Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori
Avem cel mai mare plan de redresare la nivel mondial. Astăzi, Comisia Europeană dă undă verde pentru planul de Redresare şi Rezilienţă al României. Planul României ne va ajuta să îndeplinim obiectivele: 41% din acest buget susţin energia verde şi vor fi investiţii strategice, de exemplu, în transporturi, pentru căi ferate moderne.
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, 27 septembrie, 2021.
Motivaţie: Efectele încălzirii globale au devenit tot mai vizibile, fiind necesar un efort colectiv pentru a le contracara şi a reduce emisiile de dioxid de carbon. În viitor, 70% din populaţie va trăi în aglomerări urbane, acestea fiind şi cele mai mari generatoare de emisii de CO2, estimate la aproximativ 70%. Astfel, spaţiile urbane, aşa cum le cunoaştem noi astăzi, trebuie să fie redefinite pentru a se adapta cerinţelor şi contextului de mâine. Amenajarea urbană a oraşului viitorului va fi cheie pentru tranziţia la o economie cu emisii reduse de CO2. Construcţia pe scară largă de locuinţe pasive energetic, utilizarea de energie regenerabilă produsă local şi cât mai aproape de locul de consum, iluminatul public solar, alături de soluţiile de mobilitate cu emisii reduse sunt tot atâtea răspunsuri care pot contribui la conturarea oraşelor de mâine. De aceea, împreună cu partenerul tradiţional al Grupului ENGIE România, EFdeN, au lansat „Oraşul Viitorului”, primul prototip de oraş sustenabil din România, cu scopul de a inspira proiectele şi iniţiativele inovatoare care fac viaţa urbană mai bună şi care încurajează oamenii către un comportament mai responsabil faţă de mediu.
Descrierea proiectului: EFdeN Sustainable City reuneşte case independente energetic, device-uri inteligente conectate între ele, soluţii de producţie autonomă de energie verde şi staţii de încărcare pentru maşini electrice. „Ne bucurăm să susţinem primul prototip de oraş sustenabil din România, ce regrupează soluţii sustenabile de locuire, de producere a energiei şi de mobilitate. Ne propunem, în acest fel, să facem cunoscute publicului larg, decidenţilor şi comunităţilor tehnologiile şi soluţiile pe care partenerii de la EFdeN le dezvoltă astfel încât, împreună, să începem să construim oraşul viitorului”, a declarat Eric Stab, preşedinte director general al ENGIE Romania, la evenimentul de lansare a proiectului.
Echipa EFdeN care a lucrat la implementarea proiectului este formată din
40 de studenţi. Aceştia au lucrat din 2019, de la începutul proiectului, aproximativ 70.000 de ore. Proiectul s-a bucurat de atenţia media şi a autorităţilor, care au vizitat şi apreciat proiectul.
Proiectul este realizat sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.
Rezultate: Proiectul este situat în campusul de 4.000 mp al Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor din Bucureşti. Peste 40 de puncte de interes vor fi proiectate şi executate în cele opt zone tematice ale EFdeN Sustainable City:
1. Case sustenabile: include cele două case solare, EFdeN 4C şi EFdeN Signature, premiate naţional şi internaţional, finanţate şi cu sprijinul ENGIE, care au reprezentat România la ediţiile din 2014 şi 2018 ale prestigioasei competiţii mondiale Solar Decathlon;
2. Energie: un spaţiu interactiv ce promovează atât consumul eficient de energie, cât şi producţia de energie curată, plecând de la panouri solare, fotovoltaice şi până la pompe geotermale şi stocare gravitaţională;
3. Educaţie: un spaţiu de studiu şi de experimente şi ateliere de ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică;
4. Mobilitate: include o staţie multifuncţională pentru biciclete şi trotinete electrice, staţii de încărcat maşini electrice, o staţie smart-bus;
5. Agricultură urbană: include o producţie locală de legume în seră interioară şi seră hidroponică exterioară;
6. Sănătate: zone de şah, basket, tenis, badminton, dar şi de yoga;
7. Resurse: spaţii informative şi interactive de reducere, reutilizare şi reciclare;
8. Artă: un spaţiu expoziţional, instalaţii senzoriale, sustainable fashion şi o scenă pentru piese de teatru. În acest moment, EFdeN Sustainable City reuneşte 11 dintre cele 40 de puncte de interes care vor fi executate: Casele EFdeN 4C şi Signature, Copaci fotovoltaici, Staţii încărcat maşini electrice, Staţie biciclete şi trotinete, Eoliene urbane, Zone studiu, Sistem hidroponic Agricultură urbană, Fresh bar şi zone în care se poate juca şah, basket sau tenis de masă. Cei interesaţi pot vizita Oraşul Viitorului în fiecare duminică, între orele 12:00 şi 16:00.
Acest proiect a fost inclus în catalogul Business MAGAZIN „CSR 2021 – Cât de responsabile sunt companiile din România”.
Enel a fost una dintre primele companii care a explorat şi a adaptat modelul ONU de dezvoltare durabilă, fiind astfel în avanpostul tranziţiei de la „shareholder capitalism”, către „stakeholder capitalism”. Conducerea companiei vrea să facă un pas în plus chiar şi să îmbine sustenabilitatea cu inovaţia, inventând un nou concept în acest sens: inovabilitatea. Care sunt investiţiile grupului italian în această direcţie şi cum se reflectă acestea asupra pieţei locale, povesteşte Carlo Pignoloni, CEO şi country manager al Enel România.
Credem cu tărie că o companie are un viitor numai dacă începe să împărtăşească valoarea pe care o generează tuturor părţilor interesate, nu numai acţionarilor. Şi credem atât de mult în acest lucru, încât am emis un nou format de obligaţiuni, prin intermediul cărora piaţa ne va măsura în funcţie de performanţa noastră durabilă şi de obiectivele de dezvoltare sustenabilă modul în care contribuim activ la bunăstarea societăţii în viitor prin reţele moderne şi rezistente, prin infrastructura dedicată mobilităţii electrice, prin servicii energetice avansate precum instalarea de panouri fotovoltaice, case inteligente/oraşe inteligente, deschizând calea pentru prosumatori şi nu numai în funcţie de rezultatele noastre financiare”, descrie Carlo Pignoloni, country manager şi CEO al Enel România, angajamentul companiei pe care o reprezintă pentru o dezvoltare sustenabilă. El adaugă că sustenabilitatea a fost în centrul modelului de afaceri şi al modului lor de lucru de ani de zile, iar odată cu aprobarea de către ONU a Agendei globale pentru dezvoltare durabilă şi obiectivelor relevante de dezvoltare durabilă, care urmează să fie atinse până în 2030, au integrat aceste obiective în politicile companiei lor, definind unele specifice.
Agenda 2030, aprobată de ONU în 2015, cuprinde 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.
În toamna anului 2019, Enel a lansat prima obligaţiune globală legată de scopul generic al ODD – invitând piaţa să investească în ţintele lor, măsurate în raport cu patru obiective specifice: ODD 13 – Acţiune climatică, ODD 7 – Energie accesibilă şi curată, ODD 9 – Industrie, inovaţie şi infrastructură şi ODD 11 – Oraşe şi comunităţi durabile. „Credem că acestea sunt cruciale pentru dezvoltarea durabilă, iar succesul acestor obligaţiuni şi al ultimelor emisiuni ale Enel a arătat restului lumii că investiţiile în sustenabilitate au devenit acum sinonime şi cu valoarea economică. Obiectivul nostru este de a creşte calitatea vieţii comunităţilor, creând o societate inteligentă şi sigură din punctul de vedere al mediului, cu valori la care se raportează toate părţile interesate. Oamenii, companiile şi instituţiile administrative publice au acum oportunitatea de a obţine noi beneficii din metodele folosite pentru electrificarea caselor, afacerilor şi oraşelor”, punctează CEO-ul Enel.
El adaugă că pentru o companie precum Enel, Acţiunea climatică (ODD 13) reprezintă cea mai mare provocare şi oportunitate. „Enel şi-a consolidat poziţia de lider în tranziţia energetică prin accelerarea procesului de decarbonizare. Acest lucru a condus la o reducere considerabilă a emisiilor în comparaţie cu nivelurile din 2017, după cum a fost certificat de iniţiativa globală Science-Based Targets (SBTi), care validează strategiile de decarbonizare corporative”, argumentează Pignoloni.
Liderii Enel îşi iau angajamentul ca, până în 2030, să realizeze o reducere cu 80% a emisiilor directe de gaze cu efect de seră pe kWh comparativ cu nivelurile din 2017, şi ca, până în 2050, să atingă decarbonizarea completă, în conformitate cu obiectivele Acordurilor de la Paris. Îşi propun, de asemenea, să dezvolte şi capacitatea de a produce energie accesibilă şi curată (ODD 7). În următorii trei ani, conform planului strategic, vor investi la nivel de grup aproximativ 17 miliarde de euro în forme regenerabile de energie, ceea ce va duce la o capacitate totală regenerabilă de aproximativ 68 GW în 2023. Pe lângă modul în care este produsă energia, creşterea sustenabilă a societăţii depinde şi de Industrie, inovaţie şi infrastructură (ODD 9), spune Pignoloni, motiv pentru care vor să investească 16,2 miliarde de euro în infrastructură şi reţele în următorii trei ani.
În ceea ce priveşte Oraşele şi comunităţile durabile (ODD 11), investesc într-o serie de noi servicii de electrificare, care vor creşte capacitatea de echilibare a reţelei prin managementul consumului (Demand Response) la 10,6 GW în 2023 şi la 780.000 de puncte de încărcare a vehiculelor electrice până la sfârşitul acelui an, permiţând astfel consumatorilor să joace un rol cheie în modul în care energia este stocată, partajată şi utilizată mai eficient.
„Ne angajăm în fiecare zi să promovăm dezvoltarea socială şi economică, ajungând la comunităţile defavorizate din diferite părţi ale lumii. Pe lângă asigurarea accesului la energie curată acolo unde este cea mai mare nevoie, am investit mult în sprijinul Educaţiei de calitate (ODD 4) şi al Muncii decente şi al creşterii economice (ODD 8). Lucrând astfel, progresul fiecărei persoane este o parte inestimabilă a progresului umanităţii în ansamblu”, adaugă CEO-ul şi country managerul Enel.
Pentru România în mod specific, Planul Strategic include investiţii semnificative în special în surse regenerabile şi în reţele. Companiile E-Distribuţie din România investesc anul acesta 880 de milioane de lei, echivalentul a 182 de milioane de euro, în modernizarea, digitalizarea şi extinderea reţelei electrice din Bucureşti şi din cele zece judeţe din toată ţara în care îşi desfăşoară activitatea. „Programele de investiţii au un impact direct asupra capacităţii reţelei de a distribui energie noilor consumatori şi de a îmbunătăţi gestionarea întreruperilor neplanificate pentru a asigura alimentarea clienţilor în siguranţă”, punctează Carlo Pignoloni.
El observă şi că modelul vechi al economiei liniare, în care am exploatat resurse, le-am folosit, după care am aruncat deşeurile sau le-am depozitat, este înlocuit treptat de economia circulară. „Resursele au fost transformate în deşeuri, iar deşeurile au ajuns în gropile de gunoi. Acest model nu mai este, desigur, sustenabil, nici din punct de vedere ecologic, nici din punct de vedere social. Omenirea nu-şi mai permite să consume resurse fără să se gândească la ce se va întâmpla cu produsele realizate şi la impactul lor asupra planetei.”
Strategia de dezvoltare durabilă a companiei susţine tranziţia către o economie circulară, iar din aceasta face parte iniţiativa de reciclare a echipamentelor înlocuite în urma modernizării reţelei de energie electrică. În ultimii cinci ani, companiile E-Distribuţie au reciclat echipamente însumând peste 15.200 de tone de deşeuri de echipamente rezultate din lucrările de modernizare şi întreţinere a reţelei electrice. Dintre acestea, în ultimele 18 luni, peste 95% din volumele reciclate au revenit în circuitul economic sub formă de metale feroase, neferoase, plastic, lemn, sticlă etc.
În ceea ce îi priveşte pe cei responsabili de implementarea strategiilor de sustenabilitate, Carlo Pignoloni este de părere că directorii generali ai marilor companii vor avea un rol din ce în ce mai important în acest sens. El aminteşte de o scrisoare a lui Larry Fink, preşedintele şi CEO-ul fondului de investiţii BlackRock, către directorii executivi ai companiilor în care fondul deţine participaţii. Unul dintre lucrurile pe care le-a spus acesta este că este esenţial să construiască o economie mai rezistentă, de care să beneficieze mai mulţi oameni şi că este optimist cu privire la viitorul capitalismului şi la sănătatea viitoare a economiei – nu în ciuda tranziţiei energetice, ci datorită acesteia. „Sau, aşa cum s-a exprimat el, va trebui ca liderii de business şi boardurile să dea dovadă de un mare curaj şi angajament faţă de părţile interesate”, subliniază Pignoloni.
În cadrul Enel, atât la nivel de grup, cât şi în cadrul companiei din România, există un chief sustainability officer. Pignoloni spune că vor să facă un pas în plus şi să îmbine sustenabilitatea cu inovaţia, „inventând” chiar un nou termen în acest sens: inovabilitate.
„Rolul nostru este de a permite un progres sustenabil pentru comunităţile pe care le deservim şi, în acest scop, trebuie să inovăm, nu numai din punct de vedere tehnologic, ci şi din perspectiva modului în care suntem organizaţi şi performăm. Pandemia este un exemplu clar despre cum aceste două elemente trebuie să lucreze împreună: trebuie să conducem operaţiunile (nu există o societate modernă fără electricitate) într-un cadru complet diferit în care apar nevoi noi din partea clienţilor şi angajaţilor. Aici mă refer în primul rând la faptul că munca la birou s-a transformat în munca de acasă, de aici şi grija noastra faţă de aceştia în această situaţie foarte complexă în care digitalizarea este cheie pentru a continua desfăşurarea activităţilor”, menţionează CEO-ul Enel România.
Iar contextul pandemic a arătat că implementarea strategiilor sustenabile trebuie accelerate, adaugă el: „A arătat cât de importante sunt serviciile noastre pentru funcţionarea societăţii, pentru civilizaţie în cea mai literală înţelegere a termenului”. Scopul lor principal a fost de a minimiza răspândirea virusului în rândul personalului, asigurând în acelaşi timp continuitatea serviciilor pentru clienţii lor.
„Un lucru care a devenit evident imediat este că strategia noastră de a implementa, încă de acum câţiva ani, digitalizarea serviciilor şi a forţei de muncă ne-a ajutat să ne menţinem activităţile la un nivel bun în ciuda pandemiei şi a distanţării sociale, cu impact redus sau zero asupra clienţilor. Călătoria către digitalizare pe care am început-o cu ceva timp în urmă ne-a ajutat foarte mult. De asemenea, pandemia ne-a adus aminte cât de fragilă este lumea, societatea în care trăim, ceea ce a ajutat ca tot mai mulţi oameni să devină conştienţi asupra celorlalte ameninţări la adresa modului nostru de viaţă – schimbări climatice, disparităţi şi inegalităţi în ceea ce priveşte accesul la serviciile de bază.”
Adaugă că noua lor abordare i-a ajutat şi în contextul în care felul în care interacţionăm unul cu celălalt s-a schimbat mai mult ca niciodată, ceea ce a adus noi provocări precum siguranţa psihologică şi fizică a angajaţilor lor, un nou mod de interacţiune cu clienţii ş.a.: „Având o abordare bazată pe inovabilitate, acest lucru ne-a ajutat enorm, mai ales în contextul Green Deal, al modului cum putem asigura un sistem funcţional, accesibil şi disponibil pentru clienţii noştri, în timp ce consumul de gaz va fi înlocuit cu energie din surse regenerabile. Este o provocare imensă, dar o putem depăşi dacă suntem deschişi în faţa inovaţiei continue, bazate pe principii şi valori sustenabile”.
De ce rubrica Business sustenabil?
Sustenabilitatea a devenit un imperativ pentru liderii de organizaţii, atât din punctul de vedere al mediului, al societăţii, cât şi financiar, schimbând accentul corporativ de la crearea de valoare pe termen scurt spre valoarea adăugată pe termen lung pentru toate părţile interesate, nu doar pentru acţionari. Vă propunem să deschidem un dialog nu doar despre provocările, ci şi despre oportunităţile semnificative pe care sustenabilitatea le prezintă leadershipului actual. Prin această rubrică ne propunem să vorbim despre cum se raportează companiile din România la imperativul sustenabilităţii şi despre schimbările pe care le fac pentru a-l reflecta în activitatea de business. Ne dorim astfel să inspirăm cât mai multe organizaţii să adopte principiile creării de valoare pe termen lung.
Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorul economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarăşi din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.
Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei / kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că sunt atât de multe de reducere oferite, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament . Problemă? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţ final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel,
Dintr-un foc.
La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într- un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de stat român.
Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energie pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheie la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este despre jumătate din factura finală, rezultat că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.
Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.
Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?
De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.
Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.
În România lucrurile nu stau bine
„Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.
„Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.
Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.
„Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.
Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.
Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorul economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarăşi din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.
Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei / kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că sunt atât de multe de reducere oferite, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament . Problemă? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţ final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel,
Dintr-un foc.
La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într- un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de stat român.
Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energie pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheie la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este despre jumătate din factura finală, rezultat că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.
Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.
Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?
De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.
Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.
În România lucrurile nu stau bine
„Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.
„Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.
Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.
„Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.
Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.
„Toată lumea menţionează vestitele fonduri europene, dar în momentul de faţă Portul Constanţa ar trebui să aibă investiţii de 1 mld. euro. La Cernavodă, în cele două reactoare noi, vorbim de 7 miliarde de euro, eoliene offshore, alături de gaz sunt alte 10 miliarde. Influxul de capital e major, vorbim de 20 de miliarde de euro în 10 ani. Dar pentru ca acestea să se întâmple, judeţul Constanţa trebuie recapitalizat uman şi valoric.“
Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorele economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarnă din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.
Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei/kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că alături de discountul oferit, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament. Problema? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţul final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel, pasul spre sezonul rece se face cu o factură la gaze naturale crescută cu 80%.
Dintr-un foc.
La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într-un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de statul român.
Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energia pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheia la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este circa jumătate din factura finală, rezultă că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.
Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.
„Cred că preţul certificatului de CO2 este un element foarte important, dar nu este singurul în determinarea preţului energiei, dacă analizăm investiţiile care trebuia realizate încă din anul 2013, an din care producătorii de energie electrică nu mai primesc certificate de emisii cu titlu gratuit.”
Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management
„Ca trend, nu ne vom mai întoarce la preţuri de 30-50 de euro pe MWh. La ce se întâmplă acum pe pieţe, aceste preţuri sunt istorie.”
Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în directoratul CE Oltenia
Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?
De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.
Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.
În România lucrurile nu stau bine
„Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.
„Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.
Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.
„Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.
Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.
Astfel, datele de la Bursa de energie OPCOM arată că pe platforma de tranzacţionare spot, cel mai important ring de vânzare şi cumpărare a energiei din România, media de preţ pentru luna trecută a fost de 94 de euro pe MWh, nivel istoric, în creştere cu aproape 70% faţă de media începutului de an, când energia se tranzacţiona cu 56 de euro pe MWh.
Încă din primele luni ale anului specialiştii din domeniu au avertizat că scumpirile se vor accentua pe fondul galopului făcut de preţul certificatelor de emisii de carbon şi pe revenirea cererii de energie ca urmare a redresării economice. Problema este că deficitul din zona de producţie, ca urmare a lipsei cronice de investiţii, a obligat România să aducă energie de peste graniţe la un preţ pe măsură.
„Cred că preţul certificatului de CO2 este un element foarte important, dar nu este singurul în determinarea preţului energiei, dacă analizăm investiţiile care trebuia realizate încă din anul 2013, an din care producătorii de energie electrică nu mai primesc certificate de emisii cu titlu gratuit. De atunci a început acest impact. Dacă atunci preţul certificatului era de 6 euro, acum a ajuns la 58 de euro pe tona emisă”, atrage atenţia Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management, unul dintre cei mai buni specialişti ai carbonului din România. Certificatele de emisii sunt parte a mecanismului european, stabilit în 2005, privind reducerea poluării, companiile responsabile pentru emiterea de CO2 ca urmare a proceselor de producţie fiind obligate să facă dovada unui astfel de instrument pentru fiecare tonă emisă. În România, cel mai afectat sector este cel de producere a energiei electrice pe baza cărbunilor unde nu se fac alocări gratuite de certificate de CO2.
„Performanţa bună a pieţei de aluminiu la nivel internaţional a fost parţial afectată de anomaliile preţurilor energiei la nivel local, ALRO confruntându-se cu un context dificil, deoarece piaţa energiei electrice este afectată de presiunea puternică privind decarbonizarea energiei în România şi în Europa.”
Marian Năstase, preşedintele consiliului de administraţie Alro, cel mai mare consumator de energie din România
Paradoxal însă, în timp ce toată lumea vorbeşte despre impactul carbonului în scumpirile fără precedent, statisticile arată că România este una dintre cele mai verzi ţări în materie de producţie de energie, cu 57% din capacitatea instalată în hidrocentrale, eoliene sau panouri solare. Mai mult, circa 7% din toată capacitatea sistemului de producţie este reprezentată de energie nucleară, dacă ne raportăm la cei 20.000 MW de pe hârtie. Polonia, cu 70% dependenţă de energie pe cărbuni, are un preţ mai mic decât România.
Cu acest portofoliu de generare de energie electrică, în care unităţile strategice sunt deja amortizate, blamarea carbonului şi a certificatelor de emisii pentru scumpirea fără precedent a energiei este mai degrabă un discurs politic menit să mascheze 30 de ani de lipsă de investiţii şi o decizie unică la nivel european, spargerea sistemului de producţie în funcţie de sursă. Astfel, în ciuda parcului de producţie verde, semnalul de preţ este stabilit de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare plătitor de certificate de emisii de CO2, restul producătorilor, în proporţie covârşitoare de stat, aliniindu-se după acest semnal. Totodată, deşi la nivel oficial declaraţiile au arătat spre partea de furnizare ca fiind principala vinovată pentru scumpiri, în realitate aproape toată producţia de energie din România este concentrată în mâinile statului.
Mai departe, scumpirea energiei şi a gazelor naturale generează efecte majore în economie, de la transporturi, la producţia de îngrăşăminte pentru agricultură, preţul alimentelor sau producţia de aluminiu.
„Impactul creşterii preţului energiei se simte în costul transportului, în principal la îngrăşăminte şi asta este o problemă la nivel european şi la nivel mondial şi ne afectează serios. (…) Preţurile au crescut foarte mult şi deja începe să devină o piatră de moară la piciorul agricultorilor europeni şi mondiali. Vă dau un exemplu, anul trecut pe vremea asta îngrăşămintele de un anumit tip aveau preţuri între
1.600 şi 1.800 de lei/tonă, iar acum preţurile sunt undeva între 2.900-3.200 de lei/tonă. Deci avem o creştere de 80-85%, ceea ce este foarte mult”, spune Ştefan Gheorghiţă, acţionar al producătorului de cereale Triagroexim şi director de dezvoltare al traderului de cereale Agrinvest
Azomureş, cel mai mare consumator de gaze local şi principalul producător de îngrăşăminte pentru agricultură, admite că produsele companiei s-au scumpit semnificativ, fiind mai ieftin să ia totuşi gazul de peste graniţe decât de aici.
„România are rezerve importante de gaze naturale care ar putea aduce beneficii industriei locale, adăugând astfel valoare unei resurse naţionale. Azomureş ar dori să continue să utilizeze gazul românesc în producţia de îngrăşăminte, dar dacă gazul importat este mai ieftin decât cel intern, trebuie în mod natural să ne adaptăm pentru a menţine producţia de îngrăşăminte competitivă în România”, spune Harri Kiiski, CEO-ul Azomureş, companie de circa 2 mld. lei care de una singură reprezintă circa 8% din consumul naţional de gaze al României.
„E clar că îl plătim noi (fenomenul de tranziţie energetică – n.red.), o parte este plătită de companii, o parte de populaţie. Ca element de noutate al pachetului Fit for 55 (care transpune în legislaţie obiectivele Green Deal) a apărut Fondul Social, cu o valoare de 72 miliarde de euro, bani destinaţi sprijinirii categoriilor vulnerabile de consumatori. Dar oricâŢi bani vor veni spre România, condiţiile de acordate a banilor din Fond seamănă destul de mult cu cele din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Şi când vom dori să facem protecţie socială cu banii din Fond, va trebui să îndeplinim nişte reguli.”
Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie
Marii consumatori de energie sunt şi ei în corzi
„Performanţa bună a pieţei de aluminiu la nivel internaţional a fost parţial afectată de anomaliile preţurilor energiei la nivel local, ALRO confruntându-se cu un context dificil, deoarece piaţa energiei electrice este afectată de presiunea puternică privind decarbonizarea energiei în România şi în Europa. Piaţa energiei a fost dominată de o creştere accelerată a preţurilor de furnizare a energiei electrice, care are legatură în principal cu creşterea preţurilor certificatelor de emisii”, spune Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie Alro, cel mai mare consumator de energie din România.
În acest context fără precedent, autorităţile statului abia acum încep să se mişte. În cel de-al 12-lea ceas, premierul Florin Cîţu a precizat că ar vrea să înţeleagă de ce se scumpeşte energia abia luna aceasta, după ce de aproape şase luni toţi specialiştii spun clar că fenomenul energiei scumpe este aici şi, mai important, că va rămâne în contextul obiectivului de neutralitate climatică asumat la nivel european pentru anul 2050. Mai mult, nu doar România a intrat în acest vârtej, utilităţile urmând să fie cu atât mai costisitoare cu cât vor fi mai verzi, cel puţin în primii ani de tranziţie energetică.
În Bulgaria, cea mai săracă ţară est-europeană, mai multe companii au anunţat oprirea producţiei din cauza costurilor prea mari ale energiei. Din Spania, un oficial de rang înalt a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru limitarea scumpirii energiei, atenţionând că altfel se creează presiuni sociale şi tensiuni politice mai ales în state vulnerabile economic. În Germania, patria celui mai ambiţions plan de tranziţie energetică din Europa şi din lume, politicienii se întrec în a promite alegătorilor energie mai ieftină în condiţiile în care se anunţă o schimbare politică majoră după renunţarea cancelarului Merkel la conducerea statului. Iar în Marea Britanie cresc presiunile pentru introducerea de tarife sociale la energie după ce autorităţile au permis majorarea plafonului pentru preţuri.
Pe plan intern, Virgil Popescu, ministrul energiei, dă asigurări că acei consumatori vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie. Până atunci, România încă nu are o definiţie clară a consumatorului vulnerabil, deşi unul din 10 români are probleme în a-şi achita factura la utilităţi.
„E clar că îl plătim noi (fenomenul de tranziţie energetică – n.red.), o parte este plătită de companii, o parte de populaţie. Ca element de noutate al pachetului Fit for 55 (care transpune în legislaţie obiectivele Green Deal) a apărut Fondul Social, cu o valoare de 72 miliarde de euro, bani destinaţi sprijinirii categoriilor vulnerabile de consumatori. Dar oricâţi bani vor veni spre România, condiţiile de acordare a banilor din Fond seamănă destul de mult cu cele din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Şi când vom dori să facem protecţie socială cu banii din Fond, va trebui să îndeplinim nişte reguli”, atrage atenţia Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie.
Prin PNRR, România speră să atragă 29,2 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile şi împrumuturi. Problema este că în timp ce Planul încă nu este aprobat, primele facturi majorate deja au ajuns la utilizatori. Şi aşa vor rămâne pentru că timpul energiei ieftine tocmai a apus.
„Ca trend, nu ne vom mai întoarce la preţuri de 30-50 de euro pe MWh. La ce se întâmplă acum pe pieţe, aceste preţuri sunt istorie”, a mai spus Lăcrămioara Diaconu-Pinţea.
Deloc suprinzător, România este luată din nou prin suprindere.
„Preţurile au crescut foarte mult şi deja începe să devină o piatră de moară la piciorul agricultorilor europeni şi mondiali. Vă dau un exemplu, anul trecut pe vremea asta îngrăşămintele de un anumit tip aveau preţuri între 1.600 şi 1.800 de lei/tonă, iar acum preţurile sunt undeva între 2.900-3.200 de lei/tonă. Deci avem o creştere de 80-85%, ceea ce este foarte mult.”
Ştefan Gheorghiţă, acţionar al producătorului de cereale Triagroexim şi director de dezvoltare al traderului de cereale Agrinvest
Dragoş Bărbulescu a devenit CEO al Delgaz Grid, companie care face parte din grupul E.ON România şi care administrează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de aproape 82.000 km în şase judeţe din Moldova. Într-o perioadă care va redefini modul în care se va produce şi consuma energia, cu aceste cifre în spate şi 3,4 milioane de consumatori conectaţi, Bărbulescu devine un om cheie al energiei, la cârma unei companii de care depinde tranziţia energetică locală. Care-i sunt planurile?
Deşi în ultimii 15 ani am participat la multe transformări ale industriei energetice, cred că în următoarea decadă vom asista la o redefinire profundă a acestui sector de activitate, iar rolul nostru de operatori de reţele de distribuţie va deveni cu adevărat esenţial şi extrem de provocator”, spune Dragoş Bărbulescu, cel care de la 1 august a devenit directorul general al Delgaz Grid, compania care administrează reţelele de distribuţie a energiei şi a gazului din cadrul grupului E.ON România, un business de 1,2 miliarde de euro. Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, din care ultimii 14 ani în sectorul de energie, la E.ON România, Dragoş Bărbulescu a deţinut diverse poziţii de management în cadrul grupului german, din care în ultimii 8 ani ca CFO şi membru al Consiliului Director al E.ON România, cu responsabilităţi atât în zona de gaze naturale cât şi în cea de energie electrică.
Din noua funcţie, Dragoş Bărbulescu devine direct responsabil de unul dintre cele mai importante portofolii locale de infrastructură energetică, de managementul acestor reţele depinzând parţial succesul pe care România îl va avea în procesul de tranziţie energetică.
“În acest context, obiectivele pe care mi le propun au toate o legătură puternică cu pregătirea companiei şi angajaţilor noştri pentru a juca acest rol central în procesul de transformare a sectorului energetic într-unul mai verde, descentralizat şi digital. Aşadar, unul dintre obiective este legat de accelerarea investiţiilor în modernizarea reţelelor, care să conducă la îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii serviciilor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale pentru cei 3,4 milioane de clienţi deserviţi de Delgaz Grid.”
Digitalizarea reţelelor este un alt obiectiv cheie pentru că doar aşa acestea vor putea prelua tot mai multă energie regenerabilă din surse diverse şi vor susţine creşterea accelerată a cererii. “Bineînţeles, sprijinim folosirea vectorului energetic gaz natural ca şi combustibil de tranziţie, dar ne preocupă modurile de decarbonizare a utilizării acestuia în reţele şi explorăm folosirea mixului cu hidrogen şi alte gaze verzi.”
Dincolo de obiectivele tehnice, pregătirea unei echipe capabile să implementeze un astfel de proces tranfomaţional la nivelul infrastructurii energetice va ocupa un loc important pe lista de priorităţi a lui Bărbulescu. De altfel, nu puţine sunt vocile care spun că cel mai mare obstacol pe care România îl va avea pe calea tranziţiei energetice va fi exact lipsa specialiştilor.
“Ne uităm către o schimbare de mentalitate, de cultură la nivel organizaţional. Provocările generate de tranziţia energetică impun noi moduri de gândire şi de acţiune. Identificarea ideilor inovatoare, crearea unor noi tipuri de aptitudini tehnice şi de leadership vor reprezenta cheia succesului şi depind de capacitatea companiilor de a-şi adapta procesul strategic şi decizional provocărilor momentului. O astfel de transformare reclamă identificarea, recrutarea, pregătirea continuă şi retenţia talentelor din piaţa de profil şi în acest sens, susţinerea unui proces educaţional universitar dar şi profesional de stat sau dual vor reprezenta un alt obiectiv în cadrul mandatului meu.”
La nivelul reţelelor, lucrurile deja se mişcă, dar mai sunt etape de ars până la a ajunge la performanţele la care deja lucreză infrastructura din vestul Europei.
“Principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentarea cu energie electrică a clienţilor, SAIDI neplanificat (durata întreruperilor neplanificate în alimentarea cu energie într-un an) era în urmă cu 15 ani, când E.ON a preluat fosta Electrica Moldova, de peste 1.500 de minute, iar acum este de 120 de minute pe an. Suntem tot mai aproape de intervalul de valori de circa 20 – 100 minute pe an înregistrate în ţările europene avansate.”
Astfel, Delgaz Grid a bugetat pentru acest an investiţii de 612 milioane de lei (126 milioane euro), prioritar pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Bugetul alocat investiţiilor este cu 11% mai mare decât cel din anul precedent, fiind, totodată, cel mai mare din ultimii 16 ani.
De exemplu, până la finalul acestui an la nivelul Delgaz Grid vor fi instalate circa 349.000 de contoare SMART la consumatori din Moldova şi astfel circa 22% dintre clienţii Delgaz Grid vor avea contorizare SMART. Pentru anii următori compania îşi propune montarea a încă 387.000 de contoare, ceea ce înseamnă că 45% dintre clienţi de energie electrică vor avea instalate contoare inteligente până la sfârşitul anului 2028.
“O altă prioritate pentru acest an o reprezintă extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi racordarea noilor consumatori, unde am mărit bugetul de resurse proprii alocat cu aproape 300%. Am dimensionat efortul investiţional, în limitele păstrării indicatorilor de performanţă, în conformitate cu noile iniţiative legislative prin care se urmăreşte accelerarea gazeificării la nivel naţional. Până la sfârşitul perioadei de reglementare (2020-2023) am planificat investiţii de circa 2,41 miliarde de lei (481 milioane euro), din care 232 milioane lei (46 milioane de euro) reprezintă fonduri europene nerambursabile atrase.”
Bărbulescu spune că în ultimii ani compania a soluţionat aproximativ 20.000 de solicitări de racordare la reţeaua de gaze naturale pe an.
“Anul acesta ne confruntăm cu o creştere majoră, doar în primele şase luni fiind înregistrate circa 28.600 de astfel de solicitări, reprezentând o creştere cu aproximativ 180% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Provocarea pentru noi constă în faptul că actuala politică de gazeificare, care pune finanţarea extinderilor şi racordărilor exclusiv în sarcina operatorilor de distribuţie, socializând costurile la nivelul tuturor consumatorilor, nu prevede niciun fel de criterii de prioritizare a investiţiilor în funcţie de planurile de dezvoltare locale şi nevoia reală de consum.”
La final însă, Bărbulescu spune că mesajul autorităţilor a fost înţeles, în contextul în care situaţia României este atipică. Astfel, într-o ţară cu resurse, o treime din locuitorii săi se încălzesc cu lemne.
”Suntem conştienţi de rolul racordării la utilităţi în procesul de dezvoltare locală, precum şi pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru populaţie, dar România prezintă anumite particularităţi geografice şi demografice care ar justifica mai mult identificarea unor soluţii de alimentare individuale sau zonale specifice. Am înţeles mesajul decidenţilor politici de a acţiona mult mai susţinut în sensul accelerării investiţiilor în extinderi şi racordări, mai ales în zona de gaze naturale, unde există un decalaj faţă de celelalte state din regiune, şi am prevăzut bugete suplimentare în acest sens pentru anul în curs şi anii ce vor veni.”
Problema este că acest program de gazeificare la nivel naţional ignoră direcţiile în care merg lucrurile la nivel european.
Scurt CV
Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, din care ultimii 14 ani în sectorul de energie, Dragoş Bărbulescu a deţinut diverse poziţii de management în cadrul grupului E.ON România, din care în ultimii 8 ani ca CFO şi membru al Consiliului Director al E.ON România.
Este licenţiat în economie în cadrul ASE Bucureşti, şi are o diplomă în management şi leadership de la prestigioasa universitate INSEAD – Franţa.
Începând cu data de
1 august 2021, Dragoş Bărbulescu a preluat poziţia de CEO al Delgaz Grid SA, şi respectiv de membru al Consiliului Director al E.ON România, responsabil de aria de reţele de distribuţie.
“Politica de gazeificare promovată în prezent de factorul decident prezintă avantaje reduse în comparaţie cu perspectiva modernizării reţelei existente la hidrogen şi, mai mult, plasează România pe contrasens cu dezideratele Green Deal. Reţeaua de distribuţie de gaze naturale în care investim accelerat astăzi sub imperiul dezideratului creşterii gradului de racordare la nivel naţional va trebui cel mai probabil înlocuită pentru a corespunde cerinţelor europene de decarbonizare cu mult înainte de finalizarea perioadei de amortizare. Impactul va fi puternic resimţit de consumatorul final în tariful plătit”, atrage atenţia Bărbulescu. Directorul Delgaz Grid mai spune că este esenţial ca investiţiile în infrastructura de gaze naturale să se realizeze coordonat şi în paradigma Green Deal, iar din perspectiva unui operator de distribuţie a gazelor naturale asta înseamnă invariabil adaptarea reţelei la vehicularea gazelor verzi.
Problema este că faţă de alte state, România deja a ratat startul în cursa hidrogenului, neavând deocamdată o strategie destinată dezvoltării acestei resurse vedetă a tranziţiei energetice.
“Din păcate, România a ratat startul în cursa pentru includerea hidrogenului în viitorul său mix energetic, regăsindu-se printre puţinele state membre cu o istorie energetică relevantă, dar care nu dispune încă de o strategie dedicată noului combustibil.”
Bărbulescu spune că vestea bună este că există premise pentru recuperarea decalajului faţă de alte state membre.
“România dispune de o întreagă panoplie de avantaje, între ele regăsindu-se şi reţeaua relativ extinsă de transport şi distribuţie a gazelor naturale. Reţelele de gaze naturale prezintă avantajul transportului hidrogenului produs în viitoarele hub-uri de producţie naţionale (precum cel anticipat din arealul Dobrogei) la nivelul punctelor relevante de consum şi la costuri minime, prin evitarea transportului în containere metalice pe cale maritimă sau rutieră. Cu toate acestea, profilarea României ca hub relevant de hidrogen depinde imperios de consolidarea capacităţii administrative de a planifica pe termen mediu şi lung.”
Bărbulescu mai spune că, cel mai probabil, primul pas spre utilizarea hidrogenului va fi aplicarea acestei tehnologii la nivelul industriei energointensive şi mai apoi în sectorul rezidenţial, fie direct în centralele de apartament, fie prin intermediul sistemului de încălzire centralizat.
Dincolo de hidrogen, prosumatorii, acei consumatori care au devenit producători de energie, reprezintă o altă mare tendinţă a tranziţiei energetice.
Numărul prosumatorilor racordaţi la reţeaua noastră de electricitate a crescut semnificativ, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi clienţi optează pentru a deveni şi producători de energie regenerabilă. Dacă la sfârşitul anului trecut aveam circa 120 de prosumatori conectaţi la reţea, numai în primele 5 luni ale acestui an numărul acestora a crescut la 600. Totodată, avem deja racordate la reţea 25 de centrale fotovoltaice mari şi 12 centrale eoliene totalizând o putere instalată de circa 121 MW.”
Racordarea prosumatorilor la reţelele de distribuţie este un proces de anvergură ce necesită optimizare, fiind la început de drum în România, atrage însă atenţia Bărbulescu. Noile modificări legislative implică eforturi financiare pentru operatorii de distribuţie care au obligaţia de a finanţa şi realiza lucrările de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare aparţinând prosumatorilor. Distribuirea neuniformă, concentrată pe anumite zone de reţea a centralelor de producere a energiei electrice în reţelele operatorilor de distribuţie, are ca efect supraîncărcarea unor circuite, echipamente, zone de reţea. Înlocuirea echipamentelor existente cu unele de capacitate mai mare implică un efort investiţional semnificativ din partea companiilor de profil.
“Toate acestea necesită costuri operaţionale şi investiţii suplimentare pentru companiile de distribuţie, pentru care este critică existenţa unui cadru de reglementare modern, bazat pe principiul stimulentelor („incentive regulation”) şi respectiv o creştere a surselor de finanţare europeană accesate pentru modernizarea reţelelor.”
La final însă, toate aceste provocări trebuie adresate şi depăşite în contextul în care obiectivul neutralităţii climatice stabilit de UE pentru anul 2050 pare de neclintit, iar reţelele de energie şi gaze reprezintă infrastructura critică necesară atingerii acestui deziderat.
“Noul Pact Ecologic European ne poziţionează astăzi în faţa celui mai important ciclu investiţional al industriei energetice şi este obligatoriu ca procesul investiţional programat pentru această decadă să contribuie la creionarea unui nou sistem energetic care să ne permită să atingem obiectivul neutralităţii climatice în perspectiva anului 2050.”
Industria oţelului începe să resimtă presiunea decarbonizării, după ce a stat mai în umbră, reflectoarele fiind mai ales pe sectorul energetic, pe zona de lignit. Cu toate acestea, industria siderurgică aduce un sfert din poluarea din industrie, iar Comisia Europeană vrea ca până în 2050 Europa să devină un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Ce este, până la urmă, decarbonizarea acestei megaindustrii, un cost sau o investiţie? Şi, mai ales, cine plăteşte factura?
Costul dezastrelor naturale acoperit de companiile de asigurări în prima jumătate din 2021 din cauza ritmului schimbărilor climatice a fost de aproximativ 42 mld. euro. S-a calculat a fi cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. În următorii 30-40 de ani, oamenii de ştiinţă au calculat că, din cauza dezastrelor naturale, provocate de schimbările climatice, costul va fi 3,6% din PIB-ul global”, spune Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român de Energie (CRE), organizatie neguvernamentală care reprezintă intereselor marilor jucători din segmentul energetic. Totodată, Corneliu Bodea, alături de fratele său Adrian sunt antreprenorii din spatele grupului Adrem, entitate activă pe zona de soluţii energetice şi automatizări industriale, având 1.500 de angajaţi şi un business de circa 45 de milioane de euro.
Aşadar, continuă el, reducerea poluării trebuie privită şi în această cheie, a investiţiilor, inclusiv din acest punct de vedere al asigurărilor în caz de dezastre naturale: „Deci, nu numai pentru că vrem să lăsăm planeta mai sigură, mai bună pentru copiii noştri. Dar şi pentru că trebuie să cheltuim atât de mulţi bani şi să acoperim costurile dezastrelor naturale.
„Declaraţiile nu au fost întâmplătoare, ci au fost făcute în cadrul unui eveniment-premieră pentru piaţa locală. Astfel, Centrul Român pentru Energie (CRE), Liberty Steel, din care face parte şi Liberty Galaţi, fostul Sidex, MTAG Elveţia, ICSI (Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice) Râmnicu Vâlcea şi Adrem au semnat luna aceasta un memorandum de înţelegere privind dezvoltarea unui proiect de cercetare-dezvoltare-inovare de integrare a hidrogenului şi înlocuire a combustibililor fosili în procesul de fabricaţie industrială.
Sanjeev Gupta, proprietarul Liberty Steel, de care aparţine şi Liberty Galaţi, fostul Sidex: ”Nu există niciun substitut care să aibă cu adevărat proprietăţile oţelului.”
Memorandumul a fost semnat în contextul în care planul pe termen lung al Liberty Galaţi, al doilea cel mai mare consumator de energie din România, vizează utilarea platformei industriale cu mai multe forme de producere a energiei. Platforma are o capacitate de producţie actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oţel pe an pentru clienţi din domeniul construcţiilor, naval, petrolier şi gaze, precum şi cel al producţiei de energie regenerabilă, ţinta fiind de a o dubla până în 2030, concomitent cu realizarea mai multor investiţii pe zona de decarbonizare. De la utilizarea hidrogenului, până la energie solară sau eoliană, totul este pe masă pentru ca oţelul produs la Galaţi şi folosit în aproape orice, de la maşini la frigidere, să devină mai verde.
„Nu există niciun substitut care să aibă cu adevărat proprietăţile oţelului”, spune Sanjeev Gupta, proprietarul Liberty Steel, de care aparţine şi Liberty Galaţi, fostul Sidex, cel mai mare combinat siderurgic din România. „Aşadar, m-aş concentra asupra creşterii la nivel global. Vom vedea că consumul de oţel se va dubla în următorii 30-35 de ani”, mai spune Gupta.
Ca element cheie pentru inginerie şi construcţii, oţelul este metalul cel mai frecvent utilizat la nivel mondial, punând practic bazele economiei industriale moderne. Dar la fel cum sectoarele petrolului şi cărbunelui s-au confruntat cu o presiune intensă în ultimii ani, rolul oţelului în criza climatică este acum sub un ochi mult mai atent. Modul dominant de topire a fierului pompează în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, principalul factor care contribuie la încălzirea globală provocată de om, iar acest lucru trebuie să se schimbe.
În afara producţiei de energie electrică, sectorul siderurgic este cel mai mare producător industrial de gaze. Dacă oţelul verde va avea cu adevărat un impact în lupta împotriva schimbărilor climatice, industria nu îl poate trata ca pe o nişă, produs premium. Într-o afacere cu mărfuri în care costurile sunt reale, este probabil ca sprijinul contribuabililor să fie necesar în timpul tranziţiei.
ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din Europa, a estimat că decarbonizarea instalaţiilor sale de pe continent în conformitate cu efortul UE de a elimina emisiile nete de gaze cu efect de seră până în 2050 va costa între 15 mld. euro şi 40 mld. euro. „Executivul european a permis ca impozitul să fie perceput astfel încât să poată sprijini creşterea energiei regenerabile”, spune, pentru FT, Lakshmi Mittal, proprietarul ArcelorMittal, care a deţinut şi Sidex. „Spunem că în mod similar ar trebui să existe un fel de mecanism politic sau cadru de sprijin pentru industria siderurgică, astfel încât să investim în dezvoltarea proiectelor în proiecte comerciale depline”, adaugă el.
Fiecare tonă de oţel produsă în 2018, cele mai recente date pe care le-a analizat compania Mckinsey, a emis în medie 1,85 tone de dioxid de carbon, echivalând cu aproximativ 8% din emisiile globale de dioxid de carbon. Pe lângă presiunea Comisiei Europene de a decarboniza industria, producătorii de oţel se văd şi faţă în faţă cu presiunile clienţilor şi ale angajaţilor, care îşi doresc din ce în ce mai mult ca firma pentru care lucrează sau de la care cumpără produse să fie cât mai preocupată de aceste politici de mediu.
Investitorii se uită de asemenea la aceste aspecte: „Firma globală de investiţii BlackRock (cel mai mare fond de investiţii din lume – n. red.) şi-a confirmat angajamentul faţă de dezvoltarea afacerilor responsabile de mediu şi investiţii durabile”, scriu cei de la Mckinsey.
Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român de Energie (CRE):„Costul dezastrelor naturale acoperit de companiile de asigurări în prima jumătate din 2021 din cauza ritmului schimbărilor climatice a fost de aproximativ 42 mld. euro. S-a calculat a fi cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. În următorii 30-40 de ani, oamenii de ştiinţă au calculat că, din cauza dezastrelor naturale, care vin din cauza schimbărilor climatice, costul va fi 3,6% din PIB-ul global.”
Încă se fac însă calcule în industria metalurgică despre cât de mare este costul cu decarbonizarea pentru a se ajunge producţia de oţel verde. Unele companii şi-au luat angajamente, cum a fost cazul Liberty Galaţi şi au căutat soluţii.
În opinia analiştilor de la Mckinsey, hidrogenul este parte a soluţiei când vine vorba de decarbonizarea sectorului industrial: „14% din valoarea potenţială a companiilor siderurgice este expusă riscului dacă nu sunt în măsură să-şi reducă impactul asupra mediului. Ca răspuns, măsurile de decarbonizare, cum ar fi stabilirea sau trecerea la producţia de oţel pe bază de hidrogen, pot fi puse în aplicare fie în siturile viitoare (greenfield), fie în instalaţiile existente (brownfield)”.
Un prim pas spre oţelul verde a fost făcut şi în România.