BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Recomandare de spectacol: E adevărat, E adevărat, E adevărat

    Strigătul de luptă pentru reabilitarea reputaţiei unei artiste compromise de profesorul ei, prin abuz de putere, hărţuire şi viol. Asta ar fi fraza care sumarizează intriga din spectacolul „E adevărat, E adevărat, E adevărat!” pe care îl puteţi vedea la Teatrul ACT (Calea Victoriei nr. 126).

    de Georgiana Gheorghe (colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru)

    Am ales să scriu despre acest spectacol din dorinţa de a aduce încă o dată în spaţiul public subiectul hărţuirii, care încă e o practică nepermis de des întâlnită în zilele noastre. Statisticile cercetătorilor făcute pe acest subiect în ultimii 5 ani (Centrul Filia, doamna Simona Cherciu) sunt îngrijorătoare şi arată că 95% dintre femei sunt hărţuite pe stradă. De la diverse apelative, la atingeri, bruscări şi chiar viol. Cu toate astea, deşi avem şi noi de curând o legislaţie în vigoare, cazurile declarate, abuzurile denunţate sau amenzile sunt în număr de câteva zeci în ultimii 5 ani, semn că victimele se confruntă cu ruşinea, cu prejudecăţile societăţii şi nu au curaj să lupte pentru cauza lor. Am mai scris despre asta şi anul trecut în cronica „Jocurile puterii nasc monştri” – despre spectacolul Oleanna (Teatrul de Artă Bucureşti), spectacol ce abordează cam acelaşi subiect, dar din alte unghiuri. În calitate de mamă de adolescentă sunt îngrijorată de fenomen şi mi-ar plăcea să dispară definitiv aceste practici de hărţuire stradală, parcuri, mijloace de transport, sau hărţuire sexuală în diverse comunităţi (academice, de lucru etc.). Nu mai vorbesc de forma extrema de abuz – violul… Ştiu că e o utopie, pentru că e în firea umană această pornire animalică, însă e dreptul meu să sper şi datoria mea de om să pun umărul la conştientizarea subiectului. Nu descriu naraţiunea piesei.

    Redau discuţiile avute atât cu regizorul Alexandru Mâzgăreanu (manager al Teatrului Nottara), cât şi cu foarte delicata actriţă Emilia Bebu, care interpreteazâ rolul Artemisiei Gentileschi, artista din perioada barocă de secol XVII, care a fost victima abuzului profesorului ei. Ce am remarcat şi m-a bucurat enorm, un alt motiv pentru care am ales să scriu despre acest spectacol, este faptul că echipa spectacolului a avut câteva reprezentaţii doar pentru liceeni, urmate de dezbateri pe tema hărţuirii, în prezenţa unui psiholog. Educaţia prin arta e una dintre cele mai nobile metode şi recomand părinţilor care citesc acest material să propună şcolilor şi liceelor să organizeze niste „excursii cool” şi pe la teatru. Personal, consider că vor fi de mare succes în rândul elevilor şi vor bate orice scrolling pe Insta, YouTube sau TikTok. Vorbesc, desigur, din experienţa mea de părinte.

    Cum ai primit propunerea de la regizorul Alexandru Mâzgăreanu?

    Pe Alex îl cunosc de multă vreme. Ne-am întâlnit pentru prima dată în timpul repetiţiilor pentru spectacolul lui Ducu Darie „Ce păcat că-i curvă” de la Teatrul Bulandra, iar în urmă cu cinci ani am lucrat împreună la spectacolul „Cum vă place” la Teatrul Nottara. În vara lui 2021 am primit un telefon de la Alex în care îmi propunea să citesc un text şi mai apoi să-i trimit un feedback. Am citit textul pe nerăsuflate şi mi-am zis: „Wow, ce subiect şi ce partituri!”. Când am citit că subiectul este bazat pe fapte reale, am căutat imediat să aflu cine este Artemisia Gentileschi (mea culpa, nu îmi era cunoscută opera acestei pictoriţe). La acel moment, habar nu aveam că o voi juca pe Artemisia. Abia în septembrie 2022, am aflat ce rol urma să joc. Propunerea lui Alex a venit cu mult curaj pentru acel moment din viaţa mea şi îi sunt recunoscătoare pentru acest lucru. M-a ajutat întregul context, am avut norocul de a lucra cu două actriţe foarte bune şi foarte generoase, adică să le am partenere pe Mihaela Teleoacă şi pe Florentina Ţilea. A însemnat mult pentru mine! Îmi place să cred că suntem un trinom bine sudat în construcţia lui Alex. Şi mă bucură mult faptul că am avut şansa de a mă întoarce la „prima mea căsuţă”, scena pe care am debutat în urma cu 16 ani – Teatrul Act. Este spaţiul ideal de lucru pentru orice actor. Şi în teatrul ăsta chiar sunt spectacole foarte, foarte bune.  Recomand tot repertoriul Teatrului Act.

    Autor: Breach Theatre

    Regia: Alexandru Mâzgăreanu

    Distribuţie: Emilia Bebu, Mihaela Teleoacă, Florentina Ţilea

    Preţ bilet: 50 lei

    Cum consideri rolul, având în vedere subiectul atât de delicat (violul/trauma personajului şi abuzurile din timpul judecării cazului) şi faptul că viziunea regizorală presupune cvasinuditate?

    A fost pentru prima dată când m-am aflat faţă în faţă nu cu un personaj fictiv, ci cu un personaj cât se poate de real şi asta a făcut ca lucrul la rolul acesta să-mi dubleze responsabilitatea şi grija. Am studiat împreună cu Alex depoziţiile din timpul procesului intentat de tatăl Artemisiei – pictorul Orazio Gentileschi – lui Agostino Tassi, am citit mult despre Artemisia, i-am cercetat lucrările, am urmărit documentare, seriale care conţin tema abuzului, am ascultat mărturisiri ale multor victime supuse abuzurilor sexuale. Rolul acesta are un parcurs interior destul de greu de suportat, probabil că oricare dintre noi am fi fost zdrobiţi de tipul de abuz la care a fost supusă Artemisia în timpul procesului. Dacă în vremurile noastre primim suport psiho-emoţional pe parcursul unui proces, în anii 1600 nu numai că nu exista sprijin psiho-emoţional pentru o persoană supusă atâtor abuzuri, dar chiar erau încurajate practicile brutale cu scopul de a se dovedi Adevărul prin Capacitatea de Rezistenţă a victimei la Tortură. Dacă vrei, această capacitate de rezistenţă la orori era un fel de test al onestităţii, echivalentul detectorului de minciuni din zilele noastre. Ce admir foarte mult la Artemisia este demnitatea ei, onoarea şi mai ales forţa de a reveni după acest şir de abuzuri pe care le trăieşte. Faptul că nu lasă aceste orori să o stăpânească, faptul că are forţa de a lupta, de a deveni activă cu viaţă ei, faptul că în ciuda prejudecaţilor vremii „îndrăzneşte” să dea la Academia de Arte din Florenţa, devenind astfel, prima femeie admisă. Toate astea şi multe altele te fac pe tine, cel/cea din 2023, să spui: „Ei bine, this is what I have to fight for!”, respectiv cu mentalităţile privind condiţia femeii în societate pentru că da, cred că asta este esenţial în parcursul Artemisiei Gentileschi – faptul că a fost stăpână pe propria ei fiinţă şi că a luptat cu mentalităţile acelor vremuri. Legat de faptul că viziunea regizorală implică această cvasinuditate, sunt nevoită să recunosc faptul că ea este necesară. Spun „sunt nevoită” pentru că nu am acceptat uşor propunerea lui Alex. Nu este comod absolut deloc să fii vulnerabil fizic şi nu pe orice scenă, ci chiar pe scena Teatrului Act, unde publicul este la doi metri de tine. Am mai experimentat acest tip de nuditate în spectacolele lui Andrei Şerban şi la Alexandru Darie, dar scena de la Bulandra îţi oferă un cu totul alt confort datorat distanţei dintre actori şi public. Aici m-am speriat foarte tare din cauza expunerii mult prea directe în săliţa Teatrului Act, dar am înţeles, după multe discuţii cu regizorul, necesitatea acestui moment. Şi mai e ceva ce m-a încurajat şi anume chiar atitudinea pe care a avut-o Artemisia Gentileschi faţă de nudul feminin, faţă de corpul femeii, atitudine pe care a afişat-o în lucrările ei, îndrăznind în anii 1600 să răstoarne reprezentările proiectate de pictorii bărbaţi asupra nudurilor feminine. Artemisia chiar atrage atenţia asupra aşteptărilor şi fanteziilor ce sunt proiectate asupra femeilor în lucrările ce aparţin pictorilor bărbaţi. Aşadar, mi-am luat argumente pentru acel moment de cvasinuditate chiar din acest tip de abordare pe care l-a avut Artemisia Gentileschi.

     

    Ai văzut reprezentaţia celor de la Breach Theatre?

    Da, am văzut spectacolul de la Londra, mi-a plăcut mult. Dar viziunea este în cu totul altă direcţie şi se adresează societăţii/mentalităţii britanice. De exemplu, în acest moment, în Marea Britanie este ilegală hărţuirea femeilor pe stradă (comentarii cu tentă sexuală, urmărirea, blocarea trecerii) şi de curând s-a propus chiar adoptarea unei noi legi prin care să se pedepsească cu până la doi ani de închisoare acest tip de hărţuire  – repet: comentarii cu tentă sexuală pe stradă!!! Aşadar, grija pentru siguranţa femeilor este mult mai atent tratată în acea societate. Când am făcut spectacolul „Oleanna” de David Mamet, împreună cu Andreea Vulpe şi Adrian Titieni (asta în urmă cu 16 ani, tot la Teatrul Act, spectacol în care am debutat), spectacol care era în aceeaşi cheie în care este construit „E adevărat, e adevărat, e adevărat” de la Breach Theatre, în sala de spectacol, absolut toţi bărbaţii mă urau la final. Erau reacţii de bucurie în sală când, în finalul spectacolului,  profesorul îşi loveşte eleva. Nu am cum să uit vreodată reacţia din sală a lui Adrian Pintea la momentul descătuşării profesorului (Adrian Titieni/John), când l-am auzit strigând „Yeeees!” atât de vocal şi de plin de satisfacţie (adică cum să îndrăznim să rostim cuvântul „hărţuire” în anul 2007?!) .La acel moment, vorbim de anul 2007, societatea românească nu era pregătită pentru tema asta, pentru verbalizarea acestor tipuri de abuz. Carol – personajul pe care îl interpretam eu – era considerată o „nebună”.  Nu vă sună familiar?  Acum îmi dau seama ce curaj a avut Andreea Vulpe să vorbească în anii ăia despre subiectul ăsta. Revenind în zilele noastre, iată că încep să se schimbe lucrurile.

    Care este părerea ta despre fenomenul atât de actual încă al abuzului pe care femeia îl indura în societate?

    Ni s-a făcut o nedreptate cumplita acum mii de ani când ni s-a interzis accesul la educaţie, ni s-a interzis să învăţam, să citim, am fost ţinute mii de ani departe de a avea putere de decizie. Dar lucrurile încep să se schimbe şi cred că suntem în mijlocul acestui proces de schimbare. 

    Descopăr şi învăţ în fiecare zi de la cei care iau atitudine, atât femei cât şi bărbaţi, de la cele care reuşesc să vorbească despre abuzurile prin care au trecut. Este atât de important să ne simţim în siguranţă, pentru că este o nevoie primara a fiinţei noastre. Să ne simţim în siguranţă când mergem pe strada singure, indiferent de ora, indiferent de ce alegem să purtam, sau cum arătam.

     

    Cazul Artemisiei Gentileschi este unul să zicem “fericit”, întrucât abuzatorul a fost pedepsit, iar reputaţia ei restaurata. Mai mult decât atât, ea şi-a castigat o poziţie meritorie în societate, la acele vremuri. Ce părere ai despre hartuirea sexuala în mediul academic, de lucru, sau public. De exemplu, un studiu realizat recent, arata că 95% dintre femei au fost hartuite în spaţiul public. Însă hartuirea în mediul academic sau la serviciu este mai puţin denunţată. Crezi că femeile nu depun plângeri pentru că se tem pentru reputaţia lor?

     

    Cred că femeile nu depun plângeri din foarte multe motive. Mă gândesc în primul rand la răspunsul emoţional pe care îl poate avea o persoana în urma unui abuz, a unei traume, şi anume acela de amorţeală interioara, de îngheţ. De aceea şi este nevoie de terapie, pentru a putea înţelege la nivel emoţional ce ţi s-a întâmplat, şi pentru a putea procesa că să mergi mai departe. Este valabil pentru orice tip de trauma. Sentimentul de vinovăţie, de ruşine poate fi o alta cauza. Daca ne gândim la felul în care am fost educate noi, fetele la scoală, în familie, societate: să fim mereu atente la felul în care ne îmbracăm, felul în care ne aşezam, rolul care ne este dat, stereotipurile în care suntem încadrate, ne dam seama că sentimentul de vina şi de ruşine poate apărea foarte uşor. Încă auzim în cazurile mediatizate de viol, comentarii de genul “aşa-i trebuie!”, “cine a pus-o să se îmbrace aşa?” etc.. Aici mă gândesc la suportul pe care o victima se aşteaptă să îl aibă într-o astfel de societate. Tu ai menţionat mai sus, “cazul fericit” al Artemisiei, dar ea a avut pe tot parcursul procesului, sprijinul tatălui ei. Este important de reţinut faptul că el este cel care deschide acest proces şi nu Artemisia. Daca  abuzatorul este o persoana care deţine şi puterea, atunci apar şi alte motive pentru a nu depune plângere. Din păcate, femeile sunt în continuare subreprezentate în cele mai multe domenii. Un exemplu super la îndemăna este exact faptul că eu am lucrat cu puţine femei regizor, fata de numărul de bărbaţi regizori cu care m-am întâlnit în lucru. 

     

    Cum au primit liceenii spectacolul şi care a fost concluzia după discuţiile purtate cu ei?

    Wow! Asta e cea mai frumoasa întrebare pentru că cele trei întâlniri pe care le-am avut cu liceenii au fost şi cele mai intense şi asta pentru că reprezentaţiile au fost urmate de discuţii cu ei pe tema abuzului, discuţii care au avut loc sub coordonarea unui psiholog. Am remarcat cu bucurie că generaţiile care vin din urmă se poziţionează cu totul altfel faţă de ceea ce înseamnă şi ce implică abuzul de orice tip. Sunt mult mai nuanţaţi şi mai perspicace în a identifica particularităţile a ceea ce poate fi numit abuz. Şi au o gândire sănătoasă în a articula şi a deveni vocali atunci când identifică intenţii abuzive. Pe mine m-au impresionat prin coerenţa cu care au descifrat temele subtile ale spectacolului, atenţia lor la toate detaliile din text. Sunt optimistă în ceea ce priveşte societatea care va aparţine perioadei lor. Întâlnirea cu ei a fost un boost de speranţă că mentalităţile chiar se schimbă. Mi-aş dori tare mult să repetăm experienţa asta.   

    Alexandru, de ce ai ales să montezi acest spectacol? Ce te-a atras la el?

    Mi s-a părut că este o poveste care merita spusă, pentru că dezbate niste teme extrem de actuale şi despre care este necesar să vorbim. Textul l-am descoperit în 2019 şi de atunci am tot vrut să fac spectacolul, doar că în 2020 a apărut pandemia iar planurile ne-au fost date peste cap atât mie cât şi celor de la Teatrul Act. Până la urmă, tind să cred că spectacolul a ieşit într-un moment propice. Aş putea spune chiar că spectacolul şi-a ales singur momentul când să iasă la public.

    Cum ai făcut selecţia actriţelor? Propuneri directe sau casting? Îmi poţi detalia alegerea pentru fiecare actriţă în parte, te rog?

    Am căutat trei actriţe care să aibă forţa şi mobilitatea interioara necesare, astfel încât să poată trece cu uşurinţă de la o stare la alta, de la un personaj la altul şi care, de asemenea, să fie interesate de tema, de povestea Artemisiei. Este un spectacol special, care a avut nevoie de o abordare mai personală.

    De ce la Act şi nu la Nottara?

    Pentru că la Tea trul Act am simţit că se potriveşte cel mai bine.

    A cui a fost ideea de a avea reprezentaţii dedicate exclusiv liceenilor? Care a fost feedbackul adolescenţilor referitor la temă?

    Am considerat că este un proiect cu o puternică latură educativă, iar dacă vorbeşti despre abuz, abuzatori sau condiţia femeii este important să o faci în faţa unor oameni care sunt în formare şi care au nevoie de nişte repere sănătoase în dezvoltarea lor. Feedbackul lor a fost unul foarte bun, iar discuţiile moderate de un psihoterapeut pe tema abuzului i-au făcut să conştientizeze multe lucruri. În plus, le-a deschis şi apetitul pentru artele plastice şi în special pentru opera Artemisiei Gentileschi.

  • Războiul platformelor de streaming. Cine câştigă şi cine pierde în 2023?

    2022 a marcat o nouă etapă în războiul din interiorul INDUSTRIEI DE STREAMING, cu noi show-uri de zeci de milioane de dolari, jucători abia intraţi pe piaţă şi un potenţial masiv de fuziuni. Reasigurându-şi investitorii că vor raporta profit în următorii 2-3 ani, majoritatea serviciilor au anunţat reduceri de investiţii anul acesta. Unde se îndreaptă astfel Netflix, Disney şi restul platformelor?

    În ceea ce priveşte liderul industriei de video streaming, Netflix, compania a stat destul de bine anul trecut la capitolul dedicat exclusiv conţinutului, plasarea anumitor seriale „hit” fiind realizată cu succes în cursul lui 2022. Anul a început cu noul sezon din Bridgerton şi a continuat cu o nouă miniserie de succes, Inventing Anna, urmată de mereu popularele Stranger Things, Ozark şi Better Call Saul, închizând cu Dahmer – Monster, The Crown şi Wednesday. De altfel, Wednesday este al treilea serial Netflix care a atins un miliard de ore vizionate în prima lună de la lansare, celelalte două fiind Squid Game şi Stranger Things (sezonul 4).

    Privind evoluţia pe piaţa de capital, serviciul de streaming a pierdut anul trecut peste jumătate din valoarea acţiunilor şi, implicit, a capitalizării, o reacţie directă a acţionarilor la faptul că numărul de abonaţi a scăzut semnificativ în al doilea trimestru, prima dată când gigantul american nu a reuşit să îşi menţină ritmul de creştere al clienţilor. Ştirea nu a tras semnale de alarmă doar în interiorul companiei, ci de-a lungul întregii pieţe.

    Drept răspuns, Netflix a anunţat un tip de abonament mai ieftin care include publicitate, un plan de limitare a partajării parolelor, alimentând astfel numărul de abonaţi, cât şi o plafonare a investiţiilor privind conţinutul. Chiar şi în acest context, grupul a cheltuit 17 miliarde de dolari în acest sens în 2022, potrivit Business Insider.

    Anterior, compania şi-a folosit rapidele procese de creştere pentru a justifica o serie aparent nesfârşită de investiţii, însă se pare că strategia s-a schimbat în anul abia încheiat. Analiştii argumentează că noua abordare se poate dovedi productivă, însă poate impune un nou set de provocări, având în vedere că Netflix nu pare să fi refuzat multe idei de seriale în anii precedenţi.

    Chiar dacă Netflix nu îşi va pierde prea curând titlul de lider al industriei de video streaming, compania nu se află în aceeaşi poziţie dominantă de la începutul anului trecut.

     

    Enter: Disney

    În 2022, Disney a anunţat că a furat statutul de lider al pieţei de streaming de la Netflix, numărând mai mulţi abonaţi pe toate platformele sale decât orice altă companie. Grupul numără însă separat abonaţii la nivel global ai Disney+, Hulu şi ESPN+, chiar dacă serviciile sunt oferite împreună în anumite pieţe. De exemplu, în România, Disney+ include show-uri originale Hulu, precum Dopesick, o miniserie despre criza opioidelor din SUA care nu se găseşte pe varianta americană a Disney+.

    Dacă luăm în calcul doar Disney+, numărul de abonaţi rămâne în continuare impresionant, la aproximativ 164 de milioane, faţă de 200 de milioane de clienţi pentru Amazon Prime Video şi 220 de milioane în cazul Netflix, arată datele Statista. Aici trebuie însă menţionat că Disney+ se află pe piaţă abia din toamna lui 2019 şi, de atunci, a înregistrat creşteri în fiecare trimestru. De asemenea, în varianta din Regatul Unit a serviciului există multe seriale care nu apar în versiunea din Statele Unite a Disney+, aşa că numărarea abonaţilor devine mai complicată prin comparaţie cu alţi jucători din industrie.

    Totuşi, verticalele de bază ale companiei au performat bine până în momentul de faţă, beneficiind de o audienţă fidelă prin Star Wars, Marvel şi producţii dedicate copiilor. Una dintre cele mai importante ştiri din ultima perioadă a constat însă în schimbările de la vârful companiei, fostul CEO Bob Iger revenind în funcţie după o pauză de doi ani. Înainte să plece în 2020, Iger voia să îşi concentreze eforturile către crearea unui conţinut din ce în ce mai generalist, ceea ce ar putea indica faptul că grupul ar produce mai puţine show-uri pentru copii şi adolescenţi.

    Unul dintre planurile lui Iger a constat în crearea unui catalog îndreptat tot mai mult către publicul adult, fapt reflectat de brandul internaţional Star, ce poate duce pe viitor la o fuziune completă între Disney+ şi Hulu, mai ales în contextul în care oamenii sunt mai puţin dispuşi să îşi cheltuie banii pe două sau trei servicii de streaming. O altă prognoză a pieţei spune că Iger, care are o vastă experienţă în industria filmelor, s-ar concentra în curând asupra producţiei de mari proiecte cinematografice. Anul trecut, Pixar a trebuit să facă muncă de convingere cu Disney pentru lansarea în cinematografe a filmului Lightyear, după ce pandemia i-a dat peste cap planurile din ultimii doi ani şi jumătate.

    Iger s-ar putea dovedi însă mai îngăduitor decât predecesorul său, Bob Chapek, în vreme ce Disney+ se pregăteşte să obţină primul său an cu profituri nete. La polul opus, Warner Bros. Discovery ar putea uni cele două platforme pe care le deţine, HBO Max şi Discovery+, în ceea ce s-ar numi simplu Max, un serviciu care ar urma să ofere producţii mai ieftine – prin comparaţie cu, de exemplu, Game of Thrones şi Succession – dar care ar genera profituri mai mari.

     

    Outsideri şi potenţiale achiziţii

    Revenind la Hulu, serviciul ar putea fi cumpărat în viitorul apropiat de acţionarul majoritar Disney sau de acţionarul minoritar Comcast, care ar putea folosi conţinutul original al platformei pentru a-şi îmbunătăţi oferta pe Peacock, un jucător mult mai mic decât cei menţionaţi anterior. Prezent momentan doar în Statele Unite, Peacock ar putea beneficia din plin de show-urile Hulu, într-o nouă încercare de majorare a numărului de abonaţi.

    O astfel de achiziţie ar putea marca începutul unei noi ere pentru Peacock. Până acum, serviciul s-a chinuit să îşi îmbunătăţească semnificativ numărul de clienţi. La lansare, platforma a reuşit să elimine celebrul The Office din catalogul Netflix, având în vedere că serialul este deţinut de NBC, controlat la rândul său de compania-mamă NBCUniversal.

    O bună parte din cei 13 milioane de abonaţi ai Peacock se datorează fanilor Yellowstone, unul dintre cele mai populare seriale din ultimii ani, concentrat asupra fictivei familii Dutton, cei mai mari proprietari de teren din Montana. Show-ul este produs însă de rivalii de la Paramount şi, deşi Peacock deţine drepturile de streaming, spinoffurile (seriale din acelaşi univers) 1883 şi 1923 se găsesc în SUA doar pe Paramount+.

    În prezent, presa internaţională scrie despre potenţialele discuţii privind o fuziune între NBCUniversal şi Warner Bros. Discovery într-o platformă ce ar conţine producţii HBO Max, Discovery+ şi Peacock. Fără o operaţiune de calibru, Peacock s-ar putea găsi într-o poziţie dificilă pe viitor. Un alt outsider este Paramount+, care numără de trei ori mai mulţi abonaţi decât Peacock, mai exact 43 de milioane.

    Serviciul a avut parte de creşteri considerabile în 2022 datorită unor branduri precum Halo, Star Trek şi Nickelodeon, cât şi de seriale precum Yellowstone, cu Kevin Costner în rol principal, Tulsa King, cu Sylvester Stallone, şi 1923, cu Harrison Ford şi Helen Mirren.  Platforma beneficiază şi de parteneriatul cu Showtime+, unde se găsesc seriale precum Your Honor, Dexter, Yellowjackets, Homeland, Billions şi Californication.

    Între timp, investitorii se întreabă dacă ritmul de creştere al serviciului este sustenabil sau dacă Paramount+ va deveni un jucător major. Istoricul CBS, care face parte din Paramount, sugerează însă că platforma ar putea avea parte de succes în industria de streaming, postul TV creând unele dintre cele mai populare seriale din Statele Unite. Un alt scenariu ar fi ca Paramount, care are o capitalizare de 12,8 miliarde de dolari, să fie cumpărat de un gigant precum Amazon sau Apple, grupuri cu valori de piaţă de 900 de miliarde, respectiv 2.000 de miliarde de dolari, potrivit MarketWatch. Totuşi, compania fondată de Jeff Bezos se află într-un proces complicat de achiziţie a MGM, iar producătorul iPhone-urilor nu a dus lipsă de producţii reuşite în 2022.

     

    Prime Video, Apple TV+ şi viitorul industriei

    Anul trecut, Prime Video şi-a schimbat într-un final interfaţa şi a realizat investiţii majore în conţinut, notând în primul rând Lord of the Rings: Rings of Power. Deşi a avut un buget de aproape 500 mil. dolari, serialul nu a reuşit să atragă audienţa la care spera Amazon. Compania a investit în difuzarea mai multor competiţii sportive din întreaga lume, de la fotbal la rugby şi de la tenis la  fotbal american, o strategie neobişnuită pentru majoritatea jucătorilor din industrie, care îi forţează pe fani să se aboneze la Prime Video.

    Gigantul are un potenţial aproape nelimitat de investiţii, cât şi un model diferit de business cu privire la industria de streaming. Amazon îşi poate permite să cheltuie o avere pe Prime Video pentru că abonaţii primesc servicii premium pe segmentul de livrare al companiei şi multe alte beneficii. Astfel, şansele ca utilizatorii să cheltuie bani pe Amazon cresc considerabil. Pe de altă parte, Apple TV+ face parte din strategia companiei-mamă de a cere o taxă unică nu numai pentru serviciile Apple, ci şi pentru hardware.

    Chiar dacă nu este un jucător convenţional, Apple TV+ a produs seriale precum Ted Lasso, The Morning Show, Severance şi Pachinko, bine primite de către critici. Serviciul nu îşi publică totalul de clienţi, în vreme ce planul grupului este să pună bazele unei oferte tot mai vaste de servicii, alegând să nu se bazeze în totalitate pe numărul de abonamente. Totodată, modelul de afaceri al Warner Bros. Discovery, care ar pune mai mult accent pe producţii casual, cu şanse mici de nominalizare la premiile Emmy şi Globurile de Aur, reprezintă un trend ce ar putea fi adoptat de către industrie.

    Aproape toate serviciile de streaming au promis că vor reduce investiţiile în 2023 şi şi-au asigurat investitorii că vor fi profitabile în următorii 2-3 ani, ceea ce ar necesita un nivel suplimentar de prudenţă. Un lucru este aproape sigur, anume că majoritatea abonaţilor vor avea de pierdut anul acesta.  

  • În top la bancomat

    Un grup de artişti americani specializaţi în trăsnăi de artă, MSCHF, a revenit recent în atenţia publicului cu o lucrare expusă într-o galerie de artă în timpul evenimentului Art Basel Miami. Lucrarea propusă a fost un bancomat funcţional, scrie Dezeen, care nu numai că făcea un clasament al sumelor din conturile utilizatorilor săi, ci îi şi fotografia pe aceştia, afişând apoi poza în dreptul informaţiilor financiare. Vestea despre ineditul aparat s-a răspândit, vizitatorii galeriei ţinând să se evidenţieze în clasament fie prin conturi goale, fie prin sume mari, pe poziţii fruntaşe aflându-se un cuplu care a revenit după ce şi-a mai adăugat
    5 milioane de dolari în cont, ca să se mai fotografieze o dată. Pe lângă ideea de a face ceva amuzant, lucrarea MSCHF s-a dorit a fi şi o critică a rolului jucat de bani în lumea artei şi a designului, mizând pe impulsul persoanelor avute care vin să cumpere lucrări de artă de a-şi etala averea.


     

     

  • Pianul altfel. Cum s-a gândit un artist britanic să reinventeze acest instrument

    Multe piane ajung la gunoi, fie că au îmbătrânit şi nu mai funcţionează bine, fie pur şi simplu că proprietarii lor s-au plictisit de ele. Unele însă au norocul la o nouă viaţă atunci când sunt transformate în obiecte noi care atrag admiraţia publicului. O astfel de idee i-a venit muzicianului şi artistului britanic Tim Vincent-Smith, care, atunci când se muta într-o locuinţă nouă l-a întrebat pe cel care se ocupa de mutarea pianului său dacă nu cumva mai are şi alte piane disponibile, scrie Classic FM. Artistul, căruia îi place să facă sculpturi şi mobilier din materiale găsite, s-a ales cu trei piane care ar fi ajuns la groapa de gunoi şi, împreună cu un prieten, Matthew Wright, a înfiinţat compania Pianodrome care să recicleze asemenea instrumente muzicale vechi transformându-le în săli de evenimente sau sculpturi. Printre realizările Pianodrome se numără un amfiteatru de 100 de locuri confecţionate din piane la Edinburgh sau sculpturi la un concurs pentru pianişti de la Leeds. Pianele folosite de Pianodrome provin din donaţii, cele deteriorate iremediabil fiind transformate în diverse obiecte, iar cele care pot fi salvate fiind reparate şi expuse într-un showroom unde cei interesaţi le pot încerca şi eventual  adopta.


     

     

  • Veselie pe ceas

    Ceasurile de mână pot să şi înveselească purtătorul, nu doar să-i arate ora şi alţi parametri, după cum o demonstrează o serie de ceasuri lansată în ultima vreme. Există astfel ceasuri cu personaje de desene animate sau de benzi desenate, printre care Snoopy şi Popeye, lansate de Omega, Timex sau Bamford London ori chiar Pantera Neagră, într-o ediţie limitată Royal Oak de la Audemars Piguet. Unii producători, cum ar fi Mr Jones Watches din Londra, se specializează chiar în ceasuri vesele, lansând modele ca „Beam Me Up!” (Teleportează-mă!) ce au pe cadran un OZN, o vacă şi un porc, scrie New York Times. Alte ceasuri, de la Konstantin Chavkin, au ca sursă de inspiraţie personajul Joker de la DC Comics, în timp ce Louis Vuitton şi-a transformat mascota firmei, Vivienne, în crupier pentru un model Tambour Slim de-al său. Cel mai vesel ceas pare însă a fi unul de la Richard Mille, RM88 Automatic Tourbillon Smiley, pe al cărui cadran se regăseşte figura zâmbăreaţă cunoscută drept Smiley, realizat în 50 de exemplare şi cu un preţ de 1,16 milioane de dolari.


     

     

  • La vânătoare de lux

    Se întâmplă nu rareori ca unii oameni să apeleze la alte persoane care să se ocupe în locul lor de treburi pe care ei nu mai au timp să le facă, aşa cum ar fi cumpărăturile. Au apărut astfel asistenţi personali care se ocupă cu ele, iar dintre ei se disting în ultima vreme unii care se pot lăuda că pot face rost şi de lucruri foarte greu de găsit. Clienţii acestei categorii aparte sunt cei care caută produse de lux pe care nu au mai apucat să le cumpere din diverse motive, cum ar fi faptul că nu au luat suficient de repede decizia de achiziţie ori pentru că există restricţii impuse de producători care vând un număr limitat de articole dintr-o gamă unui client. Mai există şi persoane care nu s-au simţit bine tratate în magazinele de modă de lux şi atunci preferă să lase pe alţii să le cumpere ce doresc.  Cei cărora le cer ajutorul pot fi consideraţi adevăraţi detectivi în materie de modă, scrie Wall Street Journal, fiind capabili să găsească produse epuizate sau pentru care există listă de aşteptare, contra unui comision. De regulă, au acces la asemenea articole datorită faptului că în trecut au cumpărat pentru sine de la diverse magazine de articole de lux şi au ajuns clienţi importanţi ai acestora, împrietenindu-se cu angajaţii, şi pentru că şi-au construit o relaţie bună cu brandurile.

