Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • Şeful S&P se retrage de la conducerea agenţiei

    Conform surselor apropiate companiei, plecarea lui Sharma nu are nicio legătură cu retrogadarea ratingului SUA de la AAA la AA+ şi nici cu ancheta iniţiată de autorităţile americane cu privire la ratingurile acordate de agenţie obligaţiunilor ipotecare operaţiunilor în anii care s-au încheiat cu criza financiară, informează Ziarul Financiar. Sharma va continua să fie consilier pentru proprietarul S&P, McGraw-Hill, timp de patru luni, urmând să părăsească compania la sfârşitul anului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firmele vor putea plăti anual impozitul pe profit dacă achită anticipat un sfert din cel anterior

    În prezent, această opţiune este posibilă doar în cazul instituţiilor bancare. În ceea ce priveşte sistemul de plată trimestrial, firmele vor determina profitul datorat luând în calcul veniturile şi cheltuielile, precum şi celelalte elemente de ajustare a bazei impozabile, înregistrate efectiv în fiecare trimestru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Goldman Sachs a redus estimarea privind creşterea economiei SUA în acest an

    Economia SUA va avansa cu 1,5% în acest an, sub ritmul de 1,7% anticipat anterior de bancă, potrivit analiştilor Goldman Sachs. Banca anticipează pentru trimestrul al treilea o creştere economică de 1%, urmată de 1,5% în cel de-al patrulea, sub estimarea anterioară de 2%, pentru ambele intervale.

    Potrivit datelor Rezervei Federale, activităţile de producţie din Philadelphia şi New York s-au contractat în august, iar indicele privind încrederea populaţiei în economie, calculat de Thomson Reuters/University of Michigan, a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele trei decenii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Traderii valutari au încredere în Trichet, în timp ce Merkel şi Sarkozy au dezamăgit

    În timp ce criza datoriilor ameninţă Italia şi Spania, după ce a infectat Grecia, Irlanda şi Portugalia, euro s-a apreciat cu 1,6% în acest an faţă de un coş de nouă valute ale unor ţări dezvoltate, potrivit Bloomberg. Moneda unică europeană s-a apreciat săptămâna trecută, în urma unor noi dovezi de încetinire a redresării economiei mondiale.

    Întărirea euro scoate în evidenţă încrederea în capacitatea lui Trichet de a susţine moneda până când liderii guvernamentali vor ajunge la un acord pe termen lung privind reducerea deficitelor bugetare din regiune, după ce ratingurile Greciei, Irlandei şi Portugaliei au fost retrogradate sub nivelul recomandat pentru investiţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anumite zone din jurul centralei de la Fukushima vor rămâne evacuate timp de câteva decenii

    Premierul Naoto Kan, care a anunţat că va demisiona la sfârşitul lunii, urmează să viziteze regiunea sâmbătă, pentru a prezenta scuze locuitorilor evacuaţi imediat după accidentul nuclear provocat de un violent cutremur urmat de un tsunami uriaş, la 11 martie.

    Cotidianul Yomiuri, citând o sursă guvernamentală neidentificată, a anunţat că, în zonele care se află pe o rază de trei kilometri în jurul centralei Fukushima Daiichi, accesul va rămâne interzis “pentru o lungă perioadă, poate câteva decenii”. Guvernul ar putea achiziţiona anumite terenuri de la locuitori, pentru a stoca temporar pe ele deşeuri radioactive, inclusiv moloz şi noroi contaminat de la uzina atomică, a adăugat cel mai important cotidian japonez.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Companiile din România vor majora în acest an salariile angajaţilor cu 4-7%

    “Atât la nivel local, cât şi global, se observă o uşoară ascendenţă, însă moderată şi precaută în ceea ce priveşte creşterile salariale, în România procentele variind între 4% şi 7% în functie de nivelul postului şi industrie. În ceea ce priveşte creşterile salariale pentru nivelul de top şi mid management putem observa o estimare în jurul valorii de 5,5%, mai mică faţă de alte ţări, precum Rusia (9,8%), Turcia (7,8%), Serbia (6%), dar mai mare faţă de Bulgaria (5%), Polonia (4%), Italia şi UK (3%), Germania, Grecia, Franta şi Spania (2,5%)”, se arată într-un comunicat al Consulteam privind rezultatele Studiului Salarial Mercer 2011. Una din două companii continuă să facă angajări, în special în IT, FMCG şi producţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au strâns “Clarvăzătorii” romi din clanul Marks 40 de milioane de dolari, înşelându-i pe americani

    Nancy Marks (42 de ani) şi membrii familiei sale atrăgeau turişti naivi care erau pregătiţi să plătească oricât pentru a-şi afla viitorul, relatează New York Daily News. Femeia este rudă cu răposatul lider al grupării, Jimmy Marks, şi avea sediul într-o clădire din New York, promiţându-le clienţilor săi “intuiţii clarvăzătoare”.

