BusinessMagazin

Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Şeful de recrutare al LinkedIn dezvăluie primul lucru pe care îl cere unui candidat

    Atunci când şeful de recrutate al LinkedIn Brandon Browne intervievează un candidat, unul din primele lucruri pe care le face este să îi ofere respectivului un marker.

    Browne se află la conducerea departamentului de recrutare din 2010, şi spune că de-a lungul timpului a descoperit un indicator extrem de bun în ceea ce priveşte abilităţile candidaţilor.

    El întreabă fiecare candidat, indiferent de poziţia pe care vrea să o ocupe, care este lucrul care îl pasionează în mod special. Apoi, cu ajutorul markerului, candidatul trebuie să schiţeze modul în care acel lucru funcţionează.

    “E o situaţie destul de ambiguă”, spune Browne, “aşa că persoana în cauză trebuie să dea dovadă de spontaneitate.”

    Spre exemplu, explică Browne, dacă unui candidat îi place să producă bere în timpul liber, atunci el trebuie să explice în detaliu cum realizează acest lucru.

    Şeful reţelei de recrutare spune că sunt patru lucruri pe care le poţi afla în urma acestui exerciţiu:

    La ce ţin candidaţii cel mai mult?
    Cât de bin se pot exprima?
    Cum explică ei un proces?
    Cum se descurcă un candidat cu ambiguitatea?

  • Priveliştea, dotările, suprafaţa de teren pe care este amplasată o casă nu mai sunt suficiente pentru cei care caută proprietăţi. La ce se uită cumpărătorii

    Teama de atacuri teroriste, răpiri, hoţi şi alte ameninţări îi determină pe tot mai mulţi proprietari să-şi doteze casele cu măsuri de securitate demne de James Bond, transformându-le în adevărate fortăreţe chiar dacă din afară nu par şi astfel crescându‑le preţul în eventualitatea unei vânzări. Pereţi de beton, camere de înaltă rezoluţie care urmăresc orice mişcare în casă, acces în încăperi pe bază de token special şi camere secrete de refugiu în caz de nevoie camuflate în dressinguri sunt câteva din dotările care li se par necesare proprietarilor şi care atrag şi potenţiali cumpărători. 
     
    Există cerere mare pentru supravegherea video, afirmă companiile care se ocupă cu securitatea locuinţelor, care să le permită locatarilor să urmărească, de exemplu, ce fac meseriaşii angajaţi pentru vreo lucrare ori să-i alerteze dacă musafirii curioşi îşi bagă nasul prin încăperi unde gazdele nu consideră că au ce să caute. 
     
    O transformare a casei pentru a îmbunătăţi nivelul de protecţie a ocupanţilor ei poate costa milioane de dolari, mai ales că, în prezent, mulţi proprietari nu se mai mulţumesc cu o singură cameră de refugiu în caz de nevoie, neplăcându-le ideea de a renunţa la nişte spaţiu din locuinţa lor pentru o încăpere pe care speră să o folosească rar. Aceştia efectuează modificările necesare ce presupun, printre altele, instalarea unor uşi mai greu de spart, a unor sisteme sigure de comunicaţii şi surse de energie independente bine ascunse în decor ca să nu fie detectate sau să le sperie copiii.
     

  • Cum arată prima maşină sport care funcţionează cu apă sărată – GALERIE FOTO

    Start-up-ul NanoFlowcell a debutat în 2014 la Salonul Auto de la Geneva, prezentând o maşină electrică denumită Quant e-SportLimousine. Lăsând la o parte designul ce merită toate laudele, maşina în cauză a promis ceva ce pare dintr-un film: că poate să ruleze cu apă sărată.

    Quant foloseşte o tehnologie dezvoltată iniţial de NASA, mai exact o baterie alimentată de lichid ionic: mai simplu, apă sărată. Sigur, procedura nu se rezumă doar la turnarea apei în rezervor, dar tehnologia e mult mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât oricare alta.

    Maşina, care a primit deja undă verde pentru drumurile din Europa, este dotată cu două rezervoare de 159 de litri. Unul este umplut cu lichid electrolitic încărcat pozitiv, iar celălalt cu acelaşi lichid având sarcină negativă. Rezervoarele sunt separate de o membrană, iar interacţiunea dintre lichide este ceea ce produce electricitate.

    Motorul dezvoltă 136 de cai putere, iar maşina poate ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 5 secunde. Viteza maximă, spun producătorii, este de 200 de kilometri pe oră. Destul de bine, spunem noi, pentru o maşină care merge pe apă.

    Sursă foto: BBC

  • Reportaj din fascinanta India

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)

    Ani de zile am ales să nu merg acolo, ci tot pe lângă: de la mai îndepărtatele Indonezia şi Malaiezia, la câţiva paşi mai aproape în Vietnam, Laos şi Cambogia, şi mai recent, la graniţe, în China. Parcă încercuiam, dădeam târcoale, amuşinam şi mă retrăgeam cuminte în călătorii mai puţin zguduitoare din temelii. Procedeam invers decât vânzătorul de cristale al lui Coelho: nu mergeam în India nu datorită vreunei sărăciri goethiene de genul vedi Napoli e poi muori, ci mai degrabă de frica deschiderii unei cutii pline cu durere şi compasiune pe care, odată deschisă, nu aş mai putea-o ignora. Şi, într-adevăr, deşi nu am ales recluziunea într-un ashram, India a fost revelatorie, m-a învăţat ceva despre mine, chiar dacă acel ceva nu a fost neapărat frumos, luminos, nu a uşurat conştiinţa şi nici nu a condus la o convertire la o viaţă ascetică sau filantropică. Dar despre aceasta puţin mai târziu.

    De-a lungul timpului, în ciuda obsedantului slogan publicitar „Incredible India”, au existat câteva reţineri majore. Cea mai mică dintre ele era aceea că mă pândeşte o toxi-infecţie alimentară la fiecare dugheană de mâncare pe stradă, pe mine, care am mâncat un rice cake împăturit în frunze de banan de-un copil frumos, sărac şi nespălat pe un bac improvizat ce traversa un râu în Laos. Temerea principală ce se culcuşise în faldurile minţii mele era că oamenii mor de foame la propriu lângă tine. Că îşi fac nevoile în mijlocul străzii. Că îmi va rămâne sufletul lângă copii înfometaţi şi mame disperate. Că este o sărăcie şi o durere palpabilă, pulsând la fiecare pas.

    Ştiţi, acele aşteptări şi stereotipii culturale şi rasiale pe care le avem fără să (vrem să) ştim şi care mă fac să mă gândesc la unul din conceptele dezbătute cu studenţii la seminar şi anume the tourist gaze elaborat de John Urry. Acesta spune că ajunşi la faţa locului turiştii aşteaptă să găsească, să vadă imaginile pe care le-au consumat deja acasă şi pe care le consideră reprezentative, autentice pentru locul vizitat.

    Această privire a turistului este un model învăţat social de a vedea realitatea, construit vizual şi discursiv de mulţi profesionişti de-a lungul timpului: poeţi, pictori şi fotografi, scriitori şi bloggeri, producţii de la Hollywood, ghizi, consilii locale, experţi în turismul heritage, agenţi de turism, proprietari de hoteluri, designeri, tour operatori şi programe TV de turism etc. Se creează astfel o imagine cu putere de simbol, iar populaţia locală întăreşte stereotipurile pe care vizitatorii le au cu privire la cultura locală şi încearcă să acţioneze în spiritul acestora, pentru a satisface cererea şi a câştiga financiar.

    Da, în bucata de Indie vizitată de mine, adică New Delhi, Agra, Jaipur, Jodhpur şi mai puţin în Kerala-Munnar, Kumily, Kuttanad şi Kovalam – cei mai mulţi oameni sunt săraci, foarte săraci şi foarte murdari. Aici a apărut urâţenia; acesta a fost punctul în care a început să nu îmi mai placă de mine. Unele călătorii fac şi asta, te ajută să te cunoşti mai bine. Deşi mă aşteptam ca imaginea de la faţa locului să corespundă cu cea fabricată acasă, greşeala a fost că am aplicat într-o primă faza standardele de acasă, cele cu privire la igienă.

    I-am luat pe săracii oameni şi i-am întins în patul meu de Procust european şi am tăiat în carne vie tot ce dădea pe afară: grămezi de bulendre adunate în mijlocul casei, mormane de gunoi în stânga sau dreapta dughene cu carcase de animal proaspăt măcelărit, centimetri de praf pe obiectele propuse spre vânzare. Nu doar excesul a fost judecat; nu au scăpat privirii mele nici lipsurile, cum ar fi serviciile inadmisibile la hoteluri de lanţ cu multe stele. Dar aceasta a fost o primă reacţie, viscerală, la mizerie. Reformulez aşadar: oamenii sunt săraci şi needucaţi şi au problemele tipice de sănătate şi integrare în societate asociate sărăciei şi lipsei de educaţie.