    Se caută bijuterii de la Bottega Veneta, de exemplu, ori genţi cu paiete de la Fendi, sandale de la Hermes sau cizme de la Chanel sau chiar şi produse de la UGG sau Adidas, iar cei care le doresc nu se dau în lături de la a plăti cel puţin câteva mii de dolari pe un produs şi cel puţin câteva sute de dolari comision asistentului personal de cumpărături care reuşeşte să facă rost de el.  

  • Bijuteriile mării

    Un creator francez de bijuterii de lux, Emmanuel Tarpin, îşi foloseşte mai recent talentul pentru a realiza bijuterii unicat pe care apoi le vinde pentru a sprijini o organizaţie care se ocupă cu protejarea recifelor de corali, Coral Gardeners, scrie New York Times. Mare amator de scufundări, acesta şi-a propus să confecţioneze o serie de bijuterii care evocă marea, coralii sau universul subacvatic, prima piesă fiind o broşă în formă de meduză din cristal de stâncă, diamante şi titan, prezentată în septembrie, după care vor urma cercei de aluminiu, aur şi diamante cu o formă unduioasă ce aminteşte de corali, dar nu numai.


     

     

  • Case de pinguini

    Obişnuiţi cu o temperatură ceva mai joasă, chiar dacă trăiesc în sudul Africii, pinguinii africani sunt şi ei afectaţi de schimbările climatice, mai precis de încălzire, fiindu-le tot mai greu să-şi regleze temperatura. Aşa stau lucrurile în zona Golfului Algoa din Africa de Sud, iar ca soluţie, un grup de cercetători şi specialişti în domeniul conservării speciilor au ales să le facă nişte cuiburi artificiale, scrie Smithsonian Magazine. Până în prezent s-au instalat peste 1.500 de astfel de cuiburi, lucrate manual din ceramică, în cinci colonii de pinguini, pentru ca aceştia să fie protejaţi de căldură împreună cu ouăle lor. Ceramica a fost aleasă ca material de construcţie pentru locuinţele pinguinilor deoarece alte materiale precum cimentul sau fibra de sticlă nu au putut asigura o temperatură şi o umiditate confortabile pentru păsări.

     

  • Diamantul din grădină

    O seră dintr-o grădină poate fi o bijuterie, aşa cum o arată una în formă de diamant proiectată către firma britanică de arhitectură Heatherwick Studio şi construită în Woolbeding Gardens, grădina unei proprietăţi de secol XVIII din Sussex, Anglia. Atunci când este închisă, sera are formă de diamant, dar este astfel construită încât să se deschidă ca nişte petale, închipuind o coroană sau o floare, pentru a permite plantelor din interiorul ei să se bucure de lumina soarelui şi să se aerisească.


     

     

  • Artă luminoasă

    Întâlnite în componenţa firmelor luminoase, neoanele pot fi şi instrumente de creaţie atunci când intră pe mâna artiştilor. Deşi utilizarea lor în artă nu este tocmai nouă, existând lucrări importante din anii ʼ60 cel puţin, artiştii sunt în continuare atraşi de ele fiindcă le permit să se joace cu lumina.

    Unii artişti au propriile studiouri care realizează firme luminoase, iar în timpul liber creează propriile lucrări. Un astfel de exemplu, scrie Financial Times, este artista americană Lisa Schulte, care confecţionează firme luminoase retro pentru utilizarea în filme şi TV. Atunci când creează propriile sculpturi, combină neoanele, în special albe, cu lemn plutit şi alte materiale, căutând să scoată în evidenţă frumuseţea luminii lor. Artistul britanic Shezad Dawood foloseşte această formă de expresie artistică şi pentru a atrage atenţia asupra unor probleme de mediu, cum ar fi impactul ecologic al turismului costal, realizând sculpturi în formă de insule sau de animale marine din neon îmbinate cu picturi şi colaje din prosoape de plajă, printre altele.

    Unii artişti realizează sculpturi luminoase folosind tehnologia mai nouă a ledurilor, iar alţii nici nu vor să audă de aşa ceva, continuând să utilizeze drept material de lucru neoanele clasice fiindcă lumina lor este mai frumoasă. Există şi artişti ale căror lucrări se prezintă sub forma unor texte luminoase, precum şi cazuri în care artistul nu numai creează el însuşi sculpturi din neoane, dar le şi fotografiază pe ale altora şi chiar scriu cărţi în domeniu, cum ar fi Steve Fitch.