Pionierii anticipatiei s-au inselat. In atat de asteptatii ani 2000 nu circulam prin orase cu masinarii zburatoare, nu ne teleportam, iar despre androizi programati dupa legile imuabile ale roboticii nici pomeneala. Totusi, primii pasi mecanici au fost facuti. Iar cercetatorii spun ca viitorul din filme nu este chiar atat de departe pe cat ar putea parea.
O data pe luna, Saya, receptionista de la Universitatea de Stiinte din Tokio, ar avea toate motivele sa intenteze proces angajatorilor. Vizitatorii pot vedea cum doi studenti ii desfac bluza chiar in biroul in care-si desfasoara activitatea, lasand sa se vada sutienul secretarei. Dar Saya nu a apelat niciodata pana acum la serviciile unui avocat specializat pe cazurile de hartuire sexuala, pentru ca nu a fost programata sa o faca. Robotul cu trasaturi feminine stie, in schimb, sa poarte un dialog standard cu vizitatorii Universitatii, sa dea indicatii despre persoane si locuri din cadrul campusului accesand propria baza de date sau sa-si serveasca musafirii cu cafea. Si in fiecare luna, Saya este verificata pentru a vedea daca nu are nevoie de o schimbare a pieselor mecanice din care este formata sau pentru a-i actualiza informatiile pe care le contin microcipurile ascunse sub craniul de plastic. Imaginea pe care o vad vizitatorii ridica o intrebare. De ce ar avea nevoie un robot de lenjerie intima?
In spatele sutienului se afla boxele prin care vorbeste cu vizitatorii. Am folosit acest articol vestimentar pentru ca e o modalitatea facila de a crea impresia formelor omenesti, spune Hiroshi Kobayashi, inginerul care a creat acest robot cu ajutorul studentilor lui. Iar crearea unei masinarii dupa chipul si asemanarea omului ridica mai multe probleme, care nu pot fi rezolvate atat de simplu. Saya are un vocabular de cateva sute de replici pentru a conversa cu vizitatorii universitatii si stie sa reactioneze prin sase expresii faciale: uimire, frica, furie, repulsie, fericire si tristete. Dar toate acestea sunt departe de visul unei masini care sa nu poata fi deosebita de omologul ei uman.
Joe Engelberger, considerat parintele roboticii dupa ce in anii 50 a dezvoltat primul robot industrial din lume in Statele Unite, considera ca s-a ajuns in acest punct nu neaparat din lipsa mijloacelor tehnice. Constructorii de roboti din zilele noastre au la dispozitie mai multe tehnologii ca niciodata. Provocarea este sa le combini intr-un mod viabil din punct de vedere economic. Inainte, pentru fiecare robot trebuia dezvoltat un software special dedicat si construit din piese specifice. Acum, multe dintre componente pot fi gasite pe rafturile magazinelor de electronice. Cel mai bun exemplu este producatorul de jucarii Lego, care are o gama de produse reprezentand piese asamblabile in diverse combinatii, carora alaturandu-le mici motorase pot da nastere la roboti de jucarie cu diverse forme si posibilitati motrice. Cu toate acestea, multe dintre tehnologiile serioase existente nu sunt folosite. De exemplu, scanarea prin sistemul LADAR – o tehnologie care foloseste ultrasunete pentru a detecta obstacole. Simtul tactil ar putea fi reprodus pentru a face robotii sa simta. Acum o pot face in doua moduri distincte. Fie prin masurarea fortei, a presiunii exercitate, fie prin senzori care sa trimita informatii microcipului despre textura materialelor, despre temperatura si forma lor. In cazul oamenilor, alaturarea aceste doua metode de interactiune cu obiectele din mediul inconjurator ne permite de exemplu sa distingem in frigider pe intuneric o cutie de suc fara sa o putem vedea.
In robotica, aceste probleme au fost rezolvate de mult timp, dar tehnologiile nu au fost combinate de nimeni, spune Joe Engelberger. Dar inventiile recente si exponatele de la targurile de noi tehnologii sunt un semnal ca viitorul cand robotii ne inconjoara nu este chiar atat de indepartat. Doar ca nu asa cum ne imaginam noi. Intr-o prima faza, robotii vor avea sarcini mult mai putin prozaice. Vor fi cei care vor calca hainele, vor pastra curatenia in casa, vor juca rolul de companioni ai batranilor, ne vor conduce masinile sau vor realiza operatii chirurgicale in cazurile in care este nevoie de un grad de precizie care nu lasa loc erorilor umane.
Dezvoltarea ar putea veni, la fel ca si in alte cazuri (Internetul, bunaoara) din zona tehnologiilor dezvoltate de armata. Dar interesul vine si din partea marilor corporatii, un semnal ca viitorul este mai aproape decat credem. In luna mai, Microsoft a anuntat ca are un program de cercetare in curs, creat pentru a lansa pe piata un sistem de operare si alte cateva programe speciale pentru a fi folosite de creierele mecanice. Insa, spre deosebire de departamentele care produc software pentru PC-uri, cercetatorii de la Microsoft nu sunt doar programatori. Biologii ii invata pe roboti sa se miste, entertainerii sa inteleaga umorul si chiar sa il produca, o echipa de statisticieni lucreaza la un algoritm care sa invete robotii cand sa ignore informatiile primite, iar inginerii incearca sa gaseasca noi materiale compozite care sa-i faca mai usori si flexibili.
Japonia este cu siguranta tara robotilor si mai multi entuziasti au facut deja pasi importanti catre robotul android. Sau cyborg, combinatia dintre om si masina. Yoshiyuki Sankai este unul dintre cei mai apreciati ciberneticieni japonezi. Ultima lui opera se numeste HAL si reprezinta practic un costum de plastic impanzit de cabluri si microcipuri care daca este folosit de un om, il ajuta sa ridice obiecte cu 40 de kilograme mai grele decat ar putea sa o faca in mod normal. Unul dintre domeniile de utilizare a creatiei sale este cel medical. Purtat de asistente, un pacient poate fi ridicat de o singura persoana fara nici o dificultate. Compania lui Sankai, Cyberdine, inchiriaza costumul cu 1.000 de dolari pe luna, iar bateriile trebuie reincarcate la fiecare cinci ore. Si comenzile au inceput deja sa apara. Prima dintre ele a venit din partea unui japonez care isi pierduse un picior intr-un accident de masina. Acum, Cyberdine are 500 de contracte pe care trebuie sa le onoreze si a inceput sa caute investitori pentru a deschide o fabrica de 17 milioane de dolari. Pentru cateva companii, sa vanda roboti a devenit o afacere buna. Compania americana iRobot, listata la bursa din New York, a vandut pana acum 2 milioane de roboti-aspiratoare care pot face curatenie in casa fara sa rateze vreun centimetru pe mocheta sau sa rastoarne bibelourile. Modelul Roomba a dus veniturile din al doilea trimestru de anul acesta al companiei la 35 de milioane de dolari, in crestere cu 33% fata de perioada anului trecut.
Piata este totusi relativ mica doar 6 miliarde de dolari anual pentru robotii industriali, potrivit Federatiei Internationale a Robotilor, un organism format din producatorii masinariilor inteligente. Daca sunt adaugate si programele software, materialele si piesele folosite, valoarea industriei ajunge undeva in zona a 18 miliarde de dolari anual. Asteptarile analistilor sunt insa optimiste. Compania de consultanta si cercetare britanica Future Horizons se asteapta ca in 2010 sa fie 55,5 milioane de roboti in lume, multi dintre ei chiar in casele noastre, iar valoarea pietei sa atinga 59,3 miliarde de dolari.
Cel mai cunoscut robot al momentului pare sa fie Aibo, cainele inteligent produs de Sony, care s-a vandut in 150.000 de exemplare din 1999 incoace. In timp, jucaria de 2.000 de dolari a devenit tot mai sofisticata, ultima versiune putand sa vorbeasca – are un vocabular de 1.000 de cuvinte, asculta comenzile vocale ale stapanului, putea sa fotografieze, sa cante sau chiar sa publice pe blogul propriu, conectandu-se la Internet, impresii zilnice despre viata de caine robot. Totusi, la inceputul acestui an, Sony a oprit productia jucariilor Aibo, invocand politica de reducere a costurilor si vanzarile slabe. Dupa definitiile date de cercetatori in robotica, fiecare dintre noi foloseste deja astfel de aparate. De exemplu, cuptorul cu microunde are senzori, la fel sistemul de parcare asistata al masinii. Iar robotii care imita trasaturile oamenilor sau animalelor nu au fost pana acum succese de casa pentru producatorii lor. Unul dintre motive ar fi chiar filmele de science-fiction care i-au facut pe oameni sa aiba asteptari mai mari de la robotii pe care i-ar putea cumpara.