    India nu se reduce însă la atât şi ca să vezi dincolo de stratul de mizerie îţi trebuie un stomac zdravăn şi o minte deschisă. Acum, că am terminat cu ceea ce ştie şi aşteaptă toată lumea de la o relatare despre India, pot trece la ceea ce a fost frumos. Nu voi scrie însă despre Taj Mahal, forturi, istorie sau mitologie decât tangenţial, căci despre toate acestea poţi citi online exact aceleaşi lucruri pe care le afli şi la faţa locului. Cred că acum, astăzi, călătoria înseamnă experienţele simple, de pe stradă, interacţiunile despre care nu scrie pe Wikipedia dar pe care le speculează blogurile de turism.

    Fă-ţi temele înainte de a ajunge şi pune-ţi la punct termeni precum Mughal/mogul, căci mai tot ceea ce vei vedea în nordul Indiei păstrează vie amintirea puternicului imperiu fondat în 1526 de Babur (descendent al lui Timur pe linie paternă şi al lui Gingis Han pe cea maternă) şi cucerit definitiv de britanici în 1858. În New Delhi, printre cele mai importante obiective turistice sunt Qutub Minar – cel mai înalt turn din cărămidă din lume, construit de fondatorul dinastiei mameluce din India, şi Humayun Tomb, mausoleu dedicat împăratului mughal Humayun de către soţia sa. Fatehpur Sikri, în Agra, Uttar Pradesh este şi ea o fostă capitală a imperiului mughal, construită de marele Akbar. Tot în Agra şi tot arhitectură mughal este şi Taj Mahal, construit de Shah Jehan în memoria soţiei sale Mumtaz (copleşitor doar când treci de poartă monumentală, văzut deci din depărtare, căci în interior nu sunt decât sarcofage şi pereţi albi cu modele clasice mughal).

    Acceptă că drumuri de cinci kilometri pot dura o oră. Înţelege că praful este parte integrantă din viaţă şi că nimic nu e ca acasă pe acest front. Ciuleşte urechile şi concentrează‑te bine când vrei să înţelegi engleza pseudoghizilor binevoitori de la muzee-fort şi nu te mira când, după zeci de asigurări că nu vrea bani, la final ţi se va cere să vizitezi magazinul de suveniruri al familiei.

    Că India este o ţară a contrastelor o ştie toată lumea. Este un clişeu care acoperă subcontinentul şi pe care îl trăieşti în nenumărate şi neînchipuite moduri. Da, te aştepţi (şi te bucuri ca un copil) că fostele palate opulente sunt convertite în hoteluri şi au uşieri cu mustăţi învârtite meşter în adevăratul spirit Rajahstani. Da, ştii că te va copleşi grandoarea clădirilor mughal şi că Taj Mahal demonstrează până unde putea ajunge un împărat văduv ce dispunea de mii de supuşi fără nimic de făcut. Dar te miră canalele de televiziune ce proiectează o lume la ani-lumină de ce vezi pe stradă. Te bulversează dezvoltările urbane noi, precum Gurgaon de lângă New Delhi – o enclavă SF cu sediile unor multinaţionale de prim rang, devenită în timp zona cool de luat masa şi hang out. Te năuceşte cu calmul ei neindian zona de backwaters din Kerala, unde poţi închiria un house-boat cu echipaj şi aluneca lin pe ape liniştite, printre vegetaţie şi păsări de baltă – citeşti, meditezi, scrii, mănânci şi o iei de la capăt (bucătarul de pe barcă găteşte dumnezeieşte şi curat).

    Sunt zeci de locuri, lucruri şi poveşti care ţi se întâmplă în India. Oamenii vând te miri ce şi repară orice la margine de drum. Trebuie să înţelegi că în India copiii nu beneficiază de alocaţie, iar pensie primesc doar anumiţi funcţionari ai statului, nu toţi şi nu cei din sfera privată. Este unul din primele lucruri care îţi vor explica fenomenul copiiilor şi bătrânilor care vând sau cerşesc pe străzi. Vacile rumegă plastic şi praf alene pe mijloc de stradă. Autoricşe ca zvârluge pe trei roţi ridică praf în valuri-valuri; mai toate au afişat pe spate mesaje care informează că acel taxi respectă femeile. 

    Camioanele sunt foarte iubite de şoferii lor, mai mult ca soţiile ar spune unii, împodobite fiind cu zeci de ghirlande înflorate şi claxonând cu melodii la fel de colorate ca picturile de pe cabină. Vânzători de fructe şi chipsuri de fel şi chip stau pe margine de drum. Distanţe de nici două sute kilometri se parcurg într-o zi mai degrabă decât câteva ore. Se circulă pe multe benzi cu viteză mică şi uneori nu se sfieşte nimeni să meargă pe contrasens dacă posibilitatea unui U-turn e departe. Familii întregi se urcă pe scuter pentru distanţe considerabile, de multe ori fără cască protectoare. Accidente se întâmplă des, dar viaţa merge mai departe. Drumurile sunt destul de bune, însă maşinile-s prea multe şi faţă de alte locuri similare, cum era de exemplu Siria în 2009, nu sunt zgâriate considerabil. Semnele de circulaţie sunt opţionale, în frunte cu semaforul.

  • Leguma care este capabilă să provoace revolte în una dintre cele mai mari ţări din lume

    Preţurile ridicate au dus la revolte în anumite ţări din cauza faptului că milioane de oameni nu-şi permiteau să cumpere nici măcar alimentele de bază pentru a-şi hrăni familiile.

    În india explozia preţului cepei în 2010 a dus la revolte, iar guvernul a fost forţat să intervină, interzicând exporturile de ceapă şi au scăzut taxele pentru importul de ceapă. Oamenii din India consumă circa 15 milioane de tone de ceapă pe an, iar această legumă este văzută ca un indicator al sănătăţii economiei indiene.

    Criza a fost declanşată de precipitaţiile abundente în zonele de producţie a cepei, iar acesta a dus la o penurie de ceapă şi implicit explozia preţurilui pentru această legumă. Retailerii au profitat şi au avut o marjă de profit şi de peste 135% încasând profituri de 15.000 de dolari pe zi. Peste 20.000 de oameni au protestat pe străzile din New Delhi, iar femeile şi copii au purtat ghirlande de ceapă în jurul gâtului simbolizând inflaţia alimentelor de bază. Nu este pentru prima dată în istorie când ceapa provoacă tulburenţe în India. Preţul crescut al cepei a doborât puterea centrală în 1980, apoi din nou în 1998, când BJP a pierdut majoritatea în statele majore din cauza preţului cepei.

    Ceapa se situează pe locul trei din rândul vegetalelor produse în lume. În India însă, au o importantă mult mai mare, definită nu doar de rolul acestora din meniurile a milioane de indieni, săraci sau bogaţi, precum şi din modul în care influenţează sistemul politic.

    Potrivit informaţiilor World Food Programme, familiile cheltuiesc în medie în jur de 60-80% din venituri pe alimente. Atunci când preţurile cresc prea mult şi prea repede efectul poate fi sever asupra familiilor sărace care sunt obligate să taie din lucrurile “non-estenţiale” precum manuale şcolare, medicamente sau haine

    Organizaţia Naţiunilor Unite a compus un coş cu cele mai întâlnite alimente: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.În ianuarie 2017 preţul mediu al acestui coş a crescut cu 12% faţă de ianuarie 2016, informează World Economic Forum.

    Unul dintre motivele ale acestei evoluţii este creşterea preţului zahărului. Acum te costă cu 45% mai mult să-ţi îndulceşti ceaiul decât în ianuarie 2016, în timp ce preţul laptelui folosit pentru cafea a crescut cu 33%, iar uleiul pentru salată cu 34% comparativ cu anul trecut. Doar preţul carnei a rămas stabil, crescând doar cu 8%.

  • Leguma care este capabilă să provoace revolte în una dintre cele mai mari ţări din lume

    Preţurile ridicate au dus la revolte în anumite ţări din cauza faptului că milioane de oameni nu-şi permiteau să cumpere nici măcar alimentele de bază pentru a-şi hrăni familiile.

    În india explozia preţului cepei în 2010 a dus la revolte, iar guvernul a fost forţat să intervină, interzicând exporturile de ceapă şi au scăzut taxele pentru importul de ceapă. Oamenii din India consumă circa 15 milioane de tone de ceapă pe an, iar această legumă este văzută ca un indicator al sănătăţii economiei indiene.

