BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Florentina Ţilea, un tango mas, por favor

    Am vorbit o grămadă de lucruri la masă cu Florentina… despre viaţă. O energie explozivă care scânteiază în ochii umbriţi de arcade mari, expresive, ochi ce oglindesc şi frământări ale unui suflet frumos, conjugat de o minte educată. O formă fizică excelentă, super-fit, care îi dă o stare vibrantă, semn că se simte foarte bine în pielea sa.

    De Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

    Pe Florentina Ţilea am vazut-o în foarte multe spectacole, însă două dintre rolurile pe care le joacă mi-au atras atenţia în mod deosebit: Greta în „Hai, să vorbim despre viaţă” şi Cassie în „Bârfe, zvonuri şi minciuni”, ambele, producţii ale Teatrului Naţional Bucureşti.

    „Hai să vorbim despre viaţă” este un spectacol construit pe un extraordinar text românesc scris de Ana Sorina Corneanu, premiat de UNITER în 2019. Un one woman show în care Florentina, de una singură, umple scena efectiv. E lângă tine, în faţa ta, intră în capul tău, îţi ia gândurile, ţi le scutură, ţi le scoate pe ochi, pe nas. Se aşază pe umărul tău ca greierul Jiminy (conştiinţa) din Pinocchio şi îţi pune oglinda în faţă să te chestionezi, să vezi care e treaba cu tine. Un text despre introspecţie, alegeri în viaţă, asumare, libertate, dorinţe, sensul vieţii… chestiuni grele care te lovesc în plex, mai ales după vârsta de 30 de ani. Florentina face din Greta simbolul perfect al oglinzii, în care tu, spectatorul te vei regăsi fără urmă de tăgadă. Trebuie şi e nevoie să te întâlneşti cu Greta. Va fi un moment revelator sau poate chiar o epifanie de care ai nevoie ca să iei decizia pe care o tot amâni. E un exerciţiu pe care te provoc să-l faci. O temă obligatorie.

    „(…) Am face orice pentru certitudini. Iar când le avem… ne sperie, le privim ca pe nişte nedreptăţi. De ce e aşa, de ce nu e invers? Vrem certitudini, dar le vrem pe alea care ne convin. Vrem perfecţiune, dar ne chinuim rău de tot să-i facem faţă. Vrem să trăim corect, dar ne tot întrebăm ce e corect, vrem şi să trăim aşa cum simţim, dar ne preocupăm prea mult dacă e moral (…)”, îţi va spune Greta.

    Te vei regăsi în momentele de frământări în carieră, în momentele de cumpănă, când parcă ai pleca de la job să-ţi iei un an sabatic, dar parcă nici făr’-de-salar’ nu e OK, în momentele în care te-ai săturat să fii angajat în corporaţie şi ţi-ai deschide un mic business al tău, dar parcă nu e momentul perfect, în momentele în care ceasul tău biologic nu e întors după soarele familiei şi anturajului, sau pare că e stricat şi nu sună nicio barză la uşă, în momentele de burnout în care ai vrea să fii pe o insulă, departe de lumea dezlănţuită, dar ai sindromul Stockholm şi ţii cardul de la firmă la gât chiar şi când mergi la Mega sau Lidl, coechipier în generaţia care nu mai e cu cheia la gât, ci cu cardul la gât. Greta eşti tu şi eu. Câte un pic din Greta e în fiecare dintre noi. Iar Florentina, prin calităţile actoriceşti şi expresivitate scenică, reuşeşte să te prindă din prima secundă şi să te ducă pe firul epic întortocheat, ca-n viaţă; nu-ţi va da drumul decât la final, când îţi va zice, contorsionată după tensiunea întregului show, care are elemente de scenografie inedite, combinate cu o coregrafie ludic-solicitantă: „Mă duc să dansez. Viaţa se învaţă trăind-o, nu controlând-o. Băgaţi bine la cap! Mă duc să dansez. (…) Când plecaţi de-aici, să dansaţi! Dansaţi, dansaţi, altfel suntem pierduţi!”

    Am mai vazut-o apoi şi în alte spectacole în care e perfectă, indiferent de anvergura rolului pe care îl joacă, de natura spectacolului (dramă, comedie) pentru că e un profesionist desăvârşit. Dar în rolul Cassie, din „Bârfe, zvonuri şi minciuni” (text Neil Simon, regie Ion Caramitru), cel puţin în reprezentaţia pe care eu am văzut-o (pentru că se ştie că artiştii mai îmbogăţesc personajele în timp, ca vinul), pur şi simplu a atras toată atenţia sălii asupra ei. She stole the show, cum spun americanii. O comedie care se joacă de 10 ani la TNB, un spectacolul cu o superdistribuţie, vreo zece personaje care intră în tot soiul de situaţii amuzante, încurcate, intrigă delirantă, o adevărată olimpiadă de bârfe, zvonuri şi minciuni, în care cu toţii se angajează, performează şi excelează. Dar la un moment dat, intră în scenă Cassie – Florentina Ţilea. Cu un cristal magic în mână. Şi pur şi simplu, magie face (râd cu lacrimi şi acum, când îmi amintesc scena). E soţia unui viitor senator (interpretat de foarte chipeşul Gavril Pătru, cu care face un superb cuplu de scenă), despre care se zvoneşte că ar avea o aventură extraconjugală. Ei, nu vreţi să ştiţi cu cât sex appeal a echipat-o Florentina pe Cassie, ca să îl recucerească pe senator! Ba vreţi să ştiţi, că e o lecţie perfectă, aproape gratuită (între 30 şi 70 lei/biletul) pentru doamnele aflate în situaţii similare, şi de-aia o să mergeţi să vedeţi spectacolul. Cu soţii la braţ. Acolo, pe uşa din living şi pe bluesul „Cry Baby” (Janis Joplin), Florentina/Cassie desenează cu fum de ţigară, ieşit dintr-un şhic port-ţigaret, schiţele secrete ale erotismului esoteric, într-un dans captivant, lasciv, decisiv. Zău dacă n-am văzut-o pe Janis Joplin cum şi-a mai turnat mulţumită, încă un pahar de whiskey, acolo, în Woodstockul ei, dincolo de bine şi de rău.

    Am vorbit o grămadă de lucruri cu Florentina la masă… despre viaţă. O energie explozivă care scânteiază în ochii umbriţi de arcade mari, expresive, ochi ce oglindesc şi frământări ale unui suflet frumos, conjugat de o minte educată. O formă fizică excelentă, super-fit, care îi dă o stare vibrantă, semn că se simte foarte bine în pielea sa. Nu mi-e clar cum ar trebui să concluzionez discuţia noastră, dar nici nu simt nevoia vreunei concluzii. Fiind aceeaşi generaţie şi mamă la rândul meu, poate că sunt părtinitoare. Îi înţeleg frământările, îngrijorările, temerile. Îmi e atât de familiar sentimentul că s-a întors clepsidra noastră şi se scurge nisipul din a doua jumătate. Nu e cazul să mai pierdem timpul şi să irosim aceste momente de maximă plenitudine intelectuală, fizică, spirituală, umană. Am convenit amândouă că nu mai trebuie aşteptat telefonul ăla de la Teatrul Balşhoi. (metaforă din „Hai să vorbim despre viaţă!”). Femeile inteligente, talentate, sigure pe ele, care s-au regăsit după ce s-au pierdut au datoria faţă de ele însele să acţioneze. Visele nu se împlinesc de la sine şi dacă îţi doreşti să dansezi, pentru ca asta te face fericită şi împlinită, dansezi. Şi pui mâna pe… telefon şi cauţi un playlist şi un playbill care să ţi se potrivească.

    Prima întrebare, de încălzire, ca să ştie oamenii unde să te găsească, este: în ce spectacole joci în acest moment?

    În stagiunea aceasta (2023-2024) mi-au murit subit două spectacole, două sper să fie doar în comă şi să-şi revină din toamnă (mă refer la „50 de secunde” de la TNB şi „La Ţigănci” de la unteatru), unul a fost resuscitat după mulţi ani – „Peretele” – pe care sper să-l jucăm mai des, ca de altfel şi pe celelalte spectacole de la Teatrul Act („E adevărat, e adevărat, e adevărat!”), Teatrul Naţional Bucureşti („Hai să vorbim despre viaţă”, „Bârfe, zvonuri şi minciuni”, „Pescăruşul”, „Regele moare”) şi de la unteatru („Proof”).

    Eu te-am văzut în destul de multe dintre ele (mai exact în opt din cele enumerate), însă m-au impresionat două în mod excepţional, despre care vreau să povesteşti mai mult: „Hai, să vorbim despre viaţă!” şi „Bârfe, zvonuri şi minciuni”. Un one woman show după un text despre introspecţie, existenţialism şi căutarea de sine şi o comedie americană. Deşi nu au nicio legătură personajele pe care le joci în aceste două spectacole, intuiesc o cantitate foarte mare din femeia Florentina Ţilea în ele. Mă înşel? Cum şi pe ce le-ai construit?

    Cred că personajele există în formă latentă, embrionară, în fiecare actor în momentul în care este distribuit, el are intrinsec unele date ale personajului (de aceea este el alesul şi nu altul), pe altele le construieşte în timpul repetiţiilor, împreună cu regizorul, pe baza textului, pe altele şi le imaginează prin puterea creatoare personală.

    Greta din „Hai, să vorbim despre viaţă” s-a născut şi cu ajutorul regizoarei Zsuzsánna Kovács, încercând să înţelegem în primul rând ce vrea autoarea să transmită prin text, ea fiind tot actriţă şi aflându-se într-un moment în care viaţa a încercat-o, ca pe fiecare dintre noi, de altfel. Tema principală este: continuăm să facem ce ne place, cu eforturi, griji, neajunsuri financiare, sau intrăm în rândul mulţimii corporatiste, urmând un drum bătătorit, fad şi uniformizat?

    Chiar decizia de a începe sau nu acest proiect m-a pus la încercare, mă întrebam dacă să continui sau nu, era în perioada pandemiei, multe frici, nesiguranţă, proiecte abandonate, incertitudine.

    Era o perioadă în care voiam să lucrez mai mult, cred că tot de frică m-am dus la domnul Caramitru să-l întreb dacă este de acord cu un text pe care i l-am dat să-l citească, mi-a zis că nu este potrivit pentru repertoriul TNB, dar mi-a întins un vraf de pagini: „Nu vrei tu să citeşti piesa care a luat premiul Uniter anul trecut? Două colege l-au refuzat, dar poate ţie îţi zice ceva mai mult”. L-am citit, am realizat că va fi greu la repetiţii şi cu vânzarea biletelor (textul are un pronunţat profil filosofic şi un fir dramatic mai puţin conturat), dar am zis DA provocării, şi împreună cu Zsuzsi ne-am asumat riscul, iar acum, după patru ani, mesajele emoţionante pe care le primim după spectacol ne arată că am avut ceva fler şi inspiraţie.

    Cassie, celălalt personaj de care aminteşti, din „Bârfe, zvonuri şi minciuni”, pot spune că e o altă parte din mine, îmblânzită de-a lungul timpului, dar care la nevoie uite că poate să şi muşte.

    Eşti mamă, ai un băieţel tare simpatic de 12 ani şi ai ajuns la deplina maturitate în viaţă şi carieră. Spune-mi cum a fost cariera ta înainte de a deveni mamă şi dacă s-a schimbat ceva după. Atât în tine, cât şi în felul în care ai interacţionat cu breasla.

    Da, există clar un „înainte” şi un „după”. Teoretic nu ar fi trebuit, pentru că mi-am făcut meseria la fel de profesionist, am respectat-o şi am iubit-o la fel de mult şi am încercat mereu să găsesc un echilibru şi înainte şi după, dar când e vorba de a alege, merg înspre a-i fi aproape copilului, o alegere asumată. Am fost mereu foarte responsabilă şi îmi dau seama câtă nevoie are copilul meu de mine şi câtă bucurie îi pot aduce în timpul petrecut împreună. Ştiu că sunt nişte ani care trec repede şi, decât să stau ore la coafor sau cosmetică, ori să alerg toată ziua după o rochie sclipicioasă ca să fiu frumoasă seara la nu ştiu ce gală, prefer să stau cu preadolescentul meu să facem un top muzical, o prăjitură cu vişine deshidratate de noi, sau să-l admir cum dă „win cu coroană”, să stocăm amintiri pentru mâine.

    Şi uite aşa am dispărut încet-încet din focusul multor oameni, prieteni odinioară buni sau artişti în trend, pentru că nu ies „la un suc” după premierele pe care le văd, nu sun să întreb „Şi?… ce mai faci, ce mai montezi, am auzit că vii la noi la teatru”. Small talkul nu e punctul meu forte. Şi iată că apele nu mi se mai leagă.

    Ştiu unde greşesc (oare?). Un fost coleg de facultate, când a venit în Bucureşti, şi-a propus să cunoască câte zece persoane din breaslă pe zi. Reuşea. A reuşit. Ei, uite: inteligenţa asta socială îmi lipseşte. O altă colegă talentată din provincie povestea cum de un an de zile îi tooot scrie unui regizor cunoscut, rugându-l să monteze ceva cu ea în rol principal. Uite că şi perseverenţa asta îmi lipseşte cu desăvârşire, şi, din păcate, nici n-am învăţat din exemplele lor. Mereu am crezut că fiind activă artistic este de ajuns. Acum, după 25 de ani de teatru, realizez că nu, nu este. Trebuie să te lupţi, să baţi la uşi, să dai telefoane, să trimiţi în dreapta şi în stânga fotografii şi filmuleţe, să fii prezent, în focus şi mereu available. Not me.

    Dacă ar fi să facem o aritmetică a carierei, câte roluri au fost până în 2012 şi câte roluri în ultimii 10 ani?

    Am aruncat un ochi pe CV şi până în 2012 au fost 36 de roluri, iar după 2012, 20.

    Teatru/film sau seriale TV? Ce preferi?

    Prefer teatrul, dar aş face cu multă plăcere şi film sau TV dacă n-ar fi listele de casting închise şi m-ar interesa proiectul.

    În ce spectacole ţi-ai dori să joci şi în pielea căror personaje crezi că ai intra cel mai bine?

    În etapa asta sunt interesată mai mult de regizori buni, creativi, cu voci puternice, decât de roluri de o anumită factură. Îmi doresc foarte mult să joc în spectacole la care să nu-mi fie jenă să-mi invit prietenii.

    Ai terminat doctoratul, ai predat 15 ani la UNATC şi acum predai la Hyperion. Ce ne poţi spune despre generaţiile din ultimii ani?

    Pot spune că sunt foarte adaptaţi vremurilor, ştiu să socializeze şi să-şi creeze prietenii pe care să se bazeze, înţeleg ce-i aşteaptă după absolvire, şi atunci îşi pregătesc încă din timpul facultăţii tehnici de „supravieţuire” foarte valabile, au mereu alternative, sunt dispuşi să încerce, pregătiţi şi de reuşită, şi de eşec.

    Câţi absolvenţi pe an sunt la nivel naţional? Şi care e absorbţia absolvenţilor pe piaţă? Nu este cererea de rol mai mare decât oferta de spectacol/film? Şi nu impactează asta financiar atât remuneraţia artiştilor cât şi bugetele producţiilor?

    Termină foarte mulţi tineri actori, dar ei sunt conştienţi că nu vor face toţi teatru. Am studenţi care sunt împăcaţi cu ideea că vor lucra în televiziuni, vor preda sau vor pleca din ţară. „Pe vremea mea” eram mai încrâncenaţi, şi neavând multe alternative, cei care dădeam la teatru voiam să facem doar teatru. Acum nu mai e aşa. Acum, cred că este o facultate care te poate împlini frumos şi dacă vei face altceva în viaţă. Însă durerea mea cea mai mare este că nu reuşesc să facă meseria cei mai buni, cei mai talentaţi, ci de multe ori doar cei care ştiu să se descurce.

    Eşti actriţă a TNB, însă ai şi spectacole în teatrul independent, la unteatru şi ACT. Aş dori să-mi spui care este percepţia ta despre cele două zone public/privat, mai ales din perspectiva pieselor alese.

    Cred că fiecare spectacol (cu unele excepţii) îşi are publicul pe care îl merită, atât la stat cât şi la privat. În ultimul timp, spectatorii se interesează la ce vin, au preferinţe de actori, regizori, teatre, sunt mult mai atenţi „cu cine îşi petrec timpul liber”. Ce pot spune este că e al naibii de satisfăcător să dai de un public talentat într-o seară, unul care ştie să asculte, să reacţioneze, să te însoţească atent pe tot parcursul spectacolului. Cel mai bine simt vibe-ul ăsta în sălile mici, de la Act, sau în Sala Atelier de la TNB, când la final văd cum oamenii ne caută privirea să ne mulţumească. La final de „E adevărat, e adevărat, e adevărat!” sau „Hai să vorbim despre viaţă”, în momentul aplauzelor este rândul spectatorilor să ne emoţioneze, şi lacrimile lor ne readuc aminte cât de frumoasă şi utilă este meseria noastră. Vreau să încurajez spectatorii să ne scrie, este o mare bucurie când ei au curajul de a vorbi despre ei, despre cum i-a modificat mesajul nostru, despre cum „de mâine” viaţa le va fi un pic altfel.

    „Mulţumesc, este prima piesă de teatru la care mi-au curs lacrimile încontinuu, pentru că am trăit-o cu totul, şi nu mi-e ruşine să o recunosc. Mama e sensibilă, iar dumneavoastră în seara asta i-aţi făcut un cadou. Unul ei, şi unul mie. Din suflet vă mulţumesc!”

    „Doamnă Ţilea ş…ţ am plâns şi eu şi mama ca două tute, făceam cu rândul! Vă mulţumim!”

    Înţelegeţi ce zic? 🙂

    În afara carierei artistice în ce alt gen de proiecte eşti implicată sau în ce ţi-ar plăcea să te implici?

    În afara activităţilor artistice, pedagogice şi… parentale mă implic foarte puţin ca voluntar la „Ajungem mari” şi mi-ar plăcea să fac mai multe pentru bătrânii singuri. Of, dacă ziua ar avea măcar 36 de ore…

    Un mentor sau actor/actriţă care te inspiră?

    Always Jessica Chastain.

    Dacă ai fi muzică, ce ai fi?

    Tango.   

    BIO

    Născută în Iaşi în 1977, a absolvit actoria la Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii George Enescu din Iaşi în 2001. În acelaşi an, în urma unui concurs, a fost angajată la Teatrul din Sibiu, unde a activat timp de 5 ani. Din 2007 joacă în teatre diferite – Odeon, Metropolis, Act, unteatru, Teatrul Mic, Opereta şi la Teatrul Naţional, unde a fost angajată în urma colaborărilor multiple şi a nominalizărilor UNITER din 2007 şi 2008 pentru interpretare feminină. A participat la ateliere de teatru susţinute de Radu Penciulescu, Andrei Şerban, Yuri Kordonsky, Stefano Luca şi are un atestat în commedia dell’arte, oferit de Centrul de Cercetări Ion Sava, în urma colaborării TNB cu Feruccio Soleri. În anul 2009 obţine diploma de doctorat cu lucrarea „Actorul ca personaj“. A predat 15 ani la UNATC, în prezent, fiind profesoară la Universitatea Hyperion. A jucat în peste 50 de roluri în filme şi spectacole de teatru.

    Hai, să vorbim despre viaţă! (TNB)

    Text: Ana Sorina Corneanu

    Distribuţie: Florentina Ţilea

    Regie: Zsuzsánna Kovács

    Scenografie: Gabi Albu

    Coregrafie: Florin Fieroiu

    Muzica: Călin Ţopa

    Light design: Mircea Mitroi

    Regia tehnică: Adrian Ionescu

    Regele moare (TNB)

    Text: Eugène Ionesco

    Regie: Andrei şi Andreea Grosu

    Scenografie:Vladimir Turturica

    Light design: Chris Jaeger

    Distribuţie: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ana Ciontea, Florentina Ţilea, Şerban Pavlu, Richard Bovnoczki

    Bârfe, zvonuri şi minciuni (TNB)

    Text: Neil Simon

    Regie: Ion Caramitru

    Decor: Cătălin Ionescu Arbore

    Costume: Liliana Cenean

    Ilustraţie muzicală: Ion Caramitru

    Distribuţie: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriş, Rodica Ionescu, Armand Calotă, Florentina Ţilea, Gavril Pătru, Victoria Dicu, Dorin And one

    Pescăruşul (TNB)

    Text: A.P. Cehov

    Traducere: Raluca Rădulescu

    Regie: Eugen Jebeleanu

    Scenografie: Velica Panduru

    Muzica: Rèmi Billardon

    Distribuţie: Alexandru Potocean, Istvan Teglas, Emilian Oprea, Richard Bovnoczki, Florentina Ţilea, Irina Movilă, Ciprian Nicula, Emilian Mârnea, Ada Galeş, Niko Becker, Sara Cuncea/Eva Cosacé

    E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT! (Teatrul ACT)

    Autor: Breach Theatre

    Distribuţie: Emilia Bebu, Mihaela Teleoacă, Florentina Ţilea

    Traducerea: Alexandru Mâzgăreanu, revizuită de Adrian Nicolae

    Regizor: Alexandru Mâzgăreanu

    Scenografia: Alexandra Boerescu

  • Mobila care creşte singură

    Vărsatul de apă pe mobilă nu creează întotdeauna probleme, ci chiar poate să ajute, după cum o arată o gamă de mobilier prezentată de către Universitatea ECAL din Lausanne la recent încheiata „Săptămână a Designului de la Milano”. Articolele acestei game sunt confecţionate din burete din celuloză, obţinut din resturi de lemn, şi trebuie udate bine sub duş sau în cadă pentru ca să ajungă la forma proiectată, iar după stoarcere trebuie lăsate să se întărească pentru a putea fi folosite. Creatorii lor afirmă că mobila din burete care creşte singură poate susţine greutatea unei persoane şi este suficient de rezistentă, scrie Dezeen, iar când s-a uzat sau proprietarii s-au plictisit de ea poate fi reciclată ori transformată în compost.

  • Antrenament de vacanţă

    Orarul de antrenament e uşor de respectat pe durata anului şcolar, dar, când vine vacanţa,  nu toţi elevii de liceu care practică atletismul se simt dornici să continue în acelaşi ritm, obligându-şi antrenorii să caute soluţii ca să-i convingă să se antreneze în fiecare zi. Un antrenor de la un liceu din localitatea californiană Santa Maria s-a gândit  în urmă cu câţiva ani să apeleze la un adăpost de animale, punându-şi elevii din echipa de atletism pe care o coordona să iasă la alergat în fiecare zi alături de un însoţitor canin de la adăpostul respectiv, scrie Washington Post. Antrenorul a filmat un astfel de moment şi a încărcat filmuleţul pe internet, ideea sa ajungând până în Florida. Pe lângă faptul că atât elevii, cât şi câinii se menţin în formă, aceştia din urmă au şi şanse crescute de adopţie, fiind văzuţi de public în parcuri în timp ce aleargă sau sunt plimbaţi în timpul vacanţelor sau chiar al anului şcolar.

     

  • Peste rând

    O rezervare la restaurantele foarte căutate poate fi greu de obţinut şi ca atare lista de aşteptare lungă, iar unii încearcă să treacă peste rând.

    Există deja platforme care intermediază vânzarea de rezervări, cum ar fi Appointment Trader, care a prins foarte bine la New York, oraş renumit pentru cât de greu e să ajungi să iei masa la cele mai populare restaurante, unde norocoşii cu acces la acestea câştigă bani frumoşi din a le permite altora să-l folosească în locul lor, şi care acum pare să meargă foarte bine şi la Londra, scrie The Telegraph. De regulă, cei care doresc să ia masa la un local foarte căutat trebuie să aştepte să se anunţe periodic deschiderea listei de rezervări, să fie invitaţi acolo de un client vechi sau, în cazul restaurantelor care fac parte dintr-un club, să fie primiţi pe baza unei scrisori de recomandare a unui membru vechi ori să meargă la masă împreună cu acesta.  Pe lista de localuri cu rezervări scoase la vânzare pe site-uri ca Appointment Trader la Londra, de exemplu, se numără Annabel’s, Core by Clare Smyth sau Sexy Fish. Se pot cumpăra rezervări sau invitaţia de a lua masa împreună cu cineva care este deja membru, în acest din urmă caz vânzătorii fiind deseori persoane care plătesc abonamentul ca să pară că o duc mai bine decât în realitate şi care astfel îşi mai recuperează din cheltuieli, după cum explică fondatorul Appointment Trader, Jonas Frey.

    Unele restaurante sau cluburi se declară foarte supărate de practica vânzării de rezervări şi se jură că vor interzice accesul clienţilor prinşi că fac aşa ceva, altele însă încep să realizeze că ar putea câştiga ele însele bani din piaţa de rezervări, scoţând la licitaţie pe platforme specializate mese la ore şi în perioade foarte aglomerate fără ca potenţialii cumpărători să poată vedea dacă oferta vine de la un intermediar sau de la localul însuşi.

     

  • Creaţii pentru chei

     

    Lupta pentru cliente în domeniul genţilor de damă a ajuns mai nou în faza pe chei, companiile producătoare căutând să ofere soluţii care să le permită utilizatoarelor să-şi găsească cheile cât mai uşor, scrie Wall Street Journal. Accesul rapid la acestea este de dorit nu numai atunci când clientele ajung acasă, ci şi la serviciu, în cazul prezentării unei proprietăţi către un potenţial cumpărător, de exemplu. Printre soluţiile propuse se numără fie o geantă cu o înălţime mică, de doar vreo 10 centimetri, cum ar fi cea de la Alaïa, Le Teckel, mai mult lungă decât înaltă, ceea ce face uşor de văzut un set de chei înăuntru, buzunare speciale cu fermoar, ca la Coach, firma făcând chiar şi filmuleţe în care-şi învaţă clientele cum să aşeze diverse obiecte în geantă, buzunare secrete şi inele de prins cheile la produsele Cuyana sau buzunare ascunse în pliuri care dau genţii un aspect de obiect confecţionat prin tehnica origami la Kaai.

  • Ca de fotbal

    Tricourile echipelor de fotbal se vând bine, mulţi suporteri dorind să aibă măcar ceva de la echipa preferată, iar colecţionarii adunând asemenea articole de la diverse cluburi. O atare piaţă nu putea să nu atragă şi companii din domeniul modei, cum ar fi producătorul de articole vestimentare şi accesorii de lux suedez Acne Studios. Acesta a lansat un fals tricou de echipă de fotbal pe care apare numele său la locul destinat sponsorului, un număr şi o emblemă care aduce cu una de club, pe care l-a pus în vânzare cu mare succes pentru aproape 500 de dolari bucata, scrie The Guardian. Acne Studios a mizat, se pare, pe faptul că astăzi fanii sunt mai dispuşi să poarte un astfel de articol de lux pe stradă după ce au apreciat colaborările dintre unele cluburi de fotbal şi companii producătoare de articole sportive şi din domeniul modei.

     

  • Cine este actorul obscur care după mai multe roluri mici a reuşit să creeze un serial cu un buget de doar 200 de dolari pentru episodul pilot, iar acum are un imperiu de sute de milioane de dolari

    Trecând prin diverse roluri obscure în filme de duzină de la începutul anilor 2000, Rob McElhenney a pus în 2005 bazele unuia dintre cele mai de succes seriale americane din istorie care rulează până în ziua de astăzi, iar asta cu un buget de numai 200 de dolari pentru episodul pilot. În prezent, pe lângă cariera artistică, este investitor la un club britanic de fotbal care vrea să ajungă în Premier League, cât şi la o echipă de tradiţie din Formula 1

    Născut în 1977 în statul american Pennsylvania, Rob McElhenney a devenit cunoscut pentru rolul pe care îl joacă şi în prezent în „It’s Always Sunny in Philadelphia”, unul dintre cele mai longevive sitcomuri din Statele Unite. Şi-a început cariera de actor în 1997, când a obţinut un mic rol în filmul „The Devil’s Own“, apariţia sa fiind însă eliminată în timpul procesului de editare. La 25 de ani, după o serie similară de roluri, s-a mutat  în Los Angeles, unde a lucrat ca ospătar pentru a-şi susţine cariera artistică.

    Acolo, l-a întâlnit prin intermediul agentului său pe Glenn Howerton, un alt actor la început de drum. În scurt timp, avea să îl întâlnească şi pe Charlie Day; împreună, cei trei au filmat episodul pilot al  „It’s Always Sunny in Philadelphia” cu un buget de doar 200 de dolari, urmând apoi să primească oferte de la mai multe reţele de televiziune din SUA. În cele din urmă, cei trei au semnat cu FX, care a promis să le ofere mai multă libertate de creaţie. Astfel, McElhenney a devenit showrunner al serialului, iar Howerton şi Day producători executivi. În pofida recenziilor pozitive ale criticilor, serialul – cunoscut pentru umorul său negru şi comentariile sociale – s-a bucurat de puţin succes după primele episoade şi era pe punctul de a fi anulat înainte de demararea filmărilor pentru al doilea sezon.

    Salvarea show-ului avea să vină prin intermediul lui Danny DeVito, actor deja consacrat la acea vreme, care a adus un aport semnificativ la creşterea ratingurilor. Început în 2005, serialul rulează până în ziua de astăzi, încheind anul trecut sezonul cu numărul 16. „It’s Always Sunny”, cum este cunoscut serialul în rândul fanilor, l-a ajutat pe McElhenney să deţină o avere netă de peste 50 de milioane de dolari şi să pună bazele unui nou serial, „Mythic Quest”, apărut în 2020 pe Apple TVĂ.

    În acelaşi an, McElhenney a cumpărat clubul englez de fotbal Wrexham AFC alături de Ryan Reynolds, actor cunoscut pentru roluri din filme precum „Driver” şi „Deadpool”. Trei ani mai târziu, echipa galeză s-a realăturat Ligii Engleze de Fotbal (EFL) după o absenţă de 15 ani. Ţelul final al celor doi actori este să aducă echipa în Premier League, cel mai bogat campionat de fotbal din lume. În cel mai bun caz, promovarea ar putea să aibă loc în 2026. Cei doi au investit inclusiv în Formula 1, mai exact în echipa Alpine (care aparţine de Renault), într-un deal estimat la 218 milioane de dolari.

    Pe 29 aprilie 2024, McElhenney şi Reynolds au anunţat o nouă investiţie, de data aceasta în clubul mexican de fotbal Necaxa, unde are o participaţie şi actriţa Eva Longoria. De asemenea, McElhenney a fondat în 2022 platforma Adim, care facilitează comunicarea între creatorii de conţinut şi le oferă drept de proprietate asupra acestuia. Cel mai recent business pornit de actor este Four Walls, un brand de whiskey creat alături de Charlie Day şi Glenn Howerton, numit astfel pentru a onora cei patru pereţi ai barului din  „It’s Always Sunny” care i-a făcut faimoşi.  

     

    Carte de vizită

    1. Rob McElhenney s-a născut în 1977 în Philadelphia, oraş ce avea să dea titlul serialului care l-a consacrat. La 20 de ani a obţinut primul rol într-un film, însă fără a apărea în versiunea finală a peliculei.

    2. În 2005, creează – împreună cu Charlie Day şi Glenn Howerton – serialul „It’s Always Sunny in Philadelphia”, care a ajuns recent la sezonul cu numărul 16 şi a fost reînnoit cu încă două sezoane.

    3. Succesul oferit de serial l-a adus pe McElhenney la Apple TVĂ, unde a semnat pentru un nou show de comedie în 2020 – „Mythic Quest”.

    4. În acelaşi an, achiziţionează alături de Ryan Reynolds clubul galez de fotbal Wrexham. Echipa promovează trei ani mai târziu în Liga Engleză de Fotbal (EFL), intenţionând să ajungă până în Premier League.

    5. Din 2020, a investit în clubul mexican de fotbal Necaxa, unde printre acţionari este şi Eva Longoria, în Formula 1, o platformă pentru creatori de conţinut şi un brand de whiskey dedicat serialului care l-a făcut celebru.

  • Dopuri şi case

    Folosită azi cu precădere pentru dopurile sticlelor de vin, pentru încălţări, pentru panouri pe care se afişează diverse în birouri sau instituţii ori pentru izolaţii, pluta revine în atenţia arhitecţilor dispuşi să-i dea o şansă în construcţiile proiectate de ei.

    Interesul crescut pentru materialul provenit de la stejarul de plută se datorează, scrie Financial Times, dorinţei de a găsi materiale cât mai puţin poluante pentru diferite utilizări practice. A reapărut în pavilioane expoziţionale de la diverse evenimente, cum ar fi cele pregătite de CSK Architects pentru expoziţia florală RHS Chelsea Flower Show de la Londra de luna viitoare.

    Realizate din plută şi cherestea, acestea sunt gândite să se încadreze într-o grădină care se adresează mai multor simţuri şi să atragă atenţia publicului asupra avantajelor plutei ca material de folosit în construcţii, aceasta dând senzaţia de protecţie şi fiind totodată foarte plăcută la pipăit.

    Aspectul plutei, pe lângă proprietăţile sale izolatoare, a determinat şi alte firme de arhitectură să o folosească, de data aceasta pentru locuinţe particulare, pe care le-au îmbrăcat în plută la exterior sau pentru locuri de joacă temporare pentru copii. Pentru moment însă, materialul nu se poate folosi la construcţia de case pe scară largă, nefiind suficient de rigid, ceea ce nu opreşte însă firmele de arhitectură să îl testeze în anumite proiecte pentru a li-l propune pe viitor clienţilor.

  • Istoria unuia dintre cele mai importante şi longevive restaurante din România, locul unde în trecut îşi petreceau timpul liber nobilii Capitalei

    Paul Tomiţă, instructorul care l-a învăţat golf pe Regele Mihai, a locuit în podul restaurantului până în anul 1975, ascuns de reprezentanţii regimului comunist, care nu simpatizau golful. Acest lucru i-a permis să acorde lecţii străinilor care locuiau în România – reprezentanţi ai ambasadelor de la vremea respectivă…

    …este una dintre poveştile adunate între zidurile clădirii restaurantului Diplomat, aflat în nordul Capitalei, în peste un secol de istorie. O alta se referă chiar la înfiinţarea acestuia şi este povestită pe larg pe platforma online  a restaurantului ce găzduia în trecut activităţile de timp liber ale nobililor Capitalei: în martie 1922, doi reprezentanţi ai avangardei responsabile de transformarea aspectului Bucureştiului de Nord, colonelul E. St. John Greble şi Alexandru Marghiloman, puneau fundaţiile Country Club Băneasa. Printre ceilalţi 143 de membri fondatori se numărau şi Max Auschnitt, C. Argetoianu, generalul Anderson, Basarab Brâncoveanu, principele Jean Calimache, principele Cantacuzino, Barbu Catargiu, principele A.D. Ghica, principele Barbu Stirbey, baronul Stârcea şi mulţi alţii, toţi membri fondatori ai celui mai mare Country Club de la vremea aceea.

    Vila centrală, construită de celebrul architect Ion Mincu, găzduia şi sediile clubului nautic şi de polo, iar piscina şi terenurile de tenis, golf şi polo „atrăgeau protipendada din întreaga Europă”. Ulterior, clubul s-a transformat în restaurantul Diplomat, locul în care bucureştenii serveau prânzul şi se bucurau de priveliştea oferită de parcul Herăstrău, apoi reveneau în oraş spre seară sau îşi continuau plimbarea spre aleile parcului. „Puţini sunt cei care ştiu că actualul parc a fost construit tot de membrii fondatori ai Clubului Diplomatic şi oferit publicului larg”, mai detaliază reprezentanţii restaurantului pe platformă.

    Ce oferă însă clădirea istorică acum este un restaurant internaţional, care aduce împreună culturile lumii. Acesta îşi păstrează poziţionarea cu tentă nobiliară, având preţuri peste medie.

    „Restaurantul Diplomat este perceput de mulţi ca un loc cu circuit închis, aşa cum era Clubul Diplomatic, primul Country Club al ţării, pe vremuri. Situaţia este una total diferită însă, suntem un local deschis publicului larg, iar obiectivul nostru este ca tot mai mulţi oaspeţi să interacţioneze cu spaţiul nostru, să ne afle povestea şi să se bucure de gastronomia şi serviciile noastre. Astfel, vom reuşi să conectăm bucureştenii cu valorile trecutului şi să le oferim, cred eu, un spirit al apartenenţei”, descrie Mihai Troneci, care se ocupă de operarea restaurantului încă din 2012, poziţionarea din prezent a acestuia.  Faptul că beneficiază de o clădire de patrimoniu vine cu responsabilitatea „de a-i face cinste”, spune el, astfel că una dintre priorităţi este să aibă un design modern, dar care să fie în concordanţă cu moştenirea culturală şi cu istoria locului. „Eu cred foarte mult că, pentru a construi ceva durabil pentru viitor, este important să ne cunoaştem şi să ne integrăm originile. De aceea, brieful pe care l-am dat designerului Pascal Delmotte a fost să pornim de la spiritul restaurantului Diplomat, aşa cum era el în 1928 – un loc de întâlnire pentru intelectuali, figuri culturale, politice, o comunitate ospitalieră – şi să aducem această viziune în prezent. Rezultatul a fost unul atât de bun, încât şi astăzi designul său este apreciat de oaspeţii noştri.”

    Pentru a satisface şi gusturile clienţilor contemporani, s-au axat pe un mix de elemente, texturi şi culori care să îmbine clasicul cu modernul. Materialele folosite sunt lemnul sau catifeaua, în nuanţe de verde şi albastru regal, dar şi în accente de culoare menite să spargă aspectul clasic. Chiar dacă tavanul este cel original, corpurile de iluminat se diferenţiază prin designul contemporan. „Prin aceste asocieri fine, create cu eleganţă de Pascal Delmotte, reuşim să oferim un mix de eleganţă istorică şi autenticitate, rămânând, în acelaşi timp, relevanţi”, detaliază Mihai Troneci. Tavanul, şemineul şi tâmplăria geamurilor sunt şi acestea cele originale, aşa cum au fost el proiectate de arhitectul Ion Mincu, în 1928.

    În ceea ce priveşte meniul restaurantului, de acesta este responsabil  cheful Paul Mihăilescu. El conduce bucătăria restaurantului, fiind, în acelaşi timp, responsabil de crearea meniurilor care se schimbă de două ori pe an. „Selecţiile sale de preparate îşi propun să ducă oaspeţii în călătorii culinare prin aromele lumii. Paul a călătorit foarte mult, iar viziunea sa aduce câte puţin din fiecare destinaţie unde a fost. Abordarea ni se potriveşte foarte bine, deoarece, încă de la început, restaurantul Diplomat a adus împreună oameni de afaceri, politicieni şi figuri culturale din România şi din afara ţării, devenind, astfel, un spaţiu multicultural, extrem de eclectic, cu o identitate proprie, fermecătoare”, mai spune Troneci. Astfel,  preparatele lui Paul Mihăilescu pornesc de la reţete tradiţionale, specifice anumitor culturi. Pe acestea, le interpretează după propria sa viziune, aducându-le în prezent prin tehnicile de gătire şi asocierile neaşteptate de arome şi texturi. De exemplu, clasicul peşte cu mămăligă şi usturoi se traduce, în noul meniu, în texturi de crap gătit în diferite feluri, cu hribi, mămăligă cremoasă, cu trufe şi cremă de usturoi. Tajine marocan de miel este un preparat care şi-a găsit şi el loc în meniul nostru recent lansat, dar într-o variantă diferită, cu ingredientele originale, dar cu o prezentare gastronomică modernă. „Consider că un meniu de restaurant trebuie neapărat pus în valoare de o selecţie bună de vinuri. Pentru mine, acesta este un aspect nenegociabil, aşa că mă asigur mereu că vinurile pe care le avem se potrivesc meniului de mâncare şi că fiecare preparat are cel puţin 2-3 vinuri din regiuni diferite, cu care poate fi asociat. Bineînţeles, unul dintre criteriile de selecţie este calitatea, avem doar etichete premium, de la crame româneşti şi internaţionale pe care le alegem punctual”, mai spune Mihai Troneci.

    În prezent, restaurantul are 32 de angajaţi, pe poziţii de servire, bucătărie şi administrativ şi a închis anul  2023 cu o cifră de afaceri de peste 14 milioane de lei. „În mod constant, investim aproximativ 1-2% din capitalul de lucru în restaurant, însă anul acesta vom aloca aproximativ 1 milion de lei, pentru reamenajarea interiorului. Vom face acest lucru în următoarele luni, când beneficiem de terasă, pentru a nu perturba activitatea”, detaliază Mihai Troneci.

    Responsabil de operarea restaurantului începând cu anul 2012, Troneci îşi descrie parcursul în HoReCa ca fiind unul puţin atipic: „Am pornit din zona de business şi finanţe şi am trecut la operaţional. De multe ori, lucrurile stau exact invers”. El a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, programul de masterat în analiză financiară. „Alegerea aceasta s-a dovedit foarte utilă pentru cariera mea actuală, întrucât îmi oferă o viziune foarte clară asupra afacerii, a costurilor şi a centrelor de venit.” A fost, încă de la început, consultant pentru diferite businessuri în HoReCa, predominant restaurante şi pensiuni, pe care le ajuta, la început, să îşi înţeleagă şi să îşi optimizeze parametrii financiari. Treptat, a intrat tot mai mult în zona de operaţional, a finalizat un program de educaţie certificat şi a început să ofere servicii complete, acoperind inclusiv zona de food & beverages, organizare fluxuri restaurant, proceduri etc. „Am lucrat cu branduri precum Victoriei 18 şi am colaborat cu o pensiune în zona Bran. Din 2012 mă ocup de restaurantul Diplomat, pe care îl operez, în calitate de administrator.”

    Având în vedere experienţa sa, el a observat îndeaproape evoluţia peisajului HoReCa din piaţa locală, iar ceea ce observă este o maturizare a acestuia: „Se dezvoltă tot mai multe concepte interesante. Văd o creştere atât la nivel de creativitate culinară, cât şi în ceea ce priveşte calitatea produselor şi a serviciilor. Bucureştiul este, într-adevăr, cel care a dat startul acestei transformări, dar oraşe precum Cluj, Sibiu, Timişoara, Braşov şi multe altele avansează puternic. E o perioadă efervescentă, în care se simte pasiunea profesioniştilor locali şi a celor care au revenit din diferite colţuri ale lumii”. Subliniază, de asemenea, că această evoluţie este posibilă datorită creării unei reţele bune de furnizori şi parteneri: „Evoluţia cramelor româneşti şi distribuitorilor de vinuri cu portofolii tot mai bune, investiţiile făcute de producătorii români – toate ne ajută pe noi, operatorii de restaurante şi hoteluri să ducem lucrurile la un nivel tot mai înalt”.

    Ce urmează pentru restaurantul Diplomat şi pentru clienţii acestuia în viitor? „Suntem atenţi la ce se întâmplă la nivel naţional şi internaţional în HoReCa, la tendinţe şi la cum evoluează creativitatea culinară şi serviciile. Ne dorim să rămânem lideri în ospitalitate şi să păstrăm spiritul inovator al restaurantului care a marcat istoria Bucureştiului. Cu toate
    acestea, vom continua întotdeauna să construim pe moştenirea noastră culturală şi să împărtăşim poveştile şi valorile acumulate în cei aproape 100 de ani de existenţă.”     ■

    Preparatul vedetă al unui restaurant cu origini nobile… salata de dovleac

     

    Care sunt cele mai aglomerate perioade ale restaurantului?
    Perioada prânzului.

    Dar cele în care acesta este mai liber?
    Primele zile ale săptămânii, de obicei luni şi marţi, cu menţiunea că, uneori, şi acestea ne pot surprinde.

    Cu cât timp în avans recomandaţi realizarea unei rezervări?
    Cu o zi înainte, de obicei. Dacă există evenimente, atunci 2-3 zile.

    Care este preparatul vedetă al restaurantului?
    Ironic, poate, preparatul vedetă al restaurantului este o salată de dovleac, cu nuci coapte, scalii de parmezan şi trufe proaspete, pe care, momentan, nici nu o avem listată. Oaspeţii noştri recurenţi o ştiu şi o solicită constant, indiferent dacă este sau nu în meniu, iar noi o servim cu drag.

    Dar cel mai puţin comandat?
    Concepem meniurile bazându-ne pe vânzările anterioare şi pe preferinţele oaspeţilor, aşa că avem cerere pentru toate preparatele.

    Cât costă cel mai scump preparat?
    Cel mai scump preparat este un antricot de vită Wagyu, origine Japonia, A5, deci la cel mai înalt nivel de calitate, servit cu hribi gratinaţi. Preţul său este de 525 lei, iar acesta se datorează materiei prime, care nu este uşor de procurat.

    Dar cel mai ieftin?
    Ciorba de cocoş cu tăiţei de casă, care costă 40 de lei.

    Care este valoarea comenzii medii?
    325 lei, cu tot cu băuturi.

    Cum aţi descrie stilul culinar al restaurantului? Dar poziţionarea acestuia din punctul de vedere al preţurilor?
    Un restaurant gastronomic, internaţional, care aduce împreună culturile lumii. Ca poziţionare, aş spune că suntem un restaurant cu preţuri peste medie, dar cu un raport calitate-preţ extrem de bun.

    Număr de locuri?
    88 la interior şi 64 pe terasă.

    Originea ingredientelor?
    Unde putem, optăm pentru ingrediente româneşti. Mă refer aici la fructe şi legume sau diferite tipuri de peşte, de exemplu, pe care alegem să luăm proaspete, de la producători în care avem încredere şi care livrează la nivelul de calitate pe care îl aşteptăm. Pentru celelalte produse, alegem în funcţie de origine. În mod clar, parmezanul îl vom lua din Italia, vita din Australia sau din Japonia etc.

    „Unde ieşim în oraş?” este o nouă rubrică din secţiunea Out-of-Office, unde ne propunem să descoperim locuri din peisajul HoReCa românesc, chiar de la fondatorii sau administratorii acestora. Dacă aveţi propuneri pentru această secţiune, ne puteţi scrie la adresa ioana.matei@businessmagazin.ro.

  • Care sunt cele 5 familii mult mai puternice decât masonii sau illuminati, care s-ar putea afla la conducerea lumii

    De-a lungul timpului au avut loc nenumărate discuţii despre grupări secrete, precum masonii sau illuminati, dar există anumite familii care deţin un control uimitor asupra unor factori care influenţează întreaga omenire, de la produsele farmaceutice, băncile centrale şi grupurile militare, scrie descopera.ro
     

    TopBuzz prezintă o listă cu familiile care deţin o putere uimitoare asupra lumii.

    Rothschild

    Una dintre cele mai cunoscute familii influente este Rothschild care domină băncile centrale şi influenţează guvernământul la nivel mondial. Mayer Amschel Rothschild era un colecţionar al monedelor şi antichităţilor rare din Frankfurt, Germania. În 1760 a primit un patronaj bogat care i-a permis să intre în domeniul bancar în 1790. Deşi istoria familiei este învăluită în mister, sunt zvonuri care susţin că aceştia au controlat într-o anumită măsură rezervele federale ale SUA:

    Rockefeller

    Fiu al unui escroc, John Davidson Rockefeller a început să-şi construiască imperiul din SUA după ce a cumpărat mai multe părţi ale celei mai mari rafinării din Cleveland în 1885. Aceasta a reprezentat fundaţia companiei Standard Oil din Ohio. Din 1870, Rockefeller a cumpărat rafinăriile rivalilor săi şi a început să deţină monopol asupra industriei. A acaparat circa 90% dintre rafinăriile şi conductele din America.

    Morgan

    În 1893, panica s-a aşternut în SUA din cauza fricii de exportare către ţările străine a aurului, dar John Pierpont Morgan a profitat de oportunitate petru a ”salva” economia şi pentru a restabili încrederea în dolar. Morgan a urmat traseul tatălui său în industria bancară şi a construit J.P Morgan & Company în 1895. Practicile în afaceri lipsite de etică, monopolizarea şi eliminarea competiţiei au dus la crearea unui fenomen numit ”morganizare”.

    DuPount

    Pierre Samuel Sier du Pont de Nemours a fost un economist francez ale cărui politici l-au condus la închisoare în timpul Revoluţei Franceze, dar au ajutat şi la negocierea părţii franceze în timpul achiziţiei Louisianei. După ce a devenit principalul furnizor de praf de puşcă al armatei americane, la începutul anilor 1800, acesta a început să fabrice dinamită în proporţii uriaşe, sub sigla DuPont.

    În timpul Primului Război Mondial, DuPont a furnizat aproape 40% din toate muniţiile folosite de forţele aliate. Fiind una dintre cele mai mari familii dinastice, cu circa 3.500 de membri, clanul du Pont “deţine cea mai veche avere de miliarde de dolari”, potrivit Forbes.

    Bush

    Documentele declasificate în 2003 au dezvăluit membrii societăţilor Yale Skull şi Bone. Documentele din Arhivele Naţionale din SUA dezvăluie că după ce America a intrat în război şi pe când existau informaţii semnificative despre planurile naziste, Prescott Bush, bunicul fostului preşedinte George W. Bush,a lucrat  şi a profitat de companiile apropiate şi implicate în afacerile care au dus la ascencisunea lui Hitler, scrie www.descopera.ro