BusinessMagazin

Category: Energie

Analize financiare și de afaceri din domeniul energiei – totul despre marile companii și sfaturi pentru consumatori

  • Ţara noastră se îndreaptă către o perioadă incredibil de grea, în care majoritate românilor vor avea de suferit

    Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorul economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarăşi din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.

    Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei / kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că sunt atât de multe de reducere oferite, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament . Problemă? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţ final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel,
    Dintr-un foc.

    La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într- un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de stat român.

    Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energie pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheie la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este despre jumătate din factura finală, rezultat că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.

    Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.

    Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?

    De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.

    Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.

    În România lucrurile nu stau bine

    „Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.

    „Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.

    „Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.

    Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Ţara noastră se îndreaptă către o perioadă incredibil de grea, în care majoritate românilor vor avea de suferit. Aşa ceva nu a mai existat în istoria României

    Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorul economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarăşi din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.

    Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei / kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că sunt atât de multe de reducere oferite, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament . Problemă? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţ final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel,
    Dintr-un foc.

    La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într- un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de stat român.

    Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energie pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheie la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este despre jumătate din factura finală, rezultat că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.

    Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.

    Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?

    De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.

    Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.

    În România lucrurile nu stau bine

    „Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.

    „Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.

    „Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.

    Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Citatul săptămânii: Gabriel Comănescu, preşedinte Grup Servicii Petroliere

    „Toată lumea menţionează vestitele fonduri europene, dar în momentul de faţă Portul Constanţa ar trebui să aibă investiţii de 1 mld. euro. La Cernavodă, în cele două reactoare noi, vorbim de 7 miliarde de euro, eoliene offshore, alături de gaz sunt alte 10 miliarde. Influxul de capital e major, vorbim de 20 de miliarde de euro în 10 ani. Dar pentru ca acestea să se întâmple, judeţul Constanţa trebuie recapitalizat uman şi valoric.“


     

  • România se îndreaptă spre cea mai scumpă iarnă din istoria sa. Cine sunt vinovaţii pentru dublarea facturilor la gaze şi scumpirea accelerată a energiei?

    Factura finală de gaze a unui apartament din Bucureşti va fi la început de toamnă cu 80% mai mare faţă de cea de anul trecut, iar cea la energie cu 20% mai mare. Fără nicio altă introducere necesară, România se îndreaptă, cu motorele economiei turate la maximum, spre cea mai scumpă iarnă din istoria sa. Şi, ca de fiecare dată, este luată prin surprindere, în ciuda tuturor avertismentelor din ultima jumătate de an.

    Una dintre ofertele pentru gaze naturale promovate de ENGIE România, cel mai mare distribuitor local de gaze naturale, pentru luna aceasta, ENGIE Gas 4U, indică un preţ de 0,169 lei/kWh, într-un abonament cu o valabilitate de 12 luni, pentru care se aplică un discount de preţ de 20% pentru primele trei luni. La final, preţul cu toate taxele incluse şi cu acest discount, ar fi de 0,211 lei pe kWh. O casă de 60 de metri pătraţi consumă lunar circa 600 kWh, aşa că alături de discountul oferit, încheierea unui contract nou cu acest abonament s-ar traduce într-o factură lunară de circa 127 de lei, cel puţin pentru primele trei luni de abonament. Problema? În iulie, anul trecut, pentru acelaşi abonament, preţul final, cu un discount de 10% la acel moment pentru primele şase luni, era de 0,115 lei pe kWh, iar factura de 70 de lei pe lună. Astfel, pasul spre sezonul rece se face cu o factură la gaze naturale crescută cu 80%.
    Dintr-un foc.

    La E.ON, rivalii ENGIE care gestionează reţeaua de distribuţie a gazului natural şi a energiei electrice din nordul României, lucrurile stau la fel, preţul gazului pur pe unul dintre abonamentele promovate de E.ON, E.ON Promo gas, crescând într-un singur an de la 0,079 lei pe kWh la 0,145 lei pe kWh. La aceasta se adaugă alte taxe, accize sau TVA, controlate de statul român.

    Pe zona de energie electrică, factura finală din toamna acestui an ar putea creşte cu 20%. De exemplu, energia pură pe abonamentul Enel Fix Online Salut este acum la 0,32 lei pe kWh, în timp ce anul trecut oferta pe 12 luni se încheia la 0,23 lei pe kWh. Cum energia este circa jumătate din factura finală, rezultă că un consumator rezidenţial clasic, care a trecut totuşi în sectorul consurenţial, va scoate cu 20% mai mult pentru aceeaşi energie consumată.

    Estimările de mai sus sunt calcule ale Business Magazin, făcute pe baza datelor publice, prezente în ofertele furnizorilor de utilităţi. Procentele pot varia în funcţie de abonamentele alese şi deci de clauzele contractuale specifice fiecărui abonament.

    „Cred că preţul certificatului de CO2 este un element foarte important, dar nu este singurul în determinarea preţului energiei, dacă analizăm investiţiile care trebuia realizate încă din anul 2013, an din care producătorii de energie electrică nu mai primesc certificate de emisii cu titlu gratuit.”

    Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management

    „Ca trend, nu ne vom mai întoarce la preţuri de 30-50 de euro pe MWh. La ce se întâmplă acum pe pieţe, aceste preţuri sunt istorie.”

    Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în directoratul CE Oltenia

     

     

    Ce se află totuşi în spatele acestor scumpiri istorice?

    De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pentru ultimul trimestru din 2021 se încheie la peste 47 de euro pe MWh, specialiştii internaţionali avertizând deja că Europa se îndreaptă spre o criză de alimentare în sezonul rece. Iarna lungă şi primăvara neobişnuit de rece de anul acesta reprezintă un factor pentru scumpirea masivă. Pe de altă parte, redresarea economică peste aşteptări a creat o cerere care a depăşit prognozele iniţiale. Prin urmare, nici depozitele de înmagazinare nu s-au mai umplut pe perioada verii, aşa cum se întâmplă de obicei. În acelaşi timp, fluxul de GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a scăzut, Asia punând pe masă oferte mai bune.

    Preţurile gazelor naturale din Olanda, de referinţă în nord-vestul Europei, au crescut cu 80% în ultimele trei luni, până la maxime istorice, în timp ce gazul natural lichefiat (LNG) din Asia este la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, arată datele Reuters. Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporţie de 50% până la 60%, comparativ cu 80% vara trecută, spun analiştii.

     

    În România lucrurile nu stau bine

    „Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 mil. lei, ca urmare a rezervării unei capacităţi de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 faţă de ciclul de înmagazinare anterior. În semestrul I 2021 clienţii filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil. mc (semestrul I 2020: 923,9 mil. mc), însă au injectat doar 559 mil. mc (semestrul I 2020: 571 mil. mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil. mc (semestrul I 2020: 352,9 mil. mc)“, se arată în raportul de pe primul semestru al anului publicat recent de Romgaz. Mai mult, România apare în statisticile Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaz al UE, cu o creştere a cantităţilor importate de 318,3% în perioada ianuarie-iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe plan local, creşterea accelerată a importurilor de gaze, care au sărit iar de nivelul de 20% din consumul naţional, se suprapune peste o scădere a producţiei interne şi o creştere a cererii cu 8%.

    „Cererea de energie şi gaze şi-a revenit mult mai repede decât ne aşteptam”, spune Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în boardul Complexului Energetic Oltenia, companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Mai mult, orientarea spre verde a întregului bloc european nu face decât să sporească în continuare cererea de gaze, spre satisfacţia Gazprom.

    „Dacă nu vrem să avem nota de plată prelungită la nesfârşit, trebuie să luăm aceste măsuri de ieşire din cărbuni”, continuă Lăcrămioara-Diaconu Pinţea.

    Pe zona de energie electrică, evoluţia preţurilor de la începutul anului indică acelaşi lucru: ne îndreptăm spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria României.

    Astfel, datele de la Bursa de energie OPCOM arată că pe platforma de tranzacţionare spot, cel mai important ring de vânzare şi cumpărare a energiei din România, media de preţ pentru luna trecută a fost de 94 de euro pe MWh, nivel istoric, în creştere cu aproape 70% faţă de media începutului de an, când energia se tranzacţiona cu 56 de euro pe MWh.

    Încă din primele luni ale anului specialiştii din domeniu au avertizat că scumpirile se vor accentua pe fondul galopului făcut de preţul certificatelor de emisii de carbon şi pe revenirea cererii de energie ca urmare a redresării economice. Problema este că deficitul din zona de producţie, ca urmare a lipsei cronice de investiţii, a obligat România să aducă energie de peste graniţe la un preţ pe măsură.

    „Cred că preţul certificatului de CO2 este un element foarte important, dar nu este singurul în determinarea preţului energiei, dacă analizăm investiţiile care trebuia realizate încă din anul 2013, an din care producătorii de energie electrică nu mai primesc certificate de emisii cu titlu gratuit. De atunci a început acest impact. Dacă atunci preţul certificatului era de 6 euro, acum a ajuns la 58 de euro pe tona emisă”, atrage atenţia Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management, unul dintre cei mai buni specialişti ai carbonului din România. Certificatele de emisii sunt parte a mecanismului european, stabilit în 2005, privind reducerea poluării, companiile responsabile pentru emiterea de CO2 ca urmare a proceselor de producţie fiind obligate să facă dovada unui astfel de instrument pentru fiecare tonă emisă. În România, cel mai afectat sector este cel de producere a energiei electrice pe baza cărbunilor unde nu se fac alocări gratuite de certificate de CO2.

    „Performanţa bună a pieţei de aluminiu la nivel internaţional a fost parţial afectată de anomaliile preţurilor energiei la nivel local, ALRO confruntându-se cu un context dificil, deoarece piaţa energiei electrice este afectată de presiunea puternică privind decarbonizarea energiei în România şi în Europa.”

    Marian Năstase, preşedintele consiliului de administraţie Alro, cel mai mare consumator de energie din România

    Paradoxal însă, în timp ce toată lumea vorbeşte despre impactul carbonului în scumpirile fără precedent, statisticile arată că România este una dintre cele mai verzi ţări în materie de producţie de energie, cu 57% din capacitatea instalată în hidrocentrale, eoliene sau panouri solare. Mai mult, circa 7% din toată capacitatea sistemului de producţie este reprezentată de energie nucleară, dacă ne raportăm la cei 20.000 MW de pe hârtie. Polonia, cu 70% dependenţă de energie pe cărbuni, are un preţ mai mic decât România.

    Cu acest portofoliu de generare de energie electrică, în care unităţile strategice sunt deja amortizate, blamarea carbonului şi a certificatelor de emisii pentru scumpirea fără precedent a energiei este mai degrabă un discurs politic menit să mascheze 30 de ani de lipsă de investiţii şi o decizie unică la nivel european, spargerea sistemului de producţie în funcţie de sursă. Astfel, în ciuda parcului de producţie verde, semnalul de preţ este stabilit de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare plătitor de certificate de emisii de CO2, restul producătorilor, în proporţie covârşitoare de stat, aliniindu-se după acest semnal. Totodată, deşi la nivel oficial declaraţiile au arătat spre partea de furnizare ca fiind principala vinovată pentru scumpiri, în realitate aproape toată producţia de energie din România este concentrată în mâinile statului.

    Mai departe, scumpirea energiei şi a gazelor naturale generează efecte majore în economie, de la transporturi, la producţia de îngrăşăminte pentru agricultură, preţul alimentelor sau producţia de aluminiu.

    „Impactul creşterii preţului energiei se simte în costul transportului, în principal la îngrăşăminte şi asta este o problemă la nivel european şi la nivel mondial şi ne afectează serios. (…) Preţurile au crescut foarte mult şi deja începe să devină o piatră de moară la piciorul agricultorilor europeni şi mondiali. Vă dau un exemplu, anul trecut pe vremea asta îngrăşămintele de un anumit tip aveau preţuri între
    1.600 şi 1.800 de lei/tonă, iar acum preţurile sunt undeva între 2.900-3.200 de lei/tonă. Deci avem o creştere de 80-85%, ceea ce este foarte mult”, spune Ştefan Gheorghiţă, acţionar al producătorului de cereale Triagroexim şi director de dezvoltare al traderului de cereale Agrinvest

    Azomureş, cel mai mare consumator de gaze local şi principalul producător de îngrăşăminte pentru agricultură, admite că produsele companiei s-au scumpit semnificativ, fiind mai ieftin să ia totuşi gazul de peste graniţe decât de aici.

    „România are rezerve importante de gaze naturale care ar putea aduce beneficii industriei locale, adăugând astfel valoare unei resurse naţionale. Azomureş ar dori să continue să utilizeze gazul românesc în producţia de îngrăşăminte, dar dacă gazul importat este mai ieftin decât cel intern, trebuie în mod natural să ne adaptăm pentru a menţine producţia de îngrăşăminte competitivă în România”, spune Harri Kiiski, CEO-ul Azomureş, companie de circa 2 mld. lei care de una singură reprezintă circa 8% din consumul naţional de gaze al României.

     

    „E clar că îl plătim noi (fenomenul de tranziţie energetică – n.red.), o parte este plătită de companii, o parte de populaţie. Ca element de noutate al pachetului Fit for 55 (care transpune în legislaţie obiectivele Green Deal) a apărut Fondul Social, cu o valoare de 72 miliarde de euro, bani destinaţi sprijinirii categoriilor vulnerabile de consumatori. Dar oricâŢi bani vor veni spre România, condiţiile de acordate a banilor din Fond seamănă destul de mult cu cele din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Şi când vom dori să facem protecţie socială cu banii din Fond, va trebui să îndeplinim nişte reguli.”

    Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie

     

    Marii consumatori de energie sunt şi ei în corzi

    „Performanţa bună a pieţei de aluminiu la nivel internaţional a fost parţial afectată de anomaliile preţurilor energiei la nivel local, ALRO confruntându-se cu un context dificil, deoarece piaţa energiei electrice este afectată de presiunea puternică privind decarbonizarea energiei în România şi în Europa. Piaţa energiei a fost dominată de o creştere accelerată a preţurilor de furnizare a energiei electrice, care are legatură în principal cu creşterea preţurilor certificatelor de emisii”, spune Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie Alro, cel mai mare consumator de energie din România.

    În acest context fără precedent, autorităţile statului abia acum încep să se mişte. În cel de-al 12-lea ceas, premierul Florin Cîţu a precizat că ar vrea să înţeleagă de ce se scumpeşte energia abia luna aceasta, după ce de aproape şase luni toţi specialiştii spun clar că fenomenul energiei scumpe este aici şi, mai important, că va rămâne în contextul obiectivului de neutralitate climatică asumat la nivel european pentru anul 2050. Mai mult, nu doar România a intrat în acest vârtej, utilităţile urmând să fie cu atât mai costisitoare cu cât vor fi mai verzi, cel puţin în primii ani de tranziţie energetică.

    În Bulgaria, cea mai săracă ţară est-europeană, mai multe companii au anunţat oprirea producţiei din cauza costurilor prea mari ale energiei. Din Spania, un oficial de rang înalt a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru limitarea scumpirii energiei, atenţionând că altfel se creează presiuni sociale şi tensiuni politice mai ales în state vulnerabile economic. În Germania, patria celui mai ambiţions plan de tranziţie energetică din Europa şi din lume, politicienii se întrec în a promite alegătorilor energie mai ieftină în condiţiile în care se anunţă o schimbare politică majoră după renunţarea cancelarului Merkel la conducerea statului. Iar în Marea Britanie cresc presiunile pentru introducerea de tarife sociale la energie după ce autorităţile au permis majorarea plafonului pentru preţuri.

     

    Pe plan intern, Virgil Popescu, ministrul energiei, dă asigurări că acei consumatori vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie. Până atunci, România încă nu are o definiţie clară a consumatorului vulnerabil, deşi unul din 10 români are probleme în a-şi achita factura la utilităţi. 

    „E clar că îl plătim noi (fenomenul de tranziţie energetică – n.red.), o parte este plătită de companii, o parte de populaţie. Ca element de noutate al pachetului Fit for 55 (care transpune în legislaţie obiectivele Green Deal) a apărut Fondul Social, cu o valoare de 72 miliarde de euro, bani destinaţi sprijinirii categoriilor vulnerabile de consumatori. Dar oricâţi bani vor veni spre România, condiţiile de acordare a banilor din Fond seamănă destul de mult cu cele din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Şi când vom dori să facem protecţie socială cu banii din Fond, va trebui să îndeplinim nişte reguli”, atrage atenţia Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie.

    Prin PNRR, România speră să atragă 29,2 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile şi împrumuturi. Problema este că în timp ce Planul încă nu este aprobat, primele facturi majorate deja au ajuns la utilizatori. Şi aşa vor rămâne pentru că timpul energiei ieftine tocmai a apus.

    „Ca trend, nu ne vom mai întoarce la preţuri de 30-50 de euro pe MWh. La ce se întâmplă acum pe pieţe, aceste preţuri sunt istorie”, a mai spus Lăcrămioara Diaconu-Pinţea.

    Deloc suprinzător, România este luată din nou prin suprindere.

    „Preţurile au crescut foarte mult şi deja începe să devină o piatră de moară la piciorul agricultorilor europeni şi mondiali. Vă dau un exemplu, anul trecut pe vremea asta îngrăşămintele de un anumit tip aveau preţuri între 1.600 şi 1.800 de lei/tonă, iar acum preţurile sunt undeva între 2.900-3.200 de lei/tonă. Deci avem o creştere de 80-85%, ceea ce este foarte mult.”

    Ştefan Gheorghiţă, acţionar al producătorului de cereale Triagroexim şi director de dezvoltare al traderului de cereale Agrinvest

  • Cine este omul care preia conducerea unei companii de care depinde tranziţia energetică din România. Care-i sunt planurile?

    Dragoş Bărbulescu a devenit CEO al Delgaz Grid, companie care face parte din grupul E.ON România şi care administrează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de aproape 82.000 km în şase judeţe din Moldova. Într-o perioadă care va redefini modul în care se va produce şi consuma energia, cu aceste cifre în spate şi 3,4 milioane de consumatori conectaţi, Bărbulescu devine un om cheie al energiei, la cârma unei companii de care depinde tranziţia energetică locală. Care-i sunt planurile?

    Deşi în ultimii 15 ani am participat la multe transformări ale industriei energetice, cred că în următoarea decadă vom asista la o redefinire profundă a acestui sector de activitate, iar rolul nostru de operatori de reţele de distribuţie va deveni cu adevărat esenţial şi extrem de provocator”, spune Dragoş Bărbulescu, cel care de la 1 august a devenit directorul general al Delgaz Grid, compania care administrează reţelele de distribuţie a energiei şi a gazului din cadrul grupului E.ON România, un business de 1,2 miliarde de euro. Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, din care ultimii 14 ani în sectorul de energie, la E.ON România, Dragoş Bărbulescu a deţinut diverse poziţii de management în cadrul grupului german, din care în ultimii 8 ani ca CFO şi membru al Consiliului Director al E.ON România, cu responsabilităţi atât în zona de gaze naturale cât şi în cea de energie electrică. 

    Din noua funcţie, Dragoş Bărbulescu devine direct responsabil de unul dintre cele mai importante portofolii locale de infrastructură energetică, de managementul acestor reţele depinzând parţial succesul pe care România îl va avea în procesul de tranziţie energetică.

    “În acest context, obiectivele pe care mi le propun au toate o legătură puternică cu pregătirea companiei şi angajaţilor noştri pentru a juca acest rol central în procesul de transformare a sectorului energetic într-unul mai verde, descentralizat şi digital. Aşadar, unul dintre obiective este legat de accelerarea investiţiilor în modernizarea reţelelor, care să conducă la îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii serviciilor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale pentru cei 3,4 milioane de clienţi deserviţi de Delgaz Grid.”

    Digitalizarea reţelelor este un alt obiectiv cheie pentru că doar aşa acestea vor putea prelua tot mai multă energie regenerabilă din surse diverse şi vor susţine creşterea accelerată a cererii. “Bineînţeles, sprijinim folosirea vectorului energetic gaz natural ca şi combustibil de tranziţie, dar ne preocupă modurile de decarbonizare a utilizării acestuia în reţele şi explorăm folosirea mixului cu hidrogen şi alte gaze verzi.”

    Dincolo de obiectivele tehnice, pregătirea unei echipe capabile să implementeze un astfel de proces tranfomaţional la nivelul infrastructurii energetice va ocupa un loc important pe lista de priorităţi a lui Bărbulescu. De altfel, nu puţine sunt vocile care spun că cel mai mare obstacol pe care România îl va avea pe calea tranziţiei energetice va fi exact lipsa specialiştilor.

    “Ne uităm către o schimbare de mentalitate, de cultură la nivel organizaţional. Provocările generate de tranziţia energetică impun noi moduri de gândire şi de acţiune. Identificarea ideilor inovatoare, crearea unor noi tipuri de aptitudini tehnice şi de leadership vor reprezenta cheia succesului şi depind de capacitatea companiilor de a-şi adapta procesul strategic şi decizional provocărilor momentului. O astfel de transformare reclamă identificarea, recrutarea, pregătirea continuă şi retenţia talentelor din piaţa de profil şi în acest sens, susţinerea unui proces educaţional universitar dar şi profesional de stat sau dual vor reprezenta un alt obiectiv în cadrul mandatului meu.”

    La nivelul reţelelor, lucrurile deja se mişcă, dar mai sunt etape de ars până la a ajunge la performanţele la care deja lucreză infrastructura din vestul Europei.

    “Principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentarea cu energie electrică a clienţilor, SAIDI neplanificat (durata întreruperilor neplanificate în alimentarea cu energie într-un an) era în urmă cu 15 ani, când E.ON a preluat fosta Electrica Moldova, de peste 1.500 de minute, iar acum este de 120 de minute pe an. Suntem tot mai aproape de intervalul de valori de circa 20 – 100 minute pe an înregistrate în ţările europene avansate.”

    Astfel, Delgaz Grid a bugetat pentru acest an investiţii de 612 milioane de lei (126 milioane euro), prioritar pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Bugetul alocat investiţiilor este cu 11% mai mare decât cel din anul precedent, fiind, totodată, cel mai mare din ultimii 16 ani.

    De exemplu, până la finalul acestui an la nivelul Delgaz Grid vor fi instalate circa 349.000 de contoare SMART la consumatori din Moldova şi astfel circa 22% dintre clienţii Delgaz Grid vor avea contorizare SMART. Pentru anii următori compania îşi propune montarea a încă 387.000 de contoare, ceea ce înseamnă că 45% dintre clienţi de energie electrică vor avea instalate contoare inteligente până la sfârşitul anului 2028.

    “O altă prioritate pentru acest an o reprezintă extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi racordarea noilor consumatori, unde am mărit bugetul de resurse proprii alocat cu aproape 300%. Am dimensionat efortul investiţional, în limitele păstrării indicatorilor de performanţă, în conformitate cu noile iniţiative legislative prin care se urmăreşte accelerarea gazeificării la nivel naţional. Până la sfârşitul perioadei de reglementare (2020-2023) am planificat investiţii de circa 2,41 miliarde de lei (481 milioane euro), din care 232 milioane lei (46 milioane de euro) reprezintă fonduri europene nerambursabile atrase.”

    Bărbulescu spune că în ultimii ani compania a soluţionat aproximativ 20.000 de solicitări de racordare la reţeaua de gaze naturale pe an.

    “Anul acesta ne confruntăm cu o creştere majoră, doar în primele şase luni fiind înregistrate circa 28.600 de astfel de solicitări, reprezentând o creştere cu aproximativ 180% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Provocarea pentru noi constă în faptul că actuala politică de gazeificare, care pune finanţarea extinderilor şi racordărilor exclusiv în sarcina operatorilor de distribuţie, socializând costurile la nivelul tuturor consumatorilor, nu prevede niciun fel de criterii de prioritizare a investiţiilor în funcţie de planurile de dezvoltare locale şi nevoia reală de consum.”

    La final însă, Bărbulescu spune că mesajul autorităţilor a fost înţeles, în contextul în care situaţia României este atipică. Astfel, într-o ţară cu resurse, o treime din locuitorii săi se încălzesc cu lemne.

    ”Suntem conştienţi de rolul racordării la utilităţi în procesul de dezvoltare locală, precum şi pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru populaţie, dar România prezintă anumite particularităţi geografice şi demografice care ar justifica mai mult identificarea unor soluţii de alimentare individuale sau zonale specifice. Am înţeles mesajul decidenţilor politici de a acţiona mult mai susţinut în sensul accelerării investiţiilor în extinderi şi racordări, mai ales în zona de gaze naturale, unde există un decalaj faţă de celelalte state din regiune, şi am prevăzut bugete suplimentare în acest sens pentru anul în curs şi anii ce vor veni.”

    Problema este că acest program de gazeificare la nivel naţional ignoră direcţiile în care merg lucrurile la nivel european.

    Scurt CV

    Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, din care ultimii 14 ani în sectorul de energie, Dragoş Bărbulescu a deţinut diverse poziţii de management în cadrul grupului E.ON România, din care în ultimii 8 ani ca CFO şi membru al Consiliului Director al E.ON România.

    Este licenţiat în economie în cadrul ASE Bucureşti, şi are o diplomă în management şi leadership de la prestigioasa universitate INSEAD – Franţa.

    Începând cu data de
    1 august 2021, Dragoş Bărbulescu a preluat poziţia de CEO al Delgaz Grid SA, şi respectiv de membru al Consiliului Director al E.ON România, responsabil de aria de reţele de distribuţie.

    “Politica de gazeificare promovată în prezent de factorul decident prezintă avantaje reduse în comparaţie cu perspectiva modernizării reţelei existente la hidrogen şi, mai mult, plasează România pe contrasens cu dezideratele Green Deal. Reţeaua de distribuţie de gaze naturale în care investim accelerat astăzi sub imperiul dezideratului creşterii gradului de racordare la nivel naţional va trebui cel mai probabil înlocuită pentru a corespunde cerinţelor europene de decarbonizare cu mult înainte de finalizarea perioadei de amortizare. Impactul va fi puternic resimţit de consumatorul final în tariful plătit”, atrage atenţia Bărbulescu. Directorul Delgaz Grid mai spune că este esenţial ca investiţiile în infrastructura de gaze naturale să se realizeze coordonat şi în paradigma Green Deal, iar din perspectiva unui operator de distribuţie a gazelor naturale asta înseamnă invariabil adaptarea reţelei la vehicularea gazelor verzi.

    Problema este că faţă de alte state, România deja a ratat startul în cursa hidrogenului, neavând deocamdată o strategie destinată dezvoltării acestei resurse vedetă a tranziţiei energetice.

    “Din păcate, România a ratat startul în cursa pentru includerea hidrogenului în viitorul său mix energetic, regăsindu-se printre puţinele state membre cu o istorie energetică relevantă, dar care nu dispune încă de o strategie dedicată noului combustibil.”

    Bărbulescu spune că vestea bună este că există premise pentru recuperarea decalajului faţă de alte state membre.

    “România dispune de o întreagă panoplie de avantaje, între ele regăsindu-se şi reţeaua relativ extinsă de transport şi distribuţie a gazelor naturale. Reţelele de gaze naturale prezintă avantajul transportului hidrogenului produs în viitoarele hub-uri de producţie naţionale (precum cel anticipat din arealul Dobrogei) la nivelul punctelor relevante de consum şi la costuri minime, prin evitarea transportului în containere metalice pe cale maritimă sau rutieră. Cu toate acestea, profilarea României ca hub relevant de hidrogen depinde imperios de consolidarea capacităţii administrative de a planifica pe termen mediu şi lung.”

    Bărbulescu mai spune că, cel mai probabil, primul pas spre utilizarea hidrogenului va fi aplicarea acestei tehnologii la nivelul industriei energointensive şi mai apoi în sectorul rezidenţial, fie direct în centralele de apartament, fie prin intermediul sistemului de încălzire centralizat.

    Dincolo de hidrogen, prosumatorii, acei consumatori care au devenit producători de energie, reprezintă o altă mare tendinţă a tranziţiei energetice.

    Numărul prosumatorilor racordaţi la reţeaua noastră de electricitate a crescut semnificativ, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi clienţi optează pentru a deveni şi producători de energie regenerabilă. Dacă la sfârşitul anului trecut aveam circa 120 de prosumatori conectaţi la reţea, numai în primele 5 luni ale acestui an numărul acestora a crescut la 600. Totodată, avem deja racordate la reţea 25 de centrale fotovoltaice mari şi 12 centrale eoliene totalizând o putere instalată de circa 121 MW.”

    Racordarea prosumatorilor la reţelele de distribuţie este un proces de anvergură ce necesită optimizare, fiind la început de drum în România, atrage însă atenţia Bărbulescu. Noile modificări legislative implică eforturi financiare pentru operatorii de distribuţie care au obligaţia de a finanţa şi realiza lucrările de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare aparţinând prosumatorilor. Distribuirea neuniformă, concentrată pe anumite zone de reţea a centralelor de producere a energiei electrice în reţelele operatorilor de distribuţie, are ca efect supraîncărcarea unor circuite, echipamente, zone de reţea. Înlocuirea echipamentelor existente cu unele de capacitate mai mare implică un efort investiţional semnificativ din partea companiilor de profil.

    “Toate acestea necesită costuri operaţionale şi investiţii suplimentare pentru companiile de distribuţie, pentru care este critică existenţa unui cadru de reglementare modern, bazat pe principiul stimulentelor („incentive regulation”) şi respectiv o creştere a surselor de finanţare europeană accesate pentru modernizarea reţelelor.”

    La final însă, toate aceste provocări trebuie adresate şi depăşite în contextul în care obiectivul neutralităţii climatice stabilit de UE pentru anul 2050 pare de neclintit, iar reţelele de energie şi gaze reprezintă infrastructura critică necesară atingerii acestui deziderat.

    “Noul Pact Ecologic European ne poziţionează astăzi în faţa celui mai important ciclu investiţional al industriei energetice şi este obligatoriu ca procesul investiţional programat pentru această decadă să contribuie la creionarea unui nou sistem energetic care să ne permită să atingem obiectivul neutralităţii climatice în perspectiva anului 2050.”

  • Oţelul verde, investiţie sau cost? Ce înseamnă decarbonizarea uneia dintre cele mai poluante industrii ale lumii

    Industria oţelului începe să resimtă presiunea decarbonizării, după ce a stat mai în umbră, reflectoarele fiind mai ales pe sectorul energetic, pe zona de lignit. Cu toate acestea, industria siderurgică aduce un sfert din poluarea din industrie, iar Comisia Europeană vrea ca până în 2050 Europa să devină un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Ce este, până la urmă, decarbonizarea acestei megaindustrii, un cost sau o investiţie? Şi, mai ales, cine plăteşte factura?

    Costul dezastrelor naturale acoperit de companiile de asigurări în prima jumătate din 2021 din cauza ritmului schimbărilor climatice a fost de aproximativ 42 mld. euro. S-a calculat a fi cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. În următorii 30-40 de ani, oamenii de ştiinţă au calculat că, din cauza dezastrelor naturale, provocate de schimbările climatice, costul va fi 3,6% din PIB-ul global”, spune Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român de Energie (CRE), organizatie neguvernamentală care reprezintă intereselor marilor jucători din segmentul energetic. Totodată, Corneliu Bodea, alături de fratele său Adrian sunt antreprenorii din spatele grupului Adrem, entitate activă pe zona de soluţii energetice şi automatizări industriale, având 1.500 de angajaţi şi un business de circa 45 de milioane de euro.

    Aşadar, continuă el, reducerea poluării trebuie privită şi în această cheie, a investiţiilor, inclusiv din acest punct de vedere al asigurărilor în caz de dezastre naturale: „Deci, nu numai pentru că vrem să lăsăm planeta mai sigură, mai bună pentru copiii noştri. Dar şi pentru că trebuie să cheltuim atât de mulţi bani şi să acoperim costurile dezastrelor naturale.

    „Declaraţiile nu au fost întâmplătoare, ci au fost făcute în cadrul unui eveniment-premieră pentru piaţa locală. Astfel, Centrul Român pentru Energie (CRE), Liberty Steel, din care face parte şi Liberty Galaţi, fostul Sidex, MTAG Elveţia, ICSI (Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice) Râmnicu Vâlcea şi Adrem au semnat luna aceasta un memorandum de înţelegere privind dezvoltarea unui proiect de cercetare-dezvoltare-inovare de integrare a hidrogenului şi înlocuire a combustibililor fosili în procesul de fabricaţie industrială.

    Sanjeev Gupta, proprietarul Liberty Steel, de care aparţine şi Liberty Galaţi, fostul Sidex: ”Nu există niciun substitut care să aibă cu adevărat proprietăţile oţelului.”

    Memorandumul a fost semnat în contextul în care planul pe termen lung al Liberty Galaţi, al doilea cel mai mare consumator de energie din România, vizează utilarea platformei industriale cu mai multe forme de producere a energiei. Platforma are o capacitate de producţie actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oţel pe an pentru clienţi din domeniul construcţiilor, naval, petrolier şi gaze, precum şi cel al producţiei de energie regenerabilă, ţinta fiind de a o dubla până în 2030, concomitent cu realizarea mai multor investiţii pe zona de decarbonizare. De la utilizarea hidrogenului, până la energie solară sau eoliană, totul este pe masă pentru ca oţelul produs la Galaţi şi folosit în aproape orice, de la maşini la frigidere, să devină mai verde.

    „Nu există niciun substitut care să aibă cu adevărat proprietăţile oţelului”, spune Sanjeev Gupta, proprietarul Liberty Steel, de care aparţine şi Liberty Galaţi, fostul Sidex, cel mai mare combinat siderurgic din România. „Aşadar, m-aş concentra asupra creşterii la nivel global. Vom vedea că consumul de oţel se va dubla în următorii 30-35 de ani”, mai spune Gupta.

    Ca element cheie pentru inginerie şi construcţii, oţelul este metalul cel mai frecvent utilizat la nivel mondial, punând practic bazele economiei industriale moderne. Dar la fel cum sectoarele petrolului şi cărbunelui s-au confruntat cu o presiune intensă în ultimii ani, rolul oţelului în criza climatică este acum sub un ochi mult mai atent. Modul dominant de topire a fierului pompează în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, principalul factor care contribuie la încălzirea globală provocată de om, iar acest lucru trebuie să se schimbe.

    În afara producţiei de energie electrică, sectorul siderurgic este cel mai mare producător industrial de gaze. Dacă oţelul verde va avea cu adevărat un impact în lupta împotriva schimbărilor climatice, industria nu îl poate trata ca pe o nişă, produs premium. Într-o afacere cu mărfuri în care costurile sunt reale, este probabil ca sprijinul contribuabililor să fie necesar în timpul tranziţiei.

    ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din Europa, a estimat că decarbonizarea instalaţiilor sale de pe continent în conformitate cu efortul UE de a elimina emisiile nete de gaze cu efect de seră până în 2050 va costa între 15 mld. euro şi 40 mld. euro. „Executivul european a permis ca impozitul să fie perceput astfel încât să poată sprijini creşterea energiei regenerabile”, spune, pentru FT, Lakshmi Mittal, proprietarul ArcelorMittal, care a deţinut şi Sidex. „Spunem că în mod similar ar trebui să existe un fel de mecanism politic sau cadru de sprijin pentru industria siderurgică, astfel încât să investim în dezvoltarea proiectelor în proiecte comerciale depline”, adaugă el.

    Fiecare tonă de oţel produsă în 2018, cele mai recente date pe care le-a analizat compania Mckinsey, a emis în medie 1,85 tone de dioxid de carbon, echivalând cu aproximativ 8% din emisiile globale de dioxid de carbon. Pe lângă presiunea Comisiei Europene de a decarboniza industria, producătorii de oţel se văd şi faţă în faţă cu presiunile clienţilor şi ale angajaţilor, care îşi doresc din ce în ce mai mult ca firma pentru care lucrează sau de la care cumpără produse să fie cât mai preocupată de aceste politici de mediu.

    Investitorii se uită de asemenea la aceste aspecte: „Firma globală de investiţii BlackRock (cel mai mare fond de investiţii din lume – n. red.) şi-a confirmat angajamentul faţă de dezvoltarea afacerilor responsabile de mediu şi investiţii durabile”, scriu cei de la Mckinsey.

    Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român de Energie (CRE):„Costul dezastrelor naturale acoperit de companiile de asigurări în prima jumătate din 2021 din cauza ritmului schimbărilor climatice a fost de aproximativ 42 mld. euro. S-a calculat a fi cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. În următorii 30-40 de ani, oamenii de ştiinţă au calculat că, din cauza dezastrelor naturale, care vin din cauza schimbărilor climatice, costul va fi 3,6% din PIB-ul global.”

    Încă se fac însă calcule în industria metalurgică despre cât de mare este costul cu decarbonizarea pentru a se ajunge producţia de oţel verde. Unele companii şi-au luat angajamente, cum a fost cazul Liberty Galaţi şi au căutat soluţii.

    În opinia analiştilor de la Mckinsey, hidrogenul este parte a soluţiei când vine vorba de decarbonizarea sectorului industrial: „14% din valoarea potenţială a companiilor siderurgice este expusă riscului dacă nu sunt în măsură să-şi reducă impactul asupra mediului. Ca răspuns, măsurile de decarbonizare, cum ar fi stabilirea sau trecerea la producţia de oţel pe bază de hidrogen, pot fi puse în aplicare fie în siturile viitoare (greenfield), fie în instalaţiile existente (brownfield)”.

    Un prim pas spre oţelul verde a fost făcut şi în România.

  • Călătorie în Oraşul Viitorului. Ascuns într-un mic colţ al Bucureştiului, viitorul ne spune o poveste despre tehnologie în care eroul principal e natura

    Poate ne-am aştepta ca un oraş al viitorului să fie un fel de muzeu al tehnologiei, în care nuanţele de gri metalizat intră în contrast cu albastrul standardizat al ecranelor, unde Wi-Fi-ul ţine loc de aer, iar cei mai verzi copaci sunt în reclame. Cu toate acestea, o abordare mai realistă, cum este experimentul Oraşul Viitorului imaginat de echipa EFdeN, arată că protejarea naturii trebuie să fie scopul, iar tehnologia mijlocul, nu invers.

    Să pornim de la o zi cu totul obişnuită, o dimineaţă de lucru normală, în sistem hibrid, desigur. Ieşi pe uşă pentru a te îndrepta spre birou, păşeşti de pe terasă pe iarbă, iar prima oprire este la staţia de încărcare de lângă casa ta, unde ai lăsat maşina „la priză” peste noapte.

    Aşa o încarci de obicei, pentru că ştii că o încărcare rapidă sau ultra-rapidă îţi poate afecta bateria, exact aşa cum se întâmplă când îţi încarci telefonul.

    În drum spre maşină treci pe lângă florile pe care le-ai plantat pentru a încuraja natura să trăiască pe lângă tine. Prin agricultură urbană ai ajuns să ai un mic ecosistem în jurul casei, cu flori colorate care atrag albine, câţiva pomi fructiferi şi câteva petice de teren cultivate cu roşii şi castraveţi. Totul a început de când ai decis să foloseşti drept fertilizator compostul obţinut din resturile de mâncare din bucătărie.

    Urci la volan, iar ultimul lucru pe care îl auzi în curte este zumzetul albinelor care dau târcoale grădinii tale urbane. Ca un ecou, zumzetul maşinii tale electrice continuă ce au început albinele odată ce ai pornit la drum.

    Conduci spre birou şi treci pe lângă mai multe staţii de autobuz în care unii oameni îşi încarcă telefonul, în timp ce alţii şi-au băgat laptopul în priză şi s-au apucat de ultimele corecturi la prezentarea pregătită pentru şedinţa cu managementul. Staţiile au prize, Wi-Fi şi afişaj electronic – toate acestea fiind alimentate de curentul produs chiar de staţie, fie prin panourile de pe acoperiş, fie printr-o mică eoliană urbană pe care o are ataşată.

    Corina Fugaru, project manager, EFdeN Sustainable City: „Totul trebuie gândit interconectat şi credem că aşa ar trebui să funcţioneze şi un oraş în mărime naturală. Dacă blocul x are surplus de energie poate să furnizeze şi pentru blocul y.

    Ajuns la birou, parchezi maşina şi decizi că vei lucra de afară în prima parte a zilei. În curtea clădirii tale de birouri există aşa-numiţi copaci fotovoltaici. Structura în formă de copac este acoperită de panouri fotovoltaice care produc suficientă energie pentru prizele care stau la baza trunchiului, atât pentru cei care le utilizează pentru a-şi încărca telefonul sau laptopul, cât şi pentru cei care vor să încarce bicicleta sau trotineta electrică.

    Aceasta ar putea fi o dimineaţă obişnuită în Oraşul Viitorului, un oraş construit în jurul naturii, care îşi propune să integreze cât mai multe servicii urbane, dar folosind cât mai puţine resurse. Aşa ar putea arăta un colţ simplu din realitatea anului 2030, 2040 sau 2050 – când oamenii, administraţiile şi companiile înţeleg că discuţia despre oraşele viitorului se poartă sub umbrela cuvântului sustenabilitate.

    Până atunci, o parte din realităţile de mai sus există în campusul de 4.000 mp al Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti. Aici, echipa EFdeN, cel mai important ONG local destinat cercetării şi dezvoltării de soluţii pentru un trai urban sustenabil, concentrat mai ales pe zona de energie solară, a început încă din 2015 să pună bazele a ceea ce se propune din anul 2019 drept un model de bune practici pentru administraţiile locale.

    Astfel, cu sprijinul ENGIE România, EFdeN construieşte în Bucureşti EFdeN Sustainable City, primul prototip de oraş sustenabil din România. Acesta a plecat de la casele cu care ONG-ul a ajuns în finala competiţiei internaţionale Solar Decathlon – Casa 4C şi Casa Signature – iar în jurul acestora au fost dezvoltate mai multe puncte de interes.

    Interiorul Casei Singature, care are 100 mp şi a fost gândită ca o locuinţă pentru un expat sau pentru un cuplu tânăr.

    Fresh Barul construit în mare parte din materiale rămase de la construcţia Casei Signature şi prin reutilizarea unor materiale.

    Camera tehnica a Casei Signature

    În acest moment, echipa de peste 60 de persoane a EFdeN a lansat pentru prima dată şi un concurs pentru cei care vor să propună concepte pe diferite puncte de interes. Jurizarea a avut loc la scurt timp după redactarea acestui articol, iar soluţiile câştigătoare vor fi implementate în Oraşul Viitorului până la finalul anului 2021. Prin urmare, o parte din soluţiile ilustrate sunt deja prezente în campusul Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, însă unele există momentan doar la stadiul de idee, concept sau secţiune scoasă la concurs.

    „Noi ne-am axat de-a lungul timpului pe case solare, tehnologii integrate şi odată cu Sustainable City ne-am gândit să diversificăm aria energiei regenerabile, către zone precum energie eoliană sau energie cinetică, spre exemplu”, a explicat Corina Fugaru, project manager, EFdeN Sustainable City.

    Concursul se axează pe nouă puncte de interes principale: case sustenabile, educaţie, energie, resurse, mobilitate, agricultură, sănătate, artă şi cercetare. Pe fiecare punct de interes va exista un singur câştigător al cărui proiect va ajunge să fie implementat în Sustainable City, iar una dintre cele mai importante reguli ale concursului cere ca cel puţin jumătate dintr-o echipă care se înscrie să fie formată din studenţi.

    În acest moment, casele dezvoltate de EFdeN şi plasate în campusul din Sectorul 2 al Capitalei au fost gândite cu soluţii diferite şi pe structuri diferite, adaptate ediţiilor respective ale Solar Decathlon. Totuşi, ambele au în comun un deziderat al tranziţiei energetice: bilanţ energetic pozitiv.

    Dincolo de zona de producere de energie, structura unei case contează enorm în bilanţul energetic final. În discuţia despre modul în care construim casele din Oraşul Viitorului, materialele utilizate în construcţie au un rol extrem de important, iar soluţiile precum polistirenul nu sunt încurajate.

    Un copac fotovoltaic care poate fi utilizat pentru încărcarea laptopului, telefonului sau a trotinetei electrice.

    „Vata bazaltică este o soluţie sustenabilă, putem trece de la polistiren la vată şi de la beton la lemn. În continuare este conceptul că în România trebuie să îmi fac casă din beton. Noi ştim să construim din cărămidă şi beton pentru că sistemul comunist din asta a construit şi aşa au fost formaţi oamenii. În lemn oamenii au mai puţină încredere, dar soluţiile actuale de lemn de tip CLT sunt viabile şi foarte bune. În Singapore şi în alte ţări se fac chiar şi clădiri de zece nivele”, a mai explicat Fugaru.

    O altă soluţie sustenabilă în construcţia unei case este reprezentată de pământ sau chirpici, ceea ce duce cu gândul la România rurală sau la urbanul mic, unde oamenii îşi construiesc în continuare locuinţe din astfel de materiale. Un element ca acesta ar putea fi prezervat într-un viitor mai sustenabil.

    „Ar trebui păstrate aceste lucruri, dacă vorbim de chirpici şi cât de sustenabil este, sau de cânepă şi de lână ca izolaţie pentru pereţi. În conceptul viitor poate chiar vrem să includem un astfel de element”.

    Un alt element care ar putea fi prezervat vine tot din mediul rural şi se aliniază cu intrarea pe terasa de la Casa Signature dezvoltată de EFdeN. Pentru acea ediţie a competiţiei internaţionale, echipa de români a fost nevoită să adapteze casa la condiţiile climatice din Dubai, unde a fost găzduită finala.

    Astfel, EFdeN a gândit o terasă semiumbrită, cu spaţiu verde, ca o zonă de petrecere a timpului liber. Dincolo de designul futurist al întregii Case Signature, inclusiv al terasei, intrarea aminteşte de multe gospodării din mediul rural, unde oamenii îşi încropesc mici grădini proprii şi chiar terase cu acoperiş format dintr-o structură de viţă de vie.

    Macheta în miniatură a Oraşului Viitorului, în forma în care a fost lansat de EFdeN.

    Însă într-un oraş al viitorului această terasă este acoperită de panouri, la fel ca întreaga casă. În curtea Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, energia produsă de Casa Signature alimentează mai multe instalaţii din jurul ei, inclusiv o zonă de relaxare conturată ca un Fresh Bar, în „inima” EFdeN Sustainable City.

    Conectarea la reţea, intrarea în logica prosumatorului şi utilizarea energiei suplimentare produsă de o clădire pentru a acoperi necesarul unei alte clădiri – toate acestea fac parte dintr-o paradigmă de comunitate, care redevine importantă în Oraşul Viitorului.

    „Totul trebuie gândit interconectat şi credem că aşa ar trebui să funcţioneze şi un oraş în mărime naturală. Dacă blocul x are surplus de energie poate să furnizeze şi pentru blocul y. Vrem să fim un model şi în partea de comunitate, să fie acest ajutor reciproc, pentru că s-a pierdut puţin ideea de comunitate”.

    Oraşul Viitorului va arăta însă diferit chiar şi atunci când ieşim pentru a ne petrece timpul liber. Spre exemplu, la o plimbare prin parc am putea observa o zonă în care stâlpii de iluminat sunt alimentaţi de energia produsă de zona de workout din acel parc.

    Ne-am aminti cum s-au schimbat vechile zone de workout, prea puţin utilizate în anii ’20 pentru că îi aşteptau pe bucureşteni cu aparate ruginite şi instalaţii defecte. Acum, într-un viitor mai sustenabil, aparatele sunt gândite astfel încât utilizarea lor să pună la lucru energie cinetică, care ajunge în final să alimenteze măcar o mică parte a parcului.

    Casa 4C are un bilanţ energetic pozitiv, cu un surplus anual de 2.500 KWh.

    Sera aeroponică din Casa 4C, care funcţionează atât ca strategie pasivă, cât şi ca spaţiu de relaxare şi urban farming.

    Pe acelaşi principiu, într-o lume mai sustenabilă ai putea să dansezi şi să produci energie. Am putea observa în cluburi mai multe soluţii de tip e-dance floor. Practic, energia cinetică este pusă din nou la lucru, iar fiecare pas de pe ringul de dans contribuie la producţia de energie.

    Tehnologia bazată pe energia cinetică poate fi impementată atât prin pavele pe trotuare, cât şi pe şosea, prin zonele intens circulate. La fel ca alte soluţii ilustrate în EFdeN Sustainable City, echipa de la EFdeN studiază şi în acest sens concepte care pot servi ca exemplu de bune practici.

    La intersecţia dintre producţia de energie şi artă sustenabilă, un ring de dans care produce energie ar putea fi un element central al tranziţiei energetice în acest sector. Totodată, în această categorie intră şi designul din materiale reciclate sau încurajarea unor forme de artă axate pe reutilizare.

    „Vrem să gândim cât mai mult pe refolosire, până la urmă Cei Trei R sunt pe etape: reduci consumul, e partea de refolosire – tot ce poţi prelua de undeva şi să îl reîntorci în ciclul de utilizare – şi apoi partea de reciclare. Aceasta ar trebui să fie ultima etapă din ciclu. Dacă reduci şi refoloseşti ai şi mai puţin de reciclat”.

    Pentru ca Oraşul Viitorului pe care îl construieşte echipa EFdeN să devină realitate, efortul trebuie să fie unul unitar, în care atât statul, cât şi mediul privat abordează pas cu pas fiecare aspect nesustenabil al vieţii noastre de zi cu zi.

    În acelaşi timp, fiecare persoană poate începe să gândească mai sustenabil şi să se autoeduce plecând de la momente care par neînsemnate, dar care contează la un bilanţ final cumulat.

    „Când ne spălăm pe dinţi închidem apa la chiuvetă, când facem duş nu o lăsăm să curgă continuu o jumătate de oră, când scoatem un dispozitiv din priză scoatem şi încărcătorul lui pentru că va consuma în continuare dacă îl lăsăm în priză, când ieşim din cameră închidem televizorul sau laptopul”.

    Acestea sunt câteva lucruri pe care le poate face chiar şi un copil începând de mâine, pentru a construi o lume puţin mai sustenabilă. Totodată, un adult poate începe prin a schimba becurile cu filament din casă cu becuri cu led, întrucât acestea consumă mai puţin, sau prin instalarea unui filtru de apă la chiuvetă pentru a reduce consumul de plastic.

    Pentru cei mai ambiţioşi, obţinerea de compost din resturile de mâncare poate fi un punct interesant de plecare pentru a dezvolta o mică zonă de agricultură urbană, în interiorul unei case sau chiar în interiorul unui apartament. Pe aceeaşi idee, agricultura urbană poate începe şi printr-o seră aeroponică, care consumă cu 80% mai puţină apă. De asemenea, un copac fotovoltaic îşi poate face loc în curtea unei case, aşa cum colectarea selectivă este la îndemâna oricui. 

    Oricare din aceste lucruri îţi poate aduce o şansă în plus să te trezeşti mâine dimineaţă în Oraşul Viitorului. Călătoria chiar a început.

  • Dintr-un sector static, energia se transformă într-unul dintre cele mai interesante „spectacole“ ale economiei

    Dintr-un sector static, energia se transformă într-unul dintre cele mai interesante „spectacole“ ale economiei, democratizarea producţiei şi modul în care electricitatea se va consuma având puterea De a redefini urbanitatea. Unul dintre cei mai bine poziţionaţi jucători ai acestei tranziţii este Enel X, divizia de soluţii smart a italienilor de la Enel. Care sunt planurile Enel X pentru România într-un domeniu la care toată lumea este conectată?

    Venirea în România este o oportunitate deosebită pentru mine, deoarece există atât de mult loc de creştere şi de consolidare a Enel X pe segmentul produselor inovatoare şi soluţiilor digitale pentru sectoare în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică”, spune Daniel Ortiz, director general Enel X România.

    Ortiz a preluat conducerea Enel X România anul acesta, la începutul lunii mai, continuând astfel o experienţă de 20 de ani în cadrul grupului Enel. Înainte de a veni aici, a coordonat timp de trei ani departamentul Business-to-Consumer din cadrul Endesa X (Spania), unde a fost responsabil de gestionarea portofoliului de soluţii şi servicii dedicate clienţilor rezidenţiali. La momentul preluării mandatului, Enel X deja era unul dintre cei mai mari jucători din domeniul mobilităţii electrice din România şi un partener al companiilor care au făcut pasul de la consumul de energie la producerea proprie de electricitate, mai ales prin soluţii solare.

    „Românii au un apetit mare pentru soluţii inovatoare, inclusiv pentru cele din sectorul energetic, iar în acest caz văd o mare asemănare între piaţa locală şi cea din Spania. Mă aştept ca piaţa din România să ardă câteva etape şi să adopte aceste soluţii într-un ritm rapid, deoarece putem vedea deja că există mult know-how local în ceea ce priveşte soluţiile energetice.”

    Pe partea de mobilitate electrică, Enel a trecut de 160 de puncte de încărcare instalate atât în spaţiile publice, cât şi în cele private, în mall-uri sau hipermarketuri. Dintre acestea, 60% sunt doar în Bucureşti, unde sunt înregistrate peste 150 de reîncărcări pe săptămână.

    „În prezent, acoperim peste
    20 de localităţi din toată ţara. Prin intermediul partenerului nostru NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar în zona de retail real estate din România, suntem prezenţi în Bucureşti şi în alte 12 oraşe din România, acoperind astfel o distanţă de aproximativ 1.000 km pe principalele drumuri din România: Bucureşti, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Mureş, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Buzău, Galaţi, Brăila, Târgu-Jiu şi Satu Mare.”

    Dincolo de parteneriatele cu dezvoltatorii imobiliari, staţiile electrice realizate alături de marii retaileri sunt o alte cale de a ajunge la consumatorul final. Un exemplu este proiectul cu Mega Image din mai multe localităţi din judeţul Ilfov (Mogoşoaia, Popeşti-Leordeni, Jilava, Voluntari, Otopeni, Chitila, Bragadiru, Corbeanca), Dumbrăviţa din judeţul Timiş, din judeţele Giurgiu şi Vrancea pe harta punctelor noastre de încărcare.

    „Dacă punem la socoteală şi staţiile publice instalate la începutul anului în Constanţa, vedem clar că acum este posibil să traversăm ţara de la est la vest la volanul unei maşini electrice, fără nicio grijă.”

    Ortiz mai spune că pe partea de mobilitate electrică planurile Enel sunt de a dezvolta în continuare infrastructura pentru vehiculele electrice şi hibrid plug-in prin instalarea mai multor puncte de încărcare rapide şi ultrarapide în România.

    „Suntem deja prezenţi de la est la vest şi lucrăm pentru a conecta partea de nord a ţării cu cea de sud.”

    Electromobilitatea a depăşit faza de concept şi începe să ia amploare, mai spune reprezentantul Enel X. Potrivit acestuia, datele oficiale arată că, în primele trei luni ale anului, vânzările de maşini „electrificate” au crescut cu aproape 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „Prin urmare, ne concentrăm eforturile asupra dezvoltării în continuare a reţelei noastre de puncte de încărcare în toată România, în următorii ani. Mixul tehnologic al reţelei va lua în considerare atât evoluţia tehnologică a vehiculelor electrice, cât şi nevoile de mobilitate ale clienţilor.” Soluţiile pentru consumatorii industriali care vor să-şi producă singuri energia electrică sunt un alt vector de creştere. „În total, am instalat peste 11.500 de panouri fotovoltaice, ceea ce contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu aproximativ 2.350 tone/an. Economiile anuale înregistrate de companiile care au instalat astfel de sisteme depăşesc 500.000 de euro, evitând costurile de transport şi distribuţie a energiei electrice, precum şi contribuţiile pentru certificate verzi şi cogenerare.”

    Kaufland, de exemplu, este unul dintre partenerii Enel X în această zonă care deodată democratizează producţia de energie. ”Am implementat un sistem fotovoltaic pentru centrul logistic al retailerului din Turda, cu o capacitate instalată de 1 MWp. Proiectul de 1 milion de euro integrează peste 2.000 de panouri fotovoltaice amplasate pe terenul din imediata apropiere a centrului logistic.Vom continua în aceeaşi direcţie, vizând companii din industria alimentară, comerţ cu amănuntul, centre logistice, centre comerciale, dar şi clădiri de birouri şi industriale.”

    Dar nu doar marii consumatori de energie sunt interesaţi de producerea de electricitate pe cont propriu. Prosumatorul, micul consumator rezidenţial devenit producător de energie, pare a fi o altă megatendinţă a energiei, care a prins rădăcini şi în România.

    „Până la finalul anului, pe baza avizelor de racordare valabile şi a contractelor de racordare în derulare, estimăm o creştere de până la 4.000 de prosumatori, adică cu 120% faţă de datele înregistrate la finalul lunii mai anul acesta“, spuneau recent reprezentanţii Enel România, companie care are în portofoliu peste 3 milioane de clienţi, în trei zone de distribuţie: Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat. Italienii au cuplat deja 1.816 de prosumatori la reţelele lor.

    Producţia de energie pe persoană fizică nu este însă singura schimbare, felul în care este consumată această energie produsă fiind o revoluţie în sine.

    „Munca de acasă a schimbat unele paradigme în relaţia cu locuinţele noastre. Nevoia de a avea un ecosistem eficient în spaţiile noastre de locuit a devenit mai evidentă odată ce am început să petrecem mai mult timp în interiorul acestora. În acest context, soluţiile pentru case inteligente precum Homix din portofoliul Enel pot asigura economii de energie şi bani, în paralel cu o gestionare uşoară, chiar de la distanţă, a încălzirii, securităţii, iluminatului şi a tuturor celorlalte dispozitive ale ecosistemului caselor inteligente.”

    Toate aceste schimbări produc însă o volatilitate uriaşă pentru un sistem energetic gândit să funcţioneze într-o singură direcţie, de la producător, spre consumator, fără drept de apel. Această volatilitate poate fi la rândul ei gestionată, astfel încât tranziţia energetică să poată avea loc. Una dintre soluţii este livrată de Enel X.

    „Suntem în discuţii cu autorităţile pentru a lansa un proiect pilot. La nivel global, Enel este cel mai mare operator de soluţii de demand response (servicii de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie) şi avem o abordare agregată. Aplicăm această abordare în Marea Britanie, America de Nord. În Polonia, de exemplu, o piaţă cu mecanisme de echilibrare relativ similare cu cele din România, există 500-600 MW pe care operatorul de transport îi are la dispoziţie. Consumatorii industriali pot beneficia şi direcţiona venituri din această activitate.”

    Deşi în acest moment legislaţia locală nu facilitează în niciun fel implementarea unor astfel de soluţii, Enel X înclină să vadă partea plină a paharului.

    „Situaţia s-a îmbunătăţit în ultima perioadă. În plus, în secţiunea dedicată surselor regenerabile de energie şi eficienţei energetice din cadrul PNRR (Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă) sunt enumerate reforme pentru integrarea bateriilor în sistemul energetic, care ar permite exploatarea beneficiilor aduse de acestea în cea mai mare măsură posibilă (servicii de sistem, demand response etc.).”

    Dincolo de zona de soluţii smart, Enel este unul dintre cei mai importanţi jucători din segmentul energetic local având un portofoliu de 3 milioane de clienţi şi o reţea de distribuţie care acoperă Banatul, Dobrogea şi Muntenia Sud. Mai mult, Enel este unul dintre cei mai mari producători de energie verde din România, fiind compania cu cel mai avansat program de contorizare inteligentă a consumatorilor, cel mai important pas spre conceptul de smart grid. Cu o astfel de masă critică, revoluţiile ieşite din „laboratoarele” Enel X au toate şansele să producă schimbări la nivelul întregului sistem.

  • Ţară, ţară, vrem agregator! Românii au ocazia să-şi spună cuvântul în piaţa de mobilitate electrică, unde cărţile nu au fost încă făcute de multinaţionale

    În România sunt aproape 1.500 de încărcătoare pentru vehicule electrice, sau mai multe, situate în peste 700 de locaţii, sau mai multe. Ca şofer la volanul unui vehicul electric ai nevoie o aplicaţie, două, sau mai multe, pentru a fi sigur mereu că găseşti o „priză”. Toată această incertitudine reprezintă o oportunitate imensă pentru antreprenorii români din tehnologie care vor să dezvolte un agregator sau o soluţie de roaming, prin care să aducă toate încărcătoarele în acelaşi loc.

    Roamingul, ca tehnologie în telefonia mobilă, a adus un avantaj incontestabil laturii „mobile” a acestui canal de comunicare, ducând la alt nivel transmiterea informaţiei atunci când suntem în mişcare.

    Un abonat care se deplasează din România până în Germania trece prin mai multe ţări, iar singura diferenţă pe care o sesizează în furnizarea serviciilor necesare este schimbarea operatorului. Cel mai important lucru în această experienţă este accesul neîntrerupt la serviciile dorite.

    Conceptul de „roaming” a fost împrumutat în ultimii ani şi de industria de mobilitate electrică, iar mai mulţi jucători din Europa încearcă să dezvolte platforme în cadrul cărora un şofer să poată regăsi cât mai multe puncte de încărcare, de la cât mai mulţi operatori. Totuşi, piaţa este abia la început, iar asta lasă loc şi pentru antreprenorii din România, o ţară bine reprezentată la nivel regional prin prisma IT-ului.

     „Recomandarea mea este să lucreze cât mai mult la astfel de soluţii de roaming, cred că acesta este viitorul şi cred că România are resurse de IT foarte generoase şi foarte puternice, stăm bine la capitolul ăsta şi putem oferi soluţii mult mai ieftine şi mult mai bune decât cele care ne sunt propuse şi cu care lucrăm acum din Europa de Vest”, a explicat Adrian Rotăraş, project manager senior E-Mobility, E.ON Energie România, în emisiunea ZF Investiţi în România, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

    E.ON are deja peste 100 de puncte de încărcare proprii în piaţa locală prin reţeaua E.ON Drive, plus alte circa 40 de staţii de încărcare prin intermediul proiectului NEXT-E, derulat la nivel european în parteneriat cu MOL România. Întregul proiect NEXT-E înseamnă circa 250 de staţii de încărcare ce ar trebui să contureze un drum electric din România până în Croaţia. Cu această experienţă deja în spate, compania crede că roamingul e următorul pas firesc.

    „O parte dintre noi ne-am şi legat la o platformă de roaming, astfel încât clienţii E.ON din România să poată încărca la staţiile altor parteneri legaţi la platforma de roaming, fără alte carduri, aplicaţii. Cred că ăsta e viitorul, nu trebuie să construim neapărat foarte multe staţii, ci să încercăm să legăm între ele staţiile existente. Acesta este şi ţelul nostru pentru România, să ne legăm cu cât mai mulţi din piaţa locală”.

    Cu toate că unii jucători din Europa au început deja să dezvolte astfel de platforme, încă nu s-a ajuns la soluţii care să capete avânt sau să cucerească piaţa cu uşurinţă, iar antreprenorii români ar putea livra mai ieftin tehnologia potrivită. „

    Vorbim de soluţii prin care să ne putem conecta staţiile, să putem vedea staţiile unui proprietar de reţele cu altele, astfel încât clienţii mei să poată avea acces prin aplicaţia mea către staţiile partenerului meu şi invers. (…) La asta tindem, la asta vrem toţi să ajungem şi bineînţeles la costuri mai mici pentru că dacă sunt costuri mai mici pentru noi, sunt costuri mai mici şi pentru clienţii noştri”.

    O astfel de platformă care eficientizează accesul la infrastructura existentă este cu atât mai importantă în România cu cât costurile cu autorizaţiile şi cu branşamentul electric ajung de multe ori să dubleze valoarea investiţiei per staţie.

    Totodată, rata medie de utilizare este de sub o încărcare pe zi în România, în comparaţie cu aproape 1,5 încărcări pe zi reprezentând media Europei Centrale. Piaţa de mobilitate electrică din România este într-un punct incipient în care creşterea poate accelera dacă nu există bariere inutile.

    Ca exemplu, datele la decembrie 2020 de la Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) arătau că anul trecut au fost înmatriculate circa 3.000 de vehicule electrice noi, dintr-un total istoric de aproximativ 6.000 de vehicule.

     

    Mai mult, ponderea electrice plus hibrid în totalul vânzărilor noi a crescut la 7,1% de la 4,2% în decembrie 2019. Aceste date reliefează apetitul în creştere pentru vehicule care rulează pe baza energiei din surse regenerabile.

    În ceea ce priveşte staţiile de încărcare, o analiză realizată de compania LEKTRI.CO arăta la ianuarie 2021 un număr de 1.427 de puncte de încărcare amplasate în 817 locaţii diferite.

    De cealaltă parte, un studiu al platformei deschise PlugShare înregistra în aprilie 2021 doar 782 de locaţii la care puteau fi regăsite încărcătoare în România. Această diferenţă la nivel de cifre este cu atât mai ameţitoare când luăm în calcul că există mulţi operatori care dezvoltă reţele separate, printre care Renovatio, Enel X, Engie, MOL România, Rompetrol, EV-Mag, EV-Connect sau Polyfazer. Disparitatea datelor şi numărul mare de operatori de diferite dimensiuni care dezvolte reţele de staţii de încărcare întăresc pledoaria pentru o soluţie de roaming sau chiar pentru un agregator.

    Aşa cum implicaţiile conceptului de open banking au dus până la momentul în care un utilizator de servicii bancare îşi poate alinia toate conturile în aplicaţia unei singure bănci, aşa ar putea ajuta un agregator şoferii, dar şi piaţa de mobilitate electrică în totalitatea ei. Un agregator ar putea arăta în orice moment câte puncte de încărcare există în România, în câte locaţii, iar şoferul ar putea avea acces la toate, indiferent de numele înscris pe încărcător.

    Unul dintre cei mai mari jucători care se conturează în acest moment în piaţa europeană este compania finlandeză Virta, care a închis recent o rundă de finanţare de 30 de milioane de euro pentru a accelera extinderea la nivel global. Finanţarea a venit de la fondurile Jolt Capital, Tesi şi Vertex Growth. Inclusă în topul companiilor cu cea mai rapidă creştere realizat de Financial Times, Virta operează deja în 30 de ţări şi a reuşit să aducă la un loc serviciile oferite de aproape 1.000 de reţele de încărcare diferite, toate prin platforma Virta.

    În total, reţeaua de roaming dezvoltată de compania fondată în 2013 a ajuns la aproape 170.000 de puncte de încărcare. O astfel de platformă funcţionează ca vânzări pe segmentul B2B, întrucât clienţii sunt operatorii de reţele de staţii de încărcare, care vor să ajungă mai eficient la şoferii de vehicule electrice.

    Într-un articol de blog, cei de la compania Virta explică faptul că reţelele de roaming conţin de obicei mai multe straturi, care pot ajuta furnizorii de servicii să determine cât de amplă va fi acoperirea reţelei din care fac parte.

    Astfel, primul strat reprezintă reţeaua unui operator. Acest tip de reţea individuală ajunge să fie inclusă într-un al doilea strat, adică într-o platformă precum cea dezvoltată de Virta. Aici se întâmplă ceea ce explica Adrian Rotăraş de la E.ON, şi-anume clienţii unui operator au acces şi la reţelele celorlalţi operatori care şi-au înscris staţiile într-o astfel de platformă – fără ca şoferul să aibă nevoie de contracte noi sau de conturi de utilizator suplimentare.

    Al treilea strat este format din reţele de roaming mult mai ample, care se pot construi în jurul unor huburi sau prin acorduri bilaterale. Spre exemplu, Virta oferă acces la aproape 170.000 de puncte de încărcare doar pentru că plaforma de roaming a companiei este inclusă la rândul ei într-o reţea de roaming mai mare, cea a Hubject, care încorporează puncte de încărcare din Europa până în Japonia.

    Aşa cum explicau şi reprezentanţii Virta, astfel de structuri pot fi realizate fie printr-un model centralizat, open source, fie prin intermediul acordurilor bilaterale. Varianta acordurilor bilaterale pare mai simplă la acest moment pentru că le permite unor jucători mari să se grupeze la un loc şi să câştige astfel o cotă mai mare din piaţă, având o libertate mai mare la setarea preţurilor.

    Asta înseamnă că un şofer trebuie să fie mereu conectat la ştirile din piaţa de mobiliate electrică pentru a afla cine a mai încheiat parteneriat cu cine, astfel încât să schimbe platforma utilizată odată cu evoluţia pieţei. Un model de business care plasează cu adevărat clientul în centrul conceptului nu s-ar baza pe un model de acorduri bilaterale, ci pe unul de roaming deschis, centralizat în huburi.

    Scopul final este de a avea acces la majoritatea staţiilor de încărcare cu doar un cont de client – aşa cum poţi plăti la majoritatea supermarketurilor cu aproape toate tipurile de card.

    La acest moment, nu există o legislaţie europeană coerentă care să acopere roamingul în piaţa de mobilitate electrică, însă discuţiile între oficiali au început deja în ceea ce priveşte standardele de interoperabilitate.

    În tot acest context, antreprenorii români pot beneficia de oportunitate şi pot dezvolta astfel de platforme, mai ales că prezenţa unor grupuri europene importante în piaţa locală ar putea reprezenta o rampă de lansare pentru o soluţie tehnologică de top.

  • Citatul săptămânii: Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru realizarea şi implementarea Green Deal

    România are o mare provocare, ca toate ţările UE care se încălzesc cu cărbune. Aceste ţări vor avea nevoie de gaz, pentru că altfel tranziţia energetică va fi extrem de dură. Infrastructura care se va face însă pentru gaze trebuie să acomodeze şi hidrogenul pentru că economia hidrogenului va fi uriaşă.