Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Cine este omul care s-a luat la trântă cu marii constructori auto şi i-a îngenunchiat, iar acum ia la ţintă şi compania lui Elon Musk

    Sindicatul United Auto Workers a obţinut printre cele mai mari majorări salariale din istorie pentru zecile de mii de membri ai săi de la principalii constructori auto americani. Preşedintele sindicaliştilor, Shawn Fain, a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din SUA, fiind curtat chiar şi de şeful statului, Joe Biden, şi după victoriile iniţiale – „contra salariilor de sărăcie şi executivilor lacomi” – şi-a îndreptat armele către alţi constructori auto, cum ar fi Toyota şi Tesla. Fain face istorie şi ar putea reda sindicatelor gloria de odinioară. Cum a reuşit?

    În primul rând condiţiile economice şi sociale sunt ideale pentru mişcările sindicale – o inflaţie care a lovit cu o forţă nemaivăzută de generaţii, o criză a costului vieţii şi profituri record în sectorul corporate. Dar şi tactica folosită a avut ceva special. Greva orchestrată de Fain a fost prima îndreptată concomitent împotriva celor trei mari constructori auto din SUA, Ford, General Motors şi Chrysler (din cadrul Stellantis). A fost o rupere a tradiţiei. Dar şi abordarea a fost neconvenţională. Şeful de sindicat a luat la ţintă câte o fabrică a fiecărui constructor de maşini şi apoi a extins treptat greva în funcţie de ceea ce se întâmpla la masa de negocieri, scrie Bloomberg.

    Acest lucru i-a permis să lovească fabrici profitabile fără a consuma prea mult din fondul de grevă al sindicatului. În cele din urmă, strategia sa a adus victorii considerabile, inclusiv beneficii de pensionare mai generoase, majorări salariale care să compenseze pentru creşterea costului traiului şi eliminarea nivelurilor inferioare de salarizare. UAW a obţinut în general creşteri de salarii de 25% pe perioada mai multor ani, cu un salt de 11% în primul an. Este cea mai mare creştere obţinută de sindicat în acest secol.

    „Este revoluţionar, dacă nu chiar un cutremur”, spune Robert Reich, fostul secretar al muncii din SUA, despre acordul UAW cu producătorii de automobile. Salariile au stagnat, chiar dacă productivitatea a urcat substanţial, a explicat el. „Aceasta a dus la o dorinţă foarte puternică şi consolidată din partea muncitorilor – şi din partea publicului în general – de a majora salariile acestor oameni. Victoriile lui Fain sunt uimitoare şi pentru că sindicatul său are doar  380.000 de membri, faţă de 1,5 milioane în vremurile de glorie.

    Iar UAW nu acoperă doar industria auto. Peste un sfert dintre membri lucrează în sistemul de educaţie superior. În urmă cu un an, aproape nimeni nu auzise de Fain. El a preluat postul de preşedinte al UAW acum jumătate de an. În această toamnă, 145.000 de sindicalişti l-au urmat în mai mult de şase săptămâni de grevă. Cu ochelari şi început de chelie, recitând din Biblie, Fain, în vârstă de 54 de ani, nu arată neapărat ca un demagog sau ca un agitator, notează CNN. Însă el nu se teme de retorica puternică, chiar şi după standardele liderilor sindicalişti, atacând „clasa miliardarilor” şi „lăcomia corporaţiilor”. 

    Videoclipurile sale destinate membrilor UAW îl arată aruncând la coşul de gunoi ofertele cu contracte  ale producătorilor de automobile, numindu-le „gunoaie” şi „insulte”. „Ne-am săturat cu toţii să trăim într-o lume care preţuieşte profiturile în detrimentul oamenilor. Ne-am săturat cu toţii să-i vedem pe cei bogaţi devenind din ce în ce mai bogaţi, în timp ce noi ceilalţi continuăm să supravieţuim cu ce putem. Ne-am săturat cu toţii de lăcomia corporativă şi împreună ne vom lupta ca diavolii pentru a o schimba. Suferinţa noastră se sfârşeşte pe 14 septembrie.” Producătorii de automobile şi-au exprimat indignarea faţă de unele dintre tacticile lui Fain.

    Stellantis a anunţat că a fost „şocat” când Fain a anunţat că sindicatul depune acuzaţii de practici neloiale la Consiliul Naţional pentru Relaţii de Muncă, acuzând GM şi Stellantis că nu au negociat cu bună-credinţă. GM a numit acuzaţiile o „insultă”. Acesta nu e primul set de negocieri al lui Fain. A mai fost în comitetele de negociere. Dar este prima dată când o face conducând sindicatul.

    La sfârşitul anului trecut, el a fost un candidat cu ultima şansă la conducerea UAW, concurând împotriva unui grup cu rădăcini vechi şi adânci, dar pătat de scandaluri, care a condus sindicatul zeci de ani. Doi dintre cei trei preşedinţi anteriori au intrat în închisoare din cauza scandalurilor, la fel ca directorii de la Fiat Chrysler care i-au mituit. Preşedintele Ray Curry nu a fost implicat.

    Dar scandalurile, inclusiv deturnarea fondurilor sindicale şi luarea de bani de la oficiali de la Chrysler, au forţat sindicatul să accepte ca un monitor guvernamental să-i supravegheze operaţiunile. Şi, ca parte a acestei măsuri, UAW a fost de acord să acorde membrilor obişnuiţi vot direct pentru a alege un preşedinte, în loc ca liderul să fie stabilit la convenţiile sindicale de către oficialii aleşi.

    Fain provine din Kokomo, Indiana, un oraş muncitoresc înconjurat de terenuri agricole. O serie de fabrici de acolo produc o mare parte din motoarele şi transmisiile maşinilor şi camioanelor Stellantis. Trei dintre cei patru bunici ai săi au muncit în uzine auto. Fain a fost angajat la una dintre fabricile Chrysler ca electrician în 1994.

    A lucrat într-o varietate de birouri sindicale la nivel local şi a devenit negociator naţional în timpul răsunătorului şi costisitorului faliment din 2009 al grupului auto şi din nou în timpul negocierilor contractuale în 2011. În 2012, a intrat în rândurile staffului UAW. Candidatura sa de anul trecut pentru conducerea sindicatului a fost prima la nivel naţional. Fain a terminat pe locul al doilea în primul tur de alegeri, cu 38% din voturi, dar la doar 600 de voturi în spatele lui Curry, sau cu mai puţin de 1%. Întrucât Curry nu a reuşit să obţină o majoritate, a avut loc un nou tur de scrutin în primăvară. De data aceasta, Fain l-a devansat pe Curry cu mai puţin de 500 de voturi.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL 

  • Era una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar a renunţat la tot pentru a începe o afacere. Câţi bani face acum o fosta prezentatoare de la TVR cu afacerea începută in joacă

    Fă ce-ţi place şi nu vei munci nicio zi din viaţa ta”, celebrele vorbe ale lui Confucius, par să îşi găsească pe deplin reprezentarea în felul în care Malvina Cervenschi şi-a construit viaţa profesională. „Să joci, nu să te joci (asta este regula mea obligatorie), să fii fair, să ai etică, antrenament, pregătire, echipă şi colaborare.

    E nevoie de disciplină, de perseverenţă, de învăţare din nereuşită, să înveţi să pierzi, să ai adaptabilitate, corectitudine”, sumarizează Malvina Cervenschi regulile după care se ghidează în mediul de afaceri. Cu o formaţie de jurnalist – a activat între 2003 şi 2013 în cadrul Televiziunii Române -, din 2012 a făcut pasul către antreprenoriat şi a fondat Casa de Bijuterii Malvensky, fiind în prezent şi CEO şi designer. Firma pe care a înfiinţat-o este furnizor de bijuterii pentru Casa Regală a României.

    De curând, fondatoarea brandului de bijuterii de lux şi cu diamante Malvensky, a hotărât să mute afacerea într-o zonă premium şi să deschidă porţile unei case de bijuterii într-o clădire istorică de pe bulevardul Lascăr Catargiu din Bucureşti, după o investiţie de aproximativ 120.000 euro. Compania, care are 20 de angajaţi, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 15,5 milioane de lei, faţă de 14,4 milioane de lei în 2021. „Anul acesta focusul este pe bijuterii cu diamante şi alte preţioase. În ultimul an am avut o creştere  de 577% pe segmentul de inele de logodnă”, declară antreprenoarea.

    În ce priveşte noutăţile din ultima perioadă, antreprenoarea indică lansarea Diamond Floor, un etaj dedicat colecţiilor cu diamante, inelelor de logodnă şi verighetelor. În plus, recent a demarat şi programele de masterclas în gemologie, în cadrul Casei de Bijuterii Malvensky, un curs săptămânal dedicat atât profesioniştilor din domeniu, cât şi pasionaţilor de diamante şi pietre preţioase.

    Ce hobby aveţi şi cât timp îi dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Design, creaţie de bijuterii, dezvoltare de produse, călătorii. Sunt activităţi pe care le fac cu extrem de mare pasiune şi plăcere. Fac parte din categoria persoanelor care consideră munca a fi un hobby, cel puţin o parte din munca mea. Partea de creaţie, de la viziune, schiţa, alegerea pietrelor preţioase, dezvoltarea proiectului, tot acest proces este absolut fascinant. Creez bijuterii de mai bine de 11 ani, însă pasiunea pentru a realiza obiecte, imaginaţia şi viziunea le simt parte din mine de când mă ştiu. Călătoriile sunt şi ele un hobby, pentru că vin la pachet cu partea de creaţie; de obicei îmi iau o lună creativă-sabatică pe an. Călătoresc anual la târguri de bijuterii şi pietre. Tot la hobby aş mai adăuga pe listă şahul şi tenisul. Şahul îl practic de la vârsta de 7 ani şi l-am făcut 5 ani de performanţă. De tenis m-am îndrăgostit de curând tot prin creaţie, prin crearea trofeelor bijuterie pentru competiţiile de tenis din România, de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Acest lucru m-a apropiat de lumea tenisului, de sport în sine.

    Ce corespondenţe există între acest hobby / sport şi afaceri?

    Sunt creator de bijuterii, deci felul în care bijuteriile îmi trăiesc viaţa vine din pasiunea şi plăcerea cu care le realizez. Hobby-ul meu este esenţa businessului meu.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Da, 100%. Dacă eşti mereu în interior, nu mai ai privirea de ansamblu, care este atât de importantă. Deci este nevoie să evadezi, măcar o oră, o zi, o săptămână, uneori poate şi o lună.

    Ce beneficii are hobby-ul pentru dvs.?

    Îmi hrăneşte mintea, mă ajută să văd lucrurile mai clar şi în perspectivă, să anticipez, să mă reorganizez. Mă inspiră…

    Există regulile aplicabile în hobby şi în afaceri? Dacă da, care?

    Există. Abordarea strategiei, deschiderea, alegerile, privirea în perspectivă, analiza, sacrificiile, ofensiva sau defensiva, acţiunea, răbdarea. Cultivarea, evoluţia, perfecţionarea – sunt pilonii mei. În fiecare aspect. Comparând antreprenoriatul cu şahul, putem spune că deschiderea este esenţială, fiind ca un start şi stabilirea cursului acţiunii. În cazul meu, deschiderea a fost bazată pe instinct, mai degrabă decât pe strategie învăţată şi structurată.

    Ulterior, am dezvoltat treptat afacerea, construind o echipă solidă, schimbând sediul, diversificând departamentele şi stabilind cu claritate rolurile, pas cu pas. Apoi, precum un joc de şah, trebuie să pui în mişcare trupele, să le plasezi strategic şi să gestionezi timpul cu precizie, pentru că totul se desfăşoară într-o cursă contra cronometru. Folosind mişcarea „en passant”, uneori trebuie să te retragi pentru a reflecta, gândi şi analiza, cu manageri de încredere care pot să continue operaţiunile. Şi, cel mai important, şahul dezvoltă gândirea strategică, permiţându-ţi să prevezi doi, trei sau chiar patru paşi înainte şi să evaluezi consecinţele mişcărilor tale. Deoarece multe lucruri nu pot fi remediate, iar repararea este mai costisitoare decât prevenirea. Aşa că, în şah, există o vorbă: „piesă atinsă, piesă mutată”. Cu alte cuvinte, gândeşte de două ori, sau poate chiar de zece ori, înainte de a face o mişcare.

    Care sunt regulile obligatorii în sport / hobby şi afaceri?

    Să joci, nu să te joci (asta este regula mea obligatorie), să fii fair, să ai etică, antrenament, pregătire, echipă şi colaborare. E nevoie de disciplină, de perseverenţă, de învăţare din nereuşită, să înveţi să pierzi, să ai adaptabilitate, corectitudine.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată? De ce?

    Îmi place să încerc orice, măcar o dată. Însă nu am fost tentată să mă expun sporturilor extrem de extreme…  


    PREFERINŢE:

    CUVÂNT: Legacy

    CARTE: „Diamante şi foc”, de Raquelle Bergstein

    TIP DE VACANŢĂ: work and pleasure

    DESTINAŢIE DE VACANŢĂ: sudul Franţei

  • Care sunt cei mai căutaţi angajaţi din zilele noastre şi de ce se luptă toate companiile să îi păstreze, ce beneficii le oferă acestea

    Cursa pentru atragerea talentelor pare că se potoleşte spre finalul anului acesta în România şi începe să se transforme într-o altfel de competiţie, una în interiorul companiei, care vine la pachet cu salarii, flexibilitate, beneficii, cursuri, toate pentru retenţia oamenilor valoroşi, pentru scopul final de a păstra cea mai valoroasă resursă, sângele din venele organizaţiilor. În acest proces, este foarte important să fii implicat, să asculţi şi să încerci, spun specialiştii din industria de HR şi nu numai.

    „Retenţia este o provocare mai mare decât recrutarea în acest moment. Este încurajată şi alimentată de ten­dinţe din piaţă, precum transparenţa salarială – vedem cum creşte acest trend. Sunt realităţi care încurajează fenomenul de mobilitate a talentelor şi pun presiune pe companii pentru a reţine cei mai buni colegi în echipele proprii”, a spus Andrei Frunză, CEO al platformei de recrutare online bestjobs, în cadrul evenimentului ZF HR Conference 2023.

    Sorina Donisa, CEO-ul companiei de recrutare APT Prohuman, pune şi ea retenţia pe prima poziţie în topul preocupărilor departamentelor de resurse umane din această perioadă. „Cea mai mare preocupare a departamentelor de HR astăzi,  din ceea ce vedem noi în piaţă în momentul de faţă, pentru că lucrăm în industria de resurse umane şi avem vizibilitate la o grămadă de companii foarte mari, este retenţia de personal. Retenţia este foarte importantă, mai ales pe fondul acestui tip de lucru hibrid. Până la urmă este foarte important ce fel de cultură organizaţională promovez în companie. Din punctul meu de vedere, primele în top sunt retenţia şi zona de automatizare”, a spus ea în cadrul aceluiaşi eveniment.

    La rândul său, Adrian Dinu, fondator al Creasoft, companie ce produce sisteme software de monitorizare şi control de la distanţă, cu un portofoliu de clienţi format din 500 de companii ce adună împreună 35.000 de angajaţi, vorbeşte despre costurile care vin odată cu pierderea unui om valoros pentru companie şi recruta­rea unui angajat nou. „O problemă comună este retenţia. Durează să stai să antrenezi un om nou dacă-ţi pleacă unul vechi şi nu eşti sigur că ajunge la productivitatea celui vechi. Şi sunt luni de zile în care plăteşti un om nou după ce te chinui să-l găseşti. De asemenea, şi asta costă bani, astfel încât este de preferat să ai o politică bună de retenţie la firmele mai micuţe, aşa cum suntem şi noi”, crede fondatorul Creasoft.

    Ecaterina Ion, vicepreşedinte, HR & market intelligence al Asociaţiei Business Service Leaders în România (ABSL), crede că factorul de care depinde retenţia angajaţilor este cultura organizaţiei. „Consider că depinde de cultura mediului de afaceri ca oamenii să rămână în companie. Tehnicile de retenţie sunt cele generale. Anul acesta a fost multă concentrare pe partea de inflaţie, şi nu mă refer doar la bugete, ci angajatul vrea să vadă că discuţia are loc, că îţi pasă, că tichetele de masă cresc pentru că şi preţurile au crescut – deci partea asta de a te implica contează foarte mult. Este important să fii implicat, să asculţi şi să încerci. Decizia nu e la HR cu mărirea de salarii, dar noi o putem influenţa”, a detaliat ea.

     randul de angajator, esenţial în retenţia personalului. Anca Moldoveanu, corporate manager în cadrul NN România, susţine că brandul de angajator joacă şi el un rol important în retenţie. „Cea mai importantă este retenţia, iar pentru retenţie ceea ce contează este brandul de angajator. Brandul de angajator nu este despre reclame, brandul de angajator este despre ceea ce spun angajaţii tăi când nu mai sunt la birou sau când sunt la birou. Iar pentru chestia asta trebuie să comunici cu ei într-o manieră autentică şi să fii aproape de ei pentru ceea ce contează”, a explicat ea. Mai mult, reprezentanta NN este de părere că un lider bun atrage şi ţine oamenii în companie. „Leadershipul bate cultura organizaţională pentru că oamenii atrag oameni. Acest leadership este esenţial în HR. Mă bucur să văd în piaţă oameni  din HR care chiar dacă acţionează într-o industrie precum IT, îşi asumă rolul de a educa şi de a aduce angajaţi cu o vârstă destul de mică să se uite şi la ce e acum, în apropierea lor, dar şi la ce îi aşteaptă peste 50 de ani. Am văzut astfel de lideri din HR care îşi asumă rolul de a educa într-o piaţă în care poate ai fi tentat să oferi doar ce ţi se cere pentru o creştere salarială netă. Apoi am văzut aceşti lideri care sunt curajoşi şi fac un pas înainte, respectiv nu aşteaptă trendul pieţei. Sunt lideri care se gândesc la angajaţii lor şi pentru atunci când nu vor mai fi angajaţii lor”, afirmă reprezentanta NN. 

    Fiecare companie observă acum ce a semănat înainte de pandemie, crede ea. „Dacă înainte ai avut o cultură organizaţională bazată pe lucruri constante, ai acelaşi engagement şi mod de lucru eficient, chiar şi în contextul actual. Leadershipul în HR şi faptul că nu te uiţi la trenduri, ci dai tu tonul în funcţie de ce vezi în societate, asta face diferenţa.”

     eadershipul „uman”, factor determinant. Oana Pascu, fondatoarea Complice.ro, platformă specializată în comercializarea de cadouri ce au la bază experienţe, este de părere că liderii echipelor sunt esenţiali în strategiile de retenţie pe care le planifică companiile. „Liderul este cel care creează contexte pentru ca oamenii din echipă să se conecteze. El trebuie să inspire, să fie autentic, dar oamenii trebuie să aibă posibilitatea să se conecteze ca echipă, ăsta este aspectul pe care noi îl vedem cel mai des şi care îşi pune amprenta asupra culturii organizaţionale”, susţine ea.

    În acelaşi timp, Mihaela Feodorof, executive coach şi business consultant în cadrul Performanceway, a subliniat că, în ultimii ani, se observă că liderii au „coborât” printre oameni, fie că în format fizic sau online, se vede eficienţa relaţiilor de la acelaşi nivel. „Un lider este un om pe care îl urmează alţi oameni, aşadar cum se comportă liderul aşa se comportă şi oamenii. Dacă suntem fireşti, aici includem şi vulnerabilităţile de om, devii credibil iar oamenii manifestă încrederea aceasta pe care o tot «învârtim», dar pe care nu o putem proba. Liderii s-au ajustat în ultimii ani, au redevenit umani pentru că nu au avut alte şanse. Este foarte bună tehnologia, ne ajută, nu văd să fie o «sperietoare», dar digitalizarea ne creează spaţiu să gândim şi să fim, iar dacă liderul este om ca ceilalţi are o şansă în plus să-şi demonstreze responsabilitatea în faţa echipei, indiferent de unde lucrează oamenii lui”, a explicat ea.

    Important este ca angajatorii să găsească oamenii potriviţi şi liderii să fie autentici, credibili, să arate şi vulnerabilităţile şi punctele forte, crede Mihaela Feodorof. „Leadershipul de fapt traversează industriile. Nivelul de relaţie interumană, puterea şi încrederea pe care o generează anumite persoane trece peste domeniul în care te-ai format. Această încredere este importantă. Sigur, în companiile mai mici unde angajatorul este serios, plăteşte salarii la timp, acolo este baza încrederii, dar pune la bătaie imaginea lui ca persoană, imaginea şi stabilitatea echipei. Dacă lucrezi cu businessuri cu 10-20 ani de experienţă, dacă au avut un trend sănătos, comunitatea o cunoaşte, iar la nivel de corporaţie pun tot asta la bătaie, imaginea persoanelor cu care se asociază, valorile pe care le împărtăşim. Practic, candidatul face selecţia, el ştie unde să se ducă pentru că el a auzit în piaţă. Ne întoarcem la autenticitate, la ceea ce se poate proba, ceea ce trăiesc oamenii zi de zi.”

    Şi Andreea Ion, group HR director în cadrul Druckfarben Hellas, pune credibilitatea liderilor în topul celor mai importante calităţi care contribuie la recrutarea şi păstrarea talentele în companie. „Oricărui lider care şi-a pierdut credibilitatea îi va fi mai greu să recruteze, să atragă oameni, ca să nu mai vorbesc de retenţie, dar nu va reuşi nici să atragă, să-i înlocuiască pe cei care pleacă. Şi am văzut organizaţii în care nu aveau niciun fel de brand de angajator, dar, pentru că aveau un lider autentic şi credibil, au reuşit să-şi atragă oameni buni şi foarte buni. Am văzut şi companii extrem de poleite, care comunică foarte mult în zona brandului de angajator şi care nu reuşesc să îşi ţină oamenii sau oamenii lor fug special ca să nu lucreze cu acel lider, fie că este vorba de liderul de echipă sau liderul mare.”

