Category: Analize

Descoperă analize de afaceri și din domeniul financiar – pentru a rămâne informat ai nevoie să citești aceste analize.

  • Americanii sunt tot mai îndatoraţi: Populaţia a acumulat datorii de 14.000 miliarde dolari, peste nivelul dinainte de criză

    Datoria totală a populaţiei a spart pragul psihologic de 14.000 miliarde dolari în SUA, anul trecut, potrivit datelor publicate de Fed, banca centrală americană, citată de CNN.

    Nivelul total al datoriei a crescut cu 193 miliarde dolari în ultimul trimestru din 2019, pe o pantă ascendentă pe care a intrat deja de cinci ani.

    Acum, nivelul nominal al datoriei este cu 1.500 miliarde dolari mai mare decât maximul de 12.700 miliarde dolari înregistrat în 2008 înainte de criză.

    În timp ce şomajul rămâne la un minim istoric, consumatorii americani sunt stimulaţi să cheltuie din ce în ce mai mult. Datoria acumulată pe cardurile de credit a crescut cu 57 miliarde dolari doar anul trecut.

    Pe fondul unui mediu cu dobânzi reduse, creditul ipotecar este din nou atrăgător pentru americani, ceea ce alimentează formarea datoriei. Dobânda medie pe un credit ipotecar pe 30 de ani se situa sub 4% în august, pentru prima dată în aproape trei ani. În acelaşi timp, creditele ipotecare noi, inclusiv refinanţările, cresc la cel mai ridicat volum din ultimii 15 ani.

    De la an la an, datoria gospodăriilor a crescut cu 601 miliarde dolari.

    Fed a redus dobânzile de trei ori pe parcursul anului trecut, iar de atunci, preşedintele Fed, Jerome Powell, a sugerat că banca centrală urmăreşte cu atenţia evoluţia pieţei pentru viitoare decizii.

    Săptămâna aceasta, Powell a anunţat că economia americană înregistrează încă „un moment bun”, însă le cere legiuitorilor să ia măsuri pentru a susţine această expansiune economică – încât durează de 11 ani şi este deja cel mai lung ciclu de creştere din istorie.

    Datoria studenţească a continuat să creacă în 2019 şi a trecut de nivelul de 1.500 miliarde doalri – însă ritmul în care creşte a încetinit. Astfel, datoriile studenţilor au crescut cu 51 miliarde dolari anul trecut, un ritm redus faţă de cel de 114 miliarde pe an înregistrat în 2013.

     

     

  • Cum a reuşit „Parasite” să surprindă întreaga lume la premiile Oscar pe un buget de doar 11 milioane dolari

    „Parasite”, regizat de Bong Joon Ho, a reuşit să devină primul film sud-coreean care câştigă premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj, în cadrul celei de-a 92-a ediţia a galei Academiei de film americane. Acesta a fost prima peliculă într-o altă limbă decât engleza care câştigă acest premiu şi, totodată, cel mai ieftin de produs dintre nominalizările de aseară.

    Producţia sud-coreeană a avut un buget redus, de doar 11 milioane dolari, potrivit presei internaţionale, ceea ce o poziţionează drept cea mai ieftină dintre peliculele nominalizate.

    Astfel, dintre nominalizările de duminică noapte, Ford v Ferrari a avut un buget de 97,6 milioane dolari; The Irishman – 159 milioane dolari; Jojo Rabbit – 14 millioane dolari; Joker – 62,5 milioane dolari; Little Women – 40 milioane dolari; Marriage Story – 18 milioane dolari; Once Upon a Time in Hollywood – 90 milioane dolari; 1917 – 100 milioane dolari.

    Publicaţiile internaţionale au scris în ultimele ore cum pelicula sud-coreeană a intrat în istorie.

    „Parasite, thirller-ul sud-coreean cu buget redus regizat de Bong Joon-ho, a câştigat cele mai mari premii la gala Premiilor Academiei, intrând în istoria filmelor internaţionale care nu sunt în limba engleză”, notează Financial Times.

    Producţia lui Bong Joon-ho a fost selectat şi drept cel mai bun film internaţional, unde a concurat cu Corpus Christi, Honeyland, Les Miserables şi Pain and Glory.

    „Pelicula a fost favorită în această cursă, însă a concurat cu competitori precum Pain & Glory al lui Pedro Almodovar şi drama franceză Les Miserables”, scrie The Guardian.

    Pe lângă aceste două premii, Parasite a câştigat încă patru nominalizări, printre care cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cea mai bună producţie şi cea mai bună editare.

    Nominalizat la şase premii Oscar, “Parasite” a mai primit trofeele Academiei americane pentru cel mai bun film internaţional, cel mai bun regizor şi pentru cel mai bun scenariu original.

    “Parasite”, de Bong Joon-Ho, este un basm modern despre inegalităţile sociale din Coreea de Sud. Şomeri, membrii familiei Ki-taek arată un interes deosebit pentru bogata familie Park, până când într-o zi existenţele lor se împletesc. Acesta este începutul unui şir de întâmplări imprevizibile care converg “într-un film genial, captivant şi care refuză categoriile”, conform IndieWire.

    Drama “Parasite”, de Bong Joon-Ho, a fost recompensată cu Palme d’Or la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. De asemenea, a primit, printre altele, premiile Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin, dar şi premiul Sindicatului actorilor americani pentru cea mai bună distribuţie.

    Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun film a fost decernat producţiei “Green Book”, de Peter Farrelly.

     

     

  • Britanicii de la Monese intră în cursă cu Revolut pentru piaţa din România şi lansează conturi în lei cu IBAN românesc

    Fintech-ul britanic Monese, utilizat în prezent de 300.000 de români, lansează conturi în lei cu IBAN românesc, oferit de Libra Internet Bank.

    Parteneriatul fintech-ului cu o bancă românească înseamnă că utilizatorii din România, care îşi fac cont cu IBAN românesc începând cu data de 11 februarie, pot primi salariile în aceste conturi, pot face plăţi, cumpărături online şi transferuri bancare instant.

    „Sunt 300.000 de români care folosesc astăzi Monese, iar mulţi dintre ei au început să îl folosească în Marea Britanie. Este important pentru noi ca oamenii plecaţi peste graniţă să poată utiliza un singur serviciu financiar pentru nevoile lor”, spune Norris Koppel, fondator şi CEO al Monese.

    Lansat în 2015, Monese are peste 2 milioane de utilizatori la nivel global, iar clienţii din România care îşi deschid cont în lei, îşi pot deschide automat cont gratuit în euro şi în lire sterline.

    În contextul în care angajaţii companiei din centrele de suport din Europa deservesc clienţii în 14 limbi, conturile în lei vin şi cu suport telefonic în limba română pentru clienţii care au nevoie să contacteze fintech-ul.

    Scopul Monese este de a le oferi utilizatorilor posibilitatea să acceseze servicii financiare în orice ţară s-ar muta, „de parcă ar fi localnici”, aşa cum notează reprezentanţii.

    Fintech-urile câştigă teren pe piaţa locală, în contextul în care un alt fintech britanic, Revolut, a anunţat ieri că a ajuns la borna de 1 milion de utilizatori în Români. Iar băncile locale sunt mai îndreptate ca oricând spre parteneriate cu aceşti jucători.

    „Este pentru prima dată în România când un fintech global lansează o ofertă semnificativă către clienţi români prin IBAN-uri româneşti, cu ajutorul nostru. (…) Parteneriatul nu este întâmplător, nu din senin. Ne-am afirmat ca intenţie şi prin rezutlate solide ca organizaţie focusată pe tehnologie şi spre parteneriate cu fintech-urile”, spune Emil Bituleanu, CEO-ul Libra Internet Bank.

    Prin intermediul pachetului gratuit, clienţii pot face transferuri gratuite şi instante între conturile proprii în lei, euro sau lire sterline, precum şi între conturi Monese. Clienţiii mai pot face retrage la bancomate din toată lumea în limita a 1.000 lei pe lună (n.r: în cazul pachetului gratuit). De asemenea, clienţii pot utiliza servicii precum Apple Pay sau Google Pay şi pot solicita extrase de cont.

     

     

     

  • Vremuri grele chiar si pentru giganti. Cel mai mare producător de mobilă din lume închide primul magazin din Marea Britanie si lasa sute de angajati fara un loc de munca

    Departamentul britanic al companiei Ikea trebuie să închidă un magazin aflat pe pierdere din Coventry, un oraş situat în centrul Angliei, prima sa mare închidere din ţară, punând în pericol 352 de locuri de muncă, au declarat marţi reprezentanţii celui mai mare producător de mobilă din lume.

    Magazinul din centrul oraşului Coventry, care a fost construit în 2007, se numără printre cele 22 de unităţi Ikea din Marea Britanie. Potrivit reprezentanţilor companiei, numărul vizitatorilor magazinului a fost substanţial mai mic decât cel preconizat şi a continuat să scadă, deoarece clienţii au preferat să facă cumpărături în parcurile de retail sau online, scriu cei de la Reuters.

    De asemenea, magazinul a înregistrat costuri de operare mari, deoarece a fost construit pe şapte niveluri. „Deşi aceasta nu este o decizie uşoară, este însă decizia corectă pentru succesul pe termen lung al Ikea în Marea Britanie”, a declarat Peter Jelkeby, retail manager al Ikea Marea Britanie şi Irlanda. Această mişcare vine pe măsură ce comercianţii din retailul britanic întâmpină dificultăţi, multe puncte de vânzare se închid în timp ce cumpărătorii se orientează tot mai des spre online.

    Pentru a răspunde aceste provocări, Ikea se lansează în magazine mai mici, dar mai accesibile, din interiorul oraşelor, punând la dispoziţia clienţilor servicii digitale şi alte facilităţi. Istoric, majoritatea magazinelor Ikea s-au deschis în locaţii din afara oraşului.

    În ciuda închiderii centrului din Coventry, Ikea îşi va păstra poziţia în Marea Britanie. Retailerul a subliniat că anul trecut a deschis cel mai sustenabil magazin, în Greenwich, sud-estul Londrei, având totodată planificate alte două deschideri de magazine-studio în Capitala Regatului Unit.

    De asemenea, în acest an, compania Ingka Centers, care controlează lanţul Ikea, a cheltuit 170 de milioane de lire sterline cumpărând un mall în Hammersmith, vestul Londrei, deschizând astfel calea pentru lansarea primului magazin „de oraş”, în format mic, al producătorului. IKEA a declarat că va urma o perioadă „de consultare” cu cei 352 de muncitori afectaţi. Intenţia sa este să păstreze cât mai mulţi în cadrul grupului.

     

  • Omul care a reuşit să câştige 8 MILIARDE de dolari într-o singura săptămână, fără să facă nimic. Care a fost “secretul”

    A fost o săptămână bună pentru Jeff Bezos, fondatorul şi conducătorul Amazon.

    Cel mai bogat pământean a devenit şi mai bogat, sporindu-şi averea cu 8 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei sale au crescut cu 7% la încheierea ultimei şedinţe de tranzacţionare.

    În cea mai mare parte, averea lui Jeff Bezos este reprezentată de acţiunile pe care le deţine la Amazon, aproximativ 57,5 milioane de acţiuni, reprezentând 12% din valoarea companiei.

    Potrivit Indexului Blomberg al miliardarilor, averea totală a lui Bezos este estimată acum la 124 de miliarde de dolari.

  • Trăsăturile „întunecate” ale şefilor români: Este ambiţios, carismatic, perfecţionist, arogant şi absorbit de propria persoană

    Studiile recente arată însă că organizaţiile care vor să aibă performanţă trebuie să renunţe la categoria de lideri carismatici şi să aducă la conducere lideri caracterizaţi de modestie, spune Robert Hogan, unul dintre cei mai influenţi psihologi americani, prezent săptămâna trecută la un eveniment în Bucureşti.

    Curajul, carisma, determinarea, aroganţa şi încăpăţânarea sunt doar o parte dintre caracteristicile liderilor români care ilustrează comportamentele cu tendinţe de deraiere, arată rezultatele unei cercetări realizate de compania de consultanţă în resurse umane Hart Consulting.

    „Liderii români au, în general, ingredientele necesare pentru leadership: sunt ambiţioşi, muncitori, au abilităţi bune de comunicare şi sunt deschişi să asimileze noi tehnologii şi informaţii legate de business. Pe de altă parte, aceştia par să uite de imaginea de ansamblu din business şi se uită prea mult la detalii, eşuează atunci când trebuie să prioritizeze strategic şi să delege eficient sarcinile către angajaţi”, a spus Mădălina Bălan, managing partner la firma de consultanţă în resurse umane Hart Consulting, companie care a adus pe piaţa locală instrumentele de evaluare a comportamentelor angajaţilor Hogan Assesments. Astfel, a adăugat ea, liderii români par greu de mulţumit, vor să controleze excesiv procesele din companie, sunt carismatici şi motivaţi să facă lucruri, dar sunt încăpăţânaţi şi aroganţi. Totodată, ei nu acceptă feedback, sunt concentraţi pe propria persoană şi pe promovarea propriei persoane.

    Un astfel de comportament – care se abate de la unul normal – se înscrie în tipologia leadershipului occidental, promovat şi acceptat de corporaţii de câteva decenii încoace.

    În opinia lui Robert Hogan, un influent psiholog american, toate cercetările academice despre leadership au eşuat, pentru că nu au evaluat impactul negativ al comportamentului liderilor.

    „Studiile academice despre leadership au eşuat, pentru că au definit leadershipul pornind de la persoanele aflate pe poziţii de top dintr-o organizaţie, indiferent că e vorba de mediul de business sau de structurile politice. În realitate, un lider este persoana care poate să conducă eficient un grup de persoane în aşa fel încât împreună să livreze rezultate performante. Prin urmare, definiţia leadershipului ar trebui să fie abilitatea de a construi şi de a menţine o echipă cu performanţe înalte”, a spus Hogan, prezent săptămâna trecută la Bucureşti în cadrul unui eveniment organizat de Hart Consulting. Hogan este cunoscut pentru că a creat instrumente de evaluare a personalităţii angajaţilor folosite de companii pentru a recruta şi a promova angajaţii potriviţi.

    Şapte din zece manageri din corporaţiile americane sunt incompetenţi

    Un alt motiv pentru care studiile academice despre leadership au eşuat este reprezentat de faptul că au ignorat problema leadershipului făcut greşit, spune Hogan, care a adăugat că abia prin anii 2000 a avut timp să studieze acest subiect.

    Cititi aici materialul integral

  • Moartea unui gigant. Banca ce pierde bani încontinuu a raportat pierderi de 5,3 miliarde euro in 2019

    Gigantul bancar Deutsche Bank a anunţat joi o pierdere netă de 5,3 miliarde euro pentru anul 2019, în contextul în care banca trece printr-un proces masiv de transformare – ale cărui costuri banca le-a absorbit deja în proporţie de 70%, potrivit CNBC.

    Analiştii se aşteptau la o pierdere netă de 5,1 miliarde euro pentru 2019, potrivit sondajelor Reuters, în timp ce pierderile din T4 2019 s-au situat la 1,5 miliarde euro, peste aşteptările analiştilor, de 1 miliard euro.

    Creditorul a anunţat în luna iulie că va renunţa la operaţiunile globale de tranzacţionare cu acţiuni şi că va reduce dimensiunea diviziei de investiţii, ceea ce s-a tradus atunci în eliminarea a 18.000 locuri de muncă. Procesul de transformare ar trebui să reducă baza de costuri cu 20% până în 2022.

    Directorul financiar al Deutsche Bank, James von Moltke, a declarat astăzi că banca germană s-a bucurat în T4 de primele rezultate vizibile ale procesului de restructurare.

    „A fost mulţumitor să vedem cum clienţii se întorc la franciză. Veniturile braţului de investiţii au crescut cu 22% de la an la an, excepţie făcând anumite segmente, ceea ce demonstrează abilitatea noastră de a participa la condiţiile generale ale pieţei în T4”, notează James von Moltke.

     

     

     

  • Mutarea impresionantă făcută de gigantul H&M care a dus la creşterea acţiunilor peste noapte cu 10%

    Acţiunile gigantului H&M au crescut cu 10%, joi, pe bursa din Stockholm, după ce familia fondatoare din spatele retailerului a anunţat că va numi prima femeie în funcţia de CEO, pe Helena Helmersson, potrivit Bloomberg.

    Astfel, familia Persson predă conducerea executivă, care a fost până acum asigurată de Karl-Johan Persson.

    Acţiunile H&M se tranzacţionau joi la ora 12.50 pe bursa de la Stockholm în creştere cu 9,8%.

    Helena Helmersson a avut până acum funcţia de director operaţional, iar în urma numirii Karl-Johan Persson va trece în consiliul de administraţie, unde preia funcţia de preşedinte în locul tatălui său, Stefan Persson.

    Retailerul anunţă aceste schimbări în contextul rezultatelor trimestriale care au depăşit estimările analiştilor, determinând valoarea acţiunior să înregistreze cea mai mare creştere din ultimele şapte luni.

    Creşterea preţului acţiunilor este ceva ce investitorii aşteaptă de mult timp, încât H&M a crescut doar cu 10% pe bursă în timpul mandatului lui Karl-Johan Persson, în comparaţie cu competitorii de la Inditex, care au crescut pe bursă cu aproape 40% în aceeaşi perioadă.

     

     

  • Încă o fabrică din România îşi închide porţile şi lasă sute de angajaţi fără loc de muncă. Aceasta era la un moment dat un adevărat furnicar, unde lucrau peste 1.000 de persoane

    O mare firmă care activează în industria confecţiilor în Craiova este la un pas de a-şi închide porţile. Circa 300 de angajaţi ai fabricii de confecţii Modexim din Craiova se află în perioada de preaviz. Concedierea colectivă a început de luni, 27.01.2020.

    Concedierea colectivă a apărut ca urmare a faptului că fabrica nu mai are comenzi. Contactat telefonic de GdS, liderul sindical care se ocupă de Modexim, Marin Florian, a precizat: „Aproximativ 300 de angajaţi sunt în preaviz, începând de luni, 27.01.2020. Suntem într-o şedinţă. Este posibil ca angajatorul să suspende concedierea colectivă, în cazul în care găseşte comenzi”.

    Problemele legate de lipsa de comenzi şi de piaţa de desfacere a producţiei de confecţii de la Craiova nu sunt de azi. La un moment dat, în unul din spaţiile fabricii de confecţii ar fi urmat să apară un hipermarket Cora.

    Circa 300 de angajaţi urmează să plece acasă

    Concedierea colectivă de la Modexim a fost confirmată pentru GdS şi de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj. Fabrica de confecţii a fost una dintre cele mai mari entităţi de profil din Craiova. Modexim are o istorie îndelungată pe piaţa de profil din Craiova.

    Potrivit datelor din bilanţul contabil publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, în 2018, Modexim SA Craiova mai avea 419 angajaţi. Pe anul respectiv, cifra de afaceri a companiei a fost de 16,8 milioane de lei. Profitul înregistrat în 2018 a fost de peste 66.000 de lei, scrie gds.ro

     Modexim era cândva un adevărat furnicar unde lucrau peste 1.000 de angajaţi în confecţii, scrie libertatea.

     
  • Cum vor gemenii Winklevoss, primii miliardari din bitcoin, să reinventeze piaţa criptomonedelor

    Cameron şi Tyler Winklevoss sunt cunoscuţi ca foşti sportivi olimpici şi ca antreprenori americani, însă publicul larg a auzit de ei în urmă cu peste 10 ani, când aceştia l-au dat în judecată pe Mark Zuckerberg, acuzându-l că le-a furat proiectul Facebook.

    Gemenii au încheiat în 2008 o înţelegere de 65 milioane dolari cu Zuckerberg – acum al cincilea cel mai bogat om din lume. Jumătate din suma stabilită la înţelegere a fost obţinută de aceştia sub formă de acţiuni bursiere.

    Îndepărtându-se însă de poveste Facebook, fraţii Winklevoss şi-au făcut intrarea în piaţa criptomonedelor – devenind în 2017 primii miliardari anunţaţi din bitcoin, înainte ca valoarea să scadă dramatic.

    Acum, cei doi vor să lanseze primul fond de investiţii de tip ETF, însă trebuie să convingă autoritatea de supraveghere financiară americană (SEC) de viabilitatea acestuia.

    După o vizită în birourile Gemini Trust, una dintre companiile fondate de cei doi fraţi, FT notează un aspect interesant: înainte de a intra în birourile de Manhattan, vizitatorii sunt obligaţi să semneze un acord de confidenţialitate. O astfel de securitate nu este văzută foarte des în afara Silicon Valley, însă paranoia faţă de spionajul corporate este de înţeles în cazul Winklevoss, ţinând cont de controversa pe care au avut-o cu Mark Zuckerberg.

    Ajunşi acum la 39 de ani, gemenii Winklevoss îşi amintesc că au auzit prima dată de bitcoin în 2012, când nu era cunoscut în afara unui grup mic de oameni.

    „Am fost facinaţi. Au fost primii bani gândiţi pentru internet de acelaşi fel de oameni ca cei care au constrit internetul. Era ceva foarte diferit de banii băncilor care încearcă să se adapteze internetului”, spune Tyler Winklevoss.

    Ei au investit 1 milion de dolari în BitInstant, o platformă de exchange pentru bitcoin. Însă interesul lor a fost tot timpul faţă de criptomonedă în sine. În perioada următoare, au cumpărat bitcoin în valoare de milioane de dolari, deţinând la un anumit moment 1% din totalul monedelor bitcoin din piaţă.

    În contextul în care valoarea bitcoin a crescut masiv pe parcursul anului 2017, gemenii Winklevoss au devenit primii miliardari din bitcoin.

    Proiectul BitInstant nu a fost lipsit de controverse. Compania care procesa la un moment dat o treime din toate tranzacţiile cu bitcoin, a trebuit să se închidă în 2014, iar CEO-ul ei, Charlie Shrem, a intrat în închisoare după ce şi-a recunoscut vinovăţia pentru că ar fi ajutat oamenii să cumpere droguri de pe piaţa neagră cunoscută drept Silk Road.

    În acelaşi timp, ei s-au confruntat cu atacul cibernetic masiv asupra companiei Mt Gox din Japonia, urmat de colapsul celui mai mare exchange de criptomonede din lume în 2014, ceea ce a afectat valoarea bitcoinului, dar mai ales, încrederea în piaţă.

    Gemenii Winklevoss consideră că aceasta a fost perioada „Vestului Sălbatic” în piaţa de criptomonede.

    Acum, Cameron şi Tyler cred că viitorul pieţei criptomonedelor stă în fonduri de investiţii listate de tip ETF – o piaţă care ar putea stimula încrederea în criptomonede.

    „ETF-urile au fost un boom din punct de vedere istoric chiar şi pentru industrii pentru cea a aurului. Este un instrument pe care oamenii îl înţeleg. ETF-urile există de cel puţin 25 de ani, deci nu reinventăm roata”, spune Cameron Winklevoss.

    Ei au depus aplicaţii la SEC pentru a lansa primul ETF bitcoin, însă solicitările au fost respinse pentru a doua oară în 2018, deoarece autoritatea de supraveghere are preocupări legate de posibilităţile de fraudă şi manipulare care ar putea interveni asupra pieţei. Cu toate acestea, ei speră să adapteze proiectul la cerinţele autorităţilor.