BusinessMagazin

Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • ANUNŢUL FĂCUT AZI DE LIDL: are 19 locuri de muncă vacante

    Lidl a lansat în această săptămână noul portal de cariere al companiei în prezent, fiind disponibile pe platformă 19 anunţuri active de recrutare. Creat cu scopul de a asigura o mai bună informare a celor care vor să aplice pentru un post în cadrul companiei Lidl, portalul cuprinde atât anunţuri de angajare şi informaţii utile pentru candidaţi, cât şi testimoniale ale actualilor angajaţi.

    Noul portal de cariere va fi mai eficient în furnizarea de informaţii complete şi structurate. Astfel, candidaţii vor afla mai multe detalii atât despre posturile disponibile la Lidl, cât şi despre mediul de lucru şi domeniile în care pot activa. În plus, aceştia vor găsi aici răspunsuri la cele mai importante întrebări privind recrutarea personalului Lidl.

    Dintre cele 19 anunţuri de recrutare active pe  portal, două posturi sunt disponibile în sediul regional din Nedelea, iar un post de specialist traduceri şi unul de recepţionist sunt vacante în sediul central din Bucureşti. De asemenea, restul anunţurilor de angajare sunt în domeniul vânzărilor în zonele Drăgăşani, Craiova, Urziceni, Târgu Jiu, Târgovişte, Vaslui, Cristuru Secuiesc.

    „Dorim să le prezentăm candidaţilor ce presupune munca alături de noi şi să le arătăm ce înseamnă Lidl ca angajator. Astfel, am realizat o serie de testimoniale video cu angajaţii noştri. În acest proiect s-au implicat aproximativ 150 de angajaţi din toată ţara, care au vorbit despre atribuţiile lor de serviciu. În acest moment, pe portalul de cariere Lidl, vânzătorii şi şefii de vânzări împărtăşesc experienţa lor profesională la Lidl”, a declarat Ileana Ştefan, director HR, Lidl România.

  • Un tânăr din Piteşti a făcut primul milion de dolari la 25 de ani. Nu a lucrat nicio zi ca angajat

    „Construiesc centre comerciale mici“, îşi rezumă Alin Mutu activitatea sa din prezent. Are 37 de ani acum şi se simte milionar de la 25 de ani, când a semnat un contract de peste un milion de dolari cu Rompetrol, pentru construcţia unei benzinării pe un teren  al tânărului. Antreprenorul povesteşte cât de folositoare i-a fost studenţia pentru a-şi dezvolta afacerile, fără a lucra nicio zi ca angajat.

    „Norocul meu a fost că am întâlnit pe cine trebuie“, spune franc antreprenorul piteştean. Şi povesteşte de ce. Pe vremea când era student, a cumpărat un teren lângă gara din Piteşti: „I-am convins pe părinţii mei să facă un credit pe care l-au girat cu locuinţa, dar fără să vadă terenul“, spune acum. După ce l-a cumpărat, tatăl său a apreciat că pe terenul respectiv „nu stă nici ceapa“, dar tânărul Alin Mutu simţea că are potenţial. De aceea, student fiind, şi-a ales ca teme pentru proiectele pe care le avea de făcut „subiectele care să-mi servească interesele“.

    O temă a fost legată de benzinării, motiv pentru care a sunat la marile reţele încercând să intre în legătură cu responsabilii de dezvoltare, argumentând că lucrează la un proiect. „De la Lukoil m-au dat afară, dar la Rompetrol am reuşit.“ Aşa a ajuns să-l cunoască pe Şerban Patriciu, fratele lui Dinu Patriciu, şi în cele din urmă Rompetrol a semnat, în 2002, un contract de un milion de euro cu Alin Mutu, prin care acesta închiria terenul de lângă gara piteşteană companiei petroliere. Pentru acest spaţiu de vânzare Rompetrol a investit 1,5 milioane de euro, iar tânărul s-a simţit milionar când a semnat contractul, chiar dacă banii nu i-au intrat în cont toţi odată, ci în tranşe. A închis imediat creditul girat cu locuinţa părinţilor săi, iar contractul pe care îl avea cu compania care este acum al doilea jucător ca mărime din piaţa petrolieră locală i-a dat posibilitatea să se finanţeze, având bonitate în faţa bancherilor.

    „Aşa s-au legat toate celelalte proiecte“, spune piteşteanul, care are în proprietate mai multe spaţii comerciale şi câteva terenuri. A investit 700.000 de euro, din care 80% fonduri proprii, pentru construcţia unui centru comercial de 3.000 mp care ar urma să fie inaugurat în septembrie. Complexul va găzdui un supermarket Praxis şi alte şase magazine de dimensiuni mici, în care producători locali îşi vor putea vinde produsele – carne, brânzeturi sau peşte. Tânărul mai are în proprietate o clădire cu şase niveluri, construită în 2007, cu o investiţie de 500.000 de euro, din care jumătate au fost bani proprii, iar diferenţa a fost luată de la bancă. Demersurile sale ca antreprenor au început când avea numai 20 de ani şi a pornit prima afacere, un magazin în care vindea articole de papetărie în complexul comercial John din Piteşti.

