar in fiecare calatorie incearca sa descopere cate un loc secret. In Milano, Hurezeanu include pe lista de preferinte cafeneaua Armani, iar la Paris restaurantul Lacoste. Si designerul Irina Androne de la Armani Casa mentioneaza cafeneaua Armani din Milano atunci cand e intrebata despre locurile preferate din orasul italian. “Este un loc unde poti lua masa in stil Armani, meniul se schimba in fiecare zi, iar intreg mobilierul poarta semnatura Armani”, spune designerul. Rucsandra Hurezeanu si Irina Androne sunt numai doi dintre consumatorii de pe piata luxului care nu numai ca isi cumpara haine sau accesorii de la grupurile de lux, ci si incearca sa traiasca stilul de viata promovat de acestea.

    Companiile care vand lux fac orice pentru a atrage o parte cat mai consistenta a bugetului clientilor. Bvlgari sau Armani s-au implicat in industria hoteliera, Roberto Cavalli, printre multe altele, si-a pus semnatura pe vodca, iar Versace realizeaza decorul pentru avioane sau iahturi. Grupurile de lux au impachetat in ambalaj de lifestyle strategia de extindere a brandului de la activitatea de baza la diferite domenii conexe; faptul ca producatorii de valize creeaza haine, designerii vestimentari isi pun semnatura pe ciocolata si ca multi au linii proprii de ceasuri si parfumuri inseamna ca brandurile nu se mai limiteaza la domenii distincte, ci devin branduri de lifestyle.

    Pe langa extinderea liniilor de accesorii si mobilier, precum si deschiderea primului hotel din Dubai la inceputul anului 2009, Giorgio Armani a dezvoltat un intreg concept de magazin de lifestyle. In noiembrie anul trecut, la Tokio a fost inaugurat al patrulea showroom multiconcept, Armani/Ginza Tower. Ocupand 12 etaje, centrul include un spa, un club de noapte si o florarie, toate marca Armani. Primul magazin multiconcept a fost Armani/Via Manzoni 31, un spatiu de 6.000 de metri patrati in Milano deschis in anul 2000.

    Casa Bvlgari, care a deschis primul hotel la Milano in 2004 si primul resort in Bali in 2006, planuieste deja sa dezvolte cinci hoteluri noi in mari metropole si sa construiasca doua resorturi in urmatorii doi ani. Brandul a intrat pe piata hoteliera in asociere cu Luxury Group, o divizie high-end a grupului Marriott International. Tot printr-un parteneriat au intrat si Versace pe piata auto sau Prada in lumea tehnologiei. Versace s-a asociat cu Lamborghini in 2006 pentru a crea o editie speciala, o masina complet alba, iar Prada cu LG pentru a lansa pe piata un telefon. Armani a semnat cu Samsung pentru o editie de LCD-uri de lux. Insa maestrul extinderii brandului este de departe Ralph Lauren. In boutique-urile designerului american se vand lenjerii de pat, lumanari parfumate, paturi, perne, vesela, albume foto, imbracaminte pentru schi, bijuterii si chiar haine din casmir pentru caini.

    “Extinderea brandului trebuie sa fie un proces atent studiat, nu este un joc cu care sa faci experiente”, spune Milton Pedraza, directorul executiv al Luxury Institute, companie de cercetare specializata in piata luxului. Totusi, daca piata si calitatea ei nu sunt evaluate corect, exista riscul de a deteriora brandul. In urma cu douazeci de ani, vanzarea in nestire a licentelor pentru produse de calitate scazuta a afectat imaginea unor branduri precum Pierre Cardin sau Gucci.

    Motivul pentru care companiile care si-au construit un brand puternic sunt dispuse sa cerceteze noi teritorii este evident: tentatia de a majora cifra de afaceri. “Cei care iau decizii considera ca brandurile pe care le detin sunt atat de puternice, incat consumatorii sunt dispusi sa cumpere orice”, sustine Eli Portnoy, director executiv al companiei de consultanta Portnoy Group.

    Succesul vine atunci cand extinderea numelui brandului urmeaza o anumita logica. Daca designerii de haine se orienteaza asupra pantofilor, mai adauga o colectie de genti sau parfumuri, consumatorii inteleg logica, pentru ca sunt produse din acelasi domeniu. Exista totusi cazuri in care extinderea brandului spre piete noi nu reprezinta o optiune pentru managerii grupurilor. Atunci, cea mai buna solutie pentru a atrage o mai mare parte din bugetul clientilor fideli ramane strategia editiilor speciale sau limitate: casele de moda nu se mai multumesc sa creeze haine pentru cele doua sezoane clasice (primavara-vara si toamna-iarna), ci au in portofoliu cel putin patru colectii. Initial au fost adaugate colectiile de croaziera si pre-toamna, care se lanseaza in iunie, respectiv noiembrie (denumirea de Cruise Collection vine de la hainele care au fost create initial pentru americanii bogati care mergeau in croaziere in Caraibe). Exista chiar case de moda, ca Dolce & Gabbana sau Christian Dior, care lanseaza peste patru colectii pe an. Yves Saint Laurent lucreaza sapte colectii, iar Prada sustine ca in magazinele sale sunt aduse haine noi la fiecare doua saptamani, dupa acelasi tipar dupa care functioneaza si brandurile de fast fashion. Anne Pitcher, directorul de achizitii de la Selfridges (lant de magazine multibrand din Londra) spune ca “in prezent cheltuim peste 70% din bugetul total pentru pre-colectii si numai 20% pentru hainele prezentate pe podium”.

    Daca in lumea modei a crescut numarul de colectii, pe piata orologeriei si a bijuteriilor sunt in voga editiile speciale, lansate pe piata pentru a marca evenimente importante sau sarbatori cu potential comercial. Anul acesta, Cupidon le-a trimis indragostitilor sageti in chip de bijuterii si ceasuri in editii speciale. Blancpain a lansat ceasul Blancpain St. Valentine Women, in editie limitata de 99 de exemplare, Hublot a imbracat modelul Big Bang aproape complet in rosu. Omega a lansat special inelul Seahorse din linia Aqua Jewellery pentru Ziua indragostitilor, iar Chopard a creat un colier cu 104 diamante care sustin o inima din diamant si un ceas “Happy Black” avand in interiorul carcasei, dupa modelul liniei Happy Diamonds, doua diamante mobile si o inima.

