BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Castelele de nisip ale rromilor








    Albumul editat de Igloomedia, Kastello, este o antologie de imagini si de texte care incearca sa surprinda „esentialul din arhitectura practicata de rromii avuti de pe teritoriul tarii noastre”. Fotografiile (realizate de Serban Bonciocat) din aceasta colectie de 200 de pagini sunt uluitoare, palmuiesc bunul-simt si flageleaza inteligenta, dau la iveala detalii rarisime din viata si cultura rromilor de azi, dezvaluie cotloane de mentalitate de un baroc sordid, cutume imobiliare bizare si arunca in aer, ca pe un foc de artificii, incredibile esantioane de prost-gust.




     

    Fara indoiala ca fiecare dintre noi a vazut, intamplator, un Kastello (aceasta este denumirea generica – inovatie lexicala, de altfel – sub care cei de la Igloo au inghesuit toate constructiile rrome, acestea fiind, potrivit unei inspirate definitii a autorilor: „niste castele fecundate de o manea”) si a trait fiorul descoperirii unei arhitecturi anxiogene, zanatice, supradimensionate, a carei regula esentiala pare lipsa oricarei reguli. Putini sunt insa aceia care au avut „privilegiul” turistic de a rataci pe ulitele unor localitati ca Strehaia, Buzescu, Ciurea sau Grajduri. Spatii rurale, in care aberatiile arhitectonice pomenite incetau sa ramana anomalii strident-simpatice, care renuntau la insularitate si deveneau prezente tutelare, tentaculare, absorbante, continente ale kitsch-ului deversat incontinent. Localitati construite in jurul unei obsesii, cea a opulentei personale a proprietarilor, dar in care strazile sunt desfundate, pline de mazga si dejectii, localitati in care ideea de conexiune urbana si de coerenta comunitara sunt zdrobite in malaxorul aspiratiei spre grandoare si a nevoii „de a parea altfel” a preabogatilor seniori rromi.

     

    Igloomedia – Kastello, Palate ale rromilor din Romania,
    Editura Igloomedia, BucureSti, 2008

     
     
    Noutati
     

    Exista sau nu diavolul?

     

    S-au scris deja istorii ale Cerului si ale Infernului, dar, pana la Messadié, nimeni, cu exceptia lui Daniel Defoe in secolul al XVIII-lea, nu s-a incumetat sa astearna pe hartie o Istorie a diavolului. Si cum o perspectiva moderna asupra subiectului parea necesara, jurnalistul Gerald Messadié (redactor-sef al unei reviste stintifice, romancier si autor, deja, al unei “Istorii generale a lui Dumnezeu” si al unei “Istorii generale a antisemitismului”) a luat problema pe cont propriu si a adunat o sumedenie de marturii legate de ceea ce numim “Cel Rau”, pe care a incercat sa le descifreze. Cand s-a nascut deci diavolul? Si unde? Fiindca dusmanul suprem al Dumnezeului pe care il cunoastem n-a existat dintotdeauna si nici pretutindeni. Nici hindusii, nici chinezii, nici egiptenii, nici grecii si nici romanii (popoare religioase, de altfel), nu si-au plasmuit un mare dusman infernal.

     

    Gerald Messadié – Istoria generala a diavolului,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2000

     
     
    Charlie in Cehia
     

    Este cel de-al cincilea roman al autorului irlandez, care continua sa prezinte aventurile lui Charlie “Bird” Parker, fost politist, devenit detectiv particular. In ziua in care isi boteza fata, Charlie vede o batrana negresa, aflata in cautarea propriei odrasle, o tanara prostituata toxicomana (Alice) disparuta pe strazile New Yorkului. Cu toate ca hotarase sa nu se mai ocupe de afaceri care ar fi putut s-o ingrijoreze pe noua sa tovarasa de viata (sa nu uitam ca sotia si prima lui fiica fusesera asasinate), accepta, din mila, s-o ajute pe batrana. Si rau face… Foarte curand, descopera ca disparitia lui Alice este strans legata de uciderea unui bogat colectionar de obiecte stranii, in jurul caruia graviteaza niste personaje si mai bizare inca: un sculptor (in oase) mexican (probabil ucigas in serie) si un obez sinistru care isi apropie buzele de cele ale victimelor sale ca sa le aspire ultima rasuflare. Acesti ciudati se afla in cautarea Ingerului negru, o creatura intemnitata de mai multe veacuri intr-o statuie de argint. Incercand sa descopere cheia enigmei, Charlie ajunge in Europa, in Republica Ceha, care este patria “golemului”…

     
    John Connolly – Ingerul negru,
    Editura RAO, Bucuresti, 2008




  • Vine toamna, bine-mi pare




    Nu mai putin de sase filme romanesti vor poposi in aceasta toamna in cinematografe, dar, din nefericire, putine dintre acestea fac cinste industriei noastre. Daca anul trecut cele doua varfuri de sulita “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” si “California Dreamin’” se infigeau la fix in palmaresul festivalului de film de la Cannes, coada se faramita trist sub verdictele jurnalistilor si-ale publicului deopotriva. In 2007, sapte lungmetraje s-au lansat pe ecrane, iar numarul filmelor produse si terminate in 2008 este aproape dublu.








     

    Varful de pluton al toamnei (cel putin din punct de vedere calendaristic) este debutul in lungmetraj al lui Adrian Sitaru, “Pescuit sportiv”. Dupa ce a castigat un Leopard de Aur la Locarno cu scurtmetrajul “Valuri”, Sitaru isi prezinta lungmetrajul in premiera internationala in programul Giornate degli Autori al Festivalului de Film de la Venetia, iar pe 12 septembrie are programata premiera in Romania. Cu Adrian Titieni, Ioana Flora si Maria Dinulescu in rolurile principale, “Pescuit sportiv” isi propune sa investigheze teme prezente si in “Valuri”, responsabilitatea si nevinovatia. Un cuplu (Titieni, Flora), in drum spre un lac pentru un picnic la iarba verde, da cu masina peste o prostituata (Dinulescu). Initial, cei doi vor sa abandoneze femeia inconstienta, camufland-o cu crengi. Cand aceasta se trezeste, incepe un complicat joc de flirturi si mici santaje, in care cele trei personaje fac dese rocade, ceea ce arata inca o data apetenta lui Sitaru pentru subtilitate si spus-cititul printre randuri.

     

    Pe 19 septembrie ii vine randul lui “Boogie”. Categoric cel mai bun film romanesc al anului, revenirea lui Radu Muntean la actorul din “Furia”, Dragos Bucur, si la dialogurile excelente caracte­ristice trio-ului de scenaristi Radu Muntean-Razvan Radulescu-Alexandru Baciu. Interpretarile excelente si replicile brici sunt principalele atuuri ale lui “Boogie”, in care regizorul surprinde fericit deruta personajelor, ajunse la “30 si ceva” (primul titlu al filmului) de ani, acum victime ale unui adevarat sistem de cenzuri si autocenzuri, compromisuri si refuzuri. Tot cuplul (Anamaria Marinca, Dragos Bucur) este celula de baza a acestui film.

     

     “Weekend cu mama”, ultimul film al lui Stere Gulea, se lanseaza pe 3 octombrie. Cu Adela Popescu in rolul unei adolescente dependente de droguri, productia MediaPro Pictures se bazeaza pe potentialul dramatic al acestei povesti de familie (disfunctionala). Luiza (Medeea Marinescu) a plecat in Spania in urma cu 16 ani, lasandu-si fetita, pe Cristina (Popescu), in grija rudelor. Revenita acasa, femeia descopera consecintele gestului ei: Cristina a fugit de acasa, e dependenta de droguri si are o fetita de doi ani pe care a parasit-o in grija unei fundatii. Macinata de vinovatie, Luiza incearca sa rezolve criza si sa-si recastige familia. Fara a fi vazut filmul, este greu sa ne dam seama cat de bun este “Weekend cu mama”, asa ca va trebui sa asteptam inceputul lunii octombrie.

     

    “Nunta muta” are toate sansele sa fie cel mai asteptat film romanesc al anului. Regizat de debutantul (cel putin in materie de cinema) Horatiu Malaele, “Nunta” are cel mai interesant subiect: nunta unor tineri (Alexandru Potocean, Meda Victor) obligata sa se desfasoare pe muteste, dupa ce la moartea lui Stalin se instaureaza doliu national si toate “distractiile” sunt interzise. La proiectia de la TIFF s-a ras mult, din inima, dar este destul de greu sa treci peste nefirescul interpretarilor si peste ingrosarile nesigure ale lui Malaele. Amalgam dezordonat de stiluri, “Nunta muta” arata in schimb excelent, este adesea amuzant, iar tragismul povestii (inspirate din realitate) ar putea fi inca un atu pentru atragerea publicului. Premiera este programata pentru 24 octombrie.

     

    “Intalniri incrucisate” inchide plutonul, cu premiera programata pe 21 noiembrie. Debutul Ancai Damian, desi nu total ratat, a provocat adesea rasul la proiectia de la TIFF. Triptic penitenciar, filmul este format din trei momente “incrucisate” in stilul “Babel” sau “Amores Perros”. Detinuti, directori de inchisoare, gardieni si prezentatori de radio sunt protagonistii acestui film foarte inegal, cu momente bune, dar si momente neverosimile, “burta” cea mai mare fiind o interminabila discutie in limba engleza dintre directoarea unei inchisori (Oxana Moravec) si un finlandez. Salvat intrucatva de finalul puternic, filmul lui Damian trebuia sa fie initial un scurtmetraj. Din pacate nu a ramas asa… Ce putem spune despre succesul de casa al acestor filme? O cifra de 20.000 de spectatori ar fi cat se poate de onorabila pentru “Nunta”, dat fiind faptul ca genul de umor al lui Horatiu Malaele si interpretarile exagerate ale actorilor s-ar putea sa nu impresioneze publicul. “Boogie” si “Pescuit sportiv” vor fi apreciate mai mult de critici, in timp ce publicul, chiar daca va aprecia improvizatiile Mariei Dinulescu in rolul prostituatei din “Pescuit”, va gasi cu siguranta prea subtile mizele lui Muntean si Sitaru. “Weekend cu mama” ar putea castiga de pe urma promovarii, dar publicul nostru escapist nu prea se va lasa convins de aceasta drama. Cat despre “Intalniri incrucisate”, acesta functioneaza mai degraba ca o comedie (involuntara) si, oricat de bine promovat, va fi sabotat de cinefilii care-si vor avertiza prietenii sa se tina departe de sala de cinema.

     

    Daca in Romania se vorbeste de zeci de mii de spectatori, in Franta, de exemplu, in cazul multora dintre filmele frantuzesti unitatea de masura este mai degraba milionul. Ultimul mare hit al francezilor este “Bienvenue chez le Ch’tis”, o comedie absolut dementa care a batut mai toate recordurile de incasari – 20 de milioane de spectatori (la o populatie de aproximativ 60 de milioane) si incasari de aproape 200 de milioane de dolari doar in Franta. Pentru Romania, cifrele par neverosimile. Dar nu trebuie decat sa ne gandim si sa visam: 400.000 de francezi au vazut “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, in timp ce numai 76.000 de romani au tinut sa vada filmul in cinematografe.

     

  • Dezastrul egalitarismului








    Aceasta este doar una dintre lumile pe care Kurt Vonnegut jr. le imagineaza in culegerea sa de nuvele (douazeci si cinci la numar, fiecare facand „sa vibreze alt nerv”) din proaspatul volum tradus la editura Humanitas Fiction. Textul se numeste „Harrison Bergeron” si figureaza, alaturi de alte nuvele din aceeasi culegere, precum „Cainele flocos al lui Tom Edison” sau „Bun venit printre maimute” – proza titulara – in numeroase antologii SF clasice. In fapt, sunt niste distopii, povesti despre fapte care nu s-au intamplat, dar care sunt probabile, daca lumea noastra continua sa se imbecilizeze in ritmul actual, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Genul proxim, daca e sa stam sa cugetam mai bine, pare mai degraba „1984” al lui Orwell sau, daca vreti, textele teatrului absurd. In prima nuvela pe care o pomeneam, Harrison Bergeron, un personaj de o sacaitoare si culpabila normalitate, este pus dupa gratii, i se atarna de gat numeroase greutati (ca sa se miste anevoie), are montate in urechi niste casti care emit un zgomot ce-l abrutizeaza, interzicandu-i sa aiba ganduri proprii. Revoltat este si Billy poetul, eroul din „Bun venit printre maimute”. Acesta incearca sa trezeasca sexualitatea si senzualitatea din oamenii aflati intr-o lume suprapoluata (67 de miliarde de persoane) si care sunt constransi fie sa se sinucida, fie sa-si ia de trei ori pe zi „anticonceptionalele etice” din aceleasi ratiuni demografice. Kurt Vonnegut nu trage insa un semnal de alarma orwellian, nu este un vizionar anxios sau un prospectiv ingrijorat, ci doar un om indragostit de oameni, asa cum sunt ei, cu bune si rele, un om caruia baltile noroioase i se par frumoase si la locul lor, fie si pentru ca subliniaza limpezimea de cristal a raurilor de munte.

    Kurt Vonnegut – “Bun venit printre maimute”,
    Editura Humanitas fiction, Bucuresti, 2008




     
    Noutati
     

    Economicus vs. Generosus

    Danezul Tor Norre­tran­ders este un autor serios de lucrari stiintifice (ce investigheaza subiecte care merg de la mecanica cuantica la problemele mediului inconjurator, carti dintre care se cuvine citat bestseller-ul “The User Illusion: Cutting Consciousness Down to Size”), caruia ii place sa fie din cand in cand ireverentios si socant, fie si numai in formulari. Volumul tiparit de editura Publica, dedicat sociobiologiei, are un motto trasnit si un prolog aiuritor: “Bine ati venit in lumea acestei carti despre sex sau – mai exact poate – despre cum se obtine acesta”. Tor nu se limiteaza la declaratii explozive, el ne propune si o viziune noua, al carei temei este generozitatea. Abordand o sume­­denie de subiecte ce par ca ii sunt familiare, de la asistenta sociala la razboi si de la teoria jocului la genetica, el face un portret incitant al lui Homo generosus, omul generos (generozitatea fiind cea mai sexy trasatura umana), pe care il opune lui Homo economicus, cel care este dominat de instinctele de supravietuire ale selectiei naturale.

    Tor Norretranders – Omul generos,
    Editura Publica, Bucuresti, 2008
     

    Lumea in cifre si harti

    Un volum de talie impresionanta, dar usor de manevrat si de consultat, despre lumea actuala, asa cum este ea consemnata in cele mai recente studii statistice si cartografice. Prima sectiune prezinta informatii referitoare la toate statele independente ale planetei, permitand consultarea si compararea datelor despre suprafete, populatie, densitate, unitati monetare si echivalente in euro, PIB si venit pe cap de locuitor, import si export, demografie (cu estimari relative pentru deceniile urmatoare). Sectiunea e completata cu informatii despre invatamant, alimentatie, sanatate si speranta de viata. A doua sectiune prezinta tarile care se remarca prin agricultura, cresterea animalelor, exploatari forestiere, pescuit, productie extractiva, industriala si energetica. Ultimul capitol este alocat celor mai importante parcuri naturale, rezervatiilor biosferei si siturilor declarate patrimoniu al umanitatii de UNESCO. 

    “Atlasul lumii”,
    Erc Press, Bucuresti, 2008




  • Retro de prin 2008








    Se ia un laptop de ultima generatie, se imbraca intr-o carcasa din lemn de pin, asemeni unei cutii muzicale victoriene, iar tastatura e inlocuita de cea a unei masini de scris de pe vremuri. Rezultatul – un obiect ce pare o combinatie intre lumea fantastica a lui Jules Verne si epoca viitorului descrisa de Arthur C. Clarke in “Odiseea spatiala” – este unul dintre exemplele palpabile ale asa-numitei tendinte “steampunk”.




     

    Steampunk reprezinta un stil care combina designul industrial futurist cu elemente din epoca victoriana, un fel de punk industrial victorian, a carui prima sursa de inspiratie a fost epoca locomotivelor cu aburi si a dirijabilelor. A debutat in productii de la Hollywood precum “Wild Wild West”, un western science fiction cu Will Smith, “Reign of Fire”, unde Christian Bale trebuie sa apere Londra de invazia dragonilor, sau “The League of Extraordinary Gentlemen”. Dar a prins cu adevarat contur datorita unor obiecte aproape fantastice iesite din mintile inventatorilor, precum un ansamblu prezentat acum doi ani la San Francisco – o serie de roboti care seamana cu locomotivele din secolul al XIX-lea, cu picioare metalice si care functioneaza pe baza de aburi. Anul acesta, “punk-ul cu aburi” a intrat direct pe scena luxului, la Salonul Orologeriei de la Geneva. CreaLuxe, o companie fondata de maestrul ceasornicar Jean-François Ruchonnet si de bancherul Andreas Stricker, a lansat Cabestan Winch Vertical Tourbillon, un ceas inspirat din universul navigatiei, pe care timpul mai degraba se descifreaza decat se citeste. Orele si minutele sunt afisate de doi tamburi rotativi din aluminiu gravat, montati pe un sistem de rulmenti. Tamburii sunt echipati cu un resort ce face posibila deconectarea in timp ce se ajusteaza ora, iar mecanismul este intors printr-un alt cabestan, cu ajutorul cricului pastrat in interiorul cataramei. Tamburul al treilea indica rezerva de functionare, iar cel de-al patrulea secundele, fiind plasat langa tourbillonul vertical din otel dur dotat cu o rama care pivoteaza.

     

    Combinatia intre elemente victoriene si design futurist poate fi privita de multi ca o tendinta extrema, folosita mai degraba pentru a realiza produse care atrag atentia, fara a avea neaparat o utilitate. Insa disponibilitatea timpului nostru de a accepta orice fel de asociere intre nou si vechi a facut tot mai multe companii sa priveasca spre trecut in cautare de surse de inspiratie. De la carti si filme pana la ceasuri, parfumuri, haine sau chiar telefoane mobile, trecutul invadeaza insa universul nostru, fie ca se asociaza sau nu cu elemente moderne intr-un mod atat de explicit precum steampunk. Cronicarii targurilor orologere de la Basel si Geneva remarcau anul acesta o tendinta care a influentat multe dintre colectiile marilor manufacturi: reinventarea clasicului. IWC a reeditat modelele care au stat la baza colectiilor sale de ceasuri, pentru a-si celebra cei 140 de ani de existenta. Conferinta de presa de la Geneva s-a organizat intr-un decor de epoca: o cabina imbracata in catifea visinie, cu ornamente aurite, tablouri vechi pe pereti si multe hublouri. Aici s-au sarbatorit 140 de ani de cand F.A. Jones a calatorit din Statele Unite in Elvetia pentru a pune bazele International Watch Company. Marca a lansat colectia “Vintage Jubilee Edition 1868-2008”, care consta in reeditari ale modelelor emblematice din cele sase familii de ceasuri IWC: Pilot’s Watch, Portuguese, Ingénieur, Aquatimer, Da Vinci si Portofino. Ceasurile au pastrat aspectul clasic, insa mecanismele sunt “actualizate”. Si Jaeger-LeCoultre a reinventat unul dintre modelele sale clasice, Polaris. Memovox Tribute to Polaris inseamna o reeditare a unuia dintre cele mai ravnite ceasuri, lansat in doua versiuni: una din 1965 si una din 1968.

     

    Chiar si telefoanele mobile, care prin excelenta inseamna tehnologie de ultima generatie, se inspira din moda trecutului. Producatorul rus de telefoane mobile Gresso, specializat in terminale de lux, a conceput doua telefoane noi, Gresso White Diamonds si Gresso Royal Diamonds, ale caror carcase sunt fabricate din lemn negru african vechi de 200 de ani, iar numerele de pe tastatura sunt gravate in stil roman. Telefoanele, cu tastatura incrustata cu diamante, sunt comercializate la pretul de 15.000 de dolari (Gresso White Diamonds) si 52.000 de dolari (Gresso Royal Diamonds), acesta din urma fiind lansat in editie limitata la 200 de exemplare.


    Si producatorii de valize, care creau cufere pentru elitele din secolele trecute, si-au petrecut timpul cautand in arhive. Englezii de la Globe Trotter, care creeaza valize din 1897, au reinterpretat modelele care pe vremuri erau purtate de exploratorii de lux. Linia Safari, o combinatie discreta de roz si bej, aminteste de valizele purtate in trecut de elefanti in timpul safariurilor din Africa, iar linia Orient pare inspirata din fascinatia pentru mirodeniile Orientului.

     

    La randul sau, moda revine la vechile valori: croitorii de costume la comanda, care la inceputul secolului trecut i-au imbracat pe Fred Astaire, Gary Cooper sau Cary Grant, sunt din nou in tendinte.

     

    Si in lumea aromelor se practica intoarcerea la vintage. Casa Givenchy reediteaza anual cate un parfum clasic, precum Amarige, Organza sau Very Irresistible, in editie limitata. Iar Chanel No 5, unul dintre clasicele casei Chanel, lansat pe piata din 1921, este imbunatatit in fiecare an, iar de-a lungul deceniilor si-a modificat permanent aroma, in special din cauza interzicerii folosirii anumitor ingrediente, precum moscul natural.

     

    In fine, personajele istorice sunt si ele reinventate de literatura. De pilda, cartea “The Other Boleyn Girl”, scrisa de Philippa Gregory, este considerata una dintre scanteile care au aprins pasiunea publicului britanic pentru fictiunea istorica.




  • Publicitatea, mod de folosinta




    Devenita instrument indispensabil in lumea comertului in secolul XX, publicitatea a ajuns in epoca globalizarii la forme de exprimare realmente sofisticate. Mai poate oare, in aceste conditii, o carte scrisa in 1923 (asa cum este cazul „Publicitatii stiintifice”, editata la acea vreme de catre agentia Lord & Thomas) sa starneasca interesul cititorilor, sa dea seama de modernizarea galopanta a procedeelor publicitare si sa valideze afirmatia lui David Ogilvy? Potrivit specialistilor, dar si editorilor, raspunsul este categoric da. Desi lucratorii in advertising folosesc astazi toate mediile de comunicare (unele de neconceput pe vremea primei editii a „Publicitatii stiintifice”) pentru a ne atrage atentia si a ne face sa raspundem pozitiv la mesajul lor, principiile de baza ale publicitatii sunt etern valabile. Pionier al publicitatii, probabil „cel mai important copywriter si strateg al vremii sale” (cf. S.R. Bernstein, presedinte al Advertising Publications, Inc.), personaj care ajunsese sa castige 100.000 de dolari pe an, intr-o epoca in care o asemenea suma era importanta chiar si pentru Trezoreria SUA, om care si-a construit cariera pe temeiul prudentei, Hopkins a considerat mereu ca reclama se bazeaza pe „principii fixe, create conform unor reguli fundamentale”. Desigur, in urma acestor legi vin mii de variatiuni, pentru ca nu exista doua campanii publicitare conduse pe coordonate identice. Individualitatea este esentiala, iar imitatia nu este recomandabila. Manualul propriu-zis, in varianta romaneasca a editu­rii Publica, este deschis de o autobio­grafie a autorului, densa, plina de pilde, de aforisme si de exemple concrete de idei publicitare, care vin sa completeze intr-un mod fericit axiomele „Publicitatii stiintifice”.








    Claude C. Hopkins – “Viata mea In publicitate & Publicitate Stiintifica”,
    Editura Publica, Bucuresti 2008

     
    Noutati
     
    Lumini si umbre

    In peste 600 de pagini sunt oferite circa 600 de biografii ale unor oameni care au facut, fiecare in felul lui, un crampei din istoria tarii – domni, principi, voievozi, sefi de stat si de guvern, presedintii camerelor parlamentare, sefi de partide, ministri, diplomati, oameni de cultura, carturari, martiri, disidenti, oameni politici de toate orientarile (comunisti, legionari, democrati etc.), generali, capi ai bisericilor, revolutionari, ideologi. Despre unii s-a scris foarte mult, despre altii aproape deloc. Unii au fost aproape mitizati, altii aspru blamati. Autorii acestui volum nu se erijeaza in judecatori, nu omagiaza, nu demitizeaza. Fac o lucrare enciclopedica in adevaratul sens al cuvantului: documentata, cu o mare densitate de informatie, utila in egala masura atat publicului larg, cat si specialistilor. Identifica, acolo unde este cazul, perspective diferite, chiar opuse, din care au fost privite diferite personalitati. Nu de putine ori apar informatii noi, desprinse din arhive pana de curand secrete si din documente inedite.

    Stan Stoica (coordonator) – “Dictionar biografic de istorie a Romaniei”,
    Bucuresti, 2008

     


    Un american In Italia

    Autor de mare succes, gratie romanelor sale cu teme juridice, ecranizate in versiuni cu actori de prima mana (“Afacerea Pelican”, “Firma”, “Clientul” etc.), John Grisham descrie pentru intaia oara lumea sportului, mai exact a baseball-ului, in cel mai intimist roman al sau, “A Painted House”, pentru ca in ultimul sau roman tradus la editura RAO, “Playing for Pizza”, sportul sa redevina tema principala. De aceasta data, in lumina reflectoarelor se afla fotbalul american, un sport pe care Grisham l-a descoperit nu in tara sa de bastina, ci tocmai in Italia, pe cand se afla intr-o excursie de documentare la Bologna. Surpriza ii sugereaza un subiect neobisnuit: aventurile unui jucator de fotbal, Rick Dockery, care, din pricina unei impardonabile greseli de joc, este dat afara din arena sportului american si ajunge sa joace in Italia, la echipa Parma Panthers. Ce urmeaza este relatarea incurcaturilor, a deceptiilor si a neintelegerilor de ordin cultural pe care americanul le are de infruntat in Peninsula.

    John Grisham – “Fotbal si pizza”,
    Editura RAO, Bucuresti, 2008

     

  • The Greatest Tits, vol. I








    Am sa bag partea iritant de laudaroasa in care las sa-mi scape nume chiar la inceput, bine? Sunteti gata? Bun. Recent am luat masa cu unul dintre cei mai incitanti DJ si producatori ai momentului, nimeni altul decat Prins Thomas. Ar fi trebuit sa strecor subtil aceasta informatie ceva mai incolo in cuprin­sul articolului, ca o digresiune super, dar, ca sa fiu sincer, n-am mai putut astepta. Scuze. Prins Thomas face valuri de cinci ani pe scena nu-disco sau nu-cosmic, ori balearica sau scando-med, asa cum s-au chinuit s-o descrie diversi jurnalisti muzicali. Nu conteaza ce denumire ii dai, conteaza ca el e unul dintre cei mai cautati remixeri la momentul actual, unul dintre cei mai incitanti DJ, instrumentist polivalent, producator superprolific si proprietar al catorva case de discuri.




     

    Doua sunt motivele pentru care am voie sa-mi incep articolul amintindu-mi de o chestie mai putin cunoscuta de saptamana trecuta care, evident, nu-i va interesa pe toti cititorii acestei reviste:

    1) Thomas a fost cap de afis acum cateva saptamani la Bridge Festival de la Ruse din Bulgaria. Evenimentul a fost organizat de catre echipa de la Rokolectiv din Bucuresti si a fost, probabil, cel mai bun la care am participat anul acesta. Daca l-ati ratat, atunci ghinionul vostru, pentru ca Prins Thomas a pus o selectie minunat de eclectica, de la house timpuriu la rock progresiv, in genul celor pe care le auziti pe compilatiile sale deja lansate precum Cosmo Galactic Prism si Radio 1 Essential Mix. Totusi, daca n-ati fost acolo, nu disperati!, ca:

    2) Prins Thomas tocmai si-a lansat o compilatie pe CD. E o colectie de piese lansate de casa de discuri pe care o conduce, care are o denumire curioasa, „Full Pupp Records”.

     

    Artistii prezentati pe CD provin, in mare parte, din Norvegia, pentru ca atunci cand vine vorba de muzica in care apar cuvinte ca „Space” si „Disco”, unul in apropierea celuilalt, Norvegia pare sa fie centrul universului. Gratie unor artisti norvegieni ca Lindstrom si Todd Terje, in ultimii cinci ani, sound-ul din Oslo a cucerit globul. Este adoptat si de clubber-ii din Londra, de newyorkezii care vor sa fie la curent cu ultimele tendinte si de pustii japonezi atat de „cool” si futuristici, incat probabil ca au dispozitive wi-fi implantate la nastere.


    Multumita unui prieten scandinav, am descoperit recent ca Full Pupp chiar inseamna ceva in norvegiana. Este, se pare, un termen folosit pentru a descrie, aa… o femeie cu… aa, sani impresionanti. Odata ce realizezi asta, intelegi brusc de ce compilatia Full Pupp se intituleaza „Greatest Tits” („Cele mai mari tate”). Stiu, stiu, e un titlu de album mai degraba copilaresc. I se iarta insa toate cand incepi sa-l asculti. Ce e minunat la sound-ul disco norvegian este faptul ca reabiliteaza toate tipurile de muzica considerate anterior groaznic de demodate. Phil Collins si Elton John, precum si rock oribil de lin provenit din Los Angelesul anilor saptezeci si cunoscut drept „yacht rock” – toate constituie surse evidente de inspiratie pentru multe dintre piesele de pe acest album. Vreti sa mai auziti niste false genuri inventate de jurnalistii muzicali? Bine. Ce ziceti de acesta: AOR. Adica Adult Orientated Rock, anterior unul dintre cele mai ramase in urma sound-uri din tot universul. Si totusi, toate aceste genuri constituie surse de inspiratie pentru piesele de pe CD.

     

    S-ar parea ca scena disco norvegiana e un exercitiu de reinviere a kitsch-ului. Nici vorba de asa ceva. Piesele sunt atat de rapide si de potrivite pentru ringul de dans, ca probabil le-ai putea pune la o nunta la Slobozia si oamenii tot ar dansa pe ele. Muzica este asamblata aici cu o atentie care lipseste adeseori in cazul muzicii dance, multe dintre piese meritand caracterizarea de „mestesugite”.

     

    Stati un pic! Nu-i gata! Albumul e un set de doua CD-uri… da, DOUA CD-uri! CD-ul intai este mixat de catre Prins insusi, iar CD-ul al doilea readuce la viata vechea si aproape uitata traditie a despartirii pieselor cu cateva secunde de liniste. Iata cat primiti pentru banii dati! Stiu, stiu, vorbesc de parc-as fi vanzator din acela de la TV care incearca sa va convinga sa cumparati aparate de masaj anticelulitic prevazute cu blendere. Serios, credeti-ma. Aveti nevoie de acest album in viata voastra.




  • Culmea luxului

    Prima data cand am auzit de anul sabatic a fost in urma cu cativa ani, cand insasi ideea de munca abia imi devenea cunoscuta. Directorul regional al uneia dintre cele mai mari companii de asigurari din Romania imi spunea ca ar putea oricand sa “stea pe tusa” un an de zile, iar el si familia lui sa o duca in continuare bine. Intelegeam perfect motivatia – intrasem in campul muncii de mai putin de doua luni si deja duceam dorul diminetilor prelungite si al zilelor fara program prestabilit – dar nu puteam concepe ca optiunea “fara munca” este disponibila in termeni reali si dincolo de lumea privilegiata a mogulilor ori a mostenitorilor lumii.

    Traim vremuri in care viata profesionala se confunda aproape cu cea personala, cand celor 8, 10 sau chiar 14 ceasuri de la birou li se adauga orele suplimentare de acasa, in weekend sau dupa miezul noptii. Departe de noi sistemul celor 8 ore batute in cuie, cand programul incepea la 6 dimineata si se termina la 2 dupa-amiaza iar grijile de la serviciu abia razbeau dincolo de usa companiei. Poate ca manualele ante-capitalism ne-au invatat ca munca e bratara de aur, dar in zilele noastre se poarta mai mult argintul. Acum, avem timp pentru toate, mai putin pentru noi, si, cu cat ne axam mai mult pe cariera, iar banii din cont se inmultesc, cu atat lucrurile marunte din viata capata importanta unui lux. 

    Intr-o societate in care oamenii par nascuti pentru a munci, nu poti prin urmare sa nu te intrebi “Cat de mult inseamna prea mult?”. Raspunsul se afla poate intr-un trend ce prinde amploare in lume: asa-numitul an sabatic, pauza in cariera (career break) pe care din ce in ce mai multi oameni o aleg pentru a recupera din luxurile marunte pierdute printre deadline-uri si task-uri zilnice. Fie ca e vorba de a petrece timp cu familia, de a face calatoria demult visata in jurul lumii sau a urma cursurile de specializare mereu amanate, cel mai important aspect al pauzei de la business este ce faci cu timpul liber astfel obtinut.

    Mai nou, isi face aparitia si o industrie ce lucreaza, paradoxal, tocmai pentru acei oameni care aleg sa nu mai lucreze. De la carti si site-uri web specializate in plani?ficarea vacantelor la agentii de turism ce ofera calatorii de un an in jurul lumii ori expeditii terestre in locuri nebanuite, “industria sabatica” vine cu bratele deschise in intampinarea adeptilor sai.

