BusinessMagazin

Category: Energie

Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori

  • Cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă. Dinu Patriciu avea 64 de ani şi suferea de o boală hepatică progresivă şi a fost supus, în 2012, unui transplant de ficat. Omul de afaceri a murit la Londra, unde se mutase la începutul acestui an.

    Citiţi în continuare cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari, poveste publicată de Business Magazin în 2009.

    Dinu Patriciu, singurul roman ramas in clasamentul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, spune ca a investit deja primul miliard de dolari in afaceri personale. Dar mai are planuri si pentru Rompetrol, de unde a decis sa nu plece cat va mai fi actionar.

    Mai multe lucruri par schimbate la Dinu Patriciu, directorul general al Rompetrol si declarat de realizatorii topului american Forbes cel mai bogat om din Romania. In primul rand, este mult mai deschis la discutii – tendinta care a inceput sa se observe inca de cand omul de afaceri a vandut 75% din Rompetrol kazahilor de la KazMunaiGaz. In al doilea rand, vorbeste mai mult despre macroeconomie decat despre business, lucru de asemenea schimbat in ultimii ani. In al treilea rand, businessul despre care vorbeste omul de afaceri nu se mai cheama doar Rompetrol, ci se mai refera la inca alte patru afaceri in care a investit, dar in care nu s-a implicat executiv – comportament tipic unui fond de investitii.
     
    Ce nu s-a schimbat la Dinu Patriciu este faptul ca a ramas la fel de secretos ca intotdeauna. Declara ca pentru cele patru afaceri personale a cheltuit pana acum un miliard de dolari (aproximativ 700 milioane de euro), adica cea mai mare parte din cele 1,6 miliarde de dolari (respectiv 1,1 miliarde de euro) pe care le-a luat de la KazMunaiGaz atunci cand a vandut 75% din Rompetrol. 
     
    Se abtine insa de la a da detalii despre toate cele patru afaceri. Vorbeste deschis doar despre Adevarul Holding – trustul de presa ajuns acum la 1.000 de angajati si afaceri estimate de 120 de milioane de dolari (100 de milioane de euro) pentru acest an – si despre investitiile imobiliare. In acestea din urma, Dinu Patriciu a investit cel mai mult in achizitia Fabian (intr-o tranzactie evaluata la 50 de milioane de euro, datoriile nete ale firmei ridicandu-se la 76,1 milioane de euro), companie implicata in 11 proiecte imobiliare si evaluata anul trecut la 138,3 milioane de euro. Cealalta investitie imobiliara importanta a lui Dinu Patriciu este proiectul Smart City, in care este partener cu Immorent, parte a grupului austriac Erste. Smart City va fi dezvoltat pe o suprafata de 150.000 de metri patrati in nordul capitalei si necesita o investitie de 300 de milioane de euro. 
     
    Despre celelalte doua afaceri, dezvoltate in domenii total diferite (energie si tehnologie), Dinu Patriciu nu da decat mici detalii, dar admite ca acestea au inghitit cea mai mare parte din miliardul de dolari investit pana acum. Afacerea din IT, careia Dinu Patriciu nu vrea sa ii spuna numele, este un producator de echipamente telecom din Germania, care “produce deja in momentul de fata, are sute de oameni angajati si sute de milioane de euro cifra de afaceri”. Dinu Patriciu spune ca a mai avut si in trecut tentative de a investi in IT, dar de aceasta data l-a convins faptul ca productia nu este doar in domeniul software, ci in principal in zona de hardware si echipamente telecom.
     
    In afacerea IT, Dinu Patriciu a investit alaturi de un partener (“Am un partener, dar eu sunt investitorul financiar si majoritar”), aceeasi strategie fiind folosita si in cazul afacerii din energie, care se concentreaza insa in zona de cercetare: “In aceasta afacere ne concentram pe energii alternative – este un proiect de cercetare international care vrea sa identifice resursele tehnologice care pot pune in valoare resurse marine”.
     
    Investitia in cercetare a fost si cea mai mare facuta de Dinu Patriciu: “Ca resurse financiare, in ordinea investitiilor, au fost energia, IT, real estate si media. Per total, am investit in toate aceste afaceri peste un miliard de dolari, iar peste jumatate dintre acestia au mers in energie si IT”.  
     
    Omul de afaceri crede ca “din oricare dintre cele patru afaceri poate iesi un nou Rompetrol”, dar spune ca nu poate estima momentan valoarea vreuneia din afacerile in care a investit: “Eu astazi nu stiu sa fac valorizarea unei afaceri. Nu mi-e rusine sa spun, dar chiar nu stiu ce multipli se folosesc astazi pentru evaluarea unei afaceri si nu stie nimeni, e o poveste”. Dinu Patriciu explica insa ca a intrat in aceste afaceri tocmai pentru ca a sesizat o oportunitate, dar si potentialul respectivelor afaceri: “Nu stiu de fapt cat fac toate afacerile in care am investit; in toate am investit intr-un context, la momentul respectiv, si le voi valoriza intr-un alt context, despre care de asemenea nu stiu cum va fi; valoarea este cea pe care considera cumparatorul ca o poate scoate din acel business sau cea data de sinergiile pe care cumparatorul crede ca le face prin integrarea acelei afaceri”.
     
    Dinu Patriciu a cumparat insa si una dintre companiile scoase la vanzare de Rompetrol – Eurojet, compania de transport aerian, pentru care a platit un milion de dolari. Dinu Patriciu spune ca acesta este un activ foarte mic, imposibil de comparat cu restul grupului. Pe de alta parte, in afara de Eurojet, Rompetrol “nu prea mai are ce externaliza, afacerile sunt integrate”, dupa cum spune Dinu Patriciu. Declaratia omului de afaceri este putin surprinzatoare, in contextul in care directorul de active noncore al grupului, Titov Buzescu, declara in luna decembrie pentru BUSINESS Magazin ca Rompetrol va vinde toate activele noncore. Decizia de pastrare a acestor active este atat un semn al unor viitoare contracte interesante pentru grup, dar si al faptului ca este greu de gasit cumparatori in aceasta perioada.

    Eric Kish: “Misiunea mea este sa restructurez aceasta divizie care poate ajunge la afaceri de 1 miliard de dolari”

     

  • Modelul nuclear britanic: statul, industria şi facultăţile stau la aceeaşi masă pentru a dezvolta un sector de miliarde de euro, cu peste 60.000 de slujbe

    “Aproape că nu facem nimic în această clădire fără ca o companie să vină şi să plătească“, spune un domn cu ochelari şi cămaşă cu mânecă scurtă înainte să treacă la următorul slide din prezentarea PowerPoint. Ne aflăm într-un parc industrial de la marginea Sheffield-ului, în nordul Angliei. Este o zi caldă, cu mult soare, o vreme atipică pentru insulele britanice, dar un semn bun pentru Turul Franţei, care ia startul undeva în zonă, a doua zi. Afară o turbină eoliană cât un bloc cu şapte etaje se învârte încet. Din sala de conferinţe se văd, vizavi, siglele Rolls-Royce şi Boeing.

    „Avem şi cazuri în care companii concurente pe piaţă lucrează împreună aici pentru a rezolva probleme comune“, continuă domnul cu ochelari. Vorbitorul este Alan McLelland, directorul de operaţiuni al Centrului de Cercetare Industrială Avansată în domeniul Nuclear, sau NAMRC. Înfiinţat în 2009, la comanda guvernului britanic, pentru „a combina know-how-ul şi experienţa companiilor industriale cu competenţele universităţilor“, Centrul are o misiune simplă: să facă astfel încât, oriunde se construieşte o centrală nucleară, o parte din lucrări şi produse, de la şuruburi şi piuliţe la reactor, să fie livrate de firme britanice.

    Acest „mariaj“ între industrie şi mediul academic reprezintă acum nucleul programului atomic britanic, în care guvernul mai joacă un rol de emiţător de strategie, coordonator şi supraveghetor, după ce acum câţiva ani a privatizat aproape toate centralele nuclear-electrice. Practic tot ce mişcă în sectorul nuclear o face printr-un parteneriat între cel puţin două părţi, iar la NAMRC se întâlnesc toţi trei actorii.

    Centrul este deţinut de universităţile din Sheffield şi Manchester şi a fost creat printr-un grant de 30 milioane de lire sterline acordat de stat, plus alte fonduri de la Uniunea Europeană. O felie substanţială din veniturile centrului vine acum din „cotizaţii“ plătite de companii, printre ele numărându-se lideri ai pieţei mondiale, precum Wetinghouse, Areva sau Electricite de France. În schimb, cei 70 de angajaţi ai NAMRC sprijină întreg sectorul nuclear pe trei căi.

    Unu, prin activitatea de cercetare, orientată către obţinerea într-un orizont de timp apropiat a unei aplicaţii comerciale şi care se desfăşoară într-un atelier de 6.000 de metri pătraţi.

    Doi, dacă o companie nu are experienţă în domeniul nuclear, Centrul îi va oferi asistenţă şi informaţii pentru a o ajuta să îndeplinească standardele riguroase din sector şi să-şi facă intrarea pe piaţă. „Am lucrat cu Westinghouse şi Areva pentru a întocmi o listă completă cu firmele britanice care pot fi furnizori de componente pentru reactoarele nucleare, în ideea de a identifica oportunităţi globale concrete“, spune McLelland. În ultimul rând, în ideea de a menţine în ţară know-how-ul din domeniu, NAMRC organizează cursuri şi programe de ucenicie, orientate către nevoile industriei. Banii publici continuă să curgă către centrul de cercetare, dar statul îi trasează ţinte privind valoarea contractelor câştigate de firme, numărul de companii angajate în proiecte şi, mai ales, numărul de locuri de muncă create sau menţinute în ţară.

    Sectorul nuclear civil înseamnă pentru Marea Britanie mai bine de 62.000 de slujbe în centrale şi în industria de pe orizontală, adică fabrici şi laboratoare, dar şi birouri ale consultanţilor şi avocaţilor. Asociaţia Industriei Nucleare britanice susţine că cifra ar urma să crească cu încă 30.000 de joburi, dacă s-ar transpune în realitate planurile de a înlocui parcul atomic învechit al ţării cu centrale noi, cu puterea totală de 16.000 MW. Firmele britanice au capacitatea de a furniza echivalentul în produse şi servicii a 60% din valoarea programului de „new build“, potrivit aceleiaşi surse.

    BUSINESS CU URANIU
    În Marea Britanie, ciclul combustibilului nuclear începe la Capenhurst, un sat din nord-vestul Angliei cu nici 300 de locuitori. Pe o şosea încadrată de-o parte şi de alta de pădure şi care coboară din Chester, oraş înfiinţat în secolul I de romani, minereul de uraniu este adus la o fabrică de îmbogăţire pentru a fi convertit într-o formă cu potenţial energetic mai mare decât uraniul natural.

    „Filosofia noastră este să fim mereu cu stoc zero, nu să instalăm capacitate nouă de producţie înainte să existe piaţă“, spune Tony McCormick, director de marketing la Urenco, grupul căruia îi aparţine uzina. Urenco a fost înfiinţată în anii ‘70, printr-un tratat între Marea Britanie, Germania şi Olanda, iar acum furnizează combustibil îmbogăţit pentru majoritatea centralelor nucleare europene.

    Într-un discurs presărat cu termeni precum „cotă de piaţă“, „supraofertă“ şi „clienţi“, Tony McCormick vorbeşte despre o companie care în altă ţară ar fi declarată de interes strategic şi a cărei activitate ar fi secretă ca şi cum ar fi un business ca oricare altul. Urenco însă publică rapoarte financiare după modelul firmelor de pe bursă, din care aflăm că în 2013 a făcut afaceri de 1,5 miliarde de euro şi un profit net de 337 milioane de euro. Capitalul se împarte în trei: guvernul britanic are 33% din acţiuni, guvernul olandez deţine acelaşi procent, iar grupurile germane RWE şi E.ON împart în mod egal ultima treime.

    După propriile estimări, Urenco alimentează 31% din piaţa internaţională a uraniului îmbogăţit, în timp ce compania rusă Rosatom are o cotă de 27% şi francezii de la Areva au 15%. Pe lângă fabrica de lângă Chester, grupul mai deţine unităţi în Olanda, Germania şi Statele Unite.

  • Privatizare electrică pe bursă. Electrica se vinde ca pâinea caldă

    DUPĂ MONOPOLUL ÎN ENERGIE NUCLEARĂ ŞI CEL ÎN PRODUCŢIA DE GAZE, investitorii de la bursă dar şi românii de rând au acum posibilitatea să devină acţionari la cel mai mare distribuitor de energie prin subscriere la oferta de acţiuni derulată de Electrica. În toamna anului trecut, ofertele de acţiuni derulate de Nuclearelectrica şi Romgaz au strâns 450 milioane de euro de la investitorii locali şi străini.

    „Oferta Electrica este mai atractivă decât cea derulată de Romgaz, pentru că Electrica nu are presiunea reînnoirii rezervelor de resurse, reţelele de distribuţie vor exista şi peste 20 de ani, necesită doar investiţii de întreţinere şi modernizare. În plus, Electrica are profitul reglementat. Este adevărat că nu va avea creşteri spectaculoase ale câştigurilor, ci va avea profituri stabile, şi mai important: are potenţial de a remunera investitorii cu dividende care să aducă un randament de 5-7%, cât este media în sectorul utilităţilor„, spune analistul Mihai Căruntu, şeful departamentului de cercetare la BCR.

    Electrica este un holding format din trei filiale de distribuţie (Distribuţie Muntenia Nord, Distribuţie Transilvania Nord şi Distribuţie Transilvania Sud), o filială de furnizare (Electrica Furnizare) şi două societăţi de servicii – Electrica Serv şi filiala Electrica Servicii Energetice Muntenia.

    COMPANIA ESTE ACUM CONTROLATĂ ÎN PROPORŢIE DE 100% DE STAT. Prin listarea la bursă, statul va renunţa la control şi va rămâne cu o participaţie de 49% din companie. Oferta de vânzare se va derula sub forma unei majorări de capital de 105% (din capitalul actual) la care statul nu va subscrie, iar toţi banii obţinuţi de la investitori vor rămâne la dispoziţia companiei pentru investiţii în reţea.

    Distribuţia de energie este o activitate extrem de profitabilă, companiile din acest sector beneficiind de un cvasimonopol în regiunile unde-şi desfăşoară activitatea, iar activitatea lor este reglementată de stat.

    Ca şi companie de tip holding, Electrica obţine venituri din serviciile de consultanţă şi management pe care le oferă sucursalelor sale şi din dividendele încasate de la acestea. În 2013, Electrica a înregistrat un profit net de 314 milioane de lei şi venituri de 5,2 miliarde de lei, potrivit rezultatelor financiare consolidate.

    Sindicatul de brokeri care intermediază oferta Electrica este format din Citigroup, BRD, Raiffeisen Bank, Société Générale şi Swiss Capital. Brokerii sunt responsabili de atragerea unei cereri de până la un miliard de dolari de la investitorii locali şi străini astfel încât privatizarea să se facă la un preţ bun, iar odată compania listată, cotaţia acţiunii să crească. Într-o notă de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern cu strategia de privatizare Electrica, departamentul pentru Energie a anunţat că „având în vedere dimensiunea estimată a IPO Electrica, cererea necesară ce trebuie generată de sindicat este de 800-1.000 de milioane de dolari (610-770 mil. euro – n.red.)„.

    ATRAGEREA DE INVESTITORI STRĂINI DE CALIBRU ESTE ŞI UNUL DINTRE MOTIVELE PENTRU CARE OFERTA ELECTRICA SE VA DERULA ŞI PE BURSA DE LA LONDRA, UNDE SE VOR TRANZACŢIONA GDR-URI. Oferta Electrica a
    început luni, 16 iunie, şi se va încheia pe 25 iunie. La finalul celei de-a doua zi de desfăşurare a ofertei publice de la Electrica erau subscrise 12,37 milioane de acţiuni dintr-un total de 12,4 milioane puse la dispoziţie micilor investitori de retail, respectiv celor care au subscris mai puţin de 20.000 de acţiuni Electrica la un preţ de 13,5 lei/unitate. Circa 6.300 de investitori au participat în primele două zile la oferta Electrica. Acestora le-a fost alocată 7% din totalul ofertei Electrica.
    PRIMII 10.000 DE INVESTITORI MICI DE RETAIL AU SUBSCRIERILE GARANTATE PÂNĂ LA 1.000 DE ACŢIUNI. Adică un investitor care subscrie 900 de acţiuni în ofertă le va primi garantat la finalul ofertei indiferent cât de mari sunt subscrierile făcute de ceilalţi investitori. La oferta Romgaz derulată anul trecut, un investitor care a subscris 100 de acţiuni a primit la finalul ofertei de 17 ori mai puţine acţiuni.

    GARANTAREA SUBSCRIERILOR ÎN OFERTA ELECTRICA ESTE O DECIZIE BUNĂ. AR FI FOST ŞI MAI BINE DACĂ S-AR FI PROCEDAT LA FEL ŞI LA ROMGAZ. Am participat la oferta Romgaz şi din acţiuni subscrise în valoare de 10.000 de lei am primit acţiuni în valoare de doar 1.000 de lei. La oferta Romgaz am participat pentru că nu am mai vrut să-mi ţin banii la bancă, unde dobânda ajunsese la valori minuscule„, a spus Lucian Pătrăşescu, investitor la oferta Romgaz.
    Preţul din ofertă este cuprins între 11 lei/acţiune şi 13,5 lei/acţiune şi 13,55 dolari – 16,63 dolari per GDR. Valoarea totală a ofertei este de 1,948 mld. lei (443 mil. euro) – 2,39 mld. lei (543 mil. euro).

    Investitorii mici vor face subscrierile la preţul maxim de 13,5 lei/acţiune la unităţile Raiffeisen Bank, BRD şi la cele ale firmei de brokeraj Swiss Capital, dar şi la restul firmelor de brokeraj care au semnat un contract cu cei trei brokeri din consorţiu.
    OFERTA ELECTRICA ESTE ÎMPĂRŢITĂ ÎN TREI TRANŞE: 7% DIN ACŢIUNILE DIN OFERTĂ (un număr de 12,4 milioane de acţiuni) sunt destinate investitorilor mici de retail din România, 8% din acţiuni (un număr de 14,1 milioane de titluri sub formă de acţiuni şi sau GDR-uri) sunt destinate investitorilor mari de retail din România, un procent de 85% din acţiunile oferite (un număr de 150,6 milioane de acţiuni sau GDR-uri) este destinat investitorilor instituţionali.

    O persoană fizică sau juridică care cumpără în ofertă mai mult de 20.000 de acţiuni sau GDR-uri este considerată investitor mare de retail. O persoană fizică sau juridică care subscrie până la 20.000 de acţiuni este considerată investitor mic de retail. Investitorii instituţionali sunt fondurile de investiţii, fondurile de pensii, băncile, potrivit prospectului de ofertă publică iniţială de vânzare acţiuni publicat de Electrica. Investitorii mici şi mari de retail trebuie să subscrie pentru acţiuni la preţul fix de 13,5 lei/acţiune, investitorii mari de retail pot subscrie pentru GDR-uri oferite la preţul fix de 16,63 dolari per GDR. Investitorii instituţionali pot subscrie la orice preţ din cadrul intervalului de preţ de ofertă de 11 lei/acţiune – 13,5 lei/acţiune.

  • BP şi China National Offshore Oil Corporation vor semna un contract în valoare de 20 de miliarde de dolari

    British Petroleum va livra gaz natural lichefiat către compania chineză printr-un contract cu o durată de 20 de ani. Valoarea acestei înţelegeri se va ridica la peste 20 de miliarde de dolari, relatează cei de la BBC.

    “Este o înţelegere pe douăzeci de ani privind livrarea de gaz natural lichefiat”, a declarat Bob Dudley, director al BP. “Este un preţ corect pentru ei şi un preţ corect pentru noi. Acest contract reprezintă un pas înainte din punctul de vedere al comerţului între Marea Britanie şi China.”

    Dudley a întărit ideea că gigantul britanic nu este afectat de violenţele din Irak, deoarece operaţiunile companiei se desfăşoară la distanţe mari de zonele de violenţă. El a subliniat faptul că BP a retras din Irak oamenii care nu erau esenţiali pentru producţie.

  • Concurenţa din IT trece pe alt câmp de luptă. Microsoft îşi caută locul între corporaţiile care investesc în energia curată

    Marile corporaţii îşi îndreaptă atenţia, tot mai des, către furnizorii de energie regenerabilă pentru alimentarea sediilor şi a spaţiilor deţinute. Companiile investesc în energie regenerabilă pentru că acesta este următorul pas logic: acest tip de energie permite scăderea costurilor pe termen lung şi oferă protecţie împotriva volatilităţii pieţei de energie bazate pe resurse tradiţionale. Aceste investiţii permit companiilor să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi să dovedească un bun leadership atunci când vine vorba de lupta împotriva încălzirii globale.

    Cei mai mari investitori în energie curată erau, până de curând, corporaţiile cu vechime, precum AT&T, Walmart, General Motors sau HP. Ultimii ani au adus însă investiţii majore din partea giganţilor IT precum Microsoft sau Google, iar puterea acestora de a inova pare să schimbe în tot mai mare măsură lupta pentru protecţia mediului înconjurător.

    Pentru afacerile care vor să reducă emisiile de carbon, energia regenerabilă pare alegerea naturală. Pentru ani buni însă, opţiunea mai populară a fost aceea de a cumpăra credite pentru energie regenerabilă, care sunt asociate proiectelor de dezvoltare a energiei curate. Achiziţionarea acestor credite este mult mai simplă: nu necesită semnarea unui contract pe termen lung cu un furnizor sau investiţii masive în construirea unei centrale proprii. Dar, pe măsură ce pieţele de energie eoliană şi solară cresc, fapt datorat mai ales ajutoarelor guvernamentale, costurile pentru a construi sisteme capabile să producă energie au scăzut considerabil. Conform unui raport al Lawrence Berkeley National Laboratory, preţul pentru obţinerea unui megawatt-oră a scăzut de la 70 de dolari în 2009 la doar 40 de dolari în 2012.

    Achiziţionarea creditelor verzi a fost criticată de mulţi ca o formă de a plăti pentru poluarea cauzată, în loc de a investi sumele respective în dezvoltarea unor unităţi capabile să producă energie curată.

    Începând cu 1 iulie 2012, Microsoft a adoptat o politică de neutralizare a emisiilor de carbon produse. Mai exact, corporaţia a decis să achiziţioneze energie regenerabilă pentru consum şi să eficientizeze toate operaţiunile sale la nivel global, lansând în acelaşi timp un apel către alte companii de a adopta o poziţie similară în ceea ce priveşte lupta împotriva încălzirii globale. Pe blogul său, CEO-ul companiei la acea vreme, Kevin Turner, scria: „Suntem încrezători că decizia noastră va încuraja şi alte companii, mari sau mici, să analizeze ce pot face pentru a combate această problemă importantă„.

    Una din cele mai importante decizii luate de conducerea Microsoft a fost să pună un preţ intern pe carbon; astfel, reducerea emisiilor a devenit mai mult decât un obiectiv moral, având şi implicaţii pe plan financiar.

    În 2013, folosind încasările din taxa pe carbon, Microsoft a realizat prima investiţie majoră în domeniul energiei regenerabile. Compania a semnat un contract cu o centrală eoliană din Texas pentru a prelua toată energia produsă de aceasta. Contractul, semnat pe o perioadă de 20 de ani, presupune achiziţionarea a tot ce produce centrala de 110 megawaţi. Centrala eoliană va asigura necesarul de energie pentru centrul de calcul Microsoft din San Antonio.

    „Pentru compania noastră, semnarea acestui contract reprezintă un moment important şi subliniază modul cum Microsoft luptă împotriva încălzirii globale. Aceasta este doar prima investiţie dintr-un şir despre care sperăm că va fi cât mai lung„, au declarat reprezentanţi ai companiei.

    Microsoft a investit o sumă importantă şi în construirea unei clădiri alimentate pe bază de biogaz în Cheyenne, Wyoming. Construcţia a fost gândită pentru a nu avea nevoie de alte resurse energetice decât cele pe care le poate produce.

  • Care este prima “victimă” a taxei pe stâlp. “Nicio ţară normală nu impozitează investiţiile”

    Centrale hidro, termo şi nuclearoelectrice, sonde de ţiţei sau gaze, baraje, stâlpi, cabluri, iazuri sau canale de irigaţii – toate companiile care deţin şi astfel de active sunt nevoite să plătească începând din mai 2014  un impozit de 1,5%, denumit generic taxa pe stâlp.

    Acest nou impozit, care se aplică la valoarea de inventar a construcţiilor, a dat peste cap planurile de afaceri ale marilor jucători din piaţa de energie, agricultură sau telecomunicaţii (şi nu numai), care au estimat că vor fi nevoite să plătească fiecare câteva milioane sau chiar zeci de milioane de euro.

    Taxa pe stâlp, care a intrat în vigoare la începutul acestui an şi care va putea fi plătită în două rate egale, pe 25 mai, respectiv 25 septembrie, a stârnit şi o serie de controverse şi interpretări, în contextul în care statul nu publicase nici la mijlocul săptămânii trecute, deci cu mai puţin de trei săptămâni înainte de plata primei rate, normele metodologice privind modul de aplicare a acestui nou impozit.

    Cu alte cuvinte, modul de calcul al taxei pe stâlp este reglementat foarte succint şi există încă incertitudini cu privire la impozitarea sau nu a anumitor categorii de construcţii.

    Chiar şi în acest context, statul ştie cât are de colectat de la companii. Guvernul a estimat că va încasa circa 480 de milioane de lei (110 milioane de euro) din taxa pe stâlp, însă de fapt suma ar putea fi mult mai mare. Din unele calcule, bugetul de stat va înghiţi din această nouă taxă peste 1,1 miliarde de lei (250 de milioane de euro) doar de la 38 de mari plătitori, estimează Gabriel Biriş, partener al casei de avocatură Biriş Goran.

    Printre companiile care ar urma să plătească cel mai mult la bugetul de stat pentru impozitul pe construcţii speciale se numără Petrom, cea mai mare firmă din România, cu afaceri de 5,5 miliarde de euro şi profit de un miliard de euro anul trecut. Petrom a estimat că va plăti pe taxa de stâlp între 70 şi 100 de milioane de dolari (50-72 de milioane de euro) anul acesta.

    Şi compania de stat Nuclearelectrica, care administrează singura centrală nuclearelectrică din România, a prognozat că impozitul pe care îl va plăti către bugetul de stat pentru construcţiile speciale se apropie de 100 de milioane de lei (23 de milioane de euro). „În mod evident, plata acestor taxe va avea un impact asupra profitului şi rezultatului financiar în sensul scăderii acestora, (…) într-o perioadă când eforturile companiei sunt direcţionate către o creştere susţinută a indicatorilor financiari, în conformitate cu strategia de creştere financiară asumată„, spune Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica.

    În acest context, compania spune că intenţionează să-şi adapteze strategia în sensul absorbirii cel puţin parţiale a acestui impact. Nuclearelectrica a încheiat anul precedent cu un profit net de aproape 96 de milioane de euro.
    „Este o nenorocire. Este un impozit pe investiţii într-o ţară în care investiţiile sunt oricum la un nivel nepermis de redus şi care ar trebui să creeze condiţii pentru investiţii, nu să le inhibe„, este de părere avocatul Gabriel Biriş. El exemplifică printr-o investiţie de 1 milion de euro care se încadrează în categoria de construcţii speciale, pentru care proprietarul va trebui să plătească anual un impozit de 15.000 de euro, indiferent că aceasta este profitabilă sau nu.

    „Denumirea de «taxă pe stâlp» a fost adoptată pentru a limita impactul acestui impozit în mintea oamenilor. În realitate, acest impozit nu afectează doar companiile de electricitate care deţin stâlpi„, spune Biriş. El adaugă că printre cele mai sever afectate sectoare vor fi agricultura, logistica şi distribuţia, precum şi tot ce înseamnă energie regenerabilă.

  • Ileana Sorina Bălţatu conduce vânzările Gazprom în România. Dezvoltă a treia reţea de benzinării din carieră

    A FOST SHELL, A FOST SLOVNAFT ŞI ACUM ESTE GAZPROM. Au fost dezvoltări, achiziţii şi procese de integrare. În peste 20 de ani de carieră, Ileana Sorina Bălţatu le-a văzut cam pe toate. A intrat în industria petrolului în 1993, în cadrul Shell România – primul grup internaţional care a încercat dezvoltarea unei reţele de benzinării în România -, iar după un an în companie a devenit director de operaţiuni.

    „Am fost responsabilă de deschiderea primei benzinării Shell în România, la 1 aprilie 1995, iar ulterior am participat la toate deschiderile reţelei până la momentul când am plecat să fac un stagiu la headquarter şi m-am întors pe poziţia de director general al companiei. Au  urmat proiecte foarte interesante, am extins reţeaua şi am deschis terminalul de la Otopeni„, comprimă Ileana Sorina Bălţatu cei aproape opt ani de carieră în cadrul Shell, timp în care s-a ocupat de cea mai mare parte din bugetul de investiţii de peste 230 de milioane de dolari al grupului britanic în România. 

    FĂRĂ A AVEA ÎNSĂ O RAFINĂRIE ÎN PROXIMITATE, REŢEAUA REZISTA FOARTE GREU, ADMITE MANAGERUl: „Am reuşit să rămânem profitabili, dar era dificil şi astfel compania a devenit de vânzare„. Decizia Shell de a ieşi treptat din România a venit atât din cauza difficultăţilor pe care grupul le avea la nivel internaţional, cât şi din cauza slabelor performanţe ale Shell România SRL, după cum scria ZF la momentul tranzacţiei. În 1999, compania a avut pierderi de 13,2 milioane dolari, în 2000 – 2,8 milioane dolari, iar în 2001 – 3,8 mil. milioane dolari.

    Deşi compania începuse să recupereze teren, iar creşterea nivelului de trai se vedea în vânzări, Shell a decis vânzarea reţelei din România. Grupul Mol a fost interesat de achiziţia benzinăriilor Shell pentru că dorea un salt rapid al reţelei de distribuţie şi a cumpărat Shell în 2005, în urma a două tranzacţii: prima tranşă de 23 de staţii a fost vândută pentru 20-25 milioane de dolari, iar a doua vânzare, care a coincis cu ieşirea Shell din România, de 58 de staţii, a fost estimată la 70 milioane dolari. 

    În primul an după tranzacţie, Ileana Sorina Bălţatu s-a ocupat de integrarea Shell în Mol, apoi a acceptat oferta de a se muta la Slovnaft, pentru a coordona reţeaua pe care Mol o deţinea în Slovacia. „Acolo am găsit o situaţie şi mai dificilă„, povesteşte managerul: „Slovnaft fusese cumpărat de Mol cu câţiva ani în urmă, iar în 2005, în urma unor controale ale autorităţilor, primiseră nişte amenzi foarte mari (33 de milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă – n.r.). Mol dorea să atingă nişte parametri de profitabilitate la Slovnaft şi m-am ocupat şi de acest aspect, pe lângă reţeaua de downstream. Am rezolvat ce se putea, iar din 2007 am preluat şi reţeaua din Cehia„. În Slovacia, reţeaua era de 210 staţii, iar în Cehia de 30.

    DATORITĂ EXPERIENŢEI ÎN M&A, CÂŞTIGATĂ PRIN IMPLICAREA ÎN TRANZACŢIA SHELL-MOL, ILEANA SORINA BĂLŢATU A FOST SOLICITATĂ SĂ SE IMPLICE ÎN ACHIZIŢIILE ULTERIOARE ALE MOL ÎN REGIUNE: Tifon, în Croaţia (tranzacţie prin care Mol a urmărit consolidarea poziţiei în Croaţia; cele 36 de staţii şi 20 de proiecte în construcţie au fost achiziţionate în 2007 pentru o sumă estimată la 150 milioane de euro), IES, în Italia (IES deţinea rafinăria Mantova şi o reţea de 165 de staţii de alimentare, pe care Mol le-a achiziţionat în 2007), şi Pap Oil, în Cehia (cea mai mare reţea de benzinării din Cehia, cu 125 de staţii, a fost cumpărată de Mol în 2012).

    „Afacerile cu petrol mi-au plăcut şi îmi plac, mă motivează să mă trezesc dimineaţa să vin la lucru„, explică Ileana Sorina Bălţatu de ce a acceptat să preia o nouă poziţie de downstream director şi de a construi o nouă reţea de staţii, cea a companiei sârbe NIS, controlate de Gazprom, înapoi în România.

  • PIB şi consumul energetic: unde s-a produs ruptura?

    Într-un 2013 neaşteptat de bun pentru economie, consumul de energie a scăzut cu 4,5%, cel de gaze a fost cu 6,5% mai mic, iar apetitul pentru benzină şi motorină al românilor s-a redus cu circa 2-8%. Tot anul trecut, exporturile au ajuns la un maxim istoric, la 50 de miliarde de euro, în timp ce PIB-ul a crescut cu 3,5%, luându-i pe nepregătite chiar şi pe cei mai optimişti  dintre analişti. O întrebare poate părea firească: cu ce funcţionează fabricile care au dus exporturile României la recorduri istorice?

    POTRIVIT DATELOR PUBLICATE DE INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ, industria a avut cea mai importantă contribuţie la creşterea economică din 2013, aducând două treimi din avansul PIB de 3,5%, iar al doilea a fost agricultura. Industria şi-a majorat contribuţia la formarea PIB în ultimii cinci ani prin intermediul exporturilor, după un declin în perioada 2003-2008.

    Dacă în 2003 industria avea o pondere în PIB de 25%, în 2008 a coborât la 23%, pentru ca în 2012 să ajungă la 28,4% din PIB. Anul trecut ponderea industriei în PIB a urcat la 30%, volumul de activitate din acest domeniu crescând cu 8,1%.  Astfel, industria a avut o contribuţie de 2,3 puncte procentuale la ascensiunea economiei în 2013. Pe de altă parte, agricultura a adus 1,1% din creşterea economică din 2013, în condiţiile în care ponderea acestui sector în PIB a fost de 5,6%.


    Exporturile au ajuns anul trecut la un maxim istoric, de aproape 50 de miliarde de euro, iar analiştii apreciază că ele vor rămâne unul dintre principalele motoare de creştere pentru România, având în vedere redresarea economiilor din zona euro.

    Dacă aşa stau lucrurile iar motoarele industriei au duduit anul trecut, cum se face totuşi că în 2013 consumul de energie şi de gaze naturale s-a redus? Dacă ponderea industriei tot creşte în PIB, de ce nu se vede acest lucru şi în cererea de energie? Cu ce merg fabricile care au dus exporturile României la recorduri istorice?

    RĂSPUNSUL ESTE DESTUL DE SIMPLU. Industria care a generat această creştere a PIB-ului este sectorul auto, al componentelor auto, industria textilă şi alimentară. De exemplu, producţia record de maşini asamblate la Mioveni şi Craiova a propulsat anul trecut România pe locul opt în topul celor mai mari ţări producătoare din Europa, depăşind în premieră Italia şi Belgia. România a înregistrat în 2013 o producţie de 410.997 de autoturisme, în creştere cu 26% comparativ cu anul anterior, urcând în premieră pe locul opt în Europa. Astfel a depăşit Italia, unde s-au asamblat aproape 388.500 de maşini, cu 2% mai puţin decât în 2012.

    Industriile care au adus creşterea economică anul trecut nu consumă multă energie. De altfel, cele mai recente rapoarte publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că în primele nouă luni ale anului trecut, cererea venită din partea consumatorilor alimentaţi din piaţa concurenţială a scăzut cu 3%, scăderea fiind şi mai dramatică în rândul micilor consumatori care încă mai beneficiază de tarife reglementate.

    În timp ce sectorul auto înfloreşte, industriile care consumă cantităţi mari de energie o duc din ce în ce mai rău. „Nu este o criză, ci o schimbare completă de paradigmă. Era o lume complet diferită înainte de 2008. Toate deciziile din energie au fost luate înainte de 2008, mai mult sau mai puţin. S-au schimbat lucrurile pentru industrii ca a noastră„, spune Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, al doilea consumator de energie din România ca mărime, în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2014.

    „Piaţa nu mai susţine nivelul de producţie pe care îl puteam livra, astfel că ne-am redus amprenta la jumătate. Producţia a scăzut de la 4 milioane de tone la 2 milioane de tone de oţel pe an. Am investit în eficienţa energetică 200 milioane de euro din 2009. Am avut 100 de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice şi am scăzut consumul de energie cu aproximativ 15%„, mai
    spune Ribo.

  • Eric Stab, GDF Suez Energy: Vom promova România pentru a atrage finanţări şi a continua dezvoltarea companiei

    Întrucât am avut plăcerea să răspund întrebărilor adresate de BUSINESS Magazin şi anul trecut, îmi dau seama, recitind declaraţiile de atunci, că priorităţile rămân, în mare parte, aceleaşi.

    Astfel, primul punct de pe agenda anului viitor este gestionarea portofoliului de clienţi, căruia îi acordăm o atenţie deosebită. Prin urmare, în calitatea mea de CEO, sunt primul care se preocupă de siguranţa în aprovizionare a clienţilor noştri, de securitatea persoanelor şi a bunurilor, precum şi de calitatea serviciilor furnizate, condiţii indispensabile pentru a ne păstra cota de piaţă importantă pe care o deţinem în prezent.

    Al doilea punct care-mi reţine atenţia şi care este în prezent, indubitabil, principalul motiv de preocupare ţine de aspectul reglementar, caracterizat, în ultima perioadă, de incertitudine şi de o instabilitate pronunţată. Dialogul cu autorităţile publice privind necesitatea de a le crea investitorilor premisele unei predictibilităţi pe termen lung, exprimate prin angajamente ferme şi care să fie respectate, reprezintă o prioritate majoră pentru întreg anul viitor. Din păcate, ultimele evoluţii legislative şi fiscale pun sub semnul întrebării predictibilitatea mediului economic şi a cadrului de reglementare în care evoluează compania noastră şi vor avea drept consecinţă, fără îndoială, încetinirea sau chiar oprirea investiţiilor de care România are mare nevoie, mai ales în sectorul nostru de activitate. Or, acest lucru face foarte dificilă sarcina care îmi revine de a fi ambasadorul României pe lângă Grupul GDF SUEZ şi de a promova ţara în vederea atragerii finanţării necesare pentru continuarea dezvoltării companiei.

    Cel de-al treilea punct de pe agenda anului viitor se referă la contribuţia companiei la evoluţia strategiei energetice a României şi mai ales a optimizării mixului energetic, care rămâne o provocare crucială. Aceasta presupune, pe de o parte, dezvoltarea energiilor regenerabile, iar pe de altă parte înlocuirea progresivă, dar într-un ritm susţinut, a capacităţilor de producţie învechite, cât şi luarea unor măsuri pentru eficienţa energetică. Contribuţia noastră la dezvoltarea energiilor regenerabile se traduce prin dezvoltarea de parcuri eoliene, GDF SUEZ Energy România având în prezent 100 MW de energie eoliană instalată. Vom continua, de asemenea, procesul de modernizare a reţelei de distribuţie a gazelor.

    O a patra prioritate se concentrează pe răspunsul pe care compania noastră îl poate aduce la nevoile comunităţilor în care activăm. Astfel, în 2014 vom continua angajamentul de companie responsabilă şi implicată prin susţinerea Habitat for Humanity şi SOS Satele Copiilor, cele două fundaţii alături de care dezvoltăm un program de îmbunătăţire a eficienţei energetice a caselor sociale care găzduiesc copii defavorizaţi şi a asociaţiei Dăruieşte viaţa, partenerul nostru pentru proiectul de dotare cu echipament medical modern a Institutului Clinic Fundeni care să contribuie la o mai bună diagnosticare şi monitorizare a bolilor de sânge.

  • Kinga Daradics, MOL România: Vom deschide noi benzinării şi în 2014

    Kinga Daradics este CEO al MOL ROMÂNIA. Iată cele trei direcţii strategie pentru compania pe care o conduce.

    Kinga Daradics: Vom continua şi în 2014 strategia noastră de creştere durabilă a afacerii MOL România. În consecinţă, mi-am planificat următoarele trei puncte pe agenda anului viitor:

    1. Vom  consolida relaţia pe termen lung cu toţi clienţii noştri, prin furnizarea de servicii inovatoare şi menţinerea calităţii celor existente. Pe o piaţă care a prezentat semnale moderate de revenire în comparaţie cu anii precedenţi, MOL România a reuşit să obţină volume de vânzări în creştere pentru că am fost atenţi la semnalele transmise de către clienţi, astfel că ne-am adaptat mixul de servicii în consecinţă. Nici companiile şi nici persoanele fizice nu mai caută un simplu furnizor de carburanţi, ci soluţii complexe, de aceea inovaţiile pe care le aducem portofoliului de  servicii sunt menite să îmbunătăţească eficienţa operaţională a clienţilor noştri.
    2. Ne propunem să ne extindem prezenţa teritorială, după ce în 2013 am deschis 8 noi benzinării, reţeaua ajungând la 143 de staţii. Suntem deja prezenţi în toate zonele urbane ale României, pe artere de trafic intens şi vom continua deschideri de staţii acolo unde există cerere de la clienţi. Extinderea şi consolidarea reţelei de distribuţie reprezintă cele mai importante elemente ale strategiei de creştere pe termen mediu.
    3. Nu în ultimul rând, vom continua să punem la dispoziţia societăţii civile proiecte viabile de responsabilitate socială. Acest punct se regăseşte permanent pe agenda noastră, pentru că o caracteristică esenţială, care se regăseşte în toate proiectele noastre, este continuitatea.