BusinessMagazin

Category: Opinii

  • 30% in septembrie, dublu la integrare

    Preturi mai mari cu 30% – asta vor gasi romanii la rafturile cu zahar, incepand din luna septembrie. Motivele? Cresterea cotatiilor zaharului pe piata internationala si scumpirea utilitatilor. De fapt, cresterea preturilor la zahar era de asteptat. Macar prin simplul motiv ca pretul zaharului la raft in Uniunea Europeana e dublu fata de Romania sau pentru ca s-a tot discutat despre cresterea TVA, ceea ce se va reflecta, implicit, in pret – sau pentru ca utilitatile au preturi mai mici decat in Uniunea Europeana si scumpirea lor e inevitabila.

    Sunt, asadar, o multime de factori care i-au pregatit pe procesatori sa-si calculeze vanzarile in functie de modificarile de pret. Poate nu la fel de pregatiti sunt cumparatorii, care poate nu inteleg decat la modul teoretic ca aderarea va aduce scumpiri inclusiv la bunurile de larg consum si chiar la alimentele de baza – intre care zaharul, carnea sau painea.

    Dar pretul mai mare al zaharului nu va afecta semnificativ vanzarile, crede Emilian Dobrescu, reprezentantul general al Agrana in Romania si presedintele Organizatiei Interprofesionale Nationale Zaharul din Romania (OINZR). Pentru ca zaharul este un produs de baza, care nu poate lipsi din alimentatia obisnuita. Cresterea de pret va duce la scaderea consumului, dar nu semnificativ. Procesatorii de zahar importat vor fi cei mai afectati de scumpirea pretului zaharului la bursele internationale. In mai putin de trei luni – din mai pana acum – pretul zaharului brut a crescut cu circa 40%, pana la 220 de dolari pe tona.

    Ca urmare, si pretul zaharului rafinat a crescut recent la Londra, la peste 300 de dolari pe tona (250 de euro), aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii sapte ani, din cauza ofertei slabe si a cererii ridicate provenite din Asia si Orientul Mijlociu. Situatia vine pe fondul reformei industriei zaharului din Europa, care va duce la o scadere cu 40% a pretului de interventie la zaharul din sfecla de zahar. Preturile la zaharul mondial sunt in crestere, nu neaparat din cauza anuntatei „reforme a zaharului“ din UE, cat mai ales datorita cresterii cererii din partea unor state ca India si a cresterii pretului petrolului. Urmarea?

    Cresterea costurilor de transport si marirea productiei de bioethanol din trestie de zahar. Astfel se reduce oferta de zahar – iar un pret mondial ridicat al zaharului nu face decat sa sustina alternativa de producere a zaharului din sfecla europeana, altfel puternic concurata de trestia braziliana. Reforma zaharului din UE va afecta veniturile si performantele acestui sector atat in UE, cat si in Romania. Daca pana acum producatorul de sfecla european primea 47 euro/tona de sfecla, acelasi producator va primi 25 euro/tona (din 2006/2007), iar in unele tari aceasta cultura va disparea.

    In Romania, din cele 33 care erau in ‘89, acum mai functioneaza doar noua fabrici si numai patru dintre acestea mai scot zahar din sfecla cultivata in Romania: cea de la Roman, detinuta de Agrana, si cele de la Oradea (Diamant), Ludus (Zaharul Ludus) si Bod. Pentru 2005, insa, si fabrica de la Corabia, detinuta de actionari libanezi, are in buget sustinerea culturilor de sfecla de zahar.

    Potrivit datelor Patronatului Zaharului, suprafetele cu sfecla de zahar insamantate in acest an se ridica la aproape 22.000 de hectare, din care au fost calamitate mai mult de un sfert – 779 de hectare. Ca urmare, productia de zahar din sfecla estimata pentru acest an este de 80.000 de tone, fata de cele 50.000 de tone anul trecut. Totusi, cele 80.000 de tone sunt mai putin decat s-a negociat cu Uniunea Europeana (aproape 110.000 de tone). Iar nerespectarea cotei si in anii urmatori va atrage reducerea ei.

    La un consum total de 550.000 de tone de zahar, diferenta este reprezentata tocmai de zaharul brut importat si procesat local. Pentru Romania aderarea mult asteptata nu va aduce neaparat lapte si miere. Competitia se va ascuti, iar produsele se vor scumpi. Zaharul va ajunge de la 46 de eurocenti la raft la minim un euro in numai doi ani. Iar dupa aderare va trebui sa ne aliniem la regulile pietei comune a zaharului, cu preturi minime de achizitie a sfeclei sau a zaharului brut si taxe vamale mari.

  • ZAHARUL ROMANESC

    Desi consumul si pretul zaharului sunt mult mai mici decat in UE, domeniul este foarte dinamic, iar urmatorii ani vor aduce multe schimbari.

    • 5 – 600.000 tone Consumul anual de zahar in Romania
      22 kg Consumul per capita in 2003
      3,4% Cresterea consumului din primele 10 luni din 2004
      90% Ponderea din materia prima reprezentata de zaharul brut din import
      46 de eurocenti Pretul mediu al zaharului la raft
      5.000 tone Cantitatea de zahar alb importata din Moldova, in 2004, cu taxe vamale zero
      14.000 tone Cantitatea de zahar alb importata din Moldova, in 2005, cu taxe vamale zero
      45% Taxa vamala la importul de zahar brut din pretul la granita
      90% Taxa vamala la importul de zahar alb din pretul la granita

     CE S-A NEGOCIAT CU UE

    Pentru industria zaharului, cotele negociate cu UE sunt „bune“, dupa cum spun jucatorii. Dar cotele nu sunt definitive si daca nu sunt respectate, vor fi reduse. In prezent, consumul intern este de circa 550.000 de tone, din care Romania a primit dreptul sa produca:

    • 109.164 de tone de zahar din sfecla
      329.636 de tone din zahar brut

  • Cresteri de export la hectar

    Exporturile din primele sase luni ale anului au fost cu 16% mai mari decat in prima jumatate a anului trecut. In euro. Daca luam in calcul si aprecierea monedei nationale, cresterea exporturilor a fost de putin peste 5% in lei. Tocmai aprecierea leului ii facea pe exportatori sa se planga la inceputul lui 2005.

    Exporturile s-au ridicat la 10,5 miliarde de euro dupa sase luni. Dar importurile mentin la randul lor un ritm ridicat. In perioada ianuarie-iunie 2005, in Romania au intrat produse si servicii in valoare de 14,7 miliarde de euro, in crestere cu 22,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Daca aprecierea leului in raport cu moneda europeana i-a descurajat pe exportatori, acest factor a avut insa o evolutie pozitiva pentru importatori.

    Totusi, se pare ca exportatorii au gasit solutii pentru a ramane pe pietele Uniunii Europene, catre care se indreapta aproape 70% din exporturi. Fata de primul semestru al anului 2004, volumul de marfuri exportate catre statele UE in aceeasi perioada din 2005 a fost mai mare cu 9,3%. Efectele cursului valutar se simt totusi cand vine vorba de structura exporturilor. Motoarele traditionale ale exportului – industria de textile si productia de incaltaminte – au inceput sa se „gripeze“. Cresterea costurilor cu forta de munca si aprecierea leului in raport cu euro si-au pus amprenta asupra celor doua industrii, care s-au bazat in ultimii ani aproape exclusiv pe lohn.

    In primele sase luni, exportul de imbracaminte si materii textile a inregistrat un avans modest, de numai 0,8% in euro, fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce exporturile de incaltaminte au crescut cu 5,3%. Cele doua sectoare contribuie cu peste 25% la valoarea exporturilor. Cresteri semnificative s-au inregistrat la exportul de cereale (282,9%), componente si parti de aeronave (193,4%), diverse preparate alimentare (191,8%), ceasornicarie (119%).

    Alte capitole importante in structura exportului – produsele minerale (titei, gaze, carbuni, ciment), produsele metalurgice si mijloacele de transport – au inregistrat, la randul lor, majorari substantiale, de 59%, 29,5% si, respectiv, 44%. Cele trei componente au reprezentat o treime din valoarea exportului din primul semestru.

    Datele furnizate de Institutul National de Statistica (INS) arata o sporire a diversificarii structurii marfurilor exportate catre produse cu un grad ridicat de manufacturare si, implicit, o valoare adaugata mai mare. De cealalta parte, aproape un sfert din importuri sunt diverse masini si dispozitive mecanice si electrice. In valoare de 3,27 miliarde de euro, in crestere cu 19,5% fata de anul precedent, importurile de masini reflecta o accelerare a investitiilor, datorita unei relative ieftiniri a produselor din exterior, pe fondul aprecierii leului.

    In top la exporturi, combustibilii sunt in primele pozitii si la importuri. Procentual, majorarea importurilor de produse minerale (45,9%) este semnificativ mai redusa decat avansul exporturilor (59%). Potrivit INS, in randul marfurilor importate care au inregistrat cresteri puternice se numara si ingrasamintele (178%), carnea si organele comestibile (115,3%), autovehiculele (50,4%) sau produsele din fonta, fier sau otel (44,8%). Chiar daca exporturile nu au fost atat de afectate de evolutia cursului valutar, pe cat estimau organizatiile patronale in prima parte a anului, importul continua sa creasca mai repede decat exportul, adancind astfel deficitul comercial.

    Deficitul la sfarsitul lunii iunie a ajuns la 4,2 miliarde de euro, cu peste 1,2 miliarde de euro mai mult ca in 30 iunie 2004. Deficitul comercial este principalul element care a determinat deteriorarea balantei de plati a Romaniei anul trecut, cand soldul negativ al contului curent a urcat la 7,5% din Produsul Intern Brut. Din acelasi motiv, estimarile pentru acest an indica o noua crestere a deficitului de cont curent pana la 7,75% din PIB.

  • LA SASE LUNI

    In prima jumatate a anului, exporturile au crescut puternic, dar mai tare a fost avansul inregistrat de importuri. Ca urmare, si deficitul comercial urca sensibil.

    EXPORT: Exporturile (FOB) au crescut in perioada ianuarie-iunie 2005 cu 16,6% (circa 1,5 mld. euro), pana la 10,53 miliarde de euro, comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand se ridicau la putin peste 9 miliarde de euro.

    IMPORT: Importurile (CIF) realizate in primul semestru au ajuns la 14,74 miliarde de euro, in crestere cu 22,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand se cifrau la 11,99 miliarde de euro.

    DEFICIT: Deficitul comercial (FOB-CIF) pe primele sase luni se ridica la 4,2 miliarde de euro, cu peste 1,2 miliarde de euro mai mult ca in aceeasi perioada din 2004, cand era de 2,96 miliarde de euro.

    PARTENERI: UE – incluzand si cele zece state care au aderat la 1 mai 2004 – este principalul partener comercial al Romaniei, cu o pondere de 68,87% la export si 63,01 % la import.

  • Incepem sa jucam in liga mare

    In sfarsit, am intrat „pe mana“ multinationalelor. 15% din exporturi au fost facute pe primul semestru de doar patru mari companii: Petrom, Rompetrol, Dacia Renault si Mittal Steel Galati (fostul Sidex).

    Dupa un deceniu (1990-2000) in care exporturile au fost anchilozate sub pragul de opt miliarde de euro si inca cinci ani in care au inceput sa creasca puternic, pana la 19 miliarde euro anul trecut, sustinute in primul rand de puzderia de fabricute de camasi, ciorapi si pantofi, a venit in sfarsit timpul sa stam la masa cu cei mari. Mai la margine, mai inghesuiti, dar incepem sa ne facem loc.

    In Romania se petrece abia acum ceea ce trebuia sa se petreaca acum 10 ani. Polonezii, ungurii si cehii privatizasera pana in 1995 marile uzine, asa incat exporturile si productivitatea un inceput de atunci sa creasca accelerat. Aceasta este explicatia salariilor lor medii de trei-patru ori mai mari decat ale noastre. 

    Ungaria are exporturi de patru ori mai mari decat Romania pe cap de locuitor si pentru ca acolo doua treimi din exporturi sunt facute de companii cu capital strain, majoritatea multinationale.  Noi am vandut insa foarte tarziu si ce-a mers prost (cum a fost cazul Sidex sau Petromidia), si ce-a mers bine (Dacia, Alro sau Petrom), asa incat privatizarile isi arata abia acum roadele.

    Sidex si Petromidia au ritmuri anuale de crestere ale afacerilor de 30-40%, iar Dacia a adus Romaniei cu Logan un noian de stiri „pozitive“ in toata lumea, asa cum nici o strategie de comunicare, finantata cu zeci de milioane de euro din bani publici, n-a putut si nu o poate face. Datele privind exporturile de pe primele sase luni ale acestui an arata ca industria  bazata in principal pe forta de munca ieftina isi epuizeaza resursele, iar economia incepe sa fie dominata de afaceri, tot industriale, cu valoare adaugata mai mare: productia de benzina, motorina sau alti derivati, otel si alte produse metalurgice. Nu mai vorbim de masini sau de componente auto.

    Astfel, exporturile de imbracaminte si incaltaminte stagneaza sau cresc cu rate foarte mici in euro, in timp ce vanzarile la extern de produse metalurgice, minerale si de masini au crescut cu 30-40%. Romania, croitorul Europei pana mai an, a pierdut teren dramatic in fata produselor chinezesti pe pietele externe in primul semestru: exporturile de imbracaminte au crescut cu doar 0,8% in euro in aceasta perioada, ceea ce inseamna de fapt, in lei, o scadere de 12%.

    Daca dam la o parte conjuctura (scumpirea titeiului, cererea mare de otel a Chinei), se vede valul schimbarii structurale a economiei, o etapa normala spre o productivitate mai inalta. Productivitate obtinuta tocmai de multinationale si marile companii private, prin investitii masive. Acest val nu a fost determinat, ci doar catalizat de aprecierea leului din 2004 si 2005.

    Privind retrospectiv, evolutia structurii exporturilor in ultimii patru ani arata ca ponderea vanzarilor de imbracaminte s-a redus de la 25% in 2002 la sub 20% anul acesta, iar a celor de incaltaminte de la 8-9% la 6%. In acelasi timp, „aparatele“ (adica masini si echipamente, altele decat cele de transport), au crescut de la 15% la 17%. Este o crestere redusa, este adevarat, dar a fost la randul sau „subminata“ de aprecierea leului. In 2004, ponderea acestui segment ajunsese aproape de 18%, iar cand o sa depaseasca imbracamintea, atunci vom putea spune ca am intrat „in a doua etapa de industrializare“ a Romaniei.

    Diferenta intre companii sau intre economii intregi este data de nivelul productivitatii – cifra de afaceri impartita la numarul de angajati sau de oameni cu care se deruleaza un anumit business. Cu alte cuvinte, cat „produce“ un muncitor, un tehnician sau un avocat. Pe acest indicator se bazeaza si plata lor.

    Exista in lume oameni platiti cu zeci de milioane de euro pe an pentru ca firmele pe care le conduc au afaceri de zeci de miliarde de euro si profituri de miliarde de euro. Cand vom avea si in Romania macar un astfel de salariu, atunci vom fi chiar pe podium.

  • Logica ursului si a pubelei

    Ursii gunoieri din Brasov au tinut prima stire a zilei la jurnalele televiziunilor. Reporterii au prezentat si masurile autoritatilor: garduri inalte, trainice, din plasa metalica, pubele de 4.000 de euro bucata si altele asemenea. Mi se pare putin ilogic. Nu era mai simplu ca salubritatea sa ia pur si simplu gunoiul mai des?

    De fapt, problema era cunoscuta, asa ca sa trimiti masinile in prag de seara sa goleasca pubelele, inaintea de venirea ursilor, mi se pare cea mai elementara si de bun-simt chestie. Dar se pare ca in Romania lucrurile simple trebuie un pic complicate, caz in care se pierd o multime de detalii, alte componente ating dimensiuni exacerbate, lucrurile se fac pe jumatate, dar cu un exces de zel ce frizeaza ridicolul; excesul de zel oboseste apoi, asa ca jumatatea care a ramas de facut se amana pana la o data relativa, cuprinsa intre urmatoarele trei luni si pastele cailor.

    Uite, comedia pasapoartelor si a celor ce au intarziat, voit sau nu, in Europa, dar si a celor ce vor sa iasa in Europa. Cu sprijinul discret al autoritatilor (pentru ca si inchisul ochilor si mica spaga platita la vama si, cel mai important, nerespectarea unei legi inseamna un sprijin) exodul romanilor la munca in strainatate a capatat dimensiuni considerabile. Rezolva o problema majora, cea a locurilor de munca, iar in tara intra sume importante. Si carui Guvern nu-i surad 2-3 miliarde de euro in plus la consum?

    Actul 1 al comediei: europenii s-au suparat, s-au suparat si ai nostri – ‘traiti, ii ardem pe toti si le confiscam pasapoartele. Actul 2: confiscatorii realizeaza ridicolul si isi nuanteaza pozitiile – le cerem acte doveditoare, le interzicem, aplicam reguli noi. Actul 3 se joaca in sala, in timpul reprezentatiei primelor doua acte: vor sa iasa, sa-i impiedicam – daca e om de afaceri, sa vina cu tot soiul de invitatii si acte doveditoare.

    Cum ar fi fost ca Radu Georgescu de la GeCad, care a facut afaceri cu Microsoft, sa trebuiasca sa-l sune pe Bill Gates sa-i ceara o invitatie, si eventual Gates sa dovedeasca cu acte si chitante ca poate sa-l gazduiasca pe roman? Cred ca tranzactia cu antivirusul romanului, RAV, nu s-ar mai fi facut in veci. Sigur ca autoritatile se afla acum in jumatatea aceea cu elan stahanovist de care pomeneam mai sus si ca pe parcurs se vor muia; dar raul s-a produs si a fost mediatizat corespunzator, si din asta patimim cu totii.

    Toate acestea ar fi fost evitate daca se respecta legea, pur si simplu. Si mai uite una cu Bucurestiul. De fapt, doua: una cu marele circuit de curse ce va inconjura Palatul Parlamentului si a doua cu extinderea zonei metropolitane a orasului. Circuitul de curse mi se pare o idee buna, inseamna turisti si cheltuieli si investitii; dar cursa auto, daca se va tine, va dura doua-trei ore. In rest ce vor face curiosii veniti? Pot sa viziteze centrul istoric, caz in care le sugerez constituirea de grupuri mici, ca sa nu deranjeze prea tare bastinasii colorati care joaca tenis cu piciorul si care par a fi pana in prezent singurii beneficiari ai interzicerii circulatiei.

    Proiectul de reabilitare a zonei centrale pare a fi intrat in zona temporizarii, iar orasul nu este, in ansamblul sau, imbietor pentru un turist. In acest timp, edilii orasului se gandesc si la extinderea acestuia, bucurestenii urmand sa devina locuitorii a opt orase si 84 de comune. Grandios proiect, taman bun de ceva elanuri. Problema e ca orasul pare slab administrat la dimensiunile actuale, iar intrebarea logica care poate fi pusa este ce se va intampla cand va ajunge la dimensiunile unui judet? Inainte de a visa la proiecte de circuite automobilistice si la un Bucuresti de dimensiunea Los Angelesului, poate ar trebui ca sefii orasului sa vegheze la curatenie, civilizatie, bun-gust, fara a mai pomeni de starea drumurilor riverane circuitului auto.

    Inflamatii a iscat in ultima perioada si problema ministrilor aflati sub potentiala influenta a unor grupuri de interese economice, lansata de presedintele Basescu. SRI-ul si premierul Tariceanu ne-au linistit – nu exista – dupa o perioada de zel investigator. Si aici mi se pare a fi prezenta o anume lipsa de logica si intreb: ce ar fi rau daca un ministru s-ar afla sub inflenta Grupului de Interese a Celor ce Doresc ca Romanii sa Traiasca mai Bine si sa Aiba Locuri de Munca Multe si Impozite Omenesti (grup neconstituit legal, dar existent)?

    Si sa mai punem la socoteala un alt derapaj logic: bugetul de stat si problema surselor de venit pentru acesta.

    Ultima gaselnita din sirul de dari inventate sau modificate este cresterea impozitelor pentru masinile de lux si vile. Toata lumea vorbeste si invoca necesitatea de noi surse de venit. Ciudat, nimeni nu spune nici o vorba despre eliminarea risipei din bugetul statului, desi, logic, mi s-ar parea prima masura de luat in calcul.

     

  • Lehamitea de politica in Europa Rasariteana

    Nemultumiti in permanenta de clasa politica, trecem prea usor cu vederea partea plina a paharului – o anumita doza de idealism, pastrata intacta pe redutele societatii civile

    Un blestem bantuie clasa politica romaneasca – dezamagirea. Dezamagesc, inevitabil, oamenii politici si dezamagesc, tot fara gres, partidele. Cazul tipic al partidului care sfarseste prin a insela asteptarile electoratului il reprezinta, fara doar si poate, PNTCD. Nu este, insa, si singurul. Luate la bani marunti, absolut toate partidele perindate pe scena politica romaneasca dupa Decembrie ‘89 au avut, in proportii mai mari sau mai mici, o soarta asemanatoare. Nu ma refer aici la celebra „erodare“ a popularitatii unui partid aflat la guvernare – fenomen firesc, in absenta caruia alternanta la guvernare ar fi de neconceput. Ma refer la dezamagirea crunta, la lehamitea care, chiar daca nu ingroapa definitiv un anumit partid sau un anume personaj politic, il coboara cu zeci de procente intr-un rastimp de doar cateva luni. Amintiti-va, bunaoara, de ApR-ul lui Melescanu. Pana si UDMR, partidul cu evolutia cea mai liniara din ultimii cincisprezece ani, se gaseste in prezent in apropierea pragului critic.

    Lucrurile nu se opresc la nevinovatele barfe de salon sau de bucatarie. Tema este reluata, periodic, pe diferite tonalitati, de catre majoritatea comentatorilor si analistilor politici. Nu mai departe de saptamana trecuta, Societatea Academica din Romania a dat publicitatii o noua analiza in care, printre altele, constata ca, desi necesare, alegerile anticipate nu rezolva fondul problemei. Se cuvine a fi schimbati politicienii! O asemenea atitudine generalizata in toate paturile societatii, se cuvine a fi deslusita mai in detaliu. De buna seama, explicatia cea mai la indemana ar fi aceea ca, intr-adevar, politicienii romani (sau/si partidele politice) nu sunt, din varii motive (lipsa de profesionalism sau de experienta, rea-credinta, viclenie s.a.m.d.), ceea ce ar trebui a fie. Problema explicatiilor „la indemana“, insa, este ca de obicei sunt gresite, amestecand diagnosticuri corecte cu jumatati de adevar.

    Pentru a intelege mai bine fenomenul, se cuvine sa ne intoarcem inca o data la Tocqueville (pomenit, de altfel, inclusiv in raportul SAR). Pentru cei mai putin familiarizati cu subiectul, trebuie sa precizam ca francezul Alexis de Tocqueville a vizitat in 1831, pentru noua luni, S.U.A., in urma acestei experiente scriind, la doar 29 de ani, celebra carte „Democratia in America“ – cea mai pertinenta analiza a societatii americane de atunci pana-n prezent.

    De aceasta data voi face, insa, apel la o carte mai putin cunoscuta, „Vechiul regim si revolutia“, in care scrie, referitor la evenimentele din vara lui 1789: „Oamenii aveau cu adevarat convingeri“. Erau sincer interesati in afacerile publice, depasindu-si interesele individuale si egoismele meschine. „Nu intalnisem niciodata“, scrie el, „o revolutie unde puteai sa vezi, in atat de multi oameni, un mai sincer patriotism, mai mult dezinteres si mai multa maretie“. In mod firesc, prin comparatie, contemporanii ii apar drept meschini, lipsiti de coloana vertebrala, obsedati de castigul material – „mama a servitutii“.

    Oricine a trait experienta lui decembrie ‘89 rezoneaza natural cu scrierile lui Tocqueville. Cine nu-si aminteste valul enorm de entuziasm, de buna-credinta, de spirit de jertfa care a caracterizat inceputul anului 1990? Si cine dezamagirea „de dupa“, postrevolutionara? In definitiv, ce este dezamagirea daca nu inselarea asteptarilor? Daca politicienii de astazi dezamagesc cu metoda, explicatia trebuie cautata inclusiv in nivelul asteptarilor noastre. In decembrie ‘89 intreaga societate civila si-a fixat asteptarile sus. Foarte sus, intr-un domeniu ce tinea mai degraba de ideal decat de real. Si ca noi, restul est-europenilor. Dupa cincizeci de ani de comunism asteptam, de la noul regim, nimic mai putin decat perfectiunea. Inca mai asteptam.

    In „Democratia in vremuri intunecate“ (tradusa si-n romaneste), Jeffrey Isaac se intreaba ce lectii poate oferi politica postcomunista vietii politice occidentale. Unul dintre raspunsurile posibile ar fi „nimic“. Politica postcomunista nu poate oferi nimic nou. Coruptie, jocuri de culise, contracte pe sub mana se fac si acolo. Ideologii noi n-au aparut. Cine poate, in schimb, oferi o lectie este societatea civila, care se agata, cu indarjire, de idealismul anilor ‘90, si nu vrea sa renunte la el in ruptul capului, spre disperarea politicienilor. In Occident, societatea civila si-a pierdut, de multisor, inocenta. Grupuscule de tineri mai impart fluturasi in intersectii si ONG-uri multinationale se mai agita pe felurite teme de interes public. Per ansamblu, insa, societatea e amortita, multumita de traiul tihnit, lipsit de batai de cap. Nimeni nu mai asteapta minuni de la clasa politica.

    Nu si in Europa de Est. Nu si la noi. Noi inca mai credem ca idealul poate fi atins si inca ne mai ratoim la politicieni cand ii surprindem fara de halou si fara de norisor. Si bine facem. Fara un ideal, oricat de imposibil, la care sa te raportezi, nu poti merge, cu adevarat, inainte. Cata vreme mai avem pretentia ca politicienii nostri sa fie desavarsiti, nimic nu e inca pierdut si totul este posibil. Dovada? Legea lustratiei a trecut de Comisia Juridica. Vorba zicalei: „Ceea ce e dificil se face repede. Ce e imposibil cere timp“.

     

  • Logan si-a luat din nou elan

    Dacia Logan a trecut testul elanului pe care publicatia ProMotor l-a organizat in premiera in Romania. Rezultatul testului din Romania il infirma pe cel al Automobil Clubul German, care a anuntat ca masina s-a rasturnat la 65 km/ora.

    Nu trebuie sa fii mare cunoscator de zoologie ca sa stii ca elanul traieste prin tarile nordice, unde, nu-i asa, poate fi uneori calcat de masina, iar masina in cauza mai rar va fi un Logan, mai ales de cand cu restrictiile pentru calatoriile in spatiul Schengen pentru cetatenii romani.

    In schimb, in eterna si fascinanta Romanie, multitudinea de Loganuri are de infruntat o gramada de obstacole – de la biciclisti si carute pana la turme de oi care pot sa-ti apara in cale dupa vreun viraj negociat o idee mai rapid decat prevede Codul rutier – si atunci se pune problema stabilitatii masinii in situatii critice. De fapt, asa a aparut si ideea controversatului test al elanului, cand un cetatean nordic, in urma aparitiei unui elan in calea autoturismului sau, s-a gandit sa reproduca in conditii de test situatia si deci, necesitatea de a o evita.

    Toata aceasta polemica si agitatie a aparut dupa ce Automobil Clubul German – ADAC – a prezentat rezultatele testului la care a supus o Dacia Logan si in urma caruia aceasta s-a rasturnat. Pana aici toate bune. Din pacate insa pentru credibilitatea celor de la ADAC – sunt in general recunoscute seriozitatea si profesionalismul germanilor, nu? – aproape instantaneu au aparut fisuri in comunicatul acestora: masina era dotata cu trei jante de aluminiu si cu o roata de rezerva de tabla pe trenul fata, fapt inadmisibil, deoarece astfel masina poate reactiona diferit la viraje. In plus, la doar cateva zile de la aparitia stirii pe site-ul ADAC, aceasta a disparut fara urma. Nu mai poate fi gasita nici macar in arhiva de stiri, ori o stire atat de importanta ar trebui sa ramana vizibila, nu?

    In plus, pozitia agresiva a soferului in faza premergatoare rasturnarii denota o dorinta arzanda de a rasturna masina (va asigur ca daca vrei cu adevarat sa rastorni o masina, orice masina, se poate!), fapt incriminat chiar de cei de la Renault. In urma acestor evenimente, revista ProMotor – liderul publicatiilor auto din Romania – a organizat in premiera pentru Romania, primul test al elanului pentru un autoturism Dacia Logan pentru a verifica cele sustinute de germani. Testul s-a efectuat in 2 august 2005, la ora 13:00, in Bucuresti – la pavilionul Romexpo. Masina utilizata provenea din parcul de presa Dacia si era absolut identica cu cea folosita in testul ADAC, iar testul in sine a respectat conditiile din Germania. La fata locului s-au aflat reprezentantii Dacia, jurnalisti, o masina de politie dotata cu aparatura radar care sa certifice viteza de parcurgere a testului precum si o masina de salvare, pentru orice eventualitate.

    Dupa o verificare a presiunilor din pneuri, masina s-a lansat pentru inceput cu viteza de 65 km/h, viteza standard de efectuare a testului. Rezultatul a fost excelent, masina nici macar nu a derapat. Rezultatul a linistit asistenta si viteza a crescut progresiv: 70-80-90 si chiar 100 km/h. In mod absolut normal pentru o masina fara ESP (control electronic al stabilitatii), la viteze de peste 80 de km/h masina a intrat in derapaj, insa a ramas perfect controlabila si, desi a daramat un jalon, a reintrat in traseu. In prima faza masina a fost condusa de doi piloti cu experienta in Campionatul National de Raliuri. Dar pentru a nu se crea impresia ca masina ar putea fi stapanita doar de specialisti, la volan s-a urcat si prezentatoarea emisiunii ProMotor, Roxana Ciuhulescu, care s-a descurcat perfect in parcurgerea testului.

    Concluzia? Dacia Logan este, pana acum, o reusita tehnologica si economica (chiar daca nu respecta pretul anuntat de 5.000 de euro), iar recenta declaratie a unui concern german vis-à-vis de un proiect de masina de 3.000 de euro anunta o apriga batalie pe taramul masinilor ieftine.

  • Spectacolul SIF-urilor

    Ridicarea de facto a pragului maxim de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) a adus un nou val de cumparatori la Bursa: iar asta s-a tradus intr-o crestere cu o treime a valorii acestora pe bursa in numai trei saptamani.

    In mai putin de o luna, valoarea de piata a celor cinci SIF a crescut de la aproximativ un miliard de euro pana la peste 1,3 miliarde de euro, mai ales pe fondul cumpararilor speculative ale celor care spera sa isi vanda actiunile mai scump atunci cand pe piata va incepe lupta pentru SIF-uri. Pentru ca majorarea pragului de detinere pana la 1% e sinonima cu eliminarea totala a acestuia, dand de fapt unda verde pentru preluarea SIF-urilor.

    Investitori romani si straini se pregatesc, de mai multi ani, pentru momentul in care vor putea obtine majoritate in Adunarea Generala a Actionarilor si, implicit, vor putea prelua controlul asupra SIF-urilor. Statutele SIF-urilor prevedeau ca un investitor, impreuna cu persoanele in numele carora acesta actioneaza in mod concertat, nu poate detine mai mult de 0,1% din actiunile unei societati. Noile prevederi ridica pragul la 1% si nu mai fac nici o referire la persoanele cu care investitorul actioneaza impreuna – practic, un investitor poate cumpara oricat de multe actiuni vrea si poate impreuna cu rudele, prietenii ori firmele pe care le detine – cu conditia ca nici unul dintre cumparatori sa nu depaseasca 1%.

    Asta inseamna ca investitorii care au achizitionat treptat, in ani buni, prin diverse firme si persoane, pachete estimate pana la 20% din SIF-uri – cu care era greu de dovedit ca actioneaza impreuna – nu vor mai fi nevoiti sa se mai ascunda. Si vor putea, practic, sa preia controlul asupra SIF.

    Procesul prin care ridicarea efectiva a pragului a devenit realitate a adus emotii investitorilor de la Bursa, fiind pretext de speculatii puternice pe piata cu actiunile SIF. Guvenul a aprobat la mijlocul lunii trecute o ordonanta simpla prin care obliga SIF-urile sa isi modifice de la 0,1% la 1% pragul maxim de detinere, prezent in statute inca de la infiintare. Ulterior, dupa doua lungi saptamani de asteptate pentru actionarii SIF-urilor – sau pentru cei care vroiau sa cumpere – ordonanta a fost publicata in sfarsit in Monitorul Oficial. Cand toata lumea credea ca mai are cateva luni de asteptat pentru a putea cumpara mai mult de 0,1% dintr-un SIF, timp in care societatile trebuiau sa modifice statutele, CNVM a cerut Bursei de Valori sa modifice restrictia din sistemul de tranzactionare care nu permitea investitorilor sa cumpere mai mult de 0,1% din actiuni la fiecare SIF, astfel ca majorarea pragului a devenit efectiva de saptamana trecuta.

    Pe langa posibilitatea de preluare, ridicarea pragului la SIF-uri a creat premizele si pentru intrarea in actionariatul acestora a fondurilor straine de investitii; pentru administratorii acestora, pachetul maxim de 0,1% pe care puteau sa il cumpere pana acum – in valoare de pana la 200.000 de euro – nu era decat o bataie inutila de cap.

    De altfel, brokerii au apreciat saptamana trecuta ca peste jumatate din actiunile cumparate in prima zi de dupa ridicarea pragului, cand SIF-urile au sarit cu peste 11%, au fost achizitionate de fondurile straine de investitii.

    Dar, spre deosebire de investitorii romani, fondurile straine de investitii se vor uita de acum inainte mai atent la ce au SIF-urile de fapt in portofolii si mai putin la ultimele profituri, care sunt relevante doar pentru dividendele pe care SIF-urile le vor acorda anul viitor – nu si pentru valoarea reala a pachetelor de actiuni detinute de fiecare SIF.

    Conform mai multor analisti de la Bursa, valoarea reala a portofoliilor SIF depaseste cu pana la 40% valoarea raportata de acestea. De altfel, in ultimele saptamani, SIF-urile au depasit cu cateva procente valoarea contabila pe care o raporteaza. 

    Dupa ce joi au „explodat“, cu o medie de 11%, SIF-urile au pierdut vineri cam jumatate din ce castigasera cu o zi inainte. Brokerii de la Bursa spun ca scaderea de 5-6% de la finalul saptamanii este normala, unii dintre actionarii SIF-urilor, dupa ce s-au vazut cu 35% mai bogati in doar trei saptamani, grabindu-se sa-si marcheze profiturile.

    In ultimii ani, ridicarea pragului de detinere a fost „combustibilul“ care a tras in sus actiunile SIF-urilor. De fiecare data cand problema pragului de detinere a fost dezbatuta – fie ca era vorba de proiectul unei legi speciale a SIF-urilor sau de legea pietei de capital, formulata de CNVM si discutata ulterior in guvern si parlament – SIF-urile au crescut la Bursa. Si nu s-au intors niciodata de unde au plecat atunci cand dezbaterile s-au incheiat intr-un fel sau altul.

    De la inceputul anului 2002 pana in prezent, profitul adus de SIF-uri s-a ridicat la aproximativ 450%, fata de o crestere de aproximativ 250% a indicelui BET, care urmareste cele mai mari companii de la Bursa. Brokerii spun ca SIF-urile au si de acum incolo sanse sa depaseasca  cresterea medie a Bursei, in conditiile in care sunt inca destul de departe de valoarea actuala a portofoliilor pe care le detin, valoare care creste la randul sau o data cu Bursa.

  • Zar de fuga“ peste hotare

    Pentru politicienii romani, „zarul de fuga“ la care apeleaza atunci cand se afla in criza este dat, de regula, ori de cartea nationalista, ori de lucrarile infaptuite in strainatate, pentru binele tarisoarei de acasa.

    Reuniunea de la Salzburg a premierilor din sud-estul Europei i-a venit manusa lui Calin Popescu-Tariceanu, in contextul in care la Bucuresti are de a face cu o situatie delicata. Cum sa demonstrezi mai bine cat esti de util pentru tara ta decat lucrand pentru ea peste hotare?

    Impreuna cu ministrul de externe, proaspat uns vicepresedinte la PNL in locul demisionarei Mona Musca, Tariceanu a participat, sobru, la o intalnire civilizata, de salon, asa cum ii sta bine premierului. De la Salzburg, premierul s-a intors cu cateva declaratii favorabile din partea cancelarului austriac, Wolfgang Schussel. Faptul ca Austria va prelua presedintia UE la 1 ianuarie 2006 poate da greutate vorbelor lui Schussel (care „se asteapta“ ca Romania sa devina membru UE la 1 ianuarie 2007), dar acestea nu ies, totusi, din limbajul diplomatic de rutina.

    Cele doua zile la Salzburg l-au ajutat insa pe premier sa ia o pauza de la clinciurile in care era prins la Bucuresti, unde avea de gestionat mai multe crize, in interiorul partidului, al Aliantei, al Coalitiei, al imaginii proprii, precum si deja banalele crize prin care trece Romania frecvent (inundatii, cazuri de coruptie nerezolvate, fuga din tara, pe sest, a cate unuia gata de bagat la puscarie s.a.).

    Pauza de Romania a fost, totodata, cel mai bun raspuns la replica lui Traian Basescu, via Adriana Saftoiu (referitoare la „pericolul ca oameni din guvern sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice“). In acest fel, Tariceanu a avut un ragaz si a pasat problema serviciilor secrete, carora le-a cerut sa indice daca exista intr-adevar suspiciuni asupra vreunui membru al Executivului si care este acela. Raspunsul primit dupa trei zile („nu reiese“ sa fi fost cazuri de influentare din partea unor grupuri de interese economice) a facut mai lesnicioasa intoarcerea premierului.

    Tariceanu stie insa ca aparenta liniste e trecatoare, la fel cum trecator (si aparent) e si succesul din afacerea „guvern & grupuri de interese“. Caci odata inceput acest joc, este posibil ca Traian Basescu (plecat si el – imediat dupa anuntul purtatoarei de cuvant – intr-un binemeritat concediu strategic, e drept, in tara) sa arunce pe piata, intr-un fel sau in altul, lucruri care sa-l stanjeneasca pe premier. Oricum, inghesuit din toate partile (colac peste pupaza, la sfarsitul saptamanii trecute incepuse din nou sa ploua bezmetic), lui Tariceanu ii va fi din cale afara de greu sa reziste pana la Raportul de tara, singura posibila gura de oxigen la care mai poate spera (si in acest caz, eventuala nota buna i s-ar datora in special Monicai Macovei, daca va reusi sa puncteze in continuare la reforma in Justitie).

    Este limpede insa ca lui Tariceanu i se potriveste mult mai bine tovarasia unor personaje europene subtiri, alaturi de care poate puncta, inclusiv pentru Romania, decat intrigile de la Bucuresti. Exista insa personaje care, iata, oricat ar fi incercat sa transmita contrariul, nu se potrivesc cu imaginea de salon. Adrian Severin a fost ministru de externe in guvernul Ciorbea, dar foarte putin. Si nu i-a ajutat la imagine. Pana in urma cu cateva zile, s-ar fi crezut ca i-a ajutat prezenta ulterioara in tot felul de organizatii internationale. Probabil insa ca staif ai sau n-ai. Ca staiful nu se cumpara, orice diurna ai avea.

    A veni la Bucuresti din saloanele europene ca sa joci o nefericita carte rasista, asta da contraperfomanta! Incredibila isprava a „europeanului“ Severin se cunoaste. El a semnat intr-un ziar un text (pe care apoi si l-a asumat, fara sa dea vina pe greseli de interpretare) in care spunea ca Traian Basescu este tatar, deci „alogen“ (adica minoritar), deci „stie sa inteleaga si sa manipuleze perfect suferintele popoarelor in mijlocul caruia traieste“, deci face parte din aceeasi stirpe a corsicanului Bonaparte din Franta, a austriacului Hitler din Germania si a gruzinului Stalin din Rusia, care au pricinuit necazuri popoarelor in mijlocul carora s-au manifestat.

    Este greu de banuit macar ce l-a putut determina pe Severin sa gandeasca si, mai mult, sa scrie asemenea lucruri. Daca aceasta teorie ar fi fost enuntata de xenofobul de serviciu, inca ar mai fi smuls un zambet, alaturi de indignarea fireasca. Atunci cand un ins subtire ca Adrian Severin vine insa cu astfel de lucruri, explicatia e doar una: insul nu e chiar atat de subtire. Strainatatea prinde bine pentru ca ofera modele si distanta. Distanta data de aflarea in strainatate te ajuta sa vezi mai bine intregul din tara ta, fara sa te pierzi in amanunte nesemnificative.

    Si te ajuta sa fi vazut intr-o lumina mai favorabila, sa apari mai bun decat esti pentru ca ai de a face cu oameni cu greutate (deci esti si tu un „greu“) si, nu-i asa, lucrarile tale sunt inalte, pentru ca privesc binele tarisoarei de acasa. Rau e atunci cand te intorci la Bucuresti si se dovedeste ca, in ceea ce te priveste, prima impresie (cod H2O) a fost cea buna. Vorbeam in numarul trecut despre felul in care politicienii isi pot da singuri, pardon, suturi in fund. Se vede ca fostul ministru al sanatatii care si-a batut nevasta era mic copil.