    La noi, trendul e abia la inceput, asa incat decizia subita a unor oameni ca Mihai Ghyka, ex-General Manager al InBev Romania, care a parasit compania pentru a-si lua un an sabatic, provoaca inca stupoare. Insa, cu tot mai multi profesionisti atrasi de idee si cu includerea “vacantei platite de un an” in beneficiile cu care multinationalele isi atrag angajatii, in curand, industria sabatica va poposi – cu mainile curate – si in Romania.

  • Pilonii pietei ipotecare din SUA, de vanzare

    10 miliarde de dolari. Aceasta este valoarea totala a actiunilor pe care gigantul ipotecar Freddie Mac vrea sa le vanda pentru a-si reface rezerva de lichiditati dupa declinul major de la inceputul lunii iulie. Alaturi de Fannie Mae, Freddie Mac este unul din pilonii pietei ipotecare din Statele Unite ale Americii si ii asigura lichiditatea. La inceputul lunii iunie, actiunile celor doua banci s-au prabusit, pe fondul speculatiilor privind situatia precara a acestora. Astfel, dupa ce o serie de zvonuri conform carora cele doua companii incearca sa efectueze operatiuni de strangere de fonduri au dus la scaderea actiunilor, guvernul american a intervenit cu masuri de urgenta pentru a preveni un eventual colaps al pietei americane. Planul guvernului prevede extinderea accesului Fannie Mae si Freddie Mac la creditele acordate de autoritatile financiare si permite Trezoreriei americane sa achizitioneze titluri ale celor doua companii, daca o asemenea masura ar fi necesara. Freddie Mac insa spera ca prin programul de vanzare de actiuni sa scape de controlul guvernamental pe care l-ar presupune ajutorul SUA. Cele doua firme detin sau garanteaza aproape jumatate din creditele ipotecare acordate consumatorilor americani, adica peste 5.000 miliarde de dolari. Ele nu ofera imprumuturi directe consumatorilor, dar cumpara ipotecile acordate de creditori pentru a le revinde investitorilor sub forma de instrumente financiare, asigurand un nivel ridicat de lichiditate pe piata ipotecara.

  • Tender vinde din nou

    16,6 milioane de euro este pretul primit de omul de afaceri Ovidiu Tender pentru actiunile sale la compania de carotaj Atlas Gip, in urma a trei tranzactii speciale pe piata RASDAQ. Cumparatorul este grupul american Weatherford, care a preluat intreg pachetul de 86% din actiunile firmei ploiestene, cu 30% peste nivelul mediu la care aceste titluri s-au tranzactionat pana acum in 2008. Suma totala a tranzactiei, intermediata de casa de avocatura NNDKP (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen), ridica valoarea Atlas Gip la 19,3 milioane de euro. Vanzarea vine la doar doua saptamani dupa ce Tender vanduse pe RASDAQ 1,1% din Prospectiuni Bucuresti, pentru 1,5 milioane de euro, ramanand cu un pachet de 69,6% din actiunile firmei. Companiile din domeniul prospectiunilor geologice sunt controlate prin intermediul Tender SA si Vulcan Bucuresti. Omul de afaceri este interesat in schimb de extinderea pe pietele vecine, doar in Serbia avand in plan achizitionarea unor distribuitori si farmacii, precum si a unui producator de utilaje grele, pe langa societatile detinute deja in domeniul turismului si al tutunului.

  • Mesaj expediat

    Nimic nu incepe mai bine ziua ca primirea unui pachet neasteptat. Poate doar unul asteptat de multa vreme. Daca e sa o luam asa, probabil ziua in care olandezii de la firma de curierat TNT vor primi oferta de preluare din partea FedEx va fi extrem de interesanta. Deocamdata, FedEx, al doilea cel mai mare curier din SUA, a initiat negocierile de preluare a companiei olandeze TNT, in incercarea de a ocupa o pozitie similara si pe piata europeana. La urma urmei, principalul competitor al FedEx pe piata americana, UPS, incearca si el sa obtina o felie cat mai mare din batranul continent. FedEx acopera doar 2% din piata intra-europeana de curierat expres, in timp ce TNT detine 17% si opereaza si in Australia si o mica parte din Asia. Mixul geografic ar fi prin urmare perfect, daca FedEx vine cu o oferta ferma care sa ii convinga pe olandezi sa vanda.
    In Romania, UPS si-a facut deja entry-ul la inceputul anului, cand a cumparat agentul autorizat Trans Courier Service. FedEx se lasa asteptat inca, operand prin intermediul International Romexpress Service. TNT, in schimb, este una din primele trei companii de pe piata locala de curierat, cu afaceri de 33 de milioane de euro in 2007.