BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Noi si Ei

    Din patru in patru ani, de alegeri, aflam ce-i framanta pe politicieni si cum mor de grija clasei de mijloc, cum sa o ridice, cum sa o impoziteze mai putin, cum sa o ajute sa se dezvolte. Si cum cer reformarea clasei politice – desi acest lucru il cer mai ales cei aflati in opozitie.

     

     

    Subiecte majore, numai bune de discutie, fara dezvaluiri sau fara atacuri directe. Teme filozofice, care n-au ajutat la nici o schimbare. Dar politicienii vor plati pentru acest lucru intr-un mod cum nu se asteapta. Reforma clasei politice va veni de jos, de la cei peste  doua milioane de romani care lucreaza in strainatate.

    Ei vor deveni clasa adevarata de mijloc, ei vor reforma clasa politica in urmatorul deceniu.

     

    Degeaba asteptam ca „noi“, cei care am ramas in tara, sa-i aducem pe altii la putere in locul celor de azi. Suntem prizonierii acestui sistem, radem cand il vedem pe Gigi Becali, ii admiram sau ii invidiem pe cei care au stiut sa se descurce.

     

    „Ei“ sunt cei mai mari investitori in Romania, prin cei peste 4 miliarde de  euro pe care ii trimit anual in tara. Peste cativa ani, ei vor deveni cea mai importanta „clasa politica“. Dupa 10 ani in care s-au spetit carand cu carca tone de ciment, au stat in arsita indoind fierul sau au facut curat in restaurante si hoteluri, ei, romanii care au ales sa munceasca afara ca sa-si asigure traiul, se vor intoarce acasa. Acest fenomen se va vedea treptat, insesizabil la inceput.

     

    Ei nu se vor intoarce in masa, asa cum ii vedem acum, la coada la vami de sarbatori. Dupa ce au adunat 100.000-200.000 de euro fiecare, ei vor incerca sa-si faca un rost aici. Ei vor deveni antreprenorii pe care nu i-am avut in anii ‘90. Fie ca isi vor face o pizzerie, asa cum au vazut in Italia unde au lucrat, fie ca vor oferi servicii de cleaning, fie ca isi vor deschide un minihotel, ei vor schimba intai locul in care vor activa. Nu vor mai accepta ca primarul sau „alesul“ lor sa nu faca nimic, sa nu le traga gaze ca sa le mearga  business-ul mai bine sau sa nu aiba drum asfaltat.

     

    Credeti ca unul care a muncit din greu afara va accepta sa-i mai imbogateasca pe functionari? Credeti ca cineva care a curatat WC-uri la Madrid ani de zile ca sa puna deoparte 50.000 de euro va mai da 100 de euro spaga pentru o autorizatie? Eu cred ca nu.

     

    Pe ei strainatatea ii schimba mai repede ca mentalitate fata de noi, cei care am ramas in tara. Noi luam „atentia“, „relatia“ sau telefonul pe care il dam pur si simplu ca pe niste fapte de viata, considerand ca nu merita timpul si efortul ca sa te lupti sau sa astepti pana se rezolva lucrurile in mod oficial, stand la rand. Dar ei vor incepe sa puna presiune pe autoritatile locale. Iar puterea votului lor la alegeri va conta. Cine nu a facut nimic pentru comunitatea locala va fi aruncat din scaun la alegeri.

     

    Sa vina altul. Promisiunile nu vor mai tine loc de asfalt.  Poate chiar dintre cei care au lucrat afara se va ridica cineva ca sa conduca un oras.  Schimbarea la nivel inalt, adica reformarea clasei politice, pe care o dorim de ani buni, nu se va face de sus, ci de jos. Degeaba asteptam ca reforma sa vina de la Basescu, Iliescu, Geoana, Tariceanu, Boc etc.

     

    Ei nu au muncit o zi in strainatate si nu stiu ce inseamna sa castigi un ban scrasnind din dinti si injurandu-i pe cei ce i-au adus in acea situatie. Ei nu pot intelege de ce trebuie asfaltata acea strada, nu maine, ci „ieri“, ca sa vina mai repede un furnizor, sau de ce trebuie ca o autorizatie de functionare sa iasa mai repede, ca sa nu tina in loc afacerile. 

     

    Noi nu avem curajul si nici forta de a schimba lucrurile. Nu e lupta noastra. Ei si familiile lor, care depind de acei bani castigati din greu, vor schimba tara in urmatorul deceniu. „M-am saturat sa muncesc pentru atii. Vreau acasa, in Romania!“, imi spunea  vara trecuta o ruda de-a mea, care de 10 ani sta in Canada.

     

    „Si ce sa faci aici?“, a fost replica mea. Nu stiu ce, dar tot trebuie sa fac un business, o pensiune poate – a fost raspunsul pe care l-am primit. Noi trebuie sa ne temem de forta cu care se vor intoarce. Ei vor castiga lupta cu sistemul, pe care noi am fi dorit s-o castigam, dar pe care am pierdut-o.

     

    Asa cum ne-au ridicat financiar in ultimii cinci ani, prin banii pe care i-au trimis in tara si care au sustinut o crestere economica din care ne-am alaptat toti, asa ne vor schimba si pe noi. Daca nu ne schimbam noi, vom tine in loc Romania, asa cum cei aflati de 15 ani la putere au tinut-o. Oare vom ajunge sa intelegem de ce nu trebuie sa ne mai folosim „telefonul“?

  • Pagube colaterale

    Cati dintre cei 4,5 milioane de fumatori din Romania se vor lasa de fumat din cauza taxei de viciu, care va aduce si cea mai mare scumpire a tigarilor din istorie? Greu de prevazut. Dar cei care n-o vor face vor renunta fara indoiala la alte placeri – sau la nevoi mai putin apasatoare – pentru a-si lua zilnic doza de nicotina.

     

    Taxa de viciu e pe punctul de a fi legiferata – guvernul si-a asumat deja saptamana trecuta raspunderea pentru pachetul de legi care prevedea introducerea acesteia ca sursa de finantare a reformei din sanatate. Dar deocamdata nimeni nu stie cu cat se va scumpi tutunul – nici Ministerul Sanatatii, care facut proiectul de lege (pe care anuntase ca si l-ar dori aplicat de la 1 martie), nici producatorii de tutun, care vor adauga taxa la pretul pachetului de tigari.

     

    „Nu stim ce decizii sa luam (n.r. – pentru scumpiri), pentru ca nu stim ce sa calculam“, spune Gilda Lazar, director Corporate Affairs la Japan Tobacco International (JTI), al treilea mare producator de tutun din Romania. Nici British American Tobacco (BAT), nici Philip Morris nu au comentat pentru acest articol, dar ambele companii sunt, in mod evident, in aceeasi situatie.

     

    Clarificari privind viitoarele preturi ale tigarilor vor aparea abia o data cu normele metodologice, termenul legal de publicare a acestora fiind de 60 de zile. Normele sunt esentiale pentru ca ar urma sa stabileasca in ce fel se aplica taxa de 20 de eurocenti pe pachet. Daca acesti circa 7.200 lei vor fi adaugati mai intai la pretul tigarilor si abia dupa aceea va fi aplicata acciza, asta va insemna 15-16.000 de lei in plus la fiecare pachet.

     

    Producatorii de tutun spun ca o astfel de varianta e incorecta, pentru ca inseamna o dubla impozitare, fara sa mai vorbim de faptul ca legislatia europeana prevede doar trei tipuri de taxe, iar cea de viciu nu e inclusa printre ele. Si, oricum, acciza in sine este o taxa care se aplica tocmai pentru a descuraja consumul produselor daunatoare sanatatii.

     

    Daca insa taxa va fi adaugata la pachetul de tigari abia dupa aplicarea accizei, asa cum si-ar dori producatorii, atunci tigarile se vor scumpi cu doar 7.200 de lei la pachet. Scumpirea tigarilor va fi, asadar, semnificativa, mai ales daca luam in calcul si majorarile de accize care se vor face in vara dupa calendarul convenit cu Uniunea Europeana. Guvernul a dat asigurari producatorilor de tutun ca va gasi o varianta sa evite dubla impozitare – dar chiar si asa, 7.200 de lei la fiecare pachet inseamna, daca presupunem ca doar jumatate dintre fumatorii din romani vor fuma dupa scumpire un pachet de tigari pe zi, circa 135 de milioane de euro in plus.

     

    Calculul pare plauzibil, avand in vedere ca Ministerul Sanatatii a anuntat deja ca se asteapta anul acesta la incasari suplimentare de 150 mil. euro din aceasta taxa si de 200 mil. euro in 2007. Incasarile pe care le asteapta anul acesta guvernul sunt mai mari decat intreaga piata anuala a cafelei, pentru a lua un singur exemplu. Iar cele 150 de milioane, cat ar trebui sa obtina Ministerul Sanatatii din taxa de viciu, nu vor fi decat bani deturnati de la alte cheltuieli de fiecare fumator care nu va renunta la tigari pe motiv de pret.

     

    Acum, din fiecare trei romani cu varsta de peste 18 ani, unul e fumator, ceea ce inseamna o „incidenta de circa 31-32%“, spune Gilda Lazar, de la JTI. E putin probabil ca incidenta fumatului sa se reduca semnificativ, cum spera Ministerul Sanatatii. Tigarile, arata studiile, intra in categoria produselor cu cea mai mare fidelitate din partea consumatorilor, spune sociologul Mircea Kivu, director al Institutului de Marketing si Sondaje (IMAS), fidelitate data de dependenta fiziologica.

     

    E de asteptat, de aceea, ca multi fumatori sa plateasca taxa de viciu fara discutii, reducand alte cheltuieli – cele la „articolele de imbracaminte, incaltaminte dar si produsele nealimentare de larg consum“, crede Kivu. S-ar adauga aici si cheltuieli mai mici pentru carti, presa si spectacole. Vom avea, in schimb, un sistem sanitar mai bun?

  • PRETUL VICIULUI

    Un roman care fumeaza un pachet de tigari pe zi va trebui sa plateasca anul acesta, numai pentru taxa de viciu – in functie de felul in care aceasta va fi calculata – un plus de 2,16-4,5 mil. lei pentru tutun, daca taxa se va aplica de la 1 martie. Se vor adauga, de la 1 iulie, alte 3.000 de lei pentru fiecare pachet, reprezentand accize majorate.

     

    VARIANTA OPTIMISTA: La pretul fiecarui pachet de tigari se vor adauga, dupa aparitia normelor metodologice pentru legile care prevad instituirea taxei de viciu, cate 20 de eurocenti (aproximativ 7.200 de lei vechi).

     

    VARIANTA PESIMISTA: Taxa de viciu se va adauga la pretul tigarilor inainte de aplicarea celorlalte taxe (acciza si TVA), ceea ce va duce la o scumpire de 15-16.000 de lei la raft. Aceasta varianta a fost criticata de producatorii de tutun, care spun ca o astfel de taxare contravine normelor europene si inseamna o dubla impozitare. O astfel de taxare ar insemna scumpirea cu 100% a tigarilor ieftine (Carpati, Marasesti), cu 50% a celor din segmentul mediu si cu 40% a celor premium.

     

    DE NEEVITAT: La 1 iulie acciza va creste cu 3.000 de lei/pachet, ceea ce inseamna o noua majorare a pretului tigarilor, pe langa taxa de viciu. Asta inseamna ca tigarile vor fi mai scumpe cu minim 10.000 de lei la sfarsitul lui 2006.

     

    CONSECINTE: Prima si cea mai importanta consecinta a scumpirii tigarilor, spun producatorii, este inflorirea pietei negre. Ei dau ca exemplu Ungaria, unde piata legala a scazut cu 22,5% – afectand deopotriva producatorii si bugetul statului – imediat dupa ce guvernul a decis sa majoreze accizele mai devreme decat se convenise cu UE. O alta consecinta ar fi scaderea, in bugetele familiilor de fumatori, a cheltuielilor pentru alte categorii de produse.

  • Eu, Spartanii si Magarul lui Buridan

    „Daca ar avea maine alegeri, ati vota cu:…“ Chestionarul m-a lovit drept in moalele capului. In mod normal, intrebarea de genul „tu cu cine votezi?“ intra, cel putin in ceea ce ma priveste, in categoria celor de genul „cum te cheama?“  (Alin Fumurescu), „ce serie de buletin ai avut?“ (BE-465050) – intrebari, adica, la care as putea raspunde fara ezitare chiar si in somn.

     

    Turmentat fiind, v-as putea spune cu cine votez, n-as sta sa va-ntreb. Vremurile, insa, nu mai sunt normale, asa ca, de aceasta data, n-am mai fost sigur in ce directie s-o apuc: aidoma magarului lui Buridan, mort de foame, dar incapabil sa aleaga intre doua capite de fan, n-as stii incotro ar merita sa-mi indrept votul potential.

     

    Si-atunci mi-am amintit de Dr. Jekyll – savantul acela de treaba din romanul lui Robert Louis Stevenson, care se transforma peste noapte in Mr. Hide si savarsea, la adapostul intunericului, felurite blestematii. In literatura de specialitate, cazul doctorului Jekyll e folosit ca metafora pentru cazurile de personalitate dedublata. In constiinta populara, intruchipeaza, alaturi de Dracula sau de creatia lui Frankenstein, imaginea monstrului. In ceea ce ma priveste, sunt convins ca, daca dr. Jekyll e monstru, e doar pentru ca nu poate fi nimic altceva decat Mr. Hide. Ce poate fi mai monstrous decat asta? Ce fel de om e asta, in care nu exista decat un „ego“ bun si unul rau – un ego „alb“ si  unul „negru“?

     

    Fiecare avem cate un ego pentru fiecare culoare a spectrului ROGVAIV – si asta mai cu seama atunci cand vine vorba despre intentia de vot. Uite, bunaoara, in cazul meu, ego-ul meu romantic, de la inceputul anilor ‘90, m-ar indemna sa votez cu PPCD sau PNTCD, sau cum i-o mai zice. „Si ce daca n-are nici o sansa?“ – imi sopteste, persuasiv, ego-ul cu pricina.

     

    „La urma urmei, votul nu e neaparat utilitar. Votand cu PPCD, votezi cu un principiu si tragi un semnal de alarma.“ „Mdea“, replica ego-ul meu cinic (iar pentru ca pana si Fericitul Augustin converseaza in „Solilocvii“ cu sine insusi, nu m-am ingrijorat catusi de putin de infiriparea acestui dialog). „Inainte, insa, de a ne inamora de principii, s-ar cuveni sa adunam «unu» si cu «unu» – poate fac doi.“ „Ce vrei sa spui?“ – intreba, foindu-se, ego-ul meu romantic.

     

    „Ciuhandu A Talpes in vizita neoficiala pe 13-15 februarie (nu iunie) la cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele Uniunii Crestin-Democrate, fac cat? Il stii doar pe Talpes, fostul director al SIE, fost senator PSD, «omul lui Iliescu», aparatorul pedofilului Treptow – sa mai spun?“ N-a mai fost nevoie. Ego-ul meu romantic a amutit brusc. Profitand de vidul de putere, ego-ul rational si-a incercat, la randu-i, puterile. „Tot liberalii raman solutia!“, a declamat el, undeva intre emisfera dreapta si corpul calos.

     

    „Nu-s populisti, si militeaza deopotriva pentru valorile dreptei – respectul individului si al legii!“ „Ttt-ttt , tot copil ai ramas“, a clatinat iar din cap ego-ul cinic. „Ia de asculta declaratia premierului de saptamana trecuta, care incepe cu «Senatori, nu va temeti!» – de credeai ca maresalul Antonescu le mai ordona inca odata soldatilor sa treaca Prutul! Si continua, conform declaratiilor din presa: «Nu cred ca avem de ce sa NE temem, nu cred ca aveti de ce sa va temeti cu aceste masuri! DNA nu este decat fostul PNA, decat ca este cazat in cadrul Parchetului General. Nu este o schimbare de fond, nu este o schimbare de atributii», i-a asigurat premierul pe senatori. Te-ai linistit?“ Aducandu-si aminte si de Norica Nicolai, ego-ul rational a bagat, rusinat, capul intre umeri.

     

    „Acum ori niciodata, croieste-ti alta soarta!“ – se va fi imbarbatat singur ego-ul meu cenusiu, cel care incearca de fiecare data sa gaseasca o cale de mijloc. „Ce dovada mai buna“ – s-a intrebat el, retoric – „mai poate cineva astepta pentru a vota cu PD-ul? Doar e singurul partid care a adoptat doctrina populara a taranistilor si intransigenta morala la care aspira liberalii!“ – exclama el emfatic. „He-he! Ma facusi sa rad, ca tot n-am mai ras de multisor!“, chicoti, hatru, ego-ul cinic, aducandu-mi aminte de tatal meu. „Parca era vorba aici despre alegerile parlamentare, nu de cele prezidentiale – sau ma-nsel? Astia la teorie stau bine, practica-i omoara! Aminteste-ti doar de toate declaratiile in favoarea interzicerii migratiei politice, de Seculici, de parlamentul unicameral, de Dobre, sau Cocos!“ Ego-ul cenusiu s-a facut una cu materia cenusie si-a amutit si el.

     

    Tocmai cand speram ca solilocviile au incetat, am simtit in creier un bazait enervant – erau ego-urile mai mici, care ma indemnau sa votez ba cu PSD, ba cu PRM, ba cu PNG. Fiind, insa, vorba de niste ego-uri kamikaze, le-am lasat sa se turteasca in liniste de creierul reptilian, fara a mai catadicsi a le lua in seama. Pana si ego-ul meu cinic s-a lasat pagubas. S-a rasucit pe calcaie si a inceput a fluiera a paguba.

     

    Tot memoria, sireaca, m-a pogorat de pe culmile disperarii. „Daca maine ar avea loc alegeri…“ – incepea chestionarul cu pricina. „Daca voi intra in cetatea voastra…“ – si-a inceput si Filip al Macedoniei epistola amenintatoare catre spartani (laconieni). Raspunsul (de unde si numele), laconic, nu s-a lasat asteptat: „Daca“. „Daca“, am scris si eu de-a curmezisul chestionarului si-am inceput a fluiera. A paguba.

  • Fanatisme romanesti

    Suntem deja la a doua alternanta a culorii politice in ultimii 17 ani. Si, printre multe alte diferente, una mi se pare cat se poate de evidenta intre aripa PSD si aripa liberal-democrata. In intervalul conducerii socialiste, s-a perpetuat o oarecare stiinta antedecembrista a controlarii si manipularii mass-media.

     

    Si rezultatul a fost intotdeauna o aplatizare a dezbaterilor politice de orice fel. Putine scandaluri interne au razbatut, multe ziare si televiziuni au trait hranindu-se din propriul compromis cu puterea si atunci toate pareau bune si frumoase. Doar nu credeti ca pe vremea PSD-ului au fost pur si simplu mai putine motive de scandal decat sunt acum sau mai putini oameni de arestat decat pana acum? Nu, dar acum presa are mult mai mult acces la culise si sunt mult mai putine filtre care sa obstructioneze informatia.

     

    Asadar, cu bune si multe rele, guvernarea liberal-democrata a insemnat, si pe vremea Conventiei, si acum, un avant nemaipomenit pentru dezbaterea „democrata“. Presa a reflectat in amanunt viscerele puterii. Din mai multe motive: caracterul fragmentar al coalitiilor, luptele intestine, exhibitionismul politicianist etc. In plus, pentru regimurile liberal-democrate, in general mult mai naive decat cele conduse de vajnici oameni din fostul PCR, singura lupta pe care au invatat s-o duca a fost cea prin intermediul presei.

     

    Mijloacele de manipulare subtila si eficienta sunt invatate, probabil, abia acum. Nu intamplator se duc razboaie grele in zona serviciilor. Ce are a face fanatismul in toata aceasta afacere? Ei bine, se poate vedea cu ochiul liber ca avem o mare problema de raportare la dialogul democratic. Orice dezbatere se transforma repede in „scandal“. Probabil cel mai bun exemplu este linsarea publica a lui Frunda dupa cateva afirmatii ceva mai provocatoare (nu jignitoare sau ofensatoare). Au sarit pe el oameni de toate culorile politice. Si, cu tristete, am remarcat ca fanatismul combina respectivele culori politice intr-un unic gri deprimant.

     

    De la Boc pana la Pruteanu sau Iorgovan, toti s-au simtit atinsi in „fiinta nationala“ si au tinut sa faca declaratii ca inainte de razboi. Fanatismul nationalist, gata sa rabufneasca din motivele cele mai puerile, este o amenintare incredibila intr-o tara care inca nu are probleme cu nou-veniti, cu imigranti. Si, dupa ce vom intra in UE, va exploda si aceasta noua realitate. Ce va fi atunci?

     

    Sa ne uitam apoi la vajnici comentatori precum C.T. Popescu sau Cristoiu. Teoria lor e simpla: avem show mediatic, dar tara se duce de rapa. E, din punctul meu de vedere, cel mai periculos discurs. Este un mod perfid de a echivala viermuiala democratica a vietii publice cu haosul politic si institutional. O audiere la DNA nu e haos, e o audiere. O arestare e o arestare.

     

    Nu are rost sa investesti astfel de evenimente cu o interpretare apocaliptica. Dar, ce sa-i faci, asta se poarta. Adica, o contrazicere intre partidele de coalitie nu e doar o contrazicere, e insusi semnul disolutiei, al sfarsitului. Prea multi ravnesc inca echilibrul monolitic al unui partid zdrobitor majoritar (urmare fireasca, daca vorbim de mentalitati, a echilibrului suprem monolitic pecerist). Aceasta ar fi o a doua forma de fanatism: viziunea apocaliptica – orice mica disputa este, de fapt, un semn al sfarsitului lumii, cel putin al lumii romanesti (asta cand nu vorbim despre „nenorocitii“ de americani).

     

    Si, nu in ultimul rand, a treia forma de fanatism: libertatea presei este privita ca un semn de deruta. Asa s-a intamplat si in vremea Conventiei Democrate, asa se intampla si acum. Multimea punctelor de vedere ingrijoreaza, panicheaza, cel putin asa apare la televizor sau in ziarele importante. Ca si acum sase-sapte ani, profitul il trag, se pare, extremistii.

     

    Avantul politic al unor Gigi Becali sau Vadim Tudor este semnul cel mai clar ca exista pe „piata electorala“ o cerere de intoleranta, ca exista in randul receptorilor o dorinta fanatica de „clarificare“. Publicul din Romania, judec acum dupa audientele TV, inca tolereaza greu opiniile in dialog, pluralitatea vocilor. Indata ce dezbaterile publice se amplifica, cresc si ratingurile fanaticilor care vorbesc despre adversari politici posedati de diavol, despre nebuni, despre dusmani numai buni de batut sau schingiuit. Show-uri extremiste numai bune pentru Diaconesti sau Nasi.

     

    N-as vrea sa asist din nou la alegeri in care socialistii iau puterea, profitand de eroziunea extremista a dialogului public. Am dat doar trei exemple generale de fanatism romanesc. Si i-am justificat aparitia mai ales in opozitie cu incercarea de liberalizare a pietei ideilor in mass-media. Inca mai sunt de dat lectii de democratie. Ar fi bine ca fanatismele discursive sa fie doar show, sa fie doar rating si atat.

     

    Costi Rogozanu este redactor-sef la Apropo TV

  • Lasati Hamas sa se scufunde. Sau sa inoate singur

    Momentul poate deschide posibilitati noi, interesante, pentru o intelegere pe termen lung – sau un armistitiu – in relatiile israeliano-palestiniene. Are si potentialul de a aduce un haos complet. Se jongleaza cu grenade aici, asa ca, va rugam, fara miscari bruste.

     

    Si, de asemenea, sa nu ne amagim: Hamas este responsabil pentru violentele suicidale de nedescris impotriva civililor israelieni. Israelul ar avea dreptate sa spuna ca singura politica corecta fata de Hamas este astazi lupta pana la moarte.  Dar ar fi asta o masura desteapta in momentul de fata? Daca Israelul chiar vrea sa scape de Hamas sau macar sa-l vada dezarmat, singurii care pot face asta cu succes sunt palestinienii. Ei sunt cei care au votat Hamas – intr-un scrutin corect pe care presedintele Bush l-a cerut cu insistenta.

     

    Daca Hamas va esua in conducerea Autoritatii Palestinene, este crucial sa se vada ca a esuat pe mana sa – pentru ca nu s-a putut transforma pe sine dintr-un grupare terorista intr-un organism care sa livreze pace, securitate si o buna guvernare pentru palestinieni – si nu pentru ca Israelul si SUA nu i-ar fi dat nici o sansa.

    „Orice moment in care opiniei publice palestiniene ii este evident ca Hamas este fortat sa esueze va garanta ca urmatoarele alegeri vor produce doar o noua victorie a Hamas“, a spus sociologul palestinian Khalil Shikaki.

     

    Si, apropo, daca Hamas este impins spre esec, cine poate spune ca palestinienii vor mai fi vreodata capabili sa organizeze noi alegeri? Am putea avea un un haos prelungit. Din acest motiv, a argumentat Shikaki, atat Israelul cat si americanii ar trebui sa ramana deschisi la eventualitatea ca Hamas sa faca parte din guvernul palestinian de uniune nationala sub actualul presedinte Mahmoud Abbas – un membru moderat al Fatah, care agreeaza o pace cu Isreaelul.

     

    „Vrem sa oferim Hamas un context (palestinian – n.r.) in care sa inceapa sa-si modereze ideile – fara sa fie fortat de catre Occident si Israel“, a spus Shikaki. Daca Hamas se va schimba, o va face doar pentru ca trebuie sa se confrunte cu o realitate: ca poate obtine mult mai mult pentru palestinieni negociind cu Israelul decat luptand cu Israelul. Fiecare sondaj arata ca Hamas a castigat pentru ca palestinenii isi doresc mai multa securitate, mai putina coruptie si o guvernare mai buna – si nu un stat islamic. Liderii Hamas dau semnale ca stiu ca va trebui sa dea piept cu o ciocnire intre ideologia lor si nevoile de astazi ale palestinienilor.

     

    Dupa cum mi-a spus Farhat Assad, un purtator de cuvant al Hamas din Cisiordania: „Si noi intelegem ca politica nu se bazeaza doar pe principii. Ci si pe interese“. Cine stie daca ceva din toate astea e adevarat? Dar Israelul are un enorm interes sa testeze capacitatea Hamas de a evolua. Pentru ca daca Hamas mentine actuala incetare a focului, se concentreaza pe o mai buna guvernare si incepe sa sprijine tacit – dar nu formal – negocierile cu Israelul, beneficiul va fi enorm. Pentru prima data, toata „strada palestiniana“, Hamas si Fatah, vor fi reprezentate la negocieri, facand o intelegere cu Israelul cu atat mai legitima. 

     

    Dupa cum observa comentatorul politic Yaron Ezrahi, „israelienii obisnuiau sa spuna ca un inch (2,54 cm – n.r.) cedat de Likud-ul lui Sharon face cat un kilometru cedat de Partidul Muncii. Acum avem o situatie asemanatoare cu palestinienii. Orice intelegere cu Hamas valoreaza mult mai mult decat orice intelegere mult mai convenabila cu oameni care nu o pot pune in practica“.

     

    Israelul a fost obsedat sa faca OEP sa renunte la statutul sau, dar pana la urma asta nu a afectat cu nimic comportamentul lui Yasser Arafat. De aceea, indiferent de conditiile pe care le pune pentru a permite transferul de fonduri catre un guvern condus de Hamas sau pentru a negocia cu el, Israelul trebuie sa se intrebe: ce i-ar impresiona mai mult pe israelieni – daca Hamas ar recunoaste statul Israel astazi si ar canta Hatikva, imnul national al Israelului, sau daca ar mentine incetarea focului si procesul de negociere?

     

    Cred ca daca Hamas ar recunoaste Israelul astazi, asa cum cer unii israelieni, nici un israelian nu ar crede o iota. De ce ar face-o? Singurul mod in care israelienii ar crede vreo vorba a Hamas ar fi daca aceasta ar veni dupa o schimbare a actiunilor Hamas, nu inainte. Asadar este crucial ca Israelul, SUA si palestinenii sa nu se agate acum de vorbe. Hamas nu ar putea spune nimic care sa-i linisteasca pe israelieni, dar ar putea face mult mai multe „pe teren“ care sa aiba un impact imens mai tarziu. Acesta este – pentru moment – locul unde trebuie sa dea testul.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 8 martie al BUSINESS Magazin.

     

     

     

  • Gri hibernal

    O treime din romanii care isi cumpara masini prefera culoarea gri. O placea asa de mult griul? Pe de alta parte, tin minte ce povestea cineva despre sentimentul care te incearca atunci cand intri in Romania, cu masina, din vest: griul incepe de la granita. E un soi de patina care ne marcheaza, iata, pe toti.

     

    Specialistii in marketing au gasit, desi-gur, explicatii savante despre cum actioneaza preferintele in materie de culori si de unde atractia cumparatorilor pentru respectiva culoare, totul detaliat pe varste, sexe, categorie sociala, statut sau reactii fiziologice. Dar rosul ce-o fi avand?, pentru ca numai 14% din romani isi cumpara o astfel de masina. Si nu e mai faina o masina rosie decat una gri? Eu cred, cu tot respectul fata de concluziile specialistilor, ca romanii sunt inca influentati de griul inconjurator, de care vorbea cel venit din vest.

     

    Griul este o componenta majora a vietii romanului, si la propriu si la figurat. Cladiri gri, politicieni gri, campuri preponderent gri, chelneri gri care isi ofera o cafea gri, cenusiul prafului de zi cu zi, replici gri, asteptari gri. Iar eventualele pete de culoare nu fac decat sa ac-centueze griul. Griul care a cotropit albul zapezii.

     

    Mai vreti gri? Mai am gri. Citesc, de exemplu, ca mai multe minti gri n-au gasit ceva mai bun de facut decat sa supravegheze nu numai jurnalisti, ci si inalti oficiali europeni. Retineti, am spus minti gri in intregul lor, fara nici o legatura cu un anumit soi de materie de culoarea de care vorbesc aici si care, de multe ori, se dovedeste prea putina. Aceleasi minti gri inventeaza pericole la adresa unor inalti oficiali ai statului roman, si daca nu le inventeaza, atunci le arunca pe piata prea devreme. Pentru ca asa gandesc (gandesc?) mintile gri.

     

    Alte minti gri se joaca cu valorile. O onorabila asociatie profesionala anunta ca membrii sai au fost puternic afectati de aprecierea monedei nationale, acestia pierzand un miliard de euro si ca sunt amenintate un milion de slujbe. Problema este ca aceeasi asociatie anunta destul de recent pierderi lunare, incepand din noiembrie, luna in care BNR si-a luat mana de pe piata valutara, de numai 150 de milioane de euro.

     

    Asta inseamna in jur de jumatate de miliard de euro, in cazul in care respectivele companii ar fi continuat sa actioneze orbeste. Lucru greu de crezut; oricine s-ar fi pus un pic la adapost, ar fi cautat posibilitati de a se proteja de influentele negative ale aprecierii monedei nationale. Mai ales ca acestea exista si despre cresterea competitivitatii si despre acoperirea riscului valutar am vorbit de nenumarate ori. Dar e mai la moda si mai gri sa te plangi de ceva si sa astepti ca altii sa-ti rezolve problemele.

     

    Si viscolul acesta gri, cu toate ca televiziunile au vorbit despre un cosmar alb. Zeci, sute de oameni abandonati pe margi-nea drumului, dintre care unul se numeste Autostrada Soarelui (sesizati ironia, desi-gur…). Si nimeni nu a avut atata materie cenusie incat sa incerce daca nu sa-i ajute, macar sa-i imbarbateze. Nu ma refer aici la drumari sau la politisti, ei par macar sa fi incercat sa faca ceva; vorbesc de autoritatile gri ale natiei, care nu s-au facut simtite in nici un fel.

     

    Cu totul altceva este cand te lansezi intr-un schimb de replici gri, e mai romaneste, adica fara rost. Este cazul unei inalte autoritati a statului care nu impartaseste aceleasi opinii cu sefii unei institutii media de importanta nationala. Si mai pot aminti aici toata tevatura creata in jurul unei discipline sportive care a adus romanilor unele din cele mai viu colorate bucurii si carora le-a permis evadarea din cenusiu, dar unde constatam ca au lucrat oameni care aveau si ceva apucaturi gri. 

     

    Si nu este totul. Ma incearca temeri gri cand ma gandesc ca se termina luna de miere a Guvernului, un grup de griuri de mai multe nuante, de cele mai multe ori putin convingatoare; ca bucurestean, ma asteapta si o campanie electorala gri, pentru Primarie; si mai am si un feeling care, nu stiu de ce, dar nu mai este gri ci de-a dreptul intunecat in legatura cu perioada de monitorizare din partea Uniunii Europene ce precede data de 1 ianuarie 2007.

     

    …Am recitit textul, este cam gri. Asa ca inchei pozitiv, spunand ca mi-a placut optimismul moderat pe care il denota prezentarea indicelui de incredere industriala, indice calculat de Grupul de Economie Aplicata.

    Daca intr-o mare de gri 170 de manageri sunt optimisti, e bine.

  • Go Dubai, young man

    Parafraza la indemnul care a facut America ceea ce este astazi nu vrea sa stabileasca o noua directie pentru romanii dornici de castiguri, cu toate ca si aceasta componenta este valabila (nu, nu este vorba de magazinele duty-free de pe aeroport).

     

    Este mai mult un indemn pentru cei ce conduc Romania, pentru ca directia in care se misca in prezent emiratul arab este cel mai bun exemplu de administrare responsabila. Confruntati cu realitatea epuizarii rezervelor de petrol, seicii incearca sa identifice si sa impuna lumii, din timp, noi fete ale emiratelor arabe. In ultima luna de zile agentiile de stiri au informat despre o serie de proiecte, unele in continuarea altora mai vechi, proiecte care ar urma sa faca din Dubai un centru important al turismului si comertului mondial.

     

    Pentru ca spatiul este vital, emiratul a prezentat recent planurile pentru modificarea liniei litoralului, intr-una dintre cele mai ample dezvoltari de acest gen din lume. Proiectul Dubai Waterfront va modifica litoralul, prin adaugarea a 850 de kilometri de coasta, dotata cu hoteluri si resedinte de lux, precum si cu unul dintre cei mai inalti zgarie-nori din lume.

     

    Dubai Waterfront, a carui prima faza va fi incheiata peste cinci ani, va include un canal de 75 de kilometri si un arc de insule artificiale, care va inainta mult in Golf. Constructia va acoperi mai mult de 440 de kilometri patrati si va putea gazdui 400.000 de persoane. La acest proiect vor putea participa si firme straine, dupa ce autoritatile din Emiratele Arabe Unite au suspendat o parte dintre restrictiile privind parteneriatele comerciale.

     

    Nakheel, firma de stat care a prezentat planurile, a refuzat sa dezvaluie costul proiectului, dar expertii locali estimeaza ca acestea se cifreaza la cateva zeci de miliarde de dolari. Mai trebuie spus ca volumul excavatiilor ce vor fi realizate insumeaza echivalentul a 350 de Mari Piramide (sau de 15 ori volumul excavatiilor necesare pentru realizarea Canalului Suez). Emiratul Dubai a inceput deja sa extinda cei 60 de kilometri de litoral cu un arhipelag de insule artificiale, unde sunt construite resedinte si hoteluri de lux.

     

    Daca nu le stiti deja, cautati cu Google cele trei proiecte „The Palm“ sau „The World“ sau mai bine accesati site-ul companiei Nakheel. Sunt ansambluri de insule artificiale care reproduc ima-ginea unor palmieri si harta lumii, care vor fi finalizate in urmatorii doi ani si unde celebritati de talia lui David Beckham sau Michael Owen au achizitionat deja proprietati.  

     

    Pe verticala lucrurile stau la fel de bine ca pe orizontala. Cei 321 de metri ai hotelului Burj al Arab sau cei 269 de metri ai 21st Century Tower, cea mai inalta cladire de locuit din lume, nu mai sunt suficienti, asa ca autoritatile arabe au pe macheta cladirea Millenium Tower, care ar urma sa masoare 804 metri si care ar trebui sa fie finalizata in 2008. Cand va fi finalizata, cea mai inalta cladire din lume va avea apartamente de lux, patru bazine de inot si un mall de lux la baza, iar constructorul primeste deja cereri pentru apartamente.

     

    Grupul de firme local Al Futtaim cauta aproape 6 miliarde de dolari pentru Dubai Festival City. Ansamblul este compus dintr-un centru comercial, locuinte, magazine, hoteluri de lux, precum si un circuit de golf, care ar urma sa fie date in folosinta pana in anul 2011. Printre companiile care au anuntat deja ca vor avea reprezentante in cadrul centrului se numara producatorul de autovehicule Toyota, lantul hotelier Four Seasons si fabricantul de mobilier Ikea.

     

    Emiratul si-a propus sa concureze si cu Anvers, New York si Mumbai, organizand saptamana trecuta prima licitatie de diamante neslefuite la noua sa bursa dedicata acestor tranzactii. Interesul investitorilor locali si internationali a depasit, deja, toate asteptarile. Emiratele Arabe Unite au, in prezent, cea mai ridicata rata de utilizare a PC-ului dintre toate statele arabe si cea mai importanta rata de penetrare a Internetului, de aproximativ 30%.

     

    Infiintand Dubai Internet City, unde sunt localizate sediile regionale ale Microsoft si Oracle, seicii au aratat ca sunt interesati si de software. In ultimii trei ani „e-government“ a devenit o realitate in Dubai, iar firma Tejari a devenit cea mai mare piata electronica B2B din Orientul Mijlociu, avand 50 de angajati si 3.000 de clienti in intreaga lume. O femeie, Lubna Al-Qasimi, este directorul executiv al Tejari si creierul din spatele dezvoltarii proiectului e-government.

     

    Nu in ultimul rand, Dubaiul a devenit al treilea mare actionar al producatorului auto DaimlerChrysler, dupa ce a achizitionat actiuni ale companiei germano-americane de un miliard de dolari. Am prezentat cele mai importante directii de dezvoltare ale emiratului – imobiliare, turism, comert, software, adica domeniile cele mai banoase si de durata. Multi vor spune ca multii bani de care dispune emiratul fac posibile astfel de proiecte si ca romanii nu vor putea in veci sa ajunga la un astfel de nivel.

     

    Dar nu spune nimeni sa incepem sa construim insule artificiale pe malul Marii Negre. Am putea incerca, insa, sa gospodarim bine ceea ce avem deja, lucru care nu se intampla nicicum. Si pe un fond de seriozitate si responsabilitate, banii vor aparea. Mentalitatea paguboasa nu foloseste nicicum. La 1 februarie s-a deschis Dubai Property Investment Show, unde, pe locuri fruntase, apar ca participante Bulgaria si Croatia…

  • Reforma cu sange proaspat sau revolutie tip Alzheimer?

    In ultima sa carte, Umberto Eco cita o gluma cam sadica: teribila boala Alzheimer are si un lucru bun in ea, acela ca, in fiecare zi, ai sansa sa cunosti noi oameni. Intrebarea e: exista oameni noi in politica romaneasca, credibili si de valoare, sau noutatile sunt doar de tipul Alzheimer?

     

    Partidul National Liberal a iesit bine dintr-un Congres care se anunta mai zbuciumat decat a fost. Cat de mult este Calin Popescu-Tariceanu figura noua, credibila si de va-loare? Despre el se vorbeste in politica au-tohtona inca din 1990. Pana de curand, s-a aflat insa mai degraba in randul al doilea sau al treilea, remarcandu-se mai ales prin sobrietate.

     

    Dupa aproape 15 ani de apartenenta la haita lupilor tineri, Tariceanu a devenit mana de fier in partid. Un pic cam devreme, cred unii, care se mira cum de a urcat atat de repede si de sus cineva care, pana in urma cu mai putin de un an, era doar unul dintre vicepresedintii PNL. Un pic cam prea in forta, spun altii, care il asteapta la cotitura. Una peste alta, lista conducerii PNL arata bine, macar la nivel de imagine, fiind alcatuita, in general, din personaje credibile si de substanta. Ceea ce nu-i deloc rau.

     

    Partidul Democrat e in fata unei dileme: Emil Boc sau Adriean Videanu? Ambii, figuri noi, credibile si apartinand generatiei politice mature, postdecembriste. Daca Videanu va ajunge la Primaria Capitalei, e posibil ca PD sa-si fi gasit noul lider (altul decat cel recomandat de Traian Basescu). Asta in conditiile in care, pana la „evenimentul Basescu“, PD nu parea ca se poate dezlipi de puloverul lui Petre Roman (altfel, un politician prematur trecut pe linie moarta).

     

    Dupa „evenimentul Cotroceni“, in PD se simte un soi de vid de putere. Vid pe care Traian Basescu se  abtine cu greu sa nu-l reumple, dupa modelul Iliescu-PSD. Ceea ce ar fi un pericol pentru partid. Vid sesizat de Cozmin Gusa si/sau cei care i-au dat ideea/l-au sprijinit sa se gandeasca sa controleze o forta politica cu mare potential. Amanunt important: oricine va „castiga“ PD va avea sange proaspat. Pariul e sa nu aiba loc rupturi.

     

    Partidul Social Democrat are, poate si din cauza inertiei specifice organizatiilor masive, cele mai mari probleme la capitolul „sange proaspat“. Pentru ca, desi baza de selectie a fost mereu mai vasta decat in oricare alt partid, „inventiile“ au fost, de-a lungul timpului, mai degraba de genul Nicolae Vacaroiu decat de tipul mult mediatizatului Victor Ponta. Modelul a fost Rodica Stanoiu si nu Cristian Diaconescu. Iar discutiile de innoire de acum pornesc tot de la Ion Iliescu si Adrian Nastase.

     

    Desi, o recunosc si cei mai indarjiti adversari, are prin rezerva de cadre cateva nume interesante, care risca insa sa ramana inca mult si bine deoparte. Impresia e ca miscarile reformiste apartin doar gruparilor Dancu-Rus sau Ponta (o pozitie interesanta a avut si venerabilul Sergiu Nicolaescu) si ca rezultatul lor nu va fi decat izolarea autorilor sau eventuale miscari secesioniste. Ambele variante, proaste. Partea buna ar putea fi premisele lepadarii de baroni si de apucaturile acestora gratie inclusiv eforturilor Parchetului National Anticoruptie.

     

    UDMR, considerata una dintre cele mai europene formatiuni politice din Romania, are acelasi lider, Marko Bela, de mai multa vreme si cativa grofi de drept. Dar a propus, e drept, o echipa numeroasa de politicieni tineri, unii dintre ei ajunsi deja in functii importante prin ministere. UDMR are parte si de „norocul“ puternicei opozitii facute de UCM, ceea ce indeamna la perpetua vigilenta si nevoie de actiune, deci de sange proaspat.  

     

    Partidul Romania Mare pare sa conteze din ce in ce mai putin la capitolul modernizare si viitor. Oricum, nu a excelat niciodata in a propune personaje noi si credibile, iar faptul ca pierde pe drum tot mai multi – hai sa le zicem – „lideri din esalonul doi“ dovedeste ca nici nu exista perspective de mai bine. Partidul Umanist din Romania pare, de asemenea, ca traieste doar prin si pentru liderul sau, Dan Voiculescu. „Sperantele“ Codrut Seres si George Copos, chiar daca sunt, e drept, figuri noi in politica, mai au inca mult pana la a se dovedi credibili si de valoare. Fireste, au sansa de a face parte dintr-un guvern condamnat la performanta rapida si concreta.

     

    PNTCD are sansa ca, in contradictie cu imaginea de prafuiala care i-a fost atasata in ultimii zece ani, sa devina o sursa importanta de sange proaspat in politica romaneasca. Exista, pe de o parte, energia lui Gheorghe Ciuhandu si, pe de alta parte, uriasa energie po-pulara europeana.

    Jumatatea plina a paharului poate fi, asadar, apa vie pentru Romania. Important e ca oamenii noi cu care, treptat, vom avea de a face sa fie, cu adevarat, altii, mai buni. Altfel, vom ramane doar bietii captivi ai unei realitati de tip Alzheimer.

  • Miorita salveaza Romania

    Sartre spunea ca oamenii sunt condamnati la libertate. Noi, romanii, pe deasupra, mai suntem condamnati si la noroc. Ati observat ca, de fiecare data cand situatia pare fara iesire, se-ntampla ceva ce tine aproape de miracol care ne repune pe linia de plutire?

     

    Ganditi-va doar la decembrie ‘89. Sau la ultimele alegeri. Iar daca este sa cautam explicatii logice, riscam sa ne pierdem timpul degeaba. Putem arata cu degetul intr-o directie sau alta, dar modalitatea prin care aceste franturi cauzale se combina intr-un efect urias ramane de nepatruns. Nu e nevoie sa fii Lucian Blaga pentru a nu strivi corola de minuni a lumii si a nu ucide cu mintea tainele ce te-nconjoara. E suficient sa fii roman, pentru a fi protejat de astfel de asasinate.

     

    Bunaoara, acum. In urma cu doar doua saptamani, unificarea PNL-PD sub palarie populara parea aproape un fapt consumat. Desenul in linii mari fusese trasat, actorii isi cunosteau replicile – restul parea sa fie doar o chestiune de detalii. Ei bine, taman in aceste detalii si-a bagat Miorita coada. Sondajele care te crediteaza cu simpatia a 66-69% din electorat iti pot foarte usor suci mintile.

     

    Atat liberalii cat si democratii au realizat brusc ca pot ravni la mai mult. In definitiv, calculul, pe hartie, e simplu. De ce sa te multumesti cu o fuziune care iti poate aduce, pe termen mediu, un scor electoral de 40-45% si te forteaza, implicit, sa alternezi la putere cu PSD, cand poti, mult mai elegant, pastra placinta „in familie“?

     

    Mai mult: in momentul de fata, si li-beralii si democratii sunt intens curtati de catre omologii europeni care – la fel ca si popularii – au toate motivele sa-si intareasca pozitia in perspectiva alegerilor europene din 2008. Bietii lideri liberali si democrati se gasesc astazi in situatia magarului lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan situate la distanta egala.

     

    Ce sa alegi? Si-atunci, in buna traditie mioritica, ceea ce nu se poate decide trebuie amanat. Inca dinaintea congresului PNL premierul Tariceanu a anuntat ca proiectul fuziunii nu reprezinta o prioritate majora, Emil Boc a lasat, tot prin presa, sa se inteleaga acelasi lucru, iar daca-l intrebati pe Traian Basescu, nici el nu se simte prea bine.

     

    Noul plan, sugerat discret, ca-n bancurile cu militieni, de catre Societatea Academica Romana, arata astfel: PNL si PD urmeaza sa-si intareasca pozitiile in preferintele electoratului, be-neficiind din plin de „un an de miere“. Daca toate lucrurile merg bine, ambele formatiuni politice ar putea spera la o „halca“ relativ consistenta din votul popular – probabil, undeva intre 25 si 35%.

     

    Atunci, adica prin 2006-2007, ar putea incepe – la inceput discret, apoi din ce in ce mai agresiv – jocul pasatului pisicii moarte dintr-o ograda intr-alta. In atari conditii, alegerile din 2008 ne vor prezenta doua formatiuni „rivale“, PNL si PD, intre care electoratul va trebui sa decida. De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris si pentru noi, tot ai „nostri“ ar urma sa ramana la guvernare. Iar daca lucrurile nu merg bine, ne-ntoarcem, ca la sotron, in casuta numarul 1 – proiectul de fuziune, ca doara nimeni n-a ars corabiile.

     

    Pentru ca peisajul sa fie, insa, complet, e totusi nevoie de un partid popular. Cin’ sa fie? Cin’ sa fie? Aici e-aici. Parlamentarii sindicalisti-peremisti, care si-au manifestat deja intentia de a adera la un partid popular, sunt o placinta apetisanta, dar prea fierbinte pentru papilele gustative ale unui partid precum PNTCD, a carui ultima reduta a ajuns – stie si Ciuhandu – verticalitatea morala.

     

    De aici si ultimele sofisme ale presedintelui taranist, legate de apartenenta politica a deputatilor sindicalisti. De aici si ultimele scenarii din targ, conform carora franturi din PSD, conduse de Ioan Rus, dimpreuna cu franturi din PD, conduse de Cozmin Gusa, ar urma sa formeze un partid popular care nu exista, dar care va fi, prin forta lucrurilor, nascut deja parlamentar. Ca interesul in aceasta directie e mare o dovedeste si initiativa lui Virgil Magureanu de a crea un soi de grup de sustinere a aparitiei unui partid popular. Gheorghe Ciuhandu de-as fi, mi-as verifica mai intai portofelul.

     

    Personal, sunt, insa, mai optimist decat eram in urma cu doua saptamani. In primul rand, pentru ca, daca Virgil Magureanu e intr-atat de interesat de „po-pulari“, e semn bun. Omul asta, la fel ca si ciorile in Africa, n-apare decat atunci cand sunt elefanti in zona. Sau, cum ar zice americanii: daca harciogul iese din gaura cu fata catre rasarit, e semn ca iarna va fi scurta.

     

    In al doilea rand, sunt optimist pentru ca, vazand atata amar de reflectoare mediatice atintite asupra-le, taranistii vor deveni, intr-un sfarsit, constienti de menirea si rolul pe care-l au in desenarea viitoarei Romanii europene. In fine, dar nu in cele din urma, sunt optimist pentru ca sunt roman. Si, prin urmare, am fost condamnat la noroc. Sa fie primit.