BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Ce inseamna 100% grad de penetrare

    Raportul preliminar al Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiilor (ANRCTI), institutia care reglementeaza comunicatiile electronice, arata ca rata de penetrare a telefoniei mobile era la 30 iunie de 90,5%.

    Fata de raportul de anul trecut al ANRCTI pentru jumatatea lui 2006, valoarea a crescut cu aproape 22%, iar daca ritmul se va mentine si in a doua parte a acestui an este de asteptat ca gradul de penetrare sa fi ajuns intre timp la 100%. Iar daca nu acum, atunci finalul de an, perioada cea mai bogata in atragerea de noi clienti pentru operatori datorita promotiilor de sarbatori, va fi momentul cand numarul de locuitori va echivala cu numarul de SIM-uri aflate in circulatie.
    Raportul preliminar al ANRCTI indica 19,5 milioane de SIM-uri active la jumatatea anului, cele mai multe pentru utilizarea telefonului in regim prepay – cartele preplatite. Raportul final, care urmeaza sa fie publicat in luna noiembrie, este de asteptat sa confirme rezultatele, realizate pe baza raportarilor trimise de cei patru operatori.
    "Piata de telecomunicatii din Romania va urma tendintele pietelor vest europene, unde, desi gradul de penetrare este de 100%, piata creste in continuare", spune Richard Moat, CEO-ul Orange Romania.
    Cresterea se datoreaza reducerii preturilor pentru serviciile de telefonie mobila, rezultat al cresterii concurentei. Iar cu un numar mare de clienti si tarifele mici pot fi profitabile.
    Ce urmeaza acum pentru operatorii de telefonie mobila?
    "Consideram ca mai este inca loc suficient de crestere pentru toti operatorii de pe piata. In zonele rurale, de exemplu, gradul de penetrare este mai scazut comparativ cu zonele urbane", spun oficialii Cosmote.
    In comlpetare, Richard Moat de la Orange sustine ca cel putin unul din patru locuitori nu foloseste vreun serviciu de telefonie mobila
    Intr-adevar, daca gradul de penetrare este 100%, aceasta nu inseamna ca fiecare persoana are un telefon mobil. De exemplu, ANRCTI spune ca cei 3,8 milioane de abonati au in medie 1,7 abonamente active.
    Largind orizontul, anul trecut 22 de state europene inregistrau un grad de penetrare a telefoniei mobile de cel putin 100%, de mai bine de un an paflandu-se pe aceasta lista si Bulgaria.
    Pe de alta parte, estimarile organismelor de reglemenare straine dau ca sigura atingerea barierei psihologice de 100% in Statele Unite abia in 2013 (in prezent este 84%), iar Coreea si Japonia sunt in cu totul alta liga, numarul celor care folosesc servicii 3G depasindu-l deja pe cel al serviciilor clasice 2G.

    Serviciile cu valoare adaugata mai mare, precum 3G vor fi si rezerva de crestere pentru operatorii din Romania. Pentru serviciile traditionale, de voce, presiunea este de a determina utilzatorii sporadici sau cei care vorbesc la telefonul mobil folosind cartele pre-pay sa adopte varianta abonamentului urmarind cresterea per ansamblu a veniturilor pe care le aduce fiecare utilizator.
    O alta rezerva de crestere o reprezinta serviciile de transfer de date. In acest moment cel mai folosit este SMS-ul. I-ar putea urma accesul Internet folosind telefonul mobil, mai ales daca avem in vedere migratia in general a clientilor de la servicii fixe catre cele mobile.
    Telefonia fixa bunaoara a mai pierdut conform datelor ANRCTI inca 100.000 de clienti in primele sase luni ale acestui an si numarul ar fi fost probabil mai mare daca nu ar fi aparut abonamentele cu convorbiri gratuite nelimitat.
    Surprinzatoare este si migratia care se face simtita in randul consumatorilor de servicii TV. Astfel, pentru prima oara in istorie, numarul abonatilor la servicii de televiziune prin cablu a scazut in prima jumatate a acestui an cu 200.000, in timp ce varianta "mobila" – a televiziunii prin satelit – ajunge cu cei 1 milion de clienti la o cota de piata de 21% din totalul telespectatorilor.

  • Multe si mari sa fie

    Zece pare a fi cifra cheie a toamnei: atatea magazine numara acum reteaua franceza Carrefour, prin cele doua deschideri de data recenta. Si tot atatea spatii va avea si lantul real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro, intrat initial pe piata prin reteaua de magazine cash&carry.
    Dar directiile in care se indreapta cele doua retele – Carrefour, veteranul pietei de hipermarketuri, si real, unul dintre numele intrate recent in scena – sunt oarecum opuse. In timp ce Carrefour a ocupat cinci pozitii strategice in Capitala, acesta fiind principalul punct de interes inca din start, nemtii au preferat sa bifeze mai inaintea Bucurestiului o serie de orase prin tara. La vremea intrarii pe piata romaneasca real-ul marca chiar o premiera, fiind prima retea comerciala internationala ce prefera sa intre pe piata printr-un magazin in provincie, la Timisoara. Miza nemtilor a fost ocuparea mai degraba a unor pozitii "neintinate" de competitie (ca Baia Mare, Sibiu sau Timisoara), in orase ce nu s-au bucurat de cote "fierbinti" in planurile de dezvoltare ale retelelor deja prezente in piata – Carrefour si Cora. Un atu in plus al acestei strategii a fost, asa cum puncta pentru BUSINESS Magazin fostul directorul al retelei, John Rix, sansa de a cumpara, in aceste orase, cel mai bun teren, la cel mai bun pret. Pentru ca urmatorul venit ar urma sa poata lua un teren mai putin bun, la un pret ceva mai mare.
    Or piata Capitalei se afla sub presiunea concurentei de ani buni, iar sansele unui chilipir – obtinerea unui spatiu potrivit, la un pret macar decent – tind spre zero. In Bucuresti sunt prezenti (aproape) toti operatorii straini de hipermarketuri, real avand deja magazinul finalizat. Cu exceptia real, cu totii au preferat sa atace tortul cel mai dulce – Capitala fiind recunoscuta indeobste drept cel mai tentant din intreaga tara datorita banilor mai multi din buzunarul clientilor. Cora a deschis chiar doua magazine in Capitala inainte de a pasi in provincie – la Cluj. Si francezii de la Auchan au preferinte asemanatoare – au deschis anul trecut primul magazin in Bucuresti, apoi au mers la Targu Mures, iar planurile arata ca in noiembrie ar urma sa fie deschis si spatiul de la Cluj, pentru Pitesti nefiind precizat un termen ferm. Tot in Bucuresti a preferat sa-si planteze magazinul cu numarul unu chiar si reteaua Kaufland, ce are in portofoliu magazine care candideaza prin dimensiune la statutul de hipermarket.
    Odata ocupate pozitiile strategice in Bucuresti, operatorilor le ramane de cucerit tara. Si invers. Reteta real a fost aplicata si de reteaua Spar. Rino Tizzanini, director general al retelei dn Romania, declara recent pentru BUSINESS Magazin ca in Bucuresti are antamate deja trei spatii pentru magazine de mari dimensiuni – hipermarketuri. Spar se diferentiaza de intreaga competitie de pe piata romaneasca prin doua trasaturi distincte. Unu: este singurul nume international ce nu a abordat in mod direct afacerea pe plan local, ci printr-o licenta acordata unor investitori romani. Doi: Reteaua, intrata pe piata romaneasca de numai un an si jumatate, este singurul lant de magazine din Romania ce reuneste sub acelasi nume trei formate distincte de magazin: de proximitate, super si hipermarket. Un pas pe urmele lui Spar pare a fi facut insa si Auchan, care a deschis si un magazin de dimensiuni inferioare hipermarketului, ce se califica mai degraba pentru liga supermarket – la Timisoara, intr-un spatiu preluat de la fosta retea Univers’all, aflata in faliment. Pentru spatiul de la Timisoara, profilat pe o politica de tip discount, Auchan a investit 1,5 milioane de euro, in timp ce bugetele pentru hipermarketuri sunt de cel putin zece ori mai maril.
    Prin dimensiunea sa – peste 2 milioane de cumparatori – si larghetea cu care acestia sunt dispusi sa-si cheltuie banii in hipermarket, piata Capitalei face cu ochiul chiar si comerciantilor romani, precum reteaua de origine pitesteana Pic, ai carei reprezentanti sustin de cativa ani ca sunt interesati de Bucuresti. Totusi, pentru moment sunt mai fezabile tot planurile pentru provincie. Fratii Penescu, ce controleaza afacerile Pic din mai multe domenii (taximetrie, productie etc), au doua magazine (Pitesti si Craiova) si declarau in prima parte a acestui an ca vor sa investeasca in jur de 50 de milioane de euro pentru doua hipermarketuri – la Oradea si Braila – ce ar urma sa fie deschise pana la sfarsitul anului.
    La un calcul rapid, piata romaneasca numara acum peste 30 de hipermarketuri – si asta fara a lua in calcul cele 18 magazine ale Kaufland – dar numarand si comerciantii romani ca Pic sau Trident (La Deva si Sf Gheorghe). Hipermarketul, formatul de magazin ce manifesta cel mai mare grad de atractie pentru clientii romani, isi traieste acum peroada de glorie. Retelele isi mai permit, vreme de trei, poate chiar patru ani, sa se intreaca in deschideri si sa tinteasca vanzari din ce in ce mai apropiate de pragul de un miliard de euro.

  • Cu ciocanul peste degete

    Amicul meu nu traieste in Romania, iar pe lista sa de „victime“ stau fineturi de genul „celui care te cunoaste“, pe langa „cel ce spune mereu adevarul“, chiar daca adevarul este ca te-ai cam ingrasat, „cel ce te intelege“, asta plasandu-te undeva cu o treapta in urma sa pe scara evolutiei umane, „cel proaspat intors din strainatate“, „cel ce tine musai sa-l recunosti“, „cel pentru care orice este secret de stat“, „cel ce acuza mereu“ (sau poate „cel caruia ii pute tot timpul“, as spune eu). La ultimele categorii chiar n-am comentat, iar cu unele nu prea as fi de acord, dar asta este pana la urma o problema personala.

    Pentru ca eu traiesc in Romania, nu mi-as permite sa public o lista cu persoanele pe care as vrea, eventual, sa le impusc, dar as evidentia cateva genuri de oameni carora sa zicem ca le-as scapa un ciocan pe degete.

    Uite, de exemplu peste degetele celor care uita la ce foloseste de fapt un birou si avanseaza tot soiul de propuneri in acest sens.

    Dar nu aceasta e zona in care vreau sa ajung; ideea acestui text mi-a venit dupa ce am vizionat programele unei anume televiuni pe internet. Idee noua, investitie de ordinul sutelor de mii de euro, cu expunere media mai mult decat buna (peste 20 de articole, inclusiv in Business Magazin). Deschid o categorie, una pe care am inteles-o, adica despre muzica, si urmaresc opiniile unui cunoscut personaj din viata politica asupra muzicii grupului Deep Purple. Ca orice televiziune care se respecta, au aparut pe ecran si ceva informatii scrise, in paralel cu desfasurarea discutiei.

    Aici e tragedia (scriu exact ceea ce am vazut): „Ei au printre primii care au construit fundatia unor alte trupe precum Black Sabbath si VanHelen pana la Smashing Pumpkins“. Si mai tarziu: „Cream tot o trupa rock engleza care in 1960 a inceput sub componenta unui mare chitarist Eric Clapton, tobosar Ginger Baker si basist Jack Bruce“; „Tot in acelasi an, au loc si tragedii, unul din membrii trupei isi pierde viata, in urma unor intimplari neprevazute“; filmul mi s-a rupt dupa ce am aflat ca „Tot odata au fost si primul trio si supergrup de rock, care sunetul lor era caracteristic intr-o combinatie cu blues, pop si rock“.

    L-as lovi cu ciocanul peste degete, nu pe cel sau cei care au furnizat informatiile si scriitura, ci pe cel care a dat banii. Pentru ca personal pot intelege si folosirea unui program de tradus din engleza in romana, cum banuiesc ca s-a intamplat, si stangaciile de limba. Dar nu inteleg de ce nu verifica nimeni produsul final, macar asa, sa stii pe ce ai dat o gramada de bani si ce si cum ajunge la spectator. Care spectator nu-i de ici-colea, pentru ca se pare ca vorbim de 350.000 de „unici“ pe luna (specialistii spun ca e bine).

    Publicul tinta vizat de victimele mele este cel format din „tineri profesionisti intre 25 si 35 de ani“, „informati, pretentiosi, in pas cu tendintele, familiarizati cu internetul“. Uau, ce sa mai zic? Oare n-o fi vazut niciunul din cei 350.000 de unici si pretentiosi? Oi fi eu mult prea pretentios? Sa-mi dau si eu una cu ciocanul peste deget?

    Sigur ca lista persoanelor numai bune de otanjit peste deget cu barosul este lunga, poate incepe cu soferul autobuziului sau cu partenerul de trafic si se poate termina cu personaje din viata politica sau publica.

    Cu cat ar fi mai sus, cu atat mai bine.

    Cu cat mai sus, cu atat mai nefolositor, as spune.

    De o buna bucata de vreme vad in jur cum un soi de supeficialitate se instaleaza in relatiile dintre oameni; am mai scris despre asta si, in continuare, ma enerveaza grozav toti cei care flutura hartii aiurea, cei care ma tutuiesc chiar daca nu m-au vazut in viata lor, cei care comenteaza fara bun simt, stil, imaginatie si fara ca macar sa stie ce comenteaza (sunt urmatorii de ciocanit peste falange); dar ce ma ingrijoreaza mai tare nu este starea de acum, ci cea care va sa vina (pentru cei de la televiziunea online, am zis decat ca e naspa cu noi).

    Adica mie mi-e teama ca, de fapt, cei 350.000 de unici informati, pretentiosi, in pas cu tendintele, familiarizati cu internetul chiar exista si, mai inspaimantator, au vazut filmuletul acela si li s-a parut normal. Si nimeni nu a facut nimic, cum nimic n-au facut cei ce i-au educat, cum nimic nu le cer cei ce i-au angajat, cum nimic n-au facut cei ce le-au privit creatiile (pentru cei de la televiziunea online, din nou am zis decat ca e naspa cu noi). Ce vor transmite, cum vor educa cei 350.000 de unici mai tarziu, la randul lor?

    Si inca n-am intrat in problematica fina a blogurlor, forumurilor si „contentului“ pentru Web 2.0. Unde, in general, e „naspa 2.0“.

  • Optimistul 13%

    Cifrele prezentate la sfarsitul saptamanii trecute de catre Comisia de Pensii cu privire la numarul de contracte de pensii obligatorii raportate de fiecare dintre administratori dupa primele doua saptamani de campanie sunt uimitoare din mai multe puncte de vedere. In primul rand, cel dintai „clasat“ (ING) detine mai bine de jumatate din toate cele 457.415 acte de aderare semnate si trimise spre validare catre Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS). Cu un sfert din numarul de contracte raportate de ING, Aviva este pe locul secund, in timp ce administratoul de pe locul trei, Generali, a strans in portofoliu in jur de 31.000 de contracte. Toti ceilalti 11 administratori care au mai raportat informatii la 1 octombrie (patru netrimitand primele date) se plaseaza sub pragul de 30.000 de contracte semnate la nivel individual. Al doilea lucru care merita notat cu privire la statisticile CNPAS (institutia spre care se face raportarea oficiala a contractelor semnate si care le valideaza, temporar petru moment) este volumul mare de adeziuni semnate in primele zece zile de campanie. Din 17 septembrie, cand administratorii au inceput in mod oficial contactarea clientilor si pana pe 1 octombrie, cand a avut loc prima raportare catre CNPAS, 14 administratori au reusit sa convinga mai bine de 13% din intreaga piata potentiala. Iar procentul este, foarte probabil, considerabil mai mare dat fiind ca la CNPAS nu au ajuns inca toate contractele semnate de catre administratori, din cauza procedurii destul de stufoase de raportare. Odata ce un client a semnat contractul cu un agent, acesta din urma raporteaza electronic administratorului actul, il trimite mai apoi in forma fizica la sediul central, unde este introdus in sistemul informatic si apoi scanat. Doar contractele care parcurg acest proces sunt trimise la CNPAS, la date de raportare stabilite din doua in doua saptamani. Multi dintre administratori au anuntat deja ca, din cauza ca nu au reusit sa parcurga in timp util aceasta intreaga procedura, nu au ajuns sa trimita spre CNPAS toate contractele semnate. Diferentele sunt, in unele cazuri, considerabile: cu titlu de exemplu, slovenii de la Prima Pensie au in statisticile oficiale sub 800 de contracte semnate, dar spun ca in realitate numarul acestora se apropie deja de 5.000. In mod similar, BT Aegon a raportat catre CNPAS doar putin peste 2.033 de contracte, desi agentii sai au reusit deja sa incheie peste 40.000 de adeziuni, potrivit informatiilor furnizate de oficialii companiei, citati de ZF. Cat de bine s-au „miscat“ cu adevarat toti cei 17 administratori autorizati se va vedea cel mai bine, probabil, abia la urmatoarea raportare, pe 15 octombrie.

    Cu nuanta de mai sus in minte, mai poate fi totusi notata o evidenta din datele publicate de CSSPP: cele cinci societati de administrare „surori“ cu o banca au reusit sa stranga, cumulat, doar putin peste 31.000 de contracte, aproape cat a raportat, singur, Generali – singura companie ce are in administrare un fond cu grad de risc ridicat. Numarul mic (de ordinul miilor) de agenti autorizati cu care bancherii au luat startul – in principal angajati in sucursalele din acelasi grup – nu a tinut „piept“ zecilor de vanzatori trimisi in piata de asiguratori. La fel de adevarat, la CSSPP mai sunt inca liste cu agenti care asteapta autorizarea – astfel ca, in timp, balanta s-ar mai putea echilibra (cat de cat).

    Asa arata, imediat dupa momentul de start, piata pensiilor private obligatorii; cat este insa de relevanta imaginea din acest moment e greu de spus. Cu atat mai mult cu cat o validare finala a contractelor se va face doar in ianuarie anul viitor, dupa incheierea campaniei. In timp numarul contractelor semnate deja de administratori s-ar mai putea diminua, pe masura ce vor aparea si contributorii ce au semnat cu mai multe companii – ce au toate sansele sa ajunga, in final, la „loterie“. Contributori care, in acest caz, vor incepe sa se scada din statistici, nu doar sa se adune.

  • Cine o fi scris Protocoalele?

    Norman Cohn(2) a plecat dintre noi anul acesta la 31 iulie, la 92 de ani. Psihopatologiile colective l-au interesat toata viata, pentru ca in 1957 a scris o carte fascinanta pe tema diferitelor miscari eretice crestine (aparuta in Italia sub titlul „I fanatici dell’Apocalisse“ – „Fanaticii Apocalipsei“) si in 1992 o alta (tradusa ca „I demoni dentro“ – „Demonii dinlauntru“) despre vanatoarea de vrajitoare. Cea mai sinistru actuala carte a lui ramane insa „Warrant for a genocide“ („Mandat pentru un genocid“) din 1967, in care este reconstruit episodul producerii si apoi al demascarii acelui fals celebru care a fost „Protocoalele Inteleptilor din Sion“. Cartea lui Cohn a fost tradusa in 1969 de editura Einaudi si a aparut sub titlul „Licenza per uccidere“ („Permis pentru crima“), dar din pacate de-atunci nu a mai fost reeditata.
    …

    Note:
    1. „Protocoalele inteleptilor din Sion“ – scriere apocrifa care descrie un asa-zis complot iudeo-masonic de cucerire a dominatiei mondiale; invocata frecvent ca argument de antisemiti si de adeptii teoriilor globale ale conspiratiei
    2. Norman Cohn, istoric britanic

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi in BUSINESS Magazin din noiembrie urmatorul comentariu al lui Umberto Eco.


    Cititi restul articolului in editia tiparita a revistei

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • Adobe intra in joc

    Cand – in urma cu cateva luni – am virat spre Linux, unul dintre primele lucruri pe care le-am constatat a fost ca marea majoritate a siturilor web pe care le vizitam imi cereau sa instalez o anumita componenta numita Macromedia Flash Player. Nu era pre-instalata deoarece politica obisnuita a distributiilor Linux este sa impacheteze doar software liber (free software sau open source), iar Flash – desi gratuit – este un produs proprietar, apartinand companiei Adobe, care in decembrie 2005 a cumparat cu 3,4 miliarde de dolari firma Macromedia. N-a fost nicio problema sa instalez componenta, iar intamplarea mi-a adus aminte ca succesul unei tehnologii este major atunci cand atinge ubicuitatea. E peste tot. De aici mai exista un singur pas catre succesul deplin: tehnologia devine invizibila. Uitam de ea, intra in sfera implicitului. Flash Player este un soft care a devenit invizibil: e instalat pe aproape toate computerele de pe planeta, iar majoritatea utilizatorilor nici nu stiu ca exista.

    Adobe este o companie renumita mai cu seama pentru autoritatea cu care domina lumea graficii computerizate si a tipografiei digitale. Photoshop si Illustrator par sa nu aiba inca rivali, Dreamweaver este unealta cea mai folosita de web-designeri, iar in zona desktop publishing InDesign a ramas cu un singur concurent, QuarkXPress. Ceea ce este insa special la Adobe este ca, pe langa omniprezentul Flash, mai detine o tehnologie care a atins ubicuitatea: PDF (Portable Document Format) – standardul de facto pentru forma imprimabila a documentelor si o varianta pentru orice forma de prezentare (de pilda interfata grafica a sistemului MacOS X se bazeaza pe PDF). Ceea ce leaga Flash si PDF este faptul ca ambele sunt independente de platforma hard si de sistemul de operare. Detinand un arsenal atat de puternic, atat pe desktop cat si pe web, Adobe avea mai multe optiuni de dezvoltare, iar analistii pietei IT asteptau de mai multa vreme urmatoarea miscare. Ipoteza cea mai vehiculata era ca Adobe va ataca piata CAD (Computer Aided Design), dominata de Autodesk.

    Adobe a ales insa o strategie mai interesanta. In vara acestui an, a lansat AIR (Adobe Integrated Runtime) – un mediu independent de sistemul de operare pentru dezvoltare de aplicatii web complexe, folosind atat Flash cat si Ajax. Ceea ce este special la AIR este faptul ca aplicatiile pot functiona atat in web, cat si pe desktop, fiind din aceasta perspectiva asemanatoare cu JavaFX de la Sun. Tot in aceasta zona joaca si Mozilla (cu XUL – XML User interface Language) si Microsoft Silverlight (care se vrea mai degraba o alternativa la Flash). Desi Google este mai interesat de serviciile web si mizeaza pe Ajax, anul acesta a lansat versiunea beta a unui program numit Google Gears, care permite rularea offline (deci pe calculatorul local) a serviciilor pe care le ofera pe web, vizand astfel acelasi obiectiv al integrarii intre desktop si web. Una dintre primele aplicatii AIR semnificative a fost dezvoltata de eBay si este spectaculoasa prin faptul ca nu mai apeleaza la browser, instaland practic o interfata integrata cu web-ul.

    Insa AIR pare sa fie doar inceputul, pentru ca zilele trecute Adobe a facut o miscare surprinzatoare, achizitionand compania Virtual Ubiquity, care a dezvoltat un procesor de text online extrem de puternic numit Buzzword. Spre deosebire de serviciile similare furnizate de Google si Zoho, ambele bazate pe tehnologia Ajax, Buzzword este dezvoltat folosind Flash si mediul de dezvoltare Adobe Flex, depasindu-si rivalii in privinta abilitatilor grafice si a mixarii de continut multimedia. Tot zilele trecute, Adobe a lansat Share, un soft care permite partajarea si editarea colaborativa a documentelor intr-un mod similar cu posibilitatile oferite de Google si Zoho. De exemplu, un document poate fi deschis pentru un grup de utilizatori fie pentru revizie si adnotare, fie pentru editare, mecanismele de control al versiunilor furnizand informatii privind contributiile colaboratorilor. Este cat se poate de posibil ca Adobe sa-si extinda gama de produse AIR si cu alte aplicatii de birou, ceea ce nu poate decat sa ingrijoreze atat pe Google si Zoho, cat si pe Microsoft – mai ales ca Buzzword (si probabil alte aplicatii) va putea functiona in mod similar in browser si pe desktop.

    Ceea ce pana nu demult era doar o tendinta devine realitate curenta: diferentele dintre aplicatiile locale si cele din web se estompeaza si banuiesc ca nu mai e mult pana cand browserul web va disparea. Desktop-ul va fi, de fapt, un browser.

  • Salturi catre stele

    Google a aniversat, saptamana trecuta, noua ani de existenta. Putin pentru un nume care a devenit unul din cele mai puternice branduri mondiale, o emblema a reusitei in viata, o companie care a ordonat haoticul internet, facandu-l comestibil si digerabil, care ofera fotografii, sunete, stiri, harti, imagini din satelit, publicitate sau nuduri artistice. Google da lumii o gramada de lucruri, dar ar trebui sa se gandeasca si la faptul ca ar trebui sa-si ofere siesi un upgrade.

     

    Google este cea mai cool, cea mai misto companie: sloganul este „Don’t be evil“, este cel mai bun loc de munca din lumea asta iar la a noua aniversare litera „g“ dintre „o“ si „l“ a devenit, glumet, un 9 din bombonele. Data aniversarii a fost aleasa in functie de momentul in care angajatii au decis ca le este pofta de tort; asa se procedeaza mereu – compania a fost infiintata in septembrie, asa ca luna ramane aceeasi mereu, dar ziua aniversarii este aleasa de angajati. Am rasfoit un pic informatiile publicate de companie si m-am gandit ca este momentul sa scriu despre niste chestii la care ma gandesc de ceva vreme. Stiu ca nu sunt cea mai potrivita persoana sa analizez un gigant cu 14.000 de angajati si cu o valoare de piata care ar scoate Romania din orice criza economica trecuta, prezenta sau viitoare. Asa ca o sa analizez nu unul, ci doi giganti, pentru ca pozitia de utilizator mi-o permite. Este vorba de Google si Microsoft.

     

    La inceput lumea era o linie si avea o singura dimensiune, incepea in spate si se termina undeva, in fata. Liniile erau trasate de un cursor verde ce clipea (va amintiti de programele din epoca DOS?).

     

    A venit Microsoft si a mai adaugat o dimensiune, iar lumea a devenit plana, ca o coala de hartie; pe ea te puteai plimba in sus si in jos, la stanga si la dreapta. Dar numai in interiorul unui calculator.

     

    Google a dat profunzime lumii plane desenate de Windows (nu internetul a facut asta si nu Netscape, iar Yahoo! si AOL au ratat la mustata oportunitatea). Google a facut inutile acumularile preistorice de muzica si videoclipuri de pe calculatoarele personale, isi ofera mail, cursuri de schimb, date, lungimi, latimi si inaltimi, este omnipotent si omniprezent. Dar Microsoft a imbatranit, iar Google e pe cale sa imbatraneasca.

     

    David Pogue, editorialistul pe teme de tehnologia informatiei de la New York Times, vorbeste de paradoxul upgrade-ului software: „Daca imbunatatesti un program de un numar de ori, il faci cel mult praf“. Microsoft nu a inteles asta, iar Bill Gates, dupa ce a atins stelele cu mana, a crezut ca poate repeta figura de mai multe ori, schimband numai trambulinele; de unde si multele variante de sisteme de operare propuse si modul, fortat de multe ori, de impunere a schimbarii. Ce aduce fundamental diferit Vista de Windows 3.1 sau de mult mai popularul Win 98 second edition? Invocarea progreselor hardware si tehnologice nu mi se pare de ajuns. Si, mai mult, stabii de la Microsoft nu au priceput o chestiune care mi se pare fundamentala – sa isi faca niste aliati din gigantica masa de utilizatori de internet din lumea intreaga. Nu era mai bine ca in loc sa lupte cu tot ce pot scorni sau porni utilizatorii numiti, de cele mai multe ori nedrept, pirati – virusi, viermi sau programe de eliminare a protectiilor – sa incerce sa canalizeze si sa foloseasca pentru binele propriu toata aceasta uriasa cantitate de inteligenta si putere de calcul?

     

    Google a inteles asta si s-a dovedit mai prietenos. A mizat, lucru extrem de important, pe simplitate (v-ati imaginat vreodata cum ar fi cautarea pe net prin intermediul unui wizard propus de Microsoft: „..daca acesta este rezultatul dorit, apasati Stop, daca nu, apasati Next….“), pe intelegerea nevoilor utilizatorului (saltul de la o casuta postala de cativa mega la un Gmail de 30 de giga), pe extindere prietenoasa si folositoare. Dar, in esenta, Google a facut un singur salt la stele, numai ca detenta a fost mai ampla, mai puternica, mai de anvergura. Acum a devenit o entitate corporatista, Brin si Page sunt doua nume pierdute printre cele 13 care compun conducerea executiva si care nu apar in restul de 41 de persoane care inseamna managementul companiei. 54 cu totul, cum or comunica si cum or decide oare? Iar desemnarea unui Chief Culture Officer, o persoana numita special pentru a mentine cultura si modul destins de lucru care a caracterizat compania la inceputuri, mi se pare, cu tot respectul, o prostie. Cultura aceea destinsa trebuie sa fie mintea oamenilor, trebuie simtita, nu impusa pe cale ierarhica de un executiv.

     

    Si ce vrei sa demonstrezi, ma veti intreba? Nimic, vreau numai sa spun ca urmatorul salt la stele poate fi oriunde si poate apartine oricui; el depinde numai de putina creativitate, de putina intelegere, de putina inteligenta. Internetul evolueaza si poate ca interactivitatea si wiki si continutul sunt viitorul. Dar uneltele actuale mi se par greoaie, iar feed-urile si RSS-urile si blogurile si web 2.0 mi se par numai cautari ale unei interfete unice intre oameni si masini si retea care sa mai adauge o dimensiune liniei si planului si spatiului.

  • Dar OMV insista

    Cresterea afacerilor MOL din ultimii trei ani, precum si cresterea participatiei in cadrul companiei petroliere maghiare ii face pe oficialii OMV sa dea oricat pentru a prelua controlul la Budapesta. Nu numai pentru ca achizitia MOL ar reprezenta practic aproape dublarea afacerilor OMV, ci mai ales pentru ca in felul acesta OMV si-ar securiza pentru multa vreme supranumele „grupul de petrol si gaze lider in Europa Centrala si de Est“.

     

    Oficialilor MOL le place foarte mult sa sublinieze, ori de cate ori au ocazia, ca liderul zonal pe piata central- si est-europeana a petrolului nu este chiar atat de singur pe podium si ca de fapt afacerile MOL sunt doar cu aproximativ 30% mai mici decat ale OMV. In 2006, procentul a mai scazut putin, cifrele de afaceri ale celor doua grupuri fiind de 11,8 miliarde de euro, respectiv 18,6 miliarde de euro.

     

    La afaceri de 18 miliarde de euro, e drept ca OMV nu este singur pe podium, ci este urmat de PKN Orlen si apoi de MOL. PKN nu este insa o afacere atat de bine concentrata ca a MOL (teritoriul vast al Poloniei cerand costuri mult mai mari de operare), plus ca OMV a tot cumparat actiuni la MOL, ajungand la o participatie de 20%. Dar cum cea mai buna securizare a pozitiei se bazeaza pe cat mai putina concurenta,  saptamana trecuta, OMV nu a mai rezistat si a facut inca o oferta ostila de preluare a MOL.

     

    Prima oferta de preluare, la fel de „nedorita si nesolicitata“ ca si aceasta, a fost facuta de OMV in luna iunie. Atunci, OMV ajunsese la o participatie de 18,6% din MOL, si cum ungurii au refuzat, au continuat cumpararea de actiuni, sperand ca o oferta mai buna ii va indupleca.

     

    Numai ca oferta austriecilor se pare ca a reusit sa scoata din sarite guvernul maghiar, care s-a pus pe treaba pentru a declara domeniul petrolier drept strategic si imposibil de instrainat. Mai mult, oficialii de comunicare ai grupului au sustinut ca oferta OMV nu are logica si ca cei de la Comisia Europeana nu vor fi acord cu crearea unui mamut energetic in zona. Ei bine, aici s-au inselat putin: prima voce care s-a auzit dinspre UE nu a criticat OMV, ci guvernul ungar, care printr-o asemenea lege ar bloca libera circulatie a capitalurilor in UE, adica, nu-i asa, tocmai unul dintre principalele motive pentru care UE a fost creata. Cu toate acestea, oficialii Comisiei Europene au declarat ca pot fi si de acord cu crearea mamutului, cu cateva conditii: ca MOL sa renunte la o rafinarie si la cateva benzinarii – mai precis, cateva sute. Pe cei de la OMV nu i-ar interesa prea tare pierderea celor cateva sute de benzinarii sau a rafinariei pe care ar instraina-o MOL – in fond, piata Europei Centrale si de Est ramane atractiva oricum, prin gradul de motorizare inca in crestere si prin produsul intern brut al tarilor din regiune care este estimat sa creasca anual cu aproximativ 4%.

     

    Iar achizitia MOL i-ar permite OMV sa se apropie de un podium mult ravnit, respectiv sa ajunga pe locul al patrulea european, devansand British Petroleum.

     

    Insa maghiarii sunt prea putin interesati de planurile de marire ale OMV. Ei prefera sa atraga atentia ca o companie ca MOL este de doua ori mai eficienta decat OMV si ca nu vor sa auda nici in ruptul capului ca MOL, recent devenita companie exclusiv privata, sa ajunga din nou sub controlul statului, care prin definitie nu este un bun administrator. Si mai rau inca, sub controlul celui austriac.

     

    Ca sa scape de insistentele austriecilor, Zsolt Hernadi, presedintele grupului MOL, declara presei germane, in momentul cand OMV si-a crescut participatia in MOL, ca ar intra in negocieri cu un posibil aliat strain, dar s-au uitat catre British Petroleum, Shell sau chiar Gazprom, numai sa scape de OMV.

     

    In toiul declaratiilor celor de la MOL, presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, a tinut sa sublinieze saptamana trecuta ca „nu-i nimic, mai este timp“; Ruttenstorfer crede ca „procesul de consolidare de pe piata de petrol si gaze din Europa Centrala va continua si a insistat ca OMV poate astepta chiar si doi-trei ani pentru a deveni elementul central al acestui proces de consolidare“.

     

    Respingerea ofertei va face ca OMV sa renunte la linia de credit de 13,5 miliarde de euro pe care o negociase cu bancile Barclays PLC si JPMorgan Chase & Co. pentru a prelua actiunile MOL pe care nu le detine inca.  Ruttenstorfer insa a zambit cordial cand a declarat ca a aflat ca oferta le-a fost respinsa din nou. Zambetul a durat foarte putin – Ruttenstorfer probabil se gandea la o a treia incercare. Poate atunci va avea mai mult noroc.

  • Motiunea de cenzura, o minge de meci

    Oricare ar fi rezultatul votului asupra motiunii de cenzura, Partidul National Liberal castiga. Si Mircea Geoana, presedintele PSD, pierde. Poate chiar totul.

     

    In mod normal, in perioada unei motiuni de cenzura e legitim sa-ti imaginezi ca premierul are motive sa nu prea doarma noptile: va trece motiunea, nu va trece, cine o va vota, cum o sa ma priveasca electoratul dupa asta… Pentru Calin Popescu-Tariceanu insa, motiunea de acum poate sa aiba chiar efect de somnifer, pentru ca cine ar trebui sa-i dea premierului insomnii doarme el insusi. Si nu noaptea, ci ziua-n amiaza mare.

     

    Cea mai mare greseala pe care a facut-o Mircea Geoana a fost in 2004, dar nu cand a candidat fara sanse la Primaria Bucurestiului in fata lui Traian Basescu, cu sloganul „Bucuresti, castigi cu Geoana!“, ci dupa, cand a consimtit sa-si con-tinue cariera alaturi de PSD. Alt candidat la Primarie, tenismanul Ilie Nastase, a inteles cu vreo opt ani inainte ca unora nu li se potriveste politica si pace, asa ca e mai bine sa se fereasca de ea. Si, astazi, lumea a cam uitat de meciul pe care Ilie Nastase l-a pierdut in 1996 jucand in tabara PDSR si-si aduce mai mult aminte de victoriile lui din Cupa Davis. Mircea Geoana n-a inteles cum e sa joci in aceasta tabara, poate si pentru ca pe vremea cand Ilie Nastase candida fara sanse la Primaria Bucurestiului in fata lui Victor Ciorbea, el era preocupat de perpetuarea in postul de ambasador al Romaniei la Washington.

     

    In acest moment, pe scena politica Mircea Geoana si Calin Popescu-Tariceanu sunt singurii sefi de partide parlamentare care au fost impusi la conducerea formatiunilor lor de cate o factiune din interior. Ceilalti si-au castigat locurile uniformizand asperitatile si aproape anuland opozitia. Spre deosebire de Tariceanu insa, Mircea Geoana nu a reusit sa ramana constant alaturi de factiunea care l-a propulsat (grupul de la Cluj). Aceasta a prevenit ruperea partidului, scenariu pe care nu l-a putut evita Tariceanu in partida liberala, insa a coalizat aproape toate factiunile impotriva lui. La proximul congres (posibil chiar dupa europarlamentarele din noiembrie), Mircea Geoana va vedea ca nu oricine poate dezbina si apoi stapani pe cei dezbinati, daca pastreaza atat de putini dintre acestia in jurul sau.

     

    Avantul cu care actualul presedinte al PSD a pornit-o la drum cu motiunea i-a fost, se poate spune acum, daunator. Si, oricat si-ar dori, nu poate sa imparta esecul cu ceilalti din echipa de conducere care au ridicat mana alaturi de el si au votat in unanimitate pentru depunerea unei motiuni de cenzura. Fie si pentru ca tot mai multi din acea echipa si-au facut la timp loc sa ramana mai in urma, lasandu-l singur pe scena. Asa ca Mircea Geoana a ajuns in situatia in care, indiferent de rezultatul motiunii, PSD pierde sigur (presedintele Basescu a anuntat clar ca nici nu se pune problema sa-i coopteze pe social-democrati la guvernare, chiar daca ei il vor fi ajutat sa darame in sfarsit guvernul lui Tariceanu), iar principalul castigator este tocmai PNL, socotit initial tinta de atac a tuturor celorlalti.

     

    Daca motiunea trece si PNL este obligat sa iasa de la guvernare, o va face din cauza unei aliante PSD-PD-PLD, o monstruoasa coalitie la care – strateg PNL fiind – nu-ti mai trebuie decat cativa copywriteri cu idei bune ca sa-ti asiguri munitie si pentru campania electorala care se apropie si poate chiar si pentru cealalta. Daca motiunea cade, evident, PNL castiga si in fata PSD, dar si in fata lui Traian Basescu, care si-ar dori sa-i aduca din nou in formula de guvernare pe democrati si pe siamezii lor din PLD.

     

    La fel, daca motiunea trece si PSD nu ajunge la putere, asa cum ar fi sperat si cum a si anuntat ca-si doreste, Mircea Geoana pierde pe toata linia, atat in interiorul partidului, pe care l-a tarat intr-o lupta evident pentru cauza altuia, cat si in exterior, mai ales pentru declaratia de la Zalau prin care si-a anuntat dorinta de a deveni premier. Oricum, calculele hartiei nu-i dau motiunii prea multe sanse, asa incat Geoana se pare ca va fi singura victima a razboiului pe care l-a pornit. Intrebarea, pe urma, e in ce fel va reusi sa evite o compromitere a propriei cariere politice. Fiindca, spre deosebire de Ilie Nastase, Mircea Geoana n-a jucat in Cupa Davis, ca sa fie tinut minte prin victorii in tenis in loc de infrangeri din politica. Chiar daca are acasa racheta de tenis.

  • Cei care dau tonul

    China intra azi intr-o etapa delicata a problemei energiei si a climei – etapa pe care imi place sa o numesc „Campania Wal-Mart de protectie a mediului“. As vrea ca acelasi lucru sa poata fi spus si despre America si presedintele Bush.

     

    Campania Wal-Mart de protectie a mediului“ a inceput cu adoptarea de catre conducerea companiei a unei strategii de rebranding „verde“, ca o masura de marketing si relatii publice pur defensiva. Ulterior s-a intamplat un accident – un angajat din departamentul de livrari a luat strategia in serios si a conceput o noua metoda de ambalare a produselor, economisind astfel 100.000 de dolari. Inovatia a atras atentia CEO al Wal-Mart, care s-a dus la coordonatorul de relatii publice si i-a zis: „Nu-i asa ca e interesant? Adu-mi un expert in sustenabilitate.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 17 octombrie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Catalin Stefancu

     

    CITITI CONTINUAREA ARTICOLULUI IN EDITIA TIPARITA A REVISTEI