    Specialistii se intreaba cand si unde se va opri iuresul de cucerire a noi piete, in conditiile in care numele unui brand a ajuns sa apara pe orice, de la lenjerie de corp la rochii de seara. “Pucci a realizat uniforme de astronaut – Pucci a fost in spatiu! (Pucci a creat in 1971 emblema misiunii Apollo 15 – n.red.) Nu stiu daca mai exista si alte frontiere de depasit”, comenteaza Dana Thomas, editor de moda la Newsweek.

  • Kylie, Britney si tranchilizante pentru cai

    Daca exista o tendinta in muzica house a ultimului an, atunci aceasta este de a o lua mai incet. Tempo-urile se prabusesc ca mercurul unui termometru lasat in congelator. S-au dus zilele cand era nevoie de o inregistrare cu 160 de batai pe minut (BPM) ca sa faci pustimea sa danseze (ca sa va dati seama cum suna 160 BPM, incercati sa va loviti cu pumnul in cap in mod repetat cat de repede puteti. Voilà! Tocmai ati recreat experienta ascultarii de Happy Hardcore!).

    Acest lucru s-ar putea datora in parte drogurilor – utilizarea tot mai frecventa de ketamina ca drog de club se poate sa fi avut o contributie la scaderea tempo-ului (ketamina, in caz ca va intrebati, se utilizeaza in mod obisnuit ca tranchilizant pentru cai. Nu va dau niciun premiu daca ghiciti cum va simtiti de la asa ceva). Ar fi insa o dovada de oarecare marginire sa dai vina exclusiv pe droguri. In ultimii ani e de observat o revenire a sound-ului lent al Cosmo Disco, un gen de muzica aparut in cele mai luxoase cluburi de pe coasta Italiei, in paralel cu scena American Disco. Pe scena Cosmo, tempo-ul trecea rareori de 110 BPM, un tempo de mers la pas pe care majoritatea DJ-ilor l-ar fi considerat prea lent. Pana de curand. O alta mare influenta care a dus la incetinirea ritmului muzicii house a fost revenirea stilului balearic. Denumit dupa Insulele Baleare, unde se afla insula Ibiza, balearic a fost la inceput sunetul eclectic si percutant care caracteriza unele petreceri de pe insula de la finalul anilor ’80. E o muzica buna de privit soarele rasarind in timp ce te intrebi ce vei fi facut in noaptea respectiva.

    Una dintre echipele care se afla in spatele reinvierii muzicii lente de privit rasaritul este Quiet Village. Cariera lor este un exemplu de marketing genial – si-au lansat primele single-uri la casa foarte la moda Whatever We Want, in cantitati atat de limitate, incat aparitia lor pe eBay la preturi umflate era garantata. Inteligenta miscare. Marea publicitate din jurul numelui lor se datoreaza insa intr-o mare masura faptului ca jumatate din echipa este reprezentata de Matt Edwards, zis si Radio Slave, celebru pentru remixurile sale nebunesti ale unor piese cantate de artisti de masa precum Kylie, Britney, Justin si No Doubt. Cum primeste sume obscen de mari pentru remixuri, proiectul sau secundar era menit sa atraga atentia, ceea ce s-a si intamplat cu albumul de debut al Quiet Village, “Silent Movie”.

    Cealalta jumatate a Quiet Village este Joel Edwards, invitat de trei ori in calitate de DJ la Bucuresti si care si-a anuntat neparticiparea in ultima clipa tot de atatea ori – la urma urmei, la ce te-ai astepta de la un om care a produs o piesa intitulata “Too High To Move” (“Prea drogat ca sa ma misc”)? Asocierea celor doi pare interesanta – un fan al coloanelor sonore nestiute si un om cu un succes serios in topuri – si chiar functioneaza. Rezultatul general este un amestec straniu de pop Middle of the Road, Easy Listening, Disco si AOR (Adult Oriented Rock, asta va spun inainte sa ma intrebati). La fel ca scena balearica din care isi trag inspiratia, nu se tem sa arate ca le datoreaza ceva si artistilor deloc la moda precum Chris Rea sau Mike Oldfield. Este un album caracterizat de sunete de kick-drums abia auzibile, zgomote de valuri si sunete de coarde care se deruleaza lent; piese ca – “Victoria’s Secret” sunt aproape hipnotizante.

    Scena balearica pare pregatita sa explodeze in aceasta vara, ziarele de masa publicand deja articole pe tema asa-zisei “reveniri”. Nu va asteptati sa auziti aceasta muzica rasunand la maxim din hotelul Yaki din Mamaia, chiar daca “Silent Movie” ar putea deveni coloana sonora a verii. Sa nu dati vina pe mine daca va treziti cu o obsesie pentru muzica de fonoteca a anilor ‘70 si cu o dependenta serioasa de ketamina.

  • Bucuresti, perioada de aur

    Spre a atrage atentia contemporanilor asupra felului in care se construia in Bucuresti si in Romania cu un veac si mai bine inainte, inginerul si profesorul Nicolae St. Noica, fost ministru al lucrarilor publice, a alcatuit un album cu fotografii, comentarii aplicate si documente evocatoare privind constructiile (toate monumente arhitectonice de majora importanta), ctitorite de primul rege al Romaniei, Carol I. Pornit in dorinta de a alcatui o antologie de „acte de fundatie” ale acestor monumente, volumul a ajuns un documentar amplu despre destinul si valoarea cladirilor respective, privite atat din unghiul importantei lor arhitectonice, cat si din acela al semnificatiei lor in ansamblurile urbanistice in care au fost integrate. Fotografii din zilele noastre, completate cu fotografii de epoca, documente de fundatie si imagini ale arhitectilor care au facut posibila realizarea unor cladiri-opere de arta contribuie la restituirea unei intregi epoci. Nicolae St. Noica recompune cei 48 de ani de domnie ai regelui Carol I – ani in care capitalismul romanesc a capatat aripi, prin prisma pietrelor de temelie puse de acesta in domeniile constructiilor avand ca destinatie cultura, invatamantul, finantele, domeniul religios: Ateneul Roman, Palatul CEC, Palatul Cantacuzino, Palatul Facultatii de Medicina, Palatul Ministerului Lucrarilor Publice (actualul sediu al Primariei), Muzeul de Arta Nationala (azi Muzeul Taranului), Liceul Gh. Lazar si multe altele. Albumul nu este doar „o bucurie pentru paseisti” (Dan. C. Mihailescu), ci si un memento pentru toti edilii prezenti si viitori, o lectie despre conditiile dainurii in istorie.

    Nicolae St. Noica – „Lucrari publice din vremea lui Carol I”,
    Editura Cadmos, Bucuresti, 2008

    Noutati

    O satira de zile mari
    Desi Evelyn Waugh (1903-1966) este in Marea Britanie un autor cult (despre care Graham Greene spunea ca este cel mai important scriitor englez al perioadei interbelice), din categoria „grea” a umoristilor de tip Jerome K. Jerome sau P.G. Wodehouse, la noi a patruns destul de anevoie spre inima publicului si a atras atentia mai ales datorita prezentei in antologiile de proza scurta umoristica engleza. Iata ca Grupul editorial Corint, in seria Maestrii Leda, incearca acum o restituire, traducand, dupa „Bomba zilei” („Scoop”), si „Un pumn de tarana”. Umorul sec, cu pante absurde, sau cel hohotitor, franc, insotesc la tot pasul povestea care incepe, in raspar, cu o trimitere la Proust, prin capitolul intitulat „Du coté de chez Beaver”. Cine este Beaver? Un individ de conditie dubioasa de care Brenda, sotia unui aristocrat englez de la inceputul secolului trecut, se agata in speranta ca va alunga plictiseala din castelul provincial in care statea exilata.

    Evelyn Waugh – „Un pumn de tarana”,
    Editura Leda, Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2008

    Despre cei ce nu mai sunt
    „Enciclopedia mortilor” este ultima carte scrisa de Danilo Kis, marele scriitor sarb refugiat la Paris, si publicata in 1984. Arta poetica si testament literar in acelasi timp, este o culegere de noua nuvele, cu teme si registre stilistice diferite – de fapt, un roman articulat din noua piste biografice, care isi gasesc numitorul comun in ideea mortii. In afara nuvelelor propriu-zise, volumul are un post-scriptum in care naratorul ofera o serie de referinte si explicatii privind geneza cartii si izvoarele sale istorice si bibliografice. Fiecare text imita un anume cod: legenda, scrisoare, eseu filozofic, cercetare filologica etc. si se desfasoara
    intr-o perioada determinata, de fiecare data alta. Nuvela care da numele cartii are drept subiect descinderea personajului narator intr-o biblioteca suedeza, unde descopera o maniera bizara de ordonare a cartilor: fiecare sala este dedicata unei anume litere, iar volumele sunt legate intre ele cu lanturi. La litera M, afla de existenta unei „enciclopedii a mortilor” si incepe sa caute referinte privind viata tatalui ei, trecut de curand in lumea celor drepti.

    Danilo Kis – „Enciclopedia mortilor”,
    Editura Polirom, Iasi, 2008

  • Literatura-n bucate

    Pornind de acolo de unde, in general, scriitorii de cariera isi incheie activitatea, adica de la „joaca” savanta cu textele altora – exercitiu ce presupune nu doar talent, ci si indelungata experienta – Crick alcatuieste 14 pastise literare, prefacandu-se ca ne pofteste la masa, in compania unor nume celebre ale literaturii lumii: Homer, Jorge Luis Borges, Raymond Chandler, Jane Austen, Irvine Welsh, Marcel Proust, Gabriel Garcia Marquez, John Steinbeck, Marchizul de Sade, Virginia Woolf. Ce ne-ar fi oferit de mancare, gatind ei insisi, toti acestia? Chiar in ordinea de mai sus: fenkata (o mancare traditionala japoneza), calcan à la Dieppe, miel cu sos de marar, oua cu tarhon, prajitura cu ciocolata, tiramisu, coq au vin, risotto cu ciuperci, pui dezosat si umplut, prajitura cu cirese… Nu trebuie sa incercati sa potriviti felurile cu autorii, pentru ca nu asta e important. Deliciul acestor alcatuiri gastronomice sta in aromele literare folosite, nu in mirodeniile propriu-zise. Sa patrundem, de pilda, in bucataria domnului K., cel ce pregateste supa ce da titlul volumului. Vom da peste un personaj anxios, chinuit de complexe in fata invitatilor sai, preocupat sa nimereasca exact proportiile dintre ingredientele care vor alcatui zeama, convins ca va fi condamnat pentru nepricepere, desi el facuse totul ca la carte. Adica exact suita de chinuri morale si angoase existentiale – mutate intr-un banal exercitiu culinar – pe care le traieste Joseph K. din romanul kafkian „Procesul”. Si tot asa. Fiecare scriitor gateste in stilul lui, iar Mark Crick te face pentru o clipa sa crezi ca textul cu pricina este scris chiar de autorul pe care-l pastiseaza.

    Mark crick – “Supa lui Kafka”,
    Editura RAO, Bucuresti, 2008

    Noutati

    Zadarnicele chinuri ale dragostei
    Intr-un mic orasel din Caraibe, la sfarsitul secolului trecut, doi tineri – un sarman telegrafist si o incantatoare scolarita – isi jura unul altuia ca se vor casatori si ca dragostea lor va fi nemuritoare. Timp de trei ani nu traiesc decat unul pentru celalalt, insa basmul, ca toate basmele, urmeaza sa se incheie: Fermina se marita cu Juvenal Urbino, un tanar medic, iar Florentino, indragostitul tradat, se straduie sa devina un seducator perfect si sa faca avere, astfel incat s-o recucereasca pe aceea pe care, vreme de cincizeci de ani, nu va inceta s-o iubeasca in taina. Aceasta este povestea. Ce nu se poate istorisi este geniul cu care Marquez descrie toate imponderabilele care tes aceasta dragoste sfasietoare, toate amaraciunile si palpitatiile fericite care se succed si ajung sa se contopeasca.

    Gabriel Garcia Marquez
    “Dragostea In vremea holerei”, Editura RAO, Bucuresti, 2008

    La bloc
    Scriitorul Alaa al-Aswani este un adevarat fenomen: la doar cateva luni dupa aparitie, volumul „Blocul Iakubian” s-a vandut doar in lumea araba (pe care o trateaza cu tandrete, dar si cu numeroase accente critice) in cateva sute de mii de exemplare. Traducerile au inceput ulterior sa curga, iar cartea a devenit film. Este vorba despre istoria unui imobil mitic din Cairo si despre evolutia politica a societatii egiptene din ultima jumatate de veac, de la sfarsitul domniei regelui Faruk incoace. Din aceeasi vana literara ca si conationalul sau Naghib Mahfuz (premiul Nobel in 1988), al-Aswani nu isi judeca personajele, ci prefera sa ne spuna povesti: tanarul islamist care visa sa devina politist, amaraciunea si lipsa de chef de viata a lui Hatem, un homosexual pe care societatea il obliga sa se ascunda, nostalgiile batranului aristocrat Zaki, afacerismul amestecat cu bigotism si lubricitate al lui Azzam, ratacirile frumoasei Bussaina.

    Alaa al-Aswani
    “Blocul Iakubian”, Editura Polirom, Bucuresti, 2008

  • Ofensiva turco-germana

    “Auf der anderen Seite”/“De cealalta parte” al lui Fatih Akin a fost premiat anul trecut la Cannes pentru scenariu si reprezinta dovada irefutabila ca celebrul regizor turc naturalizat in Germania s-a maturizat complet dupa hiper-energicul sau “Gegen die Wand”/“Cu capul inainte”, care castiga in 2004 unul dintre cei mai meritati Ursi de Aur din istoria recenta a festivalului de film de la Berlin. Fanii navalnicului “Gegen die Wand” s-ar putea sa fie dezamagiti de “De cealalta parte”, dar noul film al lui Akin arata ca regizorului i se potriveste si stilul contemplativ si sentimental. Ca de obicei, Akin isi afla inepuizabilele surse de inspiratie in colorata comunitate turca din Hamburg, in care il descoperim pe Ali (Tuncel Kurtiz), ajuns la varsta pensionarii, dar doritor sa guste in continuare din viata. Cand face o vizita “de placere” in cartierul rosu din Hamburg, barbatul da peste Yeter (Nursel Kose), o prostituata intre doua varste, careia ii propune o afacere avantajoasa pentru ambele parti: Yeter ar urma sa locuiasca in casa batranului, devenind un fel de sotie a acestuia, iar Ali i-ar asigura in schimb un trai confortabil. Singurul nemultumit de intelegere este Nejat (Baki Davrak, excelent), fiul lui Ali, profesor de germana la Universitatea din Hamburg. Dar acesta se da repede pe brazda, caci are numai stima pentru Yeter cand afla cat de mult se chinuie femeia sa-si intretina unica fiica, pe Ayten (Nurgul Yesilcay), ramasa la Istanbul.

    Pe langa talentul de a-si lasa spectatorul cu gura cascata, Akin nu se dezminte nici de aceasta data: imprevibil zeu al scenariilor sale, regizorul se joaca de-a Dumnezeu cu personajele sale, prevestind in acelasi timp, ca un oracol, destinul acestora cu ajutorul titlurilor celor trei parti ale filmului sau. Astfel, Nejat ajunge la un moment dat sa plece “de cealalta parte”, adica in Turcia, pentru a o gasi pe Ayten, fiica lui Yeter. Aceasta, refugiata deja in Hamburg, arata inca o data inclinatia lui Akin catre coincidenta si nesincronizare, cele doua personaje avand nevoie de mult timp sa se regaseasca.

    Erou al comunitatii turce din Germania (sunt atat de multi turci in orasele germane, incat se spune, pe buna dreptate, ca nicaieri in lume nu se mananca o saorma mai buna), Akin isi scrie scenariul in germana, turca si engleza, dovedind inca o data cu aceasta poveste despre lupta, iertare si revolta ca vorbeste o limba universala, acum mult mai sensibila decat inainte. Primele doua parti ale filmului, cu deznodaminte funebre, care nu fac decat sa sublinieze dificila traversare “de cealalta parte” a vinii si-a remuscarilor, se reconciliaza intr-a treia. Regizorul devine astfel un ambasador germano-turc, un mediator intre cele doua etnii a caror relatie a fost adesea macinata de conflicte, astfel incat nu ne vom putea impiedica sa ne dorim, la randul nostru, un astfel de ambasador la fel de abil in relatia cu Italia si Spania, tarile europene cu cele mai numeroase comunitati de romani.

    Pana cand il vom gasi, sa speram ca regizorul Federico Bondi, cel care realizeaza in acest moment filmul “Marea Neagra”, va face pentru romanii din Italia ce a facut Akin pentru turcii din Germania. Poveste despre o ingrijitoare romanca (Dorotheea Petre) si “stapana” ei italiana (Ilaria Occhini), “Marea Neagra” ii prezinta pe romani sub semnul prieteniei si-al aprecierii, in timp ce presa internationala acuza saptamana de saptamana infractiunile comise de conationalii nostri in Italia.

    Akin si Kusturica
    Regizorul aplica formula road-movie (care tinde sa devina un fel de marca proprie “akiniana”) si la urmatorul sau film, o coproductie europeana produsa de Emir Kusturica. “Mamarosh” (adica “mamosul”) se vrea o comedie neagra “pe drumuri”, despre un barbat intre doua varste total dependent de caminul sau, administrat cu o mana de fier de mama lui. Cand un bombardament la pune in pericol viata in Belgrad, cei doi pornesc cu catel si cu purcel departe de casa, cautand continuu, pe drum, sa regaseasca tihna de odinioara. Filmul va aparea la inceputul lui 2009 si, data fiind cartea lui de vizita, nu ne-ar mira deloc sa castige premii la vreun festival.

    Oi pe autostrada
    Fatih Akin a trecut si prin Romania. Nu cum si-ar fi dorit el, dar tot a trecut. La filmul sau “Im Juli”, un road-movie pe familiara traiectorie Germania-Turcia, cei doi protagonisti interpretati de Moritz Bleibtreu si Christiane Paul trebuie sa treaca si prin tara noastra in drumul lor spre Istanbul. Numai ca Fatih Akin nu a primit permisiunea guvernului sa filmeze la noi in tara, prin urmare a trebuit sa monteze capitolul romanesc al povestirii sale din fotografii. Din acestea nu lipsesc simboluri clasice ale Romaniei vazute de straini: satra de romi, oile pe autostrada, Palatul Parlamentului si asa mai departe. Regizorul insusi apare in rolul unui vames roman iute la manie, dar si sentimental, care, intr-una dintre cele mai amuzante scene ale filmului spune: “In Romania, cand te casatoresti, faci un cadou. Masina ta, cadoul meu”. Dupa mita de rigoare, faptul ca unul dintre personaje nu are pasaport devine neglijabil.

