BusinessMagazin

Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Cum s-a „topit” oferta Alro Slatina şi ce urmează pentru singurul producător de aluminiu din ţară

    Maria B., proaspăt absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, îşi începe cugetările de dimineaţa şi planificarea zilei de marţi în faţa oglinzii din baie, un suport reflexiv montat pe aluminiu.

    După ce îşi aşază pe nasul ascuţit ochelarii cu ramă din aluminiu, Maria se refugiază în bucătarie, unde într-un mod tradiţional, cu totul diferit faţă de viaţa de corporatist cu care este obişnuită, deschide robinetul din aluminiu şi lasă apa rece să curgă într-un mod caracterizat de ea ca fiind „la liber”. Cel puţin până găseşte ibricul fabricat tot din aluminiu în care pune o linguriţă de zahăr, două de cafea, iar ulterior foarte puţină apă. O linguriţă tot din aluminiu. După ce termină micul dejun, Maria înveleşte resturile cu o folie din aluminiu.

    Acest metal are o întrebuinţare zilnică pentru Maria: o ajută să-şi înceapă dimineţile, o transportă de acasă la serviciu şi oriunde prin intermediul autoturismului şi al semnelor de circulaţie, o ajută să lucreze şi să fie conectată la internet prin intermediul cablurilor de telecomunicaţii. Un metal a cărui producţie în România este realizată doar de o singură companie – Alro Slatina.

    Însă, din păcate, Maria are şanse reduse de a deveni investitor la bursă la Alro Slatina după ce oferta companiei, iniţată de acţionarul majoritar şi prin care se intenţiona creşterea numărului de acţiuni disponibile la liber la tranzacţionare, a eşuat.

    Ce a stat în spatele eşecului ofertei Alro Slatina

    Oferta secundară de vânzare de acţiuni (SPO) nu a avut succes chiar dacă intermediarii acesteia au decis să modifice preţul din mers, prin reducerea acestuia de la 6,18 lei pe acţiune la 3,5-4 lei pe unitate, o decizie luată în premieră pentru piaţa de capital din România.

    Un deznodământ suprinzător, dat fiind faptul că Alro Slatina este una dintre cele mai profitabile companii din România, dar şi unul dezamăgitor pentru bursa de la Bucureşti în condiţiile în care SPO-ul Alro Slatina este prima ofertă care eşuează din ultimii cinci ani, ceea ce diminuează şansele ca România să fie promovată de la categoria de frontieră la cea de piaţă emergentă de agenţiile de evaluare financiară.

    „La eşecul ofertei au contribuit un cumul de factori interni şi externi. Dintre factorii externi consider ca fiind importanţi evoluţia nefavorabilă a preţului aluminiului în ultimele trei luni (a scăzut cu peste 15%), contextul nefavorabil la nivelul pieţelor de capital emergente (acestea regăsindu-se pe o tendinţă descendentă de la începutul anului), precum şi incertitudinile în ceea ce priveşte impactul unui posibil război comercial la nivel global asupra afacerilor viitoare ale companiei”, spune Gabriel Aldea, şeful brokerilor de la societatea Tradeville. La categoria factori interni, Aldea menţionează discuţiile cu privire la posibila modificare a mecanismului Pilonului II de pensii private, cel mai mare investitor la bursă, ceea ce este posibil să fi scăzut interesul acestora pentru oferta Alro Slatina. 

    „De asemenea, preţul cerut de vânzători este posibil să fi scăzut apetitul investitorilor instituţionali străini. Spre exemplu în cazul ofertelor iniţiate de Fondul Proprietatea pentru acţiunile din portofoliul său, preţul includea un discount faţă de cel din piaţă şi de peste 10-12%. În cazul Alro, dacă luăm în considerare preţul de tranzacţionare înainte de lansarea ofertei, discountul maxim ce putea fi oferit (luând în calcul preţul minim acceptat de vânzători, de 3,5 lei/acţiune) era de până la 3%”, adaugă el.

    Ruşii de la Vimetco împreună cu acţionarul minoritar Conef au scos la vânzare circa 384 milioane de acţiuni Alro Slatina, ceea ce ar fi majorat free floatul (acţiunile libere disponibile la tranzacţionare n.red.)companiei de la 5,59% în prezent la circa 59%. Chiar dacă intermediarii ofertei au decis să prelungească operaţiunea cu trei zile lucrătoare, până pe 19 iulie, interesul din partea investitorilor de retail a fost unul extrem de scăzut, cu un grad de subscriere de doar 16% în ordine de circa 38 mil. lei.

    Datele pentru investitorii instituţionali încă nu au fost făcute publice şi probabil nici nu vor fi, întrucât oferta a fost închisă fără succes. Din totalul ofertei, 85% era adresată investitorilor instituţionali, dar rezultatul final arată că nu s-a găsit preţul care să satisfacă oferta cu cererea.
    „Printre posibilele cauze care au determinat prudenţă din partea investitorilor se numără volatilitatea rezultatelor financiare ale Alro SA în ultimii ani (în prezent situaţia financiară este bună, însă în urmă cu trei ani societatea înregistra pierderi), riscurile induse de noua logică comercială mondială care este impusă de SUA – războiul comercial cu China şi UE, cu impact direct şi în cotaţia aluminiului (depreciere de circa 20% în ultimele trei luni), şi nu în ultimul rând de perioada mai apatică pe care o traversează piaţa locală”, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al Prime Transaction.

    Ce urmează pentru Alro Slatina

    Evoluţia acţiunilor Alro Slatina ar putea fi asemănătoare cu cea dinainte şi practic eşecul ofertei nu ar avea de ce să cântărească greu pe preţul unei acţiuni, întrucât operaţiunea a fost întreprinsă de acţionarul majoritar, şi nu de către emitentul în sine.

    Însă Alro Slatina a pierdut o oportunitate de a-şi majora numărul de acţiuni disponibile la tranzacţionare, ceea ce nu ar fi pus atât de multă presiune pe preţ şi a pierdut tempo şi pentru includerea în indicele principal BET, dar şi pentru atragerea unei categorii mai mari de investitori, consideră brokerii.

    „Alro nu va fi o companie diferită faţă de cea de până acum, însă este evident că a pierdut un tempo pentru creşterea semnificativă a lichidităţii acţiunilor la bursă, pentru includerea în indicele BET şi pentru captarea interesului investitorilor instituţionali de talie mare”, consideră Gabriel Aldea.

    Evoluţia viitoare a preţului va depinde într-o măsură ridicată de rezultatele financiare ce vor fi obţinute de companie, de contextul de piaţă şi de posibilele implicaţii asupra activităţii din perspectiva unui eventual război comercial la nivel global, adaugă el.

    Pe 30 iulie acţiunile Alro Slatina se tranzacţionau la 3,63 lei, în apropierea preţului de 3,61 lei din 26 iunie, cu o şedinţă înainte ca emitentul să publice prospectul de vânzare de acţiuni. În prima şedinţă de după anunţul potrivit căruia oferta de vânzare a 54% din capitalul social a fost închisă fără succes, acţiunile au scăzut cu 1,4%.

    Evident, nereuşita operaţiunii indică nevoia unei pieţe locale mai lichide, mai bine populate cu investitori. „Pentru companie nu cred că putem vorbi de o influenţă negativă semnificativă, din moment ce operaţiunea nu a fost realizată de către aceasta, ci de către acţionarul majoritar. Preţul în piaţă a revenit în zona în care se afla înainte de oferta publică şi probabil în această zonă va aştepta publicarea rezultatelor financiare semestriale”, spune Alin Brendea. Alexandru Angelo, broker la societatea Goldring, este de părere că preţul din piaţă nu va fi afectat de eşecul ofertei: „Dimpotrivă, pot fi investitori care nu au reuşit să cumpere în ofertă şi doresc în continuare să aloce fonduri pentru această companie, deci putem asista chiar la o susţinere a cotaţiilor din partea cumpărătorilor”.

  • Care este motivul pentru care unele persoane au mai mult succes la locul de muncă decât altele?

    “Ar trebui să nu facem din intelectul nostru un Dumnezeu. Are, desigur, muşchii săi puternici, dar nu are personalitate” este unul dintre citatele lui Albert Einstein, răspândit pe internet, care oferă un posibil motiv al performanţei diferite în carieră a unor angajaţi cu pregătire similară.

    Un studiu recent citat de psiho­logul Travis Bradberry într-un articol publicat pe platforma weforum.com, realizat pe baza unor interviuri cu 500 de lideri de business din întreaga lume, şi-a propus să afle ce apreciază cel mai mult angajatorii la un angajat. Cercetătorii au vrut să afle de ce unele persoane au succes mai mult la locul de muncă decât altele, iar răspunsul a fost unul la care probabil mulţi nu s-au gândit: personalitatea.

    Potrivit articolului, 78% dintre liderii de business au răspuns că apreciază cel mai mult la un angajat personalitatea, mai mult chiar decât apropierea culturală (53%) sau abilităţile angajatului (39%).

    Principala întrebare care derivă din acest răspuns este  „Ce înseamnă personalitatea?”. Când liderii de business au spus „personalitate”, este posibil să nu fi înţeles în totalitate cuvântul. Personalitatea este compusă dintr-un set stabil de preferinţe şi tendinţe prin care abordăm situaţiile. A fi introvertit sau extrovertit este un exemplu de trăsătură de personalitate, spune psihologul Travis Bradberry.

    Construcţia personalităţii unui individ începe în copilăria timpurie şi durează până la începutul maturităţii. De-a lungul timpului se vor schimba multe la o persoană, dar personalitatea nu este unul dintre acele lucruri.

    Personalitatea  este un lucru distinct de coeficientul de inteligenţă (IQ). Cele două nu se intersectează în mai niciun aspect important al vieţii. De asemenea, personalitatea este diferită de inteligenţa emoţională (EQ), aici producându-se cea mai mare confuzie.

    „Diferenţa dintre personalitate şi inteligenţa emoţională este fundamentală. Personalitatea nu vorbeşte despre capacităţi, ci despre tendinţe. Trăsăturile de personalitate sunt, în genere, nerelaţionate sau extrem de slab relaţionate cu inteligenţa”, explică prof. Dr. Dragoş Iliescu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti. Potrivit lui, o persoană extrovertită nu este nici mai inteligentă şi nici mai puţin inteligentă, în medie, decât una introvertită; cele două trăsături nu sunt relaţionate.

    În ceea ce priveşte inteligenţa emoţională, aceasta este, explică prof.dr. Iliescu, o chestiune de capacitate: „Nu ţine de ce preferă o persoană, ci de ce poate să facă o persoană. În genere, inteligenţa emoţională este definită drept capacitatea de a rezolva probleme cu ajutorul emoţiilor şi conţine capacităţi precum perceperea emoţiilor la sine şi la ceilalţi, procesarea acestora, înţelegerea lor şi utilizarea lor pentru a rezolva probleme”.

    Cu toate acestea, personalitatea poate fi, de asemenea, un indicator când vine vorba de performanţele angajatului la locul de muncă, în sensul că, prin identificarea tendinţelor comportamentale, angajatorul poate să-şi dea seama dacă un candidat este potrivit în mediul socio-cultural al organizaţiei.

    „Există, desigur, cazuri în care aproximăm aceste abilităţi sau competenţe prin trăsături de personalitate. De exemplu, o persoană stabilă emoţional va fi probabil mai bună în a-şi controla emoţiile, o persoană extrovertită va opera mai bine cu propriile emoţii pozitive şi o persoană agreabilă va fi mai bună în menţinerea celorlalţi într-o stare emoţională adecvată pentru a atinge un anumit scop”, mai spune Dragoş Iliescu.

    Evaluarea cât mai corectă a profilului candidatului şi a compatibilităţii acestuia cu acela al postului reprezintă un aspect esenţial pe care orice specialist în resurse umane îl recunoaşte. Interviurile de selecţie sunt instrumentul cel mai la îndemână şi pe baza lor companiile iau decizii importante.

    „De ce personalitatea? În business, pentru a avea succes, contează două aspecte: banii şi oamenii. Abordarea comprehensivă în evaluarea personalităţii oferă detalii critice pentru angajarea oamenilor potriviţi care vor produce performanţă, pentru identificarea şi dezvoltarea talentelor, crearea de lideri eficienţi şi îmbunătăţirea capitalului uman”, spune Mădălina Bălan, managing partner la Hart Consulting, companie de HR care aplică teste de personalitate candidaţilor.

    Astfel, crede Mădălina Bălan, o persoană poate şti să performeze un rol profesional, însă e posibil să nu se potrivească deloc cu setul de valori şi credinţe ale unei organizaţii. „Valorile contează atunci când dorim să prezicem compatibilitatea unui candidat cu cultura organizaţiei, iar acest lucru este important mai ales când vorbim de selecţie pe poziţii manageriale”, explică Mădălina Bălan.

    Specialistul în HR prezintă trei argumente pentru care companiile să utilizeze instrumente de evaluare de personalitate predictive şi valide, pe lânga analiza CV-ului, a experienţei şi competenţelor tehnice: costul mediu al unui angajat neperformant reprezintă pentru angajator mai mult de 50% din salariul anual al angajatului; lipsa de angajament a angajaţilor poate ajunge la  aproximativ 300 miliarde de dolari ca pierdere din productivitate în fiecare an; companiile cu sisteme eficiente de management al talentelor au dublă şansă de a performa mai bine decât competitorii lor.

    Calităţile pe care liderii de business le-au numit trăsături de personalitate în studiul menţionat au fost, de fapt, caracteristici ale inteligenţei emoţionale. Spre deosebire de personalitate, care este „bătută în cuie”, inteligenţa emoţională poate fi schimbată şi îmbunătăţită.

    Angajaţii excepţionali nu posedă trăsături de personalitate „dumnezeieşti”, ei doar se bazează pe nişte trăsături de inteligenţă emoţională pe care oricine le poate avea „în repertoriu”, mai spune Travis Bradberry. Liderii de business nu ar trebui să purceadă neapărat la căutarea acestor caracteristici (deşi nu ar strica deloc să le găsească), ci să determine membrii echipei lor să acceadă la acestea şi să le valorifice.

    Cum arată personalitatea angajatului ideal?

    Există multe trăsături ale individului pe care liderii le-au etichetat greşit ca fiind trăsături de personalitate. Iată câteva exemple de abilităţi care fac dintr-un angajat unul excepţional, potrivit psihologului Travis Bradberry, autorul bestseller-ului „Inteligenţa emoţională 2.0” şi cofondatorul TalentSmart, lider mondial în producerea şi livrarea testelor şi trainingurilor de inteligenţă emoţională:

    Persoanele cu inteligenţă emoţională ridicată sunt gata să iasă din zona de confort. Unul dintre lucrurile pe care nu le vom auzi niciodată de la un angajat excepţional este „Acest lucru nu face parte din fişa postului meu”. Angajaţii extraordinari se vor duce mai departe de fişa postului şi în loc să aştepte ca recunoaşterea şi recompensa să vină primele, se vor avânta în a trece la treabă, cu încredere că răsplata va veni mai târziu şi relaxaţi în cazul în care aceasta nu vine.

    Reacţionează potrivit în cazul unui conflict. În timp ce angajaţii excepţionali nu caută niciodată conflictul, în cazul în care acesta apare, nu vor fugi de el. Sunt capabili să-şi menţină poziţia în timp ce îşi vor expune argumentele într-un mod logic şi calm. Sunt capabili să facă faţă atacurilor la persoană, în căutarea atingerii unui scop mai important, şi niciodată nu vor folosi la rândul lor această tactică.

    Se concentrează. Studenţii care aspiră să devină piloţi sunt adesea sfătuiţi „când lucrurile încep să o ia razna, nu uita să pilotezi avionul”. Au existat cazuri de accidente aviatice în care pilotul a fost atât de acaparat de a găsi problema, încât a pilotat avionul către pământ. Angajaţii extraordinari cunosc acest concept şi fac diferenţa între „zgomotele de fundal” şi problemele reale, prin urmare rămânând concentraţi pe ceea ce contează.

    Sunt chibzuiţi, dar curajoşi. Angajaţii ideali sunt gata să iasă în faţă şi să vorbească atunci când alţii nu sunt. Chiar dacă să întrebi un lucru poate fi dificil şi chiar stânjenitor, aceştia găsesc momentul şi modul potrivit de a pune întrebarea, astfel încât bunul-simţ şi sincronizarea să fie în perfectă armonie.

    Îşi controlează egocentrismul. A fi excepţional vine la pachet cu o doză de orgoliu. Chiar dacă acesta este o componentă importantă care îi face să fie foarte buni, angajaţii de excepţie niciodată nu vor acorda orgoliului mai multă greutate decât este necesar. Sunt gata să admită când greşesc şi gata să facă lucrurile în felul altcuiva, indiferent că este vorba de faptul că modalitatea alternativă este mai bună sau că o fac doar pentru a menţine armonia din echipă.

    Nu sunt niciodată satisfăcuţi. Angajaţii foarte buni au credinţa împământenită că lucrurile pot fi întotdeauna mai bine făcute – şi au dreptate. Nimeni nu a evoluat vreodată în mediul profesional şi personal mergând pe ideea „e destul de bine şi aşa”. Indiferent de cât de bine merg lucrurile, oamenii excepţionali simt nevoie de îmbunătăţire constantă.

    Recunosc când un lucru nu funcţionează corespunzător şi iau atitudine. Indiferent că este vorba de un scaun defect sau un proces nefolositor care afectează fluxul de bani al departamentului, angajaţii de excepţie nu trec pe lângă problemă, iar sintagma „Ee, aşa a fost dintotdeauna” pur şi simplu nu face parte din vocabularul lor. Ei văd problemele ca pe nişte chestiuni care trebuie rezolvate imediat.

    Sunt responsabili. Dacă eşti un manager care încearcă să descifreze un raport făcut „de mântuială”, expresia „nu e vina mea” devine cea mai iritantă propoziţie din limba română. Angajaţii excepţionali sunt responsabili, iar munca, deciziile şi rezultatele acestora le aparţin, indiferent că sunt pozitive sau negative. Aduc greşelile în atenţia managerului şi nu preferă să le „ascundă sub preş”. Sunt conştienţi că managerii nu sunt acolo pentru a da vina pe cineva, ci sunt acolo pentru a-i îndruma.

    Ştiu să se facă plăcuţi. Angajaţii excepţionali sunt plăcuţi de către colegi, au integritate şi calităţi de leadership (chiar dacă nu sunt în poziţii de conducere). În afara locului de muncă, aceştia sunt buni ambasadori ai brandului şi managerii au încredere că aceştia vor reprezenta cu succes firma în cadrul unei întâlniri cu clienţii sau când prospectează piaţa.

    Ştiu să gestioneze interacţiunile cu persoane toxice. Să ai de-a face cu persoane dificile poate fi frustrant şi epuizant. Angajaţii excepţionali controlează interacţiunile cu astfel de persoane, iar atunci când au de-a face cu acestea, abordează situaţia într-un mod raţional. Sunt conştienţi de propriile emoţii şi nu permit furiei şi frustrării să-şi facă loc în conversaţie şi să alimenteze haosul. Sunt capabili să identifice poziţia celuilalt şi să găsească o cale de mijloc şi chiar şi atunci când situaţia degenerează, persoanele cu o inteligenţă emoţională ridicată au capacitatea de a gestiona situaţia astfel încât cel sau cea din faţa lor să nu le doboare.

  • Cum arată una dintre cele mai cunoscute competiţii de tehnologie din lume. Atrage în fiecare an 40.000 de tineri ambiţioşi

    Imagine Cup este una dintre cele mai mari competiţii de tehnologie pentru studenţi din lume, care atrage la start în fiecare an aproape 40.000 de tineri ambiţioşi. Anul acesta, la finala desfăşurată în campusul Microsoft din Redmond, Washington, a participat şi o echipă formată din trei studenţi timişoreni.

    „Ştiţi de ce i se spune lacul Bill?“, întreabă Kathy, o doamnă pe la 50 şi ceva de ani, la finalul celor trei zile de Imagine Cup, delegaţia de jurnalişti internaţionali prezenţi la eveniment, din care făceam şi eu parte. „La începutul companiei, prin anii ‘80, toate lansările aveau loc aici. Şi, la finalul fiecărei prezentări de produs, Bill Gates sărea în lac.“, povesteşte ea.

    Bill Gates nu mai face parte, formal, din familia Microsoft; alte lucruri au rămas la fel, aşa cum este şi competiţia Imagine Cup, ajunsă anul acesta la cea de-a 16-a ediţie.

    Evenimentul organizat de compania care a revoluţionat computerele personale mi-a dat ocazia să înţeleg modul în care generaţiile tinere  indiferent de litera atribuită perioadei în care s-au născut  văd lumea de azi şi ce pot să facă pentru a o îmbunătăţi.

    Una dintre surprizele plăcute de anul acesta a fost prezenţa unei echipe din România, VisionX, formată din trei studenţi de la Universitatea Politehnică din Timişoara. Proiectul timişorenilor constă într-un sistem care detectează anomalii sau boli cu mare acurateţe şi reduce astfel în mod substanţial munca radiologilor. Concret, VisionX analizează radiografiile obişnuite utilizând tehnologii Azure precum Machine Learning sau Azure Functions.

    Ştefan Iarca, Cristian Avramescu şi Bogdan Bogdan au câştigat deja mai multe competiţii de profil, Imagine Cup fiind însă cel mai mare concurs de tehnologie la care au participat până în prezent. „Primul concurs la care am participat a fost Big Idea Challenge, organizat de Microsoft“, povesteşte Ştefan Iarca în interviul acordat exclusiv publicaţiei Business Magazin, în timpul competiţiei. „Apoi am fost la Paris, la Morpheus Cup, un concurs între studenţii români unde am reuşit să câştigăm locul întâi. Am câştigat premiul pentru Best Business la Innovation Labs, competiţia din România, şi am mai fost la câteva concursuri”, descrie el câteva dintre reuşitele de până acum.

    În ceea ce priveşte colaborarea cu Universitatea din Timişoara, aceasta i-a ajutat atât cu transportul la câteva dintre evenimente, cât şi prin mentorat.

    Cei trei sunt colegi din anul I de facultate; s-au strâns încă de atunci şi au început să dezvolte proiecte. „În timp, ne-am unit şi am reuşit să rămânem în aceeaşi formulă până am ajuns să găsim un proiect care să fie câştigător”, a povestit timişoreanul.

    Cei trei au construit o aplicaţie care poate să diagnosticheze în mod automat radiografii pe baza inteligenţei artificiale. „Se uită la radiografie, îţi spune dacă există o anomalie în ea sau nu şi, dacă există, îţi spune exact ce boală o cauzează şi unde e aceasta situată“, explică Ştefan Iarca. El spune că nu a fost o idee pornită de la zero, şi că mai există şi alte proiecte similare: „Ştiam că s-au făcut progrese mari în ceea ce priveşte reţelele neuronale pe detectarea de imagini şi am căutat să dezvoltăm un proiect care să aducă mai mult bine umanităţii. Aşa am ajuns la această idee“.

    Modelul de business e unul bine stabilit, bazat în principal pe vânzarea sistemului către instituţii din sistemul medical. „Începem uşor-uşor, deja avem un partener, colaborăm cu clinici şi am vrea să integrăm astfel sistemul.”

    Şi-au propus să ajungă la cât mai multe colaborări de acest tip pe plan local; ulterior vizează extinderea în Europa, în ţările care au probleme cu numărul de radiologi, precum Germania şi Marea Britanie. „E o parte a modelului de business, de interes pentru noi sunt şi CRO-urile (Clinical Research Organisations – n.red.), ele fac teste clinice pe care noi putem să le automatizăm, dar şi pacientul, care are o radiografie şi poate vrea o a doua opinie pe ea.”

    Proiectele prezente în competiţie au acoperit subiecte extrem de diverse  printre acestea, o metodă de testare a cât de dulce e un ananas fără a preleva o mostră din fruct, realizată de o echipă din Malaezia; perfecţionarea unei aplicaţii pentru cei care nu pot comunica decât prin limbajul semnelor, proiect al unei echipe de moldoveni, precum şi realizarea unui sistem de antrenament pentru pompieri într-un mediu sigur, în realitatea virtuală, al unei echipe din Marea Britanie.

    Mi-a atras atenţia şi Interview Bot, proiect prezentat de o altă echipă britanică: e vorba de un sistem bazat pe inteligenţă artificială ce putea fi folosit de candidaţi pentru a se pregăti în vederea interviurilor de angajare. Mai exact, prin intermediul acestuia, candidaţii primesc imediat un feedback referitor la modul în care au vorbit şi în care şi-au prezentat abilităţile.

    Un eveniment global

    Fiecare echipă înscrisă la începutul anului în competiţie trebuie să treacă printr-o etapă naţională, una regională şi abia ulterior la faza finală găzduită de companie la sediul de lângă Seattle. Din cele 49 de echipe prezente anul acesta la Redmond, juraţii au ales 15 semifinaliste, iar o fază de wild card (locuri acordate suplimentar – n.red.) a desemnat alte trei echipe calificate în penultima fază. Acestea trei au fost alese pe baza voturilor acordate chiar de echipe.

    Cele 18 grupuri calificate în cea de-a doua zi au prezentat proiectele în faţa juriului, iar acesta a desemnat cele trei echipe care au mers în finala desfăşurată în prezenţa lui Satya Nadella în Seattle.

    Pe lângă marele trofeu, în valoare de 100.000 de euro, Microsoft a mai acordat trei premii în valoare de 15.000 de euro, pentru cele mai bune proiecte la categoriile Inteligenţă Artificială, Big Data şi Realitate Mixtă. Câştigătorii au fost desemnaţi SochWare din Nepal (o aplicaţie care ajută fermierii să depisteze boli ale plantelor), Drug Safe din India (soluţie pentru a identifica dacă un medicament e original sau contrafăcut) şi Pengram din Statele Unite (program de realitate virtuală şi augmentată care permite muncitorilor din diferite industrii să experimenteze condiţiile de muncă).

    La final au urcat pe scenă Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, şi Chloe Kim, cea care a câştigat la doar 17 ani medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Phenian.

    Finala a fost una cât se poate de disputată, juraţii fiind alţii decât cei prezenţi la celelalte faze ale competiţiei. Toate cele trei echipe au avut câte trei minute pentru a prezenta proiectul şi au răspuns, apoi, la câte o întrebare din partea fiecărui jurat. Deşi proteza celor de la SmartArm  pe care am văzut-o în funcţiune în primele două zile  nu a mers exact la ultima prezentare, proiectul canadienilor a avut destule elemente ca să îi convingă pe juraţi.

    Ideea acestora are un potenţial uriaş: proteze de braţ care folosesc sisteme de machine learning şi senzori musculari pentru a distinge între mai multe feluri de prindere.

    SmartArm au fost aşadar câştigătorii; grecii de la Italk2Cry s-au clasat pe locul al doilea, podiumul fiind completat de o echipă din Japonia, Mediated Ear. „Pentru noi a fost o şansă să cunoaştem pe cineva afectat şi să lucrăm alături de acea persoană. Am înţeles atunci că vrem să aducem acea bucurie multor oameni care nu îşi permit să plătească costurile de acum, care sunt foarte mari“, a spus Samin Khan, unul dintre cei doi studenţi canadieni.

    Dacă cei de la SmartArm au ridicat cecul de 100.000 de dolari, celelalte două echipe nu au plecat acasă cu mâna goală, pentru că Microsoft a oferit o sumă de bani fiecărui finalist şi credite pentru soluţii Azure în valoare de 30.000 de dolari.

    La finalul competiţiei, în cadrul unei sesiuni de Q&A alături de finalişti, una din principalele teme de discuţie a fost legată de atractivitatea STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică – n.red.) în rândul studenţilor. „STEM nu se referă doar la folosirea tehnologiei, e mai mult un cadru ce poate fi aplicat pentru a rezolva orice problemă. Mai exact,  te ajută să încadrezi problema şi să generezi cele mai bune soluţii“, au explicat celor din public canadienii de la SmartArm.

    Ei au adăugat că în statul nord-american domeniile din STEM sunt puternic susţinute de guvern, astfel că principalul lor obiectiv este realizarea de parteneriate cu guvernul şi autorităţile locale. Pe de altă parte, cei de la Mediated Ear au fost de părere că sistemul educaţional japonez din zona STEM a rămas puţin în urmă faţă de alte state, nefiind suficient de mulţi profesori care să poată preda materiile respective. În încheiere, câştigătorii Imagine Cup 2018 au avut un mesaj simplu pentru studenţii care vor participa la ediţiile următoare: „Dacă aveţi vreun proiect care vă pasionează, oricât de nebunesc ar fi, găsiţi pe cineva care să vă sprijine şi mergeţi cu el până la capăt“.

    Microsoft în era Nadella

    Kathy ne spunea povestea de la început în timp ce ne plimbam în jurul clădirii 1, primul spaţiu de birouri Microsoft construit de Bill Gates. Astăzi, campusul din Redmond, Washington găzduieşte 122 de clădiri. „Atunci când avem un nou angajat, îl trimitem la clădirea numărul 7. E un fel de botez, pentru că lui Bill Gates nu i-a plăcut numărul 7 şi a decis să sară peste el, construind direct clădirea cu numărul 8.“ Kathy, ghidul nostru, lucrează la Microsoft de 18 ani.

    Discutând cu mai mulţi manageri din cadrul Microsoft, am ajuns la concluzia că filosofia companiei s-a schimbat de când Bill Gates i-a predat frâiele lui Satya Nadella. Am auzit de mai multe ori ideea că Nadella recomandă angajaţilor să înveţe prin sistemul de trial & error, în vreme ce Gates era adeptul unui „joc“ ceva mai sigur.

    La campusul din Redmond, de lângă Virginia, lucrează peste 45.000 de oameni. E un complex uriaş, aproape imposibil de navigat fără una dintre sutele de maşini destinate exact acestui scop. Un lucru inedit: sediul din Redmond găzduieşte una dintre cele mai mari parcări subterane din Statele Unite, cu peste 10.000 de locuri.

    Una dintre zonele noi ale complexului, The Commons, e un fel de spaţiu de agrement pentru angajaţi, care include restaurante, magazine de tot felul, un teren sportiv ce poate fi folosit fără niciun cost suplimentar şi chiar instituţii publice precum bănci  totul pentru a simplifica viaţa de zi cu zi a angajaţilor.

    Printre beneficiile oferite de Microsoft angajaţilor se numără şi plata orelor pe care aceştia le petrec făcând voluntariat sau participând le evenimente organizate de ONG-uri. Mai mult, dacă un angajat donează o sumă de bani unei astfel de organizaţii, Microsoft dublează suma în cauză.

    Cea mai importantă lecţie cu care am plecat de la Imagine Cup: viitorul o să fie mult mai bun. Şi nu din punctul de vedere al tehnologiei, pentru că asta ştiam deja, ci pentru că cei mai mulţi studenţi s-au concentrat pe aspectul social.

    E fascinant să vezi cum tineri din Asia se gândesc cum să rezolve problema imigranţilor din Europa. Iar diversitatea din finală, cu trei echipe venite din Canada, Grecia şi Japonia, îmi arată că lucrurile arată bine peste tot în lume. 

  • Viitorul, văzut prin ochii noilor generaţii

    „Ştiţi de ce i se spune lacul Bill?“, întreabă Kathy, o doamnă pe la 50 şi ceva de ani, la finalul celor trei zile de Imagine Cup, delegaţia de jurnalişti internaţionali prezenţi la eveniment, din care făceam şi eu parte. „La începutul companiei, prin anii ‘80, toate lansările aveau loc aici. Şi, la finalul fiecărei prezentări de produs, Bill Gates sărea în lac.“, povesteşte ea.

    Bill Gates nu mai face parte, formal, din familia Microsoft; alte lucruri au rămas la fel, aşa cum este şi competiţia Imagine Cup, ajunsă anul acesta la cea de-a 16-a ediţie.

    Evenimentul organizat de compania care a revoluţionat computerele personale mi-a dat ocazia să înţeleg modul în care generaţiile tinere  indiferent de litera atribuită perioadei în care s-au născut  văd lumea de azi şi ce pot să facă pentru a o îmbunătăţi.

    Una dintre surprizele plăcute de anul acesta a fost prezenţa unei echipe din România, VisionX, formată din trei studenţi de la Universitatea Politehnică din Timişoara. Proiectul timişorenilor constă într-un sistem care detectează anomalii sau boli cu mare acurateţe şi reduce astfel în mod substanţial munca radiologilor. Concret, VisionX analizează radiografiile obişnuite utilizând tehnologii Azure precum Machine Learning sau Azure Functions.

    Ştefan Iarca, Cristian Avramescu şi Bogdan Bogdan au câştigat deja mai multe competiţii de profil, Imagine Cup fiind însă cel mai mare concurs de tehnologie la care au participat până în prezent. „Primul concurs la care am participat a fost Big Idea Challenge, organizat de Microsoft“, povesteşte Ştefan Iarca în interviul acordat exclusiv publicaţiei Business Magazin, în timpul competiţiei. „Apoi am fost la Paris, la Morpheus Cup, un concurs între studenţii români unde am reuşit să câştigăm locul întâi. Am câştigat premiul pentru Best Business la Innovation Labs, competiţia din România, şi am mai fost la câteva concursuri”, descrie el câteva dintre reuşitele de până acum.

    În ceea ce priveşte colaborarea cu Universitatea din Timişoara, aceasta i-a ajutat atât cu transportul la câteva dintre evenimente, cât şi prin mentorat.

    Cei trei sunt colegi din anul I de facultate; s-au strâns încă de atunci şi au început să dezvolte proiecte. „În timp, ne-am unit şi am reuşit să rămânem în aceeaşi formulă până am ajuns să găsim un proiect care să fie câştigător”, a povestit timişoreanul.

    Cei trei au construit o aplicaţie care poate să diagnosticheze în mod automat radiografii pe baza inteligenţei artificiale. „Se uită la radiografie, îţi spune dacă există o anomalie în ea sau nu şi, dacă există, îţi spune exact ce boală o cauzează şi unde e aceasta situată“, explică Ştefan Iarca. El spune că nu a fost o idee pornită de la zero, şi că mai există şi alte proiecte similare: „Ştiam că s-au făcut progrese mari în ceea ce priveşte reţelele neuronale pe detectarea de imagini şi am căutat să dezvoltăm un proiect care să aducă mai mult bine umanităţii. Aşa am ajuns la această idee“.

    Modelul de business e unul bine stabilit, bazat în principal pe vânzarea sistemului către instituţii din sistemul medical. „Începem uşor-uşor, deja avem un partener, colaborăm cu clinici şi am vrea să integrăm astfel sistemul.”

    Şi-au propus să ajungă la cât mai multe colaborări de acest tip pe plan local; ulterior vizează extinderea în Europa, în ţările care au probleme cu numărul de radiologi, precum Germania şi Marea Britanie. „E o parte a modelului de business, de interes pentru noi sunt şi CRO-urile (Clinical Research Organisations – n.red.), ele fac teste clinice pe care noi putem să le automatizăm, dar şi pacientul, care are o radiografie şi poate vrea o a doua opinie pe ea.”

    Proiectele prezente în competiţie au acoperit subiecte extrem de diverse  printre acestea, o metodă de testare a cât de dulce e un ananas fără a preleva o mostră din fruct, realizată de o echipă din Malaezia; perfecţionarea unei aplicaţii pentru cei care nu pot comunica decât prin limbajul semnelor, proiect al unei echipe de moldoveni, precum şi realizarea unui sistem de antrenament pentru pompieri într-un mediu sigur, în realitatea virtuală, al unei echipe din Marea Britanie.

    Mi-a atras atenţia şi Interview Bot, proiect prezentat de o altă echipă britanică: e vorba de un sistem bazat pe inteligenţă artificială ce putea fi folosit de candidaţi pentru a se pregăti în vederea interviurilor de angajare. Mai exact, prin intermediul acestuia, candidaţii primesc imediat un feedback referitor la modul în care au vorbit şi în care şi-au prezentat abilităţile.

    Un eveniment global

    Fiecare echipă înscrisă la începutul anului în competiţie trebuie să treacă printr-o etapă naţională, una regională şi abia ulterior la faza finală găzduită de companie la sediul de lângă Seattle. Din cele 49 de echipe prezente anul acesta la Redmond, juraţii au ales 15 semifinaliste, iar o fază de wild card (locuri acordate suplimentar – n.red.) a desemnat alte trei echipe calificate în penultima fază. Acestea trei au fost alese pe baza voturilor acordate chiar de echipe.

    Cele 18 grupuri calificate în cea de-a doua zi au prezentat proiectele în faţa juriului, iar acesta a desemnat cele trei echipe care au mers în finala desfăşurată în prezenţa lui Satya Nadella în Seattle.

    Pe lângă marele trofeu, în valoare de 100.000 de euro, Microsoft a mai acordat trei premii în valoare de 15.000 de euro, pentru cele mai bune proiecte la categoriile Inteligenţă Artificială, Big Data şi Realitate Mixtă. Câştigătorii au fost desemnaţi SochWare din Nepal (o aplicaţie care ajută fermierii să depisteze boli ale plantelor), Drug Safe din India (soluţie pentru a identifica dacă un medicament e original sau contrafăcut) şi Pengram din Statele Unite (program de realitate virtuală şi augmentată care permite muncitorilor din diferite industrii să experimenteze condiţiile de muncă).

    La final au urcat pe scenă Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, şi Chloe Kim, cea care a câştigat la doar 17 ani medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Phenian.

    Finala a fost una cât se poate de disputată, juraţii fiind alţii decât cei prezenţi la celelalte faze ale competiţiei. Toate cele trei echipe au avut câte trei minute pentru a prezenta proiectul şi au răspuns, apoi, la câte o întrebare din partea fiecărui jurat. Deşi proteza celor de la SmartArm  pe care am văzut-o în funcţiune în primele două zile  nu a mers exact la ultima prezentare, proiectul canadienilor a avut destule elemente ca să îi convingă pe juraţi.

    Ideea acestora are un potenţial uriaş: proteze de braţ care folosesc sisteme de machine learning şi senzori musculari pentru a distinge între mai multe feluri de prindere.

    SmartArm au fost aşadar câştigătorii; grecii de la Italk2Cry s-au clasat pe locul al doilea, podiumul fiind completat de o echipă din Japonia, Mediated Ear. „Pentru noi a fost o şansă să cunoaştem pe cineva afectat şi să lucrăm alături de acea persoană. Am înţeles atunci că vrem să aducem acea bucurie multor oameni care nu îşi permit să plătească costurile de acum, care sunt foarte mari“, a spus Samin Khan, unul dintre cei doi studenţi canadieni.

    Dacă cei de la SmartArm au ridicat cecul de 100.000 de dolari, celelalte două echipe nu au plecat acasă cu mâna goală, pentru că Microsoft a oferit o sumă de bani fiecărui finalist şi credite pentru soluţii Azure în valoare de 30.000 de dolari.

    La finalul competiţiei, în cadrul unei sesiuni de Q&A alături de finalişti, una din principalele teme de discuţie a fost legată de atractivitatea STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică – n.red.) în rândul studenţilor. „STEM nu se referă doar la folosirea tehnologiei, e mai mult un cadru ce poate fi aplicat pentru a rezolva orice problemă. Mai exact,  te ajută să încadrezi problema şi să generezi cele mai bune soluţii“, au explicat celor din public canadienii de la SmartArm.

    Ei au adăugat că în statul nord-american domeniile din STEM sunt puternic susţinute de guvern, astfel că principalul lor obiectiv este realizarea de parteneriate cu guvernul şi autorităţile locale. Pe de altă parte, cei de la Mediated Ear au fost de părere că sistemul educaţional japonez din zona STEM a rămas puţin în urmă faţă de alte state, nefiind suficient de mulţi profesori care să poată preda materiile respective. În încheiere, câştigătorii Imagine Cup 2018 au avut un mesaj simplu pentru studenţii care vor participa la ediţiile următoare: „Dacă aveţi vreun proiect care vă pasionează, oricât de nebunesc ar fi, găsiţi pe cineva care să vă sprijine şi mergeţi cu el până la capăt“.

    Microsoft în era Nadella

    Kathy ne spunea povestea de la început în timp ce ne plimbam în jurul clădirii 1, primul spaţiu de birouri Microsoft construit de Bill Gates. Astăzi, campusul din Redmond, Washington găzduieşte 122 de clădiri. „Atunci când avem un nou angajat, îl trimitem la clădirea numărul 7. E un fel de botez, pentru că lui Bill Gates nu i-a plăcut numărul 7 şi a decis să sară peste el, construind direct clădirea cu numărul 8.“ Kathy, ghidul nostru, lucrează la Microsoft de 18 ani.

    Discutând cu mai mulţi manageri din cadrul Microsoft, am ajuns la concluzia că filosofia companiei s-a schimbat de când Bill Gates i-a predat frâiele lui Satya Nadella. Am auzit de mai multe ori ideea că Nadella recomandă angajaţilor să înveţe prin sistemul de trial & error, în vreme ce Gates era adeptul unui „joc“ ceva mai sigur.

    La campusul din Redmond, de lângă Virginia, lucrează peste 45.000 de oameni. E un complex uriaş, aproape imposibil de navigat fără una dintre sutele de maşini destinate exact acestui scop. Un lucru inedit: sediul din Redmond găzduieşte una dintre cele mai mari parcări subterane din Statele Unite, cu peste 10.000 de locuri.

    Una dintre zonele noi ale complexului, The Commons, e un fel de spaţiu de agrement pentru angajaţi, care include restaurante, magazine de tot felul, un teren sportiv ce poate fi folosit fără niciun cost suplimentar şi chiar instituţii publice precum bănci  totul pentru a simplifica viaţa de zi cu zi a angajaţilor.

    Printre beneficiile oferite de Microsoft angajaţilor se numără şi plata orelor pe care aceştia le petrec făcând voluntariat sau participând le evenimente organizate de ONG-uri. Mai mult, dacă un angajat donează o sumă de bani unei astfel de organizaţii, Microsoft dublează suma în cauză.

    Cea mai importantă lecţie cu care am plecat de la Imagine Cup: viitorul o să fie mult mai bun. Şi nu din punctul de vedere al tehnologiei, pentru că asta ştiam deja, ci pentru că cei mai mulţi studenţi s-au concentrat pe aspectul social.

    E fascinant să vezi cum tineri din Asia se gândesc cum să rezolve problema imigranţilor din Europa. Iar diversitatea din finală, cu trei echipe venite din Canada, Grecia şi Japonia, îmi arată că lucrurile arată bine peste tot în lume. 

  • Directorul de resurse umane al Google vorbeşte despre greşeala fatală pe care o fac 58% dintre cei care caută un job

    Laszlo Bock, directorul de resurse umane de la Google, spune că a revizuit peste 20.000 de CV-uri de-a lungul carierei sale. Unele sunt extraordinare, cele mai multe sunt bune, dar există şi CV-uri pline de greşeli impardonabile.

    Pentru a ajuta candidaţii să realizeze un CV cât mai bun, Bock a decis să prezinte pe LinkedIn câteva dintre greşelile pe care le descoperă în mod frecvent.

    Greşeli de tipar. Poate pare ceva evident, însă Bock spune că 58% dintre CV-urile pe care le parcurge conţin cel puţin o greşeală de ortografie. Aceste erori sunt extrem de grave pentru că angajatorii percep o atenţie scăzută la detalii şi lipsă de interes faţă de calitatea documentului.

    Lungimea. O regulă de bază în alcătuirea CV-ului este că zece ani de experienţă trebuie să intre pe o singură pagină a documentului. Un CV compact arată abilitatea de a concentra informaţii într-un spaţiu redus.

    Formatarea. Dacă jobul dorit nu este unul de designer sau artist, formatarea trebuie să fie cât mai simplă şi să folosească fonturi şi dimensiuni clasice.

    Informaţii confidenţiale. Bock argumentează că un candidat trebuie să fie extrem de atent la clauzele existente în contractele de muncă anterioare. Dacă este specificată interdicţia de a face public numele unui client, aceasta trebuie respectată, pentru că altfel candidatul poate arăta lipsă de respect faţă de compania sau companiile pentru care a lucrat.

    Minciuni. Adăugarea unor informaţii false în CV este întotdeauna o idee proastă. Au existat exemple de CEO care au fost demişi pentru aşa ceva, spune Bock, referindu-se  la fostul CEO al Yahoo!, Scott Thompson. O minciună din CV poate avea efecte şi 10-20 de ani mai târziu.

  • Povestea celui mai mare hotel din lume, pe care nimeni nu l-a folosit niciodată – GALERIE FOTO

    Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme.

  • Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată

    Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.

    Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.

    Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.

    Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.

  • Când vine următoarea criză? Experţii Saxo Bank spun că în 2019 sau 2020. „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”

    „Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, creşte mult, există şi risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, şeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiţii Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluţii ale pieţelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.

    El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare şi dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câştigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franţa şi este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză şi poloneză.

    Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede şi că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puţin protecţioniste, naţionaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorităţi eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ.  „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist şi cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetăţenilor, vor avea parte de un eşec”, previzionează analistul, originar din Franţa.

    „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtăşeşte de obicei şi clienţilor companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piaţă, o recesiune, doar trei opţiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opţiune sunt banii.”

    Când vine următoarea criză? Experţii Saxo Bank spun că în 2019 sau 2020. „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”

  • „Dobânzile cresc, costul capitalului creşte mult, există şi risc geopolitic. Riscul unei noi crize financiare este inerent

    „Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, creşte mult, există şi risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, şeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiţii Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluţii ale pieţelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.

    El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare şi dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câştigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franţa şi este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză şi poloneză.

    Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede şi că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puţin protecţioniste, naţionaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorităţi eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ.  „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist şi cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetăţenilor, vor avea parte de un eşec”, previzionează analistul, originar din Franţa.

    Chiar dacă observă că discuţiile cu clienţii Saxo Bank sunt caracterizate de un ton optimist, în care ei vorbesc despre o revenire economică, Dembik crede contrariul. „Când mergi pe stradă, nu vezi o astfel de revenire − doar un mic procent din populaţie beneficiază de această revenire, care ajunge să alimenteze inegalităţile, populismul − riscul crizei şi populismul reprezintă un mare coşmar”, crede analistul.
    El spune că evoluţia PIB-ului în Europa a ajuns la un vârf la finalul anului trecut, iar în prezent decelerează. „În România veţi avea probabil mai puţină activitate economică, trebuie să luaţi în calcul că în proiectul bugetului european se aşteaptă să scadă fondurile structurale spre ţări precum România sau Polonia; veţi avea un aflux de capital mai scăzut din ţările vestice şi în acelaşi timp va trebui să vă confruntaţi cu o încetinire globală a economiei”, descrie el perspectivele de dezvoltare economică în perioada următoare.

    Christopher Dembik spune că s-a ajuns la un cerc vicios din cauza faptului că piaţa nu a fost lăsată să se prăbuşească în 2007. „Desigur că aceasta ar fi avut un impact negativ imens, am decis să facem un pas pentru a opri asta, dar din acest motiv probabil următoarea criză va fi mult mai rea. S-au acumulat prea multe datorii în prezent, care la un moment dat va trebui plătite, mai ales când vorbim despre datorii private.” El crede că revenirea economică din ultimii ani a fost alimentată de datorie şi de credite ieftine. Analistul de la Saxo Bank subliniază că băncile centrale au cumpărat într-adevăr multe active, dar, de fapt, când ne uităm la nivelul datoriei private din multe ţări, acesta este extrem de ridicat; prin urmare, riscurile următoarei recesiuni sunt şi acestea mai mari.

    „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtăşeşte de obicei şi clienţilor companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piaţă, o recesiune, doar trei opţiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opţiune sunt banii.”

    Sesizează că ciclurile economice sunt normale, însă faptul că criza anterioară nu a condus la rezolvarea greşelilor şi la eliminarea datoriilor va face lucrurile mult mai rele de această dată. „De aceea cred că următoarea criză va fi mai puternică; există câteva legături între politicieni şi bănci, conceptul de too big to fail pentru sectorul bancar va fi înţeles ca o greşeală, în cele din urmă vorbim despre bănci mari, care sunt un risc pentru economie.”

    În contextul unei crize, cel mai afectate domenii se leagă, potrivit analistului de la Saxo Bank, de noile tehnologii, iar Tesla este cel mai bun exemplu în acest sens, din punctul lui de vedere. „Proiectul Tesla este uimitor, am crezut în ceea ce fac ei − dar problema este că nu reuşesc să livreze, au nevoie de prea multă finanţare, costul capitalului creşte, încep să piardă încrederea analiştilor, este compania perfectă pentru a ilustra excesul în prezent.” Astfel, crede el, chiar dacă această compania a fost „trendy” o perioadă de timp, în contextul unei crize nu ar putea supravieţui.

    „Toţi credem în ele, dar nu înseamnă că vor performa bine în perioade de criză, performează bine în perioade de revenire economică, în mod clar foarte bine − dar nu cred că poate fi considerată «a safe heaven», este cel mai vulnerabil sector economic din punctul meu de vedere.”

    Analistul de la Saxo Bank oferă perspectiva sa şi asupra modului în care monedele digitale şi tehnologiile din spatele acestora vor influenţa lumea finanţelor.

    „Blockchainul, dacă este implementat bine, poate să ajute la realizarea întregului back office din bănci. Acest lucru înseamnă că multe joburi, în special din Europa est-europeană, pot să dispară, fiindcă blockchainul va prelua o parte din aceste activităţi”, crede Dembik.

    Observă că majoritatea băncilor centrale au publicat explicaţii legate de modul în care poate fi folosit blockchainul pentru a schimba politicile monetare.

    „Este o inovaţie, sunt foarte optimist în ceea ce o priveşte, dar câţiva dintre pierzători vor fi marile bănci comerciale, din cauză că nu reuşesc să inoveze”, spune Dembik. Majoritatea marilor bănci comerciale, crede el, din moment ce nu au capacitatea să inoveze la nivel intern, cumpără start-up-uri, dar în majoritatea cazurilor acele start-up-uri nu reuşesc să evolueze: „Băncile omoară inovaţia atunci când cumpără start-up-uri”. 

    Aşadar, în timp ce companiile de dimensiuni medii sunt capabile să inoveze, iar câteva bănci online sunt foarte promiţătoare, marile bănci din ziua de azi sunt pierzători ai revoluţiei tehnologice. El spune că totuşi că acestea nu vor dispărea, din două motive: „au în continuare mult cash şi au conexiuni politice”.

    Oferă ca exemple ţări precum Germania, Franţa şi chiar şi Italia, unde majoritatea băncilor mari, chiar şi cele în formă foarte proastă, au în continuare susţinerea politicienilor. „Probabil vor fi mai puţin profitabile decât acum, aşadar vor avea reduceri de costuri, vor concedia oameni – aş spune că dacă eşti tânăr şi abia ţi-ai obţinut licenţa, să nu te duci niciodată să lucrezi în sectorul bancar, este cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci.”

    Pe de altă parte, criptomonedele vor schimba mult din politicile monetare şi reprezintă, din punctul lui de vedere, viitorul banilor. „Nu va fi vorba despre Bitcoin sau Ethereum − nu aş fi spus nimănui să investească în Bitcoin − sunt prea multe probleme, dar cred că monedele digitale sunt viitorul banilor.”

    Când vom vedea o ţară cu o monedă digitală? În timp ce exemplul lui Petro, moneda venezueleană, este o înşelătorie a guvernului venezuelean, toţi cumpărătorii acesteia fiind în Venezuela, ceea ce înseamnă că e vorba despre instituţii venezuelene, bănci centrale, etc. şi nu există investitori străini în aceasta, Christopher Dembik este de părere totuşi că sfârşitul cash-ului va veni. „Acest lucru este mult mai bun pentru majoritatea statelor pentru că problema cu statul este că vrea să lucreze unde se duc banii şi va fi o modalitate foarte bună pentru el să controleze acest lucru − mult mai bine decât cash-ul.”

    El nu crede că există un viitor pentru criptomonedele lansate deja, în special pentru Bitcoin. Este de părere însă că anumite guverne vor începe să folosească tehnologia criptomonedelor pentru a implementa propriile monede digitale şi vor avea succes fiindcă vor fi credibili. În Venezuela nu există credibilitate, dar monedele digitale lansate în Scandinavia ar putea avea mare succes – în contextul încrederii generate de ţările de aici.

    Dembik crede totuşi că este o chestiune de decenii până când se va realiza acest lucru; este nevoie de regularizarea domeniului, tehnologia are nevoie de îmbunătăţiri şi, deocamdată, analistul nu observă vreun guvern sau bancă centrală care să facă acest pas în curând. „Când vine vorba despre politici monetare, este nevoie mereu de decenii pentru schimbări atât de mari precum aceasta.”

    Dembik a vorbit şi despre intrarea României în zona euro, pas pe care îl consideră a fi o greşeală. „Călătoresc deseori în Polonia şi, de fiecare dată când merg acolo, ceea ce spun este nu ar trebui să adopte euro. De ce? O astfel de decizie este benefică doar pentru o economie foarte puternică, cu o competitivitate foarte ridicată; dar dacă arunci o privire spre Slovacia şi chiar şi ţări ca Spania, Portugalia, Italia, acestea au pierdut multă competitivitate din cauza introducerii euro. Aşadar euro este un vis frumos, dar, de fapt, dacă nu ai o competitivitate puternică a produselor, poate însemna mari probleme pentru ţara respectivă.”

    El oferă exemplul Slovaciei, ţară care a aderat la zona euro în 2009 şi, ulterior, a intrat în recesiune. Chiar dacă economia globală per ansamblu nu se afla într-o stare bună în acel moment, crede că impactul acestei schimbări a contribuit la involuţia situaţiei economice a ţării.

    „Nu este o mişcare inteligentă, mai ales când vezi probleme mari în interiorul zonei euro în termeni de politică; acum câţiva ani m-am întâlnit cu fostul guvernator al băncii centrale din Polonia, el este un social- democrat, proeuropean, mi-a spus că nu adoptă euro nu fiindcă nu au încredere în monedă, ci în politicile din spatele acesteia, ştim că vom avea un impact negativ asupra economiei noastre.”

    Care sunt soluţiile pentru o creştere economică puternică? Christopher Dembik este de părere că pentru economia României, cel mai bun pariu este ca în continuare să ofere servicii pentru ţările vestice: „Este cel mai bun pariu, funcţionează bine. Trebuie să investiţi însă mai mult în educaţie, fiindcă este singura modalitate prin care veţi putea inova. Totodată, trebuie să aveţi un parteneriat puternic între sectorul privat, educaţie şi stat”.

    Analistul oferă exemplul Tel Avivului, unde a locuit pentru câţiva ani. El spune că a fost uimit să regăsească în acelaşi campus, pentru studenţii din domeniul IT, guvernul, companiile private, educaţia – toate lucrau împreună pentru a asigura inovaţia. „Nu avem un astfel de parteneriat nici în ţările vestice; trebuie să existe genul acesta de parteneriate pentru că este cheia spre a merge upmarket, trebuie să inovaţi. Ştiu că în Europa Centrală şi de Est sunteţi foarte buni în industria jocurilor, care evoluează deja spre upmarket, dar trebuie să găsiţi noi industrii, noi pieţe de nişă în care să aduceţi inovaţie, poate va lua mult timp, dar va ajuta pe termen lung.”

    Cum e văzută acum România în Franţa, ţara sa de origine? „Pentru investitorii francezi, e prea departe. Nu o înţeleg. Majoritatea francezilor nu îşi aduc aminte legăturile puternice dintre Franţa şi România, nu înţeleg foarte bine în ce constă economia României în prezent – nu ştiu despre IT-ul foarte puternic, nu toţi ştiu asta – cred că există nevoia ca România să facă lobby în Franţa pentru a încerca să atragă investiţii.”
    Chiar dacă avem exemplul unui mare investitor precum Renault, crede că este nevoie de aducerea mai multor investiţii: „Trebuie să faceţi ceva pentru a-i seduce pe investitorii francezi. Problema este că deseori investitorii francezi nu se uită la Europa Centrală şi de Est. Se uită la ţările vestice, la nordul Africii − Maroc, Algeria dar e păcat, pentru că eu cred − din moment ce aveţi angajaţi foarte talentaţi − că puteţi face foarte multe”.

    O parte din munca lui Christopher Dembik este formată din călătorii în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, iar în România s-a aflat recent pentru a se întâlni cu o parte dintre clienţii Saxo Bank pentru a le prezenta o perspectivă a situaţiei economice globale şi a evoluţiei pieţei de capital.

    El mărturiseşte că a ajuns să studieze economia accidental. A studiat ştiinţe politice, şi-a dorit o carieră politică, a candidat ca primar în Franţa şi a ajuns chiar să îl sfătuiască pe Emmanuel Macron în campania sa în aspecte care ţin de macroeconomie – şi în prezent îi sfătuieşte pe o parte din membrii echipei sale în legătură cu situaţia economică politică din Europa Centrală şi de Est.

    A lucrat şi pentru Ambasada Franceză din Israel şi pentru un start-up financiar din Israel. La întoarcerea în Franţa, s-a angajat la Saxo Bank ca economist pentru biroul francez al companiei, iar în prezent lucrează pentru compania globală.

    În urma vizitei în România, a observant că clienţii români au cunoştinţe solide de economie, chiar mai multe decât în ţările vestice şi, în special, în comparaţie cu ţara sa de origine. „Cunosc foarte bine evoluţia pieţei de capital. Clienţii francezi, de obicei, au mai puţine cunoştinţe, în majoritatea cazurilor, dar mulţi bani; pentru a deveni unul dintre clienţii noştri din România trebuie să ai deja un nivel ridicat de câştiguri, în Franţa este un profil diferit şi am fost extrem de impresionat.” A observat de asemenea că majoritatea clienţilor aşteaptă câştiguri pe termen scurt şi mediu; totodată, investitorii români sunt mai dispuşi să îşi asume riscuri decât clienţii din alte ţări.

    „Acest lucru este deopotrivă pozitiv, înţeleg riscul, vă ofer un exemplu: am fost uimit de cât de multe întrebări am primit legate de criptomonede; dacă vorbesc cu investitori britanici, francezi şi chiar şi germani, îmi vor spune că acestea sunt o înşelătorie, în care nu investim. Aici am observat un interes puternic, am fost impresionat − este prima dată aici şi am fost surprins.”

    Christopher Dembik mărturiseşte că, deşi îi place economia, ştie că nu îşi va petrece toată cariera în acest domeniu, lucru pe care îi sfătuieşte şi pe studenţii la economie pe care îi întâlneşte. „Nu este o ştiinţă exactă, greşeşti de mai multe ori decât ai dreptate − dacă faci 20-30 de ani de carieră ca economist, în cele din urmă nu mai suporţi, repeţi de milioane de ori aceleaşi lucruri, ce le spun studenţilor este că pot face asta la începutul carierei lor, dar să se gândească la valoarea pe care ar putea-o aduce mai târziu asupra unei companii, guvern etc.”

    De altfel, descrie postura de economist drept una facilă: „Critici, dai sfaturi, dar nimeni nu verifică de fapt ceea ce spui, nu îţi asumi responsabilitatea pentru nimic. Mi-ar plăcea să îmi asum responsabilitatea, de aceea îmi place politica, fiindcă îmi place să îmi asum responsabilitatea de a schimba vieţile oamenilor”.

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.