    Alina Baciu, senior HR business partner în cadrul Vodafone România, susţine că liderii companiilor sunt supuşi la multă presiune în această perioadă, presiune mult mai mare decât în trecut. Acum, liderii trebuie să-şi arate şi vulnerabilităţile, spune ea. „Vorbim foarte mult despre lideri, eu cred şi văd că este o presiune enormă pe aceşti lideri, din orice organizaţie ar fi. Dacă până în pandemie presiunea aceasta era mai mult în zona de rezultate, cum îţi atragi talente, cum reţii aceste talente, acum presiunea este mult mai mare. Pe lângă faptul că trebuie să obţii aceste rezultate mai alert, într-un mod mult mai agil, trebuie să te concentrezi pe simplificare, cum simplifici modul de lucru. Mai nou, vorbim despre cum ca lider  trebuie să îţi arăţi şi vulnerabilităţile şi deja facem un pachet întreg de aşteptări pe care le avem de la aceşti lideri. Rolul nostru este să îi ajutăm, de multe ori ajungem să ne concentrăm pe cifre, atunci cum facem să ne rupem din timpul nostru să ajutăm liderii să facă faţă acestei presiuni, care este diferită faţă de acum era înainte în 2020”, a spus Alina Baciu în cadrul conferinţei ZF.    ■

     

    „Retenţia este o provocare mai mare decât recrutarea în acest moment. Sunt realităţi care încurajează fenomenul de mobilitate al talentelor pun presiune pe companii pentru a reţine cei mai buni colegi în echipele proprii.“

    Andrei Frunză,
    CEO, bestjobs

     

     

    „Liderul este cel care creează contexte pentru ca oamenii din echipă să se conecteze. El trebuie să inspire, să fie autentic, dar oamenii trebuie să aibă posibilitatea să se conecteze ca echipă, asta este aspectul pe care noi îl vedem cel mai des şi care îşi pune amprenta asupra culturii organizaţionale.“

    Oana Pascu,
    fondatoare, Complice.ro

     

     


     

     

  • Preţul unuia dintre cele mai iubite alimente din lume atinge cote alarmante chiar înaintea Crăciunului. Producătorii vor să îşi facă cartel al exporturilor

    Preţurile principalului ingredient al ciocolatei, boabele de cacao, au atins cu o lună înainte de Crăciun cel mai ridicat nivel din ultimii 45 de ani. Este efectul recoltelor întârziate ale celor mai mari exportatori, Coasta de Fildeş şi Ghana, care i-ar putea încuraja pe aceştia să reînvie un plan dat peste cap de pandemie, şi anume formarea unui cartel al exporturilor de boabe de cacao.

    Cartelul, de tip OPEC dar la dimensiuni mai mici, ar avea ca scop combaterea sărăciei din rândul fermierilor africani şi îi înspăimântă pe marii producători de ciocolată, loviţi şi de alte creşteri de costuri. Însă în Coasta de Fildeş prinde contur o altă tendinţă, care poate influenţa piaţa mai lent, dar mai profund. Ivorienii vor să  „decolonizeze” ciocolata.

    Deşi Coasta de Fildeş aprovizionează 45% din piaţa mondială de cacao, această ţară are doar 24 de producători de ciocolată, scrie Le Monde. Printre aceştia se numără şi Alain Kablan Porquet, care vrea să pună bazele unei noi ere de influenţă şi putere pentru statele producătoare de boabe de cacao.

    În interiorul Bushman Café din Abidjan miroase întotdeauna a cacao, dar într-o zi aroma era deosebit de puternică. Venea dintr-o sală mică de şedinţe de la primul etaj al cafenelei. Câteva cipsuri de ciocolată neagră ca smoala erau aşezate pe tăvi pentru a fi oferite spre degustare celor zece  oaspeţi privilegiaţi care au fost invitaţi de Alain Kablan Porquet, proprietarul unităţii şi artizanul ciocolatier care conduce cooperativa Cocoaïan.


    Coasta de Fildeş este furnizorul pentru 45% din piaţa mondială de cacao, dar jumătate dintre boabe sunt exportate sub formă de materie primă, iar restul sub formă de produse semiprocesate. Există doar 24 de producători de ciocolată în Coasta de Fildeş, jumătate din numărul pe care-l are Ghana.


    Trebuie grijă. Dintr-un cips de ciocolată cu 92% concentraţie de cacao nu se muşcă aşa cum s-ar face dintr-un baton de ciocolată industrială. „Se pune ciocolata în gură şi se sparge foarte uşor pentru a elibera aromele”, spune Kristen Hard, un ciocolatier american câştigător al mai multor premii şi CEO al boutique-ului de lux Cacao Atlanta. „Apoi lasă-l să se topeasca pe limbă. În acelaşi timp poţi inspira pentru a absorbi pe deplin aromele.” Cu o solemnitate asemănătoare unei degustări de vinuri, invitaţii au degustat unul după altul soiuri de ciocolată ghaneză şi ivoriană de la FairAfric şi Cocoaïan, al căror conţinut de cacao se ridică la 75-92%.

    Aceste mici discuri, cu aromele lor delicate de flori sau fructe, sunt primele mostre ale unei ambiţii mai mari: transformarea unei naţiuni producătoare de boabe de cacao într-o naţiune producătoare de ciocolată. Paradoxul este binecunoscut: Coasta de Fildeş este furnizorul pentru 45% din piaţa mondială de cacao, dar jumătate dintre boabe sunt exportate sub formă de materie primă, iar restul sub formă de produse semiprocesate.

    Există doar 24 de producători de ciocolată în Coasta de Fildeş, jumătate din numărul pe care-l are Ghana. Pentru a extinde piaţa – Porquet îşi propune să sporească acest număr de zece ori în următorii câţiva ani – el a reunit jucători ghanezi şi ivorieni din industria boabelor de cacao în perioada 2-4 noiembrie, exact când Salon du Chocolat se încheia la Paris. Scopul imediat a fost crearea unei noi competiţii a ciocolatei care să scoată în evidenţă produsele africane, World Chocolate Initiative Competition, programată să aibă loc pentru prima dată la jumătatea anului viitor.

    În cele din urmă, se urmăreşte lansarea unei dezbateri asupra standardelor producţiei de ciocolată stabilite de pieţele europene şi crearea unei noi ere a producţiei de boabe de cacao în care puterea să revină ţărilor producătoare. Aceasta vine într-un moment în care preţul aurului brun a doborât noi recorduri la bursele din Londra şi New York din cauza recoltelor slabe din acest sezon, care s-ar putea dovedi a fi cu aproape 30% mai mici decât cele de anul trecut.

    Fermierii sortează pământul şi obiectele străine din boabele de cacao pe o plantaţie în timpul procesului de uscare a boabelor.


     

    „Ciocolata nu este un produs de consum”, a tunat Gauz’ de pe canapeaua joasă, rezervată vorbitorilor invitaţi la Bushman Café. „Este gând pur, intelect pur! Este cultură!” În faţa unui public restrâns de jurnalişti, industriaşi şi cercetători, scriitorul activist ivorian, autor al cărţii Cocoaïans (Naşterea unei naţiuni de ciocolată, 2022, în care Gauz’ spune istoria politică a boabelor de cacao), a adăugat el îmbufnat: „Arborele de cacao nu este o plantă autohtonă. Ne-a fost impusă de un capriciu burghez european. Cacaua este o chestiune de gândire civilizaţională, locul unei confruntări între fermierii africani, care produc această materie primă în timp ce îşi distrug ecosistemul, şi hiperburghezia, care a inventat gustul ciocolatei şi l-a impus prin violenţă”.

    Cele 2,4 milioane de tone de boabe cacao care părăsesc plantaţiile Coastei de Fildeş în fiecare an sunt descrise de Gauz’ drept „2,4 tone de nenorocire!” „Prima crimă pe care am comis-o – una colectivă – a fost de a fi perpetuat sistemul economic colonial. Cafea, cacao, cauciuc, ulei de palmier… nu se produce nimic nou aici! Aceasta este ideea care trebuie readusă în miezul dezbaterii. Trebuie să regândim o relaţie de clasă, o relaţie de dominaţie.”

    Pentru a inversa această relaţie, Porquet pledează pentru „nonnomadizarea alimentelor”. Între două workshopuri, s-a instalat într-un colţ al Bushman Café, pe un fotoliu Ludovic al XV-lea despre care se spune că i-ar fi aparţinut fostului preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing. „Ne dorim ca totul să fie făcut local”, a explicat el, „cum ar fi vinul sau produsele de haute couture. Ne putem îndepărta de rolul de furnizor de materii prime şi putem comercializa un produs finit de înaltă calitate, atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export”.

    Asta pentru că el este convins că alcalinizarea pudrei de cacao (proces prin care este redusă aciditatea naturală a acestei materii prime, îmbunătăţindu-i-se gustul altfel amar) practicată sistematic de producătorii de ciocolată „ucide” cacaua. „Carbonatul de potasiu are rolul de a uniformiza gustul. Îndepărtează amărăciunea, astringenţa şi aciditatea. Dar dacă este nevoie de asta, este pentru că de la început a existat o problemă cu  fermentaţia!” Intenţia lui este să cumpere păstăi de cacao proaspăt recoltate direct de la fermierii din Coasta de Fildeş pentru a face singur operaţiunile de decojire, fermentare şi uscare. Producătorul de boabe de cacao economiseşte timp şi bani, iar producătorul de ciocolată păstrează controlul asupra materiei prime de la bun început. Cu alte cuvinte, compania Cocoaïan ar fi capabilă să producă „cacao fină” din păstăi Forastero, soiul cultivat în Africa de Vest.


    Producătorul de ciocolată ivorian foloseşte o metodă de fermentaţie inventată de consultantul olandez Albertus Eskes, fost cercetător la Centre de Coopération Internationale en Recherche Agronomique pour le Développement (CIRAD, Centrul Internaţional de Cooperare pentru Cercetare Agronomică), care, după cum chiar el recunoaşte, este „căsătorit de 53 de ani cu tot ce înseamnă cacao”.


    Producătorul de ciocolată ivorian foloseşte o metodă de fermentaţie inventată de consultantul olandez Albertus Eskes, fost cercetător la Centre de Coopération Internationale en Recherche Agronomique pour le Développement (CIRAD, Centrul Internaţional de Cooperare pentru Cercetare Agronomică), care, după cum chiar el recunoaşte, este „căsătorit de 53 de ani cu tot ce înseamnă cacao”. Tehnica sa, „Anima”, dezvoltată în Brazilia din 2015 până în 2019 şi aplicată recent de unii producători, inclusive de Cocoaïan, elimină amăreala şi astringenţa boabelor fără alcalinizare artificială, dar cu eficacitate garantată la orice soi de cacao. Este o metodă simplă şi ieftină”, a confirmat Eskes. “Poate fi aplicată de orice fermier, oriunde în lume, fără adăugarea de drojdii cultivate în laborator, pur şi simplu cu lăzi cu fructe”.

    Departe de a dori să-şi protejeze secretul, Porquet şi Eskes au invitat reprezentanţii guvernului ca să-i convingă să implementeze metoda la scară largă. Dincolo de competiţie, se urmăreşte stabilirea certificării naţionale pentru producţia de cacao, pe baza implementării metodei de fermentaţie Anima. Consiliul Café-Cacao (CCC, Consiliul Cafea-Cacao) a fost prezent în prima zi pentru discuţii cu uşile închise, iar CNRA în zilele următoare.

    Un crescător de cacao entuziast şi coordonator al cercetării CNRA, Mathias Tahi, intenţionează să se întâlnească cu CCC pentru a-şi împărtăşi observaţiile şi, probabil, pentru a lansa un parteneriat public-privat la nivel naţional. „Lumea trebuie să ştie despre marea capacitate a Coastei de Fildeş de a produce cacao de calitate”, a spus el. „Pentru noi, este o piaţă de nişă care se deschide, cu valoare adăugată mult mai mare pentru întreaga industrie”. Certificarea implică şi o mică revoluţie: transparenţa totală a preţurilor. Fermierii vor şti preţul la care se vinde ciocolata produsă din boabele lor”.

