BusinessMagazin

Category: Energie

Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori

  • Suntem pe urmele voastre

    Noi nu targetam un anumit client. Noi vrem toti clientii.” Declaratia noului director al Enel Romania, Claudio Zito, vine intr-un moment in care compania italiana se afla in pragul unei batalii lungi, din care nu stie ce teritorii va castiga, dar este convinsa ca va castiga ceva. “Ceva” ar trebui sa fie aproximativ 16.000 de noi clienti eligibili – clienti companii care au un consum suficient de mare cat sa poata sa isi aleaga singuri furnizorii.

    Enel nu e singura companie care se lupta pentru acesti clienti eligibili – dintre care multi ar putea fi noi (companii care se vor infiinta/extinde sau dezvoltari imobiliare), iar altii – companii care sunt tentate sa isi schimbe furnizorii. Toate companiile internationale de pe piata, precum E.ON, CEZ sau mai nou-venitii Gdf- Suez vaneaza toti posibilii noi clienti, cot la cot cu furnizorii privati locali mai mult sau mai putin cunoscuti, de la Energy Holding, EHOL, Egl, Petprod si terminand cu Electrica si altii de pe o lista lunga, care cuprinde peste 30 de astfel de furnizori. Tocmai prin faptul ca furnizarea de energie este acum o piata foarte concurentiala face tinta Enel, de 19.000 de clienti eligibili in 2013, foarte ambitioasa.

    Claudio Zito spune ca nu este o cifra batuta in cuie si ca este posibil ca mai ales criza economica sa aiba efecte asupra momentului in care se va ajunge la acest numar. Mai e si faptul ca in Romania, achizitiile de energie pot fi cateodata mai complicate, in special din cauza contractelor pe termen lung incheiate de producatorii de energie cu unii furnizori. De fapt, modul cum isi va alimenta clientii cu energie este si principala preocupare a lui Zito si de aceea planul pe termen mediu de crestere a numarului de clienti ar trebui sa mearga in paralel cu inceperea unuia dintre proiectele de productie de energie in care compania este implicata.

    Lucrurile stau cam asa: actuala campanie de marketing merge in paralel cu constructia de portofoliu; de ceva timp, Enel a inceput sa identifice categorii de clienti eligibili si sa construiasca oferte adaptate pentru fiecare. “Campania dubleaza de fapt in acest an lansarea noii campanii comerciale, pentru a atrage noi clienti. Cand joci un rol atat de important in piata, te poti juca cu ofertele, cu calitatea, poti jongla foarte mult cu acest marketing mix”, apreciaza Claudio Zito. Managerul spune ca nu exista un numar fix de categorii de clienti pe care il tinteste, ci niste modalitati de aplicare a unei strategii care deja a dat roade in alte clientii: industriali mari (producatori de otel etc.), clienti care grupeaza mai multe afaceri (grupuri de companii care apartin aceluiasi proprietar, asociatii de producatori), iar ulterior de cum adaptam ofertele pentru fiecare categorie”.

    Clientii vor trebui insa alimentati, iar in acest sens Enel lucreaza la patru proiecte de energie (doua termo, unul nuclear si unul eolian), dintre care cel mai apropiat ca si sanse de intrare efectiva in exploatare este cel eolian. Primul kilowatt produs de Enel va face parte din prima etapa, de 35 MW, care vor fi instalati in Dobrogea in 2010, estimeaza acum Claudio Zito. Restul din proiectul de 400 MW achizitionat in urma cu trei ani de la compania locala Blue Line va fi instalat “mai tarziu”. Cat despre energia termala si eoliana, Zito este realist: chiar daca ar incepe sa le construiasca acum, tot nu ar fi gata in 2013. Clienti multi si atat de putina energie din productie proprie nu ar fi o problema chiar atat de mare: criza economica a incetinit ritmul de consum al clientilor, iar Zito estimeaza ca de la toamna aceasta scadere se va simti si mai mult: “Noi, Enel, nu am simtit in primele trei-patru luni din 2009 o scadere a consumului in Romania. Dar cred ca in Romania criza a venit mai tarziu decat in alte tari si ca a doua parte a anului va fi mai dura”.

    Cat de dur va fi impactul depinde de forta portofoliului Enel, estimeaza Zito, care vorbeste totusi de o incetinire a afacerilor, fara a da o estimare. In Romania vanzarile de energie au scazut de la inceputul acestui an cu aproximativ 15-20% fata de anul trecut, iar pentru intreg anul se vorbeste de scaderi mai mari. In unele piete europene, consumul de energie a cazut la nivelul din 2001, chiar si peste 50% fata de anul trecut. Zito considera ca impactul nu s-a simtit din primul semestru, deoarece portofoliul Enel cuprinde predominant clienti medii si nu clienti industriali mari, al caror consum a suferit mai mult in aceasta perioada.

    “Suntem protejati de scaderea industriei, deoarece avem multi clienti cu un consum unitar, clienti mici si medii (vorbesc doar de piata concurentiala)”, spune Zito. In prima parte a anului, scaderea consumului a avut ca efect si o scadere a pretului de achizitie a energiei cu aproximativ 20% – dupa cum estimeaza managerul Enel. Totul depinde acum de modul in care Zito va profita de cele cateva avantaje pe care i le-a adus prima parte a anului pentru a putea incepe planul cel mare. De la 3.000 la 19.000 de clienti mai sunt doar trei ani jumatate. Ani grei.

  • Nabucco in vremea crizei – GALERIE FOTO

    Parafrazandu-l pe Von Clausewitz, cineva a spus la un moment dat ca politica externa este o continuare a razboiului. E corect si in cazul gazoductului Nabucco, un proiect despre care se vorbeste de opt ani, dar care nu a avansat prea mult de la stadiul analizelor, al semnarilor oficiale si al studiilor de fezabilitate; ultima semnare, la care au participat oficiali din Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria, a avut loc la 13 iulie la Ankara si priveste acordul de tranzit pe teritoriul statelor participante.

    Conform declaratiilor oficiale, conducta Nabucco reprezinta, pentru Europa, o alternativa la gazul rusesc, care asigura un sfert din consumul european. Cel putin la nivel declarativ, conducta Nabucco nu creeaza probleme nimanui: o sursa diplomatica rusa declara saptamana trecuta agentiei Interfax ca Moscova a intampinat semnarea acordului interguvernamental de realizare a proiectului “cu calm” si ca problema constructiei “este partial politizata in mod nejustificat”. Diplomatul rus a adaugat ca proiectele de acest gen nu trebuie sa aiba fundamente geopolitice, ci rationalitate din punct de vedere economic, “ceea ce nu este deocamdata cazul Nabucco”. La fel de pasnic s-a aratat si premierul roman Emil Boc, care declara la semnarea de saptamana trecuta ca Nabucco va asigura securitatea energetica la nivelul UE, in conditiile economiei de piata si fara presiuni politice, nefiind indreptat impotriva vreunui stat.

    Nu-i induiosatoare politica, la nivel de declaratii mai mult sau mai putin oficiale? Nu in toate cazurile, pentru ca in zilele ce au urmat semnarii de la Ankara, Comisia Europeana a adoptat un nou regulament pentru ameliorarea securitatii aprovizionarii cu gaze in Uniune; documentul solicita guvernelor sa fie pregatite si sa coopereze in cazul unor intreruperi viitoare ale aprovizionarii cu gaze. “Cresterea securitatii energetice va fi una dintre una dintre prioritatile anilor urmatori. Europa trebuie sa invete din lectiile crizelor trecute si sa se asigure ca cetatenii europeni nu vor mai fi lasati sa sufere de frig fara a avea vreo vina”, a declarat presedintele Comisiei, José Manuel Barroso.

    Crizele la care se refera Barosso sunt intreruperile survenite in livrarea de gaze din Rusia de la inceputul acestui an si din urma cu doi ani, cand niste aparente conflicte comerciale intre Gazprom si Ucraina au lasat in frig consumatorii din mai multe state europene. Abordarea directa, lipsita de nuante diplomatice, a presedintelui Comisiei Europene se poate traduce, in viitor, atat prin sprijin financiar si politic consistent din partea Europei pentru Nabucco, cat si pentru orice alte proiecte de diversificare a alimentarii cu gaze naturale sau de stocare a acestora.

    La acest ultim capitol Romania poate juca o carte castigatoare, daca Guvernul de la Bucuresti se va dovedi capabil sa colaboreze in mod real cu mediul de afaceri si sa promoveze proiecte adecvate; unul dintre acestea poate fi o idee mai veche, dar actuala, a lui Dinu Patriciu, de constituire a unor depozite subterane in foste zacaminte de gaze. O alta posibilitate este construirea unor terminale de gaz petrolier lichefiat la Marea Neagra.

    In treacat fie spus, gazul petrolier lichefiat adus din zona Africii este o alternativa de aprovizionare cat se poate de viabila pentru Romania atat pentru consumul intern, cat si pentru comert.
    Ramanand in spatiul Nabucco, sa consemnam pe scurt datele proiectului: ar trebui sa aiba 3.300 de kilometri, constructia ar trebui sa inceapa in 2011 si gazoductul sa devina operational din 2014. Costurile sunt estimate la circa opt miliarde de euro, iar cele doua mari institutii financiare europene, Banca Europeana de Investitii si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, s-au aratat dispuse sa finanteze proiectul (totusi, singurii bani adevarati intrati pana acum in Nabucco au fost 200 mil. euro din partea Comisiei Europene, suma ce nu reprezinta mare lucru pentru un proiect la care numai participarea Transgaz ar sari de 400 mil. euro).

    Actionarii consortiului sunt OMV Gas & Power din Austria, MOL din Ungaria, Transgaz, Bulgarian Energy Holding, BOTAS din Turcia si RWE din Germania. Capacitatea initiala de transport a conductei este de 8 miliarde metri cubi/an si este proiectata sa creasca la 31 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an pana in 2020. Consumul anual de gaze al Romaniei este de 17-18 miliarde de metri cubi, un sfert provenind din import. Trecand la furnizori, intram, fie ca Moscova este de acord sau nu, in spatiul geopoliticii si al jocurilor de interese. Potentialii furnizori sunt Irakul, Egiptul, Siria si Turkmenistanul, care s-au declarat gata sa ofere gaze inca de la inceputurile proiectului. Poate parea bine, dar aici apar primele semne de intrebare: zacamintele irakiene nu sunt cele mai competitive din punct de vedere tehnic, iar consumul intern este foarte mare pentru producerea de electricitate; in acelasi timp, distantele se pot dovedi prohibitive pentru furnizorii sirieni si egipteni.

  • Avem nevoie de o a doua centrala nucleara?

    Investitorii vor hotari. Este cuvantul final al Ministerului Economiei care, dupa ce a analizat 102 posibile amplasamente pentru constructia celei de-a doua centrale nucleare, a ales trei, Sibiul fiind vazut ca fiind cea mai probabila locatie pentru acest proiect, desi sistemul ar permite amplasarea si in Moldova. “Studiul de locatie este finalizat si s-au stabilit trei posibile amplasamente, pe care, din motive lesne de inteles, nu le putem face publice. Decizia privind varianta finala se va lua dupa discutiile cu investitorii interesati, cand se va lua si o hotarare si asupra modului de finantare a proiectului”, spun oficiali ai Ministerului Economiei. Conform acestora, pasii de urmat vor fi : o hotarare de guvern care va decide strategia realizarii acestui proiect, apoi se va publica un anunt, va urma o comisie de analiza a ofertelor si asa mai departe. Pe scurt, vor mai urma zece ani pana cand acest proiect ar putea deveni realitate.

    Asadar, investitorii vor avea timp sa se gandeasca si probabil sa analizeze si singuri posibilele amplasamente, dat fiind ca niciun specialist nu vede acest proiect in functiune mai devreme de un deceniu, dar toti confirma necesitatea acestuia. In afara de vestile bune, incep sa fie ridicate semne de intrebare privind rigurozitatea cu care a fost facut acest studiu, mai ales ca acesta ar trebui sa dureze cam cinci ani. Studiul de amplasament a fost realizat de catre CITON (Sucursala de Inginerie Tehnologica pentru Obiective Nucleare), singura organizatie din Romania recunoscuta de CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare) pentru realizarea de proiecte in domeniul nuclear, si a costat sub 100.000 de euro.

    Aceasta suma este prima care ridica un semn de intrebare in mintile specialistilor. “Nu stiu cat de bine facut este acest studiu, are un cost foarte mic si am impresia ca vorbim mai mult despre un studiu de birou. Pentru o centrala nucleara sunt necesare studii extinse privind terenul si analiza tehnologiilor existente. Este un proces mai complicat care dureaza cam cinci ani. Nu cred ca aceasta noua centrala nucleara va intra in functiune mai devreme de 2020”, spune un analist al pietei. Tot el spune ca probabil zona Sibiului ar putea avea cele mai mari sanse pentru acest nou proiect nuclear.

    Capacitatea noii centrale ar putea ajunge pana la 2.500 MW (cat trei reactoare si jumatate de la Cernavoda), dar, tinand cont de avansul tehnologic, probabil ca se va alege constructia a doua reactoare cu o capacitate mai mare, de circa 1.200 MW, fata de cele de 700 MW deja existente, cred specialistii.

    In ceea ce priveste valoarea investitiei, orice suma data este pur speculativa, mai ales daca ne gandim la experienta recenta privind valoarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda care s-a dublat peste noapte fara o explicatie coerenta.

    Chiar daca proiectul este abia intr-o faza incipienta, a suscitat suficient interes. Cel putin asa sustine Ministerul Economiei, care spune ca deja i-a avut la masa discutiilor pe GDF SUEZ (grup franco-belgian), CEZ (Cehia), E.ON (Germania), Enel (Italia), Iberdrola (Spania), RWE (Germania), dar si unele companii coreene. Mai mult, un investitor se pare ca deja a obtinut 35% din proiect, potrivit lui Tudor Serban, secretar de stat in Ministerul Economiei. Companiile enuntate se feresc insa sa comenteze aceste declaratii.

    Teodor Chirica, fost director general al Nuclearelectrica, care are in spate experienta punerii in functiune a celui de-al doilea reactor nuclear de la Cernavoda, precum si lunile de negociere pentru stabilirea echipelor de proiect pentru reactoarele 3 si 4, spune ca noua centrala ar putea avea pana la 2.500 MW, avantajul fata de centrala de la Cernavoda fiind faptul ca acum Romania ar putea alege din cinci tehnologii nucleare, in loc de deja celebrul CANDU de la Cernavoda: “Cei 2.000 – 2.500 MW pot fi instalati pe cinci potentiale tehnologii dezvoltate in prezent pe plan mondial de catre coreeni, canadieni, francezi, nemti in colaborare cu rusi si americani. Probabil ca se va merge pe varianta a doua reactoare cu puteri de circa 1.200 MW, pentru ca reteaua noastra nu permite cuplarea unor capacitati mai mari. Si pana acum s-a mers pe reactoare de 700 MW, considerate de putere medie, comparativ cu cele de 1.600 MW care se construiesc azi”. Chirica mai spune ca este greu de estimat costul unui asemenea proiect si da ca exemplu Finlanda, unde un reactor de 1.600 MW costa acum 3 miliarde de euro, cu 2 miliarde de euro mai mult fata de ceea ce si-au planificat.

    Surse din Transelectrica spun ca este in mod cert nevoie de o a doua centrala nucleara si indica zonele in care ar putea fi amplasata, dar indeamna opinia publica la un control mai riguros al entuziasmului in ceea ce priveste acest proiect. “Practic, prima dezvoltare a sistemului a avut loc in zona de sud-vest a Romaniei unde se afla marile complexuri energetice si Portile de Fier. Apoi a urmat zona de sud-est, unde vor fi patru reactoare nucleare, dar si multe proiecte eoliene. Zona de deasupra Carpatilor poate deveni viitorul amplasament al acestei centrale”, explica oficiali ai Transelectrica logica alegerii Sibiului. Tot acestia spun ca energia nucleara este o solutie foarte buna pentru Romania, avand costuri mici. Adrian Baicusi, directorul general al Transelectrica, pastreaza aceeasi discretie asupra subiectului, dar nu crede “ca putem vorbi de aceasta centrala mai devreme de 10 ani, desi nu se pune problema asupra necesitatii ei”.

    O alta problema de rezolvat ar fi cea privind depozitarea deseurilor radioactive pentru noua centrala. Reprezentantii Agentiei Nationale pentru Deseuri Radioactive (ANDRAD) spun ca deocamdata nici macar nu au inceput discutiile pentru acest aspect. In prezent, deseurile de la centrala de la Cernavoda sunt depozitate in instalatii speciale aflate chiar pe amplasamentul centralei, dar pe termen lung sunt necesare inca doua noi depozite definitive care necesita fonduri de 4,6 miliarde de euro, adica aproape cat costa reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. “ANDRAD are ca principal obiectiv construirea in Romania a doua depozite definitive pentru deseurile radioactive generate de CNE Cernavoda: un depozit definitiv de suprafata pentru deseurile slab si mediu active, planificat sa intre in operare in anul 2014, si un depozit geologic de mare adancime pentru deseuri inalt active, constituite in cea mai mare parte din combustibil nuclear uzat, care urmeaza a fi realizat pana in anul 2055”, spun reprezentantii ANDRAD.

    Costurile devin, pana la urma, semnificative. Dar, dupa cum spun toti cei implicati in proiect, mai este destul timp pana la inceperea acestei investitii. Nu a inceput lucrul nici macar la reactoarele trei si patru de la Cernavoda, despre care se discuta de ani buni. Dar proiectul unei noi centrale atrage tare atentia investitorilor – in fond, e vorba de productie ieftina, ceea ce va fi din ce in ce mai greu de gasit.

    Studiile pentru a doua centrala nucleara

  • Reportaj: Gazul care ne leaga pe toti

     

    Pe 23 aprilie, dis de dimineata, cu o mica intarziere din cauza unor probleme tehnice, a avut loc ceremonia de deschidere a evenimentului care celebra 100 de ani de productie de gaze in Romania. Se adunasera in sala Adrian Videanu, ministrul economiei, Radu Berceanu, ministrul transporturilor si fost ministru al industriilor (intre anii 1998 si 2000), Iulian Iancu, fost secretar de stat in Ministerul Industriilor si actual presedinte al Comisiei de industrii, Vasile Blaga, ministrul dezvoltarii regionale si locuintelor, Marcel Piteiu, directorul Romgaz, Ioan Rusu, directorul Transgaz, si multi oameni de afaceri implicati in industria gazelor.
     
    Adrian Videanu a reciclat in discursul sau de deschidere o mai veche lozinca utilizata si de predecesorul sau in fotoliul aceluiasi minister, Varujan Vosganian. Daca Vosganian spunea ca “anul acesta (2007 – n.red.) va fi anul energiei”, Videanu a mai stilizat-o un pic, precizand in deschiderea evenimentului ca “daca exista un domeniu in care Romania poate excela pe plan european, acela este cu siguranta cel al energiei”.
     
    De departe, cel mai spumos discurs a fost sustinut de Radu Berceanu, care a si obtinut din sala cele mai amuzante reactii. Pentru corectitudinea informatiei, trebuie sa precizez ca in spatele meu se afla Gheorghe Calburean, directorul general si actionarul Dafora Medias, companie de foraj si constructii, care a castigat si licitatia pentru constructia sediului de 10 milioane de euro al Romgaz, alaturi de o serie de prieteni afaceristi din a caror discutie am putut deslusi cuvinte cheie precum “profit” sau “trebuie sa facem ceva cu acoperisul ala, ca altfel cade pe noi”. Berceanu si-a inceput discursul precizand ca probabil nu este unul dintre cele mai agreate personaje, dar dand asigurari ca a facut tot ce se putea pe durata mandatului sau. “Am gresit ca pe unii i-am pus directori si-mi cer scuze, iar pe unii nu i-am pus directori si-mi cer iar scuze. Nu a iesit totul cum am vrut eu”, a spus Berceanu. “Doamne fereste!”, a venit imediat reactia din spate.
     
    Trebuie mentionat faptul ca Radu Berceanu a avut probabil unul dintre cele mai grele mandate la conducerea Ministerului Industriilor, pe durata acestuia avand loc restructurararea Romgaz, intreruperea relatiei directe cu Gazprom, desfiintarea fostului CONEL si impartirea productiei de energie electrica in functie de tipul de combustibil folosit. Acum, aceste masuri sunt considerate o greseala pentru ca in nicio alta tara europeana productia de energie electrica nu este atat de fragmentata, iar intentia actualului ministru al economiei, Adriean Videanu, este de a construi doua companii energetice integrate, care sa combine sursele de productie.
     
    Piata gazului, pretextul intalnirii de la Medias, a fost reluata de Marcel Piteiu, destul de proaspatul director general a Romgaz, care a povestit despre planurile companiei de a se concentra in continuare pe cercetare si pe descoperirea de noi rezerve, dar si pe proiecte internationale: “Ne gandim in continuare sa iesim pe pietele internationale, iar un prim pas in acest sens a fost deja facut prin colaborarea cu Aurelian Oil & Gas pentru explorari in Polonia si Slovacia. Totodata, este necesara dezvoltarea depozitelor de inmagazinare, precum si imbunatatirea capacitatii de extragere”, a expus in linii mari Piteiu strategia de dezvoltare a Romgaz pentru urmatoarea perioada. In timpul conflictului ruso-ucrainean, derulat la inceputul acestui an, una dintre problemele semnalate de mai multi specialisti a fost faptul ca din depozitele subterane nu se pot extrage cantitatile dorite in timp real din cauza limitarilor tehnologice. Aceasta nu este o problema noua, planurile de investitii ale Romgaz in acest sens fiind de circa 500 de milioane de euro pana in 2012, astfel incat atunci sa se poata extrage 30-35 de milioane de metri cubi de gaze pe zi, fata de 14 milioane de metri cubi de gaze, cat se extrage acum.
     
    Cu toate acestea, potrivit documentului de strategie energetica realizat de fosta conducere a Ministerului Economiei, gazele din productia interna mai sunt suficiente doar 15 ani. Solutia pentru momentul cand Romania nu se va mai putea baza pe productia interna ar fi o retea de rute de interconectare bine puse la punct ori aparitia unor probleme majore. 
     
    Planuri pentru reteaua de interconectare sunt, dar despre aceste planuri se vorbeste de mai bine de zece ani. Prima veste buna de la Medias a venit de la Ioan Rusu, directorul general al Transgaz, care a anuntat ca Arad-Szeged, conducta care uneste sistemul de transport al Romaniei cu cel al Ungariei, va fi finalizata anul acesta, si nu in 2010. Potrivit informatiilor Transgaz, procedura de rezervare de capacitate pe termen lung a conductei s-a incheiat in februarie anul acesta, companiile ofertante fiind E.ON Gaz Romania, Distrigaz Sud, Petrom Gas si MOL Energy Trade. Conducta va fi practic singura sursa alternativa la importul de gaze din Rusia existenta pentru moment in Romania. In prima faza, companiile vor putea importa prin intermediul acestui gazoduct, existand insa si posibilitatea exportului, pentru care au aparut deja solicitari din partea Petrom si Romgaz.

     

  • Cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari

     

    Mai multe lucruri par schimbate la Dinu Patriciu, directorul general al Rompetrol si declarat de realizatorii topului american Forbes cel mai bogat om din Romania. In primul rand, este mult mai deschis la discutii – tendinta care a inceput sa se observe inca de cand omul de afaceri a vandut 75% din Rompetrol kazahilor de la KazMunaiGaz. In al doilea rand, vorbeste mai mult despre macroeconomie decat despre business, lucru de asemenea schimbat in ultimii ani. In al treilea rand, businessul despre care vorbeste omul de afaceri nu se mai cheama doar Rompetrol, ci se mai refera la inca alte patru afaceri in care a investit, dar in care nu s-a implicat executiv – comportament tipic unui fond de investitii.
     
    Ce nu s-a schimbat la Dinu Patriciu este faptul ca a ramas la fel de secretos ca intotdeauna. Declara ca pentru cele patru afaceri personale a cheltuit pana acum un miliard de dolari (aproximativ 700 milioane de euro), adica cea mai mare parte din cele 1,6 miliarde de dolari (respectiv 1,1 miliarde de euro) pe care le-a luat de la KazMunaiGaz atunci cand a vandut 75% din Rompetrol. 
     
    Se abtine insa de la a da detalii despre toate cele patru afaceri. Vorbeste deschis doar despre Adevarul Holding – trustul de presa ajuns acum la 1.000 de angajati si afaceri estimate de 120 de milioane de dolari (100 de milioane de euro) pentru acest an – si despre investitiile imobiliare. In acestea din urma, Dinu Patriciu a investit cel mai mult in achizitia Fabian (intr-o tranzactie evaluata la 50 de milioane de euro, datoriile nete ale firmei ridicandu-se la 76,1 milioane de euro), companie implicata in 11 proiecte imobiliare si evaluata anul trecut la 138,3 milioane de euro. Cealalta investitie imobiliara importanta a lui Dinu Patriciu este proiectul Smart City, in care este partener cu Immorent, parte a grupului austriac Erste. Smart City va fi dezvoltat pe o suprafata de 150.000 de metri patrati in nordul capitalei si necesita o investitie de 300 de milioane de euro. 
     
    Despre celelalte doua afaceri, dezvoltate in domenii total diferite (energie si tehnologie), Dinu Patriciu nu da decat mici detalii, dar admite ca acestea au inghitit cea mai mare parte din miliardul de dolari investit pana acum. Afacerea din IT, careia Dinu Patriciu nu vrea sa ii spuna numele, este un producator de echipamente telecom din Germania, care “produce deja in momentul de fata, are sute de oameni angajati si sute de milioane de euro cifra de afaceri”. Dinu Patriciu spune ca a mai avut si in trecut tentative de a investi in IT, dar de aceasta data l-a convins faptul ca productia nu este doar in domeniul software, ci in principal in zona de hardware si echipamente telecom.
     
    In afacerea IT, Dinu Patriciu a investit alaturi de un partener (“Am un partener, dar eu sunt investitorul financiar si majoritar”), aceeasi strategie fiind folosita si in cazul afacerii din energie, care se concentreaza insa in zona de cercetare: “In aceasta afacere ne concentram pe energii alternative – este un proiect de cercetare international care vrea sa identifice resursele tehnologice care pot pune in valoare resurse marine”.
     
    Investitia in cercetare a fost si cea mai mare facuta de Dinu Patriciu: “Ca resurse financiare, in ordinea investitiilor, au fost energia, IT, real estate si media. Per total, am investit in toate aceste afaceri peste un miliard de dolari, iar peste jumatate dintre acestia au mers in energie si IT”.  
     
    Omul de afaceri crede ca “din oricare dintre cele patru afaceri poate iesi un nou Rompetrol”, dar spune ca nu poate estima momentan valoarea vreuneia din afacerile in care a investit: “Eu astazi nu stiu sa fac valorizarea unei afaceri. Nu mi-e rusine sa spun, dar chiar nu stiu ce multipli se folosesc astazi pentru evaluarea unei afaceri si nu stie nimeni, e o poveste”. Dinu Patriciu explica insa ca a intrat in aceste afaceri tocmai pentru ca a sesizat o oportunitate, dar si potentialul respectivelor afaceri: “Nu stiu de fapt cat fac toate afacerile in care am investit; in toate am investit intr-un context, la momentul respectiv, si le voi valoriza intr-un alt context, despre care de asemenea nu stiu cum va fi; valoarea este cea pe care considera cumparatorul ca o poate scoate din acel business sau cea data de sinergiile pe care cumparatorul crede ca le face prin integrarea acelei afaceri”.
     
    Dinu Patriciu a cumparat insa si una dintre companiile scoase la vanzare de Rompetrol – Eurojet, compania de transport aerian, pentru care a platit un milion de dolari. Dinu Patriciu spune ca acesta este un activ foarte mic, imposibil de comparat cu restul grupului. Pe de alta parte, in afara de Eurojet, Rompetrol “nu prea mai are ce externaliza, afacerile sunt integrate”, dupa cum spune Dinu Patriciu. Declaratia omului de afaceri este putin surprinzatoare, in contextul in care directorul de active noncore al grupului, Titov Buzescu, declara in luna decembrie pentru BUSINESS Magazin ca Rompetrol va vinde toate activele noncore. Decizia de pastrare a acestor active este atat un semn al unor viitoare contracte interesante pentru grup, dar si al faptului ca este greu de gasit cumparatori in aceasta perioada.

    Eric Kish: “Misiunea mea este sa restructurez aceasta divizie care poate ajunge la afaceri de 1 miliard de dolari”

     

  • Noroc de pasii marunti

     

    “Nu ne putem petrece toata viata cumparand companii, mai trebuie sa mai si consolidam ceea ce am cumparat”. Declaratia apartine lui Luigi Ferraris, CFO-ul grupului italian de utilitati Enel, in timpul conferintei de presa care a urmat prezentarii rezultatelor pentru anul 2008. Conferinta de presa s-a tinut in acest an in sediul central al Enel – pentru prima oara dupa mai multi ani in care prezentarea rezultatelor avea loc la Londra, unde Enel este listata. Taierea de costuri pentru organizarea evenimentului anual – redusa ca imporanta – face parte insa dintr-un plan mai larg de reduceri de costuri pe care si l-a impus compania italiana. Cea mai importanta reducere anuntata de Enel este cea de 12 mld. euro din bugetul de investitii pentru urmatorii cinci ani. Declaratia lui Ferraris este in linie cu decizia companiei italiene de a reduce din investitii si a se aseza la masa consolidarilor, dupa cativa ani in care a facut achizitie dupa achi­­­zitie, incepand cu cele din Romania sau Slovacia si terminand cu achizitia Endesa sau OG-5.
     
    Lui Luigi Ferraris nu ii este teama de cuvinte, iar directorul financiar considera ca este normal ca fiecare companie sa isi reconsidere pozitiile din cauza crizei. In cazul Enel, cu atat mai mult: “Luand in considerare ca am investit in ultimii ani cat sa avem o pozitie de lider de piata, dar luand in considerare si gradul de dezvoltare a diverselor economii unde operam, ni se pare logic sa o luam mai usor deocamdata cu investitiile”.
     
    Intr-adevar, cifrele din raportul Enel arata ca cele 12 miliarde de euro au fost reduse din bugetele pentru dezvoltare, si mai putin din bugetele de mentenanta. Raportul nu arata cu precizie unde si cand vor fi investite totusi cele 16 miliarde de euro. Cu toate acestea, prezentarea rezultatelor si a planurilor Enel a inclus cateva indicii.
     
    S-ar fi putut spune ca achizitia Endesa si parteneriatul cu EdF au consolidat traiectoria de dezvoltare a grupului Enel in tarile latine. Strategia latina nu ar fi fost rea pentru Romania – aici Enel are proiecte de investitii de doua miliarde de euro in productia de energie si de inca 700 de milioane de euro in retele. Planurile de productie – care cuprind investitii in energie termo, eoliana si nucleara – sunt ambitioase, insa dependenta unor proiecte la companii de stat (Termoelectrica si Nuclearelectrica) le-a intarziat startul. Faptul ca aceste proiecte se intind ca dezvoltare pe cativa ani se potriveste numai bine cu faptul ca bugetul de investitii in productie al Enel pentru Romania are o bataie lunga, pe 15 ani, ocolind astfel criza (cei 15 ani fiind calculati din 2007, cand noul country manager Matteo Codazzi a anuntat planul de investitii al Enel pentru Romania). De fapt, dupa cum au declarat anterior si oficialii Enel din Romania, planurile sunt deocamdata la nivel de autorizatii, astfel ca ar fi prea devreme sa se stie daca va fi sau nu cazul sa fie incluse in reducerile de costuri.
     
    Planurile de expansiune ale Enel in regiune au pus insa in umbra proiectele din Romania. In prezentarea sustinuta cu ocazia prezentarii rezultatelor anuale, Fulvio Conti a repetat in mai multe randuri intentia lor clara de a se concentra asupra Rusiei si a Slovaciei: “Slovacia si Rusia sunt pietele noastre cheie pentru urmatorii ani: in Slovacia piata a crescut si acum o consideram tara tinta ideala pentru investitii, iar in Rusia liberalizarea pietei progreseaza si cu siguranta ca asta va aduce crestere pe termen mediu si lung”. OG-5 (compania de distributie si productie cu 8.700 MW instalati din Rusia in care Enel este actionar majoritar) si centrala nucleara din Slovacia (proiect de 900 de milioane de euro), dar si alte proiecte gandite pentru cele doua tari vor atrage majoritatea banilor proiectati pentru divizia internationala a Enel pana in 2013. Astfel, din cele 7,4 miliarde de euro, 45% vor merge in Slovacia, iar 28% in Rusia. Despre cele doua miliarde estimate pentru Romania se va mai vorbi probabil si in urmatoarele planuri si bugete ale Enel. Deocamdata insa, investitiile si stabilizarea celei mai lungi retele din Romania si satisfactia celor 2,5 milioane de clienti sunt provocari destul de mari pentru italieni. La care se adauga asteptarile nu foarte optimiste de crestere a consumului clientilor Enel pentru perioada urmatoare, dar si tinta de a creste numarul clientilor eligibili de cinci ori in urmatorii cinci ani. 
     

     

  • Cat mai departe in larg

     

    Putine legaturi de afaceri il mai leaga pe Gabriel Comanescu, proprietarul grupului Upetrom, de piata din Romania. Cele mai importante raman cele opt contracte cu Petrom pentru exploatarea rezervelor marine. In rest, majoritatea productiei de la fabrica Upetrom 1 mai pleaca la export, activitatile de foraj pe uscat au fost vandute anul trecut, iar cele mai mari planuri ale companiei se leaga de piete externe. Acum, omul de afaceri isi poate si permite sa se gandeasca la dezvoltare: a terminat 2008 cu un profit de 80 de milioane de dolari, in crestere accelerata fata de 2007 (cand a fost de 4 milioane de dolari).
     
    Explicatiile privind motivul cresterii profitului sunt aceleasi cu explicatiile privind planurile de dezvoltare. Compania, care a preluat in 2006 platformele maritime ale Petrom, in cadrul unei tranzactii estimate la 100 de milioane de euro, a consacrat anul 2007 pentru investitii in reabilitarea platformelor. Odata terminate investitiile, in 2008 s-a vazut efectiv cat profit pot produce cinci platforme. “Incepand cu acest an, vom putea si demonstra ce investitii se pot face din acest profit”, spune Gabriel Comanescu. Planurile lui Comanescu pentru viitorul mediu vizeaza o pozitie cat mai buna in topul mondial al companiilor care fac foraj petrolier, pozitia urmand a fi validata de castigarea a cat mai multor contracte. 
     
    Omul de afaceri Gabriel Comanescu a intrat in afacerile cu petrol in 1999, cand a cumparat companiile de foraj pe uscat Foserco si Aquafor de la AVAS, prin procedura de privatizare. Achizitia celor doua companii a reprezentat un atu in dosarul depus in 2001 pentru achizitia fabricii de utilaje pentru foraj 1 mai, Gabriel Comanescu castigand licitatia in defavoarea grupului rus Uralmash Rusia, o subsidiara a holdingului OMZ. Cele trei companii cumparate aveau deja o cifra de afaceri de aproximativ 30 de milioane de dolari in 2004, cand Gabriel Comanescu a incheiat primul contract pentru forari maritime. S-a intamplat imediat dupa privatizarea Petrom, deoarece grupul OMV a preferat sa se axeze pe businessul de baza al noii companii si sa instraineze exploatarea platformelor.
     
    “Imediat dupa preluarea contractului, am inceput o serie de investitii pentru modernizarea platformelor, dar cele mai multe investitii au fost facute in 2006 si 2007, dupa achizitia acestora de la Petrom”, spune proprietarul Upetrom, grup din care fac parte mai multe companii, printre care si Grup Servicii Petroliere – care se ocupa de forajul maritim si care aduce cea mai mare parte a afacerilor si a profitului grupului. Dupa doi ani de operare a platformelor Petrom, in decembrie 2005, grupul OMV a decis instrainarea de tot a acestora, iar Gabriel Comanescu a luat un credit in valoare de aproximativ 125 de milioane de dolari de la BCR pentru a le achizitiona. Valoarea creditului luat de la BCR a acoperit 85% din valoarea achizitiei, restul provenind din fonduri proprii. Dupa achizitia platformelor, Gabriel Comanescu a inceput investitiile in modernizarea a patru dintre ele, care au durat doi ani si l-au costat pe omul de afaceri 150 de milioane de dolari (cea mai costisitoare modernizare fiind la platforma Jupiter, care a costat 60 de milioane de dolari).
     
    Intre timp, dupa conflictul din vara lui 2006 (cand platforma Orizont, localizata in Golful Persic, a fost tinta unui atac iranian), Grup Servicii Petroliere a vandut plaforma Fortuna catre Oriental Oil Company Dubai, pentru a face rost de bani ca sa continue procesul de modernizare a celorlalte platforme. In noiembrie 2008, grupul a anuntat si inceperea lucrarilor de modernizare la GSP Saturn, estimate la 50 de milioane de dolari, care ar trebui sa fie finalizate in luna mai a acestui an. 
     
    Finantarea va fi asigurata in proportie de 70% din resursele proprii ale GSP, provenite atat din vanzari de active, dar si din profitul companiei: “O platforma face un profit net zilnic de aproximativ 50-60.000 de dolari”, spune Gabriel Comanescu, explicand astfel si profitul de 80 de milioane de dolari din 2008, care a putut fi posibil datorita faptului ca toate platformele au avut contracte si au lucrat la capacitate maxima.
     
    Faptul ca toate platformele au contracte la capacitate maxima si pentru 2009 ii face pe oficialii Grup Servicii Petroliere sa estimeze crestere si pentru acest an: “Mizam pe crestere in 2009, nu numai pe mentinerea afacerilor, o data din faptul ca sunt contracte cel putin la fel ca in 2008, dar si pentru ca ne bazam pe extinderea activitatii”, spune Radu Petrescu, directorul de comunicare al companiei.
     
    Cresterea cifrei de afaceri ar trebui sa vina in special din extinderea afacerilor grupului Upetrom. Anul trecut, omul de afaceri Gabriel Comanescu a renuntat la activitatea de forare pe uscat, prin vanzarea companiei Foserco, dar si a unor active din Aquafor. Acestea au fost cumparate cu 20 de milioane de euro de grupul american Weatherford, care a mai achizitionat si alte active de forare pe uscat de la Petrom, dar si de la omul de afaceri Ovidiu Tender.

     

  • Reteta pentru a reduce pretul caldurii din fiecare iarna

     

    Pierre Yves Morgue nu este de acord cu subventiile pentru caldura. Le considera un fel de “vopsea de proasta calitate” cu care acopera Romania an de an lipsa investitiilor din zona centralelor in cogenerare (electrica si termica) la nivel national. Pe de alta parte, vorbeste de cate ori are ocazia cu mare entuziasm despre pretul gigacaloriei de care au parte clientii sai de la Ploiesti: 193 de lei cu TVA inclusa, din care consumatorul plateste tot 100 lei datorita subventiilor. Spune ca este cel mai mic pret din tara si a fost posibil deoarece municipalitatea din Ploiesti a fost prima care s-a deschis catre un parteneriat public-privat cu o companie straina pentru concesiunea centralei orasului. Al doilea exemplu a fost Clujul, unde E.ON, in parteneriat egal cu Rhein Energy si municipalitatea din Cluj (fiecare cu cate 33%) au infiintat Colonia Cluj, companie care produce in cogenerare o parte din caldura necesara orasului.
     
    De fapt, la Ploiesti lucrurile au stat destul de simplu: centrala orasului atinsese cel mai inalt pret al gigacaloriei si era aproape de a intra in incapacitate de plata a furnizorilor cand municipalitatea s-a gandit la aceasta varianta. Dalkia Romania, firma condusa de Pierre Yves Morgue, a preluat centrala de la Brazi, a investit 15 milioane de euro in instalatii (asadar, cea mai mare parte din suma totala pe care s-a angajat sa o investeasca pana la finalul contractului, de 25 de milioane de euro pana in 2019), iar din 2006 vorbeste deja de profit net, care se situeaza undeva intre 5 si 7% din cifra de afaceri aproape in fiecare an. Principala sursa a profitului vine din vanzarea de energie electrica, dat fiind ca toata productia este destinata sistemului national, iar 85% din productia de caldura merge catre populatie, restul fiind contractat de agenti economici. Yves Morgue este insa de acord cu schema de ajutor adoptata de guvern anul trecut: “Acesta este un mod constructiv de a subventiona”.
     
    De reteta de la Ploiesti ar avea nevoie acum mai multe orase din tara, precum Constanta sau Iasi, care au anuntat cel mai mare pret al gigacaloriei in iarna 2008-2009. De fapt, ar avea nevoie mai toate orasele din Romania, deoarece pretul gigacaloriei se incadreaza acum intre 80 si 150 de euro, fata de pretul obtinut de Dalkia (aproximativ 50 de euro) sau fata de pretul mediu la nivelul UE (60 de euro). Aceasta se intampla din cauza instalatiilor invechite, cele mai multe dintre ele instalate in anii ‘70-’80, cand cogenerarea a devenit principala solutie pentru obtinerea simultana de caldura si electricitate in marile orase din Romania.

     
    “Orasele unde pretul gigacaloriei este foarte mare au nevoie urgenta de investitii in centralele de cogenerare”, sustine Pierre Yves Morgue, care priveste cu interes catre orice licitatie facuta de municipalitati in acest sens. Numai ca nu sunt foarte multe licitatii, desi, spre deosebire de anii trecuti, sunt totusi cateva pentru proiecte mari, pentru care au venit in Romania investitori strategici europeni si care ar putea atrage investitii de cel putin 500 de milioane de euro in urmatorii doi ani.
     
    Acum, conform datelor Agentiei Nationale pentru Reglementare in do­me­niul Energiei (ANRE), se afla in diverse faze de investitie societatile mixte formate de ELCEN (parte a Termoelectrica) cu investitori privati la Constanta, Bucuresti Sud, Grozavesti, CET Titan si Iernut.
     
    Centralele ELCEN, aflate in proprietatea statului, nu au fost privatizate si nici nu au trecut in subordinea consiliilor locale, precum celelalte centrale din tara, pe motiv ca ar fi “strategice”. Mai precis, electricitatea produsa in aceste centrale face parte din energia la care nu se poate renunta la orele de varf. Pana la venirea investitorilor, ELCEN a facut primul proiect si a pus deja in functiune noua centrala CET Bucuresti Vest, a carei constructie a inceput in 2005 – prima termocentrala de mare putere pusa in functiune in Romania dupa 1990. Centrala produce 190 MW si 160 de gigacalorii pe ora si a avut nevoie de investitii de 160 de milioane de euro, dintre care 122 de milioane de euro au fost credite bancare.
     
    Tot ale ELCEN vor fi si urmatoarele proiecte: “Fiind companie de sine statatoare, chiar daca este de stat, ELCEN se poate misca mai repede pentru a atrage investitori privati sau credite bancare, pe cand o munici­pali­tate se va misca intotdeauna mai greu”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie.
     
    Cele 513 milioane de euro investitii ar trebui sa vina din primele trei proiecte de centrale in cogenerare la care lucreaza acum ELCEN: CET Bucuresti Sud (100 MW), CET Palas Constanta (13,5 MW) si Iernut (400 MW): “Investitia pentru obtinerea a 1 MW termic, cu care se pot incalzi 1 000 de locuitori, este de aproximativ 1 milion de euro, in functie de tehnologia utilizata”, spune Pierre Yves Morgue.

    Aflati in continuare la ce valoare se ridica investitia in centrale

     

  • Harta geostrategica a gazului

     

    De cand a inceput criza gazelor, lui Valeriu Binig i se pare ca s-a intors in timp. Mai precis, in anii ‘70, cand autoritatile romane oscilau intre a construi sistemul energetic pe baza de curent electric sau pe baza de gaz. Existenta din belsug a surselor de gaz a determinat regimul comunist sa aleaga aceasta varianta: in fond, necesita mai putine investitii si era mai ieftin, iar schimbari in viitor care sa modifice aceste criterii nu se intrevedeau. Asa a ajuns apartamentul romanesc unul dintre cele mai complexe apartamente europene din punctul de vedere al intrarilor de resurse de energie: o intrare de gaz pentru bucatarie, una de agent termic, una de apa calda si alta de energie electrica. La polul opus, se afla Franta, unde totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Lui Binig, director al departamentului de Financial Advisory din cadrul casei de consultanta Deloitte Romania, i se pare acum ca sistemul energetic romanesc este destul de complicat si nu crede in curajul vreunei guvernari de a face o schimbare radicala.
     
    Prin schimbare radicala, Valeriu Binig se refera la apropierea strategica de conceptul “apartamentului francez” si la reducerea dependentei de gazul din Rusia prin inlocuirea in cat mai mare masura a gazului cu energia electrica sau prin renuntarea la gaz in cazul unor industrii unde ar fi posibil.
     
    De aceste scenarii se leaga, intr-o mai mica sau mai mare masura, folosirea termenului de “alternative la gazul rusesc” despre care s-a tot vorbit si in acest ianuarie, cand gazul de la Gazprom nu a mai ajuns in Romania, asa cum nu a ajuns in nicio alta tara europeana. Spre deosebire de tarile vest-europene, care au alternativa gazului via Norvegia, tarile est-europene s-au descurcat cum au putut, Romania fiind unul dintre cazurile fericite.
     
    Intr-un studiu publicat la sfarsitul anului 2008, presedintele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu, Dumitru Chisalita, spunea ca Romania este norocoasa in astfel de momente atat pentru ca are resurse, dar si pentru ca cererea de gaz a scazut semnificativ in ultimii 20 de ani. (La nivelul anului ‘89, in Romania se consumau 140 de milioane metri cubi pe zi, fata de 60 de milioane metri cubi, cat se consuma astazi). “Consumul a scazut prin scaderea industriei, iar gazul existent din productia interna sau cel din import a fost mai mult decat suficient in anii ‘90 si chiar la inceputul anilor 2000, cand absenta industriei permitea asta. Acum insa, chiar daca suntem la acelasi nivel de consum cu anul 1951, este din ce in ce mai greu sa gestionam resursele”, arata studiul facut de Dumitru Chisalita.
     
    In zilele normale de iarna, gazul rusesc care ajunge in Romania poate reprezenta pana la 40% din consumul zilnic (aproximativ 20 de milioane de metri cubi), dupa cum arata datele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu. Saptamanile trecute, intrarile zilnice s-au redus pana la 4 milioane de metri cubi pe zi, apoi la 2 milioane, pana au ajuns la zero. Primele solutii au fost deschiderea stocurilor Romgaz si inlocuirea – acolo unde a fost posibil – a gazului cu pacura sau carbune. Astfel, 13 regii de termoficare din tara au trecut pe pacura, al carei pret a crescut saptamana trecuta pana la peste 300 de dolari pe tona (cu aproape 50%).
     
    La sfarsitul saptamanii trecute, pretul pe bursa de marfuri al pacurii a scazut intr-o singura zi cu 20% (vinerea trecuta ajunsese la 240 de dolari pe bursa de la Londra). Cu toate acestea, mai multe case de comert au sesizat oportunitatea si au lansat oferte de vanzare pentru pacura sau carbune. Una dintre cele mai mari oferte a fost cea a casei elvetiene de comert Vitol, care a lansat catre Romania doua vapoare de pacura, unul de 50.000 de tone, iar altul de 30.000 de tone, dar si doua vapoare de huila care ar putea ajunge in Romania la sfarsitul lunii ianuarie sau mijlocul lunii februarie.

    Vanzarile de pe bursa de marfuri au ajuns in minoritate insa saptamanile trecute, dupa ce Guvernul a dat mana libera companiilor pentru vanzarea prin negociere directa de pacura sau alti combustibili pentru incalzire (in mod normal, contractele de achizitie dintre companiile de stat si companiile furnizoare private trebuie incheiate pe bursa). In acest context, autoritatile au anuntat ca am putea rezista fara gazul rusesc timp de 60 de zile.

     
    In conditiile in care constructia sistemului energetic romanesc permite sa rezistam fara importuri maximum doua luni, intrebarea ce s-a nascut in mintea oricarei persoane care stie ca Romania are totusi si resurse de gaze si care mai stie ca sunt tari civilizate care traiesc fara gaz este cum ar arata Romania fara aceasta discutie suparata cu Estul de la fiecare inceput de an?

     

  • Profiturile isi mai reduc zerourile

    Cum va evolua pretul barilului de petrol? 

    Spre deosebire de anii trecuti, cand liderii pietei petroliere dadeau estimari destul de clare privitoare la pretul petrolului, pentru 2009 pana si estimarea lui Dinu Patriciu este una care lasa loc oricaror surprize. Omul de afaceri crede ca pretul petrolului se va putea situa oriunde in intervalul 25-200 de dolari pe baril. Agentia Internationala pentru Energie prevede pentru 2009 un pret de 60-65 de dolari pe baril. Atat liderii pietei petroliere locale, cat si organismele internationale anticipeaza o cerere de petrol la acelasi nivel cu cea din de barili pe zi).    

    Cum vor evolua vanzarile de carburanti din Romania in conditiile unui an despre care se vorbeste numai in termeni de criza financiara? 

    In 2009, vanzarile de carburanti vor fi similare cu cele din 2008. Andrei Chirilescu, directorul adjunct al Lukoil Romania, estimeaza ca in 2009 se vor vinde in Romania aproximativ 1,5 milioane de tone de carburanti. O revenire a cotatiei barilului de petrol in jurul valorii de 60 de dolari, corelata cu majorarea accizelor de la 1 ianuarie si devalorizarea leului, poate conduce insa la noi scumpiri ale carburantilor.  

    Cum va afecta criza economica profiturile si cifra de afaceri a principalelor companii petroliere?  

    Presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, apreciaza ca in 2009 profitabilitatea companiei va fi in usoara scadere, iar dividendele aferente profitului pe 2008 nu vor creste comparativ cu cele corespunzatoare anului precedent, de 1,25 euro pe actiune. Constantin Tampiza, seful Lukoil Romania, exclude cresterea cifrei de afaceri si estimeaza o scadere a profitului cu cel putin 10%. Pentru Rompetrol, careia ratingurile internationale i-au scazut progresiv in ultimele luni din 2008, Standard & Poor’s apreciaza posibilitatea unui flux de numerar diminuat considerabil in 2009 si 2010, in timp ce capacitatea actionarului principal, compania kazaha KMG, de a sustine Rompetrol se va afla sub presiune. “Cred ca anul viitor nu vom inregistra scaderi semnificative pe piata din Romania”, spune Dan Ionescu, COO al Rompetrol.  

    Va mai exista crestere a pietei de electricitate? 

    Planurile tuturor companiilor din piata de energie electrica, fie ca este vorba de producatori, traderi, furnizori sau distribuitori, s-au bazat din 2005 incoace pe o crestere anuala a cererii de energie electrica de aproximativ 4-5%, cresterea cererii de energie mergand de obicei in acelasi ritm cu cresterea economica. “Piata va creste cu maximum un procent sau doua, in afara de zona industriala, unde s-au anuntat deja restrangeri de activitati. Vor fi consumuri mai mici inclusiv pe rezidential din cauza problemelor financiare ce vor aparea in urma somajului”, spune Doru Voicu, director de dezvoltare a afacerilor al CEZ Romania. 

    Care sunt cele mai asteptate evenimente din energie? 

    Unul dintre cele mai importante evenimente este decizia guvernului de a privatiza diverse companii din energie, in special producatori. Eventualii investitori sunt inca interesati de aceste privatizari, chiar daca in piata nu sunt multe lichiditati sau valoarea acestor companii a scazut in ultimii ani din cauza lipsei de investitii. Cu toate acestea, investitorii insista ca autoritatile sa scoata la vanzare, in 2009, cel putin Complexul Energetic Craiova, iar firma de stat Hidroelectrica sa inceapa privatizarea centralelor care au capacitati de peste 10 MW. Un alt eveniment asteptat este formarea sau nu a companiei energetice nationale, care asteapta acum verdictul Consiliului Concurentei.