BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • PUNCT SI DE LA CAPAT

    Dan Garlasu e un nume in retelistica din Romania. A lucrat pentru cele mai mari companii din lume, dar a decis, dupa mai bine de un deceniu, sa paraseasca acest domeniu si sa se reorienteze spre soft. 

    1991: Sales & Marketing director la KT Technology.
    1995: Senior Sales Manager pe Romania AT&T/NCR Romania pentru sectorul public, banci, finante.
    1998: Pune bazele reprezentantei in Romania si Bulgaria al celui mai mare producator mondial de echipamente de retea, Cisco. Pana in 2004 reuseste sa incheie contracte importante cu Connex, Astral Telecom, RomTelecom.
    2004: Paraseste Cisco pentru rivalul Nortel care isi deschisese reprezentanta in Romania. Devine Country Manager.
    2005: In martie, este cooptat in echipa Oracle Romania ca Technology Sales Manager.

  • Radio cu efect intarziat

    Daca vedeti un tanar pe role, amuzandu-se copios cu un iPod la brau si casti pe urechi, puteti fi siguri ca va aflati in fata unui nou fenomen media: Podcasting.

    Cu siguranta, peste cativa ani in casele noastre vor intra doar doua fire: curent si date. Acesta din urma ne va aduce televiziune, radio, videotelefonie, video si audio la cerere si desigur Internetul pe care-l stim. In esenta, toate tehnologiile sunt gata, sunt functionale, sunt testate. Lipseste insa un ingredient: broadband. Largime de banda, adica capacitati mari de transport de date, iar aceasta tine in buna parte de infrastructura.

    Unii insa sunt prea nerabdatori ca sa astepte si au gasit solutii ingenioase ca sa depaseasca acest mic impediment. Iar cel care a miscat bulgarele care in mai putin de un an pare sa devina o avalansa nu este un geniu al tehnologiei. Numele lui este Adam Curry si a fost una dintre celebritatile MTV-ului din anii ‘80. Nu s-a retras niciodata cu totul din showbiz, dar a fost si el luat de valul Internetului si a devenit un antreprenor pe web in anii ‘90. Ideea i-a venit mai demult, dar abia anul trecut s-a copt. Nu este decat o imbinare intre doua tehnologii in plina voga: blogging si iPod.

    Blog-urile (sau weblogs – jurnale web) sunt o forma de publicistica personala care a capatat o imensa popularitate in ultimii ani. Sunt milioane de blog-uri, pe cele mai variate tematici imaginabile, care impreuna formeaza asa-numita „blogosfera“. Aceste blog-uri dispun de o mica gaselnita numita „RSS feed“, care ii ajuta pe cititori sa se informeze in legatura cu ultimele aparitii din blog-urile (sau serviciile de stiri, care functioneaza pe acelasi principiu) de interes fara sa viziteze fiecare sit in parte. E suficient sa foloseasca un program de agregare (de pilda Amphetadesk) sau un serviciu web specializat (de pilda NewsGator) pentru a obtine o lista cu descrierea ultimelor aparitii. Cat despre iPod, este urmasul walkman-ului inventat de Sony in 1979. E un MP3 player portabil produs de Apple incepand din 2001, un gadget care s-a bucurat de un enorm succes. Cele peste 10 milioane de unitati vandute in primii trei ani au contribuit semnificativ la revirimentul firmei Apple, asigurandu-i o cota de piata de peste 65% in acest domeniu. Spre deosebire de player-ele MP3 cu CD, iPod – care este dotat fie cu disc hard, fie cu memorie flash – are avantajul ca se poate sincroniza automat cu „bibliotecile muzicale“ de pe computerul desktop. 

    Puse cap la cap, cele doua ingrediente formeaza o noua tehnologie care a fost botezata „podcasting“. In esenta este vorba de un fel de audio-blog, in care autorul in loc sa scrie un text plaseaza un fisier audio in format MP3. Din punctul de vedere al receptorului, totul se rezuma la utilizarea unui mic program (cel mai utilizat este iPodder) care functioneaza cam ca un program obisnuit de agregare, cu cateva functii suplimentare. Utilizatorul isi poate alege audio-blog-urile care-l intereseaza iar programul urmareste aparitiile si descarca automat fisierele (de obicei peste noapte) pe computerul local. Prin functia de sincronizare, iPod le preia pe cele noi. Nu mai ramane decat sa-ti incalti rolele, sa-ti pui player-ul la brau si sa patinezi in parc ascultand „programele“ preferate.

    Ca tehnologia este simpla o demonstreaza faptul ca prima versiune a programului iPodder a fost dezvoltata chiar de Adam Curry, care a invatat sa programeze in acest scop. A fost apoi preluat de comunitatea open source si a fost cizelat intr-o maniera profesionista.  Faptul ca tehnologia este una de mare succes o demonstreaza faptul ca de la primul podcast din istorie – seria The Daily Source Code, realizata de Curry in august 2004 – programul iPodder a fost descarcat de mai mult de o jumatate de milion de utilizatori iar numarul audio-blog-urilor a ajuns la peste 4.000. 

    Podcasting-ul „rimeaza“ de fapt cu radioul, cu diferenta ca programele selectate vin la cerere, inregistrate. De altfel, si formele de expresie specifice podcasting-ului sunt inspirate de radio. Se publica tot felul de continut, de la „one man shows“ pana la interviuri sau mese rotunde, de la inregistrari muzicale facute cu prietenii in garaj pana la programe profesioniste. 

    Tot ce-ti trebuie ca sa faci podcasting este un microfon si un program de mixaj audio. E inca un pas spre democratizarea expresiei publice. Un taram dominat de amatori – ca in primii ani ai radioului -, desi BBC si CBS au intrat deja si ele in joc.

  • Messenger-ul, vedeta comunicarii

    Dupa ce ne-a adus e-mail-ul – care a inlocuit scrisorile – si telefonia IP, Internetul promoveaza, pe nesimtite dar ireversibil, o noua vedeta a comunicarii: Instant Messaging-ul (IM-ul).

    Cifrele referitoare la IM in 2005 sunt mai mult decat elocvente; astfel, la nivel mondial, aproximativ 60% din traficul online este generat de cei peste 350 de milioane de utilizatori ai IM, mod de comunicare care a luat locul a peste 60% din e-mailurile generate in peste 90% din marile corporatii.

    Suna cunoscut? In 1994, cand o familie de prieteni ajunsese in Canada, in primele lor scrisori imi propuneau sa tinem legatura pe e-mail; adevarul este ca in acel moment, in Romania, mai putin de 1% din populatie auzise de e-mail si tot cam 1% din acestia si-o permiteau. 

    Dupa zece ani, IM-ul este in aproximativ acelasi stadiu de dezvoltare ca si e-mail-ul atunci si, urmand analogia, in cativa ani va deveni principala aplicatie de comunicare in si intre corporatii si/sau persoane. Dar, asa cum acum zece ani unii spuneau „de ce ne trebuie e-mail, avem telefoane!“, astazi altii (sau aceeasi…) spun „de ce ne trebuie IM, avem e-mail!“.

    Mesajele instant sunt de fapt conversatii in timp real, intre doi sau mai multi utilizatori, similar cu o convorbire telefonica, dar in forma scrisa. Ceea ce este spectaculos este faptul ca, spre deosebire de transmisia de text, prin IM se pot transmite vocea, imagini, fisiere, link-uri de Web, prezentari, programe etc, intr-un cuvant orice mesaj convertit digital. 

    In plus, comunicarea poate fi sub forma de conversatie de grup, similar unui „chat“ intre prieteni, ceea ce plaseaza aplicatiile de IM in categoria de „groupware“, adica programe care permit diverselor persoane sa lucreze impreuna, cooperativ, aflandu-se in locatii diferite in acel moment.

    Aplicatiile IM se impart in cele publice (cele oferite de Yahoo, Microsoft sau AOL, care pot fi instalate de catre oricare utilizator de Internet si folosite fara nici un fel de contract) si cele corporatiste (Enterprise IM-EIM), programe dezvoltate de sau special pentru o corporatie pentru uzul intern al salariatilor sai si, eventual, al clientilor si furnizorilor sai. Inca exista perceptia ca IM-ul este un mijloc de interactiune sociala (parca si telefonul mobil a fost privit cam la fel acum nu multi ani…) care dauneaza productivi-tatii unei firme prin irosirea timpului si atentiei salariatilor. Asa o fi? 

    IM-ul ocupa azi, in comunicatiile electronice, nisa dintre telefon si e-mail. Comunicatia este instantanee in grup, poti vedea daca posibilii respondenti sunt online sau nu, daca sunt disponibili sau nu, daca te pot ajuta sau nu. 

    Si toate astea fara nici un cost suplimentar pentru firma in afara de banala conexiune Internet,  care face irelevant faptul ca respectivii salariati se afla raspanditi pe diverse continente, acasa, in hotel, la birou sau, de ce nu, in tren sau avion.

    Reversul medaliei pentru aceste formidabile avantaje? Costurile asigurarii securitatii si integritatii comunicatiei, costuri care sunt direct proportionale cu nevoia de confidentialitate a respectivei companii. 

    Dincolo de riscurile interceptarii mesajelor in cazul folosirii unor aplicatii publice de IM, riscuri de neacceptat pentru corporatii financiare, publice etc., exista riscul raspandirii de „lighioane“ digitale (virusi, viermi si alte asemenea creaturi) cu viteza luminii, adica peste un milion de PC-uri infectate intr-un minut. 

    In aceste conditii, aproximativ 60% dintre administratorii de retele mentioneaza IM-ul ca principalul risc informatic la care este expusa respectiva corporatie. 

    Iata deci ca IM-ul, ca orice concept puternic, prezinta formidabile avantaje cat si pericole.  Singura problema nerezolvata ramasa in calea IM pentru a deveni principala platforma de comunicare intra- si inter-corporatii este controlul asupra traficului asociat aplicatiei, asa cum corporatiile au controlul asupra traficului de e-mail sau accesului Web. 

  • Ordine in lumea de afaceri

    In lumea de afaceri, principiul de baza este „timpul inseamna bani“. De aceea, un motor de cautare specializat pe sectorul de business nu are cum sa ramana fara clienti.

    Aceasta a fost si ideea americanilor care au pus bazele site-ului Business.com, un motor de cautare dotat si cu o colectie de link-uri relevante. Si se pare ca a fost o idee destul de bine primita, atat timp cat reteaua formata din site si partenerii sai (printre care se numara nume prestigioase, precum Financial Times, Forbes, CNet si Business Week) are in fiecare luna peste 30 de milioane de vizitatori. 

    In jur de 400.000 de link-uri catre site-uri relevante de business sunt structurate pe cateva categorii bine definite – produse, servicii, companii, stiri, persoane si slujbe. Domeniile principale sunt la randul lor divizate in 65.000 de subcategorii.

    In afara de acest director de link-uri, site-ul pune la dispozitia utilizatorilor si un motor de cautare pe „Internetul de business“ (format din toate site-urile listate in directorul de link-uri), despre care proprietarii Business.com spun ca returneaza rezultate extrem de relevante. Iar in ceea ce priveste cautarea dupa cuvantul „apple“ (mar), Business.com a fost suficient de grijuliu incat sa imi ofere informatii nu numai despre compania de computere a lui Steve Jobs, ci si date despre industria merelor propriu-zise.

    Primele informatii afisate atunci cand este cautat cuvantul „Romania“ sunt surprinzatoare doar pe jumatate. 

    Daca datele despre legislatia romaneasca ar trebui sa faca parte din lectura obligatorie a oricarui investitor interesat de aceasta regiune, o a doua categorie de link-uri se refera la specialistii romani in designul si constructia retelelor de calculatoare. 

  • Inside Microsoft

    Toata lumea ii spune „gigantul software“, dar prea putini stiu ce se afla cu adevarat dincolo de zidurile cartierului general. „Ziduri“ e un fel de-a spune, pentru ca in campusul Microsoft nu prea gasesti asa ceva. Sunt in schimb brazi, flori, iarba verde, o multime de terenuri de sport, o „casa inteligenta“ si un magazin al companiei. Plus multe altele, mai greu de observat la prima vedere.

    Atunci cand cea mai mare companie de software din lume isi construieste propriul orasel langa casa ta, poti sa fii sigur ca piata imobiliara va fluctua serios. Langa Seattle, SUA, se afla campusul Redmond, locul in care 27.000 de oameni vin zilnic sa lucreze, la sediul central, pentru gigantica corporatie americana. Peste 5.000 dintre ei au ajuns aici din afara SUA, din peste 100 de tari. Multi chinezi si indieni, dar si vreo 300 de romani. Unul dintre ei este Eduard Koller, un roman venit in America de cinci ani, la Microsoft. „Cu cat te apropii mai mult de Microsoft, cu atat preturile la case si la chirii sunt mai mari“, observa el. Asta nu pare insa sa-l deranjeze prea tare. E inginer programator la compania americana si are o casa ce pare desprinsa dintr-un catalog de lifestyle. „Microsoftistii“ – cum ii place sa spuna lui Koller – locuiesc mai toti in apropierea campusului, in case cochete, iar dimineata si seara isi inghesuie masinile (rar vezi vreuna mai veche de doi-trei ani) pe cele doua poduri care trec peste imensul lac din Redmond. 

    „Redmond e la doar cativa kilometri de Seattle, dar viata e mult mai linistita aici“, spune Koller. „Peisajele sunt foarte frumoase, iar criminalitatea tinde spre zero.“  Daca esti prea atent la peisaj – brazii predomina, pe un fundal relaxant asigurat de o iarba atat de verde incat pare ca e artificiala – nici nu observi cand masina lasa in urma zgarie-norii din Seattle si intra in Redmond. La prima vedere arata ca un orasel de vacanta, vile ici si colo, insa curand incep sa defileze pe marginea drumului „building-urile“ Microsoft. Sunt aproape 130 de cladiri ultramoderne de birouri, fiecare identificata cu o placuta pe care, sub logo-ul companiei, este trecut numarul cladirii. Aici lucreaza specialistii lui Bill Gates, impartiti pe echipe ce se reunesc pentru diferite proiecte si se dizolva la final, urmand apoi sa se regrupeze in alte formule pentru „task-urile“ viitoare. Redmondul in sine e doar un sat ceva mai mare, insa suficient de mare incat sa ai nevoie de o masina daca vrei sa ajungi usor de la o cladire la alta. Cum in America e mai evident ca oriunde ca „time is money“, lucratorii sunt incurajati sa nu mai piarda vremea cu scosul masinii personale din parcare si li se recomanda sa apeleze la unul din microbuzele care dau ture prin campus. Microbuzele circula „ceas“, la fiecare 5 minute in ambele sensuri, asa ca e greu de crezut ca vor fi vreodata vazute scene mai familiare prin alte tari, precum statii pline de oameni asteptand sau calatori prinsi cu usa din cauza inghesuielii.

    Nici masini parcate peste tot nu prea pot fi vazute in campus pentru ca dimineata, la sosire, masina personala trebuie lasata – regulamentar, cum se fac mai toate lucrurile in America – in parcare. Parcarile sunt niste blocuri gri cu trei-patru etaje, intinse pe suprafete suficient de mari incat ar putea gazdui fiecare cate un supermarket.

    Odata masina parcata, angajatul Microsoft isi ia servieta si se indreapta spre birou. Pentru a convinge usa cladirii sa se deschida e nevoie sa treaca prin fata unui cititor cardul cu datele personale de identificare. Abia dupa aceea drumul spre locul de munca e deschis. Acest scenariu nu este insa obligatoriu. Daca florile, iarba verde si mirosul de primavara sunt prea tentante, lucratorul de la Microsoft poate sa-si ia laptopul si sa lucreze oriunde, pentru ca intreg campusul este acoperit de transmisii wireless care faciliteaza conectarea la reteaua interna a companiei si la Internet.

    Teoretic, orice angajat poate sa vina la lucru cand vrea si sa plece cand vrea. In practica insa, acest lucru se intampla mai greu, „pentru ca depinzi de colegii de echipa, si daca toti vin la birou de dimineata si pleaca spre seara, nu prea te simti confortabil sa vii la pranz si sa pleci dupa doua ore“, spune Eduard Koller. „Spiritul de echipa conteaza mult, pentru ca proiectele se lucreaza in echipa“. Chiar daca nu isi permite sa-si faca zi de zi propriul program, Koller spune ca nu este foarte greu ca din cand in cand sa uneasca o zi de vineri si una de luni si sa plece in excursie intr-un weekend prelungit – destinatii precum California sau coasta de est sunt la numai cateva ore de zbor, deci ideale pentru cateva zile de relaxare. Insa pana la urmatorul week-end mai este ceva timp. Noroc ca tocmai a sosit ora pranzului, asa ca oamenii de la Microsoft se indreapta catre „cafeteria“. In campus sunt raspandite 25 de cantine, iar democratia a ajuns si in sala de mese – angajatii nu stau la coada in fata unui „ghiseu unic“, ci se duc fiecare la „standul“ cu mancare dorit si se aprovizioneaza. Daca e vorba de mancare calda, servesc bucatarii, iar vitrinele cu dulciuri, bauturi, iaurturi, fructe sunt cu autoservire. Preturile sunt subventionate de companie, asa ca un pranz consistent nu-i va scoate din buzunar „microsoftistului“ mai mult de 10 dolari.

    Apropo de preturi subventionate, Microsoft are in campus si un „company store“, un magazin cu preturi speciale pentru angajati. Nu e permis sa faci poze inauntru, insa n-ai nevoie de fotografii ca sa-ti aduci mai tarziu aminte ca software-ul se vinde acolo cu mari reduceri. Se pot cumpara CD-uri ca Windows XP Home Edition, jocuri de Xbox, enciclopedii Encarta, cu preturi de 20-30 de dolari fiecare. In afara de soft, mai poti pleca cu o jacheta, sapca, camasa sau geanta, ori tot felul de suveniruri, toate evident purtand logo-ul Microsoft.

    Spre finalul zilei de lucru, cine simte nevoia de relaxare si n-are inca suficienti bani ca sa-si permita o casa a viitorului poate vizita linistit „Casa Inteligenta Microsoft“. Este singura expozitie de acest fel a Microsoft din lume si este aranjata exact ca o casa, cu intrare, hol, living, bucatarie, camera copilului, camera de entertainment etc. Se pare ca unii chiar isi permit asa ceva in viata reala: o replica destul de exacta a „Casei Inteligente“ se gaseste dincolo de lac, iar pe usa este trecut numele lui Bill  Gates, boss-ul companiei.

    Casa Microsoft nu are insa numai rol de divertisment. „Vrem sa prezentam aici viziunea noastra despre cum va arata tehnologia peste 3-5 ani“, spune Pam Heath, manager al departamentului Consumer Prototyping & Strategy. „Este o metoda utila, pentru ca aceste inovatii le sunt prezentate clientilor si primim permanent feedback din partea lor.“ Casa demonstreaza ca are creier (fie el si artificial) inca de la intrare. Identificarea biometrica este o metoda mult mai sigura si n-o sa mai aveti nevoie in veci sa apelati la metoda „cheia sub pres“. „Securitatea este mai sigura daca vizitatorului i se cere, in loc de ceva ce are (cheie, cartela), ceva ce este“, spune Heath. Asa ca proprietarul nu trebuie decat sa-si lipeasca palma de peretele casei, iar ceea ce parea sa fie doar un spot luminos decorativ se schimba intr-un scanner cu laser care compara „harta“ mainii cu cea preinregistrata in computer. Scannerul este capabil sa interpreteze si compozitia irisului. „Ochii au de 1.000 de ori mai multe elemente distinctive decat amprenta digitala“, remarca Heath tocmai in momentul in care usile si-au recunoscut stapana si s-au dat la o parte.

    De-abia intrat in hol, cauti cu privirea intrerupatorul pentru lumina. „Credem ca peste cativa ani tehnologia va fi suficient de avansata ca sa iasa din prim-plan si sa devina o prezenta pe cat de puternica, pe atat de discreta“, spune Heath. Aprinde lumina si intreaba: „Credeti ca acesta este un simplu intrerupator?“. Daca in loc sa-l rotesti, il apesi, peretele se lumineaza si lasa sa se vada un mini display. In fapt, e un panou de control sensibil la atingere prin care pot fi controlati parametrii de mediu ai casei – lumina, incalzirea – dar si diversele echipamente electronice. Toate acestea pot fi si presetate, asa ca, daca doriti, puteti oricand sa va rugati casa sa va astepte cu o melodie a lui Bob Marley si jaluzelele trase. 

    Nu-i exclus sa simtiti nevoia sa intrati si in bucatarie pentru o gustare. Nici aici nu scapati insa de gadgeturile inteligente. Care este asemanarea intre un computer si un cuptor cu microunde? Atunci cand se afla in casa inteligenta, amandoua au o adresa de IP, adica, intr-un limbaj mai putin tehnic, sunt conectate la reteaua informatica si pot comunica intre ele. „Nu cumperi un cuptor cu microunde pentru ca stie sa intre pe Internet, ci pentru ca te ajuta sa gatesti repede. Dar daca se conecteaza si la reteaua informatica, cu atat mai bine“, spune Heath. Mai ales ca, in cazul femeilor ocupate, un astfel de aparat poate da o mana de ajutor. De pilda, alaturi de clasicul bip, atunci cand mancarea e gata, pe display-ul din bucatarie apare un semn de exclamare care te avertizeaza, in cazul in care n-ai fost pe faza, ca mancarea este gata. Tot de la panoul de control, utilizatorul poate sa ia diverse decizii – de exemplu, sa seteze un reminder pentru mai tarziu sau sa mai lase mancarea la incalzit pentru alte cateva zeci de secunde. 

    Etichetele RFID (etichete obisnuite care au insa inglobate niste emitatoare radio minuscule) si-au gasit o utilizare surprinzatoare in bucataria inteligenta de la Microsoft. E de ajuns sa puneti pe masa cateva ingrediente – de exemplu, faina sau o cutie cu oua. Un aparat de citire „interogheaza“ etichetele si afla despre ce produse este vorba, dupa care ii comanda unui computer sa afiseze direct pe masa – folosind raze luminoase – o lista de retete care pot fi preparate folosind acele ingrediente. Suprafata este sensibila la atingere, asa ca puteti „naviga“ printre retete pentru mai multe detalii, apasand cu degetul pe masa.

    Prajitorul de paine, inexplicabil, este doar un prajitor de paine si nimic mai mult. „Ne-am gandit ca n-are nici un rost sa-i implantam un cip, din moment ce isi face treaba foarte bine si-asa“, glumeste Pam Heath. Dupa o masa copioasa, probabil ca n-ar strica o pauza in „camera de entertainment“, dotata cu un display de dimensiuni ce se apropie de cele ale ecranului de cinema. Aici puteti asculta muzica special compusa pentru un asemenea cadru intesat de tehnologie. 

    Mai precis, melodiile se coordoneaza cu lumina (culoarea si unghiurile din care se proiecteaza) astfel incat atmosfera unei discoteci paleste, in comparatie. Evident ca puteti oricand inlocui muzica cu impuscaturile asurzitoare sau uruitul masinilor de curse din cele mai noi jocuri lansate pentru consola video Xbox. 

    Camera de entertainment poate fi o experienta grozava si pentru copii, si nu neaparat datorita jocurilor video. Daca parintele face in prealabil niste setari, camera poate reactiona in momentul in care copilului i se citeste o poveste. „Imparatul Verde porni la drum spre miazanoapte“, poate fi o fraza-cheie la auzul careia computerul stie ca trebuie sa coloreze intreg peretele intr-un verde aprins si sa dea drumul unei anumite melodii. Tehnologii mult prea avansate pentru a visa ca vor ajunge vreodata in casele cumparatorului mediu? „Noi credem ca nu mai tarziu de cinci ani aceste aparate vor exista pe piata si vor avea preturi accesibile clasei de mijloc“, spune Pam Heath. 

    Inapoi in campus, „Linia Verde“ este gata de plecare. Asa se numeste unul dintre traseele microbuzelor care se plimba printre cladirile Microsoft pentru a-i transporta pe angajati si pe vizitatori. O ultima privire in jur – intr-adevar, nimic nu pare la intamplare. Doar doua exemple: in parcari exista locuri speciale marcate cu placute pe care scrie „Visitor Only“ – doar pentru vizitatori (si in Romania e cam la fel, cu mentiunea ca placutele acelea nu exista, iar locurile de parcare nu sunt de obicei de ajuns nici pentru angajati). In al doilea rand, in curtea fiecarei cladiri sunt amplasate alte indicatoare, mai inalte, care semnaleaza zonele de adunare pentru cazuri de urgenta (inutil de spus ca fiecare etaj al fiecarei cladiri are indicatorul sau).

    O data cu lasarea serii, masinile „microsoftistilor“ incep sa iasa din parcari. Materia cenusie aglomerata in oraselul Redmond a mai produs si astazi valoare adaugata pentru cine stie cate industrii. Asa ca nu mai conteaza atat de mult ca asta a mai adaugat, probabil, cativa centi la pretul chiriilor din zona.

  • Un roman la Microsoft

    Dragos Dumitriu a venit in America in 1993, pe cand avea 26 de ani, in cautarea a nici el nu stie prea bine ce. In Romania facuse de toate – a fost cascador si a aparut prin cateva filme, a trecut pe la un institut de cercetare, a infiintat prima sala de culturism din Campina. A facut montaje foto si audio-video, dar si caiac de performanta, la Dinamo. 

    4,25 $/ORA „Fara experienta de viata pe care am avut-o, nu cred ca as fi avut succes aici“, spune el. „Am inceput cu salariul minim de atunci, 4 dolari si 25 de centi pe ora“. Era terapeut la o companie care ingrijea bolnavii cu handicap mental. Printre datoriile lui intrau inclusiv curatenia si supravegherea masinii care spala rufele pacientilor.

    LA TELEFON CU INDIA Astazi este „program manager“ la Microsoft, unde are in grija evolutia si asistenta tehnica pentru 120 de aplicatii aflate in productie. Toata echipa de executie se afla in India, iar Dumitriu comunica cu ei prin telefon si Internet si le face vizite de cate doua saptamani la fiecare jumatate de an.

    DESPRE INDUSTRIE „Software-ul inseamna 90% psihologie si doar 10% tehnologie. E nevoie de o adevarata arta pentru a intelege ce vrea clientul cu adevarat. La fel de important este sa pastrezi o relatie destinsa cu clientul, pentru ca in procesul de productie apar adesea momente incordate.“

    CE URMEAZA? „Acum sunt pasionat de psihologia sociala in software development si cred ca e timpul de un doctorat“, spune Dumitriu. „Canapeaua de psihanaliza in birou deja o am“, glumeste el.

  • Call Center, puntea spre clienti

    In ultimul timp, atat in presa scrisa cat si in cea audio-vizuala intalnim tot mai des termenul de Call Center (sau Contact Center).  Dar ce se ascunde in spatele acestei notiuni?

    O minima definitie: Call Centerul este interfata de comunicare, punctul de legatura dintre o companie si clientii sau potentialii sai clienti. Call Centerul poate fi atat intern, ca departament de sine statator sau integrat in departamentul de relatii cu clientii, cat si extern, in cadrul unei companii specializate in acest tip de servicii. In acest din urma caz este vorba de externalizarea serviciilor de call center sau altfel spus „outsourcing“. Rolul unui Call Center este de asigura in primul rand suportul informational necesar clientilor sau potentialilor clienti ai unei organizatii, suport furnizat printr-o infrastructura specifica de catre un personal specializat.  Serviciile de furnizare de informatii se pot extinde si la cercetare de piata, inregistrare de garantii, vanzari s.a.  Principalul canal de comunicare il reprezinta telefonul, la care se adauga e-mail, SMS si chat. Orice Call Center este construit pe trei componente: oameni, tehnologie si procese, eficienta acestuia fiind determinata atat de performanta fiecarei componente in parte cat si de modul in care ele lucreaza impreuna. 

    Daca discutam de componenta umana, atunci discutam de oameni specializati pe anumite domenii, cu experienta in relatii cu clientii, cunoscatori a cel putin unei limbi straine si cu abilitati de comunicare excelente. Tehnologia este o componenta vitala a unui Call Center si exista o gama variata de echipamente si aplicatii software dedicate acestei activitati. 

    In mare, este vorba de tehnologie care asigura preluarea si efectuarea apelurilor, accesarea bazelor de date, efectuarea rapoartelor pentru monitorizarea activitatii.  Fara o astfel de platforma tehnica nu putem discuta de un Call Center eficient si competitiv. Procesele reprezinta un alt element esential al unui Call Center. 

    Degeaba ai cei mai buni oameni si cea mai buna tehnologie daca activitatea nu este reglementata de un set de reguli exacte si clar definite. Este ca si cum ai avea o masina sport si un sofer profesionist fara a sti cum sa ajungi la destinatie.

  • Profesiunea: Blogger

    Tiparul ne-a transformat pe toti in cititori, radioul in ascultatori, televiziunea in telespectatori iar internetul in jurnalisti.

    In cadrul studiului Imagining the Internet, cei peste 1.300 de experti chestionati au fost in mare masura de acord ca cel mai important impact pe care internetul il va avea asupra societatii in urmatorii zece ani se va referi la domeniul diseminarii informatiei si ca acest impact va produce efecte substantiale in domeniul presei.

    Ca orice predictie, si aceasta se bazeaza pe extrapolarea unei evolutii. Inca de la inceputurile internetului, diversele forme de forumuri virtuale au deschis calea catre o noua modalitate de informare, mai intai in domeniul stiintific si tehnologic si apoi in domenii tot mai diverse. Urmatorul pas l-a reprezentat aparitia „publicatiilor electronice“ (numite, in jargonul internetului, e-zine). Este extrem de interesant procesul de profesionalizare a acestora, incepand de la revistele semi-clandestine ale hackerilor anilor ‘80, pana la e-zinele profesioniste de azi, multe dintre ele cu o audienta invidiata chiar si de presa scrisa. Printre exemplele elocvente se numara Salon (domenii diverse), Nerve (lifestyle) sau The Register (tehnologia informatiei).

    Aceasta evolutie n-a ramas fara urmari in zona presei traditionale, care s-a vazut pusa in situatia sa se adapteze si sa concureze in noul mediu. Prima reactie a fost crearea unor editii electronice care reflecta editiile tiparite. Insa abia atunci s-a vadit ca de fapt e-zina este o noua forma publicistica, cu mecanisme proprii si cu o alta dinamica. Dispare notiunea de editie pentru ca materiale noi pot fi publicate oricand (uneori stirile vin „in timp real“) iar feed-back-ul cititorilor devine parte integranta a publicatiei. S-au produs mutatii importante: unele reviste tiparite au migrat pe web (de pilda Byte) iar unele e-zine au scos editii tiparite (un exemplu este Nerve). Revista Wired are o editie lunara tiparita, dublata de un jurnal on-line extrem de dinamic. La fel procedeaza The Guardian, BBC si alte nume grele din media „traditionale“. 

    Insa un nou fenomen vine sa bulverseze acest peisaj si asa destul de zbuciumat. O forma aparent benigna de publicistica personala – blog-ul (de la „web log“, jurnal personal pe web) – a capatat o popularitate uluitoare in ultimii ani si pare ca se apropie de masa critica necesara pentru a fi luata in serios. Chestiunea nu este cantitativa – exista milioane de blog-uri – ci calitativa: poate fi considerata asa-numita „blogosfera“ (totalitatea blog-urilor) o forma de presa alternativa? 

    Tom Foremski a fost vreme de 20 de ani jurnalist. Si nu la cine stie ce gazeta obscura de provincie, ci la Financial Times, in calitate de reporter specializat pe domeniul tehnologiei si editorialist. Cu toate acestea, s-a hotarat sa renunte la postul de la FT pentru a se dedica in totalitate blog-ului sau, Silicon Walley Watcher. 

    Rezultatele nu au intarziat sa apara, astfel incat SWW a fost nominalizat de Bacon’s printre cele mai influente blog-uri (alaturi de Wonkette si Dave Barry). Mai important este insa ca a obtinut sponsori si a devenit, astfel, un blogger profesionist – poate primul. Garrett Graff are 23 de ani si scrie un blog – FishBowlDC – despre stirile care apar in media la Washington. Numele sau va ramane cu siguranta legat de data de 7 martie 2005, cand a devenit primul blogger acreditat la o conferinta de presa desfasurata la Casa Alba. 

    Evenimentul s-a dovedit cu mult mai important decat conferinta de presa, stirea despre aceasta premiera fiind prezentata de CNN si relatata pe larg de New York Times. Oficialii de la Casa Alba au fost pusi in fata unei intrebari extrem de dificile: sunt blogger-ii jurnalisti? 

    La sfarsitul anului trecut, trei blog-uri au publicat niste informatii despre cateva produse dezvoltate de firma Apple care inca nu au fost prezentate public. Apple a sustinut ca e vorba de secrete comerciale si a cerut in justitie ca blogger-ii sa dezvaluie identitatea persoanelor care au furnizat informatiile. Legile americane prevad dreptul jurnalistilor de a-si proteja sursele, asa ca intrebarea din fata instantei a fost aceeasi: sunt blogger-ii jurnalisti sau nu? Raspunsul din 4 martie a fost negativ. Insa Electronic Frontier Foundation – aparatorul celor trei bloggeri – a inaintat un recurs, blogosfera indeamna publicul sa boicoteze firma Apple iar dezbaterile pe marginea Primului Amendament sunt in plina desfasurare. Foremski este cu siguranta jurnalist. Graff a fost considerat jurnalist de Casa Alba. Pronosticul meu este ca Apple nu va afla cine a vorbit despre Asteroid si Q97.

  • Totul despre compania ta!

    Cautati sa va extindeti afacerea in Europa, asa ca ati inceput corespondenta cu diverse companii din afara.

    Aveti insa o problema: nu prea stiti cum sa faceti diferenta intre partenerii seriosi si cei care duc de coada diverse „tinichele“: datorii neachitate, contracte nerespectate, actionariat-fantoma. O metoda de a verifica situatia exacta a unei companii europene este site-ul www.ebr.org. European Business Register se vrea un fel de catalog al companiilor care activeaza in Europa, insa este realizat cu ajutorul institutiilor de tip Registrul Comertului, astfel ca toate datele despre companii au cele mai mari sanse de a fi reale.