  • Cum se vinde recesiunea

    Toamna trecuta, NYC&Co a lansat prima campanie de marketing multimedia pentru a promova orasul New York in SUA si in alte zece tari. Valoarea investitiei, care se va desfasura pe parcursul unui an, va fi de 30 de milioane de dolari. Sloganul unuia dintre sporturile publicitare este cat se poate de elocvent: “Shop while the dollar drops” (“Cumpara cat mai scade dolarul”). Comerciantii din New York au inventat, intr-adevar, o reteta pentru a impulsiona vanzarile potential afectate de criza creditelor: prezinta New Yorkul drept cea mai buna destinatie de shopping din lume. Iar intr-o perioada in care dolarul pare ca nu se mai opreste din scadere, cumparaturile in Statele Unite s-au transformat in chilipiruri irezistibile pentru turistii din toata lumea. Lanturile de magazine si comisia de promovare a turismului in New York au incheiat parteneriate pentru campanii publicitare si servicii exclusiviste, toate destinate atragerii cumparatorilor straini.

    O asemenea initiativa n-ar fi functionat, probabil, daca New Yorkul n-ar fi fost oricum destinatia americana numarul unu pentru turistii straini. “Sunt atat de multe de vazut si de facut in acest oras, iar in aceasta perioada starea dolarului este cea mai buna scuza pentru a veni aici”, spune George Fertitta, presedintele NYC&Co, comisia pentru turism a orasului. Iar reprezentantii magazinelor spun ca shoppingul la New York are atat de mare succes in randul strainilor, incat acestia aterizeaza in oras cu o valiza si pleaca adesea cu mai multe, incarcate cu haine, pantofi si bijuterii.

    Vara trecuta, cand Saks Fifth Avenue, una dintre cele mai cunoscute adrese pentru amatorii de lux, a deschis un etaj intreg dedicat pantofilor, aproape o suta de europeni s-au imbarcat imediat intr-un charter pentru a vedea cu ochii lor 10022-SHOE, departamentul de pantofi al magazinului. Ei au fost doar o foarte mica parte dintre clientii straini care au cheltuit aproape 2,9 miliarde de dolari anul trecut la cumparaturi in New York, transformand magazinele din metropola americana in imense centre de profit. Conform NYC&Co, 46 de milioane de turisti au vizitat orasul in 2007, cu 5% mai mult decat anul precedent. Dintre acestia, 8,5 milioane au fost turisti straini, ceea ce inseamna o crestere cu 20% fata de 2006. Iar totul se intampla in conditiile in care sucursalele acelorasi branduri, localizate in alte parti ale SUA, au raportat vanzari in scadere din cauza crizei creditelor.

    “Cei care vin la Saks sunt obisnuiti sa calatoreasca pentru cumparaturi la Londra, Paris sau Milano, pentru ca provin din orase care nu sunt atat de generoase din punctul de vedere al posibilitatilor de shopping”, explica Suzanne Johnson, senior vicepresedinte la Saks si general manager al magazinului de pe Fifth Avenue. Magazinul ofera un pachet VIP prin care potentialul cumparator capata acces la serviciile unui “personal shopper” si la un pranz intr-unul dintre restaurantele din incinta. Saks a incheiat si un parteneriat cu 10 hoteluri de lux, care acorda oaspetilor ce petrec peste trei nopti acolo o sesiune de shopping alaturi de un “personal shopper”, discounturi de 15%, precum si cafea si deserturi la unul dintre cele trei restaurante. Saks colaboreaza si cu ziarul britanic The Daily Telegraph, ai carui cititori pot castiga o excursie de patru zile la New York, ce include accesul la un eveniment unde vor participa Michael Fink, vicepresedintele magazinului si Hillary Alexander, editorul de moda al cotidianului. Alti retaileri, precum Bloomingdale’s, au incercat inca de mai multi ani sa atraga consumatorii straini. Magazinul a creat un departament de marketing pentru piata internationala cu 15 ani in urma. “A fost ca un fel de recunoastere a faptului ca avem un segment important de clienti straini pe care insa nu ii serveam prea bine”, spune Anne Keating, senior vicepresedinte al departamentului de relatii publice al magazinului. Asa incat Bloomingdale’s a dezvoltat un centru pentru clienti, idee extinsa si la magazinele din Miami, Chicago si San Francisco.

    Cu doi ani in urma, Bloomingdale’s a triplat dimensiunile centrului si a imbogatit ofertele promotionale, care acum includ cupoane de reduceri, cadouri pentru clienti, posibilitatea de a livra produsele achizitionate la hotelul unde este cazat clientul, “personal shoppers” care ii pot consilia pe cumparatori in 17 limbi straine si angajati care vorbesc 41 de limbi straine. Bloomingdale’s a lansat si o campanie prin care incearca sa ii faca pe turistii din New York sa le treaca portile; compania a organizat traininguri speciale cu soferii de autobuz si cu ghizii locali, pentru a include in povestile despre oras si detalii legate de magazinul Bloomingdale’s. Directorii magazinului spun ca eforturile au dat roade. Anul trecut, achizitiile facute de clientii straini au crescut cu 35% comparativ cu 2006, principalii cumparatori fiind din Marea Britanie, Canada, Irlanda, Brazilia, Germania, Australia, Franta si Italia.

    New Yorkul ca destinatie de shopping a inspirat inclusiv casele de bijuterii, care au folosit motive legate de metropola pentru colectiile proprii. Casa Piaget a lansat o colectie speciala dedicata atat New Yorkului, cat si Parisului, denumita “Limelight Paris-New York”, care cuprinde 15 ceasuri si 61 de piese de giuvaergerie. In cazul New Yorkului, designerii brandului au ales simboluri arhitecturale clasice ale orasului, precum Statuia Libertatii si Chrysler Building, pentru a crea ceasuri, cercei sau inele. De exemplu, modelul ceasului Piaget Tourbillon Relatif infatiseaza 12 dintre cei mai faimosi zgarie-nori din Manhattan si este produs in editie limitata de 3 exemplare. Diadema Miss Liberty a fost folosita ca element pentru cercei, pandantive sau cadrane pentru ceasuri, iar papionul ce duce cu gandul la celebrele music-hall-uri de pe Broadway a fost redat sub forma de ceas cu un cadran ascuns de un nod de diamante.

