Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.
Temperaturile sunt suficient de ridicate pentru plimbări plăcute, festivalurile de sezon sunt în plină desfăşurare, iar vegetaţia aflată la apogeu transformă orice vacanţă într-una prolifică din punct de vedere al fotografiilor. Vă prezentăm o listă cu cele mai frumoase locuri de văzut primăvara, potrivit National Geographic şi The Independent.
ZONA “SIGURĂ” PENTRU COMPANIILE CARE AU FĂCUT NOI ANGAJĂRI ÎN ULTIMII ANI PARE A FI POPULAŢIA CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 26 ŞI 45 DE ANI, iar această ipoteză a specialiştilor din domeniul resurselor umane poate fi dovedită şi statistic. Peste 3,3 milioane de contracte active de muncă dintr-un total de 5,6 milioane de contracte din toată ţara sunt încheiate cu angajaţi care au vârsta cuprinsă între 26 şi 45 de ani, potrivit datelor extrase la finele lunii trecute de Inspecţia Muncii din Revisal, aplicaţia componentă a sistemului ReGES (Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor). O mare parte dintre aceşti angajaţi au intrat pe piaţa muncii în anii de boom economic, când marile companii făceau mii de angajări în fiecare an, iar aceştia migrau uşor de la o companie la alta pentru un plus de 20 – 30% la salariu, pentru că aveau oportunităţi destule.
Nu de aceleaşi privilegii au beneficiat însă şi tinerii care ar fi trebuit să devină angajaţii crizei şi care, cu greu, au reuşit să obţină un job – de cele mai multe ori pe perioadă determinată. Mai puţin de 600.000 de tineri până în 25 de ani au contracte de muncă active în prezent, deşi anual de pe băncile şcolilor ies peste 200.000 de absolvenţi de liceu şi aproape 100.000 de absolvenţi de facultate.
DIN STATISTICI SE OBSERVĂ FAPTUL CĂ, ÎN PRIVINŢA FORŢEI DE MUNCĂ, SUNTEM O SOCIETATE RELATIV TÂNĂRĂ, că toate programele de restructurare începute la mijlocul anilor ’90 se văd în structura acesteia, deoarece pe segmentul de peste 46 de ani numărul contractelor este foarte mic, este de părere avocatul în dreptul muncii Costel Gîlcă, managing partner al casei de avocatură SCPA Gîlcă & Vasiliu.
“Avem o forţă de muncă exuberantă, însă lipsită de experienţă, având în vedere că de regulă se iese repede de pe piaţa forţei de muncă din România, ceea ce, evident, are repercusiuni asupra experienţei profesionale. Nu există schimb intergeneraţional de experienţă – dacă ar fi să facem un grafic, am vedea o intrare bruscă pe piaţa forţei de muncă şi o ieşire la fel de bruscă. Totuşi, la nivelul absorbţiei tinerilor pe piaţa forţei de muncă, România stă foarte bine prin comparaţie cu celelalte state europene, cum e Spania, unde şomajul în rândul tinerilor este de 35%”, mai adaugă avocatul Costel Gîlcă.
Pe de altă parte, nimeni nu angajează tineri absolvenţi pe motiv că nu au experienţă şi că trebuie să investească mult în ei până când vor deveni productivi, spune Cristina Săvuică, managing partner al grupului Lugera & Makler, liderul pieţei locale în recrutare şi leasing de personal. Compania a început un proiect – Guvernul Lugera – prin care îşi propune să atragă tinerii talentaţi, iar pe cei mai buni să îi cheme, de exemplu, la şedinţele lunare de board ale companiei pentru a dobândi experienţă.
DRAGOŞ BÎLTEANU, GHEORGHE IACIU ŞI GABRIEL FILIMON sunt personajele principale ale unui roman care încă se scrie pe piaţa de capital. Romanul are toate şansele să ajungă un best-seller pentru că are toate ingredientele cerute de public: intrigi de culise, dialoguri spumoase, dar mai ales mulţi bani. Un miliard de lei este la mijloc sau, mai exact, averea SIF Muntenia, pe care şi-o dispută cu înverşunare cei trei.