    „Când m-am dus prima dată să vorbesc cu proprietarul, mi-a spus să mă întorc cu tata. Am reuşit însă să-l conving, în cadrul aceleiaşi discuţii, să-mi dea spaţiul fără să plătesc chirie în primele două luni.“ Cele două luni s-au dovedit importante pentru vânzările de papetărie, pentru că precedau începutul anului şcolar şi putea astfel, cu un risc minim, să se dumirească dacă afacerea avea să meargă. Împrumutase 10 milioane de lei, care în 1997 erau cam echivalentul a 1.000 de dolari, de la bunicul său, de la care moşteneşte simţul comercial. Primul spaţiu de vânzare al antreprenorului avea 10 mp şi ca să nu pară pară gol l-a împărţit în două şi spunea că „în spate“ este depozitul, dar în realitate erau doar cutii goale, pentru că nu avusese suficienţi bani pentru a cumpăra marfă. Ştia cam tot ce era de ştiut despre papetărie, povesteşte Alin Mutu, pentru că îşi petrecuse mare parte a copilăriei în magazinul piteştean Trivale, unde mama sa era gestionar al unui magazin de profil. A ajuns în câţiva ani să aibă o reţea de opt spaţii specializate în papetărie în oraşul argeşean, iar tânărul spune că mereu a încercat să se diferenţieze, să facă altfel decât concurenţa, aşa cum îl învăţase bunicul său.

    Acesta vindea, la un moment dat, brânză într-o piaţă, alături de alţi oameni care făceau acelaşi lucru; s-a gândit cum să atragă clienţii la taraba lui şi a început să strige: „Brânză albă de oi negre“. Antreprenorul spune, de pildă, că aducea caiete de la o tipografie de la Dej, într-o vreme când se vindeau caiete la toate chioşcurile, cu adaos mic. „La preţuri mici nu mă puteam capitaliza, aşa că m-am gândit şi am cerut unei tipografii să facă din start caietele cu o linie în plus, cea în funcţie de care se aliniau rândurile. Preţul de producţie era acelaşi, dar eu vindeam caietele cu 20-30% mai scump doar pentru că aveau linie“, povesteşte el.

  • Consultanţii din imobiliare trec de cealalată parte a baricadei şi devin dezvoltatori

    IONUŢ DUMITRESCU, unul dintre fondatorii firmei de con-sultanţă imobiliară Eurisko, pe care a vândut-o gru-pului american CBRE, Radu Lucianu, coleg cu Dumitrescu în Eurisko şi apoi şef al CBRE România şi al firmei Property Advisors, o so-cie-tate fondată de acţio-narii casei de investiţii Capital Part-ners, sau Mihnea Şerbănescu, directorul general al DTZ Echinox, sunt doar câteva exemple de astfel de cazuri.

    ”Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu, doi dintre fondatorii companiei Capital Partners, au dezvoltat mai multe proiecte imobiliare şi într-unul din el sunt şi eu implicat, respectiv One Charles de Gaulle. Căutăm oportunităţi de investiţii pe segmentul imobiliar, fie ele structuri nefinalizate, terenuri sau proiecte existente. Nu sunt singurul consultant imobiliar care face astfel de investiţii. Şi foştii mei colegi Gabriel Marchievici (care a lucrat de asemenea în firma Eurisko – n.r.), Mihnea Şerbănescu de la DTZ, Bogdan Georgescu de la Colliers, persoane cu care am copilărit în piaţa imobiliară, au făcut acest pas„, spune Radu Lucianu.

    El crede că acesta este un pas firesc pe care îl face un consultant cu vechime pe piaţa imobiliară. ”Ai experienţă, ai resurse financiare dacă eşti cumpătat, iar la un moment dat vrei să faci altceva. Brokerajul îl faci 10-15 ani, te zbaţi, apoi treci pe o poziţie de top management. După aceea, variantele sunt fie să te duci într-o companie de dezvoltare imobiliară foarte mare, gen Skanska sau Immofinanz, fie să începi tu să fii dezvoltator şi faci pasul către dezvoltare. Nu am văzut broker imobiliar la 60 de ani„, a explicat Lucianu.

    Întrebat de sumele pe care este dispus să le investească în proiecte imobiliare, Lucianu a precizat că ”este vorba de mulţi bani„, fără să indice o valoare. ”Resursele financiare sunt utilizate la maximum. Piaţa imobiliară este o piaţă în care am crezut tot timpul, chiar dacă mi-a arătat şi faţa mai puţin bună. Nu investim niciodată în produse în care simt că lucrurile nu sunt în regulă, ci doar acolo unde se poate aduce valoare adăugată. Investim bani proprii de la început până la sfârşit, deşi abia acum vedem că accesarea unor împrumuturi este interesantă din punct de vedere al debitorului. Încercăm să ne ţinem promisiunile, să livrăm ceea ce promitem şi la termenul pe care îl promitem„.
    În ceea ce priveşte proiectul pe care vrea să-l dezvolte în Piaţa Charles de Gaulle din centrul Bucureştiului, spune că este în stadiu de proiectare şi că e deocamdată singurul în care este implicat. ”Căutăm locaţii la care ne pricepem cel mai bine şi pe care le înţelegem. Ne adresăm unei nişe de clienţi şi facem investiţii de care suntem siguri că vor fi rentabile, nu avem clienţi industriali sau fabrici. Segmentul pe care se vor focusa investiţiile este cel rezidenţial, în special cel din Bucureşti. One Charles de Gaulle este deocamdată singurul proiect pe care îl avem în plan, dar tot timpul suntem în căutare de noi oportunităţi„, spune Lucianu.

    Terenul de 2.000 metri pătraţi pe care va fi dezvoltat proiectul a fost cumpărat în acest an.

    One United Properties are în portofoliu proiectele rezidenţiale de lux One Floreasca Lake şi Madrigalului Residence, un complex exclusivist de doar 14 unităţi, pe malul lacului Băneasa. One Floreasca Lake este unul dintre cele mai de succes proiecte din zona de nord a Capitalei – primele două imobile din cadrul proiectului, cu 42 de apartamente, au fost vândute până la finalizarea acestora în 2013, iar cel de-al treilea bloc, care urmează să fie finalizat în luna iunie 2015, are deja precontractate 21 dintre cele 26 de apartamente. Similar Madrigalului Residence, proiectul va fi finalizat în luna august 2014, iar 10 dintre cele 14 apartamente sunt deja precontractate.

    ”Un exemplu interesant privind evoluţiile din ultimii ani ale pieţei imobiliare sunt acei consultanţi sau investitori proveniţi din alte domenii decât real estate care au urmărit cu atenţie piaţa şi au achiziţionat terenuri în perioada 2007-2008. După blocajul anilor de criză, acum aceştia încep să anunţe din ce în ce mai multe dezvoltări pe aceste terenuri. Pe de altă parte, alţi investitori au achiziţionat terenuri la preţuri foarte bune în plină criză şi acum încep dezvoltările pe acestea„, a declarat Mihai Dumitrescu, managing partner, Crosspoint Investment Banking & Real Estate.

    Mihnea Şerbănescu este, la fel ca şi Lucianu, unul dintre pionierii pieţei locale de real estate. El a fondat Echinox Consulting acum mai bine de 20 de ani, iar în 2002 a încheiat un parteneriat cu DTZ, unul dintre liderii globali în domeniul imobiliar. Noul nume al firmei este de atunci DTZ Echinox. Cu focus în special pe segmentul rezidenţial de lux, Şerbănescu a fost implicat în toate sectoarele pieţei locale de real estate, jucând un rol major în ascensiunea DTZ Echinox în topul companiilor de profil din România.

    ”Mi-am început activitatea în imobiliare în 1993. Principalul motiv a fost faptul că acest domeniu permitea un start-up fără capital, principala resursă fiind entuziasmul. De-a lungul timpului, dinamica pieţei şi oportunităţile ivite m-au determinat să rămân loial acestui business. În perioada 2004-2009, împreună cu alţi parteneri, am dezvoltat şapte proiecte de birouri şi clădiri rezidenţiale în locaţii de top din capitală, care astăzi sunt finalizate şi ocupate în totalitate. Având în vedere că piaţa dă semne clare de revenire, cu siguranţă, în perioada următoare, voi relua investiţiile în mici dezvoltări de acelaşi tip„, spune el.

    În opinia lui Şerbănescu, cel mai accesibil sector pentru investitorii mici şi medii este cel rezidenţial sau cel al birourilor mici şi al spaţiilor comerciale stradale. De asemenea, Şerbănescu consideră că o soluţie pentru accesul micilor investitori la proiecte de anvergură ar reprezenta-o fondurile imobiliare, care însă sunt prea puţin prezente în acest moment pe piaţa locală.

    Dar poate cel mai activ şi cel mai mediatizat caz de acest tip este al lui Ionuţ Dumitrescu, cel care în 1997 a fondat firma de consultanţă imobiliară Eurisko, pe care a vândut-o în 2008 pentru 35 de milioane de dolari grupului American CBRE.

  • Un cocteil exploziv: băncile se refac cu întârziere după criză, riscul ca necazurile lor să lovească din nou în economia creşte

    ANUNŢUL ŞEFULUI ERSTE, ANDREAS TREICHL, CĂ GRUPUL SE AŞTEAPTĂ ÎN ACEST AN LA O PIERDERE DE 1,4-1,6 MLD. EURO DIN CAUZA CREŞTERII PROVIZIOANELOR DIN UNGARIA ŞI ROMÂNIA DE LA 1,7 LA LA 2,4 MLD. EURO, A DECLANŞAT INSTANTANEU UN MIC LANŢ DE CULPABILIZĂRI. În cazul României, Treichl a acuzat BNR, care relativ recent a recomandat băncilor un plan de măsuri pentru grăbirea reducerii până în toamnă a creditelor neperformante de la peste 22% până la 16%, ceea ce în cazul BCR ar însemna curăţarea bilanţului de credite moarte de până la 800 mil. euro, un sfert din nivelul de la finele lui 2013.

    În replică, Nicolae Cinteză, şeful supravegherii BNR, a amintit că numai băncile care nu şi-au făcut la timp provizioane conform IFRS trebuie să facă abia acum provizioane suplimentare. În cazul Ungariei, unde parlamentul tocmai a obligat băncile să restituie clienţilor comisioane şi dobânzi rezultate din modificarea în ultimii ani a unor contracte de credit, operaţiune care va costa băncile cca 2-3 mld. euro, Treichl a acuzat Budapesta că practică o politică de tip „mulgem vaca atâta cât putem, doar că nu o tăiem“. Agenţia Fitch a prevestit pierderi pentru băncile din ţară şi a anunţat că le va revizui ratingurile în funcţie de capacitatea grupurilor-mamă din Vest de a le susţine cu capital suplimentar.

    Faptul că atât acţiunile Erste Group, cât şi cele ale Raiffeisen Bank International, apoi şi ale altor bănci europene au scăzut la burse zile în şir după anunţul lui Treichl se explică însă printr-o conjunctură mai largă. De altfel, Raiffeisen a anunţat că se aşteaptă în continuare la profit în România, la fel ca şi anul trecut, iar pe marginea noii legi ungureşti n-a comentat decât că se aşteaptă la costuri de 120-160 mil. euro, mai mici decât ale OTP (aproape 400 mil. euro) sau Erste (300 mil. euro).

    Pieţele financiare ştiu însă că pentru băncile din zona euro e un moment cum nu se poate mai prost, din cel puţin patru motive. În această perioadă are loc testul de soliditate financiară organizat de Autoritatea Bancară Europeană şi pentru care băncile s-au pregătit din greu în ultimul an cu majorări de capital (Raiffeisen, de pildă, a atras 2,8 mld. euro, Erste 660 mil. euro), SUA derulează ancheta asupra încălcărilor legislaţiei contra spălării de bani (după ce BNP Paribas a acceptat să plătească daune de aproape 9 mld. dolari, ancheta s-a extins şi la Commerzbank, Deutsche Bank, UniCredit, SocGen şi Credit Agricole), iar conflictul din Ucraina afectează afacerile băncilor (Raiffeisen şi-a majorat provizioanele la peste 280 mil. euro în Ucraina, ţară unde în T1 a avut o pierdere de 24 mil. euro).

    În fine, dar deloc în cele din urmă, în ultimele zile a avut loc tranşarea crizei de la Hypo Alpe Adria, o veche gaură neagră a sistemului bancar austriac, preluată în 2009 de stat şi în care statul nu mai e dispus să mai injecteze bani. În loc să-i rezolve situaţia lăsând-o să intre în insolvenţă, guvernul de la Viena a decis acum să impună pierderi de 890 mil. euro deţinătorilor de obligaţiuni fără prioritate la plată, dar garantate de stat. Soluţia aplicată, în premieră europeană, la Hypo Alpe Adria a determinat atât Moody’s, cât şi Standard & Poor’s să coboare, respectiv să pună sub observaţie ratingurile mai multor bănci austriece, între care şi Erste şi Raiffeisen, în esenţă cu argumentul că statul austriac sfidează drepturile creditorilor băncilor, din moment ce nu-şi mai onorează propriile garanţii, astfel încât dacă o altă bancă din Austria ar avea nevoie de ajutor în ţară sau în străinătate, statul ar putea reacţiona la fel. Şi ne amintim că în 2009, statul a ajutat cu bani toate marile bănci austriece. Aşa se explică tensiunea de la burse concentrată pe acţiunile băncilor europene şi austriece în particular.

    Dincolo de acest cocteil exploziv la scară europeană rămân problemele reclamate de bănci în fiecare ţară. Andreas Treichl, şeful Erste, a fost întrebat de ziarul austriac Kurier cum se face că dacă România a ajuns să aştepte o creştere economică de peste 3%, mai mare decât în Vest, grupul încă mai are probleme cu neperformantele. Treichl a răspuns: „Am cumpărat BCR de la stat, deci o mare parte din debitori sunt autorităţi şi companii cu activitate locală, care nu au profitat din export.

    Suntem şi o bancă de retail, iar în acest segment creşterea creditelor e destul de mică“. Trecând graniţa, avem de-a face cu cazul unic în zonă al Ungariei: guvernul lui Viktor Orban a impus începând din 2010 o taxă suplimentară pe profiturile băncilor, apoi în 2011 le-a permis ungurilor să-şi achite anticipat creditele sub preţul pieţei, contribuind astfel la pierderile sectorului bancar, din 2013 a introdus taxa pe tranzacţii financiare, iar acum va introduce şi conversia în forinţi a creditelor în valută. Unii s-au întrebat de ce guvernele din România n-au avut şi ele curaj să facă la fel sau de ce nu li s-a permis de către creditorii externi. O explicaţie a oferit-o în 2011 Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, când spunea că România atrăsese până atunci un total al investiţiilor străine de 3.270 de dolari pe cap de locuitor, în timp ce Ungaria a atras 26.460 de dolari pe cap de locuitor „în toţi anii aceia când noi ne întrebam dacă e bine sau nu să tăiem coada câinelui“, subliniind că atitudinea investitorilor străini faţă de o ţară depinde de implicarea în economie pe care o au de protejat la momentul respectiv.

    Într-o analiză despre Europa Centrală şi de Est, Deutsche Bank constata că dezintermedierea bancară a lovit cel mai mult din 2008 până în iunie 2013 statele baltice şi Ungaria; dacă în cazul Ungariei aceasta se explică prin măsurile luate de guvern contra băncilor, în cazul balticilor se explică prin dominaţia băncilor nordice, neincluse în acordul de la Viena de menţinere a expunerii în ECE, încheiat sub auspiciile UE-FMI de către băncile din Austria, Grecia şi Italia cu cea mai mare pondere în sistemele bancare din Est. În România, creditorii austrieci şi-au redus expunerea numai cu 2 mld. euro anual începând din 2010, până la aproape 26 mld. euro în dec. 2013. Iar de aici încolo, drumul Vestului se desparte de cel al Estului: ceea ce pentru băncile occidentale e o reuşită, faptul că au reuşit să se descotorosească de nişte active fragile pe care nu mai au bani să le susţină, pentru ţările estice e un coşmar.

    „Dezintermedierea din ECE continuă, dar ritmul ei s-a redus considerabil“, afirmă analiştii de la Deutsche Bank, notând însă că „ponderea creditelor neperformante rămâne ridicată în majoritatea ţărilor şi chiar continuă să crească în Ungaria, Croaţia şi România, iar cum legislaţia bancară se ameliorează lent, e de aşteptat ca neperformantele să rămână o frână a creditării în 2014“. Dar asta nu e totul: „Dacă acum băncile din ECE se bazează mai mult pe finanţări atrase local şi nu de la grupurile-mamă, rămâne de văzut dacă aceste finanţări vor fi de ajuns atunci când cererea de credit o să-şi revină“.

  • ING Asigurări de Viaţă lansează un nou modul al Planului Financiar Personal

    Modulul aniversar al Planului Financiar Personal lansat de ING Asigurări de Viaţă completează un instrument unic pe piaţa de asigurări de viaţă din România. Concret, după ce în 2011 a fost lansat Planul Financiar Personal pentru analiza nevoilor prospecţilor, aplicaţia extinde acum beneficiile privind informarea transparentă şi clară a clienţilor pe întreg parcursul relaţiei cu aceştia.

    Planul Financiar Personal aniversar oferă suport suplimentar consultanţilor ING Asigurări de Viaţă pe parcursul discuţiei aniversare cu clienţii, astfel încât să le poată pune la dispoziţie acestora informaţiile de care au nevoie. Din analizele continue privind experienţa clienţilor, s-a observat că nivelul maxim de satisfacţie în contextul întâlnirii aniversare se înregistrează atunci când sunt aduse în discuţie atât beneficiile şi evoluţia contractului de asigurare, cât şi o actualizare a nevoilor financiare prezente şi planurile de viitor.

    Noutatea adusă de Planul Financiar Personal aniversar constă în prezentarea structurată, grafică si intuitivă a tuturor acestor informaţii. Aplicaţia oferă în primul rând o reprezentare vizuală a evoluţiei contractului până la momentul întâlnirii.

    Apoi sunt analizate acoperirile actuale pe care le oferă contractul de asigurare şi modul în care deciziile luate la momentul contractării sau post-vânzare au influenţat gradul de acoperire a riscurilor. Clienţii beneficiază de o nouă analiză a nevoilor financiare esenţiale (protecţie financiară în caz de deces, invaliditate şi probleme medicale, asigurarea viitorului copiilor sau a unor venituri suplimentare la pensie şi alte planuri), fiind calculate decalajele financiare apărute între situaţia financiară actuală şi situaţia dorită de client.

    Ulterior întâlnirii, fiecare client care a pus la dispozitie adresa de e-mail, va primi în format electronic un rezumat al situaţiei sale financiare. 

    “Dezvoltarea modulului aniversar al Planului Financiar Personal vine să completeze numeroase alte asemenea iniţiative realizate în ultimul an – al 17-lea an de prezenţă pe piaţa din România – prin lansarea de produse personalizate pentru nevoi specifice, precum UNA de la ING sau NEXT, şi de servicii adaptate noilor tendinţe în materie de tehnologie în cadrul portalului MyING”, a declarat Marius Popescu, director general ING Asigurări de Viaţă. Primele rezultate ale utilizării Planului Financiar Personal aniversar în relaţie cu clienţii sunt deja vizibile, acesta fiind implementat în cadrul unui proiect pilot în două agenţii ING Asigurări de Viaţă. Astfel, nivelul de satisfacţie personală măsurat în cazul clienţilor care au beneficiat de noul proces aniversar a fost dublu (peste 50% vs 27%).

  • A învăţat meserie de la o româncă, iar acum are pe mână zece miliarde de dolari

    Directorul de cercetare al Novartis, companie care are pe mână anual un buget de 10 miliarde de dolari, povesteşte cum a învăţat să facă studiile clinice de la o cercetătoare româncă şi explică de ce ultimii ani au adus atât de puţine medicamente noi pe piaţă.

    În Basel, un mic oraş elveţian aflat la graniţa cu Franţa şi Germania, se află inima industriei farmaceutice mondiale, locul unde se cheltuiesc miliarde de dolari pentru descoperirea de noi pastile şi unde un american este de doi ani şi jumătate creierul din spatele unora dintre cele mai bine vândute medicamente.

    Medicul Tim Wright a fost numit în 2011 în poziţia de global head of development în cadrul Novartis, cel mai mare producător de medicamente din lume, care realizează vânzări de 60 de miliarde de dolari şi investeşte în cercetare şi dezvoltare 10 mld. dolari anual.

    Este unul dintre oamenii cheie în dezvoltarea mondială de noi medicamente, iar povestea sa este legată de o româncă, de la care a învăţat să facă studiile clinice (testele finale care validează acţiunea unui medicament înainte de a fi pus pe piaţă). Preferă să nu divulge numele româncei, însă este de părere că cercetătorii români au la fel de multe şanse ca şi alţii să descopere noi medicamente şi să colaboreze cu producătorii farmaceutici pentru a descoperi noi pastile.

    „Cred că mediul academic poată să aibă idei care să fie transpuse în noi produse prin colaborarea cu industria de medicamente (…) Cu siguranţă există speranţe pentru ca cercetătorii din România sau din alte state să vină cu idei care să fie puse în aplicare. Avem colaborări cu multe state din întreaga lume, atât colaborări clinice, cât şi colaborări de cercetare de bază. (…) Nu avem motive să excludem pe nimeni. Dacă cineva are o idee bună şi ne poate furniza cunoştinţe despre biologia umană sau deschide noi căi, atunci suntem deschişi să colaborăm“, spune Tim Wright.

    El lucrează de zece ani în cadrul Novartis, compania care s-a impus pe prima poziţie în topul producătorilor farma în funcţie de vânzări şi care are în portofoliu produse precum Glivec (din domeniul oncologiei, cu vânzări de aproape 5 mld. dolari), Diovan (cardiovascular, vânzări de 3,5 mld. dolari), Lucentis (oftalmologie, vânzări de 2,3 mld. dolari).
    Tim Wright explică faptul că pentru a aduce un nou produs pe piaţă este nevoie de cel puţin 11-14 ani şi de investiţii medii de 4,6 mld. dolari. În aceste condiţii, care ar fi şansa unei ţări cum este România să descopere noi produse în domeniu?

    „Când ne uităm la parcursul unei noi molecule, totul începe cu cercetare academică, iar o parte a acesteia se face în interiorul companiei, dar cea mai mare parte se face în afară.“ Şeful pe dezvoltare de la Novartis explică faptul că există colaborări permanente între instituţiile academice şi companie, iar oamenii din domeniul dezvoltării de la Novartis citesc lucrările ştiinţifice publicate de cercetătorii din toată lumea.

    „Avem abilitatea să lucrăm cu ei şi să preluăm un eseu pe care aceştia îl dezvoltă în laborator şi ne uităm în arhivă pentru a vedea dacă putem identifica elemente care să-i ajute în cercetare. Astfel am putea ajunge la colaborări, la drepturi de proprietate intelectuală, la înţelegeri cu universitatea pentru a achiziţiona aceste noi descoperiri.“
    Spre exemplu, din laboratoarele Novartis ar putea să iasă 33 de noi molecule (produse) până în 2018, alte 29 vor avea noi indicaţii (pe lângă bolile în care sunt folosite în prezent vor putea să fie tratate şi altele cu aceste produse), în timp ce alte două medicamente vor avea două noi formule.

    „Dacă cineva ia o descoperire şi o duce mai departe, asta necesită o investiţie majoră. Dacă ai o idee extraordinară şi sunt investitori dispuşi să o ducă mai departe, atunci poţi trece la nivelul următor (…). Complexitatea dezvoltării unui nou medicament stă mai mult în a face o cantitate mică care să fie testată iniţial pe animale şi apoi pe oameni.“

    În laboratoarele de cercetare ale marilor companii au fost descoperite tot mai puţine produse, astfel că majoritatea producătorilor au preferat să-şi crească afacerile prin intermediul fuziunilor şi achiziţiilor. Tim Wright spune că lucrurile se vor schimba, fiind doar un ciclu normal în etapa de cercetare-dezvoltare în industria farma.

    „Cred că ne apropiem de o fază de întinerire şi cred că această tendinţă va fi generată de o înţelegere mai bună a bolilor şi a genomului uman. Dacă ne uităm înapoi la ultimii zece ani cu siguranţă a fost o etapă în care numărul de molecule a fost în scădere sau în stagnare, dar în ultimul an, dacă analizăm aprobările (de punere pe piaţă – n.red.), vedem o inversare a acestui fenomen. Este însă dificil de spus dacă este sustenabil sau dacă va continua în următorul deceniu“, explică Wright.

    Unul din domeniile în care sunt aşteptate noi medicamente pe piaţă este cel oncologic, lucru explicat de directorul de dezvoltare al Novartis prin faptul că înţelegerea mutaţiilor care determină această boală este mult mai mare decât în cazul afecţiunilor nononcologice. Pe lângă produsele pentru cancer, de la Basel, un oraş cu numai 200.000 de locuitori, unde pe lângă Novartis îşi are sediul şi Roche, un alt gigant din industria farma, cu afaceri de peste 50 mld. dolari, sunt aşteptate noi terapii în domeniul cardiovascular, pulmonar sau a diabetului.

  • Cât de importantă este ţara de fabricaţie a maşinii pentru clientul român: obsesia pentru germane

    Ţara de origine a mărcii sau unde sunt asamblate automobilele reprezintă un plus sau un minus în ochii clienţilor, care iau în calcul toate aspectele în momentul achiziţiei. Nu contează întotdeauna preţul, ci şi încărcătura emoţională, istoria sau cultura furnizorului.

    Criteriile de achiziţie pentru maşini diferă într-o oarecare măsură, cel puţin în pondere, atât între segmente de cumpărători cât şi între regiuni, dar în general sunt legate de factori obiectivi cum ar fi calitatea sau preţul de achiziţie, costurile de operare, aspectul, service-ul, funcţionalitatea, motorizarea, dotările sau siguranţa. Poate fi ţara de origine a fabricantului un criteriu de selecţie?

    Se pare că da. Mărcile germane, care au cartierul general pe bătrânul continent sau care sunt deţinute de grupuri germane, au înregistrat o creştere puternică în cotă de piaţă între 2007 şi 2014, de la 30,5% la peste 38%.
    „Ţara de origine a mărcii este mai des corelată cu criteriile obiective de cumpărare, iar ca exemple am putea menţiona mărcile germane, care au o reputaţie bună pentru calitate, precum şi mărcile japoneze, în general recunoscute pentru fiabilitate“, spune Bogdan Belciu, partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.

    Profilul clientului român doritor de automobil german este confirmat şi de un importator ce comercializează un brand coreean, cum este Kia, cu toate că în prezent aproape toate maşinile mărcii sunt produse în Europa. „România este ţara unde majoritatea covârşitoare preferă maşinile germane. Cei care aleg alte branduri o fac din câteva motive, cum ar fi faptul că nu conduc ei maşinile respective, fiind achiziţii pentru firme, din raţiuni financiare sau sunt clienţi tradiţionali ai unui anumit brand, fiind mulţumiţi de la început de maşină şi servicii“, subliniază Dan Chitaru, directorul Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piaţa locală, care în 2007-2008 reuşea cu modelul Cee’d să concureze direct cu VW Golf.

    Şeful importatorului Kia spune că printre avantajele coreenilor în piaţă sunt îmbunătăţirea constantă a modelelor, dinamica revizuirii acestor, lansând modele restilizate la fiecare doi, doi ani şi jumătate, dar şi modele noi la trei ani de la ultimul facelift, mult mai repede decât nemţii. Un alt avantaj ar fi şi garanţia de şapte ani, de asemenea cea mai lungă din piaţă, sau livrarea rapidă a automobilelor.

    „Ţara de origine a mărcii şi ţara în care au fost asamblate maşinile nu sunt în general criterii directe, dar pot avea influenţă, legată atât de percepţie cât şi de date analitice, asupra criteriilor obiective menţionate mai sus“, crede Bogdan Belciu. El a subliniat că în cele mai multe cazuri „ţara în care au fost asamblate maşinile este mai puţin vizibilă clienţilor, în multe cazuri, dar atunci când este, poate influenţa o decizie de cumpărare, fie că este vorba de patriotism, fie că este vorba de percepţia de calitate. Continua globalizare a economiei mondiale face ca locaţia în care se face asamblarea să conteze din ce în ce mai puţin“.

    În opinia şefului reprezentanţei Kia, imaginea mărcii este importantă, dar achiziţia depinde mult de destinaţia autovehiculului. Decizia este puternic emoţională, atunci când maşina este pentru uz personal, sau mai pragmatică, impusă de reguli suplimentare. „Preferinţele clienţilor sunt legate de posibilităţile financiare de achiziţie şi de imaginea de brand. De aceea, piaţa second-hand, care nu este corect manageriată la nivel de instituţii ale statului, permiţând încă importante abuzuri şi evaziuni fiscale, va avea un rol extrem de important în vânzările către persoanele fizice în special“, a subliniat Chitaru.

    De partea cealaltă, şi Germania este în topul ţărilor care cumpără maşini fabricate în România, piaţa germană fiind în ultimii ani pe locul secund în topul destinaţiilor de export pentru marca Dacia şi inclusiv pentru Ford B-Max, produs la Craiova.

  • Instrumentul de tortură a salariaţilor: firmele îşi pontează angajaţii ca în timpul comunismului

    Un banal fişier electronic, completat periodic de către şefii de departamente pentru calculul salariilor în funcţie de numărul de ore lucrate, a devenit un coşmar pentru o parte dintre angajaţii care sunt nevoiţi să folosească o cartelă a timpului de fiecare dată când ies din clădire, când se duc în spaţiul pentru fumat ori la un coleg de la alt etaj.

    ÎN URMĂ CU UN AN, ANDREI, 28 DE ANI, ACUM MANAGER ÎN CADRUL UNEI COMPANII DE CERCETARE DE PIAŢĂ, A PRIMIT PENTRU PRIMA DATĂ O ATENŢIONARE, VERBALĂ, LEGATĂ DE FAPTUL CĂ NU A PETRECUT SUFICIENT DE MULT TIMP ÎN FAŢA CALCULATORULUI, ÎN CIUDA FAPTULUI CĂ ŞI-A ÎNDEPLINIT (CHIAR DEPĂŞIT) TARGETUL PE LUNA RESPECTIVĂ.

    Astfel, i s-a transmis că nu şi-a îndeplinit cele opt ore de lucru zilnice, din cauză ca a ieşit prea des să fumeze, şi i s-a recomandat politicos să remedieze această situaţie.

    ”Acum a devenit un coşmar. Pe de-o parte, ţi se recomandă să faci pauze pentru că nu e bine să stai tot timpul în faţa calculatorului şi, în plus, tot angajatorul spune că îţi reduce şi productivitatea. Pe de altă parte, tot angajatorul îţi spune că nu ai destule ore lucrate. Este oribil, iar de când am fost promovat, am ajuns în situaţia să îi cert şi eu (care sunt la rândul meu mustrat de cineva) pe oamenii din subordine pentru că nu au «pontat» destul din cauză că au stat prea mult la ţigară„, spune Andrei.

    MODUL ÎN CARE ESTE MONITORIZATĂ ACTIVITATEA ANGAJAţILOR ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU A CĂPĂTAT FORME DIFERITE, DE LA COMPLETAREA UNOR FIşE LA VENIREA şI PLECAREA LA SERVICIU, CARTELE DE ACCES LA INTRAREA SAU ÎN INTERIORUL CLĂDIRII SAU SOFTURI DE MONITORIZARE A PERIOADEI ÎN CARE SUNT CONECTAţI LA SISTEMUL COMPANIEI (PENTRU PUŢINII CĂRORA LI SE MAI PERMITE SĂ LUCREZE DE ACASĂ). Justificarea este, spun angajatorii, că fişele de pontaj sunt obligatorii în cazul în care compania se confruntă cu controale de la inspectorii de muncă, acestea fiind un instrument prin care se poate demonstra că nu există, de exemplu, abuzuri ale angajatorilor în relaţia cu angajaţii (cum ar putea fi considerată, de exemplu, munca peste program neplătită suplimentar). De asemenea, fişele de pontaj sunt extrem de utile în anchetele care vizează accidentele de muncă. Însă această nevoie de monitorizare a generat în unele cazuri nevoia de noi funcţiuni în organizaţii, care acţionează ca un fel de ”poliţie„ menită să vâneze timpul de lucru pierdut al fiecărui angajat în parte.

    Colegii care fumează primesc mereu pe e-mail înştiinţări prin care li se solicită să motiveze de ce au lipsit în anumite intervale de timp, pe zile, chiar dacă este vorba de câteva minute, cât au stat la fumat. Este un fel de avertisment, la trei astfel de nerespectări de program li se spune să compenseze cu timp suplimentar de lucru. Nu li se scade salariul, dar mereu sunt puşi să justifice ce au făcut în acel interval. ”De altfel, mulţi dintre ei dau drumul la cronometru pe telefon atunci când ies la ţigară şi se asigură că, în totalul timpului petrecut la fumat, nu depăşesc acea jumătate de oră de pauză pe zi„, a explicat şi Dan, account manager într-o companie din industria serviciilor financiare. El a mai spus că angajatorul justifică aceste avertismente prin faptul că doreşte o eliminare a eventualelor nedreptăţi în tratamentul angajaţilor, în cazul în care un angajat care fumează munceşte mai puţin decât unul nefumător.

    ”Ca nefumător, nu cred că fumatul e principala problemă, pentru că şi un nefumător poate sta două ore la birou fără să facă nimic. Câtă vreme angajaţii îşi îndeplinesc obiectivele, nu ar trebui să existe astfel de bariere„, a mai spus Dan.

    NU DE ACEEAşI PĂRERE ESTE ÎNSĂ ALINA, MANAGER DE MARKETING ÎN CADRUL UNEI MULTINAţIONALE DIN DOMENIUL IT, pe care cartelele de acces, prezente în toată clădirea, o pot ajuta să demonstreze superiorului că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu.

    ”În plus, poţi arăta ori de câte ori e cazul că ai stat peste program, iar angajatorul îţi este într-un fel dator pentru acest lucru„, a adăugat Alina.

  • Fondatorul LinkedIn vorbeşte despre felul în care companiile ÎŞI BAT JOC DE ANGAJAŢI: “Cotele la care a ajuns acest fenomen sunt alarmante”

    Vremurile în care un angajat îşi petrecea întreaga carieră la un singur angajator au apus demult, iar încrederea dintre angajat şi angajator este distrusă, susţine Reid Hoffman, cofondator al LinkedIn. Companiile primesc noii angajaţi care sunt conştienţi că pot fi concediaţi oricând şi motivul poate fi oricare, relatează Business Insider.

    Angajaţii susţin că sunt loiali, dar imediat ce primesc o mai bună ofertă de muncă nu au nevoie de mai mult de un minut pentru a se hotărî, susţine Reid Hoffman, cofondator al LinkedIn, în cartea pe care a publicat-­o recent, The Alliance­­­­׃ Managing Talent in the Networked Age. Situaţia despre care vorbeşte Hoffman, adaugă tot el, duce la faptul că mai toate companiile îşi pierd cei mai valoroşi angajaţi, iar cotele la care a ajuns acest fenomen sunt alarmante.

    În cartea The Alliance­­­­­­­­­­׃ Managing Talent in the Networked Age, Hoffman şi antreprenorii Ben Casnocha şi Chris Yeh explică cum companiile pot atrage şi menţine cei mai valoroşi angajaţi prin formarea unei alianţe de pe urma căreia cu toţii au de câştigat. Autorii au creat o prezentare care subliniază principalele principii expuse de carte, pe care Hoffman şi liderii LinkedIn le-au folosit pentru a creşte o companie în Silicon Valley. Prezentarea, care cuprinde 82 de slideuri este deopotrivă captivantă şi intrigantă, iar primele slideuri conţin următoarele mesaje׃

    1. Observă că azi este prima zi de muncă la noul loc de muncă.

    2. Managerul te primeşte cu entuziasm.

    3. … îţi urează bun venit în familie

    4. şi îşi exprimă speranţa că vei face parte din companie pentru mulţi ani

    5. Între timp, îţi declari loialitatea faţă de noul angajator

    5. dar când managerul te lasă în grija celor de la HR…

    6. unde afli că eşti în perioada de probă care durează 90 de zile

    7. iar după 90 de zile vei fi un angajat ce poate fi concediat în orice moment

    8. cu orice tip de motiv

    9. sau fără niciun motiv

    10. tocmai ai experimentat stilul DISCONNECT al angajatorilor din era modernă.

    11. Companiile aşteaptă loialitate fără a oferi în schimb securitatea locului de muncă sau dezvoltare profesională.

    Prezentarea mai cuprinde alte 70 de slideuri în care autorii subliniază că între angajaţi şi angajatori trebuie creată o alianţă, astfel încât să existe o situaţie în care toată lumea are de câştigat.

  • De ce se îmbată bărbaţii mai greu decât femeile

    Aproximativ nouă din zece persoane nu ştiu „De ce suntem mahmuri după ce consumăm mult alcool”, iar opt din zece oameni nu ştiu „De ce femeile se îmbată mai repede decât bărbaţii”, conform unui studiu realizat recent la cererea Ursus Breweries.

    În contextul lipsei de educaţie în ceea ce priveşte consumul de alcool, Ursus Breweries a lansat site-ul www.desprealcool.ro, unde consumatorii pot găsi răspunsuri la întrebări cum sunt cele legate de mahmureală, cu titlul de exemplu o explicaţie este că organismul se deshidratează: în loc să reabsoarbă apa în corp, rinichii o elimină excesiv.Conform rezultatelor aceluiasi studiu, mai mult de jumătate dintre cei care declară că au căutat să se informeze despre efectele consumului de alcool asupra organismului, au folosit internetul.

    Studiul arată că românii încă mai cred în miturile care spun că pentru a scăpa de mahmureală trebuie să faci un duş rece (32%) sau să bei o cafea tare (24%), când în realitate, metoda corectă şi eficientă este consumul de apă pentru rehidratarea organimsului. Numai 50% dintre cei chestionati au stiut ca o persoana care s-a intoxicat cu alcool nu trebuie lasata sa doarma pentru a-si reveni.

    Majoritatea riscurilor si beneficiilor aduse de consumul de alcool sunt valabile atat pentru femei, cat si pentru barbati. Cu toate acestea, majoritatea femeilor reactioneaza mai repede la alcool decat barbatii deoarece organismul lor se comporta diferit. Trei factori sunt diferiţi. 1. In medie, organismul unei femei contine celule adipoase cu 10% in plus fata de organismul barbatului. Straturile adipoase contin putina apa, iar alcoolul este absorbit prin apa mai intai in tesuturi si apoi in sange. 2. Femeile produc in cantitate mai mica enzima care proceseaza alcoolul in stomac. 3. Din cauza staturii mai mici, organismul femeii contine mai putin sange care sa dizolve alcoolul atunci cand acesta ajunge in sange

    Studiul a fost realizat pe un esantion de 2000 de repondenti, din mediul urban, cu varste cuprinse intre 18 si 45 de ani. Aproxiamtiv 70% barbati si 30% femei.