    Guvernul ivorian şi cel ghanez au încercat să-i ajute pe fermieri să-şi protejeze veniturile cerând în 2019 o suprataxă de 400 de dolari pe tona de boabe de cacao de la cumpărători. Făcând acest lucru, au creat un cartel şi au intrat în război cu marii traderi de materii prime, care au căutat căi de ocolire a plăţilor suplimentare. Bătălia voinţelor a paralizat un sector şi aşa blocat de pandemia de COVID-19, când marii cumpărători au făcut presiuni pentru primirea de discounturi pentru a fluidiza piaţa. Coasta de Fildeş şi Ghana au fost astfel încurajate să tranzacţioneze boabele de cacao pe cont propriu. Împreună, cele două ţări controlează 60% din producţia mondială de boabe de cacao. Iniţiativa de a majora preţurile a fost oprită de pandemie, arată The Economist, iar acum Coasta de Fildeş şi Ghana încearcă să recupereze terenul pierdut.   

    Guvernul ivorian şi cel ghanez au încercat să-i ajute pe fermieri să-şi protejeze veniturile cerând în 2019 o suprataxă de 400 de dolari pe tona de boabe de cacao de la cumpărători. Făcând acest lucru, au creat un cartel şi au intrat în război cu marii traderi de materii prime, care au căutat căi de ocolire a plăţilor suplimentare.

  • Hobby de CEO. Marinela Ardelean, Proprietar, Wines of Romania: „Practicarea unui hobby, în cazul meu, este indispensabilă, cel puţin pentru zona de vin şi gastronomie”

    Critic de vin şi autor, organizator de evenimente în lumea vinului, jurat la concursuri internaţionale de vin, Marinela Ardelean povesteşte că profesia actuală s-a născut „la intersecţia dintre hobby-uri. Cititul, călătoriile, oamenii şi gusturile noi au întâlnit vinul”.

    Antreprenoarea, care este expert în vinuri şi băuturi spirtoase, are un doctorat în marketing cu tema vinul românesc, brand de ţară, şi este speaker şi ambasadoare a vinurilor româneşti în lume. În plus, este business development manager în Asia-Pacific şi America de Nord pentru cel mai mare importator de vinuri italiene din America de Nord, Etika Wines, dar şi business development manager în Europa pentru Foss Marai Spumante.

    Deşi a crescut în în Maramureş, despre care spune că „este cea mai frumoasă regiune din lume”, Marinela Ardelean şi-a descoperit pasiunea pentru vin şi băuturi spirtoase în timp ce locuia în Italia, ţară ce a devenit a doua ei casă. Dragostea pentru cultura italiană a inspirat-o, mai târziu, realizând prima ei carte, cea în care a asociat vinurile româneşti încă necunoscute cu mâncăruri din rafinata bucătărie italiană. Premiată şi scrisă în ambele limbi, italiană şi română, a fost prima carte în care au fost asociate vinurile unei ţări cu mâncarea altei ţări.

    În Italia a absolvit programul Executive MBA la MIB Trieste School of Management, studiind, în acelaşi timp, sistematic, vinul şi dezvoltându-şi cunoştinţele referitoare la aspectele economice mai complexe – marketingul, brandingul şi specificul local. Este perioada în care a început să participe, în calitate de membru al juriului, la unele dintre cele mai importante concursuri de vinuri şi băuturi spirtoase din întreaga lume, experienţe ce i-au îmbogăţit autoritatea de expert şi critic.

    Este profund atrasă de complexitatea şampaniei, a whisky-urilor şi a distilatelor de vin. Complexitatea şi forţa lor au determinat-o să-şi extindă activitatea adresându-se astfel unui cerc mai larg de cunoscători, nu doar iubitorilor de vin.

    Marinela Ardelean a lansat mai multe cărţi, între care se numără „50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, urmată de cele trei volume „The Wine Book of Romania”, „ROWINE Book” şi „Ţara şi Vinul”.

    În plus, este iniţiator şi coorganizator al RO-WINE Î The International Wine Festival of Romania. Ea a fost şi jurat şi preşedinte de juriu în cadrul unora dintre cele mai importante competiţii internaţionale de vin. Consultant şi ambasador al „Deschidem Vinul Romanesc”, Marinela Ardelean este şi fondatoare a platformei Wines of Romania, aflată în al doilea an de activitate; „estimăm o creştere de 150% în 2023. Avem trei colaboratori full time şi mai multi colabori externi, în mod deosebit pe zona de video”.

    Recent, Marinela Ardelean a fost implicată în evenimente de promovare a vinurilor româneşti în Germania, Italia, Spania şi România, fiind şi iniţiatorul şi organizatorul primului concurs naţional de viticultură din ţara noastră. A bifat deja peste 35 de episoade ale podcastului Wines of Romania, video şi audio, numeroase vizite la cramele din ţară, iar despre vizibilitatea din mediul online spune că a ajuns la peste 3 milioane de impresii anuale şi un engagement de aproape 200.000.

    Ce hobby aveţi şi cât timp îi dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Profesia mea de astăzi s-a născut la intersecţia dintre hobby-uri. Cititul, călătoriile, oamenii şi gusturile noi au întâlnit vinul. Şi pentru că toate acestea trebuie împărtăşite, s-a născut scrisul. Am ajuns astăzi la al saselea volum, recent lansat, care este rezumatul lucrării mele de doctorat, „Ţara şi Vinul”, după trei volume de „The Wine Book of Romania”, „50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene” şi „ROWINE Book”. Cu alte cuvinte, tot ce fac astăzi este pentru că vinul, gastronomia şi călătoriile s-au reunit. Dar da, este nevoie de un hobby, atunci când hobby-ul principal devine profesie. Aşa că joc tenis, săptămânal, şi alerg cât de des am ocazia. Însă nimic nu se compară cu emoţia oferită de un gust nou sau un preparat excepţional. Experienţa culinara mă inspiră şi îmi ţine antrenată latura creativă.

    Ce corespondenţe există între hobby şi afaceri?

    Faci totul pentru a deveni cât de bun este posibil să fii. Nu ştiu dacă este din cauza unui caracter competitiv… Dar, aşa cum la tenis vrei să faci faţă unor adversari tot mai puternici, la alergat vrei să ajungi mai departe, mai repede, la fel şi în afaceri. Am început cu pairing-uri între vin şi mâncare, am continuat cu analize senzoriale, alături de un panel de experţi pentru Wine Book of Romania, am devenit jurat în concursuri internaţionale şi acum am ajuns să mă ocup de latura ştiinţifică a pieţei, să explorez felul în care putem ajuta la construirea unui brand de ţară cu ajutorul vinului românesc, care este un brand în sine, dar frânat de brandul de ţară, sau de imaginea acestuia, mai bine zis. Despre asta este vorba în „Ţara şi Vinul”. Cumva, se vede o evoluţie în aceşti ani.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    În cazul meu, este indispensabilă, cel puţin pentru zona de vin şi gastronomie. Zilnic, gust ceva nou, îmi notez, aflu despre producători noi, uneori chiar despre zone noi, iar cunoştinţele acumulate sunt suport al felului în care se va defini relaţia mea cu partenerii şi clienţii. Pentru că un producător sau un distribuitor de vin se aşteaptă de la un consultant sau partener de afaceri să aibă măcar aceleaşi cunoştinţe, dacă nu mai mult. Iar momentele rezervate pentru jogging, tenis familie sau vacanţă sunt cele în care mă regăsesc pe plan personal.

     Există reguli aplicabile în hobby şi în afaceri? Dacă da, care?

    Ambele trebuie practicate în aşa fel încât să îţi rămână timp pentru familie. Familia este motivaţia şi motorul pentru orice lucru întreprins. Iar timpul rezervat pentru familie nu poate fi întrerupt de nimic altceva. Dar asta este mai mult o regulă pentru ceea ce există dincolo de antreprenoriat şi de hobby.

    Dacă ar fi să mă gândesc la o regulă comună, aceasta ar fi să nu te opreşti niciodată din evoluţie. Fiecare piedică este un prilej de a învăţa ceva nou şi, cel mai important, „Unde pasiune nu e, nimic nu e”.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată? De ce?

    Probabil ceva din zona sporturilor extreme – nu trăiesc pentru adrenalină. Sau a sporturilor de contact. Nu sunt o persoană conflictuală şi nu cred că se poate rezolva ceva prin luptă, nici nu cred că ringul este o soluţie pentru a-ţi trata frustrările de peste zi.


    PREFERINŢE:

    CUVÂNT: Familie

    CARTE: Parfumul, de Patrick Suskind

    PERSONALITATE: Regina Maria

    SPORTIV: Nadia Comăneci

    TIP DE VACANŢĂ: Enogastronomică şi culturală

    DESTINAŢIE DE VACANŢĂ: Un loc nou, de fiecare dată, cu spectacole, vin şi gastronomie

    CARTE DE VIZITĂ

    MARINELA ARDELEAN

    1. Organizatoare evenimente pentru o familie nobiliară din Veneţia

    2. Business development manager în Asia-Pacific şi America de Nord pentru cel mai mare importator de vinuri italiene din America de Nord, Etika Wines

    3. Business development manager în Europa pentru Foss Marai Spumante

    4. A lansat „50 de vinuri româneşti întâlnesc
    50 de preparate culinare italiene”, urmată de cele trei volume „The Wine Book of Romania”, „ROWINE Book” şi „Ţara şi Vinul”.

    5. Iniţiator şi coorganizator RO-WINE Î The International Wine Festival of Romania

    6. Jurat şi preşedinte de juriu în cadrul unora dintre cele mai importante competiţii internaţionale de vin

    7. Consultant şi ambasador „Deschidem Vinul Românesc”

    8. Fondatoarea Wines of Romania (www.winesofromania.com)

    9. Are un doctorat în marketing cu tema vinul românesc, brand de ţară

    10. Speaker şi ambasadoare a vinurilor româneşti în lume

    11. În 2014, a primit prestigioasa recunoaştere de Dame Chevalier de l’Ordre des Coteaux de Champagne

  • Moneda de 50 de bani va schimba întreaga ţară

    Sistemul Garanţie-Returnare a fost lansat oficial în România şi va produce modificări profunde. Vor fi create noi locuri de muncă, cantitatea de ambalaje care ajung la gropile de gunoi va scădea drastic şi – poate cel mai important – se va schimba mentalitatea românilor, întrucât grija pentru mediu va câştiga tot mai mult teren. Personajul simbolic este moneda de 50 de bani.

     

    Pas cu pas, schimbarea îşi va croi drum în obiceiuri de consum şi de a returna ambalajele, pe rafturile magazinelor vor apărea băuturi cu simbolul SGR, Ambalaj cu Garanţie. De ce? Pentru că a fost lansat oficial în România Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), prin care românii vor plăti o garanţie de 50 de bani de fiecare dată când vor cumpăra orice băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu simbolul Ambalaj cu garanţie.

    După golirea ambalajului, clientul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic, în orice magazin din România, iar în schimbul ambalajului gol, va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acel loc.