    Site-ul EBR este destinat tuturor utilizatorilor de Internet care doresc sa afle informatii despre companii. Pentru a utiliza site-ul, aveti nevoie insa de un abonament, al carui tarif este confidential si poate fi aflat doar de la partenerii EBR. Cel mai apropiat se afla in Grecia, insa puteti obtine informatii suplimentare contactand editorii site-ului prin e-mail. Din catalog nu lipsesc firmele romanesti, iar sectiunea dedicata lor este realizata in colaborare cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Municipiului Bucuresti (CCIRMB). Proiectul a fost lansat in 1992 si a inclus initial 13 tari. A fost extins apoi in Europa Occidentala, iar mai tarziu, au fost adaugate si tari din Europa de Est. Pana acum, s-au cheltuit peste 1,5 milioane de euro cu acest proiect, majoritatea provenind din finantari europene. 

    Utilizatorii abonati au acces si la un motor de cautare care poate identifica companii dupa nume, domeniu de activitate sau tara in care activeaza. Cautarea se realizeaza direct in baza de date a institutiilor care participa la acest proiect, fara a altera in vreun fel informatia. Abonatii EBR pot de asemenea sa caute informatii despre oficialii companiilor partenere. Iar daca tot nu va este de ajuns, aflati ca exista pentru anumite companii si un profil special, realizat de editorii site-ului. 

    Acesta cuprinde pe langa informatiile oficiale si informatii privind actionariatul, rezultatele financiare raportate, precum si alte date care pot influenta performanta companiei respective. 

    Va ganditi daca sa va inscrieti ca utilizator pe acest site? Sa mai spunem ca portalul contine in acest moment 18 milioane de companii, de la multinationale pana la companii mici si mijlocii. Aveti de unde alege? 

  • Mobilul a crescut mare

    Organizat timp de multi ani la Cannes, in Franta, cel mai mare congres de telefonie mobila din lume – 3GSM – s-a mutat anul acesta „cu arme si bagaje“ in Spania, la Barcelona. Motivul: Cannes devenise un oras prea mic pentru un eveniment atat de mare.

     

    Editia de anul acesta a 3GSM a batut cateva recorduri ale industriei de telefonie mobila, inclusiv pe cel al numarului de participanti la un astfel de congres, dar a oferit si destule in schimb. Printre altele, s-a anuntat un prim parteneriat de anvergura intre cativa din cei mai mari operatori de telefonie mobila din lume, pentru lansarea unui serviciu comun de mesagerie online pe telefon (sustinut in primul rand de gigantii Vodafone si Orange), s-a lansat urmatoarea tehnologie a telefoniei 3G (HSDPA, mai rapida si mai economica decat cele actuale, spun specialistii), au fost prezentate cele mai noi modele de telefoane mobile si s-a vorbit despre servicii care nu mai sunt doar o „fata morgana“, cum este de pilda televiziunea interactiva pe mobil.

     

    Toate acestea s-au intamplat intre 13 si 16 februarie la Barcelona, cei peste 50.000 de vizitatori ai 3GSM aproape sufocand capitala regiunii Catalunia. Evident, targul este in primul rand un business: unele informatii neoficiale spun ca va genera venituri de peste 100 de milioane de euro. Nu e de mirare, avand in vedere ca pentru a te pierde timp de o zi, ca simplu vizitator, printre miile de standuri ale expozitiei a trebuit sa scoti din buzunar aproape 1.000 de euro.

     

    Insa asta nu pare sa fi intimidat pe nimeni. Ba dimpotriva, centrul Barcelonei a fost invadat de o mare de oameni, creandu-le localnicilor, pe ici pe colo, mici crize de isterie. Este si explicabil, atunci cand musafirii iau cu asalt toate taxiurile, toate restaurantele si „sufoca“ trotuarele. Doar un exemplu: toate cele 30.000 de locuri ale hotelurilor din oras au fost rezervate cu multe saptamani inainte, astfel ca multi participanti s-au vazut nevoiti sa se cazeze la cateva zeci de kilometri de Barcelona.

     

    Ziarele locale au scris ca, in prima zi a congresului, probabil toate cele 8.000 de taxiuri din Barcelona au trecut cel putin odata prin Piata Espana, unde se afla intrarea in imensul complex expozitional Fira de Barcelona, care a gazduit 3GSM. Cozile la taxiuri erau de la 200 de metri in sus, organizatorii desemnand mai multi „dealeri de taxiuri“, care faceau ordine si ii indrumau pe oameni catre masini. Nu in ultimul rand, multe restaurante din Barcelona si-au schimbat orarul si au inceput sa serveasca cina mai devreme, pentru a se adapta „orarului european“.

     

    Daca in oras agitatia a ajuns la cote maxime, nu e greu de imaginat cum a aratat congresul in sine. Despre Fira de Barcelona s-ar putea spune ca este un fel de Romexpo, dar la o cu totul alta scara si unde este mult mai greu sa te pierzi, pentru ca are peste tot sageti, indicatoare si angajati amabili, gata sa te ajute sa-ti gasesti drumul. Cu toate astea, impresia generala a participantilor la 3GSM a fost de „haos organizat“. E adevarat, in salile complexului expozitional aglomeratia a fost mare. Cifrele vorbesc de la sine: anul acesta au avut stand expozitional peste 960 de firme, ceea ce reprezinta o crestere de 40% fata de anul trecut.

     

    Printre firmele prezente s-au numarat, evident, cei mai mari operatori de telefonie mobila, dar si producatori de terminale, accesorii, infrastructura, furnizori de servicii si continut multimedia. Targul a debutat cu o intalnire „de gradul trei“, mai exact cu o conferinta de presa la care – lucru extrem de rar intalnit – s-au asezat la aceeasi masa probabil cei mai importanti sase oameni din industria telefoniei mobile – directorii executivi ai unor operatori de top. „Este un eveniment istoric. Extrem de rar se intampla sa existe atata energie («fire power») in aceeasi camera“, a spus Craig Ehrlich, presedinte al GSM Association, organizatorul 3GSM.

     

    Vedetele incontestabile au fost Arun Sarin, director executiv al grupului Vodafone, si Sanjiv Ahuja, omologul sau de la compania rivala Orange. Alaturi de ei au stat Wang Jianzhan, seful China Mobile, Antonio Viana-Baptista, seful operatorului spaniol Telefonica Moviles, Riccardo Ruggiero, directorul executiv al Telecom Italia Mobile (TIM) si Rene Obermann, seful T-Mobile International.

     

    „Foarte rar ne intalnim cu totii. De fapt, niciodata nu ne intalnim cu totii“, a spus Sanjiv Ahuja, de la Orange. Ei bine, au facut-o la 3GSM, si nu doar ca sa le dea fotografilor motiv sa se lupte pentru o poza rara, ci ca sa anunte ca vor intra pe piata cu un serviciu comun: messenger pe telefonul mobil, un serviciu care exista deja de ceva timp, dar care in noua varianta va oferi o serie de noi avantaje, sustin operatorii.

     

    In primul rand, acest nou tip de messenger (denumit deja de operatori „SMS-ul viitorului“) va fi utilizat intr-o interfata identica pe telefonul mobil si pe PC, dupa formatul consacrat deja – o lista de prieteni, fiecare reprezentat de o mica imagine, cu informatii despre prezenta fiecaruia (online, offline, ocupat etc.). In plus, pe ecranul telefonului va fi vizibila in permanenta intreaga conversatie, nu doar fiecare replica in parte, cum se intampla pana acum cu messenger-ul pe mobil (majoritatea acestor servicii functioneaza in prezent ca un du-te vino de mesaje SMS).

     

    Modelul de business va fi foarte clar si usor de inteles pentru clienti, a spus Arun Sarin, seful Vodafone. Vor fi taxate doar mesajele trimise, astfel incat fiecare isi va putea controla cu usurinta costurile. Messenger-ul va putea fi folosit, in final, de clientii tuturor operatorilor mentionati, la care se vor adauga si cei ai Turkcell, TeliaSonera, plus sapte operatori GSM din India. In total, comunitatea se ridica acum la circa 700 de milioane de posibili utilizatori, acesta fiind si primul obiectiv pe care si l-au propus operatorii. 

     

    „Comunitatea de utilizatori ai messenger-ului pe mobil ar putea ajunge la 2 miliarde“, a spus Ahuja. „Dar de ce sa ne oprim la 2 miliarde, cand am putea ajunge la 6 miliarde?“ In prima faza, a fost semnat un parteneriat intre Vodafone si Orange. Prima varianta comerciala a fost lansata de Orange in Franta, urmand sa fie extinsa in urmatoarele luni si pe pietele din Marea Britanie, Romania (piata unde sunt prezenti ambii operatori, iar messenger-ul va putea fi folosit in comun de clientii Orange si Connex Vodafone) si Olanda. Explicatia intrarii operatorilor pe acest nou segment? Serviciul este menit sa contracareze ofensiva fara precedent a furnizorilor de servicii online ca Yahoo!, Google sau MSN, care au inceput sa le ameninte pozitia cu tot felul de aplicatii de comunicare si personalizare a continutului relevant pentru utilizatori.

     

    „In Europa Occidentala sunt de cinci ori mai multi utilizatori de telefoane mobile decat utilizatori de mesagerie online pe PC“, a mai spus Ahuja, subliniind ca operatorii de telefonie mobila nu trebuie sa se straduiasca sa atraga comunitati mari de utilizatori, pentru ca le au deja. „Trebuie sa ne depasim frica de faptul ca messenger-ul pe mobil va «canibaliza» SMS-ul“, a spus si Antonio Viana-Baptista, presedinte si director executiv la Telefonica Moviles. „Eu nu cred ca asa ceva se va intampla. Dimpotriva, mesajele instant atrag si mai multe mesaje instant.“

     

    Insa telefonia mobila si continutul multimedia sunt de-abia la inceputul „povestii de dragoste“ – a reiesit din discursurile oficialilor de top prezenti la 3GSM. Furnizorii de tehnologii si servicii au sustinut la unison ca viitorul telefoniei 3G este compus din cinci litere: HSDPA, o versiune avansata a actualei solutii WCDMA si care tocmai a intrat pe piata. Primul operator european de telefonie mobila care va intra pe piata cu aceasta tehnologie este Telefonica, in colaborare cu furnizorul suedez de solutii de infrastructura Ericsson, a spus pentru BUSINESS Magazin Andreas Hessler, director de strategie si dezvoltare de business al diviziei pentru telefonie 3G la Ericsson.

     

    „Upgrade-ul la HSDPA este foarte simplu pentru operatori, trebuie doar instalat un software pe echipamentele din bazele de transmisie (locatiile antenelor – n.r.) si marita capacitatea acestora pentru a face fata la un trafic mai mare de date“, a explicat el. Rezultatul pentru clienti? Daca detin un telefon mobil compatibil cu HSDPA – primele modele au inceput sa apara pe piata, printre producatori se numara Samsung si Motorola – vor putea transfera date pe telefonul mobil (muzica, clipuri video, navigare pe Internet) la o viteza de cel putin patru ori mai mare decat ofera in prezent telefonia 3G.

     

    „In acest moment, viteza maxima teoretica ce poate fi atinsa este de 1,8 Mbps. In realitate, se va situa la 1,2 – 1,4 Mbps. Este o imbunatatire semnificativa fata de 384 kbps“ (viteza telefoniei 3G din prezent – n.r.), a spus Hassler. Aceasta noua generatie a telefoniei 3G poate fi implementata cu succes si in Romania, crede oficialul Ericsson. „Depinde de fiecare piata, daca este pregatita pentru asa ceva. Romania, cu o rata de penetrare a telefoniei mobile de circa 60%, poate intra in aceasta categorie.“