    Criza a fost declanşată de precipitaţiile abundente în zonele de producţie a cepei, iar acesta a dus la o penurie de ceapă şi implicit explozia preţurilui pentru această legumă. Retailerii au profitat şi au avut o marjă de profit şi de peste 135% încasând profituri de 15.000 de dolari pe zi. Peste 20.000 de oameni au protestat pe străzile din New Delhi, iar femeile şi copii au purtat ghirlande de ceapă în jurul gâtului simbolizând inflaţia alimentelor de bază. Nu este pentru prima dată în istorie când ceapa provoacă tulburenţe în India. Preţul crescut al cepei a doborât puterea centrală în 1980, apoi din nou în 1998, când BJP a pierdut majoritatea în statele majore din cauza preţului cepei.

    Ceapa se situează pe locul trei din rândul vegetalelor produse în lume. În India însă, au o importantă mult mai mare, definită nu doar de rolul acestora din meniurile a milioane de indieni, săraci sau bogaţi, precum şi din modul în care influenţează sistemul politic.

    Potrivit informaţiilor World Food Programme, familiile cheltuiesc în medie în jur de 60-80% din venituri pe alimente. Atunci când preţurile cresc prea mult şi prea repede efectul poate fi sever asupra familiilor sărace care sunt obligate să taie din lucrurile “non-estenţiale” precum manuale şcolare, medicamente sau haine

    Organizaţia Naţiunilor Unite a compus un coş cu cele mai întâlnite alimente: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.În ianuarie 2017 preţul mediu al acestui coş a crescut cu 12% faţă de ianuarie 2016, informează World Economic Forum.

    Unul dintre motivele ale acestei evoluţii este creşterea preţului zahărului. Acum te costă cu 45% mai mult să-ţi îndulceşti ceaiul decât în ianuarie 2016, în timp ce preţul laptelui folosit pentru cafea a crescut cu 33%, iar uleiul pentru salată cu 34% comparativ cu anul trecut. Doar preţul carnei a rămas stabil, crescând doar cu 8%.

  • În urmă cu 10 ani au pornit o şcoală cu 5 elevi, iar acum au peste 450 de elevi şi venituri de 3,2 milioane de euro

    „Am început în urmă cu 10 ani, în mansarda unei vile din Pipera, cu o clasă I cu cinci elevi. Atunci, în 2007, planul nostru de dezvoltare includea doar ciclul primar”, spune Diana Segărceanu, cofondator şi director executiv al Avenor College. Primele investiţii au fost făcute din resursele proprii, însă odată cu extinderea au apelat şi la credite. La trei ani de la debutul afacerii au deschis şi ciclul gimnazial şi s-au mutat în actualul campus din Băneasa, „în spaţii construite special pentru a corespunde, atât funcţional, cât şi estetic, necesităţilor unei instituţii de învăţământ moderne”, spune antreprenoarea. 2015 a fost anul când au lansat şi Liceul Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examination.

    „De la înfiinţare, investiţia a fost continuă, de la un an la altul, iar până în acest moment se ridică la peste 4,5 milioane de euro”, spune Segărceanu. Tot ea povesteşte că una dintre cele mai mari dificultăţi a fost, de-a lungul timpului, recrutarea profesorilor; au apelat la de cele mai multe ori la ajutorul consultanţilor externi de resurse umane. Au creat, de asemenea, un profil al profesorului de la Avenor College, pe care îl urmează atât în procesul de recrutare, cât şi în cel de evaluare a performanţelor acestora. „Noi căutăm oameni temerari în această meserie, care sunt dedicaţi şi pasionaţi, au obiective foarte clare, au noţiunile pedagogice şi psihologice necesare pentru a-i putea ghida pe copii. Şi, nu în ultimul rând, ne împărtăşesc valorile şi principiile. Nu-i găsim uşor, dar suntem perseverenţi şi-i căutăm mereu, avem un proces de recrutare continuu, care durează 365 de zile”, explică Diana Segărceanu strategia de recrutare a cadrelor didactice.

    În cadrul şcolii Avenor, elevii parcurg programa şcolară naţională, însă diferenţa faţă de alte şcoli cu profil similar este că structura acesteia este creată astfel încât să fie centrată pe elev şi adaptată la nevoile de învăţare individuale. Profesorii folosesc strategii educaţionale complementare, materiale didactice diverse şi interactive, iar disciplinele şcolare obligatorii sunt completate prin cursuri specifice sistemului britanic. Mai exact, elevii au ore de dezvoltare personală şi ore de studiu individual la clasă, o gamă de cluburi extracurriculare, prin care participă la activităţi, în şcoală şi în afara ei.

