BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • JOCURI: Silent Hunter III este cel mai important proiect din domeniul jocurilor care a fost conceput si finalizat pana acum in Romania

    „Singurul lucru care m-a inspaimantat cu adevarat in razboi au fost U-boat-urile“, a spus Winston Churchill. La mai bine de jumatate de secol, puteti incerca sa-l inspaimantati pe liderul englez, in postura unui capitan al unui submarin german conceput in totalitate la Bucuresti.

    Este vorba despre cel mai important proiect din domeniul jocurilor care a fost conceput si finalizat pana acum in Romania, Silent Hunter III. De doi ani de zile, cam jumatate din echipajul mediu al unui submarin german U-boat, adica 26 de game designeri, progamatori si artisti au lucrat la continuarea unei francize de succes, al treilea joc dintr-o serie lansata cu aproape zece ani in urma. 

    La 12 martie 2005 userul Lusitania 2005 anunta pe forumul oficial al jocului Silent Hunter 3 ca a cheltuit 400 de lire sterline pentru a-si imbunatati computerul, special pentru a putea rula respectivul simulator de submarin. Nelinistea celui ce semneaza Lusitania era compatibilitatea noului sau sistem cu cerintele hardware ale jocului, neliniste impartasita de mai multi useri pe mai mult de sase pagini de discutii. Toate acestea pentru un joc de nisa, si inca o nisa superspecializata, pentru ca simulatoarele de submarine sunt un gen de joc pentru cunoscatori si pasionati adevarati: manualul jocului Dangerous Waters, produs de Sonalysts, are 562 de pagini, iar cel pentru Sub Command, creatie a companiei Electronic Arts, „numai“ 200 de pagini.

    „Este o nisa, este adevarat, dar mai este si o comunitate activa, serioasa si numeroasa. Numai la Subsim.com sunt circa 30.000 de useri, unii care lucreaza in marina sau sunt militari, si sunt numai o parte din publicul tinta“, spune Cristian Hriscu-Badea, game designer si 3D artist la Ubisoft Romania. Se scuza pentru faptul ca vorbeste un amestec de engleza si romana, din cauza faptului ca in ultima perioada a vorbit mai mult in engleza; oricum utilizatorii de jocuri folosesc intens un astfel de slang – e mai usor sa spui skill decat abilitati sau shooter decat joc cu impuscaturi. Are in mana ultima recenzie a jocului aparuta pe Internet, cea a site-ului www.subsim.com. Silent Hunter III a primit 100 de puncte, devenind cel mai bine punctat joc din toate cele aflate pe site. 

    Silent Hunter III, lansat pe plan international saptamana trecuta si in Romania in aceasta saptamana, va izbuti in mod cert sa depaseasca performanta lui Silent Hunter II, care s-a vandut in mai multe sute de mii de exemplare. Secretul sau: faptul ca realizatorii jocului au fost atenti la solicitarile, reprosurile si sugestiile comunitatii internationale de jucatori. Ca asteptarile erau mari o demonstreaza chiar faptul ca jocul se afla pe locul doi in listele de precomenzi pe Amazon, in Germania, unde a fost si pe primul loc, sau in Australia. Iar echipa de romani a incercat, prin ceea ce ofera in joc, sa depaseasca categorisirea de simulator de submarin: „In esenta este vorba de lupta, baza multora dintre jocurile moderne, de confruntarea intre submarinul jucatorului si distrugatorul controlat de inteligenta artificiala“, spune Cristian Hriscu-Badea. Ca jocul a fost asteptat o spune si faptul ca a doua zi dupa lansare, site-ul oficial al jocului anunta epuizarea stocurilor detinute de magazinul on-line Ubisoft, noile comenzi urmand a fi procesate incepand cu 24-25 martie. 

    Simulatoare de submarine se joaca inca dinainte de aparitia computerelor personale. Primul simulator de submarin pare sa fie Seawolf, un joc electronic prezent in salile de distractii in anii 80’, compus dintr-un periscop si comenzile de rigoare. Primul simulator pentru un computer este Gato (numele este al unei clase reale de submarine), aparut in 1983 si care avea cerinte de sistem ce astazi pot fi depasite de capabilitatile telefoanelor mobile – procesor la 4,77 MHz, 128 k de memorie. Urmeaza Silent Service (1985), Sub Battle (1986), Aces of the Deep (1996), alaturi de multe alte titluri; ba a aparut chiar si o varianta digitala a unui film de acum clasic, „Hunt for Red October“, care a incercat sa profite de succesul peliculei cu Sean Connery.

    Franciza Silent Hunter are o istorie de aproape zece ani. Primul Silent Hunter a fost dezvoltat de Aeon Electronic Entertainment si a fost publicat de Strategic Simulation Inc. (SSI) in 1996. Jucatorul comanda un submarin american in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in Pacific, tinta fiind flota japoneza. Secretul longevitatii sale, pentru ca este un joc ce se mai vinde inca, este rejucabilitatea sa, faptul ca misiunile au un puternic caracter aleator. Asa ca si in prezent comunitatea Silent Hunter isi pastreaza prospetimea, pe internet circuland noi misiuni, create de fani, alaturi de ghiduri destul de complexe de instalare a jocului sub Windows XP. 

    Silent Hunter II, publicat de Ubisoft in 2001, a fost initial dezvoltat de Aeon si finalizat de Ultimation Inc. Teatrul de actiuni se schimba, jucatorul comandand de aceasta data un U-boat german, in Atlantic. Unele misiuni se bazeaza pe fapte istorice reale, cum este incursiunea submarinului U-47 in principala baza a flotei britanice din Scapa Flow sau operatiunea Drumbeat impotriva flotei americane. Un concept revolutionar era posibilitatea interconectarii cu un alt joc, Destroyer Command, lansat tot de Ubisoft, astfel incat jucatorii se puteau lupta la carma unui submarin german sau a unui distrugator aliat. Fanii Silent Hunter au criticat  asa- numita scriptare a misiunilor (faptul ca o intalnire cu un convoi sau o nava inamica se petrecea in acelasi loc), de unde o rejucabilitate redusa, slaba calitate a AI-ului (inteligenta artificiala, care conduce navele partenere sau pe cele inamice, raspunzand la actiunile jucatorului), dar si bug-urile care in modul multiplayer deconectau jucatorii inainte sau in timpul misiunii.

    Silent Hunter III incearca sa depaseasca toate problemele primelor versiuni, ba si pluseaza. Ofera jucatorului, in premiera, un echipaj virtual, individualizat, cu abilitati proprii si bine definite: Hans, care nu seamana cu Jurgen, poate fi un bun mecanic, iar prezenta sa in sala masinilor poate grabi ritmul reparatiilor; Jurgen se poate dovedi un bun navigator sau un bun tunar sau se poate dovedi util in cabina sonarului. Multumirea echipajului este esentiala si poate veni din lucruri marunte, ca de exemplu o inghetata bonus, dar si din abordarea curajoasa a luptelor de catre capitan, adica de  catre jucator sau din decoratiile pe care le primesc. 

    O decizie incorecta a capitanului reduce moralul oamenilor, ca in realitate. Renumele jucatorului, obtinut in urma a cat mai multe confruntari victorioase, ii poate asigura angajarea celor mai buni oameni. Nu va suna cunoscut? Prin ce difera acest mod de a te juca de administrarea unui companii reale? Unii sunt pe mare, unii pe uscat, dar in rest prin nimic. 

    In materie de echipaj, progamatorii romani au populat pana si navele inamice – in timpul luptelor sunt vizibili la posturile de lupta, tunuri sau mitraliere.

    Jucatorul isi poate conduce submarinul oriunde pe harta lumii: Marea Nordului este friguroasa si trebuie sa iti feresti nava de iceberguri; aproape de coastele Africii echipajul va nadusi din greu. Echipa Silent Hunter a creat si un numar de locatii specifice perioadei – baza engleza de la Scapa Flow sau portul Dover, de exemplu, dar daca va incearca dorul puteti face o vizita si in portul Constanta. Cei ce au jucat si au prezentat pana acum jocul au apreciat cel mai mult campania dinamica. Misiunile de patrulare presupun libertate absoluta, iar U-boat-ul trebuie sa adulmece navele, pentru ca, in functie de gradul de realism ales de jucator, poti rata intalnirea cu un vapor care trece la mica distanta, dar care este ascuns de ceata sau poti identifica un convoi de la mare distanta. Realismul merge pana acolo incat Neal Stevens, care a realizat review-ul de pe subsim, avertiza ca in timp real o traversare a Atlanticului ia in jur de 25 de minute (mult pentru un joc) si sfatuia jucatorii sa tina la indemana si o carte. Si tot de realism tine faptul ca echipajul vede mai bine ziua si mai putin bine noaptea.

    Dezvoltarea jocului a luat mai bine de doi ani. „Pe langa cei aproximativ doi ani de lucru a mai fost necesara o perioada de preproductie de cateva luni. 

    Pentru pregatire am studiat cam tot ce se poate studia in materie de lupte navale, submarine si nave, pe Internet sau in carti. Pentru designeri a fost chiar sarcina de serviciu sa studieze cat mai multe carti“, surade Cristian Hriscu-Badea.

    Tot la capitolul documentare trebuie inclus si ajutorul oferit de Jurgen Oesten, fost capitan de submarin. Oesten s-a nascut in 1913 („…foarte tanar pentru varsta pe care o are…“, spune Badea) si a terminat  razboiul cu grad de Korvettenkapitän, decorat cu Crucea Cavalerilor. A scufundat 19 nave, insumand peste 100.000 de tone. Firesc, se naste o intrebare, de ce rolul de comandant de submarin german pentru jucator? „Submarinele germane au fost reprezentative ca nivel tehnologic pentru acea vreme si au fost o arma onorabila, care a atras respect“, precizeaza Cristian Hriscu-Badea.  Din punct de vedere grafic si sonor, jocul se apropie de ceea ce se cheama o experienta cinematografica. 

    „Oceanul este incredibil, felul in care se misca, culorile, valurile… submarinele si navele par niste vise frumoase in 3D Max Studio… fumul si exploziile sunt cinematice… Sunetul motoarelor se amplifica o data cu cresterea vitezei… Exploziile sunt grele, periscopul mormaie, iar carcasa trosneste inspaimantator la mare adancime… Unde au stat ascunsi romanii inainte de SH3?“, se intreaba Neal Stevens. 

    Pentru ca jucatorul sa se familiarizeze cu modul de comanda al submarinului este indicat sa termine cursurile Academiei Navale. Daca nu ati urmat aceasta scoala in realitate, o puteti face in Silent Hunter III. 

    Cele cinci misiuni pregatitoare sunt menite sa ajute jucatorul sa se familiarizeze cu interfata si modul de lucru cu echipajul, dar si sa ii ofere un minim de skill-uri (abilitati) necesare pentru a duce la bun sfarsit cariera de capitan de submarin. 

    Si poate terminati cu un grad mai mare de Korvettenkapitän.

    Cel mai bun final al acestui articol apartine tot celor de la www.subsim.com: „By God, the Romanian did it!“.

  • UBISOFT ROMANIA

    • Cifra de afaceri: 3,2 mil. euro (2004)
    •  Afiliere: Ubisoft Romania este parte a grupului francez Ubisoft, cu sedii in 21 de tari si vanzari in peste 55 de tari. 
    • Venituri: Ubisoft Romania a avut in anul fiscal 2003-2004 venituri de 508 mil. euro  
    • Jocuri in portofoliu: Peste 1.000 
    • Vizitatori: portalul Ubi.com atrage 3,5 mil. de vizitatori lunar

  • CUM SE REALIZEAZA UN JOC

    CONCEPTIA apartine game designerilor, care traseaza linii principale de dezvoltare – actiune, decoruri, realism, moduri de interactiune cu mediul sau personajele. 

    GRAFICIENII concep identitatea vizuala a jocului – personaje, cladiri, vehicule, aspectul mediului inconjurator, texturi. Este una dintre cele mai de impact componente, pentru ca vine prima in contact cu jucatorul. Sunt specializati, ocupandu-se fie de personajele din joc si animatia acestora, fie de peisaje si vehicule, in doua sau in trei dimensiuni.

    PROGRAMATORII transcriu in limbaj masina ceea ce le-a trecut prin cap desig-nerilor si artistilor. 

    TESTERII sunt platiti ca sa se joace, dar la modul serios, pentru ca trebuie sa identifice orice erori de programare sau de conceptie (asa-numitele bug-uri).

  • Vine vara, umpleti hotelurile cu ceva

    Cu putine lucruri se poate mandri Romania ca este printre primele tari din lume. Mai ales in domeniul turismului, unde, per total, nu stam deloc bine. Cu toate astea, suntem pe locul trei in lume la furnizarea de personal pentru vasele de croaziera.

    Sa lucrezi la Howard Johnson Grand Plaza, unul dintre cele cateva hoteluri de cinci stele – si cel mai nou – din Bucuresti, ar trebui sa fie, cel putin teoretic, visul oricarui angajat din industria hoteliera. Cu toate acestea, cea mai mare problema a acestui hotel si chiar si a celorlalte de categoria lui, dar si din clasa de patru stele, este plecarea in fiecare an a unui procent de 20 – 40% din personal. Unde? Pe vase de croaziera, in general si, mai nou, in hoteluri din strainatate. 

    „Problema cea mai mare a hotelului este turnover-ul de personal, unde noi am ajuns la 32% anul trecut. Este un procent foarte mare. Cei mai multi angajati au plecat in strainatate, pe vase de coaziera, pe posturile pe care lucrau si aici. Romania este al treilea furnizor din lume de personal pentru vasele de croaziera, dupa Filipine si Indonezia“, spune Tinu Sebesanu, directorul general al hotelului Howard Johnson Grand Plaza.  El a adaugat ca oamenii pleaca in strainatate „bineinteles, pentru bani“. Pe vas au un salariu de peste 2,5 ori mai mare decat isi permite hotelul sa le ofere. Desi la prima vedere pare paradoxal, cei mai multi care pleaca sunt cei din marile hoteluri, care apartin lanturilor internationale. Nu din hoteluri mici si necunoscute. Explicatia este simpla. Cei care recruteaza vin si iau oameni „antrenati“, de la hotelurile de clasa superioara. „N-o sa recruteze de la bistroul de la Gara de Nord“, explica Tinu Sebesanu. 

    Si, intr-adevar, au de unde alege, pentru ca in Romania sunt deja prezente sase din cele mai mari 12 lanturi hoteliere internationale. 

    Si angajatii din hotelurile mai mici au inteles ca daca vor sa plece pe un vas de croaziera le va fi mult mai greu s-o faca daca nu lucreaza la un hotel de lux. Si atunci fac tot posibilul sa ajunga la acestea, dar nu pentru a ramane ani de zile, ci pentru ca a lucra la un hotel de cinci stele „da bine la CV“.

    Politica de resurse umane a companiilor care recruteaza personal pentru vase de croaziera ofera persoanei selectionate posibilitatea parcurgerii, cu fiecare nou contract, a intregii ierarhii operationale (de la picol, ajutor de ospatar, ospatar la sef de formatie, supervizor, sef de sala etc.  „In ultimii 5 – 7 ani se constata o accentuare a fenomenului in Romania, pe de o parte stimulat de o ameliorare a formalitatilor si, pe de alta parte, motivat de incoerenta conceptelor de management ale multor proprietati hoteliere si de nivelul extrem de scazut al remuneratiilor corespunzatoare“, crede Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels.

    Ca medie, a adaugat Marasoiu, salariile personalului operational hotelurile romanesti raman in jurul a 70 – 150 euro net, „fara sa ne imaginam un nivel fabulos al bacsisului“, data fiind calitatea relativa a serviciilor in genere si numarul inca prea mic al turistilor. In privinta sefilor de departamente, cazurile cele mai „fericite“ ajung la o medie de 300 – 400 de euro pe luna.

    In schimb, cel putin la prima vedere, munca prestata pe un vas de croaziera ofera mai multe satisfactii. Ele sunt in primul rand banesti, veniturile variind in functie de nivelul de incadrare si pornind de la 1.300 euro/luna pana la 2.500 – 2.800 euro/luna, potrivit datelor companiei Peacock Hotels.

    „Trebuie insa sa privim moneda pe ambele fete, reversul aratand o munca epuizanta, adesea in formula 12 ore pe zi, sase zile pe saptamana, fara concedii pe parcursul celor 3 – 10 luni de contract, intr-un mediu foarte strict (si, prin aceasta, eficient…)“, a precizat Paul Marasoiu. Cu toate acestea, in fiecare an pleaca pe vasele de croaziera cateva mii de oameni din hotelurile din Romania, din ce in ce mai multi de la un an la altul, crede George Turna, prim-vicepresedintele Federatiei Industriei Hoteliere din Romania si directorul general al hotelului Ambasador din Bucuresti.

    Tinu Sebesanu de la Howard Johnson spune ca pentru vasele de croaziera se fac, in general,  doua recrutari pe an, in lunile iunie si octombrie. La aceasta spaima a hotelierilor – vasele de croaziera – se adauga si faptul ca, de anul trecut, tari precum Anglia au „deschis cotele“ si pentru personal hotelier de uscat, nu doar pentru vase de croaziera. Adica, in fiecare an, hotelurile din Anglia au voie sa aduca din afara granitelor cateva mii de chelneri, de bucatari sau de cameriste. Si, nici in acest caz, companiile de recrutare nu evita Romania, unde exista forta de munca destul de calificata si cu pretentii salariale mai mici decat cele ale personalului din alte tari.  Motivatia principala a celor care pleaca pe vase de croaziera este strangerea de bani pentru cumpararea unei locuinte. 

    Chiar daca acum bancile acorda cu mult mai mare usurinta credite fata de anii trecuti, totusi marea problema a multor tineri este gasirea unei solutii pentru a obtine banii de avans. 

    S-ar parea, la prima vedere, ca exista doua solutii pentru a opri migrarea de personal: fie ca hotelierii sa mareasca salariile, ceea ce foarte multi dintre acestia exclud din start, plangandu-se de fiscalitatea excesiva, fie sa investeasca in pregatirea oamenilor si sa incheie cu ei niste contracte ferme pe cativa ani. „Daca iei un student si investesti in el, nu ai nici o forma legala prin care sa-l «obligi» sa lucreze pentru tine o anume perioada“, mai spune Sebesanu. 

    S-ar parea ca, cel putin pana la intrarea Romaniei in UE, cand se asteapta ca salariile sa creasca, angajatii din hoteluri vor continua sa plece. Sebesanu crede insa ca dupa aderarea la UE exodul fortei de munca din hoteluri se va amplifica. „Pentru ca salariile nu vor creste chiar din primele zile, in schimb se vor «deschide« granitele si oamenii vor putea lucra mult mai usor in strainatate.“

    In general, cei care se angajeaza in locul celor care pleaca in strainatate sunt sub nivelul ultimilor, spune George Turna. In aceste conditii, migrarea personalului are ca efect principal diminuarea plajei de forta de munca din care angajatorii din Romania pot selectiona candidati competitivi. Aceasta se traduce categoric in scaderea calitatii serviciilor, oricum un capitol la care Romania nu prea are cu ce sa se laude.  Dar, cum in aproape orice situatie exista si o parte buna, trebuie sa ne gandim ca atunci cand angajatii de pe vapor se intorc – sau cel putin o parte din ei – sa lucreze in tara, lucrurile invatate si mai ales atitudinea dobandita in acel sistem vor fi un avantaj atat pentru angajat cat si pentru viitorul angajator.

    Asadar, daca in vreun hotel romanesc vom vedea un angajat amabil si zambitor, inseamna ca avem de ales din doua variante: fie e foarte bucuros pentru ca a obtinut deja un contract pe un vas de croaziera, fie tocmai s-a intors de pe un astfel de vas, cu ceva economii. 

  • INTEGRARE: EUROVOT Incredere limitata pentru romania

    Raportorul pentru Romania al Parlamentului European, Pierre Moscovici, a transmis un mesaj clar: Romania si Bulgaria trebuie sa semneze impreuna Tratatul de aderare, la data fixata (25 aprilie). „Decuplarea celor doua tari ar fi un semnal negativ si o condamnare a tot ceea ce a facut actualul guvern“, a declarat Moscovici. „Ar fi o umilinta nejustificata pentru poporul roman.“ Moscovici a plusat aratand ca o diferenta mare de voturi intre Sofia si Bucuresti ar avea un efect psihologic nefericit. Prin urmare, a sugerat el, ar fi bine ca PE sa voteze masiv in favoarea Romaniei.

    Raportul lui Moscovici va contine si un amendament al increderii limitate, potrivit caruia si PE sa poata monitoriza performantele tarilor candidate. Deci sa poata avea un cuvant de spus in eventuala aplicare a clauzei de salvgardare si amanarea aderarii cu un an.  Altfel, in mod formal, rolul PE inceteaza in momentul in care si-a dat votul favorabil (13 aprilie). Iar problema clauzei ar ramane doar o „afacere“ intre Comisia Europeana, care ar putea propune o asemenea masura, si Consiliul Europei, care ar lua decizia. Nu exista insa un precedent pentru ca PE sa obtina dreptul de monitorizare, asa ca Moscovici si membrii Comisiei de Afaceri Externe propun, practic, schimbarea unor reguli.

    E o etapa subtila a unei asa-zise lupte intre institutiile europene, au comentat unii analisti. E o smecherie care sa permita un vot masiv favorabil Romaniei, au fost de parere altii. Conditionarea votului de adoptarea, nu foarte probabila, a acestui amendament e un alt fel de a amana aderarea Romaniei, au spus amatorii de scenarii.  In mod clar, ideea amendamentului este bine primita in randul majoritatii parlamentarilor europeni, chiar daca adoptarea lui nu ar putea avea, practic, efecte concrete. 

    Oricum, in urmatoarele trei saptamani, pana pe 25 aprilie, data stabilita pentru semnarea Tratatului de aderare, jocul se muta in Parlamentul European. Iar pentru ca festivitatile din 25 aprilie sa aiba loc, mai sunt de trecut doua hopuri importante. Primul, la 30 martie, cand Comisia de Afaceri Externe ar urma sa dea avizul conform si al rezolutiei Moscovici. Cel mai mare hop de trecut va fi insa votul din Parlamentul European, din 13 aprilie. Un vot favorabil ar insemna nu doar ok-ul majoritatii parlamentarilor. Un „da“ masiv la 13 aprilie ar avea o mare incarcatura psihologica, ar fi un semnal cum nu se poate mai bun pentru micile hopuri ale ratificarilor din parlamentele tarilor membre. In sfarsit, calendarul post-semnare mai cunoaste un hop, raportul Comisiei Europene, si o permanenta atentionare, clauza de salvgardare, care ar putea fi oricand invocata pana la data preconizata a aderarii (1 ianuarie 2007). 

    Acum, pentru Romania va fi decisiv ceea ce vor spune/vota parlamentarii europeni. Deocamdata, stim cum s-a votat in luna decembrie, cand a fost batut in cuie actualul calendar al aderarii. Atunci, in favoarea Romaniei s-au exprimat trei sferturi dintre europarlamentari. Cea mai mare sustinere era cea a socialistilor (99%), a liberal-democratilor (peste 75%) si a popularilor (peste 50%). Alternanta la guvernare si venirea la puterea a unui guvern considerat reformist de catre europarlamentari a dus la o crestere a sustinerii, ceea ce l-a facut pe comisarul pentru extindere, Ollie Rehn, sa declare recent ca „exista 86% sanse ca sa se voteze in favoarea Romaniei“. Cu conditia ca guvernul sa convinga Parlamentul European ca a luat suficiente  masuri pentru reformarea justitiei si combaterea coruptiei. 

    Exista inca destul de multe voturi impotriva Romaniei. Cele mai multe dinspre unii dintre conservatorii olandezi si germani, nu foarte numerosi insa. O pozitie aparte o are raportorul european pentru Bulgaria, Geofrey Van Orden. Entuziasmat de „uriasele progrese facute de Sofia“, Orden insista sa se ia in calcul decuplarea, pentru ca, spune el, ar fi nedrept ca Sofia, care are mult mai putine probleme de rezolvat, sa astepte Bucurestiul, fara nici un motiv. 

    Pe de alta parte, este interesant de observat faptul ca mai multi europarlamentari au devenit favorabili Romaniei dupa ce au vizitat Bucurestiul sau, cazul conservatorilor britanici, dupa ce s-au intalnit, la Londra, cu ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu. Astfel ca, deja, cei mai multi membri ai Comisiei de Afaceri Externe spun ca ar vota in favoarea Romaniei. 

    Unul dintre ei este olandezul Joost Lagendijk, membru al grupului Verzilor. La sfarsitul anului trecut, era unul dintre criticii vehementi ai (ne)realizarilor Romaniei si vota impotriva incheierii negocierilor si stabilirii datei de 1 ianuarie 2007 ca moment zero al aderarii. Acum, dupa ce a facut parte din „desantul european“ la Bucuresti, Lagendijk e favorabil Romaniei. Motivul? Schimbarea puterii si faptul ca noul guvern „vrea sa faca reforme“. „Daca spunem nu, fostul guvern socialist ar risca sa exploateze acest vot pentru a impiedica reformele“, a spus deputatul olandez la o dezbatere organizata la Bruxelles de Clubul „Romania – UE“. „Nu vreau sa pedepsim actualul guvern pentru greselile celui precedent“, a adaugat deputatul olandez.

    De aceea, Lagendijk este unul dintre sustinatorii cei mai hotarati ai acordarii unui vot pozitiv dar conditionat, asa cum va fi el formulat in amendamentului increderii limitate. Caci Lagendijk atrage in continuare atentia asupra a doua „fenomene agravante“ mostenite din perioada recenta, probleme pe care actualul guvern trebuie sa le rezolve: coruptia, asimilata ca impact social cu terorismul; respectiv cenzura si intimidarile la adresa presei libere.

    Dinspre comisarul european pentru extindere, Ollie Rehn, razbate de asemenea, un „optimism rezervat“. Pe de o parte, Rehn indeamna la un vot favorabil, pentru ca, oricum, Consiliul poate sa activeze in orice moment clauza de salvgardare daca Romania nu-si respecta obligatiile in materie de concurenta si justitie. Pe de alta parte, Kristian Hedberg, unul dintre membrii echipei lui Ollie Rehn declara, la Bruxelles, la aceeasi dezbatere, ca „noua echipa guvernamentala pare foarte determinata sa duca la bun sfarsit reforma“. Hedberg isi punea insa intrebarea daca Bucurestiul va avea puterea si aptitudinile sa indeplineasca toate conditiile necesare, in scurtul timp ramas pana la aderare. In sfarsit, Hedberg a tinut sa adauge un amanunt important: UE isi tine promisiunile fata de Romania, acordandu-i un sprijin pentru aderare fara precedent, respectiv un miliard de euro anual, plus asistenta tehnica continua. 

    Prin urmare, ei ne vor. Iar noi mai avem de facut. „Coruptia e problema cea mai mare in ceea ce priveste aderarea Romaniei la UE“, este parerea lui Codru Vrabie, expert anticoruptie al Transparancy International Romania. De altfel, la loc de cinste in rezolutia lui Moscovici (care atrage atentia asupra multor probleme, dar mentioneaza schimbarea guvernului ca pe un fapt pozitiv) se afla lupta anti-coruptie. 

    Intre amestecul de optimism si ingrijorare care se face simtit la Bucuresti si la Bruxelles, concluzia este ca aderarea in 2007 este o decizie pur politica. O decizie care, in principiu, s-a luat. Intrarea Romaniei in UE nu va fi una triumfala, dar nici una in genunchi. Ne aflam intr-un moment in care mai important e „sa“ decat „cum“. Pentru ca, vorba romanului, dupa aceea multe lucruri se vor aranja de la sine. Cu ajutor european substantial.

  • REZOLUTIA MOSCOVICI

    Rezolutia raportorului pentru Romania al Parlamentului European va sta la baza votului pe care europarlamentarii il vor da la 13 aprilie. In cele 14 paragrafe ale rezolutiei se cer aceleasi lucruri care revin obsesiv in toate discursurile oficialilor europeni.

    • Continuarea reformei in justitie si administratie
    • Lupta anti-coruptie, in special a celei la nivel inalt 
    • Libertate de exprimare, in special libertatea presei 
    • Intarirea administratiei locale 
    • Protectia copilului si a persoanelor cu handicap si imbunatatirea conditiilor din spitalele
      psihiatrice 
    • Eforturi suplimentare in privinta protectiei mediului 
    • Aplicarea corecta a noii legi privind transparenta ajutoarelor de stat si controlul riguros al acestora de catre Consiliul concurentei, conform cu angajamentele luate in cadrul negocierilor de aderare
    • Campanie de informare asupra UE si obiectivelor sale, asupra avantajelor si dezavantajelor ce decurg din aderare
    • Amendament care sa explice cum ar putea fi asociat Parlamentul European la continuarea procesului de monitorizare si la invocarea unor eventuale clauze de amanare

     


  • MAI DEGRABA "DA"

    Pentru ca Romania sa semneze Tratatul de aderare la 25 aprilie 2005, e nevoie de votul majoritatii europarlamentarilor (50% plus unul, adica cel putin 366 de voturi). Opiniile sunt impartite, dar exista un curent majoritar favorabil Romaniei. 

    Pierre Moscovici (PSE, FranTa): Clauza care ar putea duce la amanarea aderarii cu un an ar trebui sa ramana nu ca o sanctiune ci ca o incurajare, ca Romania sa se pregateasca si sa evite anumite socuri pentru ea sau pentru UE dupa momentul aderarii. 

    Annemie Neyts-Uyttenbroeck (ALDE, Belgia): Cei mai multi liberal-democrati vor vota in favoarea Romaniei, mai ales daca se accepta amendamentul increderii limitate.  

    Geofrey Van Orden (EPP-ED, Marea Britanie): Ar fi nedrept ca Sofia, care are mult mai putine probleme de rezolvat, sa astepte Bucurestiul, fara nici un motiv.  

    Szent-Ivanyi Istvan (ALDE, Ungaria): Semnarea tratatului sa aiba loc, asa cum s-a stabilit, impreuna cu Bulgaria, iar PE sa adopte o rezolutie asupra dezirabilitatii aplicarii clauzelor, la timpul potrivit. 

    Jose Ignacio Salafranca Sanchez-Neyra (EPP-ED, Spania): PE n-are nevoie sa monitorizeze direct Romania; PE a votat Comisia, iar monitorizarea e treaba Comisiei. 

    Markus Ferber (EPP-ED, Germania): Daca PE nu s-a manifestat pana acum, dupa 13 aprilie, eurodeputatii nu vor avea nici atat vreun cuvant de spus asupra clauzei de salvgardare.  

    Erik Meijer (GUE/NGL, Olanda): Acordul pentru aderare al majoritatii europarlamentarilor poate fi explicat prin legaturile lingvistice si culturale ale Romaniei cu anumite state membre. 

    Francisco Jose Millan Mon (EPP-ED, Spania): Noul guvern a pornit un program ambitios de accelerare a reformelor si are progrese evidente in acest sens. 

    Charles Tannock (EPP-ED, Marea Britanie): Romania sa coopereze pentru gasirea unor solutii pentru Insula Serpilor si pentru problemele din Republica Moldova.  

    Joost Lagendijk (Verzii/EFA, Olanda): Fostul guvern PSD a fost o parte a problemei, iar acum ar fi incorect sa pedepsim noul guvern pentru greselile celui precedent.

  • Pusculita, din nou la moda?

    Euro e in agonie. Dolarul nu se simte nici el prea bine. Dobanzile la depozitele in lei sunt aproape cat inflatia. Plasamentele traditionale ale romanilor sunt temporar „out of order“. Apar altele sau pusculita revine la moda?

    Cam in acelasi fel in care meteorologii anuntau in decembrie zapezi si geruri de ar fi crapat orice piatra, cand pe cer trona un soare stralucitor si afara erau 20 de grade, asa s-au adeverit si prognozelor analistilor privind evolutiile cursului valutar. „Pragurile psihologice“ sub care nimeni nu ar fi vazut euro cazand – mai intai 40.000, apoi 37.000 si incredibilul 35.000 de lei –  au fost trecute in pas saltat. In luna noiembrie anul trecut, BUSINESS Magazin va lansa o provocare: „ce spuneti de un euro de 37.000?“. Multi au zambit atunci ironic, putini au crezut ca e posibil. Si totusi, a fost posibil.

    Fata de inceputul anului 2004, euro a pierdut mai bine de 13 procente in fata leului, iar dolarul aproape 14%. „Am pierdut aproape 100 de milioane de lei, intr-un singur an“, spune Virgil M., economist, care si-a pastrat toate economiile in euro. „Acum, ce sa fac? Stau si astept un curs de macar 36-37.000, vand si bag banii pe Bursa. Poate asa mai recuperez ceva…“ a fost reactia lui cand a vazut cursul apropiindu-se periculos de 35.000.  Situatia lui Virgil nu este nici pe departe singulara. La sfarsitul lunii noiembrie a anului trecut, depunerile in valuta la banci se apropiau de echivalentul a 5 miliarde de euro. Dobanda medie de 2-3% pe an platita de banci pentru un depozit in valuta nu a acoperit nici pe departe pierderile provocate de devalorizare. Si mai mult au pierdut cei care – deloc putini ca numar – au preferat sa pastreze valuta „la saltea“. 

    Pentru marea majoritate a devenit evident, intr-un final cu tenta dramatica, ca valutele nu mai sunt o investitie sigura. Pe ce ar putea miza acum toti cei care, mai de voie, mai de nevoie, vor sa renunte la investitiile din valuta? 

    „Mizati pe leu“ – este indemnul banche-rilor, analistilor, al bancii centrale si, in ge-neral, al tuturor care mai risca sa faca vreo previziune. In opinia marii majoritati, pe termen mediu si lung, leul este singurul care mai poate asigura stabilitate si, pe cat posibil, si ceva castiguri.

    Investitiile pe piata valutara sunt de acum echivalente cu adrenalina. „Pentru cei care gusta astfel de investitii, ar fi bine sa fie pregatiti atat pentru castiguri, cat si pentru pierderi spectaculoase“, crede analistul economic Florian Libocor. In opinia lui, atat euro, cat si dolarul sunt valute cu un grad mai ridicat de risc, iar investitia cea mai sigura pentru anii viitori este cea in moneda nationala. 

    Cum de a devenit leul romanesc o moneda cu „recomandari“ atat de favorabile? Raspunsul tine de fluctuatiile mari pe care le-a inregistrat cursul valutar incepand, mai ales, cu sfarsitul anului trecut. Fluctuatii care au scos, mereu, leul invingator. 

    In noiembrie, banca centrala a decis sa isi „ia mana“ de pe cursul de schimb, lasand piata sa stabileasca cat valoreaza un euro sau un dolar. Chiar daca, din cand in cand, BNR mai intervine pe piata valutara, cumparand sau vanzand valuta, nimeni nu mai poate anticipa foarte clar nici cand o va face, nici in ce sens si nici ce rezultat va avea. 

    Analistii sunt insa de acord ca banca centrala si-a atins obiectivul urmarit: o posibilitate mai redusa de predictie a cursului. Motiv de care tine, in cea mai mare parte indemnul de a miza pe leu.

    Intr-un scenariu al bancii BRD – Société Générale, aprecierea leului in fata euro ar putea fi de circa 12% pana in aprilie, ceea ce ar aduce moneda europeana pe la 35.000 de lei. Pana in decembrie, cursul ar putea ajunge, in acelasi scenariu, chiar si pana la 33.000 lei/euro. Pe termen mai lung, pana la sfarsitul lui 2006 – cand fondurile speculative in cautare de castiguri ar putea fi scoase din tara si, deci, un leu „slab“ ar mai reduce din profituri, analistii de la BRD vad o revenire a mo-nedei unice pana la 38.000 de lei. De la Viena, analistul Bancii Austria-Creditanstalt, Simon Quijano-Evans, vede lucrurile un pic diferit. Pentru sfarsitul lui 2005, el anticipeaza un curs euro/leu de 35.500, iar „intre timp, cu siguranta ca fluctuatiile cursului vor fi mult mai mari, sub acest nivel“. In ce masura este insa „sigur“ echivalent si cu „profitabil“? Analistii cred ca, fara a fi spectaculoase, castigurile din investitiile in lei vor fi, in anii urmatori, mai mari decat cele din valute.  

    „Cred ca leul se va aprecia pe termen mediu in termeni reali (peste nivelul inflatiei – n.r.), ceea ce inseamna ca moneda nationala ar trebui sa fie o varianta preferata de economisire in detrimentul valutelor“, crede seful departamentului de cercetare din trezoreria Raiffeisen Bank, Mihail Ion. 

    E drept insa ca pe perioade scurte de timp, spune el, evolutiile conjuncturale  ale cursului valutar pot sa arate si o atractivitate a valutelor. Asadar cei care nu vor sa riste foarte mult, dar vor si un randament cat de cat interesant al economiilor lor, ar trebui sa utilizeze un portofoliu format din mai multe valute – leu, dolari si euro. 

    Si totusi, cat de profitabil poate ramane un depozit in lei pentru care, asa cum arata scenariul BRD, „patriotul monetar“ va primi o dobanda de 8% pe an in decembrie 2005? Scenariu chiar putin optimist, in conditiile in care unele banci practica chiar si in prezent dobanzi de 9% pe an, pentru depozitele in lei. Iar tendinta, sustinuta si de politica bancii centrale, este de scadere si in continuare.

    La 9% dobanda primita pentru un plasament, in conditiile in care inflatia prognoza-ta – in varianta cea mai optimista, a bancii centrale – va fi de aproximativ 7% in acest an, castigul efectiv al unui astfel de depozit nu mai pare chiar „apetisant“. 

    In variantele  mai putin optimiste decat cea a bancii centrale, analistii apreciaza tinta de inflatie cel putin „ambitioasa“. „Vedem mai degraba o inflatie de aproximativ 8% la sfarsitul anului“, spune Simon Quijano-Evans. Si cum inflatia nu face decat sa scada valoarea economiilor, si casti-gurile vor fi, in acest scenariu, mai reduse. 

    Si asta in conditiile in care dobanzile platite pentru depozitele in lei au scazut in ultimele luni cu cateva procente bune, si, mai nou, impozitul pentru castigurile din dobanzi a fost majorat de la 1 la 10%. Ce ar fi de facut in aceste conditii? Pentru a profita cat mai mult de dobanzile actuale, inca mari, optiunea de investitii ar trebui sa vizeze in principal depozitele cu dobanzi fixe. 

    O dobanda de 10% in urmatorii ani va fi insa o raritate, in conditii de scadere a inflatiei. De aceea, in cazul investitiilor in depozite bancare, ideal este sa se urmareasca termenele lungi si dobanzile fixe. 

    Care, pe la bancile romanesti, au inceput insa sa se gaseasca din ce in ce mai rar.  Pe de alta parte, recenta majorare a impozitelor pentru dobanzi, ar putea sa descurajeze economisirea in lei. Analistul economic Mircea Cosea crede ca, „impozitele pe dobanzi vor duce la o scadere semnificativa a dorintei romanilor de a economisi“. Pe de alta parte, Manfred Wimmer, seful departamentului de dezvoltare internationala al Erste Bank, crede ca impactul pe termen lung nu ar trebui supraestimat. „La 10%, nivelul impozitului este inca moderat, prin comparatie cu cele practicate in multe alte tari.“ Spre exemplu, in Austria, impozitul pe dobanzi este de 25%.

    Cu toate acestea, Cosea crede ca o mare parte din bani se vor duce catre consum. Cresterea consumului e sustinuta si prin creditarea agresiva facuta de catre banci, iar scaderea dobanzilor ar putea creste si mai mult volumul creditelor. In plus, „mai e loc mult de crestere a consumului pentru a ajunge la nivelul din Uniunea Europeana“. 

    Pe langa depozitele bancare, Mihail Ion de la Raiffeisen vede o posibilitate interesanta de investire in obligatiuni municipale. „Anticipez ca pana la sfarsitul anului piata obligatiunilor municipale va capata o consistenta mai mare, oferind variante de investire atractive.“ Problema este ca nu a mai fost lansata nici o emisiune de obligatiuni municipale de aproape  jumatate de an (din cauza alegerilor din vara anului trecut). Prin urmare, nu se poate estima ce cupon (dobanda) vor oferi acestea, o data ce vor fi reluate.   In anii urmatori, pe masura ce mediul economic va deveni mai predictibil si piata va deveni suficient de mare, „vom vedea o dezvoltare si a sectorului obligatiunilor ipotecare si corporative, asadar noi variante de plasament“, mai opineaza Ion. 

    Pana la momentul aparitiei de obligatiuni ipotecare – instrumente sigure si „gustate“ in tarile vecine – mai este insa ceva drum de batut. Pachetul de legi care reglementeaza functionarea acestor obligatiuni a fost finalizat abia in acest an, iar valoarea creditelor ipotecare ce ar putea fi transformate in obligatiuni este inca mult prea mica pentru a fi atractiva.

    Pentru cei care isi doresc castiguri mai importante, dar sunt dispusi si sa isi asume un risc mai mare, exista si varianta fondurilor mutuale de investitii sau chiar a plasamentelor directe pe Bursa. Acestea pot aduce castiguri importante (un fond mutual axat pe investitii in actiuni poate aduce randamente de cateva zeci de procente), dar presupun si un grad mai mare de sofisticare a investitorului.

    „Eu sunt unul dintre cei bucurosi de aceste evolutii ale cursului de schimb“, spune franc Eugen Voicu, presedintele companiei Certinvest, care administreaza fondurile Capital Plus, Tezaur, Intercapital si Orizont.

    De ce? Pentru ca, renuntarea romanilor la plasamentele in valuta ii poate aduce pe viitor mai multi clienti. 

    „Astazi si in viitor“, crede el, „alternativa la depozitele bancare este un fond deschis de investitii, care, bine ales in functie de orizontul de timp avut in vedere sau de riscul asumat de client, poate sa dea randamente confortabile“.

    Ce inseamna „confortabil“? Pentru anul 2005, Voicu vorbeste de performante care vor depasi ceea ce ofera bancile azi, „poate la nivelul de 50% pentru un fond de actiuni pentru urmatoarele 12 luni“. Fondurile de actiuni sunt, totusi, si cele care implica cel mai mare risc. 

    La extrema cealalta sunt fondurile cu risc scazut, care investesc doar in titluri de stat si depozite bancare. Randamentul lor este insa la fel de scazut ca riscul, cateodata  chiar sub cel al depozitelor bancare (daca este scazut comisionul de administrare). 

    Exista cale de mijloc? Da.

    Este vorba de asa numitele fonduri diversificate, pe care Eugen Voicu le considera „alternativa cea mai buna la un depozit bancar“ si care investesc atat in actiuni cat si in obligatiuni, titluri de stat sau depozite bancare. Desi acestea implica un risc mai mare, „in contextul actual, de integrare in Uniunea Europeana, eu le recomand puternic pentru urmatorii doi ani“.

    Pana la integrarea in Uniunea Europeana, mai sunt insa de trecut cateva etape importante.  Liberalizarea contului de capital, in primul semestru al acestui an, rezultatele pe termen lung ale noii politici fiscale sau  ambitia bancii centrale de a-si respecta angajamentele macroeconomice – pentru a numi doar cateva – pot avea consecinte nebanuite de pe acum. „Ritmul in care se misca lucrurile, recomanda o prudenta sporita in investitii“, crede Libocor.

    Si, cum prudenta a echivalat mult timp cu „economia la saltea“ pentru romani, ramane o intrebare: revine pusculita din nou la moda?

  • Veste de salvare?

    De la inceputul anului, euro a pierdut aproape 11% din valoare in fata leului romanesc, iar dolarul aproape 6%. Pentru cei care si-au pastrat banii in valuta, pierderile nu au fost deloc neglijabile si multi cauta acum alternative de investitii.

    DEPOZITE IN LEI
     Sunt considerate de analisti cele mai sigure pentru perioada urmatoare. Dobanzile pentru acest tip de depozite au scazut, totusi, mult in ultima perioada, iar tendinta de reducere se mentine si in conti-nuare. In prezent, dobanzile anuale oferite de banci sunt de circa 9-10%, in conditiile in care inflatia pe 2005 este estimata la 7-8%. Castigul este asadar infim, investitia fiind mai degraba o conservare a valorii.

    FONDURI MUTUALE
    Pot aduce castiguri importante, insa doar cele specializate pe actiuni, care anul acesta pot avea randamente de cateva zeci de procente. Cele cu profil de risc scazut vor oferi castiguri mici, deoarece investesc in depozite si titluri de stat. Analistii recomanda calea de mijloc, adica fondurile diversificate, care plaseaza banii atat in actiuni cat si in obligatiuni, titluri de stat si depozite bancare.

    BURSA DE VALORI
    A adus castiguri imense in anii din urma jucatorilor, randamentul oferit numai in ultimele doua luni fiind de peste 50%. Pare o varianta tentanta de investitii, insa cu doua nuante. In primul rand, investitorii trebuie sa fie sofisticati si sa inteleaga bine mecanismele de piata. In al doilea rand, riscul investitiei este acum mult mai mare decat in urma cu doi ani, multe actiuni fiind deja scumpe.

    PIATA IMOBILIARA
    Cresterea preturilor la proprietatile imobiliare a adus randamente de pana la 1.000%, mai ales din vanzarea-cumpararea de terenuri in zone cu potential de dezvoltare. Pe viitor insa, cresterea ar putea fi mai moderata, iar introducerea impozitului pe tranzactiile imobiliare va mai taia apetitul speculativ.

    AUR
    O investitie care, chiar daca nu aduce castiguri spectaculoase, are marea calitate de a fi usor de lichidizat, indiferent de fluctuatiile de pret si in orice moment. In plus, o eventuala evolutie descendenta a pietelor internationale de actiuni poate duce la o crestere substantiala a pretului aurului.

  • BRANDURI: Tigara DUNHILL, lansata in 1967, a ajuns si in Romania – oficial si legal, dupa ce, ani de zile, era adusa de "vaporeni"

    Nici nu s-a incheiat razboiul de toamna al preturilor la tigari, ca a inceput un altul. De data aceasta a fost pusa la bataie artileria grea: unul dintre combatanti a scos o marca internationala, dar parca facuta special pentru Romania, Next, iar celalalt o marca de forta, Dunhill.

    Primul foc de arma a fost tras de Philip Morris (PM) in ianuarie, cand s-a lansat Next: o tigara „usoara“, alba, multifilter, cu charcoal – adica o tigara care aduna, in acelasi filtru, multe dintre preferintele fumatorului roman. Desi Next e o marca internationala, prezenta in 17 tari, se potriveste manusa pe piata romaneasca.

    Contraatacul British American Tobacco (BAT), principalul competitor, a fost rapid si precis. Rapid, pentru ca miscarea celor de la BAT vine la mai putin de o luna dupa lansarea Next. Precis, pentru ca BAT scoate din maneca un as adevarat: Dunhill – o marca internationala, puternica, prezenta in 120 de tari si care are deja o notorietate conside-rabila in Romania. 

    Asa arata pozitiile pe care le-au ocupat Philip Morris si BAT pentru „campania de iarna“ de pe piata tigarilor din Romania. De aici incolo, confruntarea dintre cei mai mari competitori de pe piata tutunului – impreuna, BAT si Philip Morris au 70% dintr-o piata de un miliard de dolari anual – tine de detalii.

    Spre deosebire de toamna trecuta, cand „cursa scaderii preturilor“ a fost declansata de BAT, de data aceasta prima miscare a facut-o Philip Morris, care a atacat pe segmentul tigarilor usoare, lansand Next in doua variante: Lights si Super Lights. Next are filtru charcoal, deci este o tigara alba (white tipping), infatisare cu priza la romani.

    Lights / Ultra Lights, in combinatie cu filtrul charcoal, par a fi o gaselnita de succes care atrage fumatorul roman ca becul care aduna fluturii. In numai un an, vanzarile de tigari lights si ultra lights au crescut cu aproape 5%, ajungand in 2004 la 40,4% din piata, conform ACNielsen dupa ce, in ultimii 4-5 ani, au crescut de patru ori. 

    Si inca un detaliu care tine de stil: Next are un pachet cu margini rotunjite (rounded corner), care, pana nu de mult, era specific doar Kentului si Parliamentului. 

    Aici asemanarile se opresc. Next n-are nici pret de Kent (34.000 lei), nici de Pall Mall (30.000 lei) – pentru noua tigara a Philip Morris scoti din buzunar 31.000 lei. In teorie, Next nu concureaza direct cu nici o alta tigara, pentru ca pe segmentul de pret pe care este amplasata are „vecini“ doar pe Winston (care difera mult de Next), de la Japan Tobacco International (JTI) si pe Lucky Strike, care e o tigara mai „tare“. Practic, e de asteptat sa „traga“ in principal fumatori de Kent, Pall Mall si Winston – acestia sunt, de fapt, si cei vizati.

    In aceste conditii, ce gaseste BAT de cuviinta sa faca? Intamplator sau nu, la mai putin de o luna dupa lansarea Next scoate pe piata Dunhill-ul, pe care il pozitioneaza pe un segment absolut nou: cel de 44.000 lei. Dunhill este, asadar, un produs super-premium, plasat atat de sus incat nu are concurenta directa pe piata romaneasca. Intre segmentul de 34.000 lei (Kent, Marlboro si Camel) si super-premium mai exista un altul – de 38.000 lei – pe care acum se lafaie doar Parliamentul, cu toate variantele sale (Light, Super Light si One). Argumentul lansarii unui produs super-premium la tigari este perfect logic, la o privire atenta. In afara de crearea unui nou segment – pentru fumatorii cu pretentii mari – iata ca BAT-ul da startul intr-o strategie necesara. Anume concentrarea consumatorilor catre segmentele superioare ale pietei.

    De ce? O data cu alinierea accizelor la tutun la nivelul celor din Uniunea Europeana, preturile tigarilor vor creste serios, ajungand, poate, chiar la 5 euro pachetul pe termen lung. Iar la preturi de peste – sa spunem – 70.000 lei pe pachet pana in 2007, cati fumatori vor vedea o diferenta de doua-trei mii ca un avantaj major? Extrem de putini. Pentru ca toate preturile, pentru toate tigarile, vor creste inevitabil cu zeci de mii de lei, si asta in doar cativa ani.

    Acesta este motivul pentru care companiile producatoare de tigari incearca sa-si consolideze asa-numitele marci strategice, cele care le sustin afacerile si pe plan mondial. BAT, de exemplu, are pentru Romania un portofoliu de trei marci strategice: Kent, Pall Mall si Viceroy. La nivel mondial insa situatia e putin diferita, strategice fiind patru marci: Kent si Pall Mall (la fel ca la noi), la care se adauga Dunhill si Lucky Strike. E de presupus deci ca spre acest ultim portofoliu se indreapta BAT si in Romania, tara care mai devreme sau mai tarziu se va integra in UE. Mai ales ca noi, romanii, putem cumpara aici toate cele patru marci, fie ele strategice sau nu. 

    Strategia Philip Morris pare putin diferita. Marlboro este cea mai puternica marca a sa – atat in lume cat si in Romania. L&M e o alta marca puternica, atat la nivel local cat si mondial. Insa absenta cu totul in Romania este o a treia marca strategica, cea botezata chiar cu numele companiei: Philip Morris.

    In aceste conditii, Philip Morris a ales sa puna pe piata de aici alte doua marci: Parliament-ul, lansat la finele lui 2003, si Next-ul. Dintre acestea doua, ultima este cea mai interesanta tocmai pentru ca reuneste „slabiciunile“ romanesti pentru tigari, desi e prezenta in 17 tari.

    Cea de-a treia companie din topul producatorilor de tigari de pe piata romaneasca, Japan Tobacco International (JTI) pare sa fi optat pentru aceeasi strategie ca si BAT. Dintre cele trei marci internationale – Camel, Winston si Mild Seven – le are deja, aici, pe primele doua. Si chiar daca nu isi vor imbogati portofoliul cu o noua marca, e foarte probabil sa apara ceva noutati, in rafturi, si de la JTI. „Intentionam sa ne conso-lidam afacerea, prin cresterea volumului de vanzari si intarirea portofoliului de branduri“, spune Gilda Lazar, Corporate Affairs Director la JTI Romania.

    Dar pe langa marci, in ecuatie joaca un rol important si preturile. Care va fi ritmul de crestere? Factorul nr. 1 este acciza, iar dupa aderarea Romaniei la UE se asteapta ca pretul tigarilor sa se invarta undeva in jurul a 4 euro / pachet. Pana acum, graficul de marire a acestor taxe s-a tradus in cresteri de pret la raft cu circa 1.000 de lei cam o data la doua luni. Noul guvern doreste majorarea mai rapida a accizelor – de aceea e greu de spus acum cat de repede si cat de mult vor creste preturile tigarilor, pentru ca inca nu s-au luat decizii definitive.

    Acesta e si motivul pentru care cele doua lansari de marci – Next si Dunhill – au fost facute intr-un moment bun. In primul rand, pentru ca, inainte ca preturile sa creasca cele doua marci, au ceva timp sa-si taie culoar spre fumatorii romani. In al doilea rand, pentru ca piata tigarilor a primit o gura de aer spre finalul anului trecut, cand s-a hotarat ca decizia de a interzice din 2005 publicitatea la tutun pe cele doua canale pe care mai era permisa – print si outdoor – sa fie amanata. Interdictia publicitatii la tutun e veche. De cat timp n-ati mai vazut la TV sau auzit la radio reclame la tigari?  Dar ceea ce urmeaza e mult mai drastic: fara reclame in publicatii sau pe panotaje. Nici chiar in timpul filmelor difuzate la cinema nu vor mai fi difuzate spoturi promotionale pentru produse din tutun decat daca se poate garanta ca in sala nu exista minori. 

    Pentru multi, decizia de amanare a interdictiei pe print si outdoor n-a avut nici o rezonanta. Pentru „tutunari“, insa, e mare lucru pentru ca aceste canale, care au un mare impact la public, inca mai pot fi utilizate doi ani, pana in 2007.

    Asta nu inseamna ca producatorii de tutun au stat cu mainile in san: in asteptarea interdictiei, si-au dezvoltat noi canale de promovare – singurele care le vor ramane, de la un moment dat incolo – bazate in special pe comunicarea directa prin SMS, e-mail sau scrisori. Dar pana una-alta, cata vreme legea inca le permite, „tutunarii“ profita de putina libertate care le-a ramas: peste 4,5 milioane de euro, la valoare de rate-card, au fost investiti in 2004 in publicitatea pentru tigari – si asta numai in presa scrisa, arata informatiile Alfacont Mediatrack. In 2003, suma a fost ceva mai mica: 4,1 milioane de euro.

    Nu mai vorbim de investitiile in panotaje, care sunt cel putin comparabile, ca valoare, cu cele din presa scrisa. Iata asadar, suficiente argumente pentru lansari de marci noi pe piata de tigarete – eveniment care, pe o alta piata, ar fi cu siguranta mai putin spectaculos. Cine s-ar mira de lansarea unei noi hartii igienice sau a unui sapun?

    Industria tutunului face, insa, nota aparte – si pentru ca e una dintre cele mai controversate si mai restrictionate pe plan mondial, si pentru ca invarte, in Romania, un miliard de dolari anual, de zece ori mai mult ca piata ciocolatei, de exemplu. 

    Nota aparte face industria tutunului si daca ne gandim la ultima veriga a lantului, vanzarea – mai exact comerciantii. Dezvoltarea marilor retaileri, care in noua ani a „inghitit“ o felie de peste 20% din comertul romanesc, nu inseamna aproape nimic pentru piata tigarilor. Astfel, in 2004 hiper si supermarketurile nu detineau decat 1,9% din valoarea pietei de tigarete, arata informatiile ACNielsen. Cele mai mici vanzari (1,6% in valoare) se realizeaza in benzinarii si magazine specializate.

    Fumatorul prefera, in continuare, sa-si ia tigari de la chioscuri si magazine alimentare mici (sub 20 mp), unde se incaseaza aproape 60% din valoarea vanzarilor de tigari, conform aceleiasi surse. De ce? Ne spune Vlad Mitu, un inginer care la 28 de ani are obiceiuri bine definite: „Nu merg la supermarket special pentru tigari, dar imi cumpar cel putin o data pe zi din orice loc imi e la indemana, iar chioscurile sunt cel mai la indemana“.

    Daca insa privim spre 2007, putem spune ca magazinele au vant in panze – pentru ca vor ramane singurul loc, in afara de baruri, dupa interzicerea publicitatii la tutun pe print si outdoor, in care se vor mai putea pune afise sau flyere la tigari. Cei trei mari producatori – BAT, Philip Morris si JTI – au inceput deja sa incheie contracte cu comerciantii pentru spatii de expunere si vanzare. Ceilalti 20 de jucatori de pe piata, in schimb, nu prea au nici un cuvant de spus – dintre ei, doar doi sunt mai rasariti: primul e Societatea Nationala Tutunul Romanesc (SNTR), care are marci ca Snagov si Carpati iar al doilea e Gallaher Romania, care apartine grupului international Gallaher Group. Compania, care are in portofoliu marcile Ronson si Benson & Hedges, a inaugurat in toamna anului trecut o unitate de productie in Bucuresti.