BusinessMagazin

Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Noul Marx, capitalul în secolul 21 şi disputele legate de averi

    Lucrarea lui Thomas Piketty, intens analizată şi comentată în ultimele luni, a revigorat dezbaterea globală privind inegalitatea socială, stârnind reacţii energice. Autorul neobişnuitului best-seller, care propune drept soluţie introducerea unei „taxe pe avere“ la nivel global, care să asigure redistribuţia, a fost descris drept „un Karl Marx moden“ sau „Marx 2.0“. Unii comentatori cred că noul avânt al dezbaterii ar putea conduce la o schimbare fundamentală a modului de gândire în zona politicilor economice.

    „Capitalul în Secolul 21“ se bazează pe mai mult de 10 ani de muncă de cercetare depusă de Piketty şi alţi câţiva economişti şi prezintă în detaliu variaţiile istorice ale ratelor de concentrare a veniturilor şi averii. Pe baza acestor date, Piketty schiţează evoluţia inegalităţii de la începutul revoluţiei industriale. În secolele 18 şi 19, societatea vest-europeană era puternic stratificată, iar averea era controlată de câteva familii bogate care formau casta dominantă asupra unei structuri sociale rigide.

    Situaţia a persistat, deşi industrializarea a generat încetul cu încetul creşterea veniturilor muncitorilor. Haosul declanşat de Primul şi cel de-Al Doilea Război Mondial şi Marea Depresiune economică au perturbat acest model social. Instituirea unor taxe mai mari, accelerarea inflaţiei, falimentele în cascadă şi ascensiunea statului social au redus dramatic influenţa marelui capital şi au asigurat, pentru o perioadă, distribuţia relativ egalitară a veniturilor. Însă efectul şocurilor din prima parte a secodului 20 s-a stins, iar averea concentrată caută din nou să se impună, crede Piketty. Economistul susţine că, din multe puncte de vedere, importanţa marelui capital în economia modernă se apropie de nivelul din perioada premergătpare Primului Război Mondial.

    Pornind de la aceste premise istorice, Piketty dezvoltă o teorie a capitalului şi inegalităţii, explicând că, de regulă, marile averi cresc într‑un ritm mai rapid decât economia. Astfel, într-un sistem izolat, o rată de expansiune economică mai rapidă decât ritmul de creştere a averilor concentrate reduce importanţa acestora în societate, în timp ce o creştere economică mai slabă o consolidează. În opinia cercetătorului francez, situaţia nu mai poate fi răsturnată decât intervenţia guvernului sau de o perioadă de boom economic generată de progresul tehnologic sau de creşterea populaţiei.

    Astfel, Piketty recomandă guvernelor să adopte o taxă globală asupra averii pentru a preveni tensiuni economice şi sociale generate de inegalitate.

    Cartea a atras numeroase critici. În teorie, obţinerea unui randament bun al capitalului devine tot mai difcilă pe măsură ce averea se extinde. De asemenea, superbogaţii de azi îşi datorează bunăstarea predominant muncii şi inovării, şi mai puţin moştenirilor. Unii comentatori acuză că concluziile lui Piketty ar fi motivate mai degrabă ideologic decât ştiinţific. Cu toate acestea, chiar şi scepticii apreciază contribuţia „Capitalului în Secolul 21“ la dezbatere, având în vedere volumul uriaş de date procesate de echipa economistului francez.

    Cel mai vizibil atac la lucrarea lui Piketty a venit din partea prestigioasei publicaţii Financial Times, care acuză erori de transcriere a cifrelor, manipularea datelor pentru a ajunge la concluzia preferată sau descrierea inexactă a surselor citate. Ziarul britanic susţine că, odată corectate aceste neajunsuri, concluziile privind inegalitatea ar fi diferite.

    În replică, Piketty admite că există imperfecţiuni în colectarea datelor analizate, însă nu sunt suficient de grave pentru a submina concluzia principală, că inegalitatea socială se lărgeşte.

    „Cei de la FT sunt ridicoli, deoarece toţi comentatorii contemporani admit că cele mai mari averi au crescut mai repede (decât economia). Sugestia Financial Times că aceste imperfecţiuni schimbă cu ceva concluzile pe care le-am tras nu este onestă, deoarece în fapt nu schimbă nimic. Alte studii mai recente, realizate din surse diferite, îmi confirmă concluziile“, susţine economistul francez într-un interviu acordat AFP. FT a respins acuzaţiile lui Piketty.

    Inegalitatea socială este una dintre cele mai controversate caracteristici ale capitalismului, iar dezbaterea privind distribuţia averii a revenit în actualitate după criza mondială declanşată în 2008 de falimentul Lehman Brothers. „Capitalul în Secolul 21“ aduce, la momentul potrivit, o contribuţie importantă la discuţie. Piketty reuşeşte să demonstreze o problemă persistentă a sistemului, însă nu propune o soluţie realistă. „Reforma“ gândită de economistul francez presupune o taxă globală pe capital fără a lua în calcul alte căi de ieşire, precum accelerarea creşterii economice.

    Autorul nu dezbate pe larg avantajele şi dezavantajele soluţiei propuse, ignorând posibilele efecte negative asupra investiţiilor sau inovării. De asemenea, Piketty se concentrează pe taxarea superbogaţilor, fără a lua în calcul posibile măsuri care ar lărgi baza de deţinători ai capitalului. Taxele asupra capitalului îşi au locul într-un sistem coerent de politici economice, însă nu pot reprezenta principalul pilon al unui sistem care să asigure prosperitatea la scară largă.

  • Singura femeie pilot de supersonic din România: Trebuie să fii dispus să munceşti de la şase dimineaţa până seara

    Simona Maierean, 32 de ani, prima femeie-pilot de supersonic din România, a decis să se retragă de la manşa aeronavelor MIG 21 Lancer, pentru a lăsa loc piloţilor mai tineri în care consideră că statul ar trebui să investească.

    Maierean s-a înscris în Academia Forţelor Aeriene din Braşov, după terminarea liceului în 2003. Un an mai târziu a zburat pentru prima dată pe Yak-52 la Bobocu. A trecut apoi pe IAR 99, pe care a zburat trei ani, însemnând ultimii doi ani din Academie şi încă unul la Scoala de aplicatie, unde a obţinut şi brevetul.

    „Erau două generaţii care nu mai făcuseră trecerea pe MiG. S-a luat decizia, la nivel înalt, ca promoţia noastră să facă trecerea şi au făcut-o şi cei din anul următor. în 2008 am inceput cursul teoretic, iar în 2009, pe 13 martie, am zburat pentru prima data în dublă comanda cu MiG-ul 21 Lancer la Bacau. Până acum am 180 de ore de zbor la activ, dintre care 56 pe MiG. Am făcut zboruri de instructie pe MiG-uri, iar în prezent sunt în etapa de pregătire pentru a-mi lua calificările de copilot pe aeronava C-27J Spartan”, spune pilotul, citat de aeronews.ro.

    În martie 2012 a renunţat la MiG si s-a mutat la Spartan, avion cu care a fost doar în zboruri de instrucţie în ţară. Pilotul povesteşte că are emoţii la fiecare zbor şi la primul său zbor presiunea a fost imensă pentru că „unii de-abia asteptau sa vada ce gresesc”.

    „Am luat decizia sa nu mai zbor pe MiG pentru ca am simtit ca nu mai este locul meu acolo. Pentru un pilot de vanatoare, varsta este un atu. Cred ca daca zbori pe supersonic destul de rar cand esti tanar, incepand sa zbori mai mult undeva dupa 35 de ani este tarziu. Personal, consider ca trebuie investit in pilotii tineri de supersonice, cei de 23-25 de ani, pana in 30 de ani sa fie deja formati. Fara indoiala, perioada in care am zburat pe MiG a fost foarte frumoasa, nu o voi uita niciodata si consider ca e un castig din punct de vedere profesional sa stii cum se intampla lucrurile intr-o baza de aviatie de vanatoare”, mai spune Maierean, pentru aeronews.ro.

    Cine este SINGURA FEMEIE PILOT DE LA WIZZ AIR

    Povestea femeii pilot de la Blue Air: are 32 de ani, câştigă mii de euro pe lună şi a visat din liceu să fie comandant

  • Românul care şi-a făcut birou în mijlocul unui spa. Are saună, piscină şi jacuzzi la dispoziţie în fiecare zi

    La spa te simţi de milioane. Dar când conduci spa-ul şi acesta aduce milioane, te simţi şi mai bine.

    Conduce un centru spa de 3.000 de metri pătraţi şi merge o singură dată pe lună la masaj, deşi este prezent de duminică până vineri în biroul aflat la doar câţiva metri de spa‑ul pe care îl administrează.

    Dragoş Penca, 38 de ani, a acceptat să se ocupe în 2010 de deschiderea centrului Orhideea Spa din cadrul complexului rezidenţial Orhideea Gardens, dezvoltat de omul de afaceri Daniel Piţurlea. Investiţia în spa s-a ridicat la circa 3,5 milioane de euro. Decizia de a dezvolta centrul spa a venit la scurt timp după ce a vândut acţiunile pe care le deţinea la agenţia de turism online Paravion către fondul de investiţii spaniol GED.

    „Avem lunar 4.500-5.000 de clienţi la spa. Sunt două categorii de clienţi, cei care sunt membri, 850-900 de persoane, care plătesc o taxă de membru 350 de euro anual individual (la care se adaugă taxa de abonament – n. red.) şi 500 de euro pe familie (soţ, soţie, bonă, copii) şi cei care nu sunt membri. Cei mai mulţi sunt corporatişti“, spune Dragoş Penca. Profilul clientului de spa se referă la persoane cu vârstă cuprinsă între 35 şi 40 de ani, care au grijă de sănătatea lor, cu studii universitare şi postuniversitare, cu salarii între 600 şi 1.200 de euro în general. „Înainte de-a intra la terapii li se fac fişe de anamneză, pentru ca terapeutul să ştie ce afecţiuni au“, spune el.

    Anul trecut centrul spa Orhideea avut venituri de 800.000 de euro, iar în acest an se aşteaptă un milion de euro. „În cazul spa-urilor există creşterea organică pe care ţi-o dă vechimea pe piaţă şi creşterea adusă de reclama făcută de la om la om. Noi vom avea o creştere organică de 20% în acest an“, spune el, care coordonează o echipă de 40 de angajaţi. Deşi este prezent la birou de duminică până vineri, când spa-ul este deschis, Penca spune că beneficiază prea rar personal de serviciile spa-ului, în restul timpului asigurându-se că sunt fericiţi clienţii: „Serviciile de calitate nu se pot realiza decât dacă eşti prezent, nu poţi să delegi calitatea“.

    Aproape 70% din clienţii care intră în centrul spa vin pentru „tratamente relaxante“, după cum spune Dragoş Penca, vin să prevină, „în loc să se ducă la spital, care inhibă relaxarea“. Jumătate dintre clienţii care intră în centrul spa sunt turişti, cei mai mulţi dintre ei evrei sau francezi. „Dacă Bucureştiul ar avea zece spa-uri mari, s-ar umple de străini“, este de părere Penca. Avantajul Bucureştiului în faţa altor oraşe europene care au centre spa ar fi că încă sunt „costuri mici cu forţa de muncă“ – Penca dă exemplu un terapeut care face masaj şi al cărui salariu în Suedia, de exemplu, trece de 1.500 de euro, pe când în România acesta câştigă 2.000 de lei pe lună.