    Comerciantii sunt insa constienti ca este o idee riscanta sa se bazeze exclusiv pe clienti straini pentru a compensa scaderea vanzarilor din celelalte orase ale Americii. Totusi, considera ca modelele aplicate de magazinele din New York ar putea fi o solutie pentru revitalizarea vanzarilor din restul Statelor Unite, pentru ca a-ti rasfata clientul si a-i face surprize este cel mai eficient mod de a-l atrage si de a-l face sa revina. “Viitorul magazinelor de lux nu inseamna doar ceea ce vand, ci si cum vand. Popularitatea unui magazin este adusa nu numai de produsele, ci si de experienta pe care o vinde”, conchide Pam Danziger, consultant pe piata luxului si autor al cartii “Shopping: Why We Like It”.

  • Un brand numit C.E.O.

    Doar ca extrem de putini executivi vor fi dispusi sa vorbeasca despre asta. “E ca si cum ai recunoaste ca ai suferit operatii plastice”, explica William Arruda, presedinte al Reach Communications, o firma de branding personal si executiv din New York, celor de la Portfolio. O noua “recolta” de profesionisti in comunicare s-au dedicat in ultimii ani nobilei sarcini de a modela imaginea sefilor marilor companii din peisajul de business global. Acestia intocmesc un mesaj pentru fiecare asemenea manager, ii slefuiesc si infatisarea daca trebuie si apoi il elibereaza in jungla conferintelor de presa, a lansarilor de carti si a reflectoarelor mass-media. Totul cu speranta ca munca lor va reusi sa sporeasca – sau cel putin sa mentina – cota de piata a companiei, pretul actiunilor sau capacitatea acesteia de a atrage parteneri si investitori.
    Compania de relatii publice Burson-Marsteller a realizat un studiu intervievand 600 manageri de top din intreaga lume si a descoperit ca acestia atribuie in medie 50 la suta din perceptia unei companii reputatiei CEO-ului acesteia. “Am observat pe an ce trece o crestere tot mai rapida a acestui procent”, spune Carol Ballock, managing director al diviziei de Executive Positioning a Burson-Marsteller. Astfel se naste un nou grup de experti in mijlocul specialistilor in comunicare: branderii executivi.
    “Cand am intrat pentru prima oara in aceasta bransa, cea de branding executiv, acum 8 ani, eram foarte putini cei care ne ocupam de asa ceva”, spune Arruda, cel care a lucrat pana acum cu executivi de top de la companii precum Adobe, IBM sau Morgan Stanley in ceea ce priveste brandul lor personal. “Acum sunt cateva mii de astfel de consultanti.”
    Ca sef al comunicatiilor pentru divizia online a MTV, Mark Pasetsky a petrecut o mare parte din timpul sau lucrand la brandingul CEO-ului acestui grup, Nicholas Butterworth.
    Ideea de la care a pornit a fost aceea de a-l recomanda pe Butterworth ca un pionier al erei digitale, aranjand ca acesta sa vorbeasca la toate conferintele importante din industria muzicala si convingandu-i pe reporteri sa il mentioneze ca expert in publicatiile din industrie. “Construirea brandului sau personal a fost un job full-time”, spune Pasetsky. “Butterworth era pe drum, intre doua conferinte, practic cam o jumatate din an.” Dupa ce a realizat cat de mult timp aloca brandingului executiv, Pasetsky a decis sa isi deschida propria companie de consultanta.

    LUATI EXEMPLU DE LA STEVE JOBS
    Dintre totii executivii din lume, favoritul tuturor branderilor este Steve Jobs. Cu totii sunt incantati de maletele lui negre si de prezentarile intocmite cu extraordinara grija pentru detalii. “Vizionarismul sau, focusul pe inovatie si calitate sunt trasaturi care impregneaza brandul Apple pana in cele mai mici componente ale sale”, spune Deb Dib, presedinte al Executive Power Brand, o firma de P.R. cu sediul in New York. “Apple nu ar fi reusit sa ajunga ceea ce este azi fara brandul lui Jobs.” Nu exista o strategie unica pentru slefuirea sau construirea brandului CEO-ului, insa Ballock lucreaza in principal pe baza unei metode pe care o numeste “scara 10-10-10 a influentei”. Pentru fiecare companie sau industrie, ea identifica primele 10 conferinte ca importanta si amploare, primele 10 media placements si primele 10 topuri “best-of” care ar aduce un aport considerabil la credibilitatea acestora si i-ar putea recomanda ca lideri ai industriei in care activeaza. Deocamdata, ea considera ca prima oportunitate de a vorbi la o conferinta de prestigiu pentru executivi este Forumul Economic de la Davos din Elvetia, dupa care urmeaza Masa rotunda de Business din Washington, D.C., Clubul Economic din Detroit si conferintele executive organizate de Fortune si Business Week. Media placement si topurile “best-of” variaza in functie de industrie, insa Ballock spune ca editia anuala a Barron?s si topul “Cei mai buni CEO ai lumii” sunt publicatiile in paginile carora orice executiv ar trebui sa isi doreasca sa apara.

