BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Jocul cu valorile de sticla

    Sociologul Clifford Geertz ii spunea „sentiment primordial“. Altii o numesc „credinta stramoseasca“. Pretentiosii vorbesc despre „probitate morala“. In fine, altii – mai rautaciosi – despre habotnicie. Teologii spun ca ar fi o amprenta dumnezeiasca, biologii o amprenta genetica, iar filosofii o necesitate absoluta.

    Nici cel mai inversunat politolog ateu nu si-ar permite sa faca abstractie de acest factor, ce razbate, cu incapatanare, din toate cercetarile „pe teren“. Si asta indiferent daca „terenul“ cu pricina e reprezentat de pustiurile Africii, de inaltimile Nepalului sau de junglele de beton ale metropolelor occidentale. Nu pare sa fie afectat, intr-o forma fundamentala, nici de gradul de civilizatie, nici de cel de cultura sau de nivelul de trai. E acel ceva care, vorba poetului, „vine tare de departe-n mine“.

    Daca mai avea cineva nevoie de o demonstratie, ea a fost oferita, cu generozitate, de catre ultimele alegeri din Statele Unite. Dupa cum releva toate analizele post-factum, George W. Bush n-a castigat alegerile datorita razboiului impotriva terorii – dupa cum multi pronosticau – ci in ciuda acestuia. (Este graitor, bunaoara, faptul ca americanii din New Jersey – statul cel mai afectat in urma atacului din 11 septembrie – au votat, in proportie majoritara, cu Kerry, desi in topul ingrijorarilor se situa posibilitatea unui alt atac terorist). Bush n-a castigat alegerile nici datorita economiei, ci in ciuda acesteia: in ciuda deficitului bugetar record, a locurilor de munca pierdute sau a pretului barilului. A castigat, pur si simplu, pentru ca s-a priceput mai bine decat oponentul sau sa faca apel la „sentimentele primordiale“.

    Obligat, intrucatva, de „haina“ prea scortoasa ideologic a Partidului Democrat, John Kerry s-a declarat in favoarea avorturilor, a familiilor homosexuale si a cercetarii pe celule stem provenite de la embrioni umani. A fost obligat, altfel spus, sa relativizeze niste valori considerate de multi drept fundamentale. Ba mai mult, pentru a-i rasuci si mai adanc cutitul in rana, 11 state au organizat, concomitent cu alegerile, referendumuri in problema casatoriei homosexualilor. Si toate cele unsprezece au votat impotriva.

    Sfetnicii lui Bush au sesizat un fenomen simplu: o parte a Americii a „progresat“ atat de mult si atat de repede, incat a lasat in urma cam toate valorile traditionale ale Americii. Iar America „traditionala“, desi mai putin galagioasa, reprezinta inca majoritatea. O majoritate care nu este pregatita, bunaoara, sa inlature de pe bancnote formula „In God we trust“ („Credem in Dumnezeu“) doar pentru ca n-ar fi „politically correct“. Cu psihologia colectiva nu e de glumit. Simtindu-se atacata din mai multe directii, aceasta majoritate tacuta a strans randurile si si-a facut auzita vocea la urnele de votare. Cine are urechi de auzit sa auda.

    Din acest punct de vedere, Traian Basescu si-a inceput campania electorala cu stangul, plasandu-se, cel putin de doua ori in debutul cursei prezidentiale, in contradictie cu pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe. Ca si-a realizat rapid greseala, o dovedesc nuantarile si retractarile ulterioare. Scepticii sustin, insa, ca „mortul, de la groapa, nu se mai intoarce“. Dar scepticii il uita pe Lazar. IPS Bartolomeu Anania a dat dovada deopotriva de curaj si de intelepciune, „protestand respectuos“ impotriva declaratiei patriarhale ce-l ataca pe Basescu, insistand pentru separarea Bisericii de stat. La fel a procedat Vaticanul, urechindu-i discret pe prelatii catolici ce s-au repezit sa-l ameninte pe Kerry cu excomunicarea. Ambele fete bisericesti au transmis un mesaj cat se poate de biblic: dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

    Relatia dintre Cezar si Dumnezeu, dintre mundan si transcendent, e una subtila, ce continua sa dea batai de cap teologilor, filozofilor si politologilor. Nu este vorba aici despre corectitudinea pozitiei politicianului, intr-o problema cu incarcatura religioasa. (In treacat fie spus, inflamarea spiritelor in legatura cu „familiile“ homosexualilor este cel putin deplasata. In definitiv, cata vreme Biserica nu recunoaste drept casatorie decat taina savarsita canonic, de catre preot, ce importanta religioasa poate avea un petec de hartie eliberat de catre autoritatile statului?) Nu este vorba nici macar de mult mai laica „moralitate“. Ca si noi toti, politica este un spatiu tragic, sfartecat intre transcendenta si refuzul acesteia.

    Iata de ce, in politica, preferam sa vorbim strict despre perceptia publica, unde se amesteca de-a valma ridicolul cu sublimul. Celelalte diferente fiind mai greu de perceput, si la noi batalia electorala se va purta tot in zona valorilor morale. Iar aici, aparent paradoxal, acumuleaza puncte deopotriva (si impotriva) Traian Basescu si Gheorghe Ciuhandu, dar si Vadim Tudor sau Laszlo Tokes. Ba chiar si Ion Iliescu. Cu sentimentele „primordiale“, insa, nu te poti juca precum cu margelele de sticla. Dar acesta e riscul Cezarului.

  • Nu cumva e prea tarziu?

    Reformarea sistemului de pensii a fost intarziata pentru ca autoritatile s-au temut ca sistemul public de pensii se va dezechilibra prin introducerea pensiilor ocupationale si a celor private.

    Reforma sistemului de pensii este un proiect care ne priveste – direct sau indirect – pe toti. Pe baza unor studii finantate de organisme internationale s-a ajuns la concluzia ca noul sistem de pensii ar trebui sa aiba trei „piloni“, in fapt trei sisteme de asigurari distincte, diferentiate dupa modul de finantare: sistemul public de pensii, sistemul pensiilor ocupationale si sistemul de pensii private. 

    Din pacate, punerea in practica a acestei optiuni strategice de reformare a sistemului de pensii a fost intarziata de considerente politice, justificate prin insuficienta resurselor financiare pentru finantarea sistemului public de pensii. Dezechilibrul existent intre numarul de pensionari si cel al salariatilor care sustin prin contributii fondul de pensii s-a adancit in ultimii ani, fapt care a facut ca decizia aparitiei celorlalti „piloni“ ai sistemului de pensii sa fie si mai dificila. Iata de ce, dupa mai bine de 4 ani de la data aprobarii Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale (primul pilon), au fost aprobate legile care reglementeaza schemele facultative de pensii ocupationale (pilonul II) si fondurile de pensii administrate privat (pilonul III). 

    Din punct de vedere practic, al doilea pilon – schemele facultative de pensii ocupationale pare sa fie un mare esec. Astfel, sumele deductibile care pot fi alocate pentru aceste scheme sunt de doar 200 de euro pe an. In plus, salariatii institutiilor publice sunt exclusi din aceste scheme, ca si salariatii la societati care au datorii la stat, indiferent de nivelul sau cauzele acestor datorii. Nu este lipsit de importanta faptul ca aceste scheme sunt intr-o buna masura sub controlul sindicatelor.

    Luand in considerare aceste aspecte, este putin probabil ca schemele facultative de pensii ocupationale sa constituie o optiune atractiva pentru salariati si angajatori. Ceea ce este insa sigur este ca autoritatile s-au asigurat ca aceste scheme de pensii ocupationale nu vor afecta veniturile fondului public de pensii.  Recent aprobata, Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat va intra in vigoare peste aproximativ un an si jumatate, la 1 iulie 2006. Este de fapt o varianta mai „prudenta“ a Ordonantei de urgenta nr. 230/2000, abrogata de Ordonanta de urgenta nr. 295/2000, care ar fi permis infiintarea fondurilor private de pensii inca din anul 2001. Potrivit acestei legi, numarul persoanelor care sunt asigurate in mod obligatoriu la fondurile private de pensii este mult mai mic fata de anul 2001.

    Intr-adevar, daca fondurile de pensii private si-ar fi inceput activitatea in anul 2001 generatiile cele mai numeroase (cei nascuti in perioada 1965-1970) ar fi fost asigurate obligatoriu la fondurile private de pensii. Desi aceasta ar fi insemnat mai putini bani la sistemul public de pensii, resursele financiare interne de capital ar fi crescut in mod substantial, cu consecinte usor de banuit pentru cresterea economica. Fireste, pentru aceste persoane ramane valabila optiunea voluntara la fondurile private de pensii, dar cati vor fi informati despre aceasta optiune? 

    Contributiile la fondurile private de pensii vor face parte din contributia individuala de asigurari sociale, reprezentand initial 2% din baza de calcul, urmand sa creasca cu 0,5% pe an pana la 6%. Asadar, din contributia actuala de 9,5%, 2% vor merge la fondurile private de pensii si 7,5% vor merge la fondurile sistemului public de pensii. Peste 8 ani, nivelul contributiei la fondurile private de pensii va ajunge la 6%, in timp ce contributia la fondul public de pensii va scadea la 3,5%, evident daca contributia individuala de asigurari sociale va ramane la nivelul de 9,5%. Pentru comparatie, forma propusa initial avea in vedere contributii egale ale angajatului si angajatorului de 5% pentru fondurile private (universale) de pensii, in total 10% din cele 30% ale contributiei de asigurari sociale. 

    In concluzie, intarzierea reformei sistemului de pensii se datoreaza, in principal, faptului ca autoritatile nu au gasit solutii pentru echilibrarea bugetului sistemului public de pensii, care se presupunea ca va fi afectat negativ de introducerea celorlalti piloni ai sistemului de pensii. Aceasta amanare ar putea fi extrem de periculoasa social deoarece oamenii care vor iesi la pensie peste cativa ani nu vor fi la fel de „toleranti“ cu nivelul scazut al pensiilor publice asa cum sunt actualii pensionari. Nu mai este insa un secret ca adevarata cauza a deficitului sistemului de pensii consta in nivelul foarte ridicat al contributiilor sociale, nivel care determina un numar foarte mare de persoane sa nu contribuie la fondul public de pensii. In aceste conditii, promisiunea introducerii asa-numitei „pensii sociale“ pentru cei care nu au contribuit la fondurile de pensii nu poate decat sa incurajeze munca la negru.  

    Emil Duca este consultant fiscal, doctor in Economie. Pe langa activitatea publicistica la Ziarul Financiar, Emil Duca este autorul lucrarii in format electronic „Noua legislatie fiscala. Editia 1“.

  • Toamna se numara magazinele

    95 de milioane de euro – aceasta este valoarea investitiilor din retail finalizate in aceasta toamna.

    Suma investitiilor facute in aceasta toamna e un record pe piata romaneasca – in nici un alt sezon nu s-au mai deschis atat de multe centre comerciale: Plaza Romania (45 de milioane de euro), Carrefour Brasov (20 de milioane de euro), Metro Brasov (15 milioane de euro), Bricostore Orhideea (10 milioane de euro, plus 8 milioane de euro investitia din Media Galaxy). Fiecare dintre aceste inaugurari are specificul ei. Plaza Romania, cu o suprafata de 100.000 mp, nu este numai cel mai mare mall din tara, dar a reunit si cele mai mari investitii. Chiar daca nu au vrut sa dezvaluie locatia urmatorului mall, reprezentantii Anchor Group au recunoscut ca planurile de dezvoltare sunt ambitioase in continuare.

    Pe de alta parte, deschiderea hipermarketului de la Brasov reprezinta primul pas facut de Carrefour in provincie. Mai mult, este primul magazin de acest tip in afara Bucurestiului. Si cu cele patru magazine pe care le are acum in portofoliu, retailerul francez planuieste ca pana in 2010 sa inaugureze cate doua pe an.

    Deschiderea celui de-al treilea Bricostore a adus pe piata un nou concept: acela de spatiu in care cumparatorul poate gasi tot ce are nevoie pentru amenajarea casei. Specializat in articole de bricolaj, Bricostore Orhideea este realizat in colaborare cu Media Galaxy, un electrocomplex care ofera produse electrocasnice, electronice, IT, telefonie si multimedia. Ritmul de dezvoltare al retelei Bricostore prevede, dupa spusele lui Philippe Bresson, deschiderea a inca doua magazine in 2005: unul la Brasov si unul la Ploiesti.  Metro, la randul sau, parea sa-si fi incheiat expansiunea o data cu deschiderea celui de-al 19 magazin. Dar iata ca prin deschiderea celui de-al doilea magazin la Brasov a trecut intr-o noua etapa. In plus, nu trebuie sa uitam ca retailerul german are si alte formate de magazine in portofoliu, pe care nu le-a adus, inca, in Romania. Doar Praktiker, divizia de bricolaj a grupului, mai este prezenta pe piata din Romania, cu sase magazine.

    La randul sau, Selgros, concurentul principal al Metro, vrea sa mai deschida cel putin opt magazine, urmand sa ajunga la 15. Cora, care este la primii pasi pe piata autohtona, are acum un singur magazin, dar mai deschide altul la anul, tot in Capitala.

    Grupul german Tengelmann va deschide in primavara anului viitor primele 15-20 de magazine ale sale din Romania, in Bucuresti si in alte mari orase din tara, dupa cum a anuntat Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS). Magazinele de pe piata romaneasca vor fi de tip discounter (cu preturi reduse si un sortiment limitat de produse) si vor fi operate de compania Plus Discount, sub brandul Plus.

    Grupul german va ajunge in urmatorii cinci ani la 120 de magazine in toate orasele cu peste 40.000 de locuitori din Romania, investitia totala urmand a fi situata la 200 de milioane de euro. Dar si alti jucatori vor aborda piata romaneasca: Penny Market, MiniMAX Discount si-au anuntat deja intentia de a deschide magazine in Romania. Si Kaufland, din grupul Schwarz Group, are planuri mari: in primavara viitoare vrea sa deschida portile unui numar de 10 pana la 20 de magazine in toata tara.

    Pana si retailerii regionali isi indreapta ochii catre Romania. Cum este cazul Hyper Maxima, care insa nu a comentat oficial interesul sau pentru aceasta tara, pana la ora inchiderii editiei, dar face recrutari de personal. Hyper Maxima face parte din VP Market Group, cea mai mare retea de comert en-detail din zona baltica, care detine 268 de magazine in mai multe formate si o retea de 193 de farmacii. Pana acum, grupul de origine lituaniana este prezent in Lituania, Letonia, Estonia si Polonia.

    Comparat cu marii jucatori internationali – ca Metro, Carrefour, sau Rewe -, VP Market Group este un retailer mic. Si daca pana si un jucator mic este interesat de afaceri aici, iata un argument in plus pentru ca cei mari sa-si faca planurile cu Romania pe lista. Concluzia este ca piata are un mare potential. Pentru ca formele moderne de comert, adica hipermarketurile (Cora sau Carrefour), supermarketurile (ca Artima, Mega Image sau Gima), cash & carry (Metro sau Selgros) detin doar 20% din totalul pietei. Deci loc de dezvoltare este suficient.

    Si daca aceasta toamna a fost un record prin finalizarea investitiilor de aproape 100 de milioane in retail, in viitorul foarte apropiat acesta va fi ritmul normal de dezvoltare – de ce nu? – in fiecare trimestru.

  • Metafora pietei politice

    Nu exista, de fapt, o piata politica. Apropierile dintre piata si scena politica pot fi facute, dar ele tin mai degraba de forma, nu de continut.

    Era in anul de gratie 1990. Pe ecranul televizoarelor, isi face aparitia un domn cu aparenta sobra. Numai ca pe umarul lui sedea… o maimuta. Animalul a fost prezentat ca un prieten foarte apropiat. Domnul s-a recomandat apoi si el publicului: era doctor. Un doctor care cerea sprijin de la toate femeile pe care, in timpul comunismului, le ajutase sa scape de sarcinile nedorite. Ati ghicit? Domnul cu pricina isi facea campanie electorala. Incerca sa exploateze simpatia pentru animale si recunostinta pacientului fata de medic. A pierdut lamentabil.

    Au trecut de atunci 15 ani. Zilele trecute, unul dintre candidatii la Presedintie apare in public cu un caine in brate. Cainele cu pricina este infatisat ca viitor premier. Adversarii sunt dezgustati. Caci ei s-au straduit saptamani intregi sa gaseasca o solutie pentru conducerea guvernului, in eventualitatea in care castiga alegerile din noiembrie. Simpatia pentru animale e folosita acum ca sfidare a adversarului, dar devine un gest ridicol. Dincolo de aceste cazuri mai curand marginale, cum a evoluat oare maniera in care se adreseaza candidatii alegatorilor romani? Dar felul in care cetatenii selecteaza, din oferta politica, marfa cea mai buna? Si-au imbunatatit partidele si politicienii proiectele in functie de exigentele alegatorilor care consuma politica?

    Ar trebui sa folosim ghilimele. Toate acestea sunt metafore. Nu exista, de fapt, o piata politica. Apropierile dintre piata si scena politica pot fi facute, dar ele tin mai degraba de forma, nu de continut, mai curand de o parte a politicii si nu de intregul ei. Intr-adevar, partidele isi lanseaza programele, candidaturile cam la fel cum o firma isi lanseaza un (nou) produs. Votul cetateanului seamana cu alegerea unui produs in detrimentul altuia. Insatisfactia fata de o decizie sau un gest al celui ales aduce cu nemultumirea creata de un produs care iti insala asteptarile dupa ce l-ai platit. Competitia politica seamana cu concurenta economica. Ba chiar si frauda pare sa fie identica.

    Toate aceste apropieri sunt insa superficiale. In mare masura, ele sunt sugerate de campaniile electorale sau de modalitatile recente in care politica este „ambalata“ (scuzati termenul comercial). Diferenta dintre politica si piata e fundamentala. Ea tine in primul rand de timp, de gestionarea lui. Alegerile pe care le fac cetatenii sunt mult mai rare decat optiunile unui consumator. Ele intervin din patru in patru ani sau, in functie de mandat, chiar la un interval mai lung.

    Cumparatorul este, in schimb, conectat cotidian la sistemul pietei. Riscul este, apoi, cu totul altul in politica si, respectiv, in economie. Pe piata, cel care risca e patronul, nu clientul. Patronul investeste, plateste salarii, e taxat de stat. Daca nu va gasi cumparatori pentru produsul in care a investit, a pierdut. In politica, nu exista un asemenea risc. Poti pierde fara sa investesti nimic sau poti pierde doar pentru ca adversarul are un singur vot mai mult. In sfarsit, decizia este diferita in cele doua domenii. Politica include chestiuni care nu pot fi decise printr-un calcul de felul celui economic. Care e durata optima a unui mandat? De ce patru si nu patru ani si jumatate sau cinci ani si doua luni?

    Marketizarea politicii e un fenomen recent. El este legat in mod esential de televiziune, de sporirea ponderii acesteia in exprimarea publica a politicii. Numai ca viata individului nu se petrece exclusiv in fata televizorului. Pana si cei mai pasionati telespectatori inchid la un moment dat miraculosul aparat. Pentru a deveni cetateni.

  • Urcam noi sau coboara ei?

    Multimea de nuante aplicate in ultima saptamana interpretarilor Raportului de tara m-a dus cu gandul la un articol dintr-o celebra revista americana despre ministrul francez de finante Nicolas Sarkozy.

    Proaspat instalat in functia de „responsabil“ al bunastarii francezilor in urma cu cativa ani, Sarkozy a gasit o solutie originala pentru revigorarea unui consum aflat in agonie. S-a intalnit cu sefii tuturor marilor retele comerciale din Franta si i-a convins sa micsoreze preturile cu 2%. Rezultatul a fost cel scontat, adica francezii au revenit in magazine. Metoda ministrului a socat insa, la fel si modalitatea prin care i-a convins pe managerii unor companii private sa aplice o politica de stat.

    „Le-am spus ca ii voi nominaliza la televizor pe cei care nu vor fi de acord“, a explicat natural Sarkozy.

    Presiunea pe comercianti nu a fost singura interventie controversata a ministrului in mersul unor companii: pe lista sa se mai afla cel putin un lobby puternic pentru realizarea fuziunii Sanofi cu Aventis si un ajutor de 2 miliarde de euro pentru Alstom. Toate cele trei companii au actionariat majoritar privat.

    Modul de a gandi si actiona al lui Sarkozy, ministru al uneia din tarile care reprezinta coloana vertebrala a Uniunii Europene, este o cheie importanta in care se poate interpreta Raportul de tara pentru Romania.

    Iar rezultatele interpretarii s-ar putea sa mai domoleasca din entuziasmul obtinerii statutului de economie de piata functionala. Asta pentru ca cei care fixeaza reperele au si ei mari probleme in a le recunoaste.

    Sa incepem cu interventia statului in economie, sub mai multe forme: subventii, lipsa marilor privatizari. Adaugati la scurta poveste despre Sarkozy o lista de zeci de forme, financiare sau de lobby, prin care statele europene isi ajuta companiile si veti avea o imagine a ceea ce intelege UE prin neinterventionism. Reveniti apoi in Romania si veti observa inca un lucru interesant: proprietatea statului trece in unele cazuri tot in… proprietatea statului. Electrica Muntenia si Electrica Dobrogea, singurele distributii de energie privatizate pana acum, au fost cumparate de Enel (companie italiana de stat), iar Distrigaz Sud este aproape de a fi achizitionata de Gaz de France, societate controlata de Ministerul de Finante francez.

    Inca o problema pe care europenii o vor rezolvata in Romania, dar nu o au clarificata in propria curte, este stabilitatea macroeconomica: curs stabil, inflatie scazuta, somaj sub control, reglarea deficientelor din sistemul de pensii, deficit bugetar redus.

    Suprematia la iesirea din normele macroeconomice europene o detine Germania, alt arbitru-jucator care isi incalca propriile reguli. Nemtii au realizat anul acesta ca ar putea depasi nivelul maxim de deficit bugetar admis de UE si au probleme mari (sociale) in a implementa o reforma de pensii care nu mai suporta amanare. 

    La capitolul deficit bugetar, o pata de culoare a fost adaugata de curand de Grecia, banuita de comisarii europeni ca ar fi dat cifre false pentru a ascunde iesirea din pluton. Somajul este de asemenea in crestere, atingand cifre ametitoare, de aproape 10%, in aproape toate tarile „vechii Europe“, pe masura ce companiile vest-europene isi muta fara remuscari productia catre zonele cu munca mai ieftina din Est.

    Nuantele din jurul notiunii de interventie sau privatizare si flexibilitatea de care europenii incep sa dea dovada cand vine vorba de macrostabilitate sunt doar o parte a unui tablou din ce in ce mai mare. Acela al unei Uniuni Europene care isi redefineste regulile, realizand ca atunci cand vrei cantitate (zece tari membre noi anul acesta si inca doua in 2007) nu poti sa mai ai pretentia la calitate.

    Si daca avem impresia ca noi urcam rapid spre Europa, ar trebui sa vedem mai intai daca nu cumva si Europa coboara spre noi.

  • Va reusi Isarescu sa scape de propria umbra?

    In cei 14 ani cat a stat la carma BNR, inflatia mare a fost umbra care l-a urmat cu incapatanare, pas cu pas, pe guvernatorul Isarescu

    17 decembrie 1998: „Obiectivul unei inflatii de numai 25% in 1999 este realizabil“. Declaratia ii apartine guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, si a fost data imediat dupa ce noua conducere a Bancii Nationale a primit un nou mandat. 

    In 1999, inflatia a fost nu de 25%, asa cum a sperat guvernatorul, ci de 54,8%, adica un nivel dublu. In 2000, inflatia a fost de 40,7%, in 2001 de 30,3%, in 2002 de 17,8%, iar in 2003 de 14,1%.


    1 octombrie 2004: „Obiectivul inflatiei de numai 9% in 2004 este realizabil“, a spus Mugur Isarescu, imediat dupa ce a primit investitura pentru un nou mandat (al treilea) la conducerea BNR.

    Inflatia reprezinta poate cea mai mare problema economica din Romania de dupa 1989. Acum, posibilitatea de a atinge nivelul de 9% este chiar realizabila. Noua conducere a BNR isi va pune din 2005 „capul la bataie“ pentru atingerea unui anumit nivel al inflatiei. In cazul in care acest nivel nu va fi atins, conducerea BNR nu va mai putea sa dea vina pe altcineva. 

    „Obiectivul final pentru acest deceniu este o inflatie anuala de numai 2%-3%“. Acesta e angajamentul lui Isarescu pentru noul sau mandat de cinci ani. Inflatia mare e umbra guvernatorului, care l-a urmat cu incapatanare in toti acesti 14 ani cat a stat in fruntea Bancii Nationale. 

    Acum lucrurile sunt mult mai stabile, iar BNR isi poate folosi toate instrumentele de politica monetara pentru a-si atinge obiectivele. Restructurarea si asanarea de credite neperformante a sistemului bancar nu mai reprezinta o povara. Pentru acest lucru a cazut „la datorie“ Mihai Bogza, fostul viceguvernator, care nu a mai obtinut acum un nou mandat. El mosteneste chiar un ulcer din perioada in care a inchis si a trimis in faliment bancile cu probleme.

    Care sunt prioritatile noii conduceri a BNR, instalata de luni in fotoliile din Sala Veche de Consiliu, care rezista de peste o suta de ani? 

    Primul obiectiv este trecerea la leul greu, respectiv taierea a patru zerouri din coada monedei nationale. Si in 1998 taierea zerourilor reprezenta o tinta pentru Mugur Isarescu – dar a fost nevoie de inca 7 ani pentru acest lucru.

    Un alt punct pe agenda noului CA este liberalizarea contului de capital si convertibilitatea deplina a leului. Convertibilitatea trebuia sa se realizeze inca din 1990-1991, cand a fost propusa de catre guvernul Roman si de catre ministrul economiei de atunci, Eugen Dijmarescu, proaspat viceguvernator al BNR. Dijmarescu are acum ocazia de a bifa un obiectiv personal, chiar daca o va face dupa 15 ani. 

    Insa liberalizarea contului de capital si aceasta convertibilitate vor aduce cu sine dureri de cap pentru BNR. Posibilitatea de a intra si a iesi in orice moment din Romania de pe piata financiara pentru un investitor strain va aduce speculatii mari pe curs. Investitorii straini vor incerca sa castige din diferentele de dobanda intre lei si euro sau dolari si din stabilitatea cursului de schimb.

    Mai mult ca sigur ca vom vedea miscari ample pe curs, cu interventii tot mai puternice si mai dese ale BNR. Nu ne vom mai mira cand vom auzi ca BNR a intervenit cu sute de milioane de euro pentru a apara leul, atunci cand cei care au castigat pe piata monetara vor dori sa-si repatrieze profiturile si vor pune presiune pe curs.

    Ultimul obiectiv il reprezinta reducerea dobanzilor la lei, dar acest lucru se va realiza doar daca inflatia va scadea. In acest moment, dobanzile mari la lei fac imprumuturile in valuta sa fie mult mai rentabile, iar atata timp cat dobanzile la creditele in lei nu vor cobori sub 10%, nu putem bifa implinirea acestui obiectiv. 

    Cei noua membri ai conducerii BNR vor avea o viata mai usoara. Dar acum pretentiile, in special din partea publicului, vor fi mult mai mari. Si in primul rand publicul va cere din partea BNR sa-si respecte statutul de independenta si sa apere obiectivele economice daca lucrurile nu merg cum trebuie, chiar cu pretul unui conflict deschis cu Guvernul. In Ungaria sau Polonia, banca centrala chiar face acest lucru.

    Intrebarea e daca Isarescu este pregatit pentru aceasta noua postura, avand in vedere ca istoria ultimilor 14 ani nu-i este favorabila in aceasta privinta.     

    Cristian HOSTIUC este redactor-sef al cotidianului Ziarul Financiar.

  • Coechipierii lui Isarescu

    Noul Consiliu de Administratie al BNR, aprobat de Parlament la sfarsitul lui  septembrie, a inlocuit luni, 11 octombrie, vechea conducere a bancii centrale.

    1. Mugur Isarescu, guvernator – al treilea mandat

    2. Florin Georgescu, prim-viceguvernator (PSD) – primul mandat

    3. Cristian Popa, viceguvernator (PSD) – al doilea mandat

    4. Eugen Dijmarescu, viceguvernator (PSD) – primul mandat

    5. Silviu Cernea, membru – al treilea mandat

    6. Napoleon Pop, membru (PNL) – primul mandat

    7. Maria Ene, membru (PRM) – primul mandat

    8. Agnes Nagy, membru (UDMR) – al doilea mandat

    9. Virgil Stoenescu, membru – al doilea mandate

  • Amnistie sau faliment?

    Pentru arierate, boala cronica a economiei romanesti, nu de paleative e nevoie, ci de un tratament-soc

    Una dintre problemele de fond ale economiei noastre este cea a arieratelor fiscale. De-a lungul ultimilor 14 ani, din diverse cauze, societatile comerciale au acumulat datorii restante la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, fondul unic al asigurarilor de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj si bugetele locale, datorii care s-au propagat apoi in intreaga economie. Dezbaterea cauzelor care au determinat aceasta situatie este, din pacate, tarzie si mult prea vasta pentru un articol de presa.  

    Este important, in acest context, ca aprecierea situatiei sa porneasca de la o viziune pragmatica si nu de la o abordare viscerala, fals moralista. Unde este moralitatea in acceptarea caracterului licit al averilor obtinute din economia subterana (venituri nedeclarate si, evident, neimpozitate)? 

    Problema cronica a arieratelor poate avea multe solutii, situate insa intre doua extreme: amnistie fiscala sau faliment (generalizat). Este o alegere foarte grea, deoarece angajamentele externe si constrangerile electorale interne transforma decizia intr-o adevarata misiune imposibila. Este foarte important de mentionat ca au fost deja luate decizii situate intre cele doua extreme fara ca aceasta sa determine rezolvarea problemei. Intr-adevar, „iertarile“ de datorii pentru societatile de stat privatizate (sau re-privatizate), scutirea societatilor de stat din transporturi sau minerit de la plata unor contributii sociale, chiar si mecanismele normale de esalonare a datoriilor restante nu au dus la diminuarea problemelor reale ale economiei. Acestea nu sunt decat paleative, pentru o economie care are nevoie de un „tratament“ de soc.   

    Autoritatile au ales solutia falimentului pentru a diminua arieratele fiscale. Astfel, Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a demarat, de cateva luni, o campanie de deschidere a procedurii falimentului pentru agentii economici care inregistreaza datorii restante la bugetul de stat consolidat. Conform ultimelor date de pe site-ul ANAF, aproximativ 45.000 de agenti economici inregistreaza datorii restante la bugetul de stat (din care 454 sunt mari contribuabili si 44.461 sunt mici contribuabili). Datoriile cumulate ale acestora se ridicau la data de 31 iulie 2004 la 199.490 de miliarde de lei (pentru comparatie, veniturile bugetului de stat pentru anul 2004 erau stabilite in proiectul initial la 288.309 miliarde de lei). Din capul locului trebuie spus ca lichidarea datornicilor la bugetul de stat nu reprezinta o solutie realista, si aceasta din mai multe motive. 

    In primul rand, in cele mai multe ca-zuri, obligatiile restante sunt datorii istorice acumulate in perioada 1990-2002 datorita lipsei resurselor de finantare atat pentru societatile cu capital de stat cat si pentru cele cu capital privat. 

    In al doilea rand, datorita conexiunilor existente in economie, lichidarea unei societati mari va duce la propagarea pierderilor in economie, ceea ce va avea ca efect cresterea accentuata a somajului si reducerea dramatica a volumului de activitate a agentilor economici viabili si, indirect, reducerea veniturilor la bugetul de stat. 

    In al treilea rand, nu trebuie neglijat efectul de „curatare“ a terenului pentru investitorii straini care vor domina economia nationala. O astfel de situatie nu este de dorit, mai ales ca „economii de piata“ precum Franta si Germania se opun in multe situatii preluarii unor companii reprezentative de catre companii din alte tari.

    In fine (si poate cel mai important), costurile lichidarii a zeci de mii de societati comerciale sunt prohibitive atat in termeni financiari cat si ca durata. Practic, o astfel de actiune ar putea paraliza atat justitia cat si administratia publica. Specialistii mai stiu si ca in astfel de situatii nu se recupereaza decat o suma infima din valoarea reala a activelor, oricum mult mai putin fata de impozitele si taxele pe care le-ar putea incasa bugetul de stat daca agentul economic si-ar continua activitatea.

    Amnistia fiscala e o masura exceptionala de care economia romaneasca are nevoie ca de aer pentru a rezolva problema arieratelor. Aceasta masura ar trebui sa fie insotita de recapitalizarea societatilor comerciale, revizuirea fiscalitatii in domeniul fortei de munca, optimizarea (reducerea) cheltuielilor bugetare si simplificarea procedurilor de faliment. Astfel ar fi create conditiile obiective pentru cresterea gradului de conformare voluntara a contribuabililor si pentru impunerea disciplinei financiare in sectorul de stat. Chiar daca amnistia fiscala este un ajutor de stat fata de care partenerii europeni ar putea sa se exprime critic, interesul national trebuie sa primeze: avem nevoie de intreprinzatori romani pentru a intra cu fruntea sus in UE.

    Emil Duca este consultant fiscal, doctor in Economie. Pe langa activitatea publicistica la „Ziarul Financiar“, Emil Duca este autorul lucrarii in format electronic „Noua legislatie fiscala. Editia 1“.

  • SOLUTIA FINALA

    Amnistia fiscala, ca solutie exceptionala pentru rezolvarea problemei arieratelor, ar trebui insotita de o serie de masuri:

    • recapitalizarea societatilor comerciale
    • revizuirea fiscalitatii in domeniul fortei de munca
    • optimizarea (reducerea) cheltuielilor bugetare
    • simplificarea procedurilor de faliment

  • Cosmorom, ultimul tren

    Cu cei maxim 600 de milioane de euro pe care ar putea sa-i investeasca incepand din noiembrie, OTE pare hotarata pentru o ultima incercare, disperata, de a salva Cosmorom.

    O suma mare: 600 de milioane de euro. Investiti in spatii de birouri, banii ar aduce Bucurestiul la nivelul ofertelor din Budapesta sau Praga. Suprafata disponibila pentru sedii de firma de prima mana ar creste de opt ori. Cu aceiasi bani se poate cumpara si moderniza o uzina constructoare de autoturisme depasita tehnologic, pentru a produce un automobil de talia Daciei Logan. 

    In schimb, 600 de milioane de euro nu sunt suficienti operatorului Cosmorom pentru a incerca sa prinda din urma trenul dezvoltarii sectorului telecomunicatiilor mobile romanesti. Locomotivele acestuia, Connex si Orange, trag cu viteza accelerata. Sefii Cosmorom s-au decis si ei. E „acum ori niciodata“.

    OTE, operatorul national de telecomunicatii din Grecia care detine RomTelecom, se pare ca pregateste o infuzie de capital dublata de o restructurare la divizia mobila a acestuia, Cosmorom. OTE ar urma sa aloce intre 400 si 600 de milioane de euro in noiembrie pentru relansarea diviziei mobile a RomTelecom, aflata in criza profunda. Cosmorom ar urma sa treaca in custodia CosmOTE, bratul mobil al OTE.

    Radacinile crizei operatorului mobil sunt adanci. Cosmorom a debutat cu stangul pe piata romaneasca a telecomunicatiilor. Cu toate ca avea cele mai bune oferte la lansarea sa pe piata, in 2000 – nu trebuie uitat ca taxarea la secunda a fost introdusa intai de Cosmorom si apoi preluata de Connex si Orange (Dialog, la acea data) – acestea nu au convins utilizatorii de telefonie mobila. 

    Cauzele sunt multiple. La vremea cand Cosmorom a debutat, ceilalti doi operatori erau deja bine ancorati in piata, cu cateva sute de mii de clienti in portofoliu. Cosmorom s-a grabit cu lansarea si nu a dezvoltat in prealabil infrastructura care sa ii asigure o acoperire macar apropiata de a celorlalti doi jucatori. Nici promovarea serviciilor Cosmorom nu a fost prea stralucita. Reclamele cu blonda care nu intelegea cum e cu taxarea la secunda sau alte servicii de telefonie a fost perceputa, foarte probabil, ca un afront de unele categorii de potentiali utilizatori.

    Restructurarea Cosmorom (sau vanzarea, ca ultima alternativa) trebuie facuta acum.  Piata romaneasca ar mai suporta inca un operator de telefonie mobila. Mobilul este prezent in doar 47% din casele romanilor, spun datele Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Pana la un grad de penetrare de peste 80% a telefoniei mobile, asa cum se intampla in Europa, mai e loc. Mai ales ca pentru zonele unde telefonia fixa nu ajunge, mobilul este o optiune. 

    Ceilalti doi operatori GSM sunt insa din ce in ce mai greu de ajuns; 400 de milioane de euro (490 de milioane de dolari) sunt un efort prea mic, in comparatie cu telul propus. Nici maximul propus, de 600 de milioane de euro (736 de milioane de dolari) nu pot egala cei aproape un miliard de dolari investiti pana acum, in mod sustinut, de fiecare din ceilalti doi operatori. 

    O parte din banii alocati pentru Cosmorom ar trebui sa acopere datoriile acumulate, din care circa 100 de milioane de euro sunt bani neachitati principalului furnizor de echipamente, Intracom. 

    Sansele ca OTE sa reuseasca, singur, sa redreseze situatia Cosmorom sunt minime, daca tinem cont ca si operatorul elen are o situatie financiara nu tocmai roza. In lupta cu Connex sau Orange, grecii vor trebui sa dezvolte repede o infrastructura si servicii cel putin la nivelul concurentei, pentru a atrage o masa critica de clienti necesara profitabilitatii. Dar costurile de dezvoltare a retelor care opereaza pe frecventa de 1.800 MHz, asa cum este reteaua Cosmorom, sunt mult mai mari fata de cele pe 900 MHz, cum au Connex si Orange. 

    Atat Connex cat si Orange vor aloca anul viitor sume importante pentru dezvoltarea de retele 3G. Prin urmare, cei de la OTE vor trebui sa pregateasca pentru Cosmorom alte zeci de milioane de euro pentru a tine pasul. Fara resurse financiare suplimentare, Cosmorom se va trezi in situatia in care a debutat pe piata romaneasca: nu va putea sa-si asigure o dezvoltare accelerata si durabila.