Totul a început anul trecut, când, odată cu ridicarea pragului de deţinere la 5% din capital, investitorii de pe bursă au putut achiziţiona suficiente acţiuni la SIF-uri astfel încât să aibă un cuvânt de spus în cadrul Adunărilor Generale ale Acţionarilor. Încet, încet, mandatele patriarhilor, care au condus aproape douăzeci de ani SIF-urile, au început să se clatine.
Două sunt SIF-urile unde revoluţia deja a început, însă modul de desfăşurare a fost diferit. La SIF Banat-Crişana (simbol bursier SIF1), cu active în gestiune de 1,4 miliarde de lei, a fost o revoluţie de catifea pentru că omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, cunoscut mai ales pentru investiţiile în energie şi imobiliare, a dat dovadă de tact şi îndemânare reuşind pe cale amiabilă să obţină funcţia de preşedinte şi astfel controlul asupra activelor de 1,4 miliarde de lei. Ioan Cuzman, cel care a condus SIF1 de la începutul anilor nouăzeci, i-a predat frâiele lui Dragoş Bîlteanu şi a acceptat o poziţie secundă, de vicepreşedinte. Decizia lui Cuzman a luat prin surprindere întreaga piaţa de capital în octombrie 2012, când a fost anunţată.
Intrarea omului de afaceri Dragoş Bîlteanu în lumina reflectoarelor bursei este de dată recentă pentru că numele său a devenit cunoscut mai ales graţie investiţiilor în energie şi imobiliare. El conduce societatea cu activităţi în sectorul energetic Romenergo, care deţine 5% din titlurile SIF Banat, şi s-a asociat cu investitorul grec Ioannis Papalekas alături de care a cumpărat cel mai înalt turn de birouri finalizat în Bucureşti, proiectul Tower Center din Piaţa Victoriei, într-o tranzacţie estimată la circa 50 mil. euro.
ASCENSIUNEA LUI BÎLTEANU PE BURSĂ A ÎNCEPUT ÎN 2009, CÂND, ALĂTURI DE BANCA TRANSILVANIA, Octavian Radu, proprietarul grupului Diverta, şi Doru Lionăchescu, şeful casei de investiţii Capital Partners, au încercat fără succes să preia controlul consiliului de administraţie al SIF. Ioan Cuzman, pe atunci preşedinte, a reuşit să iasă câştigător după ce le-a suspendat drepturile de vot acţionarilor “rebeli”. Eşecul puciului din 2009 nu l-a descurajat pe omul de afaceri, iar Bîlteanu a decis anul trecut să schimbe strategia, reuşind să îl câştige de partea sa pe Ioan Cuzman.
Bîlteanu a adoptat strategia unei revoluţii de catifea, mult mai paşnică şi, se pare mult mai de succes, decât abordarea grupului de revoluţionari condus de Gheorghe Iaciu de la SIF Muntenia. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul complexului comercial Doraly din Afumaţi şi cel mai mare acţionar al SIF Muntenia (SIF4), a reuşit în iulie 2012 să îi revoce pe membrii consiliului reprezentanţilor de la SIF Muntenia susţinuţi de Gabriel Filimon, directorul executiv al SAI Muntenia Invest, societatea care administrează activele de un miliard de lei ale SIF4. Iaciu şi-a impus propriii oameni în consiliul reprezentanţilor, însă cel care deţine controlul asupra activelor este administratorul SAI Muntenia Invest, condus de Gabriel Filimon. Din iulie 2012, după ce consiliul a fost schimbat, Gabriel Filimon este în război deschis cu tabăra acţionarilor conduşi de Gheorghe Iaciu.
DOMENIUL ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE NU A ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMII ANI PROGRESE NOTABILE, pe măsură ce statul întârzie să definească un pachet minim de servicii gratuite în sectorul public şi, deci, limitarea celor oferite în prezent. Asigurările private de sănătate reprezintă sub 2% din primele de asigurare generale din România, în timp ce la nivel european acestea sunt de peste 25%, potrivit datelor Comisiei Europene a Asigurărilor corespunzătoare anului 2012. Progrese semnificative nu s-au înregistrat în statele Europei Centrale şi de Est, precum Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, singura ţară unde procentul ajunge înspre zece procente fiind Bulgaria, pe seama cadrului legislativ trasat de autorităţi.
20 DE MILIOANE DE EURO ANUAL ESTE SUMA PE CARE O CHELTUIESC ROMÂNII PE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, însemnând a zecea parte din banii rulaţi în sistemul privat de sănătate din România. Piaţa locală a asigurărilor de viaţă nu depăşeşte o jumătate de miliard de euro, fiind cea mai mică din Uniunea Europeană ca pondere în produsul intern brut, respectiv circa 0,3%. Totodată, taxele lunare medii plătite de cetăţenii români către fondul naţional de sănătate sunt de aproximativ 200 de lei, luând în considerare un venit mediu brut de puţin peste 2.000 de lei, după reiese dintr-un studiu al asigurătorului MediHelp International, realizat pe baza datelor din legea bugetului asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial. Propunerile asigurătorilor Groupama şi Generali lansate la începutul lunii februarie vin să ofere un produs care în schimbul a 10-20 de euro pe lună să asigure pacienţilor din clasa de mijloc decontarea unor sume plătite pentru internare sau analize în mediul privat. Partenerii celor două societăţi de asigurare sunt operatorii Regina Maria şi, respectiv, MedLife. “Ne confruntăm cu o situaţie frustrantă: pe de o parte, este sistemul naţional de sănătate care are multe lipsuri şi nu oferă servicii de calitate pentru cetăţeni. Pe de altă parte este cetăţeanul care nu este dispus să plătească pentru un plan de asigurare de sănătate competitiv, dar care preferă să plătească la negru pentru serviciile medicale oferite de instituţiile publice”, ilustrează Zahal Levy, preşedintele MediHelp International, felul în care sunt percepute asigurările de acest fel în România.
În acest context, demersul produselor lansate în parteneriat cu clinicile pare ambiţios. Principalii vizaţi sunt pacienţii care deja se tratează în mediul privat, de peste un milion anual. “Cele două variante ar fi să ne înarmăm cu răbdare şi ceva bani în buzunar şi să mergem la stat sau să scoatem ceva bani şi să cumpărăm o asigurare, prin care să avem acces la clinici şi medici de top”, spune Ovidiu Racoveanu, membru al directoratului companiei de asigurări Generali. Noul produs lansat este, potrivit oficialului, unul conceput pentru intervenţii chirurgicale şi spitalizare şi nu pentru ambulatoriu, cum se întâmplă în cazul abonamentelor pe care le oferă în prezent clinicile – “este o inversare faţă de produsele de asigurări deja existente”. “Noul produs este şi un pariu pe care trebuie să-l ţinem. Neexistând la momentul de faţă astfel de vânzări, clienţii cărora ne adresăm sunt relativ puţini”, explică Racoveanu, care mizează pe asocierea brandurilor companiilor pentru a ajunge la cât mai mulţi clienţi. Un studiu recent arată faptul că, în România, sănătatea implică o serie de costuri chiar şi pentru persoanele care contribuie la sistemul de asigurări sociale, circa jumătate dintre respondenţi declarând că au fost nevoiţi să cheltuie în jur de 850 de lei în perioada spitalizării. Persoanele care nu plătesc contribuţii la asigurările sociale de sănătate trebuie să suporte costuri zilnice care pornesc de la 100 lei şi ajung chiar şi la o mie de lei pentru spitalizarea în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.
OBIECTIVUL CLINICILOR ŞI ASIGURĂTORILOR PENTRU PRIMUL AN AR FI DE CÂTEVA MII DE CLIENŢI, iar curajul lansării este totuşi temperat de un optimism moderat. “Un astfel de domeniu nu poate fi dezvoltat singur de un asigurător şi un operator privat. Este un produs care trebuie cultivat către populaţie şi va dura încă mulţi ani până când asigurările de sănătate vor deveni un produs uzual pentru populaţie”, spune Mihail Marcu, preşedintele consiliului de administraţie al MedLife.
Este vorba despre maşinile concept, desenate de companii din domeniul auto şi expuse ostentativ pe la târgurile renumite din industrie, dar care nu au ajuns niciodată în producţie, scrie Cnbc.com. Foarte rar, aceste modele concept au ajuns în garajul vreunui colecţionar.
Karl Brauer, directorul executiv al TotalCarScore.com, a întocmit o listă cu zece astfel de concepte de automobile, unele complet nepractice, dar cel puţin spectaculoare din punctul de vedere al designului.
IDEEA LANSĂRII UNEI PLATFORME DESCHISE PENTRU ALŢI RETAILERI A VENIT CU MAI BINE DE TREI ANI ÎN URMĂ”, povesteşte Radu Apostolescu, co-fondatorul, acţionarul şi directorul de dezvoltare eMAG, despre ceea ce astăzi este Marketplace. La sfârşitul lui 2009, magazinul online de electronice, electrocasnice şi IT era vizitat în fiecare lună de aproximativ 30% dintre românii cu acces la internet, în condiţiile în care acest gen de produse însemna doar 3% din valoarea totală a coşului lor anual de cumpărături. Şi deşi doar astfel de produse se găseau pe rafturile virtuale ale eMAG, “oamenii nu ne vedeau ca un retailer exclusiv de electroIT şi voiau să cumpere cât mai multe categorii de produse de la noi”, spune Apostolescu.
De aici, ideea Marketplace a evoluat destul de natural, mai ales că specializarea pe o singură nişă e în ADN-ul retailului tradiţional, offline dacă vreţi, după cum spune managerul, unde extinderea unui lanţ deja existent pe alte categorii de produse este foarte dificilă, având în vedere limitările impuse de logistică, de spaţiul la raft sau de percepţia consumatorilor, pe când în online lucrurile sunt mai simple. Odată conturată, ideea s-a concretizat în aprilie 2011, când pe eMAG au apărut şi alte tipuri de produse, pentru început jucării, iar gama a fost în permanenţă extinsă prin intermediul partenerilor la cărţi, articole de bricolaj, asigurări, călătorii sau articole de puericultură.
Implicit, numărul de vizitatori ai magazinului online mai mult decât s-a dublat, de la 1,7 de milioane de vizitatori unici, când au fost deschise porţile Marketplace-ului, la 4 milioane în decembrie anul trecut. “Mai bine de jumătate din clienţi sunt deja familiarizaţi cu noile categorii de produse”, mai spune Apostolescu. Mai mult decât atât, vânzările realizate prin intermediul platformei au însemnat anul trecut în jur de 8% din total, un procent estimat să crească în businessul eMAG în perioada următoare, pe măsură ce vor fi adăugate în continuare produse noi.
EFECTELE DECIZIEI DE LANSARE A MARKETPLACE SE VĂD ÎNSĂ NU DOAR PENTRU EMAG, ci şi pentru întreaga piaţă de comerţ online sau pentru retailerii din cadrul platformei. Modelul funcţionează deja la scară largă în numeroase alte pieţe, dincolo de SUA sau Marea Britanie putând fi amintită inclusiv o ţară mai apropiată României, anume Polonia, ţara de provenienţă a acţionarului majoritar al eMAG, unde cea mai mare parte a comerţului online se desfăşoară prin acest model de business. “Piaţa românească e pregătită pentru o asemenea platformă. Cu siguranţă va deveni un model puternic”, spune Radu Apostolescu, cu nuanţa că sistemul ar putea fi adoptat şi de alţi comercianţi pe internet.
PENTRU COMERCIANTUL DE JUCĂRII EVISION, DE PILDĂ, intrarea pe platforma eMAG Marketplace a însemnat o depăşire a celor mai optimiste previziuni cu privire la numărul de comenzi sau la valoarea acestora. La finalul anului, de pildă, rezultatele de vânzări prin această platformă au fost cu 37,5% mai mari decât cel mai optimist scenariu, potrivit reprezentanţilor companiei care nu au oferit însă cifre concrete despre vânzări.
La Libris, compania care vinde cărţi pe Marketplace, rezultatele au fost chiar mai spectaculoase. În prima lună au vândut peste 11.000 de cărţi, iar în ultimele trei luni din 2012 vânzările companiei au fost cu 44% mai mari decât în perioada similară din anul precedent. Libris a avut în ansamblu o dublare a vânzărilor, ajungând la două milioane de euro anul trecut, din care 70% vânzări pe internet. Iar perspectivele sunt la fel de optimiste, dat fiind că retailerul aşteaptă afaceri de cel puţin trei milioane de euro anul acesta, cu 50% peste nivelul din 2012, avans care se va regăsi şi în vânzările generate de Marketplace.
ESNE DE ÎNŢELES CĂ ORICE COMERCIANT CARE AJUNGE SĂ-ŞI VÂNDĂ PRODUSELE PRIN MARKETPLACE ARE TOATE ŞANSELE SĂ-ŞI CREASCĂ SEMNIFICATIV VÂNZĂRILE, mai ales că eMAG nu este un nume străin utilizatorilor români de internet, iar magazinul online are deja o bază solidă de cumpărători. “După 11 ani de investiţii în IT, infrastructură şi servicii, am ajuns la momentul în care eMAG are lunar traficul însumat al primelor zece malluri din România”, dimensionează Radu Apostolescu plaja de potenţiali cumpărători la care multe magazine de pe internetul românesc poate doar visează.
ÎN VREMURILE ÎN CARE CLIENŢII FORMAU COZI LA BANCĂ PENTRU A LUA CREDIT, prea puţini erau cei care întrebau care sunt costurile totale ale creditării şi mulţi credeau că dobânda anuală efectivă (DAE) este totuna cu rata dobânzii afişată la ghişeu. În prezent, percepţia s-a schimbat radical şi 72% dintre români consideră încă ridicat costul creditului, conform unui studiu realizat de Kiwi Finance, liderul pieţei de brokeraj bancar de pe piaţa românească.
“Contrar percepţiei generale, costurile creditelor destinate persoanelor fizice sunt la un minim istoric, cu tendinţă generală de scădere”, spune Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance. “În prezent DAE minim pentru un credit ipotecar în euro este de 5%, iar cel mediu este de 6,4%, valoare cu 1,1 puncte procentuale mai scăzută decât valoarea medie înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea fiind generată în principal de diminuarea valorii indicelui Euribor”, adaugă Bidian.
APETITUL CLIENŢILOR NU ESTE OBLIGATORIU SCHIMBAT, însă accesibilitatea la creditare s-a redus foarte mult, declară Anca Bidian. În plus, piaţa s-a maturizat, adaugă ea: clienţii aleg soluţiile de finanţare cu mai multă atenţie, compară mai multe oferte şi a crescut timpul în decizia de cumpărare. “În criteriile de accesare a unui credit, dobânda şi rata sunt pe primul loc şi un procent important îl reprezintă predictibilitatea şi respectarea termenelor promise în procesul de analiză al aplicaţiilor de credit.
” În perioada 2007-2008, când cererea era foarte mare, îşi aminteşte CEO-ul Kiwi Finance, clienţii erau în principal interesaţi de suma creditului şi de viteza de acordare. “Şi atunci câştiga cel mai rapid.” După 2009, raportul s-a inversat, cererea s-a contractat, oferta este mult mai mare decât poate absorbi piaţa, iar clienţii îşi dedică timp pentru informare, comparaţii şi decizie. “Acum câştigă cea mai bună ofertă”, explică Anca Bidian.
PESTE JUMĂTATE (55%) DINTRE CEI CARE DORESC UN CREDIT INTRĂ EFECTIV ÎNTR-O SUCURSALĂ BANCARĂ, jumătate apelează la aplicaţii online, iar 40% discută cu brokerii de credite, mai arată studiul citat. Puţini (6%) sunt cei care roagă o rudă sau un prieten să le acorde ajutor pentru contractarea unui credit.
În acest context, ajutorul unui broker de credite este considerat util şi foarte util de cei mai mulţi (94%) dintre cei care apelează la serviciile unui astfel de consultant. Dobânda este, pentru 87% dintre respondenţii la studiul Kiwi, cel mai important criteriu în alegerea ofertei de finanţare. 83% dintre intervievaţi pun pe locul doi importanţa valorii ratei lunare şi 79% suma pe care o rambursează la finalul perioadei de creditare. În acest context, comportamentul bancherilor nu este mult diferit faţă de anii de creditare efervescentă, apreciază Bidian, “cu toate că pe o piaţă contractată firesc este să se îmbunătăţească serviciile calitativ, direct proporţional cu efortul de achiziţie al unui client, care e cel puţin de zece ori mai mare comparativ cu 2008”.
Un studiu realizat de Ensight Management Consulting arată că anul trecut, în România activitatea bancară s-a menţinut la un nivel moderat, luând în considerare evoluţia activelor totale nete.
SERVICII LA PREŢURI REZONABILE, ÎNSĂ NU IEFTINE”, este noul motto al operatorului aerian Lufthansa, adaptat unor strategii pe termen lung de combatere a creşterii preţului combustibililor, a tarifelor competitive lansate de operatorii low-cost sau a introducerii de noi taxe, cum ar fi cea anunţată recent de Uniunea Europeană în legătură cu emiterea de certificate verzi.
Nu doar mottoul companiei reprezintă o noutate, grupul se află de mai bine de un an într-un program amplu de reorganizare, printre care cumpărarea de noi aeronave – 18 miliarde de euro au fost investiţi până acum în 168 de avioane noi -, îmbunătăţirea serviciilor din aeroporturi, cabine noi la toate cele trei clase în urma unei investiţii de trei miliarde de euro, precum şi o linie aeriană revoluţionară, un hibrid între low-cost şi zborurile tradiţionale, “noul Germanwings”.
Astfel, dacă la nivel local piaţa a scăzut cu 5%, traficul Lufthansa a înregistrat în România o creştere de 12%, potrivit oficialilor companiei. Explicaţia o dă directorul general pe segmentul vânzări al Lufthansa România şi Moldova, Patrick Artiel: “Oferim un compromis bun, avem oferte pentru cele două categorii de clienţi care domină piaţa, cei care caută cea mai bună ofertă şi cei care caută cel mai bun program, adică oamenii din business”. Lufthansa a introdus anul trecut zborurile pe ruta Bucureşti-Berlin, a căror frecvenţă a crescut ulterior de la patru la şase zboruri săptămânale, iar Swiss a mărit numărul de curse de la Bucureşti către Zürich la două zboruri zilnice.
Veniturile totale ale grupului au crescut la peste 30 de miliarde de euro şi un profit net de 990 de milioane de euro în 2012 faţă de pierderi în anul anterior, potrivit datelor preliminare furnizate de companie. Creşterea profitabilităţii a fost asigurată de o sporire a numărului de locuri cu 0,6% şi a vânzărilor de bilete cu 2,2%. Pe piaţa locală, 1,3 milioane de pasageri au fost transportaţi de companiile din grupul Lufthansa anul trecut, în creştere cu 12% faţă 2011.
Aceasta a adus grupului o cotă de piaţă de 26% în România, potrivit datelor IATA, care exclud operatorii low-cost. Destinaţiile preferate de pasagerii români sunt preponderent europene – circa 85% din totalul vânzărilor -, iar 15% de lung-curier. Cele mai vândute locuri sunt spre SUA, Canada şi destinaţii asiatice precum Singapore, Hong-Kong, Taiwan sau India. Cei care aleg să zboare folosind ca punct de conexiune unul dintre huburile grupului Lufthansa preferă destinaţii din Spania, sudul Franţei şi Scandinavia. Transportatorul naţional TAROM, a cărui privatizare este o prioritate pentru noua echipă managerială de la Bucureşti, nu este pe agenda nemţilor: “Ne vom concentra pe asimilarea primelor noastre achiziţii, Swiss şi Austrian”.
COMPANIILE DE AVIAŢIE LOW-COST AU DEVENIT TOT MAI AGRESIVE ÎN ULTIMII ANI, astfel că transportatorul naţional TAROM a pierdut în România poziţia de lider al companiilor aeriene după numărul de pasageri transportaţi. Wizz Air şi Blue Air, cei mai mari operatori low-cost din România, au transportat cumulat peste patru milioane de pasageri în 2012. Datele publicate de TAROM indică un nivel similar celui din 2011, de 2,2 milioane de pasageri. Cele 328 de zboruri pe săptămână acoperă destinaţii cu mai multe frecvenţe pe zi – München, Frankfurt, Viena şi Zürich – sau o dată pe zi, precum Düsseldorf şi ruta lansată recent către Berlin.
Austrian Airlines, compania membră a grupului german, a crescut semnificativ numărul de zboruri către şi dinspre Viena la zece pe zi, după ce a decis anul trecut întreruperea acordului comercial cu TAROM, sub care opera ruta respectivă. Divizia low-cost a Lufthansa, Germanwings, a avut mai puţin succes pe piaţa locală, după ce a renunţat la cursele către Berlin şi Stuttgart odată cu închiderea zborurilor de pe aeroportul Băneasa, păstrând doar cursele către Köln de pe Otopeni, închise la rândul lor din ianuarie 2013, după cum susţin oficialii aeroportului Henri Coandă. Nici ceilalţi mari jucători europeni low-cost nu au reuşit să opereze din cel mai important punct de trafic din România: easyJet a renunţat să zboare din România, în timp ce Ryanair zboară doar de la Constanţa şi Târgu-Mureş.
POTRIVIT OFICIALULUI LUFTHANSA, COMPANIILE LOW-COST NU AU FĂCUT DECÂT SĂ STIMULEZE COMPETIVITATEA ŞI SĂ CREEZE NOI PIEŢE DE CARE SĂ BENEFICIEZE INCLUSIV LUFTHANSA. Răspunsul grupului la ofensiva low-costurilor este reinventarea Germanwings. “Noul Germanwings”, cu huburi la Hamburg, Düsseldorf şi Berlin-Tegel, va miza din iulie 2013 pe un nou concept care va permite pasagerilor să zboare după principiul “cu cât plăteşti mai mult, cu atât mai mult vei avea parte de un serviciu îmbunătăţit”. Pasagerii îşi vor putea crea astfel propriul lor pachet, de la cel economy, de 33 de euro pe călătorie, smart – care include şi un bagaj de cală, sau “best”, care include meniuri “à la carte” şi alte servicii specifice clasei business. Cel din urmă nu va fi funcţional şi în România pe seama lipsei cererii.
Cea mai recentă ştire din aviaţia europeană se referă la decizia companiei KLM, membră a grupului Air France-KLM, de a taxa bagajele de cală, tradiţional oferite în preţul biletului rezervat. Din 23 aprilie, pasagerii vor plăti 15 euro pentru bagajul de cală pe cursele europene. Oficialii Lufthansa refuză să ia în calcul un astfel de scenariu.
Pe măsură ce parcul auto naţional îmbătrâneşte, şi gradul de poluare din marile oraşe creşte. Cu toate că din 2005 încoace s-au investit sute de milioane de euro în programul de casare, poluarea nu s-a redus în marile aglomerări urbane.
Mai mult, acum s-a insistat foarte mult pe dioxidul de carbon, cu toate că acest gaz de seră nu se încadrează la categoria “noxe”. Cele mai periculoase gaze emise de motoarele autovehiculelor sunt monoxidul de azot, monoxidul de carbon şi particulele cancerigene, specifice motoarelor diesel fără filtru de particule. În timp ce noua taxă penalizează cel mai mult maşinile Euro 3 şi 4, paradoxul este că autovehiculele vechi şi foarte vechi, de peste 10-15 ani, cu adevărat poluante, au taxe cu până la 90% mai mici decât în varianta din 2012 a taxei de poluare.
Calitatea aerului din România este urmărită prin Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), care a fost înfiinţată în 2007. RNMCA cuprinde 143 staţii de monitorizare continuă a calităţii aerului şi 17 staţii mobile, dotate cu echipamente automate pentru măsurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici. Staţiile de trafic monitorizează influenţa şi efectele traficului asupra calităţii aerului şi măsoară emisiile de bioxid de sulf, bioxid de azot, oxid de azot, monoxid de azot, benzen), precum şi particulele în suspensie.
“Pentru remedierea acestor situaţii şi îmbunătăţirea calităţii aerului în aceste oraşe, au fost iniţiate planuri şi programe care cuprind o serie de măsuri, cum ar fi continuarea programelor de modernizare a infrastructurii transportului public, extinderea şi integrarea superioară a traseelor de transport public de suprafaţă şi subteran, urban şi regional, inclusiv cu sistemul feroviar, prin utilizarea preponderentă a vehiculelor nepoluante şi integrarea transportului în comun cu serviciul public de închiriere a bicicletelor şi acoperirea superioară a zonei centrale a oraşelor prin mijloace de transport în comun cu expunere scăzută la blocaje în trafic (metrou, tramvaie) şi/sau prioritizarea vehiculelor de transport în comun în intersecţii”, spun oficialii Ministerului Mediului.
Instituţia urmăreşte realizarea indicatorilor de calitate a aerului în toate zonele şi aglomerările şi vizează în principal îmbunătăţirea calităţii aerului în marile centre urbane şi industriale cu efect semnificativ asupra protecţiei sănătăţii populaţiei. Pe de altă parte, atunci când se pune în discuţie starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie, respectiv cele responsabile direct de poluarea din oraşe, aceasta se constată şi se remediază cu ocazia inspecţiilor tehnice periodice, reglementate de Registrul Auto Român.
Dincolo de declaraţiile de intenţie ministeriale şi de măsurile mai mult sau mai puţin eficiente luate, în viaţa reală vârsta medie a parcului auto naţional a crescut de la 10,7 ani în 2008, ultimul an în care piaţa auto locală s-a mai apropiat de pragul de 300.000 de maşini noi vândute, la aproape 13 ani în 2012. În ultimii şase ani procentul deţinut de autoturismele mai noi de doi ani a scăzut semnificativ, ajungând de la 23% în 2007, anul de “boom” al pieţei auto locale, la 3% în 2012. În acest interval de cinci ani în care s-au casat prin programul Rabla aproape 420.000 de maşini vechi, iar statul a investit 380 de milioane de euro pentru reînnoirea parcului auto, vârsta medie a continuat să crească.
“Aceste procente demonstrează cât se poate de convingător că programul Rabla nu a dus la reînnoirea parcului auto sau la înti-nerirea sa, iar modificările aduse taxei de poluare au avut cel mai mare impact şi au condus la îmbă-trânirea parcului auto”, spune Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobile Dacia şi care mai deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Constructorilor Auto din România.
Sursa: businessinsider.com