BusinessMagazin

Category: Energie

Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori

  • Reportaj: Gazul care ne leaga pe toti

     

    Pe 23 aprilie, dis de dimineata, cu o mica intarziere din cauza unor probleme tehnice, a avut loc ceremonia de deschidere a evenimentului care celebra 100 de ani de productie de gaze in Romania. Se adunasera in sala Adrian Videanu, ministrul economiei, Radu Berceanu, ministrul transporturilor si fost ministru al industriilor (intre anii 1998 si 2000), Iulian Iancu, fost secretar de stat in Ministerul Industriilor si actual presedinte al Comisiei de industrii, Vasile Blaga, ministrul dezvoltarii regionale si locuintelor, Marcel Piteiu, directorul Romgaz, Ioan Rusu, directorul Transgaz, si multi oameni de afaceri implicati in industria gazelor.
     
    Adrian Videanu a reciclat in discursul sau de deschidere o mai veche lozinca utilizata si de predecesorul sau in fotoliul aceluiasi minister, Varujan Vosganian. Daca Vosganian spunea ca “anul acesta (2007 – n.red.) va fi anul energiei”, Videanu a mai stilizat-o un pic, precizand in deschiderea evenimentului ca “daca exista un domeniu in care Romania poate excela pe plan european, acela este cu siguranta cel al energiei”.
     
    De departe, cel mai spumos discurs a fost sustinut de Radu Berceanu, care a si obtinut din sala cele mai amuzante reactii. Pentru corectitudinea informatiei, trebuie sa precizez ca in spatele meu se afla Gheorghe Calburean, directorul general si actionarul Dafora Medias, companie de foraj si constructii, care a castigat si licitatia pentru constructia sediului de 10 milioane de euro al Romgaz, alaturi de o serie de prieteni afaceristi din a caror discutie am putut deslusi cuvinte cheie precum “profit” sau “trebuie sa facem ceva cu acoperisul ala, ca altfel cade pe noi”. Berceanu si-a inceput discursul precizand ca probabil nu este unul dintre cele mai agreate personaje, dar dand asigurari ca a facut tot ce se putea pe durata mandatului sau. “Am gresit ca pe unii i-am pus directori si-mi cer scuze, iar pe unii nu i-am pus directori si-mi cer iar scuze. Nu a iesit totul cum am vrut eu”, a spus Berceanu. “Doamne fereste!”, a venit imediat reactia din spate.
     
    Trebuie mentionat faptul ca Radu Berceanu a avut probabil unul dintre cele mai grele mandate la conducerea Ministerului Industriilor, pe durata acestuia avand loc restructurararea Romgaz, intreruperea relatiei directe cu Gazprom, desfiintarea fostului CONEL si impartirea productiei de energie electrica in functie de tipul de combustibil folosit. Acum, aceste masuri sunt considerate o greseala pentru ca in nicio alta tara europeana productia de energie electrica nu este atat de fragmentata, iar intentia actualului ministru al economiei, Adriean Videanu, este de a construi doua companii energetice integrate, care sa combine sursele de productie.
     
    Piata gazului, pretextul intalnirii de la Medias, a fost reluata de Marcel Piteiu, destul de proaspatul director general a Romgaz, care a povestit despre planurile companiei de a se concentra in continuare pe cercetare si pe descoperirea de noi rezerve, dar si pe proiecte internationale: “Ne gandim in continuare sa iesim pe pietele internationale, iar un prim pas in acest sens a fost deja facut prin colaborarea cu Aurelian Oil & Gas pentru explorari in Polonia si Slovacia. Totodata, este necesara dezvoltarea depozitelor de inmagazinare, precum si imbunatatirea capacitatii de extragere”, a expus in linii mari Piteiu strategia de dezvoltare a Romgaz pentru urmatoarea perioada. In timpul conflictului ruso-ucrainean, derulat la inceputul acestui an, una dintre problemele semnalate de mai multi specialisti a fost faptul ca din depozitele subterane nu se pot extrage cantitatile dorite in timp real din cauza limitarilor tehnologice. Aceasta nu este o problema noua, planurile de investitii ale Romgaz in acest sens fiind de circa 500 de milioane de euro pana in 2012, astfel incat atunci sa se poata extrage 30-35 de milioane de metri cubi de gaze pe zi, fata de 14 milioane de metri cubi de gaze, cat se extrage acum.
     
    Cu toate acestea, potrivit documentului de strategie energetica realizat de fosta conducere a Ministerului Economiei, gazele din productia interna mai sunt suficiente doar 15 ani. Solutia pentru momentul cand Romania nu se va mai putea baza pe productia interna ar fi o retea de rute de interconectare bine puse la punct ori aparitia unor probleme majore. 
     
    Planuri pentru reteaua de interconectare sunt, dar despre aceste planuri se vorbeste de mai bine de zece ani. Prima veste buna de la Medias a venit de la Ioan Rusu, directorul general al Transgaz, care a anuntat ca Arad-Szeged, conducta care uneste sistemul de transport al Romaniei cu cel al Ungariei, va fi finalizata anul acesta, si nu in 2010. Potrivit informatiilor Transgaz, procedura de rezervare de capacitate pe termen lung a conductei s-a incheiat in februarie anul acesta, companiile ofertante fiind E.ON Gaz Romania, Distrigaz Sud, Petrom Gas si MOL Energy Trade. Conducta va fi practic singura sursa alternativa la importul de gaze din Rusia existenta pentru moment in Romania. In prima faza, companiile vor putea importa prin intermediul acestui gazoduct, existand insa si posibilitatea exportului, pentru care au aparut deja solicitari din partea Petrom si Romgaz.

     

  • Cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari

     

    Mai multe lucruri par schimbate la Dinu Patriciu, directorul general al Rompetrol si declarat de realizatorii topului american Forbes cel mai bogat om din Romania. In primul rand, este mult mai deschis la discutii – tendinta care a inceput sa se observe inca de cand omul de afaceri a vandut 75% din Rompetrol kazahilor de la KazMunaiGaz. In al doilea rand, vorbeste mai mult despre macroeconomie decat despre business, lucru de asemenea schimbat in ultimii ani. In al treilea rand, businessul despre care vorbeste omul de afaceri nu se mai cheama doar Rompetrol, ci se mai refera la inca alte patru afaceri in care a investit, dar in care nu s-a implicat executiv – comportament tipic unui fond de investitii.
     
    Ce nu s-a schimbat la Dinu Patriciu este faptul ca a ramas la fel de secretos ca intotdeauna. Declara ca pentru cele patru afaceri personale a cheltuit pana acum un miliard de dolari (aproximativ 700 milioane de euro), adica cea mai mare parte din cele 1,6 miliarde de dolari (respectiv 1,1 miliarde de euro) pe care le-a luat de la KazMunaiGaz atunci cand a vandut 75% din Rompetrol. 
     
    Se abtine insa de la a da detalii despre toate cele patru afaceri. Vorbeste deschis doar despre Adevarul Holding – trustul de presa ajuns acum la 1.000 de angajati si afaceri estimate de 120 de milioane de dolari (100 de milioane de euro) pentru acest an – si despre investitiile imobiliare. In acestea din urma, Dinu Patriciu a investit cel mai mult in achizitia Fabian (intr-o tranzactie evaluata la 50 de milioane de euro, datoriile nete ale firmei ridicandu-se la 76,1 milioane de euro), companie implicata in 11 proiecte imobiliare si evaluata anul trecut la 138,3 milioane de euro. Cealalta investitie imobiliara importanta a lui Dinu Patriciu este proiectul Smart City, in care este partener cu Immorent, parte a grupului austriac Erste. Smart City va fi dezvoltat pe o suprafata de 150.000 de metri patrati in nordul capitalei si necesita o investitie de 300 de milioane de euro. 
     
    Despre celelalte doua afaceri, dezvoltate in domenii total diferite (energie si tehnologie), Dinu Patriciu nu da decat mici detalii, dar admite ca acestea au inghitit cea mai mare parte din miliardul de dolari investit pana acum. Afacerea din IT, careia Dinu Patriciu nu vrea sa ii spuna numele, este un producator de echipamente telecom din Germania, care “produce deja in momentul de fata, are sute de oameni angajati si sute de milioane de euro cifra de afaceri”. Dinu Patriciu spune ca a mai avut si in trecut tentative de a investi in IT, dar de aceasta data l-a convins faptul ca productia nu este doar in domeniul software, ci in principal in zona de hardware si echipamente telecom.
     
    In afacerea IT, Dinu Patriciu a investit alaturi de un partener (“Am un partener, dar eu sunt investitorul financiar si majoritar”), aceeasi strategie fiind folosita si in cazul afacerii din energie, care se concentreaza insa in zona de cercetare: “In aceasta afacere ne concentram pe energii alternative – este un proiect de cercetare international care vrea sa identifice resursele tehnologice care pot pune in valoare resurse marine”.
     
    Investitia in cercetare a fost si cea mai mare facuta de Dinu Patriciu: “Ca resurse financiare, in ordinea investitiilor, au fost energia, IT, real estate si media. Per total, am investit in toate aceste afaceri peste un miliard de dolari, iar peste jumatate dintre acestia au mers in energie si IT”.  
     
    Omul de afaceri crede ca “din oricare dintre cele patru afaceri poate iesi un nou Rompetrol”, dar spune ca nu poate estima momentan valoarea vreuneia din afacerile in care a investit: “Eu astazi nu stiu sa fac valorizarea unei afaceri. Nu mi-e rusine sa spun, dar chiar nu stiu ce multipli se folosesc astazi pentru evaluarea unei afaceri si nu stie nimeni, e o poveste”. Dinu Patriciu explica insa ca a intrat in aceste afaceri tocmai pentru ca a sesizat o oportunitate, dar si potentialul respectivelor afaceri: “Nu stiu de fapt cat fac toate afacerile in care am investit; in toate am investit intr-un context, la momentul respectiv, si le voi valoriza intr-un alt context, despre care de asemenea nu stiu cum va fi; valoarea este cea pe care considera cumparatorul ca o poate scoate din acel business sau cea data de sinergiile pe care cumparatorul crede ca le face prin integrarea acelei afaceri”.
     
    Dinu Patriciu a cumparat insa si una dintre companiile scoase la vanzare de Rompetrol – Eurojet, compania de transport aerian, pentru care a platit un milion de dolari. Dinu Patriciu spune ca acesta este un activ foarte mic, imposibil de comparat cu restul grupului. Pe de alta parte, in afara de Eurojet, Rompetrol “nu prea mai are ce externaliza, afacerile sunt integrate”, dupa cum spune Dinu Patriciu. Declaratia omului de afaceri este putin surprinzatoare, in contextul in care directorul de active noncore al grupului, Titov Buzescu, declara in luna decembrie pentru BUSINESS Magazin ca Rompetrol va vinde toate activele noncore. Decizia de pastrare a acestor active este atat un semn al unor viitoare contracte interesante pentru grup, dar si al faptului ca este greu de gasit cumparatori in aceasta perioada.

    Eric Kish: “Misiunea mea este sa restructurez aceasta divizie care poate ajunge la afaceri de 1 miliard de dolari”

     

  • Noroc de pasii marunti

     

    “Nu ne putem petrece toata viata cumparand companii, mai trebuie sa mai si consolidam ceea ce am cumparat”. Declaratia apartine lui Luigi Ferraris, CFO-ul grupului italian de utilitati Enel, in timpul conferintei de presa care a urmat prezentarii rezultatelor pentru anul 2008. Conferinta de presa s-a tinut in acest an in sediul central al Enel – pentru prima oara dupa mai multi ani in care prezentarea rezultatelor avea loc la Londra, unde Enel este listata. Taierea de costuri pentru organizarea evenimentului anual – redusa ca imporanta – face parte insa dintr-un plan mai larg de reduceri de costuri pe care si l-a impus compania italiana. Cea mai importanta reducere anuntata de Enel este cea de 12 mld. euro din bugetul de investitii pentru urmatorii cinci ani. Declaratia lui Ferraris este in linie cu decizia companiei italiene de a reduce din investitii si a se aseza la masa consolidarilor, dupa cativa ani in care a facut achizitie dupa achi­­­zitie, incepand cu cele din Romania sau Slovacia si terminand cu achizitia Endesa sau OG-5.
     
    Lui Luigi Ferraris nu ii este teama de cuvinte, iar directorul financiar considera ca este normal ca fiecare companie sa isi reconsidere pozitiile din cauza crizei. In cazul Enel, cu atat mai mult: “Luand in considerare ca am investit in ultimii ani cat sa avem o pozitie de lider de piata, dar luand in considerare si gradul de dezvoltare a diverselor economii unde operam, ni se pare logic sa o luam mai usor deocamdata cu investitiile”.
     
    Intr-adevar, cifrele din raportul Enel arata ca cele 12 miliarde de euro au fost reduse din bugetele pentru dezvoltare, si mai putin din bugetele de mentenanta. Raportul nu arata cu precizie unde si cand vor fi investite totusi cele 16 miliarde de euro. Cu toate acestea, prezentarea rezultatelor si a planurilor Enel a inclus cateva indicii.
     
    S-ar fi putut spune ca achizitia Endesa si parteneriatul cu EdF au consolidat traiectoria de dezvoltare a grupului Enel in tarile latine. Strategia latina nu ar fi fost rea pentru Romania – aici Enel are proiecte de investitii de doua miliarde de euro in productia de energie si de inca 700 de milioane de euro in retele. Planurile de productie – care cuprind investitii in energie termo, eoliana si nucleara – sunt ambitioase, insa dependenta unor proiecte la companii de stat (Termoelectrica si Nuclearelectrica) le-a intarziat startul. Faptul ca aceste proiecte se intind ca dezvoltare pe cativa ani se potriveste numai bine cu faptul ca bugetul de investitii in productie al Enel pentru Romania are o bataie lunga, pe 15 ani, ocolind astfel criza (cei 15 ani fiind calculati din 2007, cand noul country manager Matteo Codazzi a anuntat planul de investitii al Enel pentru Romania). De fapt, dupa cum au declarat anterior si oficialii Enel din Romania, planurile sunt deocamdata la nivel de autorizatii, astfel ca ar fi prea devreme sa se stie daca va fi sau nu cazul sa fie incluse in reducerile de costuri.
     
    Planurile de expansiune ale Enel in regiune au pus insa in umbra proiectele din Romania. In prezentarea sustinuta cu ocazia prezentarii rezultatelor anuale, Fulvio Conti a repetat in mai multe randuri intentia lor clara de a se concentra asupra Rusiei si a Slovaciei: “Slovacia si Rusia sunt pietele noastre cheie pentru urmatorii ani: in Slovacia piata a crescut si acum o consideram tara tinta ideala pentru investitii, iar in Rusia liberalizarea pietei progreseaza si cu siguranta ca asta va aduce crestere pe termen mediu si lung”. OG-5 (compania de distributie si productie cu 8.700 MW instalati din Rusia in care Enel este actionar majoritar) si centrala nucleara din Slovacia (proiect de 900 de milioane de euro), dar si alte proiecte gandite pentru cele doua tari vor atrage majoritatea banilor proiectati pentru divizia internationala a Enel pana in 2013. Astfel, din cele 7,4 miliarde de euro, 45% vor merge in Slovacia, iar 28% in Rusia. Despre cele doua miliarde estimate pentru Romania se va mai vorbi probabil si in urmatoarele planuri si bugete ale Enel. Deocamdata insa, investitiile si stabilizarea celei mai lungi retele din Romania si satisfactia celor 2,5 milioane de clienti sunt provocari destul de mari pentru italieni. La care se adauga asteptarile nu foarte optimiste de crestere a consumului clientilor Enel pentru perioada urmatoare, dar si tinta de a creste numarul clientilor eligibili de cinci ori in urmatorii cinci ani. 
     

     

  • Cat mai departe in larg

     

    Putine legaturi de afaceri il mai leaga pe Gabriel Comanescu, proprietarul grupului Upetrom, de piata din Romania. Cele mai importante raman cele opt contracte cu Petrom pentru exploatarea rezervelor marine. In rest, majoritatea productiei de la fabrica Upetrom 1 mai pleaca la export, activitatile de foraj pe uscat au fost vandute anul trecut, iar cele mai mari planuri ale companiei se leaga de piete externe. Acum, omul de afaceri isi poate si permite sa se gandeasca la dezvoltare: a terminat 2008 cu un profit de 80 de milioane de dolari, in crestere accelerata fata de 2007 (cand a fost de 4 milioane de dolari).
     
    Explicatiile privind motivul cresterii profitului sunt aceleasi cu explicatiile privind planurile de dezvoltare. Compania, care a preluat in 2006 platformele maritime ale Petrom, in cadrul unei tranzactii estimate la 100 de milioane de euro, a consacrat anul 2007 pentru investitii in reabilitarea platformelor. Odata terminate investitiile, in 2008 s-a vazut efectiv cat profit pot produce cinci platforme. “Incepand cu acest an, vom putea si demonstra ce investitii se pot face din acest profit”, spune Gabriel Comanescu. Planurile lui Comanescu pentru viitorul mediu vizeaza o pozitie cat mai buna in topul mondial al companiilor care fac foraj petrolier, pozitia urmand a fi validata de castigarea a cat mai multor contracte. 
     
    Omul de afaceri Gabriel Comanescu a intrat in afacerile cu petrol in 1999, cand a cumparat companiile de foraj pe uscat Foserco si Aquafor de la AVAS, prin procedura de privatizare. Achizitia celor doua companii a reprezentat un atu in dosarul depus in 2001 pentru achizitia fabricii de utilaje pentru foraj 1 mai, Gabriel Comanescu castigand licitatia in defavoarea grupului rus Uralmash Rusia, o subsidiara a holdingului OMZ. Cele trei companii cumparate aveau deja o cifra de afaceri de aproximativ 30 de milioane de dolari in 2004, cand Gabriel Comanescu a incheiat primul contract pentru forari maritime. S-a intamplat imediat dupa privatizarea Petrom, deoarece grupul OMV a preferat sa se axeze pe businessul de baza al noii companii si sa instraineze exploatarea platformelor.
     
    “Imediat dupa preluarea contractului, am inceput o serie de investitii pentru modernizarea platformelor, dar cele mai multe investitii au fost facute in 2006 si 2007, dupa achizitia acestora de la Petrom”, spune proprietarul Upetrom, grup din care fac parte mai multe companii, printre care si Grup Servicii Petroliere – care se ocupa de forajul maritim si care aduce cea mai mare parte a afacerilor si a profitului grupului. Dupa doi ani de operare a platformelor Petrom, in decembrie 2005, grupul OMV a decis instrainarea de tot a acestora, iar Gabriel Comanescu a luat un credit in valoare de aproximativ 125 de milioane de dolari de la BCR pentru a le achizitiona. Valoarea creditului luat de la BCR a acoperit 85% din valoarea achizitiei, restul provenind din fonduri proprii. Dupa achizitia platformelor, Gabriel Comanescu a inceput investitiile in modernizarea a patru dintre ele, care au durat doi ani si l-au costat pe omul de afaceri 150 de milioane de dolari (cea mai costisitoare modernizare fiind la platforma Jupiter, care a costat 60 de milioane de dolari).
     
    Intre timp, dupa conflictul din vara lui 2006 (cand platforma Orizont, localizata in Golful Persic, a fost tinta unui atac iranian), Grup Servicii Petroliere a vandut plaforma Fortuna catre Oriental Oil Company Dubai, pentru a face rost de bani ca sa continue procesul de modernizare a celorlalte platforme. In noiembrie 2008, grupul a anuntat si inceperea lucrarilor de modernizare la GSP Saturn, estimate la 50 de milioane de dolari, care ar trebui sa fie finalizate in luna mai a acestui an. 
     
    Finantarea va fi asigurata in proportie de 70% din resursele proprii ale GSP, provenite atat din vanzari de active, dar si din profitul companiei: “O platforma face un profit net zilnic de aproximativ 50-60.000 de dolari”, spune Gabriel Comanescu, explicand astfel si profitul de 80 de milioane de dolari din 2008, care a putut fi posibil datorita faptului ca toate platformele au avut contracte si au lucrat la capacitate maxima.
     
    Faptul ca toate platformele au contracte la capacitate maxima si pentru 2009 ii face pe oficialii Grup Servicii Petroliere sa estimeze crestere si pentru acest an: “Mizam pe crestere in 2009, nu numai pe mentinerea afacerilor, o data din faptul ca sunt contracte cel putin la fel ca in 2008, dar si pentru ca ne bazam pe extinderea activitatii”, spune Radu Petrescu, directorul de comunicare al companiei.
     
    Cresterea cifrei de afaceri ar trebui sa vina in special din extinderea afacerilor grupului Upetrom. Anul trecut, omul de afaceri Gabriel Comanescu a renuntat la activitatea de forare pe uscat, prin vanzarea companiei Foserco, dar si a unor active din Aquafor. Acestea au fost cumparate cu 20 de milioane de euro de grupul american Weatherford, care a mai achizitionat si alte active de forare pe uscat de la Petrom, dar si de la omul de afaceri Ovidiu Tender.

     

  • Reteta pentru a reduce pretul caldurii din fiecare iarna

     

    Pierre Yves Morgue nu este de acord cu subventiile pentru caldura. Le considera un fel de “vopsea de proasta calitate” cu care acopera Romania an de an lipsa investitiilor din zona centralelor in cogenerare (electrica si termica) la nivel national. Pe de alta parte, vorbeste de cate ori are ocazia cu mare entuziasm despre pretul gigacaloriei de care au parte clientii sai de la Ploiesti: 193 de lei cu TVA inclusa, din care consumatorul plateste tot 100 lei datorita subventiilor. Spune ca este cel mai mic pret din tara si a fost posibil deoarece municipalitatea din Ploiesti a fost prima care s-a deschis catre un parteneriat public-privat cu o companie straina pentru concesiunea centralei orasului. Al doilea exemplu a fost Clujul, unde E.ON, in parteneriat egal cu Rhein Energy si municipalitatea din Cluj (fiecare cu cate 33%) au infiintat Colonia Cluj, companie care produce in cogenerare o parte din caldura necesara orasului.
     
    De fapt, la Ploiesti lucrurile au stat destul de simplu: centrala orasului atinsese cel mai inalt pret al gigacaloriei si era aproape de a intra in incapacitate de plata a furnizorilor cand municipalitatea s-a gandit la aceasta varianta. Dalkia Romania, firma condusa de Pierre Yves Morgue, a preluat centrala de la Brazi, a investit 15 milioane de euro in instalatii (asadar, cea mai mare parte din suma totala pe care s-a angajat sa o investeasca pana la finalul contractului, de 25 de milioane de euro pana in 2019), iar din 2006 vorbeste deja de profit net, care se situeaza undeva intre 5 si 7% din cifra de afaceri aproape in fiecare an. Principala sursa a profitului vine din vanzarea de energie electrica, dat fiind ca toata productia este destinata sistemului national, iar 85% din productia de caldura merge catre populatie, restul fiind contractat de agenti economici. Yves Morgue este insa de acord cu schema de ajutor adoptata de guvern anul trecut: “Acesta este un mod constructiv de a subventiona”.
     
    De reteta de la Ploiesti ar avea nevoie acum mai multe orase din tara, precum Constanta sau Iasi, care au anuntat cel mai mare pret al gigacaloriei in iarna 2008-2009. De fapt, ar avea nevoie mai toate orasele din Romania, deoarece pretul gigacaloriei se incadreaza acum intre 80 si 150 de euro, fata de pretul obtinut de Dalkia (aproximativ 50 de euro) sau fata de pretul mediu la nivelul UE (60 de euro). Aceasta se intampla din cauza instalatiilor invechite, cele mai multe dintre ele instalate in anii ‘70-’80, cand cogenerarea a devenit principala solutie pentru obtinerea simultana de caldura si electricitate in marile orase din Romania.

     
    “Orasele unde pretul gigacaloriei este foarte mare au nevoie urgenta de investitii in centralele de cogenerare”, sustine Pierre Yves Morgue, care priveste cu interes catre orice licitatie facuta de municipalitati in acest sens. Numai ca nu sunt foarte multe licitatii, desi, spre deosebire de anii trecuti, sunt totusi cateva pentru proiecte mari, pentru care au venit in Romania investitori strategici europeni si care ar putea atrage investitii de cel putin 500 de milioane de euro in urmatorii doi ani.
     
    Acum, conform datelor Agentiei Nationale pentru Reglementare in do­me­niul Energiei (ANRE), se afla in diverse faze de investitie societatile mixte formate de ELCEN (parte a Termoelectrica) cu investitori privati la Constanta, Bucuresti Sud, Grozavesti, CET Titan si Iernut.
     
    Centralele ELCEN, aflate in proprietatea statului, nu au fost privatizate si nici nu au trecut in subordinea consiliilor locale, precum celelalte centrale din tara, pe motiv ca ar fi “strategice”. Mai precis, electricitatea produsa in aceste centrale face parte din energia la care nu se poate renunta la orele de varf. Pana la venirea investitorilor, ELCEN a facut primul proiect si a pus deja in functiune noua centrala CET Bucuresti Vest, a carei constructie a inceput in 2005 – prima termocentrala de mare putere pusa in functiune in Romania dupa 1990. Centrala produce 190 MW si 160 de gigacalorii pe ora si a avut nevoie de investitii de 160 de milioane de euro, dintre care 122 de milioane de euro au fost credite bancare.
     
    Tot ale ELCEN vor fi si urmatoarele proiecte: “Fiind companie de sine statatoare, chiar daca este de stat, ELCEN se poate misca mai repede pentru a atrage investitori privati sau credite bancare, pe cand o munici­pali­tate se va misca intotdeauna mai greu”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie.
     
    Cele 513 milioane de euro investitii ar trebui sa vina din primele trei proiecte de centrale in cogenerare la care lucreaza acum ELCEN: CET Bucuresti Sud (100 MW), CET Palas Constanta (13,5 MW) si Iernut (400 MW): “Investitia pentru obtinerea a 1 MW termic, cu care se pot incalzi 1 000 de locuitori, este de aproximativ 1 milion de euro, in functie de tehnologia utilizata”, spune Pierre Yves Morgue.

    Aflati in continuare la ce valoare se ridica investitia in centrale

     

  • Harta geostrategica a gazului

     

    De cand a inceput criza gazelor, lui Valeriu Binig i se pare ca s-a intors in timp. Mai precis, in anii ‘70, cand autoritatile romane oscilau intre a construi sistemul energetic pe baza de curent electric sau pe baza de gaz. Existenta din belsug a surselor de gaz a determinat regimul comunist sa aleaga aceasta varianta: in fond, necesita mai putine investitii si era mai ieftin, iar schimbari in viitor care sa modifice aceste criterii nu se intrevedeau. Asa a ajuns apartamentul romanesc unul dintre cele mai complexe apartamente europene din punctul de vedere al intrarilor de resurse de energie: o intrare de gaz pentru bucatarie, una de agent termic, una de apa calda si alta de energie electrica. La polul opus, se afla Franta, unde totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Lui Binig, director al departamentului de Financial Advisory din cadrul casei de consultanta Deloitte Romania, i se pare acum ca sistemul energetic romanesc este destul de complicat si nu crede in curajul vreunei guvernari de a face o schimbare radicala.
     
    Prin schimbare radicala, Valeriu Binig se refera la apropierea strategica de conceptul “apartamentului francez” si la reducerea dependentei de gazul din Rusia prin inlocuirea in cat mai mare masura a gazului cu energia electrica sau prin renuntarea la gaz in cazul unor industrii unde ar fi posibil.
     
    De aceste scenarii se leaga, intr-o mai mica sau mai mare masura, folosirea termenului de “alternative la gazul rusesc” despre care s-a tot vorbit si in acest ianuarie, cand gazul de la Gazprom nu a mai ajuns in Romania, asa cum nu a ajuns in nicio alta tara europeana. Spre deosebire de tarile vest-europene, care au alternativa gazului via Norvegia, tarile est-europene s-au descurcat cum au putut, Romania fiind unul dintre cazurile fericite.
     
    Intr-un studiu publicat la sfarsitul anului 2008, presedintele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu, Dumitru Chisalita, spunea ca Romania este norocoasa in astfel de momente atat pentru ca are resurse, dar si pentru ca cererea de gaz a scazut semnificativ in ultimii 20 de ani. (La nivelul anului ‘89, in Romania se consumau 140 de milioane metri cubi pe zi, fata de 60 de milioane metri cubi, cat se consuma astazi). “Consumul a scazut prin scaderea industriei, iar gazul existent din productia interna sau cel din import a fost mai mult decat suficient in anii ‘90 si chiar la inceputul anilor 2000, cand absenta industriei permitea asta. Acum insa, chiar daca suntem la acelasi nivel de consum cu anul 1951, este din ce in ce mai greu sa gestionam resursele”, arata studiul facut de Dumitru Chisalita.
     
    In zilele normale de iarna, gazul rusesc care ajunge in Romania poate reprezenta pana la 40% din consumul zilnic (aproximativ 20 de milioane de metri cubi), dupa cum arata datele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu. Saptamanile trecute, intrarile zilnice s-au redus pana la 4 milioane de metri cubi pe zi, apoi la 2 milioane, pana au ajuns la zero. Primele solutii au fost deschiderea stocurilor Romgaz si inlocuirea – acolo unde a fost posibil – a gazului cu pacura sau carbune. Astfel, 13 regii de termoficare din tara au trecut pe pacura, al carei pret a crescut saptamana trecuta pana la peste 300 de dolari pe tona (cu aproape 50%).
     
    La sfarsitul saptamanii trecute, pretul pe bursa de marfuri al pacurii a scazut intr-o singura zi cu 20% (vinerea trecuta ajunsese la 240 de dolari pe bursa de la Londra). Cu toate acestea, mai multe case de comert au sesizat oportunitatea si au lansat oferte de vanzare pentru pacura sau carbune. Una dintre cele mai mari oferte a fost cea a casei elvetiene de comert Vitol, care a lansat catre Romania doua vapoare de pacura, unul de 50.000 de tone, iar altul de 30.000 de tone, dar si doua vapoare de huila care ar putea ajunge in Romania la sfarsitul lunii ianuarie sau mijlocul lunii februarie.

    Vanzarile de pe bursa de marfuri au ajuns in minoritate insa saptamanile trecute, dupa ce Guvernul a dat mana libera companiilor pentru vanzarea prin negociere directa de pacura sau alti combustibili pentru incalzire (in mod normal, contractele de achizitie dintre companiile de stat si companiile furnizoare private trebuie incheiate pe bursa). In acest context, autoritatile au anuntat ca am putea rezista fara gazul rusesc timp de 60 de zile.

     
    In conditiile in care constructia sistemului energetic romanesc permite sa rezistam fara importuri maximum doua luni, intrebarea ce s-a nascut in mintea oricarei persoane care stie ca Romania are totusi si resurse de gaze si care mai stie ca sunt tari civilizate care traiesc fara gaz este cum ar arata Romania fara aceasta discutie suparata cu Estul de la fiecare inceput de an?

     

  • Profiturile isi mai reduc zerourile

    Cum va evolua pretul barilului de petrol? 

    Spre deosebire de anii trecuti, cand liderii pietei petroliere dadeau estimari destul de clare privitoare la pretul petrolului, pentru 2009 pana si estimarea lui Dinu Patriciu este una care lasa loc oricaror surprize. Omul de afaceri crede ca pretul petrolului se va putea situa oriunde in intervalul 25-200 de dolari pe baril. Agentia Internationala pentru Energie prevede pentru 2009 un pret de 60-65 de dolari pe baril. Atat liderii pietei petroliere locale, cat si organismele internationale anticipeaza o cerere de petrol la acelasi nivel cu cea din de barili pe zi).    

    Cum vor evolua vanzarile de carburanti din Romania in conditiile unui an despre care se vorbeste numai in termeni de criza financiara? 

    In 2009, vanzarile de carburanti vor fi similare cu cele din 2008. Andrei Chirilescu, directorul adjunct al Lukoil Romania, estimeaza ca in 2009 se vor vinde in Romania aproximativ 1,5 milioane de tone de carburanti. O revenire a cotatiei barilului de petrol in jurul valorii de 60 de dolari, corelata cu majorarea accizelor de la 1 ianuarie si devalorizarea leului, poate conduce insa la noi scumpiri ale carburantilor.  

    Cum va afecta criza economica profiturile si cifra de afaceri a principalelor companii petroliere?  

    Presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, apreciaza ca in 2009 profitabilitatea companiei va fi in usoara scadere, iar dividendele aferente profitului pe 2008 nu vor creste comparativ cu cele corespunzatoare anului precedent, de 1,25 euro pe actiune. Constantin Tampiza, seful Lukoil Romania, exclude cresterea cifrei de afaceri si estimeaza o scadere a profitului cu cel putin 10%. Pentru Rompetrol, careia ratingurile internationale i-au scazut progresiv in ultimele luni din 2008, Standard & Poor’s apreciaza posibilitatea unui flux de numerar diminuat considerabil in 2009 si 2010, in timp ce capacitatea actionarului principal, compania kazaha KMG, de a sustine Rompetrol se va afla sub presiune. “Cred ca anul viitor nu vom inregistra scaderi semnificative pe piata din Romania”, spune Dan Ionescu, COO al Rompetrol.  

    Va mai exista crestere a pietei de electricitate? 

    Planurile tuturor companiilor din piata de energie electrica, fie ca este vorba de producatori, traderi, furnizori sau distribuitori, s-au bazat din 2005 incoace pe o crestere anuala a cererii de energie electrica de aproximativ 4-5%, cresterea cererii de energie mergand de obicei in acelasi ritm cu cresterea economica. “Piata va creste cu maximum un procent sau doua, in afara de zona industriala, unde s-au anuntat deja restrangeri de activitati. Vor fi consumuri mai mici inclusiv pe rezidential din cauza problemelor financiare ce vor aparea in urma somajului”, spune Doru Voicu, director de dezvoltare a afacerilor al CEZ Romania. 

    Care sunt cele mai asteptate evenimente din energie? 

    Unul dintre cele mai importante evenimente este decizia guvernului de a privatiza diverse companii din energie, in special producatori. Eventualii investitori sunt inca interesati de aceste privatizari, chiar daca in piata nu sunt multe lichiditati sau valoarea acestor companii a scazut in ultimii ani din cauza lipsei de investitii. Cu toate acestea, investitorii insista ca autoritatile sa scoata la vanzare, in 2009, cel putin Complexul Energetic Craiova, iar firma de stat Hidroelectrica sa inceapa privatizarea centralelor care au capacitati de peste 10 MW. Un alt eveniment asteptat este formarea sau nu a companiei energetice nationale, care asteapta acum verdictul Consiliului Concurentei.

  • Curentul ieftin vine din Ucraina

     

    Cand vorbeste de piata regionala de energie si de ambitiile Romaniei de a gazdui bursa regionala sau de a fi principalul exportator regional, alaturi de Bulgaria, Nicolae Opris, presedintele Agentiei Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), nu arata nicio urma de ingrijorare.
     
    Se bazeaza pe faptul ca proiectele deja semnate – majoritatea bazate pe energie nucleara si pe tehnologii pe gaz avansate – vor asigura cantitati suficiente pentru ca aceste planuri sa devina realitate. Singurul nor din discutia despre ambitiile regionale apare atunci cand este rostit prima data cuvantul “Ucraina”. Energia produsa in Ucraina nu face parte deocamdata din mixul regional de energie datorita faptului ca Ucraina nu este parte din sistemul european Uniunea pentru Coordonarea Transportului Energiei Electrice (UCTE).
     
    “Daca Ucraina va fi admisa in UCTE, va avea un cuvant greu de spus in regiune si speram ca furnizorii romani sa nu fie scosi din piata odata cu intrarea Ucrainei”, spune presedintele ANRE, care considera ca intrarea Ucrainei in UCTE e doar o chestiune de timp – “ar putea intra si maine daca cineva va avea nevoie de ea”.
     
    Ucraina inca nu a intrat in UCTE, dar din noiembrie 2004 exista posibilitatea transportului energiei in Romania prin reteaua Burshtyn Energy Island (BEI). Dincolo de aceasta posibilitate, redusa din punctul de vedere al capacitatii, o serie de oameni de afaceri influenti au inceput de niste ani importul de energie ucraineana in Europa. Au inceput cu Slovacia – in aceasta tara fiind si infiintata Korlea Invest, furnizorul regional care a intrat si in Romania in 2005.
     
    S-ar putea spune ca a intrat in forta sau cel putin cu destula forta incat sa sustina afirmatia lui Nicolae Opris referitoare la capacitatea energiei ucrainene de a vorbi de la sine pe o piata noua.
     
    In prima sa discutie cu presa din Romania, cu revista BUSINESS Magazin, Marianna Zelemova, directorul general al Korlea Invest Romania, admite ca pretul energiei pe care Korlea o importa este competitiv, dar chiar si in aceste conditii cifra de afaceri de 12 milioane de euro din primul an de operare efectiva in Romania (2006) a fost relativ greu de realizat: “A fost destul de dificil de intrat pe piata din Romania, deoarece aici era deja concurenta – piata se deschisese deja cu cativa ani in urma si erau deja companii puternice care dominau piata”. Marianna Zelemova da ca exemplu nume precum Energy Holding, care au avut un avans important: “Energy Holding este de admirat pentru ca a inceput sa lucreze cu clientii eligibili imediat ce piata a inceput sa se liberalizeze, cam in aceeasi perioada in care Korlea abia incepea operatiunile in Slovacia”. 
     
    De fapt, existenta unor companii precum Energy Holding – care lucrau direct cu clienti eligibili – a insemnat pentru Korlea un motiv in plus sa considere piata romaneasca una interesanta. Aceste companii au nevoie sa cumpere de undeva energie la un pret cat mai bun, acesta fiind si motivul scandalurilor mediatice despre “baietii destepti” si achizitiile lor de energie ieftina de la Hidroelectrica.
     
    Korlea nu lucreaza in Romania pe piata en-detail (asadar, nu vinde direct clientilor eligibili), ci vinde energie doar pe piata en-gros (sau wholesale) catre furnizorii care o vand la randul lor en-detail. Pe piata din Romania a intrat, asadar, in concurenta cu producatorii de energie, precum Hidroelectrica sau complexele energetice din Oltenia, dar si cu alti furnizori wholesale precum Atel Energy, CEZ Trade, E.ON Energy, Grivco si altii, cu multi dintre ei avand relatii de afaceri si in alte tari din estul Europei.
     
    Dupa ce a tatonat piata in 2005, Korlea a inceput importul de energie din Ucraina in 2006, cand au inceput si contractarile cu furnizorii locali. “Strategia noastra pe Romania a fost sa lucram cu parteneri carora sa le vindem energie en-gros si nu sa avem clienti eligibili in Romania”, spune Marianna Zelemova.
     
    Romania este una dintre putinele tari din sfera Korlea in care compania nu lucreaza cu clienti eligibili: in Ungaria, Korlea furnizeaza energie catre clienti mari precum Audi sau Dunafer, in Polonia livreaza energie catre Huta Stali Czestochowaade (industria otelului), in Slovacia lucreaza cu Volkswagen si Samsung, astfel incat 40% din portofoliul total al Korlea este format din clienti eligibili. “Daca am gasi si in Romania clienti eligibili interesanti, suntem flexibili si deschisi, dar deocamdata in Romania avem strategia de wholesale”, spune Marianna Zelemova.

     

  • Miza reactoarelor nucleare 3 si 4

    In faza initiala a proiectului pentru constructia reactoarelor 3 si 4, Theodor Chirica era mai relaxat. Contributia Nuclearelectrica, direct proportionala cu participatia la proiect a companiei, ar fi fost undeva in jurul sumei de 400 de milioane de euro. In primavara insa, Nuclearelectrica avea 20% din proiect, iar proiectul costa 2 miliarde de euro. Ideea de baza a fost tocmai ca niciunul dintre actionari sa nu fie majoritar, iar atractivitatea proiectului (mai ales la capitolul finantare) sa fie tocmai mixul de actionari, companii renumite din domeniu.

    Din vara insa, cand Guvernul s-a razgandit si a considerat ca statul trebuie sa fie majoritar in acest proiect, companiilor partenere le-a scazut direct proportional participatia, chiar daca acest lucru nu le-a placut. Daca decizia guvernamentala nu putea fi contestata, iar companiile au semnat joia trecuta memorandumul de infiintare a companiei de proiect, au contestat in schimb majorarea costurilor de constructie a celor doua reactoare, care s-au dublat din primavara pana acum.

    Companiile care initial aveau 15% din proiect si ar fi trebuit sa contribuie cu 300 de milioane de euro la investitie au acum 9,15% din proiect si vor contribui cu cel putin 390 de milioane de euro. Teodor Chirica, in atributiile caruia va intra finantarea si managementul de proiect pentru constructia reactoarelor trei si patru de la Cernavoda, este de parere ca ambitia statului roman de a fimajoritar in acest proiect va fidestul de dura cu bugetul companiei. 

    “Din suma de aproape 2 miliarde de euro care revine investitorului majoritar (contributia Nuclearelectrica fiind in acest moment de 51%), compania isi poate permite din fonduri proprii doar 20%”, spune Teodor Chirica. Desigur, de restul trebuie contractate credite. La acest capitol, faptul ca ne aflam intr-o perioada complicata a economiei nu ar fiinsa singura problema. Chirica spune ca, din experienta lui, cuvantul “nuclear” nu este cuvantul preferat al creditorilor, mai ales in aceasta perioada, cand banca franceza care a creditat constructia centralei nucleare din Bulgaria are mari probleme cu ecologistii.

    “Finantarea proiectelor nucleare nu este foarte agreata de banci si suma mare pe care va trebui sa o luam ma face sa ma intreb daca vom reusi.” Chirica are aici doua variante: sa mearga pe varianta corporate finance si sa incerce sa explice bancilor ca utilitatile sunt oricum la moda, fie ca le plac ecologistilor sau nu, sau sa spere ca statul roman va garanta imprumutul, ceea ce ar fivarianta ideala. Varianta care nu le-ar oferi numai confortul financiar de a realiza proiectul, dar le-ar oferi si siguranta ca nu le va firedusa participatia pe parcurs din cauza lipsei finantarilor.

    Iar problematica finantarii pentru cei 40% din proiectul de constructie a celor doua grupuri creste odata cu pretul efectiv de constructie a centralei, care a sarit in aceasta vara de la 2,2 miliarde de euro la 4 miliarde de euro, pe fondul scumpirii echipamentelor si a materialelor necesare constructiei unei astfel de centrale. Cresterea costurilor de constructie, contestata de investitorii parteneri in proiect (care considera ca majorarea nu avea de ce sa fie mai mare de 20%, nicidecum aproape de 100%), este sustinuta de Chirica prin evolutia internationala a acestor costuri.

    Conform unui studiu facut de Moody’s Investor Service, pretul unui kilowatt instalat intr-o centrala nucleara a crescut in doar cateva saptamani de la 2.950 la 5.000 de dolari. Expertii Moody’s asigura insa ca acest salt al preturilor ar putea fi o chestiune temporara, iar durerile de cap actuale ale investitorilor s-ar putea calma: “Nu e usor sa fii acum investitor intr-o centrala nucleara si sa spui da, vom continua”, spun expertii Moody’s, care considera ca actuala criza economica si problema finantarilor ar putea fichiar un lucru bun pentru investitori.

    Asadar, taraganarea negocierilor ar putea veni in avantajul lui Theodor Chirica, dar si al celorlalti investitori implicati in proiect, deoarece lipsa comenzilor din domeniu ar putea impinge contractorii catre ieftinirea serviciilor. Deocamdata insa, pretul estimat pentru constructia celor doua reactoare este de 4-4,5 miliarde de euro. Dupa semnare, companiile au preferat sa pastreze tacerea asupra cresterii costurilor de constructie, mare parte din aceasta tacere fiind generata si de satisfactia ca, pana la urma, vor avea productie in Romania. 9,15% sau 6,12% din 1.400 MW este mult mai bine decat perspectiva de a nu avea nimic si de a cauta in continuare curent ieftin in piata, mai ales in conditiile in care infiintarea companiei Electrica (prin inglobarea Hidroelectrica si a complexurilor energetice) ar putea scoate de la vanzare putina energie ieftina produsa.

    La masa la care s-a semnat memorandumul, multi dintre reprezentantii companiilor erau mult mai relaxati decat in primavara, cand s-a semnat prima varianta de proiect si cand pentru cei mai multi dintre parteneri cele doua reactoare erau printre putinele posibilitati de a participa la un proiect de productie de energie in Romania. Intre timp, com panii precum Enel sau GdF-Suez au obtinut si alte proiecte in parteneriat cu Termoelectrica, iar grupul spaniol Iberdrola a reusit sa intre in sfarsit pe piata romaneasca prin achizitia unui proiect de parc eolian.

    CEZ, care a contestat inca de cand a venit in Romania lipsa energiei disponibile din piata libera, a avut insa in 2008 un an plin: a castigat licitatia pentru proiectul eolian Fantanele-Cogealac (prin care va instala 600 MW cu o investitie totala de 1,1 miliarde de euro), a semnat saptamana trecuta memorandumul pentru constructia unui grup termoelectric la Galati in parteneriat cu Termoelectrica (400 MW, cu o investitie de 300-400 de milioane de euro), iar tot saptamana trecuta a devenit partener la reactoarele 3 si 4, revenindu-i astfel aproximativ 140 MW, pentru care va plati aproximativ 390 de milioane de euro.

  • Miza reactoarelor nucleare 3 si 4

    In faza initiala a proiectului pentru constructia reactoarelor 3 si 4, Theodor Chirica era mai relaxat. Contributia Nuclearelectrica, direct proportionala cu participatia la proiect a companiei, ar fi fost undeva in jurul sumei de 400 de milioane de euro. In primavara insa, Nuclearelectrica avea 20% din proiect, iar proiectul costa 2 miliarde de euro. Ideea de baza a fost tocmai ca niciunul dintre actionari sa nu fie majoritar, iar atractivitatea proiectului (mai ales la capitolul finantare) sa fie tocmai mixul de actionari, companii renumite din domeniu.

    Din vara insa, cand Guvernul s-a razgandit si a considerat ca statul trebuie sa fie majoritar in acest proiect, companiilor partenere le-a scazut direct proportional participatia, chiar daca acest lucru nu le-a placut. Daca decizia guvernamentala nu putea fi contestata, iar companiile au semnat joia trecuta memorandumul de infiintare a companiei de proiect, au contestat in schimb majorarea costurilor de constructie a celor doua reactoare, care s-au dublat din primavara pana acum.

    Companiile care initial aveau 15% din proiect si ar fi trebuit sa contribuie cu 300 de milioane de euro la investitie au acum 9,15% din proiect si vor contribui cu cel putin 390 de milioane de euro. Teodor Chirica, in atributiile caruia va intra finantarea si managementul de proiect pentru constructia reactoarelor trei si patru de la Cernavoda, este de parere ca ambitia statului roman de a fimajoritar in acest proiect va fidestul de dura cu bugetul companiei. 

    “Din suma de aproape 2 miliarde de euro care revine investitorului majoritar (contributia Nuclearelectrica fiind in acest moment de 51%), compania isi poate permite din fonduri proprii doar 20%”, spune Teodor Chirica. Desigur, de restul trebuie contractate credite. La acest capitol, faptul ca ne aflam intr-o perioada complicata a economiei nu ar fiinsa singura problema. Chirica spune ca, din experienta lui, cuvantul “nuclear” nu este cuvantul preferat al creditorilor, mai ales in aceasta perioada, cand banca franceza care a creditat constructia centralei nucleare din Bulgaria are mari probleme cu ecologistii.

    “Finantarea proiectelor nucleare nu este foarte agreata de banci si suma mare pe care va trebui sa o luam ma face sa ma intreb daca vom reusi.” Chirica are aici doua variante: sa mearga pe varianta corporate finance si sa incerce sa explice bancilor ca utilitatile sunt oricum la moda, fie ca le plac ecologistilor sau nu, sau sa spere ca statul roman va garanta imprumutul, ceea ce ar fivarianta ideala. Varianta care nu le-ar oferi numai confortul financiar de a realiza proiectul, dar le-ar oferi si siguranta ca nu le va firedusa participatia pe parcurs din cauza lipsei finantarilor.

    Iar problematica finantarii pentru cei 40% din proiectul de constructie a celor doua grupuri creste odata cu pretul efectiv de constructie a centralei, care a sarit in aceasta vara de la 2,2 miliarde de euro la 4 miliarde de euro, pe fondul scumpirii echipamentelor si a materialelor necesare constructiei unei astfel de centrale. Cresterea costurilor de constructie, contestata de investitorii parteneri in proiect (care considera ca majorarea nu avea de ce sa fie mai mare de 20%, nicidecum aproape de 100%), este sustinuta de Chirica prin evolutia internationala a acestor costuri.

    Conform unui studiu facut de Moody’s Investor Service, pretul unui kilowatt instalat intr-o centrala nucleara a crescut in doar cateva saptamani de la 2.950 la 5.000 de dolari. Expertii Moody’s asigura insa ca acest salt al preturilor ar putea fi o chestiune temporara, iar durerile de cap actuale ale investitorilor s-ar putea calma: “Nu e usor sa fii acum investitor intr-o centrala nucleara si sa spui da, vom continua”, spun expertii Moody’s, care considera ca actuala criza economica si problema finantarilor ar putea fichiar un lucru bun pentru investitori.

    Asadar, taraganarea negocierilor ar putea veni in avantajul lui Theodor Chirica, dar si al celorlalti investitori implicati in proiect, deoarece lipsa comenzilor din domeniu ar putea impinge contractorii catre ieftinirea serviciilor. Deocamdata insa, pretul estimat pentru constructia celor doua reactoare este de 4-4,5 miliarde de euro. Dupa semnare, companiile au preferat sa pastreze tacerea asupra cresterii costurilor de constructie, mare parte din aceasta tacere fiind generata si de satisfactia ca, pana la urma, vor avea productie in Romania. 9,15% sau 6,12% din 1.400 MW este mult mai bine decat perspectiva de a nu avea nimic si de a cauta in continuare curent ieftin in piata, mai ales in conditiile in care infiintarea companiei Electrica (prin inglobarea Hidroelectrica si a complexurilor energetice) ar putea scoate de la vanzare putina energie ieftina produsa.

    La masa la care s-a semnat memorandumul, multi dintre reprezentantii companiilor erau mult mai relaxati decat in primavara, cand s-a semnat prima varianta de proiect si cand pentru cei mai multi dintre parteneri cele doua reactoare erau printre putinele posibilitati de a participa la un proiect de productie de energie in Romania. Intre timp, com panii precum Enel sau GdF-Suez au obtinut si alte proiecte in parteneriat cu Termoelectrica, iar grupul spaniol Iberdrola a reusit sa intre in sfarsit pe piata romaneasca prin achizitia unui proiect de parc eolian.

    CEZ, care a contestat inca de cand a venit in Romania lipsa energiei disponibile din piata libera, a avut insa in 2008 un an plin: a castigat licitatia pentru proiectul eolian Fantanele-Cogealac (prin care va instala 600 MW cu o investitie totala de 1,1 miliarde de euro), a semnat saptamana trecuta memorandumul pentru constructia unui grup termoelectric la Galati in parteneriat cu Termoelectrica (400 MW, cu o investitie de 300-400 de milioane de euro), iar tot saptamana trecuta a devenit partener la reactoarele 3 si 4, revenindu-i astfel aproximativ 140 MW, pentru care va plati aproximativ 390 de milioane de euro.