BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Patru scenarii pentru bancile mici

    In cativa ani, numarul de banci de pe piata romaneasca se va injumatati, estimandu-se ca trei sferturi din piata vor fi concentrate de primii cinci jucatori. 

    FUZIUNEA: Una dintre variantele de supravietuire pentru o banca mica este sa-si gaseasca un partener puternic, fie el din tara sau din strainatate. E o solutie la care multe dintre bancile mici vor opta pentru a rezista intr-un mediu de competitie tot mai puternica. In plus, fuziunile jucatorilor din Europa pot duce la disparitia unor nume de pe piata romaneasca, pentru ca bancile mama se vor uni. 

    VANZAREA: O data cu apropierea de momentul aderarii, cand institutiile de credit din UE isi vor putea deschide sucursale in Romania doar pe baza unei notificari, scad si sansele de a obtine un pret bun din vanzarea actiunilor detinute la bancile de mici dimensiuni. 

    SPECIALIZAREA: Concentrarea pe o nisa de piata poate fi o solutie convenabila ca strategie de supravietuire. Tendinta exista deja, in special in domeniul finantarii achizitiilor de masini si a constructiilor. 

    DISPARITIA: Pentru bancile mai mici, fuziunea sau atragerea unui investitor strategic, sunt vitale. Daca nu vor reusi insa nici una dintre aceste miscari, multe au toate sansele sa dispara.  

  • Somnul BNR, tulburat de un leu prea tare

    Vindem mai departe euro cat se poate mai scump, antrenam scaderi si mai mari ale cursului si cumparam inapoi mai ieftin. Un rationament clasic de piata, care a dus  cursul euro spre minimuri negandite chiar de cei mai indrazneti pariori.

    S-a scurs o luna de cand banca centrala absenteaza „motivat“ din piata valutara. Cum dealerii si clientii lor au obosit tot incercand sa ghiceasca pragul pana la care BNR va permite caderea euro, piata a capatat incredere in „libertatea“ acordata si isi face jocurile sub zodia vanzarilor de valuta pentru care mobilizeaza toate resursele disponibile. Numai ca somnul BNR ar putea fi tulburat de prabusirea zgomotoasa a cotatiilor, mai ales in masura in care aprecierea leului tinde sa aiba conotatii speculative, putand crea perturbatii in economia reala.

    Scurt istoric… Primele exercitii de prognoza au fost ridiculizate rapid de alunecarea cursului de schimb. „Dom’le, nici chiar atat…“, s-a auzit inainte de ruperea pragului de 39.000 lei/euro. Apoi a mai fost nevoie doar de trei zile pentru parcurgerea palierului de 38.000 de lei/euro, pentru ca ziua de vineri, 3 decembrie, sa gaseasca un curs de 37.560 de lei/euro calculat de BNR. In piata, cotatiile au continuat insa sa alunece sub 37.500 de lei pentru un euro.

    Cand cursul cade cu peste 800 de lei intr-o zi, incolteste si samburele de panica din mintea celor care au economii substantiale in valuta. Desigur, socul este intemeiat: in decurs de o luna euro a pierdut la Bucuresti 5,5 puncte procentuale (peste 2.300 de lei). Cat despre dolar, atat de pretuit pe vremuri, a ajuns sa se ieftineasca aproape cu 10% in acelasi interval de timp. Trecem repede peste calculul aprecierii leului fata de inceputul lui decembrie 2003, de exemplu: 6,8% in raport cu euro, respectiv 15,1% in raport cu dolarul. Maine oricum trebuie actualizat.

     Si usor, usor, se adanceste confuzia in privinta evolutiei cursului valutar pe acest final de an.

    Ramane intrebarea arzatoare: pana unde mai scade dom’le? Pana unde se mai pot mobiliza sume in valuta pentru a fi vandute in scopul rascumpararii ulterioare la un pret mai ieftin. Deocamdata, bancile comerciale au ajuns sa-si preschimbe in lei si valuta adusa ca aport la capitalul social pentru a profita de conjunctura evolutiei cursului. Aceasta ar fi una din explicatiile aduse faptului ca, desi in ultima saptamana din noiembrie bancile au vandut clientilor mai multa valuta decat au cumparat de la acestia, in piata interbancara nu au fost resimtite deficitele respective, iar cotatiile euro au coborat in mod constant.

    Dealerii apreciaza ca o parte din deficite au fost acoperite cu incasarile mai mari de valuta de la casele de schimb, insa aceste sume nu aveau forta sa compenseze pe deplin cererea mai mare de valuta din partea firmelor. In saptamana 23-30 noiembrie, clientii bancilor au cumparat zilnic, in medie, cu 11 milioane de euro mai mult decat au primit spre schimb institutiile de credit. Si chiar in aceste conditii, euro a pierdut 2,33%, iar dolarul a coborat cu aproape 4%.

    Ce inseamna aceasta? Ca scaderea rapida a cursului se va epuiza la un moment dat. Cea mai curajoasa estimare avansata pana acum pe piata merge pana la 35.000-36.000 de lei/euro. Care nu mai era atat de departe dupa primele trei zile din decembrie. La asemenea niveluri coborate ale cursului reinvie si teama ca banca centrala se va „trezi“ la un moment dat, putand crea surprize costisitoare pentru jucatorii de pe piata.

    Durata mentinerii vitezei accelerate de scadere depinde si de reactia publicului, care tinde sa se grabeasca sa scape de valuta temandu-se ca peste o saptamana sau peste inca o luna, cursul va fi inca si mai mic. Ceea ce nu se poate insa intampla pe un trend constant. In acelasi timp, cei care au nevoie sa cumpere valuta trag de timp la maximum, asteptand scaderi si mai mari ale cursului.

    BNR ezita sa se dezminta la numai o luna de la anuntarea unei politici permisive in privinta evolutiei cursului de schimb. Singurele indicatii oficiale au fost ca banca centrala va lasa piata sa-si gaseasca singura un nivel de echilibru, pe care va incerca apoi sa-l protejeze de socuri speculative. Numai ca piata nu da deloc semne de echilibrare, fortand minim dupa minim in cotatiile afisate. Iar economia nu-si permite un leu intarit prea repede si cu prea mult. 

    In aceste conditii, este posibil ca BNR sa iasa din expectativa pentru a aminti pietei ca monitorizeaza ceea ce se intampla, astfel incat cursul sa mai inregistreze si fluctuatii, iesind de pe panta deprecierii constante a valutelor.

  • Romania e cea mai interesanta piata din zona“

    Dupa patru ani in Romania, Helmut Bernkopf va prelua de anul viitor conducerea diviziei HVB Group care coordoneaza activitatile din Europa Centrala si de Est. Romania ramane o piata la care Bernkopf se va uita foarte atent si dupa ce se va instala la Viena.

    BUSINESS Magazin: Ati fost, timp de patru ani, vicepresedintele HVB Bank Romania, cunoasteti foarte bine situatia sistemului bancar  si evolutia lui. Cum  se integreaza Romania in strategia de viitor a bancii pe care o conduceti?

    Helmut Bernkopf: In cei patru ani cat am stat aici, am vazut o schimbare profunda a sistemului bancar romanesc si a economiei, in general. Imi amintesc ca, la vremea respectiva, acum patru ani, ne luptam cu o inflatie enorma, bancile erau inca nesigure, am asistat la falimente bancare… De atunci, lucrurile s-au schimbat mult, sistemul bancar este intr-o forma foarte buna, avem crestere economica, privatizari in diferite domenii si investitii straine din ce in ce mai importante. Sunt convins ca investitiile straine vor continua inca si mai puternic in viitor. Marile companii care au venit, in diverse domenii, ca urmare a privatizarilor din ultima perioada, vor fi urmate, cu siguranta, de altele mai mici, in principal de partenerii lor de afaceri traditionali. 

    In ceea ce priveste sistemul bancar, cred ca lucrurile s-au schimbat foarte mult. Bancile sunt cu mult mai puternice, mai sigure. Iar faptul ca piata bancara este inca mica nu este neaparat un dezavantaj. Pentru noi, si nu numai, inseamna mai degraba ca aici putem gasi o oportunitate mai mare decat in alte parti. Ma astept ca sectorul bancar sa creasca cu peste 20% anul acesta. Este, cu siguranta, o piata pe care ne dorim sa fim, pentru ca, dupa parerea mea, este cea mai atractiva piata din Europa Centrala si de Est, pentru moment. 

    O piata atractiva, in care vor urma doua privatizari bancare de mare interes, CEC si BCR. Banca pe care o veti conduce si-a exprimat deja interesul pentru ele, dar nu ati spus, inca, spre care doriti sa va indreptati… 

    Cand cele doua banci din Romania, CEC si BCR, vor fi scoase la vanzare, vom analiza care dintre ele se potriveste cel mai bine in portofoliul nostru. Evident, nu putem neglija nici o oportunitate, iar CEC si BCR reprezinta, cu siguranta, mari oportunitati pentru o banca ce isi propune sa creasca in aceasta regiune. Dar este greu de spus, de pe acum, ce se va intampla exact. Noi suntem foarte interesati de Europa Centrala si de Est si de privatizarile de aici. Dar este greu de spus ceva precis inainte de a cunoaste exact ce si mai ales cand va fi vandut. Nimeni nu poate sa spuna clar „da, vrem aceasta banca“ sau „nu, nu o vrem“, pentru ca asa ceva nu poti sa spui decat dupa ce are loc procesul de due dilligence (analiza a bancii – n.r.).

    Doar atunci stii exact despre ce vorbesti si despre cat de bine se potriveste respectiva achizitie in portofoliul tau. Acest moment nu a venit inca, dar ne asteptam ca in 2005 una dintre banci sa fie vanduta, si in anul urmator, cealalta. Dar nu sunt sigur care va fi strategia privatizarii. In primul rand va fi un nou guvern. Nu cred ca procesul privatizarii va fi decalat, nu ar exista nici un motiv sa se intample asta… Dar cu siguranta responsabilii de acest proces vor discuta cu consilierii lor si cu bancile de investitii si vor trebui sa se decida cand este momentul cel mai bun sa faca aceste privatizari. Este de datoria lor sa ia cea mai buna decizie asupra momentului in care sa vanda bancile, pentru a lua sumele cele mai mari care se pot obtine din aceste privatizari. E normal, doar asta este treaba lor, nu?

    Lupta pentru cele doua banci se anunta, deja, foarte puternica. Ce veti face daca nu veti prelua totusi nici una dintre ele? 

    Este foarte greu de spus care va fi strategia noastra dupa aceste privatizari. Sigur este ca piata bancara romaneasca va creste substantial. Ca atare, si noi ne putem creste afacerea. Este foarte clar ca prin achizitia oricareia dintre aceste banci am putea creste mult mai repede. Dar cred ca avem acum o pozitie confortabila pe piata, suntem foarte puternici pe segmentul de corporate, avem o banca profitabila si sanatoasa. Activitatea de retail a crescut destul de mult in ultima perioada. Desi am pornit de la un nivel extrem de redus, in ultimele 18 luni dezvoltarea a fost foarte multumitoare. Totusi, pe o piata care se anunta foarte concurentiala, nu poti face retail bine decat daca ai o retea de sucursale destul de mare. E foarte greu de spus cat de mare va fi reteaua noastra de sucursale in urmatorii ani, depinde de circumstante. Ar putea fi de 1.400 (reteaua CEC are 1440 de sucursale – n.r.) sau de 300 (reteaua BCR are 300 de sucursale – n.r.). Cel putin, asa ne dorim….

    Va veti ocupa, de la Viena, de intreaga regiune a Europei Centrale si de Est. Care sunt principalele obiective ale bancii pentru urmatoarea perioada?

    Ne-am stabilit ca obiectiv, la nivel regional, sa fim una dintre cele mai puternice banci. Bank Austria Creditanstalt administreaza o retea in 10 alte tari din Europa Centrala si de Est. Cea mai mare sucursala a noastra este in Polonia si este aproape egala cu jumatate din ce facem la nivel regional. Piata poloneza este foarte mare, iar noi avem o banca importanta. Urmeaza Cehia si Ungaria, iar ca numar de sucursale Croatia si Bulgaria. In aceste tari am facut, in timp, mai multe achizitii.

    De exemplu, in Polonia banca noastra de acum este rezultatul unei fuziuni si al unui program greenfield (proiecte complet noi – n.r.), in Croatia am cumparat o banca, Splitska Banka, in Bulgaria am cumparat banca Biochim, mai demult, si recent am facut o alta achizitie, Hebros Bank. In alte piete, ca Cehia, Ungaria sau Romania, am inceput cu proiecte greenfield. In Ungaria am inceput inca din 1990, asa ca am atins deja o pozitie destul de puternica acolo, pentru ca banca are peste 14 ani… In Romania suntem doar de sase ani si am construit deja o banca buna. 

    Voi fi responsabil, de la Viena, pentru dezvoltarea strategica a retelei noastre si pentru a creste si mai mult prezenta regionala. Voi continua sa fiu foarte atent la ce se intampla in Romania, pentru ca, din cele 11 tari pentru care voi fi responsabil, Romania are acum cele mai mari oportunitati.

  • Managerii se lasa greu dusi in provincie

    Cat de greu este sa gasesti un manager pentru o companie din provincie? „De la greu pana la extrem de greu, in functie de «reputatia» localitatii.“

     

    Concluzia alaturata apartine Cristinei Paveliu, managerul de resurse umane al proaspat-infiintatei fabrici din Calarasi a producatorului de sticla pentru constructii Saint-Gobain. Anul trecut, Paveliu a trebuit sa angajeze toata echipa manageriala pentru fabrica din Calarasi. Si nu i-a fost usor. Dar de aceasta concluzie se lovesc tot mai multe companii straine, pe masura ce descopera „cealalta Romanie“ – Romania din jurul Bucurestiului.

     

    Daca orasele mici din Romania erau, pana nu demult, lipsite de aproape orice interes economic pentru investitorii straini – in lipsa bancilor si a infrastructurii adecvate -, in ultimii ani, acestea fac tot mai mult ochi dulci investitorilor straini: salariile mult mai mici fata de cele din Bucuresti, precum si costurile mai scazute din piata imobiliara, la care se adauga uneori si statutul de „zona defavorizata“ cu scutirile de taxe corespunzatoare, totul pe fondul apropierii de momentul integrarii in UE – sunt atuuri valoroase pentru orice investitie greenfield (de la zero – n.r.), si nu numai pentru acestea.

     

    Un bun exemplu este localitatea Radauti din judetul Suceava. In aceasta primavara, doua firme austriece – Egger si Schweighofer – incep aici investitii de 570 de milioane de euro in fabrici de prelucrarea lemnului si intr-un hotel de trei sau patru stele. Ce a atras acolo cele doua companii? Pe langa exploatatiile forestiere din apropiere, cu siguranta ca austriecii nu au scapat din vedere nici faptul ca in zona sunt cele mai mici salarii medii din tara: conform Institutului National de Statistica, salariul mediu net in 2005 in Iasi, de exemplu, a fost cu 42% mai mic decat salariul mediu net in Bucuresti in aceeasi perioada, respectiv 166 de euro, fata de 282 de euro. Comparatia salariilor bucurestene cu cele din Radauti ar releva cu siguranta discrepante si mai mari. In plus, rata somajului in Moldova este de circa trei ori mai mare decat cea din Bucuresti, ca atare si mana de lucru este mult mai usor de gasit.

     

    Dar „cealalta Romanie“ nu ofera investitorilor numai avantaje, ci si dificultati, iar lipsa managementului si a specialistilor este poate cea mai mare dintre ele. Egger si Schweighofer au aflat repede acest lucru: nici pana in momentul de fata nu si-au facut rost de echipa manageriala, desi au inceput recrutarile cu luni in urma. Contactat de BUSINESS Magazin, un oficial al Egger – Karin Wagner – a spus doar ca este prea devreme sa ofere informatii privitoare la managementul romanesc, avand in vedere ca proiectul e in stadiu de planificare.

     

    Dificultatea de a gasi manageri si specialisti in orasele mici are doua explicatii. Prima ar fi faptul ca nu au existat investitii semnificative in zona si, implicit, nici nevoie semnificativa de astfel de specialisti sau manageri. Ca atare, populatia locala nu s-a orientat catre acele directii de specializare sau calificare si au lasat descoperita nevoia proaspetilor investitori. Cei care totusi s-au specializat au ales drumul marilor orase. A doua explicatie este reticenta managerilor si a specialistilor de a accepta posturi in orase mici.

     

    „Desi in ultimii ani s-a observat o oarecare tendinta de imbunatatire a atitudinii vis-r-vis de relocare, in continuare prima reactie este aceea de respingere a acestei idei“, spune Cristina Paveliu, managerul de resurse umane al Saint-Gobain Romania, companie care are in echipa manageriala noua manageri fie deja relocati in Calarasi, fie care urmeaza sa o faca. „Pentru managerii din productie, o cerinta absolut obligatorie la momentul ofertei de angajare a fost aceea de a locui in Calarasi“, explica Paveliu. Echipa relocata a Saint-Gobain acopera aproape integral plaja functiunilor intr-o societate: productie, financiar, achizitii, logistica, resurse umane. Iar cel mai dificil a fost gasirea de personal pentru posturile extrem de specializate, precum robotica industriala, IT, controlor financiar sau trezorier, spune managerul.

     

    Pentru foarte multi, mutatul intr-un oras mic inseamna ruperea de familie si de viata cu care se obisnuisera. Pe acestia este foarte greu sa-i convingi sa plece, spune George Butunoiu, consultant la propria firma de head-hunting si consultanta, care-i poarta numele.

     

    „Am avut discutii mari pe aceasta tema si nu pleaca nimeni, foarte greu se muta“, spune Butunoiu, care a lucrat pe proiecte de relocari cu companii precum Michelin pentru fabricile din Floresti si Zalau, cu Sumitomo (Deva), Lasselsberger (Cluj) sau Dr. Oetker (Curtea de Arges). „Oricat de tentant ar fi pachetul salarial, ne izbim de reticenta relocarii intr-un oras mic, unde posibilitatile de dezvoltare profesionala, dar si posibilitatea unei vieti variate ce implica teatre, opera, film, sunt reduse“, spune si Alina Enache, director executiv al companiei romanesti de recrutare de manageri Total Business Solutions, care a lucrat pe un astfel de proiect de relocare in Calarasi, unde „resursa umana avea un nivel de pregatire sub standardele cerute de companie si a fost practic imposibila formarea unei echipe cu personal din Calarasi“. Cu o situatie similara s-a confruntat TBS si in Galati, de unde tinerii absolventi tind sa plece.

     

    Cum se descurca, in aceste conditii, companiile din aceste zone? Cu multa rabdare, avand in vedere ca timpul necesar recrutarii pentru alte orase este cel putin dublu fata de cel necesar recrutarii pentru Bucuresti, spun specialistii. Care sunt totusi managerii care accepta astfel de posturi, avand in vedere ca majoritatea le refuza? In primul rand, sunt managerii fara familii. Daca au familii, in cazuri extrem de rare se muta cu tot cu ea, preferand sa faca naveta cat de frecvent posibil. In al doilea rand, sunt manageri care isi doresc o cariera intr-o companie multinationala si nu au avut aceasta sansa in orasul in care se afla.

     

    Un astfel de caz este Lilia Radu, 33 de ani, care lucra in Iasi pe pozitia de manager de resurse umane la Elsid, o companie romaneasca din domeniul siderurgiei. In calitate de head-hunter, George Butunoiu a contactat-o pentru un post omolog la Sumitomo in Deva – companie specializata in industria de cablaje auto si membra a Sumitomo Corporation Europe Ltd.

     

    „Am mers la interviuri pentru ca m-a impresionat compania“, isi aminteste Lilia Radu, care acum e pe cale de a se muta in Bucuresti, unde are deja mai multe oferte de lucru. „Mi s-a parut foarte interesanta nu atat pozitia, cat ce se asteptau de la mine, asa ca am acceptat provocarea. Salariul nu era mai mare decat la o alta companie multinationala in Bucuresti.“ In momentul de fata, in Romania Sumitomo are trei fabrici si aproximativ 20 de manageri relocati din diferite colturi ale tarii. Iar la Saint-Gobain, in Calarasi, s-au relocat persoane din Gura Humorului, Curtea de Arges si Pitesti.

     

    Un alt caz, de data asta de relocare din Bucuresti intr-o alta parte a tarii, este cel al Lianei Petre, care, dupa ce a lucrat trei ani ca manager de resurse umane intr-o companie romaneasca din domeniul farmaceutic din Bucuresti, si-a dorit „o schimbare intr-o companie multinationala“ si a acceptat oferta companiei Lear din Pitesti, filiala a unuia dintre cei mai mari furnizori de componente auto la nivel global, cu vanzari anuale de 17 miliarde de dolari.

     

    „Motivul important pentru relocare a fost noua provocare si a meritat pe deplin“, spune Liana Petre. „Am vazut cum creste o firma sub ochii mei, de la 50 de angajati la peste 2.000 in mai putin de 3 ani.“ Petre spune ca teoria conform careia acceptarea unui job in provincie este o trambulina catre un post mai bun la intoarcere a functionat in cazul ei – ea fiind de curand angajata de Provident Financial Romania. Si alti specialisti in resurse umane spun ca teoria se confirma, cu conditia ca plecarea sa se faca in companii cu renume international.

     

    Totusi, nici unul dintre managerii care accepta relocarea pentru oportunitatea de a lucra intr-o multinationala nu neglijeaza aspectul financiar. Dimpotriva, relocarea este considerata un sacrificiu pentru care sunt asteptate compensatii consistente, insemnand „un pachet financiar important si sprijin la relocare destul de generos“, conform Cristinei Paveliu de la Saint-Gobain Romania. Daca Alina Enache de la firma de recrutare TBS spune ca sporul salarial pentru simplul gest al relocarii este de 20-30%, consultantul George Butunoiu indica in unele cazuri chiar dublarea salariului.

     

    Liana Petre a primit de la Lear Pitesti si un pachet de relocare pentru un an constand in chiria pentru un an. „Masina a intrat in pachetul managerial si nu are legatura cu relocarea“, spune Petre. Elena Bordei, director de personal la Ductil Buzau – cel mai important producator autohton de electrozi de sudura, detinut de Air Liquide Welding in proportie de peste 70% -, spune ca, din experienta ei, este destul de greu sa convingi managerii sa se reloce si ca „trebuie oferite alte avantaje care sa compenseze naveta sau relocarea. De regula se asigura masina de serviciu sau prima de relocare care sa acopere chiria unui apartament“. La Ductil Buzau lucreaza cinci manageri si doi specialisti relocati, toti din Ploiesti si Bucuresti, dintre care sase au ales sa faca naveta.

     

    Ar fi insa o iluzie pentru un angajator sa-si imagineze ca, odata ce a reusit sa convinga o echipa manageriala sa se reloce, problemele s-au rezolvat. Din experienta managerilor de resurse umane intervievati reiese ca fluctuatiile de personal („employee turnover“) tind sa fie mai mari in randul personalului relocat. Perioada medie pentru care un manager sau un specialist accepta sa se reloce este de 2-3 ani. Liana Petre, care a lucrat in Pitesti pentru Lear, spune ca, desi avea apartament acolo, viata personala si cea profesionala o aduceau in Bucuresti mai des decat o data pe saptamana, lucru care a devenit obositor in timp.

     

    Ca atare, dupa trei ani s-a reintors in Capitala, adusa tot de head-hunteri, pe un post si mai bun. De asemenea, persoanele relocate „se arunca pur si simplu in activitate, muncind poate si cate 12 ore pe zi, fara ca cineva sa le ceara acest lucru si, la un moment dat, se epuizeaza“, spune Cristina Paveliu de la Saint-Gobain. Insa „de cele mai multe ori, persoanele relocate ajung sa progreseze destul de rapid in cariera si acumuleaza o experienta extrem de bogata intr-un timp foarte scurt“.

     

    Conform specialistilor intervievati, fenomenul relocarii se va amplifica in viitor. Aceasta amplificare va veni ca urmare a doua fenomene distincte. Alina Enache, director executiv al TBS, descrie primul fenomen: „Companiile care investesc in Romania cauta din ce in ce mai mult diverse orase mai mici, pana acum «inchise», considerand, mai ales in domeniul productiv, ca vor putea acoperi mai usor forta de munca calificata (fara studii superioare) si necalificata, cu oameni «de prin partea locului»“.

     

    Al doilea argument vine tocmai de la companiile active in productie: Ursus si Tenaris sunt doar doua dintre companiile care au ales sa-si recruteze „trainees“ din diferite zone ale tarii pentru a-i pregati si, ulterior, a-i angaja. Astfel, Ursus a luat absolventi de chimie alimentara din Galati si i-a dus in fabricile din Buzau si Cluj, iar 10-15 dintre ei au si ajuns pe pozitii de middle-management, conform lui Radu Panait, manager de resurse umane. Iar producatorul de tevi Tenaris a acceptat pana acum in programul Global Trainees 70 de absolventi carora le va oferi si posibilitatea de a lucra ca specialisti sau chiar ca manageri.

     

    Conform Oficiului National al Registrului Comertului, doar 27% dintre companiile inmatriculate in luna decembrie 2005 au fost inregistrate in Bucuresti. Restul de 73%, in asa-numita „provincie“. Un termen care incepe sa para un pic prea generic pentru o cifra atat de mare.

  • Provincia in cifre

    Modelul celor doua Romanii, in care Capitala si provincia sunt doua lumi opuse, incepe, treptat, sa se deterioreze prin cresterea investitiilor in provincie si prin mobilitatea tot mai mare a fortei de munca.

     

    73%: Ponderea companiilor inmatriculate in alte localitati decat Bucurestiul in decembrie 2005.

     

    2-3 ani: Media de sedere a managerilor relocati pe un post in provincie.

     

    DUBLU: Timpul investit in recrutare de manageri si specialisti pentru provincie, fata de timpul investit pentru recrutarea in Bucuresti.

     

    20%-100%: Sporul salarial pentru un manager care accepta relocarea in provincie.

     

    42%: Cu atat a fost mai mic salariul mediu net in Iasi, fata de cel din Bucuresti, in 2005, conform INS.

  • BIROUL DE CREDIT: Numaratoarea de credite se face la mai multe miini

    Urmatoarele doua luni vor aduce o dublare a numarului institutiilor financiare ce trimit Biroului de Credit informatii pozitive despre clientii lor, de la sase – cate o fac acum – la 12. Altfel spus, toti acei clienti care nu-si declara  creditele anterioare la solicitarea unora noi vor fi identificati mult mai usor.

     

    Pe masura ce tot mai multe banci si institutii financiare vor trimite la Biroul de Credit si informatii despre creditele „bune“, declaratia pe proprie raspundere la solicitarea unui nou imprumut va putea fi si verificata. Pe de alta parte, in cazul celor care, dupa acest moment, vor fi descoperiti ca au mai multe credite decat au declarat, „nu se va intampla nimic“, spune directorul general al Biroului de Credit, Serban Epure – sanctiunile nu pot fi aplicate retroactiv.

     

    Pana una alta, „cinci banci si o societate de leasing“, spune Serban Epure, transmit la Biroul de Credit si evidenta creditelor la care nu s-a intarziat cu plata ratelor. In urmatoarele doua luni, insa, spune presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea, numarul lor se va dubla.

     

    Primii care au facut acest pas, inca din iulie 2005, au fost cei de la Bancpost, de altfel si singurii care au admis acest lucru. De-spre ceilalti cinci participanti cu informatii pozitive nici directorul general al institutiei si nici Radu Ghetea nu vor sa spuna mai mult. Motivul este simplu, explica un bancher: pentru ca cei sase (si doar ei) pot cere si informatii pozitive despre o persoana, ei pot verifica (folosind si bazele celorlalti) care este, cu adevarat, gradul de indatorare al unui client ce le trece pragul pentru a lua un credit.

     

    Problema verificarii gradului real de indatorare al unui solicitant de credite e una destul de spinoasa pentru bancheri. Acum, acest lucru se face pe baza unei declaratii pe proprie raspundere pe care clientii o completeaza cand isi depun dosarul pentru un nou imprumut. Insa pentru creditele mici – asa cum sunt majoritatea celor pentru consum – surse de informatii pentru a verifica onestitatea celor declarate nu prea exista.

     

    „Ne bazam mai mult pe agilitatea functionarilor nostri, in acest caz“, povestea recent un bancher. Pentru ca „ne-am invatat sa mirosim declaratiile mincinoase, iar tactica intimidarii functioneaza, uneori“. Lucrurile se schimba cand vine vorba despre imprumuturi ceva mai mari, care depasesc 200 mil. ROL (circa 5.700 de euro). In acest caz, bancherii au deja obligatia sa transmita informatii unei structuri similare biroului de credit: Centrala Riscurilor Bancare din BNR „contabilizeaza“ atat informatii despre creditele restante cu mai mult de 30 de zile, indiferent de suma creditata, dar si informatii pozitive despre clienti cu sau fara restante, in cazul imprumuturilor de valoare mare. De aici se poate solicita informatia referitoare la riscul unui potential client, dar numai cu acordul scris al acestuia.

     

    Dupa un algoritm similar se vor misca lucrurile si la Biroul de credit, cand acesta va avea destule informatii. Cand? „Curand“, raspunde Serban Epure, „pentru ca suntem in discutii cu multe banci“. „In nici un caz pana la finele anului“, suna replica indirecta a unui bancher, argumentand ca o astfel de raportare la „biroul datornicilor“ implica o logistica destul de greoaie pentru ei. Costurile pe care le implica transmiterea informatiilor si infrastructura informatica necesara sunt, pe de o parte, o explicatie. O alta explicatie tine insa de confidentialitatea bazelor de date ale fiecarei banci – in special bancile mari fiind foarte atente la conditiile in care sunt dispuse sa-si deschida bazele de clienti. „Discutam acum asupra conditiilor punctuale in care vom semna contractul pentru a intra, cu informatii pozitive, in baza Biroului de credit“, spune Dana Demetrian, directorul departamentului de gestiune a produselor si riscului din cadrul BRD-GSG.

     

    Pe de alta parte, este de asteptat, puncta si Ghetea, ca odata ce una dintre bancile mari va face acest pas, rand pe rand si ce-lelalte ii vor urma exemplul. Pana una alta insa, la Biroul de credit continua sa se stranga date despre datornici. In baza de date de aici ajung toti restantierii bancilor cu datorii mai mari de 30 de zile (indiferent de valoarea restantei), clientii fraudulenti (care au savarsit o infractiune in relatie cu banca, pentru care s-a emis o hotarare judecatoreasca definitiva), precum si clientii debitori care au furnizat date neconforme cu realitatea la momentul solicitarii creditului.

     

    Tragand linie si adunand cei 22 de participanti ce trimit informatii despre restantele mai mari de 30 de zile adunau, la finele lui martie, peste 200.000 de debitori cu obligatii restante curente. Valoarea totala a restantelor era, la aceeasi data, de 196 mil. RON, majoritatea credite de consum. Astfel, restantele la creditele de consum se ridica la 168 mil. RON, in timp ce creditele pe card acumulau 19 mil. RON, creditele cu descoperit de cont circa 5 mil. RON, iar creditele imobiliare sau ipotecare circa 4 milioane de RON. Aproape 90% din totalul restantelor provin de la imprumuturile in lei si doar o mica parte de la cele in euro si dolari.

     

    Surprizele „declaratiei pe proprie raspundere“? Mai bine de 30.000 de persoane sunt restante la cel putin doua banci. Iar „tacticile de intimidare“ ale bancherilor par a nu fi functionat chiar deloc in cazul celor doua persoane ce aveau, la finele lunii trecute, restante la nu mai putin de 10 banci.     

  • Omul dezvolta locul

    De la o agentie imobiliara pana la biroul unui dezvoltator nu este decat un pas. Pe care cativa brokeri cu experienta l-au si facut. S-ar putea chiar spune ca e un pas mic pentru om, dar urias pentru cariera.

     

    A fost pur si simplu o decizie de cariera“, explica Muler Onofrei motivul pentru care a plecat din agentia imobiliara Eurisko la compania americana ProLogis. Fost manager al departamentului de spatii industriale al Eurisko, Onofrei a preluat pozitia de country officer in cadrul dezvoltatorului de spatii logistice, care a lansat recent primul proiect pe piata romaneasca. „ProLogis este o companie cu greutate“, iar posibilitatea de a lucra pentru unul dintre marii dezvoltatori de spatii industriale a fost o provocare pentru Onofrei. „Este un birou nou, acum am mai multe responsabilitati organizatorice.“ De la tranzactionarea spatiilor industriale, Onofrei este acum mai implicat in partea de dezvoltare a acestora. „Voi coordona activitatea de valorificare, dar si partea de gasire a unor noi oportunitati, cum ar fi achizitia de terenuri“, explica reprezentantul ProLogis.

     

    Cooptarea in randul developerilor a unor oameni care au activat in agentii imobiliare este o tendinta relativ noua pe piata romaneasca. Pana acum, o mare parte a companiilor straine care au intrat pe piata imobiliara autohtona operau mai mult prin birourile regionale decat prin companii locale. Efervescenta din ultimii ani, care a transformat o piata imobiliara oarecum amortita intr-una foarte activa, cu tranzactii de mare anvergura si cu multe fonduri dornice sa infiga steagul in Romania, a facut ca multe companii sa deschida reprezentante locale.

     

    Un exemplu este cel al fondului austriac de investitii Europolis. La trei ani de la prima afacere in Romania – achizitia imobilului de birouri Europe House (mai cunoscut ca sediu al operatorului de telefonie mobila Orange) pentru circa 30 de milioane de dolari -, Europolis si-a deschis oficial, saptamana trecuta, biroul din Romania. Director general al acestuia este Stefan Gheorghiu, fost angajat vreme de opt ani al celei mai importante companii de consultanta imobiliara din Romania, Colliers International. „Am lucrat un an pentru Colliers in Mexic. Acolo am vazut care este evolutia unui agent imobiliar, de la junior la «top real estate agent» si care este pasul urmator. Este mai interesant sa fiu implicat in dezvoltare decat in tranzactii“, marturiseste Gheorghiu.

     

    In general, fondurile de investitii imobiliare prefera sa achizitioneze de la developeri un imobil gata construit si inchiriat. Insa cele mai bune cladiri construite in Romania fie au fost deja cumparate, fie nu sunt oficial de vanzare. Practic, fondurile de investitii se confrunta cu o situatie relativ unica: lipsa unor cladiri pe care sa le poata achizitiona. Implicarea alaturi de developeri in constructia si inchirierea cladirii s-a impus, astfel, de la sine. Europolis, bunaoara, negociaza cu mai multi investitori implicarea in cateva proiecte a caror valoare cumulata este de circa 300 de milioane de euro.

     

    Tot de la Colliers a plecat si Nicoleta Radu, dar la o companie romaneasca, in cadrul careia se ocupa acum de dezvoltarea imobilelor de birouri parte a proiectului Baneasa Investments, controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte. „Este un proiect foarte-foarte mare si a fost o provocare sa incep de la zero lucrul la un centru de afaceri“, explica Nicoleta Radu.

     

    Baneasa Business & Technology Park ar urma sa fie dezvoltat, intr-o perioada de cinci ani, in mai multe etape, pe un teren cu o suprafata de 12 hectare si va cuprinde 11 cladiri de birouri din clasa A si A plus, cu o suprafata totala de 160.000 de metri patrati. „Obiectivul meu este de a scoate proiectul cat mai repede si de a-l face cat mai bine“, spune Radu. Oportunitatea trecerii de la activitatea de brokeraj la cea de dezvoltare a venit intr-o perioada in care se afla in cautarea unei noi provocari.

     

    „La vechiul loc de munca eram agent, aveam o piata la dispozitie, mai multe cladiri de birouri si o lista de clienti. Deja ajunsesem la un punct in care simteam nevoia sa fac ceva mai mult“, adauga Nicoleta Radu. Mai mult isi doreste si Mihai Ghircoias, seful departamentului de birouri de la CB Richard Ellis – filiala din Romania a celei mai mari companii de consultanta si brokeraj din lume. El va deveni, la sfarsitul acestei luni, country manager al unui dezvoltator care inca nu este prezent pe piata romaneasca – A1 Immobilien. „Este un pas pe care il face la un moment dat orice agent care-si doreste sa faca mai mult decat sa tranzactioneze niste spatii“, spune el.

     

    Evolutia brokerilor imobiliari catre developeri este fireasca, apreciaza si consultantii in domeniul resurselor umane. „Am discutat cu unii consultanti romani si cred ca sunt cateva persoane care ar face fata cu brio in activitatea de dezvoltare“, apreciaza Ulrik Rasmussen, regional consultant in cadrul Pedersen & Partners, companie de recrutare de manageri. „Nu este neaparat primul pas (pentru un broker – n.r.), dar este unul pe termen lung“, considera reprezentantul Pedersen & Partners, care s-a ocupat de recrutari pentru companii ca GTC – unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de pe piata romaneasca – sau compania Global Finance, care a lansat recent un fond de investitii destinat pietei de real estate.

     

    Consultantul in resurse umane George Butunoiu considera ca alegerea unui om pentru conducerea unui developer depinde insa si de proiectele pe care ar urma sa le dezvolte compania in cauza. „Ideea e simpla: cu cat vorbesti de sume mai mari, cu atat vrei sa ai acces la clienti mari, de obicei inaccesibili celor mai multi dintre agentii imobiliari romani“, spune Butunoiu.

     

    El apreciaza ca cea mai mare parte a agentiilor imobiliare romanesti sunt conduse de proprietari sau fondatori, care se ocupa de mari proiecte si au acces la investitori importanti, dar nu au interesul sa renunte la propria afacere pentru a deveni angajatii altor companii. De aceea, de multe ori sunt preferati managerii straini.

     

    „Exista si proiecte pentru care nu e nevoie de straini, ci de oameni care sa cunoasca specificul pietei locale, cum ar fi – de exemplu – dezvoltarile rezidentiale“, precizeaza Butunoiu. Cert este ca, dupa cum spune si Muler Onofrei, este o tendinta ca dezvoltatorii internationali sa angajeze oameni din industrie. „Este normal. Daca ai nevoie de un om local, te duci la cei care cunosc piata.“ Iar dintr-o agentie imobiliara pana in biroul unui dezvoltator nu e decat un pas.

  • Oameni si proiecte

    Nicoleta Radu

    FOSTA POZITIE: Associate Director la Colliers International

    ACTUALA POZITIE: manager office leasing Baneasa Business & Technology Park

    MIZA: Baneasa Business & Technology Park este segmentul de birouri din cadrul proiectului Baneasa, care va cuprinde nu mai putin de  11 cladiri de birouri, cu o suprafata totala de 160.000 de metri patrati. Valoarea investitiei pentru constructia imobilelor de birouri este estimata la 250 de milioane de euro, in timp ce volumul total de investitii pentru intreg proiectul Baneasa este preconizat a fi de 1,2 miliarde de euro

     

    Muler Onofrei

    FOSTA POZITIE: manager al departamentului de spatii industriale la Eurisko

    ACTUALA POZITIE: country officer ProLogis

    MIZA: Compania americana va investi 80 de milioane de dolari pentru construirea centrului logistic ProLogisticPark Bucharest A1, amplasat la km 23 al autostrazii Bucuresti-Pitesti. Parcul va avea o suprafata de 158.000 mp. Primele doua cladiri ar urma sa fie finalizate anul acesta, alte patru cladiri urmand sa fie construite anul viitor si in functie de cerere. De asemenea, ProLogis intentioneaza sa investeasca si in alte orase din tara. ProLogis detine, administreaza sau dezvolta circa 2.340 de proprietati, cu o suprafata totala de 35 de milioane de metri patrati, in 77 de tari

     

    Stefan Gheorghiu

    FOSTA POZITIE: Corporate Services Director la Colliers International

    ACTUALA POZITIE: director general al biroului din Bucuresti al fondului de investitii Europolis

    MIZA: Fondul austriac de investitii (detinut de BERD si banca austriaca Investkredit) detine deja doua proiecte imobiliare in Romania (imobilul de birouri Europe House si parcul logistic Cefin Logistic Park), in care a investit 103 milioane de euro. Europolis a alocat deja alte 70 de milioane de euro pentru extinderea parcului logistic si negociaza, potrivit declaratiilor reprezentantilor companiei, implicarea intr-o serie de proiecte noi, care ar necesita investitii totale in valoare de 300 de milioane de euro

  • La Brat cu DOW

    Cine ar incheia un contract comercial pe 14 ani fara cateva motive puternice? O piata care se va dubla in urmatorii cinci ani, cresteri ale capacitatilor de productie, investitii si know-how. Miza: masele plastice.

     

    Intrat in zodia consumului, estul Europei nu inregistreaza cresteri numai la electrocasnice sau tehnica de calcul, ci si la banalele mase plastice. Asa ca petrochimia are si isi va pastra si in continuare tendinta de afacere cu sens unic: in sus. Specialistii estimeaza ca rata de crestere anuala a vanzarilor din Romania pentru produsele fabricate din mase plastice va fi de 20-22%, in urmatorii cinci ani, vanzarile urmand sa ajunga la o cantitate minima de 10-12 kg/cap de locuitor. Chiar daca valorile sunt ceva mai mari in restul statelor din zona, consumul de mase plastice nu a ajuns la nivelul celui din vestul Europei, iar cresterile sunt inevitabile.

     

    In aceste conditii, saptamana trecuta, reprezentanti ai Rompetrol si ai companiei americane Dow Chemical au semnat un acord prin care compania romaneasca va livra catre Dow, timp de 14 ani, polietilena de inalta si joasa densitate. Cantitatea produsa anual la Petromidia va fi de pana la 100.000 de tone, in prima faza a acordului livrarile catre compania americana ridicandu-se la 60.000 de tone pe an. „Este un contract pur comercial, in care fiecare vine cu cate ceva“, explica Florin Andrei, directorul general al Rompetrol Chemicals. Atuul celor de la Rompetrol este, in opinia lui Markus Wildi, presedintele Dow Europe, prezenta strategica in Europa de Est si hotararea de a investi sustinut in petrochimie

     

    In parteneriat, Dow vine cu strategia si cunostintele despre piata, cu livrari de ma-terie prima in primii doi ani, precum si cu transfer de tehnologie si know-how. „Aici recunosc ca avem lipsuri, pentru ca oamenii au plecat in perioada 1996-1997 si in acest moment nu avem specialisti in tara. Asa ca am cautat un parteneriat tehnologic si co-mercial care sa permita dezvoltarea unei strategii“, spune Florin Andrei.

     

    Piata Europei de Est a devenit o tinta importanta pentru Dow. „Suntem prezenti de 35 de ani in Europa de Est, unde avem trei fabrici si sapte reprezentante. Operatiunile din ultimii ani au inregistrat o crestere fantastica, nemaiintalnita, de 30-40%“, a spus Markus Wildi. Un argument pentru compania americana este dezvoltarea economica a regiunii: cresteri ale Produsului Intern Brut de circa cinci procente, ce depasesc cele doua procente inregistrate in vestul Europei. Balanta este inversa in privinta plasti-cului: vanzarile in tarile din Europa Occidentala au fost anul trecut de 31 kg/cap de locuitor, fata de numai 6 kg/cap de locuitor in tarile din Europa de Est.

     

    Florin Andrei spune ca investitiile Rompetrol Petrochemicals vor atinge in sectorul petrochimic, in urmatorii trei ani, 400-450 milioane dolari. Din aceasta suma, 200 milioane dolari se vor indrepta spre modernizarea si retehnologizarea instalatiilor existente, iar restul va fi alocat pentru construirea mai multor unitati, intre care la instalatia de piroliza sau o fabrica de PET si una de propilena.

     

    „Prima instalatie de polietilena de joasa densitate se va deschide la jumatatea acestui an, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an, urmand ca in urmatorii doi ani sa ajunga la 100.000 de tone. Totodata, la sfarsitul acestui an sau in trimestrul intai al anului 2007, vom deschide fabrica de polietilena de inalta densitate, cu aceeasi capacitate de productie“, a spus Andrei.

     

    In prezent, pe platforma petrochimica de la Petromidia functioneaza o singura instalatie de etilena, care a avut anul trecut o productie de 74.000 de tone. Instalatiile, spune Andrei, erau la nivelul tehnologic al anului 1985 si au functionat in plin, ultima oara, in 1996.

     

    Retehnologizarea a inceput in urma cu un an si jumatate, iar acum sunt modernizate in proportie de 80%. Andrei apreciaza ca, in urma acestor investitii, cifra de afaceri a Rompetrol Chemicals urmeaza sa ajunga la 400-500 de milioane de dolari in urmatorii trei ani. „Practic, in urmatorii cinci ani, vom ajunge la o productie de 700.000 de tone de propilena, iar cifra de afaceri ar putea ajunge la o valoare de circa un miliard de dolari.“ Rompetrol Petrochemicals este in acest moment principalul producator de polipropilena din Romania, detinand 64% din piata de profil. Complexul petrochimic de pe platforma Midia-Navodari a inregistrat, in 2005, o cifra de afaceri de 130 de milioane de dolari, in crestere cu circa 28% fata de anul precedent.

     

    Cele doua parti au discutat cam o luna si jumatate pentru fiecare an din contract, adica un an si opt luni de negocieri pentru un parteneriat de 14 ani. Semnatarii contractului nu au oferit prea multe detalii, preferand ambiguitatea umorului: „…nimic din ce e bun nu e usor…“ (Florin Andrei); „…inainte de a te marita e bine sa te logodesti…“ (Markus Wildi).

     

    Dar explicatia se poate dovedi mult mai simpla decat ar lasa sa se inteleaga ermetismul participantilor: este vorba de cei 14 ani de contract, adica o perioada mare de timp, in care la conducerea celor doua companii vor aparea echipe noi, poate cu viziuni diferite. In acelasi timp trebuie luata in calcul si volatilitatea ridicata a pietei produselor petrochimice, direct afectata de evolutia pretului petrolului. Acesta a ajuns in ultimii doi ani in zona a 70 de dolari barilul, o crestere mai mult decat dubla. Pretul propilenei este, in prezent, pe piata internationala, de circa 1.100 de dolari pe tona.

     

    In final trebuie spus ca parteneriatul dintre Rompetrol si Dow poate fi un prim pas pentru ceea ce s-ar numi potentialul de dezvoltare a petrochimiei romanesti. Un potential intuit de unii, dar care si-a cautat drumul, o perioada, pe cai gresite.

     

    La jumatatea lunii februarie a anului 2003 piata bursiera romaneasca a traversat un moment de deruta: Ministerul Industriilor anunta intentia formarii unei structuri petrochimice gigant, care sa grupeze diviziile petrochimice ale Petrom (rafinaria Arpechim) si Rompetrol, precum si combinatul Oltchim Ramnicu Valcea. Cele trei entitati sunt si principalii furnizori de materii prime pentru industria maselor plastice: Arpechim cu polietilena, Petromidia cu polipropilena si Oltchim cu praful PVC.

     

    In urma anuntului, conducerea Bursei s-a vazut obligata sa solicite explicatii celor trei companii, iar actiunile au fost oprite de la tranzactionare. In cele din urma, anuntul a ramas un simplu anunt, pentru ca nimeni nu s-a angajat sa mai creeze un gigant petrochimic, asa ca Petrom a fost preluat de grupul austriac OMV, Oltchim urmeaza sa se privatizeze iar Rompetrol a ales sa se descurce pe piata.

  • Acord pe 14 ani

    Potrivit acordulului de saptamana trecuta, Rompetrol va livra companiei americane Dow Chemical, timp de 14 ani, polietilena de inalta si joasa densitate. Cantitatea produsa anual la Petromidia va fi de pana la 100.000 de tone.

     

    DOW CHEMICAL

    • operatiuni in 175 de tari
    • cifra de afaceri de 46 de miliarde de dolari
    • 42.000 de angajati

    ROMPETROL

    • operatiuni in 12 tari
    • cifra de afaceri de 2,34 miliarde de dolari
    • 6.600 de angajati