    Simbolul Ambalaj cu Garanţie se va regăsi pe produsele parte din SGR, care vor ajunge treptat pe rafturile magazinelor, într-o perioadă de câteva luni, în funcţie de stocurile de produse în ambalaje non-SGR existente în piaţă. „Recomandăm tututor românilor să caute cu atenţie marcajul Ambalaj cu Garanţie pentru că doar acestea vor fi acceptate în punctele de returnare SGR. Restul de ambalaje, non SGR, nu vor fi acceptate în punctele de returnare, nefiind marcate cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanţie”, declară reprezentanţii RetuRO, care administrează în România Sistemul Garanţie-Returnare. Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale. Etichetarea şi introducerea noilor stocuri de ambalaje SGR pe piaţă va fi un proces treptat, pentru că anul 2024 va include o perioadă de tranziţie pentru stocurile existente.

    Ambalajele purtătoare de garanţie trebuie însă ca la returnare să fie intacte, nedegradate şi nedeformate, adică să nu fie sparte, turtite sau presate, pentru ca ele să poată fi scanate după formă şi dimensiuni de automatele de colectare sau de echipamentele de numărare şi sortare. În plus, recipientele trebuie să fie golite, dar nu este necesar să fie spălate. „Orice cantitate de lichid care rămâne în aceste recipiente le afectează greutatea şi există posibilitatea ca ele să fie refuzate de echipamentele automate, atunci când sunt scanate şi cântărite. Desigur, există o marjă de greutate, dar este recomandat ca ambalajele de băuturi să fie golite complet, pentru a fi siguri de recuperarea garanţiei”, explică reprezentanţii RetuRO. Eticheta trebuie să fie vizibilă şi intactă pentru că aceasta va avea imprimate simbolul SGR şi codul de bare specific. În lipsa acestor elemente de identificare, ambalajele nu beneficiază de garanţie şi nu pot fi preluate prin Sistemul Garanţie-Returnare. Altfel spus, doar pentru ambalajele care respectă aceste criterii poate fi recuperată garanţia de 50 de bani.


     

    Simbolul Ambalaj cu Garanţie se va regăsi pe produsele parte din SGR, care vor ajunge treptat pe rafturile magazinelor, într-o perioadă de câteva luni, în funcţie de stocurile de produse în ambalaje non-SGR existente în piaţă.


    Cum va fi realizată colectarea ambalajelor SGR? Există două variante. Pe de o parte, prin colectare manuală – ambalajele SGR sunt preluate manual, valoarea garanţiei este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali, în numerar, prin voucher sau prin transfer bancar. Transferul bancar va fi realizat la solicitarea consumatorului numai cu acordul comerciantului şi cu suportarea comisioanelor bancare de către solicitant.

    A doua variantă este prin colectare automată – ambalajele SGR sunt preluate prin echipament automat de preluare, valoarea garanţiei este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali fie prin voucher pe care aceştia, în cadrul aceluiaşi comerciant care operează echipamentul automat de preluare, îl pot preschimba în numerar sau îl pot utiliza la efectuarea cumpărăturilor, în termen de maximum 12 luni de la eliberarea voucherului, fie prin transfer bancar. Transferul bancar va fi realizat la solicitarea consumatorului numai cu acordul comerciantului şi cu suportarea comisioanelor bancare de către solicitant.

    Ce vom câştiga de pe urma Sistemul Garanţie-Returnare? „Cel mai mare proiect de economie circulară din România va face ţara mai verde, mai curată şi mai responsabilă.

    Intenţionăm să recuperăm aproximativ 7 miliarde de ambalaje de pe piaţă în fiecare an.

    Proiectul va transforma comportamentul de reciclare al celor 19 milioane de români”, afirmă reprezentanţii RetuRO.

    Astfel, un alt efect pe care îl va produce SGR este protejarea mediului înconjurător, ambalajele colectate prin SGR fiind redirecţionate de la groapa de gunoi sau din natură.

    Nu în ultimul rând, SGR va produce noi locuri de muncă. „Obiectivul nostru este să atingem pragul de 600 de angajaţi până la finalul anului viitor. Dintre aceştia, cel puţin 500 îşi vor desfăşura activitatea în punctele de lucru care vor fi deschise în toată ţara”, conform reprezentanţilor RetuRO.

    Compania a inaugurat oficial primul centru regional pentru numărare şi sortare, în judeţul Cluj. Centrul regional din Bonţida, primul de acest fel din cele 17 ce urmează să fie deschise de către RetuRO, reprezintă esenţa schimbării culturale şi structurale pe care o va aduce SGR în România. RetuRO a început lucrările la a doua fabrică din Giarmata, judeţul Timiş, unde se va realiza sortarea şi numărarea ambalajelor şi se pregăteşte să deschidă a treia fabrică regională în localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău.

  • Cum reuşeşti să duci mai departe de o generaţie o afacere românească

    Ana Maria Mircea s-a născut într-o familie de mici antreprenori buzoieni şi a moştenit, la rândul său, microbul antreprenoriatului, care a dat naştere unui nou business. Cum a transpus lecţiile învăţate în afacerea familiei, o carmangerie care comercializează PRODUSE-FANION din regiunea Buzăului, în noul business, un restaurant tip fine-dining, în care preparatele tradiţionale sunt reinterpretate în stil contemporan, şi din care s-a născut, de asemenea, o a doua carmangerie, destinată segmentului B2B?

    „Implicarea mea în afacerile de familie a fost o călătorie antreprenorială, de la a avea la a fi.  Tatăl meu mi-a fost primul ghid, însă am ales să pornesc pe calea mea după tot ce am învăţat de la el. Am astfel ocazia să aplic propriile cunoştinţe, acumulate din mentorat, dar şi cursurile urmate în diverse academii şi şcoli internaţionale în ultimi zece ani”, povesteşte Ana Maria Mircea, fondator al restaurantului Dacia Romanian Dining, al carmangeriei Dacia Romanian Gourmet, şi fost manager în compania RoxAna. Ea a administrat şi dezvoltat până acum trei ani carmangeria RoxAna, pornită de tatăl său în anii ’90, business care a acumulat, în ultimii 5 ani, o cifră de afaceri de 14 milioane de euro, dar şi restaurantul Dacia Romanian Dining, pe care l-a deschis în 2021, şi din care s-a născut, în născut unei investiţii iniţiale de 1 milion de euro, o a doua carmangerie, axată pe segmentul B2B.

    Carmangeria RoxAna, numită astfel după cele două fiice ale antreprenorului Sandu Mircea, are un portofoliu alcătuit din peste 300 de produse refrigerate şi aproape 50 de produse afumate. Cu un bon mediu de 40 de lei, carmangeria îşi vinde produsele într-un spaţiu comercial de 400 de metri pătraţi amplasat în Piaţa Centrală din Buzău şi colaborează cu un număr de 28 de furnizori. În plus, compania are propria unitate de producţie, având o medie anuală de circa 55 de tone de produse afumate şi 850 de tone de produse de carne refrigerate.

    La rândul său, restaurantul, care şi-a deschis porţile în 2021, cu o investiţie iniţială de 400.000 de euro, a înregistrat venituri de 260.000 de euro în primul an de activitate, iar pentru anul în curs este estimat că va atinge o cifră de afaceri de 600.000 de euro, pentru ca în 2024 să ajungă la borna primului milion. În restaurant, care are 40 de furnizori de materie primă o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi o capacitate de 160 de locuri, valoarea medie a notei de plată este de 170 de lei.


    Carte de vizită

    Ana Maria Mircea Leu, fondator al restaurantului Dacia Romanian Dining şi al carmangeriei Dacia Romanian Gourmet

    Œ Şi-a format pregătirea academică în cadrul Universităţii de Administrarea Afacerilor Bucureşti şi al Academiei de Studii Economice;

     În 2021 a deschis restaurantul Dacia Romanian Dining;

    Ž În paralel, administrează carmangeria RoxAna, o afacere pornită de tatăl său în anii ’90, precum şi o a doua carmangerie, axată pe segmentul B2B;

     Este antreprenor, life coach şi business mentor acreditat de Academia Cristian şi Florina Oneţiu;

     Printre pasiunile sale se numără wellbeingul şi moda, dar mai ales zona de educaţie şi dezvoltare continua. De asemenea, practica hipnoterapia şi alte servicii holistice în domeniul sănătăţii complementare, atunci când agenda îi permite;

    ‘ Are şi o colecţie de modă pentru femei inspirată din stilul eclectic al poporului român, care a avut cereri din Asia şi Milano, colecţie care se regăseşte expusă în restaurant.


    Calea bătătorită. Întrebată dacă a simţit sau nu presiunea de a duce mai departe businessul părinţilor, Ana Maria Mircea ne-a împărtăşit că a simţit, într-adevăr, responsabilitatea de a continuă tradiţia familiei, dar în timp a transformat-o într-o oportunitate de a implementa propria viziune între inovaţie şi tradiţie pentru a crea un brand tânăr, dar puternic, şi mai ales, 100% românesc. „Toate provocările alături de familia mea mi-au oferit şansa de a dezvolta propriile mele abilităţi într-un mediu antreprenorial real şi provocator, validând astfel propria mea identitate.” Potrivit ei, rolul său în afacerile familiei a fost unul de evoluţie şi transformare, „îndreptându-mă spre o perspectivă antreprenorială mai profundă şi sustenabilă, cu un accent pe dezvoltarea afacerilor scalabile, inovatoare, cât şi către venit pasiv şi investiţii”.

    Cât despre lecţiile învăţate în familia de antreprenori în care a crescut, cea mai importantă susţine că a fost aceea de a avea încredere în propria viziune de afaceri dar şi de viaţă, atunci când cei din jurul său nu au putut să-i acorde credit. „Adaptabilitatea, rezilienţa şi munca constantă implementând educaţia acumulată mi-au adus rezultate în timp.” Antreprenoarea consideră că succesul din afaceri are nevoie de un stil de viaţă sănătos şi un echilibru în viaţa de familie pentru a te putea bucura de recompensele generate. „Este foarte important să ne cunoaştem viziunea vieţii pe termen lung, bazată pe valori solide, firul roşu personal, astfel încât să nu confundăm afacerea sau afacerile, cu scopul vieţii noastre, ci să reprezinte doar una din căile prin care ajungem la el.”

    Gestionarea afacerilor de familie, mai spune ea, implică provocări unice, pe care, personal, le-a abordat prin comunicare eficientă şi respect reciproc, răbdare, empatie, dar mai ales prin căutarea soluţiilor astfel încât să îşi atingă obiectivele alături de echipă şi să înveţe împreună lecţiile necesare. „Diferenţa de perspective între generaţii este firească, ţine doar de abilităţile noastre cum reuşim să le folosim în favoarea noastră şi să ne respectăm rolurile fiecăruia. Este vital, cred eu, să învăţăm să ne completăm, în viaţă şi afaceri, punctele forţe şi punctele slabe, să nu lucrăm din competiţie sau din nevoia de a demonstra, de a fi apreciat, pentru că atunci obiectivul afacerii va avea de suferit şi cu siguranţă şi echipa implicată în acest proces greoi, neplăcut.”

     

    Calea nouă. Experienţa din carmangeria familiei a ajutat-o şi a făcut-o să aprecieze foarte mult produsul tradiţional atestat, produsul curat, românesc, iar mai apoi, să descopere o piaţă neexploatată din punct de vedere gastronomic, turistic, dar şi cultural în industria HoReCa. „Am călătorit foarte mult în afara ţării şi am observat această tendinţă în creştere a pieţei, a turiştilor care caută experienţe gastronomice locale, unele chiar rafinate, şi în România. Provocarea a fost să aduc produsul tradiţional românesc într-un mod contemporan, adaptat şi aliniat marilor branduri de lux internaţionale din HoReCa. Am studiat foarte mult şi am adus acasă tot ce am învăţat, transpunând aceste cunoştinţe în brandul Dacia Romanian Dining.”


    „Eşecul este o parte naturală a procesului de învăţare şi trebuie să fie văzut ca o oportunitate de creştere şi dezvoltare.”


    Pornirea restaurantului a fost inspirată astfel de dorinţa de a oferi o experienţă culinară autentică şi de calitate, reflectând bogăţia culturii şi tradiţiilor româneşti. „Am avut viziunea de a rafina un preparat pornit de la produsul tradiţional atestat, o experienţă similară celor de stele Michelin, care să aibă la bază AND gastronomic al ţării. Misiunea mea în acest business este să ridic produsul românesc acolo unde îi este locul, la rang de artă culinară. Cred cu tărie că România şi noi, românii, merităm şi putem.”

    Inspiraţia în business a găsit-o, deopotrivă, atât în cultura şi arta României, cât şi în piese de teatru, romane, opere din perioada interbelică, din vechiul Bucureşti – micul Paris, precum şi din folclorul românesc. „După cum bine ştim Buzăul este patria Cârnaţilor de Pleşcoi şi Babicului de Buzău, aşa că am pus în valoare povestea locului. Am decis să promovăm turismul gastronomic cât şi Geoparcul Ţinutul Buzăului, care a fost recunoscut ca patrimoniu UNESCO. Astfel am fost inspirată să creez preparate trecute drept geoproduse în meniu, din aceste zone ce reprezintă inima turismului buzoian – Foie Gras Babele de la Ulmet – Trovani, friptura Focurile Vii sau peştele în crustă de sare – Munţii de Sare din Lopătari. Mi-am dorit foarte mult să valorific resursele şi bogăţiile locale, împletind inovaţia şi tradiţia.”

    Una dintre cele mai dificile perioade recunoaşte că a fost pandemia, când s-a văzut nevoită se se adapteze şi să inoveze pentru a asigura continuitatea afacerilor. „A fost o perioadă de învăţare şi creştere, în ciuda provocărilor. Adaptabilitatea şi rezilienţa au fost atuurile noastre, cu focus pe menţinerea echipei motivate, cât şi pe dezvoltarea continuă a afacerilor.”


    „Este foarte important să ne cunoaştem viziunea vieţii pe termen lung, bazată pe valori solide, firul roşu personal, astfel încât să nu confundăm afacerea sau afacerile, cu scopul vieţii noastre, ci să reprezinte doar una din căile prin care ajungem la el.”


    Pentru a avea o pregătire adecvată în lansarea noului business, antreprenoarea spune că a investit semnificativ în formarea unei echipe de profesionişti şi în dezvoltarea unui concept culinar unic, care să reflecte corect calitatea şi diversitatea bucătăriei româneşti. „Am urmat cele mai bune cursuri în domeniul culinar, avem Paşaportul Bucătăriei Franţuzeşti Escoffier în Casa Dacia, atât eu cât şi colegii mei. Am fost nevoită să adopt mai multe roluri în această afacere pentru ca ea să se dezvolte cu adevărat iar eu să devin bucătar cu studii, tocmai pentru a înţelege cum să transpun viziunea unui preparat în realitate.”

    Preparate tradiţionale B2B şi B2C. Când vine vorba de profilul clienţilor celor două afaceri, acesta e diferit pentru fiecare în parte. „Când vorbim de afacerea de familie de bază, fiind situată în piaţă centrală a oraşului, Carmangeria RoxAna s-a adresat preponderent consumatorului cu venituri mici şi medii, pe alocuri şi cu venituri mari, mai ales că după renovarea locaţiei a devenit lider de piaţă pe calitate şi trendsetter. În cea de-a doua carmangerie – Dacia Romanian Gourmet, un brand distilat din restaurant – ne adresăm segmentului B2B – reţelele de distribuţie naţională şi internaţională. Noua carmangerie se situează în arealul Pleşcoi şi este în plină dezvoltare şi investiţie.”

    În schimb, oaspeţii restaurantului Dacia Romanian Dining sunt antreprenori, familii, iubitori de cultură, dar şi turistul român, străin, atât în tranzit cât şi în căutare de experienţe grastronomice locale unice. „Clienţii restaurantului Dacia Romanian Dining aşteaptă nu doar mâncare de calitate, ci şi servicii excepţionale, un mediu plăcut şi o experienţă de brand completă, cu care i-am obişnuit, o conexiune cu tradiţiile româneşti, prezentate într-o manieră modernă şi inovatoare.” De curând povesteşte că a lansat şi franciza Bizz Club Buzău, comunitatea oamenilor de succes din oraş, fondată de Călin Iepure şi Laszlo Fodor. „Împreună am pus bazele unui club de business bazat pe networking, sprijin reciproc şi educaţie acasă la noi.”

    În carmangerie, produsele tradiţionale şi cele artizanale sunt cele mai cerute. „Am ţinut încă de la început foarte mult la reţeta curată a produselor, fără conservanţi, fără aditivi sau coloranţi. A fost o muncă asiduă de câteva luni la începutul dezvoltării liniei de produse tradiţionale. Cele mai vândute sunt, bineînţeles, Babicul de Buzău, Cârnaţii de Pleşcoi, dar şi toba, pastrama de curcan, şunca afumată.” În restaurant, mâncărurile inovatoare şi de sezon sunt preferatele clienţilor, printre preparatele diferenţiatoare numărându-se, de pildă, Tăiţeii Meşteşugiţi cu Babic de Buzău şi Pituşca de Buzău, ori cocktailul cu vişinată, ca desert. „Au avut succes, de asemenea, preparatele rafinate, pentru diverse ocazii – de la sărbători în familie la întâlniri de afaceri, evenimente corporate, iar pentru evenimente speciale oaspeţii noştri au aleg experienţa Chef Table sau Tasting Meniu cu produsul local,  cină VIP.” De altfel, adaugă Ana Maria Mircea, întreg meniul a fost conceput astfel încât să aibă producători locali pentru fructe şi legume, fermieri locali de la Cooperativa Agricolă, carne de la carmangeria familiei cât şi ingrediente bio, organice, de la parteneri precum Bio Logistic şi Life Care. „Sănătatea este o valoare aflată la temelia afacerii noastre şi am ţinut foarte mult la acest aspect – să descoperim o reţeta curată, fără aditivi, conservanţi, coloranţi sau potenţiatori de gust, astfel încât produsul să arate bine, să fie gustos şi să aibă un termen de valabilitate de 14 zile, respectiv 30 de zile la produsele crud uscate. Carmangeria noastră a avut acest principiu foarte sănătos de a achiziţiona carne doar din ferme româneşti, produsele atât din carmangerie cât şi din restaurant fiind exclusiv din carne românească.”


    „Afacerile, dacă nu sunt construite pe baze solide, nu pot să muncească pentru noi şi vom fi mereu într-un cerc vicios, greu de oprit odată început şi setat în acest mod.”


    La capitolul tendinţe, antreprenoarea notează că se observă o creştere a interesului pentru produse tradiţionale şi de calitate, iar clienţii sunt din ce în ce mai conştienţi de importanţa sustenabilităţii şi a originii produselor.

    Ana Maria Mircea mai spune că, deşi există o cerere în creştere şi pentru opţiuni vegetariene/vegane, produsele tradiţionale din carne rămân populare. „Ne adaptăm oferind opţiuni variate pentru toate gusturile. Am dezvoltat, de exemplu, un meniu separat special pentru femei, cu mai puţine calorii, cu produse din peşte, de la burgeri la cârnaţi din peşte. Oferim clientelor noastre şi un test pentru a descoperi ce tip de tipologie au cât şi recomandările specifice ştiinţei indiene ayurvedice pentru fiecare tipologie aparate. Am adus această cunoaştere din Bali, după mentorarea de care eu însămi am avut parte.”

    Babicul de Buzău, peste hotare. Pe viitor, antreprenoarea are planuri de extindere în noi pieţe şi sectoare, „păstrând un accent pe calitate şi sustenabilitate”. Astfel, în paralel cu finalizarea noii carmangerii Dacia Romanian Gourmet, are în vedere distribuţia naţională şi internaţională, „unde vom pune în valoare tezaurul şi moştenirea locală, Babicul de Buzău, produsul emblematic al Buzăului, ce face parte din comorile contemporane ale regiunii”.

    Următoarele locaţii vor fi alese strategic pentru a aduce valoare comunităţilor locale şi pentru a extinde accesul la produsele şi serviciile companiei. Compania se concentrează pe zone cu potenţial ridicat şi interes pentru cultură şi gastronomia românească. „Am construit încă de la început un brand şi o afacere cu potenţial scalabil şi francizabil. Considerăm că lucrurile se construiesc pas cu pas, sustenabil, la momentul potivit. Obiectivul nostru a fost să dezvoltăm un grup de societăţi sub cupola aceluiaşi brand românesc sustenabil. Caietul de franciză este construit astfel încât să poată livra şi produsele diferentatoare ale locaţiei către celelalte francize. Analizăm, de asemenea, şi posibilităţile de francizare şi extindere internaţională, vizând pieţe unde valorile şi produsele noastre pot fi bine primite şi unde putem promova gastronomia tradiţională.” Cereri de francizare, spune ea, au tot avut, însă în ciuda faptului că a existatdeschidere spre acest pas, carmangeria a produs artizanal doar pe plan local până acum. „Tocmai pentru că a existat de la an la an o cerere în creştere am luat decizia dezvoltării unui brand nou dedicat exportului. La toate târgurile internaţionale de profil am promovat produsele locale şi valorile noastre.”

    În prezent, antreprenoarea spune că sunt concentraţi pe creşterea şi dezvoltarea continuă a afacerilor, însă „viziunea noastră pe termen lung include posibilitatea de a transmite afacerile următoarei generaţii, continuând astfel tradiţia şi spiritul antreprenorial al familiei”.


    „Gestionarea afacerilor de familie implică provocări unice. (…) Diferenţa de perspective între generaţii este firească, ţine doar de abilităţile noastre cum reuşim să le folosim în favoarea noastră şi să ne respectăm rolurile fiecăruia. Este vital, cred eu, să învăţăm să ne completăm, în viaţă şi afaceri, punctele forţe şi punctele slabe, să nu lucrăm din competiţie sau din nevoia de a demonstra, de a fi apreciat.”


    Antreprenoriat pe toc. Despre modul în care gestionează rolul de antreprenor, Ana Maria Mircea spune că antreprenoriatul reprezintă o zonă foarte frumoasă şi de cercetare în ultimii zece ani. „Am căutat să înţeleg cum este sănătos să lucrez ca şi antreprenor-femeie încât să-mi pot menţine natură feminină dar şi să reuşesc să îmi desăvârşesc personalitatea prin cariera mea, să dobândesc cât mai multe competenţe şi abilităţi care să-mi permită să manifest în toate ariile din roata vieţii. Atât eu cât şi familia mea şi ne-am confruntat  cu un comportament la limită între dependenţa de muncă şi realizarea personală, familială prin muncă. Afacerile, dacă nu sunt construite pe baze solide, nu pot să muncească pentru noi şi vom fi mereu într-un cerc vicios, greu de oprit odată început şi setat în acest mod. Mi-am propus să îmi fac timp şi să ofer mai mult în 2024.”

