BusinessMagazin

Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Istoria masinilor hibride – GALERIE FOTO

    Emisiile de noxe ale celor mai mari 15 vapoare din lume le depasesc pe cele ale 750 de milioane de autoturisme. Un singur vas de transport containere, polueaza cat 50 de milioane de masini. Cu toate acestea, atentia guvernelor din intreaga lume este concentrata asupra automobilelor deoarece acestea polueaza in orase, metropole sau zone aparent “verzi” si nu in largul oceanelor. Japonezii de la Toyota au fost primii care la inceputul anilor ’90 au avut ideea de a proiecta un automobil ecologic, care sa consume mai putin combustibil. Atunci Prius se dorea sa fie masina care sa porneasca trendul masinilor ecologice, dar care sa poata fi achizitionate la un pret accesibil.

    In timp ce Prius inregistreaza recorduri peste recorduri in SUA, Japonia si cresc constant in Europa de Vest, in Romania, ca si in celelalte state est-europene lipsa unor “incurajari” din partea statului, sub forma unor prime, acestea reprezinta sub 1% din vanzarile marcii respective, iar la nivelul intregii piete, acestea au cote de piata similare cu ale modelelor super sport sau de peste 150.000 de euro.
    “Spre deosebire de majoritatea statelor vest-europene, singura masura adoptata la noi a fost anul acesta cresterea primei de casare de la 800 la 900 de euro si a volumului programului “Rabla” – atunci cand faci modificari mici, nu ai cum sa te astepti la rezultate mari”, A spus Mihai Bordeanu, directorul Lexus pentru regiunea balcanica. Singurul “bonus” oferit de statul roman pentru hibride este ca pentru acestea nu se percepe taxa de poluare. Pe de alta parte, diferenta de pret intre hibride si alte modele similare din punct de vedere al dimensiunilor si performantelor dinamice este de cateva mii de euro – cost al bateriilor si motorului electric.

    Hibridele sunt in general achizitionate de persoane cu studii superioare, precum ingineri, avocati sau doctori, potrivit datelor Toyota Romania. “Acestia achizitioneaza astfel de automobile deoarece au un consum mai mic si polueaza mult mai putin decat masinile obisnuite, fara a renunta insa la performante. Spre exemplu Lexus RX 450h are 300 CP dar emite mai putine noxe decat un Logan”, a spus Bordeanu.

    In timp ce la nivel european majoritatea constructorilor auto au lansat linii “eco” precum EcoNetic in cazul Ford, BlueMotion la Volkswagen, sau EcoFlex la Opel, in Romania acestea nu inregistreaza prea mare succes – in cazul celor importate – deoarece sunt mai scumpe, iar statul nu incurajeaza comercializarea acestora prin bonusuri.
    Pe de alta parte, acelasi fenomen este vizibil la nivelul ponderii dintre diesel si benzina. Cu toate ca dieselurile consuma mai putin, datorita pretului de achizitie mai ridicat.

    In Statele Unite, unde motorina este utilizata aproape in exclusivitate pentru camioane, dar si in Japonia, Prius a avut un succes nesperat chiar si de cei de la Toyota. Americanii si japonezii nu sunt fani diesel pentru ca pana sa apara filtrele de particule dar si motorizarile gen Bluetec de la Mercedes-Benz, acestea erau cunoscute ca fiind toxice – particulele fiind cauzatoare de cancer. Ceea ce aminteste de rolul taxei de prima inmatriculare, dar si de miile de camioane din anii ’80 care inca circula fara nicio problema pe drumurile publice, fiind un pericol atat pentru mediu, cat si in ceea ce priveste siguranta rutiera.

    Ajuns la cea de-a treia generatie, Prius are acum un nivel al emisiilor de dioxid de carbon de 89 de grame pe kilometru – adica exact cat un smart diesel, cu toate ca modelul nipon este un model de clasa medie, care concureaza cu VW Passat si nu unul de segment mini. Spre comparatie prima generatie, lansata in Europa in 2000 avea emisii de 120 de grame de dioxid de carbon per kilometru, iar cea de-a doua 104. In plus, Prius ramane in continuare singurul full-hybrid (hibrid care poate rula doar pe baza motorului electric mai mult de un kilometru cu o viteza de pana la 50 km/h) de pe piata cu un pret de pornire mai mic de 30.000 de euro. Celelalte se regasesc in segmentul limuzinelor sau SUV-urilor premium si au un pret de cel putin 40.000 de euro.

    Pe piata locala noul Prius va fi disponibil incepand cu trimestrul trei al acestui an, la un pret de 25.500 de euro, cu TVA inclus. Daca incadram Prius in segmentul compact, pretul acestuia este relativ mare, comparativ cu un model diesel, care ofera un consum similar. Pe de alta parte, cei de la Toyota incadreaza Prius in segmentul mediu, alaturi de Avensis si asa pretul poate fi comparat cu cel al unei limuzine cu motor diesel de 2,0 litri. “Pentru 2009 ne-am fixat ca target 70 de unitati pentru modelul Prius, similar cu cel de anul trecut. Din acest volum, aproape 80% va reprezenta cea de-a treia generatie”, a spus Andrei Dinulescu, brand manager Toyota Romania. Ca si pe piata vest- europeana, peste 85% dintre clientii de Prius din Romania sunt persoane juridice. “Clientii care achizitioneaza astfel de automobile sunt oameni moderni, interesati intotdeauna de schimbari si au un interes cunoscut in sferele tehnologiei si economiei”, a spus Dinulescu.

  • VIDEO: Cum faci bani in plina criza? Pe Bursa!

    Panica excesiva care a cuprins pietele de capital ale lumii incepand din octombrie trecut, dupa prabusirea bancii americane Lehman Brothers, a dus actiunile romanesti la niveluri cu pana la 95% mai scazute decat maximele istorice din iulie 2007, iar revenirea care a urmat a adus castiguri si de peste 200% investitorilor de la Bursa de Valori Bucuresti intr-un interval de doar cateva luni. Paradoxal, primul semestru al acestui an, care a coincis cu intrarea economiei romanesti in cea mai rea perioada de dupa 2000, a adus la Bursa unele dintre cele mai mari castiguri din ultimii ani. Indicele general al Bursei, BET-C, a inregistrat de la inceputul anului pana la 9 iulie o crestere de 5,4%, in timp ce indicele celor mai importante zece companii listate, BET, a crescut cu 17%, iar SIF-urile au castigat in medie 28%. In acelasi interval, sapte actiuni de la Bursa au adus castiguri de peste 100%, iar alte cinci – intre 50% si 100%.

    Cine ar fi investit, de exemplu, 10.000 de lei in actiuni Rompetrol Rafinare (RRC), compania care controleaza rafinaria Petromidia, sau in actiuni ale producatorului de medicamente Zentiva – fosta Sicomed (SCD) – ar fi obtinut un castig net de peste 14.000 de lei, de zece ori mai mare decat dobanda medie oferita de un depozit bancar in lei pe un an. Un plasament similar in actiuni SIF Oltenia (SIF5) ar fi adus un castig de 4.200 de lei, de trei ori peste dobanda bancara, desi actiunile SIF Oltenia scazusera in ianuarie si februarie cu 40% fata de inceputul lui 2009. Pentru cei ce nu s-au speriat de caderea dramatica de la inceputul anului si au intrat in piata, castigurile au fost chiar mai mari decat in prima jumatate a lui 2007, cand economia era in plin avant, ca si piata de capital. “Priveste fluctuatiile pietei ca pe un prieten si nu ca pe un dusman.

    Profita din nebunia celorlati in loc sa te alaturi ei”, este unul dintre sfaturile celebre ale miliardarului american Warren Buffett, poate cel mai cunoscut investitor de pe pietele de capital. El a facut achizitii de miliarde de dolari in ultimul an, profitand tocmai de frica exacerbata a investitorilor, care a prabusit cotatiile tuturor companiilor, indiferent de domeniu, de perspective sau de rezultatele financiare si a condus la aparitia unor chilipiruri nesperate in urma cu doi ani. Pe piata romaneasca, retragerea unor fonduri straine de investitii si mai ales vanzarile din panica ale investitorilor locali au facut ca actiunile sa scada si mai mult, poate nejustificat in unele cazuri.

    Asa s-a ajuns in situatia ca aproximativ jumatate din actiunile listate pe piata principala a Bursei de la Bucuresti sa fie evaluate in prezent la mai putin de 20% din pretul din iulie 2007, cand au atins maximele istorice, chiar si dupa cresterile spectaculoase din ultimele luni. De asemenea, particularitatea pietei romanesti, lichiditatea foarte scazuta, considerata de majoritatea brokerilor un handicap, a facut ca actiunile locale sa scada mai mult decat cele de pe pietele din jur, devenind astfel subevaluate la nivel regional. Aceeasi lichiditate redusa poate conduce la o revenire mai puternica in momentul intoarcerii fondurilor de investitii.

    “Dupa parerea noastra, piata de capital din Romania este evaluata atractiv, raportat la alte piete, avand in vedere rata de crestere (descrestere) economica asteptata pentru urmatorii doi ani si riscul de tara din acest moment”, considera Marius Muresan, directorul general adjunct al STK Financial, societatea care administreaza fondul de investitii STK Emergent, care este de asemenea listat la Bursa. Muresan apreciaza ca firmele cu capitalizare bursiera mare se tranzactioneaza in medie cu un discount de peste 30% in raport cu un nivel rezultat din comparatia cu alte tari. “Din acest motiv, raportata la riscul asumat, investitia in actiuni cu capitalizare bursiera mare pare atractiva comparativ cu investitia in firme mai mici (la care, pe langa un risc mai mare de lichiditate, exista si riscul sa fie afectate mai puternic de evolutia macroeconomica)”, explica el.

    Dupa Muresan, un portofoliu ar trebui sa fie format acum din firme care au scazut puternic in ultimul an – eventual peste media pietei – fara sa fi inregistrat insa o deteriorare majora a situatiei financiare, cu un grad redus de indatorare relativ la media pe industrie si cu randamentul capitalului propriu al firmei in ultimii ani constant ridicat. Identificarea unor actiuni listate care sa satisfaca toate aceste criterii este foarte dificila, insa exista companii, dintre cele care au scazut puternic in ultimii doi ani, aflate in aceasta situatie. De exemplu, constructorul de conducte magistrale pentru gaze Condmag Brasov (COMI) a inregistrat in primul trimestru o crestere cu 240% a profitului net fata de aceeasi perioada din 2008, in timp ce afacerile companiei s-au majorat cu aproape 80%.

    Cititi in continuare ce spun specialistii Raiffeisen Centrobank despre potentialul SIF-urilor

    Leonard Visan, Investica: “Cred ca explozia Bursei s-a consumat in lunile precedente, iar contractia economica face ca perspectiva sa fie negativa”

    Cum a ajuns Comnord Bucuresti (COSC), cea mai mare companie de constructii de la Bursa

    Andreea Gheorghe, Intercapital Invest: "Nu as recomanda in acest moment nimanui strategii de investitii in actiuni pe termen mediu"

  • De ce stramba din nas romanii care se intorc in tara

    Nicaieri nu e mai bine decat acasa, iar cresterea economica din ultimii ani a facut ca Romania de azi sa nu mai semene cu cea din anii ‘90: premise suficiente ca un roman plecat din tara sa-si doreasca sa se intoarca. Totusi, distanta intre realitate si asteptarile celor ce s-au intors dupa cativa ani petrecuti la Londra sau pe Wall Street este inca foarte mare. “Daca n-as pleca din tara o data la cateva luni in interes de serviciu, cred ca as innebuni. Asta e sansa mea, ca pot sa calatoresc mult”, spune franc Andreia Stavarache, 36 de ani, care a plecat in Statele Unite la inceputul lui 2000, in cadrul unui program de internship la compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC). Stavarache candidase si in Bucuresti pentru un internship, tot la PwC, si a fost respinsa pe motiv ca nu are suficienta experienta. “Cei din Stamford, Connecticut, m-au acceptat ca trainee pentru o perioada de sase luni”, isi aminteste ea.

     

    Ceea ce initial a fost un internship de jumatate de an s-a prelungit cu inca un an, iar la jumatatea lui 2001, compania a angajat-o permanent, ca tax associate. “La intoarcerea in tara cel mai mult mi-au displacut mizeria si : oamenii si daca au, si daca n-au bani, tot se plang. Romanii se vaita, in loc sa caute solutii. Noi vrem sa vina ideea, sa o punem in practica si imediat sa vina si rezultatele si suntem mereu invidiosi pe reusita altora. Nu stim sa ne cerem scuze si nici sa spunem multumesc”, sustine Stavarache. Timp de trei ani, cat a fost in State, ea spune ca a incercat sa isi depaseasca limitele, sa munceasca tot mai mult. “Acolo esti apreciat pentru munca ta. In Romania, daca reusesti intr-un anumit domeniu, ti se va spune fie ca ai avut noroc, fie ca ai furat, fie ca ai cunoscut pe cineva.”

    Zambetul romanesc Prima si cea mai abrupta diferenta pentru cei care au ocupat posturi de management sau cu un grad ridicat de senioritate in sediile din strainatate ale marilor multinationale este cea legata de felul cum se munceste in Romania. “In State erau niste standarde pe care nu le gasesc in Romania. Respectul si atitudinea fata de client erau mereu pe primul loc”, sustine Andreia Stavarache. Orice e-mail de la un client care ajungea in companie trebuia sa primeasca raspuns in maximum trei ore, fiindca aceasta era politica organizatiei; exista o singura derogare, care prevedea ca se poate raspunde in termen de 24 de ore, daca pentru raspuns era nevoie de documentare aprofundata. Chiar si in aceasta situatie, trebuia sa notifici tot dupa trei ore ca ai primit mesajul.

    Ea este de parere ca ideea potrivit careia romanii muncesc mai mult decat altii este falsa. “Afara se munceste intrun ritm nebun. In Romania nu exista management concentrat pe rezultate, iar angajatii urmeaza exemplul managerilor”, spune Stavarache, care in cadrul PwC se ocupa de calculul impozitului pe venit al expatilor si al americanilor repatriati. “In sezonul de taxe, care incepe in februarie si se termina in aprilie-mai, munceam cate 16 ore pe zi, sapte zile din sapte. In restul anului lucram mai putin, dar in niciun caz nu plecam la ora 18 acasa”, isi aminteste ea. Stavarache sustine ca a decis sa se intoarca acasa nu din cauza ritmului de munca, ci pentru ca nu se vedea ocupandu-se de taxe pe termen lung. “Unul dintre dezavantajele de acolo este faptul ca se pune foarte mare accent pe specializare si este foarte greu sa schimbi domeniul. Eu voiam vanzari.” I-a luat sase luni sa se decida daca se intoarce in tara, iar apoi, dupa ce a revenit, spune ca timp de inca un an s-a intrebat: “De ce m-am intors?”. Socul cultural dupa o perioada indelungata petrecuta in afara tarii este inevitabil.

     

    Dincolo de acesta, cei intorsi remarca schimbarile in rau prin care a trecut tara natala, in mare parte pentru ca se asteptau la altceva: atitudinea oamenilor, faptul ca prea putini sunt amabili si zambesc, incepand de la vanzatorii de bilete pe strada si pana la functionarii publici. “Este ca un pact general de rezistenta la orice raport social. Imi amintesc ca m-am intors cateva zile la New York, dupa o perioada petrecuta in tara si cineva mi-a zambit fara motiv cand am intrat intr-un restaurant. Mi-am dat seama cat de mult imi lipsea acest lucru”, isi aminteste Mirela Ciucur, care a revenit in tara in 2006, dupa sase ani petrecuti la New York, timp in care a condus o companie privata de editura, specializata in colectii rare si carte de lux. Cat priveste mediul de afaceri de aici, Ciucur acuza lipsa de dinamism si de entuziasm a romanilor de acasa. “Nu exista conceptul de . Orice idee noua este privita cu scepticism, orice loveste de o stare de inertie. Parca lipseste detenta de a face mai mult.” Un alt repros pe care il aduc repatriatii se refera la lipsa coerentei si a consecventei. “Noi nu avem un plan, o strategie. De la cei care ne conduc si pana la ultimul roman din tara nu avem strategie”, e de parere Stavarache.

     

    Oportunitatile sunt aici 2007 si mai ales 2008 au adus un val de repatrieri la nivel de management: economia romaneasca mergea bine, salariile cresteau, iar batalia pentru oameni era in toi. Cei care au decis sa se i ntoarca acasa atunci au facut probabil una din cele mai bune alegeri, avand avantajul de a intra pe o piata unde oamenii buni sau foarte specializati erau vanati pe salarii de mii de euro. Anul trecut, specialistii in executive search spuneau ca bariera salariala minima pentru care ar accepta sa se intoarca in tara romanii care revin in functii de top – country manager, CEO sau director general – era de 100.000 de euro pe an salariul anual net, respectiv 8.300 de euro pe luna. Intre timp, contextul economic s-a deteriorat, iar nivelul salarial la angajare a scazut, mai ales in domeniile cu precadere afectate de scaderea vanzarilor, imobiliarele si cel financiar-bancar. Andreia Stavarache, in prezent director de vanzari pentru aplicatiile software in cadrul TotalSoft si care dupa ce s-a intors din SUA a mai trecut prin doua companii, IP Devel si Evosoftware, afirma ca venitul sau de acum este comparabil cu cel din SUA . “Singura diferenta este ca acum nu mai muncesc 16 ore pe zi si am timp pentru viata personala.” Diferenta in favoarea Romaniei o fac in continuare oportunitatile, mai multe si mai diversificate decat in economiile mature. “In State s-a cam scris istoria, in Romania numai daca nu vrei, nu reusesti”, spune Stavarache. Oportunitatile pentru antreprenoriat, privind in perspectiva, sunt aici, nu pe pietele din SUA sau Europa Occidentala. “Cand totul merge bine, toata lumea avanseaza cu valul.

     

    Acum este vremea specialistilor, cand nu mai merg toate lucrurile struna”, apreciaza si Gabriel Cozma, 43 de ani, care a petrecut 16 ani in Marea Britanie, unde a avut posturi de management in companii ca Search Software America, intrata recent in portofoliul gigantului de software Informatica, sau Norkom Technologies, specializata in solutii impotriva infractiunilor financiare. Cozma s-a intors in Romania in 2007 si s-a angajat la filiala de aici a companiei de consultanta si audit Deloitte, unde a ramas timp de un an si opt luni, ca sef al departamentului de combatere a spalarii banilor pentru zona Balcani. La jumatatea lunii martie anul acesta, a plecat din Deloitte si spune ca a procedat asa pentru ca a simtit ca se poate realiza profesional mai bine pe cont propriu. “Eu construiesc, dar cu planul meu, cum cred eu ca ar fi mai bine.” Impreuna cu un partener care a plecat tot din Deloitte, a infiintat o companie de consultanta – GNC Forensics, care ofera servicii de management al riscurilor, investigatii antifrauda si contra spalarii de bani – pentru ca, spune el, la asta se pricepe cel mai bine, iar frauda creste in perioade de criza. “Zona de frauda si spalare de bani este o nisa pe care este mai bine sa operezi separat, nu in cadrul unei companii mari, unde trebuie sa justifici de o gramada de ori o actiune. Pierzi timpul, pierzi contractul si iti piere si tie cheful. Intr-un astfel de domeniu, intr-un astfel de moment, este esential sa fii flexibil, sa te poti misca repede”, este de parere Cozma. Tot antreprenoriatul l-a ales si Mirela Ciucur: “Am avut o tentativa de a lucra cu o companie multinationala, dar in scurt timp mi-am dat seama ca ar fi fost o greseala. Experienta de la New York m-a invatat foarte mult despre un mediu independent de business, pe care il prefer celui dintr-o corporatie”. Ciucur a lansat Strada32.com in noiembrie 2007, initial sub forma unei platforme de comert electronic pentru romanii expatriati. “In scurt timp ne-am dat seama ca exista interes pentru mai mult si in octombrie 2008 am pornit o retea globala pentru romanii din afara tarii, unde ei sa aiba acces la informatie, resurse si servicii dedicate lor.”

    Dificultati de adaptare In cele mai multe situatii, dificultatile de acomodare la piata muncii sunt legate de asteptarile managerilor repatriati, sunt de parere specialistii in recrutare. “Cauza principala este imposibilitatea romanilor repatriati de a-si adapta oferta si asteptarile personale la piata locala”, spune Rudolf Fedorovici, consultant la compania cu activitati de executive search Advice Human Resources. El subliniaza ca managerii intorsi in tara se pot lasa influentati cu relativa usurinta de tentatia de a se considera net superiori oricarui alt manager “local” si pleaca de la premisa, care se dovedeste ulterior gresita, ca daca au reusit “acolo”, pot reusi si vor reusi si aici, in orice conditii. “Sunt situatii in care revin in tara si, fiind convinsi ca sunt mai buni decat colegii lor, urmaresc companii sau pozitii pentru care sunt in mod clar subcalificati. Asteptarile lor sunt situate peste evaluarea pe care o face, in mod natural, piata locala. In consecinta, primul efect este esecul de a ajunge intr-o functie considerata de ei rezonabila intr-o firma considerata de ei rezonabila”, spune Fedorovici. In teorie, recrutarea unui manager repatriat nu difera cu nimic de recrutarea unui manager local.

     

    In ambele situatii functioneaza o regula simpla: se cauta candidatul cel mai potrivit pentru un anumit post si nu cel mai bun din domeniu. Sunt relativ frecvente si cazurile in care cei reveniti in tara candideaza pentru posturi pentru care sunt supracalificati, spune Fedorovici. “Reusesc sa-i convinga pe recrutorii mai putin experimentati ca sunt candidatii ideali, care cer putin si ofera mult. Discursul este mereu acelasi: ”, afirma consultantul. Situatii de acest gen se finalizeaza de cele mai multe ori cu parasirea rapida a postului ocupat in astfel de conditii. “Trebuie sa stii la ce sa te astepti cand te intorci in Romania. Toata lumea spune ca piata are nevoie de specialisti, insa o experienta de pe Wall Street sau de la Londra poate sa nu se potriveasca cu sistemul financiar din Romania”, comenteaza Gabriel Cozma. E valabil in special pentru cei ce au venit sa lucreze in aria pietelor de capital, unde diferenta de sofisticare a activitatilor e foarte mare intre Vest si Romania: “Daca vii sa vinzi Ferrari si toata lumea vrea Trabant, este posibil sa nu reusesti”, incheie el.

  • Reportaj: Cum se vede capitalismul de la APACA

    Primele semne ale capitalismului te intampina chiar la intrarea pe poarta veche a fostei fabrici de pe bulevardul Iuliu Maniu, numarul 7. Pe o parte, zeci de afise incropite la repezeala si lipite haotic pe pereti anunta existenta a fel si fel de firme, de la magazine de confectii, la electronice, curatatorii, sali de fitness, tipografii si multe altele. De cealalta parte, o cladire noua, aflata inca in constructie, face nota discordanta printre imobilele batrane din incinta. Un panou mare alaturi anunta ca aici se va construi, in scurt timp, un nou magazin de desfacere al unuia dintre putinii producatori de haine ramasi inca pe platforma de la APACA, cea mai mare si mai cunoscuta fabrica de confectii din anii comunismului.

     

    Din 1992, anul privatizarii APACA, toate unitatile de productie au fost rand pe rand vandute si preschimbate in alte si alte afaceri. Intreprinderea a fost de altfel printre primele privatizate din Romania, lucru facilitat si de faptul ca era deja organizata pe sectii. Au fost, asadar, mult mai usor de impartit cele zece fabrici de confectii de pe platforma intre sutele de noi actionari – fosti angajati ai APACA. Privatizarea de tip MEBO (cumpararea firmei de catre angajati si manageri) a dat startul unui adevarat test de aptitudini antreprenoriale pentru noii actionari. Pana la privatizare, comenzile erau asigurate de stat si trimise mai departe catre divizii, dar din 1992 fiecare nou proprietar a intrat pe cont propriu. A fost cu atat mai dificil cu cat putini dintre angajatii APACA avusesera inainte contact cu clientii straini ai fabricii, caci in unitatea de productie nu ajungeau nici banii, nici discutiile de negociere.

     

    A fost si cazul lui Alexandru Ciucu Sr., care a preluat atunci sectia 5 de confectii pentru barbati, pe care o conducea la momentul respectiv. Businessul a fost pus pe picioare impreuna cu fiul sau, Alexandru Ciucu Jr. “Initial, executam doar comenzi de lohn – exclusiv pe comanda, cu materialele clientilor, pentru Hugo Boss, Stefanel, Steilmann, YSL, H&M, dar, cu timpul, prietenii au inceput sa ne ceara cate un costum si asa ne-am dat seama de potentialul pietei interne”, povesteste Ciucu Jr. Cei doi au deschis in 1997 primul magazin propriu, chiar la poarta fabricii, cu numele firmei producatoare, SAMRIC (abrevierea de la Societatea pe Actiuni Moda Romana in Industria Confectiilor). Anul trecut, firma a avut afaceri de circa trei milioane de lei (aproximativ 800.000 de euro) din trei magazine, dar si din realizarea, in continuare, pe langa produsele finite, a comenzilor de lohn si semi-lohn, care aduc inca peste 70% din venituri. Din 2000, Ciucu Sr. si Ciucu Jr. au devenit “tatal” si “fiul” din afacerea cu costume barbatesti Tata & Fiul, o retea de cinci magazine de haine barbatesti, care a adus si notorietatea pentru fosta sectie de confectii cu numarul 5. Ciucu Jr. (33 de ani) a incercat sa faca si o afacere care sa duca intr-un fel mai departe traditia candva exclusivista a costumului visiniu de la APACA, un fost status-simbol in Romania.

     

    “In anii ’80, cand salariul mediu in Romania era de 30-40 de dolari, un costum de export croit la APACA valora 3-400 de dolari. De aceea, trebuia sa fii cineva ca sa ai haine de la APACA, iar daca nu erai tu cineva, cu siguranta era mama, tatal sau unchiul tau”, spune fiul din Tata & Fiul, care a decis astfel sa deschida un atelier de croitorie la comanda chiar in inima fostei intreprinderi de stat. Modelul de business difera semnificativ fata de cel al altor producatori din zona, inclusiv fata de cel al celorlalte afaceri ale familiei Ciucu. O spune chiar Ciucu Jr.: “Tata face industrie. Eu fac croitorie”. Pretul unui costum la comanda marca Alexandru Ciucu costa intre 800 si 1.300 de euro, o alta diferenta fata de ceilalti producatori (sau simpli comercianti) de pe platforma. Asa se explica de ce, in locul celor 18.000 de muncitori care roiau zilnic prin incinta, astazi se perinda si persoane cunoscute din mediul de afaceri, politica ori chiar reprezentanti ai Casei Regale, care trec insa indiferenti pe langa foile A4 lipite la intrare in ciuda caracterelor de-o schioapa ce afiseaza preturi de pana la 350 de lei pentru un costum. Chiar daca cele trei afaceri marca Ciucu nu au rulaje mari, ele sunt importante pentru a demonstra volumele de afaceri cu care se mai lucreaza astazi la APACA. Din fosta fabrica, cel mai important a ramas numele platformei, legat in fiecare deceniu de altceva: in anii ’80 de exclusivitatea hainelor legate de oamenii politici si muncitoarele de la APACA, iar in anii 2000 de interesul pietei imobiliare pentru un teren compact si destul de mare aflat in inima capitalei. De notorietatea numelui platformei au profitat in special micii afaceristi, care au deschis magazine, fie ele si de cativa metri patrati, pentru a vinde costume de import.

     

    Cu timpul, au venit pe platforma alte businessuri, fara nicio legatura cu APACA de altadata sau cu hainele in general. Platforma nu are insa un administrator, asadar, nu exista o evidenta a firmelor desfasurate pe cele noua hectare, iar curiosii se pot lua doar dupa afise, sageti si, mai rar, sigle de firma, pentru a le descoperi: tipografia TipArt Vision, Tara Fashion, Nordic Gym si asa mai departe. Interesul pietei imobiliare a fost normal sa apara. Insa APACA e greu de cucerit. Ciucu Jr. spune ca acum sunt aproximativ zece proprietari mari in incinta, dintre care doar vreo trei mai fac confectii: “Daca ii luam insa in considerare si pe cei care au cumparat cate un birou, numarul creste la 50, poate chiar 100 de proprietari. Un numar exact nu pot sa va dau, pentru ca aici se vinde, se inchiriaza si subinchiriaza tot timpul. Chiar si noi ne pregatim acum sa inchiriem un spatiu”. Specialistii din piata imobiliara spun dezamagiti ca situatia de pe fosta platforma de confectii este destul de incalcita, iar incercarile unor agenti de a obtine in anii trecuti o exclusivitate pe APACA au esuat. Conform analizelor acestora, spatiile industriale de pe APACA sunt acum egale cu spatiile de birouri disponibile (clasa B spre C), de cateva mii de metri patrati inchiriabili. Acesta este insa si unul dintre putinele avantaje ale APACA: “Un doritor al unei suprafete de 2.000 de metri patrati, de exemplu, are sanse reale sa gaseasca acolo toata suprafata, la preturi mai mici fata de cele medii practicate intr-un centru comercial sau o cladire de birouri cu caracteristici similare”.

     

    Reprezentantii companiei Faberrom, care ocupa unul dintre cele mai mari spatii de pe platforma APACA, nu au vrut sa comenteze pentru acest articol. Compania controlata de omul de afaceri Danut Cernea este si proprietara viitorului magazin aflat in stadiu de constructie la intrarea in incinta. Ca si actionarul majoritar al SAMRIC, Danut Cernea a fost unul din cei 18.000 de angajati ai vechii platforme, unde lucreaza inca de la terminarea facultatii, in 1979. {i firma lui a fost infiintata odata cu privatizarea APACA, fiind initial o societate de prestari servicii, numita PrestServConf SA. Faberrom SA a luat nastere practic dupa restructurarea societatii initiale, in 1994, cand s-a facut trecerea la productia de imbracaminte pentru export si, ulterior, in mai mica masura, la comercializarea pe piata interna. Conform informatiilor de pe site, Faberrom poate produce 150.000 de costume pe luna si a avut anul trecut afaceri de 27 de milioane de lei (peste 7,5 milioane de euro). Cele 150.000 de costume au adus insa doar 3,5 milioane de euro. Restul de bani a venit din alte activitati ale firmei, precum furnizarea de piese de schimb si echipamente tehnologice pentru industria textila, servicii de transport de marfa si persoane si in plus, din faptul ca Faberrom este principalul furnizor de apa si energie pentru zona APACA.

     

    Alexandru Ciucu Jr., despre care se poate spune ca practic “a crescut” in APACA, nu crede ca intreaga platforma are sanse sa intre vreodata in posesia unui singur proprietar: “Numarul mare de proprietari e un soi de factor de siguranta in acest sens, pentru ca nu poti renova sau modifica nimic fara acordul tuturor, si cu atat mai putin nu poate cineva sa cumpere toate cladirile, sa le darame si sa construiasca un mall, de exemplu”. Recunoaste ca si el a fost cuprins, la un moment dat, de febra imobiliara si de ideea de a fi singurul proprietar al APACA. Dar a renuntat repede, pentru ca demersul ar fi fost aproape imposibil: “Sunt locuri din APACA unde n-am ajuns nici eu, desi vin aici zilnic de la varsta de 14 ani, iar, pe langa asta, trebuie sa am in vedere ca doar in corpul de cladire in care suntem noi mai exista patru proprietari”. Aici, Ciucu se corecteaza: “Proprietari stiuti de mine. Noi detinem o suprafata de 10.000 de metri patrati, mai sunt cei care au un corp intreg de cladire, dar sunt si multi altii, nestiuti, care au doar cate un etaj, un birou sau un depozit de cativa metri patrati. Nu stiu ce oferta de pret ar trebui sa faca cineva ca sa nu poata fi refuzat de nimeni din zecile de proprietari si, chiar si in aceasta ipoteza, nu stiu cum s-ar justifica o asemenea investitie in termeni de business”. Oricum, daca ar aparea o asemenea initiativa, Ciucu spune glumind ca i-ar placea sa aiba statutul de ultim vanzator. Dar nu crede ca se va mai intampla asa ceva, daca nu a fost nicio pornire in acest sens in febra imobiliara din anii trecuti.

  • Interesati de o terapie spa?

    “In 2005, eram prinsa in piata financiara si cautam un loc in
    care sa evadez din cand in cand pentru relaxare”, spune
    proprietarul Eden Spa, Liliana Paraipan, care incercase spa-urile
    din afara tarii si realizase ca aceasta piata trebuie deschisa si
    in Romania. In august 2005, Liliana Paraipan, pe atunci director
    general adjunct la Bursa Romana de Marfuri, a decis sa deschida
    propriul spa, primul centru de profil deschis in Romania, – dupa ce
    a luat cursuri de spa management si marketing in Statele Unite.

    In octombrie 2005, la trei luni dupa lansarea in businessul cu
    spa-uri, Paraipan a parasit functia detinuta la BRM si a inceput sa
    lucreze la formarea pietei: “Nu a fost usor sa vand conceptul de
    terapie spa, deoarece relaxarea era direct asociata cu timpul
    petrecut in saloanele de infrumusetare si remodelare corporala, or,
    spa-ul se axeaza pe ideea de frumusete din interior, care pune
    psihicul pe acelasi loc cu fizicul”. A durat cam un an pana noua
    proprietara a ajuns sa aiba o baza de clienti la Eden Spa, mult mai
    mica decat cea pe care o are acum, de 5.000 de clienti (anual intra
    in spa cam 1.200 de clienti noi, dintre care jumatate revin
    periodic pentru un tratament).

    Din randul acestora a aparut si proprietarul celui de-al doilea
    spa deschis in Romania, Natura Spa, infiintat in 2007 de catre o
    fosta clienta fidela a Eden Spa, cu o investitie de 100.000 de
    euro. Andreea Dinca, brand manager la Natura Spa, sustine ca
    deocamdata numarul clientilor este destul de mic, iar, in aceste
    conditii, proprietarii de spa au de asteptat ceva mai mult decat in
    cazul saloanelor traditionale de frumusete pana sa atinga pragul de
    profitabilitate. De aceea, spune Dinca, “spa-urile din Romania au
    in spate de obicei si alte businessuri corelate, cum ar fi
    distributia de produse cosmetice sau consultanta”. Dinca
    exemplifica prin faptul ca cei 80.000 de euro, cifra de afaceri
    inregistrata de Natura Spa in 2008, includ si veniturile obtinute
    din distributia de produse cosmetice.

    Si afacerile Eden Spa includ distributia, dar mai ales
    serviciile de consultanta in managementul de spa. Investitia in
    Eden a fost mai mare, de aproape 200.000 de euro, iar amortizarea
    s-a facut abia in al treilea an. Piata spa a crescut insa in
    ultimii doi ani cu rate de peste 50% atat ca valoare a
    investitiilor in proiecte noi, cat si a cifrei cumulate de afaceri,
    iar numarul consumatorilor este in crestere, pentru ca, explica
    Paraipan, “tot mai multi clienti stiu acum pentru ce vin la spa”.
    2009 nu va mai marca insa aceleasi cresteri ale veniturilor: dupa
    un 2008 profitabil, Paraipan vede o scadere cu 20% a cifrei de
    afaceri. Principala cauza o constituie penuria de contracte
    corporate, care pana anul trecut contribuiau cu 25- 30% la
    incasarile spa-ului. Liliana Paraipan isi aminteste ca in 2006, la
    un an de la deschidere, dupa nenumarate discutii si intalniri cu
    CEO si HR manageri, a reusit sa incheie destul de multe contracte
    cu companii mari din Romania, precum Unilever, ING, City Bank,
    Electrolux si “multe, foarte multe agentii de PR”. Anul acesta
    insa, explica proprietara Eden SPA, numarul contractelor corporate
    a scazut simtitor, pentru ca foarte multe companii au taiat de tot
    acest gen de bonusuri pentru angajati, iar cei care au ramas si-au
    redus drastic bugetele.

    Cu toate acestea, evolutia pietei imobiliare din ultimul an i-a
    permis Lilianei Paraipan sa se gandeasca la schimbarea sediului
    (acum, Eden Spa este intr-o casa de 250 de metri patrati). In
    paralel, insa, Paraipan opereaza si cel mai mare spa din tara,
    deschis la sfarsitul anului trecut pe o suprafata de 2.000 mp in
    incinta hotelului de cinci stele Hilton din Sibiu. Investitia de
    aproximativ patru milioane de euro pentru deschiderea spa-ului de
    la Hilton apartine hotelului, ca urmare a unui parteneriat incheiat
    intre Liliana Paraipan si Nicolae Minea, proprietarul Hilton Sibiu.
    Colaborarea dintre Minea si Paraipan a inceput la jumatatea anului
    trecut, cand hotelul era inca in renovare, dar vizeaza deschiderea
    a inca cel putin trei hoteluri cu spa in acelasi format ca si cel
    din Sibiu.

    Discutia privind acest parteneriat a venit ultima, spune insa
    Minea, care a ales sa lucreze cu Liliana Paraipan dupa ce mai multi
    distribuitori de echipamente si produse spa i-au trimis ofertele:
    “Liliana a venit insa si cu un plan complet de operare, asa ca
    propunerea ei ni s-a parut cea mai interesanta”. Prin urmare, cei
    doi au decis sa-si extinda colaborarea si pentru viitoarele
    hoteluri ce vor fi deschise sub brandul Hilton in viitorul
    apropiat. “La deschiderea oficiala a hotelului am stat sase ore in
    discutii cu oficialii Hilton despre viitoarele locatii”, povesteste
    Nicolae Minea, increzator in studiile pe care Hilton le-a facut
    despre piata romaneasca si despre orasele cu potential: Brasov,
    Cluj, Timisoara, Iasi si Arad. Planurile de dezvoltare a Hilton in
    Romania prevad deschiderea a inca trei hoteluri (probabil in
    Brasov, Cluj si Arad), care vor purta brandul Doubletree (patru
    stele plus) si Hilton Garden Inn.

    Proprietarul Eden Spa este insa in discutii si cu alti
    hotelieri, carora le va oferi consultanta initiala in lansarea si
    operarea proiectelor noi, de la studii de fezabilitate la plan de
    afaceri, echiparea efectiva a spatiilor, consultanta in marketing
    si management. Hilton Sibiu este primul hotel pentru care Eden
    ofera toata gama de servicii de consultanta, dar pe lista sa se
    numara si clienti cu care a colaborat “pe bucati”: hotelul de cinci
    stele Vega din Mamaia, JW Marriott (unde a colaborat la lansarea
    Spa by World Class), hotelul de patru stele Tresor din Timisoara,
    complexul Susai din Predeal, Ana Aslan Health & Spa din Eforie
    Nord si Arena Regia Resort din Navodari. Mai are in plus un concept
    nou, cel de turism spa, pe care va incepe sa il promoveze impreuna
    cu sotul sau, Dragos Paraipan, proprietarul agentiei de turism
    Ondine Travel. Mai mult, Paraipan, care are ambitia sa devina
    principalul operator de spa-uri din Romania, are in plan si
    extinderea, in urmatorii doi-trei ani, pe piete invecinate, ca
    Bulgaria, Ungaria, Slovenia si Croatia.

  • Telecomul dupa vanzarea Zapp (GALERIE FOTO)

    Zapp nu a fost niciodata de vanzare. (…) Ultimul zvon pe care l-am auzit era ca Saudi Oger cumpara Cosmote.” In ultimul interviu pe care l-a acordat, probabil, presei din Romania in calitate de CEO al Zapp, pe 19 iunie, Chris Bataillard era intr-o forma de zile mari.

    Asezat relaxat pe unul din scaunele din biroul directorului financiar al Zapp, fostul bancher de investitii zambea larg si isi insotea cu gesturi largi afirmatiile. Chiar daca dificultatile Zapp de a ramane pe piata erau la fel de evidente ca presiunile nemtilor de la Deutsche Telekom ca grecii de la OTE sa obtina o licenta 3G in Romania, Bataillard isi repeta afirmatiile atat de convingator pe cat poate sa o faca doar un bancher de investitii care timp de 20 ani a vandut si a cumparat active pentru Goldman Sachs si JP Morgan in perioada in care numele celor doua institutii chiar trezeau respect.
    Declaratiile lui Bataillard n-au facut totusi prima pagina nicaieri si n-au ajuns nici macar intr-un colt de pagina: chiar si pentru cel mai neavizat interlocutor era destul de clar ca la jumatatea lunii iunie, grupul elen Cosmote si familia multimiliardarului Saad Hariri deja convenisera pretul si termenii contractului de vanzare-cumparare. Tranzactia nu a fost de altfel o surpriza, oricat de mult s-au straduit reprezentantii Zapp sa induca ideea ca grupul Saudi Oger va pompa in Romania suficienti petrodolari pentru a tine operatorul in viata.

     

    Intotdeauna cu resurse prea mici pentru a apuca o cota de piata mare, cu tehnologii eficiente, dar neadaptate gustului marelui public, cu produse-soc, dar promovate doar din gura in gura, Telemobil era de ceva vreme suspectul de serviciu numarul doi, dupa RCS&RDS, pentru titlul “tranzactia anului” in industria locala telecom. Primele semne ca familia Hariri a inteles din businessul telecom de miliarde de dolari pe care il desfasoara pe piete precum Turcia ca un operator mic cu o tehnologie exotica precum Zapp nu poate tine pasul cu gigantii prezenti pe piata din Romania au aparut inca din 2008. Saudi Oger a preluat integral Zapp, dar nu a continuat sa pompeze cash, ci a facut ceea ce face un investitor care stie ca vrea sa vanda: a negociat echipamente ieftine si finantare, la pachet, din China. Familia Hariri salva astfel Zapp de la pericolul de a pierde licenta 3G din Romania – activul numarul unu al companiei.

    La un an si jumatate de la preluarea integrala a Zapp, familia Hariri isi incheia aventura din Romania, in care a fost atrasa de Chris Bataillard, cu un bilant putin imbucurator: investitii de aproape un miliard de dolari – conform unor estimari ale analistului telecom Nicolae Oaca – si un venit de 61 de milioane de euro de la Cosmote. Consolarea? Datoriile de 146 mil. euro asumate de Cosmote. De ce a capotat Zapp? Probabil perioada care a pecetluit soarta operatorului a fost cea dintre 2006 si 2008, cand cei doi actionari au avut dezacorduri atat de puternice incat nu au mai investit nimic, desi tocmai ce luasera din fata Cosmote una dintre cele doua licente 3G. Cei doi ani cu investitii zero, comunicare zero, publicitate zero au fost exploatati din plin de Orange, Vodafone si chiar si de Cosmote. Practic, ceea ce s-a realizat ulterior, investitia rapida in reteaua 3G, lansarea unor servicii prepay inovative si a unor noi terminale asociate cu servicii furnizate impreuna cu grupul american Yahoo!, veneau deja tarziu.


     

    Ce castiga insa grupul OTE/Deutsche Telekom prin aceasta achizitie? In primul rand, matematic, situatia arata foarte bine chiar de anul trecut: afacerile cumulate ale OTE si Deutsche Telekom in Romania au trecut anul trecut de 1,3 mld. euro, rivalizand astfel cu cele ale Orange si Vodafone. Eliminand veniturile dintre companiile din grup, probabil ca cifra este un pic mai mica, insa in mod clar nu intr-atat cat sa nu mai intre in clubul “miliardarilor” din telecom.

    Dar unul dintre cele mai mari castiguri este faptul ca achizitia Zapp aduce “aer” pentru reteaua Cosmote. Cu peste sase milioane de clienti doar pe reteaua construita in tehnologia 2G, Cosmote incepea deja sa aiba probleme privind capacitatea de a sustine traficul de voce. “Reteaua 2G este aproape gatuita. Licenta 3G de la Zapp va fi utilizata de Cosmote pentru a extinde capacitatea retelei, pentru a oferi si servicii de date. Abia acum Cosmote va putea rivaliza cu Orange si Vodafone”, explica un inginer de retea familiar situatiei.
    In mod ironic, Zapp – care si-a semnat sfarsitul si pentru ca oferea doar cateva mobile cu un design imbatranit si putin atractive pentru public – aduce Cosmote posibilitatea de a lansa terminale la moda si din punct de vedere tehnic, si din punct de vedere al aspectului.

    Cu licenta 3G in buzunar la Cosmote si Deutsche Telekom in actionariat, clientii Cosmote Romania pot incepe sa viseze la Apple iPhone, Google Phone, Palm Pre si altele asemenea. Cosmote si Romtelecom pot lansa acum oferte comune de internet si voce fixa si mobila, la care se pot adauga servicii TV sau IT {i reteaua in tehnologie CDMA a Zapp, care are o acoperire nationala si este mai ieftina decat tehnologia 3G, se integreaza foarte bine cu nevoile companiilor OTE si Deutsche Telekom din Romania. “Retelele CDMA ale Zapp si Romtelecom functioneaza in frecvente foarte apropiate. Practic, cea mai importanta parte a echipamentelor de retea sunt identice, doar niste modulatoare sunt diferite.

     

    Singura problema este aceea ca nu exista un telefon mobil CDMA care sa functioneze simultan in reteaua CDMA a Zapp si Romtelecom. Dar daca va exista cerere, probabil ca se vor realiza”, adauga sursa citata. De asemenea, Cosmote poate ataca acum segmentul clientilor de business, avand posibilitatea de a oferi in multe situatii aceleasi servicii ca liderii pietei Orange si Vodafone. Companiile sunt acum mai dispuse ca niciodata sa-si schimbe furnizorul daca isi pot reduce cheltuielile, dar vor putea companiile OTE din Romania sa profite de aceasta oportunitate inainte ca ea sa dispara? Intrebarea nu e lipsita de sens: istoria recenta arata ca nici macar Romtelecom si Cosmote nu au reusit sa lanseze produse comune atat de repede pe cat se astepta piata.

    Cum va functiona oare o relatie in trei, Romtelecom, Cosmote si Zapp, in care toate cele trei companii au sedii centrale diferite, echipe tehnice diferite si mai multe locatii in care sunt functionale echipamente de retea? Dincolo de aceste semne de intrebare si de regretul care insoteste esecul primului operator de telefonie mobila din Romania, disparitia Zapp poate dinamiza piata telecom pe cel mai “fierbinte” segment al sau: internetul mobil. Doar o treime din cei peste un milion de posesori de laptopuri din Romania folosesc acum servicii de date mobile, astfel ca lupta este inca abia la inceput.
     

  • Comentariu: Mai tineti minte cine a inventat Logan-ul?

    Pentru un proaspat absolvent de ASE, oportunitatea de a-i pune orice fel de intrebari si a-i cere explicatii pentru rezultatele foarte slabe si pierderile de zeci de milioane de euro (fie si intr-o conferinta de presa) lui Manuel Gomez – francezul pe care Renault l-a uns ca presedinte la Dacia in momentul in care a cumparat fabrica de la Pitesti – este o ocazie foarte rara, mult prea buna pentru a fi ratata.
    Pentru mine, aceasta ocazie a venit la inceputul anului 2001, la putin timp dupa ce colegul meu de atunci de la Ziarul Financiar care se ocupa de domeniul auto, Silviu Sepciu, pleca la Dacia, unde devenea responsabil pentru comunicare.

     

    Manuel Gomez – primul presedinte al Dacia – se chinuia la inceput de an 2001 sa explice ziaristilor ca pierderile de 60 de milioane de euro din anul precedent (duble fata de estimari) nu puneau in pericol existenta fabricii, desi vanzarile de masini cazusera la jumatate ca urmare a crizei economice (suna familiar, nu?).

    Foarte abil, Gomez se eschiva de fi ecare data cand il intrebam de concedieri, la fel cum o facea mai tarziu si Christian Esteve – primul francez care a preluat functia de director general dupa privatizare. Singurul care ramanea sa dea socoteala era Constantin Stroe, omul ale carui maini s-au tabacit de cat de multe castane incinse a fost nevoit sa scoata de-a lungul timpului din focul intrebarilor puse de ziaristi, dar mai ales de oamenii care urmau sa fie dati afara de la Dacia. Cu sau mai degraba fara voia lui, Constantin Stroe a fost, probabil, managerul pe care l-am sunat de cele mai multe ori in ultimii opt-noua ani pentru a cere informatii oficiale despre Dacia. Dar nu as vrea sa interpretati acest articol ca fiind o poveste despre mine. Este o poveste a unei fabrici, asa cum a vazut-o un ziarist care a acoperit domeniul auto in ultimii opt-noua ani: prin ochii angajatilor, a sefilor, a actionarilor si mai ales prin intermediul masinilor care au iesit in acest interval de pe linia de productie. O fabrica a carei fata urata a insemnat concedieri masive (jumatate din cei circa 25.000 de angajati au fost dati afara), greve care au fost la un pas de a se transforma in evenimente sociale violente, pentru ca actionarii francezi – din aroganta sau doar dintr-o inabilitate in comunicare – nu au stiut cum sa discute cu angajatii romani. O fabrica recunoscuta pentru ca nu realiza doua masini la fel (puteai sa ai noroc sa dai peste o masina impecabila sau peste una careia nu i se inchidea cum trebuie niciuna dintre usi). O fabrica unde angajatii – foarte prost platiti, e drept – isi rotunjeau veniturile prin piesele pe care le mai scoteau pe poarta fabricii.

    Dar si o fabrica ce s-a transformat, incepand cu anul 2004, cand a fost lansat primul model Logan, intr-una dintre cele mai eficiente din cadrul grupului Renault, chiar daca pe intreaga linie de productie nu exista decat un singur robot.

     

     

    Imaginea fabricii asa cum am vazut-o nu ar fi insa completa fara managerii din cadrul Dacia sau Renault cu care m-am intalnit de-a lungul timpului. Dincolo de Constantin Stroe, al carui nume este sinonim cu Dacia, avand in vedere ca s-a aflat la conducere timp de aproximativ 40 de ani, putini sunt cei care isi aduc acum aminte de adevaratul artizan al proiectului Logan.
    Louis Schweitzer, cel care a condus Renault intre 1992 si 2005, un tip inalt, slab, cu ochelari cu rame foarte groase si foarte lent in miscari, era nepotul doctorului si filosofului Albert Schweitzer si fi ul lui Pierre Paul Schweitzer, sef al FMI timp de doua decenii. Daca visul lui Albert Schweitzer era sa ofere servicii medicale pentru tarile sarace, nepotul sau voia sa faca acelasi lucru cu masinile. „In prezent doar 20% din populatia globului are acces la o masina. Ce ar fi daca am face o masina pentru restul de 80%?” Aceasta era replica favorita a lui Louis Schweitzer in cadrul celor trei interviuri pe care i le-am luat de-a lungul anilor.

     

    Schweitzer s-a retras de la conducerea Renault in 2005, la mai putin de un an dupa ce primul Logan, masina de 5.000 de dolari cum o denumea el inca din anii ’90 (proiectul X90, in denumirea sa interna in cadrul grupului francez), a iesit de pe poarta fabricii de la Mioveni, cumparata special de Schweitzer pentru acest proiect.
    Daca Schweitzer a fost vizionarul, Carlos Ghosn, cel care i-a luat locul la conducerea Renault din 2005, a fost cel care a transformat proiectul Logan in ceea ce literatura economica de specialitate denumeste „cash cow”.

     

    Aflati aici cum discuta Louis Schweitzer cu ziaristii si managerii Dacia si cum o facea Carlos Ghosn 

  • Jeremy Newman: Fara crestere economica, se maresc taxele

    Romania nu are nici mai multe, nici mai putine probleme decat alte state europene: si noi, la fel ca altii, am apelat la bani externi ca sa avem parte de o aterizare lina a economiei. De la anul trebuie ca tara sa revina insa la o crestere economica solida, in lipsa careia statul va fi nevoit sa majoreze taxele si impozitele, sustine Jeremy Newman, CEO al BDO International, a cincea firma de audit si consultanta la nivel mondial, intr-un interviu acordat revistei BUSINESS Magazin. “Personal nu cred ca vor exista efecte negative ale imprumutului extern contractat de Romania, pentru ca aceasta decizie era obligatorie.” Problema este, crede Newman, cum inapoiem banii. Daca Romania nu va creste rapid, singura modalitate de a aduna bani va fi din cresterea taxelor. “Este inevitabil. Chiar daca acestea sunt si decizii politice, nu doar economice, daca nu va exista o crestere economica, taxele vor fi majorate.”

    Newman se refera la posibilitatea ca TVA sa creasca din 2010 de la 19% la 21-22% si cota unica de impozitare, momentan de 16%, sa se majoreze si ea cu doua-trei procente. Dar este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam, considera Newman: “Daca ai un pacient cu o cangrena la picior, prima data ii amputezi piciorul si doar mai tarziu te gandesti cum va mai munci in viitor.” Romania, dar si alte state, au fost nevoite sa ia masuri pe termen scurt, pentru ca altfel “nu ar mai fi existat un termen lung pentru ele”. Si aici, in lista acestor masuri, intra si impozitul forfetar si toate masurile fi scale viitoare pe care Guvernul le va crede necesare.

    Putini se mai indoiesc acum ca mult discutatul pachet de finantare de aproape 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare era necesar, ca “plasa de siguranta” pentru perioada de criza. Important a devenit acum, in schimb, sa vedem cat ne va costa imprumutul in termeni reali. E un lucru dificil de prezis, crede Newman, pentru ca atunci cand depinzi de climatul economic extern, asa cum e Romania, nu ai cum sa prevezi ce se va intampla cu tine, pentru ca nu ai de unde sti ce se va intampla cu altii. El asaza aceasta incertitudine in capul listei problemelor pe care le intampina si clientii BDO. “Nu poti face planuri de business daca nu stii ce-ti va aduce ziua de maine.” Nu poti sa stii daca ai nevoie de noi angajati, de noi produse sau de noi investitii, pentru ca toate depind de o prognoza pentru un viitor mai apropiat sau mai indepartat.

    A doua mare problema a companiilor si implicit a economiilor este, in viziunea sefului BDO, lipsa lichiditatilor. E si motivul pentru care aproape toate guvernele au fost nevoite sa injecteze bani in economie. “Banii sunt ca sangele”, repeta Newman o formula arhicunoscuta. “Daca circulatia lor se opreste, organismul sau compania – chiar daca are servicii bune, produse exceptionale, birouri frumoase si pare din exterior sanatoasa – va muri.” Despre domeniul sau de actiune, seful BDO se asteapta ca piata de audit si consultanta sa scada cu cinci-sase procente anul acesta. BDO International, al cincilea jucator din piata de consultanta si audit la nivel mondial, dupa “Big Four” (PricewaterhouseCoopers, Deloitte, Ernst & Young si KPMG), a avut venituri de peste 5 miliarde de dolari in anul fiscal 2008. Biroul local de la Bucuresti, unde firma are zece parteneri asociati, a contribuit la acest rezultat cu 10 milioane de dolari.

    BDO Romania cuprinde patru ramuri de business, BDO Conti Audit, BDO Conti Consultants, BDO Conti Insolvency si BDO Conti Tax Advisors, si este administrat din anul 2007 de catre Silviu Manolescu. Biroul din Romania asteapta cresteri de 10% ale veniturilor pentru 2009, cresteri sustinute indeosebi de segmentele de reorganizare si consultanta fiscala.

     

  • Millenium, o discutie cu scantei

    Pana la urma, criza are si un beneficiu: dezvoltatorii imobiliari vor avea timp de-acum incolo sa-si structureze proiectele mult mai temeinic si deja “au inceput iarasi, asa cum se intampla in 2003-2004, sa ceara si opinia unui administrator”, spunea recent, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, Lucian Anghel, managing partner si fondator al Building Support Services (BSS), una din cele mai importante companii de administrare de cladiri de birouri si spatii logistice.

    In opinia lui, noile cladiri de birouri construite in marile orase sunt mai slabe calitativ, in general, decat cele construite la inceputul perioadei de boom imobiliar. “A fost goana de a construi cat mai repede si a vinde, a fost forta de munca tot mai putin numeroasa. Erau ridicate pentru a se vinde repede”, afirma seful BSS, fara a face referire la un proiect anume. Incendiul produs recent la Millenium Business Center, cladire al carei administrator este BSS, a readus in prim-plan opiniile exprimate de-a lungul timpului de catre administratorii sau consultantii de profil, care se refereau neoficial la problemele aparute dupa fi nalizarea unor cladiri din Capitala. “Cu cat o piata devine mai sofisticata, cu atat si cladirile vor deveni mai bune calitativ, este normal. Dar daca vinzi o cladire, nu inseamna ca e slaba calitativ, sunt dezvoltatori care construiau bine si acum cinci ani si acum, dupa cum sunt altii care nu construiesc atat de bine. Foarte important este in acest sens managerul proiectului”, declara Horatiu Florescu, presedinte al The Advisers si cel mai experimentat broker de inchiriere a spatiilor de birouri.

    In zilele urmatoare incendiului de la cladirea de birouri din apropierea Bisericii Armenesti, multi au pus in discutie distanta mica dintre cladire si edifi ciul de cult, dar si materialul din care a fost confectionata fatada, care a permis extinderea rapida a focului, sau inexistenta stropitorilor de apa – sprinklere – pe etajele cladirii. “Nu s-a asteptat nimeni ca un incendiu sa porneasca din exterior”, comenteaza managerul BSS. Lucian Anghel adauga ca normele de constructii aflate in vigoare nu prevad obligatia montarii de sprinklere “decat daca sarcina termica depaseste un anumit nivel” – sarcina termica determinata de materialele folosite la fiecare etaj. Cum insa chiriasii unei cladiri de birouri au libertatea de a mobila spatiul dupa bunul plac, calculul initial isi pierde din relevanta. “Existau oricum hidranti pe fiecare etaj”, insista Anghel. “Sunt convins insa ca de acum inainte se vor da niste normative in domeniu mult mai aspre.”

    Pana la schimbarea legislatiei, un aspect prin care incendiul de la Millenium Business Center va ramane memorabil este legat de valoarea ridicata a pagubelor si ca atare a asigurarii pe care proprietarul cladirii, fondul german DEGI, ar urma sa o incaseze. Potrivit unor surse din piata, pagubele se ridica la 15- 20 de milioane de euro si chiar daca evaluarea lor este abia la inceput, asigurarea va fi , fara indoiala, cea mai mare dauna platita pana acum la noi de un asigurator. “Spre norocul lor, sunt asigurati de AIG Germania”, spune Narcis Pavalascu, reprezentantul local al Crawford & Company, companie internationala de evaluare de daune si furnizor de servicii de management al riscului pentru asiguratori, care se va ocupa si de evaluarea daunelor pentru Millenium Business Center. Potrivit lui Pavalascu, la prima vedere blocul de birouri a fost afectat mai putin de 40%, fiind niveluri de care focul nu s-a atins si unde activitatea poate continua imediat ce vor fi facute studiile de siguranta de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU). Graba de a relua activitatea e cu atat mai mare cu cat cladirea este asigurata nu doar impotriva pagubelor la proprietate, ci si impotriva intreruperii surselor de venit, veniturile din chirii ale proprietarilor fi ind sistate pe perioada reparatiilor.

    Potrivit lui Narcis Pavalascu, in astfel de cazuri, procedura uzuala cuprinde urmatorii pasi: efectuarea unui studiu de siguranta de catre ISU, in urma caruia se primeste acordul pentru inceperea evaluarilor si, apoi, a reparatiilor, dar si pentru reluarea activitatii in spatiile care nu au fost afectate; evaluarea propriu-zisa a pagubelor; stabilirea reparatiilor care urmeaza sa fie facute; in cele din urma, organizarea unei licitatii pentru alegerea firmelor specializate ce se vor ocupa de reparatii. In aceste conditii, este greu de crezut ca repunerea in folosinta a intregii cladirii se va face mai devreme de cateva luni. Desi se pare ca incendiul a pornit de la un scurtcircuit aparut la panourile publicitare de pe cladire, n-a durat mult pana cand au aparut voci ce au expus si varianta unui incediu provocat. Supozitiile au fost alimentate de faptul ca in ultimul timp au avut loc astfel de incidente provocate de proprietarii care vor sa se aleaga cu banii din despagubiri, in special proprietarii de masini. In cazul Millenium, varianta este, totusi, destul de putin probabila. Cu toate acestea, “pana cand toate formalitatile, studiile necesare si evaluarile nu vor fi gata, nu excludem nicio varianta”, mai spune Pavalascu. Un posibil deznodamant ar putea fi neplata politei de asigurare, considera Markus Piuk, partener in cadrul casei de avocatura Schoenherr si Asociatii, care a reprezentat grupul austriac Vienna Insurance Group in preluarea Asirom. “Daca proprietarul nu s-a conformat conditiilor din contractul de asigurare – spre exemplu, a facut modificari ale cladirii intr-o maniera neprofesionista, care ar cauza sau ar creste posibilitatea aparitiei unui eveniment asigurat – asiguratorul ar putea sa nu plateasca sau sa plateasca o polita cu o valoare mai redusa.” De asemenea, adauga Markus Piuk, exista si posibilitatea ca asiguratorul sa incerce sa recupereze suma platita prin polita de asigurare de la o a treia parte, daca se dovedeste ca incendiul a pornit din pricina acesteia.

    Pana la acest incendiu, cea mai mare dauna platita de un asigurator a fost in urma avarierii unui avion Tarom, in urma cu doi ani. Aeronava, care urma sa zboare spre Egipt de pe aeroportul Henri Coanda, a lovit in timpul decolarii un autovehicul utilitar aflat pe pista. Avionul a fost declarat dauna totala si despagubirea a fost de aproximativ sapte milioane de euro, la care s-au adaugat peste 300.000 de euro pentru mutarea epavei. Dauna a fost platita de Astra, a treia companie de pe piata de asigurari generale, care detine in prezent si portofoliul Romavia. “In astfel de situatii se lucreaza foarte indeaproape cu evaluatorul. In cazul Tarom, au venit evaluatori din Anglia si in aproximativ doua luni de la accident s-a platit despagubirea, in doua transe”, a declarat Radu Mustatea, directorul general al Astra-Uniqa.

    Daca, in urma evaluarilor, dauna provocata de incendiul de la Millenium Business Center va fi stabilita la 20 de milioane de euro, ar fi mai mare decat primele 15 cele mai mari daune platite de asiguratori in ultimii ani. Din valoarea totala a daunelor din 2008, 95,4% au fost indemnizatii de asigurari generale (inclusiv RCA), care au depasit 4,1 miliarde de lei (circa 1,1 miliarde de euro), cu 35,47% mai mult decat in 2007. Asa incat, daca estimarile privind pagubele de la Millenium Business Center se vor dovedi corecte, dauna ar reprezenta aproape 2% din totalul asigurarilor platite intr-un an intreg. Un procent care ar trebui sa dea de gandit dezvoltatorilor de proiecte imobiliare.

     

  • Anatomia lui Michael – GALERIE FOTO

    Dupa ce CNN – si dupa el, sute de alte site-uri – au postat joia trecuta secvente filmate la ultima repetitie pe care Michael Jackson a mai apucat s-o faca pentru concertele de la Londra, sutele de comentarii aparute in primul sfert de ora pe site-uri s-au impartit distinct in doua categorii sensibil egale ca pondere: unele s-au entuziasmat de energia si sprinteneala afisate pe scena de megastar, celelalte s-au indignat ca un om atat de slabit fizic si iesit din forma a acceptat sa sustina 50 de concerte, atatea cate ii cerea contractul.

    Daca atatia au vazut intr-unul si acelasi clip lucruri diametral opuse nu e numai fiindca acel clip e scurt si neclar, ci pentru ca e imposibil de iesit din ambiguitatea continua pe care Michael Jackson a reusit s-o intretina in perceptia publicului timp de aproape 20 de ani, de la primele acuzatii de pedofilie, primele operatii estetice si primele manifestari ale tendintelor de a se proiecta pe sine drept o figura mesianica, neinteleasa, la polul opus fata de seninatatea simpla a primilor lui ani de cariera muzicala. Pentru orice afirmatie care se poate face despre viata si opera megastarului exista cate o afirmatie contrara, iar ambele isi gasesc argumente si sustinatori deopotriva de vehementi, intr-un mod aproape fara echivalent in lumea celebritatilor. De pilda: faptul ca are acum fani la fel de infocati precum erau fanii din anii ‘80 sau ‘90 dovedeste ca eticheta de “regele muzicii pop” e corecta – ba nu, de fapt a avut un singur album valoros, poate doua, dupa care n-a mai evoluat. Sau: a vrut sa-si albeasca pielea, sa se transforme fizic in ceva ce nu era – nu, de fapt suferea de vitiligo, iar operatiile estetice le-a facut de nevoie, in urma unor accidente pe scena.

    Astfel de controverse ofera material enorm pentru un studiu de caz asupra modului cum o serie de teme si obsesii asumate de societatea americana au fost asociate de media cu persoana unui artist, spre a produce o figura iconica a pop-culturii globale. Probabil suna pretentios; daca detaliem insa lucrurile, vom vedea ca ele nu au sens decat vazute asa, in ansamblu. Prestigiul mediatic si relevanta comerciala ale lui Jackson ar fi fost infinit mai mici daca elementele de mai jos nu s-ar fi conjugat de-a lungul vietii lui si acum.

    1. CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA Un redactor de la Hollywood Today isi aminteste despre clipul video pentru “Billie Jean”, filmat in 1983, ca initial ar fi trebuit sa apara acolo si eroina din cantec, dar s-a renuntat, pentru ca scenaristii nu stiau daca era mai bine ca ea sa fie alba sau de culoare. “Daca ar fi fost de culoare, ar fi indepartat probabil publicul alb care aprecia in numar tot mai mare muzica lui Michael. Daca ar fi fost alba, i-ar fi putut supara pe fanii de culoare.” Toti comentatorii care isi amintesc ce popularitate a avut piesa respectiva in acea vreme o iau ca reper pentru forta ei de a placea in egala masura albilor si negrilor. Nu e vorba ca alti muzicieni de culoare n-ar fi mai fost apreciati pana atunci de publicul alb, ci de raza de actiune a ceea ce s-a intamplat, gratie in special difuzarii intense la MT V a clipurilor lui. Multi vad azi in cel mai mic dintre fratii Jackson o carisma de aceeasi natura cu a presedintelui Barack Obama, votat si de albi, si de negri. Americani albi care spun ca gratie lui Michael au descoperit retroactiv Motownul; americani de culoare care ii atribuie lui Jackson faptul ca mixtura lui de disco, pop, funk si soul din albumele din anii ‘80 a fost eficienta in daramarea deodata a mai multor bariere de receptare a muzicii. Ulterior, colaborarea cu chitaristi ca Eddie van Halen, Slash de la Guns and Roses si Santana a adaugat si rockul in mixtura, iar editia de anul trecut a albumului “Thriller” i-a adus in joc si pe rapperii Akon si Will.i.am.

    Nuanta spectaculoasa si scandaloasa a acestui efort de acoperire a cat mai multe categorii deodata a fost ca Michael Jackson a sfarsit prin a incerca pe propria piele acelasi lucru, transformandu-si treptat si radical aparenta fizica; probabil cel mai cunoscut comentariu pe aceasta tema, spus de un jurnalist, suna asa: “Numai in America poti sa te nasti ca barbat de culoare si sa ajungi o femeie alba”. Ca Jackson a incetat sa mai fie considerat “unul de-al negrilor” o dovedeste zadarnica sa incercare de a vedea rasism in faptul ca Sony a incetat prea repede sa-i mai promoveze albumul “Invincible” din 2001, ca si acuzatiile ca revizuirea trasaturilor si albirea pielii ar fi tradat de fapt un rasism intors asupra propriei persoane. Lucrurile n-au mers insa niciodata asa de departe incat afro-americanii sa-l renege. Gala BET (Black Entertainment Television) din zilele de dupa moartea sa i-a fost dedicata aproape cu totul lui si familiei Jackson, iar o cercetare a centrului Pew arata ca afro-americanii au urmarit cu mult mai multa atentie decat americanii albi stirile despre el in perioada 26-29 iunie: opt din zece persoane de culoare, fata de 22% dintre albi.

     

    O moarte rentabila

    SELF-MADE MAN
    PETER PAN vs. FRANKENSTEIN
    PASAREA PHOENIX
    CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA