BusinessMagazin

Category: Media marketing

  • LEGISLATIE: CNA spune „Nu“

    Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a cerut Parlamentului sa voteze impotriva proiectului de modificare a Legii Audiovizualului.

     

    Saptamana trecuta a debutat in industrie cu o serie de proteste la adresa proiectului de modificare si completare a Legii Audiovizualului (504/2002) – o initiativa a senatorului PNL Ion Mihai Dumitrescu. CNA, organizatii de media si televiziunea publica au contestat modul in care proiectul a trecut de cele doua Comisii de cultura, culte si mass-media ale Parlamentului, „desi C.N.A a primit public asigurari ferme ca acest proiect nu va fi adoptat“, se arata intr-un comunicat al organismului de reglementare in audiovizual.

     

    Printre modificari, se numara introducerea ecranului partajat si a publicitatii sau sponsorizarii virtuale ca modalitati de promovare, precum si prezentarea de produse comerciale in orice tip de emisiuni si fara restrictii privind momentul de inserare.

     

    O modificare importanta vizeaza limitarea spatiului de reclama pe canalele publice la patru minute pe ora (fata de opt minute, in prezent). De asemenea, potrivit proiectului de lege, mesajele sau panourile publicitare din incintele in care se desfasoara evenimente transmise sau retransmise in cadrul programelor audiovizuale si care devin vizibile in cadrul programelor nu constituie publicitate televizata.

     

    „Noile reglementari nu tin cont de interesele publicului si nici de dispozitiile Directivei Televiziunea fara Frontiere“, a spus CNA. Pe de alta parte, potrivit CNA, proiectul de modificare trebuia trimis Comisiei Europene pentru avizare, inainte de a fi supus aprobarii Parlamentului.

  • Un target in minus: COPIII

    Producatorii europeni de bauturi racoritoare (Uniunea Asociatiilor Producatorilor de Bauturi din Europa – UNESDA) au propus stoparea publicitatii orientate catre copiii cu varste sub 12 ani, transmite warc.com.

     

    UNESDA mai are in plan sa inlature automatele de bauturi racoritoare din scolile primare si sa ofere optiuni „mai sanatoase copiilor“ – masuri care vizeaza combaterea obezitatii in randul copiilor. UNESDA a anuntat ca societati precum Coca-Cola si PepsiCo vor inceta sa mai difuzeze reclame in timpul programelor de televiziune destinate copiilor.

     

    „Este pentru prima data cand principalii producatori de bauturi racoritoare din Europa au luat decizia sa colaboreze in ceea ce priveste practicile de marketing si tehnicile de vanzare orientate catre copii si scoli“, a declarat Stephen Kehoe, director executiv al PepsiCo Europe si presedinte al UNESDA.

     

    In acelasi timp, grupul de lobby European Alliance of Listener and Viewer Associations (EURALVA), a cerut Comisiei Europene sa inaspreasca regulile privind insertiile de produse in cadrul productiilor (product placement) si publicitatea pentru copii.

  • Creierele de la ora 19.00

    „Buna ziua, suntem BUSINESS Magazin si va prezentam stirile. Iata sumarul editiei.“ Va suna familiar? Este o introducere specifica stirilor de televiziune. In cazul de fata, este un alt mod de a va introduce in universul din spatele prompterelor. Dincolo de vedete si decoruri luminoase, cineva regizeaza spectacolul stirilor. Si ia cateva sute de decizii pe zi. Cine?

    Un caine musca un preot – asta nu e o stire. Daca insa un preot musca un caine – atunci avem o stire. Eventual se trimite un car de reportaj cu antena de satelit, pentru transmisiune de la fata locului. Exemplul cu preotul e desprins din literatura de specialitate, fiind deja consacrat in folclorul studentilor la jurnalism. Observatia cu transmisiunea de la fata locului insa e desprinsa din realitate. Stirile si-au depasit de mult rolul care le-a consacrat ca gen: acela de a informa neutru si la obiect. Au devenit un spectacol in sine. Transmisiunea in direct a devenit un „must-do“. Senzationalul e tot mai prezent. Patetismul prezentatorului e un atribut mai des intalnit decat sobrietatea si credibilitatea. Iar acesta nu mai este o simpla gazda a stirilor, ci a capatat statut de vedeta. Explicatia acestui fenomen este urmatoarea. Stirile, deja sub-brand de sine statator al televiziunilor, sunt un magnet de audienta si de venituri din publicitate. Programele de stiri difuzate de cele 13 canale monitorizate de Alfacont MediaWatch au atras in 2004 un total de 344 de milioane de dolari, brut. Daca se ia in calcul discountul de 80% practicat de regula in piata pentru investitiile in publicitatea la stiri, rezulta un volum net de aproape 70 de milioane de dolari (adica mai mult de un sfert din totalul net al pietei romanesti de publicitate).

    Este explicabil atunci efortul televiziunilor de a-si „ambala“ stirile cat mai spectaculos cu putinta. Si cat mai personalizat. Elementele care fac diferenta sunt, pe de o parte, elementele constitutive ale brandului: vedetele-gazda, decorurile, titrajul etc. Iar pe de alta parte, sunt elementele de culise: politica editoriala, abordarea evenimentelor, echipa de stiri. O intreaga orchestra, dirijata de un nucleu de creiere despre care putine se scriu, putine se aud. 

    BUSINESS Magazin a trecut in spatele pupitrelor de stiri ale principalelor televiziuni si i-a cunoscut pe cei care aduna milioane de romani in fata stirilor. Momentul a coincis cu, poate, unele dintre cele mai solicitante perioade din ultimul an pentru redactiile de stiri: rapirea celor patru cetateni romani in Irak, moartea Papei, alegerea noului primar al Capitalei, desemnarea noului Papa, apogeul crizei din Irak (ultimatumul de 24 de ore dat de teroristi), semnarea tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, dezastrul inundatiilor din Banat. O densitate de stiri pe cap de „minut de emisie“ care a dat batai de cap producatorilor, recunosc acestia. Cu ce sa „deschida“ Jurnalul? Pe cine sa trimita, unde si cu ce costuri? Sunt intrebari la care teoriile despre criteriile de valoare a stirii („newsworthiness“) nu ar putea raspunde. 

    Si asta pentru ca selectia stirilor nu se mai face cu „biblia“ principiilor de presa deschisa, ci cu pixul in mana. Fie ca e vorba de un preot care musca un caine sau de un preot care ajunge Papa. Totul se pune in balanta, ca in orice alt plan de afaceri: costurile pe care le implica productia unei stiri, pe de o parte. Si punctele de audienta obtinute, implicit incasarile din publicitate, pe de alta. Sorin Diaconescu, producatorul general al Stirilor PRO TV, spune ca acest calcul e necesar. El ofera ca exemplu acoperirea evenimentelor recente de la Vatican, pe care PRO TV a asigurat-o fara o risipa nejustificata de resurse: postul a preferat sa foloseasca un car de transmisie de la fata locului (contra-cost), in loc sa trimita unul acolo, ceea ce ar fi implicat costuri superioare.

    Diaconescu are 30 de ani si este in echipa PRO-ului inca din studentie (1996). Era in anul al treilea de facultate, povesteste el, iar PRO TV abia fusese infiintat. Ii placea noul concept de televiziune. Era ceva ce Romania nu mai vazuse. „Vroiam acolo“, isi aminteste el. Fiind student „in domeniu“ (Facultatea de Jurnalism din Universitatea Bucuresti), nu i-a fost prea greu sa se apropie de noul post. Primul pas a fost sa faca practica de vara la PRO TV. Si acolo a ramas, pana in ziua de astazi. Bineinteles, a trecut prin toate etapele uceniciei pana sa ajunga producator general. 

    Si totusi, prima stire nu a „produs-o“ pentru PRO TV, ci pentru cursul de radio de la facultate. „Eram in primul an. Faceam practica la un radio cu acoperire nationala“, isi aminteste el. „Mi-a fost acceptat un story despre «printi si cersetori» in Bucuresti.  M-am agitat mult, am batut la multe usi. Cu un reportofon si fara legitimatie de jurnalist (aveam doar o adeverinta de student in practica), mi-a fost greu sa ajung peste tot pe unde mi-am propus. Dar a iesit acceptabil si a fost difuzat pe post, intr-o zi cu soare, pe la orele amiezii. Am fost fericit“, spune cel care coordoneaza in prezent liderul de segment al pietei stirilor de televiziune.