    De fapt, victimele erau păcălite să dea sume mari de bani şi bunuri materiale, în schimbul unor simple rugăciuni pentru îndepărtarea blestemelor. Agenţii federali americani i-au arestat pe Nancy Marks şi pe alţi nouă membri ai familiei sale din New York şi Florida, pentru infracţiuni ce duc la pedepse de 20 de ani de închisoare, inclusiv conspiraţie, fraudă informatică, fraudă bancară şi spălare de bani. Unul dintre vecinii femeii a spus că aceasta profita mai ales de turiştii neştiutori, cărora le citea viitorul în palmă contra unor sume de bani. “Habar nu am cum rezultă 40 de milioane de dolari din asta”, a mai spus vecinul lui Marks.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când apar noile episoade cu roboţii Mo şi FOCA

    Din toamnă, maimuţele creative le mai pregătesc celor peste un milion de internauţi care au început să-i urmărească lună de lună o altă surpriză, o producţie audio-vizuală pentru “ochii lor flămânzi”, după cum precizează Ramona Cordoş pe pagina oficială a echipei. “Sezonul doi apare în septembrie. Vom lucra la el în aceaaşi echipă”, a precizat Mihai Banea. Alte detalii legate de noile episoade vor rămâne secrete până la lansarea oficială, a mai spus el. Primul sezon din RObotzi s-a terminat pe 8 iulie, cu episodul “Berilă”, al doilea în care a fost strecurată o reclamă de tip “product placement”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Firmele vor plăti contribuţii sociale integral pentru salariaţii cu drept de autor şi carte de muncă

    “În cazul în care între plătitorul de venit şi persoana fizică există încheiat un contract individual de muncă, precum şi un contract/raport juridic pe baza căruia se desfăşoară o activitate independentă aceasta va fi reconsiderată de către autorităţile fiscale ca activitate dependentă”, se arată într-un proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal.

    Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii ANAF au precizat că reconsiderarea se va face şi în cazul în care contractul individual de muncă este încheiat cu o firmă, iar contractul pe baza căruia se desfăşoară activitatea independentă se derulează cu o altă companie din grup, dacă este vorba despre activităţi similare. “Dacă sunt aceleaşi activităţi, atunci acţiunea trebuie tratată unitar, indiferent dacă un contract este pe o firmă, iar celălalt pe alta”, a spus un oficial al ANAF. Proiectul de act normativ nu prezintă explicit o astfel de situaţie.

    Cititi ma multe pe www.mediafax.ro

  • Topul judeţelor cu cei mai puţini şomeri: În Bucureşti, Constanţa şi Timiş şomajul se apropie de nivelul de dinainte de criză

    În Bucureşti, spre exemplu, rata şomajului a scăzut în luna iulie a acestui an la 2% (comparativ cu 1,8%, cât era în iulie 2008, înainte de criză), iar recruiterii resimt această revenire prin prisma faptului că au început să se confrunte din nou cu deficit de forţă de muncă bine calificată. Cu toate acestea, judeţul Timiş este “campionul” în ceea ce priveşte şomajul scăzut, având în vedere că la jumătatea anului rata şomajului a ajuns la 1,75%, fiind cu numai 0,35% mai mică decât în iulie 2008.

    “În Bucureşti – cel puţin- se resimte faptul că şomajul a scăzut, pentru că ne confruntăm iar cu deficit de personal, chiar dacă acesta nu este la nivelul de dinainte de criză. Este clar că numărul ofertelor de joburi a crescut, pentru că au fost scoase câteva sute de joburi la concurs numai în lunile iulie şi august, dar nu putem spune că am ajuns la nivelul din 2008”, este de părere Mirela Marinescu, recruitment manager în cadrul grupului cu activităţi în domeniul resurselor umane APT.

    Cu toate acestea, în cele mai sărace judeţe, unde şi raportul PIB per capita este cel mai scăzut din ţară, şomajul a rămas la valori ridicate. În Vaslui, spre exemplu, rata şomajului a ajuns în luna iulie a acestui an la 8,95%, în timp ce în iulie 2008 rata şomajului era de 3,9%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro