BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Pana unde bate

    Orice ar spune specificatiile tehnice ale telefoanelor cu camera multi-megapixel, fotografiile nu vor egala instantaneele unei camere foto dedicate. De vina e lentila.

     

    Principalul obstacol il reprezenta pana nu de mult faptul ca telefoanele mobile folosesc camere foto intr-un bloc fix, fara posibilitatea de a folosi zoom optic. Dar acum, cercetatori de la University of California din San Diego (UCSD) au dezvoltat un nou design pentru lentilele telefoanelor, care le va permite acestora sa foloseasca zoom-ul optic, apropiind astfel subiectele aflate la distanta. Joseph Ford, profesor la UCSD, a inventat un teleobiectiv foto de 5 milimetri grosime care are puterea de marire a unuia de 40 de milimetri. Noul design al lentilei presupune captarea luminii si reflexia ei in interiorul corpului optic pentru a obtine acelasi rezultat ca al unui teleobiectiv.

     

    Daca producatorii de telefoane vor imbratisa noua tehnologie, mobilul ar putea ajunge cu adevarat o unealta de transmitere a fotografiilor pentru noile media online. Incercari similare de a perfectiona lentila incorporata telefoanelor mobile au fost facute de cativa producatori, cu lentile nu suficient de mici pentru a fi ascunse complet in carcasa telefonului.

     

    Cercetarea celor de la UCSD a pornit de la o tehnologie folosita deja la anumite tipuri de telescoape. La aceste obiective, o serie de lentile si oglinzi maresc distanta pe care o parcurge lumina inainte de a ajunge la senzorul de imagine, spatiu numit distanta focala. In acest fel, lumina este colectata de lentila externa si apoi directionata cu ajutorul oglinzilor pana la senzorul de imagine. Cu cat distanta focala este mai mare, cu atat imaginea finala va avea o calitate mai buna.

     

    Ceea ce a facut Joseph Ford a fost sa gaseasca o noua serie de lentile care reflecta lumina de opt ori inainte de a atinge senzorul, reusind astfel sa reduca la maxim dimensiunea corpului optic. Nu a fost insa atat de simplu. Cercetatorii americani au folosit diamantul pentru a taia cu mare precizie materialul din care e facuta lentila, la randul lui o premiera in materie.

     

    Singurul neajuns este ca acum doar 90% din lumina care ar trebui sa dea imaginea finala ajunge la senzor, rezultand imagini cu un contrast usor mai mic.

     

    La aparatele foto obisnuite, toata lumina ajunge la senzorul de imagine. Pana la urma, aparatele foto digitale devenite „clasice“ mai au ani buni de existenta in mainile celor care nu vor compromisuri. Studii recente au ajuns insa la concluzii contrare. Creste numarul de aparate foto SLR (single-lens reflex) vandute, dar sunt din ce in ce mai folosite camerele foto ale telefoanelor mobile. 

  • Luxul unui motor de cautare

    De regula, realizarea celor mai scumpe masini presupune, intr-o masura, asamblarea manuala a componentelor. Un motor de cautare „manuala“ pe Internet poate fi considerat deci, la rigoare, un lux.

     

    Site-ul chacha.com este in aparenta la fel ca orice alt motor de cautare, cu un design simplu si o caseta in care sunt introduse cuvintele-cheie cautate. Totul se schimba dupa apasarea butonului „search“. Apare o fereastra de chat si imediat unul dintre operatori saluta in scris si incepe sa caute pe Internet informatia ceruta, cerand indicii suplimentare la cautarile mai complexe. Sau pe care operatorul uman nu le intelege. Cautarea unor cuvinte romanesti, de exemplu, se poate dovedi o sarcina imposibila pentru operatorii care vorbesc exclusiv limba engleza, dar cu atat mai savuroasa pentru cei cu simtul umorului si un dram de sadism.

     

    Cei care cauta in locul nostru pe motoarele de cautare sunt platiti intre 5 si 10 dolari pe ora, in functie de performante. Aici, performanta inseamna numarul solicitarilor solutionate cu succes. Avantajul acestui tip de motor de cautare este faptul ca cei angajati de site, persoane care trebuie sa treaca o serie de teste, dar care pot lucra de oriunde, cunosc foarte bine mecanismele prin care sa ajunga rapid la informatia dorita. De cealalta parte a monitorului, cel care asteapta ca operatorul sa afiseze rezultatele trebuie doar sa explice intr-un limbaj simplu ce anume ar vrea sa gaseasca.

     

    Numele site-ului, explica cei doi antreprenori americani care au venit cu aceasta idee, provine de la cuvantul „cha“ care in chineza inseamna „cautare“. Apoi, cha-cha este numele unui stil de dans foarte ritmat si alert, care ar trebui sa exprime viteza cu care se ajunge la rezultatele dorite. Din pacate, multi dintre cei familiarizati cu cautarile pe Internet ii vor depasi in viteza pe operatorii chacha.com, eliminand discutiile din interfata grafica si facand practic acelasi lucru pe care il pot face operatorii.

     

    Recent, site-ul a primit o finantare de 6 milioane de dolari de la Jeff Bezos, fondatorul celui mai mare magazin online din lume, Amazon.com. Este greu de imaginat cum va fi recuperata investitia. Cei 10.000 de operatori part-time platiti din toata lumea nu aduc venituri companiei, pentru ca serviciul este complet gratuit. Ce e drept insa, banii primiti vor ajunge pentru cel putin 600.000 de ore de cautari intensive. Iar gratuitatea serviciului ajunge pana la urma sa contrazica si perceptia ca produsele de lux sunt cele realizate manual.

  • Birocratia digitala

    O foaie de hartie inseamna 5 grame sau 22 kb. Cei care privesc foaia de hartie cu a doua unitate de masura vad pentru anul acesta sansa unei dublari a afacerilor de management al documentelor.

     

    Despre angajatii care plimba hartii intre departamente se spune ca nu ar aduce o mare contributie companiei. In schimb, despre echipamentele care transforma hartiile in documente electronice, la care angajatii au acces din orice departament, se spune ca duc la o crestere a eficientei unei organizatii. Este vorba de ceea ce generic se numeste „managementul documentelor“. Si care mai nou va avea si o lege care sa-l reglementeze: Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, spune ca anul acesta va fi adoptata legea arhivarii electronice – daca trece de Senat, unde este blocata de un an de zile. Legea va impune organizatiilor (fie ca e vorba de companii sau de institutii publice) sa-si transfere in format electronic mare parte dintre informatiile cu care opereaza, de la contracte cu furnizorii la datele de identificare ale clientilor.

     

    Practic, un sistem de management al documentelor este format din partea de hardware, respectiv scanere si imprimante speciale, respectiv partea de software – aplicatiile prin care hartiile sunt citite si interpretate (daca sunt texte sau fotografii), salvate si organizate de asa natura incat accesul la ele sa se poata face dupa un tipar prestabilit. Mai exact, accesul la ele si modificarea lor sunt permise numai acelor persoane care au dreptul sa lucreze cu acele date. Dar o delimitare exacta – unde incepe si unde se termina managementul documentelor – nu exista. O parte a companiilor considera, de exemplu, ca toata activitatea de facturare a marilor banci sau a companiilor telecom se incadreaza in definitie. Iar altele sustin ca managementul documentelor inseamna doar partea de programe software, fara scanerele si imprimantele asociate si fara serviciile de suport.

     

    Ce este comun in schimb, cu toata nebuloasa care inconjoara subiectul, este acceptiunea ca piata va creste anul acesta. Pentru aplicatiile software, Metodiu Mehmet, directorul companiei de consultanta Fair Value, estimeaza o valoare a licentelor si a serviciilor de 3 milioane de euro la nivelul anului trecut. Iar din aceasta suma, 80-90% este impartita intre cei care vand trei aplicatii software dedicate: Documentum (Star Storage si S&T), Hummingbird (Radix, S&T si Epicor) si aplicatia de content manager a IBM (Softnet, Softwin). La sfarsitul anului trecut, Hummingbird a fost cumparata la nivel international de catre compania Open Text, iar acum poarta numele Livelink ECM-eDocs. Aplicatia permite chiar si arhivarea mesajelor prin instant messenger sau a celor de e-mail intre angajati. Epicor, una dintre companiile din Romania care vinde acest soft, sustine, citand studii ale Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), ca 30% dintre companiile europene implementasera pana la sfarsitul lui 2005 solutii de management al documentelor, iar pentru Romania proportia era de 10%. Pentru 2006, in toata Europa s-au vandut programe de acest fel in valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari (in jur de 1,6 miliarde de euro).

     

    In asteptarea legii, Metodiu Mehmet apreciaza ca piata a stagnat sau chiar a inregistrat un usor regres, din cauza lipsei unor proiecte mari in zona administratiei publice si a unui interes moderat din partea zonei bancare. Cei de la IT&S spun ca dupa ce in 2006 au fost vandute sisteme (echipamente si software) de aproximativ 5 mil. euro, este de asteptat ca anul acesta piata sa se dubleze. Si pentru urmatorii 4-5 ani sunt plauzibile cresteri sustinute ale pietei.

     

    Pe categoria de management al documentelor, o piata inca mica unde se vand acum intre 500 si 1.000 de unitati hardware pe an, IT&S, companie care lucreaza cu producatorii de echipamente Canon si Fujitsu Siemens, a vandut in 2006 in jur de 200 de asemenea echipamente. „Daca va fi publicata legea arhivarii electronice si piata se va dubla, IT&S va avea o crestere de aproximativ 150%“, spune Dana Iorga, directorul companiei. Cei ce ofera sisteme complete de management al documentelor (software si hardware) sunt de regula importatori de hardware sau furnizori de imprimante ca HP, Canon, Fujitsu Siemens si Xerox.

    O analiza din afara industriei nu a fost facuta pana acum, iar aprecierea cantitativa difera de la vanzator la vanzator. De pilda, Xerox, al carui departament de servicii  numara in jur de 100 de angajati, spune ca piata de externalizare a administrarii documentelor are deja o valoare de cateva zeci de milioane de euro. Dar cand se discuta la ce anume se refera activitatea de management al documentelor, acceptiunile difera. Prin conceptul dupa care lucreaza departamentul sau de servicii, Xerox poate prelua complet tot ce inseamna imprimare, indexare, arhivare si service pentru o companie. De pilda, imprimantele vandute unei companii sunt monitorizate de un angajat din departamentul de servicii al Xerox, care are in grija ca toate echipamentele sa functioneze cu un timp minim al intreruperilor si alimenteaza cu consumabile toata structura de imprimante, faxuri sau scanere. Scanerul reprezinta si piesa de baza a unui sistem de management al documentelor. Scanerele produse special pentru managementul documentelor pot trece usor la capitolul echipamente industriale, gandite sa functioneze la viteze mult mai mari decat clasicele aparate din comert pentru a putea transforma fiecare pagina in biti, bytes si megabytes.

     

    Acum, piata de solutii de management al documentelor depinde in mare masura de cativa clienti foarte mari, in special din zona bancilor, a asiguratorilor sau a companiilor telecom. „80% din veniturile noastre generate de acest tip de servicii sunt generate de 10 dintre cei 35 de clienti ai nostri. Toti clientii nostri sunt companii mari, insa o parte nu au luat inca decizia de a externaliza total managementul documentelor“, remarca Razvan Botezatu, directorul diviziei de servicii Xerox Global Services Romania. Reprezentantii Epicor spun ca anul acesta principalii clienti interesati de astfel de solutii vor veni din zona companiilor direct afectate de reglementarile pe sector, cum ar fi zona bancara si cea guvernamentala. „Bancile, institutiile financiare si institutiile guvernamentale au nevoie de solutii mai complexe, care gestioneaza intregul ciclu de viata al informatiei, deoarece solutiile simple de document management nu rezolva decat o parte din probleme“, spune Diana Lungulescu, sales & marketing director al Epicor Software Romania. Compania, cu clienti ca HVB Bank si ABN Amro, promoveaza solutii de enterprise content management (ECM) care inglobeaza si managementul documentelor.

     

    Investitiile companiilor in astfel de servicii ar fi recuperate, spun vanzatorii, din eliminarea costurilor de chirie pentru depozitarea clasica, din reducerea personalului necesar si din rapiditatea accesului la informatii. Organizarea informatiei din interiorul unei companii se poate face dupa criterii prestabilite, in functie de natura documentului, de angajatul care a creat documentul sau de aprobarea necesara pentru accesul la acel document. Apoi cautarea prin arhiva unei companii ajunge sa se faca la fel de usor cum foloseste azi orice internaut motoarele de cautare pe Internet ca sa ajunga la site-urile care il intereseaza.

     

    Adevarul este ca, impusa de lege sau nu, trecerea la digitalizarea documentelor este, in cazul companiilor care lucreaza cu volume de informatii mari, o necesitate pentru a-si scadea costurile si pentru o mai buna organizare. Plecand de la aceste necesitati, pe piata functioneaza firme care gestioneaza depozite de dosare si cutii cu documente, facand outsourcing pentru companiile care au nevoie de management al hartiilor. Companiile ce depoziteaza documente fizice au spatii adecvate pentru pastrarea hartiilor, cu mecanisme de protectie impotriva incendiilor, a umiditatii si a variatiilor de temperatura, oferind posibilitati de depozitare in cutii (pentru arhivare) si in dosare (pentru companii care au nevoie sa isi acceseze arhivele mai des). Acestea sunt afaceri care vor simti rigoarea legii, printr-un gol in venituri, daca apare obligativitatea arhivarii digitale. Numai ca obiectul de activitate al unor astfel de firme nu va disparea, pentru ca obligativitatea de pastrare in forma fizica a unor documente pentru un anumit numar de ani, impusa de legile actuale, e putin probabil sa dispara.

  • Ultima reduta: televiziunea

    Era inevitabil: divertismentul a patruns in Retea. Intr-o noua intrupare, mai interactiva si mai personala, televiziunea este si ea gata sa faca pasul cel mare. Fara sa le multumeasca insa celor care au facut acest pas posibil.

     

    Este interesant modul in care industria divertismentului a reactionat in fata provocarilor tehnologiei. Aproape intotdeauna noile tehnologii au fost receptate ca amenintari la adresa unui aranjament profitabil pe care interesul marilor trusturi il voiau pastrat cu orice pret. Si tot aproape intotdeauna, aceste blamate tehnologii s-au dovedit salvatoare pentru industriile bazate pe copyright – e suficient sa ne gandim la casetele audio si video, la CD-uri si DVD-uri. In fata primelor casete video, reprezentantii studiourilor hollywoodiene erau ingrijorati de faptul ca detinatorul casetei putea urmari de mai multe ori filmul si au cerut un mecanism care sa blocheze banda odata derulata, astfel incat pentru deblocare sa se poata pretinde o noua taxa. Dar nici asta nu era suficient, pentru ca nu se putea incasa taxa pentru fiecare spectator. Astazi pare ridicol, insa putem recunoaste un tipar: intotdeauna tentatia initiala este de a aplica noilor tehnologii modelul traditional. In acest caz e vorba de sala de cinema, dar putem recunoaste acelasi fenomen si in cazul primului val de magazine online.

     

    Epopeea muzicii in Internet este plina de invataminte. Tehnic, fenomenul „piratarii“ materialului sub copyright poate fi limitat (nu stopat) doar cu pretul ingradirii unor libertati perfect legitime ale utilizatorilor – de unde si vrajba starnita de sistemele DRM (Digital Rights Management). Pe de alta parte, partajarea muzicii in retele peer-to-peer (P2P) – incepand cu Napster si continuand cu multe altele, printre care si Kazaa – a deschis apetitul utilizatorilor pentru acest mod de distributie si, in mod aparent paradoxal, a stimulat vanzarile legale, deoarece a permis utilizatorilor sa „guste“ inainte de a cumpara. A fost nevoie de intuitia celor de Apple pentru a remarca tiparele comportamentale ale consumatorilor si a inventa practic un nou model de distributie: piesa cu piesa, la tarif egal. Astfel, iTunes Store a reusit sa vanda online peste doua miliarde de piese.

     

    Intr-un fel, putem spune ca „piratii“ au furnizat industriei muzicale un nou model si o noua sursa de venituri. Daca pornim de la pretul de un dolar pe piesa si o medie de zece piese pe un CD, ajungem cam la pretul din magazin, in conditiile in care costurile distributiei online sunt cel putin cu un ordin de marime mai mici. Dar piratii au mai facut ceva: au dezvoltat in tot acest timp tehnologiile de distributie P2P. Aici merita sa ne intoarcem putin la Kazaa si la creatorii sai – suedezul Niklas Zennström si danezul Janus Friis – care au inventat un protocol prin care transferul fisierelor intre doua computere folosea serviciile unor sisteme intermediare. Ideea lor a fost preluata si de Bram Cohen pentru protocolul BitTorrent, care sparge fisierele in bucati, iar receptorul descarca bucatile nu doar de la sursa, ci si de la computerele care le-au descarcat deja, astfel incat viteza de transfer creste cu cat fisierul este mai cautat. Este usor de remarcat ca cele doua metode sunt oarecum complementare: prima se preteaza mai bine la fluxuri constante de biti, iar a doua la volume mari. Nu intamplator Zennström si Friis au creat sistemul de telefonie online Skype, in vreme ce BitTorrent este responsabil pentru peste 50% din intregul trafic din Internet.

     

    Desigur ca retelele de telefonie sunt furioase pe Skype, iar mogulii divertismentului pe BitTorrent (pentru ca, evident, majoritatea traficului il reprezinta filmele). Ceea ce le scapa din nou – mai ales celor din urma – este ca de fapt aici ar putea fi samburele unei uriase afaceri: televiziunea prin Internet. Zennström si Friis si-au pus la bataie experienta in retele P2P si cei 2,6 miliarde de dolari obtinuti de la eBay pentru Skype si in doar un an au pus la punct un sistem de televiziune prin Internet numit Joost, care a fost lansat in faza beta pe 16 ianuarie 2007. Nu doar ca imaginea este comparabila cu cea a televiziunii clasice, dar sistemul inglobeaza multe caracteristici ale web-ului, printre care chat, cautarea programelor, recomandari, notarea programelor etc. Atractia maxima: e gratuit, iar publicitatea va fi minimala. Ideea esentiala este ca minutul de publicitate pe ora va fi personalizat in functie de spectator, ceea ce-i sporeste imens valoarea. Din nou ne vom negocia o parte din intimitate.

     

    In timp ce inchei acest articol, ascult prin Internet direct de la radio BBC o emi-siune de jazz difuzata live aseara tarziu. Maine imi voi putea poate alege filmul de la ora zece. La ce ora vreau eu. 

  • Agentia de turism virtual

    Parintii din Statele Unite pot sa-si trimita copiii in excursii oriunde pe Pamant. Fara grija ca pustii s-ar pierde sau ar putea sa pateasca pe drum ceva.

     

    Un itinerar cat se poate de sigur ar arata cam asa: o vizita la muzeul memorial dedicat victimelor de la Pearl Harbour, cateva minute mai tarziu un zbor deasupra Marelui Canion, iar seara, pentru variatie, o plimbare printre luminile orasului San Francisco. Calatoriile virtuale incep sa fie din ce in ce mai populare printre pustii americani, dar si in randul parintilor sau al profesorilor: aceeasi tehnologie, existenta de cateva decenii, care este acum folosita de managerii de companii pentru discutii prin sisteme de videoconferinta, poate duce turisti virtuali oriunde e in stare sa ajunga o camera video. „Pentru ca ii putem duce oriunde, elevii devin mici cetateni globali“, spunea cu emfaza un profesor de liceu din Statele Unite.

     

    Un raport al companiei de cercetare de piata Wainhouse Research, realizat la comanda Tandberg, unul dintre producatorii de sisteme pentru videoconferinte, arata ca una din patru scoli din Statele Unite au pe inventar acest tip de echipamente electronice, iar numarul de sali de clasa care ar putea organiza astfel de calatorii se ridica la 23.000. California, Texas si New York sunt statele cu cele mai multe clase dotate cu echipamente bune pentru calatorii virtuale.

     

    La randul lor, muzeele au inceput sa sesizeze potentialul si sa se pregateasca pentru a taia bilete la intrare micilor cetateni globali asezati in bancile clasei.

     

    „Este sansa de a aduce lumea la scolari in loc de a-i duce pe elevi in lume, pentru ca nu toti pot sa calatoreasca atat de mult“, declara unei publicatii online directorul unui muzeu.

     

    In urma cu doi ani, scolile aveau de ales intre 120 de destinatii de vacanta „in clasa“. Acum, cifra a sarit de 850 si alte destinatii sunt adaugate in fiecare luna. Costul echipamentelor oscileaza intre 1.000 si 10.000 de dolari, dar de cele mai multe ori, finantarea e suportata impreuna, de scoli si de stat, prin granturi speciale. Iar in ultima vreme, febra calatoriilor a trecut si granita, dupa ce o serie de elevi din Statele Unite au vizitat Mexicul pentru a invata limba spaniola, iar mexicanii s-au apucat de invatat limba engleza la ea acasa.

  • Internetul pus la treaba

    Un serviciu interesant primeste ordine prin SMS de a cauta pe Internet informatii atunci cand va lipseste calculatorul. Si raspunde in 5-10 minute.

     

    Una din situatiile cand un astfel de serviciu si-ar putea dovedi utilitatea este atunci cand in fata raftului din magazin, inainte de a lua decizia de cumparare a unui produs, v-ati dori sa il puteti cauta pe Internet, pentru a vedea daca nu cumva in alta parte este mai ieftin. Daca pe raft se afla un calculator si el este obiectul potentialei achizitii, poate aveti noroc si este conectat la Internet. Astfel ati putea folosi bietul PC pentru a-i cauta un concurent mai ieftin.

     

    Exista insa doua restrictii importante. Site-ul functioneaza momentan doar pentru interpelari venite de la utilizatori din Statele Unite si doar in intervalul orar 9-21. Cei care raspund prin SMS sau lasand mesaje vocale prin serviciul de mesagerie mobila sunt angajati ai zypsy.com care cauta in locul celor ce nu au pentru moment acces la Internet. Nu este divulgat numarul lor, dar tinand cont de faptul ca timpul mediu de raspuns este intre 5 si 10 minute, este de presupus ca e vorba de un numar important. Probabil ca un astfel de serviciu ar putea fi aplicat cu succes intr-o tara ca Romania, in care exista mai mult de 15 milioane de vorbitori la telefonul mobil, dar mult mai putine persoane care stiu sa se foloseasca de Internet pentru a ajunge la informatia cautata. O alta aplicabilitate o prezinta zypsy.com pentru cei care sunt in masina, cautand directii spre o destinatie, dar nu sunt siguri ce traseu sa urmeze. Angajatii site-ului vor cauta pe hartile prin satelit ale Google sau Yahoo! traseul cel mai potrivit si vor da indicatii prin SMS sau prin mesagerie vocala. Pentru aceste raspunsuri, soferii lipsiti de Internet nu au decat sa trimita un SMS sau sa apeleze numarul de telefon al site-ului si sa spuna care e cea mai apropiata intersectie de locul unde se afla si care este destinatia finala.

     

    Desigur, serviciul nu este pentru acei „tech leaders“ care au permanent in buzunar ultimul model de telefon mobil, pe care il folosesc si pentru conectarea la Internet, iar in masina nu lipseste sistemul de navigare care vorbeste, la propriu, cu cel aflat la volan. Zypsy.com este pentru cei care nu pot sau nu vor sa intre pe Internet folosind ecranul minuscul al telefonului sau pentru cei care nu ar putea naviga pe Internet nici macar aflati in fata calculatorului. In aceste doua categorii se incadreaza majoritatea romanilor. Nu e o buna idee de afacere?

  • Unul pe fata, unul pe dos

    Razboiul noilor formate DVD de inalta definitie ar putea fi transat anul acesta de catre gigantul media Time Warner, care a venit cu o solutie impaciuitoare: pe piata este destul loc pentru amandoua.

     

    Undeva la jumatatea anilor ’80, in industria inregistrarilor video aparuse o disputa intre Sony si Toshiba, a carei miza era stabilirea unui format comercial unic de caseta video. Toshiba sustinea casetele VHS, in timp ce Sony propunea drept alternativa formatul Betamax, care promitea utilizatorilor o calitate mai buna a imaginii in comparatie cu durata mai mare a VHS. Victoria a apartinut Toshiba, playerele pentru casete video in format VHS atingand o cota de piata de 98% in 1998. Soarta formatului Betamax a fost sa fie utilizat de un segment mic din piata, cel al profesionistilor din studiourile video si din televiziuni.

     

    Acum, aproape 20 de ani mai tarziu, aceiasi Sony si Toshiba poarta o alta lupta, de asta data pentru a impune pe o piata de peste 18 miliarde de euro anual un format unic de DVD de inalta definitie. Primul, Blu-ray, este conceptul dezvoltat de Sony in parteneriat cu Samsung, Philips si Dell, in timp ce al doilea, HD DVD (High Definition DVD), este formatul sustinut de Toshiba, Matsushita Electric Industrial (proprietarul brandului Panasonic) si Microsoft. Miza e interesanta: anul trecut vanzarile la nivel mondial de DVD clasice s-au cifrat la 12,7 miliarde de euro, in timp ce cheltuielile cu inchirierea de DVD s-a ridicat la 5,7 miliarde de euro.

     

    Concurenta dintre cele doua grupuri a avut insa un impact negativ asupra vanzarilor de playere DVD de noua generatie: utilizatorii nu s-au putut decide ce format DVD sa adopte si au preferat sa amane achizitionarea unui echipament de redare-inregistrare pana la stabilirea castigatorului. Daca pana acum rezultatul lupta dintre cele doua concepte incompatibile a ramas nedecis, situatia pare sa se schimbe datorita solutiei-surpriza propuse de Warner Brothers, divizie a Time Warner.

     

    „Nici Blu-ray si nici HD DVD nu vor impartasi soarta Betamax in viitorul apropiat“, este de parere Barry M. Meyer, director executiv in cadrul Warner Brothers: „Piata ar fi trebuit sa realizeze pana acum ca aceste doua formate DVD vor coexista si nu ar fi trebuit sa puna clientii in dilema cu privire la tipul de player pe care sa-l achizitioneze“.

     

    Astfel ca Warner a prezentat luna aceasta, la Consumer Electronics Show (CES), un disc compatibil atat cu Blu-ray, cat si cu HD DVD, numit Total HD. Formatul Total HD va permite scrierea de date in ambele formate, insa pe parti diferite ale discului. Mai precis, pe o parte a discului vor fi inregistrate materiale HD DVD (30 GB), iar pe cealalta fata materiale  Blu-ray (50 GB). Time Warner va incepe productia la finalul acestui an, dar inca nu a comunicat pretul de vanzare al discului-minune. Conducerea Time Warner considera ca vanzarile de playere DVD si de discuri DVD vor creste pe masura ce studiourile de filmari vor incepe sa produca filme si vor stoca emisiuni de televiziune in ambele formate, pe un singur disc.

     

    „Consider insa ca este mai important sa fie luate in calcul preferintele utilizatorilor“, comenteaza Meyer. „Acestia au fost pusi in situatia de a alege o anumita tehnologie si de a se limita la continutul furnizat pentru ea. Dar studiourile de filmari pot lansa filmele in ambele formate, iar retailerii sa comercializeze pur si simplu ambele tehnologii“, explica directorul de la Warner Brothers.

     

    Tocmai din aceasta ratiune, unii analisti considera ca rivalitatea dintre gigantii Sony si Toshiba in ceea ce priveste formatele DVD nu este altceva decat o strategie de marketing. In fond, diferentele dintre Blu-ray si HD DVD nu sunt foarte mari. Din punctul de vedere al capacitatii de stocare, discurile Sony au o capacitate de pana la 50 GB, in timp ce discurile Toshiba permit stocarea a cel mult 45 GB. Ambele discuri depasesc insa cu mult capacitatea de stocare a DVD-urilor traditionale sau a CD-urilor: un disc de ultima generatie poate stoca de aproape 10 ori mai multe informatii decat un DVD obisnuit si de aproximativ 70 de ori mai mult decat un CD. Nici diferenta de pret dintre un disc Blu-ray si unul HD DVD nu este foarte mare. Insa Blu-ray si HD DVD sunt incompatibile, pentru ca fiecare format necesita o tehnologie de scriere si lasere de citire diferite.

     

    Formatele DVD Blu-ray si HD DVD ar urma sa devina obligatorii in peisajul divertismentului digital, pentru ca ele fac parte din ecuatia televiziunii de inalta definitie (HD). Cu toate acestea, problemele intampinate de clienti cu privire la lipsa continutului HD, pe de o parte, dar si in privinta rivalitatii dintre formatele DVD, pe de alta parte, au incetinit dezvoltarea pietei televiziunii HD.

     

    Dar de unde implicarea Warner? „Daca razboiul dintre Sony si Toshiba ar fi continuat in acelasi ritm, atat vanzarile de discuri DVD, cat si cele de playere DVD de ultima generatie ar fi inregistrat un declin, afectand astfel si profiturile studiourilor de film“, considera Richard Greenfield, analist la firma de brokeraj Pali Capital din New York.

     

    Studiourile de film au alimentat intr-o oarecare masura neintelegerile de pana acum dintre Sony si Toshiba, pentru ca majoritatea au optat doar pentru una din cele doua tehnologii DVD. Spre exemplu, 20th Century Fox a lansat „Ice Age: The Meltdown“ in format Blu-ray, iar Universal a ales formatul HD DVD pentru filmul „The Break-up“. Deocamdata, Metro Goldwyn Mayer, care apartine Comcast Corporation si Sony, 20th Century Fox, divizie a gigantului media News Corp. a lui Rupert Murdoch, si Walt Disney Pictures lanseaza noile filme exclusiv in formatul DVD Blu-ray. Pe de alta parte, Universal Studios al General Electric inclina spre formatul HD DVD. Insa exista si studiouri, printre care se numara Warner Brothers si Paramount Pictures, divizie din cadrul Viacom, care au adoptat ambele formate DVD.

     

    Disputa dintre marile corporatii cu privire la formatele DVD nu afecteaza numai piata continutului video, ci si piata jocurilor si a consolelor de jocuri video de ultima generatie. Consola PlayStation 3 (PS3) a Sony are incorporat un player Blu-ray, iar Xbox 360 a Microsoft vine cu player HD DVD. Avand in vedere ca Microsoft a lansat consola de ultima generatie cu aproximativ un an inaintea rivalului Sony, piata pare a fi deja impartita.

     

    Solutia Time Warner la rivalitatea dintre Sony si Toshiba pare a fi viabila. Total HD nu presupune nici costuri cu mult mai mari de productie si nici un pret excesiv, cum ar fi in cazul unui player DVD compatibil cu ambele formate. Astfel de echipamente hibrid au aparut deja: LG Electronics a anuntat, tot in cadrul CES, lansarea unui astfel de player, numit Super Multi Blu Player, care va ajunge in magazinele americane in februarie, la un pret de aproximativ 920 de euro (1.200 de dolari).

     

    O serie de analisti sunt insa de parere ca utilizatorii vor prefera, din ratiuni de pret, un disc compatibil cu ambele formate DVD, in loc sa achizitioneze un player destul de scump pe care pot fi citite discuri Blu-ray si HD DVD.

     

    Ramane totusi neclar care va fi reactia studiourilor de filmari care sustin unul sau altul dintre cele doua formate DVD: exista posibilitatea ca studiourile sa nu fie de acord sa lanseze filme compatibile cu ambele formate. Cum era si normal, cei de la Sony mizeaza pe succesul Blu-ray, refuzand sa creada ca acesta va avea aceeasi soarta ca  Betamax, si sunt sustinuti in credinta sa de faptul ca numarul studiourilor de film care au adoptat tehnologia mentionata este mult mai mare decat in cazul HD DVD. Nu ca Sony ar atribui asta faptului ca formatul Blu-ray a fost introdus pe piata cu cateva luni inaintea formatului promovat de Toshiba.

  • Mai devreme sau mai tarziu?

    Cand, acum cativa ani, o matusa de la tara mi-a spus cu candoare „te-am vazut pe Internet“, m-am mirat. Astazi sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, Internetul va ajunge in fiecare casa. Exista o sansa pentru „mai devreme“.

     

    Nu demult, un post de televiziune specializat in istorie a prezentat (din pacate la orele mici ale noptii) un foarte interesant documentar despre caderea dot-com-urilor. Spre deosebire de alte materiale cu acelasi subiect – axate pe aspecte economice adesea aride – acesta s-a orientat spre doua cazuri particulare. Primul l-a reprezentat o firma din Anglia care vindea prin Internet hrana pentru animale de casa. Pornita cu mult entuziasm, compania a obtinut relativ usor cateva milioane de dolari cu care s-a lansat. Caderea bursei i-a adus insa repede la faliment.

     

    Mult mai pitoresc a fost al doilea caz, al carui protagonista a fost sotia unui fermier englez. Ideea ei a fost sa vanda sutiene „de mare capacitate“ (probabil inspirata de propria experienta). Nici vorba de investitori. Cu greu a obtinut de la o banca locala un credit care, completand micile economii personale, i-au permis sa porneasca micul ei magazin virtual. Sub privirile ingaduitoare si chiar amuzate ale sotului – in cizme de cauciuc si rezemat mai tot timpul in furca – acareturile au inceput sa se transforme in anexe ale noii afaceri, iar comenzile sa vina din toate colturile lumii. Afacerea a supravietuit marii caderi.

     

    Astazi este usor sa tragem concluziile. Sub aspect economic, este remarcabila intuitia micii antreprenoare in privinta unui fenomen care a fost evidentiat mult mai tarziu si a capatat numele de „coada cea lunga“ (the long tail). Comertul electronic dispune de capacitatea de a agrega clientela unor marfuri care nu sunt eficiente economic pentru detailistul obisnuit. Probabil ca cei care poarta 47 la pantofi simt pe propria piele fenomenul. Insa ceea ce este mai interesant in aceasta poveste (de succes, la urma urmei) este aspectul social: oamenii acestia erau niste mici fermieri – care cresteau animale si locuiau intr-un sat -, traind insa sincron cu lumea moderna. Daca facem comparatia cu situatia de la noi, distanta pare uriasa. In realitate, educatia si accesul la informatie face diferenta, iar Internetul este un factor important in aceasta ecuatie.

     

    Am putea crede ca obiectivul accesului fiecarei familii din Romania la Internet este utopic si ca ar necesita investitii enorme. De fapt, proiectul legislativ „Un laptop pentru fiecare elev si fiecare profesor“ – recent respins de Camera Deputatilor, dupa ce a avut aceeasi soarta in Senat – ne poate duce foarte aproape de acest obiectiv in timp record si cu investitii minime. Cu toate ca scopul proiectului este in primul rand educational, impactul social ar fi enorm, asa cum proiecte pilot desfasurate in tari precum Cambodgia, Costa Rica sau chiar Statele Unite au demonstrat pe deplin. Reactiile aberante ale multor parlamentari si lectura atenta a documentatiei aferente proiectului ma indeamna sa cred ca, in ciuda faptului ca initiativa d-lui Ghise este laudabila, promovarea a fost defectuoasa si pe alocuri gresita.

     

    In primul rand, nota de fundamentare tehnica nu face decat sa justifice (corect, de altfel) alegerea laptop-ului „de 100 de dolari“ conceput de colectivul profesorului Negroponte de la MIT si promovat de fundatia OLPC (One Laptop Per Child). Mi se pare evident ca aceasta nota ar trebui sa fie completata si de un raport privind efectele prevazute in plan educational si social. In al doilea rand, o actiune de lobby sustinut ar fi putut netezi asperitatile de ordin politic care razbat din multe reactii parlamentare. In fine, cred ca o actiune de o asemenea anvergura trebuie sa fie precedata de un proiect pilot, mai ales in situatia in care si tarile ferm angajate in proiect (China, Nigeria, Brazilia etc.) se afla abia in fazele initiale.

     

    Un alt aspect trecut prea usor cu vederea il reprezinta costurile. La o prima vedere, bugetul de circa 700 de milioane de dolari (din care doar 200 revin infrastructurii, gratie conectivitatii wireless implicite) poate parea imens, avand in vedere ca bugetul de investitii pentru invatamant este putin peste un miliard de euro. O socoteala simpla ne spune insa ca un elev are cam 10 manuale pe an, iar costurile tipografice pentru fiecare carte pot fi estimate la un dolar. Avand in vedere ca laptop-ul functioneaza si ca e-book reader (poate cel mai bun din lume), ar rezulta ca doar prin distributia manualelor si materialelor aditionale sub forma electronica, un aparat s-ar amortiza in cativa ani.

     

    Insa accesul copiilor si profesorilor la o unealta educationala minunata si, prin intermediul ei, la fabuloase resurse informationale si educationale… Nepretuit.

  • Cum sa joci pe degete un ecran

    Sau, mai exact zis, cum faci sa poti folosi mai multe degete simultan pe ecranele telefoanelor touchscreen. iPhone a gasit si la asta raspuns.

    Una dintre curiozitatile serii in care Steve Jobs prezenta ultima jucarie a Apple a fost faptul ca telefonul era comandat de catre CEO folosind mai multe degete simultan. Ce e drept, a fost o curiozitate si pentru ca audienta era una foarte tehnica. Dar si o persoana pentru care apropierea de „inalta tehnologie“ consta doar intr-un notebook cu ecran tactil isi poate aduce aminte ce neplacut este sa atingi accidental cu un al doilea deget ecranul, inducand calculatorul in eroare si apasand butoane nedorite. Dar cei ce studiaza posibilitatea folosirii ecranelor multitactile au avut in calcul mai mult decat evitarea accidentelor. Astfel ar putea fi elaborate seturi de comenzi mai complexe, dar care sa vina natural din partea utilizatorilor, gesturi cunoscute care sa dea comenzi exacte unui dispozitiv.

     

    Steve Jobs, de exemplu, reusea sa mareasca o imagine de pe iPhone apasand cu doua degete distantate ecranul si apoi apropiindu-le fara a le ridica de pe ecran. Pastrand miscarea, dar departand degetele, fotografia revenea la marimea initiala.

     

    Dar tehnologia ar putea fi folosita mult mai spectaculos in cazul ecranelor de largi dimensiuni, care ar putea fi manevrate folosind 10 sau 20 degete simultan, evident ale mai multor persoane. Jeff Han, un profesor la New York University, vede aceste tipuri de ecrane folosite ca tabla in scolile viitorului sau drept panouri interactive plasate in marile centre comerciale. Demonstratia sa de pe YouTube demonstreaza cat de intuitiva este aceasta tehnologie.

     

    Alti cercetatori lucreaza chiar la realizarea unor ecrane care sa reactioneze la atingerile utilizatorilor si mai direct. O suprafata care atunci cand detecteaza ca a fost atinsa vibreaza la diverse frecvente in functie de locul degetului pe ecran. O astfel de tehnologie, folosita pentru ecranul unui telefon Apple, ar putea da impresia prin vibratii celui care apasa pe butoanele imaginare (afisate pe ecran) ale unui iPhone ca apasa realmente un buton. Pentru unii o inventie desueta, pentru altii un prilej de incantare fata de astfel de evolutii ale ecranelor senzitive. „Timp de aproape 20 de ani am fost prizonier in tirania ecranului, a mouse-ului si a tastaturii“, spune Dan Norman, autorul cartii „The Design of Future Things“. Si adauga: „Acum evadam. Ne indreptam spre utilizarea ecranelor senzitive la scara larga“.

  • In cautarea cardului pierdut

    Din cauza infractiunilor cibernetice, cumpararea de produse online pare pentru multi periculoasa. Iata un site care vine cu incurajari pentru acestia, dar si cu informatii pentru cei ce au fost deja pagubiti.

     

    Oricine intra pe site-ul StolenIDsearch.com poate sa verifice daca seria propriului card bancar a fost folosita de altcineva. Realizatorii site-ului au cautat pe Internet serii de carduri in locuri publice, dar care de regula nu apar in rezultatele motoarelor de cautare obisnuite; au gasit in jur de 2 milioane de carduri compromise. Adica numarul cardului apare nestingherit pe vreun site si poate fi folosit fara mari dificultati de catre oportunisti. Exista chiar site-uri specializate in afisari de numere de carduri de credit, incurajand astfel cumparaturile pe banii altora. Acum, cei care vor sa fie mai siguri ca vor evita astfel de neplaceri pot tasta seria cardului pe StolenIDsearch.com, iar motorul de cautare spune daca a fost gasit vreun rezultat.

     

    Cei mai tematori dintre vizitatorii site-ului ar putea banui chiar ca tot motorul de cautare nu este altceva decat o noua gaselnita a hackerilor pentru a face rost de alte numere de carduri. Din fericire, nu este cazul. Site-ul este agreat de trei sisteme internationale de cer-tificare online, TrustedID, VeriSign si TrustE si a fost mentionat in mai multe publicatii cunoscute, printre care Time, New York Times si Wall Street Journal. Si mai mult, pentru ca seria cardului sa poata fi folosita intr-unul dintre numeroasele magazine online, sunt necesare si alte date de identificare, cum ar fi numele posesorului sau data expirarii cardului.

     

    Deocamdata, utilizatorii care afla ca datele asociate cardului sunt cunoscute de posibili infractori cibernetici pot sa faca o cerere catre banca, pentru a opri orice tranzactie, dar nu pot vedea pe ce site anume sunt afisate datele personale. O astfel de functie, spun administratorii site-ului, va fi introdusa ulterior.

     

    O facilitate interesanta este aceea prin care utilizatorii StolenIDsearch.com pot cere monitorizarea permanenta a numarului de card si in momentul in care seria devine publica pe un site infractional, posesorul primeste un e-mail de atentionare. Un utilizator poate cere monitorizarea a maxim trei carduri bancare, iar pentru un numar mai mare este necesara plata. Fara aceste alerte, serviciul este aproape fara niciun folos: daca o suma mare a disparut din cont, cu siguranta proprietarul cardului va afla imediat cum va scoate cardul intr-un supermarket ca sa-si achite cumparaturile. Suma medie sustrasa de pe un card furat este in Statele Unite de 9.973 de dolari.