    Ca lider, Ana Maria Mircea combină delegarea cu implicarea directă în deciziile importante. „Îmi menţin conectivitatea şi în concedii, dar încurajez autonomia echipei şi dezvoltarea lor continuă. Investim mult în traininguri, business coaching alături de ei, cât şi studii de specialitate.” În acest an spune că a realizat un parteneriat pe termen lung cu Virgil Mănescu, educator de etichetă şi protocol, lector asociat la Institutul Diplomatic Român,  instructor – formare – ospitalitate, despre care antreprenoarea spune că a adus valoare echipei, prin trainingul de etichetă, protocol şi bune maniere. „Acest lucru ne asigură excelenţa pe care oaspeţii noştri caută să o experimenteze, în special aerul parizian al epocii interbelice din Casa Dacia şi bunele maniere ale acelor vremuri.”

    O parte importantă din munca sa a fost şi să-şi menţină echipa conectată la viziunea companiei şi să contruiască împreună un brand puternic, diferenţiat pe piaţă. Sfatul său pentru tinerii antreprenori este să fie mereu deschişi la învăţare şi să aibă curajul de a încerca noi lucruri. Eşecul, adaugă ea, este o parte naturală a procesului de învăţare şi trebuie să fie văzut ca o oportunitate de creştere şi dezvoltare. „Îi sfătuiesc să aibă rezilienţa şi răbdarea efortului disciplinat, dar mai ales să-şi caute mentori buni care să-i susţină cu instrumente smart, un plan de afaceri, o viziune puternică, un brand coerent – chei foarte importante pentru profitabilitate şi succes. În epoca contemporană o afacere are nevoie de foarte multe puncte forte ca să reuşească, piaţa este deja dezvoltată şi nu este suficient doar să ai o idee bună de afaceri şi să fii talentat.”

    În încheiere, Ana Maria Mircea spune că visul său este să transforme aceste afaceri în care activează, cât şi proiectele noi, în branduri recunoscute la nivel internaţional şi să fie un model de reuşită şi inovaţie pentru antreprenorii români, în special pentru femei care îşi doresc să pornească pe această cale. „Cred cu tărie în inspiraţia brandurilor din cultura României şi în femeile din România, că îşi pot obţine autonomia, visele antreprenoriale dacă au instrumentele şi mentorarea potrivită.”   

  • Banii nu aduc fericirea, dar cultura organizaţională, da?

    O prietenă m-a întrebat despre compania X, se gândea să meargă la un interviu de angajare acolo. Ea se află acum într-o poziţie de management, cu angajaţi în echipă, maşină de serviciu pe care o poate folosi oricând, proiecte care par interesante, cel puţin din exterior, beneficii extrasalariale şi, totuşi, caută „ceva”… O altă prietenă ar vrea să schimbe domeniul în care lucrează pentru că, „după pandemie, s-a schimbat totul” – ea nu îşi caută însă activ un alt job din cauza contextului economic. O alta munceşte şi îmi spune zilnic cât de mult îi displace munca ei, în timp ce un amic „rezistă” la locul de muncă până când va reuşi să îşi dedice tot timpul antreprenoriatului… Dacă stau să mă gândesc, nu cunosc pe nimeni din cercul apropiat de prieteni care să se declare mulţumit cu locul unde munceşte în acest moment. Cred că asta este una dintre principalele probleme cu angajaţii ale liderilor de azi – care poate, după pandemie, aşteptau la normalizarea lucrurilor în ceea ce priveşte relaţiile cu colegii. Pe de altă parte, cred că „nefericirea la locul de muncă” este una dintre „bolile” care nu îi ocolesc nici pe managerii din companii. Iar atunci când şi liderii sunt neimplicaţi – cred că este şi mai greu să găseşti implicare la nivelul celorlalţi angajaţi.

    Postpandemie, un cuvânt despre care credeam că va dispărea din vocabularul angajatului modern, „quiet quitting” este mai valid ca niciodată – cel mai recent studiu Gallup realizat la nivel global arată că, de fapt, majoritatea angajaţilor sunt în „quiet quitting”, în timp ce un procent important trec chiar prin „loud quitting”. De asemenea, la nivel global, 51% dintre angajaţi sunt deschişi să îşi schimbe jobul sau caută activ unul nou. La nivel european, lucrurile stau chiar mai rău decât atât: aici 71% dintre angajaţi ar fi în starea de quiet quitting. Lipsa unor creşteri salariale în concordanţă cu creşterea preţurilor, haosul generat de munca remote, lipsa găsirii unui prieten la birou, un management deficitar, stresul angajaţilor, cauzat de factori interni, cât şi externi, precum inflaţia şi problemele de sănătate, pot fi de asemenea o sursă de stres zilnic. Sau, pur şi simplu, unii dintre angajaţi nu mai găsesc un sens la locul lor de muncă; iar despre asta vorbesc într-un articol din acest număr şi specialişti ai pieţei de HR de pe piaţa locală. Cauzele pot fi nenumărate – dar atunci când nu ai un lider care să le caute şi să încerce să le rezolve – fiind el însuşi în quiet quitting – ce se întâmplă?

    Potrivit Wall Street Journal, lide­rii companiilor sunt în căutare de răspunsuri – mulţi dintre ei au cheltuit bugete importante pe servicii  de sănătate mintală pentru angajaţi, pe servicii de îngrijire pentru copiii angajaţilor şi pentru bonusuri de wellbeing, însă acestea nu s-au tradus în angajaţi mai implicaţi. Pe de altă parte, mulţi angajatori au angajat noi persoane, în timp ce angajaţii mai vechi au plecat şi, în mod paradoxal, cei mai noi dintre ei sunt cei mai nefericiţi la locul de muncă. Specialiştii citaţi în articolul din BUSINESS Magazin menţionează şi ei beneficiile aduse de bonusurile extrasalariale şi de flexibili­tatea în ceea ce priveşte munca, însă vorbesc şi despre cultura organizaţio­nală. Ei o menţionează ca fiind unul dintre aspectele principale ale rezistenţei angajaţilor la un loc de muncă.

    Despre cultura organizaţională se vorbeşte, mai ales în discursuri publice, în toate companiile – fără să se explice exact ce înseamnă aceasta sau să se ofere un exem­plu de „bune practici”. Valorile sunt ataşate conceptului de cultură organizaţională – şi sunt uneori expuse în tablouri ale corporaţiilor, alături de mesaje motivaţionale – însă pare că acestea nu funcţionează, dacă discuţiile din afara biroului nu au nicio legătură cu aceste cuvinte expuse pe pereţi, ci se rezumă la – „Nu îmi mai suport şeful/colegii/orele peste program/salariul/nu mai găsesc sensul muncii mele etc.”… Poate cultura organizaţională este acel tip de cultură care reuşeşte să ofere o soluţie angajaţilor care au astfel de probleme. În 2019, cele mai mare companii din Statele Unite s-au reunit şi au declarat că nu mai sunt „shareholder capitaliste”, ci „stakeholder capitaliste” – vor genul de capitalism care aduce beneficii tuturor celor care contribuie la dezvoltarea businessului – inclusiv angajaţi şi comunităţi, nu doar acţionari şi superbogaţi. Despre ESG şi sustenabilitate aţi auzit cu toţii, unele proiecte generează chiar rezultate,  însă campaniile axate pe rezolvarea problemelor angajaţilor pare că nu au succes. Aşadar, nu pot să nu mă întreb, care este cultura organizaţională ce ne poate aduce înapoi fericirea de la locul de muncă?  

    Ioana Matei este editor Business Magazin

  • SGR – un sistem complex, susţinut de o platformă IT unică

    Pentru o anumită categorie de băuturi – fie apă, răcoritoare, bere, cidru, vin sau băuturi spirtoase – românii vor plăti începând de pe 30 noiembrie o garanţie de 50 de bani. Pentru a recupera garanţia, după golirea ambalajului, clientul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic, în orice magazin din România, indiferent de unde a fost cumpărat.

     

    ECONOMIE CIRCULARĂ: SGR

    Moneda de 50 de bani este eroina ascunsă în vreun buzunar sau portofel pe care trebuie să o scoatem la iveală de fiecare dată când mergem la cumpărături pentru a folosi căruciorul care ne ajută la transportat produsele. Pe un principiu asemnănător (dar mult mai complex) va funcţiona începând de pe 30 noiembrie Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), proiect administrat în România de RetuRO. Românii vor plăti o garanţie de 50 de bani de fiecare dată când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Atenţie, însă, în circuit nu vor intra decât ambalajele care vor fi marcate cu un logo specific – Ambalaj cu garanţie. După golirea ambalajului, acesta poate fi returnat, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, clientul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal şi chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.

    Pentru a „pune pe roate” SGR, sistemul informatic este firul roşu care leagă toate verigile lanţului ce include deopotrivă consumatori, producători, distribuitori, importatori, operatori din industria Horeca şi comercianţi. Acesta trebuie nu numai să susţină informaţiile primite de la aproape 80.000 de operatori economici, dar şi să coreleze date de identificare, stoc, returnare, colectare pentru aproape 7 miliarde de ambalaje.

    „Este un proiect de o complexitate unică în România. Misiunea RetuRO de a asigura un sistem IT funcţional şi eficient este de o complexitate extraordinară, mai ales când vine vorba despre cerinţele de integrare cu modulele existente, dezvoltarea de module noi, integrarea cu sistemul logistic, dezvoltarea de aplicaţii mobile, precum şi asigurarea unor protocoale solide de securitate a datelor şi gestionarea aspectelor legate de planificarea resurselor companiei, care acoperă o gamă vastă de funcţii, de la procesarea facturilor la elaborarea mecanismelor detaliate de raportare”, declară Cristian Mihai, director IT, RetuRO SGR.

    Tot el povesteşte că dezvoltarea şi implementarea sistemului IT au fost puncte cheie pe agenda RetuRO şi au fost făcuţi paşi importanţi, dar intervalul de timp limitat reprezintă o provocare semnificativă în asigurarea funcţionării la standardele dorite. Programul strâns limitează testarea detaliată a componentelor de bază ale sistemului IT, atingerea standardelor de calitate necesare şi nu lasă loc pentru ajustări în cazul apariţiei unor probleme neaşteptate.

    „Luna decembrie va fi dedicată unor teste riguroase şi corectării erorilor de sistem, asigurându-ne că acesta va fi stabil şi securizat. Vrem să reducem, astfel, riscul de blocare şi să creştem nivelul de protecţie a datelor. Din ianuarie, accentul se va muta pe facturare şi raportare şi pe sarcina dificilă de a conecta toţi operatorii cu RetuRO, un proces care necesită o atenţie meticuloasă la detalii. Până la jumătatea anului viitor vom continua să dezvoltăm şi să îmbunătăţim sistemul pe baza feed-back-ului primit de la utilizatori în primele luni de operare. Noutatea şi natura revoluţionară a acestui proiect fac dificilă anticiparea în totalitate a provocărilor cu care ne-am confruntat încă de la început. Ne aflăm pe un drum care nu a mai fost explorat înainte, unde adunăm elemente la o scară şi complexitate fără precedent”, adaugă Cristian Mihai.

    Pe de altă parte, tot el dă asigurări că RetuRO a fost capabilă să depăşească obstacolele şi să îndeplinească termenele strânse, depăşind aşteptările pentru un astfel de proiect complex. De exemplu, durata tipică a unei licitaţii pentru o soluţie IT este de cel puţin trei luni, dar RetuRO a reuşit să pregătească în doar trei săptămâni un proces global. „Implementarea versiunii de bază a sistemului în 3 luni este, de asemenea, remarcabilă, în timp ce majoritatea estimărilor arătau că ar putea dura 1 an sau chiar 1 an şi jumătate”, mai spune directorul IT al RetuRO SGR. Compania a finalizat dezvoltarea arhitecturii IT şi, după o căutare la nivel mondial, a găsit partenerul IT optim pentru implementarea sistemului – compania Sensoneo, care va juca un rol crucial în succesul SGR din România, datorită soluţiile ingenioase de gestionare a deşeurilor, ce vor contribui în mod semnificativ la eficienţa şi eficacitatea operaţiunilor acestui proiect.

    Sistemul va funcţiona ca o soluţie Software as a Service. Anumite elemente ale sistemului, cum ar fi suportul IT pentru zona de office şi centrele de numărare şi sortare, cât şi sistemul IT de call center au fost subcontractate.

    Cel mai mare proiect naţional de economie circulară, Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), a fost proiectat să fie simplu şi accesibil pentru consumatori, deoarece ei sunt cei care practic îl vor pune în mişcare. „Cu toate progresele înfăptuite până acum şi cu cele care vor urma în lunile următoare, este important să spunem că SGR nu va fi perfect încă de la început, dar cu siguranţă va fi perfectibil. Sistemul va fi un mecanism viu – va evolua odată cu fiecare nou ambalaj, odată cu fiecare centru regional deschis sau cu fiecare cetăţean care alege să îl susţină activ”, punctează reprezentanţii RetuRO.

    Pasul 1.

    Cumpărăm cu garanţie de 50 de bani o băutură, cu volum între 0,1 l şi 3 l. Doar ambalajele cu simbolul Ambalaj cu garanţie pot fi returnate.

    Pasul 2. Poţi returna ambalajele goale, neturtite, cu eticheta intactă, la orice punct de returnare din magazine.

    Pasul 3. Pentru fiecare ambalaj returnat corespunzător primeşti înapoi garanţia de 50 de bani. Ambalajele colectate sunt reciclate şi transformate în ambalaje noi pentru băuturi.

     

  • În drum spre bursă

    După utilizarea forţată a unor servicii de medicină la distanţă în timpul pandemiei, omânii încep să înţeleagă beneficiile unor astfel de servicii. Acest lucru „se simte” în businessul Telios Care, start-up-ul din Cluj-Napoca care a intrat pe această nişă încă înainte de acest trend. Iar asta se vede şi în rezultate.

    Telios Care a ajuns să aibă peste 120 de medici care oferă consultaţii online, numărul de cazuri înregistrate lunar fiind de peste 4.000. Iar creşterea nu se opreşte aici, echipa clujenilor având ca obiectiv să încheie o rundă de finanţare de circa un milion de euro la final de an, iar din 2024 să se listeze pe bursa AeRO şi să atingă venituri de peste 2 milioane de euro. „Am avut o ţintă de 1,2 milioane de euro pentru această rundă, iar până acum am strâns 950.000 de euro; am decis să o închidem la final de an pentru că din 2024 vrem să ne pregătim pentru listarea pe bursă în 2025, pe piaţa AeRO“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Philip Choban, fondator şi CEO al Telios Care. Start-up-ul local va folosi finanţarea pentru extinderea accelerată a businessului, atât la nivel local, cât şi internaţional. Runda de finanţare a fost deschisă la începutul acestui an cu ţinta de a strânge fonduri în valoare totală de 1,2 milioane de euro, însă ritmul investiţiilor în start-up-uri de tehnologie a încetinit substanţial anul acesta. Investitorul principal al acestei runde este Fortech Investments, căruia i s-au alăturat şi business angels din grupurile Growceanu şi Transylvania Angels Network (TAN), dar şi compania Telemed din SUA, care a investit 150.000 de euro. Până acum, investiţiile în Telios Care pe plan local totalizează 1,75 milioane de euro, ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,3 milioane de euro, derulându-se în 2021.Anul acesta, start-up-ul a reuşit să crească substanţial în mod organic, urmând să încheie 2023 cu venituri de circa un milion de euro. Telios Care are în prezent înregistraţi în platformă 120 de medici cu care colaborează pentru 26 de specializări medicale, aproape dublu faţă de anul trecut. În plus, start-up-ul a început să colaboreze şi cu asistente odată ce a început proiectul pilot pentru vizite medicale la domiciliu în Cluj-Napoca în toamna aceasta, serviciu care urmează să fie lansat şi în Bucureşti la începutul anul viitor. În ceea ce priveşte numărul de cazuri medicale pentru care se oferă servicii de telemedicină prin Telios, acesta a ajuns la 4.000 pe lună. Consultaţiile medicale pot fi realizate telefonic sau online, inclusiv prin apeluri video.

    Principalii clienţi ai platformei de telemedicină Telios Care sunt companiile de asigurări, la care se adaugă şi corporaţiile pe segmentul B2B, aceştia oferind de fapt serviciile medicale ca beneficiu angajaţiilor lor. Iar odată cu lansarea serviciului de vizite medicale la domiciliu, start-up-ul intră şi pe segmentul B2C.

    În portofoliul de clienţi ai Telios Care se regăsesc acum jucători precum Asirom, Allianz-Ţiriac, Metropolitan Life, Eurolife FFH, Millenium Insurance Broker, Aegon, Visa, Medihelp International, Sanopass, Consilio Web şi Wirtek, cel mai nou client fiind NN. „Compania de asigurări NN a semnat cu noi pentru anul viitor, deci acum colaborăm cu 6 din 9 companii de asigurări de pe plan local. Practic, avem deja semnate contracte care ne vor aduce o creştere de 120% în 2024”, a punctat Choban, adăugând că pentru anul viitor ţinteşte atingerea pragului de două milioane de euro ca cifră de afaceri. Un pilon în strategia de creştere a Telios Care va fi şi intrarea pe pieţele din străinătate, start-up-ul alegând Marea Britanie ca primă ţară pentru extindere datorită numărului mare de români stabiliţi acolo care au nevoie de consultaţii medicale oferite de medici români. „Vom lansa Telios Care în Marea Britanie pentru românii din diaspora de acolo în primul trimestru al anului viitor. Aşa că diaspora va putea să vorbească cu un medic român şi să primească o reţetă dacă e nevoie pe care să o poată lua de acolo”, a precizat el, punctând faptul că în Marea Britanie trăiesc circa 1,4 milioane de români. Principalii clienţi ai platformei de telemedicină Telios Care sunt companiile de asigurări, la care se adaugă şi corporaţiile pe segmentul B2B, însă odată cu lansarea serviciului de vizite medicale la domiciliu, start-up-ul intră şi pe segmentul B2C. „Compania de asigurări NN a semnat cu noi pentru anul viitor, deci acum colaborăm cu 6 din 9 companii de asigurări de pe plan local. Practic, avem deja semnate contracte care ne vor aduce o creştere de 120% în 2024”, a punctat Choban, adăugând că pentru anul viitor ţinteşte atingerea pragului de două milioane de euro ca cifră de afaceri. Un pilon în strategia de creştere a Telios Care va fi şi intrarea pe pieţele din străinătate, start-up-ul alegând Marea Britanie ca primă ţară pentru extindere datorită numărului mare de români stabiliţi acolo care au nevoie de consultaţii medicale oferite de medici români.   



    Rubrica „Start-up Update”

    1. Invitat: Philip Choban, fondator Telios Care – soluţii şi servicii de telemedicină

    Ce e nou? Start-up-ul local va închide în luna decembrie o rundă de finanţare în valoare de aproape un milion de euro, bani care vor fi folosiţi pentru extinderea accelerată a businessului, atât la nivel local, cât şi internaţional.

    „Am avut o ţintă de 1,2 milioane de euro pentru această rundă, iar până acum am strâns 950.000 de euro şi am decis să o închidem la final de an pentru că din 2024 vrem să ne pregătim pentru listarea pe bursă în 2025, pe piaţa AeRO.“

    2. Invitat: Bogdan Ilie, avocat şi fondator Newlaw.ro – platformă pentru servicii juridice.

    Ce e nou? Platforma a ajuns să aibă în primele aproape nouă luni de la lansare aproximativ 100 de conturi înregistrate şi câteva zeci de solicitări, cei mai mulţi utilizatori venind din zona de business. NewLaw.ro a fost dezvoltată în urma unei investiţii iniţiale de circa 50.000 euro, sumă care ulterior a fost suplimentată pentru partea de promovare.

    „Noi la momentul lansării ne-am dorit să ne adresăm publicului de business. Însă în mod evident, în momentul în care lansezi o campanie de promovare, mesajul ajunge şi la persoanele fizice. De aceea, solicitările au fost atât pe partea de business, cât şi pe partea de persoane fizice, însă preponderent au fost din zona de business.“


    Rubrica „Investor Watch”

    1. Invitat: Mihai Tătăran, fondator şi CEO, Avaelgo – un furnizor de soluţii IT din Timişoara şi unul dintre partenerii relevanţi pe plan local ai gigantului american Microsoft

    Pachetul de 75% din acţiunile Avaelgo au fost cumpărate de un fond private equity din Germania, care vrea să creeze un grup de IT care să atingă o evaluare de unicorn în 5-7 ani. Fondul se află deci în spatele IPS Solutions, grupul software cu sediul central în Liechtenstein care a preluat acţiunile Avaelgo.

    „Un match-maker din România, Vlad Paşca, din Cluj, ne-a făcut legătura cu un alt fond de investiţii, un alt private equity din Germania, care părea similar însă erau nişte diferenţe notabile, mai ales la structura de capital, anume un foarte mare aport propriu şi mai puţin fonduri de pensii sau chiar deloc. Deci mai degrabă oameni deschişi să se uite la un pariu pe viitor decât să caute beneficii trimestriale care trebuie raportate unui fond de pensii şi asta mi-a plăcut foarte mult.“

    2. Invitat: Felix Crişan, CEO al Netopia – unul dintre cei mai mari procesatori de plăţi online şi prin SMS de pe piaţa locală

    După vânzarea unui pachet de acţiuni către Innova Capital, Netopia va deveni o „corporaţie” şi va oferi servicii integrate

    „Achiziţia asta a venit o dată pe fondul unei creşteri pe care noi am avut-o în ultimii zece ani. Am ajuns la un nivel în care, din anumite puncte de vedere, ne putem considera o corporaţie şi a trebuit să redefinim o mulţime de procese şi de alte proceduri organizatorice. Şi în punctul ăsta noi şi aici prin noi zic – atât eu cât şi Antonio (Eram – n. red.) am zis că este mult mai bine să vină în poză, să intre în scenă un actor care are mult mai multă experienţă pe partea asta de creştere, un actor care are experienţă pe partea organizaţională, care să ducă grupul spre următorul pas. Ca urmare a intrării fondului în acţionariat, lucrurile vor deveni mult mai corporatiste, prin prisma faptului că vor fi mult mai multe proceduri, vor exista mai multe niveluri organizaţionale.“



    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation
    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation.