Category: Actualitate

In ultimele noua luni, investitorii straini din Polonia nu au dus o viata usoara. In primul rand, a fost declaratia regretabila a noului ministru al finantelor, Teresa Lubinska, conform careia investitiile in lanturile de supermarketuri nu ar fi profitabile in Polonia. Apoi, un scandal iscat in sectorul bancar in urma fuziunii Pekao-BPH, a dus la un val de proteste in publicatiile internationale, care sanctionau polemicile cu privire la investitiile straine din Polonia.

In fine, guvernul polonez pare sa fi invatat din propriile greseli. „Obiectivele noastre sunt identificarea barierelor ce stau in calea investitorilor straini si indepartarea acestora prin introducerea unei legislatii noi“, explica deputatul Ryszard Wawrynkiewicz din partea Partidului Lege si Dreptate. Potrivit deputatului, investitorii straini se vor putea in curand adresa unei singure institutii la nivel national sau regional, pentru rezolvarea problemelor legate de investitii. In plus, zonele economice speciale (SEZ) ar putea fi extinse de la 8.000 de kilometri patrati la 10.000 de kilometri patrati.

„N-am nimic impotriva sa transform intreaga Polonie intr-un mare SEZ“, afirma Adam Zolnowski, noul CEO al Agentiei Poloneze pentru Informatii si Investitii Straine (PAIIZ), care se va transforma in curand intr-o agentie guvernamentala – PAPG, si va putea deschide birouri in strainatate.

Dupa adoptarea unei noi legislatii, PAPG va putea acorda sprijin investitorilor straini si exportatorilor si va conduce si supraveghea negocierile cu investitorii si alte institutii.

O serie de comentatori au vazut aici o consolidare a campaniei anticomunism/anti-Securitate inceputa in urma cu cateva luni de premierul Tariceanu si de PNL ca reactie la campania anticoruptie cu care presedintele Basescu a marcat deja destule puncte in sondaje. De aceasta data, victoria de etapa le-a apartinut liberalilor, care au profitat de ocazie pentru a incerca sa proiecteze cat mai apasat o prezumata solidaritate a echipei Traian Basescu – Emil Boc cu interesele fostului aparat represiv si ale colaboratorilor lui.

Premierul Tariceanu a condamnat extrem de sonor sustinerea PD pentru Corneliu Turianu, acuzand „o conspiratie care incearca sa ascunda adevarul despre cei 45 de ani de comunism din Romania“ si „o coalitie sui generis intre aliatii nostri si opozitia formata din PSD si PRM“. Daca la aceasta se adauga si cererea publica adresata de Ticu Dumitrescu presedintelui „sa nu mai creada in ce ii spun serviciile“, iritarea defensiva a presedintelui Basescu fata de PNL este cu atat mai explicabila. Iar episodul s-a prelungit cu propunerea liberalilor de a-i plasa sub incidenta legii lustratiei pe „comandantii de nave care au colaborat cu Securitatea“ – aluzie transparenta la trecutul actualului sef al statului.

Infruntarea se anunta departe de final, dupa ce presedintele si-a anuntat prezenta la proxima sedinta a Colegiului CNSAS, unde urmeaza sa se prezinte argumentele ambelor parti. Greu de presupus ca argumentele vreuneia dintre tabere vor reusi sa o convinga pe cealalta de injustetea pozitiei sale, avand in vedere ca disputa nu se duce pe acelasi plan: in timp ce unii acuza ilegitimitatea prin imoralitate – „viciul de constiinta“ al lui Dan Lazea, noul vicepresedinte propus de PD, care a votat pentru Turianu sub „presiuni“ obscure, doar pentru ca apoi sa-si dea demisia – ceilalti sustin legitimitatea rezultatului prin faptul ca votul a fost exprimat cu respectarea normelor legale.

Pentru ca blocarea activitatii CNSAS nu produce beneficii in planul imaginii nici uneia dintre parti, ratiunea politica ar dicta scurtarea pe cat posibil a disputei. Insa intr-un moment in care arbitrul este el insusi jucator pe teren, fair-play-ul ramane mai mult un deziderat al tribunelor.

In Danemarca, Irlanda si Tarile de Jos, procentul este de cel mult 8%. Iar aceste rezultate sunt posibile fara introducerea unui contract de prima angajare (CPE), de genul celui francez, mult contestat in ultimele saptamani. „CPE-ul nu exista nicaieri in alta parte“, subliniaza Raymond Torres, seful departamentului de analiza si politica a angajarii din cadrul OECD.

Cum de reusesc altii si francezii nu? Pentru unii, secretul se afla in spatele perioadei de proba, scrie L’Express, care variaza de la tara la tara: douasprezece luni in Irlanda si Marea Britanie, zece luni si jumatate in Danemarca si sase luni in Germania – fata de mai putin de trei luni, in medie, in restul Europei si de doar o luna si jumatate in Franta.

Concedierea este o alta modalitate de a stimula flexibilitatea, scrie L’Express. In tari ca Marea Britanie, Italia, Irlanda, Danemarca, Elvetia si in majoritatea tarilor din OECD, un salariat poate fi concediat fara alte formalitati, in cazul in care este considerat neperformant sau daca postul sau este desfiintat. In Franta, ca si in Germania, Suedia, Finlanda si Spania, angajatorul trebuie sa motiveze toate concedierile.

Germanii, austriecii, elvetienii si danezii considera ucenicia ca fiind foarte folositoare. „Reteta e eficienta pe termen lung“, observa un economist. In alte tari, termenele scurte sunt baza. In Spania, rata somajului in randul tinerilor cu varste intre 15-25 de ani a scazut in zece ani la jumatate, ajungand de la 40% la mai putin de 22%, in principal datorita cresterii contractelor cu durata determinata, o tendinta observata si in Italia. La un an dupa terminarea studiilor, 80% dintre tinerii spanioli activi in campul muncii lucreaza prin contracte scurte, fata de 60% in Franta. Reteta miraculoasa nu exista.

Presedintele partidului, Mircea Geoana, a dezavuat si el ideea unei platforme politice separate in PSD, confirmand astfel zvonurile ca aceasta ar fi fost punctul de plecare al unei tentative nereusite de scindare a partidului. „Discutiile cu privire la platforme si alte incercari de acest gen in partid sunt neave-nite“, a transat Geoana problema, explicand ca ideea de organizare a unui congres extraordinar al partidului, la care ar fi urmat sa se dezbata platforma lui Nastase, nu s-ar justifica decat daca in Romania vor fi alegeri anticipate.

Cu toate acestea, Geoana a admis ca dupa raportul de tara al UE din luna mai va fi convocat un Consiliu National al partidului, la care va fi discutata „dinamica politicii in ansamblu“ in functie de concluziile raportului de la Bruxelles. Intr-o astfel de perspectiva, Geoana a si inceput „sa faca teren“ pe la filialele partidului, bifand deja doua intalniri importante cu organizatiile din Moldova si din Transilvania. Totodata, Geoana a anuntat si intrarea PSD intr-o „perioada de testare“ in care fiecare membru sa isi asume o decizie privind raporturile cu carnetul de partid.

Interesanta in acest sens a fost saptamana trecuta o discutie in plenul Camerei Deputatilor intre actualul si fostul secretar general al PSD, respectiv Miron Mitrea si Cozmin Gusa, actualmente sef al PIN, in care cel dintai i-a transmis ca „toti pesedistii trebuie sa ramana in PSD“. Nu e prea greu de identificat la ce s-a referit fruntasul PSD, dupa insistentele zvonuri ca tinerii lui Ponta ar vrea sa plece la PIN, insa importanta este declaratia lui Mitrea potrivit careia astfel de discutii ar fi purtat si cu liderii altor formatiuni politice. In atari conditii, destinderea afisata de senatorul PSD Ion Vasile – care a vorbit despre o selectie naturala in partid, prin externalizarea „celor corupti“ catre celelalte formatiuni – apare doar ca un caz izolat intr-un partid unde temerea de fragmentare inca nu a disparut.

Pana si Marea Britanie, care si-a reformat economia mai mult decat majoritatea statelor, se confrunta cu demonstratii impotriva modificarii legii pensiilor. In Italia, guvernul si opozitia nici n-au mai avut curajul sa deschida subiectul reformelor necesare, in timpul campaniei electorale.

Toate aceste situatii au un numitor comun: perceptia ca schimbarea doare si ca potentialii infranti striga mai tare decat potentialii invingatori. Acelasi numitor e prezent si in protestele impotriva liberalizarii sectorului energetic, al serviciilor sau al pietei muncii. Dar schimbarea in Europa se loveste de alta piedica: protejarea excesiva a insiderilor in detrimentul outsiderilor.

Dimpotriva, ca sa se miste ceva, schimbarea trebuie sa intervina la nivel national, scrie The Economist. Iar schimbarile trebuie sa fie de fond, nu de forma. Degeaba modifica guvernul francez pe ici, pe colo, legislatia muncii, daca a doua zi strazile Parisului sunt pline de protestatari furiosi. In Italia si Germania, desi guvernele au recurs la reforme ceva mai serioase, situatia economica e departe de a se imbunatati vizibil.

Desi au luat unele masuri care sa faciliteze miscarea pe piata muncii din cadrul UE, guvernele au omis ce era mai important: sa incurajeze competitia in sectoarele industriale si serviciile protejate, fapt ce ar fi dus la crearea de locuri de munca si la scaderea costurilor. Favorizarea insiderilor in detrimentul strainilor are efecte negative multiple asupra economiilor nationale.

Primul efect este lipsa de flexibilitate economica, ce duce la cresterea somajului (vezi Franta si Germania). Reformele initiate in Italia au dus la crearea a noi locuri de munca, insa angajatii italieni (insideri) au primit salarii tot mai mari, ceea ce a dus la cresterea costului orei de munca si la scaderea competitiei. Al doilea efect este faptul ca, pana la urma, aceasta separare nu functioneaza. Presiunea competitiei globale e atat de mare incat nici insiderii nu vor mai putea fi protejati.

Ca atare, jocul de-a reformele incomplete nu poate fi perpetuat la nesfarsit. Iar optiunile nu sunt multe: ori statele europene accepta rapid schimbarile, ori amana acceptarea, pana cand vor fi fortate sa renunte.

De o alta parere sunt insa sindicalistii din petrochimie si alte federatii afiliate la Cartel Alfa, care ar fi calculat ca populatia plateste deja mai mult de 280 dolari/1.000 mc si care acuza faptul ca toate majorarile de tarife la utilitati, intreprinse pe motiv de aliniere la nivelul european, nu se regasesc deloc in investitii pentru modernizarea infrastructurii in industrie, ci doar se reflecta in majorari ulterioare impuse de intermediarii de pe piata. Sindicatele ameninta cu proteste pentru aprilie si mai impotriva tarifelor prea mari la utilitati, iar combinatele de ingrasaminte se tem in continuare de perspectiva scumpirii gazelor, desi Comisia Europeana tocmai a aprobat pentru Romania prelungirea perioa-dei de aliniere a pretului gazelor din productia interna la nivelul celor de import pana la 31 decembrie 2008.

Tarifele la gaze nu sunt insa unicul motiv de agitatie pentru sindicate. Guvernul a anuntat saptamana trecuta ca unele din accizele prevazute sa creasca de la 1 ianuarie 2007 vor fi majorate la nivelul respectiv inca de la 1 iulie anul acesta – este cazul accizelor pentru produse din tutun (cu 25% la tigarete), pentru alcool etilic (de la 465,35 euro/hl alcool pur la 550 de euro), pentru benzina cu plumb (de la 480 la 513 euro/tona), pentru electricitate (de la 0,14 la 0,19 euro/MWh pentru cea destinata consumului industrial si de la 0,30 la 0,39 euro/MWh pentru cea destinata consumului casnic), pentru gazele folosite drept combustibil pentru motor (de la 1,59 la 2 euro/GJ) si pentru pacura (de la 6,81 la 9,5 euro/1.000 kg).

In fine, desi nu pentru aceasta au de gand sa protesteze sindicatele, tutunul si alcoolul vor intra in aprilie sub incidenta taxei pe viciu, avand in vedere ca pachetul de legi privind reforma in sanatate, care instituie aceasta taxa, n-a intampinat nici o obiectie din partea Curtii Constitutionale. La sfarsitul saptamanii trecute, Ministerul Finantelor si cel al Sanatatii nu puteau inca sa precizeze exact cu cat se vor scumpi tigarile, singura estimare fiind ca din taxa pe viciu se vor putea colecta anual la buget circa 200 de milioane de euro. Previzibil, patronatul din industria alcoolului a protestat primul, cu argumentul ca taxa pe viciu va face ca pretul alcoolului sa urce peste media UE.