BusinessMagazin

Category: Energie

Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori

  • Miza reactoarelor nucleare 3 si 4

    In faza initiala a proiectului pentru constructia reactoarelor 3 si 4, Theodor Chirica era mai relaxat. Contributia Nuclearelectrica, direct proportionala cu participatia la proiect a companiei, ar fi fost undeva in jurul sumei de 400 de milioane de euro. In primavara insa, Nuclearelectrica avea 20% din proiect, iar proiectul costa 2 miliarde de euro. Ideea de baza a fost tocmai ca niciunul dintre actionari sa nu fie majoritar, iar atractivitatea proiectului (mai ales la capitolul finantare) sa fie tocmai mixul de actionari, companii renumite din domeniu.

    Din vara insa, cand Guvernul s-a razgandit si a considerat ca statul trebuie sa fie majoritar in acest proiect, companiilor partenere le-a scazut direct proportional participatia, chiar daca acest lucru nu le-a placut. Daca decizia guvernamentala nu putea fi contestata, iar companiile au semnat joia trecuta memorandumul de infiintare a companiei de proiect, au contestat in schimb majorarea costurilor de constructie a celor doua reactoare, care s-au dublat din primavara pana acum.

    Companiile care initial aveau 15% din proiect si ar fi trebuit sa contribuie cu 300 de milioane de euro la investitie au acum 9,15% din proiect si vor contribui cu cel putin 390 de milioane de euro. Teodor Chirica, in atributiile caruia va intra finantarea si managementul de proiect pentru constructia reactoarelor trei si patru de la Cernavoda, este de parere ca ambitia statului roman de a fimajoritar in acest proiect va fidestul de dura cu bugetul companiei. 

    “Din suma de aproape 2 miliarde de euro care revine investitorului majoritar (contributia Nuclearelectrica fiind in acest moment de 51%), compania isi poate permite din fonduri proprii doar 20%”, spune Teodor Chirica. Desigur, de restul trebuie contractate credite. La acest capitol, faptul ca ne aflam intr-o perioada complicata a economiei nu ar fiinsa singura problema. Chirica spune ca, din experienta lui, cuvantul “nuclear” nu este cuvantul preferat al creditorilor, mai ales in aceasta perioada, cand banca franceza care a creditat constructia centralei nucleare din Bulgaria are mari probleme cu ecologistii.

    “Finantarea proiectelor nucleare nu este foarte agreata de banci si suma mare pe care va trebui sa o luam ma face sa ma intreb daca vom reusi.” Chirica are aici doua variante: sa mearga pe varianta corporate finance si sa incerce sa explice bancilor ca utilitatile sunt oricum la moda, fie ca le plac ecologistilor sau nu, sau sa spere ca statul roman va garanta imprumutul, ceea ce ar fivarianta ideala. Varianta care nu le-ar oferi numai confortul financiar de a realiza proiectul, dar le-ar oferi si siguranta ca nu le va firedusa participatia pe parcurs din cauza lipsei finantarilor.

    Iar problematica finantarii pentru cei 40% din proiectul de constructie a celor doua grupuri creste odata cu pretul efectiv de constructie a centralei, care a sarit in aceasta vara de la 2,2 miliarde de euro la 4 miliarde de euro, pe fondul scumpirii echipamentelor si a materialelor necesare constructiei unei astfel de centrale. Cresterea costurilor de constructie, contestata de investitorii parteneri in proiect (care considera ca majorarea nu avea de ce sa fie mai mare de 20%, nicidecum aproape de 100%), este sustinuta de Chirica prin evolutia internationala a acestor costuri.

    Conform unui studiu facut de Moody’s Investor Service, pretul unui kilowatt instalat intr-o centrala nucleara a crescut in doar cateva saptamani de la 2.950 la 5.000 de dolari. Expertii Moody’s asigura insa ca acest salt al preturilor ar putea fi o chestiune temporara, iar durerile de cap actuale ale investitorilor s-ar putea calma: “Nu e usor sa fii acum investitor intr-o centrala nucleara si sa spui da, vom continua”, spun expertii Moody’s, care considera ca actuala criza economica si problema finantarilor ar putea fichiar un lucru bun pentru investitori.

    Asadar, taraganarea negocierilor ar putea veni in avantajul lui Theodor Chirica, dar si al celorlalti investitori implicati in proiect, deoarece lipsa comenzilor din domeniu ar putea impinge contractorii catre ieftinirea serviciilor. Deocamdata insa, pretul estimat pentru constructia celor doua reactoare este de 4-4,5 miliarde de euro. Dupa semnare, companiile au preferat sa pastreze tacerea asupra cresterii costurilor de constructie, mare parte din aceasta tacere fiind generata si de satisfactia ca, pana la urma, vor avea productie in Romania. 9,15% sau 6,12% din 1.400 MW este mult mai bine decat perspectiva de a nu avea nimic si de a cauta in continuare curent ieftin in piata, mai ales in conditiile in care infiintarea companiei Electrica (prin inglobarea Hidroelectrica si a complexurilor energetice) ar putea scoate de la vanzare putina energie ieftina produsa.

    La masa la care s-a semnat memorandumul, multi dintre reprezentantii companiilor erau mult mai relaxati decat in primavara, cand s-a semnat prima varianta de proiect si cand pentru cei mai multi dintre parteneri cele doua reactoare erau printre putinele posibilitati de a participa la un proiect de productie de energie in Romania. Intre timp, com panii precum Enel sau GdF-Suez au obtinut si alte proiecte in parteneriat cu Termoelectrica, iar grupul spaniol Iberdrola a reusit sa intre in sfarsit pe piata romaneasca prin achizitia unui proiect de parc eolian.

    CEZ, care a contestat inca de cand a venit in Romania lipsa energiei disponibile din piata libera, a avut insa in 2008 un an plin: a castigat licitatia pentru proiectul eolian Fantanele-Cogealac (prin care va instala 600 MW cu o investitie totala de 1,1 miliarde de euro), a semnat saptamana trecuta memorandumul pentru constructia unui grup termoelectric la Galati in parteneriat cu Termoelectrica (400 MW, cu o investitie de 300-400 de milioane de euro), iar tot saptamana trecuta a devenit partener la reactoarele 3 si 4, revenindu-i astfel aproximativ 140 MW, pentru care va plati aproximativ 390 de milioane de euro.

  • Miza reactoarelor nucleare 3 si 4

    In faza initiala a proiectului pentru constructia reactoarelor 3 si 4, Theodor Chirica era mai relaxat. Contributia Nuclearelectrica, direct proportionala cu participatia la proiect a companiei, ar fi fost undeva in jurul sumei de 400 de milioane de euro. In primavara insa, Nuclearelectrica avea 20% din proiect, iar proiectul costa 2 miliarde de euro. Ideea de baza a fost tocmai ca niciunul dintre actionari sa nu fie majoritar, iar atractivitatea proiectului (mai ales la capitolul finantare) sa fie tocmai mixul de actionari, companii renumite din domeniu.

    Din vara insa, cand Guvernul s-a razgandit si a considerat ca statul trebuie sa fie majoritar in acest proiect, companiilor partenere le-a scazut direct proportional participatia, chiar daca acest lucru nu le-a placut. Daca decizia guvernamentala nu putea fi contestata, iar companiile au semnat joia trecuta memorandumul de infiintare a companiei de proiect, au contestat in schimb majorarea costurilor de constructie a celor doua reactoare, care s-au dublat din primavara pana acum.

    Companiile care initial aveau 15% din proiect si ar fi trebuit sa contribuie cu 300 de milioane de euro la investitie au acum 9,15% din proiect si vor contribui cu cel putin 390 de milioane de euro. Teodor Chirica, in atributiile caruia va intra finantarea si managementul de proiect pentru constructia reactoarelor trei si patru de la Cernavoda, este de parere ca ambitia statului roman de a fimajoritar in acest proiect va fidestul de dura cu bugetul companiei. 

    “Din suma de aproape 2 miliarde de euro care revine investitorului majoritar (contributia Nuclearelectrica fiind in acest moment de 51%), compania isi poate permite din fonduri proprii doar 20%”, spune Teodor Chirica. Desigur, de restul trebuie contractate credite. La acest capitol, faptul ca ne aflam intr-o perioada complicata a economiei nu ar fiinsa singura problema. Chirica spune ca, din experienta lui, cuvantul “nuclear” nu este cuvantul preferat al creditorilor, mai ales in aceasta perioada, cand banca franceza care a creditat constructia centralei nucleare din Bulgaria are mari probleme cu ecologistii.

    “Finantarea proiectelor nucleare nu este foarte agreata de banci si suma mare pe care va trebui sa o luam ma face sa ma intreb daca vom reusi.” Chirica are aici doua variante: sa mearga pe varianta corporate finance si sa incerce sa explice bancilor ca utilitatile sunt oricum la moda, fie ca le plac ecologistilor sau nu, sau sa spere ca statul roman va garanta imprumutul, ceea ce ar fivarianta ideala. Varianta care nu le-ar oferi numai confortul financiar de a realiza proiectul, dar le-ar oferi si siguranta ca nu le va firedusa participatia pe parcurs din cauza lipsei finantarilor.

    Iar problematica finantarii pentru cei 40% din proiectul de constructie a celor doua grupuri creste odata cu pretul efectiv de constructie a centralei, care a sarit in aceasta vara de la 2,2 miliarde de euro la 4 miliarde de euro, pe fondul scumpirii echipamentelor si a materialelor necesare constructiei unei astfel de centrale. Cresterea costurilor de constructie, contestata de investitorii parteneri in proiect (care considera ca majorarea nu avea de ce sa fie mai mare de 20%, nicidecum aproape de 100%), este sustinuta de Chirica prin evolutia internationala a acestor costuri.

    Conform unui studiu facut de Moody’s Investor Service, pretul unui kilowatt instalat intr-o centrala nucleara a crescut in doar cateva saptamani de la 2.950 la 5.000 de dolari. Expertii Moody’s asigura insa ca acest salt al preturilor ar putea fi o chestiune temporara, iar durerile de cap actuale ale investitorilor s-ar putea calma: “Nu e usor sa fii acum investitor intr-o centrala nucleara si sa spui da, vom continua”, spun expertii Moody’s, care considera ca actuala criza economica si problema finantarilor ar putea fichiar un lucru bun pentru investitori.

    Asadar, taraganarea negocierilor ar putea veni in avantajul lui Theodor Chirica, dar si al celorlalti investitori implicati in proiect, deoarece lipsa comenzilor din domeniu ar putea impinge contractorii catre ieftinirea serviciilor. Deocamdata insa, pretul estimat pentru constructia celor doua reactoare este de 4-4,5 miliarde de euro. Dupa semnare, companiile au preferat sa pastreze tacerea asupra cresterii costurilor de constructie, mare parte din aceasta tacere fiind generata si de satisfactia ca, pana la urma, vor avea productie in Romania. 9,15% sau 6,12% din 1.400 MW este mult mai bine decat perspectiva de a nu avea nimic si de a cauta in continuare curent ieftin in piata, mai ales in conditiile in care infiintarea companiei Electrica (prin inglobarea Hidroelectrica si a complexurilor energetice) ar putea scoate de la vanzare putina energie ieftina produsa.

    La masa la care s-a semnat memorandumul, multi dintre reprezentantii companiilor erau mult mai relaxati decat in primavara, cand s-a semnat prima varianta de proiect si cand pentru cei mai multi dintre parteneri cele doua reactoare erau printre putinele posibilitati de a participa la un proiect de productie de energie in Romania. Intre timp, com panii precum Enel sau GdF-Suez au obtinut si alte proiecte in parteneriat cu Termoelectrica, iar grupul spaniol Iberdrola a reusit sa intre in sfarsit pe piata romaneasca prin achizitia unui proiect de parc eolian.

    CEZ, care a contestat inca de cand a venit in Romania lipsa energiei disponibile din piata libera, a avut insa in 2008 un an plin: a castigat licitatia pentru proiectul eolian Fantanele-Cogealac (prin care va instala 600 MW cu o investitie totala de 1,1 miliarde de euro), a semnat saptamana trecuta memorandumul pentru constructia unui grup termoelectric la Galati in parteneriat cu Termoelectrica (400 MW, cu o investitie de 300-400 de milioane de euro), iar tot saptamana trecuta a devenit partener la reactoarele 3 si 4, revenindu-i astfel aproximativ 140 MW, pentru care va plati aproximativ 390 de milioane de euro.

  • Am nevoie de aer

    Adunatii Copaceni, binein­teles. Acolo se afla sediul primei companii a lui Nelu Iordache, Romstrade, si tot acolo i-ar placea sa fie si baza aeriana de unde sa ii decoleze cele zece avioane Blue Air – daca s-ar construi acolo noul aeroport din sudul Bucurestiului, atat de des invocat de autoritati, dar si de speculatorii imobiliari in ultimul an. Tot la Adunatii Copaceni a fost montata prima turbina din cele trei pe care le-a cumparat omul de afaceri, prin compania sa Romstrade, ceea ce arata o consolidare in zona a businessurilor controlate de Iordache.
     
    “Compania Romstrade a cerut autorizatie pentru constructia, intr-o prima etapa, a trei centrale eoliene; probabil saptamana viitoare (saptamana aceasta – n.red.) vor primi atat autorizatiile de constructie, cat si pe cele de racordare la retea”, spune Ion Tache, primarul comunei Adunatii Copaceni si unul dintre oamenii de afaceri mici, dar cunoscuti din zona (avand o mica retea de cinci benzinarii, una dintre ele fiind prima benzinarie pe drumul dinspre Bucuresti spre Giurgiu), dar si unul dintre partenerii de business ai lui Nelu Iordache.
     
    Romstrade este compania care i-a adus proprietarului Blue Air o reputatie de “client al contractelor cu statul”, atat pentru constructia de strazi, dar si pentru deszapezire sau alte contracte publice. In 2007 si 2008, Romstrade a fost principalul contractor al aeroportului Baneasa – in 2007 pentru refacerea integrala a pistei, iar in 2008 pentru reparatii anuale. Conform lui Stefan Mladin, directorul general al aeroportului Baneasa, contractele cu Romstrade s-au semnat in urma unei licitatii la care au participat mai multe companii. Tot Romstrade a fost principala sursa de venit a lui Nelu Iordache pentru inceperea afacerii Blue Air, pe care a catalogat-o dintotdeauna drept o pasiune a lui, chiar daca, spre deosebire de Romstrade, nu a facut mult profit net in cei patru ani de cand este pe piata. Compania s-a lansat la sfarsitul lui 2004, iar dupa ce in primii ani a investit toate veniturile in dezvoltare, a urmat o perioada de declin al industriei aviatice, accentuata de saltul pretului petrolului, iar acum de criza financiara. Ion Tache, care este si partener de afaceri al omului de afaceri Nelu Iordache, considera ca viitoarele turbine eoliene din comuna sunt in primul rand o diversificare a afacerii Romstrade, care a facut doar contracte pentru infrastructura in anii trecuti. Pentru moment insa, turbinele sunt mai mult “o incercare” pentru oficialii Romstrade: “Vrem sa testam piata energiei eoliene si vom incerca in prima faza cu cele trei turbine, urmand ca ulterior sa decidem daca este interesant sa mai facem si alte investitii in aceasta zona, cum ar fi achizitionarea altor turbine, poate chiar noi, sau investitia in alte segmente ale energiei verzi”.
     
    Dincolo de testarea pietei, Tache spune ca montarea turbinelor este atractiva pentru comuna, putand genera pe viitor o dezvoltare a acestui tip de afacere pe plan local. Mai mult, primarul admite ca o parte din energie ar putea fi directionata si catre proiecte locale care au nevoie de energie, cum ar fi cartiere rezidentiale sau chiar aeroportul, daca intr-adevar se va face acolo. Necesarul de energie al unui aeroport de capacitate medie (cum se estimeaza ca ar putea fi cel de la Adunatii Copaceni), cu un trafic de aproximativ 8 milioane de pasageri pe an, consuma aproximativ 15 MWh. Multe aeroporturi din lume, in special din Europa, au ales sa isi rezolve singure o parte din problema cu energia montand centrale eoliene sau, mai ales, panouri solare. 
     
    Cele trei turbine instalate de Nelu Iordache la Adunatii Copaceni nu vor livra multa energie – este vorba pana la urma doar de trei turbine a cate 1,5 MW fiecare, dupa cum admit oficialii companiei: “Deocamdata, ele vor fi legate la sistemul national, dar ulterior le putem redirectiona catre contracte viitoare pe care le-am putea obtine”.
     
    Cele trei turbine, cumparate la mana a doua, vor fi aduse una cate una pana la sfarsitul acestei luni, mai spune Tache. Nou-venitele se incadreaza in peisajul turbinelor instalate pana acum in tara, toate acestea fiind cumparate la mana a doua – este vorba despre doua turbine instalate in Bistrita de catre Blue Line Impex, alte trei instalate la Ploiesti de catre una dintre companiile omului de afaceri Silviu Prigoana, alte doua instalate la Baia Mare de firma Pentium, carora li se adauga trei turbine instalate in “taramul fagaduintei” pentru energia eoliana, Dobrogea. Toate sunt la mana a doua, dar companiile sustin ca astfel de instalatii vor mai avea viata buna in Romania si de acum inainte: “Pana acum, reglementarile erau mai laxe, dar din acest an, fiecare turbina la mana a doua va trebui recertificata odata cu trecerea fiecarui an; practic, ar fi ca o revizie la milimetru suplimentara controlului anual de care vor avea parte toate turbinele, inclusiv cele noi”, spune Dacian Nath, unul dintre proprietarii Blue Line Impex, care au vandut primul lor proiect de 200 MW in Tulcea companiei italiene Blue Line si intentioneaza in continuare sa dezvolte un parc eolian, tot in Tulcea.

  • Cati bani inghite vantul?

    Asa s-a intamplat in cazul Enel, care a cumparat un proiect de 200 MW de la Blue Line, si intr-o maniera asemanatoare s-a intamplat la tranzactia CEZ cu Continental Wind Partners. Companiile au anuntat o valoare, de 1,1 miliarde de euro, care cuprinde insa atat pretul achizitiei, dar si investitiile care vor fi facute pentru dezvoltarea parcului eolian. Tranzactia dintre Iberdrola si romano-elvetienii de la Rokura a dezvaluit de asemenea un pret, dar spaniolii au refuzat sa spuna ce anume include acesta si daca toti acesti bani au ajuns sau nu la dezvoltatorul local.

    In tranzactia de saptamana trecuta, companiile au anuntat ca pretul de achizitie platit de Energias de Portugal pentru proiectul de 228 MW din Dobrogea dezvoltat de Renovatio Power (o companie inregistrata in Cipru) a fost de 8,4 milioane de euro. De fapt, dupa cum arata un comunicat al companiei de consultanta Wind Expert, acesta a fost doar pretul consultantei pentru proiectul respectiv. “Serviciile de consultanta furnizate de Wind Expert pentru cele doua proiecte au constat in identificarea de locatii, realizarea studiilor de vant, a studiilor de fezabilitate, obtinerea autorizatiilor necesare si realizarea designului de parc eolian”, explica Alexandru Teodorescu, director general al Wind Expert si actionar minoritar, cu 5%, al unuia dintre cele doua proiecte achizitionate de EDP.

    Practic, Alexandru Teodorescu spune ca a facturat clientului Renovatio Power 8,4 milioane de euro – contravaloarea livrarii la cheie a celor doua proiecte, pretul consultantei per MW fiind in jur de 30.000 de euro. Daca din banii luati de la EDP, Renovatio si-a platit doar consultantul, intrebarea automata este cu ce bani se alege fostul proprietar. Aici intra in scena metoda clasica prin care EDP achizitioneaza proiecte. In comunicatul dat de EDP, compania portugheza spune ca pretului de 8,4 milioane de euro i se va adauga o taxa de succes.

    Aceasta ar putea dubla valoarea tranzactiei, daca ar fi echivalenta cu cea din cazul proiectului achizitionat de EDP in Polonia (portughezii au cumparat anul trecut in Polonia un proiect de 1.022 MW pentru care au platit 54 de milioane de euro, dar care prevede si o taxa de succes de 40.000 euro per MW, care va fi platita cand proiectul va fi in faza de maturitate). Daca taxa ar fi la fel si in Romania, proprietarii care au vandut ar mai putea incasa aproximativ inca aproximativ 9,3 milioane de euro. Sau, daca proiectul va permite dezvoltarea maxima a capacitatii proiectului (mai precis, daca se va reusi dezvoltarea a 750 de MW – totalul celor patru etape de constructie, respectiv punerea in practica a celor 400 MW aflati in faza de prospect), ar putea fi vorba de o taxa de succes de 30 de milioane de euro.

    “Mi se pare o metoda foarte corecta de achizitie; in felul acesta se evita ca fostul proprietar sa lase balta dezvoltarea afacerii sau sa vanda un proiect cu lipsuri mari”, spune Alexandru Teodorescu. El se declara multumit si de faptul ca EDP a comunicat acest pret, facand astfel putina lumina asupra pretului real de dezvoltare a unui proiect de energie eoliana. “Intotdeauna lucram cu taxa de succes”, a declarat pentru BUSINESS Magazin un oficial al companiei portugheze.

    Principala motivatie pentru existenta acestei taxe de succes este faptul ca pe piata energiei eoliene, o piata destul de tanara, se avanseaza zeci de proiecte cu capacitati foarte mari, care par deseori dificile sau chiar imposibil de pus in practica: “In acest fel evitam sa platim ceva ce ar putea sa nu iasa cum trebuie: pe de o parte ne punem la adapost, iar pe de alta parte dezvoltatorul care ne-a convins si ne-a vandut proiectul lucreaza cu noi pana in faza finala de implementare si atunci isi poate lua acest comision, daca lucrurile merg bine”. Oficialul companiei portugheze nu vrea sa ii apara numele deocamdata. Prefera sa mai treaca putin timp si sa poata inainta cu proiectul, pentru a putea avea ceva mai concret de spus.

    O parte din cauze sunt legate tot de faptul ca in aceasta piata a energiei eoliene se vorbeste mult si de multe ori nefondat. Deocamdata, deabia au facut achizitia, pe care o vad ca pe o amprenta importanta in extinderea lor in Europa. Anul trecut, EDP Renovaveis, compania de productie verde controlata in proportie de 77% de EDP si listata separat la bursa de la Lisabona, a facut primii pasi in Europa de Est achizitionand anul trecut Relax Wind Parks, un proiect de 1.022 MW in Polonia, cu 54 de milioane de euro. Proiectul include insa si o ferma de 120 MW capacitate deja instalata, restul de proiecte urmand a fi puse in functiune pana in 2010, cand fostul proprietar ar mai putea castiga inca aproape 40 de milioane de euro.

    Intrarea in estul Europei face parte dintr-un plan de extindere atent gandit de strategii portughezi, care au dezvoltat intai proiecte de energie eoliana la ei acasa (unde detin 20% din productia de energie eoliana, cifrata in total la 3.000 MW, care la randul ei reprezinta 10% din totalul productiei la nivel national). Extinderea Renovaveis a urmat in Europa de Vest, unde a instalat turbine eoliene in Franta si Belgia, apoi s-a mutat peste ocean, facand una dintre cele mai mari achizitii in acest domeniu anul trecut, cand a cumparat Horizon Wind Energy. In iulie 2007, Horizon Wind Energy era evaluata la 2,7 miliarde de dolari (2,1 de miliarde de euro) de catre proprietarii ei, compania de investitii Goldman Sachs.

    Proiectul este deocamdata, conform companiei portugheze, cel mai mare proiect de energie eoliana din Statele Unite, cu 2.000 MW capacitate instalata (la inceputul lui octombrie a fost lansata cea de-a 13-a ferma in Oregon, de 104 MW) si care ar trebui sa atinga 9.000 MW in urmatorii cinci ani in cele 15 state americane unde opereaza EDP Renovaveis. Horizon a fost de fapt si singura achizitie la care EDP nu a platit taxa de succes – pentru ca “proiectul este mare, piata este flexibila si mai experimentata decat cea europeana”, dupa cum spune oficialul portughez. Este de asemenea vorba de faptul ca proiectul din Statele Unite a venit perfect in completarea strategiei EDP, care a lucrat intensiv in ultimii ani si si-a stabilit ca obiectiv constructia a 1.400 MW in fiecare an, in oricare dintre cele trei piete in care actioneaza (Portugalia, Europa sau Statele Unite). Iar achizitia din Romania a fost conforma cu acest plan, dat fiind ca EDP estimeaza ca va incepe constructia proiectelor de aici in aproximativ trei ani.

    “In trei ani vom termina cea mai mare parte din proiectele din Statele Unite si vom construi in Europa”, spune reprezentantul EDP. Cand spun “in Europa”, oficialii EDP se gandesc in special la noi piete pentru energia eoliana, precum Romania sau Polonia, dar si la Portugalia si Spania, care au acum un potential de crestere important. Conform unor studii dezvoltate de Emerging Energy Research (EER), Spania este acum cea mai atractiva piata pentru dezvoltarea de proiecte de energie eoliana, depasind Germania in 2008 ca rapiditate a cresterii acestui domeniu. Estimarile EER arata ca Spania ar trebui sa instaleze capacitati de 20 GW de energie eoliana pana in 2015, ceea ce ar reprezenta un sfert din totalul capacitatii de energie eoliana care s-ar construi in Europa pana atunci.

    In acest tablou, Romania, care ar putea suporta in urmatorii ani maxim 2.000 MW din energie eoliana, ramane doar o speranta din punctul de vedere al sanselor ca sistemul de transport sa se dezvolte si sa accepte mai mult. Deocamdata, piata asteapta ca proiectele intrate in portofoliul unor companii precum CEZ, ENEL, EDP sau Iberdrola sa inceapa sa se dezvolte. Cele mai avansate dintre ele, cum ar fi proiectul CEZ, ar trebui sa intre in faza de constructie incepand cu 2009. Altele, precum proiectele EDP, ar ajunge in aceasta etapa in trei ani, cand se estimeaza ca cei mai multi dintre megawatii acceptati de Transelectrica ar ajunge la aceasta etapa de constructie. Abia de aici EER va incepe sa contabilizeze si Romania, mai ales daca Transelectrica va mari procentul energiei electrice care poate proveni de la centrale eoliene.

  • Mamutul care seamana cu RENEL

     

    Anul trecut, comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, se declara ingrozit de perspectiva infiintarii unui colos care sa cuprinda toate companiile de energie detinute de stat in Romania. Piebalgs considera ca o asemenea initiativa ar crea un monstru greu de controlat, care ar intoarce piata de energie de unde a plecat, eliminand progresele pe care le-a facut pana acum. Prin eliminarea progreselor, comisarul european se referea la modul in care Romania a reusit sa treaca de negocierile pentru capitolul 14 (energie) din raportul de aderare, tocmai prin faptul ca a reusit sa sparga monopolul RENEL, fosta regie nationala de electricitate, si sa liberalizeze incetul cu incetul piata.
     
    “Decizia de a infiinta totusi o astfel de companie da impresia ca Romania s-a conformat unor reguli doar pentru a intra in UE si acum a decis sa renunte la ele”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si fost director al ANRE in perioada cand s-a dezmembrat RENEL si au inceput negocierile cu UE pentru capitolul 14. “UE ne-a iertat pentru alte domenii care nu mergeau, deoarece reusisem sa facem o piata de energie cat de cat functionala, dar acum problemele vor reincepe”, spune Constantinescu.
     
    Problemele la care se refera el sunt legate in special de crearea unui monopol, dar si de faptul ca gradul de transparenta la care ajunsese piata va scadea. Crearea de monopol se refera la faptul ca noua companie va detine jumatate din capacitatea nationala de productie, dar procentul va creste la 70% in orele de varf si la 90% cand vine vorba de servicii de sistem (Hidroelectrica asigura 90% din serviciile de urgenta la nivel national, putand pune in functiune grupuri pentru acoperirea deficitelor).
     
    Studiul de fezabilitate pentru infiintarea noii companii facut de KPMG arata ca, odata cu crearea noii Electrica, Romania ar ramane cu cinci companii active pe piata de productie a energiei (Electrica, Nuclearelectrica, Elcen, Termoelectrica si Complexul Energetic Craiova), numar inca mare fata de media din tarile UE (3,23).
     
    “Infiintarea noii Electrica este in concordanta cu ce se intampla si in UE, unde concentrarea pietei in sectorul energetic este in crestere, atat datorita integrarii verticale, dar si numarului ridicat de fuziuni si achizitii”, arata raportul KPMG. Aceasta a fost si justificarea premierului Calin Popescu-Tariceanu la anuntarea vestii ca pana la urma societatea de stat se va infiinta: “Statul roman avea nevoie de o companie puternica si destul de mare cat sa intre in top 25 al companiilor energetice din Europa”.
     
    Crearea unei companii care sa poata face concurenta sau macar rezista in fata unor nume europene mari si cu istorie in spate (gen CEZ din Cehia, E.ON din Germania sau EdF in Franta) a fost aprobata de guvern prin ordonanta de urgenta, dar mai are inca de asteptat cel putin doua aprobari importante: a Consiliului Concurentei din Romania si a autoritatii europene de concurenta. “Daca   se vor face cateva amendamente la proiectul initial si statul va fi ferm ca noua companie va actiona respectand principiile pietei libere, s-ar putea sa treaca de aceste autoritati, mizand pe cartea ca Romania este cam singura tara europeana fara o companie puternica in energie”, spune Jean Constantinescu.
     
    Conform proiectului aprobat de guvern, noua Electrica, in portofoliul careia vor intra doar companii profitabile de pe piata de energie (atat Electrica, dar si complexurile Rovinari si Turceni si mai ales Hidroelectrica sunt printre firmele de stat cu cele mai stabile pozitii), va avea o cifra de afaceri de 3,3 miliarde de euro, urcand pe al doilea loc in clasamentul dupa cifra de afaceri al companiilor din domeniu, dupa Petrom.
     
    Formula aleasa de Guvern, care exclude companiile neprofitabile, elimina una dintre principalele critici legate de proiectul initial de infiintare a colosului energetic, si anume ca ar presupune un fel de subventie, iar banii din companiile profitabile ar intra in cele neprofitabile. Or, atat Complexul Energetic Craiova (care nu este tocmai neprofitabil, dar nici nu este atat de rentabil precum celelalte doua), dar mai ales Termoelectrica nu au fost incluse in noua societate. Explicatia neoficiala in legatura cu pastrarea Termoelectrica in afara acestui proiect a fost faptul ca ea are deja o serie de proiecte in parteneriat cu investitori privati, in timp ce noua structura trebuie sa fie exclusiv de stat, cel putin deocamdata, pana la listarea la bursa prevazuta pentru anii urmatori – insa nu mai tarziu de un an de la formarea efectiva a companiei. 
     
    Acelasi a fost motivul si pentru neincluderea in proiect a Nuclearelectrica, companie care are de asemenea proiecte in asociere cu investitori privati, chiar daca formula investitiei nu a fost inca stabilita. “Cu atat mai bine”, spune Theodor Chirica, directorul Nuclearelectrica, a carui multumire pentru actuala situatie financiara a companiei ar fi fost umbrita de o noua amestecare a companiei alaturi de altele mai mult sau mai putin profitabile, unde regulile sunt mai dificile si deciziile mai greoi de luat. “Deja suntem in formula asta de aproape zece ani si ne este foarte bine asa.” Nuclearelectrica ramane cea mai mare companie strict producatoare de energie de pe piata, furnizand in sistemul national 18% din totalul energiei. Compania este acum in asteptarea formulei de investitie la reactoarele trei si patru (care vor fi facute cu Nuclearelectrica actionar principal si cu maxim sase investitori strategici europeni).

     

  • Acasa la Kaz Munai Gaz

    Dinu Patriciu pare putin trist si pentru cateva secunde pare sa nu aiba replica. Nu ii vine sa creada ca partenerii sai kazahi, carora le-a vandut compania construita in ultimii zece ani pornind de la vechea Petromidia, au decis sa dea publicitatii informatii pe care el nu le-ar fi divulgat niciodata. “Nu trebuia sa spuna cati angajati vor pleca din Rompetrol sau cati bani au platit pe companie, acestea sunt informatii care trebuie sa ramana <in house>”, spune Dinu Patriciu, care a venit saptamana trecuta la Almati, fosta capitala a Kazahstanului, pentru a participa la deschiderea Kioge, cea mai importanta expozitie de petrol din Asia Centrala. De la Kioge nimeni nu a lipsit: toate marile companii petroliere din lume au avut acolo macar un reprezentant pentru negocieri cu autoritatile kazahe si mai ales cu oficialii celor doua mari companii de stat, KMG si Sambruk. Cu cateva minute inainte de aparitia sa la expozitie, Danyar Berlibaev, presedintele consiliului de administratie al Rompetrol, facuse o serie de declaratii in legatura cu strategia Rompetrol pentru urmatorul an, iar cu doua zile in urma, la Astana, raportul anual al TradeHouse KazMunaiGaz arata suma exacta pe care au platit-o kazahii pentru achizitia Rompetrol (1,6 miliarde de dolari). Oficialii kazahi au confirmat, de asemenea, ca valoarea companiei in momentul achizitiei a fost de 2,2 miliarde de dolari, spunand de asemenea ca “nu au auzit niciodata” despre valoarea de 3,6 miliarde de dolari confirmata de companie si ca “pretul atractiv” a fost unul dintre motivele pentru alegerea Rompetrol dintre 45 de companii si rafinarii analizate de kazahi in perioada 2006-2007.
     
    Spre deosebire de strategia de comunicare a omului de afaceri roman, care considera ca astfel de informatii pot afecta pozitia companiei pe piata sau productivitatea angajatilor, oficialii KMG sunt mai putin precauti. Pe parcursul catorva discutii scurte cu jurnalisti romani, oficialii kazahi au spus mai multe despre Rompetrol decat s-a aflat pe parcursul ultimului an (anuntul de vanzare a Rompetrol s-a facut la sfarsitul lunii august 2007). Dinu Patriciu spune ca majoritatea deciziilor comunicate de partenerii sai kazahi ar fi facut parte si din strategia sa de restructurare a grupului in aceasta perioada, respectiv vanzarea unor companii care nu fac parte din businessul de baza (non-core) sau disponibilizarea unor angajati. De fapt, adauga Patriciu, un plan de restructurare a fost facut inca din 2006, cand negocierile erau in curs si Rompetrol trebuia sa arate investitorilor cum intentioneaza sa arate compania in cativa ani.
     
    “Ar fi fost oricum normal sa ma gandesc la o restructurare, deoarece compania a crescut foarte mult, si cu atat mai mult m-as fi gandit la asa ceva in actualele conditii de piata”, spune Dinu Patriciu, referindu-se la criza financiara internationala.
     
    Din punctul de vedere al oficialilor KMG, restructurarea se leaga in principal de faptul ca Rompetrol trebuie integrata in structura companiei kazahe. “Primul scop al unei companii este organizarea eficienta a acesteia, iar in al doilea rand trebuie sa tinem cont de faptul ca KMG este o companie integrata vertical peste tot in lume – luand in considerare aceasta, din portofoliul vast al Rompetrol trebuie eliminate functiile duble”, spune Berlibaev. Presedintele CA al Rompetrol da ca exemplu faptul ca atat Rompetrol, cat si KMG au cate o companie care presteaza servicii de aviatie: “Intr-o situatie ca aceasta, dublata de faptul ca Rompetrol nu are o flota proprie, am luat decizia de vanzare a Eurojet”. Eurojet, care se afla deja in curs de vanzare, este evaluata de Dinu Patriciu (care s-a si aratat interesat de achizitia ei) la un milion de euro.
     
    Eurojet este insa una dintre cele mai mici mize ale vanzarii companiilor non-core din Rompetrol. Danyar Berlibaev estimeaza ca vanzarea tuturor firmelor non-core din grupul Rompetrol va aduce aproximativ 100 de milioane de euro, insa nu este deocamdata de acord sa numeasca activele ce vor fi scoase la vanzare si de care ar putea fi interesat tot Dinu Patriciu, din punctul de vedere al caruia sunt active valoroase: “La inceputul anilor 2000, lipsa serviciilor de calitate de pe piata ne-a facut sa lansam in interiorul Rompetrol tot felul de divizii, ce s-au dezvoltat pana au ajuns sa presteze peste 50% servicii catre terti clienti; pe acestea le vom vinde”. Vanzarea companiilor va insemna si plecarea angajatilor catre noul cumparator, numarul lor putand ajunge la 2.000 de persoane, dupa cum estimeaza presedintele CA al Rompetrol. Danyar Berlibaev tine sa spuna insa ca restructurarea si inlaturarea activelor non-core nu vor afecta doar Rompetrol, ci si KMG – a carei companie de media (LLP) ar putea fi vanduta in perioada urmatoare.
     
    O restructurare a KMG ar insemna insa o restructurare a intregii economii din Kazahstan, KMG fiind actionar la mai toate companiile de importanta strategica din tara, incepand cu porturile si companiile de transport maritim si pana la rafinarii sau capacitatile de productie de petrol. De asemenea, majoritatea companiilor vestice din domeniul petrolier care vin cu activitati in Kazahstan intra de obicei printr-un joint-venture cu KMG, aceasta fiind un fel de conditie pentru intrarea pe aceasta piata. Faptul ca reprezinta cel mai de pret bun al tarii, industria petroliera, se vede la o simpla privire din balconul Companiei Nationale KazMunaiGaz, care sta fata in fata cu palatul presedintelui Nursultan Nazarbaev. De fapt, din sala de sedinte de la KMG se vede intreaga capitala, cu dimensiunile perfecte si stralucitoare la care a fost trasata cu 15 ani in urma, cand a fost construita. De fapt, capitala este atat de noua, incat nu a apucat sa fie populata decat cu functionarii din aparatul de stat care s-au mutat aici. Dimensionarea orasului a fost facuta insa pe masura unei capitale: zone de restaurante, mall-uri si galerii comerciale sau faleze de kilometri, precum si cladiri de birouri care nu sunt inca tocmai ocupate de chiriasi.

  • Benzina pe cont propriu

    “Nu puteam astepta sfarsitul procesului de reorganizare a Rafo Onesti si decizia actionarilor referitoare la vanzarea sau nu a retelei de benzinarii”, spune Werner Bolek, country manager al grupului austriac Grizzly, companie care a intrat in Romania in mai 2007 avand ca principal obiectiv un contract pentru inchirierea si ulterior achizitia lantului de 45 de benzinarii ale Rafo.

    Principalul motiv pentru care Werner Bolek si colegii sai au luat aceasta decizie este faptul ca situatia actuala a rafinariei de la Onesti nu poate permite stabilirea unui termen pentru o tranzactie, fiind momentan in reorganizare judiciara. Situatia Rafo era neclara si in octombrie 2007, cand Grizzly a semnat cu Rafo un contract de inchiriere a statiilor; pe atunci, Rafo era in asteptarea unui nou termen la care creditorii urmau sa ceara falimentul, ceea ce s-a si intamplat in ianuarie 2008, cand rafinaria si-a oprit din nou activitatea.
    “Grizzly a vazut benzinariile Rafo ca o buna oportunitate de a intra pe piata romaneasca de retail de carburanti, insa nu suntem destul de rabdatori sa asteptam momentul cand Rafo va putea vinde active”, spune country managerul Grizzly, care a condus pana saptamana trecuta administrarea retelei de 45 de benzinarii (contractul a luat sfarsit la 31 mai 2008).

    In perioada cat au administrat reteaua Rafo, austriecii au facut un test de rebranding al unei benzinarii (la Afumati), dar si-au facut si o imagine despre valoarea si necesarul de investitii pentru lantul de benzinarii. Astfel, daca valoarea estimata este de aproximativ 1 milion de euro per statie, Bolek estimeaza ca fiecare din aceste statii are nevoie de aproximativ 300.000 euro investitii pentru a putea concura pe piata. Deoarece intelegerea cu Rafo a cazut, din aceasta saptamana si pentru o perioada deocamdata nedeterminata, Werner Bolek va conduce operatiunile pe care Grizzly si le-a propus pentru Romania: “Ne-am asezat la masa cu expertii nostri si am redesenat planurile pentru piata romaneasca, de la care asteptam sa devina principala noastra piata in afara Austriei”. Operatiunile asupra carora s-au hotarat sunt comert cu petrol si distributie a bauturilor energizante.

    Pe piata comertului cu carburanti, Grizzly va folosi bugetul pregatit pentru modernizarea benzinariilor Rafo in dezvoltarea unui lant propriu de benzinarii: “Este vorba despre o serie de noi statii pe care le vom dezvolta in parteneriat cu dezvoltatori internationali din domeniul retailului si al dezvoltarilor imobiliare, cu care purtam momentan discutii”, spune Werner Bolek. Noile statii nu vor fi investitii de la zero, Bolek intentionand sa cumpere statii de la benzinari particulari.

    “Pentru primul an avem un buget de pana la 10 milioane de euro, din care am dori sa cumparam cinci-sase benzinarii bine localizate, pe sosele de centura sau aproape de centrele comerciale”, spune Werner Bolek, precizand ca acestea vor purta numele Grizzly si vor comercializa toate tipurile de carburanti, inclusiv GPL.

    Lansarea unui lant de benzinarii ar fi o premiera pentru Grizzly, care opereaza doar statii GPL (50 de statii proprii in Polonia, plus aproximativ 100 de francize). “Aventura cu Rafo a fost un test dur, insa ne-a ajutat sa cunoastem piata romaneasca si ne-am dat astfel seama ca un lant de statii exclusiv pentru GPL nu are sens in Romania”, spune Bolek. Cu statii GPL in Romania, Grizzly ar fi intrat pe o piata de aproximativ 400 mil. euro, unde activeaza trei operatori importanti: Petrom Gas (detinuta de Petrom Group, care a asimilat Shell Gas, ajungand la o cota de piata de 25%), Crimbo Gas (afacerea vanduta de Cristian Borcea, actionarul grupului Dinamo, grupului olandez SHV cu 50 de milioane de euro) si Butan Gas (controlata de omul de afaceri Constantin Dragan, care a atins o cota de piata de 25% printr-o serie de mici achizitii). Dat fiind ca Grizzly prefera intrarea pe piata benzinariilor, evaluata la 7 mld. euro, va intra in lupta cu grupuri internationale precum OMV, KazMunaiGaz, MOL si Lukoil. “Cred ca aceste mari grupuri au cam terminat planurile de expansiune si acum isi consolideaza pozitiile”, motiveaza Bolek. Country managerul Grizzly mai spune insa ca are nevoie de un business solid si profitabil: “Pentru viitor, este de ajuns sa vedem reteaua Grizzly in top zece al lanturilor de benzinarii din Romania”.

    Compania este deocamdata pe ultima suta de metri cu lansarea in Romania a produsului care face obiectul de activitate al altei divizii a grupului Grizzly – bauturile energizante. “Grizzly Power este o afacere solida in Austria, Germania si Polonia, iar adu¬cerea ei in Romania se intampla intr-un moment in care aceasta piata este in crestere accentuata”, spune Werner Bolek.

    Conform planului de afaceri al Grizzly, Romania ar trebui sa devina cea mai solida piata pentru vanzarile de Grizzly Power pana la mijlocul anului 2009, vanzarile asteptate din vara 2008 pana in vara 2009 fiind estimate la 10 milioane de doze. “Este o tinta usor de atins, deoarece piata din Romania este acum de 75 de milioane de doze pe an (sau valoric undeva in jur de 15 de milioane de euro), iar o piata saturata va insemna 300 de milioane de doze pe an”, estimeaza Bolek. Red Bull Romania si Coca-Cola, cu brandul de energizant Burn, sunt la ora actuala cei mai importanti furnizori din piata bauturilor energizante, iar Red Bull este lider, cu aproape 70% cota de piata.

    Werner Bolek nu ii considera pe liderii pietei o problema nici in cazul benzinariilor, nici in al bauturilor energi¬zante: “Fiind un grup cu activitati diverse, nu tintim sa fim lideri, ci sa avem profit”. N

    Trei Grizzly

  • In asteptarea ofertei

    La schimbul cartilor de vizita dinaintea inceperii interviului cu BUSINESS Magazin, Mircea Vescan a aratat fara cuvinte ce inseamna pentru el sintagma „afacere de familie”: in schimbul unei carti de vizita, a dat doua – una a lui si una a sotiei sale, Calinita Vescan, director general adjunct la Armax Gaz, unul dintre producatorii de echipamente pentru industria gazului cu cea mai mare cota de pe piata romaneasca. „Din 1990 incoace am avut un singur aliat corect si cinstit, pe sotia mea”, explica Mircea Vescan.

    Dupa opt ani de cand detine afacerea Armax Gaz, Mircea Vescan a decis insa ca mai are nevoie de un partener de afaceri. Raspunsul la intrebarea „de ce” este mai lung si, din punctul de vedere al lui Mircea Vescan, incepe in 1990, cand Romania a iesit, mai mult sau mai putin voit, de pe piata CAER, care cuprindea tarile fostului bloc socialist. Or, Rusia si toate tarile care se termina cu “stan” – Kazahstan, Kirgizstan, Uzbekistan, Afganistan, Turkmenistan sau Tadjikistan -, dupa cum le enumera pe nerasuflate omul de afaceri, reprezinta cea mai ravnita piata pentru o companie ca Armax Gaz, deoarece sunt printre cele mai mari producatoare de gaz din lume si au nevoie de foarte multe echipamente.

    „Fiind cei mai importanti producatori de gaze, volumele pe care as putea sa le vand acolo sunt foarte importante, iar pe de alta parte e de ajuns sa intru, pentru ca as avea succes cu siguranta”, spune Vescan. Iar succesul nu ar fi datorat doar calitatii produselor, despre care Vescan vorbeste tot timpul, ci mai ales preturilor cu care ar putea duce produsele acolo. Omul de afaceri exemplifica prin faptul ca anul trecut, la un targ in Kazahstan, a gasit o piesa ce se vindea acolo cu 800.000 de euro, in conditiile in care aceeasi piesa costa in catalogul Armax 100.000 de euro.

    „Am vinde foarte bine pe piata ruso-asiatica, dar producatorii de acolo nu discuta cu noi, deoarece nu suntem pe lista de furnizori pe care le-o dau colaboratorii lor, cum ar fi Gazprom”, spune Mircea Vescan. Insa nu e totul pierdut, considera omul de afaceri. Sansele ca Gazprom sau companiile din Asia Centrala sa se uite si la ei ar fi mai multe: „In primul rand, ar putea fi o reconciliere la nivel guvernamental”, spune Vescan, care considera ca Romania ar putea deveni un partener bun al Gazprom daca ar sti cum sa isi vanda principalele atuuri, cum ar fi faptul ca poate depozita o cantitate de 25-30 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

    Vescan considera ca aceasta problema ar trebui separata de cea a pretului gazelor, care incinge constant spiritele intre Gazprom si tarile UE. De fapt, omul de afaceri considera ca declaratiile guvernamentale privind o viitoare intelegere cu Gazprom pentru un pret mai bun al gazului importat de la ei in viitor pornesc de la o teorie falsa. „In mod traditional, Gazprom nu lucreaza cu guverne si vinde gazul catre companii agreate, dintre care o parte vand si in Romania (cum este compania germana Wintershall – n.red.), iar declaratiile acestea nu sunt decat metode de a proteja companiile care aduc gaz din Rusia pe piata romaneasca”, isi expune Vescan teoria.

    O alta metoda de a ajunge pe piata ruseasca ar fi, din punctul de vedere al lui Mircea Vescan, vizibilitatea cat mai buna. „La mijlocul acestui an vom incepe demersurile pentru a ne lista pe o bursa externa, la Oslo sau la Londra, cele mai importante burse pentru noi, listare care ne-ar putea ajuta financiar, dar ne-ar putea ajuta si sa fim vazuti de mai multa lume”, explica Vescan, care spera sa vada simbolul ARAX la bursa de la Oslo in primele luni ale lui 2009. Armax este listata la bursa de la Bucuresti (deocamdata pe Rasdaq, asteptand translatarea la BVB), insa Vescan considera bursa de la Bucuresti „mult prea fragila si insuficient de puternica pentru a aprecia potentialul Armax”.

    Cu toate acestea, Armax a avut la bursa de la Bucuresti un 2006 si un 2007 excelenti, fiind in esalonul de companii cu cresteri importante ale actiunilor. Capitalizarea companiei (care era la mijlocul lunii februarie de aproximativ 40 de milioane de euro) a scazut de anul trecut incoace, odata cu evolutia descrescatoare a bursei. „Armax a avut in 2007 o capitalizare extrem de apropiata de valoarea pe care eu consider ca o are aceasta companie”, spune Vescan, referindu-se la momentul cand capitalizarea Armax atinsese aproape 140 de milioane de euro. Vescan crede ca aceasta este valoarea la care va ajunge din nou compania la bursa, iar daca nu va ajunge, ramane oricum valoarea de referinta in vederea unei eventuale vanzari a companiei.

    Gabriel Aldea, broker la Intercapital Invest, considera ca actiunea Armax va ajunge din nou la valoarea maxima de la mijlocul lui 2007 intr-un orizont de timp de doi, poate chiar trei ani: „Cresterea acestei actiuni ar putea incepe in a doua jumatate a acestui an, daca piata va fi favorabila si daca rezultatele financiare ale companiei vor fi favorabile”. Bineinteles, daca nu vor fi surprize, cum ar fi niste rezultate financiare negative sau turbulente pe piata internationala, mai spune Aldea.

  • Baietii destepti vor sa aprinda becul

    Jack Cutisteanu, directorul Petprod, al doilea furnizor privat de energie electrica de pe piata, le prezenta acum un an celor cinci colegi ai sai o noua achizitie, mica, dar importanta: un program software cu care sa poata urmari micii consumatori.

    Programul software era parte din planul lui Cutisteanu de a intra, imediat dupa liberalizarea pietei de energie (care a avut loc la 1 iulie 2007), in segmentul micilor consumatori, „de apartament”.

    „Acest segment iti schimba radical structura de vanzari, dar eu am cochetat mult cu ideea, deoarece il consider un segment important si stabil”, spune Cutisteanu. Petprod, firma prin care Jack Cutisteanu livreaza energie catre combinatul siderurgic Arcelor Mittal, nu a fost singura care a luat in considerare intrarea in acest segment, micii consumatori fiind vizati si de o parte din ceilalti furnizori privati din piata de energie – precum EGL Power & Gas, Energy Financing Team (EFT) sau Luxten.

    Prima faza a interesului nu se va concentra direct pe cei mai mici dintre consumatori, adica pe cei casnici, ci pe micii institutionali – companii mici si medii, cu consum stabil din activitati precum mica productie sau utilizarea intensa a serverelor, dar si consumatori medii de curent pentru iluminare, precum magazinele sau cafenelele si cluburile.

    Primul anunt de acest fel a fost facut la sfarsitul anului trecut de EFT, trader de energie care spune ca principalul obiectiv al grupului pentru acest an este patrunderea in segmentul de consumatori intre 1 si 10 MW. EFT, care a avut anul trecut afaceri de 40 de milioane de euro, a vandut pana acum energie pe piata en-gros, avand ca parteneri grupuri ca CEZ, ENEL, E.ON, Romelectro, Petprod, Grivco si Elcomex.

    „Acesti consumatori intre 1 si 10 MW sunt o piata destul de mica din punct de vedere valoric, insa destul de pretioasa din punctul de vedere al stabilitatii”, spune Jean Cutisteanu, analist independent al pietei de energie. Asadar, desi un client de 5 MW va aduce mult mai putini bani decat unul de 50 sau 500 MW, acesta nu va fi vanat, cum sunt marii consumatori, mai spune Cutisteanu.

    Pe langa ca sunt vanati, marii consumatori mai au un dezavantaj – dupa cum spune Jean Cutisteanu: vor cam disparea de pe listele de clienti, deoarece marile companii consumatoare de energie, precum Alro, Petrom sau chiar unele fabrici de dimensiuni medii iau in calcul fie constructia unor centrale pentru a-si produce singure energia, fie participarea la proiecte de dezvoltare a unor producatori de energie.

    De ce nu au aparut astfel de intentii mai devreme, mai precis imediat dupa liberalizarea totala a pietei de energie? Cel mai important raspuns este ca acesti clienti mici nu au fost destul de atractivi pentru furnizorii alternativi, care vizeaza marii consumatori – strategia lor de lucru fiind lucrul cu putini angajati si putini clienti, asadar costuri reduse si profituri mari.

    „Furnizorii alternativi de astazi nu sunt interesati de consumatorii mici, nici macar de cei industriali mici, cu atat mai putin de cei casnici. Costurile lor cu furnizarea sunt mari si prefera sa aloce resursele catre consumatorii mari, cu consum in banda previzibil”, spune Adrian Borotea, corporate affairs la CEZ Romania, companie care a cumparat Electrica Oltenia, avand, asadar, si un important portofoliu de clienti captivi. „Experienta internationala arata ca mai mult de 95% din consumatorii casnici prefera sa nu-si exercite eligibilitatea si sa ramana protejati cu tarife reglementate, fiind in continuare alimentati de furnizorul traditional”, spune Adrian Borotea.

    Dupa cum arata datele pietei, pretul reglementat se va mai mentine o perioada destul de lunga pe piata: „Toate statele membre au ales sa pastreze o perioada de tranzitie de maxim sase ani pana la eliminarea definitiva a preturilor reglementate, iar Romania va adera cu siguranta la aceasta optiune”, spune Jean Cutisteanu.

    Asadar, deocamdata cel putin, investitia intr-un sediu mare si in infrastructura necesara nu se justifica pentru a atrage niste clienti acum captivi, cu un consum mic si care beneficiaza, deocamdata, de un pret reglementat – minim garantat de catre Autoritatea Nationala de Reglementare a Energiei.

    Jack Cutisteanu explica faptul ca, pentru a intra pe piata acestor consumatori, furnizorii ar trebui sa construiasca un pret destul de apropiat de cel reglementat, prin adunarea unor costuri fixe si reglementate (precum acciza care merge la buget, pretul transportului energiei, platit la Transelectrica, taxa de distributie platita distribuitorului zonal si TVA) cu unele variabile (pretul energiei si profitul propriu al furnizorului).

  • Enel se uita spre sudul Europei

    In anii trecuti, despre Romania se vorbea intr-un slide separat la prezentarea anuala a rezultatelor Enel. Din acest an, la anuntarea rezultatelor pentru 2007 ale companiei italiene, Romania a intrat la socoteala cu Bulgaria si Grecia.

    "Pietele din sudul si estul Europei (Romania, Grecia si Bulgaria) converg intr-o singura piata, datorita legaturilor dintre ele", spune Fulvio Conti, presedintele Enel. In prezentarea data publicitatii de catre Enel, cele trei tari sunt legate tocmai de conditiile de piata: liberalizarea in curs a pietei de energie, cresterea economica si integrarea progresiva in UE.

    Aceste trei tari au "mare nevoie", conform raportului Enel, si de o noua capacitate de productie in zona, estimata la 10 GW, precum si de retele care sa conecteze cele trei state intre ele.

    Cele trei tari au si strategia comuna, cu doua directii pe care Conti le considera esentiale pentru dezvoltarea aici: capacitatea de productie de electricitate avand ca materie prima carbunele si investitiile in energii regenerabile. Fulvio Conti nu a spus unde va fi construita noua centrala pe carbune, insa Enel se uita acum in Romania la mai multe proiecte pentru centrale, cel mai important fiind deocamdata cel care presupune constructia in colaborare cu germanii de la E.ON a unui grup de 700 MW nou la termocentrala de la Braila, aflata in proprietatea Termoelectrica. Grupul de la Galati ar avea insa 700 MW, departe de cei 10 GW despre care Enel ar avea nevoie in zona.

    Fulvio Conti spune insa ca, privind Europa de Sud-Est ca pe un intreg, si investitiile mai la sud ar ajuta aceasta intreaga piata: "In Maritza 3, unitate de productie termoelectrica din Bulgaria, suntem aproape de final cu o investitie imensa, iar acum ne uitam tot acolo sa vedem daca ar mai fi loc pentru o noua centrala". Cele trei tari sunt privite ca un intreg si datorita complementaritatii: in Grecia si Bulgaria grupul italian doar produce energie (avand capacitati instalate de 80 MW in Grecia si 660 MW in Bulgaria), iar in Romania are doar multi clienti (1,4 milioane).

    Acesti clienti vor fi mai multi din aprilie, cand Enel ar putea intra in sfarsit in posesia Electrica Muntenia Sud (EMS), companie pe care a castigat-o la licitatie din iunie 2006. O data cu preluarea EMS, numarul clientilor Enel in Romania se va dubla, la aproape 2,5 milioane.

    Centralele pe carbune nu sunt singura solutie prin care Enel se gandeste sa isi aprovizioneze clientii: compania a cumparat anul trecut Blue Line, o firma cu proiecte de energie eoliana de 175 MW – al carei potential de dezvoltare este de fapt de aproape 300 MW, conform celor de la Enel – si spera sa se implice in dezvoltarea urmatoarelor doua reactoare de la Cernavoda.

    "Nu pot sa spun ce valoare vom propune pentru a intra in afacerea Cernavoda, deoarece nu vreau sa afle competitorii mei", spune Fulvio Conti, care ar putea sa afle daca va intra sau nu in afacerea de 2,3 miliarde de la Cernavoda la sfarsitul acestei luni, cand Nuclearelectrica ar trebui sa anunte lista finala a investitorilor de la centrala nucleara.

    Pentru Cernavoda, Enel se afla in competitie cu cinci companii: CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania), Electrabel (Belgia) si ArcelorMittal (Romania). Variantele de colaborare a companiilor care vor intra in proiect alaturi de Nuclearelectrica sunt mai multe, companiile putand primi intre 10 si 15% cota in investitie, urmand ca ulterior sa poata accesa electricitate din cele doua reactoare direct proportional cu cat au investit.

    Energia regenerabila si cea nucleara nu sunt directiile de dezvoltare doar pentru piata zonala. Enel intentioneaza sa investeasca in domeniu 7 miliarde de euro in urmatorii cinci ani in toata lumea, precum si sa se implice in mai multe proiecte de energie nucleara: in Franta (in urma unui acord cu Electricite de France), in Spania (prin preluarea proiectului Endesa de constructie a unui grup nuclear cu putere instalata de 2.441 MW), in Rusia (Enel a semnat un acord cu Rosatom pentru dezvoltarea in parteneriat de centrale nucleare), precum si in Slovacia (unde este vorba despre constructia reactoarelor 3 si 4 ale centralei Mochovce).

    Singura tara din zona unde ar fi putut investi in energie nucleara este Bulgaria, la Belene. "Am intrat pe lista scurta a proiectului nuclear din Romania si am ratat intrarea in Bulgaria, dar nu imi pare rau", spune Conti.

    Oricare ar fi proiectul de productie in care Enel va incepe sa investeasca, energia de acolo va fi disponibila in cativa ani – de la doi la cinci-sase. Atunci Enel va putea vorbi in Romania de dezvoltare pe verticala si de integrare a afacerilor de distributie cu cele de productie