    Centrul Orhideea Spa este structurat pe trei niveluri, unul fiind destinat terapiilor spa, pentru care au fost amenajate o salină artificială, două săli pentru tratamente, zone de relaxare, un bar şi vestiare. Pe un alt nivel sunt piscine, un hamam turcesc, saună şi un bar, iar pe cel mai de jos nivel se află o sală de aerobic şi de kinetoterapie. Orhideea Spa este operat de Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa. „Am ales să funcţionăm pe fundaţie din două motive: în primul rând pentru că pe o societate comercială este foarte greu să activezi în acest domeniu.

    Legislaţia în materie de sănătate prevede să ai un cod CAEN unic. Dacă în cadrul centrului vrei să faci un curs de înot, nu poţi. Fundaţia îţi dă posibilitatea să faci mai multe activităţi sub aceeaşi umbrelă, organizarea pe fundaţie este mult mai avantajoasă şi permisivă. La fel ca o societate comercială, plătim şi noi impozit pe profit, avem aceleaşi obligaţii faţă de stat, dar mai multe înlesniri ca fundaţie“, explică Penca. Anul trecut, Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa a avut un excedent de 150.000 de euro din activitatea de spa, care subliniază că acesta se redistribuie pentru activităţile medicale.

    Dragoş Penca activează într-o piaţă a spa-urilor de 6 milioane de euro şi 140.000 de clienţi, piaţă care se află încă la început. Cele mai multe spa-uri se găsesc în hotelurile de cinci stele, dar sunt şi câteva centre spa independente. În România mai este mult loc de investiţii în astfel de centre, piaţa fiind la început. Printre antreprenorii care mai deţin centre spa se numără Liliana Paraipan. Compania ei operează centrele Eden Spa (unul în zona Primăverii, care se întinde pe o suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi, o unitate în cadrul Grand Hotel Continental, hotelul de pe Calea Victoriei, şi unitatea din cadrul ansamblului rezidenţial Orhideea Gardens).

    În afara Bucureştiului, Eden Spa operează un centru de relaxare în cadrul hotelului Hilton din Sibiu. Familia Jianu (Ştefan Jianu, medic chirurg, alături de soţia sa medicul Dana Jianu) a investit într-un centru spa din Cornu, numit Bali Spa, deschis în vara anului 2007, după o investiţie de circa 1,5 milioane de euro. La nivel mondial, turismul de relaxare, unul dintre cele mai dinamice sectoare, generează 439 miliarde de dolari anual, potrivit unui studiu prezentat la Congresul Global al Turismului de Wellness din New Delhi.

    Penca a intrat în businessul de spa după ce a vândut în 2010 afacerea Paravion, o agenţie de turism online, pe care o conducea alături de doi parteneri.

    Vânzarea Paravion l-a făcut milionar în euro pe Dragoş Penca, care admite că „termenul de milionar este relativ, dat fiind că cea mai mare parte a banilor s-a dus pe achitarea unor credite mai vechi, care au propulsat afacerea, iar diferenţa de bani a reprezentat practic un beneficiu la nivelul unor salarii rezonabile pe care nu le luasem în cei şase ani de funcţionare“. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

  • Hotel boutique – cum arată industria hotelieră de lux după cinci ani de criză

    “Conceptul de boutique hotel este asociat de obicei cu dimensiunea, dar ce contează de fapt este o experienţă 360 de grade, în care personalizarea serviciilor merge până la extrem“, explică Diana Popescu, proprietar şi CEO al al hotelului boutique de cinci stele Epoque. Boutique hotelul este un concept care a apărut la începutul anilor ‘80 în Statele Unite ale Americii şi Anglia şi, de aproximativ 15 ani, şi în ofertele hotelierilor bucureşteni.

    Caracterizate prin spaţiu mic, design autentic, servicii personalizate, atmosferă, încărcate uneori de un trecut istoric, acest tip de spaţii sunt din ce în ce mai des alese de către străinii care ajung în Capitală, de cele mai multe ori pentru business şi mai puţin pentru leisure. Intrat pe această nişă în urmă cu trei ani, hotelul boutique Epoque s-a dovedit a fi un pariu câştigător pentru proprietarii săi, pentru care a adus anul trecut venituri de 1,68 milioane de euro, în creştere cu 17% faţă de anul precedent, şi un grad de ocupare medie de 67%, în creştere faţă de gradul mediu de ocupare de 50% înregistrat în 2012.

    După modul cum a funcţionat afacerea şi în primele luni ale acestui an, Popescu estimează venituri de 2 milioane de euro în 2014 si o creştere de 18% a cifrei de afaceri faţă de anul trecut. Optimismul proprietarei se datorează celor 45 de apartamente îmbrăcate în stil neoromânesc, restaurantului de gastronomie franceză, spaţiului destinat evenimentelor, wintersgarden-ului şi a unui spa, la care se adaugă proximitatea parcului Cişmigiu.

    Ideea unui hotel boutique a venit pentru Popescu – pe atunci manager în industria bancară – în 2007, ca o alternativă a construirii unui bloc de locuinţe. Familia Popescu a cumpărat în 2004 terenul central din apropierea Cişmigiului, care includea şi fosta clădire a unei case de pensii din Bucureşti; pentru că în perioada respectivă imobiliarele erau pe val, o afacere cu apartamente de lux părea ideală, lucru care s-a schimbat trei ani mai târziu.

    „Nu erau semne că piaţa şi-ar reveni în curând şi, inspiraţi de călătoriile familiei, ne‑am reorientat“, explică Popescu, amintindu-şi de hotelurile boutique din Provence şi Valea Loarei, vizitate în vacanţele familiei sale. Dacă piaţa imobiliarelor căzuse, nu se poate spune că situaţia era mai bună pentru hoteluri. „Piaţa hotelurillor de cinci stele din Bucureşti din acea perioadă nu era nici foarte săracă, nici extrem de generoasă, în schimb un boutique cu servicii de lux nu exista şi ne-am gândit că, oricât de mare ar fi criza, acesta este segmentul care va suferi cel mai puţin şi oamenii care vor călători vor fi cei care aleg astfel de servicii.“

    Astfel, criza a răsturnat planurile iniţiale ale lui Popescu, dar şi pereţii construiţi pentru compartimentarea blocului de apartamente. A schimbat arhitectul, a regândit totul şi, după doi ani şi o investiţie de aproximativ 2 milioane de euro, hotelul şi-a deschis porţile. Clienţii care au ales să îi calce pragul sunt în proporţie de 85% străini, iar motivele pentru care ajung în Capitală sunt mai ales businessul. „Dacă până în 2012 aproximativ 90% din oaspeţii Epoque călătoreau în scop de business, în 2013, datorită creşterii segmentului leisure, ponderea este 75% business şi 25% leisure“, a observat Popescu.

    Deşi balanţa atârnă în continuare în favoarea clienţilor corporate, Bucureştiul este din ce în ce mai mult luat în considerare ca destinaţie turistică: „Oamenii s-au săturat de city break-urile la Praga şi Paris, iar Bucureştiul intră cu succes pe harta noilor destinaţii, pe seama frumuseţii acestuia şi a vieţii de noapte din Centrul Vechi“, explică CEO-ul Epoque. Un argument în plus pentru care turiştii aleg mai puţin acest tip de hoteluri este şi faptul că preţul pentru o noapte petrecută aici, în plin sezon, este situat între 130 şi 350 de euro pentru un apartament.

    Totuşi, dacă mai demult hotelurile de cinci stele sufereau din cauza gradului de ocupare scăzut din timpul weekendului, aflat aproape la jumătate faţă de cel din timpul săptămânii, Popescu a observat că, anul trecut, gradul de ocupare din weekend l-a egalat pe cel din timpul săptămânii, aspect care indică tendinţa de creştere a interesului turiştilor pentru acest segment. „Suntem într-un moment de cumpănă, este posibil ca din acest moment piaţa să o ia în sus, iar astfel recuperarea investiţiei să se facă mult mai rapid. Nu ştiu dacă o să mai revenim la preţurile aplicate hotelurilor de cinci stele în 2008, dar direcţia pieţei este clar ascendentă“, apreciază Popescu, care speră ca, în aproximativ 12 ani, să recupereze banii investiţi.

    Dezvoltarea segmentului MICE, odată cu deschiderea centrului de conferinţe, ar putea ajuta la realizarea acestui lucru. Rezultatul unei investiţii de 500.000 euro, Epoque Events Gallery include o sală de conferinţe de 130mp şi un Wine & Cigar Club destinat relaxării after-work şi organizării de evenimente private. „Estimăm că în anul 2014 veniturile provenite din centrul de evenimente vor reprezenta aproximativ 20% din totalul veniturilor Epoque“, a declarat Popescu. La acestea se adaugă cele aduse de restaurantul de lux L’Atelier, unde bonul mediu ajunge la circa 200 de lei. „Competitivitatea este mare, segmentul de business este limitat, iar pe aceleaşi companii ne batem cam toţi“, concluzionează ea.

    Pentru câştigarea acestui segment, reprezentanţii Grand Hotel Continental, boutique-ul de cinci stele deţinut de omul de afaceri Radu Enache, deschis tot în 2010, mizează pe istorie şi pe statutul de reper al „Micului Paris“ de odinioară. Hotelul face parte din grupul Continental Hotels, format din alte opt hoteluri răspândite în ţară (din care doar Grand Hotel Continental este încadrat la categoria celor cu cinci stele) şi care a totalizat o cifră de afaceri de 21 de milioane de euro în 2012, şi a raportat pierderi de aproximativ 4,1 milioane, potrivit informaţiilor oferite de Registrul Comerţului.

  • Micii comercianţi pun la bătaie ultimele arme pentru a face faţă exploziei hipermarketurilor

    “Nu văd încotro mergem. Nu mai poate fi vorba de profit. Câştig un salariu, la fel cum şi dumneavoastră câştigaţi un salariu. În cinci ani, nu cred că vom mai fi aici“, spune Denisa, proprietara unui magazin în centrul Bucureştiului. Chiria mică şi faptul că lucrează ea însăşi cu familia în magazin au ajutat-o să nu închidă. Problemele au început când un Mega Image a răsărit la nici 50 de metri de magazinul său. Într-o lună vânzările au scăzut cu un sfert. În şase luni, cu jumătate. Argumentul principal pe care clienţii l-au găsit la concurenţă îl spune tot ea: preţul mai mic.

    „Am ajuns la concluzia că trebuie să cumpăr Coca-Cola de la raft de la concurenţii mei ca să pot să o vând la un preţ normal. Preţul lor e mai bun chiar decât cel al distribuitorului Coca-Cola. Şi atunci cum să mai rezişti?“, se întreabă retoric Denisa. De doi ani de zile a discutat împreună cu familia care ar putea fi planul B. Însă nu l-au găsit. Mai întâi au încercat să găsească preţuri mai mici la alţi furnizori, însă puterea de negociere a marilor retaileri îi face să nu fie la fel de competitivi. „Am zis să încercăm un magazin de haine pentru copii mici. Au şi nişte prieteni un astfel de magazin şi nu a mers. Apoi ne-am gândit la o covrigărie. Dar pentru asta e nevoie de un vad bun, ceea ce noi nu avem. Încă nu ştim ce să facem.“

    Fireşte, vecinii şi clienţii fideli încă îi preferă magazinul, însă mai degrabă pentru cumpărături de mică valoare, precum cafea, ţigări sau răcoritoare. O soluţie găsită de alţi patroni de magazin, însă una costisitoare, a fost cea a vânzării pe datorie. Maria, proprietara unui magazin situat la parterului unui bloc de pe strada Năsăud din Bucureşti, face asta de cinci ani. „Nimeni nu poate să vândă aşa, chiar dacă au cele mai bune preţuri. Îmi cunosc toată clientela, iar de cei care nu îmi dau bani am scăpat de câţiva ani. Cine plăteşte la timp primeşte şi pe caiet“, povesteşte negustoarea. De aceea are şi preţuri mai piperate, dar clientul le acceptă ca pe un soi de dobândă.

    E una dintre variantele care se practică de multă vreme în rândul micilor comercianţi, dar care a devenit un factor de diferenţiere mai ales pe timp de criză. Există însă şi comercianţi care au ajuns să aibă de încasat sume importante, aşa că au încetat asemenea practici. „Stocul meu de marfă e de 4.000 de lei, iar de încasat de la clienţi am 3.500-4.000 de lei, de aceea o să mă opresc“, spune Aurel, proprietarul unui magazin din Bolintin Vale.

    Unii dintre marii retaileri, precum Metro sau Selgros, ai căror clienţi erau tocmai micile magazine şi chioşcuri, au dezvoltat în ultimii ani şi sisteme de franciză menite să îmbine unul dintre punctele forte ale comerţului tradiţional, adică apropierea dintre proprietar şi client, cu avantajele comerţului modern: o imagine unitară, organizare modernă a magazinului, dar şi aspecte care le lipsesc comercianţilor, precum marketing, promovare şi instruire pentru angajaţi.

    Măsura vine după ce din 160.000 de magazine de proximitate au mai rămas 80.000 la nivel naţional. Lansat în urmă cu doi ani de către Metro, programul La Doi Paşi a atras circa 1.000 de magazine francizate, potrivit celor mai recente date disponibile. Magazinele deschise în franciză de Metro Cash & Carry au în medie 70 de metri pătraţi, însă suprafaţa poate varia între 40 şi 200 mp, pentru a putea permite funcţionarea după un regim de autoservire. Remodelarea unui magazin după conceptul stabilit de Metro Cash & Carry costă în medie 5.000 de euro, însemnând amenajarea spaţiului cu echipamente noi şi cheltuieli de marketing. Compania impune preţurile maximale şi un număr minim de produse achiziţionate de la retailer.

  • România de dincolo de Carpaţi arată altfel. Ce a făcut diferenţa între estul şi vestul ţării

    De la începutul anilor ’90, un prim val de investiţii străine în producţia industrială a avut drept ţintă judeţele din vestul ţării, apropiate de graniţă si deci uşor accesibile logistic: Timiş, Arad, Bihor. Pornind de aici, în anii ce au urmat, în partea de vest a ţării au ajuns să se dezvolte platforme industriale puternice, provenind în mare măsură din investiţii ale companiilor internaţionale sau multinaţionale, pe fondul proximităţii faţă de piaţa Europei Centrale şi de Est şi a Europei Occidentale.

    Proximitatea a fost completată de forţa de muncă bine pregătită, de noile tronsoane de autostradă inaugurate şi de promisiunea că în 2016 se va putea circula pe A1 de la Sibiu la Nădlac. Toate acestea au făcut ca Transilvania să crească economic, în timp ce Muntenia, Oltenia şi Moldova încă trebuie să se mulţumească cu o infrastructură mult sub standardele europene, dar şi cu investitori ce plătesc salariul minim pe economie pentru a compensa costurile.

    „Pe măsura maturizării economiei şi implicit a dezvoltării infrastructurii de transport, concomitent cu deschiderea din punct de vedere politic a unor regiuni închise în anii ’90 investitorilor străini, aşa cum a fost Clujul, producătorii industriali au început să se stabilească şi în judeţele din centrul şi sudul Transilvaniei“, explică Horaţiu Cocheci, senior manager şi liderul echipei de consultanţă în resurse umane în cadrul PwC România.

    După 1999 şi privatizarea uzinei Dacia de la Mioveni (unde în prezent Renault derulează afaceri de 4,4 miliarde de euro), zona a devenit un magnet pentru producătorii de componente. La 150 km sud-est, la Craiova, Ford produce modelul B-Max, dar cu un impact regional mult mai mic comparativ cu Dacia.

    „În ultimii 10 ani, din punctul de vedere al angajatului în căutare de salariu mai bun, situaţia s-a complicat suplimentar, diferenţele salariale ajungând să nu mai fie date de o anumită locaţie geografică, ci de tipul producţiei derulate. În momentul actual, constatăm că judeţele care au reuşit să atragă producţie industrială avansată şi centre de cercetare in inginerie sunt cele care raportează un nivel salarial mediu mai ridicat faţă de cele care s-au menţinut la producţia la bandă“, continuă Horaţiu Cocheci.

    Potrivit datelor studiului PwC de salarizare şi beneficii PayWell, Clujul se distinge printre celelalte judeţe din Transilvania având un salariu mediu în sectorul producţiei industriale chiar mai ridicat decât cel din Bucureşti, cu 10% mai ridicat decât cele din judeţele limitrofe (de exemplu Bihor), cât şi cu aproape 40% mai mare decât cele din Arad şi Timiş.

    „O altă tendinţă remarcată la producătorii industriali este ca, în cadrul aceleaşi locaţii geografice, să existe diferenţe sensibile între companiile furnizoare de produse componente şi cele care pun la dispoziţia consumatorului produsul final. Astfel, chiar dacă este vorba de acelaşi tip de munca „la bandă“, angajaţii aflaţi la capătul lanţului de producţie vor fi în măsură să ceară, dar şi să primească un salariu mediu mai ridicat în comparaţie cu concitadinii implicaţi in producţia de componente“, a subliniat specialistul PwC România.

    Acesta este contextul prin care România a atras investiţia de 300 de milioane de euro de la Sebeş, unde Daimler produce prin divizia sa Star Transmission cutii de viteze de ultimă generaţie pentru cele mai scumpe limuzine Mercedes-Benz. Dar tot România a ratat în 2008 o investiţie a companiei germane într-o uzină auto, câştigată de Ungaria. În timp ce o uzină de cutii de viteze poate atrage o producţie în valoare de circa 1-2 miliarde de euro, una de maşini poate urca spre 4-5 miliarde de euro.

    Potrivit expertului de la PwC, angajaţii consideră că pot surmonta diferenţele salariale prin mobilitate crescută, atât geografic, cât şi ca (re)specializare. Angajatorii însă consideră că îmbunătăţirea infrastructurii de transport (cum ar fi o autostradă care să traverseze Carpaţii), îmbunătăţirea climatului de afaceri general inclusiv prin reducerea birocraţiei, încurajarea investiţiilor în zone considerate defavorizate economic, dar şi simplificarea procesului de plată a taxelor sau reducerea costurilor fiscale cu forţa de muncă prin reducerea contribuţiilor sociale ar permite mutarea costurilor companiei în plata unor angajaţi mai calificaţi şi implicit mai performanţi, capabili de a derula proiecte de cercetare şi dezvoltare.

  • Veştile bune din economie duc moneda naţională la un curs de sub 4,4

    Moneda naţională a ignorat până acum tensiunile geopolitice din regiune şi a intrat pe un trend de apreciere, ajungând la nivelul maxim al ultimelor zece luni în raport cu euro. Leul stă mai bine decât la începutul anului, când cursul sărise peste 4,50 lei/euro pe fondul tensiunilor de pe pieţele externe. Acum, cotaţiile oscilează în jurul a 4,40 lei/euro.

    Deocamdată, analiştii nu şi-au schimbat foarte mult estimările pentru nivelul cursului de schimb de la sfârşitul acestui an. La începutul lui 2014, bancherii spuneau că văd evoluţia cursului în acest an mai volatilă comparativ cu 2013. Ei susţineau că am putea să vedem oscilaţii ale cursului într-o bandă destul de largă, între 4,35 şi 4,65 lei/euro, iar pentru sfârşitul anului majoritatea prognozelor indicau un curs cuprins în intervalul 4,35-4,55 lei/euro.

    Acum, analiştii se aşteaptă ca pe termen scurt aprecierea leului să continue, chiar dacă ţinută sub control de BNR, în condiţiile veştilor foarte bune din economie şi ale îmbunătăţirii ratingului României. Aprecierea leului reduce povara clienţilor cu credite în valută şi ar putea domoli creşterea aşteptată a ratei inflaţiei, după introducerea accizei suplimentare la carburanţi în luna aprilie. Însă, pe de altă parte, aprecierea monedei naţionale are un impact negativ asupra exporturilor, care au fost principalul motor al avansului economiei cu 3,5% anul trecut, dar şi al creşterii PIB de 3,8% din primul trimestru din 2014. Potenţialul de apreciere pentru leu este însă limitat pe fondul unor posibile intervenţii valutare oficiale.

    „Considerăm că pe termen scurt presiunile în direcţia aprecierii leului se vor menţine în condiţiile îmbunătăţirii ratingului României şi ale deficitelor externe scăzute. Este de aşteptat ca BNR să prevină o apreciere excesivă a leului care ar putea afecta competitivitatea exporturilor“, spune Radu Crăciun, economistul-şef al BCR. El anticipează pentru sfârşitul anului un curs în intervalul 4,40-4,50 lei/euro, mişcarea în interiorul intervalului depinzând şi de cât de tensionate vor fi evoluţiile politice în contextul alegerilor prezidenţiale şi al evenimentelor ce le vor succede. Din fericire, contextul regional din Ucraina pare să se îndrepte spre o soluţie negociată, ceea ce face ca riscul geopolitic să reprezinte un element de stres în scădere pentru cursul de schimb leu/euro, susţine Crăciun.

    „Având în vedere situaţia generală a economiei şi revenirea recentă în investment grade, considerăm că leul se află într-o poziţie favorabilă. Dezechilibrele externe ale economiei rămân reduse, iar intrările de fonduri europene şi investiţii străine directe sunt suficiente pentru a compensa dezintermedierea financiară, precum şi ieşiri moderate ale investiţiilor de portofoliu“, spune Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank. El a arătat că, până în prezent, impactul turbulenţelor din Ucraina asupra României a fost modest, legăturile comerciale şi financiare dintre cele două ţări fiind reduse.

    Cu toate acestea, există riscuri de contagiune în eventualitatea în care aceste turbulenţe se vor acutiza. „Anticipăm o evoluţie relativ stabilă a leului în perioada următoare, urmată de o revenire a cursului spre 4,4500 lei/euro până la finalul anului“, susţine Pătrulescu. Până acum, criza din Ucraina nu s-a resimţit negativ la Bucureşti. Dimpotrivă chiar, România pare să fi beneficiat de intrări de fonduri mai mari. De altfel, bancherii au arătat că aprecierea monedei naţionale ar putea fi motivată şi de ieşirile de capital din Rusia, bani atraşi şi de România.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunea în luna mai că aprecierea leului este legată de intrări de capital pe o cerere mai mare de titluri româneşti, ca urmare a includerii României într-un indice al JPMorgan, dar şi de capitaluri „care rătăcesc temporar“ prin piaţa locală după ce s-au retras din Rusia sau Ucraina. Guvernatorul a atenţionat că aprecierea monedei naţionale nu este justificată economic, ci este influenţată de mişcări de capitaluri, în contextul tensiunilor geopolitice din regiune. „Să nu credeţi că vrea BNR să aprecieze cursul sau cel puţin eu. Pe mine nu mă bucură. Nu sunt convins că avem fundamente economice atât de solide şi că exporturile o duc atât de bine. Cursul este determinat de piaţă, nu de ce vrea sau nu guvernatorul sau BNR. El se apreciază chiar acum şi dincolo se trage cu mitraliera. Vor fi capitaluri rătăcite“, a spus Isărescu în luna mai la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

  • Un nou oraş din România va avea metrou: linia are opt kilometri şi leagă centrul de aeroport

    Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, ar putea să aibă în curând o linie de metrou.

    Primarul Timişoarei, Nicolae Roibu, a declarat că a decis realizarea unei linii de metrou cu o lungime de 8 kilometri, care să lege centrul oraşului de aeroport. Proiectul urmează să intre în planul de buget pentru perioada 2014-2020, sursa de finanţare nefiind încă cunoscută, relatează Timiş Online.

    „Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu.

    Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara. Aeroportul din Timişoara a raportat în 2013 un trafic de circa 750.000 de pasageri, cu jumătate de milion mai puţin faţă de nivelul din urmă cu doi ani. Din traficul total, 340.000 de pasageri au zburat cu Wizz Air şi 100.000 cu Carpatair. „O conjunctură nefavorabilă pentru aeroport a constituit-o declinul volumului de trafic al companiei Carpatair în România, ceea ce a afectat negativ volumul de pasageri şi veniturile aeroportuare, în condiţiile în care Timişoara reprezenta în trecut baza de operare a companiei aeriene”, se arată într-un document al aeroportului „Traian Vuia”.

  • Doi tineri români au cheltuit 100.000 de euro ca să facă turul lumii cu iahtul. Acum au o afacere din asta

    Alexandru Cosmin, 29 de ani, de profesie pilot, şi Răzvan Negoiţă, 31 de ani, om de afaceri, au plecat, la finalul anului 2012 să facă turul lumii pe mare. Iahtul cu care călătoresc în insulele din Oceanul Pacific şi cel Indian a fost construit de o echipă din Thailanda. Aventura i-a costat aproape 100.000 de euro, bani oferiţi de părinţii lor şi din fonduri proprii. Alexandru Cosmin şi-a vândut apartamentul pentru investiţia iniţială, iar Răzvan Negoiţă a primit o parte din bani de la părinţi.

    Cei doi estimează că îşi vor recupera investiţia în patru-cinci ani. Circa 40-50 de clienţi vin anual pe barca lor, “în mare parte corporatişti sătui de vacanţele obişnuite în regim all-inclusive”.

    “După ce am trăit timp de un an de zile o minunată aventură în apele oceanului Indian şi vizitând ţări precum Thailanda, Singapore, Cambogia, Malaezia ne-am gândit să împărtăşim şi altora povestea acestui mic colţ de rai. Ne recomandă o experienţă de peste 4.000 de mile marine şi punem la dispoziţie tot confortul necesar pe care îl oferă un yacht special proiectat şi construit pentru a fi un adevărat camarad la drum lung”, spune Răzvan Negoiţă. Catamaranul denumit Mojo poate găzdui şase persoane în cele trei cabine. Ambarcaţiunea are12 m lungime, dispunde de un living, trei dormitoare, două băi, trei duşuri, bucătărie, aer condiţionat şi un generator.

    Alexandru Cosmin şi Răzvan Negoiţă sunt pasionaţi de scuba diving şi free diving. Cei doi fac scufundări şi în timpul nopţii, moment în care răpitoarele ies din ascunzişuri. Ei îşi cumpără mâncare când ancorează în porturi şi gătesc mai ales peşte şi pui la grătar cu legume.

    Costul total pentru o săptămână cu transport şi mâncare incluse este de circa 2.150 de euro pentru o cabină cu aer condiţionat şi televizor şi de 1.990 de euro pentru o cabină mai mică fără aer condiţionat şi televizor.

  • Prima veste bună de după criză: fuziunile şi achiziţiile au crescut cu o treime faţă de anul trecut

    La nivel internaţional, cea mai mare tranzacţie din primul trimestru a venit din telecomunicaţii, în SUA, acolo unde primii doi operatori de cablu, Comcast şi Time Warner Cable, au pus bazele unei fuziuni în valoare de 68 de miliarde de dolari.
    În Europa, piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A – mergers & acquisitions) s-a majorat cu 19% în primele trei luni, cel mai mare deal fiind în sectorul media, acolo unde Liberty Global, care deţine compania UPC, a preluat integral operatorul olandez de cablu TV Ziggo pentru 11 miliarde de dolari. Preluarea Ziggo este a doua mare tranzacţie în industria europeană a cablului TV şi telefoniei fixe în mai puţin de un an, după ce Vodafone a cumpărat în octombrie operatorul german Kabel Deutschland Holding în urma unei înţelegeri de peste 10 miliarde de dolari. De câţiva ani, în sectorul global de media şi telecomunicaţii există o luptă a preluărilor, similară cu cea care a început acum în sectorul farmaceutic.

    În februarie grupul Actavis, unul dintre cei mai mari producători de generice din lume, a cumpărat Forest Laboratories pentru 24 de miliarde de dolari, însă mai recent, în aprilie, Pfizer şi-a anunţat intenţia de a cumpăra AstraZeneca, o mişcare cu impact enorm în industria mondială a medicamentelor. Dacă tranzacţia se va finaliza, valoarea acesteia va fi de peste 120 de miliarde de dolari, cea mai mare din istoria producătorilor de medicamente.

    O altă mişcare în această zonă este cea dintre GSK şi Novartis, care fac schimb de active. Astfel, Novartis preia portofoliul de medicamente oncologice de la GSK pentru 14,5 miliarde dolari şi le cedează portofoliul de vaccinuri (mai puţin cele împotriva gripei) pentru 7,1 miliarde dolari.

    Tot în farma, grupul german Bayer negociază preluarea diviziei de produse de larg consum a Merck & Co. Nici canadienii de la Valeant nu stau degeaba şi oferă 47 de miliarde de dolari pentru compania Allergen (care deţine mărcile de medicamente Botox Cosmetics şi Vistabel, folosite la atenuarea ridurilor).

    După ce au pierdut patente pentru produse cu vânzări de miliarde de dolari şi cu tot mai puţine inovaţii în pipeline, companiile farma se bat acum din nou pentru a prelua noi companii. Este aceeaşi strategie pe care au mai folosit-o şi la finalul anilor ‘90 – începutul anilor 2000, când au apărut GlaxoSmithKline (GSK – ca urmare a fuziunii dintre GlaxoWellcome şi SmithKline Beecham) şi AstraZeneca (după ce suedezii de la Astra s-au înţeles cu britanicii de la Zeneca).

    Anul 2014 ar putea aduce şi cea mai mare tranzacţie din industria materialelor de construcţii din ultimele două decenii, cea dintre Lafarge şi Holcim. Pentru România, aceasta ar fi cea mai mare transformare a pieţei, după ce Lafarge şi Holcim vor fi nevoiţi să vândă cel puţin una din cele 4 fabrici din România pentru a putea fuziona.

    Frământări există în această perioadă şi în industria grea a Europei. GE, unul dintre cele mai mari conglomerate industriale la nivel global, este în discuţii pentru preluarea companiei franceze Alstom, producătorul trenurilor TGV. Mişcarea americanilor se loveşte însă de o rezistenţă în Franţa, acolo unde guvernul a emis un decret care îi permite să blocheze orice preluare de către străini a unor companii din sectoare economice considerate “strategice”.

    Consultanţii spun că şi România beneficiază de pe urma tuturor acestor mişcări ce au loc pe scena internaţională, în top aflându-se sectorul financiar, unde se aşteaptă consolidări, dar şi exituri ale unor jucători (care atrag automat şi intrarea altora).

    “În momentul de faţă se resimte în piaţă un interes sporit pentru tranzacţii. Putem vorbi despre o adevărată efervescenţă, însă este greu de spus câte tranzacţii se vor materializa în cele din urmă. Această efervescenţă are mai multe cauze. Pe de o parte îmbunătăţirea climatului economic european, ratele de creştere afişate de România, precum şi îmbunătăţirea ratingului de ţară au dus la o creştere a interesului investitorilor străini pentru piaţa românească”, spune Alexandru Medelean, director, liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori al PwC România.

    Totodată, situaţia tensionată dintre Ucraina şi Rusia îi determină pe unii investitori să se uite către oportunităţi de plasament în ţările din regiune, iar România este una dintre pieţele luate în calcul.

    Alexandru Medelean notează însă că există şi alte cauze de ordin intern care determină această tendinţă, cum ar fi faptul că multe dintre companiile antreprenoriale româneşti, care au trecut cu bine de criză şi şi-au consolidat poziţiile, caută acum oportunităţi de consolidare prin achiziţii.

    Consultanţii arată că interesul pentru România este evident atât din partea fondurilor de investiţii, cât şi a investitorilor strategici, fiind implicaţi în mai multe negocieri de anul trecut. “În practica noastră am resimţit un reviriment cert pe mai multe tipuri de tranzacţii, inclusiv consolidări în piaţa locală, investiţii străine noi, atât din zona de strategic cât şi de private equity, tranzacţii imobiliare. În mod indiscutabil, suntem implicaţi în semnificativ mai multe operaţiuni de M&A decât în perioada similară a anului trecut (…)”, au spus reprezentanţii Deloitte. Firma de consultanţă se aştepta la o intensificare a activităţii de fuziuni şi achiziţii şi estimează că aceasta va continua. Unele tranzacţii au impact direct în România, cel mai relevant exemplu fiind cel al deal-ului dintre Holcim şi Lafarge, dar şi semnarea unui acord între Pfizer şi AstraZeneca, care ar determina apariţia unui nou lider în piaţa farma locală.

    De la începutul anului, pe piaţa de M&A au avut loc tranzacţii precum preluarea Romprest, a World Class, a Praktiker sau Lemarco.În ochii investitorilor, România îşi păstrează atributele de piaţă mare, cu potenţial de creştere pe multe sectoare de bunuri şi servicii, cu resurse naturale şi “o forţă de muncă economică şi calificată”, însă sunt şi unele puncte slabe care persistă precum decalaje nerecuperate, lipsa unei viziuni pe termen lung sau birocraţia şi corupţia în insuficient regres.
    “Sentimentele sunt în ameliorare, mai ales datorită îmbunătăţirii majorităţii indicatorilor macro-economici, în primul rând PIB, şi a ratingului de ţară. Suntem deja într-un nou ciclu economic, de expansiune, ceea ce nu înseamnă că lucrurile vor continua să se amelioreze de la sine, fără eforturile şi contribuţia mediului de afaceri şi a responsabililor politici”, au spus reprezentanţii Deloitte.

    Consultanţii implicaţi în tranzacţii sunt de părere că sectorul financiar va livra cele mai multe deal-uri anul acesta, în condiţiile în care sistemul trece printr-o perioadă de consolidare şi au loc exituri în corelaţie cu intrarea unor investitori noi. Dar şi sectorul agricol şi cel al producţiei industriale se anunţă agitate. “Sectoarele producţiei industriale, îndeosebi subsectoarele care deservesc industria de automobile, îşi menţin poziţia de top în preferinţele investitorilor strategici din afara României, investitori care-şi doresc o platformă de producţie la costuri relativ scăzute, cu un capital uman bine pregătit din punct de vedere tehnic şi care adresează o piaţă de desfacere importantă atât pe plan local cât şi pe plan european”, spune Cornelia Bumbăcea, partener tranzacţii în cadrul PwC România.