    De asemenea, sistemul de evaluare standard prin calificative şi note este completat de un set de instrumente de evaluare alternativă prin merite academice, spune antreprenoarea. În cadrul Liceului Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examinations, elevii mai învaţă şi despre antreprenoriat, leadership, provocări globale, serviciu comunitar, sport şi arte. Anul acesta liceul va deschide procesul de admitere şi pentru ultimii doi ani de liceu, clasele a XI-a şi a XII-a, Sixth Form în sistemul britanic. „Prin materiile pe care le propunem, în afara celor clasice, le dezvoltăm elevilor gândirea antreprenorială, pe care se pot baza mai târziu, dar şi acele calităţi care le vor facilita accesul către marile universităţi din lume şi care îi vor ajuta să devină lideri în profesiile pe care şi le vor alege”, adaugă Diana Segărceanu.

    Numărul celor înscrişi a crescut de la un an la altul, odată cu vârsta elevilor, mai spune ea. În prezent, 312 copii urmează cursurile din clasele pregătitoare până la clasa VIII, 23 elevi în clasele IX şi X şi 120 de preşcolari sunt înscrişi la grădiniţa Avenor. Pe fondul acestei creşteri constante, fondatorii estimează că până în anul 2020 vor ajunge la capacitatea maximă a campusului Avenor College, de 550 de elevi. Taxa pentru clasele I – VIII este de 7.500 de euro pe an, cea pentru clasa pregătitoare este de 6.900 de euro pe an, iar pentru liceu ajunge până la 10.500 de euro pe an. Fundaţia Avenor acordă anual burse pentru liceul internaţional, care acoperă între 25% şi 100% din taxa de şcolarizare, fiind oferite unor elevi excepţionali, cu rezultate academice remarcabile şi realizări în cadrul activităţilor extracurriculare. Bursierii, precizează antreprenoarea, au posibilitatea să‑şi păstreze bursa pe perioada celor patru ani de liceu, cu condiţia să îşi menţină an de an nivelul academic şi comportamental pentru care au primit bursa.

    Profilul elevului de la Avenor se încadrează în tipologia copilului responsabil şi disciplinat, spune Segărceanu: „Sunt ambiţioşi, fără să fie individualişti şi sunt campioni ai colaborării, ai lucrului în echipă. Îşi susţin cu dezinvoltură şi originalitate punctele de vedere, sunt mereu curioşi şi creativi, nu se tem să experimenteze şi nici să greşească”. Pe de altă parte, cadrele didactice angajate trebuie să fie oameni dedicaţi profesiei şi care vorbesc cu pasiune despre educaţie. De asemenea, un partener foarte important în această ecuaţie sunt părinţii din comunitate. „Pentru noi este foarte important nu doar să-i educăm pe elevi, ci şi ca aceştia să «înveţe să înveţe». Pentru a reuşi, avem nevoie de o cooperare strânsă şi deschisă între profesori, elevi şi părinţi”, adaugă antreprenoarea.

  • Deşi suprafaţa agricolă a Olandei este 10 ori mai mică decât cea a României, ţara lalelelor are venituri de două ori mai mari decât ţara noastră. Cum reuşeşte

    Cu toate acestea, agricultura are o importanţă ridicată în structura PIB, de trei ori şi jumătate mai mare decât media europeană; în plus, în 2014, agricultura angaja 27,3% din populaţia activă a României, de peste şase ori mai mult decât media europeană de 4,4% din populaţia activă. Asta în condiţiile în care în 1993 aproape acelaşi număr de oameni ca în 2014 lucrau în agricultură, dar acum ponderea domeniului în PIB a scăzut de peste patru ori în această perioadă, semnalând pierderi importante de eficienţă, după cum arată un raport al PwC. „Practic, valoarea adăugată brută pe persoană ocupată în agricultură se ridica în 2015 la doar 54% din media Uniunii Europene, iar situaţia este şi mai îngrijorătoare dacă ne raportăm la ţările din Europa de Vest. Valoarea adăugată brută generată de o persoană ocupată în agricultură în România este de doar 16% din cea generată în Franţa, respectiv 34% din cea generată în Spania”, arată raportul firmei de audit şi consultanţă.

    Cu toate acestea, România este una dintre ţările europene cu cel mai ridicat potenţial în sectorul agricol, având a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă utilizată dintre ţările UE, însă se confruntă cu un randament foarte scăzut al producţiei agricole. Deşi cea mai mare parte a suprafeţei cultivate este utilizată pentru cereale, acestea generează mai puţin de 25% din valoarea producţiei agricole totale (estimată în 2015 la 13,6 miliarde de euro). „Având în vedere suprafaţa agricolă vastă şi rata de utilizare rezonabilă din România, este clar că randamentul producţiei este principalul factor limitator al sectorului agricol”, a spus Bogdan Belciu, partener, servicii de consultanţă pentru management, PwC România, coordonatorul studiului. Potrivit Ministerului Agriculturii, la valoarea totală a producţiei ramurii agricole, sectorul vegetal contribuia în anul 2015 cu  63,4% iar cel zootehnic cu cca. 35,4%.

    Deşi avem una dintre cele mai mari suprafeţe agricole din Europa, ţara noastră are o mărime medie de exploataţie, similară cu Malta sau Cipru, ţări cu suprafeţe agricole mult mai mici decât cea a României. Un motiv pentru care acest lucru este posibil îl reprezintă fragmentarea exploataţiilor agricole, în condiţiile în care majoritatea (75%) dintre fermele din ţară au sub 2 hectare, iar ponderea fermelor sub 10 hectare este de 98% din total ca număr şi 39% din total suprafaţă agricolă utilizată. La polul opus, fermele cu dimensiuni de peste 100 hectare reprezintă doar 0,5% din numărul total, dar exploatează 49% din suprafaţa agricolă. În occident, segmentul fermelor mijlocii este predominant. Conform celei mai recente Anchete Structurale în Agricultură a INS pentru care deţinem informaţii,  numărul total al exploataţiilor agricole era în 2013 de circa 3630 mii, cu o suprafaţa agricolă utilizată de 13,056 milioane ha.

     În Olanda, activitatea agricolă se desfăşoară sub forma unor holdinguri, care au la bază contracte de cooperare şi cuprind: producătorii, colectorii de produse agricole primare, transportatori, consultanţă (tehnică, economică şi legislativă).
     
     În prezent, în Olanda sunt 81.800 holdinguri, agricultura produce 11% din PIB şi contribuie la export cu 26%. Cea mai importantă parte a sectorului agricol olandez este horticultura. Fermele pentru creşterea vitelor au un număr mediu de 50-70 de capete, reprezentând peste 50% din totalul celor 24.000 de ferme. 
     
    Desfacerea produselor se face prin colectorii care prezintă produsele spre vânzare în cadrul licitaţiilor zilnice, la bursele specializate, produsele fiind preluate de către angrosişti, pentru vânzare la intern sau la export. Olanda este cel mai mare furnizor de cartofi şi produse derivate acestora pe piaţa europeană. De asemenea, Olanda este cel mai mare exportator mondial de flori, a vândut anul trecut pe pieţele externe 3,6 miliarde bulbi de flori, în valoare totală de 313 miliarde euro

     

  • Scurt istoric al evoluţiei agriculturii

    AGRICULTURA 1.0

    La începutul secolului XX, exista un sistem de agricultură ce presupunea mult efort şi productivitate scăzută. Hrănirea populaţiei era posibilă, dar a fost necesar un număr mare de ferme mici şi de implicarea unui sfert din populaţie pentru a lucra în domeniu. De asemenea, s-a produs mecanizarea, trecându-se de la utilizarea tracţiunii animale la tracţiune motorizată.

    AGRICULTURA 3.0

    sau agricultura de precizie a început odată cu utilizarea de către public a semnalelor GPS, folosite anterior doar de armată. Primele soluţii automate de direcţie au apărut la sfârşitul anilor ’90. Pe parcursul următorilor ani, precizia de orientare a vehiculelor a fost îmbunătăţită. În aceeaşi perioadă au apărut primele software-uri pentru fermieri şi tehnologia de monitorizare a flotei de vehicule agricole. Agricultura 3.0 poate fi văzută drept o introducere treptată a unor tehnologii mai avansate şi mature, de precizie agricolă. Accentul este mutat de la eficienţă pură la reducerea costurilor pentru rentabilitate. De asemenea, s-au produs îmbunătăţiri la nivelul genetic al soiurilor.

    AGRICULTURA 2.0

    Cunoscută ca „revoluţia verde”, această etapă a început la sfârşitul anilor 1950, când practicile şi instrumentele agronome precum pesticidele sintetice, îngrăşămintele, maşinile specializate au reuşit să crească agresiv producţia agricolă.

    AGRICULTURA 4.0

    Reprezintă un avânt al agriculturii de precizie datorită ieftinirii şi avansului mai multor tehnologii precum: senzori şi microprocesoare mai ieftine şi mai precise, perfecţionarea cloudului şi IoT şi utilizarea undelor radio pentru transmisia de date şi analizarea şi procesare de volume mari de date. Azi sunt folosiţi numeroşi senzori pentru umiditate, luminozitate sau PH, există capabilităţi de automatizare cum ar fi irigarea sau plantarea de seminţe sau computere integrate în vehicule. Această etapă ar trebui să deschidă calea pentru următoarea evoluţie a agriculturii: operaţiuni aeriene fără pilot, sisteme de decizie automată, roboţi şi inteligenţă artificială.

  • Start-up-ul estonian VitalFields lansează în România aplicaţia de administrare a fermelor agricole

    El şi-a început cariera într-o agenţie guvernamentală responsabilă cu infrastructura IT a sectorului agricol din Estonia, apoi a lucrat ca product manager la Skype timp de patru ani. Rand spune că ar dori să implementeze ce a învăţat despre fermieri şi problemele lor cu succesul şi simplitatea Skype-ului. De-a lungul a cinci ani de existenţă, compania a strâns 2 milioane de dolari drept finanţare, iar în toamna anului trecut VitalFields a fost achiziţionată de Climate Corporation, care la rândul ei este deţinută de Monsanto.

    Ţara noastră a fost o ţintă de mult timp pentru start-up-ul estonian deoarece „sectorul agricol din România este foarte dezvoltat, mai consolidat decât în alte ţări din Uniunea Europeană. Aici fermele sunt mai mari şi sunt deţinute de oameni care sunt interesaţi de date, de analiza acestora şi de a plănui viitorul recoltelor”. Bogdan Chirvăsuţă, customer support engineer în cadrul VitalFields, explică faptul că agricultura României este atipică: există deopotrivă mulţi fermieri mici, dar şi jucători mari. „Primii 20.000 de fermieri din ţară deţin mai mult pământ decât cei 2,8 milioane de fermieri mai mici. Sunt peste 1.000 de fermieri care au peste 1.000 ha şi chiar 30-40 de ferme cu peste 5.000 ha. Este un mix interesant”, afirmă Chirvăsuţă.

    VitalFields este o platformă de management agricol sub formă de software în cloud pe bază de abonament anual. Software-ul permite fermierilor să îşi administreze terenurile şi operaţiunile, inclusiv managementul fertilizatorilor şi pesticidelor utilizate. Platforma generează automat rapoarte tehnice şi financiare care permit fermierilor să-şi optimizeze activităţile.

    Aplicaţia are peste 1.100 de conturi active, cei mai mulţi clienţi fiind din Germania, Polonia şi Ucraina. „Aplicaţia este o unealtă pentru a vedea exact ce au făcut în fermă, să vadă de ce în anumite zone obţin recolte mai bune sau mai proaste. Fermierul poate să ia decizii economice şi tehnologice mult mai bune”, adaugă Bogdan Chirvăsuţă. Aplicaţia are deja câţiva clienţi din România, iar Rand nu a vrut să dezvăluie numărul de fermieri pe care îl vizează până la finalul anului. Cum România este o ţară cu multe ferme mici, accesul pe platforma VitalFields are preţuri de 0,3-0,9 euro pe hectar pe an, iar fermierii cu mai puţin de 40 ha pot utiliza soluţia gratuit; dar Martin Rand nu a dorit să comenteze pentru cât timp mai este disponibilă această ofertă. „Am crescut veniturile fermelor, unde am efectuat teste, cu 31 de euro per hectar, datorită îmbunătăţirii eficienţei activităţilor pe fermă”, comentează Rand.

    La fel ca şi Agriso, VitalFields oferă fermierilor posibilitatea de a crea rapoartele necesare pentru depunerea cererilor unice de plată la APIA. „Agricultorii iubesc ceea ce fac, atât timp cât stau în câmp, alături de plante şi utilaje. Nu sunt oameni care să petreacă toată ziua în calculator, să completeze hârtii. Toate declaraţiile pot fi introduse cu aplicaţia”, spune Chirvăsuţă.