    Cand povesteste, Diaconescu sta sprijinit de celebrul pupitru al Stirilor PRO TV. E relativ liniste in studio. Doar cativa redactori scriu de zor la calculator, undeva la cativa metri distanta, unde este si redactia. „La ora asta (13.00 – n.r.), oamenii sunt pe teren. Sa veniti ceva mai tarziu, sa vedeti ce nebunie e“, spune el zambind. Cei care scriu in spate, continua el, sunt de la „Desk“ – adica cei care „produc“ stirile (cealalta structura a departamentului fiind Programele, care le administreaza). Cand vin de pe teren, explica el procesul de productie, reporterii fac decupajul materialului (selectarea imaginilor relevante – n.r.), cu sincron (declaratia personajului intervievat), iar apoi textul stirii. Se duc la editor, care da OK-ul pentru montaj. Cand acesta s-a terminat, stirea e gata de emisie.

    Stirile de la 19.00 includ circa 30 de stiri. Dureaza in jur de 30 de minute, spune Diaconescu, dar sunt zile in care durata este de 20 de minute (cand e Liga Campionilor, de pilda). Sau de 50 de minute, daca sunt evenimente de maxima importanta. „Dar provocarea este sa faci audienta cu doar 20 de minute de stiri.“ 

    Prima sedinta de redactie a zilei? Improprie intrebare. Procesul de stiri e continuu, spune el. „Nu poti spune ca procesul incepe aici si se termina dincolo. In consecinta, nu poti spune cand e prima intalnire de redactie“, explica el. Si totusi, exista un moment in care se pune punct si se reia procesul. Adica atunci cand se incheie programul principal de stiri, la opt seara. „Atunci incepe sedinta de sumar si se face agenda de a doua zi, pentru toate jurnalele. Dar nu stim niciodata cand se termina.“

    Diaconescu coordoneaza o echipa de 15 producatori la Bucuresti (producatori de program, producatori de package, locatie, de grafica etc.). Fiecare jurnal are cate un editor. La randul lor, acestia coordoneaza 35 de corespondenti (reporteri si redactori). Si asta nu e tot: mai sunt 50 de echipe in statiile locale din tara (formate din reporter si cameraman). „In situatii de «breaking news», se mobilizeaza toata echipa. Sunt angrenate toate resursele, daca este nevoie: pentru documentare, imagini de arhiva, statistici in domeniu, declaratii la cald etc.“.

    Producatorii de stiri pun tot mai mult accentul pe transmisiunea in direct. Vorbind despre ponderea inregistrat-live in cadrul Stirilor PRO TV, Diaconescu spune: „Incercam sa mergem pe 100% live“. Ca regula de baza, precizeaza el, fiecare stire este introdusa de o transmisiune in direct. „Momentan, 50-60 de procente din ponderea programului de stiri sunt transmisiuni in direct.“ El mai spune ca trend-ul in piata  a fost dat de PRO TV. „Cam tot ce a adus nou PRO TV a fost la scurt timp preluat de celelalte televiziuni.“ Despre Stirile PRO TV, Diaconescu are o concluzie simpla. Sunt un brand. Care isi schimba mereu „hainele“ pentru a ramane proaspat. Prin „haine“, atentioneaza el, a se citi grafica, titraje, elemente de decor. Toate acestea se schimba o data la un an sau la doi ani. „Formatul este intr-o continua schimbare.“ Rezultatul? O reteta care aduce audienta, cea mai mare din Romania. Un fel de „biblie“, cum o numeste el.

    Ce reteta adopta celelalte televiziuni principale? Cine sunt creierele care le gandesc? Si care este povestea lor? Antena 1, al doilea jucator pe piata stirilor, nu a raspuns solicitarilor repetate ale BUSINESS Magazin de a participa la prezentul material. Iar Prima TV – care se situeaza in josul clasamentului, dar are sanse de reviriment dupa ce a fost achizitionata de SBS  – nu a dorit sa vorbeasca, „data fiind situatia actuala“ (rapirea celor doi jurnalisti ai postului – n.r.). „Am o criza de gestionat si consider ca nu e momentul sa fac actiuni de PR acum. Ar fi o blasfemie“, ne-a spus Dan Dumitru, seful stirilor de la Prima.

    Dar TVR? Este in asentiment cu PRO TV. „Romanii sunt flamanzi de stiri“, rezuma sec piata stirilor Lucian Sarb, directorul Directiei Stiri a televiziunii publice. Mai mult, el crede ca Romania este printre cele mai dinamice piete de stiri de televiziune din estul Europei. Dar „numarul mare al televiziunilor este un semnal de alarma: inseamna ca oamenii nu au bani de alte distractii, iar televiziunea le ramane principala sursa de evadare“. Sarb este ardelean, are 37 de ani si conduce stirile TVR din 2001. 

    In timpul mandatului sau, Jurnalul a fost mutat la 19.00. O mutare care a bulversat publicul fidel al Jurnalului de la 8 seara, dupa cum recunoaste chiar el. „A fost o decizie grea. Dar am vrut sa extindem spatiul de prime-time.“ Avantajul acestei extinderi se traduce – pentru neinitiati – prin mai mult spatiu de reclama vandut la tarife mai mari si, implicit, mai multi bani din publicitate. De notat ca aceasta mutare nu a venit intamplator, ci dupa intrarea in vigoare a noii legi a audio-vizualului din 2002. Aceasta lege a redus minutele de publicitate la TVR de la 12 la 8 minute pe ora, difuzabile numai intre programe. Sarb admite aceasta legatura, dar are si o explicatie: „Trebuie sa vezi si psihologic lucrurile. Nu faci audienta doar de dragul audientei. Faptul ca ai publicitate te impinge sa faci audienta. Este un motor motivational“. 

    In plus, mutarea Jurnalului la 19.00 a fost si o „iesire la bataie“ cu Antena 1 si PRO TV, de care era nevoie. „Pentru a crea o alternativa la stirile comerciale“, spune el. Graficele arata insa ca aceasta alternativa a adus TVR pierderi semnificative de procente din felia stirilor.  „E normal“, spune Sarb. „Cand Catalin Radu Tanase face transmisiuni din cimitir despre strigoi, iar la TVR e o stire externa, este de la sine inteles la ce se uita lumea.“ 

    In plus, mai e si prejudecata legata de televiziunea publica, la care lumea nu se uita „din principiu“. „Institutia inca are o imagine erodata, de 60 de ani. Care se schimba cu greu.“ Oricum, stilul Jurnalului a progresat, spune el. „Sergiu Toader, care acum este la Realitatea TV, cand a revenit in tara (din Noua Zeelanda, unde emigrase – n.r.) si a vazut Jurnalul TVR, mi-a spus: «Nu sunt in Romania».“ Sergiu e un profesionist, adauga Sarb o scurta caracterizare despre colegul de breasla. Sarb avea 27 de ani cand a venit in TVR. Auzise ca se da concurs pentru ocuparea unor posturi de redactori la Stiri externe. Si-a luat inima in dinti si a venit impreuna cu un prieten. „Eram student la SNSPA atunci, la Comunicare“, isi aminteste el (a doua facultate, dupa Universitatea Tehnica din Cluj). „Amandoi am luat concursul“, spune Sarb, rememorand. El a ramas in TVR, prietenul sau nu. „Acum lucreaza la Ambasada SUA.“ 

    Prima stire facuta de Sarb a fost despre traficantii de droguri din Florida. „Aveam impresia ca port o responsabilitate enorma“, isi aminteste el inceputurile. Dar cel mai mult i-a placut sa fie corespondent in strainatate. „Pentru ca am putut sa-mi fac meseria de jurnalist.“ Acum, a trecut de la jurnalism la management. Din redactie, in biroul de sef al stirilor, la etajul al doilea al turnului din Dorobanti. 

    Ziua lui de lucru incepe cu „uitatul la stiri“. In birou, are televizoare deschise la principalele canale din Romania si din afara. Plus un aparat de radio pus pe frecventa Europa FM, care domina sonorul televizoarelor. Urmeaza problemele administrative, continua el, cu un ochi la „musafir“ si cu unul la monitoarele suspendate pe peretele opus. „Discut apoi cu redactorii-sefi. Uneori particip si la sedintele de sumar.“ Isi incheie ziua fie dupa jurnalul principal, fie la 10 noaptea sau la miezul noptii. „Azi, de pilda, e o zi speciala. Se semneaza tratatul de aderare, la Luxemburg. S-ar putea sa raman mult aici“, spune el intre doua apeluri pe telefonul mobil.

    Jurnalul de la 19.00 este precedat de Stirea Zilei (18.30-19.00). Este fosta editie speciala de dupa Jurnal, mutata inainte de acesta. Din motive „de spatiu“, explica Sarb rationamentul plasarii oarecum nefiresti a subiectului zilei. Jurnalul are circa 28-30 de subiecte, care se intind pe o durata de 40-44 minute. 

    La TVR, structura echipei din umbra este alta decat la televiziunea din Pache Protopopescu. In Dorobanti nu exista producator general. Ci un director al Directiei Stiri (un fel de stat in stat, in TVR). El ii coordoneaza pe cei trei redactori-sefi (stiri interne, stiri externe si sport) si pe cei sapte producatori (cinci pentru jurnalele TVR 1 si doi pentru stirile TVR 2).

    Echipa Jurnalului are circa 200 de membri, incluzand si sportul, spune Sarb. La acestia se adauga 25-30 de corespondenti teritoriali. Plus, „pentru prima oara in istoria ei“, corespondenti stabili la Washington, Paris, Bruxelles, Berlin si Moscova. „Nu cred ca avem mai multi angajati la Stiri decat alte televiziuni“, este de parere Sarb. Si oficialul TVR subliniaza dominanta live-ului la stiri. „Este incomparabil cu ce vedeam acum 4 ani.“ Este stilul american, spune el. „Ca reper pentru TVR, se vorbeste despre stilul BBC. Dar care este stilul BBC?“, se intreaba el. „Sunt multe canale, fiecare are personalitatea lui.“ La francezi, stilul e clar: au reportaje lungi, in care stirea este explicata, nu doar redata. „La noi, acest stil nu ar prinde“, este convingerea sefului stirilor TVR.

    Cum sa prinda stilul francez, cand in Romania este o „nebunie“ a breaking-news-urilor? France 2 nu-si sparge emisia decat daca izbucneste un razboi sau se intampla o catastrofa tip 11 septembrie, exemplifica el. „La noi, evadeaza doi dintr-o puscarie si gata: se intrerupe totul si se da breaking news. Se exagereaza.“ Sarb mai arata si spre altceva: modul in care se reflecta stirile influenteaza societatea. „In subliminal, imprimi un stil de viata violent, paranoic.“ E adevarat, continua el, televiziunile redau ceea ce se intampla in societate. „Este un cerc vicios.“

    Concluzia? Este o diferenta mare intre stirile din Occident si cele de aici. „In timp ce ei fac lucrurile cu calm si detasare, noua, televiziunilor din Romania, ni se pare ca totul depinde de noi.“ El specifica: „Au trecut si ei prin perioada asta, iar noi o sa ajungem ca ei intr-o buna zi“, spune Sarb, mergand de-a lungul pasarelei care uneste turnul televiziunii – unde se afla redactia stirilor – si corpul de vizavi, unde se afla studioul 4, de unde se transmite Jurnalul. O distanta de 22 de trepte si circa 75 de metri. „Daca ai o urgenta sa ajungi in studio, trebuie sa alergi pe holuri“, spune el cu umor. „Nu ca la PRO TV si Antena 1, unde din redactie dai direct in studio.“

    Dar studioul se va muta in curand, spune el, intrand in studioul de unde s-a transmis in direct revolutia din ‘89. Si in care acum troneaza nici mai mult nici mai putin de 5 plasme marca LG, o „bogatie“ pe metru patrat nemaiintalnita la celelalte televiziuni. „In doua luni, vom avea un nou centru de stiri (lipit de turn – n.r.). Va fi un newsroom, ca la posturile private.“

    Daca la posturile generaliste – private sau de stat – important e jurnalul de seara, la Realitatea TV cel mai important e jurnalul „care urmeaza“, spune Catalin Popa, editor-of-the-day al singurei statii TV din Casa Presei. „Ceilalti isi canalizeaza eforturile pentru stirile din prime-time (de regula, 19.00). Aici, strategia este alta: sa iesim primii cu stirea, mereu.“ Totul e in miscare, precizeaza Popa, incercand sa acopere harmalaia din redactia in care reporterii alearga de colo-colo. Si sonorul celor 20-30 de televizoare deschise.  Daca la TVR ai mult de mers intre redactie si studio, aici trebuie sa strabati diverse holuri si holisoare pana dai de Realitatea TV. E de inteles: e Casa Presei, o alta constructie-simbol a comunismului – ca si turnul din Dorobanti – unde coridoarele interminabile si prost luminate sunt definitorii. Nici nu ar fi banuit comunistii ca, peste zeci de ani, aceste coridoare vor servi si la altceva decat la disconfortul celor care le traverseaza. La un ritm de munca alert, de pilda – cum e cazul de fata. „Trebuie sa ai grija la toate cablurile astea intinse pe hol. Din pacate, asta e constructia, nu avem unde sa le punem“, spune Popa, indreptandu-se spre studioul alaturat, avertizand in acelasi timp si asupra riscurilor de impiedicare, care sunt la tot pasul.

    Popa are 32 de ani si este de numai cateva saptamani la Realitatea TV. Venind de la saptamanalul Banii Nostri, proaspatul editor a picat exact in miezul evenimentelor. Spune ca a acceptat provocarea Realitatea TV pentru ca a fost o „oferta tentanta“. „Aici esti in mijlocul intamplarilor. La o revista economica, te afli undeva, sus… e liniste, ai timp sa analizezi, sa povestesti… Pe cand la stiri dai de adrenalina, de agitatie.“ O slujba pe cat de palpitanta, pe atat de purtatoare de responsabilitati. „Reversul este ca poti gresi foarte usor. Sunt cateva zeci sau sute de decizii pe zi.“ Selectia stirilor inseamna si necesar de resurse, cheltuieli (cu relee, sateliti, etc.). „Norocul“ (daca poate fi numit asa) este ca la Realitatea productia stirilor nu se face cu pixul in mana. „Nu avem restrictii la buget – asa ni s-a spus.“ 

    Moartea Papei a insemnat, pentru Realitatea, 16 ore de transmisie din 24 si cheltuieli de 30.000 – 40.000 de euro in cateva zile numai. „Important e sa acoperi evenimentul, nu costurile“, spune Popa. „Strategia noastra este pe termen lung.“ Cat despre maratonul din 24-25 aprilie (parafarea tratatului de aderare la UE), editorul spune ca acoperirea acestuia a costat peste 40.000 de euro. In doua zile. „Dar a meritat. A fost o desfasurare de forta fara egal in lumea televiziunii autohtone, din patru locatii externe in afara tarii si cinci locatii interne“, spune Popa. Au fost zile „pline“ in care intreaga echipa a fost solicitata la maximum, intr-un efort comun. Despre colegii lui, Popa spune: „Cristian Coman si Robert Tatarus sunt doi superprofesionisti care fac munca asta, zi de zi, de aproape zece ani (ambii trecuti prin „scoala PRO TV“, la fel ca si Sergiu Toader, project manager al postului – n.r.). „Fiecare are in spate sute de ore de transmisii live ale unor evenimente de proportii. Mai exista doi oameni-cheie, assignment desk editor, Cornel Belciug si Oana Sima. Ei se ocupa de coordonarea redactorilor.“ Impreuna cu sefii de productie, fac o treaba similara „celebrilor planificatori ai armatei americane“, spune Popa. In fapt, cam in asta consta succesul, „intr-o continua planificare a fiecarui pas“.

    Sumarizand, Realitatea are trei editors-of-the-day, opt editori, opt producatori executivi, cinci package produceri, cinci asistenti de productie, 30 de redactori si reporteri, 10 prezentatori, 6 documentaristi, 30 de operatori plus alti 20 de tehnicieni pentru transmisiile live de pe echipamentele noastre mobile. La toti acestia se adauga cinci editori de crawl (informatiile inscrise pe banda defilanta de la baza ecranului). Popa are dreptate: o intreaga armata. De fapt, 80% din resursele umane ale postului Realitatea sunt alocate stirilor. Popa spune ca Realitatea este intr-o „vanatoare de capete“ continua, in special in provincie. Este si normal, avand in vedere ca aici sunt jurnale de stiri din ora in ora. Dar cand se intampla un eveniment de genul rapirea jurnalistilor sau moartea Papei, programele de stiri isi pierd granitele. 

    „Ele devin o editie speciala continua, in care stirile sunt difuzate in ordinea in care apar“, spune Popa, care nu se afla la primul „contact“ cu stirile de televiziune. El a mai lucrat la Observatorul Antenei 1, unde a fost editor coordonator si producator-executiv. Perioada „observatorista“ a fost intre 1994-1997, ani pe care Popa ii numeste „de pionierat“ in televiziunea autohtona. 

    Atunci, piata de televiziune din Romania era inca departe de momentul „nisarii“. Foamea de stiri – despre care vorbeste Diaconescu de la PRO TV si Sarb de la TVR – exista si atunci. Dar nu era contextul „copt“. Investitorii privati in televiziune abia facusera primii pasi. In al doilea rand, nu era tehnologia de acum (camere digitale, mini-care de reportaj). Acestea erau „rara avis“ sau deloc. Iar in al treilea rand, piata de publicitate era la inceput, iar televiziunile nu aveau un instrument de convingere a advertiserilor ca acum (date de audienta unice, unanim acceptate de industrie). La circa zece ani de atunci, stirile au deja un jucator de nisa stabil, Realitatea TV. Care va avea un competitor direct, in momentul in care Antena 3 va incepe sa emita (moment amanat in repetate randuri de trustul lui Dan Voiculescu). 

    Daca romanii isi vor potoli foamea de stiri dupa aparitia Antena 3 (la care se adauga oferta bogata deja existenta), ramane de vazut. Intrebarea este cate televiziuni vor supravietui sau vor face profit atunci cand romanului ii va scadea apetitul pentru stiri si pentru TV, in general. Cand va avea bani sa iasa din spatiul domestic. Sau cand piata de televiziune va ajunge la gradul de maturizare din Occident.

  • EXAMEN FARA NOTE

    BUSINESS Magazin a aruncat manusa oamenilor din spatele pupitrelor de stiri. Care au fost cele mai grele decizii pe care le-au luat de-a lungul carierei? Dar cel mai dificil eveniment? Iata ce au raspuns: 

    SORIN DIACONESCU, PRODUCATOR GENERAL, PRO TV

    • CEA MAI GREA DECIZIE: Nici una nu poate fi catalogata ca fiind cea mai grea. Din cauza ca sunt atat de multe: mii, zeci de mii de decizii. Una mai grea decat cealalta. Fascinant este ca, tocmai din acest motiv, nu le mai simti povara. Atunci cand dai de una grea, o uiti pe precedenta. Cui pe cui se scoate. 
    • CEL MAI DIFICIL EVENIMENT: Nu prea am avut parte de productii usoare. Imi place sa fac azi mai bine decat ieri si mult mai bine decat saptamana trecuta. Totusi, sunt doua momente pe care le tin minte ca fiind dificile: aderarea Romaniei la NATO si ultimul 1 decembrie la PRO TV (despre romani de succes din toata lumea). Si sa nu uitam de toate breaking-news-urile din ultimii ani, in care am fost implicat intr-un fel sau altul. Pentru ca nu e nimic mai greu, dar nici mai frumos decat un breaking news sofisticat, complex si complet.  

    LUCIAN SARB, DIRECTOR DIRECTIA STIRI, TVR

    • CEA MAI GREA DECIZIE: Am refuzat o oferta tentanta de munca in strainatate. A fost o decizie foarte grea. Pana in momentul de fata, nu regret.
    • CEL MAI DIFICIL EVENIMENT: Cu siguranta alegerile din 2000 din Statele Unite. Disputa dintre Al Gore si W. Bush a fost atat de stransa incat a oferit zile si nopti de nesomn tuturor corespondentilor de presa.  

    CATALIN POPA, EDITOR-OF-THE-DAY, REALITATEA TV

    • CEA MAI GREA DECIZIE: Prima oara cand a trebuit sa semnez o decizie privind disponibilizarea a cativa zeci de oameni. Se intampla la Curentul, cred ca prin 2000. Nu prea am dormit cateva nopti, mi s-a parut cea mai grea decizie profesionala posibila. 
    • CEL MAI DIFICIL EVENIMENT: 11 septembrie 2001

     


  • Brandul nr.1 in marketing

    Un produs care este lider pe segmentul sau este catalogat drept „lider de piata“. O companie care conduce in topurile mondiale, este deseori denumita „companie-gigant“. Dar un om care-si pune amprenta asupra gandirii mondiale, sub ce nume este cunoscut?

    In scrierile vechi ale omenirii, acesta este pomenit fie ca invatator, ganditor sau mentor. Filozof sau intelept. In zilele noastre, termenul consacrat este „lider de opinie“ si, din ce in ce mai des, „guru“. Daca ingustam discutia spre taramul marketingului, acest termen se confunda cu un nume: Philip Kotler. 

    Kotler este inclus in Thinkers 50, un top al celor mai mari 50 de ganditori in management ai lumii la ora actuala. Ceea ce demonstreaza ca Philip Kotler nu este numai un teoretician, asa cum multi ar fi probabil inclinati sa il numeasca, date fiind cele aproape 20 de carti pe care le-a scris despre marketing. Kotler este practician in domeniu, consultant si manager in acelasi timp. Conduce o companie globala de consultanta, Kotler Marketing Group. A calatorit ani buni in Europa, Asia si America de Sud oferind sfaturi companiilor despre cum sa aplice principii economice si de marketing sanatoase pentru a deveni mai competitive. Printre cei mai cunoscuti „clienti“ ai sai se numara IBM, General Electric, AT&T, Honeywell, Banca Americii, Merck. A oferit de asemenea consultanta unor guverne despre cum sa-si dezvolte si pozitioneze resursele companiilor pe care le detin. 

    Aria de expertiza in marketing a lui Kotler este aproape nelimitata: de la retail pana la case de avocatura si organizatii non-profit. Intr-unul dintre interviurile sale, Kotler povesteste ca directorul unei companii de arhitectura i-a spus la un moment dat ca firma lui poate lucra la orice tip de constructie. „L-am intrebat: sa presupunem ca vreau sa-mi construiesc o inchisoare «Poti face o treaba buna?». «Da», a spus acesta. «Dar daca o alta firma a construit multe inchisori, care sunt bine vazute? Ce poti face ca sa ma convingi ca tu esti mai priceput la construit inchisori?» Acesta nu a avut un raspuns“, se arata in interviu. Este un exemplu prin care Kotler indica necesitatea expertizei intr-o anumita nisa. „Cheia branding-ului, in special pentru companiile mai mici, este sa se concentreze pe un numar limitat de domenii si sa dezvolte o expertiza «superba» in acestea“, spune Kotler. Dar, in secolul al XXI-lea, succesul in branding este tot mai legat de client, crede Kotler. Parte din eforturile consultantilor trebuie sa se canalizeze si catre acesta, nu numai catre dezvoltarea propriilor expertize. Clientilor le place sa creada ca partenerul sau (consultantul) se gandeste la business-ul sau. „Consultantii destepti trimit clientului articole ocazionale, ce l-ar putea interesa.“ Exista cazuri fericite in care consultantul nu se alege numai cu o apreciere din partea clientului dupa un astfel de gest. 

    „Iata un exemplu, al unui consultant care lucreaza cu o mare companie producatoare de dulciuri. Acesteia i s-au parut atat de folositoare ideile pe care i le trimisese incat i-au zis consultantului: «Ori de cate ori vrei sa te gandesti asupra unui aspect din business-ul nostru si consideri ca opiniile tale ne-ar putea interesa, pune-le pe hartie si trimite-ni-le impreuna cu o factura, pentru timpul tau“. 

    Un exemplu care probabil smulge zambetele multor prestatori de servicii in domeniu. Mai ales in cazul celor care activeaza in piete in curs de maturizare. Cum ar fi Romania, de pilda. Va veni oare o vreme cand si consultantii autohtoni vor putea cita un exemplu similar? 

  • www.ziarele-incotro.com

    Presa scrisa a fost dintotdeauna mingea de ping-pong a profetiilor despre media. Cand a aparut radioul, iar mai apoi televiziunea, s-a spus ca nu-i exclus ca ziarele sa dispara. La fel s-a intamplat si o data cu ascensiunea Internetului si a noilor tehnologii. Previziunile nu s-au adeverit. Asta nu inseamna ca publisherii dorm linistiti.

     

    Moromete fu intampinat de departe cu exclamatii. Iocan abia deschisese si poiana era plina, ca la sarbatoare. Silistenii venisera, ca in fiecare duminica, sa-l asculte pe Patanghel cum comenteaza gazetele cu Dumitru Nae si Cocosila. Dar cel mai mult le placea silistenilor cum le citea Moromete din ziar. Si cum le interpreta el pe toate cate erau scrise acolo, intr-un fel in care numai el stia sa o faca.

     

    Au trecut saizeci de ani de la momentul pe care Marin Preda l-a descris in „Morometii“, iar lucrurile s-au schimbat esential in Silistea-Gumesti. Poiana lui Iocan e pustie. Doar din cand in cand se mai opreste cate cineva sa-si adape animalul la batrana fantana din poiana, ramasa inca acolo. Iar silistenii nu se mai aduna sa dezbata ce scrie la gazeta – poiana lui Iocan s-a mutat in ograda fiecaruia dintre ei. Mai toti au televizoare si aparate radio, de unde isi iau singuri informatia si dezbaterea „de-a gata“. Nu mai e Moromete lider de opinie, dar cate-un dram de Moromete e in fiecare dintre diversii invitati de la diversele talk-show-uri de televiziune.

     

    Dar, desi au televizoare in sat – si, mai nou, cablu – urmasii Morometilor n-au renuntat chiar de tot la ziare. Ba chiar par destul de receptivi la miscarile publisherilor de la Bucuresti. „Unii s-au dat dupa Cristian Tudor Popescu si si-au facut abonament la Gandul, renuntand la Adevarul“, spune Vasile, postasul satului. „Mai ales ca abonamentul e mai ieftin la Gandul cu 45.000 de lei“, explica el. „Avem abonamente si la Jurnalul – mai multe decat la Teleormanul“, mai spune Vasile, „de cand cu suplimentele astea in fiecare zi… Azi omul citeste despre medicamente si boli, maine de-ale bucatariei, poimaine de-ale gradinii si tot asa. Daca tot da un ban, de ce sa nu primeasca si ceva gratis, in plus?“, spune Vasile, multumit de gandirea lui, turnandu-si o tuica.

     

    In spatele vorbelor postasului din Silistea-Gumesti se afla, de fapt, o realitate de marketing. Reducerea pretului la abonament, promotiile si suplimentele (care induc ideea de gratuitate) sunt principalele motoare ale marketerilor din publishing, in ultima vreme. Un exemplu recent este cresterea spectaculoasa in ultimul Studiu National de Audienta a Jurnalului National, care a ajuns din urma Evenimentul Zilei  contrar tuturor previziunilor. Iar ceea ce se intampla in satul lui Preda se intampla, la alte proportii, si pe plan mondial, oricat ar parea de putin probabil.

     

    Daca Morometii anilor 2000 par sa fi capatat un apetit pentru suplimente gratuite, „consatenii“ lor din „satul global“ au prins gustul ziarelor gratuite. Unul dintre principalele fenomene ale lui 2004 in presa scrisa e cresterea ziarelor gratuite, care au ajuns, in total, la 15 milioane de exemplare pe zi. Un adevarat fenomen, unul ingrijorator, dezbatut si in discutiile multor publisheri reuniti recent la Seul, la congresul anual al Asociatiei Mondiale a Ziarelor (WAN).

     

    Diferenta dintre realitatea zugravita de postasul Vasile – care da glas jumatatii rurale a Romaniei, dar nu numai – si realitatea pe care publisherii din lume au exprimat-o recent in Coreea este de fapt o diferenta intre gradele de „curtare“ a cititorilor. In timp ce romanii economisesc bani, spera sa castige ceva sau primesc ceva in plus cand iau un ziar, in alte tari sunt tot mai multi cititori care il primesc gratis, cu totul. Dupa unele estimari, audienta ziarelor gratuite a fost in jur de 30 de milioane de cititori, zilnic, in 2004. Iar tendinta se accentueaza.

     

    Principala cauza este ascensiunea fulminanta a Internetului in deprinderile consumatorilor de media, obisnuiti acum sa primeasca gratuit informatia de pe alte canale. De aici si ascensiunea Internetului in bugetele advertiserilor. Iata o comparatie: anul trecut, numarul celor care au citit editiile electronice ale ziarelor a crescut cu 32% la nivel mondial fata de 2,1%, cat a reprezentat cresterea globala a vanzarilor de ziare (ceea ce, oricum, a reprezentat un reviriment fata de scaderea din anul anterior). Iar diferenta dintre cresterea incasarilor din publicitate a editiilor electronice si cea a incasarilor editiilor tiparite a fost de circa 17%, in favoarea primelor.

     

    Si in Romania se contureaza tot mai vizibil aceasta tendinta. De exemplu, numarul cititorilor sitului Hotnews.ro – fosta revistapresei.ro – s-a dublat in ultimele sase luni, conform unor estimari ale Asociatiei Editorilor Online. Iar editiile electronice ale ziarelor sunt tot mai „traficate“. Fenomenul nu pare sa fi devenit deocamdata ingrijorator pentru proprietarii ziarelor. Oare ce s-ar intampla daca publisherii romani ar arde niste etape de dezvoltare si ar incepe sa-si distribuie gratis ziarele, in goana dupa audienta? Atunci ar fi interesant de analizat optiunile romanilor.

     

    Dar, deocamdata, ipoteza gratuitatii ziarelor nu sta pe buzele publisherilor autoh-toni. Asa rezulta dintr-un sondaj despre cum va arata presa cotidiana din Romania peste zece ani, realizat de BUSINESS Magazin in randul celor mai importanti editori de ziare din Romania. Fie nici nu s-au gandit la asta, fie sunt convinsi ca realitatea din alte tari nu se va transfera prea repede si la noi.

     

    In majoritate, publisherii intervievati admit ca exista o crestere a ponderii Internetului in raportul dintre editiile tiparite si cele electronice. Parerile sunt insa impartite asupra gradului de impletire dintre acestea. Daca Marius Tuca, directorul Jurnalului National, admite ca vom asista la o crestere constanta a Internetului, „dar nu atat de mare ca in ultimii ani“, Doru Buscu de la Cotidianul spune ca „va exista o puternica presa pe web, de multe ori o prelungire a celei tiparite“.

     

    Razvan Corneteanu de la Ringier, spune ca relatia presei scrise cu Internetul nu va fi „foarte diferita fata de azi“, iar Aurelian Amuraritei de la Adevarul spune ca acestea vor „convietui“, dar ca va creste ponderea cititorilor de presa online in defavoarea celor care citesc editiile tiparite. Dragos Stanca de la Publimedia este cel mai categoric: „Va fi o integrare totala“.

     

    Principala consecinta a faptului ca cititorii vor „rasfoi“ tot mai des paginile electronice ale ziarelor se va vedea in bugetele de publicitate atrase. Acestea cresc deja galopant de la un an la altul: saltul a fost de 50-100% in ultimii doi ani, dupa estimarile lui Orlando Nicoara, director general al Net-Bridge Communications, companie care detine Boom.ro, liderul pietei de publicitate online.

     

    In prezent, editiile electronice ale ziarelor atrag 30-40% din totalul pietei de publicitate online (estimata la un milion de euro anul trecut). Dar Nicoara estimeaza ca peste 10 ani acestea vor atrage 60-70% din totalul bugetului de publicitate online. Adica aproape isi vor dubla incasarile din publicitate. Cresterea se va produce in contextul general al maturizarii pietei de publicitate online (care a crescut de 20 de ori in ultimii 5 ani), explica el.

