BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Astral, incotro?

    Americanii de la UPC au preluat, saptamana trecuta, managementul Astral Telecom. Fuziunea dintre cele doua companii a generat prima schimbare importanta. Aurel Costea nu mai este directorul Astral, de managementul celor doua entitati ocupandu-se seful UPC Romania – Richard Anderson.

     

    Aurel Costea (55 de ani) si-a inceput cariera ca inginer stagiar la Intreprinderea de Masini Grele Bucuresti (IMGB). Treptat, a urcat in ierarhia intreprinderii pana la postul de director general. Dupa 18 ani de cariera in metalurgie, renunta la otel pentru cablul coaxial. In 1994, se angajeaza la compania de comunicatii prin cablu Astral Telecom ca director executiv al sucursalei Bucuresti, iar ulterior devine CEO-ul companiei.

     

    Saptamana trecuta, Aurel Costea, care se considera un autodictat in ale managementului, participa la o conferinta de presa in care isi anunta plecarea din fruntea Astral. Dupa eveniment, este fotografiat de jurnalisti in timp ce ii strange mana succesorului sau, americanul Richard Anderson.

     

    Ce va face Aurel Costea de acum inainte? Prima tentatie careia i-ar putea cadea prada un observator (ne)avizat ar putea fi aceea sa creada ca, data fiind experienta acumultaa pana acum, Costea ar putea prelua conducerea unei alte companii sau, de ce nu, sa faca afaceri pe cont propriu. Totusi, fostul CEO marturiseste ca nu-l intereseaza nici una dintre cele doua variante. “Am iesit la pensie”, marturiseste el, fara vreo urma de regret.

     

    Plecarea lui Costea de la managementul celei de-a doua mari companii romanesti de cablu si Internet poate fi pusa pe seama globalizarii. Nu mai e un secret pentru nimeni ca Aurel Costea se gandea la varianta retragerii de ceva vreme, insa a luat o decizie finala abia dupa ce Astral Telecom a fost achizitionata de UPC in vara acestui an, pentru 417 milioane de dolari (suma in care au fost incluse si datoriile companiei). De altfel, Costea avea o intelegere cu fondatorii Astral (printre care oamenii de afaceri clujeni Horia Ciorcila, Dorel Goia, Sorin Ghite) ca in momentul vanzarii el sa se retraga.

     

    UPC, divizia europeana a Liberty Global, al treilea mare operator de cablu din lume, intentioneaza sa conduca noua companie rezultata in urma achizitionarii Astral dupa regulile proprii. Acesta pare sa fie si principalul motiv pentru care Richard Anderson, care se poate mandri cu o experienta profesionala de trei decenii in cadrul “companiei mama”, a fost numit in fruntea noii entitati.

     

    Adevarul este ca noul UPC se va dezvolta, intr-o proportie semnificativa, pe structura Astralului. In momentul tranzactiei, Astral avea 890.000 de clienti pe cablu TV, 50.000 de abonati la serviciile de date, iar numarul utilizatorilor de telefonie alternativa este in crestere. UPC avea, la sfarsitul anului trecut, 390.000 de clienti CATV si nici un client pe date si telefonie.

     

    Si la capitolul rezultate financiare, compania condusa pana de curand de Aurel Costea, sta bine. Grosul cifrei de afaceri a Astral si UPC pe 2005 provine din veniturile companiei fondate in Cluj-Napoca la inceputul anilor ’90. Acelasi lucruri se poate spune despre profituri. Richard Anderson, directorul grupului de firme care include Astral si UPC, mizeaza pe o cifra de afaceri de 110-120 milioane de euro pentru 2005.

     

    Cresterea noii entitati va veni, in special, tot dintr-un “asset” al companiei adminsitrate anterior de Aurel Costea. Este vorba de serviciile de date care, in opinia, noilor actionari vor ceste venitul pe cap de abonat. Prin politica de achizitii, proprietarii si managerii Astral exact asta au urmarit: largirea bazei de abonati ai serviciilor de date, care sunt mai profitabile decat cablul TV. Un exemplu relevant este achizitia Kappa, companie care a fost cumparata in special pentru clientii de date.

     

    Care va fi insa contributia UPC in dezvoltarea Astral? In primul rand, o expereinta de zeci de ani in afacerile telecom. Sa nu uitam ca Liberty Global (compania mama a UPC) s-a format in urma fuziunii dintre Liberty Media International si UnitedGlobalCom. Iar presedintele Liberty Media International este nimeni altul decat John Malone, pionierul televiziunii prin cablu. Forta financiara este un alt atu al investitorului, care va fi in stare sa dea noii companii din Romania perspective mai largi. Nu in ultimul rand, viziunea globala a managerilor UPC isi va spune cuvantul in activitatea companiei.

     

    Deocamdata, Astral si UPC vor coexista ca entitati separate urmand ca o echipa condusa de Dragos Tanase, directorul financiar al UPC, sa se ocupe de integrare. Acest proces va dura, in opinia lui Richard Anderson, circa 18 luni. Dincolo de latura juridica, integrarea va insemna combinarea echipelor celor doua companii. Alte schimbari de management nu au fost anuntate. Cat despre numarul de personal, Anderson a spus ca are nevoie de toti angajatii celor doua companii pentru ca noua entitate se va extinde.

     

    Concret, plecarea lui Aurel Costea de la conducerea Astral marcheaza, simultan, un sfarsit si un inceput in viata companiei. Acelasi lucru se poate spune despre destinul lui Costea: “De cinci ani imi doream sa ma retrag ca sa fac ce nu am facut in ultimii treizeci de ani”.

     

  • In jurul pamantului

    Cand gandesc circuite sau croaziere in jurul lumii, care dureaza de la o luna la 9-10 luni, agentiile iau ca principal target persoanele cu mult timp liber, cum ar fi salariatii fara program fix, oamenii cu afaceri consolidate si pensionarii.

     

    JUMATATE DE AN: Pentru cei care vor sa vada lumea in 167 de zile, Prestige Tours si Dertour ofera un pachet care costa intre 25.000 de euro si 78.000 de euro, in functie de locul in care se afla cabina. 

     

    TRASEU: Croaziera incepe la Barcelona si se incheie la Hamburg. Traseul este: Barcelona – Santo Domingo – Miami – Acapulco – Honolulu – Saipan – Tianjin (China) – Singapore – Dubai – Palma de Mallorca – Hamburg.

     

    CLIENTI: Deocamdata, nici un roman nu a optat pentru acest pachet integral. Exista insa circa 100 de romani care au ales fragmente din aceasta croaziera, la preturi cuprinse intre 4.000 si 9.200 de euro.

  • Cu ce se mandresc agentiile

    Anul trecut, a crescut cu 20% numarul persoanelor care au ales cele mai costisitoare oferte ale agentiilor. E vorba de turistii de lux, aceiasi care in urma cu trei-patru ani se multumeau cu vacante de 2-3.000 de euro.

     

    PE COASTA DE AZUR: Cel mai scump pachet vandut de o agentie de turism din Romania pentru Europa a fost cel pregatit pentru un cuplu care a dorit o luna perfecta pe Coasta de Azur (20.000 euro/2 persoane, Romantic Travel)

     

    VACANTA LATINOS: Opt prieteni au cumparat in 2004 un pachet de doua saptamani pentru a se relaxa in Caraibe si a face o incursiune in America Latina (64.000 euro/8 persoane, CMB Travel).

     

    LA SAFARI: Kenya si Zanzibar, cazute parca din povestile lui Jules Verne in ofertele agentiilor, sunt printre cele mai cautate destinatii de safari. O vacanta aici poate costa si 2.000 de euro de persoana, dar un cuplu a optat anul trecut pentru un pachet de exceptie (17.000 euro/2 persoane, Tiriac Travel).

  • Capricii in jurul lumii

    Ca si magazinele de parfumuri, agentiile de turism traiesc din lucruri de care oamenii nu au neaparata nevoie – adica din capricii. Iar combinatia dintre cele mai scumpe capricii, cei mai talentati agenti si cele mai sonore destinatii poate aduce unei agentii pana la o treime din veniturile anuale. Iar aceasta treime din venituri vine de la mai putin de o zecime dintre clienti.

     

    Daca n-ar avea si pachete exclusiviste, agentiile de turism ar avea o viata aproape plictisitoare. Nimic de spus, Antalya, Costa Brava si Creta sunt foarte frumoase – si de vazut, si de vandut – dar parca e mai incitant de pregatit “un pachet de cinci stele plus” pentru un cuplu de milionari care vrea sa isi aniverseze data casatoriei – fie ea de argint ori poate chiar de aur – in Acapulco si care e gata sa plateasca oricat ca sa se simta senzational. Sunt multi doritorii? Suficienti, raspund agentiile de turism. “Mai precis, cam 5.000 de romani isi ofera anual o vacanta care costa mai mult de 4.000 de euro”, spune Adriana Goicea, director al Directiei de Turism Extern din cadrul Agentiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

     

    Si numarul acestora creste cu fiecare an. Anul trecut, de exemplu, numarul celor care au preferat sa isi cumpere din Romania vacante scumpe a crescut cu 20% fata de anul anterior. Intre timp, s-au diversificat si cumparatorii. Daca pana acum trei-patru ani mergeau in astfel de concedii doar oamenii de afaceri de top din Bucuresti, acum merg si persoane cu venituri mai mici, cu functii de middle-management, mici-intreprinzatori sau chiar romani care au nevoie de un credit pentru o astfel de vacanta. Cresterea vine nu numai din Bucuresti, ci si dinspre Timisoara, Cluj si Bacau, arata datele furnizate BUSINESS Magazin de agentiile de turism.

     

    Dar ce inseamna, pentru o agentie, vanzarea catorva astfel de pachete?  “Politica de comision variaza de la destinatie la destinatie, insa fiind un pachet conceput special, comisioanele sunt ceva mai mari decat la produsele asa numite <de masa>, unde se realizeaza economisiri prin cumularea de plati sau prin alte acorduri economice”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Cristian Balcescu, directorul agentiei CMB Travel.

     

    Mai precis, pachetele scumpe vandute de CMB Travel in prima jumatate a acestui an au adus agentiei, prin comisioane, 17% din veniturile de 8,6 milioane de lei noi. Vacantele de acest gen nu sunt operate direct prin agentiile din Romania, ci sunt produse ale unor mari tour-operatori straini care, de regula, au ca punct de pornire Germania. “Asadar, la produsul in sine trebuie sa achitam si biletele de avion dus-intors si chiar o noapte la hotel, pentru tranzit (depinde de orele de zbor)”, spune Ciprian Enea, director de marketing la agentia Romatic Travel.

     

    “In general, toti tour-operatorii straini acorda comisioane intre 8-10%, iar pentru o excursie care depaseste 8.000 -10.000 euro pentru un cuplu se poate negocia cu agentia un discount de 2%, in functie de pretul final al pachetului”, explica Ciprian Enea. Ca cifra rotunda, astfel de vanzari aduc agentiilor, in functie de profil, intre 15 si 35% din venituri, arata datele ANAT.

     

    Dintre clientii excursiilor de top, circa 100 au ales doar locatii exclusiviste, unde o noapte costa in jur de 600 de euro. “Sunt locatii unice, palate sau resorturi imense, situate in parcuri de 10 hectare, unde se servesc numai bauturi foarte vechi si meniuri savante, cu personal foarte numeros, pe care nu il vezi, dar daca apuci sa il vezi el iti stie numele, tara de unde vii si la ce camera stai”, explica pentru BUSINESS Magazin Cristian Balcescu, directorul agentiei CMB Travel.

     

    Adaugand unei astfel de variante de cazare biletul de avion, limuzina si excursiile optionale pe care le doreste clientul, se ajunge la facturi de 16-18.000 de euro de cuplu. “E drept ca daca ar prefera un hotel bun de patru stele, care costa cam 200 de euro pe noapte, pretul pachetului ar fi la jumatate, cam 3-4.000 de euro. Dar oamenii vor acea locatie”, spune Cristian Balcescu.

     

    Cat despre destinatiile pe care le aleg amatorii serviciilor turistice de top, acestea sunt mai mult decat variate: croaziere, insule exotice, cluburi europene stilate, dar destinatii neobisnuite precum Polul Nord, Groenlanda, Kenya sau din America Latina – care sunt din ce in ce mai cerute de romani.

     

    Si dar daca in mentalul colectiv croaziera inseamna o plimbare luxoasa pe mare, pentru care platesti intre 1.500 si 2.000 de euro, pentru clientii de top despre care vorbesc agentiile discutia se poarta in cu totul alti termeni. “Avem o oferta de croaziera de 167 de zile in jurul lumii al carei pret variaza intre 25.000 de euro de persoana (pentru o cabina interioara) pana la 78.000 de euro pentru o suita cu balcon”, spune Radu Colfescu, manager Dertour Romania, primul mare tour-operator mondial care a intrat pe piata romaneasca. Desi deocamdata nu exista nici un roman care sa fi cumparat aceasta croaziera in intregime, exista circa 100 de persoane cate au cumparat, prin Prestige Tours, “bucati” din ea, de o saptamana sau doua, la preturi intre 4.000 si 9.200 de euro.

     

    Intorcandu-ne pe pamant, observam ca turistii din aceasta categorie prefera ca acesta sa fie cat mai putin, deoarece doresc sa mearga pe insule cat mai mici, mai intime, cu bungalowuri si piscine cu intrare directa in mare si fel de fel de servicii personalizate. “Insulele exotice sunt majoritare in vanzarile de vacante scumpe, deoarece sunt si cunoscute, si iubite de turisti. Pentru aceste locuri e scump in special biletul de avion, dar si cazarea, mai ales daca se doreste o locatie deosebita”, spune Mircea Vladu, director Prestige Tours, agentie care vinde pe an cateva zeci de pachete intre 8.000 si 10.000 de euro, dar si 10-15 pachete peste 10.000 de euro.

     

    Atractiva in ultimii ani pentru “romanii de cinci stele plus” pare sa fi devenit si America Latina. “Cel mai mare pachet pe care l-am vandut in 2004 a fost pentru un grup de opt persoane care a dorit un sejur combinat Caraibe si America Latina. Mai precis, o sapamana de plaja si una de circuit, care i-a costat 8.000 de euro de persoana”, spune Cristian Balcescu de la CMB Travel, care a vandut anul trecut 20 de vacante peste 4.000 de euro si 60 intre 2.000 si 4.000 de euro. Iar acestea din urma au incetat sa mai fie evenimente deosebite pentru agentii – numarul celor care si le permit e in continua crestere.

     

     Printre ei, romanii care vor vacante africane. “Pentru safari cei mai multi oameni inteleg sa mearga in Kenya, sa vada in mediul natural elefanti, rinoceri sau lei, iar pachetele, cu totul, se ridica la 2.500 de euro. Ca cifra de afaceri strict pe safari, exista in jur de 50 de cereri finalizate anual, deci aproximativ 100.000 euro anual”, calculeaza directorul de la Prestige Tours, Mircea Vladu. Printre cei care opteaza pentru safari sunt si cei care vor sa vaneze cu pusca, nu cu aparatul de fotografiat – iar in Kenya, ca si la noi, exista taxe de vanatoare, ceea ce inseamna ca, daca se adauga si taxele de trofeu, mai mult platesc cei care aleg safari in locul vreunui fost palat regal din Palma de Mallorca transformat in hotel.

     

     

    Europa ofera si ea vacante princiare. Desi erau obisnuiti cu cereri de pachete scumpe pentru destinatii exotice, cei de la Romatic Travel au creat anul trecut cea mai luxoasa vacanta pentru Coasta de Azur. “Un cuplu ne-a solicitat o vacanta de lux pentru o luna la Nisa, cu tot dichisul (masina de lux pe toata durata sejurului, all inclusive, un pachet impresionant de excursii optionale, scuba diving etc.). Tot concediul s-a ridicat la peste 20.000 euro”, spune Ciprian Enea, director de marketing. Iar pentru cei carora le plac Spania sau Turcia, exista oferte adaptate. “Desi sunt cunoscute ca destinatii accesibile, noi vindem anual 30-40 de pachete peste 5.000 de euro de persoana in Belek, Mallorca sau Creta, unde exista, normal, si zone cu hoteluri foarte scumpe”, spune Adriana Goicea, directorul agentiei Prompt Service.

     

    Partea buna este ca, pe cat de imposibila parea o vara la Mallorca acum zece ani, pe atat de accesibila ar putea deveni peste alti zece o vacanta in Peru cu charterul. Pentru turistii de cinci stele plus, agentiile vor fi nevoite sa gaseasca alte vacante exclusiviste. Pe Luna, de exemplu.

  • Frana sau imbold?

    Mai putine companii, dar mai multe reguli, o piata mai curata si o calitate sporita a serviciilor. Cam astfel spera oficialii ca va arata piata de leasing, incepand de anul viitor, dupa adoptarea noii legislatii in domeniu. Dar bucuria unora poate fi si nefericirea altora. In fond, cui ii va folosi si cui ii va dauna reglementarea activitatii de leasing?

     

    “Vrem sa reglementam leasingul si trebuie sa-l reglementam, dar asta nu inseamna ca dojenim operatorii din piata. Chiar daca nu a fost reglementat pana acum, leasingul nu a trecut prin crize cum au fost cele de pe piata bancara sau din asigurari, domenii care erau supravegheate”, spunea saptamana trecuta Varujan Vosganian, presedintele Comisiei Buget, Finante, Banci din Senatul Romaniei.

     

    In ultima perioada, dupa opt ani de activitate libera, discutiile asupra reglementarii leasingului s-au intensificat. In acest rastimp, piata de leasing a ajuns de la zero la doua miliarde de euro, de doua ori mai mult decat sectorul asigurarilor.

     

    Ferite pana recent de scandaluri rasunatoare, firmele de leasing si-au desfasurat netulburate activitatea, cu hopuri sau cu succese neasteptate. Insa vara acestui an a adus prima criza de proportii. MTS Leasing, companie inregistrata in Germania si lansata anul trecut pe piata romaneasca, s-a declarat in faliment. Firma anuntase ca acorda finantari imobiliare la o dobanda de 5%, mult sub nivelul pietei, dar acum este neclara situatia banilor platiti de circa 700 de clienti ca avans. Iar acest scandal s-a suprapus cu discutiile privind elaborarea unei noi legi a leasingului, ceea ce a dat apa la moara celor care cereau si infiintarea unei autoritati de supraveghere.

     

    Deocamdata, dupa mai multe luni de discutii, s-a ajuns la un consens privind noua forma a legii leasingului, care ar putea intra in vigoare la inceputul anului viitor. Printre efectele ce ar putea fi produse de lege, daca va ramane in forma actuala, ar putea fi amintite reducerea numarului de firme de leasing – dat fiind ca se prevede majorarea pragului minim capitalului social de circa opt ori, pana la 400.000 lei noi (circa 110.000 euro) -, dar si o protectie mai buna a clientilor, prin clarificarea unor termeni specifici si definirea termenilor asigurarii bunurilor, in timp ce garantiile aferente contractului de leasing vor deveni titluri executorii. Dezbaterile privind supravegherea continua insa.

     

    Exista domenii ale pietei financiare care s-au dezvoltat intr-o piata libera, dar care nu au avut puterea suficienta de a se autoreglementa pe parcursul ultimilor ani, remarca Vosganian. Dar procesul nu mai sufera amanari. “Cu doar un an inaintea integrarii, legislativul a luat in considerare necesitatea recunoasterii segmentului financiar non-bancar in sensul reglementarii legislative a acestuia”, recunoaste parlamentarul.

     

    De altfel, leasingul nu este singurul domeniu vizat de autoritati. Dezvoltarea creditului de consum si a celui ipotecar au dus la aparitia unor societati specializate pe aceste tipuri de activitate. Iar banca centrala a anuntat ca intentioneaza sa monitorizeze si activitatea acestor companii. In opinia lui Florin Georgescu, prim vice-guvernator al BNR, efectele supravegherii institutiilor financiare nebancare (inclusiv a firmelor de leasing) ar fi benefice atat pentru societati, cat si pentru clientii acestora.

     

    Oficialul BNR a spus ca supravegherea va avea ca efecte: cresterea credibilitatii pietei de leasing, obtinerea de informatii financiare suplimentare in scopuri statistice si de analiza, posibilitatea concentrarii operatorilor economici specializati (fuziuni, achizitii etc), dar si costuri mai mari pentru autoritati si pentru societatile care intra sub incidenta legii. Insa cele mai importante beneficii ar fi diminuarea riscurilor generate de activitatea de creditare si protectia beneficiarilor de credite, inclusiv prin evitarea supraindatorarii.

     

    De altfel, protectia clientului este cel mai invocat argument de catre sustinatorii reglementarii pietei, pentru ca leasingul are o particularitate fata de alte tipuri de finantare. In cazul leasingului, finantatorul este proprietarul bunului pana la achitarea in totalitate a ratelor – iar in caz de faliment al firmei de leasing, utilizatorul risca sa piarda, odata cu bunul, si sumele partial achitate.

     

    In prezent, clientii firmelor de leasing nu sunt protejati de riscul pierderii unor importante sume de bani prin nici un act normativ. Singura sansa a clientilor este ca o alta firma sa preia portofoliul societatii falimentare si sa continue sa plateasca ratele catre noul proprietar al bunului pe care il foloseste.

     

    Cand vine vorba de autoritatea de supraveghere, parerile sunt mai impartite. Reprezentantii Asociatiei de Leasing Bancar (ALB) – care grupeaza mai multe societati de leasing afiliate bancilor – doresc ca supravegherea acestei piete sa cada in seama BNR. De altfel, aceasta este varianta cu cele mai mari sanse, dat fiind ca oficialii bancii centrale lucreaza in prezent cu specialistii din Ministerul de Finante la definitivarea unui proiect de lege, in timp ce o alta propunere vizeaza infiintarea unui organism independent.

     

    Cat va influenta supravegherea companiile de leasing? “Vor fi supuse unui sistem coerent, dar nu draconic, de autorizare, reglementare si control”, promite Georgescu. Vosganian este insa  mai precaut: “Sa speram ca reglementarea nu va fi o piedica, ci un imbold”, pentru o piata care va atinge probabil doua miliarde de euro in acest an.

  • Schimbare de macaz

    Aproape tot ce era de vanzare pe piata imobiliarelor, a fost deja cumparat, insa investitorii straini inca mai au fonduri disponibile pentru Romania. Pentru a profita de cresterea exploziva din real-estate, fondurile de investitii au hotarat sa-si readapteze  strategiile. Mai exact, sa puna mana pe mistrie si cancioc.

     

    Daca in urma cu cel mult doi ani, companiile imobiliare primeau cate o solicitare la doua-trei luni din partea fondurilor straine de investitii interesate de piata romaneasca, acum numarul lor a crescut semnificativ. Iar din cate spun analistii, acest interes este justificat de dinamica puternica a pietei imobiliare din Romania, si mai ales de perspectivele de crestere. In perioada amintita, piata autohtona era categoric dominata de companii de investitii din Austria – precum Europolis, Immoeast sau CA Immo. Acum insa, plaja investitorilor este mult mai larga. Investitorii irlandezi au facut deja cateva achizitii, in timp ce gigantii americani inca scruteaza cu atentie si asteapta proiecte de mare anvergura.

     

    Prin urmare, cererea a crescut, dar oferta a ramas limitata. Iar batalia intre investitori au urcat extrem de mult preturile. Ca urmare, randamentele au scazut la niveluri comparabile cu alte piete din Europa Centrala si de Est – Praga sau Budapesta – care sunt insa mult mai dezvoltate chiar si fata de Bucuresti. In alte capitale din regiune, stocul de spatii de birouri, de exemplu, este de cateva ori mai mare decat in Bucuresti, iar investitorii institutionali sunt activi de mult mai mult timp.

     

    Practic, fondurile de investitii s-au confruntat in Romania cu o situatie relativ unica: lipsa unor cladiri pe care sa le poata achizitiona. In aceste conditii, nu a mai mirat pe nimeni faptul ca aproape toti dezvoltatorii putinelor proiecte realizate la standarde internationale au avut pe masa cateva oferte de la investitorii straini.

     

    Insa faptul ca fondurile accepta randamente mai mici este un semn ca – in viziunea lor – si riscul este mai scazut. Pe de alta parte, investitorii au inca disponibile pentru piata locala sume cu multe zerouri si cauta modalitati sa le plaseze.

     

    “Fondurile de investitii isi adapteaza strategiile pentru a fi prezente in cresterea accelerata – si, probabil, pe o durata limitata – a pietei”, spune Sorin Panturu, managing partner al companiei de consultanta imobiliara Trammel Mackenzie.

     

    Iar cea mai la-ndemana strategie atunci cand nu ai ce cumpara este sa construiesti. “De multe ori, investitorii aloca un anumit buget pentru fiecare piata, care pentru Romania poate fi de ordinea a 100-200 milioane de euro, ce trebuie investit. Ca sa poata utiliza fondurile alocate pentru Romania, investitorii decid sa construiasca ei insisi”, explica Perry Zizzi, avocat specializat in tranzactii si finantari imobiliare la firma internationala de avocatura Salans. De regula, astfel de investitii se fac alaturi de un partener local. “Acesta cunoaste piata si procedurile necesare pentru constructie (autorizatii, birocratie, permise etc)”, completeaza Zizzi.

     

    Tendinta nu este neaparat noua. Una dintre primele afaceri imobiliare de mare anvergura pe piata romaneasca a fost facuta de compania austriaca CA Immo, in parteneriat cu compania Avrig 35. In 2003, CA Immo a preluat jumatate din proiectul (la acea data) Charles de Gaulle Plaza, una dintre cele mai mari cladiri de birouri din Bucuresti – ocupata de Connex, HVB, Raiffeisen.

     

    Insa cei care activeaza in real-estate afirma ca, in prezent, pe piata imobiliara romaneasca este o frenezie a investitorilor care doresc sa se implice in dezvoltarea de noi imobile. Iar aceasta activitate intensa se petrece in conditiile in care in urma cu doar un an foarte putini erau dispusi sa se aventureze in randul dezvoltatorilor.

     

    “Motivul este lipsa ofertei de imobile de pe piata”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Alexander Bosak, director de marketing al Europolis, companie care administreaza doua fonduri de investitii imobiliare. El se declara foarte increzator in viitorul pietei romanesti. “In general, perspectivele sunt foarte promitatoare”, a spus Bosak, fara a oferi insa detalii concrete despre intentiile Europolis.

     

    In schimb, cel mai important investitor de pana acum, compania austriaca Immoeast – divizie a Immofinanz, cel mai mare fond de investitii imobiliare din Austria – si-a facut publice intentiile de dezvoltare a unor proiecte in Romania. In raportul anual al companiei, Immoeast precizeaza ca a obtinut permisele de constructie a unui nou proiect in Constanta, dar si ca a achizitionat o proprietate langa Aeroportul International Otopeni. Despre cel din urma, Immoeast precizeaza, in raportul citat, ca “ofera oportunitati excelente pentru dezvoltare” si ca “au fost deja semnate un mare numar de contracte de inchiriere”. Oficialii Immoeast nu au oferit alte detalii.

     

    De altfel, Immoeast are oarece experienta in domeniul dezvoltarii, in primul proiect cumparat in Romania. In primavara anului trecut, austriecii au preluat IRIDE Business Park – un complex de spatii de birouri si de depozitare din nordul Bucurestiului. La sfarsitul lui 2004, Immoeast a anuntat o extensie a proiectului, in urma unor investitii de circa 18 milioane de euro.

     

    Si Europolis are pe piata romaneasca expertiza in dezvoltare, dupa ce s-a implicat, tot anul trecut, in proiectul Cefin Logistic Park, care prevede constructia unor spatii de depozitare ce vor totaliza 150.000 de metri patrati. Valoarea proiectului este estimata la circa 70 milioane de euro.

     

    Analistii remarca ca investitiile in dezvoltare sunt in general mai riscante decat cele in achizitia unui imobil finalizat si deja inchiriat. Insa, la riscuri mai mari se realizeaza, de obicei, si rentabilitati pe masura.

     

    “In Romania, un developer poate beneficia de un profit de 50-80% pentru un proiect de amploare, insa si riscurile sunt insemnate (costuri mai mari decat cele anticipate – depasirea bugetului, obtinerea avizelor, birocratie, legi care se modifica etc)”, remarca avocatul Perry Zizzi.

     

    De cealalta parte, un investitor care cumpara un produs finit evita in mare parte aceste riscuri. Iar anumite tipuri de investitori – cum ar fi firmele de asigurari sau fondurile de pensii – nu pot accepta riscuri mari, preferand randamente mai mici, dar constante, din contracte pe termen lung.

     

    Analistii imobiliari remarca si ca in tarile vecine, precum Ungaria sau Cehia, exista un surplus de proiecte de amploare. In Budapesta sau Praga multe proiecte imobiliare au trecut deja prin portofoliul mai multor fonduri de investitii, iar marjele de profit s-au ingustat considerabil.

     

    Interesant este ca nu doar fondurile straine au sesizat ca dezvoltarea imobiliara este cea mai eficienta modalitate de a aduce un plus de valoare, ci si investitorii romani, remarca Dan Borbely, partener in cadrul societatii de avocatura Tuca si Asociatii. “Investitorii autohtoni nu isi mai vand terenurile, ci incearca sa dezvolte proiecte cu o amortizare pe termen mediu si lung”, spune Borbely.

     

    Investitiile facute de developerii straini sau autohtoni ar trebui ca, pe termen mediu, sa echilibreze raportul dintre cerere si oferta. Insa maturizarea pietei se va produce abia cand proiecte de mare anvergura precum Baneasa, Esplanada sau Dambovita Center vor fi in curs de finalizare.

  • Datorii, ineficienta, proiecte

    Termoelectrica are putine atuuri pentru a atrage investitori, dar si multe probleme de rezolvat inainte de a convinge o companie sa-si puna banii la bataie.

     

    DATORII: Potrivit raportului administratorilor, societatea Termoelectrica inregistra, la finele anului trecut, creante de peste 21.600 miliarde de lei si credite bancare care depasesc 18.000 miliarde lei.

     

    PRODUCTIE: In luna aprilie a anului trecut, Termoelectrica detinea, in mod direct, capacitati de productie de 1.715 MW. Acum, puterea instalata mai e de 1.500 MW si va mai scadea in urmatorii ani.

     

    PROIECTUL DOICESTI: Managerii Termoelectrica au pregatite proiecte al caror total de investitii trece de 600 milioane euro. Cel mai atractiv pare a fi cel pentru inlocuirea unitatii 7 de la Doicesti de 200 MW cu o noua unitate de condensare operata pe carbune; proiectul ar avea eficienta de 90-95%, conform specialistilor, un cost estimat de 155-160 milioane de euro.

     

    ALTE PROIECTE: Termoelectrica mai are in vedere o investitie intr-un ciclu combinat de producere pentru Borzesti (viitorul grup de 200 MW ar fi interesant o data cu inaugurarea platformei petrochimice de la Onesti), dar si pentru Braila, unde se pregateste caietul de sarcini pentriu reconversia grupului 4 de 330 MW de pe hidrocarburi pe huila energetica din import. Pentru acest proiect de 250 milioane de euro, managerii Termoelectrica spun ca ar exista investitori interesati.

  • Cine indrazneste?

    Aflata parca in cautarea timpului pierdut, conducerea Termoelectrica a facut o serie de proiecte de investitii si incearca din rasputeri sa atraga investitori pentru a nu se trezi in deceniul care urmeaza cu grupurile nemodernizate. Pentru ca atunci va fi prea tarziu sa mai faca ceva.

     

    Toti investitorii in energie care au pus piciorul – si vreun caiet de sarcini – in Romania au anuntat ca sunt interesati si sa produca energie electrica, nu numai sa o distribuie. Nemtii de la E.ON Energie si EnBW, cehii de la CEZ si francezii de la Gaz de France si-au aratat deschis interesul pentru complexele energetice Rovinari, Turceni sau Craiova, de hidrocentrale ori de energie alternativa.

     

    Dar de investitiile despre care tot vorbeste Termoelectrica nu spune nimeni nimic – si nu e de mirare. “Sistemul energetic romanesc e caracterizat printr-o dezvoltare modesta a capacitatilor, prin consum mic, la jumatate fata de Rebublica Ceha, si de costuri neasteptat de mari de producere”, spune Jean Constantinescu, presedintele Institutului Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie.

     

    Iar daca, pe scala costurilor, in topul ineficientei se afla centralele termo, de ce ar veni atunci aici un investitor, mai ales ca in sectorul de productie privatizarile sunt abia la inceput? “Pentru a nu incepe o investitie de la zero, pentru ca din 2015 va aparea o importanta criza de energie in Europa si va trebui sa ii facem fata majoritar din producere interna si pentru ca noi am facut deja studii pentru niste proiecte fezabile si le-am lansat pe piata”, argumenteaza Ovidiu Pop, managerul Termoelectrica.

     

    Dar cu toate acestea, desi unul dintre proiectele promovate de Termoelectrica este chiar atractiv (e vorba de un proiect de inlocuire a unitatii 7 de 200 MW de la Doicesti cu o noua unitate de condensare operata pe carbune, care ar avea eficienta de 90-95% si un cost estimat de 155-160 de milioane de euro), nimeni pare deocamdata convins ca merita sa investeasca. Mai mult, grupul de la Doicesti nu sta chiar cu securea inchiderii deasupra capului, cel putin nu in urmatoarele trei-patru decenii, deoarece exista rezerve de carbune la SNC Ploiesti, la preturi competitive, pentru urmatorii 40 de ani. Asa ca, deoarece “trebuie neaparat inverzita productia din centralele termo” – dupa cum spune si Gheorghe Indre, director general in Ministerul Economiei – probabil ca se va proceda si pentru Doicesti la un imprumut cu garantie guvernamentala, ca in cazul Braila sau Paroseni.

     

    Specialistii spun ca grupurile Termoelectrica ar fi mult mai atractive pentru privatizare daca se creeaza acele entitati termo si hidro, aceasta fiind si a doua varianta de reorganizare a societatii pe care a propus-o Ministerul Economiei si Comertului. Dar promisiunea e veche si deocamdata nu s-a facut nici o strategie.

     

    O alta varianta ar fi stergerea datoriilor Termoelectrica – ceea ce Fondul Monetar International probabil ca nu va accepta in veci, avand in vedere ca cere, dimpotriva, restructurarea la sange si inchiderea companiilor nerentabile. Dar, desi situatia este critica, Termoelectrica nu poate fi inchisa pana in 2015. Motivul? Termenul de rambursare a unor credite bancare expira peste 10 ani, iar o inchidere a reactorului de la Cernavoda sau o crestere a consumului national ar declansa adevarate crize energetice.

     

    Asadar, cel putin deocamdata, Termoelectrica trebuie mentinuta in viata. Si, eventual, trebuie ajutata sa atraga investitori care sa se implice in proiectele de resuscitare (a se citi eficientizare si respectare a conditiilor de mediu) a grupurilor Borzesti, Doicesti, Braila si Paroseni. Deocamdata, Termoelectrica s-a apucat de treaba la Paroseni, unde se deruleaza o investitie de 137 milioane de dolari. Insa nici acolo nu au venit investitorii: modernizarea grupului, care are o putere instalata de 150 MW, are in spate un imprumut de la BNP Paribas si JBIC pentru care a garantat statul roman.

     

    Investitia se va finaliza in 2006 si, o data ce va deveni functionala, costurile se vor reduce cu 5% si se vor crea peste 1.000 de locuri de munca. Dar – pentru ca intotdeauna exista un “dar” – alte doua grupuri cu o putere de 100 MW de la aceeasi termocentrala apartinand Termoelectrica urmeaza sa fie inchise in cursul anului acestui an si a anul viitor, grupuri care au in total o putere instalata de 620 MW.

     

    Asadar, cam la anul pe vremea asta, Termoelectrica va avea o putere instalata de 980 MW. Iar managerul Termoelectrica nu e mai optimist decat restul pietei. “Daca viata ne va arata ca aceste grupuri nu sunt performante si atractive, ele vor fi inchise, iar de siguranta sistemului national se va ocupa operatorul de sistem”, spune Ovidiu Pop.

     

    Cel mai important insa este ca, treptat, Termoelectrica a devenit nu numai un actor nesemnificativ pe piata de energie din Romania, cu o pondere de circa 1,5%, dar si unul dintre cei mai scumpi si necompetitivi producatori de energie din lume, dupa cum afirma unii specialisti din sectorul energetic. Iar un studiu PHARE – Asistenta pentru restructurarea Termoelectrica, elaborat de firma de consultanta engleza PB Power – arata ca acum compania este inima blocajului financiar din economie.

     

    DECLARATIE

    Termoelectrica a devenit nu numai un actor nesemnificativ pe piata de energie din Romania, dar si unul dintre cei mai scumpi si necompetitivi producatori de energie din lume

     

    Nici unul dintre investitorii straini din energie nu s-a aratat pana acum interesat de proiectele Termoelectrica

  • Strategii pentru toti

    Consultanta e in tot si-n toate. Poate e cel mai potrivit mod de a ilustra abuzul lingvistic careia i-a cazut victima acest concept. Un agent imobiliar care se ofera sa va vanda casa se recomanda consultant. Angajata unei firme de asigurari care va suna pentru a va convinge sa cumparati o polita de viata se prezinta drept consultant. Tot consultant este si un dealer de automobile. Pana la urma, cine nu este consultant?

     

    In pofida aceastei “inflatii” de personal specializat, piata de consultanta din Romania continua sa fie o afacere de nisa. Valoarea totala a “sfaturilor” strategice cumparate de companiile locale si multinationale este estimata la doar 12-15 milioane de euro. Insa marile privatizari, integrarea in UE, precum si maturizarea grupurilor romanesti le dau sperante cellor din domeniu.

     

    Codrut Pascu, seful biroului din Romania al Roland Berger Strategy Consultants, este constient de acest abuz terminologic: “oricine  pleaca dintr-o companie si este cat de cat priceput ca profesionist se autodenumeste consultant”. Roland Berger Strategy Consultants este jucatorul numarul unu pe piata consultantei de strategie din Romania, cu peste 100 de proiecte realizate de-a lungul celor 13 ani de activitate. 

     

    Este insa consultanta de strategie singurul tip de consultanta pura, 100%? Cele mai cunoscute companii din domeniul larg al consultantei sunt auditorii – celebrii “Big Five”, din care au ramas “Big Four”, dupa ce Arthur Andersen si-a piedut credibilitatea in urma scandalului Enron. Toti “Big Four” sunt prezenti in Romania: KPMG, Deloitte&Touche, PricewaterhouseCoopers, Ernst&Young. Prezent a fost si Arthur Andersen, insa crah-ul companiei la nivel mondial a afectat si biroul de la Bucuresti.

     

    Auditorii au avut piata in Romania inca de pe la jumatatea anilor ’90 si au reusit sa se impuna. Spre deosebire de ei, companiile care fac consultanta de strategie au avut mai putina priza la clientii romani. Roland Berger Strategy Consultants este practic singura multinationala cu activitate relevanta pe piata locala. Fara sa dea cifre exacte, Codrut Pascu spune ca Roland Berger are o cota semnificativa din piata strategiei de consultanta din Romania, cifrata la 12-15 milioane de euro. Din primavara acestui an, Pascu o inlocuieste pe Anca Ioan la conducerea Roland Berger. Pascu a lucrat anterior pentru companie in Marea Britanie. Cat despre Anca Ioan, ea a devenit CEO al holdingului de firme detinut de omul de afaceri Ion Tiriac.

     

    Cu alte cuvinte, o afacere in care la nivel mondial se invart miliarde de euro este restransa in Romania. Explicatia: firmele romanesti au fost prea putin preocupate de dezvoltarea strategica, multinationalele au venit cu retete “prescrise” de la head-quarters, iar companiile de stat care au fost scoase la privatizare nu au fost restructurate anterior acestui proces.

     

    Insa perspectivele sunt imbucuratoare. Asa se explica faptul ca mari jucatori internationali sondeaza terenul in Romania. De exemplu, McKinsey si The Boston Consulting Group fac parte din consortii interesate pentru proiectul de restructurare a Postei Romane, inaintea privatizarii. Nici una dintre cele doua mari companii de consultanta de strategie nu au birouri dedicate pentru Romania, insa ambele au “antenele” intinse catre tara noastra. Pentru McKinsey lucreaza (din afara Romaniei) Andrei Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, iar The Boston Consulting Group are un partener exclusiv care lucreaza la Bucuresti – compania The Bucharest Consulting Group, detinuta de olandezul Peter Jansen, fost director al grupului de presa Sanoma Hearst.

     

    Daca, in afara de Roland Berger, multinationale nu prea avem, care sunt companiile care activeaza pe piata romaneasca de consultanta strategica? Birouri romanesti, organizate in jurul unor manageri/ parteneri al caror nume reprezinta un brand. De exemplu, Viorel Bitu, fost director pentru Arthur Andersen, Ernst & Young si Accenture, a virat catre consultanta strategica, prin compania Interfin. De altfel, consultantii din 1994 ai acestei companii au pus bazele Arthur Andersen Romania, reprezentanta pe care Bitu a condus-o pana in 2002.

     

    De anul acesta, specialistul in consultanta fiscala a reinceput afacerile pe cont propriu, cu aceeasi companie insa cu o echipa diferita. Acum pentru compania lui Bitu lucreaza 15 consultanti. “In esenta, Interfin are doua linii de business: consultanta strategica si implementare de programe informatice utile managementului”, explica Viorel Bitu, managing partner la Interfin. Consultantul spune ca acum isi realizeaza cifra de afaceri din doua contracte mari, de peste 100.000 de euro fiecare. Pentru activitatea de anul viitor, el face un pariu personal: “daca nu voi vinde de un milion de euro ma voi retrage”. In acelasi timp, Bitu si partenerii sai intentioneaza sa achizitioneze o companie de software pe care sa o “lipeasca” Interfin.

     

    Chaira daca exista si situatii cand compania pe care o conduce concureaza pentru proiectele de consultanta cu numarul unu de pe piata – Roland Berger – , Bitu spune ca nu se teme de aceasta confruntare, dovada si licitatile pe care le castiga. De cealalta parte, Pascu nu neaga ca exista proiecte cu valori reduse pe care competitorii mai mici le castiga. Roland Berger are insa suficient de lucru, mai ales ca deruleaza proiecte mari, unele dintre acestea ajungand valoric la cateva sute de mii de euro. Un proiect important este cel derulat pentru reorganizarea Distrigaz Nord si integrarea acesteia in grupul german E.ON Ruhrgas (noul actionar majoritar). E.ON este partener Roland Berger la nivel global.

     

    Pana la urma, ce face exact o companie de consultanta strategica? In cazul in care clientul este o companie multinationala, serviciile constau in “sfaturi” despre cum si cat sa investeasca atunci cand intra pe o piata noua si, ulterior, in recomandari despre modul in care sa isi dezvolte afacerea. “In cazul in care clientul este o companie romanesca ajunsa la un grad de complexitate ridicat, noi putem face proiecte de reorganizare, evaluare si eventual o ajutam sa isi gaseasca un partener strategic sau financiar”, detaliaza Codrut Pascu. Un proiect cu care se mandreste Roland Berger este  vanzarea PharmaTech catre compania slovena Lek, jucator important de pe piata farmaceutica, preluat ulterior de Novartis.

     

    Piata consultantei strategice va creste direct proportional cu dorinta antreprenorilor si managerilor romani de a-si regandi business-ul. Pentru ca ei sunt cei care semneaza un contract de consultanta. Totusi, nu putini sunt proprietarii romani care se considera buni la toate si, implicit, au convingerea ca un consultant nu le poate aduce valoare. “Daca am crescut compania pana acum, ce nevoie am nevoie de sfaturile altora care, pe deasupra, isi vor baga nasul in rezultatele mele financiare?!”, este intrebarea retorica pe care o pun antreprenorii neincrezatori in viziunea unui consultant strategic.

     

     “Este adevarat ca marile grupuri de firme locale s-au dezvoltat bine pana acum, insa pentru a avea o dezvoltare regionala e nevoie de interventia unui consultant”, explica Peter Jansen, managing partner la The Bucharest Consulting Group, partener exlcusiv al uneia dntre cele mai mari companii de consultanta din lume, The Boston Consulting Group, cu venituri anuale de 1,3 miliarde de dolari.

     

    Consultant de manageri este si Adrian Stanciu, partener la compania Ascendis, insa el nu “trateaza” sisteme, ci oameni. “Pornind de la viziunea unei companii, noi incercam sa imbunatatim obtinerea rezultatelor dorite prin rezolvarea problemelor de cultura a companiei”, spune Adrian Stanciu, care anterior muncii de consultant a fost antreprenor si director de multinationala. In 1997, el si-a vandut propria companie – Arexim -, care distribuia echipamente de birou catre Xerox. Timp de trei-patru ani, Stanciu a fost directorul Xerox Romania.

     

    Ce orizont au consultantii strategici in Romania? Majoritatea sunt oprimisti pentru ca marile privatizari (Petrom, Sidex, mai nou BCR) au devenit sau vor deveni realitate, multintionalele continua sa “debarce” in Romania, iar marile grupuri locale au din ce in ce mai mare nevoie de o gandire strategica (European Drinks, Tiriac Holdings)  si eventual de extinderea pe alte piete.

     

    Job-ul cel mai greu al consultantilor ramane munca de convingere. Ei trebuie sa-i faca pe antreprenorii si managerii romani sau straini sa inteleaga ca valoarea unui contract de consultanta este o nimica toata in comparatie cu plusul la profiturile viitoare ale companiei “tratate” de specialisti. Succes medicilor si sanatate pacientilor! 

  • Prima victima a proiectului de buget

    Dupa cum era de asteptat, proiectul de buget pentru anul urmator a provocat numeroase nemultumiri in randul clasei politice, dar putini se asteptau la o demisie cu acte in regula, depusa si inregistrata la cabinetul premierului – cea a ministrului educatiei, Mircea Miclea, motivata de bugetul prea mic alocat invatamantului in 2006. Miclea a insistat asupra faptului ca nu-si poate pune in practica proiectele in conditiile subfinantarii cronice a invatamantului si a acuzat faptul ca in elaborarea bugetului nu s-a tinut cont de promisiunile facute in campania electorala, cand invatamantul era considerat o prioritate nationala.

     

    Reactia sindicatelor din invatamant a fost relativ previzibila. Liderii sindicali s-au aratat solidari cu decizia lui Mircea Miclea si au amenintat ca vor intra in greva generala daca bugetul pentru educatie nu va fi suplimentat. Interesant este insa ca pozitia lui Miclea a fost sustinuta de presedintele Traian Basescu, care nu a pierdut ocazia de a critica bugetul guvernului Tariceanu pentru nerespectarea promisiunilor electorale, amenintand chiar ca nu-l va promulga daca situatia va ramane neschimbata si dupa dezbaterea proiectului de buget in Parlament.

     

    In intampinarea criticilor prezidentiale a venit liderul Partidului Democrat, Emil Boc, care a anuntat ca nu va nominaliza nici o persoana pentru postul de ministru al educatiei, pana la rezolvarea problemei cu bugetul. Mai mult, a amenintat ca Partidul Democrat va amenda in Parlament bugetul propus de guvernul pe care, teoretic, il sustine. Cei ce au vazut insa in decizia lui Boc o confirmare a scenariului mai vechi ca PD ar urma sa se retraga de la guvernare sub un pretext oarecare s-au inselat insa, cel putin deocamdata: spre sfarsitul saptamanii, liberalii si democratii se intelesesera deja sa creasca bugetul pentru educatie la 4,4% din PIB, de la nivelul initial de 4%. Miclea si sindicatele cerusera insa cel putin 5%, tocmai pentru ca in 2007, anul teoretic al aderarii la UE, sa poata obtine un buget de 6%.

     

    E drept insa ca ministrul Miclea, care raspunde si de cercetare, ar fi putut sa se consoleze cu o cifra mai mult decat spectaculoasa: cresterea cu 82% fata de anul trecut a alocatiei bugetare pentru cercetare. Cu aceasta crestere cu tot insa, alocatia prevazuta pentru cercetare in 2006 nu ajunge decat la 1% din PIB.