BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Wake me up (for art) when september ends

    Finalul primei luni de toamnă a deschis, în inima Capitalei, porţile celei de-a 13-a ediţii a festivalului Art Safari. O ediţie în care arta poate fi trăită nu doar prin intermediul văzului, cii prin toate cele cinci simţuri, dacă punem pe listă şi paharul de prosecco de la final. Ce surprize ascund colecţiile din acest sezon, cu care vizitatorii sunt aşteptaţi până la jumătatea lunii ianuarie?

    Curioasă de colecţiile anunţate în noua ediţie a evenimentului, şi cum săptămâna de lucru se afla pe sfârşite, am ales să-mi petrec seara de joi la avanpremiera deja binecunoscutului Art Safari. După ce am traversat Calea Victoriei, cufundată în linişte, Lipscaniul ne-a întâmpinat cu o forfotă de nedescris. Ne-am strecurat apoi printre grupurile de turişti englezi, şi nu numai, care formau o coadă gălăgioasă în faţă la Caru’ cu bere, iar în câteva minute am ajuns în faţa Palatului Dacia-România.

    De altfel, una dintre colecţii, curierată de Adrian Majuru, înfăţişa, sub titlul „De la frici uitate la nopţi prietenoase. Avatarurile oraşului nocturn” însăşi viaţa de noapte a Bucureştiului de altădată, de la Micul Paris la anii postdecembrişti, aşa că o scurtă plimbare pe cea mai veche stradă a Capitalei a fost un bun intro. Şi dacă în faţa tradiţionalului restaurant românesc se vorbea intens engleza, printre exponatele din cadrul Art Safari am auzit, la tot pasul, accentul franţuzesc.

     

    Artă la purtător

    Ne-am început explorarea cu atracţia principală: colecţia „Bags: Inside Out”, curatoriată de dr. Lucia Savi, având ca asistent curator pe Jessica Harpley, în parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra, şi responsabil de designul expoziţiei pe Diana Nicolaie. Prezent pentru a doua oară la Art Safari, dar în premieră cu expoziţia dedicată unuia dintre cele mai iubite accesorii,  Victoria and Albert Museum a adus de această dată, de la Londra la Bucureşti, o serie de genţi care au intrat în istorie, de la modelul Baguette purtat de Sarah Jessica Parker, interpreta personajului Carrie din Sex and the City, la Kelly (Hermès), Lady Dior şi altele. De altfel, colecţia te poartă cu adevărat prin istorie, începând cu secolul al XVI-lea până în zilele noastre, fie că vorbim de rucsaci cu design futurist, fabricaţi de Porsche, ori de cufere de călătorie mari cât o ladă de zestre. În plus, pentru că e lucru ştiut că într-o geantă pot fi găsite fel de fel de obiecte, un colţ de galerie a fost dedicat, după cum însuşi numele colecţiei sugerează, şi interioarelor.

    Modelele expuse sunt pentru toate gusturile şi în toate formele – căţeluşi, fructe durian, piane şi altele. Pe mine una, îndrăgostită fiind de călătorii, m-au fascinat modele vintage de genţi de travel dotate cu fel de fel de accesorii şi recipiente necesare în timpul unei vacanţe, fabricate din materiale preţioase ca sideful sau argintul, şi înlocuite astăzi, din păcate, de nemilosul plastic.

    La fel de fascinante mi s-au părut tiparele expuse, folosite de marile case de modă în confecţionarea modelelor premium vândute pe multe mii de euro pasionaţilor de fashion de pe întregul mapamond, dar şi fâşiile de material agăţate cu grijă pe stative, lăsându-se atinse de mâini curioase.

    Pensulă vs. Obiectiv

    Printre colecţiile mele favorite s-a numărat Love Stories. Portraits, Passion & Partnership, în care puteai admira o alternanţă plăcută între arta clasică, „construită” cu pensula, pe pânză, şi cea modernă, născută în lumina blitzului. Poveştile exprimate în fotografii de colecţie, cu John Lennon şi Yoko Ono, cu Richard Burton şi Elisabeth Taylor ori cu casa regală britanică, dar şi alte celebrităţi, veneau să le completeze pe cele ale altor capete încoronate şi ale celebrităţilor din alte epoci, surprinse pe şevaletul artiştilor din vremuri mai vechi.

     

    „Intrusul” muzical

    Şi cum arta ia multe forme, o altă surpriză a celei de-a 13-a ediţii este prezenţa corului Madrigal, ajuns la şase decenii de activitate. Nu live, ci prin elemente senzoriale care îl aduc aproape de vizitatori: costume expuse pe manechine, experienţe interactive şi fragmente muzicale, parte a colecţiei „Pe mai multe voci. O expoziţie de muzică celestă”, curatoriată de Emil Pantelimon, în scenografia lui Vladimir Turturică. A fost gândit chiar şi un spaţiu dedicat femeilor însărcinate şi bebeluşilor (0-12 ani): Madrigal for Babies, pentru a stimula simţurile muzicale ale celor mici.

    Glamour, selfies şi prosecco

    Dacă prietena care m-a însoţit, o avidă iubitoare de artă, a ales să onoreze colecţia „Bags: Inside Out” purtând o fustă îndrăzneaţă din tul, asemănătoare cu una purtată de Carrie în Sex and the City, aşa cum se întâmplă şi cu mai înainte amintitul model Baguette, expus în vitrina galeriei, eu am decis să scot din dulap o rochie de mult uitată, cu paiete aurii, pentru a mă asorta cu tematica noii ediţii a evenimentului: Stars Edition. Nu am fost singura. Se pare că a reuşit să scoată la iveală latura glam a multora.

    Şi ţinuta nu a fost lipsită de importanţă, în contextul în care o altă atracţie a evenimentului este reprezentată, fără doar şi poate, de numeroasele locuri ascunse printre cotloane, în care poţi să imortalizezi un selfie cool. De altfel, întreaga galerie e un adevărat labirint de culoare decorate cu diverse elemente, de la lămpi neon şi grafittiuri la draperii sidefate, printre care te rătăceai în voie preţ de câteva ore.

    Dar cred că nimeni nu s-a supărat, mai ales că la final te puteai odihni afară, la un pahar rece de prosecco şi o dezbatere înflăcărată pe marginea artei.

    Să vedem ce vor aduce colecţiile viitoare!   

    Durata expoziţie: 29 septembrie 2023 – 14 ianuarie 2024

  • Zeiţele de categoria B au şi ele venin de categorie A

    Regizorul Andrei Măjeri reuşeşte, prin noul său spectacol, să pună punctul pe ZEIŢE şi să ne servească pe un platou mare, de argint aurit, mere ale discordiei coapte şi zemoase, care mai acre, care mai dulci.

    Au reînceput stagiunile teatrale, dragilor, şi toate teatrele au pregătit premiere şi au curăţat praful de pe decorurile şi costumele spectacolelor ce vor reveni pe scene pentru cei ce nu le-au văzut sau pentru ceilalţi, care vor să le revadă. Am văzut deja câteva spectacole în luna septembrie şi mi-a plăcut că sălile erau pline, semn că nu doar artiştii s-au pregătit, ci şi spectatorii abia aşteptau. Eu vin de data asta cu o recomandare de spectacol mai aparte: zeiţe de categoria B, ce a avut premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, la Bucureşti, la creart/TEATRELLI – iniţiatorul proiectului şi producătorul principal, urmând ca apoi să fie jucat, pe rând, în toate teatrele co-producătoare, respectiv la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea şi Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani. Şi pentru că aveam o părere bună despre regizor, tânărul Andrei Măjeri, formată empiric, pe scaunul din sală,  vizionând minunatul şi surprinzătorul spectacol Medeea’s Boys, care se joacă deja de 5 ani la Apollo111, pe care fata mea l-a văzut de vreo patru ori, cu mai multe prietene şi colege, am fost curioasă să văd cu ce mă va prinde de această dată. Ei bine, da! Un singur indiciu vă dau aici şi veţi înţelege de ce trebuie neaparat să îl căutaţi când revine pe scenă.

    E despre momentul ăla, în care ai văzut un job disponibil, în compania aia care are superreputaţie, care e un bun angajator, despre care ai citit zeci de articole in ZF şi BM, job pe care ţi-l doreşti cu toată fiinţa, în capitală (Bucureşti sau altă capitală a lumii unde compania are sucursale), un job bine plătit, cu superpachet de beneficii, care ţi-ar pune o coroniţă pe CV-ul la care ai muncit ani de zile ca să fie din ce în ce mai strălucitor. Şi ai apăsat SEND şi ai trimis CV-ul. Vezi pe LinkedIn sau pe alt portal de joburi că alţi 29 sau 137 de candidaţi au mai aplicat. Dar tu ştii sigur că te-ai potrivi, că ai face performanţă, că ai da tot ce ai mai bun din tine, că ai ani buni de experienţă, că te recomandă şi experienţa educaţională şi aia profesională. Ba chiar şi aia de viaţă, că doar ai depăşit atâtea greutăţi… Ei bine, trece o zi, o săptămână, două săptămâni, şi în Inbox, pe displayul telefonului – pe AVIZIERUL VIEŢII –  nu intră e-mailul ăla sau apelul ăla, care să te invite la casting. Pardon, interviu. Şi te doare fix în suflet, dar undeva mai aproape de ego, puţin mai la dreapta, spre plămâni. Oftezi, dar mergi mai departe, îţi creezi o familie, creşti un copil, sau chiar doi, care mai vin uneori şi pe la birou să se joace cu colegii tăi şi să-i înveselească cu candoarea lor, atunci când bunica şi sau bona nu sunt disponibile. Părinţii au îmbătrânit şi sunt din ce în ce mai neputincioşi şi au nevoie de voi alături, copiii cresc, şi între timp aţi mai trimis câteva CV-uri, aţi mai schimbat câteva joburi, dar la compania AIA, despre care în continuare citeşti în ZF, încă nu ai ajuns… Ai 45Ă şi încă îţi mai doreşti să îţi vezi numele pe Avizierul Vieţii. Dar parcă s-au schimbat puţin priorităţile şi nici îndârjirea nu-ţi mai e aşa bună prietenă. Şi peste toate astea, te uiţi în oglindă şi realizezi că parcă nici venin de categoria A nu prea ai. Şi de aici, începe o altă discuţie, monolog sau o dezbatere, pe care o puteţi iniţia cu colegele şi prietenele, după ce vedeţi spectacolul zeiţe de categoria B. Care nu au venin de categoria A. Ceea ce nu implică automat că zeiţele de categoria A sunt toate nişte vipere. Dar, ca orice piesă de teatru, te pune pe gânduri şi îţi dă teme de analiză, iar tânărul Măjeri chiar reuşeşte să pună punctul pe ZEIŢE şi să ne servească pe platou de argint mere ale discordiei coapte, zemoase, mai acre şi mai dulci. Iar minunatele sale trei actriţe-zeiţe sunt mai graţioase şi mai spectaculoase decât Aglaea, Euphrosyne şi Thalia.

    Zeiţe de categoria B

    De: Alexandra Felseghi, după o idee de Andrei Măjeri

    Cu: Elena Ivanca, Ioana Dragoş Gajdó, Silvia Luca

    Regia: Andrei Măjeri

    Experienţa sonoră: Adrian Piciorea

    Producător principal: creart / Teatrelli

    Co-producători: Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani

    Cum a apărut ideea spectacolului şi cum s-a materializat?

    În urmă cu doi, am aplicat cu argumentul regizoral al spectacolului zeiţe de categoria B la un call de proiecte lansat de Teatrelli. Ideea acestui demers artistic a venit din două „surse”. În primul rând, s-a născut dintr-o lipsă de recunoaştere a breslei faţă de membrii săi notabili din provincie (constatată de mine prin viteza marcării prezenţei în festivaluri) şi, în al doilea rând, interesul meu major faţă de poveşti marginale, zone de penumbră, insuficient explorate, cum ar fi carierele fabuloase ale unor actriţe de teatru din ţara noastră. Evident, ideea a evoluat în aceşti doi ani, iar la începutul lui 2023, directoarea Teatrelli, Roxana Lăpădat, m-a invitat să îl facem anul acesta.

    Cum au fost selectate cele trei actriţe ?

    Cu fabuloasa Elena Ivanca mai lucrasem la două spectacole la Teatrul Naţional Cluj (Moarte şi reîncarnare într-un cowboy şi Meşterul Manole), ea fiind una dintre actriţele de top ale acestei foarte puternice instituţii de cultură. Cu demenţiala Ioana Dragoş Gajdó, angajată a Teatrului Regina Maria Oradea, îmi doream să mă întâlnesc de mai bine de un deceniu. Am dat mai multe castinguri, dar până acum nu s-a legat. Cu Silvia Luca, minunata mea colegă de la Teatrul Mihai Eminescu Botoşani, am colaborat anul trecut la spectacolul Eroine şi m-am îndrăgostit de tehnica, savoarea şi talentul ei. Toate trei sunt un dar pentru mine. Vorbim aici despre nişte actriţe care au în spate cariere solide, dar şi puncte nodale pe care şi le asumă cu vulnerabilitate în show-ul nostru. Totodată, ele posedă un modernism explicit pe care eu îl caut pentru momentele de statement artistic. M-am regăsit mult în modurile prin care văd ele arta actorului, dar şi bun etica lor de lucru. Mai mult, au colaborat impecabil, cu încredere şi susţinere una faţă de cealaltă.

    Ce îţi doreşti să transmiţi publicului cu acest spectacol. Dar actorilor? Am constat prezenţa câtorva actori din tânăra generaţie în sală.

    Mizez pe faptul că spectacolul se recomandă pe sine şi că discursul său este unul clar. Deşi nu aleg niciodată formule simple de scenă şi explorez mereu teritorii noi faţă de care sunt curios, cred că zeiţe de categoria B transmite un semnal de alarmă breslei noastre şi nu numai. El vorbeşte despre un abandon al actriţelor ajunse la o anumită vârstă. Este un spectacol despre artiste, despre femei, despre oameni puternici şi constituie un demers de vizibilizare. M-au fascinat reacţiile pline de emoţie ale actorilor şi actriţelor tinere care au văzut premierele. Înseamnă că spectacolul nostru i-a/le-a atins.

    În ce alte proiecte mai eşti implicat şi la ce mai lucrezi?

    Sunt, de doi ani, angajat al Teatrului Mihai Eminescu Botoşani, unde am regizat două spectacole (Eroine după Ovidiu, prezent în şapte festivaluri deja şi La Academie de Alexandra Felseghi, care se va juca pe 27 octombrie în Bucureşti, în Festivalul Naţional de Teatru, la Odeon, Sala Majestic). Dincolo de statutul meu de regizor angajat, am colaborat cu peste 15 instituţii de cultură din ţară şi din afară (anul trecut, de exemplu, am lucrat o adaptare după Oedip Rege la Novi Sad, în Serbia). În această toamnă, urmează să construiesc un nou spectacol la Teatrul Metropolis, în Bucureşti. Este vorba despre o dramatizare care-i aparţine Mihaelei Michailov, după romanul Cine l-a ucis pe tata? de Edouard Louis, un bestseller european. Voi lucra alături de  şase tineri actori, de coregrafie se va ocupa ultracunoscuta Andrea Gavriliu, scenografia va fi semnată de Adrian Balcău, iar Adrian Piciorea va fi responsabil cu universul sonor. Abia aştept!

    Un gând despre status-quo-ul teatrului la noi şi al generaţiei de tineri regizori.

    Regia tânără românească, marcată în vremea din urmă de un tot mai pregnant echilibru între sexe, este din ce în ce mai relevantă, prin temele alese şi personalităţile foarte bine definite ale noii generaţii. Întâlnirea pe care am curatoriat-o a avut ca scop un proxim număr din revista Teatrul Azi, dedicat regiei româneşti tinere. Am încercat să creez o platformă pentru zece regizori (cinci regizoare, cinci regizori) care au schimbat arta montării scenice din ţara noastră, în ultimii ani. Dincolo de simpozionul nostru, marcat de dezbateri potente, umor şi vulnerabilitate sinceră, i-am invitat pe cei zece să facă, la rândul lor, câte un mic interviu cu o personalitate europeană notabilă, astfel cititorii putând afla mai multe lucruri şi despre interesele lor artistice.

    Viitorul regiei este unul feminin. Aş lăsa aici două nume: Adina Lazăr & Irisz Kovacs.

    Orice altceva ai de adăugat pentru comunitatea de business, cititori ai revistei Business Magazin.

    Cred cu tărie în publicurile noi, iar în acest sens invit zona corporate la Individual compus, un one man show pe care l-am construit cu excelentul actor Bogdan Iancu. Este vorba de un spectacol despre problemele corporatiştilor, cu multă coregrafie şi umor.

    În altă ordine de idei, sper ca sectorul de business să găsească modalităţi de a susţine arta tânără din ţara noastră, prin formule de mecenat, micromecenat, dar şi prezenţă masivă în sălile de spectacole. Consider că avem nevoie unii de alţii. Arta este vindecătoare, leagă comunităţi şi naşte dialog.    

    CARTE DE VIZITĂ Andrei Măjeri

    1. Andrei Măjeri (n. 1990, Novaci, România) este un regizor de teatru român. A absolvit studiile de licenţă în Regie de Teatru (2012) şi masterul (2014) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. În 2021 şi-a susţinut teza de doctorat „Teatralitatea endemică a grupurilor segregate. Anatomia colectivităţii şi psihologia corpului comun” la aceeaşi universitate. Locuieşte în Bucureşti de un deceniu, dar lucrează în multe alte oraşe. Din 2014, a colaborat cu numeroase teatre româneşti: de la teatrele naţionale din Cluj, Bucureşti şi Craiova, la teatrele municipale din Baia-Mare, Turda sau Tîrgu-Jiu şi la Apollo111 – cel mai cunoscut teatru independent din Bucureşti. La Teatrul Maghiar de Stat din Cluj a regizat un spectacol în limba maghiară. În 2021 a devenit regizorul angajat al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, unde a montat deja Eroine şi La Academie. În 2022 a regizat primul său spectacol în afara graniţelor (Slepa Mrlja/Pata oarbă), în Novi Sad (Serbia), în cadrul Capitalei Culturale Europene, la Teatrul Naţional Sârb.

    2. Măjeri este interesat de dramaturgia contemporană, în cea mai mare parte română sau spaniolă, dar a lucrat şi pe texte aparţinând dramaturgilor clasici precum Euripide, şi cei canonici, precum Federico García Lorca, Witold Gombrowicz, Lucian Blaga etc. Lucrările sale includ: Nunta însângerată de Lorca, Medea’s Boys şi Bacantele de Euripide, Meşterul Manole de Lucian Blaga, Las Meninas de Ernesto Anaya (dramaturg mexican contemporan) şi trei dintre cele mai provocatoare texte ale lui Rodrigo García: Agamemnon, Moartea şi reîncarnarea într-un cowboy şi Grădinărit uman.

    3. Majoritatea spectacolelor sale aduc în discuţie: tragedia greacă, războiul, condiţia artistului, sexualitatea, personajele feminine puternice etc. Măjeri are colaborări de lungă durată cu: Irina Chirilă şi Adrian Balcău – scenografie, Lucian Broscăţean – costume, Adrian Piciorea – sound design. Operele sale au fost deja invitate în numeroase festivaluri (în ţară şi în străinătate), atestându-l astfel ca unul dintre cei mai puternici regizori.

     

     

    „Cred cu tărie în publicurile noi, iar în acest sens invit zona corporate la Individual compus, un one man show pe care l-am construit cu excelentul actor Bogdan Iancu. Este vorba de un spectacol despre problemele corporatiştilor, cu multă coregrafie şi umor.“

     

     

    Câte reprezentaţii va avea spectacolul şi ce se întâmplă cu el după aceea?

    Lucrând într-un sistem teatral de repertoriu, sper cu tărie ca acest show să se joace ani buni, pe cât mai multe scene, de la noi şi de aiurea. Pentru început, până la finalul anului, el trebuie să aibă premierele şi în celelalte trei spaţii partenere (Oradea, Cluj şi Botoşani), iar din ianuarie 2024 va reveni şi la Teatrelli, în Bucureşti. Ulterior, îl vom înscrie la festivaluri şi sperăm să avem cât mai multe turnee cu el. Neavând decor, e uşor de transportat şi asta constituie un atu. zeiţe de categoria B merită! Feedbackurile de după cele trei premiere bucureştene au fost extraordinar de calde, atât de la critica de specialitate, cât şi de la publicul larg. Un val de emoţie ne-a lovit pe toţi în weekendul 22-24 septembrie. Suntem recunoscători.

    Georgiana Gheorghe este colaboratoare – femeie de afaceri, pasionată de teatru

  • Când Netflix îţi planifică vacanţa

    Fie că sunteţi fani sau nu, seria Emily în Paris şi-a pus amprenta asupra modului în care o nouă generaţie de telespectatori ai Netflix percep Parisul – iar acum gigantul de streaming şi-a dat acordul folosirii brandului seriei pentru organizarea de scurte vacanţe în Paris care oferă experienţe personalizate aşa cum sunt văzute în show.

    Potrivit presei internaţionale, ideea de „setjetting” s-a impus în timpul restricţiilor de Covid – când telespectatorii a trebuit să se imagineze în locaţiile elegante pe care le priveau pe ecran, deoarece nu le era permis să iasă din casă. Emily in Paris, de exemplu, a fost difuzat în 58 de milioane de gospodării în 2020, creând o piaţă pentru călătoriile pariziene – iar setjettingul a devenit ulterior o direcţie de călătorie, deoarece oamenii pot acum să călătorească în străinătate pentru a vizita locul în care s-au desfăşurat scenele lor favorite de film.

    În cazul lui Emily Cooper, tânăra americană care vine din Chicago pentru a lucra într-o agenţie de marketing fictivă, fanii pot acum să se adune în piesele de decor din Paris, cum ar fi Place de l’Estrapade din arondismentul 5, unde Emily găseşte un apartament. Piaţa drăguţă are toate caracteristicile unui decor parizian – arhitectură semeaţă, fântâni arteziene, copaci înfrunziţi şi un bistro tradiţional francez, deşi de fapt, în trecut acesta era un loc destinat torturii. Un start-up de călătorii, Dharma, a primit aprobarea organizării acestor vacanţe de la Paramount Global, părintele producătorului show-ului, MTV Entertainment Studios; iar Netflix le permite de asemenea utilizarea conţinutului şi brandului serialului. Dharma va organiza tururi de câteva zile numite Parisul cu Emily, în care gazdele numite „Emileaders” vor ghida grupuri de 8-16 participanţi în jurul locaţiilor bine-cunoscute din serial şi prin experienţe captivante axate pe lifestyle, modă şi romantism. Turiştii pot avea parte de experienţe precum consumarea unor cocktailuri Lillet-Spritz, participarea la un curs de seducţie sau la cursuri de pregătire franceză şi de patiserie.

     

  • Go big or go home?

    Un nou design care a ieşit în evidenţă la săptămâna modei de la Paris reprezintă cea mai recentă tendinţă surprinzătoare din acest an în materie de încălţări – încălţămintea exagerat de mare, cu un aspect comic. De la cizmele de cowboy şi pantofii cu toc mic până la Mary Janes şi pantofi eleganţi, anul 2023 a marcat revenirea pe podium a multor modele consacrate de încălţăminte. Dar a adus şi apariţia unui nou tip de pantof, mai surprinzător: pantoful cu aspect exagerat, în stil caricatural. În luna august, de pildă, MSCHF s-a asociat cu Crocs pentru a prezenta „cizmele mari galbene” – având culoarea galben-soare şi purtând caracteristicile cunoscute ale Crocs, cu găuri şi baretă de călcâi – în timp ce Marni a prezentat Big Foot 2.0 recent la săptămâna modei de la Paris, un design cu adevărat inspirat din benzile desenate.


     

     

  • Şi statul poate fi activ

    Studio Lentala, cu sediul în Amsterdam, a proiectat scaunele Rom & Lupa pentru a îmbunătăţi sănătatea fizică şi mentală a copiilor. Denumite Rom & Lupa, scaunele au fost concepute pentru a oferi soluţii de şedere activă, în urma cercetărilor efectuate de studioul de arhitectură, care au arătat impactul negativ pe care şederea pasivă îl are asupra sănătăţii fizice şi mentale a copiilor. „Scaunele modelează tiparele noastre zilnice de mişcare, limitându-ne corpul la foarte puţine poziţii de şedere şi determinându-ne să pierdem diversitatea musculară uşoară”, a declarat fondatorul Studio Lentala, Boris Lancelot, pentru publicaţia Dezeen. „Rezultatul este un cerc vicios în care inactivitatea duce la o condiţie fizică precară, la sănătate precară şi la o stimă de sine scăzută. Din aceste motive, unii au numit şederea ca fiind noul fumat.”

  • Cum a fost transformat un produs banal, pe care îl găseşti în bucătăria oricui, într-un produs de lux vândut la preţuri exorbitante

    Articol obişnuit în casele oamenilor, coşul de gunoi poate fi banal sau reinterpretat, ajungând uneori şi în atenţia unor companii din industria luxului. El poate fi lucrat din piele de către o firmă producătoare de accesorii din piele, Rudi, din ceramică, atunci când este folosit la masă pentru sâmburi de măsline sau cochilii de stridii, cum este cel creat de artistul francez Robert Picault,  sau din piele şi răchită, ca în cazul unuia lucrat manual de Giobagnara. Există şi modele împletite din rafie, cum ar fi coşul pentru hârtii produs de Dior, ori lăcuite, ca în cazul celor rotunde sau hexagonale de la The Lacquer Company. Coşurile de gunoi reinterpretate se pot găsi la preţuri cuprinse între echivalentul a câtorva sute de euro şi a câtorva mii, conform Financial Times.

  • Modalitatea inedită prin care o artistă a reuşit să aducă natura în cadrul expoziţiei sale

    O zonă verde dintr-o galerie sau muzeu de artă poate fi o mică grădină sau chiar o adevărată expoziţie menită să prezinte arta ca pe un sistem viu. Un astfel de eveniment recent încheiat la Boston, în Statele Unite ale Americii, a prezentat tablouri din iarbă, lucrări cu spori de ciuperci sau instalaţii de artă cu plante, scrie Boston Globe.

    Intitulată chiar „Prezenţa plantelor în arta contemporană”, expoziţia organizată de Isabella Stewart Garden Museum din Boston a găzduit lucrări ale mai multor artişti. Printre acestea s-au numărat portrete din iarbă, create prin expunerea seminţelor la lumină ultravioletă de diferite intensităţi, rezultând astfel o creştere lentă şi controlată, ceea ce a permis artistelor care au realizat tablourile să obţină nuanţele dorite de verde. O altă lucrare a fost o sculptură din lemn presărată cu spori de ciuperci, care trebuia stropită cu apă pentru ca sporii să se dezvolte şi să apară astfel imaginea. Un alt artist a prezentat două sălcii în ghiveci, cu coroana forţată să crească prin nişte bucăţi de spalier, care se roteau în lumina reflectoarelor. Cea mai spectaculoasă creaţie însă a fost o instalaţie pe un schelet metalic, alcătuită din diverse plante la ghiveci, sculpturi din unt de shea, el însuşi obţinut din arborele de karite, cărţi, mici ecrane şi boxe care redau din când în când muzică gospel sau hip-hop, precum şi un pian la care se cânta în fiecare zi.

     

  • Ce preferinţe culinare au tinerii din Generaţia Z şi în ce moduri nonconformiste consumă acest aliment de lux

    După pâinea prăjită cu avocado, Generaţia Z trece la o altă delicatesă: caviarul, scrie The Telegraph. Acesta este însă servit mai pe gustul tinerilor, fie pe dosul palmei, ca la un festival culinar organizat de un bucătar cu stele Michelin, fie cu diverse preparate sau chiar în deserturi. Generaţia Z preferă caviarul în sushi, alături de chipsuri şi chiar pe pizza, atrasă în parte şi de faptul că acesta se numără printre puţinele luxuri sănătoase datorită compoziţiei sale, experienţa degustării de caviar fiind promovată şi pe diverse reţele sociale de unde se inspiră membrii Generaţiei Z.

  • Cum dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale se extind şi în dauna micilor afaceri care rămân fără ateliere sau spaţii de lucru, o organizaţie nonprofit s-a gândit să te ajute pe acestea din urmă

    Cum dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale se extind şi în dauna micilor afaceri care rămân fără ateliere sau spaţii de lucru, o organizaţie nonprofit s-a gândit să te ajute pe acestea din urmă. Greenwich Enterprise Board, care oferă spaţiu pentru ateliere într-o zonă din Londra, a apelat la o firmă de arhitectură care să creeze ceva adecvat pentru meseriaşii care ar avea nevoie, scrie The Guardian. A apărut astfel Workstack, în care atelierele sunt dispuse pe verticală, într-o clădire cu patru etaje şi amprentă la sol mică, dar cu o suprafaţă pe nivel din ce în ce mai mare, ce pare formată dintr-o grămadă containere de marfă. Proiectată de firma de arhitectură dRMM, Workstack are în total 14 spaţii de lucru şi a fost construită din lemn, iar printre chiriaşi se numără o mică firmă de design sau un atelier de biciclete electrice.

     

  • Cum dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale se extind şi în dauna micilor afaceri care rămân fără ateliere sau spaţii de lucru, o organizaţie nonprofit s-a gândit să te ajute pe acestea din urmă

    Cum dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale se extind şi în dauna micilor afaceri care rămân fără ateliere sau spaţii de lucru, o organizaţie nonprofit s-a gândit să te ajute pe acestea din urmă. Greenwich Enterprise Board, care oferă spaţiu pentru ateliere într-o zonă din Londra, a apelat la o firmă de arhitectură care să creeze ceva adecvat pentru meseriaşii care ar avea nevoie, scrie The Guardian. A apărut astfel Workstack, în care atelierele sunt dispuse pe verticală, într-o clădire cu patru etaje şi amprentă la sol mică, dar cu o suprafaţă pe nivel din ce în ce mai mare, ce pare formată dintr-o grămadă containere de marfă. Proiectată de firma de arhitectură dRMM, Workstack are în total 14 spaţii de lucru şi a fost construită din lemn, iar printre chiriaşi se numără o mică firmă de design sau un atelier de biciclete electrice.