BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Dar pe alb nu aveti?

    Suna ca o poveste, dar e adevarata. Comertul cu fluturi a prins aripi in ultimii 10 ani pe continentul american, acolo unde astazi zeci de companii similare cu Amazing Butterflies vand creaturile inaripate pentru evenimente precum nunti, botezuri, ba chiar si inmormantari sau evenimente organizate de companii de talie mare precum Nickelodeon. Din Statele Unite, ideea a zburat rapid si inspre Europa si, de doi ani, de la lansarea Butterfly Trading, primii fluturi isi iau zborul si pe la evenimentele autohtone.

    Afacere “sensibila”
    Irina Predescu, fondatoarea primei companii romanesti care vinde fluturi vii pentru eliberarea lor la diverse evenimente, spune ca ideea ia venit intamplator, atunci cand o prietena
    ia trimis un filmulet pe internet, in care aparea o astfel de eliberare de fluturi la o nunta. “Initial ideea mi sa parut draguta si am inceput sa ma interesez, pentru mine, daca exista asemenea servicii pe piata din Romania. Cand am descoperit ca subiectul era cu desavarsire necunoscut la noi, miam zis ca pot sa incep sa ma ocup eu de asta. Am avut norocul in momentul respectiv ca Asociatia Mondiala a Crescatorilor de Fluturi organiza cursuri pentru cei care voiau sa faca asa ceva. Cursurile online erau deschise pentru a initia noi piete, asta pentru ca in America piata este saturata, astfel incat crescatorii americani au inceput sa exporte knowhow, pentru a deschide si alte piete.” Deocamdata Predescu este singura romanca certificata pentru cresterea si eliberarea fluturilor si spune ca fara aceste cunostinte un asemenea startup ar fi imposibil. “Atat cresterea, dar si eliberarea fluturilor sunt destul de complicate. Cresterea e foarte dificila in functie de specie, fiindca sunt foarte fragili, iau foarte multe boli.”
    Urmatorul pas a fost sa lanseze siteul si, evident, sa faca rost de fluturi. In acel moment, resedinta sa din Bucuresti sa transformat intro problema, cresterea fluturilor intrun apartament fiind aproape imposibila. Ajutata de serviciile de overnight delivery, sa orientat la primele comenzi catre fluturii vii. “La inceput am cumparat din Marea Britanie. Nu vroiam sa cumpar nimic care este peste ocean: e un timp prea lung pentru a transporta material viu, cu risc foarte mare de imbolnavire.” A avut surpriza sa descopere ca astfel costurile i se dublau: nu o costau fluturii in sine cat o costa transportul lor. In acel moment a intrat in scena hazardul, sub forma unui telefon neasteptat. Din partea unuia dintre extrem de rarii crescatori de fluturi din Romania. “Ma sunat din senin si sa prezentat simplu: ‘Stiti, eu cresc fluturi!’. Mam pomenit exclamand: ‘Grozav!’. Ce mai puteam cere altceva?” Colaborarea cu informaticianul din Baia Mare, pentru care cresterea fluturilor este o pasiune, dureaza deja de un an si jumatate, de cand cei doi lucreaza la gama de “produse”. “Acum am cinci specii in oferta, iar pentru anul urmator pregatesc inca doua, pe care le voi avea in mod constant. Iar din vara aceasta voi oferi si ‘coada randunicii’, echivalentul romanesc al flutureluimonarh din America, mai mare decat media, foarte colorat si cu un zbor dantelat.”

    Alb sau… alb
    “Cei mai cautati fluturi in afara sunt de altfel acestia: fluturii de mari dimensiuni, puternic colorati.” Insa, cum avea sa descopere in curand Predescu, romanilor le place albul. “Am inceput cu trei specii, dintre cele mai cautate in Europa, si am avut o mare surpriza sa vad ca toata lumea imi cerea fluturi albi. Mici, mari, cu pete, fara pete, albi sa fie! In momentul respectiv eu pur si simplu nu aveam de unde sa fac rost de asa ceva, unde mai pui ca fluturii albi sunt foarte greu de crescut.” Insa anul acesta a prinso cu temele facute si cu doua specii de fluturi albi gata sasi ia zborul inspre toate cele patru puncte cardinale. Anul trecut a avut 15 comenzi, iar pentru anul acesta, pana in luna iulie are deja 30. Comenzile trebuie plasate cu cel putin 45 de zile inainte de eveniment, iar numarul minim de fluturi care poate fi comandat este de 50, la un pret de 1.250 de lei pana la 500 la un pret de 4.350 lei. In pret e inclusa si expertiza Irinei Predescu, care onoreaza evenimentul respectiv ca maestru de ceremonii responsabil cu eliberarea inaripatelor. “Sunt cateva secrete ale crescatorilor care infrumuseteaza momentul. In functie de ce mi se cere, un fluture poate sa stea si la poze. Iar daca ii hranesti cu polen sau fructe dulci inainte de eliberare, sunt mai veseli.” Cum arata un fluture vesel? “Zboara mai mult si mai dantelat, se intoarce la locul in care lai hranit. Fluturii mai au un secret: o atractie irezistibila fata de culorile deschise. Daca este vorba despre o nunta, mireasa va avea o surpriza, deoarece se vor indrepta mereu catre ea.”

    Cea mai mare dificultate cu care
    sa confruntat pana acum a fost sa isi faca serviciile cunoscute publicului autohton, neobisnuit cu fluturii si cu potentialul lor festiv. “In vest, piata are deja o deschidere, oamenii stiu despre ce este vorba si exista cerere. Pe un asemenea teren prielnic e normal ca anumite companii, ca Amazing Butterflies, sa aiba cifre de afaceri ce depasesc un milion de dolari”, spune fondatoarea Butterfly Trading. “Pot sa spun ca anul acesta eu am inceput sa formez piata, pentru ca ea nu exista inainte. La noi oamenii nu au mai auzit de asa ceva si atunci nu are de unde sa existe cerere.” Aceasta e cea mai grea parte a muncii sale de pana acum, insa Predescu se bucura totusi de libertatea si spatiul de miscare pe care il are ca un antreprenor unic pe o anumita piata. “Deocamdata nu mai exista altcineva care sa stie sa faca acest lucru, sa fie certificat pentru o asemenea afacere. In plus, crescatorii de fluturi sunt extrem de greu de gasit, aceasta nefiind o meserie in sine. Insa recunosc ca de anul viitor ma astept si la competitie, ceea ce este totusi un lucru cat se poate de benific, macar pentru ca astfel vor fi de doua ori mai multe eforturi pentru deschiderea acestei piete.”

    Investitii inaripate

    Pentru lansarea afacerii, investitiile au fost minimale. A fost si unul dintre motivele pentru care Predescu a ales acest business. Aici sar incadra cei 70 de dolari platiti pentru cursurile Asociatiei Mondiale a Crescatorilor de Fluturi, cei 250 de lei investiti in optimizarea siteului pentru a aparea in primele rezultate ale cautarilor si, o prima investitie mai serioasa, achizitionarea de mostre de la furnizori, care au costato in jur de 500 de dolari.

  • Publicitarii stiu de ce!

    De 13 ani, Bergenbier, caci despre acest brand este vorba, s-a pozitionat ca o bere a barbatilor si a fotbalului romanesc. Suficient incat sa ii permita sa il arate pe Mos Craciun in stare de ebrietate, sa isi schimbe culoarea in galbenul nationalei sau sa legalizeze Ziua Barbatului. Misoginism sau doar simt al umorului, tot Bergenbier arata o perspectiva mai “masculina” asupra sexului frumos, prin asocieri sugestive cu umbrelutele de cocteil ori cu (lipsa de) abilitati de sofat. Indiferent insa de ideea abordata, in spoturile Bergenbier, doua elemente nu lipsesc niciodata: fotbalul si berea.
    Spiritul glumet al campaniilor pare sa fi prins, intrucat Bergenbier este unul dintre cele mai cunoscute branduri de bere de pe plan local si a vandut anul trecut in
    valoare de peste 100 de milioane de euro. Marca si-a asigurat, astfel, o cota de piata care se apropie de 10%, in rand cu competitori de talie mare, ca Timisoreana, Ursus sau Golden Brau.

    Brandul care a inventat prietenia
    “Studiile arata ca 75% din consumatorii de bere sunt barbati. Pana la Bergenbier, niciun brand romanesc, din bere sau din alta categorie, nu revendicase explicit acest target”, spune Liviu Irimia, director de marketing la InBev, compania care detine marca Bergenbier.
    Bergenbier s-a nascut in 1995 la Blaj, iar la botez a primit un nume de origine germana, a carui traducere este “berea de la munte”. “Desi logo-ul a suferit modificari de-a lungul timpului, astazi berea barbatilor are un logo bine definit, ferm si masculin. Simbolul muntelui continua sa insoteasca numele marcii.” Cat despre sloganul “Prietenii stiu de ce”, acesta “face parte deja din ‘folclorul’ romanesc”, mai spune Irimia.
    La trei ani de la lansare, marca si-a luat un aliat puternic in ale promovarii ? fotbalul ? si a ajuns lider de piata in 2003, dupa care evolutia sa a incetinit. Asa se face ca eforturile companiei s-au indreptat spre improspatarea imaginii produsului, iar in 2005 a fost schimbata identitatea vizuala a marcii (logo si eticheta) si a fost lansat noul ambalaj, o sticla personalizata. In plus, din 2004 comunicarea brandului a trecut de la “prietenia masculina” la “complicitatea masculina”. “Bergenbier si-a propus sa atace direct si explicit teritoriul masculinitatii. Astfel, povestile Bergenbier pleaca de la acele lucruri pe care doar barbatii le stiu si le fac, lucruri care creaza o adevarata complicitate masculina – doar prietenii stiu de ce!”
    Dar, de la un punct, teritoriul prieteniei nu mai era un domeniu diferentiator si brandul incepuse sa se confunde cu categoria, iar “prietenia” a inceput sa fie revendicata de mai multe marci si atunci consumatorului i-a fost greu sa mai faca diferentierea. “In acel moment Bergenbier a precizat cine sunt prietenii. Astfel, teritoriul masculinitatii i-a adus lui Bergenbier un avantaj fundamental, diferentierea, iar Bergenbier a redevenit cea mai vanduta bere din Romania pentru trei perioade consecutive MEMRB (octombrie, noiembrie si decembrie 2005).”

    Marul discordiei
    In martie 2007, Bergenbier a dat startul campaniei Ziua Barbatului, menita sa atraga publicitate. De orice fel, pentru ca odata cu ea au venit si replicile din piata, cel mai recent exemplu fiind cea din campania pentru berea Stejar, produsa de Ursus Breweries. (“Cica vor unii sa faca o zi ca sa ne sarbatoreasca noua barbatia. Foarte frumos! Lipseste o bere pe masura”).
    Ziua Barbatului a pornit insa ca o tactica de extindere a comunicarii dincolo de canalele traditionale. “Astfel, pe langa TV, radio, outdoor sau internet, s-a incercat transformarea intr-o maniera creativa a canalelor de stiri in canale de comunicare.” Campania a avut acoperire media la stirile sportive de pe cateva posturi TV, fara a pronunta numele brandului. Peste 50 de stiri s-au centrat pe subiectul Ziua Barbatului, anuntand numarul de semnaturi stranse in cadrul initiativei
    le?gislative de recunoastere a zilei de 5 mai ca sarbatoare oficiala dedicata barbatilor. “Ideea campaniei ‘Ziua Barbatului’ a fost generata de Leo Burnett, dar nu ar fi devenit ce este astazi fara aprobarea clientului. Provocarea lansata de InBev agentiei a fost comunicarea la scara nationala a campaniei; ideea a devenit, astfel, mare: in numai patru saptamani, proiectul legislativ lansat de Organizatia Barbatilor din Romania si sprijinit de Bergenbier a reusit sa stranga numarul de semnaturi necesare depunerii in Parlamentul Romaniei.”
    Cu Leo Burnett, InBev lucreaza de 9 ani, cu exceptia unei pauze de trei ani in care contul a fost preluat de McCann Ericksson. De anul trecut, si creatia pe fotbal a trecut in portofoliul Leo Burnett, fiind detinuta anterior tot de McCann.

    Minge in teren
    In 1998, Bergenbier a ancorat cel de-al doilea pilon pe care brandul isi sprijina comunicarea in prezent: fotbalul. A inceput ca sponsor al echipei nationale de fotbal a Romaniei, si a reusit sa se pozitioneze drept “berea fotbalului romanesc”. “In cei 10 ani de cand este sponsor principal al echipei nationale de fotbal, Bergenbier
    si-a cladit si fixat in mintea consumatorului imaginea de ‘bere a fotbalului romanesc’”, spune directorul de marketing al InBev. Patru ani mai tarziu, in 2002, a luat nastere o alta idee, cu misiunea de a aduce incasari si mai mari in conturile InBev: Bergenbier a lansat campania “Fii alaturi de Nationala! Fii in galben!”, iar multimi de iubitori ai fotbalului au fost prezenti pe stadioane in galben pentru a-si sustine echipa. “Revolutia galbena a reprezentat momentul cand InBev a avut curajul sa schimbe identitatea brandului sau principal, Bergenbier, care a trecut de la rosu la galben, in semn de sustinere a echipei nationale de fotbal. In anii urmatori, fotbalul a devenit pilonul emotional al comunicarii cu consumatorul”, explica Irimia. “Pentru 2008, campania integrata a Bergenbier are sloganul ‘Toti in galben!’, continuarea campaniei de acum sase ani, si cuprinde canalele clasice de comunicare (TV, radio, print, site) si actiuni BTL (promotii in hoteluri, restaurante, cafenele la nivel national, premii).”
    Ca volum si cifra de afaceri, Bergenbier este in prezent berea numarul trei in top la nivel de hoteluri, restaurante sau cafenele (HoReCa), dupa Ursus si Timisoreana, conform unui studiu MEMRB. In cadrul InBev, Bergenbier este produsul principal, care aduce jumatate din veniturile InBev si se bucura tot de 50% din investitiile in pu?-blicitate. In 2007, ca urmare a campaniei Ziua Barbatului, vanzarile au urcat cu 30% in volum fata de 2006. Brandul este pozitionat in segmentul de mijloc (core value), care reprezinta 40% din totalul de peste 1,2 miliarde de euro al pietei berii din Romania, avand ca principali competitori Timisoreana si Golden Brau. “Acesta este segmentul unde se duce cea mai mare ‘lupta’ intre competitori, pentru ca ofera o balanta optima intre volume si profitabilitate.
    Ce ar fi Bergenbier fara fotbal? Reprezentantii InBev scot din calcul aceasta ipoteza: Bergenbier are deja 13 ani pe piata din Romania; tot ce s-a intamplat cu acest brand a contribuit la constructia sa, incepand cu gustul, elementele mixului de marketing, consecventa in comunicare, Mereu Aproape de Echipa Nationala si culminand cu cea mai recenta ‘isprava’, Ziua Barbatului, toate au pus pietre importante la temelia acestui brand. Bergenbier va ramane cel mai fidel suporter al Nationalei.”

  • Startul lunii

    1 2 3 4 5 6 7
    Linklaters, casa de avocatura britanica, situata pe locul doi in lume pe piata de profil, si-a anuntat decizia de inchidere de la 1 noiembrie a.c. a biroului din Bucuresti, impreuna cu cele din Budapesta, Bratislava si Praga, ca urmare a schimbarii strategiei globale.

    Producatorul de genti si accesorii de lux Louis Vuitton, parte a grupului Mo?t Hennesy Louis Vuitton (LVMH), a deschis primul magazin din Romania, in cadrul Hotelului Marriott din Bucuresti.

    8 9 10

    Coffee Republic, unul dintre cele mai cunoscute lanturi de cafenele din Marea Britanie, a anuntat ca va deschide prima unitate din Romania in centrul
    comercial Baneasa Shopping City din nordul Capitalei.

    11

    Lansarea iPhone-ului 3G a avut loc pe 11 iunie in Austria, Portugalia si Elvetia. Noul model iPhone 3G este disponibil in Austria, Portugalia si Elvetia incepand cu 11 iunie, in Franta va fi disponibil din data de 17 iulie, iar pe restul pietelor europene, incluzand aici si Romania, terminalul va sosi pana la finele anului.

    12 13 14 15

    Grupul Daiichi Sankyo, al doilea producator japonez de medicamente, a devenit indirect actionarul producatorului clujean Terapia, in urma achizitiei companiei indiene Ranbaxy Laboratories. Tranzactia, evaluata la 3,4-4,6 miliarde de dolari, se va finaliza in luna martie 2009.

    16 17 18 19

    American International Group (AIG), asiguratorul numarul 1 in lume, a anuntat schimbarea directorului general executiv Martin Sullivan, dupa ce grupul american de asigurari a consemnat pierderi record in ultimele doua trimestre ca urmare a crizei subprime, iar pretul actiunilor s-a injumatatit in ultimul an. In locul lui Martin Sullivan a fost numit Robert Willumstad, bancher cu vechime in cadrul Citigroup, care ocupa deja functia de presedinte al asiguratorului.

    20 21 22 23

    Asociatia Brokerilor a pus in discutie viitorul bursei romanesti in context global, in cadrul conferintei pietei de capital ?Comportamentul investitional in piata globala si viitorul bursei romanesti.”

    24 25 26

    Pe 24 iunie, a sosit in Romania Isabelle Connor, Head of Marketing al ING Group. Isabelle se ocupa de branding, employer branding si sponsorship in cadrul ING Group. Printre actiunile de sponsorship se numara si ING Renault F1 Programme, concept dezvoltat in 2007. In Romania, ING Retail Banking organizeaza, incepand cu luna iunie, ING F1 Road Show, un tur national in care bolidul de Formula 1 condus anul trecut de Giancarlo Fisichela si Heikki Kovalainen este expus in mai multe orase din tara.

    27 28 29 30 31

    Ultima zi a lui Manfred Wimmer ca presedinte executiv al BCR; Wimmer a fost inlocuit de la 1 iulie de catre Dominic Bruynseels, fost director pentru piete emergente in cadrul Barclays.

    Termenul limita pana la care producatorul auto american Ford a trebuit sa plateasca suma de 27 de milioane de euro reprezentand ajutorul de stat la privatizarea Automobile Craiova.

  • Cu submarinul galben pe Tamisa

    Cand cei de la Beatles cantau „We all live in a yellow submarine“, nici nu si-au imaginat probabil ca peste cateva zeci de ani versul va avea o semnificatie reala. |ntr-o lume in care avionul privat, iahtul si elicopterul au devenit accesorii aproape indispensabile pentru elite, lumea luxului a luat vehiculul care le-a asigurat germanilor multe victorii in al Doilea Razboi Mondial si l-a transformat in obiect elitist, care combina tehnologia de ultima generatie cu finisaje de lux.

    De obicei o plimbare pe Tamisa in Londra inseamna sa admiri London Bridge, Tower Bridge, Tate Modern sau cladirile moderne care au fost construite recent. |nsa mai nou, in dreptul Oxo Tower, apare acostat un submarin galben, parca desprins din cantecul formatiei Beatles, care apartine contelui german Franz-Benedikt von Bergenstein. Din momentul in care aristrocratul bavarez a obtinut permisiunea autoritatii portuare din Londra pentru a-si acosta submarinul in fata Oxo Tower, personalitatea sa enigmatica a pus pe jar lumea mondena din Londra si, mai nou, printul este considerat unul dintre cei mai populari europeni din oras si, evident, un magnet pentru suflarea feminina.

    Cand este intrebat de ce a ales un submarin (pe care l-a numit Jollie Kaiser), printul raspunde sec ca pur si simplu si-a dorit sa fie singur. De fapt, nu este chiar singur. |i are alaturi pe valetul personal (Henri-Olivier, fiul nelegitim al unuia din bucatarii de la rese­dinta contelui din Belgia) si cele patru pisici siameze care sunt tratate ca niste regine, cu ficat de gasca servit din vesela de argint.
    Cand are dispozitia necesara, contele piloteaza singur submarinul (ca o varianta moderna si blonda a capitanului Nemo), mai ales ca pasiunea pentru mare pare sa fie mostenita. Strabunicul sau a fost amiral in Flota Imperiala Germana. Tatal sau contele Albrecht a ramas in istorie ca unul dintre apropiatii lui Hitler si ultimul ofiter care a evadat din buncarul dictatorului in 1945.

    Pe cand era student la Salem (echivalentul german al universitatii Eton, unde a studiat familia regala britanica), contele a aparut constant in presa de scandal europeana datorita aventurilor sale amoroase. Desi spune ca ii place sa fie singur, isi invita adesea prietenii sau rudele cu sange albastru sa navigheze cu submarinul, asa cum s-a intamplat de Anul Nou Chinezesc, cand a organizat o petrecere in adancuri. Adesea navigheaza pe coasta de sud a Marii Britanii pentru a acosta in fata casei de pe plaja din Bosham, care apartine verisoarei sale, printesa Florrie von Preussen. |n aceasta vara, Jolly Kaiser are un program agitat si cel mai posibil este sa isi faca aparitia in statiunile mondene de pe Coasta de Azur, precum St. Tropez.

    Contele von Bergenstein nu este singurul pasionat de calatorii subacvatice. Se pare ca si Paul Allen, unul dintre fondatorii Microsoft detine un exemplar propriu, un submarin pentru zece persoane, care ar fi costat 7,6 milioane de euro si care a fost achizitionat de la compania americana Olympic Submarine Technologies. Allen este totusi discret in ceea ce priveste aceasta extravaganta, iar presa mondena speculeaza ca de cele mai multe ori este acostat langa iahtul proprietate personala.

    Cat despre cei care viseaza la o astfel de achizitie, oferta de submarine este destul de variata, iar acestea pot fi personalizate si accesorizate precum un avion privat sau un iaht.
    Olympic Submarine Technologies se lauda, de exemplu, cu submarinul Olympic 40 capabil sa se scufunde la 365 de metri timp de opt ore. Interiorul include un compartiment special pentru pasageri, bai, o galerie si ferestre mari prin care se poate vedea lumea submarina.

    Principalul concurent, US Submarines a lansat printre altele un exemplar de dimensiunile unui avion privat mediu (3 milioane de euro) sau o varianta de 35 de metri lungime cu cinci dormitoare (13 milioane de euro), care poate traversa oceanul. Reprezentantii companiilor estimeaza ca piata anuala se ridica, deocamdata, la 65 de milioane de euro.

     

  • Opera de arta

    Sa spui ca nu-ti place Coldplay e ca si cum ai spune ca nu esti de acord cu genocidul sau ca Holocaustul a fost “o chestie destul de nasoala” – afirmatii considerate ca de la sine intelese. In ultimii ani, Coldplay a reusit sa devina “omul negru” al lumii muzicale, trupa pe care te simti obligat sa o detesti. Ai voie sa-ti placa Britney Spears, pentru ca are o muzica pop “accidentata” impecabil produsa, ai voie sa-ti placa Phil Collins. pentru ca e ironic, merge sa zici ca iti plac The Eagles si sa-ti pastrezi credibilitatea. Dar e vai si amar de bietul jurnalist care-o lauda pe Coldplay – ti-ai strica mai putin reputatia daca ai spune ca Hitler “nu era chiar asa de rau”. De ce? Pentru ca trupa Coldplay, desi imposibil de populara, nu e “cool”. Chris Martin & Co. si-au dat seama de acest lucru si nu pare sa le pese – sau cel putin asa sustin in interviuri. Adevarul este ca, de fapt, le pasa foarte mult. Dupa ce au vandut un numar aproape incredibil de exemplare din albumul lor anterior, zece milioane, sunt disperati sa obtina credibilitatea artistica. Tocmai de aceea si-au petrecut atat timp si au facut atatea eforturi la ultimul album, proclamat de ei “dificil”. Sa aruncam o privire asupra dovezilor. Proba A: albumul are un titlu dublu, “Viva La Vida or Death and All His Friends”, care-l face sa semene un pic cu opera lui Damien Hirst. Proba B: titlul si piesa “Viva La Vida” este inspirata de pictorita suprarealista Frida Kahlo. Proba C: l-au chemat pe “bunicul muzicii ambientale” din Marea Britanie, Brian Eno, sa le fie producator. Proba D: au ales o pictura de Delacroix pentru coperta albumului. Pur si simplu, albumul n-ar avea cum sa semene mai mult cu o “opera de arta”, ceea ce e bine, deoarece majoritatea celor care il vor cumpara din benzinarii si supermarketuri pe tot cuprinsul tarii n-ar sti ce e o opera de arta decat daca ai scrie asta pe o caramida si le-ai arunca-o in cap. Mai stim si ca este un album “dificil” si “experimental” pentru ca ne-a spus-o Chris Martin. “Nu ne pasa daca vindem cu un milion mai putine discuri”, a declarat solistul. Suna ca o indepartare de modelul Coldplay.

    Singura problema legata de indepartatea de modelul Coldplay este ca acest demers functioneaza. Coldplay face discuri care se vand in milioane de exemplare si face stadioane pline. In ciuda faptului ca trupa e clar jenata de eticheta de “rock de stadion” pe care si-a dobandit-o, pentru ca la asta se pricepe cel mai bine, membrii ei scriu chestii epice inaltatoare care-i fac pe studenti sa-si fluture brichetele in aer si care au niste refrene ce te indeamna sa le fredonezi, atat de euforice, incat ai putea face un elefant sa pluteasca de la ele.

    Mai mult, e greu sa supraestimezi importanta pe care o are Coldplay pentru casa lor de discuri, EMI. Atunci cand Coldplay si-a amanat lansarea albumului anterior, cotatia actiunilor EMI a fost, se pare, afectata. Cum EMI a fost recent achizitionata de catre Guy Hands, multimilionarul in lire sterline care si-a facut un nume din achizitia de companii aflate in dificultate, performanta “Viva” (titlul sub care va fi cunoscut in continuare) are o importanta deosebita.

    Si cum a mers? Au cedat presiunilor comerciale sau au lansat un baraj de experimentalism intentionat? Raspunsul, pe scurt, ar fi ca “VLV” (titlul sub care va fi cunoscut in continuare) e de fapt cam tot ce-a fost si inainte. Are pian, chitare cu ecou, refrene inaltatoare si Chris cu falsetul caraghios din vocea lui. Au renuntat la structurile traditionale de tip strofa-refren-strofa care le dominau repertoriul ca un profesor strict si au imprumutat ceva de la Radiohead. In principal insa e Coldplay recognoscibila – ceea ce e bine.

    Asa stau lucrurile cu Coldplay. In ciuda faptului ca e obligatoriu sa o dispretuiesti, este extrem de dificil sa-ti displaca muzica pe care o face. Lumea o dispretuieste pentru ceea ce reprezinta, dispretuieste ideea de rock de stadion, de Chris Martin multimilionar cu nevasta castigatoare de Oscar ce ne tin noua prelegeri pe tema saraciei globale. Cand se ajunge la muzica insa, nu prea mai are ce sa-ti displaca. Mi-a facut placere sa ascult “Death” (titlul sub care va fi cunoscut in continuare) aproape in pofida vointei mele. Iar aceasta este, probabil, cea mai mare lauda pe care ai putea-o aduce unui album.
     

  • De unde vine succesul in afaceri?

    Care e reteta succesului, cum si unde gasim fericirea, sunt intrebari la care am incercat cu toti sa gasim un raspuns. Time Out a citit o carte care incearca sa dea un raspuns la aceste intrebari si care desi nu se vrea un „manual de fericire”, reuseste prin metode stiintifice sa ne ajute sa identificam acele capcane care ne opresc din atingerea scopului urmarit.

    „In cautarea fericirii” a obtinut in 2007 premiul Aventis acordat de Royal Society Prizes pentru cea mai buna carte de stiinta adresata unui public nespecializat.

    Citeste mai multe despre succesul in afaceri pe www.timeoutbucuresti.ro

  • Spiritul de turma din industria restaurantelor

    Cine nu cunoaste tipul acela de restaurant cu „specific romanesc”? Si prin specific romanesc ne referim desigur la pizza, snitzele sau Banana Split. Bucurestiul e plin de ele. Iar despre baruri ce sa mai vorbim. E la moda acum servirea cocktail-urilor pe baza de cafea. Time Out le-a testat si pe acestea si va marturisieste ca singurul lucru original la aceste baruri e ca toate au reusit sa dea un alt gust (prost) unor bauturi care au in fond aceeasi reteta.

    Citeste mai multe despre spiritul de turma al restaurantelor pe www.timeoutbucuresti.ro

  • Luxul penitent

    Acum turistii platesc mii de euro pentru pachete de vacante "verzi" care includ cazare in bungalow-uri fara curent electric, ore de munca cot la cot cu bastinasii sau mese organice cu ingrediente cumparate doar de la fermieri (exclus piscine si restaurante frantuzesti) sau pentru o saptamana de spa cu regim militar. Iar miliardarii rusi sunt mai nou fani pachete turistice de weekend care ofera incursiuni in cartierele dubioase ale Moscovei si cod vestimentar de cersetor.

    Unul dintre motivele pentru care oamenii sunt gata sa plateasca sume considerabile pentru vacante care-i priveaza de lux sau chiar de confortul minim e si dorinta de a evada de sedentarism, mancarea in exces si stresul cotidian. Spa-urile de detoxifiere au devenit astfel un fel de manastiri in care sunt inlaturate toate tentatiile hedoniste si se incearca recapatarea pacii spirituale si a sanatatii fizice… pentru cel putin 500 de euro pe zi. Conceptul de spa a capatat noi valente, astfel incat cosmetica, masajele sau mesele imbelsugate au fost inlocuite de exercitii dure de fitness si privari de alimente precum dulciuri, carne, uneori si lactate. Iar de cocteiluri nici nu poate fi vorba.

    O zi la Body & Soul, unul dintre spa-urile cu regim "cazon" din Irlanda, incepe la ora 6.30 (nu exista optiunea sa arunci ceasul de perete sau sa apesi pe "snooze"). Pana la ora 7, turistii aflati in "vacanta" au executat deja 100 de flotari si au luat micul dejun: porridge (un fel de gris cu lapte), fructe si, poate, un ceai fara lapte si fara zahar. Restul zilei continua dinamic: maraton fortat pe dealuri, kayaking in ape involburate si urcari anevoioase cu bicicleta pe munte. Dupa 5 zile si 2.500 de dolari, la acest resort strict unii isi doresc sa nu fi venit, insa marea majoritate se pare ca vor mai mult.

    La clinica Mayr din Austria unde se pare ca s-a dus si ducesa de York pentru a scapa de cateva kilograme, 7 zile de tratament ceva mai soft costa 2.000 de euro. Aici reflexoterapia, electroterapia si dietele crunte iau locul maratoanelor in ploaie, insa tot nu sunt o plimbare in soare. Desi experienta e departe de a fi relaxanta (de altfel relaxant nu mai e cuvantul de ordine in vacantele de lux), procentajul acestor tabere de detoxifiere constituie de exemplu in Statele Unite 5% din cele 60 de milioane de dolari provenite anual din afacerile cu spa-uri.

    Primul resort de acest gen a fost The Ashram din California care a debutat in 1974 cu programe de gimnastica. De atunci, conceptul s-a dezvoltat din ce in ce mai mult, iar in Statele Unite, de exemplu, exista peste 272 de spa-uri sau resorturi ce promoveaza vacantele spartane (regim militar, dieta restrictiva, program strict). {i asta pentru ca oamenii care au totul vor sa incerce totul, fie ca e vorba despre a petrece o noapte intr-un hotel de gheata, sa scape de calorii intr-o tabara militara sau sa traiasca in �favelas (cartiere sarace si supraaglomerate) din Brazilia.

    De o astfel de vacanta a avut parte si David Juritz, prim violonist al London Mozart Players, cei care au conceput soundtrack-ul filmului Harry Potter . Desi solistul a calatorit in toate partile globului, putine locuri l-au impresionat precum Maze, un hotel situat intr-una din favelele cocotate pe muntii din Rio de Janeiro. Juritz este doar unul dintre cei cu multi bani si foarte dornici de adrenalina si de noi experiente, care prefera ca in vacante sa fie initiati in locuri rau famate, fie ca este vorba despre cartierele murdare din Mumbai, gropile de gunoi din Mexic sau colturi dubioase din porturi din Johannesburg. Si sunt pregatiti sa plateasca sume exorbitante pentru a arunca o privire indiscreta in viata celor saraci.

    In Delhi, India, adaposturile subterane ale celor peste 2.000 de copii orfani aciuati in statiile de tren au devenit si ele un obiectiv turistic popular. Turistii imbracati in tricouri de vacanta si pantaloni scurti privesc prin ochelarii de soare traiul jalnic al minorilor de la periferiile orasului. Pentru un bilet ce costa 5 euro (banii sunt stransi pentru ajutorarea copiilor) turistii condusi de ghizi (ei insisi fosti copii ai strazii) pot vizita si scoala ad-hoc unde invata unii dintre copii famililor sarace ce locuiesc la cort in aceleasi statii de tren, si spitalul din apropiere. Iar daca turul se prelungeste pana la apus acestia vor vedea si activitatile de colectare a gunoiulul din trenurile ce sosesc in gara.

    Un alt tur, ceva mai cultural de data aceasta este si cel in jurul cartierelor newyorkeze Bronx si Harlem cunoscute pentru rata crescuta a criminalitatii si a somajului, dar si pentru mixul de natii ce au contribuit la cultivarea unor genuri muzicale precum soul si hip hop sau mambo si ska (http://www.thepoint.org/).

    Si in Rusia a luat amploare asa-numitul trend "poorism" prin care oamenii cu foarte multi bani vor sa descopere viata in saracie. Oligarhii rusi platesc 3.000 de euro pe zi pentru a juca in propria lor varianta de Print si Cersetor. Intre 8 si 10 rusi se inscriu in fiecare weekend in programul initiat de agentia Kaniazev Event, pentru a strabate imbracati in zdente unele dintre cele mai periculoase strazi ale Moscovei. Unii spun ca aceste schimburi de experiente (unilaterale) intre bogati si saraci vor duce la solutionari pentru a micsora diferentele dintre paturile sociale, dar cei mai sceptici sunt de parere ca poorism-ul va trece asa cum a venit, solutionand doar simple capricii ale celor cu foarte multi bani.

    Touroperatorii rusi ofera, pe langa aceste pachete de weekend, si vacante de "confidence building" (cresterea increderii in fortele proprii), in cadrul carora doritorii platesc o multime de bani pentru a fi tratati ca niste soldati. De altfel, antrenorii din astfel de resorturi sunt veterani din Fortele Speciale sau din Marina. Pentru unii dintre cei ce apeleaza la astfel de vacante, tratamentele aplicate acolo nu difera insa foarte mult de locul de munca. Ce-i drept, sunt fizice mai degraba decat psihice, insa predomina o doza de sado-masochism. Multi dintre turistii �extremi sunt persoane care ocupa pozitii importante in mari corporatii sau banci, iar stresul pentru ei si depasirea limitelor sunt deja rutina. Pentru cei ce detin deja un iaht personal si multe masini de lux o suma de 8.000 de dolari pentru o saptamana de vacanta "spartana" la, de exemplu, Golden Door din Escondido, California, este "piece of cake" (sau "piece of fruit", in ton cu regimul nutritional strict). Dar unii dintre cei care refuza plajele exotice si nucile de cocos prefera vacantele mai agresive tocmai ca un mod de defulare pentru ca nu sunt multumiti de profesie sau de viata personala si cauta altceva.

    Cum masajele si tratamentele cosmetice nu sunt tocmai o schimbare radicala, adrenalina unei escaladari montane sau un program care sa nu-ti mai permita alte ganduri decat cele la supravietuire ar putea fi antidotul. Si, desi suna mai mult a fraza dintr-un film american siropos, dupa o saptamana de sporturi extreme si diete drastice unii chiar spun "mi-am demonstrat ca pot sa reusesc, tot ce trebuie sa faci e sa crezi in tine" si astfel creste increderea de sine. Problema rezolvata.

    O alta categorie a celor care merg in vacante spartane sunt si viitoarele mirese. Pentru a incapea in rochia viselor lor fara a avea nevoie de saruri (precum doamnele din epoca victoriana, sugrumate in corset), apeleaza la The Camp din Galloway, in sud-vestul Scotiei. Programul strict incepe de la ora 6 dimineata si ziua continua cu abdomene, maraton, cursuri de box seara si yoga inainte de a se da stingerea la ora 8. Pe parcursul unei saptamanii programul mai include si mountain biking, traversarea unui rau rece cu ajuttrul unei franghii, in stilul G.I. Jane, si foarte putine calorii. Totul, bineinteles, pentru multi bani.

    —
    Acest material este inclus in suplimentul Pretul Luxului editat de catre BUSINESS Magazin, care va aparea pe piata pe 25 iunie.

  • Acasa la Louis Vuitton

    In 1859, inainte de a fi fost facut celebru de impresionisti, Asniéres era doar un orasel aflat in apropiere de Paris, cand Louis Vuitton a decis sa mute acolo productia firmei, pentru a beneficia si de apropierea Senei, pe care soseau transporturile speciale de lemn folosite pentru cuferele sale deja faimoase. Cand a construit noul sediu (care a fost apoi si una dintre resedintele familiei timp de mai multe generatii), Louis Vuitton a apelat la arhitecti care au folosit mai ales sticla si metal, preferatele lui Gustave Eiffel. Gratie geamurilor imense, manufactura beneficia de atunci de multa lumina naturala, pentru ca mesterii sa-si poata crea capodoperele, exact ca marii pictori.

    De altfel, de aproape 150 de ani, uneltele si metodele folosite la Asniéres au ramas practic neschimbate. La Asniéres sunt realizate comenzile speciale (circa 450 anual), cuferele si gentile in editie limitata pentru prezentarile de moda. Departamentul de comenzi speciale este supervizat de Patrick-Louis Vuitton, reprezentantul celei de-a cincea generatii din familia de artizani, el insusi specialist in domeniu. In acest departament sunt create fie produsele personalizate (variatiuni pe modele deja existente, de la tipul de piele folosit pana la initialele clientului), fie produsele la comanda – aici clientul isi poate da frau imaginatiei, comandand orice fel de bagaj sau cufar doreste, iar compania il va realiza intr-un singur exemplar, ceea ce ii asigura unicitatea si originalitatea. De la deja celebrul Willy Trunk (un cufaras comandat de un om de afaceri special pentru ratusca sa de plastic numita Willy) pana la cufarul realizat pentru un seic care dorea sa-si transporte linistit pretioasa narghilea sau cel destinat sa adaposteasca cele 200 de ceasuri ale unui colectionar, toate sunt facute dupa tehnici vechi de circa un secol si jumatate.

    Fiecare astfel de comanda este realizata integral de un singur artizan, care ii dedica intre 4 si 5 luni (uneori mai mult, in functie de gradul de dificultate, dar politica firmei nu prevede o perioada mai lunga de 8 luni). Nu se stie cat a durat realizarea unui cufar creat special pentru un tort pe care o mama dorea sa-l transporte cu mare grija pentru aniversarea copilului sau, dar arata ca Louis Vuitton nu spune nu la nicio comanda, atata vreme cat este in spiritul luxului si al calatoriei, al aventurii chiar. Ce-i drept, au existat si comenzi refuzate: un toc de arma, un sicriu si o tapiterie pentru masina unei cliente inamorata de monograma firmei.Dar Asniéres este mai mult decat o manufactura – e un veritabil muzeu (desi nu accesibil publicului larg, ci doar angajatilor si invitatilor speciali).

    Cum intri in vila inconjurata de o gradina de basm, plonjezi imediat in secolul 19 – mai precis in 1878, cand Louis Vuitton si sotia sa Emmeline si-au stabilit resedinta permanenta la Asniéres. Camerele mobilate elegant sunt atat de bine conservate, incat chiar si adeptii infocati ai minimalismului modern nu ar spune nu unui asemenea camin. Dupa ce reusesti sa te smulgi din sufrageria familiei Vuitton si treci si prin toata manufactura unde artizanii verifica pielea, finiseaza incuietorile si lustruiesc niste genti pentru care multe femei ar renunta la un procentaj din propriul IQ, ajungi in muzeul propriu-zis. Unde, din nou, chiar si cei care nu prea inteleg de ce lumea se calca mereu in picioare la magazinul LV din Champs-Elysées, de pilda, raman cu gura cascata. Aici se gaseste un exemplar din legendarul trunk-bed creat de Louis Vuitton la cererea exploratorului francez Pierre Savorgnan de Brazza, care a organizat mai multe expeditii in Africa, mai ales Congo – unde a si fondat orasul Brazzaville. E vorba, de fapt, despre un cufar care ascunde un pat pliant, perfect pentru orice explorator ostenit dupa marsuri lungi prin jungla sau savana.

    Dar De Brazza nu a fost singurul aventurier care a apelat la Louis Vuitton – in anii 20, firma a realizat si o comanda foarte speciala pentru un preot francez care a dorit un cufar-altar, pentru slujbele pe care urma sa le tina in desert, in timpul unor sapaturi arheologice.Tot aici se afla si cufere realizate pentru actrita Mary Pickford, pentru Sharon Stone, un exemplar cerut de un american care simtea nevoia sa-si depoziteze undeva cele 1.000 de trabucuri de colectie sau Idéal, cufarul perfect creat in 1905, care putea contine 5 costume barbatesti, un pardesiu, 18 camasi, lenjerie, patru perechi de pantofi, o palarie, 3 bastoane si o umbrela.Muzeul din Asniéres este locul unde realizezi ca Louis Vuitton este mult mai mult decat un brand dupa care se dau in vant cumparatorii asiatici sau sotiile fotbalistilor englezi (si nu numai). E un brand artizanal, care a stiut sa se adapteze, sa supravietuiasca si sa devina nucleul celui mai mare grup de lux din lume. Chiar daca asta inseamna ca uneori apar comenzi pentru un cufar proiectat special pentru a transporta niste papusi Barbie.

    Se spunea la un moment dat ca singurele bagaje care au supravietuit naufragiului Titanicului au fost cufere Louis Vuitton. Compania nu confirma, nici nu neaga zvonurile, dar si astazi se mai gasesc in poduri intunecate cufere centenare care au nevoie doar de un lustru pentru a fi luate iar "la purtare".

    —
    Acest material este inclus in suplimentul Pretul Luxului editat de catre BUSINESS Magazin, care va aparea pe piata pe 25 iunie.

  • Visul Cassandrei e un coSmar

    In comparatie cu zburdalnicul “Bomba zilei”, “Visul Cassandrei” este o drama surprinzator de intunecata pentru Woody Allen. Avem doi frati londonezi, Ian (Ewan McGregor) si Terry (Colin Farrell), ale caror planuri de viitor marete sunt sabotate de conditia lor sociala modesta: amandoi locuiesc cu parintii, Ian preluand de la tatal sau sarcina de a administra micul restaurant al familiei, in timp ce Terry, angajat intr-un service auto, dezvolta o nociva pasiune pentru pariurile la curse. Cea mai luminoasa parte a vietii lor este Visul Cassandrei, barca pe care au cumparat-o recent, in urma unui pariu norocos al lui Terry si care a imprumutat numele de la cainele castigator al cursei (strasnica ironie a lui Allen, intr-adevar).

    Problemele financiare ale lui Terry si planurile lui Ian de a lansa un lant hotelier si-ar putea gasi solutia in prospera situatie financiara a unchiului Howard (Tom Wilkinson), proprietarul unor clinici de chirurgie estetica. Dar Howard cere in schimbul banilor un “mic” ajutor: cei doi frati trebuie sa-l lichideze pe un fost partener al sau, care se pregateste sa depuna marturie impotriva lui intr-un proces privind practicile dubioase din clinicile pe care le detine. Vor ucide sau nu vor ucide cei doi frati, aceasta este intrebarea Cassandrei in noul film al lui Allen. Din nefericire, regizorul renunta la umor in favoarea dramei si doar atinge suprafata acesteia, lasandu-si spectatorul cvasi-indiferent. Farrell si McGregor sunt excelenti in rolurile lui Terry si Ian, iar Tom Wilkinson, Clare Higgins (mama celor doi) si Hayley Atwell (Angela, iubita lui Ian, actrita impresionata de Jaguarurile imprumutate ale acestuia) nu sunt cu nimic mai prejos decat protagonistii.

    Lupta cu constiinta si ideea de moralitate se afla la loc de cinste in film, iar directiile lui Allen sunt multiple – vezi si intrebarea adresata Angelei (Atwell), daca s-ar culca cu un regizor pentru a obtine un rol. Trimiterile la mitica profetesa a Troiei se rezuma la numele barcii celor doi frati, visul devenind un adevarat cosmar, pe masura ce Terry si Ian se lasa momiti de iluzia bogatiei si decid sa-l omoare pe fostul partener al unchiului lor. Dintre cei doi actori, Farrell este cel mai bun (probabil si din cauza rolului mai complex), marturisind la un moment dat ca a tras la intregul “Cassandra’s Dream” mai putine duble decat la o scena din “Miami Vice”.

    Cu finalul sau expediat, care lasa spectatorul usor nedumerit (da, ridicarea din umeri este cat se poate de fireasca la finalul celor 108 minute), “Visul Cassandrei” nu este unul dintre cele mai bune titluri ale filmografiei lui Woody Allen din ultimii ani. Primul sau film cu soundtrack stereo (compus de Philip Glass, pe care l-ati mai auzit in “Notes on a Scandal”, “Orele” sau “Bent”), “Cassandra’s Dream” a fost laudat mai degraba pentru muzica sau frumoasa imagine a lui Vilmos Zsigmond (“The Black Dahlia”, “Melinda and Melinda”) si nu pentru calitatile scenariului, ceea ce spune foarte multe.

    Allen va recupera, cu siguranta, in consideratia noastra, o data cu lansarea in Romania (inca neprogramata) a lui “Vicky Cristina Barcelona”, care a facut furori la ultima editie a festivalului de film de la Cannes. Dar pana la cuceritorii iberici Penelope Cruz si Javier Bardem, va trebui sa ne multumim cu irlandezul Colin Farrell si scotianul Ewan McGregor.