     

    Din aceasta piata, NetBridge detine cam 60-70%, in prezent, conform propriilor estimari. Compania are in portofoliu principalii editori de ziare (si nu numai): Ringier, Intact, MediaPro, Edipresse, Gandul si, in curand, va semna un contract si cu Grupul Catavencu, spune Nicoara. Nici ARBOmedia nu pierde timpul. Compania, care a atacat si segmentul electronic al bugetelor media, pare sa isi astearna inca de pe acum premisele business-ului, „r la longue“. ARBOmedia a muscat serios din bugetele de provincie, mizand pe rolul puternic pe care actualele cenusarese, ziarele locale, il vor juca peste ani. Atat in variantele tiparite, cat si in cele electronice.

     

    Dar in timp ce in Romania, piata de publishing inca se asaza si jucatorii inca isi mai delimiteaza teritoriile, in lumea occidentala editorii devin tot mai preocupati de supravietuirea ziarelor. Si nu e vorba de „drobul de sare“. Sunt cifre care arata migratia evidenta si accentuata a cititorilor catre ziarele online. Tinerii si adolescentii nu citesc ziarele. Bugetele de publicitate se varsa tot mai mult in buzunarele electronice.

     

    Iar tabloidizarea si distributia gratuita sunt fenomene tot mai prezente, de care nici ziarele serioase, consacrate, nu au scapat. Cel mai recent exemplu este insusi Financial Times (care editeaza, din martie, o editie tabloid de seara, distribuita gratuit). Conform unor statistici ale WAN, anul trecut, circa 36% dintre ziare adoptasera deja formatul compact sau tabloid.

     

    La toate acestea, se adauga „sarea si piperul“ framantarilor editorilor: unele previziuni sumbre care spun ca ziarele vor disparea in forma lor fizica. O astfel de previziune a facut obiectul unui recent scurtmetraj de opt minute, „Epic 2014“, despre viitorul ziarelor. „Epic 2014“, produs in urma cu cateva luni de fictivul Muzeu de Istorie Media – in realitate, realizat de doi jurnalisti, Matt Thompson si Robin Sloan – zugraveste un viitor in care experienta pe care publisherul de azi o are intr-ale presei scrise e interesanta, dar complet inutila.

     

    Actiunea se petrece, asa cum indica si titlul filmuletului, in anul 2014. Presa, asa cum o stim, nu mai exista, jurnalismul traditional a sucombat. Tot ce inseamna stiri s-a adunat in mainile gigantului media Googlezon (Google preluase mai multe companii, dupa care isi unise fortele cu Amazon). Iar stirile inseamna blog-uri, atitudini, descoperiri, preferinte, ganduri si dorinte la intamplare, adunate si puse intr-o forma oarecare de computere si editori, apoi retransmise oamenilor obisnuiti. The New York Times isi inceteaza aparitia pe Internet, dar editia tiparita inca mai exista: doar ca ziarul cu nenumarate sectiuni de altadata se transforma in-tr-un newsletter, citit doar de elite si de varstnici.

     

    Totul va incepe, potrivit previziunii celor doi jurnalisti, in 2006: Google isi integreaza serviciile (inclusiv Gmail, Blogger si Google News) in conceptul Google Grid, care ofera spatiu de stocare nelimitat si largime de banda pentru a stoca si imparti spatiu de media. Google invinge Microsoft in razboiul stirilor din 2010 (alte companii de stiri nefiind implicate). In 2014, Googlezon creeaza EPIC (Evolving Personalized Information Construct – o constructie de informatie personalizata intr-o continua evolutie – n.r.). „Acum toata lumea contribuie la realizarea si distribuirea stirilor: parerile oamenilor, imaginile de pe telefonul mobil, reportajele video, investigatiile etc.“, pronosticheaza filmul.

     

    „Fiecare dintre noi este producator de stiri, dar si consumator de stiri in acelasi timp. Computerele selecteaza stirile in functie de nevoile si preferintele fiecaruia dintre noi. Stirile au prioritate in functie de criteriul numarului de utilizatori-cititori. Nu mai exista factori de decizie (gate-keepers) care sa filtreze ce sa vedem sau ce stiri sunt mai importante decat altele.“

     

    „Epic 2014“ e o satira, o gluma, o poveste SF, la urma urmei. Dar, intr-o anumita masura, o poveste plauzibila si inspaimantatoare. Fara oameni care sa decida in procesul stirilor, nimeni nu mai poate garanta veridicitatea lor si nimeni nu mai este raspunzator. Reporterii ar urma sa fie platiti in functie de popularitatea materialelor lor. Oare tot ceea ce vor oamenii sa vada si sa citeasca jurnalism?

     

    Desi ofera un pretext de introspectie, Epic este considerat de unii specialisti drept un material trivial, superficial si neplauzibil. Dar ramane, totusi, o „lectie de analiza media“, atentioneaza ei. In pasi marunti sau mai repezi catre 2014, mogulii media iau tot mai des decizii in contextul unor previziuni de acest tip. Rupert Murdoch, (care detine, printre altele, Fox TV, The Times si The Sun) a incurajat recent Societatea Americana a Editorilor de Ziare sa-si indemne cititorii sa foloseasca Internetul ca pe un supliment al editiei tiparite si a avertizat ca ziarele risca sa fie exilate catre statutul de perdante daca nu folosesc Internetul. Un editorialist de la New York Observer spunea recent, intr-un comentariu al sau, ca Murdoch a fost doar politicos.

     

    „Ceea ce a vrut Murdoch sa spuna de fapt, a fost faptul ca ziarele sunt moarte.“  Pentru publishing-ul romanesc, este „Epic 2014“ doar un film SF? Este plauzibil aici scenariul configurarii propriilor elemente de stiri, im functie de preferintele fiecaruia dintre noi? Alimentarea – intr-un „Google Grid“ – a unui flux de stiri continuu pare un scenariu posibil. Poate fi o forma mai elaborata de newsletter. Dar alimentarea ziarelor electronice pe baza contributiilor fiecaruia dintre noi – fara un filtru prealabil dat de catre factorii decizionali in procesul stirilor – e un scenariu greu de crezut.

     

    Cum ar arata stirile despre rapiri, terorism, catastrofe naturale, conflicte sau razboaie? Cum ar vedea postasul Vasile din Silistea-Gumesti integrarea Morometilor in scenariul „Epic 2014“? Cu siguranta, nu ar sti ce sa mai spuna. Si-ar putea cel mult imagina cum ar putea primi acestia stirile prin telefonul mobil (un scenariu tot mai vehiculat in ultima vreme in publishing). Si asta pentru ca reclama TV la serviciul 3G a penetrat deja in mintile multor silisteni. Nu toti au inteles cum sta treaba cu 3G – ar avea nevoie de un Ilie Moromete sa le explice -, dar pare ca deja le-a facut cu ochiul ideea. Cum ar fi sa-i arati vecinului din capul ulitiei cum i-au crescut stiuletii din camp, in direct, prin telefon?

     

    In zece ani, ar fi destul timp pentru toate: serviciul sa fie disponibil in intreaga tara, acesta sa devina accesibil si in zonele rurale, sa fie incheiate parteneriate intre furnizorii  3G si furnizorii de stiri, iar Morometilor europeni sa le fie captat interesul prin gaselnite de marketing adaptate acelor timpuri. Ar fi, asadar, destula vreme pentru „Moromete GSM“ sa devina „Moromete 3G“. Si asta pentru ca are timpul destula rabdare pentru el, cum ar spune Preda. Numai ca, daca Morometii anilor 2014 si-ar citi citi/vedea stirile pe telefon, ce rost ar mai avea Vasile, omul care aduce ziarele?

  • Cum vor arata ziarele romanesti in 2014?

    Cea mai recenta previziune despre viitorul ziarelor tiparite a fost facuta de doi jurnalisti americani, care prevad disparitia acestora in 2014. Previziunea, facuta sub forma unui film de cateva minute, nu e, potrivit analistilor, suficient de serioasa si de fundamentata pentru a fi luata in seama – dar asta nu inseamna ca intrebarea „cum va arata presa scrisa in 2014?“ nu e legitima. Care e diferenta dintre previziunile jurnalistilor americani si cele ale publisherilor romani? Va „arde“ presa romaneasca etapele firesti ale dezvoltarii si se va „electroniza“ prematur, inaintea unei necesare consolidari? Cum va arata, de fapt, presa romaneasca in 2014, anul luat in discutie in filmul „Epic 2014“? BUSINESS Magazin a adresat un set de sapte intrebari principalilor publisheri din Romania.

     

    1. Cate cotidiene centrale vor fi?

    2. Care va fi principalul canal de distributie?

    3. Cate exemplare vor fi vandute zilnic?

    4. Care va fi ponderea ziarelor in bugetele de publicitate?

    5. Care va fi relatia ziarelor cu Internetul?

    6. Cum vom citi ziarul (care va fi ritualul)?

    7. Care va fi cel mai mare publisher din Romania?

     

    AURELIAN AMURARITEI – ADEVARUL

    „Broadsheet-ul va fi citit in pauza de cafea“

    1. COTIDIENE CENTRALE: Vor fi 5 cotidiene, dintre care 2 tabloide: unul de bulevard – care va fi si liderul, plus unul de scandal, de nisa. Vor fi 2 ziare in format broadsheet: unul de stanga si unul de dreapta. Cel de stanga va fi liderul pietei. Si va mai fi un cotidian specializat (de nisa).

    2. CANALE DE DISTRIBUTIE: Vor fi 2 – 3 distribuitori mari, internationali.

    3.EXEMPLARE VaNDUTE ZILNIC: 1.000.000 (400.000 liderul tabloid, 250.000 tabloidul de scandal, 150.000 liderul broadsheet, 100.000 broadsheet-ul de dreapta si restul vor fi cotidiene specializate).

    4. PONDEREA ZIARELOR IN BUGETELE DE PUBLICITATE: N/A

    5. RELATIA ZIARELOR CU INTERNETUL: Relatia ziarelor cu Internetul va fi una de convietuire. Va creste ponderea cititorilor de presa online in defavoarea celor care citesc editiile tiparite.

    6. CUM VOM CITI ZIARUL?: Broadsheet-ul va fi citit in pauza de cafea, iar tabloidele prin rasfoire rapida.

    7. CEL MAI MARE PUBLISHER DIN ROMaNIA: Cel mai mare publisher din Romania va fi un grup international puternic (nu cred ca Ringier va mai fi lider).

     

    DORU BUSCU – GRUPUL CATAVENCU (EDITOR COTIDIANUL)

    „Va exista o puternica presa pe web. Ziarele vor ramane totusi puternice“

    1. COTIDIENE CENTRALE: Numarul cotidienelor centrale va scadea. Vor disparea cel putin jumatate. Se vor consolida patru – cinci. Publicul fiecaruia va fi bine segmentat. E momentul in care categoriile demografice isi vor selecta corespunzator ziarele.

    2. CANALE DE DISTRIBUTIE: Cred ca ponderea abonamentelor va creste semnificativ, o data cu reabilitarea infrastructurii (Posta, cutiile postale, transportul). „Subscriptiile“ vor fi preferate de publicul educat, cu venituri medii si mari. Este un comportament previzibil, dependent de cresterea standardului de viata si aparitia „tabieturilor de clasa“.

    3. EXEMPLARE VaNDUTE ZILNIC: Cotidienele de mare tiraj vor ramane. Tabloidele isi vor creste si mai mult vanzarile cu bucata. Ziarele „se-

    rioase“, generaliste, vor avea de facut multe optiuni de pozitionare si marketing. Vor lupta sa-si pastreze cititorii marind oferta editoriala. Ziarele de nisa vor deveni afaceri excelente. Isi vor controla publicul,

    vor deveni instrument si vor transforma actul de presa in actiune de marketing.

    4. PONDEREA ZIARELOR IN BUGETELE DE PUBLICITATE: In Europa Occidentala, presa scrisa trece de 50% din piata de publicitate. Pe aici vom fi si noi. Exista deja o tendinta de usoara reorientare a advertiserilor dinspre TV spre tipar.

    5. RELATIA ZIARELOR CU INTERNETUL: Va exista o puternica presa pe web, de multe ori o prelungire a celei tiparite. Versiunile online ale ziarelor vor fi mult mai mult decat reluarea publicatiei. Vor avea autonomie si imense resurse de exprimare vizuala. Ziarele vor ramane totusi puternice.

    6. CUM VOM CITI ZIARUL?: Cred ca cititul se va specializa, adica fiecare va citi pe criterii in primul rand utilitare. Afinitatile vor ceda locul pragmatismului. Vom citi ziarele care ne inarmeaza pentru competitie. Presa „escapista“ va fi saptamanala si mai degraba lunara. Obligatoriu glossy.

    7. CEL MAI MARE PUBLISHER DIN ROMaNIA: Probabil un grup multinational care va reusi sa controleze principalele titluri din segmentele respective de piata.

     

    RAZVAN CORNETEANU – RINGIER (EDITOR EVENIMENTUL ZILEI, LIBERTATEA, PRO SPORT)

    „Toate ziarele importante vor avea editii web generoase si platite“

    1. COTIDIENE CENTRALE: Vor fi cu 50% mai putine cotidiene decat azi.

    2. CANALE DE DISTRIBUTIE: Vor fi 3-5 mari distribuitori regionali specializati.

    3. EXEMPLARE VaNDUTE ZILNIC: A 80% peste ce se vinde azi.

    4. PONDEREA ZIARELOR IN BUGETELE DE PUBLICITATE: 50% incasari din totalul pietei de publicitate.

    5. RELATIA ZIARELOR CU INTERNETUL: Relatia cu Internetul nu va fi foarte diferita de azi; toate ziarele importante vor avea editii generoase si platite.

    6. CUM VOM CITI ZIARUL?: N/A

    7. CEL MAI MARE PUBLISHER DIN ROMaNIA: Cei care vor aplica standarde profesioniste in zona publishing-ului.

     

    MARIUS TUCA – INTACT (EDITOR JURNALUL NATIONAL, GAZETA SPORTURILOR)

    „Media va fi de 100.000 exemplare / cotidian“

    1. COTIDIENE CENTRALE: Vor fi 4 sau 5 cotidiene. Parte din cele care exista acum nu-si vor mai gasi locul atunci. Chiar daca se vor mai lansa si altele intre timp, cred ca vor fi maxim 5 cotidiene atunci.

    2. CANALE DE DISTRIBUTIE: Probabil ca nu va mai fi un canal principal. Sistemele private vor dezvolta retele nationale si locale.

    3. EXEMPLARE VaNDUTE ZILNIC: Media va fi de 100.000 de exemplare per cotidian. Deci 400-500.000 in total.

    4. PONDEREA ZIARELOR IN BUGETELE DE PUBLICITATE: 60-70%

    5. RELATIA ZIARELOR CU INTERNETUL: Paradoxal, in ultimii ani, desi a crescut numarul cititorilor pe Internet, a crescut si numarul cotidienelor. Vom asista la o crestere constanta a Internetului, dar nu atat de mare ca in ultimii ani.

    6. CUM VOM CITI ZIARUL?: Cei mai bine informati, vor citi ziarul pe Internet noaptea, inainte ca acesta sa apara. Altii il vor citi la prima ora: fie la birou, fie la cafea sau in parc. O alta categorie de cititori vor fi aceia din ultima parte a zilei – seara, acasa, pe indelete, care mai si subliniaza din cand in cand ce citesc.

    7. CEL MAI MARE PUBLISHER DIN ROMaNIA: Vor fi doi publisheri. Unul strain si unul autohton, acesta din urma fiind obligat de piata sa se dezvolte, dar si de orgoliul propriu.

     

    DRAGOS STANCA – PUBLIMEDIA INTERNATIONAL (EDITOR ZIARUL FINANCIAR)

    „Ziarul va fi un produs multimedia ca oricare altul“

    Precizare: consider ca orice previziune cu bataie mai lunga de 3-5 ani, in domeniul publishingului, este un simplu joc imaginativ, fara nici o alta valoare decat cea a unui joc. Sa ne jucam, deci:

    1. COTIDIENE CENTRALE: Este foarte probabil ca notiunea de cotidian sa fie, in 2014, mult diferita fata de cea de azi. Probabil se vor inventa noi tipuri de hartie, probabil actuala hartie de ziar va fi inlocuita, treptat, o data cu evolutia capacitatilor de tipar. Cu siguranta, nu vor mai exista cotidiene alb negru, ci numai full color. Vor fi putine, nationale si cu tiraje insemnate. Nu pot pronunta o cifra, dar cu siguranta va exista un lider al presei de calitate, un tabloid puternic (probabil, gratuit) si un ziar serios de business. Nu exclud aparitia unui cotidian numai pentru femei, pana in 2014.

    2. CANALE DE DISTRIBUTIE: Distributia se va face door-to-door, mai ales. Apetitul pentru abonamente va creste, iar actualele chioscuri de ziare vor fi media-point-uri unde omul nu va mai merge doar pentru a-si cumpara ziarul, ci si pentru a-si achita facturi, pentru a-si cumpara dvd-uri si altele.

    3. EXEMPLARE VaNDUTE ZILNIC: Nu va mai conta (numai) tirajul vandut, ci audienta. Brandurile de publishing se vor bate cu celelalte branduri media, va suferi declinari in toate mediile (telefonie, internet, tv, radio) sau vor disparea.

    4. PONDEREA ZIARELOR IN BUGETELE DE PUBLICITATE: Cred ca publishing-ul (ziare plus reviste) va atrage in continuare intre 20 si 30% din volumul total de advertising de pe piata, iar televiziunea – chiar daca probabil va ramane lider – va pierde in favoarea internetului si, mai ales, a telefoniei mobile.

    5. RELATIA ZIARELOR CU INTERNETUL: Integrare totala.

    6. CUM VOM CITI ZIARUL?: Ziarul se va citi ca si pana acum, dar si pe ecrane in metrou, si pe telefonul mobil. Foarte probabil, ziarul va fi un produs multimedia ca oricare altul. Va fi citit oriunde si oricum, pe orice suport, in functie de obiceiurile de consum individuale, pe categorii de varsta. Nu va mai exista ziarul pentru toata lumea, de la 12 la 82 de ani, obiceiurile de consum vor fi specifice varstelor, iar ziarele se vor adresa strict nisei lor de piata, atat prin forma – platforma de comunicare, cat si prin fond.

    7. CEL MAI MARE PUBLISHER DIN ROMaNIA: Cel mai mare publisher din Romania va fi cel mai mare publisher din Europa anului 2014.

  • Pe tarabele Lumii

    Norvegienii si japonezii raman cei mai mari cumparatori de ziare din lume (cu 651, respectiv 644 de exemplare vandute la mia de locuitori). Urmeaza Finlanda si Suedia.

     

    LOCUL DOI: Ziarele raman al doilea canal preferat de advertiseri, dupa TV, pe plan mondial.

    ZIARE GRATUITE: In Spania, 40% dintre cotidiene sunt distribuite gratuit; in Italia, procentul este de 29%. Urmeaza Danemarca (27%) si Portugalia (25%).

    CONSERVATORI: In Bolivia, doar 5% din populatie cumpara un cotidian nou, ocazional.

    CREDIBILITATE: In Bosnia, 53% dintre adulti nu au incredere in nici un canal de presa tiparita.

    LA COPIATOR: In Guineea nu exista presa scrisa, iar ziarele sunt fotocopiate.

    MODELUL IORDANIAN: In Iordania, cotidienele sunt obligate sa aiba un capital minim de 700.000 USD. Iar redactorii-sefi sunt obligati prin lege sa aiba o experienta de zece ani, consecutiv, inainte de a fi numiti.

    ZIARUL PE FAX: In Mozambic, principalul canal de distributie a cotidienelor este faxul. Acestea au patru pagini (includ si reclamele).

    ZIARUL FARA STIRI: Guvernul din Uzbekistan a inventat ziarele fara stiri. Ziarele particulare au voie sa publice reclame, horoscopul si features – dar nu stiri.

  • MEDIA: Inmultit cu trei, inmultit cu zece

    Principalii planificatori de media previzioneaza ca, peste 10 ani, piata de publicitate va fi de 1-3 miliarde de euro net. Piata de publicitate neta va creste de cel putin trei ori in urmatorii zece ani. Acesta ar fi numitorul comun al previziunilor celor mai importanti media buyeri si specialisti in domeniu din Romania, reuniti saptamana trecuta la ARBOmedia Annual (re)Source. Daca astazi se vorbeste despre o piata neta de 250-300 mil. euro, in 2015 aceasta va ajunge la 1,5 miliarde. „De dolari, ca euro va disparea“, a specificat Bogdan Enoiu de la McCann Erickson. Si Nicu Laita de la ARMA face o previziune in dolari: un miliard.

     

    „Nu ma pronunt in cifre, dar estimez ca peste 10 ani Romania va fi la nivelul la care se va afla Polonia peste doi ani“, a spus Zoltan Szigeti de la ARMA (si fost sef al operatiunilor WPP in Romania). Bogdan Prajisteanu de la Media Insight a previzionat ca piata va creste de trei ori, iar publicitatea in-store va fi tot mai consistenta. Cel mai optimist a fost Serban Ciusca de la ARBOmedia. „Veniturile nete din publicitate vor creste de 10 ori. Deci se vor situa in jurul valorii de 3 miliarde de euro.

     

    Eu pariez pe Romania.“ El a mai spus ca publicitatea interactiva va fi tot mai atractiva pentru advertiseri si ca acestia vor arunca banii „targetat“, in detrimentul canalelor de masa. Serban Ciusca a pus pe hartie aceste previziuni si a spus ca, peste zece ani, ARBOmedia va oferi un premiu celui care se va dovedi cel mai bun vizionar. In afara de previziunile legate de veniturile nete din publicitate si de noile suporturi de reclama, jucatorii industriei au mai indicat cateva tendinte.

     

    Vor creste bugetele alocate Internetului si periodicelor (in detrimentul cotidienelor). Relatia dintre client si agentia de media capata tot mai mult statut de parteneriat, iar plata catre agentie se face tot mai mult sub forma de onorariu („fee“) decat sub forma de comision (un anumit procent din bugetul media rulat – n.r.). „Fee-ul ii permite clientului sa-si optimizeze costurile, dar sa si ofere stimulente agentiei“, a spus Bogdan Enoiu.

     

    „Daca tarifele la publicitate cresc substantial la un canal, plata la comision nu ar fi avantajoasa pentru client. Si nici corecta“, a mai spus Enoiu. Dar, deocamdata, inca sunt agentii care sunt platite la comision. Numai ca, uneori, „se lucreaza si la comision negativ“, a mentionat Maria Tudor de la Zenith Media, refuzand ulterior sa comenteze asupra acestui detaliu pentru BUSINESS Magazin.

  • In the spotlight

    IDEEA: Dero scoate cele mai frecvente 99 de pete

    CLIENT: Unilever

    AGENTIE: BBH London

    NUMAR DIFUZARI TV: Spot Dero „Barbat gaureste perete“ – 450 de difuzari in perioada 1 mai – 20 iunie, valoare rate-card: 1.187.343 de euro (Sursa: Alfa Cont)

     

    Povestea acestei campanii – realizata de agentia britanica BBH pentru piata romaneasca – a inceput cu spotul avand drept personaj principal ciorba de burta. A urmat pata de carbuni, iar acum, pata de ketchup. Intreaga comunicare a brandului se axeaza pe aceeasi idee creativa.

     

    „Este bine sa ai un detergent care scoate cele mai frecvente 99 de pete, pentru ca nu stii niciodata cand poti da nas in nas cu una dintre ele“, explica agentia conceptul campaniei. Scenariul celui mai recent spot surprinde doua momente, aparent banale, din viata a doua familii vecine la bloc.

     

    In prima scena, o femeie ii povesteste sotului sau avantajele detergentului Dero, capabil sa curete „si petele de ketchup“. In acest timp, sotul neincrezator se pregateste sa fixeze un nou raft pe peretele din baie. Dincolo de zid, vecinii se pregatesc de masa, iar pasiunea lor pentru tot ceea ce este legat de rosii este materializata si printr-un recipient cu Ketchup de marime XXL.

     

    Sotul din prima scena trece cu masina de gaurit prin perete, perforand recipientul care se goleste rapid. Finalul? Este o suma de reactii: uimirea vecinilor, zambetele ironice ale sotiei, indignarea sotului cauzata de petele de ketchup. In primele doua spoturi, rolul hazardului era jucat de o cisterna plina cu ciorba de burta, respectiv de un bunic pierdut in mina de carbuni si adus inapoi de un postas mucalit.