BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • LCD-uri japonezo-cehe

    Saptamana trecuta a mai fost anuntata o investitie majora in Europa Centrala si de Est, de data aceasta in Cehia.

     

    ALIANTA JAPONEZA: IPS Alpha, o alianta strategica intre companiile japoneze Hitachi, Matsushita Electric Industrial si Toshiba, va construi o fabrica de monitoare cu cristale lichide in Cehia.

     

    VALOARE: Investitia, care se va intinde pe o suprafata de 23 ha, se va ridica la 118 mil. euro, urmand sa creeze in jur de 2.000 de locuri de munca. „Companiile japoneze au ales Cehia dupa sosirea aici a Toyota si a mai multor investitori de marime medie“, a precizat Jiri Paroubek, prim-ministrul Republicii Cehe, citat de Prague Daily Monitor.

     

    INCIDENT: Jiri Sulc, guvernatorul regiunii Usti, in care este situat orasul Zatec (langa care va fi ridicata noua fabrica), s-a declarat socat de declaratia facuta de primul-ministru al Cehiei, precizand ca partile convenisera ca anuntul sa fie facut mai intai in Japonia si ca spera ca investitorii sa nu se razgandeasca.

  • Budweiser american, nu cehesc

    Anheuser-Busch Cos. Inc., cel mai mare producator de bere din SUA, a obtinut in instanta dreptul de a comercializa marca de bere Budweiser in Ungaria. Hotararea este finalul unei lupte juridice mai complicate care s-a dus in cateva tribunale europene intre Anheuser-Busch si producatorul ceh Budejovicki Budvar.

     

    Motivul este brandul Budweiser, pe care ambele companii pretind ca au dreptul istoric de a-l folosi. Compania ceha a fost infiintata in anul 1895 intr-un oras de imigrantii nemti, numit Budweiser, in timp ce Anheuser-Busch si-a lansat propriul brand Budweiser in 1876. Curtea de apel a mentinut hotararea luata de o instanta inferioara care decisese ca producatorul ceh de bere nu detine dreptul de utilizare exclusiva a brandului. Compania ceha spune ca numele a fost protejat, descriind un loc anume unde berea e produsa. Judecatorii spun insa ca „Bud“ nu se refera la orasul in care isi are sediul compania – care se numeste Ceske Budejovice.

     

    Cehii s-au plans ca lupta sa juridica cu cel mai mare producator de bere din SUA i-a diminuat capacitatea de a-si lansa produsele pe noi piete. Decizia tribunalului din Ungaria vine la doar o saptamana dupa ce in Suedia a fost respins apelul depus de Budejovicky Budvar impotriva unei decizii conform careia producatorul de bere ceh nu va putea utiliza numele „Budweiser Budvar“ in Suedia.

  • Ultimul sa stinga lumina

    Fotoliile din Parlament au inregistrat un record de ocupare saptamana trecuta, de 1 iunie, cand au fost vizitate de un grup de copii poftiti de ziua lor sa vada cum lucreaza alesii. In rest, absenteismul – al deputatilor, in special – a facut deliciul presei, care a putut sa remarce un comic de situatie fara precedent in istoria indelungata a luptei alesilor cu cvorumul.

     

    Astfel, la jumatatea saptamanii trecute, o hotarare de penalizare financiara a deputatilor care absenteaza de la lucrari a fost blocata tocmai din cauza lipsei de cvorum in Biroul Permanent. Adica, dupa cum a recunoscut rusinat presedintele de Camera Bogdan Olteanu, „prezenta n-a fost stralucita“.

     

    Tot din lipsa de cvorum, si tot la Camera Deputatilor, ministrul justitiei a cunoscut din nou gustul respingerii unui proiect pe care l-a sustinut in fata destul de putin prietenosilor deputati din Comisia Juridica. Noul Cod de procedura penala propus de Monica Macovei a fost ciuntit astfel de amendamentele PSD, sprijinite de voturile PNL si UDMR si de absenta celor doi reprezentanti ai PD. Penibilul momentului a fost digerat cu greu de ministrul justitiei: „In acest fel se impiedica urmarirea penala. Nu stiu ce interese sunt si care este rostul celor sustinute de deputati“.

  • Micul bumerang

    Inca de acum aproape un an, de la discursul prezidential din 10 august 2005 despre rolul nefast al intermediarilor in piata energiei, se profila un posibil scandal soldat cu demiteri de manageri, eventual chiar cu ceva anchete penale.

     

    Cel ce ar fi trebuit sa faca lumina in chestiune, ministrul economiei Codrut Seres, a amenintat periodic ca lucrurile se vor misca, fara insa ca nimic sa se intample. Pana saptamana trecuta, cand marea ancheta initiata de minister a gasit drept unici vinovati „unii directori din esaloanele doi si trei“ de la complexurile energetice Rovinari si Turceni, vinovati ca ar fi cumparat energie electrica de la furnizori privati la un pret mult mai mare decat cel platit de firmele private.

     

    Scandalul n-a iesit insa de aici, ci de la acuzatiile pesedistului Victor Ponta ca o serie de intermediari care cumpara de la stat energie si o revand mult mai scump ar apartine unor fruntasi ai PC, PNL si PD. Numele cel mai sonor vizat a fost cel al liderului PC Dan Voiculescu, a carui firma Grivco ar fi cumparat ieftin energie de la Rovinari si Turceni si ar fi revandut-o in profit – mai mult, chiar cand actualul ministru Seres ar fi avut o functie de conducere la Grivco. Seres a amenintat ca il da in judecata pe Ponta, insa acuzatiile au avut deja un prim efect spectaculos: Voiculescu a anuntat ca a cedat fiicelor sale actiunile la Grivco.

  • Un ac pentru umflatura pietei

    Banca centrala si-a lamurit inca o data, saptamana trecuta, punctul de vedere in privinta intentiilor sale referitoare la o piata a creditului privat care continua sa creasca sustinut. Viceguvernatorul Florin Georgescu a prezentat arsenalul cu care BNR vrea sa franeze indatorarea exagerata a populatiei, pornind de la rata dobanzii (arma folosita deja si lasata deocamdata deoparte cel putin pentru urmatoarele luni) si continuand cu masurile administrative vizand bancile, de la ridicarea pragului pentru rezervele minime obligatorii si pana la restrictii directe la acordarea creditelor.

     

    Precizarile lui Georgescu au fost interpretate drept o pregatire a terenului pentru o noua inasprire a conditiilor de creditare, de data aceasta orientata pe imprumuturile ipotecare, dupa ce guvernatorul Isarescu si economistul-sef Valentin Lazea avertizasera ca preturile pe piata imobiliara din Romania se umfla artificial in perspectiva aderarii la UE si ca exista riscul unei prabusiri periculoase a pietei. Bancherii, in frunte cu Radu Ghetea de la Asociatia Romana Bancilor, au reactionat previzibil, afirmand ca e normal ca piata imobiliara sa creasca acum pe credit si ca nu e nevoie de restrictii noi, atata vreme cat si asa conditiile de creditare sunt aspre. A existat si interpretarea ca oficialii BNR n-au facut decat sa duca mai departe o discutie pur teoretica despre supraevaluarea activelor imobiliare in Europa, in SUA sau in Japonia.

     

    Care e adevarul? Desi acelasi Florin Georgescu a tinut sa linisteasca spiritele, afirmand ca nu e treaba BNR sa reglementeze piata imobiliara, consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, le-a nelinistit la loc, avansand posibilitatea ca garantarea unui credit cu imobile sa fie ingradita (bancile sa ceara, de pilda, ipotecarea a doua proprietati in loc de una sau poate un avans mai mare). Cea mai interesanta afirmatie a lui Vasilescu priveste insa ideea ca BNR sa ia masuri care sa duca la „o evaluare corecta“ a ipotecilor, astfel incat acestea sa fie inscrise la pretul normal, „nu la cel umflat de piata“. Mai ramane ca banca centrala sa si explice cum anume va face asta, atata vreme cat functionarea oricarei piete si formarea preturilor inseamna exact umflarea si dezumflarea in functie de jocul cererii si al ofertei.

  • Ca romanul, impartial

    Aerul glumet si destins cu care ministrul finantelor a prezentat Codul fiscal adoptat saptamana trecuta de Guvern ar fi trebuit, probabil, sa fie inteles drept o incercare de potolire a ingrijorarilor din mediul de afaceri, din randul analistilor ori al politicienilor.

     

    Mai ales ca ministrul Sebastian Vladescu si-a laudat ulterior Codul, proclamand chiar ca abia asteapta sa devina intreprinzator intr-o tara cu un regim fiscal asa de prietenos ca Romania. Optimismul lui Vladescu n-a facut insa prozeliti. In primul rand, criticata a fost filozofia fiscala a neutralitatii complete a statului fata de toate sectoarele economice, promovata de actualul guvern pe motiv ca trebuie respectate principiile liberei concurente asa cum sunt ele intelese la Bruxelles.

     

    Impozitarea microintreprinderilor cu 16% pe profit, abolirea facilitatilor fiscale pentru programatori, pentru cooperatia agricola sau pensiunile turistice au atras protestele intreprinzatorilor vizati, cu argumentul ca nici economia romaneasca, nici afacerile din IT, agricultura sau turism nu merg asa de bine incat sa nu mai aiba nevoie de nici un stimulent din partea statului. In plus, fata de afirmatia lui Vladescu ca statul nu poate si nu vrea sa favorizeze vreun domeniu in dauna altuia, contraargumentul imediat tine de faptul ca inclusiv actualii guvernanti au promis de-a lungul vremii o strategie fiscala cu bataie mai lunga, axata pe sustinerea speciala a sectoarelor unde Romania se poate dovedi cel mai competitiva dupa aderarea la UE.

     

    Din nefericire, discutia ofera insa un teren vast pentru demagogie preelectorala, iar aceasta e de asteptat sa covarseasca argumentatia analistilor sau a patronatelor. Vicepremierul George Copos s-a folosit cu abilitate de pretextul microintreprinderilor impozitate cu 16% ca sa-si dea demisia dintr-un guvern pe care oricum ar fi trebuit sa-l paraseasca din cauza problemelor sale penale. Cat despre dezbaterea in Parlament a Codului fiscal, desi Vladescu si-a exprimat speranta ca documentul va iesi nemodificat din mainile alesilor, sunt foarte putine sanse ca oamenii coalitiei si ai opozitiei sa nu profite de prilej spre a-si arata solidaritatea cu electoratul impovarat de taxe.

     

    In al doilea rand, Codul fiscal a fost criticat pentru ca nu confirma viziunea liberala de presupus pentru un guvern de centru-dreapta: impozitarea suplimentara a proprietatilor imobiliare si a autovehiculelor, dar mai ales a castigurilor de pe piata de capital ridica problema mai veche a modului cum guvernul intelege sa incurajeze clasa de mijloc si institutiile specifice economiei de piata (recte bursa). Replica fireasca ar fi aici ca statul are nevoie de bani mai multi la buget, fiindca are proiecte publice multe de finantat si fonduri europene de cofinantat, astfel incat e normal sa impoziteze in plus zonele unde se fac si se afla cei mai multi bani in Romania. Numai ca nici Vladescu, nici guvernul lui n-au dat o astfel de replica – dimpotriva, pentru mai toate categoriile de taxe majorate, estimarea Finantelor privind veniturile la buget a fost destul de modesta, lasand sa se inteleaga mai curand ca interesul autoritatilor a tinut mai curand de respectarea ordinii abstracte a lucrurilor (unificarea mecanica la 16%) decat de un pragmatism fiscal adevarat.

  • Altex, nivelul urmator

    Teoretic, rebrandingul inseamna prospetime: o alta infatisare, o noua carte de vizita, un alt set de valori. Practic insa, nimeni nu face rebranding de dragul rebrandingului. Intotdeauna este o intentie de business la mijloc. E si cazul retailerului Altex.

     

    Cam in urma cu un an, circula un zvon conform caruia Altex s-ar pregati de  rebranding. Si ca, pentru acest lucru, ar lucra cu Landor – companie de consultanta de brand din cadrul grupului international de comunicare WPP. La vremea respectiva, atat agentia (Leo Burnett & Target), cat si clientul sau, Altex, aveau buzele pecetluite in legatura cu acest aspect.

     

    Tot cam in primavara lui 2005, si concurentul Altex, Domo, planuia un rebranding, „ca un raspuns la nevoia companiei de a se dezvolta“, dupa cum aveau sa spuna oficialii Domo, o data cu anuntul noii platforme de brand. Prin dezvoltare, Domo intelegea nu numai extinderea retelei sale nationale de retail, „ci si largirea portofoliului de produse, mai ales in categoria IT&C“. Zis si facut. In toamna lui 2005, Domo a trecut la treaba si s-a relansat cu o carte de vizita noua: o identitate vizuala intinerita si un nou concept de magazin, avandu-i drept consultanti pe Brandient si Enterprise IG (aceasta din urma facand parte din acelasi grup de publicitate ca si Landor, WPP). La Altex, tacere in continuare. Retailerul nr. 1 de electrocasnice nu dadea nici un semn cum ca zvonurile din primavara ar avea vreo baza: compania lui Dan Ostahie continua sa investeasca masiv in comunicarea aceluiasi brand – fiind unul dintre cei mai agresivi advertiseri ai anului trecut, dupa unele estimari din industria de publicitate.

     

    Fie ca nu a vrut sa se suprapuna rebrandingului concurentului sau, fie ca a vrut sa-si sedimenteze mai bine afacerea, Altex a asteptat vara lui 2006 pentru a-si comunica si implementa noul brand – saptamana aceasta compania facand oficial rebrandingul companiei.

     

    Este vorba despre o noua identitate vizuala combinand aceleasi culori, dar care este mai orientata catre tehnologie in comparatie cu vechiul logo, despre care oficialii Altex spun ca ducea cu gandul la produsele albe (electrocasnice). De asemenea, daca in ultima perioada Altex jongla cu mai multe mesaje in jurul aceleiasi idei – accesibilitatea – de acum un singur slogan va fi asociat marcii: „Cel mai mic pret din Romania“. Va disparea din vocabularul publicitar, de pilda, sloganul „Mult confort, putin efort“, creat acum 13 ani, spun oficiali ai Altex (idee care mai degraba se regaseste in campaniile marcilor de electrocasnice decat ale retailerilor). De ce a durat atat trecerea la noua abordare a marcii, desi a trecut mai mult de un an de cand se vehicula in piata intentia lui Dan Ostahie?

     

    „Am preferat sa implementam mai intai filosofia de brand, abia apoi sa o comunicam“, spune Ruxandra Voda, director de marketing. Adica Altex sa ofere intr-adevar cel mai mic pret din Romania, dupa care sa-si centreze comunicarea in jurul acestei pozitionari. „Nu este un simplu exercitiu de grafica“, comenteaza marketerul de la Altex, subliniind ca acest rebranding mai implica si oameni bine instruiti in relatia cu clientii, dar mai ales o verificare permanenta a ofertelor din piata, astfel incat promisiunea brandului – aceea de a oferi cel mai mic pret – sa fie reala.

     

    Ceea ce face Altex acum este sa sublinieze de fapt mesajul-cheie al campaniilor din ultimul an: „Ai innebunit cautand cel mai mic pret din Romania?“. Motiv pentru care tranzitia la noul brand va fi probabil una usoara. Asa cum de altfel este si indicat in industria de retail, spune Ruxandra Voda. De ce nu a facut Altex rebranding mai devreme – fiind, din acest punct de vedere, in urma competitorilor sai de pe locurile doi (Domo) si trei (Flanco)? „Nu avea sens cand piata crestea“, admite reprezentantul Altex.

     

    Prin aceasta observatie, Voda arata inspre realitatea de business care a impins Altex – dar si Domo – sa recurga la rebranding: scaderea vanzarilor de electronice si electrocasnice, care obliga companiile din domeniu sa inoveze si sa-si diversifice gama de produse distribuite (IT&C, multimedia). Dar sa si ofere preturi cat mai bune. Situatie in care imaginea trebuie reinventata in consecinta.

  • Cele doua branduri, fata in fata

    In mai putin de un an, retailul de electronice, electrocasnice si multimedia a fost martorul a doua procese de rebranding: Domo (toamna lui 2005) si Altex (vara lui 2006).

     

    domo: „Domo pentru acasa“


    DE CE? Nevoia companiei de a se dezvolta nu numai prin extinderea retelei nationale de retail, ci si prin largirea portofoliului de produse, mai ales in categoria IT&C.

     

    CONTEXT BUSINESS: La sfarsitul lui 2005, sectorul IT&C reprezenta 18% din portofoliul Domo, fata de 7% in 2004. „Zona IT&C se afla intr-un trend ascendent si credem ca acest trend ascendent va continua“, explica in toamna lui 2005 Lorand Szarvadi, director general al Domo Retail – compania care detine reteaua de magazine Domo – citat de Ziarul Financiar.

     

    CAT?: Dezvoltarea conceptului care a stat la baza procesului de rebranding al Domo a costat 250.000 de euro. „Implementarea acestui concept in toate cele 108 magazine Domo estimam sa coste peste 2 milioane de euro, suma in care nu contorizam campania media“, spunea la sfarsitul lui 2005 Szarvadi.

     

    altex    : „Cel mai mic pret din Romania“

    DE CE? Pentru a sublinia pozitionarea la care compania Altex lucreaza de aproximativ un an: aceea de a fi retailerul cu cele mai mici preturi din Romania.

     

    CONTEXT BUSINESS: La sfarsitul lui 2005, sectorul produselor din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor (IT&C) reprezenta 30% din portofoliul Altex (fata de 18%, cat era la competitorul sau, Domo). Comunicarea vizuala a marcii Altex trebuia asadar sa treaca acum la un nou nivel, unul mai orientat catre tehnologie.

     

    CAT?: Dezvoltarea conceptului a costat „cateva sute de mii de euro“, spun oficiali ai Altex. Implementarea noului brand in cele peste 100 de magazine, campaniile de publicitate si activitatile de BTL (cum ar fi asocierea cu lansarea albumului „Fericire in rate“ al formatiei Vama Veche), fac obiectul altor bugete.

  • Incep greutatile

    Dupa ce timp de doi ani retailul cu electronice si electrocasnice a avut o dinamica spectaculoasa, 2006 va fi un an de rascruce.

     

    Apar primele semne ca epoca de glorie a retailerilor de electronice si electrocasnice se apropie de sfarsit. Un primul semn ca in 2006 lucrurile nu vor mai merge ca pe roze ar putea fi ca Altex nu a mai facut prognoze financiare. Dupa ce, in 2005, a avut o cifra de afaceri record, de 275 milioane de euro, in primele luni ale anului, Dan Ostahie, presedintele Altex, a evitat sa faca o estimare. Rezultatele pentru primul trimestru ii explica rezervele. Altex a vandut pe primele trei luni de 47 milioane de euro, cu 8% mai putin fata de perioada similara a anului trecut. Cele opt procente in minus nu sunt insa cel mai mare rau posibil, pentru ca ultimele estimari ale principalilor jucatori indica un regres al pietei de zeci de procente.

     

    Nici numarul doi, nici numarul trei –  Domo si Flanco – nu dau semne de entuziasm: nici macar pana acum nu au spus cat au vandut exact in 2005. Cauze? Una ar fi restrictiile BNR in materie de credite de consum, alta  saturatia pietei. Intre timp, retailerii de produse „albe“ pariaza pe cartea IT&C. Altex are conceptul de magazin Media Galaxy (orientat catre IT), Domo a lansat conceptul discover@ domo. Cat despre Flanco, retailerul a fuzionat cu liderul pietei de IT, Flamingo, cele doua companii urmand sa dezvolte impreuna un concept mixt. Nici vanzarile de IT&C nu o duc prea stralucit, insa saturatia e mai mica decat in cazul electronicelor si electrocasnicelor, iar viteza de inlocuire e mai mare.

     

    Insa cea mai importanta reduta pe care o au de cucerit retailerii ramane calitatea serviciilor din magazin. Pe termen mediu, aceasta va face diferenta intre companii si, implicit, intre performantele lor financiare.

  • Creditul cu "comision zero" e basm bancar

    Voi, care incercati sa gasiti un credit cu toate comisioanele „zero“, lasati orice speranta. Pentru bancheri, comisionul este metoda ideala de a compensa, fie si partial, scaderea accentuata a dobanzilor. Iar de la banca la banca, diferentele privind cuantumul (si mai ales denumirea) comisioanelor sunt tot mai mari.

     

    Pentru o parte dintre costurile ce apar, aproape fara exceptie, pe foaia de calcul pe care bancherii le-o dau celor ce le intra in sucursala pentru a lua un credit, este de vina chiar piata, „imatura inca“ din multe puncte de vedere – spun bancherii. Pentru altele, e de vina Banca Centrala – si conditiile administrative impuse de ea, arata cu degetul altii. Iar pentru altele, nu e de vina nimeni, ci sunt doar rezultatul costurilor normale de functionare a unei banci – transmise (normal) in costul produselor.

     

    Una peste alta, insa, nu trebuie sa mire pe nimeni daca, in spatele unei dobanzi ce a coborat in cele mai multe cazuri simtitor sub 10%, se ascunde un cost al imprumutului mai bine decat dublu. Pe de alta parte, bancherii au constatat (impulsionati, probabil, si de impunerea unui calcul al costului total pentru imprumuturi, prin asa numita dobanda anuala efectiva) ca romanii se tem de comisioanele „multe si marunte“. „In urma focus grupurilor pe care le-am organizat, am sesizat ca oamenii prefera sa aiba un singur comision, acceptand, paradoxal, ca el sa fie un pic mai mare decat suma unor comisioane mai mici adunate“, spune Gabriel Cretu, directorul Canalelor de Distributie si Management al Sucursalelor al OTP Bank.

     

    Motiv pentru care, bancherii de la OTP au unificat toate comisioanele aferente unui credit intr-un singur cost, asa numitul „comision al bancii“ – calculat in prezent ca 4,9% anual din valoarea creditului.  Miscarea este insa mai generala – urmarind aceleasi ratiuni, sau unele diferite, „operationale“ -, dupa cum adauga si directorul directiei de retail de la Banca Romaneasca, Sorin Mititelu. De curand, banca a unificat toate costurile aferente unui imprumut intr-un comision unic „de monitorizare“, situat actualmente la 0,3% lunar din valoarea creditului aprobat (in cazul creditelor de consum). Acest comision unic, explica Mititelu, acopera costurile bancii – de risc, de analiza, cu asigurarile etc. si este inclus in rata lunara, „pentru a facilita clientilor accesul la bani“. In plus, existenta unui singur comision, cunoscut de clienti de la bun inceput, „ii face sa se simta mai siguri ca nu vor avea, ulterior, nici o surpriza“. Si totusi, chiar daca in materie de dobanzi bancherii au fost fortati sa urmareasca indeaproape concurenta pentru a nu pierde piata, in privinta grilei de comisionare lucrurile sunt ceva mai diferite. Practic, in conditiile in care nu exista un nomenclator clar privind grilele de comisionare pentru un credit, doar imaginatia bancherilor mai stabileste o limita.

     

    De altfel, denumirea acestor comisioane, nivelul, modul de aplicare, periodicitatea etc., difera de la o banca la alta. Pe langa clasicele comisioane de acordare a creditului, de analiza sau rambursare anticipata au aparut, astfel, si diferite variatiuni (practic) pe aceeasi tema: comisioane lunare de administrare a creditului, comisioane de management si risc, de asigurare complementara, de asigurare de neplata, de risc valutar etc. etc. Cea mai recenta inovatie in materie de comisiune a venit de la Volksbank, care a decis sa introduca un cost aferent… rezervei minime obligatorii impuse de banca centrala. Platibil lunar, el este acum in cuantum de 1,58% pe an pentru imprumuturile in lei si 1,85% pe an pentru valuta, si se aplica la soldul creditului. De unde si pana unde o astfel de decizie? E simplu, explica Alina Ferseta, Marketing si PR Officer la Volksbank, „noi preferam sa trecem acest cost venit din reglementarile bancii centrale in costul clientului“. Pe de alta parte, pentru a usura efortul initial aferent unui imprumut, bancherii de la Volksbank au decis sa segmenteze o parte din comisioanele platibile anterior intr-o transa unica in comisioane mai mici, platibile lunar.

     

    Oricum ar fi insa stabilite toate aceste comisioane, un lucru este cert: scaderea accentuata a dobanzilor (ajunse in multe cazuri in jur de 10%) nu echivaleaza neaparat si cu ieftinirea in aceeasi masura a imprumuturilor. Scaderea dobanzilor a echivalat, in multe cazuri, cu aparitia unor comisioane lunare suplimentare. Un exemplu de acest fel – fara a fi insa nici pe departe singurul – este cel al HVB si Banca Tiriac (ce afiseaza de curand un portofoliu unic de produse, in perspectiva fuziunii dintre ele) care, odata cu scaderea dobanzii la creditele de nevoi personale la 7,95% la lei, au introdus si un comision lunar de 0,5%. 

    Transferul costurilor dinspre rata dobanzii catre comisioane a avut si un alt rol: eludarea normelor bancii centrale in materie de indatorare. Pentru creditele de consum, normele BNR impun ca rata lunara sa nu depaseasca 30% din venit, iar la cele imobiliare, limita este de 35%. Totusi, reglementarile BNR nu fac vreo referire la comisioanele lunare – iar rata lunara este compusa doar din principal si dobanda. Asa se face ca, o dobanda mai mica (dublata de comisioane lunare) permite clientilor indatorarea – in perfecta legalitate pentru bancheri – dincolo de pragul stabilit de BNR.

     

    In alte cazuri, eliminarea comisionului de rambursare anticipata este o modalitate comoda de a contracta un credit pe o perioada suficient de indelungata pentru a respecta reglementarile bancii centrale, dar de a rambursa, ulterior, creditul mai repede, fara costuri suplimentare. In oferta Finansbank de credite de consum, de exemplu, comisionul de rambursare anticipata a disparut cu totul. La fel si la Banca Transilvania, unde rambursarea anticipata a unui imprumut nu este taxata deloc. Totusi, bancherii spun aproape in unanimitate ca acest comision este „un rau necesar“ in lupta pentru fidelizarea clientilor, dar si pentru planificarea pe termen lung a resurselor bancii.

     

    Practic, atunci cand inchiderea unui credit inainte de termenul stabilit prin contract costa undeva intre 1% si 4-5% din valoarea acestuia, orice client se gandeste de doua ori inainte. „Recordul“ in materie de rambursare anticipata il detine CitiFinancial, care practica un comision de 10% (dar 0% in ultimele sase luni), in timp ce la BRD, BancPost sau RIB acesta coboara la 5%, la Banca Romaneasca este undeva la 3-4%, iar la Volksbank de doar 1%.

     

    Cat costa insa, real, un credit? Dobanda in sine a incetat sa mai fie un indicator relevant. Totusi, cel putin in cazul creditelor de consum, BNR a impus calcularea asa numitei dobanzi anuale efective (DAE). Ea include, practic, costul cu dobanda si toate comisioanele legate de acordarea si derularea creditului. Mirajul dobanzilor mici dispare brusc prin calcularea acestei dobanzi anuale efective: costul real al unui credit de consum cu dobanda de 12-13% sare bine chiar si de 20 de procente. Mai mult de atat insa, bancherii atrag atentia ca si corectitudinea DAE depinde mult de modul de calcul si de elementele luate in ecuatie. „Depinde si ce intelegi prin cost al creditului“, puncteaza Sorin Mititelu, adaugand ca, spre exemplu, costul asigurarii poate fi o astfel de „scapare“.

     

    „Asigurarile nu prea sunt incluse“, conchide el, iar daca sunt se omite de cele mai multe ori alt lucru important. „Mai nimeni nu tine seama ca prima de asigurare creste odata cu varsta asiguratului“. Lacune exista si in privinta unor costuri operationale (precum comisionul de analiza a dosarului) sau a unor alte costuri, de genul comisionului de risc valutar. 

     

    Una peste alta, insa, bancherii raman fermi pe pozitie: cu sau fara comisioane, cu sau fara dobanzi cosmetizate, costul finantarii a scazut simtitor. „Daca cineva ar fi avut curiozitatea sa calculeze DAE acum doi ani, ar fi gasit ceva de genul 30-40%!“, este de parere Gabriel Cretu. In plus, romanii nu par in nici un fel descurajati de costul imprumuturilor. Oricat de mic sau mare ar fi el.