BusinessMagazin

Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Cine a alungat Burger King, Dunkin’ Donuts, Kiabi, Yoplait sau Esprit din România

    IN RAFTURILE MAGAZINELOR, CIPSURILE PRINGLES OCUPĂ ACUM UN LOC CONFORTABIL. Dar nu mai mult de câteva feţe expuse, mult mai puţin decât, să spunem, binecunoscutele seminţe de floarea soarelui. Dar cipsurile există pe raft, spre deosebire de aventura de la sfârşitul anilor ’90, când, după o încercare de a cuceri gustul consumatorilor, marca Pringles a fost retrasă de pe piaţă. Motivul invocat la acea vreme a fost că piaţa nu era pregătită. Totuşi înaintea lansării compania care avea în portofoliu produsul, Procter & Gamble, derulase studii de piaţă – aceasta fiind o procedură standard. “Cu siguranţă fiecare caz luat în parte are o altă explicaţie”, spune Alecsandra Fulga, client service director la firma de cercetare de piaţă 360insights.

    PRINGLES ÎNSĂ ESTE UNA DINTRE MĂRCILE CARE, chiar dacă nu s-a dovedit pe placul cumpărătorilor la un moment dat, îşi face acum, încet-încet, loc spre coşul de cumpărături. Alte mărci s-au declarat însă învinse, cel puţin pentru moment, fie că vorbim de Burger King, Dunkin Donuts, Kiabi sau Yoplait, Esprit. “Cred că în cazul acestor mărci a fost mai degrabă o problemă economică, generată de strategia şi investiţia acestor companii în piaţa din România, vorbind deopotrivă despre distribuţie, acoperire redusă, lipsa comunicării, management, momentul apariţiei în piaţă etc.”, adaugă Alecsandra Fulga.

    În a doua parte a anului trecut, retailerul francez de îmbrăcăminte Kiabi a închis toate cele şase magazine pe care le deschisese începând din 2009 şi a renunţat la operaţiunile pe piaţa locală. Francezii au luat decizia după ce vânzările nu s-au dovedit pe măsura aşteptărilor. Retailerul, deţinut de familia Mulliez, proprietară a hipermarketurilor Auchan, a reţelei de articole sportive Decathlon, precum şi a lanţului de magazine de bricolaj Leroy Merlin, nu a publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe rezultatele aferente anului 2011. În 2010 magazinele Kiabi, administrate de compania Roumaki Distribution, au realizat o cifră de afaceri de 47 mil. lei (11 mil. euro) şi pierderi de circa un milion de euro. Kiabi a intrat pe piaţa locală în 2009, primul an în care economia a fost afectată de criza financiară. Francezii au mizat însă pe politica de discount a magazinelor, care vindeau haine la preţuri medii şi sub medie; în acelaşi timp, piaţa traversa o perioadă în care preţul ajunsese argumentul suprem în achiziţiile de orice produse. Totuşi, după trei ani de prezenţă grupul a decis să se retragă. Nu este singurul caz din acest segment care n-a reuşit să se impună în România, pe lista de exemple figurând şi Esprit, Etam, Celio şi Sprider.

    Bani mulţi au irosit în România israelienii de la Tnuva care făcuseră un parteneriat cu francezii care deţin marca de lactate Yoplait. În urmă cu opt ani, israelienii făceau un pariu imens cu piaţa locală, investind dintr-un foc nu mai puţin de 55 de milioane de euro. Planurile la acea vreme erau mari iar reprezentantul Yoplait declara pentru Business Magazin, chiar înainte de a pune efectiv produsele pe rafturi, că “în numai câţiva ani vom ajunge lideri de piaţă”. În ciuda faptului că piaţa era şi în acel moment puternic concurenţială, Bertrand Cateaux, reprezentantul Yoplait, aducea drept argument calitatea produselor. Anii au trecut, iar povestea nu a avut deloc un final fericit în ciuda investiţiilor masive făcute în promovarea, amplasarea pe spaţii mari de raft şi în ferma de vaci de la Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu. La finalul lui 2011 israelienii au abandonat lupta şi au depus o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Ilfov. Finanţarea investiţiei Tnuva din România a fost realizată şi cu ajutorul băncilor, pe listă aflându-se BRD Group Société Générale, Banca Românească, membră a grupului National Bank of Greece, şi National Bank of Greece, care la sfârşitul lui 2006 au deschis o linie de credit de 25,3 milioane de euro pentru producătorul de lactate. Fabrica n-a găsit cumpărători, deşi a fost scoasă anul trecut la mezat cu un preţ de 12,3 milioane de euro, la a doua strigare. Iar vacile din ferma de la Adunaţii Copăceni au fost vândute cu un discount de 80%, deşi iniţial fuseseră evaluate la 2 milioane de euro.

    CA SĂ GENERALIZĂM, putem spune că exemplele menţionate au drept cauze inadecvarea la modelul cultural autohton, o competiţie prea puternică în categorie, poziţionări de preţ nepotrivite sau promisiuni de brand cu care consumatorii români pur şi simplu nu pot relaţiona, din diferite motive”, spune Andreea Florea, client service partner în cadrul BrandTailors. Un eşec s-a dovedit a fi şi încercarea făcută de Burger King pe piaţa locală. Compania Atlantic Restaurant System, operatorul francizei Burger King în România, a ieşit de pe piaţă în vara anului trecut. Lanţul de fast-food, adus pe piaţa locală în urmă cu cinci ani de oamenii de afaceri Eli Davidai şi Marius Nasta, a intrat în insolvenţă la cererea centrului comercial Liberty Center. Omul de afaceri Eli Davidai s-a retras în urmă cu câţiva ani din businessul Burger King.

  • KLM decide să taxeze bagajul de cală cu 15 euro

    “KLM lansează acest nou model de business pe teritoriul european ca răspuns la schimbările din comportamentul de consum al clienţilor -mulţi dintre pasagerii existenţi călătoresc fără bagaje la cală pe cursele europene”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, în care se precizează că toţi clienţii membri ai programului de fidelitate Flying Blue vor beneficia de un bagaj de cală gratuit. Compania aeriană KLM nu precizează ponderea exactă a pasagerilor care călătoresc cu sau fără bagaje de cală pe destinaţiile europene.

    Zborurile pe distanţe scurte şi medii sunt cele care au generat numai în 2011 pierderi cumulate de 700 de milioane de euro grupului Air France KLM, potrivit raportului anual al companiei. Datele corespunzătoare anului 2012 vor fi publicate la finele lunii februarie 2013.

  • 18 moduri în care statul la birou îţi distruge corpul şi sănătatea (GALERIE FOTO)

    Dincolo de stresul de zi cu zi al cărui impact este greu de măsurat de la o persoană la alta, munca sedentară timp de cel puţin opt ore în fiecare zi îşi face puternic simţite efectele negative pe termen lung, scrie BusinessInsider.

    Pericolele muncii sedentare se resimt cel mai mult la nivel fizic, sănătatea fiind în permanenţă ameninţată de statul la birou pe perioade îndelungate, poziţia incorectă la birou sau gradul de aerisire din încăpere.

  • Cea mai mare staţiune din lume, de care n-a auzit nimeni (GALERIE FOTO)

    Cea mai mare staţiune din lume, Genting, este situată la o altitudine de 2.000 metri pe suprafaţa unui întreg munte şi oferă o privelişte impresionantă turiştilor care o vizitează. Singurul cazinou din Malaezia se află aici, alături de zeci de parcuri tematice de dimensiuni mai mari decât oricare altele de pe mapamond. Preţurile pentru o săptămână de relaxare la Genting pot costa mii bune de dolari în funcţie de pachetul ales.

  • Ce planuri au băncile după un 2012 în care pierderile au ajuns la un nivel record

    NOUTĂŢILE CARE VIN DIN SISTEMUL BANCAR ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ OARECARE DIN FEBRUARIE SEAMĂNĂ BINE CU CELE DE ACUM UN AN SAU DOI: OTP Bank oferă plată în rate la cumpărăturile cu cardul de credit, Libra Bank a lansat o nouă versiune a platformei de internet banking, Banca Italo-Romena a lansat oferta de credite pentru sectorul agricol, pentru care a alocat 20 mil. euro, iar BCR a anunţat că în mai puţin de trei luni de la lansare a vândut 100.000 de noi pachete de cont curent. Ce e însă în spatele acestor mesaje de normalitate? Anul trecut, pierderile din sistem au crescut la suma record de cca 2,1 mld. lei (476 mil. euro), faţă de 777 mil. lei în 2011 şi 516 mil. lei în 2010. În acelaşi timp, rata creditelor neperformante a depăşit 18%. Nu înseamnă nicidecum că toate băncile au avut pierderi: Banca Transilvania, de pildă, a treia din sistem, a anunţat pentru 2012 un profit brut de 320,43 mil. lei, mai mare cu 40% faţă de 2011, o creştere cu 15% a activelor şi cu 12% a creditelor. Explicaţia bilanţului negativ din sistem se leagă, într-o măsură, de ponderea primelor bănci în calculul total: BCR, care deţine cca 20% din activele sistemului, avea după primele nouă luni din 2012 o pierdere de 762 mil. lei, în principal din cauza creşterii provizioanelor cu peste 60%, la 2,6 mld. lei, în timp ce BRD, cu cca 13% din activele sistemului, a raportat pentru tot anul trecut o pierdere de 332 mil. lei, tot pe seama majorării provizioanelor cu cca 2 mld. lei. În cazul BRD, majorarea s-a făcut brusc, din cauza dosarelor cu credite frauduloase descoperit de DIICOT şi după venirea noului director Philippe Lhotte, al doilea numit de proprietarul Soc-Gen în mai puţin de un an de zile. La prezentarea rezultatelor pe 2012, Lhotte a afirmat că nivelul creditelor neperformante în bancă a depăşit 21% şi a estimat la 180 mil. euro costul fraudelor, dar a asigurat că pentru acest an obiectivul este de revenire la profit, scop în care vor fi operate restructurări de reţea şi de personal.

    Restructurări a anunţat şi BCR, care estima în decembrie că va închide 60 de sucursale şi va disponibiliza 1.600 de angajaţi. În interviurile acordate presei austriece în ultimele săptămâni, Andreas Treichl, şeful Erste Group, a declarat că în 2013 “rezultatul operaţional va fi substanţial mai bun decât în 2012”, sugerând că potenţialul de creştere pe piaţa de aici rămâne legat de creditarea acordată sectorului public pentru proiecte de infrastructură, adică un punct tare al BCR. “România trebuie să-şi amelioreze logistica şi să investească masiv, are nevoie de drumuri, şosele şi energie. Fondurile există, dar România nu le abordează eficient.” În privinţa creditului pentru sectorul privat, BCR a spart gheaţa toamna trecută, când a decis să acorde credite imobiliare garantate exclusiv în lei şi a lansat o ofertă nouă de împrumuturi în lei pentru locuinţă sau nevoi personale, cu scadenţă maximă de 30 de ani şi dobândă fixă pe 5 ani.

    Mişcarea, care a fost doar prima de acest fel din piaţă (ING Bank a decis în decembrie să vândă din 2013 doar credite în lei persoanelor fizice şi să renunţe la oferta de împrumuturi ipotecare în valută), nu e de natură să îmbogăţească băncile, însă e necesară pentru echilibrarea portofoliilor: în cazul BCR, liderul pieţei creditelor ipotecare, cu împrumuturi de 1,2 mld. euro acordate în ultimii trei ani, peste 95% dintre acestea sunt în euro. Pentru ca o migrare de la valută la lei să fie şi profitabilă e nevoie de o scădere durabilă a dobânzilor la lei şi de un context de previziune mai larg. “Creşterea volumului obligaţiunilor în lei emise cu scadenţe de peste 5 ani trebuie să fie o prioritate pentru administratorii datoriei publice în 2013”, afirmă Eugen Şinca, analist-şef al BCR. “O lichiditate mai bună pe scadenţele lungi ale curbei randamentelor ar putea sprijini în anii următori o repoziţionare a creditării neguvernamentale de pe componenta de valută pe cea de lei, deoarece ar oferi informaţii despre nivelul dobânzilor la lei pe termene lungi.”

    Conform unui sondaj KPMG publicat săptămâna trecută, executivii români din banking sunt mai optimişti decât toţi ceilalţi din regiune, estimând pentru 2013 nu numai o întărire a economiei, ci şi o perspectivă mai bună a afacerilor lor faţă de anul trecut (55%, faţă de 33% în Ungaria, în timp ce bancherii din Polonia se aşteaptă la rezultate mai proaste decât în 2012 în proporţie de 82%, respectiv 71%). Care e explicaţia? “Băncile şi-au concentrat tot mai mult atenţia asupra reducerii costurilor, iar multe au reuşit într-o anumită măsură să îşi reducă din costuri”, afirmă Şerban Toader, senior partner, KPMG România. “În schimb, aceste bănci şi-au amânat planurile şi investiţiile pe termen lung, situaţie care nu mai poate continua mult timp, înainte ca efectele adverse ale amânării planurilor de viitor să fie resimţite”, spune Toader.

  • Ce nu s-a spus în scandalul cărnii de cal

    PE STRĂZILE DIN ROMÂNIA A FOST INTERZIS ACCESUL CĂRUŢELOR ŞI MILIOANE DE CAI AU FOST TRIMIŞI LA ABATOARE”, spunea săptămâna trecută José Bové, vicepreşedinte în Comitetul pentru agricultură în cadrul Parlamentului European. Informaţia este un simplu exemplu despre cum au fost căutaţi nu numai vinovaţi în scandalul cărnii de cal, ci şi argumente care să indice motivaţii şi să întărească ideea. Indiferent dacă José Bové are sau nu dreptate – şi sigur nu are, poate mai degrabă seceta să fi împins proprietarii de animale să le ducă la abatoare, din cauză că nu mai aveau ce să le dea de mâncare – cert este că o sumedenie de cumpărători din Vest au aflat câte ceva despre România în ultimele zile. Caii de la Letea, sărăcia românilor din mediul rural, căruţele trase de cai pe străzile ţării sunt subiecte puse pe tapet în presa vestică. Pe când alte aspecte care ar putea explica situaţia sunt tratate cu discreţie.

    Pentru că, indiferent cine sunt vinovaţii, este sigur că elementul cheie este preţul, goana tuturor, inclusiv a consumatorilor, după preţuri scăzute. Valoarea unui produs nu este întotdeauna intrinsecă, iar preţul este rezultatul cererii şi ofertei. Carnea de cal este mai ieftină, dată fiind cererea scăzută în comparaţie cu vita, de exemplu. Oricât de mult ţin la respectarea regulilor şi a legislaţiei, producătorii, retailerii şi cumpărătorii din Vest vor preţuri mici. Cât mai mici.

    UN AL DOILEA ASPECT AR FI CHIAR PIAŢA AGRICOLĂ EUROPEANĂ. Politica agricolă europeană este caracterizată de subvenţii şi de un relativ izolaţionism. În acelaşi timp lumea a intrat în al cincilea an de criză economică, iar preţurile la mâncare se află, din 2000 chiar, pe o tendinţă de creştere – Food Price Index calculat de FAO, organizaţia pentru agricultură a ONU, a crescut în ultimii 14 ani de la 90 de puncte la 209. Indicele reprezintă media ponderată a preţurilor bursiere a cinci grupe de mărfuri alimentare – carne, produse lactate, cereale, uleiuri şi zahăr, tranzacţionate în întreaga lume. În aceste condiţii şi sub presiunea marilor reţele comerciale, dar şi lipsiţi de un mediu concurenţial autentic, procesatorii vor fi fiind tentaţi, în mod firesc, de varii artificii, cum este şi înlo-cuirea cărnurilor din compoziţia semipreparatelor ieftine.
    Abordarea presei a fost ceva mai rudimentară. “Probabil ne-au trecut pragul 80% din jurnaliştii din Marea Britanie şi Franţa în ultimele zile. Absolut toţi au recunoscut că veniseră cu idei preconcepute despre România şi toţi au constatat că nimic din ce ştiau despre noi nu a fost adevărat”, spune Olimpiu Şoneriu, director general al Carmolimp. Compania, una dintre cele două firme acuzate că au exportat carne de cal în loc de vită, a arătat că acuzaţiile sunt false.

    “Este mai mult un scandal mediatic. În general, pentru europeni România are un iz exotic şi de aici până la poveşti telenovelistice mai era doar un pas”, adaugă Şoneriu. Privind pragmatic, deşi carnea de cal nu prezintă un pericol pentru consumatori, scandalul are proporţii similare cu cazurile de pestă porcină, boala vacii nebune sau gripa aviară. Dincolo de media, subiectul a căpătat cu atât mai multă amploare cu cât preşedinţi de ţară, premieri, miniştri şi multiple comisii analizează, dezbat, caută vinovaţi. Un argument în plus pentru amploarea subiectului, punctează Grigore Horoi, preşedintele Agricola, este că, în tradiţia de consum din Marea Britanie, ca şi în multe alte ţări, carnea de cal nu-şi are locul. Este o chestiune care ţine de cultură şi obiceiuri culinare, iar pentru britanici, poate mai mult decât pentru alte popoare, este o chestiune tabu. “Îndrăgesc în mod deosebit acest animal, rasele englezeşti sunt renumite, cursele şi echitaţia sunt foarte apreciate. Cu toate acestea – după cum s-a arătat, şi în Anglia se abatorizează în jur de 6.000 de cai pe an”, spune Horoi. Şi românii văd calul mai mult ca un tovarăş, nicidecum parte a meniului, însă există culturi pentru care carnea de cal nu este altceva decât o proteină animală de bună calitate; alte popoare văd chiar delicatese în cărnuri poate şi mai ciudate – aşa cum sunt porcuşorii de Guineea, tot soiul de păsări sau câinii. Horoi mai spune că nutriţioniştii atribuie cărnii de cal doar foarte multe plusuri, “minusul fiind doar tabuul cultural care o înconjoară. Amploarea acestei agitaţii are şi o altă motivaţie foarte îndreptăţită: “Este dreptul fundamental al consumatorului să ştie ce mănâncă”, susţine Horoi.

    CHIAR DACĂ ABATOARELE AUTOHTONE NU POARTĂ NICIO VINĂ, “scandalul va avea impact în sensul neîncrederii faţă de producătorii şi procesatorii români de carne şi faţă de carne în general. Acest scandal a pornit de la o declaraţie iresponsabilă şi aştept şi eu ca autorităţile să îi găsească pe vinovaţi”, spune Sorin Minea, preşedintele federaţiei Romalimenta şi proprietar al procesatorului Angst. “Toată această nebunie are repercursiuni asupra afacerilor de export. Zilele trecute am trimis un transport de carne de pui în Franţa, care ne-a fost refuzat. Directorul de achiziţii al firmei respective ne-a sunat şi şi-a cerut scuze. Dar noi a trebuit să reducem preţul şi să vindem carnea în altă ţară. Românii joacă acum rolul acarului Păun”, spune Iustin Paraschiv, antreprenor care a construit grupul Pajo Holding. Astfel, sub semnul întrebării ar putea fi şi exporturile de carne şi produse din carne. Valoarea cumulată a exporturilor acestor produse s-a ridicat anul trecut la aproximativ 270-280 mil. euro, din care exporturile de carne de vacă şi porc se plasează la 30 mil. euro. Chiar exoneraţi de orice vină, exportatorilor le rămâne să se lupte acum cu o impresie.

  • Penalizarea fidelităţii din corporaţii. Cum ajung şefii adevăraţi „tirani” atunci când acţionează sub presiunea costurilor

    Managerul acceptă, deşi atunci când ceilalţi au cerut o creştere salarială de 5 sau 10% au fost refuzaţi pe motiv că bugetele sunt îngheţate. Vine momentul în care echipa află salariul noului-venit şi îşi dau seama că fidelitatea lor este răsplătită practic printr-o penalizare. Ce este de făcut într-o astfel de situaţie?

    PENTRU ANGAJAŢI NU MAI ESTE O NOUTATE FAPTUL CĂ SALARIILE TUTUROR CELOR CARE AU “REZISTAT” ÎN COMPANIE AU RĂMAS LA NIVEL ISTORIC, adică la valoarea de acum doi – trei ani, din cauza presiunii pe bugete. Însă orice resursă nou atrasă cu siguranţă va veni pe un salariu peste medie, cu 10-20% mai mare, pentru că altfel nu ar renunţa la securitatea oferită de locul de muncă anterior.
    “Angajatul nou, indiferent de cât de bun ar fi, nu este productiv la început, iar în cel mai fericit caz devine productiv abia după două-trei luni.

    Însă în această perioadă, lui i se oferă mai multe beneficii din partea angajatorului decât celorlalţi care au rămas fideli companiei şi care au fost performanţi. E ca şi cum un angajat talentat cu experienţă de patru ani pe o poziţie s-ar trezi dintr-o dată cu un nou coleg de birou care nu ştie încă ce are de făcut, dar care, pe lângă salariu, primeşte şi o maşină de serviciu, în timp ce celălalt nu are”, explică managerul din banking care s-a confruntat cu această dilemă privind penalizarea angajaţilor loiali. Soluţia pe care a găsit-o el a fost una personalizată, a încercat să aplice un sistem prin care să îi recompenseze în mod egal pe ceilalţi angajaţi din echipă atunci când a avut ocazia şi resursele necesare.

    O SITUAŢIE SIMILARĂ A FOST ÎNTÂLNITĂ ŞI ÎN CAZUL UNEI COMPANII DIN SECTORUL BUNURILOR DE LARG CONSUM, unde într-unul dintre departamente s-au făcut noi recrutări, deşi salariile angajaţilor erau îngheţate. Rezultatul? Angajaţii mai vechi s-au supărat, au fost demotivaţi, iar cei proaspăt recrutaţi nu au rezistat mai mult de 8 – 9 luni în atmosfera stresantă pe care au creat-o fără să îşi dorească. Aşa că au plecat, iar angajaţii rămaşi au continuat să-şi desfăşoare munca la fel ca înainte, fără să mai fie de această dată demotivaţi din cauza salariilor, care au rămas la fel.

    Specialiştii în resurse umane spun că o creştere de 20% a pachetului salarial oferit unui nou angajat valoros pentru companie se încadrează în marja recomandată, bineînţeles, ţinându-se cont de competenţele proaspătului recrutat. “În cazul în care salariile sunt îngheţate şi nu se pot oferi creşteri din cauza restricţiilor bugetare se recomandă şi îngheţarea proceselor de recrutare şi a structurilor. Nerespectarea acestor principii poate fi un factor demotivator extrem de puternic atât pentru angajaţii vechi, dar şi pentru cei noi care pot avea dificultăţi de integrare şi pot părăsi compania în mai puţin de un an de la angajare”, crede Alina Popescu, business development manager în cadrul firmei de consultanţă în management Hay Group România.

    SUBIECTUL “SALARIU” RĂMÂNE SENSIBIL ÎN RÂNDUL ANGAJAŢILOR atâta vreme cât nivelul acestuia nu reuşeşte să acopere nevoile primare ale acestora. Până la urmă, salariul rămâne un “factor de igienă”, iar în cazul joburilor în care nu este suficient pentru nevoile elementare, angajarea unui om nou în echipă, cu un salariu mai mare, devine un element perturbator semnificativ în departament.

    Adrian Paraschiv, senior partner & trainer în cadrul firmei de training Stand for Development, este de părere că, în acelaşi timp, în acele joburi unde salariul îşi îndeplineşte funcţia igienică şi este suficient pentru nevoile elementare, discuţia pe marginea banilor poate ascunde de fapt un alt aspect, acela al “măsurării” în bani a aprecierii din partea managerului. În opinia sa, există unele echipe în care managerului îi este foarte greu să aprecieze oamenii, chiar şi atunci când este impresionat de rezultate. În lipsa aprecierii pentru efortul depus şi a rezultatelor obţinute, discuţia despre bani devine singura modalitate de a “măsura” aprecierea şefului, explică Adrian Paraschiv.

  • Capitalistul săptămânii: Povestea omului care a inventat camionul frigorific

    Swift a fost la început măcelar şi cumpărător de vite în statul american Massachusetts, apoi în Chicago, unde se formase un nod important de drumuri pentru agricultură şi pentru comerţul cu animale după sfârşitul Războiului Civil.

    Swift a înţeles că transportul animalelor vii sub formă de cireadă era prea costisitor, mai ales în condiţiile în care o parte importantă din carnea animalului nu era folosită. Soluţia la care s-a gândit a fost inventarea camioanelor de transport răcite cu gheaţă. Tot Swift este cel care a început să valorifice şi în alte scopuri animalele deţinute pentru a-şi rentabiliza afacerea.

    Săpunul, lipiciul, fertilizatorul, periile de păr şi produsele farmaceutice sunt câteva exemple de produse făcute din animale datorită lui Swift. El a fost un pionier şi în ce priveşte liniile de producţie, care mai târziu i-au inspirat şi pe Ransom Olds şi Henry Ford din industria auto pentru a face procesul de prelucrare a cărnii mai eficient.

    La moartea lui, compania a fost evaluată la 125-135 de milioane de dolari, după ce pusese pe piaţă două milioane de vite, patru milioane de porci şi două milioane de oi pe an. Compania Swift, cu sediul central în Greeley, Colorado, este astăzi o subsidiară a companiei braziliene JBS S.A., cel mai mare procesator de carne proaspătă de vită şi porc din lume, cu vânzări de peste 30 de miliarde de dolari în 2010.

  • Bogăţia măsurată în maşini

    Capitala are un grad de motorizare dublu faţă de media naţională, cu aproape 540 de maşini la mia de locuitori şi o densitate de peste şapte ori mai mare a maşinilor noi, de 51 la mia de locuitori, faţă de opt, cât este media naţională. Pe măsură ce piaţa auto locală a devenit tot mai dominată de achiziţiile realizate de firme, care au sediul central în Bucureşti, şi gradul de motorizare a fost direct influenţat.

    “În Bucureşti îşi au sediul firmele de leasing, la fel şi în Ilfov, de aceea există aici un grad de motorizare atât de ridicat în raport cu restul ţării. Dar şi la vânzări se menţine această diferenţă. La nivel de grup, vânzările din Bucureşti reprezintă 60-70%, iar cele din Braşov, Galaţi sau Constanţa, restul”, spune Nicolae Sorescu, şeful grupului Rădăcini, una dintre cele mai mari reţele de dealeri auto de pe piaţa locală, care comercializează mărcile Opel, Chevrolet, Mazda, Suzuki şi Citroën. Pe de altă parte, potrivit directorului Rădăcini, în provincie se obţin venituri mai ridicate din service raportat la numărul de maşini din cauza numărului mai redus de serviceuri neoficiale.

    Piaţa auto din Bucureşti este susţinută şi de salariile mari. Doar 33.000 de angajaţi din economie, din cei peste cinci milioane de salariaţi aflaţi în evidenţele Inspecţiei Muncii, au un salariu lunar de peste 10.000 de lei brut pe lună (7.000 de lei net lunar, adică 1.500 de euro), iar peste două treimi dintre aceştia lucrează în Capitală.

    Cel mai bine plătiţi salariaţi din economie lucrează tot în Bucureşti, unde aproape 22.500 de angajaţi primesc un salariu lunar brut de peste 10.000 de lei, numărul acestora fiind de peste zece ori mai mare decât în Ilfov, judeţul clasat pe locul doi, unde 2.100 de angajaţi primesc respectivele salarii lunare. În judeţele cele mai sărace sunt şi cei mai puţini angajaţi cu salarii mari de peste 10.000 de lei brut pe lună: Vrancea cu 25, Mehedinţi cu 31, Gorj cu 33, Botoşani cu 34 şi Vaslui, Ialomiţa şi
    Teleorman cu aproximativ 40. În ceea ce priveşte şomajul, cele mai ridicate niveluri au fost atinse în judeţele Vaslui (10,99%), Teleorman (10,33%), Mehedinţi (10,21 la sută), Dolj (10,11%), Alba (9,55%), Galaţi (9,54%) şi Buzău (8,54%).

    Datele legate de salarii şi şomaj sunt direct legate şi de gradul de motorizare. În Teleorman, unde unul din zece oameni nu are un serviciu, doar 138 din 1.000 au o maşină, şi doar doi din o mie au o maşină mai nouă de doi ani. Astfel se explică şi de ce în Alexandria doar Ford, Renault şi Dacia au un showroom auto.

    Vârsta medie a parcului auto a crescut de la 10,7 ani în 2008, ultimul an în care piaţa auto locală s-a mai apropiat de pragul de 300.000 de maşini noi vândute anual, la aproape 13 ani în 2012, potrivit calculelor Business Magazin pe baza datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
    Dacă în ultimii ani jucătorii din auto s-au confruntat cu scăderea vânzărilor, după şase ani de recesiune aceştia se confruntă tot mai mult cu scăderea numărului de intrări în service, activitate care a susţinut pe linia de plutire multe afaceri din acest domeniu.

  • Vocabular de om de lume

    ADRIANA SOHODOLEANU

    A lua masa este mai mult decât a îndeplini o funcţie fiziologică; înseamnă bucurie (convivialitatea însemna la origine relaţii călduroase între cei ce iau masa împreună), experimentare, învăţare, cunoaştere a celuilalt prin intermediul mâncării, unde celălalt poate însemna un restaurant sau în sens mai larg cultura naţiunii sau curentului căruia acesta îi aparţine.
    Nu în ultimul rând a lua masa presupune etichetă şi necesită vocabular.

    Într-o lume atât de dinamică precum cea în care trăim, poveştile îşi găsesc cu greu locul, dar a fi om de lume şi-a păstrat din fericire însemnătatea. Dacă nu ne găsim timp sau interes pentru a afla cine a inventat salata Caesar (indiciu – în niciun caz Iulius Cezar), vrem, trebuie şi ne străduim să fim la curent măcar cu ultimele noutăţi mondene în materie de restaurante şi bineînţeles, să stăpânim termenii de bază cu care să operăm stăpâni pe noi în orice situaţie. Aşadar, să trecem împreună prin câteva din cuvintele cheie ale mâncatului ca artă şi subiect de conversaţie.
    ASAMBLAJ – amestecarea mai multor vinuri de aceeaşi calitate şi origine.

    Amuse-bouche – un preparat în cantitate mică – cât să înghiţi de două ori – şi cu o prezentare deosebită pe care îl primeşti din partea casei în restaurante rafinate. Rolul lui este de a anunţa stilul bucătarului, modul în care acesta abordează gătitul şi bineînţeles, binedispune clientul, pregătindu-l pentru restul experienţei culinare.

    Amuse-bouche diferă de aperitiv atât prin dimensiunea mult mai mică, cât mai ales prin faptul că nu este inclus în meniu. În funcţie de restaurant poate fi un bol cu măsline sau un shot de supă rece. Este un detaliu care face diferenţa între restaurante. Chef-ul vedetă Jean-Georges Vongerichten spune că un “amuse-bouche este cel mai bun mod în care un chef îşi poate exprima ideile mari în porţii mici”.

    BOCUSE PAUL – probabil cel mai cunoscut bucătar francez. Are 80 de ani, lucrează în Lyon şi a devenit cunoscut pentru calitatea restaurantelor sale din toată lumea şi abordarea inovativă. Este asociat cu Nouvelle Cuisine, termen despre care spune că a fost menţionat prima dată în 1969 pentru a descrie mâncarea preparată de el şi alţi bucătari cu prilejul primului zbor Concorde.
    BALTHAZAR – butelie de vin cu o capacitate de 12 litri.
    CUPAJ – vin obţinut prin amestecarea mai multor soiuri, de origine diferită.
    CUVEE – poate desemna un volum de vin ales şi izolat pentru caracterul specific; un asamblaj de vinuri care compun o şampanie sau şampania însăşi.

    DEGUSTATION – meniul de degustare oferă o mostră a măiestriei bucătarului şi face o prezentare completă a stilului restaurantului respectiv. Poate ajunge şi la peste 40 de preparate, în porţii mici care vin la un preţ fix – pe degustare. Este o şansă de a gusta preparate pe care în mod normal nu le-ai comanda fie datorită lipsei de interes, fie a preţului, fiind o experienţă recomandată de cunoscători.

    ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR,PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )