În anii ’90 şi apoi după 2000, milioane de români au plecat din ţară în căutarea unui trai mai bun, în căutarea unui salariu mai bun, în căutarea unui job mai bun, având în vedere că în România economia s-a prăbuşit după anii ’90, când a fost primul val de plecări, iar criza din 2008-2009 a dus la al doilea val.
Mulţi dintre cei care au plecat erau foarte buni din punct de vedere profesional, dar nu şi-au mai găsit de lucru în acelaşi domeniu, pe aceeaşi poziţie şi poate nici cu acelaşi salariu.
Multă lume discută despre reconversie profesională atunci când se schimbă economia, când se schimbă industriile, când eşti dat afară, când încep restructurările.
În anii ’90 nu exista vreo discuţie legată de vârsta celor care trebuiau să plece, care trebuia să fie restructuraţi, pentru că piaţa muncii nu era atât de sofisticată ca astăzi. Atunci mai degrabă plecau cei mai tineri şi cei care erau aproape de pensie şi care puteau să iasă la pensie mai rapid.
Acum, în noua economie, primii care pleacă sunt ei mai în vârstă, cei care trec de 50 de ani, cei care asimilează mai greu schimbările de peste noapte din companie. La 50 de ani – şi peste – ai rutina ta, ai experienţa ta şi nu prea accepţi alte păreri, mai ales cele care vin de la oameni tineri, fără niciun fel de experienţă, fără şcoală. Dar, în capitalismul de astăzi, companiile preferă oameni tineri, din noile generaţii, care se pot adapta mult mai repede schimbărilor care apar.
Pentru cei de peste 50-55 de ani, bazinul de joburi se reduce extraordinar, chiar dacă au o experienţă foarte mare. În declaraţii, în retorică, toţi vor să angajeze oameni cu experienţă, dar dacă se poate să aibă 25 de ani, cu experienţa de 57 de ani. Iar restructurările se întâmplă şi în funcţie de pachetele salariale.
Nu prea există reconversie profesională pentru cei peste 50-55 de ani; este foarte greu de asmiliat o schimbare, indiferent care ar fi ea, este extrem de greu să înţelegi joburile care apar astăzi şi care necesită abilităţi digitale extraordinare.
Din ce în ce mai mulţi executivi de top de la noi realizează cu stupefacţie că odată ce şi-au pierdut jobul, bine plătit, le este foarte greu să găsească ceva cât de cât similar. Poziţiile bune sun ocupate deja, nimeni nu vrea să părăsească un job de bună voie, din motive altruiste – ca să-i facă loc altuia.
Experienţa este bună doar atunci când se analizează un CV, pentru că în realitate cele mai multe dintre companii nu prea vor să angajeze oameni cu experienţă, decât în cazuri superspecializate. Este o problemă de cost, dar şi o problemă de politică internă.
Niciun director tânăr, de 35-40 de ani, nu vrea să se confrunte cu cineva care are 57 de ani şi o experienţă mult mai amplă decât o are el. Aşa că preferă să angajeze pe cineva care are 30-35 de ani.
Nu există reconversie profesională de la o anumită vârstă încolo.
Nu există ca tu, inginer auto, 60 de ani, să te reconverteşti profesional în chelner (s-ar putea ca în restaurante chelnerii să câştige chiar mai bine decât inginerii), ospătar, curier, lucrător comercial care aranjează marfa pe raft sau paznic.
Odată ce AI câştigă teren, nu numai în sectorul IT ci şi în industria auto, de construcţii, logistică etc., se vor pierde multe joburi unde erau oameni cu experienţă, supra şi super bine calificaţi, care aveau salarii bune în România.
Automatizarea şi digitalizarea se întâmplă şi impune restructurări într-un mod continuu. Azi un job, mâine încă două poziţii, peste o lună încă zece poziţii. Şi aşa pot să dispară, fără un scandal mare, 10% din forţa de muncă a unei companii chiar medii.
Dacă economia nu se relansează, dacă nu revine creşterea economică, dacă nu revin investiţiile care să necesite noi anunţuri de angajare şi căutarea de noi oameni, mai tineri sau mai puţini tineri, vom începe să avem probleme. Nu va exista piaţă de muncă, joburi pentru cei peste 50 de ani care au o experienţă, care pornesc de la un nivel salarial mai ridicat, nu de la salariul minim pe economie. Iar aceştia vor deveni din ce în ce mai frustraţi şi nervoşi, aşa cum au fost românii care au plecat în anii ’90 şi după criza din 2008 din ţară, şi care acum sunt extrem de nervoşi pe România, pe viaţă, pe lumea din jurul lor.
Nu este deloc uşor să te confrunţi cu o reconversie profesională, nu te mai ţine mintea peste 55 de ani, iar uman, orice idee venită din partea unui director mult mai tânăr este respinsă imediat.
Dacă ne uităm pe sondajele sociale, vom vedea că cei peste 50-55 de ani încep să-şi schimbe opţiunile politice şi să-şi îndrepte atenţia către cei care vin cu o anumită retorică, chiar împotiva companiilor, a multinaţionalelor, a băncilor.
Când cineva care a lucrat într-o bancă este pus pe liber şi are peste 50 de ani şi apoi nu-şi găseşte ceva similar, dă vina pe bancă, pe bănci, pe corporaţii, pe noile trenduri – digitalizarea, pentru tot ceea ce i se întâmplă.
Bineînţeles că economia are în orice moment posturi disponibile, dar poziţiile căutate sunt de un nivel inferior atât din punct de vedere profesional, cât şi salarial. Nu prea îţi convine să pleci ca subinginer din industria auto şi să faci Uber, Bolt sau Glovo.
Chiar şi în industria IT, celor care poate au spre 60 de ani le este destul de greu să-şi găsească ceva similar dacă sunt puşi pe liber şi le este destul de greu să se reconvertească în construcţii.
Vom vedea din ce în ce mai mult cum anumite opţiuni politice şi sociale încep să se schimbe, vom vedea cum o anumită retorică populistă va câştiga teren captând o anumită nemulţumire care va fi din ce în ce mai prezentă.
Din garajul modest s-au construit birouri moderne în Solihull, magazine fizice şi un ecosistem de brand global care vinde în peste 230 de ţări. Cu toate acestea, Ben Francis a insistat mereu că nu creşterea rapidă este succesul final, ci păstrarea valorilor lor: comunitatea, performanţa, identitatea vizuală şi atenţia la detaliu. Astăzi, Gymshark este unul dintre cele mai influente branduri de fitness din lume, cu venituri de peste 600 milioane de lire şi marjă brută de 63% în ultimul an raportat. În 2022, compania a deschis primul magazin fizic la Londra, iar Francis – devenit între timp CEO din nou – vorbeşte despre următoarea etapă: sustenabilitate, tehnologie integrată în produs şi un ecosistem complet pentru comunitatea globală de sportivi amatori.
Gymshark nu a crescut prin reclame tradiţionale, ci printr-o reţea de creatori de conţinut pasionaţi de fitness, care purtau hainele şi le promovau autentic. Brandul a devenit viral înainte să devină global.
În următorii zece ani, cred că digitalizarea, combinată cu sustenabilitatea, va defini afacerile de succes. Tehnologia ne va ajuta să fim mai conectaţi, mai eficienţi şi mai creativi, în timp ce responsabilitatea faţă de mediu şi comunitate va transforma modul în care generăm valoare pe termen lung. A integra această viziune în business nu este doar o necesitate, ci o oportunitate de a lăsa un impact real şi durabil.