    REPUTATIA CA SUBIECT RADIOACTIV
    Branderii executivilor ii sfatuiesc adeseori pe acestia sa scrie carti care sa reflecte experienta lor personala, pentru a le consolida si mai mult brandul. Leslie Gaines-Ross, chief reputation strategist la firma de P.R. Weber Shandwick, da ca exemple “Pour Your Heart Into It: How Starbucks Built a Company One Cup at a Time”, cartea scrisa de Howard Schultz, care l-a ajutat pe acesta sa devina unul dintre cei mai reputati CEO din lume, sau cartea lui Richard Branson “Business the Richard Branson Way”, care i-a cimentat acestuia reputatia de manager caruia nu-i este frica sa-si asume riscuri. Insa anumite voci din industrie afirma ca intreaga atentie acordata serviciilor de brading personal nu reprezinta altceva decat o noua stratagema orchestrata de consultantii din P.R. pentru a-si spori numarul de ore depuse in serviciul unei companii. Altii au o problema chiar si cu notiunea de la care aceasta profesie porneste, aceea de brand de CEO, explicand ca intregul proces pune prea mult accent asupra unui individ in defavoarea culturii organizationale si a echipei din spatele acestuia. “Diferenta dintre religie si cult este aceea ca o religie supravietuieste dupa ce liderul ei moare”, spune Rakesh Khurana, profesor asociat la Harvard Business School si autorul lucrarii “Searching for a Corporate Savior: The Irrational Quest for Charismatic C.E.O.?s”. Dupa parerea lui Khurana, atentia excesiva acordata personalitatii managerilor este de vina pentru pachetele salariale exagerate ale acestora, dar si pentru guvernarea neinspirata a companiilor si a “triumfului celebritatii asupra substantei”. Cu toate acestea atentia mass-media in ceea ce priveste personalitatile lumii de business nu da semne ca s-ar micsora in viitor, ceea ce inseamna ca brandingul pentru executivi nu poate decat sa creasca in viitorul mediu si chiar lung. “Intregul subiect al reputatiei a devenit radioactiv in ultimii 10 ani – practic a explodat”, spune Gaines-Ross.

  • Perla coroanei suedeze

    Daca ar fi sa convertim cele 3,2 milioane de euro pe care compania de software si servicii Enea, cu sediul in Suedia, le-a platit in bani gheata pentru IP Devel in coroane suedeze, am obtine o cifra de aproape 10 ori mai mare. Tot cam atat ar trebui sa scoata din buzunar suedezii la jumatatea lui 2012, suma “cel putin similara” fiind calculata insa in functie de anumite obiective de crestere si profitabilitate pe care IP Devel le are de atins.
    Din punctul de vedere al Adecco, cea mai mare companie de resurse umane din lume, IP Devel pare sa fi fost mai mult o incercare, exitul din companie la nici doi ani de la achizitie avand astfel justificare. Practic, elvetienii nu au avut foarte multa experienta in domeniul aplicatiilor software de tip “embedded” (incorporabile in echipamente de genul telefoanelor mobile, telecomenzilor, aparatelor foto sau playerelor de melodii) unde este specializata IP Devel. Vanzarea celor 76% de procente detinute in cadrul companiei romanesti a fost, mai exact, o metoda de a se concentra asupra businessului propriu.
    In ce priveste Enea, mecanismele ce stau in spatele acestei tranzactii sunt foarte clare. Punctul forte al suedezilor il reprezinta tocmai aplicatiile software incorporabile pentru domenii precum telecom, auto sau medical, in primul dintre aceste segmente Enea avand o cota de 50% din piata mondiala.
    Mai mult, aplicatiile soft furnizate de suedezi sunt instalate pe mai mult de 200 de milioane de echipamente din intreaga lume. Ceea ce inseamna, cu alte cuvinte, ca IP Devel este pentru Enea un centru de dezvoltare software in Europa, alaturi de cel din Suedia si Marea Britanie, birourile din Franta sau Germania fiind mai degraba dedicate vanzarilor, dupa cum spune Gregory Singh, vicepresedintele diviziei de servicii a Enea.

  • (Fre)economia se intoarce

    Decor exotic, o plaja de vis, valuri , nisip alb.. Esti in vacanta, in sfarsit nu ai niciun fel de griji, esti fericit, relaxat si implinit… pana cand il intalnesti pe EL. Nu stiai pana atunci ca nu poti sa traiesti fara el…Urmeaza zile de vis si experiente noi care iti deschid ochii, dar vacanta este prin definitie scurta si, inainte sa apuci sa te dezmeticesti, esti din nou acasa – fara EL si cu un sentiment acut de lipsa. Asa ca, inainte sa apuci sa despachetezi, dai o fuga in cel mai apropiat magazin si ti-l cumperi pe El, produsul-minune pe care ai avut ocazia sa-l testezi pe perioada vacantei prin bunavointa fie a hotelului care te-a gazduit, fie a unui marketer inspirat. Adica asa ca BrandConnections, o companie de marketing care aduce product placement-ul acolo unde consumatorii nu mai au nicio scapare: in vacanta. Cuvintele lor descriu cel mai bine aceasta metoda ingenioasa de promovare, aventura clientului cu produsul, in contextul lipsit de obligatii sau constrangeri al vacantei si al gratuitatii. “Oferiti-le celor din publicul vostru tinta mostre din produsele voastre atunci cand sunt cei mai susceptibili sa le foloseasca si sa le asocieze cu amintiri si experiente de neuitat. Consumatorul pe care il vizati va fi intampinat de o mostra a produsului vostru din prima sa zi de vacanta si va avea la dispozitie pana la 7 zile sa se obisnuiasca cu acesta si cu brandul vostru.” Compania distribuie 200 milioane de mostre de produse prin intermediul unei retele de 5.000 de unitati hoteliere, care includ linii de croaziera, hoteluri, spa-uri sau bed & breakfast-uri, iar printre clientii sai se numara Absolut, Colgate-Palmolive, Kraft Foods si Unilever Group.

    IN VACANTA
    Lantul hotelier Wyndham a incheiat un parteneriat cu VTech Electronics astfel incat sistemele de jocuri educationale VTech sunt prezente in peste 3.000 de camere de hotel din Statele Unite, Canada, Mexic si arhipelagul caraibian. Cei care rezerva un apartament in oricare din hotelurile Wyndham in 2008 vor putea beneficia de unul dintre cele doua sisteme VTech: sistemul educational V.Smile TV pentru copiii intre 3 si 6 ani sau sistemul de edu-tainment V.Flash pentru copiii de peste 6 ani.

    Sau, pentru cei care nu sunt adeptii lanturilor hoteliere atunci cand merg in vacanta, alternativa complet gratuita si fara dedesubturi este CouchSurfing.com. Reteaua de socializare virtuala este un serviciu online non-profit a carui misiune este “sa creeze o lume mai buna, canapea cu canapea”. Website-ul ii ajuta pe calatori sa gaseasca cazare gratuita in orice parte a lumii doresc sa viziteze, dar si localnici cu care sa socializeze in timp ce calatoresc. Membrii inregistrati pe site isi pun la dispozitie canapeaua inchiriata sau proprietate personala eventualilor calatori prin orasul lor, iar termenii gazduirii (durata, natura si termenii sederii) sunt stabiliti de comun acord de acesta si surfer, online in avans. Astazi exista peste 440.000 de couchsurferi din 224 de tari, si, conform statisticilor de pe website, acestia au vizitat deja peste 345.000 de canapele din intreaga lume.

    IN AEROPORT
    Terapia luminoasa sau expunerea la lumina full-spectrum, asemenea celei furnizate de soare, s-a dovedit a fi un antidot perfect pentru sindromul de jet lag si pentru “depresia de iarna”, cunoscuta in mediile stiintifice drept Dereglarea Afectiva Sezoniera (SAD). De aceea aeroporturile pariziene Orly si Charles de Gaulle au oferit pasagerilor care le-au trecut pragul in sezonul sarbatorilor de iarna a anului trecut sedinte gratuite de terapie luminoasa. Pe langa lampile terapeutice puse la dispozitie de Philips Energy Light, acestia au putut testa si fotoliile de relaxare sau incerca un masaj, in timp ce sedintele “expres” erau facilitate calatorilor grabiti de terapeutii din aeroport cu lampi mobile. Serviciul a reprezentat o promotie pentru Be Relax, un nou lounge din interiorul aeroporturilor pariziene care ofera terapie luminoasa si alte metode de relaxare de-a lungul intregului an.

    Austrian Airlines le ofera pasagerilor sai intrare gratuita la o multitudine de institutii culturale vieneze prin intermediul cardurilor lor de imbarcare. Cei care calatoresc cu aceasta linie aeriana pot prezenta la intrarea in muzee si nu numai aceste tichete de imbarcare impreuna cu un act de identitate pentru a beneficia de intrare gratuita in pana la 5 institutii culturale din capitala austriaca.

    IN FIECARE ZI
    Cei de la HarperCollins Publishers au anuntat de curand lansarea unei serii de promotii online care le vor permite consumatorilor sa prinda gustul cartilor editate de ei. Programul “Full Access” va pune la dispozitia acestora o serie selecta de titluri care vor putea fi vizualizate in intregime in decursul unei luni. Acestea includ “Vrajitoarea din Portobello” a lui Paulo Coelho, “Ghidul votantului indecis” al lui Mark Halperin sau “Erin Hunter?s Warriors: In salbaticie”. Programul “Sneak Peek” le va da sansa cititorilor sa vada 20% din majoritatea cartilor care vor fi lansate in decursul urmatoarelor saptamani.

    Publicitatea nu este nici pe departe atat de eficienta ca recomandarea personala din partea cuiva cunoscut. De aceea, producatorul american de bijuterii SilverJewelryClub ofera gratuit o mare parte dintre bijuteriile lor, astfel incat intreaga lume sa afle despre calitatea si rafinamentul designurilor lor. Singurul lucru pentru care “clientii” trebuie sa plateasca este livrarea. Website-ul clubului pune la dispozitie patru piese odata, iar vizitatorii au 15 minute sa comande fiecare piesa in parte, dupa care un nou produs ii ia locul. Dupa cum fondatorii clubului spun singuri “oferirea bijuteriilor noastre gratis este modul nostru de a ne prezenta pe noi si bijuteriile noastre noilor clienti. Stim ca in aceasta bransa competitia este acerba si de aceea vrem ca voi sa aveti sansa sa experimentati produsele noastre astfel incat sa va amintiti brandul nostru”. SilverJewelryClub livreaza in prezent in 54 de tari.

    Producatorul de electrocasnice Zanussi-Electrolux pune de cativa ani la dispozitia participantilor la festivalul sloven Rock Otocec serviciile unei spalatorii gratuite. Dupa ce acestia isi ridica hainele curate de la standul Zanussi, primesc si o carte postala inscriptionata. “Draga mama si tata, sunt curat…”, pe care o pot trimite celor dragi.

    CAND PUN MARKETERII OCHII PE TINE
    Compania londoneza Matter si-a propus o abordare neconventionala a marketingului direct, trimitand prin posta cutii pline cu “chestii interesante”. Matter colaboreaza cu producatori din cele mai diverse domenii astfel incat sa poata alcatui colectii de obiecte potrivite unor audiente specifice care beneficiaza in mod gratuit si neasteptat de “cutiile interesante” trimise de Matter. Fiecare companie participanta la program trebuie sa contribuie cu cate un obiect – ceva care explica ceea ce face, care spune ceva despre ideile si valorile acesteia, sau ceva care poate fi incercat. Matter trimite apoi cutiile astfel incat acestea sa ajunga la destinatari intr-o duminica – atunci cand consumatorii au mai mult timp sa se joace cu continutul acestora. Cutia-pilot box, care a ajuns in cutia postala a destinatarilor pe 2 februarie a acestui an, cuprindea obiecte din partea Sony Ericsson, Stolichnaya, Nintendo, Nissan, Penguin si Virgin Atlantic, printre altii. Obiectul trimis de Nissan a fost un set de creioane colorate, realizate din sapun – mesajul implicit fiind acela ca brandul nu este ceea ce consumatorii se asteapta sa fie, conform blogului Matter blog. Urmatoarea editie Matter va fi dedicata barbatilor intre 25 si 35 de ani, urmand a fi trimisa in Marea Britanie in cursul acestei veri.

    Sample Lab, inaugurat in luna iulie 2007 in Tokio, este un spatiu rezervat membrilor care invita consumatorii sa faca sampling si sa testeze noi produse. Membrii platesc o modesta taxa de inregistrare de 3 dolari si un comision anual in valoare de 10 dolari. Acestia, care trebuie sa fi implinit deja 15 ani, intra apoi in “laborator”, prezentand la intrare codul QR stocat pe telefonul mobil. Pe langa rafturile de magazin, pline de produse pe care acestia le pot incerca gratuit, “laboratorul” dispune si de o camera speciala destinata femeilor, unde acestea pot testa diferite produse cosmetice. La plecare membrii pot alege 5 produse pe vor sa le ia acasa, tot ceea ce trebuie sa faca in schimb este sa completeze un chestionar referitor la produsele pe care le-au incercat. Conceptul a fost creat de agentia de marketing Mel Posunetto si a inregistrat un asemenea succes incat de la sfarsitul lui ianuarie 2008, membrii trebuie sa faca o rezervare cu doua saptamani in avans pentru a vizita laboratorul.