BusinessMagazin

Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Viaţa de după business

    În celebrul serial Nip/Tuck apare la un moment dat un personaj extrem de interesant, cu un comportament adesea psihotic, dar suficient de şarmant încât să atragă atenţia privitorilor. Se numeşte Ava, iar rolul său era cel al unui life coach cu “apucături” New Age, care leagă şi dezleagă destine şi care utilizează metode mai mult sau mai puţin ortodoxe pentru a pune ordine în viaţa cursanţilor săi. Un personaj rece şi tăios care stârneşte în mod cert curiozităţi asupra unei meserii care cu greu poate fi încadrată într-o definiţe cuprinzătoare.

    În viaţa reală şi la mii de kilometri distanţă, adică în România, o carieră în coaching arată cu totul diferit. Oana Stîngă a intrat recent în această branşă după 15 ani petrecuţi în mediul corporatist. Cunoaşte, aşadar, îndeaproape problemele cu care se confruntă cursanţii săi, dar ştie mai ales care sunt pârghiile prin care poate să le capteze atenţia şi să ajungă să-i influenţeze. Şi-a început cariera în publicitate, în cadrul grupului de comunicare Lowe, după care a urmat un program de Master of Business Administration, iar ultimii opt ani i-a petrecut în industria farma. Lucra atunci când a început să fie interesată de ideea de a deveni coach şi când a început cursurile de formare în domeniu. Mai mult decât atât, era ea însăşi manager şi conducea o echipă de 20 de oameni – ştia, deci, care sunt provocările cu care se confruntă un om într-o astfel de funcţie şi cât de important este să aibă competenţele potrivite. Cursurile sale de coaching au durat un an şi au costat aproximativ 3.000 de euro, dar spune că a meritat fiecare ban pentru că este foarte pasionată de noua sa profesie.

    Acum este coach cu acte în regulă şi, după o vreme în care a făcut exclusiv life coaching, se pregăteşte să-şi formeze şi primele grupuri pentru business coaching. Ţinteşte pentru început specialiştii din companiile farma pentru că este industria pe care o cunoaşte cel mai bine, însă, în timp, plănuieşte să se extindă asupra mai multor domenii. Bankingul este unul dintre sectoare vizate şi asta pentru că băncile sunt instituţii mari, extrem de bine segmentate şi stratificate, ceea ce implică şi existenţa unui număr relativ mare de manageri. Adică de potenţiali clienţi pentru un coach. “Participanţii unei sesiuni de business coaching sunt, în general, middle şi top manageri, iar rolul meu nu este să îi învăţ mai mult din punct de vedere profesional, ci să îi ajut să se dezvolte pe altă zonă de aptitudini, cum ar fi să ştie să ofere feed-back, cum să aibă încredere în ei, cum să fie mai concentraţi pe business”, spune Oana Stîngă.

    În esenţă, o sesiune de business coaching este tot un soi de training, durează în medie două zile, iar programa este construită pe un model piramidal, la sfârşitul căruia este desăvârşită aptitudinea, comportamentul sau cunoştinţa pe care un anumit manager vrea să o dobândească. O astfel de sesiune nu se desfăşoară însă într-un grup mai mare de 15 persoane, iar uneori şedinţele se fac exclusiv între coach şi un singur coachee, aşa cum se numesc cursanţii. Preţul unei şedinţe de o oră variază între 100 şi 500 de euro, atunci când este făcută cu un singur coachee, iar pentru un grup de 12 manageri tariful este de 4.500-5.000 de euro pe şedinţă.

    Faţă de anii trecuţi, coach-ii au fost nevoiţi să-şi ajusteze în scădere tarifele, iar în tarifare contează foarte mult ce pachete de servicii sunt accesate de către clienţi, care este amplitudinea proiectelor derulate, dar şi “bagajul cu care clientul individual pleacă în această călătorie cu scop bine definit”, spune Mihaela Feodorof, managing partner al companiei de consultanţă YourWay şi coach, la rândul său.

  • Piaţa de cafenele şi restaurante a căzut în picioare

    Restaurantul spaniol El Bulli, nu demult cunoscut ca fiind cel mai scump restaurant din lume, îşi va închide pentru totdeauna porţile în decembrie, după ce proprietarul şi chef-ul Ferran Adria a realizat că pierde bani, iar presiunea făcută de clienţi era tot mai mare. Şi în România s-au închis câteva zeci de restaurante, baruri şi cafenele, în condiţiile în care criza a limitat ieşirile în oraş. Şi totuşi, numărul restaurantelor este în continuă creştere. De ce?

    “În România este loc pentru deschiderea de noi restaurante, pentru că românii nu au renunţat la obiceiul de a ieşi în oraş”, spune Ali Capa, fostul director de investiţii al Anchor Group, care a adus în România lanţul de restaurante Wienerwald. După ce a investit circa 150.000 de euro în restaurantul deschis în luna aprilie în zona Vitan din Capitală, Capa spune că în următoarele una-două luni va mai deschide alte două restaurante Wienerwald în capitală, unul în zona Floreasca şi unul într-un centru comercial, al cărui nume nu îl dezvăluie pentru că încă nu a fost semnat contractul.

    În primele şase luni ale acestui an, peste 2.600 de firme au fost înregistrate la Registrul Comerţului având ca principale domenii de activitate restaurante şi baruri. Numărul acestor companii a crescut constant în ultimii ani în pofida crizei financiare. Astfel, 2010 a fost cel mai prolific an, fiind înregistrate peste 4.150 de astfel de companii.

    Chiar dacă acum consumatorii vor mult şi ieftin, jucătorii din sectorul restaurantelor şi barurilor se adaptează din mers şi preferă să se extindă în continuare. American Restaurant System, compania care operează restaurantele Pizza Hut şi reţeaua de livrări la domiciliu PHD, are în plan ca până la finalul anului să mai deschidă alte trei unităţi PHD, toate în Bucureşti, şi să ajungă astfel la o reţea de zece unităţi. Compania va investi 150.000 de euro în cea de-a opta unitate PHD ce urmează a fi deschisă pe Calea 13 Septembrie până la sfârşitul lunii august. Aceasta este singura locaţie cunoscută, în cazul celorlalte compania căutând spaţii acolo unde nu sunt deja prezenţi, în special la marginea Bucureştiului, potrivit lui Carmen Lupuleţ, directorul de marketing al companiei. Prima unitate PHD din România a fost deschisă în decembrie 2007, în zona Vitan. Anul acesta avansul businessului PHD este de 15-30%, în funcţie de fiecare unitate, comparativ cu 2010.

    În aceste condiţii, dacă se menţine trendul ascendent, veniturile nete ale PHD în acest an s-ar putea ridica la 12 milioane de lei. În cazul restaurantelor Pizza Hut compania nu are stabilită nicio nouă deschidere, în prezent existând 13 unităţi. “Anul acesta suntem mai axaţi pe livrare. În condiţiile în care românii şi-au redus bugetul pentru mâncarea care nu este făcută în casă, ei preferă livrarea la domiciliu, pentru că au impresia că în restaurante cheltuie mai mult”, spune Lupuleţ. Ea mai explică faptul că în prima parte a anului veniturile Pizza Hut au scăzut uşor, pentru ca în ultimele două luni să se simtă o redresare. Compania American Restaurant System a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 92,4 milioane de lei şi estimează pentru 2011 o creştere până la 96,1 milioane de lei.

    Cel mai ambiţios plan de expansiune pentru România îl are tot un lanţ de restaurante, Subway. România devine astfel a 99-a ţară de pe harta lanţului, care vrea în cinci ani să inaugureze 60 de noi unităţi pe piaţa locală. Prima unitate va fi deschisă în capitală până la finalul acestui an, pentru ca apoi expansiunea să se desfăşoare în oraşele de peste 100.000 de locuitori.

    În total, pe 1 iulie 2011 existau în România aproape 37.500 de companii care activează în domeniul restaurantelelor şi barurilor. În pofida faptului că tot mai multe restaurante, cafenele şi baruri s-au închis sau au intrat în insolvenţă, numărul companiilor care activează în aceste domenii a crescut comparativ cu perioada similară a anului trecut. “Deşi situaţia economică este dificilă, pe loc nu putem sta”, spune Radu Cristian Marinescu, care conduce operaţiunile Gloria Jean’s de la intrarea pe piaţa locală a lanţului la începutul lui 2005.

    Reţeaua va deschide anul acesta trei noi cafenele, două în Bucureşti (una în clădirea de birouri Anchor Plaza şi una în zona pieţei Universităţii) şi una în Oradea. Dintre acestea, două vor fi deschise în franciză, iar una va fi deschisă de firma Gourmet Products Servicii, care a adus brandul în România şi care deţine master franciza pentru România. Lanţul are în prezent şapte cafenele, în Bucureşti Mall, Carrefour Feeria, Băneasa Shopping City, Bucharest City Hotel, Eurotower, AFI Palace şi Carrefour Piteşti.

  • Robert Redeleanu pleacă de la conducerea Scandia

    Redeleanu a venit la conducerea Scandia cu un mandat care a vizat o nouă strategie de dezvoltare profitabilă, modernizarea şi restructurarea companiei, rebrandingul şi relansarea portofoliului de produse precum şi finalizarea investiţiei de peste 40 milioane de euro şi lansarea noilor capacităţi de producţie construite lângă Sibiu.

    Strategia companiei a inclus şi dezvoltarea agresivă a businessului de export (estimat la 8% din cifra de afaceri în 2011) prin lansarea brandului Scandia în Ungaria, Bulgaria şi Moldova, consolidarea cotei de piaţă în România prin inovaţie continuă, precum şi lansarea a noi segmente de business precum QSR (restaurante cu servire rapidă). În 2010, Scandia Sibiu s-a rebranduit în Scandia Food, o companie cu viziunea de a deveni lider pe piaţa producătorilor de alimente din România.

    “A fost un mandat complex şi o oportunitate extraordinară de a contribui la modernizarea completă a uneia dintre cele mai importante companii româneşti, lider în pieţele pe care activează şi cu un portofoliu de branduri care, definite acum strategic, vor constitui nume importante pe piaţa de produse alimentare”, a declarat Redeleanu.

    Scandia Food este lider pe piaţa conservelor pe bază de carne din România, avand o cotă de piaţă în volum de peste 54% (sursa: MEMRB, iunie-iulie 2010), în creştere cu aproape un procent faţa de aceeaşi perioadă din 2009.

    În cea mai mare categorie a acestei pieţe, pate cu ficat, Scandia Food a atins în iunie-iulie 2010 o cotă în volum de peste 70%, în creştere cu aproape trei puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

    Scandia Food este prezentă în România prin mărcile sale principale: Scandia Sibiu Bucegi şi Sadu.

  • 300.000 de pasageri au zburat în ultimii trei ani cu Wizz Air de la Tîrgu Mureş

    “Numărul de pasageri în creştere arată aprecierea tarifelor noastre (…). Pe parcursul traseului spre cei 300.000 de pasageri Wizz Air a contribuit la creşterea economiei din regiune şi a facilitat noi oportunităţi de angajare” a declarat Balazs Varro, Corporate Communications Manager la Wizz Air.

    Pentru a răspunde cererii în creştere pentru transportul aerian în regiune, în luna mai, Wizz Air a alocat o aeronavă Airbus A320 la Tîrgu Mureş, deschizând cea dea patra bază operaţională din România. Compania operează zboruri spre Barcelona, Budapesta, Dortmund, Londra Luton, Madrid, Milano Bergamo, Paris Beauvais şi Roma Fiumicino. Începând cu această lună, aeroportul din Tîrgu Mureş îmbunătăţeşte experienţa pasagerilor prin inaugurarea unui terminal modernizat de 790 de mp. care va deservi zborurile către ţări non-Schengen. Cea mai importantă destinaţie non-Schengen operată de Wizz Air de la Tîrgu Mureş este Londra Luton, spre care compania oferă patru zboruri pe săptămână.

    Compania Wizz Air a transportat anul trecut peste două milioane de pasageri, cel mai mare nivel înregistrat în România în 2010.

  • Cine ne poate scăpa de o nouă criză

    Dacă îi ascultăm însă pe analiştii străini, ajungem să credem că de o nouă criză ne poate scăpa pur şi simplu absenţa unei noi crize în zona euro, ţinând cont de tripla dependenţă a României, mai accentuată decât a altor economii din Est, faţă de finanţarea străină, faţă de creditorii bancari străini si faţă de exporturile spre zona euro.

    E adevărat că mai toate analizele străine, în general făcute de marile bănci, despre riscurile contagiunii Estului de pe urma crizei Vestului par a se referi la un etern drob de sare, având în vedere că România a suportat foarte lin din 2010 până acum criza datoriilor din zona euro, în ciuda faptului că unele bănci şi-au redus expunerea pe piaţa românească, iar fluctuaţiile violente ale percepţiei investitorilor au afectat în diverse momente şi leul, şi bursa. Astfel de analize pun în lumină însă nu iminenţa vreunui dezastru economic care ne-ar viza, ci slăbiciuni de structură ale economiei, care se pot transforma în riscuri dacă apar probleme în zona euro: pe de o parte, lipsa de resurse interne suficiente de creştere economică, de la capitalul propriu la existenţa unei pieţe interne solide, precum şi “monocultura” exporturilor direcţionate către zona euro.

    Într-un raport publicat de la finele lui iulie, Morgan Stanley măsura riscul de contagiune în Europa de Est la nivelul pieţelor financiare, prin riscul de depreciere a monedelor naţionale; la nivelul expunerii băncilor occidentale, prin riscul de dispariţie a unor resurse de creştere a creditării; la nivelul economiei reale, prin faptul că o creştere mai slabă în zona euro (care s-a şi manifestat între timp, cu o rată de creştere de numai 0,2% în trimestrul al doilea faţă de precedentul) ameninţă progresia PIB în ţările cu o cerere internă solidă (Cehia) şi “mai ales în cele care au profitat până acum cel mai mult de cererea externă ca să iasă din recesiune, exportând majoritatea producţiei – Ungaria şi România”.

    Într-un raport încă mai elaborat, analiştii Citibank au întocmit un indice al contagiunii pentru economiile emergente (vezi grafic), bazat în general pe aceleaşi variabile esenţiale: cât din rezervele valutare reprezintă creanţele deţinute de băncile europene, cât din PIB reprezintă datoria publică, cât din creşterea economică reprezintă exporturile către zona euro, ce necesităţi externe de finanţare are ţara şi care e ponderea în PIB a investiţiilor străine speculative (bani fierbinţi). După astfel de criterii, România iese pe locul 8 din 22, într-un clasament al riscului condus oricum de economiile emergente din Europa Centrală şi de Est.

    De la astfel de puncte vulnerabile trebuie pornit, cel mai probabil, pentru a evalua capacitatea economiei de a scăpa de o reintrare în recesiune cauzată de evenimentele externe. Exemplu: după anunţarea de către Statistică, săptămâna trecută, a estimărilor-semnale de creştere economică pe trimestrul al doilea (0,2% faţă de trimestrul I, respectiv 0,3% în serie ajustată sezonier faţă de trimestrul al doilea din 2010 şi 1,7% în serie brută faţă de aceeaşi perioadă), premierul Emil Boc a declarat că România nu numai că rămâne în grafic pentru ţinta de creştere de 1,5% avută în vedere pentru tot anul, dar reuşeşte să se menţină pe o creştere trimestrială superioară unor ţări ca Germania (0,1%) sau Franţa (0). Decisiv este acum, a adăugat Emil Boc, trimestrul al treilea, cu cea mai mare pondere în PIB, pentru care a fost pregătită o rectificare de buget de natură să susţină investiţiile şi crearea de locuri de muncă.

    Al treilea trimestru însă “are o bază slabă de pornire, atâta vreme cât scăderea vânzărilor de retail s-a concentrat spre sfârşitul trimestrului al doilea, în luna iunie, astfel încât va fi nevoie de creşteri lunare puternice spre a trage în teritoriu pozitiv rezultatul pe perioada iulie-septembrie”, remarcă Vlad Muscalu, analist al ING Bank România. În iunie, vânzările din retail, ca măsură a cererii interne de consum, au scăzut faţă de luna mai cu -1,2%, la cel mai redus nivel al anului (-1,2%), în special pe seama produselor nealimentare, într-un trimestru cu o scădere a vânzărilor din retail de 0,8% (mai puţin pronunţată totuşi decât în primele trei luni ale anului – 2,6%).

    “Reducerea vânzărilor în acest trimestru cu 6%, în termeni anuali, şi a investiţiilor străine directe cu 14% oferă repere pentru o evaluare negativă a consumului privat şi a investiţiilor”, remarcă Dumitru Dulgheru, analist al BCR, care apreciază că redresarea economică rămâne fragilă (creşterea trimestrială de 0,2% este sub aşteptările pieţei de 0,8%), având în vedere că “cererea externă şi-a pierdut mult din impuls, iar temerile de o acutizare a crizei datoriilor din zona euro ar putea afecta industria românească în restul anului”. Analistul BCR păstrează estimarea de creştere a PIB de 2% pentru tot anul, însă adaugă că “o încetinire mai mare a exporturilor în a doua jumătate a anului ar putea avea un impact negativ asupra creşterii economice, ţinând cont că situaţia externă se menţine tensionată, cel puţin pe termen scurt”.

    La o concluzie similară au ajuns şi analiştii Citibank care comentează de obicei situaţia României, Ilker Domac şi Gultekin Isiklar. “Cererea internă rămâne slabă, iar producţia industrială pierde impuls. Perspectivele mai slabe de creştere ale Germaniei şi ale economiei mondiale complică dinamica de creştere pentru România, pentru că îi afectează performanţa de export”, notează cei doi, făcând cunoscut că reduc în consecinţă estimarea de creştere a PIB pentru acest an de la 2% la 1,6%. Ei introduc în ecuaţie şi faptul că bucuria scăderii spectaculoase a inflaţiei în iunie şi iulie poate fi de scurtă durată şi fără efecte la nivelul dobânzilor, întrucât, “în ciuda unei perspective mai bune a inflaţiei, viitoarele ajustări de preţuri administrative şi riscurile asociate cu aplicarea programului cu FMI şi UE în anul electoral vor face BNR să menţină dobânda de politică monetară neschimbată”.

    Iar situaţia dobânzilor se grefează pe un fundal în care, după opinia lui Cezar Furtună, partener servicii financiare al KPMG în România, “există în continuare îngrijorări semnificative cu privire la nivelul împrumuturilor neperformante acordate de băncile europene către companiile si persoanele fizice din România şi suntem încă departe de a vedea scăderi semnificative ale provizioanelor pentru imprumuturi”.

    Cu ce rămânem, aşadar? Cu agricultura, deja un succes indiscutabil al anului, cu o recoltă de peste 7 milioane de tone (comparabilă cu recordul de 7,3 milioane din 2005), cu faptul că exporturile încă rezistă, cu promisiunile Guvernului de investiţii în infrastructură şi locuri de muncă şi, probabil mai presus de toate, cu grija de a evita greşelile altora sau propriile greşeli din trecut la capitolul politicilor economice şi fiscale, pornind de la evidenţa că dacă pieţele iartă pe timp de creştere economică solidă, orice greşeală e penalizată dublu în vremuri tulburi.

    Dacă ne paşte sau nu o recădere în criză, “asta depinde de deciziile de politică economică, şi nu numai, pe care o să le luăm”, conchidea recent Florian Libocor, economistul-şef al BRD. “Avem şansa de a începe o nouă fază de creştere economică sănătoasă, însa asta nu este o garanţie că aşa va fi. Trebuie să fim raţionali, prudenţi şi consecvenţi, pentru a limita la maxim potenţiale cauze interne de dezechilibre. Cât priveşte cauzele externe, putem doar să ne pregătim cât mai bine.”

  • Cine câştigă şi cine pierde în economia mondială în urma căderii lui Gaddafi (GALERIE FOTO)

    O primă certitudine este că o prăbuşire a regimului lui Gaddafi va avea un efect benefic pentru industria petrolului, notează revista Time. Reducerea masivă a livrărilor de petrol în ultimele luni, determinată de luptele din Libia, va lua sfârşit, iar oferta suplimentară de petrol va fi necesară nu atât în perspectiva unei relansări bruşte a cererii mondiale şi a preţului odată cu ea, ci din punctul de vedere al pariului pe termen lung al investitorilor care iau în considerare creşterea cererii de petrol de-a lungul actualului deceniu.

    Ca atare, principalii câştigători vor fi acţiunile marilor companii petroliere americane, considerate plasamente rentabile pe termen lung pentru investitorii care privesc dincolo de orizontul actual al crizei de pe pieţele financiare: ExxonMobil, Chevron, ConocoPhillips.

    În privinţa economiei americane, reluarea livrărilor de petrol e aşteptată să producă o ieftinire a produselor petroliere, necesară ca aerul pentru a stimula în sfârşit consumul în SUA, scrie publicaţia GlobalPost, care calculează că un penny mai puţin plătit pentru un galon de benzină, americanii vor avea în plus pentru cheltuială 1,4 miliarde de dolari. Un efect asemănător ar urma să se manifeste şi în Asia şi Europa.

    Un astfel de efect, la rândul său, va spori şansele electorale ale preşedintelui american Barack Obama de a obţine un nou mandat la alegerile din 2012, respectiv ale preşedintelui francez Nicolas Sarkozy de a fi reales. Unii experţi sunt însă mai pesimişti, arătând că reluarea producţiei şi a fluxului de petrol dinspre Libia nu vor putea avea loc decât peste cel puţin un an.

    Companiile europene se grăbesc deja să profite de oportunitate. Firma italiană ENI, cel mai mare producător străin cu activitate pe piaţa petrolieră libiană înainte de război, şi-a trimis deja oamenii în Libia pentru repunerea în funcţiune a capacităţilor de producţie din est, chiar în condiţiile în care luptele continuă în Tripoli, în vest, conform Reuters, care l-a citat cu o astfel de declaraţie pe ministrul de externe Franco Frattini. Acţiunile firmelor europene de profil – ENI, OMV din Austria şi Total din Franţa – au crescut deja în cursul zilei de luni cu 3-5%.

    Noi jucători vor intra în piaţă, de asemenea: compania naţională de petrol din Qatar sau firma olandeză de comerţ cu energie Vitol vor avea ocazia să concureze cu companiile americane şi europene cu prezenţă tradiţională în zonă.

    Noii-veniţi nu vor putea proveni însă din ţări care s-au opus sancţiunilor contra regimului lui Gaddafi sau operaţiunilor militare contra lui, aşa după cum a avertizat Abdeljalil Mayouf, purtător de cuvânt al firmei petroliere AGOCO, condusă de rebeli: “N-avem o problemă cu ţări occidentale ca Italia, Franţa, Marea Britanie. Dar avem probleme de ordin politic cu Rusia, China şi Brazilia”, a spus respectivul.

    Rusia va pierde şi pe alt plan, dat fiind că a fost până acum un furnizor tradiţional de armament pentru Libia (şi pentru Siria). Cât priveşte China, Libia va deveni un nou front pe care se va tranşa competiţia mondială între Occident şi China, având în vedere implicarea economică, în creştere continuă în ultimul deceniu, a Chinei în Africa. Cum Vestul este cel ce câştigă, practic, războiul în Libia, e de aşteptat ca firmele din ţările occidentale să domine această piaţă.

    Înainte de conflictul început în primăvară, Libia producea circa 2% din livrările mondiale de petrol, iar după declanşarea ostilităţilor, livrările sale au scăzut cu peste 90%. Italia şi-a asigurat în ultimii ani din Libia circa 20% din importurile de petrol, iar Franţa, Elveţia, Irlanda şi Austria peste 15%.

  • Cambolive, Renault: Dacă înainte de criză vorbeam despre un exces de creditare, astăzi se manifestă un exces de prudenţă

    BUSINESS Magazin: Care sunt principalele reguli din business care s-au schimbat dupa anii de recesiune?

    Fabrice Cambolive: Ce s-a schimbat în strategia noastră de business: urmărim foarte atent evoluţia pieţei pe intervale mai scurte de timp, lucrăm cu previziuni pe termen scurt şi mediu si controlăm nivelul stocurilor de vehicule. Mai mult, pentru că perioada de recesiune a influenţat şi comportamentul clienţilor, care sunt vizibil mai exigenţi, stabilim oferte cât mai corecte pentru clienţii noştri, punând în balanţă calităţile produsului cu cel mai bun preţ de pe piaţă. Un exemplu în acest sens este un produs precum Dacia Duster, care oferă cel mai bun raport preţ-prestaţii din segmentul său. De asemenea, stabilim oferte foarte bune şi programe dedicate clienţilor de flote.

    BM: Ce s-a modificat la capitolul investiţii? Sunt ele privite mai atent? Cât de mult contează potenţialul, comparativ cu anii de dinaintea crizei economice?

    F.C.: Investiţiile se plasează mult mai atent. Dacă vorbim spre exemplu de Reţeaua Dacia, în cursul anului 2011 aceasta şi-a menţinut un număr constant de puncte de lucru, atât în ceea ce priveşte vânzarea de vehicule noi, cât şi atelierele de service. Au crescut considerabil investiţiile în publicitate în această perioadă, pentru că una dintre axele principale de comunicare pentru Dacia este inovaţia şi prezenţa în mediul digital, aşadar am investit mai mult în proiecte online. Din punct de vedere industrial, Grupul Renault în România a investit până în prezent 1,5 miliarde de euro în România şi investiţiile vor continua la nivelul fabricaţiei.

    BM: Ce modificări aţi sesizat în ce priveşte numărul de angajaţi ai companiei? Cum se fac acum angajările şi ce diferă faţă de anii precedenţi?

    F.C.:Evoluţia efectivului trebuie să fie întotdeauna în coerenţă cu imperativele de business, de aceea şi Renault Comercial Roumanie a trebuit să urmărească acest aspect şi să asocieze măsurile necesare acestei corelări. Politica noastră de recrutare a ţintit în mod constant candidaţii care aveau parcursul profesional şi educaţional adecvat postului, atitudinea faţă de client şi mai ales determinarea de face să avanseze proiectele în curs. Pe de alta parte, constatăm însă că potenţialii candidaţi sunt mai atenţi astăzi decât în anii anteriori la valorile şi seriozitatea angajatorului, ceea ce nu poate decât sa avantajeze societatea noastră.

    BM: Cum aţi defini acum “precauţia” si cum o defineaţi in anii de creştere 2007-2008?

    F.C.: Măsuri de precauţie au existat atât înainte, cât şi după demararea crizei economice şi financiare. Cred că aceasta este o condiţie necesară pentru dezvoltarea unei activităţi comerciale sănătoase. Spre exemplu, însuşi sistemul nostru de vânzare demonstrează prudenţă: autovehiculele sunt livrate numai după achitarea lor în prealabil, iar piesele de schimb de origine sunt vândute unei reţele de agenţi atent selectaţi pentru a corespunde criteriilor de calitate şi seriozitate care definesc Grupul Renault.

    BM: Cum vedeţi îndatorarea astăzi şi cum o vedeaţi în anii în care creditarea era motorul principal al dezvoltării?

    F.C.: Din punct de vedere al societăţii, Renault Commercial Roumanie a avut o politică rezervată în ceea pe priveşte apelul la credite. Din punct de vedere al clienţilor noştri, ne-am dori ca accesul la credite să revină la dinamica dinaintea anului 2008, ceea ce s-ar traduce şi prin creşterea vânzărilor, însă în condiţiile economice actuale, relansarea creditării nu se întrevede foarte curând. Dacă înainte de criza economică puteam vorbi despre un exces de creditare, astăzi se manifestă un exces de prudenţă în ceea ce priveşte acordarea sau contractarea creditelor. Totuşi, trebuie să ţinem cont că maşinile sau locuinţele, în general bunurile de folosinţă îndelungată, sunt achiziţionate de regulă prin credit, aşadar un anumit nivel de îndatorare poate fi considerat sănătos pe aceste segmente.

  • Românii nu se mai tem de criză. Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a reînceput să crească

    Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a fost de 306 milioane de euro în al doilea trimestru, şi 613 milioane pentru primele şase luni ale anului în curs. Sectorul IT a avut din nou cea mai bună performanţă din piaţă (plus 27,5%). Electrocasnicele mici şi sectorul foto au avut de asemenea creşteri de două cifre, respectiv 17,8% şi 17,7%. Sectoarele telecom, electronicele de larg consum precum şi electrocasnicele mari au crescut într-un ritm mai lent, de sub 10%. Piaţa echipamentelor de birou este singura rămasă în zona roşie, dar scăderea s-a diminuat la -3.6%, potrivit Studiului GfK Temax.

    Dupa câteva trimestre de amânare a achiziţiei de PC desktop-uri, monitoare sau periferice a venit timpul pentru o creştere pe toate aceste categorii, nu doar pe computere portabile. Drept urmare, întregul sector a crescut cu 27,5% faţă de acelaşi trimestru al lui 2010, în termeni de valoare. Si PC desktop-urile s-au aflat în zona verde. Cu toate acestea, rata lor de creştere a fost de aproape patru ori mai mică decât cea a computerelor portabile.

    Cel de-al doilea trimestru al anului a adus o creştere pe piaţa electrocasnicelor mici de 17,8%, cu 4 milioane de euro mai mult decât acelaşi trimestru al anului trecut. Aparatele pentru prepararea alimentelor şi cele pentru facut cafea sunt cele care stimulează această piaţă. Aparatele pentru coafat părul continuă să lupte pentru atenţia consumatorilor, în timp ce produsele tradiţionale, precum fiarele de călcat şi aspiratoarele, au înregistrat creşteri de două cifre.

    Categoria roboţilor de bucătărie care obişnuia să contribuie la scăderea sectorului şi-a schimbat acum trendul într-unul ascendent şi, împreună cu toate celelalte pieţe ale aparatelor pentru pregătirea alimentelor, au crescut vânzările sectorului.

    Acest trimestru a arătat că obiceiul de cumpărare s-a mutat de la aparatele pentru îngrijire personală către produsele tradiţionale folosite pentru activităţi gospodăreşti de tipul curăţenie, călcat sau prepararea alimentelor şi a băuturilor.

    Interesul constant al consumatorului român pentru produsele foto este reflectat printr-o creştere a vânzărilor de 17,7% comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent. Vânzările de camere foto digitale şi rame foto digitale au ajuns la 11 milioane de euro în al doilea trimestru din 2011.

    Camerele cu lentile interschimbabile sunt cel mai de succes segment la momentul actual, cu rate de creştere de două cifre, mult mai mari decât segmentul compactelor. în special, modelele entry level din cadrul segmentului de D-SLR sunt foarte atractive pentru consumatorul român. Ca şi produse hibrid – camerele de tipul mirrorless – nu s-au bucurat de un success aparte până acum în România. Cand vine vorba de camere cu caracterisitici tehnice mai bune se pare că alegerile consumatorului sunt limitate la D-SLR şi compacte de ultimă generaţie.

    Piaţa de telecom din România a trecut pe un trend pozitiv, crescând cu 7,8% în valoare în trimestrul al doilea din 2011 faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. Acest lucru se datorează exclusiv smartphone-urilor care sunt declanşatorul pe piaţa de telecom. Acum consumatorul face o nouă achiziţie nu doar când vechiul telefon nu mai funcţionează, ci şi atunci când consideră că acesta nu mai răspunde nevoilor lui actuale de a fi la curent cu ştirile, de a interacţiona constant cu cei apropiaţi, de a naviga pe internet sau câteodată de a fi în tendinţe cu ceilalţi, ca un important indicator al statutului.
    Pe de altă parte, pentru moment, telefoanele mobile au o cotă importantă în comparaţie cu smartphone-urile, mai ales când vine vorba de volume, datorită preţului mediu care este de patru ori mai mare pentru cel din urmă.
    Piaţa electronicelor de larg consum din România s-a bucurat de un al doilea trimestru consecutiv ascendent. Dinamica de creştere a fost mai slabă fata de trimestrul precedent, inregistrand incasari cu sapte milioane de euro mai mici. în timp ce pentru anumite produse, precum sistemele audio, DVD Player/Rec, console video sau sisteme de navigaţie, ratele de descreştere s-au îmbunătăţit sau s-au stabilizat, piaţa televizoarelor şi cea a camerelor video au avut parte de performanţe mai puţin îmbucurătoare.

    În ciuda unor politici de preţ agresive pe mai toate categoriile de inch, vânzările de televizoare plate au început încă din aprilie 2011 să descrească încet de la lună la lună, arătând faptul că preferinţele consumatorilor s-au îndreptat către achiziţionarea de alte bunuri de folosinţă îndelungată în acest trimestru. Valoarea adusă de camerele video în cel de-al doilea trimestru a egalat-o pe cea din primele trei luni ale lui 2011.

    Cel de-al doilea trimestru al lui 2011 a adus veşti bune pentru piaţa electrocasnicelor mari care a crescut cu 5%, la 75 milioane euro. Cu toate că sezonalitatea ar fi trebuit să ajute piaţa de frigidere în direcţia unei performanţe mai bune, vânzările din al doilea trimestru au fost de fapt ceva mai slabe decat cele din acelasi trimestru al anului trecut. Acest lucru s-a datorat în mare parte faptului că cel de-al doilea trimestru al anului trecut a fost susţinut semnificativ de campaniile de buy-back care au încetat anul acesta.

    Totuşi, veştile bune au venit de la segmentele premium, precum incorporabilele care s-au bucurat de creşteri în valoare şi au reuşit să impulsioneze piaţa de aragazuri şi cuptoare. Acest segment a avut rate de creştere de două cifre în acest trimestru faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. De asemenea, şi categoria maşinilor de spălat vase, uscătoarelor şi maşinilor de spălat a avut parte de evoluţii mai bune, înregistrând rezultate pozitive şi datorită promoţiilor.

    Înregistrând o valoare de sapte milioane de euro în al doilea trimestru al anului 2011, piaţa de imprimante şi multifuncţionale reuşeşte să atingă o valoare similară cu cea din aceeaşi perioadă a anul trecut, în scădere cu doar 3,6%. Contextul economic destul de dificil din ultimii doi ani a condus la scăderi mari în cadrul acestui sector, scăderi ce s-au reflectat în îngheţarea cheltuielilor în infrastructura IT de către companii şi consumatori. Odată cu trimestrul al doilea 2011 apar semne reale de revenire, chiar dacă achiziţiile se realizează în continuare cu mare atenţie. Astfel, au avut succes echipamentele laser care realizează simultan mai multe acţiuni şi înlocuiesc un set de echipamente – scanează, copiază, imprimă etc.

  • Asigurarile generale non-auto si cele de viata au adus profit pentru Allianz-Tiriac in primul semestru

    “Portofoliul nostru isi schimba structura, iar efectele acestor transformari se resimt atat la nivelul veniturilor, cat si al profitabilitatii. Continuam sa inregistram o evolutie pozitiva a volumului de subscrieri pe segmentele non-auto, inclusiv pe asigurari de viata, in timp ce clasele auto inregistreaza contractii”, spune Rangam Bir, directorul general al Allianz-Tiriac Asigurari. In primele sase luni din 2011, valoarea primelor brute subscrise din activitatea de asigurari generale a fost de 410 milioane de lei, cu 17% mai putin decat in acelasi interval din 2010.

    Clasele de asigurari non-auto isi continua evolutia pozitiva, inregistrand, cumulat, o crestere de circa 5%, pana la un nivel semestrial de 120 milioane de lei. Liniile auto sunt insa cele care, cu cea mai ridicata pondere in portofoliu, au determinat nu doar tendinta evolutiei afacerilor de asigurari generale ale companiei, ci si amplitudinea cu care s-a manifestat aceasta tendinta. Volumul subscrierilor semestriale de asigurari auto (Casco si RCA, cumulat) a scazut pana la valoarea de 290 milioane de lei, fata de 381 de milioane de lei in primele sase luni ale anului trecut, contractia venind, in exclusivitate, din doua surse: leasing si RCA.

    “Piata non-life continua sa fie una <soft>, iar acest lucru este evidentiat de faptul ca, pe multe dintre clasele de asigurari generale, primele medii au continuat sa coboare si in aceasta prima jumatate de an. Daca in ceea ce priveste politele de asigurari de locuinte prima medie a scazut in principal ca urmare a reducerii valorii expunerii mdii per locuinta asigurata, situatia este cu totul alta la nivelul portofoliului RCA. Pentru piata romaneasca, segmentul RCA este <calcaiul lui Ahile>, o zona cu atat mai sensibila cu cat ne apropiem de momentul nu foarte indepartat de aplicare a regulilor Solvency II”, considera Rangam Bir.

    Activitatea de asigurari de viata a avut o evolutie pozitiva, primele brute subscrise evidentiind o crestere de 8%, de la 46,9 milioane de lei in primele sase luni din 2010, la 50,6 milioane de lei in semestrul unu din 2011.

  • Istoria unui business de lux

    Acum mai bine de un secol doi tineri cu spirit antreprenorial si
    bani putini s-au gandit ca o metoda buna prin care sa se
    imbogateasca ar fi o afacere proprie. Si cum locuiau intr-o zona a
    Germaniei unde economia era in mare parte generata de agricultura
    si de ferme de animale, s-au orientat si ei catre acest segment.
    Asa ca au inceput sa fabrice in 1899, intr-un orasel din apropierea
    Herzebrock, dispozitive pentru procesarea laptelui si obtinerea
    smantanei, dar si pentru producerea untului. Au omis insa din
    vedere faptul ca in regiune erau deja peste 30 de alti producatori
    de asemenea dispozitive, iar afacerea celor doi tineri a ajuns
    astfel la un punct de cotitura.

    Carl Miele si Reinhard Zinkann au decis atunci cum vor face fata
    competitiei. In primul rand, au vrut ca afacerea sa ramana
    intotdeauna una de familie, motiv pentru care au numit-o Miele si
    au stabilit ca familia Miele va avea intotdeauna 51% din companie,
    iar familia Zinkann restul de 49%. In al doilea rand, secretul
    afacerii avea sa fie produsul in sine, superior din punctul de
    vedere al materialelor folosite si al functionalitatii comparativ
    cu altele disponibile pe piata, astazi un cliseu de multe ori
    deranjant, dar care a facut de-a lungul timpului din produsele
    Miele, ulterior masini de spalat care costau in acea perioada cat
    trei sau patru salarii medii lunare si apoi electrocasnice de orice
    fel, un Rolls-Royce al electrocasnicelor.

    De-a lungul timpului, putini s-au dovedit a fi dispusi sa
    plateasca echivalentul a cateva zeci de mii de euro pentru toate
    electrocasnicele din locuinta. Si chiar mai putini dintre ei s-au
    aratat interesati de motivul pentru care pretul este atat de
    ridicat, cumparand mai degraba din moftul de a avea cele mai scumpe
    asemenea dispozitive decat din ratiuni practice. “Potentialii
    clienti n-au fost niciodata un segment foarte vast, iar lucrurile
    stau cam la fel si acum”, apreciaza Kersten Schulte, directorul de
    vanzari pe piete internationale in cadrul Miele. Piata
    electrocasnicelor de lux s-a dovedit insa a fi destul de rezistenta
    la criza, lucru destul de vizibil inclusiv in afacerile Miele, cu
    exceptia lui 2009, singurul an de scadere din ultima perioada, in
    special pe fondul operatiunilor din pietele internationale.

    Compania a incheiat anul fiscal trecut cu afaceri de 2,83
    miliarde de euro, din care aproape doua miliarde de euro vanzari in
    afara Germaniei. Masinile de spalat vase sau rufe, aspiratoarele si
    electrocasnicele de bucatarie sunt produse aproape in totalitate in
    fabricile proprii. Mai exact, cel putin 60% dintre componentele
    unui echipament sunt produse intern intr-una din fabricile detinute
    de Miele. Cele mai multe unitati de productie se afla chiar in
    Germania, pe o raza de cateva sute de kilometri, insa exista cate o
    fabrica si in Cehia, Austria, China si chiar in Romania, la Brasov,
    unde se fabrica anumite componente de electronica.

    “Strabunicul meu si partenerul sau au vrut de la bun inceput sa
    se poata intalni intr-un timp foarte scurt toti sefii de fabrici,
    daca era necesar, lucru care s-a mentinut pana in ziua de azi”,
    spune Reinhard Zinkann, managing directorul companiei si
    reprezentantul celei de-a patra generatii de executivi din familia
    Zinkann, alaturi de Markus Miele, managing directorul din partea
    actionarului majoritar. De la sine inteles ca businessul se
    transmite din tata in fiu si, desi fiul lui deja conduce afacerea,
    seniorul Zinkann in varsta de 83 de ani inca vine la sediul din
    Gutersloh cel putin odata la cateva zile, cu toate ca se deplaseaza
    destul de greu, cu ajutorul unor carje.

    La Gutersloh este de altfel si cea mai mare fabrica a Miele,
    unde lucreaza aproape jumatate dintre cei 16.500 de angajati, cati
    numara compania anul trecut, la care se adauga alti 17% dintre
    angajati in unitatea din Bielefeld, a doua cea mai mare si totodata
    cea mai veche, avand in vedere ca a fost infiintata in 1916. La
    Gutersloh, intr-un campus care se intinde in total pe o suprafata
    de 12.500 de metri patrati, sunt produse in fiecare zi cate 2.000
    de masini de spalat vase, la care se adauga 7.000 de aspiratoare si
    alte cateva mii de componente electronice, intr-o cladire
    separata.