Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Ce-i întreabă Elon Musk, Richard Branson şi alţi oameni de succes pe candidaţi în timpul interviurilor de angajare

    Elon Musk, fondator Tesla

    “Stai pe suprafaţa pământului. Mergi o milă în sud, o milă la vest şi o milă în nord. Ajungi exact de unde ai plecat. Unde te afli?”

    Un răspuns corect este Polul Nord

    Tony Hsieh, CEO Zappos

    “Pe o scară de la 1 la 10 cât de ciudat eşti?”

    Răspunsul nu trebuie să fie nici 1, nici 10. Întrebarea e menită să testeze spiritul angajatului şi să vadă dacă s-ar potrivi în companie.

    Larry Ellison, CTO şi preşedinte executiv Oracle

    “Eşti cea mai deşteaptă persoană pe care o cunoşti?”

    Dacă răspunzi “da” atunci eşti angajat, dacă răspunzi “nu” atunci eşti întrebat atunci care este acea persoană mai deşteaptă ca tine şi caută să o angajeze pe acea persoană.

    Peter Thiel, cofondator PayPal

    “Spune-mi ceva adevărat cu care aproape nimeni nu este de acord”

    Le testează originalitatea gândirii, dar şi curajul de a-şi spune părerea într-un context dificil

    Richard Branson, fondator Virgin Group

    “Ce nu ai avut ocazia să adaugi în CV?”

    Branson spune că un CV este foarte important dar argumentează că dacă s-ar angaja oameni doar după ce ar scrie despre ei pe o hârtie atunci nimeni nu ar mai face interviuri.

    Drew Houston, fondator Dropbox

    “Cine este cel mai bun din lume la ceea ce faci tu?”

    “Cine te influenţează?”

    “Ce ai învăţat anul acesta?”

    Hannah Paramore, preşedintele Paramore

    “Câţi ani aveai când ai lucrat prima dată?”

    Ea vrea să caute persoane care au o disciplină a muncii şi persoanele care lucrat de la vârste mai fragede au şanse mai mari a se angaja în compania ei.

     

  • Mesajul primit pe LinkedIn care a convins CEO-ul unei companii să-i dea expeditorului un job

    Ea a primit un mesaj de la Elliot Bell în care acesta spunea că a văzut-o pe Kathryn Minshew la o conferinţă şi că i-a plăcut cum a vorbit. Apoi a povestit despre faptul că a lucrat cu o anume persoană pe care şi ea o cunoştea şi într-un final el a spus că ar vrea să lucreze în compania ei şi că ar vrea să stea de vorbă când are timp.

    Minshew a spus că a fost convinsă să vorbească cu Bell deoarece el a inclus ceva personal (a văzut-o la conferinţă), a spus ceva drăguţ (mi-a plăcut foarte mult cum ai vorbit), a spus clar că ar vrea să lucreze la compania ei şi a inclus două trei propoziţii despre background lui.

    “Nu o să primeşti niciodată ceea ce nu ceri. Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Nu o să-ţi răspundă. Şi ce? Eşti în aceeaşi poziţie din care ai şi plecat”, spune Alex Cavoulacos, cofondator şi COO The Muse, explicând importanţa emailurilor şi cererilor de angajare prin astfel de mesaje.

  • Fintech vs bancă sau fintech & bancă?

    Compania celor doi este un exemplu singular, dar convingător al start-up-urilor fintech ce au capacitatea de a fi ”disruptive“ pentru sectorul financiar. Anton Tomic, vice president global head of business development & innovation financial services al SAP, povesteşte pentru Business MAGAZIN de ce băncile şi start-up-urile ar trebui să lucreze împreună pentru o lume mai bună.

    Un start-up fintech este o afacere care oferă servicii financiare cu ajutorul programelor software şi tehnologiilor moderne. Astfel, dacă în urmă cu zece ani oamenii nu aveau alternativă la bănci, acum pot apela la o companie fintech pentru a putea realiza plăţi în ţară, cât şi internaţional, fără comisioane, pot utiliza aplicaţii pentru tranzacţionarea de acţiuni la bursă sau pot utiliza aplicaţii drept portofele digitale. ”Transformări majore schimbă la faţă sectorul. Liniile tradiţionale devin înceţoşate, iar noii jucători fintech continuă să transforme serviciile financiare, în timp ce tehnologii precum inteligenţa artificială, blockchainul şi IOT transformă tehnologia informaţiei cu mare viteză“, spune Anton Tomic.

    El crede că băncile înfruntă vremuri grele şi menţionează că anul trecut în Uniunea Europeană în jur de 9.100 de sucursale bancare s-au închis şi 50.000 de oameni au fost daţi afară, iar nivelul de angajare din banking este la nivelul anului 1998. ”Azi totul trebuie personalizat în funcţie de nevoile clientului. Băncile erau bune la tehnologie, dar din 2008 se confruntă cu o lipsă la nivelul interacţiunii cu clienţii.“ Potrivit Millennial Disruption Index, 71% dintre tineri preferă să meargă la dentist decât să discute cu un angajat al băncii, iar asta spune multe despre activitatea băncilor şi faptul că trebuie să se schimbe, tinerii fiind obişnuiţi cu modul în care giganţi precum Amazon, Apple sau Facebook li se adresează, mai ales în condiţiile în care alte instituţii nonfinanciare încep să ofere servicii care până acum erau destinate sistemului bancar.

    Compania aeriană australiană Qantas a intrat pe segmentul de asigurări medicale şi vara trecută a lansat propriul card de credit, ca un prim pas pe segmentul de banking. Astfel, compania vrea să devină un jucător în industria financiară australiană. Decizia vine în contextul în care Banca Centrală Australiană a decis să reducă comisioanele pe care băncile le primeau de la anumite carduri de credit, potrivit Reuters. Astfel, unele instituţii care emiteau carduri au decis să reducă numărul de puncte de loialitate la Qantas pe care clienţii îl primeau când efectuau anumite plăţi. Pentru a monetiza acest serviciu, compania apelează la cei 12 milioane de membri ai programului de loialitate al companiei. ”Deja 35% din cardurile de credit din Australia sunt realizate de Qantas în parteneriat cu băncile American Express sau cu retaileri precum Woolworths“, spune reprezentantul SAP.

    Tomic mai spune că industria se schimbă şi dă drept exemplu faptul că divizia de servicii financiare a Volkswagen are un profit mai mare decât divizia de vânzare de maşini, autentificarea vocală este utilizată de mai mult de 1 milion de clienţi din băncile Citi din Asia, iar banca poloneză mBank are un departament de analiză predictivă pentru a oferi clienţilor sevicii personalizate Majoritatea băncilor şi-au digitalizat serviciile şi oferă clienţilor lor banking digital, credite online şi aşa mai departe. ”Nu este îndeajuns să-şi digitalizeze modelul de afaceri, este necesar să definească modelele de business digitale de vreme ce fluxurile de venituri tradiţionale pentru bănci sunt ameninţate de fintech-uri şi de schimbarea comportamentului clientului“, spune Tomic, care aduce în discuţie start-up-ul Revolut. Start-up-ul a început ca un serviciu de schimb valutar fără taxe, însă s-a extins rapid pentru a oferi mai multe servicii: de la asigurare de călătorie până la investiţii imobiliare, totul într-o singură aplicaţie.

    Acum, compania oferă şi un card Visa pentru cheltuieli în mai multe ţări, fără taxe sau comisioane. Revolut procesează în prezent peste 1,8 milioane de dolari lunar şi atrage zilnic între 6.000 şi 8.000 de noi utilizatori. Compania are în prezent 2 milioane de clienţi şi obiectivul ambiţios de a ajunge la 100 de milioane în următorii cinci ani. Recent, start-up-ul fintech britanic a anunţat şi deschiderea unui birou în România, în luna mai, cu planul de a ajunge la 100.000 de utilizatori la finalul acestui an. Compania a reuşit să atragă până acum în România, fără a avea o prezenţă locală, circa 25.000 de utilizatori care au făcut tranzacţii de 3 milioane de dolari în 2017. De asemenea, compania va reprezenta o soluţie şi pentru românii care doresc să achiziţioneze criptomonede în condiţiile în care majoritatea băncilor din România refuză să mai lucreze cu exchange-urile care cumpără monede digitale.

    ”Din cauza sau datorită companiilor ca Revolut, costurile tradiţionale pentru clienţii băncilor vor fi reduse la minimum sau vor dispărea“, spune Tomic. Revolut susţine că prin serviciile lor clienţii au economisit 150 milioane de lire sterline care altfel s-ar fi dus pe comisioane. ”Revolut a devenit prima companie dintr-o nouă rasă de bănci digitale din Marea Britanie şi oferă o suită de servicii care au ajutat-o să-şi sporească veniturile“, adaugă Tomic.

    În acest caz, cum ar trebui să reacţioneze băncile? Care este soluţia? Reprezentantul SAP este de părere că băncile au mai multe opţiuni la dispoziţie pentru a rămâne atrăgătoare pentru clienţi şi crede că este important ca băncile să colaboreze cu fintech-urile. ”Fintech-urile pot depăşi băncile oferind servicii şi produse noi. Pe de altă parte, băncile au de partea lor clienţi, mărimea pe care start-up-urile o caută.“ El dă exemplu bănci precum Barclays sau Citi, care colaborează cu start-up-uri fintech pentru a oferi servicii noi clienţilor lor. De fapt, cel mai mare centru de co-working fintech din Europa este deschis chiar de gigantul britanic din banking Barclay’s. Revolut nu este singurul start-up britanic care activează în această zonă. Mai mult, Londra este oraşul unde apar cele mai mai multe şi cele mai importante start-up-uri fintech. Potrivit unui sondaj realizat de EY, Londra este numărul unu pe segmentul fintech, luând în considerare mărimea pieţei, numărul investiţiilor, forţa de muncă, dar şi activităţile de reglementare. În acest clasament urmează California, New York, Singapore şi Germania, conform lui Tomic, care menţionează faptul că acum peste 20 de start-up-uri din Marea Britanie aplică pentru o licenţă de banking. Mai mult, în 2017 peste 1 miliard de dolari au fost investiţi în start-up-uri fintech din Marea Britanie, adică dublu faţă de 2016. ”Băncile care nu lucrează cu fintech-urile, care nu colaborează cu aceste start-up-uri, care nu inovează împreună cu fintech-urile sau care nu cumpără astfel de start-up-uri riscă să rămână în urmă“, spune Anton Tomic.

    Reprezentantul SAP este de părere că ne îndreptăm tot mai mult către metode de plată contactless. Dă exemplu Paytm, sistem de plată cu mobilul din India, în care Alibaba prin braţul financiar Ant a investit 680 milioane de dolari şi care acum are peste 200 de milioane de utilizatori în India. În decembrie 2018, utilizatorii Paytm au efectuat 7 milioane de tranzacţii pe zi, mai mult decât toate tranzacţiile cu carduri de debit şi de credit din India. ”Sistemul de plată mobilă nu numai că schimbă modelele de business tradiţionale din banking, dar ajută şi cei 2,5 miliarde de oameni care nu au acces la serviciile financiare clasice.“

    Anton Tomic crede că dacă băncile vor să facă faţă schimbărilor actuale trebuie să ţină cont de următoarele lucruri: ”Trebuie să pună clienţii pe primul plan, să colaboreze cu fintech-urile, să reîmprospăteze forţa de muncă, să creeze o cultură digitală şi să investească în tehnologii de nouă generaţie, precum IA, machine learning, blockchain, IoT.“

    El spune că vede oportunităţi, dar şi provocări pentru start-up-urile fintech din România. Tomic consideră că deşi viteza de internet este foarte mare în România, utilizarea serviciului de online banking este foarte redusă. ”Recomandarea mea pentru start-up-urile româneşti ar fi să se alieze cu băncile locale, dar în acelaşi timp şi cu huburi fintech precum Barclay’s Rise şi să se poziţioneze ca acceleratoare pentru organizaţii ca Plug & Play sau Startup Bootcamp care sunt specializate pe fintech¨, spune Anton Tomic. Succesul unei unei colaborări dintre o bancă şi un start-up ţine de înţelegerea punctelor forte şi acelor slabe pentru a putea îmbunătăţi experienţa clienţilor, reducând în acelaşi timp costurile operaţionale, explică reprezentantul SAP. ”Poate mai important este faptul că aceste colaborări vor putea aduce nivelul de personalizare, viteză şi contextualizare pentru clienţi pentru a-şi apăra poziţia de la companii care le-ar putea ameninţa poziţia, companii ca Google, Amazon, Facebook, Apple, Alibaba sau Tencent.“

    Totuşi, băncile au ceva ce fintech-urilor le este greu să obţină: încrederea clienţilor. Modelul de business al băncilor se bazează pe încredere, iar câştigarea încrederii clienţilor este cea mai mare provocare pentru un fintech. Până la urmă, astfel de firme au pe mână banii, economiile şi bunurile oamenilor. ”Criza financiară din 2008 a scăzut foarte mult încrederea oamenilor în bănci, dar aceasta a rămas în continuare ridicată. Totuşi comportamentul tinerilor se schimbă şi 73% dintre millenniali ar prefera un serviciu financiar oferit de Apple, Google sau Facebook în dauna unei instituţii clasice financiare“, spune vicepreşedintele SAP. Aceasta s-ar putea schimba pentru Facebook din cauza scandalului Cambridge Analytica, în urma căruia datele a 87 de milioane de oameni au fost compromise. Încrederea se construieşte în timp, dar poate fi distrusă în câteva secunde. ”Aşadar, cred că fintech-urile trebuie să se concentreze pe următoarele elemente: calitatea serviciilor, produse excelente şi experienţa pe care o pot aduce clienţilor. Primele două aduc un nivel de credibilitate, iar o experienţă bună pentru clienţi construieşte cel mai de preţ element al încrederii: loialitatea.“

  • După aproape patru ani la conducerea asigurătorului Metlife Italia, Carmina Dragomir a revenit în România ca CEO al Metropolitan Life. Ce planuri are în noua funcţie?

    “Ne dorim o creştere de două cifre în România“, descrie Carmina Dragomir, CEO-ul Metropolitan Life, unul dintre principalele obiective pe care şi le-a fixat pentru anul acesta cu Metropolitan Life, companie care s-a clasat anul trecut pe locul trei în topul asigurătorilor de viaţă, cu un volum de prime brute subscrise de 280,5 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior.

    Creşterea vizată de Dragomir pentru anul acesta poate fi realizată prin toate canalele de vânzare pe care este prezentă compania. ”Ajungem la clienţii noştri pe toate zonele şi suntem singurii din piaţă care operăm astfel; avem forţa de vânzări directă, prin bank assurance, zona de relaţii directe cu clienţii prin telemarketing, prin pachete de beneficii pentru angajaţi cumpărate de angajatori, cât şi prin intermediul brokerilor“, explică ea. Asigurătorul are în prezent peste 500 de consultanţi şi o reţea teritorială de 21 de agenţii.

    O altă prioritate vizează dezvoltarea unor produse din zona de protecţie: ”Vrem să fim din ce mai prezenţi pe acest segment. Aceste produse de protecţie acoperă o nevoie de bază“, explică ea. |n acest sens, asigurătorul a lansat recent o poliţă de asigurare de viaţă ce poate fi personalizată şi a cărei limită maximă de despăgubire este de un milion de lei în caz de deces din orice cauză; clientul poate ataşa poliţei şi o componentă de investiţii. ”Cu acest nou produs ne adresăm familiilor cu copii sau celor care intenţionează să aibă copii în viitorul apropiat. Ne-am propus să atragem câteva mii de clienţi cu acest produs„, descrie CEO-ul Metropolitan Life obiectivele vizate prin noul produs de asigurare al companiei.

    Acesta prevede că, în caz de invaliditate permanentă din accident sau fracturi şi arsuri din accident, compania plăteşte până la 500% din suma asigurată, iar pentru chirurgie din accident sau chirurgie din accident şi îmbolnăvire, limita de despăgubire este de maximum 35.000 lei. Pentru spitalizare, suma maximă pe care Metropolitan Life o plăteşte este de 700 de lei zilnic, sumă decontată direct către client. Poliţa poate costa sub 200 de lei, dar poate ajunge şi la 700 de lei pe lună, în funcţie de beneficiile alese şi numărul persoanelor incluse în asigurare.

    Anul trecut, sumele brute plătite de Metropolitan Life către clienţi în 2017 au fost de peste 96,2 milioane de lei, în creştere cu 7% faţă de sumele plătite în 2016. Dintre acestea, 89% din despăgubirile plătite clienţilor companiei au fost pentru beneficii de protecţie, mai precis de spitalizare şi intervenţii chirurgicale.

    Un alt obiectiv vizat de Carmina Dragomir se leagă de digital şi inovaţie. ”Nu vorbim neapărat despre comerţul electronic, ci de instrumentele necesare pentru simplificarea vieţii clienţilor, a procesului de decizie, a interacţiunii cu noi.“ |n acest sens, Metropolitan Life a dezvoltat o platformă prin care clienţii pot înregistra solicitări de despăgubiri, să îşi vadă poliţele etc. Până acum, 13% dintre clienţii cu poliţe de asigurări de viaţă individuale accesează platforma e-Customer; odată cu implementarea acestui serviciu, timpul de plată a unei despăgubiri a scăzut de la trei la două zile lucrătoare.

    Priorităţile Carminei Dragomir vin în contextul în care se află la conducerea companiei cu origini americane de aproximativ jumătate de an, după 15 ani de la primul loc de muncă în domeniul asigurărilor. |n domeniul financiar şi-a început însă activitatea mai devreme; la vremea absolvirii studiilor la ASE (a urmat Facultatea de Informatică), majoritatea prietenilor ei făceau banking, motiv pentru care şi intrase şi ea în acest domeniu. La un moment dat însă, a văzut un anunţ în ziar despre un post disponibil la asigurătorul American AIG Life. A trimis CV-ul şi, după un proces lung de recrutare  îşi aduce aminte că erau peste 400 de CV-uri  a fost acceptată.

    Dragomir îşi aminteşte cu precizie data la care a început să lucreze într-unul dintre departamentele de back office, 16 septembrie 2002, şi spune că din acea zi s-a îndrăgostit de industria asigurărilor. ”Se vorbeşte mult acum despre a munci cu scop, despre a avea o misiune, să simţi că jobul tău ajută. Eu am simţit asta din prima clipă.“ A rămas în AIG Life, unde a evoluat de-a lungul timpului trecând prin mai multe roluri: a fost mai întâi policy owner services assistant, a devenit apoi supraveghetorul departamentului (2003), customer services manager(2007-2010), director al departamentului de operaţiuni a ceea ce devenise ulterior Metlife Alico (2010-2011). Odată cu decizia de cumpărare de către MetLife a companiei britanice Aviva în trei ţări, în 2012, i s-a oferit posibilitatea să treacă la businessul Aviva ca general manager, având obiectivul de a integra cele două businessuri. ”Era una dintre experienţele nu foarte frecvente în piaţa noastră“, descrie ea momentul fuziunii celor două companii.

    Procesul de integrare a reuşit, potrivit ei, într-un an, iar următorul pas pentru Carmina Dragomir a fost spre rolul de conducere a companiei nou formate, în 2012. Doi ani mai târziu a venit însă o nouă oportunitate, de data aceasta de a prelua frâiele companiei ca deputy general manager şi director de operaţiuni al Metlife Italia. ”A fost o experienţă în afara zonei de confort. Veneam dintr-un business din aceeaşi companie, afacerea ar fi trebuit să fie asemănătoare, dar era de fapt un mediu cu totul nou. Te duci cu un nivel de entuziasm foarte ridicat, este o oportunitate, ai lucruri de învăţat, după care începi să îţi pui întrebări: cine sunt, cum am ajuns aici, ce fac, care sunt obiectivele, reuşesc să am un rezultat aici fără echipa din care vin?“, descrie ea experienţa acelei perioade. 

    Carmina Dragomir spune că nu crede în ideea unui stil de management tip ”one man show“, astfel că principalul gând pe care îl avea atunci când a acceptat funcţia din Italia era: ”Voi reuşi acolo, cu o nouă echipă?“.

    După patru ani, ca un pas natural, spune ea, a venit oferta de a reveni în România, ca director general de această dată. ”Mulţi din generaţia mea au spus că vor să plece din ţară. Eu nu am fost genul acesta de persoană, însă a venit o oportunitate, am analizat-o şi a fost un prilej pentru mine să-mi demonstrez dacă pot avea impact şi într-un alt mediu“, descrie ea modul în care se raporta la plecare. Ideea întoarcerii în rolul de conducere a Metropolitan Life a fost însă rapid acceptată. ”Nu a fost nevoie de două discuţii“, spune ea. ”Am fost parte din echipa aceasta timp de unsprezece ani. Am găsit o echipă mai mare, mai matură, echipa locală a crescut foarte mult.“

    Potrivit ei, principalele diferenţe între piaţa locală şi cea italiană se leagă de o mai lungă istorie în domeniu. ”Au o experienţă în asigurări mai mare decât a noastră; noi am început acum 30 de ani şi suntem în creştere. Nivelul de penetrare a asigurărilor în România este în jur de 1%, pe când în Italia este de 6% în PIB pentru că acolo este natural să ai o asigurare, noi suntem încă în călătoria către acest moment“, compară Carmina Dragomir cele două pieţe.

    A observat acest lucru şi în industria de bank assurance: ”A crescut creditarea, dar şi acceptarea, dorinţa, cererea clientului să beneficieze de un produs de asigurare în momentul în care a semnat şi s-a îndatorat pentru viitor“. CEO-ul Metropolitan Life nu comentează discuţiile referitoare la naţionalizarea pilonului II de pensii, ci spune că una dintre principalele provocări ale pieţei se leagă de a oferi generaţiilor viitoare toate instrumentele de care au nevoie pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte viitorul lor financiar.

    În ceea ce priveşte modul în care mutarea în Italia i-a influenţat viaţa personală, spune că aceasta nu i-a cauzat probleme, ci a adus o experienţă bună, per ansamblu, chiar dacă a implicat multe drumuri între Bucureşti şi Milano. Fiica ei, care are 19 ani, era la momentul plecării în Italia în clasa a IX-a şi ulterior a îmbrăţişat experienţa internaţională alături de mama sa. ”A vrut să aibă şi o experienţă altfel, nu neapărat în România  a mers la o şcoală internaţională, unde a decis ce vrea să facă în viitor. În prima zi de studii acolo în prima seară, la prima oră de chimie, a învăţat cum se formează culorile din focurile de artificii, a venit atât de încântată, încât a decis să studieze ingineria chimică.“

    Singurul regret legat de experienţa internaţională este că nu a avut-o mai devreme. ”Este o experienţă intensă  cred că e bine şi din altă perspectivă, ne cunosc mai bine ca români, când punem steagul acolo, interacţionează cu noi şi îşi formează o imagine, în cazul acesta sper bună, cred că m-a ajutat foarte mult atunci când m-am întors în ţară să vin cu experienţe noi, bune practici văzute acolo, să văd o altă piaţă şi astfel, împreună, să punem lucrurile în mişcare.“

    Iar când vine vorba despre sfaturile pe care le-ar acorda unui tânăr manager, acestea sunt conectate mai ales de necesitatea de a învăţa în permanenţă. ”Eu sunt genul de persoană care crede că aşa cum suntem în viaţa profesională suntem şi în viaţa personală, că acestea merg mână în mână, că nu poţi să faci una extraordinar de bine şi alta deloc sau invers. Cred că tinerii trebuie să îşi dorească mult şi să pună multă pasiune, efort, resurse, în a învăţa, a creşte.“ 

    2017 a fost un an modest pentru piaţa locală de asigurări în termeni de vânzări, în condiţiile în care deşi veniturile populaţiei au crescut, iar economia a avansat cu 7%, companiile de asigurări au reuşit să-şi majoreze încasările cu doar 3,5%, până la 9,7 miliarde de lei de interes, sesizează ZF. Volumul total al primelor brute subscrise din asigurări de viaţă însumau 2 miliarde de lei la finalul anului trecut, reprezentând o cincime din valoarea totală a vânzărilor de asigurări, potrivit datelor ASF.

  • Povestea unuia dintre cele mai mari falimente din istoria României

    Relad, Montero, ADM Farm şi Polisano pe de o parte, Mediplus şi Farmexim de cealaltă parte. Două destine au marcat în ultimul deceniu distribuţia de medicamente, o piaţă de 23 mld. lei. Sursa celor mai mari falimente din economia locală în anii 2010-2011, dar şi sectorul vedetă al marilor tranzacţii în 2017-2018. O piaţă a extremelor, în care doar cei mai puternici au rezistat.

    ”Piaţa s-a maturizat şi s-a consolidat, au rămas mult mai puţini jucători, iar locul lăsat liber de falimentele din anii anteriori a fost umplut de ceilalţi distribuitori. A fost o reaşezare a pieţei şi au apărut ţinte interesante pentru investitorii strategici“, explică Mihai Miron, antreprenorul care controlează grupul Ropharma, unul dintre veteranii pieţei farmaceutice din România. De numele lui Miron se leagă şi destinul uneia dintre cele mai mari fabrici de medicamente, Europharm Braşov (preluată şi închisă ulterior de grupul farmaceutic GSK).

    Până să ajungă un actor principal pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, distribuţia de medicamente a fost martor al celor mai răsunătoare falimente din economie prin prisma dimensiunii la care ajunseseră companiile care şi-au cerut insolvenţa şi care ulterior au intrat în faliment.

    Rând pe rând, Relad, Montero, ADM Farm sau Polisano, jucători din topul clasamentului, cu afaceri de ordinul sutelor sau miliardelor de lei, şi-au anunţat intrarea în insolvenţă. Relad a fost primul distribuitor important care a ieşit din piaţă, în perioada 2010 – 2011, iar afacerile au scăzut de la 874 de milioane de lei în 2009 la 5.600 de lei în 2011 şi datorii către creditori în valoare de 1,8 mld. lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

    După Relad a urmat declinul unui alt distribuitor, Montero, afacerea din distribuţia de medicamente a familiei Tudorache, care în 2015 a primit decizia de deschidere a falimentului în procedură generală. Şi ADM Farm a anunţat intrarea în insolvenţă la finalul lui 2014, an în care a înregistrat o scădere cu 20% a cifrei de afaceri faţă de perioada similară a anului precedent. |n 2016, cel mai recent an pentru care există date publice, afacerile ADM Farm au fost de 9,7 mil. lei, de la 95 mil. lei în 2015. Pierderile în 2016 au fost de 28 de milioane de lei, iar compania mai are 115 angajaţi, potrivit datelor publice.

    Iancu Guda menţionează fragilitatea companiilor din distribuţia de medicamente, în contextul în care una din patru companii din acest sector înregistrează pierderi, iar gradul de profitabilitate este unul scăzut. ”Aceste companii au un capital de lucru destul de fragil, în condiţiile în care activele circulante acoperă doar cu 20% mai mult datoriile pe termen scurt. Farmaciile îşi colectează de două ori mai rapid creanţele de la Casa de Sănătate, dar nu transpun mai departe viteza de plată către furnizori, respectiv distribuitori şi acest lucru pune presiune pe lichiditatea lor“, a spus Iancu Guda.

    Dacă timp de doi ani, din 2014 până în 2016, piaţa de distribuţie nu s-a mai clătinat, în 2016 a urmat o altă insolvenţă răsunătoare  Polisano, care a fost în top cinci distribuitori, cu rulaje de 1,4 mld. lei în 2014. |n 2015, cel mai recent an pentru care există date publice, Polisano a înregistrat o cifră de afaceri de 527 mil. lei, în scădere cu 60% faţă de anul precedent. |n 2017, la scurt timp după intrarea în insolvenţă, Polisano Distribuţie anunţa falimentul după ce măsurile de restructurare nu dăduseră rezultate.

    Grupul Polisano din Sibiu a fost o afacere construită de medicul Ilie Vonica, iar declinul afacerilor din producţie, distribuţie şi retail de medicamente, dar şi servicii medicale private a venit în urma decesului antreprenorului care a pus bazele grupului. Astfel, din 2016 până anul acesta, au fost vândute rând pe rând părţi din business către unii dintre cei mai mari jucători din industria de profil. Sensiblu a preluat farmaciile Polisano, iar MedLife a cumpărat divizia medicală.

    În prezent, distribuţia de medicamente este dominată de Mediplus, parte din grupul A&D Pharma, business preluat de Penta Investments, urmat de Farmexpert, deţinut de gigantul Walgreens Boots Alliance, şi Fildas, afacerea antreprenoarei Anca Vlad. De altfel, Anca Vlad este printre singurii antreprenori români care au rezistat în piaţă cu afacerile din distribuţie şi retail farmaceutic şi a dus distribuitorul Fildas pe locul al treilea în piaţa de profil, iar lanţul de farmacii Catena este liderul pieţei de retail farmaceutic.

    ”Piaţa rămâne foarte atractivă pentru investitori“, arată Mihai Miron, care adaugă că grupurile mari din afară se uită la proiecţiile de creştere pentru aceste sectoare şi la decalajul pe care România îl are de recuperat faţă de celelalte ţări europene în domeniul sănătăţii.
     

  • Între falimente de răsunet şi tranzacţii gigant: Cele două destine din distribuţia de medicamente

    ”Piaţa s-a maturizat şi s-a consolidat, au rămas mult mai puţini jucători, iar locul lăsat liber de falimentele din anii anteriori a fost umplut de ceilalţi distribuitori. A fost o reaşezare a pieţei şi au apărut ţinte interesante pentru investitorii strategici“, explică Mihai Miron, antreprenorul care controlează grupul Ropharma, unul dintre veteranii pieţei farmaceutice din România. De numele lui Miron se leagă şi destinul uneia dintre cele mai mari fabrici de medicamente, Europharm Braşov (preluată şi închisă ulterior de grupul farmaceutic GSK).

    Ţintele de care vorbeşte Miron au fost Mediplus şi Farmexim, două companii antreprenoriale cu un model de business în care distribuţia de medicamente a fost continuată de lanţuri de farmacii – Sensiblu şi Help Net, ambele grupuri actori în tranzacţii de peste 100 de milioane de euro.

    Tranzacţia dintre grupul ceh Penta Investments (Dr. Max) şi A&D Pharma (Mediplus şi Sensiblu) a fost anunţată la sfârşitul anului trecut şi este evaluată la 350-400 de milioane de euro, potrivit datelor din piaţă.

    ”Dr. Max are o strategie de extindere şi România este o piaţă mare în Europa Centrală. Avem planuri pentru România în continuare, dacă sunt oportunităţi, luăm acest aspect de extindere în considerare. Vom continua să ne dezvoltăm, credem că putem să ne întărim poziţia pe piaţă şi vom investi în această direcţie“, afirmă Leonardo Ferrandino, CEO al Dr. Max, reţea controlată de Penta şi care are, prin achiziţia Sensiblu, o reţea de peste 2.000 de farmacii pe mai multe pieţe europene. 
    O altă intrare pe piaţa românească a fost a germanilor de la Phoenix, care au cumpărat grupul Farmexim, înfiinţat de antreprenorul Ovidiu Buluc, într-o tranzacţie estimată la 100 de milioane de euro, ceea ce arată că România a devenit un punct fierbinte pe piaţa farmaceutică europeană.

    ”Într-o piaţă cu o concentrare din ce în ce mai mare aveniturilor la jucătorii de top, apare nevoia de consolidare sau de întărire a companiilor prin prezenţa unor fonduri care să susţină finanţarea firmelor în contextul de profitabilitate şi lichiditate limitată“, punctează Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

    Datele din situaţiile financiare depuse de companii la ANAF, prelucrate de Iancu Guda, indică faptul că primii zece jucători din distribuţia de medicamente controlează în prezent 56% din piaţă după cifra de afaceri, ceea ce arată consolidarea la vârf a jucătorilor mari şi justifică interesul investitorilor străini pentru piaţa locală.

    Dar până să ajungă un actor principal pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, distribuţia de medicamente a fost martor al celor mai răsunătoare falimente din economie prin prisma dimensiunii la care ajunseseră companiile care şi-au cerut insolvenţa şi care ulterior au intrat în faliment.

    Rând pe rând, Relad, Montero, ADM Farm sau Polisano, jucători din topul clasamentului, cu afaceri de ordinul sutelor sau miliardelor de lei, şi-au anunţat intrarea în insolvenţă. Relad a fost primul distribuitor important care a ieşit din piaţă, în perioada 2010 – 2011, iar afacerile au scăzut de la 874 de milioane de lei în 2009 la 5.600 de lei în 2011 şi datorii către creditori în valoare de 1,8 mld. lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

    După Relad a urmat declinul unui alt distribuitor, Montero, afacerea din distribuţia de medicamente a familiei Tudorache, care în 2015 a primit decizia de deschidere a falimentului în procedură generală. Şi ADM Farm a anunţat intrarea în insolvenţă la finalul lui 2014, an în care a înregistrat o scădere cu 20% a cifrei de afaceri faţă de perioada similară a anului precedent. |n 2016, cel mai recent an pentru care există date publice, afacerile ADM Farm au fost de 9,7 mil. lei, de la 95 mil. lei în 2015. Pierderile în 2016 au fost de 28 de milioane de lei, iar compania mai are 115 angajaţi, potrivit datelor publice.

    Iancu Guda menţionează fragilitatea companiilor din distribuţia de medicamente, în contextul în care una din patru companii din acest sector înregistrează pierderi, iar gradul de profitabilitate este unul scăzut. ”Aceste companii au un capital de lucru destul de fragil, în condiţiile în care activele circulante acoperă doar cu 20% mai mult datoriile pe termen scurt. Farmaciile îşi colectează de două ori mai rapid creanţele de la Casa de Sănătate, dar nu transpun mai departe viteza de plată către furnizori, respectiv distribuitori şi acest lucru pune presiune pe lichiditatea lor“, a spus Iancu Guda.

    Dacă timp de doi ani, din 2014 până în 2016, piaţa de distribuţie nu s-a mai clătinat, în 2016 a urmat o altă insolvenţă răsunătoare  Polisano, care a fost în top cinci distribuitori, cu rulaje de 1,4 mld. lei în 2014. |n 2015, cel mai recent an pentru care există date publice, Polisano a înregistrat o cifră de afaceri de 527 mil. lei, în scădere cu 60% faţă de anul precedent. |n 2017, la scurt timp după intrarea în insolvenţă, Polisano Distribuţie anunţa falimentul după ce măsurile de restructurare nu dăduseră rezultate.

    Grupul Polisano din Sibiu a fost o afacere construită de medicul Ilie Vonica, iar declinul afacerilor din producţie, distribuţie şi retail de medicamente, dar şi servicii medicale private a venit în urma decesului antreprenorului care a pus bazele grupului. Astfel, din 2016 până anul acesta, au fost vândute rând pe rând părţi din business către unii dintre cei mai mari jucători din industria de profil. Sensiblu a preluat farmaciile Polisano, iar MedLife a cumpărat divizia medicală.

    În prezent, distribuţia de medicamente este dominată de Mediplus, parte din grupul A&D Pharma, business preluat de Penta Investments, urmat de Farmexpert, deţinut de gigantul Walgreens Boots Alliance, şi Fildas, afacerea antreprenoarei Anca Vlad. De altfel, Anca Vlad este printre singurii antreprenori români care au rezistat în piaţă cu afacerile din distribuţie şi retail farmaceutic şi a dus distribuitorul Fildas pe locul al treilea în piaţa de profil, iar lanţul de farmacii Catena este liderul pieţei de retail farmaceutic.

    ”Piaţa rămâne foarte atractivă pentru investitori“, arată Mihai Miron, care adaugă că grupurile mari din afară se uită la proiecţiile de creştere pentru aceste sectoare şi la decalajul pe care România îl are de recuperat faţă de celelalte ţări europene în domeniul sănătăţii.
     

  • Răsturnare de situaţie: Cum au ajuns românii să îşi cheltuie cea mai mare parte a banilor pe călătorii. Câţi bani dau românii pe o vacanţă

    Când vine vorba de evoluţia bugetului pe care românii îl ia în calcul pentru a călători, datele din studiul internaţional despre călătorii al Momondo arată că atunci când aleg pe ce să îşi cheltuiască banii, principala prioritate pentru ei au devenit călătoriile (34%), urmate de alimente, băuturi şi electrocasnice. Pentru a-şi permite o vacanţă, de exemplu, majoritatea (67%) pun în mod regulat bani deoparte. Referindu-se, în mod particular, la bugetul de călătorie pentru vacanţa de vară din 2018, studiul arată că majoritatea respondenţilor (37%) se aşteaptă să cheltuiască între aproximativ 416 şi 845 de euro de persoană. Acelaşi buget a fost o referinţă pentru români (36%) şi pentru vacanţa de vară din 2017, conform răspunsurilor primite de reprezentanţii platformei anul trecut.

    În ceea ce priveşte costurile unei vacanţe în străinătate cu avionul, datele momondo.ro indică o scădere a preţurilor pentru aceste destinaţii în 2018. De exemplu, costurile zborurilor spre Barcelona au scăzut în ultimii trei ani. Pentru un zbor dus-întors la clasa economic în 2016, românii au plătit în medie 793 lei, iar în 2017 în medie 718 lei. Pentru un zbor în 2018, călătorii plătesc în medie 522 lei de persoană. Roma rămâne cea mai ieftină destinaţie din top, cu plecare din Bucureşti, în 2018. Dintre românii care au plecat în călătorii mai lungi de o lună, cei mai mulţi au cheltuit sub 1.000 de euro pe lună, alegând destinaţii aproape de casă. 19% dintre respondenţii studiului au ales să descopere Europa de Est, majoritatea cu un buget de până în 1.000 de euro pe lună.

    Citiţi mai multe aici

  • Pretenţiile angajatorilor, exagerate sau justificate? ”Toţi vor să vorbeşti cel puţin două limbi străine, să ai peste 5 ani experienţă, abilităţi tehnice, capacitatea de a lucra în acelaşi timp la mai multe proiecte, trebuie să fii comunicativ, empatic şi amuzant”

    Anunţurile de angajare care solicită prea multe abilităţi de la candidaţi ajung să îi frustreze pe unii specialişti care reuşesc să obţină acele joburi, pentru că, atunci când ”intră în pâine“, îşi dau seama că sunt supracalificaţi. În acelaşi timp, angajatorii formulează anunţuri de recrutare «stufoase» din dorinţa de a avea candidaţi cât mai bine pregătiţi şi de a scurta procesul de recrutare. Cine are dreptate şi ce e de făcut într-o astfel de situaţie?

    ”Toţi vor să vorbeşti cel puţin două limbi străine, să ştii foarte bine PowerPoint şi Excel şi să ştii să faci prezentări. Astea sunt din oficiu; în plus, trebuie să ai peste cinci ani de experienţă în domeniu, plus abilităţi tehnice, să ştii să lucrezi cu bugete şi să coordonezi activităţi. Unde mai pui că trebuie să ai capacitatea de a lucra în acelaşi timp la mai multe proiecte, trebuie să fii comunicativ, empatic şi amuzant. Şi toate cerinţele astea pentru un amărât de job de specialist marketing“, spune Maria, 35 de ani, angajată în departamentul de marketing al unei companii mari din domeniul IT din România.

    Frustrările ei nu sunt singulare, fiind împărtăşite şi de către unii colegi de-ai săi care s-au angajat în companie în urmă cu 5-6 ani şi cărora li s-a cerut să cunoască şi limba germană, pe lângă engleză. între timp, aceştia nu au folosit deloc germana la locul de muncă şi se îngrijorează că ar putea să rămână fără această competenţă.

    Pretenţiile angajatorilor, exagerate sau justificate? ”Toţi vor să vorbeşti cel puţin două limbi străine, să ai peste 5 ani experienţă, abilităţi tehnice, capacitatea de a lucra în acelaşi timp la mai multe proiecte, trebuie să fii comunicativ, empatic şi amuzant” 

  • Cum poate o companie să schimbe percepţia clienţilor? ”Unul dintre avantajele companiilor este acela că pot compensa experienţele negative cu cele pozitive”

    Clienţii au devenit mai pretenţioşi odată cu trecerea timpului, iar aşteptările lor faţă de companiile de la care aleg să cumpere un produs sau un serviciu au crescut, fiind tot mai greu de mulţumit. Astfel, patru din zece români aleg să îşi schimbe furnizorul de servicii imediat după prima experienţă negativă, arată un studiu realizat de compania UP! Your Service.

    ”Când apare o problemă care afectează reputaţia şi percepţia clienţilor privind compania, de regulă există un prim val de clienţi care aleg să cumpere produse sau servicii similare de la o altă companie. 40% dintre români spun că iau în calcul schimbarea furnizorului imediat după prima experienţă negativă“, a spus Elena Călin, CEO al companiei UP! Your Service România.

    Studiul realizat de UP! Your Service s-a desfăşurat în perioada martie-aprilie 2018 şi a fost aplicat pe un eşantion de 1.923 de persoane din toată ţara. UP! Your Service şi Ziarul Financiar organizează pe 8 mai, la Bucureşti, evenimentul Executive Conversations, în cadrul căruia se va discuta, printre altele, despre bunele practici pentru construirea unei reputaţii bune a companiei prin serviciile oferite.

    În contextul în care aşteptările clienţilor au evoluat, companiile au devenit din ce în ce mai interesate să măsoare calitatea serviciilor şi experienţelor oferite clienţilor, cu scopul de a-i fideliza. |n acest sens, în România există două tipuri de companii: unele care se preocupă să îmbunătăţească experienţele clienţilor şi altele care măsoară pasiv sau nu se uită deloc la acest aspect.

    Companiile care se preocupă să evalueze interacţiunile cu clienţii măsoară satisfacţia acestora în raport cu calitatea produselor oferite. |n urma analizelor, iau măsuri în funcţie de rezultatele obţinute pentru a îmbunătăţi calitatea produselor.

    La polul opus se află firmele care măsoară pasiv sau nu măsoară deloc experienţele clienţilor. Aceste companii iau în considerare modul în care sunt percepute în piaţă prin formulare de feedback puse la dispoziţie clienţilor, însă nu merg şi mai departe astfel încât să colecteze mai multe date şi informaţii de la clienţi. La final, clientul este cel care decide dacă răspunde sau nu.

    ”Există companii care, deşi evaluează frecvent calitatea produselor, nu iau măsuri coerente de îmbunătăţire. Par să facă doar colectare de date, ceea ce e cu siguranţă util, însă lipsesc şi paşii următori, de a lua măsuri şi a arăta clienţilor preocuparea pentru a le oferi experienţe cât mai bune“, a mai explicat Elena Călin.

    În viziunea ei, pe măsură ce competiţia pentru fidelizarea clientului creşte, este de aşteptat ca şi numărul companiilor care evaluează în mod susţinut satisfacţia clienţilor să crească.

    Companiile ar trebui să se uite mai mult către clienţi, să acorde o mai mare importanţă strategiilor privind satisfacţia acestora şi, implicit, să măsoare în mod regulat indicatorii corespunzători.

    Pentru a creşte ponderea răspunsurilor primite de la clienţi, companiile trebuie să folosească instrumentele preferate de aceştia, iar feedbackul pe e-mail sau pe site-ul companiei este ales de clienţi cel mai des, conform datelor relevate de studiu.
    De asemenea, este bine de ştiut că un client oferă feedback în două cazuri distincte: fie când este mulţumit de servicii, fie atunci când apare o nemulţumire.

    În cazul în care o companie se confruntă cu o astfel de problemă de reputaţie dată de un feedback negativ, trebuie să conştientizeze în primă fază motivul pentru care a ajuns în acel punct.

    Pe lângă conştientizarea problemei, respectiva companie trebuie să gândească o strategie prin care să dovedească clienţilor angajamentul de a oferi servicii de calitate. Unul dintre avantajele companiilor este acela că pot compensa experienţele negative cu cele pozitive.

    În cazul în care situaţia care a dus la deteriorarea reputaţiei şi la experienţe nefavorabile pentru clienţi este rezolvată, atunci este nevoie, în medie, de cel puţin un an pentru ca firma să îşi poată recâştiga reputaţia.

    Elena Călin prezintă exemplul lanţului hotelier LUX din Mauritius, cunoscut sub numele de Naiade Resorts, care s-a confruntat cu o criză de reputaţie din cauza serviciilor de calitate slabă. Cu ajutorul unui management implicat, care a implementat o cultură direcţionată către servicii, lanţul hotelier a reuşit în decurs de mai puţin de un an să îşi refacă reputaţia şi să devină apreciat de clienţi pentru experienţa foarte bună pe care o oferă.
     

  • De ce ajung angajatorii să solicite competenţe care nu sunt necesare pentru un anumit rol?

    ”Toţi vor să vorbeşti cel puţin două limbi străine, să ştii foarte bine PowerPoint şi Excel şi să ştii să faci prezentări. Astea sunt din oficiu; în plus, trebuie să ai peste cinci ani de experienţă în domeniu, plus abilităţi tehnice, să ştii să lucrezi cu bugete şi să coordonezi activităţi. Unde mai pui că trebuie să ai capacitatea de a lucra în acelaşi timp la mai multe proiecte, trebuie să fii comunicativ, empatic şi amuzant. Şi toate cerinţele astea pentru un amărât de job de specialist marketing“, spune Maria, 35 de ani, angajată în departamentul de marketing al unei companii mari din domeniul IT din România.

    Frustrările ei nu sunt singulare, fiind împărtăşite şi de către unii colegi de-ai săi care s-au angajat în companie în urmă cu 5-6 ani şi cărora li s-a cerut să cunoască şi limba germană, pe lângă engleză. între timp, aceştia nu au folosit deloc germana la locul de muncă şi se îngrijorează că ar putea să rămână fără această competenţă.

    ”Mai mult decât atât, dacă ai norocul sau ghinionul să treci de selecţie după ce aplici la un astfel de anunţ de recrutare, atunci ajungi pe un job cu mult sub nivelul tău de pregătire. Ajungi să faci comunicare internă sau social media, cu manageri străini, trecuţi de 50 de ani, care nu înţeleg dimensiunea digitală a lucrurilor şi pe care te chinuieşti să îi înveţi cum se face click to tweet“, povesteşte Maria. Ea dă vina pe o pregătire slabă a oamenilor de resurse umane, care, prin redactarea unor astfel de descrieri de joburi, ajung să demotiveze şi să frustreze angajaţii din corporaţii.

    La rândul lor, specialiştii în resurse umane spun că anunţul de recrutare are rolul de informare publică – pentru că aşa îşi face compania anunţate poziţiile vacante – însă, în acelaşi timp, reprezintă un standard care ”desenează“ profilul ideal al candidatului pe care îl vrea compania. De ce ajung angajatorii să solicite totuşi competenţe care nu sunt necesare?

    ”Din perspectiva profilului ideal, anunţul ajunge să conţină specificaţii mai stricte sau mai înalte decât cele pe care le întruneşte candidatul tipic, pe ideea că poate totuşi există acolo cineva care întruneşte toate condiţiile. Şi poate aplică“, explică Sorin Faur, fondator al Academiei de HR, companie de consultanţă în domeniul resurselor umane care oferă, printre altele, şi servicii de retenţie şi motivare a angajaţilor. Un alt motiv ar fi, spune el, faptul că alte companii vin cu cerinţe adiţionale şi pentru că vor să restrângă şi să precizeze mai bine bazinul de recrutare pentru a diminua primirea unor aplicaţii nepotrivite, dacă ”baremul de intrare“ ar fi altfel prea permisiv.

    ”|ncă se primesc multe aplicaţii complet aiurea, din partea unor candidaţi care rareori citesc tot anunţul şi aplică adesea la foc automat, nici ei nu ştiu prea bine unde şi de ce – pentru că unii gândesc că e greşit să se (auto)excludă ei şi că aplicând măcar au o şansă!“, mai spune Sorin Faur. Totuşi, a adăugat el, un alt motiv este că unele companii pur şi simplu copiază tot ce au în job description pentru că le e comod să facă aşa, uitând că anunţul de recrutare este un instrument de marketing şi comunicare, în timp ce fişa de post este un formular intern care poate fi oricât de detaliat.

    În opinia Iulianei Leurent, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Temps, angajatorii nu sunt ”neatenţi“ în formularea conţinutului unui anunţ de angajare, pentru că la nivel global în companii se urmăreşte o standardizare a joburilor, pentru a obţine o analiză şi o optimizare cât mai exactă a costurilor.

    ”Astfel s-au organizat clustere de competenţă regionale în raport cu nevoile de evoluţie ale companiei, uneori mai puţin rafinate la nivelul resurselor existente în plan local. Funcţiunile sunt gândite în perspectiva rolului, chiar dacă la un moment dat se consideră important să se facă un compromis. Fenomenul invers este greu de crezut că se face conştient, chiar aş putea spune că, prin prisma nivelului de fluctuaţie şi a tentaţiilor de schimbare, angajatorii sunt foarte atenţi astăzi la evitarea efectelor supracalificării“, mai spune Iuliana Leurent.

    Un anunţ de recrutare trebuie să fie uşor de parcurs şi de înţeles de către candidaţi şi trebuie să vorbească pe limba lor, iar angajatorii fac o mare greşeală atunci când copiază, pentru anunţurile de angajare, informaţii din fişele de post sau din alte anunţuri, care par bine făcute, spun specialiştii.

    ”Dacă vorbim de detalii, prea multe nu fac decât să reducă lizibilitatea şi atractivitatea anunţului de recrutare. Excesul de informaţii face ca, de fapt, anunţul să nu fie citit; cine are răbdare? Dacă sunt prea puţine, anunţul devine prea permisiv şi chiar superficial şi deci nu mai delimitează bazinul de recrutare“, adaugă Sorin Faur.

    Raportul optim între dimensiunea anunţului de angajare şi specificaţiile jobului nu este uşor de atins, necesită experienţă şi înţelegerea publicului-ţintă. Trebuie evitate însă detaliile şi specificaţiile inutile, trebuie reformulate cerinţele din limbajul formal al fişelor de post într-unul mai direct şi firesc, fără a uita componenta motivaţională.

    ”Dacă firma are dificultăţi în atagerea de candidaţi, atunci un anunţ stufos şi neinteligibil este ultimul lucru de care are nevoie. Din contră, un anunţ clar şi concentrat are mai mult succes, fără să mai vorbim de faptul că excesul de cerinţe şi de specificaţii poate îndepărta candidaţi valizi, compania făcându-şi astfel un deserviciu“, mai adaugă Sorin Faur.

    Pe de altă parte, nu întotdeauna un job prezentat succint este cel mai relevant ca şi conţinut. ”Vorbim din ce în ce mai mult despre polivalenţa rolurilor, când poate uneori este grea doar şi eficientizarea monovalenţei. Funcţiunile sunt multivalente atât la nivel de competenţă, cât şi la nivel de abilităţi“, mai spune Iuliana Leurent.

    Orice trăsătură, experienţă sau competenţă cerută în plus unui candidat limitează numărul de oameni care le deţin simultan, de aceea recruiterul trebuie să facă o analiză a necesarului de candidaţi pentru a decide cât de strict poate să fie şi trebuie să cuprindă în anunţul de recrutare nu neaparat candidatul ideal, ci mai degrabă candidatul tipic.

    ”Poate că nu ţinteşte candidatul perfect, dar într-o piaţă marcată de deficit de talente mai bine te focusezi pe competenţele sau pe cerinţele realmente necesare, decât să ceri totul. Este o artă a echilibrului, necesită uneori şi mici compromisuri, dar trebuie ştiut că fiecare caracteristică în plus (depinde şi de natura lor, desigur) poate reduce bazinul de candidaţi cu aproximativ 10%. Prea multe cerinţe şi nu mai există nimeni disponibil“, adaugă Sorin Faur.

    Este greu de spus dacă există candidaţi suficienţi pe piaţă pentru astfel de cerinţe din partea angajatorilor, însă efortul este transferat în mare parte către angajator, prin necesitatea formării oamenilor.

    ”Provocarea cea mai mare rămâne reţinerea acestor angajaţi spre consolidarea unui proces de asimilare corect şi coerent. |n momentul în care decizia de schimbare apare, odată cu ea pleacă şi resursele investite, precum şi knowledge-ul acumulat“, explică Iuliana Leurent. |n opinia ei, angajatorii pot explora şi alte forme de motivare şi retenţie a oamenilor buni, printr-un management mai aproape de valori reale, introducerea de programe de dezvoltare şi planuri de succesiune care ar da o perspectivă mai clară angajaţilor, punând în valoare atât competenţele, cât şi abilităţile personale.